Arhive blog
Arhimandritul Zaharia (Zaharou), duhovnicul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, susține 3 conferințe în București în luna decembrie 2022
Părintele Arhimandrit Zaharia, originar din Cipru, este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe, fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.
Părintele Zaharia a continuat lucrarea duhovnicească începută de Părintele Sofronie la Mănăstirea Essex, Anglia, unde face apostolat atât pentru creștinii din Anglia, cât și pentru toți cei care caută o oază de spiritualitate ortodoxă.
Prima și a treia conferință beneficiază, separat, de afișe de promovare:
De asemenea, vă mai recomandăm și lansarea unei cărți cu totul deosebite:
Sâmbătă seara, de la ora 18.30, vă așteptăm la lansarea volumului „Povestiri rusești de Crăciun”, care se va desfășura, bineînțeles, la Biserica Sf. Nicolae (Rusă) din București, ctitorie a Sf. Împărați Romanov. Vor vorbi Pr. Vasile Gavrilă, Ninel Ganea și Dan Cristian Comănescu.
Despre această carte, Iulian Capsali a scris pe facebook:
Tocmai o citesc. Este EXCEPȚIONALĂ!
Din motive binecuvântate, nu voi putea ajunge la lansarea de la Biserica Rusă, dar recomand tuturor să o cumpere. Un cadou mai frumos și mai ziditor, în aceste zile de mare praznic, va fi greu de găsit.
Pe lângă Tolstoi, Dostoievski și Cehov, veți găsi o pleiadă de scriitori enormi, unii dintre ei martirizați de bolșevici, inclusiv o scurtă poezie a Sfintei Împărătese Alexandra, care deschide acest volum de nuvele.
Să vă bucurați!
AUDIO: Starețul Emilianos Simonopetritul – „Aspecte practice ale viețuirii monahale autentice” (subtitrare Ro)
AUDIO: Starețul Emilianos Simonopetritul (†9 mai 2019) – „Aspecte practice ale viețuirii monahale autentice” (subtitrare Ro) / traducere Mănăstirea Dragomirna.
Mai multe articole din arhiva blogului cu și despre Părintele Emilianos Simonopetritul: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/tag/emilianos-simonopetritul/
Documentarul „ATHOS” este disponibil pe Netflix (update)
1 h 35 min / 2016 / vorbit în greacî subtitrat în română
ATHOS, un documentar despre Sfântul Munte Athos, a fost listat începând din 29.04.2022 pe Netflix România. Merită vizionat, cu precizarea că pe alocuri traducerea lasă mult de dorit, fiind făcută cel mai probabil de o persoană mai puțin familiarizată cu viețuirea athonită.
UPDATE: Documentarul este disponibil și pe YouTube cu subtitrare în limba engleză!
Vezi mai jos!
O nouă apariție editorială: Monahul Marcel Karakalinul:”Experiențe duhovniceşti ale Sfântului Iosif Isihastul” (ed. Sophia, 2022)
Dintre miile de roade bineînmiresmate ale Grădinii Maicii Domnului, Sfântul Iosif Isihastul este una dintre cele mai însemnate pentru veacul de acum. Trăitor în secolul al XX-lea, Bătrânul Iosif a ajuns pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhovniceşti, înger pământesc şi văzător al luminii nezidite, lăsând în urmă o mulţime de ucenici care continuă să răspândească învăţătura – şi, mai presus de toate, duhul vieţuirii lui – nu numai în Sfântul Munte, Grecia şi Cipru, ci şi în însăşi inima Occidentului.
Plină de har, dragoste şi simplitate binecuvântată, personalitatea lui atrage ca un magnet sufletele însetate de lumină şi adevăr – ca un adevărat ucenic al Mântuitorului, cuviosul îi odihneşte pe toţi osteniţii şi împovăraţii care caută scăpare de nesfârşitele poveri ale acestei lumi.
Cartea de faţă, plină de experienţe minunate şi tâlcuiri duhovniceşti, le va deschide tuturor o fereastră spre bunătăţile nădăjduite ale veacului ce va să fie, spre odihna cea nesfârşită şi bucuria necontenită în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia s-au făcut următori toţi sfinţii.
Monahul Marcel Karakalinul –
„Experiențe duhovniceşti ale Sfântului Iosif Isihastul”
editura Sophia, 2022
216 pagini / 13×20 cm
Vezi și Preview PDF
CARTEA SE POATE ACHIZIONA ONLINE DE LA LINKUL: http://relink.ro/YvfqM
Despre timpurile din urmă, („timpul rugăciunii”), cu avva Iulian Prodromitul
George Crasnean
De multe ori am fost în Athos (168 de pelerinaje), dar cu dor am dorit să revăd athoniții anul acesta. Poate și pentru că e tot mai dificil să ajungi în „Grădina Maicii Domnului”, dar și pentru că avva Iulian (Prodromitul) a mai albit de ani (95/96), iar eu voiam să`l mai întreb câte ceva despre cele ce se mai petrec la noi, în lume.
Așa că am făcut un test PCR și am plecat către Muntele Sfânt, împreună cu George și Marian. Traseul nostru trece neapărat prin Stavros, pe la Vassilis Krezas și pe la celebrul său restaurant „Agnanti” („Priveliște”, în greaca veche). L`am iscodit puțin pe Vassilis (care vorbește bine graiul nostru) despre numărul mic de turiști și pelerini din Grecia, dar el a dat din umeri neputincios spunându`mi că nici ei nu înțeleg ce se întâmplă cu adevărat, de ce se îngreuiază accesul turiștilor în țara lor. Încerca doar să se bucure de faptul că poate să`și țină localul deschis (în Grecia au fost închise timp de șase luni: noiembrie 2020 – mai 2021) și speră că molima aceasta va înceta.
Prima schimbare am constatat`o chiar în dimineața celei de`a doua zi: nu puteai să`ți ridici Diamonitirion-ul (permisul de intrare în Athos) până nu`ți mai făceai un test rapid antigen. Nu conta că ești vaccinat, sau că nu trecuseră 72 de ore de la ultimul tău test PCR: trebuia să te supui ridicolei scobiri în nas ca să poți păși pe pământ sfânt! Și ca să`ți mai taie din dorința de sfințire, Panagiotis (Christiadis, supervizorul Grafiei – Biroului de Pelerinaje athonite) nu`ți dădea voie să urci pe corabie până nu`ți puneai masca „corect”(?!) pe față. După ce am urcat pe „Axion Estin” am numărat pelerinii: 21 în salon și 14 pe covertă! Cred că pe ferry-boat mai erau vreo trei-patru monahi aghioriți și două camioane. Atât. Prin comparație, până în 2019, nu aveai unde să arunci un ac pe corabie, de atâta lume și mașini. Ba încă, uneori, mai adăugau încă un ferry în cursă!
Am coborât la Dochiariou, unde ne aștepta fratele Constantin cu mașina Prodromului (trimisă de grijuliul stareț Atanasie). Aș fi voit a grăi cu părintele Mina aici, dar m`am folosit și de părintele Calist care mi`a spus că starețul nu i`a obligat să se vaccineze, ci le`a spus că „fiecare e liber să facă cum vrea în privința aceasta”. În alte mănăstiri stareții le`au sugerat monahilor să se vaccineze iar aceștia au făcut „ascultare”. „Deci, ia seama, mulți s`au vaccinat – împotriva convingerilor lor – din… ascultare!”. Așa au ajuns unele mănăstiri grecești athonite vaccinate în totalitate.
Am intrat și prin Careia să mai târguim câte ceva pentru prodromiți însă, fiind vremea amiezii și nefiind pelerini, nu era nici țipenie prin „capitală”. Nu cred că am văzut atâta pustietate în Karyes vreodată. Un singur șofer basarabean asculta știrile în limba rusă pe pragul Grafiei. Cu el am mai sporovăit până a deschis Yorgos prăvălia și așa am aflat cum și`a găsit sfârșitul unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei din Athos: Petru Bardos. Dumnezeu să`l numere cu cei dragi ai Lui, că era om bun și iscusit șofer pe drumurile athonite!
Prodromu arată foarte bine ca așezământ românesc aghiorit. Râvna și priceperea starețului și a obștii sale se văd de la intrarea în schit: eu nu m`am gândit niciodată că starețul ar putea schimba chiar și modelul pietrelor de pe aleea ce duce către biserică, însă meșterii pietrari tocmiți de părintele Atanasie tocmai asta făceau! Om cu adevărat bun și foarte harnic, starețul Prodromului nu trebuie căutat undeva anume, căci e mereu unde nu te aștepți. De aceea eu mă așez pe o bancă (de obicei în apropierea unui loc unde se lucrează) și aștept, căci este imposibil să nu apară și egumenul îndată, cu ceva treabă, pe acolo. Deși e doar de zece ani stareț al Prodromului, el a reușit într`adevăr, să schimbe fața schitului.
Am dorit de toți prodromiții cum dorești de familia ta dragă, dar mai cu seamă de părintele Iulian. „Bătrânul” e cu adevărat bătrân acum – căci a purces spre nouăzeci și șase de primăveri – și singurul care are curajul să`mi zică… „flăcău” la anii mei (căci eu sunt doar cu treizeci și cinci de ani mai mic decât el!).
L`am întrebat pe avva ce să fac în vremurile acestea și mi`a zis să mă rog. A spus că acum, într`adevăr, a venit timpul rugăciunii: „Măi, uite ce`i: ceea mai mare boală a omului este păcatul. Mai mare decât orice molimă de`asta. Și primul semn de boală este atunci când omul nu se mai roagă. De asta să nu te vaccinezi cu niciun chip! Mai bine să`ți pierzi viața asta, lumească, decât să te vaccinezi! Aleargă la Dumnezeu! Nu este Hristos doctorul sufletelor și al trupurilor noastre? Nu El pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși (Luca IX, 11)? Roagă`te și zi ca psalmistul: Miluiește`mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă`mă, Doamne, că s`au tulburat oasele mele. (Psalm VI, 2). Și cine va mai întreba, tot așa să`i spui. Să le spui că așa am zis eu. Așa să le spui”.
Cu toate că era tare obosit și tulburat, am îndrăznit și l`am mai întrebat și despre ispitele care vin de la cititul Psaltirii. M`a sfătuit însă să ascult ce`mi va spune ucenicul său despre aceasta. Iar ucenicul a zis: un frate al nostru avea mare râvnă la psaltire și negrăind cu duhovnicul despre aceasta, a venit dracul curviei peste el. Negăsind el scăpare dintru aceasta, a alergat la duhovnic. După ce l`a dojenit puțin, acesta i`a spus să`și pună mâna pe umărul său. Iar dacă s`a rugat bătrânul în taină, după ce a plecat fratele, s`a aflat izbăvit de patima curviei. „Deci George, de astfel de duhovnici este trebuință: care să te acopere cu harul lor și să te scoată din păcat atunci când ești copleșit de patimă. Sfaturi pot să`ți dau și eu. Chiar bune. Însă de har este nevoie atunci când ești biruit de potrivnicul”.
Îndată m`am și gândit atunci la avva Paisie (Olaru), care plângea pentru ucenicii săi și făcea canon în locul lor, căci știa că nu pot duce cât ziceau Sfinții Părinți că e de folos pentru tămăduirea lor. Și la părintele Paisie (Vasilioglu) de la Frăsinei, care şi’a făcut crucea de mormânt cu mai bine de un an înainte de moarte (ianuarie 2007) şi iată ce şi’a scris pe ea: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai ascultat rugăciunea tâlharului pe cruce şi l’ai mântuit pe el, cel dintâi dintre păcătoşii cu care ai deschis raiul; Tu, Cel ce nu ai alungat de la Tine pe vameşul şi pe desfrânata; ascultă şi acum smerita mea rugăciune pentru toţi credincioşii pe care i’am spovedit şi le dă celor vii iertarea păcatelor şi mântuirea lor, iar celor răposaţi, odihnă şi fericire veşnică! Amin! Ianuarie 2007…
Și iată așa am plecat din Athos: căutând duhovnicul…
Prodromu, la 13 august 2021, în ultimul – nădăjduiesc că nu și cel din urmă – pelerinaj athonit.
Text de George Crasnean.
Sursa: Revista Lumea credinței nr. 215 / 01 septembrie 2021.
Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos
[P] Pelerinaje la Muntele Athos
Mitropolitul Neofit de Morfou – Aprinzând flacăra Sfinților
Aprinzând flacăra Sfinților
Mitropolitul Neofit de Morfou
Fragment din conferința din 25 februarie 2020, Akaki, Morfou,
traducere Laura Irina Mega
Vă spun că în lunile care vor urma, Biserica nu va mai avea nevoie de episcopii care nu vor înfrunta lumea! Auziți ce vă spun? Știu că este o afirmație gravă!
Ce înseamnă să înfrunți lumea? Înseamnă să o ajuți să se pocăiască pentru păcatele ei! Pocăința (metanoia) este terapie! Dacă nu pot stopa toate aceste catastrofe, măcar să îngrădesc răspândirea lor: o mică răspândire! Și putem împlini asta noi, creștin-ortodocșii! Putem să reușim, să se întâmple răul mai mic, nu cel mare!
Așa cum i-a spus Maica Domnului morarului Stelian, în 1964, căruia i s-a arătat în Evrychou (un sat din Cipru). I-a spus “Steliane, trebuie să priveghezi, de la ora 12 la 3 noaptea! Să îngenunchezi, să te ridici și iar să îngenunchezi, în rugăciune!
“Și de ce, Maica mea”, a întrebat el, “să priveghez?”
“Peste zece ani”, i-a spus atunci, în 1964, “o să se întâmple un rău foarte mare în Cipru!”.
Si sărmanul Stelian, așa simpluț cum era, a întrebat-O:
“Dacă se va întâmpla răul acesta, de ce să mai îmi pierd eu somnul cu privegherile?
”Și dulcea noastră Maică din ceruri, i-a răspuns:
“Pentru ca să se întâmple răul mai mic, Steliane!” (n.t. în 1974 a avut loc invazia turcească a Ciprului).
Auziți cum lucrează Dumnezeu? Cu dragoste pentru oameni, cu milă! El nu pedepsește! El ne învață! Face o operație care să ne tămăduiască! Diavolul este cel care își dorește să distrugă lumea întreagă! Și pentru că nu Îl poate distruge pe Dumnezeu, distruge icoana lui Dumnezeu, creația lui Dumnezeu! Asta își dorește el! Noi încercăm să devenim o icoană curată a Domnului! Fără dorințe rele, fără mânie, fără necredință! Dumnezeu apreciază încercările și lupta fiecăruia!
Să le vorbim despre pocăință oamenilor noștri, care sunt interesați. Și mai important, să ne rugăm cu stăruință! L-am întrebat pe un om al lui Dumnezeu:
“Le voi vorbi acum unor oameni care știu că mă vor asculta, deoarece sunt foarte îngrijorați cu evenimentele care au loc în lume, războaiele, dar mai ales, bolile. Nu știi de unde va veni răul! Ce să le spun?”
Ce credeți că mi-a răspus?
“Roagă-te Sfântului Haralambie, fă-i paraclisul, pentru că el a învins ciuma în vremurile trecute.”
Ce este ciuma? O epidemie! Și oamenii mureau fără să știe de ce. Sfântul acesta a câștigat mare evlavie în inimile oamenilor pentru că a îndepărtat boala aceasta! Dacă mergeți în Deneia (un sat din Cipru) și-i întrebați pe locuitorii de acolo de ce l-au ales protector pe Sfântul Haralambie, o să vă răspundă că a fost ciumă și a ajuns în Deneia, dar Sfântul Haralambie a îndepărtat-o. ȘI nu a intrat ciuma în satele de dincolo de Deneia.
Mai vreți să știți un alt Sfânt, care s-a arătat el însuși a fi ajutător împotriva acestei boli molipsitoare (coronavirusului)? Sfântul Nichifor Leprosul!
Dumnezeu îi va da har celui care îl va chema pe Sfântul Nichifor Leprosul ca protector!
(…)
Știți de ce în timpul persecuțiilor ale creștinismului primar mulți au devenit creștini? Pentru că și atunci exista o epidemie, holera, chiar și copiii Împăratului aveau holeră. Doctorii de la curte, ținuți până atunci în puf de către împărat, au dispărut. Și cine a mers să îi cerceteze pe copiii bolnavi ai Împăratului? Creștinii din închisori! Făceau rugăciuni, Sfântul Maslu și mulți se vindecau! În acest fel mulți deveneau credincioși! Datorită faptelor bune și a temerității creștinilor! Acum vom vedea câtă credință avem și noi în Dumnezeu. Dacă o avem, indiferent de statutul nostru social, să ne cercetăm fratele bolnav, să îi ducem măcar un pahar de apă!
Sfântul Anthimos a trăit în secolul 20, în insula Chios printre leproși, pe care i-a slujit, a săvârșit Liturghia pentru ei, i-a împărtășit. Dar Sfântul nu s-a îmbolnăvit, nici nu a murit din cauza leprei, ci a trăit până la 95 de ani! Sfântul meu Evmenie, ucenic al Sfântului Nichifor Leprosul, a luat lepra din mănăstirea unde a trăit. Dumnezeu a îngăduit să fie încercat prin această boală. A mers la colonia de leproși, Sfânta Varvara din Aigaleo (municipalitatea Atenei). Lepra începuse să îl supere. “Teribile dureri”, îmi spunea el, “ca și cum un pieptene de fier mi-ar străpunge carnea și ar trage-o jos de pe oase!” Așa mi-a descris durerile leprei. Dar el își ridica mâinile spre Dumnezeu:
“Hristoase, Îți mulțumesc pentru Crucea pe care mi-ai trimis-o!”
“Cruce mare, Înviere Mare!”
“Te rog doar atât, trimite-mi un om care să mă învețe rugăciunea inimii!”
Și pe cine i-a trimis Dumnezeu? Prin Sfântul Anthimos i l-a trimis pe Bătrânul Nichifor din Chios, la colonia de leproși din Aigaleo! I-a trimis o scrisoare în care îi scria: “Părinte, îți trimit un tezaur, care să te învețe ceea ce cauți! Ai grijă de el și vei deveni moștenitorul acestui tezaur! “Și m-a învățat Sfântul Nichifor toată viața spirituală a sfințeniei!”, mi-a spus bătrânul Evmenie.
Până la urmă s-a găsit leacul împotriva leprei. Erau cinci maici, pe care le-am cunoscut, care erau și ele leproase. Știți ce legământ au făcut? Ca să vedeți cum înfruntă creștinii Coronavirusul, lepra și toate relele. Aceste maici vedeau cât suferă leproșii, ce dureri, unii deznădăjduiau și se sinucideau; pentru că erau stigmatizați, temuți. Nu toți leproșii erau precum Anthimos sau Nichifor! Oamenii sunt diferiți. Așadar, sărmanele maici empatizau cu cei care sufereau și erau ele însele bolnave.
Și ce au spus ele?
“Hristoase, un doctor smerit să găsească leacul pentru lepră și noi ne legăm pe viață, din momentul în care noi și ceilalți leproși sunt vindecați, că nu o să mai mâncăm niciodată mâncare cu ulei. Nici măcar de Paști!”
Auziți? Nici măcar de Paști! Și a fost găsit leacul. Vedeți cum intervin creștinii în istoria lumii? Cu rugăciunile lor! Cu sacrificiul lor! Cu postul lor! Cu sfințenia lor! Leacul a fost descoperit. Ce credeți că au făcut cele cinci maici? Și-au ținut legământul! Într-un an, am sărbătorit Paștile împreună! Dumnezeu m-a luminat să vin în Cipru să mă călugăresc. Și mi-am spus că de ultimul Paște ca mirean, nu voi merge la Sfântul Iakov Tsalikis în Evvia, voi merge la Bătrânul Evmenie, să sărbătoresc Paștile împreună cu acești oameni! A fost cea mai frumoasă sărbătoare a Paștelui pe care am avut-o!
Hristos a înviat! Repede, repede! Să mâncăm supă de pui, souvla! Gherontisa Filothei, una dintre cele cinci maici, mi-a spus: copilul meu, te rog coboară candela de la icoana Mântuitorului! Am coborât-o, ea și-a înmuiat un deget în ulei, apoi l-a trecut peste buze și acesta a fost uleiul pe care l-a mâncat! S-a întors apoi la cartofi fierți, ea, împreună cu celelalte patru maici. Au fost dezgropate și oasele lor sunt bine mirositoare. Se numără printre sfinții ascunși.
Sfântul Evmenie s-a vindecat și el, după descoperirea leacului. Leproșii s-au vindecat și ei, s-au întors la casele lor, dar familiile, comunitățile de unde proveneau, nu i-au primit. Le-au spus, voi sunteți leproși, nu vă vrem! Trei sute de leproși, vindecați, s-au întors așadar în colonie, pentru că nu au fost acceptați de ceilalți.
Sfântul Evmenie, când a văzut, nu s-a mai întors la mănăstirea lui și a rămas să îi slujească și să îi îngrijească pe leproșii bătrâni și pe Sfântul Nichifor. A închis pe rând ochii leproșilor și astfel s-a sfințit și el. Unii l-au văzut în cer și se află în ceata alăturată Cuviosului Paisie Aghioritul. A devenit și preot, pentru că era doar călugăr, și i-a împărtășit pe leproși. Apoi el consuma Sfintele. Vă spun asta vouă, preoților tineri, să nu spuneți că vă puteți molipsi de vreo boală din Sfânta Euharistie. Care este puțina credință și micimea sufletească? Aceasta este! Cu adevărat! Dumnezeu ne păzește! Nu de boală, asta este după voia Domnului! Ci de credința puțină! De micimea sufletească!
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
Update:
Cipru. Decembrie 2020. A răspuns oficial la închiderea totală a Bisericii Neofit de Morfou.
Bisericile din jurisdicția sa își vor continua neschimbat slujbele fără măsuri de limitare a credincioșilor, nici a orelor de slujbă. Mitropolitul își asumă întreaga responsabilitate în fața lui Dumnezeu, precum și în fața legilor statului.
Sfântul Paisie Aghioritul i-a prezis acestui mitropolit „o moarte altfel”.
Vezi de la minutul 10.50:
Nouă apariție editorială: „Avva Dorothei al Gazei. Felurite învățături, epistole și cuvinte” (Editura Reîntregirea, 2020)
În tradiţia monahală dreptslăvitoare, cea dintâi carte ce se dă fraţilor nou intraţi în mănăstire este cea a Învăţăturilor Avvei Dorothei, ca fiind esențială pentru așezarea temeliei unei vieți duhovnicești. Însă cuvintele sale, deși vechi de cincisprezece veacuri, poartă bogata experiență a celui ajuns la capătul urcușului spre unirea cu Hristos și devenit povățuitor nerătăcit, de folos în aceeași măsură mirenilor dornici de zidire sufletească, cât și primenirii cugetului monahilor mai încercați, spre „aducerea-aminte a dragostei celei dintâi” (cf. Apoc. 2, 4-5).
Traducerea de faţă cuprinde întreaga operă a Avvei Dorothei cunoscută până acum şi acceptată ca autentică, într-o încercare de a oferi cititorului un text cât mai credincios stilului oral al originalului şi din dorința de a lămuri unele locuri rămase neclare în traducerile precedente.
«Mare cu adevărat este smerita cugetare, şi fieştecare dintre sfinţi pre calea smeritei cugetări a călătorit, şi cu a ei osteneală călătoria a scurtat, precum zice: „Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele” (Ps. 24: 18). Căci şi numai smerenia singură poate să ne bage înlăuntru, precum zicea bătrânul Avva Ioan , măcar că mai încet. Deci să ne smerim şi noi puţin, şi ne vom mântui. Chiar de nu putem a ne osteni, ca nişte neputincioşi ce sântem, încai să ne sârguim a ne smeri. Şi crez întru mila lui Dumnezeu că, pentru puţinul făcut cu smerenie, ne vom afla şi noi la un loc cu sfinţii aceia carii mult s’au ostenit şi au slujit lui Dumnezeu. Da, slabi sântem, şi nu putem a ne osteni; dar oare nu putem a ne smeri?»
Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!
Ce trebuie să știm despre credință. Ce înseamnă să trăiești creștinește. Pe scurt despre lucrurile esențiale ne vorbește Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Mitropolitul Ilarion Alfeiev – Ce trebuie să știm despre credință.
Mitropolitul Ilarion Alfeiev – Ce înseamnă să trăiești creștinește.
Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC
Înaltpreasfinţitul Ilarion Alfeiev (Иларион Алфеев, n. 24 iulie 1966, Moscova) – arhiepiscop ortodox rus, din 2009 mitropolit de Volokolamsk și conducător al Direcției de Relații Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. Între 2003-2009 a fost episcop al Vienei și Austriei și reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la instituțiile europene.
Dialoguri athonite: Părintele Iulian Prodromitul
Dialoguri athonite
O stâncă de credință și un munte de duhovnicie
convorbiri duhovnicești cu părintele Iulian Prodromitul
Text: Arhimandrit Andrei Coroian
Fotografii: George Crasnean
Părintele Iulian Lazăr, de la schitul românesc athonit Prodromu, este cunoscut de toată ortodoxia românească și grecească. Îl cunosc de aproape 20 de ani, mereu adâncit în rugăciune, dar cu fața și ființa radiind de lumină duhovnicească. Ochi-i sunt umeziți de lacrimi, iar inima-i un cuptor duhovnicesc. Un vulcan în fierbere, unde clocotesc credința, umilința, iubirea, răbdarea și milostivirea. El este duhovnicul a zeci de monahi și pustnici români athoniți, a multor credincioși care merg la Sfântul Munte Athos, iar faima și renumele său de duhovnic strălucește și luminează din grădina Maicii Domnului din Halkidiki și până în Țara României.
Te întâmpină mereu cu aceeași bunătate și blândețe, cu bucuria, lumina și răbdarea sa îngerească, cu disponibilitatea de a asculta, de a-ți fi de folos, de a te sfătui, lumina și îndruma duhovnicește. Toate acestea te fac să-l iubești. Sute și mii de monahi și credincioși români au fost sfătuiți de dânsul, de-a lungul zecilor de ani. Părintele nu caută și nu iese în evidență cu nimic, nu încântă, nu trezește admirație prin cultura sa teologică sau prin harisma oratoriei, ca părintele Cleopa, de pildă… El este firescul întrupat și normalitatea neschimbabilă. Are ceva din statornicia și neschimbarea veșniciei… Tocmai de aceea rămâi fericit ore și ore în prezența sa… Dar dacă-l privești mai din adânc, scrutând chipul și ființa sa cu ochii duhului, vezi în persoana lui o stâncă neclintită, un munte de credință și de duhovnicie.
Părintele Iulian este născut în duhovniceasca Moldovă. S-a format apoi duhovnicește la Sihăstria, la picioarele părintelui Cleopa, pe care-l venerează. L-a cunoscut pe părintele ieroschimonah și martir Daniil Tudor, care a fost schimnicit acolo și pe alți mari părinți duhovnici.
Odată mi-a povestit, cu duioasă amintire, despre trăirea cuvioșiei sale în Mânăstirea Sihăstria, unde s-a format duhovnicește și s-a călugărit. Despre marii părinți Cleopa și Paisie, despre alți părinți din această mare mânăstire de astăzi. În urmă cu trei sferturi de veac, aceasta era doar un schit, însă cu un stareț athonit cu viață sfântă (părintele Ioanichie Moroi), cu o rânduială sihăstrească aspră, foarte duhovnicească. Starețul Ioanichie a făcut din Sihăstria cea mai duhovnicească vatră sihăstrească din cuprinsul spațiului românesc. Mai apoi părintele Cleopa și ucenicii săi au dezvoltat aici o mare lavră, după modelul studit și athonit…
Născut la 8 ianuarie 1926, la Vorona, județul Botoșani, părintele Iulian se adaugă altor mari personalități pe care acest județ le-a dăruit României, în ultimele două secole. Aici au odrăslit poate cei mai importanți duhovnici, sfinți și oameni de cultură din țara noastră… Este îndeajuns să ne amintim doar de cuvioșii părinți Cleopa Ilie și Paisie Olaru, de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu sau de oameni de cultură ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Ștefan Luchian și alții…
A intrat de tânăr, în 1946, în Mânăstirea Sihăstria, unde a fost călugărit și hirotonit. Părintele Iulian, cu dragoste și dor de Hristos, cu multă râvnă duhovnicească, și-a dorit să ajungă la Sfântul Munte, locul desăvârșirii, patria monahismului ortodox.
Acum este athonit și a intrat pentru vecie în cartea de istorie a miilor de cuvioși athoniți. De peste 40 de ani (din 1977) este viețuitor și duhovnic în Sfântul Munte Athos, la schitul românesc Prodromu.
Transmitea cu sufletul și cu cuvântul stările și cuvintele veșniciei…
Am stat de multe ori de vorbă cu părintele Iulian. Mi-a vorbit cu multă admirație și dragoste duhovnicească despre părintele stareț Petroniu Tănase, fericit întru adormire… Despre râvna și neclintirea duhovnicească a acestui mare și sfânt nevoitor contemporan. Despre nevoințele sale ascetice și duhovnicești supraomenești. Părintele Petroniu, așa cum știm cu toții, a fost de o trăire ascetică și duhovnicească, teologică specifică marilor sfinți din istoria bimilenară a Bisericii… Istoria va consemna, peste veacuri, acest fapt, constatat, trăit pe viu de toți cei care l-au cunoscut.
Am stat odată o noapte întreagă cu părintele Iulian. Vorbea cu atâta căldură, cu atâta iubire duhovnicească, cu o răbdare, blândețe, smerenie, lumină și bucurie duhovnicească, care nu este din lumea obișnuită. Vorbea ca un adevărat părinte duhovnicesc, iubitor, cum tot mai rar poți să întâlnești, care transmitea cu sufletul și cu cuvântul stările și cuvintele veșniciei. Veșniciei fericite.
Ascultându-l, adesea mi-a venit gândul: De ce nu am venit oare pregătit să înregistrez cuvintele sale? Dar așa a fost să fie…
De obicei, merg și eu la Sfântul Munte așa cum o fac cei mai mulți, pentru folos duhovnicesc, pentru câteva zile de liniște, de tăcere și rugăciune. Întru acel loc unic, plin de tăcere și de har, de miresme de tămâie și de mir, cu biserici în care, prin podoaba frescelor bizantine, trăiesc vii sfinții cei din veacuri. Unde harul dulce al unor icoane minunate ale Preasfintei Fecioare Maria izvorăște bucurie, mângâiere și vindecări. Unde pretutindeni te întâmpină semnele că Maica Domnului nostru este Stăpâna Împărăteasă în acest loc de sfințenie și nevoință…
Aici, la Sfântul Munte, poți cinsti cu evlavie sfintele moaște bine înmiresmate ale apostolilor, proorocilor și mucenicilor, ale multor ierarhi și cuvioși, multe datând din primele secole. În acest loc, în cea mai mare lavră sau cel mai mic schit, într-o colibă pustnicească, se simte vie pliroma Bisericii cerești și pământești.
Slujbele și privegherile de toată noaptea din Athos coboară cerul pe pământ… Rugăciunea neîncetată, liniștea, isihia, smerenia, umilința te umplu de bucurie… Tăcerea acolo este o stare de har, auzire, de simțire a prezenței lui Dumnezeu.
Este o stare de taină, de pace și de liniște, de mare bucurie. Aerul de aici se roagă, îngerii zboară și cântă nevăzuți. Din tăcerile cerești slăvesc cu cântări de taină pe Împărăteasa cerurilor și Stăpâna Muntelui Sfânt, pe Maica Domnului Pururea Fecioară.
În vara anului 2016, prin harul Mântuitorului Iisus Hristos și al Preacuratei Maicii Sale, cu binecuvântarea ierarhică trebuincioasă, am ajuns din nou la Sfântul Munte.
Prin bunăvoința părintelui stareț Atanasie Prodromitul, am stat câteva zile cu folos la schitul nostru românesc Prodromu, închinându-ne cu dragoste și bucurie icoanei Maicii Domnului Prodromița, icoanelor minunate ale Sfântului Ioan Botezătorul, Cuviosului Atanasie Athonitul, precum și sfintelor moaște care fac parte din tezaurul schitului…
Am petrecut zile binecuvântare, mult folositoare în împărăția sfântă a Maicii Domnului. Din bogăția bine înmiresmată a duhovniciei athonite n-au lipsit nici micile pelerinaje în împrejurimile prodromite binecuvântate, bucurându-ne duhovnicește în locuri ca Peștera Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul, Mânăstirea Marea Lavră, mormântul și moaștele Cuviosului Atanasie și alte multe sfinte moaște ale celor mai mari sfinți ai creștinătăți, aflate acolo la închinare, Peștera Sfântului Ioan Cucuzel, Chilia Sfântul Mare Mucenic Mina din capătul Viglei. Acolo se află minunatul părinte Iosif protopsaltul. Am mai fost și în alte locuri, precum Peștera Sfântului Nil izvorâtorul de mir, toate dintre acelea pe care este posibil să le cercetezi făcând drumul pe jos, dus-întors, într-o singură zi.
Slujbele din schit, săvârșite sub ochii blânzi și preacurați ai Maicii Domnului, Preasfânta Fecioară Maria din icoana Prodromița, întâlnirile și discuțiile cu părinții ne-au umplut de bucurie și pace.
Sufletul său e tânăr, dar vârsta nonagenară
De această dată am venit pregătit și din punct de vedere tehnic pentru o întâlnire și un dialog cu părintele Iulian. A acceptat cu bucurie, ca de fiecare dată, solicitarea fiind făcută prin părintele Daniel și un alt părintele care-l îngrijea. Ținând cont că odată cu vârsta, părintele Iulian a mai slăbit trupește, ne-am apropiat cu dorința și gândul sincer de a nu-l obosi peste măsură. Sufletul său e tânăr, dar vârsta nonagenară… Părintele a vorbit însă cu aceeași ușurință duhovnicească și bucurie ca și în alte dăți.
După cum am mai spus-o, vorbisem de multe ori cu sfinția sa, îi cunoșteam multe din cuvintele de folos, inclusiv cele rostite în versuri. Mă impresiona întotdeauna cu modul său temeinic de a vorbi, blând și ferm deopotrivă. De asemenea, patriotismul său cald, firesc, natural… Spunea: „Eu am venit aici să ajut și să fiu duhovnic călugărilor români, de aceea n’am învățat limba greacă”. De asemenea, modul său de a sfătui era întotdeauna argumentat teologic prin fiecare cuvânt.
În chilia sa erau tăinuite, după o perdea albă, vreo sută, poate două de cărți de profundă valoare duhovnicească și teologică. De aici scotea uneori câte o carte și cita din ea. Nu o dată mi-a citat în discuțiile noastre din Dogmatica părintelui Dumitru Stăniloae.
Părintele Iulian ne-a vorbit și acum despre importanța vieții curate. Despre starea înaintea lui Dumnezeu, despre ascultarea de El. Despre Moise și Ilie. Despre ispitele și suferințele Domnului nostru Iisus Hristos, despre răstignirea și moartea Sa pe Cruce. Toate cuvintele sale de folos sunt întemeiate pe cuvântul sfânt al Scripturii, pe care-l citează cu multă familiaritate și exactitate teologică, aproape științifică. Cuvintele sale sunt experimentate în propria-i viață. Ele sunt făcute să ne întărească și nouă credința, să ne sporească râvna duhovnicească, dragostea și recunoștința față de Dumnezeu și față de pronia Lui. Dragostea față de Mântuitorul Iisus și Jertfa Sa, față de Maica Domnului și față de toți Sfinții.
Exact în urmă cu zece ani, în anul 2006, luam un interviu părintelui stareț Petroniu Tănase, pe care l-am publicat atunci în Revista Renașterea de la Cluj. Acum venise rândul avvei Iulian.
Ora stabilită era ora prânzului. La Sfântul Munte, masa se servește dimineața, după Sfânta Liturghie și seara, după Vecernie. Așadar, după slujba de dimineață și masă, vreme de un ceas-două, cercetasem împrejurimile schitului și iată-ne acum ajunși în chilia bătrânului avvă Iulian.
Pr. Andrei: Binecuvântați, părinte Iulian, sărutăm mâna! Ce mai faceți?
Pr. Iulian: Doamne-ajută! Bine ați venit! Luați loc acolo, pe scăunelul cela. Bine ați venit! Ce să vă spun eu, un om bătrân? Trec anii și-s tot mai bătrân. Ce să mai spun? „Bătrânețe, haine grele”!
Pr. Andrei: Dar sufletul întinerește zi de zi tot mai mult, cum zice Apostolul…
Pr. Iulian: Da, un cântec zice aceasta… Cântecele mai demult erau așa era de morale de plângeai. Îmi aduc aminte că la Târgu Neamț era un părinte bătrân, Calinic. Și cânta și el săracu’: „Bătrânețe, haine grele”… Cânta și plângea!
Pr. Andrei: Am auzit și eu un cântec duhovnicesc, despre moarte: „Moarte, moarte nemiloasă,/ tu pe toți îi scoți din casă…” L-am auzit cântat pe o casetă la Mânăstirea Sihăstria. Îl cântau niște părinți și o maică, dar l-am auzit și pe părintele Paisie Olaru cântându-l, așa, cu vocea sa bătrânească.
Pr. Iulian: La „Oastea Domnului” am auzit multe cântece populare (duhovnicești) și tot de la ei am învățat și poezii, pe care le-am mai uitat… Doar cântecul acesta mi-l mai amintesc… (Începe să cânte:) „Bătrânețe, haine grele,/ cum să fac să scap de ele?/ Trec zilele, trec și eu,/ bătrânesc și-mi pare rău…” Cântece bătrânești…, nu ca acum. Era și o poezie tare frumoasă, nu o mai știu toată. Când eram copil, acum 80 de ani, îmi aduc aminte cum mama sau bunica povestea copiilor înainte de Nașterea Domnului cum S-o născut Iisus Hristos… (Recită:)
„Afară ninge liniștit,/ și-n casă arde focul,/ iar noi pe lângă mama stând,/ de mult uitarăm jocul./ De mult și patul e făcut,/ dar cine să se culce,/ când glasul mamei repeta,/ cuvinte mari și dulce,/ cum S-a născut Hristos,/ în ieslea-I cea săracă,/ și boii cum suflau, milos,/ Căldură ca să-I facă…”
Și așa mergeam afară să vedem steaua și așteptam pe Domnul Care Se naște. Acum este altfel… Avem mass-media, copii au alte preocupări. Dar să vă spun o povestire: „La un bătrân vin niște frați tineri. (Mai vine câte unul pe aici și-i spun și eu ce pot. Că așa-i lumea, vrea să vadă bătrân, oricum cum ar fi el, că dacă-i bătrân tot mai știe câte ceva.) Și frații tineri erau în mânăstire și n-au mai putut rezista. Ca să poți rezista în mânăstire trebuie să te lupți (cu tine însuți – n. red.), să te împotrivești ispitelor trupești și diavolești, gândurilor rele. Sfântul Ioan Gură de Aur tare frumos ne mai spune, ne îndeamnă și ne sfătuiește să citim și să cunoaștem Sfânta Scriptură. Să ne învățăm noi din ea și să-i învățăm și pe alții. Căci «Cel ce va face și va învăța, acela mare se va chema în împărăția lui Dumnezeu.» (Matei 5, 19) Și le spune frumos părintele fraților tineri. În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel găsim scris: «În lupta voastră cu păcatul încă nu v-ați luptat până la sânge.» (Evrei 12, 4) Deci trebuie să vă luptați până la sânge împotriva păcatului. Erau tineri frații și era un frate care avea un băț și se bătea, se lovea tare dureros când îi venea ispita, ca să poată rezista. Și după bătaia cu bățul îi trecea. Și-mi spune el odată: «Părinte, iar și iar vine ispita, dar numai ce mă uit la băț și-mi trece.» Și uite așa era.”
„Trebuie să ne luptăm împotriva păcatului până la sânge.”
Pr. Andrei: Trupul este ca și câinele din poveste: numai ce aprinzi becul și știe că-și primește porția.
Pr. Iulian: Trebuie să ne luptăm împotriva păcatului până la sânge, căci atunci revarsă Mântuitorul mila Sa peste noi. Căci spune în Evanghelia de la Ioan: „Rămâneți întru Mine și Eu întru voi, căci fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5) Degeaba strângeți voi din dinți, vă încordați brațele, strângeți pumnii, zicând: Voi face așa și așa. „Fără Mine nu puteți face nimic”, zice Domnul. Noi suntem în fața lui Dumnezeu oricând. Și mereu ne spune la fiecare că suntem întotdeauna în fața Sa. Păcatele pe care le facem ziua și noaptea, la miezul nopții, tot sub ochiul lui Dumnezeu le facem. Măcar la spovedanie (care se spovedesc, căci unii nu se mai spovedesc) să știm, să conștientizăm că suntem sub ochiul lui Dumnezeu. Le spun la oamenii care vin: Oameni buni! Suntem în fața lui Dumnezeu! Zăbovirea la băi, la plaje, vă întinează ochii și mintea. Spală-te frumos, dar ca și în fața lui Dumnezeu. Nu zăbovi, nu-ți întina privirea și mintea. Fiți cu mintea curată, căci toată lumea de acum, tineri, bătrâni, copii, se întinează. Le spun frumos, îs om bătrân. Măi, nu știu dacă cineva vă mai spune… Dar eu vă spun. Dacă faci astfel de lucruri, astfel de păcate, n-o să ai liniște.
Ce facem noi? Noi suntem în fața lui Dumnezeu întotdeauna. Orice ai face, să ai mintea curată, să fii curat la suflet și la trup, căci stăm în fața lui Dumnezeu. Atât de frumos se spune în Evanghelie: „Luați aminte că împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.” (Luca 17, 21) Deci împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, iar Sfântul Pavel zice către Corinteni: „Nu știți, oare, că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește cu voi?” (I Corinteni 3, 16)
Trebuie să știți și voi că sunteți templul lui Dumnezeu cel viu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Atunci ce minte, ce suflet, ce viață ar trebui să am eu, dacă Duhul Sfânt locuiește în mine? Dacă este Duhul Sfânt în mine, atunci și Tatăl ceresc este, și Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întreaga Sfântă Treime este în mine. Iar unde este Sfânta Treime este Avraam, Isaac și Iacob, este Maica Domnului și toți Sfinții și Îngerii. Și atunci eu îi întreb: Crezi tu în Dumnezeu? Crezi tu în ceea ce nu se vede? Ei, iată, dacă crezi în Dumnezeu și în lumea de dincolo, acolo este Sfânta Treime, Maica Domnului și toți Sfinții, și ei te văd. Noi credem în ceea ce nu se vede. Aici pe pământ trăim prin credință, nu prin vedere. Dincolo, în cealaltă lume, vom trăi prin vedere. Sfântul Apostol Pavel zice în Epistola către Evrei: „Prin credință Avraam a adus pe Isaac jertfă, atunci când a fost încercat.” (Evrei 11, 17) Cele mai mari minuni din Legea Veche s-au făcut prin credință. Prin credință Marea Roșie s-a despărțit, prin credință Enoh s-a suit cu trupul la ceruri, Ilie la fel. Numărăm anii care au trecut de atunci și vedem că ei sunt vii cu trupul. Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. Ei sunt vii cu trupul, de mii de ani. Mare este Dumnezeu!
Ei vor veni și vor lupta împotriva lui antiHrist. Moise a stat 40 de zile în rugăciune în fața lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Nu știu dacă ați fost pe acolo, căci mai demult am fost și eu, în anul 1979. Am fost de la așezământul românesc din Ierusalim, cu călugări și mireni. Am stat două zile și ne-am împărtășit acolo. Moise a stat 40 de zile pe munte și a primit tablele Legii, scrise cu degetul lui Dumnezeu. Când a venit săracul, după 40 de zile de post și de rugăciune, n-avea nici un gând, și poporul îi spune: Nu ne putem uita la tine, strălucește mai mult ca soarele fața ta!
De unde aceasta? El nu știa că reflectă lumina dumnezeirii pe fața sa. Atât s-a înduhovnicit stând acolo pe Muntele Sinai, și atunci și-a pus un val pe față. Pune un văl pe față să nu ne orbești, i-au spus. Și așa și-a pus un văl pe față și a vorbit poporului. Iată rodul vorbirii cu Dumnezeu! Rugăciunea și conștiința că stai în fața lui Dumnezeu te face curat și luminos. Ești pătruns de lumina lui Dumnezeu.
Moise a stat în fața lui Dumnezeu, de aceea se și spune că Moise vorbea cu Dumnezeu cum vorbește prieten cu prietenul său. Și totuși, după un timp, Îi spune lui Dumnezeu și el, ca omul: Doamne, arată-Ți fața Ta. Dar Domnul Dumnezeu ce îi spune? Moise, Moise, de atâta timp vorbesc cu tine… El simțea, dar nu vedea nimic, simțea că Prietenul îi vorbea: Să scrii Legea, să faci așa, să faci așa… Și-i zice Dumnezeu: Iată de atâta timp îți vorbesc și nu știi, eu sunt Dumnezeu. Tu ești om și nu poți să trăiești și să vezi fața Mea. Aceasta i-a spus Dumnezeu în inima lui și nu L-a văzut pe Dumnezeu niciodată. Noi trăim prin credință. Aceasta spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut niciodată.” (Ioan 1, 8) Și-i spune Dumnezeu lui Moise: Tu ai vrut să vezi fața Mea, Eu îți voi arata spatele Meu.
Sfântul Grigore de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, tâlcuiește întunericul dumnezeirii. Este întuneric pentru noi, lumina e prea mare, nu o putem privi. Și tâlcuiește el, spunând: Spatele Dumnezeirii este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Moise a fost ascultător de Dumnezeu, a stat înaintea Lui, a împlinit poruncile Lui. Și toate se leagă. Cele vechi cu cele noi. Moise și Legea ne aduc la ascultare față de Evanghelie și de Hristos.
Pr. Andrei: Da, este același Cuvânt al lui Dumnezeu. Sfântul Nectarie de Eghina spune în Hristologia sa că Dumnezeu Tatăl nu S-a arătat vreodată, ci Dumnezeu Fiul S-a arătat ca și Cuvânt neîntrupat. În tot Vechiul Testament, El este Cel ce S-a arătat și a vorbit cu proorocii. Mai apoi S-a arătat în lume ca și Cuvânt întrupat în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos.
Pr. Iulian: Da! Bineînțeles. El este Cel vechi de zile, cum spune la Daniil.
Pr. Andrei: Cuvântul, Dumnezeu Fiul!
Pr. Iulian: Unii pun în fotografii pe Dumnezeu ca un om bătrân. Nu e permis. Cel vechi de zile este Iisus Hristos.
„Tare mare păcat este mândria…”
Pr. Andrei: Cel nevăzut nu poate fi reprezentat. Până la Întrupare orice reprezentare era interzisă. Cuvântul cel veșnic întrupat este fața Tatălui („Cel ce m-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” – Ioan 9, 14.) După Întrupare poate fi reprezentat în icoane. Iar iconografia să fie canonică, după erminie.
Pr. Iulian: Bineînțeles. Hristos, Mântuitorul nostru, doar El este noul, singurul lucru nou sub soare. Sfântul Grigorie Teologul tâlcuiește cum S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu, cum a venit Iisus Hristos Mântuitorul nostru în această lume. În ce umilință și smerenie a venit, să ne aducă nouă mântuirea și îndumnezeirea. El n-a făcut nimic rău. A trăit viață fără păcat, făcând numai bine. Nici ca Dumnezeu veșnic n-a făcut nimic rău. Nu a făcut iadul, Doamne, ferește, n-a făcut păcatul. Cine a făcut iadul și primul păcat găsim la Isaia, în capitolul 14. Spune acolo: „Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineața?” (Isaia 14, 12) A fost stea strălucitoare, căpetenia îngerilor. „Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi sui. Deasupra stelelor cerului îmi voi așeza tronul.” (Isaia 14, 14) Și a căzut în întunericul adâncului. El însuși s-a făcut întuneric, el a făcut întunericul, bezna și atrage lumea la întuneric cu înșelăciunea. De asta a venit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să contracareze și să sfărâme mândria lui de fier. Că tare mare păcat este mândria… Și atâta umilință a avut Domnul, că S-a născut într-o iesle săracă. Era acel recensământ în Betleem, nu au găsit loc la casa de oaspeți. Și Maica Domnului era grea (însărcinată), iar Iosif a primit poruncă de la înger să o protejeze, că altfel era omorâtă cu pietre. Ce durere!
Maica Domnului cu cine îi făcut copilul, cu cine? Maica Domnului era fecioară, în naștere și după naștere. Când arhanghelul Gavriil îi spunea: Vei naște Fiu! Ea zice: Cum? Eu nu știu de bărbat! Duhul Sfânt Se va pogori peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri și vei naște Fiu. S-a pregătit, bineînțeles, că n-a fost ascunsă lucrarea Duhul Sfânt de Maica Domnului, chiar dacă au fost ascunse unele lucruri. Dar cât a suferit Maica Domnului! Dumnezeu i-a ascuns unele lucruri, ce frumoase sunt acestea și ce adânci.
Veneau din Nazaret la Ierusalim, cu Sfântul Iosif, să se închine la Templu, în fiecare an. La întoarcere, Pruncul Iisus, Care avea 12 ani, S-a pierdut. Ei credeau că e printre rude sau cu alți copii… Ce durere pe Maica Domnului! L-au căutat fără odihnă… După trei zile l-au găsit în Templul cu bătrâni, cu cărturarii și arhierei și I-au reproșat. Dar atunci ei au înțeles un lucru adânc… Domnul i-a răspuns și i-a zis: Pentru ce Mă căutați, oare nu știați că în Casa Tatălui Meu trebuia să fiu? Și Maica Domnului n-a mai zis nimic, punând cuvântul în inima ei.
Pr. Andrei: Ce frumos! Le-a dus mintea și sufletul într-un alt plan existențial, în cel duhovnicesc. Și sfinția voastră ne duceți acum cu gândul și cu inima de pe Muntele Sinai la Domnul Iisus și la Maica Domnului!
Pr. Iulian: Da! Și până la vârsta de 30 de ani, cum a stat El în smerenie, în ascultare, în anonimat… Ce model de viață smerită și ce învățătură ne dă Domnul! În Muntele Carantaniei, am fost și acolo, satana a venit să-L ispitească: Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, fă ca aceste pietre să se facă pâini și mănâncă, ai flămânzit. Mântuitorul tot din Scriptură îi răspunde: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu. V-am spus, trebuie să știți că sunt oameni care trăiesc fără mâncare: Enoh și Ilie. Alții nu știu, nu vor să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu.
Pr. Andrei: Da! Și alți Sfinți… Sfântul Cuvios Paisie cel Mare, Egipteanul, prăznuit pe 19 iunie, a trăit 70 de ani numai cu Sfânta Împărtășanie.
Pr. Iulian: Da. Da… Bineînțeles, la Dumnezeu toate sunt cu putință. (Marcu 10, 27) Și L-a ispitit din nou satana pe Mântuitorul, zicând: Aruncă-Te jos de pe aripa Templului – a îngăduit Dumnezeu, bineînțeles –, sari jos, căci este scris: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău. (Matei 4, 6) Iar Mântuitorul i-a răspuns tot din Scriptură: „Scris este să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!” (Matei 4, 7) L-a suit apoi pe un munte înalt și Îi spune: Vezi lumea asta, e a mea! Era prințul întunericului, Dumnezeu a îngăduit. Dar încă nu s-a smerit. Domnul a îngăduit să aibă zăvoarele iadului, unde el, prințul întunericului, îi închide pe toți pe care îi înșală cu acul păcatului… Cu toate ispitele ne atacă și pe noi diavolul, dar Domnul l-a biruit… Și când I-a zis închină-Te mie, Domnul i-a zis: „Mergi înapoia Mea, satana, căci scris este Domnului Dumnezeu să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești!” (Matei 4, 10) Pentru noi a biruit Domnul ispitele lui satan, numai El le poate birui.
Și a plecat cel rău până la o vreme. Care a fost vremea? A fost vremea Răstignirii! L-a urmărit pe Mântuitorul, prin Anna și Caiafa și prin Iuda trădătorul, L-au prins și L-au dat la răstignire. Și-a ales Mântuitorul Iisus Hristos cea mai grea suferință și moarte, răstignirea pe cruce, cum ar fi fost cel mai mare criminal. Prin răstignirea pe cruce a vrut să sfințească crucea, suferința. Și ce dureros! I-au bătut cuie în mâini, că știe omul unde să bată… Și aici L-a urmărit satana. Când L-a văzut răstignit, își zicea: N-a fost Dumnezeu. Nu Și-a adus zece legiuni de îngeri... Și tocmai atunci Mântuitorul a rupt zăvoarele iadului, ca un Dumnezeu ce era. Vedeți cât a suferit Dumnezeu, Fiul întrupat Hristos, din cauza lui Adam.
„Să avem prezența lui Dumnezeu!”
Pr. Andrei: Domnul e dragostea lui Dumnezeu, jertfită de dragul nostru, al oamenilor.
Pr. Iulian: Omenii, de la început, mereu păcătuiesc. Dumnezeu i-a spus lui Adam: Din toți pomii poți să mănânci, toți din rai, numai dintr-unul să nu mănânci, al cunoștinței binelui și răului. Dar n-a ascultat!
Pr. Andrei: Iată ce păcat mare este neascultarea! Tot planul divin l-a dat peste cap!
Pr. Iulian: Da! Și s-a ascuns Adam. Căci zice că s-au golit de lumina dumnezeirii. Cum zice părintele Cleopa, s-au văzut goi, când au pierdut harul și lumina dumnezeirii. Și de-atunci blestemul neascultării asupra șarpelui, asupra pământului și asupra oamenilor…
Pr. Andrei: Și acest blestem s-a înmulțit prin păcatele oamenilor… S-a lungit și s-a lățit pe tot pământul și-n toată istoria…
Pr. Iulian: Da. De asta a fost nevoie de răstignire, și după răstignire Hristos să coboare în iad, că toți oamenii mergeau în iad.
Pr. Andrei: Da! Părinte, ați făcut un excurs prin Scriptură în istoria mântuirii, ne-ați dus cu gândul la Domnul Hristos, la Legea Lui, la suferințele și moartea Lui pe Cruce. Ce trebuie să facem? Mai concret, cum să aplicăm acestea în viața noastră?
Pr. Iulian: Să ne gândim mai mult la ce a făcut Dumnezeu pentru noi! Cum ne-a înzestrat cu minte, cu suflet viu. Să căutăm să-L cunoaștem și să avem prezența lui Dumnezeu. Să avem frica Lui! Prin cunoașterea Lui să ne cunoaștem pe noi înșine. Să-L iubim pe Dumnezeu și să ascultăm de El, să ne închinăm Lui. Să zicem tot timpul: Doamne, sunt în fața Ta! Ajută-mă! Nu mă lăsa! Tu vezi tot! Tu știi tot! Să ne rugăm cu această conștiință! Cu evlavie, cu frică de Dumnezeu, cu simțire. Căci se spune blestemat este acel om care face lucrurile lui Dumnezeu cu nesimțire, cu lenevie sau cu nebăgare de seamă. Să ne încredem în Dumnezeu mai mult decât în noi… Căci iarăși zice: „Blestemat este omul acela care se crede în om mai mult decât în Dumnezeu.” (Ieremia 17, 5)
Să ne întoarcem mereu la El, să-I zicem: Doamne, sunt în fața Ta, nu mă lăsa! Ajută-mă pe mine și pe familia mea! Să ne educăm copiii! Să le spunem că stăm în fața lui Dumnezeu, Care vede și știe tot. Să știm că suntem temple ale Duhului Sfânt și Duhul Sfânt locuiește întru noi. Să-i învățăm pe copii de mici să-L iubească pe Dumnezeu! Căci spre ce iubește mintea, acolo este atrasă… Dacă le vom spune că sunt fii ai lui Dumnezeu, că împărăția lui Dumnezeu este întru ei, acestea le vor fi în minte mereu.
Pr. Andrei: Mai ales dacă îi văd pe părinți făcând așa, învață de la ei!
Pr. Iulian: Să-i învățăm să-L pomenească pe Dumnezeu neîncetat, să se roage și pentru alții, pentru conducători, pentru pace în lume. Să-i cinstească pe dascăli, pe doctori, să citească cărți sfinte. Să-i învățăm că suntem trecători pe pământ și tot timpul să fim pregătiți pentru lumea cealaltă. Să-i învățăm că trupul este sluga sufletului…
Pr. Andrei: Adică să aibă ierarhia valorilor, sufletul mai important ca trupul, duhul mai important decât materia, duhovnicia mai de preț ca realizările lumești.
Pr. Iulian: Da! Acum este timpul să lucrăm cele ale lui Dumnezeu. Nu putem să slujim la doi domni. Să-L urmăm pe Hristos cu blândețe și bunătate, ca să nu plângem veșnic. Să lucrăm mântuirea, să înmulțim talanții, să sfințim sufletul și trupul, ca să așteptăm moartea cu bucurie.
Pr. Andrei: Mulțumim, părinte Iulian, pentru aceste învățături și sfaturi atât de bogate și de adânci duhovnicește. Ne-ați adus în suflet esența învățături evanghelice, biblice și patristice. Ne rugăm să vă dea Dumnezeu sănătate, să vă păstreze în harul Său.
Dumnezeu l-a întărit pe părintele Iulian, la cei 90 de ani ai săi, să ne vorbească mai bine de o oră, dându-ne și alte sfaturi personale. Un ostaș al nevoinței duhovnicești și al dragostei lui Hristos este și va fi mereu tânăr și râvnitor… Tinerețea veșnică a lui Hristos părintele Iulian o poartă în suflet și în ființa sa întreagă. Cuvintele sale duhovnicești, rugăciunile sale fierbinți sunt cu putere multă. Ele ne pot folosi pe noi, pe cei mulți, astăzi și peste veacuri.
Întru el trăiește și lucrează Hristos, Duhul Său cel Sfânt, cu pacea, cu iubirea, răbdarea și sfințenia Sa. Duhovnicia părintelui Iulian bucură, pacifică și întărește sufletele. El se numără deja în ceata cuvioșilor părinți sfinți ai Muntelui Athos din ultimii 40 de ani.
Cu drag i-am închinat aceste rânduri, rugându-ne lui Dumnezeu și Maicii Domnului ca Domnul Hristos să ne facă parte, atât cât putem cuprinde, de harul, de virtuțile și binecuvântarea sa.
Sursa : Lumea monahilor 144 / 20 iunie 2019.
Mulțumim lui George Crasnean pentru îngăduința de a prelua acest material pe blogul Sfântul Munte Athos.
VIDEO: Fericirile monahilor athoniți. Un interviu nou cu Monahul Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos
Un interviu realizat cu monahul Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos. Aflați detalii neștiute despre chemarea tainică a călugăriei și fericirea de a sluji Domnului.
Realizator Cristi Bumbenici
Mai multe informații cu și despre Părintele Pimen găsiți urmând categoria: Pimen Vlad
[P] Pelerinaje la Muntele Athos
Jean-Claude Larchet: Cum recunoaşte omul prezenţa Duhului Sfânt în el
În viaţa duhovnicească omul este pândit de felurite şi înfricoşătoare amăgiri. Una dintre ele este să creadă că el gândeşte, vorbeşte şi acţionează insuflat de Duhul Sfânt, atunci când lucrul acesta nu este adevărat. In Pateric şi în Vieţile sfinţilor se pomeneşte de mulţi monahi înşelaţi în acest chip, care, socotind că au pe Duhul Sfânt în ei, de fapt căzuseră pradă vicleniei diavoleşti. Se pune aşadar problema de a şti cum poate omul deosebi adevărata prezenţă şi lucrare a Duhului Sfânt în el de o prezenţă şi lucrare străină şi pe care I le atribuie Duhului Sfânt sub efectul unei amăgiri.
Realizarea tuturor condiţiilor prezentate mai înainte – pocăinţa, întoarcerea de la păcate, curăţia, ascultarea, smerenia, iubirea de aproapele, rugăciunea – constituie un criteriu preţios, pe care, după cum am văzut, Sfântul Siluan îl aminteşte adesea. Dimpotrivă, dacă omul este lipsit de căinţă, dacă nu s-a lepădat de păcatele sale, dacă nu s-a curăţit de patimi, dacă nu-şi fereşte mintea de cugetele rele şi nu-şi opreşte inima de la alunecare, dacă nu este ascultător şi smerit, dacă nu-l iubeşte pe aproapele lui sau dacă n-are rugăciune neîncetată, este cu neputinţă ca Duhul Sfânt să vieţuiască în el, pentru că Duhul Sfânt nu află în el loc vrednic de venirea Sa.
La toate acestea Sfântul Siluan adaugă şi alte criterii. „Pe Duhul Sfânt sufletul îl recunoaşte după pacea şi dulceaţa Lui”; „sufletul simte venirea Ta […] Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii”. Orice prezenţă şi orice lucrare din suflet care iscă tulburare ori mânie şi iuţime nu pot fi, aşadar, atribuite Duhului Sfânt şi chiar trebuie socotite drept semn sigur al absenţei Sale.
Prin corelaţie, omul credincios recunoaşte prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt după pacea, iubirea şi mila pe care el însuşi le simte faţă de toţi oamenii („dacă se află în suflet puţin har, atunci cunoşti pacea şi simţi iubire faţă de toţi”), şi chiar pentru vrăjmaşii săi. Lipsa iubirii de vrăjmaşi şi a rugăciunii pentru ei este iarăşi semn sigur al absenţei Duhului: „cel ce n-a primit pe Duhul Sfânt nu doreşte să se roage pentru vrăjmaşii lui”; de aceea, spune el, „dacă nu ţi-e milă de păcătosul care va fi chinuit în foc, e semn că nu harul lui Dumnezeu e în tine, ci un duh rău”.
Pe o treaptă mai înaltă a vieţii duhovniceşti, spune Sfântul Siluan, „în suflet e o lumină şi o mare bucurie”.
Iar pe o treaptă şi mai înaltă, arată stareţul, „chiar şi trupul simte harul Sfântului Duh”: „Duhul Sfânt umple omul întreg: suflet, minte şi trup”; „Duhul Sfânt umple de harul Lui tot omul: suflet, minte şi trup”; „Duhul Sfânt pătrunde sufletul, mintea şi trupul”. Stareţul mărturiseşte astfel că „Domnul mi-a făcut dar harul Sfântului Duh cu un asemenea belşug de revărsare, că a umplut întreg sufletul şi trupul meu cu har”; „Cel ce poartă harul în trupul şi sufletul său, acela a atins iubirea desăvârşită”. Sfântul Siluan se referă aici la acea încredinţare şi plinătate a inimii în care se sălăşluieşte Duhul Sfânt, despre care au vorbit înaintea lui unii Părinţi, ca Sfântul Macarie, Sfântul Diadoh al Foticeei sau Sfântul Simeon Noul Teolog, şi pe care ei l-au numit plerophoria.
Sfântul Siluan arată că încredinţarea că L-ai primit pe Duhul Sfânt în tine ţine de o experiere a inimii, care se face în chip minunat şi de nespus, pentru că este supranaturală – ca una care este dată de Duhul Sfânt însuşi – şi cu totul personală. De aceea, Sfântul Siluan se referă la propria sa experienţă: „Ştiu din experienţă ce înseamnă a fi în Duhul Sfânt şi ce înseamnă a fi lipsit de El.” Semnul cel mai sigur al realităţii şi eficacităţii venirii Duhului Sfânt este însăşi această experiere a Lui în chip minunat. Omul care a avut o asemenea experienţă, spune Sfântul Siluan, cunoaşte sau altfel spus recunoaşte îndată harul Duhului Sfânt: „Sufletul ştie când e îmbogăţit de har […], dar în acea clipă nu vei fi în stare să scoţi un singur cuvânt, căci sufletul tău e schimbat prin revărsarea Sfântului Duh”; „sufletul ştie că un Oaspete preaiubit a venit […] şi spune: Trecerea Ta a lăsat o mireasmă în sufletul meu”. Această cunoaştere nu are, după cum se vede, nimic abstract; ea nu ţine de concepte, ci mai curând de o simţire duhovnicească: „Cel care a gustat o dată Sfântul Duh recunoaşte apoi gustul harului”, spune Sfântul Siluan; şi iarăşi: „Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebeşte după gustul Lui, căci scris este: «Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul» (Ps. 33, 9)””. „Harul, scrie Sfântul Siluan, nu vine fără ca sufletul să-l cunoască”; cel care are în el harul Duhului Sfânt îl are „în mod simţit”. „Noi simţim prezenţa Lui în noi”; „sufletul trebuie să simtă că Duhul Sfânt trăieşte în el”, repetă el. Cel care a experiat o dată prezenţa Duhului ştie şi când El pleacă, iar atunci îndură – prin simţirea părăsirii – o mare suferinţă, pe care omul de rând, care nu simte această absenţă, n-are cum s-o cunoască.
O asemenea experienţă, a prezenţei (şi absenţei) Duhului Sfânt, o au însă numai cei desăvârşiţi; încredinţarea adevărului ei le este dată lor de însuşi Duhul Sfânt. Ceilalţi oameni pot să ajungă în această privinţă la înşelare, căzând chiar pradă vicleniei demonilor şi a lui Satan, care adesea „se preface în înger al luminii” (2 Cor. 11,14).
Pentru a scăpa de o asemenea amăgire şi de astfel de curse, spune Sfântul Siluan, cei care n-au ajuns la desăvârşire trebuie să-şi găsească un părinte duhovnicesc încercat, care să-i ajute să deosebească duhurile: „începătorul are nevoie de o călăuză duhovnicească, întrucât până la venirea harului Sfântului Duh, sufletul duce mare luptă cu vrăjmaşii şi nu-şi poate da seama când vrăjmaşul este cel ce-i aduce dulceaţa la rugăciune. Numai cel ce a gustat el însuşi harul Sfântului Duh poate deosebi acesta.”
Sursa: Jean-Claude Larchet, Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia.
Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!
Nou documentar despre Muntele Athos (2019), cu subtitrare în engleză
Nou documentar despre Muntele Athos (2019), cu subtitrare în engleză / Marca Syndicado
Mitropolitul Athanasie de Limassol – Despre Împărtășanie (audio cu subtitrare în limba română)
Mitropolitul Atanasie de Limassol – Despre Împărtășanie – fragment de omilie a Mitropolitului Athanasie de Limassol (audio cu subtitrare în limba română) / traducere de Elena Dinu
Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .
Mitropolitul Athanasie de Limassol este fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul
Mitropolitul Athanasie de Limassol s-a născut în 1959 la Limassol. După terminarea liceului, în 1976, este hirotonit diacon de Arhiepiscopul Hrisostom al Pafosului. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Thessalonic, după absolvirea căreia pleacă în Muntele Athos, la Nea Skiti, unde este tuns monah şi devine ucenic al unor mari părinţi duhovniceşti precum Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul.
În 1982 Mitropolitul Athanasie primeşte schima mare şi este hirotonit ieromonah de episcopul Nicodim al Ierisosului şi Sfântului Munte. În 1987, pe când vieţuia la Mănăstirea Vatopedi, este ales reprezentant al acesteia în Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, al cărei protos devine între 1991-1992. În 1992, la rugămintea Arhiepiscopului Hrisostom, primeşte binecuvântare din partea Mănăstirii Vatopedi să se întoarcă în Cipru şi să intre în obştea Mănăstirii din Pafos. În noiembrie 1993 ajunge stareţ al Mănăstirii Mahera, iar pe 11 februarie 1999 este ales de clerici şi credincioşi ca mitropolit al Limassolului, fiind înscăunat trei zile mai târziu.
Este posibilă o viață duhovnicească în absența iubirii? Răspunde Părintele Macarie Simonopetritul
Este posibilă o viață duhovnicească în absența iubirii?
Ierom. Macarie Simonopetritul: Iubirea este începutul și sfârșitul vieții duhovnicești, din moment ce Evanghelia după Ioan ne spune că Dumnezeu este iubire. Realmente nu pot să spun că am descoperit iubirea și că o posed pentru că ar însemna că mă mărturisesc ca fiind sfânt. Pe de altă parte, fără dragoste nu poate exista viață monahală, nu poate trăi mănăstirea, la fel cum nu poate rezista nici familia.
În monahism este la fel ca în viața de familie. Acolo unde nu este dragoste, nimic nu funcționează. Iar dragostea înseamnă dorința de a mă depăși pe mine însumi, de a mă lepăda de egoismul meu în fața celuilalt. Dragostea este biruința lui Dumnezeu împotriva egoismului meu care mă face închis în mine însumi. Dragostea creează comuniune între persoane, iar această comuniune este imaginea relației dintre Persoanele Sfintei Treimi. Precum bucuria, la fel este și dragostea. Nu sunt lucruri ce țin de sentimental, ci sunt daruri dumnezeiești. Sunt energii ale lui Dumnezeu care însă se cultivă. Asemenea bucuriei, dragostea este dinamică. Ea progresează, sporește. Așa cum Dumnezeu este infinit, tot așa și iubirea este fără de hotar, nemărginită. Cu cât iubesc mai mult, cu atât mai mult însetez după Dumnezeu. Astfel încât monahul care iubește rugăciunea dorește să fie în comuniune cu Dumnezeu. În interiorul său se naște o sete care nu se potolește niciodată, ci dorește tot mai mult să se afle în prezența lui Dumnezeu. Mulți monahi care simt această sete după Dumnezeu sporesc în viața duhovnicească și pășesc pe alte trepte, mai înalte, ale ei. Așa se ajunge la rugăciunea neîntreruptă, neîncetată. Dar și în cadrul obștii monahale, Biserica ne oferă posibilitatea de a avea simțământul prezenței neîntrerupte a lui Dumnezeu. În timp ce în lume trebuie să mă îndepărtez uneori, să mă izolez pentru a găsi ceva mai profund, mai duhovnicesc și să-mi statornicesc relația mea cu Dumnezeu. În schimb, mănăstirea este icoana Împărăției lui Dumnezeu și o pregustare a ei. Acolo am sentimentul permanenței prezenței lui Dumnezeu, clipă de clipă. Mănăstirea este un fel de arenă în cadrul căreia mă pot lupta pentru a spori în dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
/ Fragment din conferința „Viața duhovnicească după învățătura Starețului Emilianos Simonopetritul” susținută de părintele Macarie Simonopetritul în 17 octombrie 2015 la Arad. Transcriere de Augustin Păunoiu / via Pelerin ortodox
și Video: Părintele Ieromonah Macarie Simonopetritul în dialog cu tinerii (Arad, 18 octombrie 2015)
Sfântul Munte Athos 