O nouă apariție editorială: Monahul Marcel Karakalinul:”Experiențe duhovniceşti ale Sfântului Iosif Isihastul” (ed. Sophia, 2022)

Dintre miile de roade bineînmiresmate ale Grădinii Maicii Domnului, Sfântul Iosif Isihastul este una dintre cele mai însemnate pentru veacul de acum. Trăitor în secolul al XX-lea, Bătrânul Iosif a ajuns pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhovniceşti, înger pământesc şi văzător al luminii nezidite, lăsând în urmă o mulţime de ucenici care continuă să răspândească învăţătura – şi, mai presus de toate, duhul vieţuirii lui – nu numai în Sfântul Munte, Grecia şi Cipru, ci şi în însăşi inima Occidentului.

Plină de har, dragoste şi simplitate binecuvântată, personalitatea lui atrage ca un magnet sufletele însetate de lumină şi adevăr – ca un adevărat ucenic al Mântuitorului, cuviosul îi odihneşte pe toţi osteniţii şi împovăraţii care caută scăpare de nesfârşitele poveri ale acestei lumi.

Cartea de faţă, plină de experienţe minunate şi tâlcuiri duhovniceşti, le va deschide tuturor o fereastră spre bunătăţile nădăjduite ale veacului ce va să fie, spre odihna cea nesfârşită şi bucuria necontenită în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia s-au făcut următori toţi sfinţii.

Monahul Marcel Karakalinul –
„Experiențe duhovniceşti ale Sfântului Iosif Isihastul”
editura Sophia, 2022
216 pagini / 13×20 cm

Vezi și Preview PDF

CARTEA SE POATE ACHIZIONA ONLINE DE LA LINKUL: http://relink.ro/YvfqM

VIDEO: Părintele Nikon de la Nea Skiti – Cum devine rugăciunea roditoare (subtitrare Ro)

VIDEO: Părintele Nikon de la Nea Skiti – Cum devine rugăciunea roditoare (subtitrare Ro)

Nouă apariție editorială: Slujba și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul (Editura Bonifaciu, 2020)

Slujba și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul – text și notație psaltică.

Sfânta slujbă a Preacuviosului și Sfântului nostru Părinte Iosif Isihastul a fost întocmită de Părintele Gavriil din obștea ucenicului său, Cuviosul Iosif Vatopedinul, din ascultare, evlavie și dragoste, dar și din recunoștiință de nevrednic nepot duhovnicesc față de Părintele, învățătorul și bunicul nostru duhovnicesc.

Am înfățișat aici pe cât ne-a stat în putere, viața cu adevărat duhovnicească și de la Dumnezeu iubitoare dar și îngereasca petrecere a pururea pomenitului nostru Părinte, nu peste măsură sau cu închipuiri ci după adevărat pe cât am auzit și ne-au înfățișat cei ce au trăit împreună cu el până la apusul vieții sale pământești ori l-au cunoscut nemijlocit.

Cartea se poate comanda online de pe site-ul Librăriei Bonifaciu.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

O nouă carte pentru copii: „Cuviosul Iosif Isihastul în căutarea rugăciunii inimii”

După „Peripeţii în Sfântul Munte” de Iorgos Antonakis, Editura Bonifaciu ne încântă cu un nou titlu „athonit” pe înțelesul celor mici. „Cuviosul Iosif Isihastul în căutarea rugăciunii inimii”.

Tânărul Francisc, viitorul Gheron Iosif Isihastul, aproape că-și realizase visul său de a deveni un negustor bogat. Însă, toate s-au schimbat, când într-o seară a văzut în vis un Împărat nepământesc Care îl chema să-I slujească. Era Hristos! Le-a lăsat pe toate și a fugit în Sfântul Munte, unde s-a făcut monah. Acolo a trăit întâmplări cerești: s-a împărtășit din mâna Îngerului, a fost mângâiat de Maica Domnului și chiar Hristos Însuși i-a mângâiat fața! În această carte vei afla despre nevoințele lui și despre lupta prin care a reușit să păstreze vie marea lui dragoste pentru Hristos.

/ editura Bonifaciu 2020 /
/ traducere a Mănăstirii Diaconești /
/ 50 pagini / copertă cartonată /
/ dimensiuni: 29,5 cm / 21,5 cm.

Comandă online cărțile editurii Bonifaciu la link-ul: Editura Bonifaciu.

Vezi și pachetul promoțional pe site-ul editurii : carte +icoană A5 (sau A4):
Pachet: Cartea ”Cuviosul Iosif Isihastul în căutarea rugăciunii inimii” + Icoană A5

Nouă apariție editorială: Cuviosul Iosif Isihastul, „Simțirea iubirii dumnezeiești” (Editura Bizantină, 2020)

Gheron Iosif Isihastul
Simtirea iubirii dumnezeiesti
Editura Bizantina, 2020
560 pagini

Prolog la traducerea romaneasca

Cartea de fata este cea mai tulburatoare marturie a unui monah contemporan despre vederea lui Dumnezeu, despre iubirea dintre el si Dumnezeu, despre simtirea sensibila a iubirii dumnezeiesti. Prin aceasta lucrare, Cuviosul Iosif Isihastul se adauga celor mai mari exegeti ai iubirii dumnezeiesti din toate timpurile: Sfantul Apostol Pavel, Sfantul Ioan Evanghelistul,Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Grigorie Palama… Gheron Iosif a atins varful si plinatatea existentei, a trait unirea cu Dumnezeu in iubirea dumnezeiasca. Impartasirea de iubirea dumnezeiasca ii este cheia deslusirii si vederii sensului ultim al existentei, al vietii de aici si de dincolo. Este un inflacarat, un indragostit de Dumnezeu. Arde continuu, aprins de simtirea iubirii dumnezeiesti si de dorinta de a impartasi si celorlalti calea care duce la aceasta. Din ceata numeroasa a Parintilor contemporani, Cuviosul Iosif Isihastul se desprinde ca cel mai entuziast martor al iubirii dumnezeiesti. Forta marturie lui este de nestavilit. Te cuceresc fara drept de apel cuvintele lui:

„Si umbrit de dumnezeiescul nor, in stalpul de foc al Iubirii, in intregime foc si el facandu-se si neputand mai mult sa duca, striga lucrarea dumnezeiasca a Iubirii catre izvorul Iubirii si zice inlauntrul buzelor celor dumnezeiesti: „Cine ma poate desparti de dulcea Iubire a lui Iisus?” Si mai mult, respirand adierea – fie in trup fie in afara trupului, Dumnezeu stie, fie in coliba, fie afara in vazduh, Dumnezeu stie –, numai aceasta stie cel care a vazut, ca facandu-se intru totul foc impreuna cu focul si varsand lacrimi de iubire, striga cu minunare si uimire: „Inceteaza, Iubire dulce, apele Harului Tau, ca incheieturile madularelor mele s-au destramat.” Si acestea zicand, respirand aerul Duhului, cu mireasma lui minunata si de negrait, inceteaza simturile, nemaifiind deloc incapatoare lucrarea trupeasca. Si fiind in intregime prizonier inchis in tacere, se minuneaza numai de bogatia slavei lui Dumnezeu, pana cand va trece norul.”

Cea mai mare parte din scrisorile din acest volum sunt adresate unor rudenii dupa trup: o nepoata dupa sora care va deveni monahie, fratele acesteia si mama lor, sora parintelui. Stradania Cuviosului Iosif de a-i aduce pe cei trei la trairea celor dumnezeiesti este neobosita. Paradoxal, rezultatele acestei stradanii nu sunt spectaculoase. Nepotul, pe care si-l dorea calugar si ucenic apropiat, s-a casatorit si a devenit un teolog respectabil. Nepoata calugarita a plecat din prima ei manastire si a intemeiat o alta, unde a ajuns stareta. Gheron Iosif insusi are frecvent mustrarea ca investeste prea multa atentie in rudeniile dupa trup, de care ar fi trebuit sa se lepede pentru Hristos, dar isi face curaj si continua cu gandul ca grija lui pentru rudenii este una exclusiv duhovniceasca. Iconomia dumnezeiasca a facut ca prin aceasta „investitie” in rudenii sa se daruiasca, iata, lumii comoara nepretuita a scrisorilor sale duhovnicesti.

Scrisorile Cuviosului Iosif Isihastul, trecut recent in randul sfintilor de Patriarhia Ecumenica, au forta marturisitoare si teologica a epistolelor Sfantul Apostol Pavel. Scrisorile faceau parte din nevointa si din slujirea lui. Traind o aspra viata pustniceasca, a indrumat duhovniceste pe ucenicii sai din lume prin intermediul scrisorilor, miscat totdeauna de iubirea dumnezeiasca ce ardea intr-insul fara sa-l mistuie. Scria scrisorile noaptea, dupa ore intregi de priveghere care incepea dupa apusul soarelui si se sfarsea de cele mai multe ori cu Dumnezeiasca Liturghie, mult dupa miezul noptii. In ultimele luni de viata, se intampla sa nu mai poata fizic sa tina pana in mana si ruga pe un ucenic sa scrie dupa dictare. Cand prindea un pic de putere din nou incepea sa scrie cu mana sa.

In editia greaca aceasta carte apare cu titlul Gheron Iosif Isihastul, Epistole si Poezii (v. foto, n.n.). Pentru editia romaneasca am primit binecuvantarea sa dam cartii un titlu, preluat, desigur, din continutul acesteia. Simtirea iubirii dumnezeiesti este o sintagma folosita de Gheron Iosif in ultimul capitol, intitulat Despre iubire, al micului tratat adresat unui monah anonim.  Iubirea dumnezeiasca este prezenta de la un capat la altul al cartii si prezentata ca parghie fundamentala a vietuirii dar si a intelegerii lumii create si lumii necreate. Am primit, de asemenea,  binecuvantare sa punem in fruntea fiecarei scrisori un mic extras din scrisoare, care sa functioneze ca titlu sau ca motto, atragand atentia cititorului asupra temei sau temelor principale din scrisoare respectiva. Prin aceasta am dorit, pe de o parte, sa ramanem consecventi cu primul volum de scrisori (Marturii din viata monahala), si in al doilea rand sa punctam valoarea perena a acestor scrisori, datorata temelor abordate si, bineinteles, tratarii acestora. Desi este vorba de scrisori ocazionale si personale, scrisorile Cuviosului Iosif Isihastul dobandesc un caracter universal, aidoma epistolelor nou-testamentare.

Gheron Iosif este bine-cunoscut in lumea intreaga si in spatiul romanesc de la prima sa lucrare: Marturii din Viata monahala (publicata de Editura Bizantina in 1996), dar mai ales datorita ucenicilor sai aflati la a treia generatie. Acestia populeaza multe din Manastirile athonite, intre care cea dintai este Sfanta Manastire a Vatopedului. Obstea vatopedina se trage din Cuviosul Iosif Isihastul, prin ucenicul acestuia Gheron Iosif Vatopedinul. Samanta semanata cu multe decenii inainte prin corespondenta sa cu cativa monahi greci din America avea sa rodeasca  spectaculos peste cateva decenii. Un numar important de manastiri (optsprezece) au fost intemeiate in America de cel mai tanar dintre ucenicii sai directi, Parintele Efrem Filoteitul.

Dam slava lui Dumnezeu, Cel inchinat in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, ca ne-a ales pe noi, ostenitorii Editurii Bizantine, sa traducem si sa editam in limba romana aceasta lucrare a Cuviosului Iosif Isihastul. Nu ne indoim ca lucrul acesta s-a intamplat cu binecuvantarea si rugaciunile Cuviosului Iosif, catre care cu timp si fara timp ne manifestam smerit recunostinta, cinstirea si dragostea noastra fara de margini, pentru ca ne-a inclus si pe noi in mare sa familie duhovniceasca. Multumim Parintelui Arhim. Efrem, Staretul Sfintei Manastirii a Vatopedului, care a cedat cu generozitatea Editurii Bizantine drepturile de traducere si editare a acestei carti in limba romana.

Cuvioase Parinte Iosif, roaga-te pentru noi, pacatosii!

28 mai 2020. Praznicul Inaltarii Domnului,

Preot Constantin Coman

***

Cuviosul Gheron Iosif Isihastul a fost de curand canonizat si este praznuit in data de 16 august (dupa calendarul vechi, la Sfantul Munte Athos). Potrivit calendarului nou, Cuviosul Gheron Iosif este praznuit in data de 28 august. 

Cartea se poate comanda de pe pagina Librăriei Bizantine

„Lupta cu gândurile”, omilie a lui Gheron Nikon de la Nea Skiti (audio, subtitrare română)


„Lupta cu gândurile” (audio, 38 min, cu subtitrare în limba română)
Omilie a lui Gheron Nikon, Nea Skiti – Muntele Athos

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

E oficial: Gheron Iosif Isihastul, Efrem și Daniil Katounakiotul au fost trecuți în rândurile Sfinților Cuvioși de către Patriarhia Ecumenică

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat pe 20 octombrie 2019, în Karyes (Sfântul Munte), iminenta canonizare a mai multor cuvioși mari athoniți. Ieri, 9 martie 2020, a venit oficial vestea cea mare. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a trecut în calendarul Bisericii pe Sfinții Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul. Să avem parte de rugăciunile lor!

„Sfinția este chintesența acestui loc, iar Sfinții noștri sunt cei mai valoroși pentru Biserică”
– Patriarhul Bartolomeu

Site-ul Basilica ne prezintă cu acest prilej pe scurt viața acestor mari cuvioși athoniți:

Părintele Daniil Katunakiotul

Părintele Daniil Katunakiotul a fost originar din Smirna şi s-a născut în 1846. A fost tuns în monahism în 1866 la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) la vârsta de 20 de ani. Ulterior a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii Sf. Anastasia – Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic. După ce s-a întors în Sfântul Munte, s-a nevoit la Mănăstirea Vatopedi pentru cinci ani, iar după încă nouă luni în Smirna, s-a întors în Grădina Maicii Domnului, unde a pus bazele obştii Danieleilor din Katunakia. Părintele Daniil a fost iconograf. A trecut la cele veşnice în data de 8 septembrie 1929.

Părintele Efrem Katunakiotul

Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel. Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul a fost ucenicul cuviosului Iosif Isihastul. A trecut la cele veşnice în 1998.

Părintele Iosif Isihastul

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte. A trecut la cele veşnice în 1959.

Despre datele de prăznuire ne vorbește Părintele Theologos Vatopedinul pe Experiențe Ascetice.

Zilele de sărbătorire

Toți trei sfinții au adormit întru Domnul în zile speciale pe calendarul Sfântului Munte (calendarul pe stil vechi):

• Sfântul Iosif Isihastul de Adormirea Maicii Domnului și deci va fi sărbătorit o zi mai târziu în Sfântul Munte,
• Sfântul Efrem Katunakiotul de Sâmbăta Cuvioșilor care au strălucit în asceză (ultima sâmbătă dinaintea Postului Mare) care este o sărbătoare cu dată mobilă și deci foarte probabil că va fi sărbătorit odată cu Sfântul Efrem Sirul
• Sfântul Daniil Katunakiotul de Nașterea Maicii Domnului. Obștea Danileilor a cerut să fie sărbătorit în Sfântul Munte o zi înainte, pe 7/20 septembrie, când a avut loc deshumarea moaștelor sfântului.

foto credit (jos): Ecumenical Patriarchate

Slava de la Polieleul „Cuvânt Bun”, de Theodor Fokaefs, plagalul glasului al IV-lea. Melos de pr. Damaschin Neoskitiotul împreună cu sinodia şi psalții de la Burazeri

Slavă la Polieleu ce se cântă la praznicele Maicii Domnului după „Cuvânt bun”, glas plagal IV, de Theodor Fokaeos. Cântă părintele Damaschin de la Chilia Sfinții Doctori fără-de-arginți, Nea Skiti cu sinodia împreună cu psalții de la Burazeri, la privegherea de la Mănăstirea Hilandar, în cinstea icoanei Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu ce se numește Triherousa (25 iulie, 2019). După tradiție, această Slavă se cântă în fața icoanei făcătoare de minuni.

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Tricherusa” de la Hilandar

Conferinţă despre Cuviosul Iosif Isihastul la Iaşi (6 noiembrie 2019)

Sala „Iustin Moisescu” a Centrului eparhial Iaşi va găzdui miercuri, 6 noiembrie 2019, conferinţa cu tema „Cuviosul Gheron Iosif Isihastul şi renaşterea isihastă din Sfântul Munte Athos”. Evenimentul este organizat de ASCOR şi ATOR Iaşi. „Vă invităm la o conferință despre Cuviosul Gheron Iosif Isihastul, un părinte din Muntele Athos care prin viața, învățătura și ucenicii săi a renăscut viața duhovnicească din Grecia și până în America”, anunţă organizatorii pe Facebook.

Vorbitorul principal va fi pr. Daniel Isai, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.

Cuviosul Iosif Isihastul urmează să fie canonizat de Patriarhia Ecumenică. Anunţul a fost făcut de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în cadrul vizitei efectuate în Sfântul Munte.

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiului militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărţit toată averea sa săracilor şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte. A trecut la cele veşnice în 1959.

Tudorel Rusu / 31 octombrie 2019 / Ziarul Lumina

VIDEO: Starețul Efrem Vatopedinul – Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul (subtitrare în limba română)

VIDEO: Starețul Efrem Vatopedinul – Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul (subtitrare în limba română)

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Starețul Efrem (Filotheitul) – ieri și astăzi (diaporamă foto)

Starețul Efrem (Filotheitul) – ieri și astăzi (diaporamă foto)

Părintele Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti contemporani ai Ortodoxiei, în vârstă de 91 de ani; ucenicul cel mai tânăr al Cuviosului Iosif Isihastul, în a cărui ascultare a stat 12 ani la Nea Skiti, în Sfântul Munte Athos, până la adormirea acestuia din 1959. A pustnicit în continuare până în 1973, când din voia lui Dumnezeu a ajuns Stareţ şi Egumen al Sfintei Marii Mănăstirii Filotheu, din Sfântul Munte. A înnoit viaţa duhovnicească a acesteia şi a altor mănăstiri athonite, Xiropotamu, Konstamonitu şi Karakalu, devenind cunoscut ca un mare duhovnic în întreaga Grecie şi nu numai. În 1991, printr-o încredinţare de la Dumnezeu, se mută în SUA, unde devine un părinte contemporan al monahismului american, prin întemeierea a 18 mănăstiri în pustia duhovnicească de acolo. Are mii de fii duhovniceşti în întreaga lume, episcopi, preoţi, monahi şi mireni. În română i-au apărut mai multe cărți, dintre care se remarcă  “Starețul meu Iosif Isihastul” (Ed. Evanghelismos, 2010) și “Sfaturi din Sfântul Munte” (Ed. Bunavestire, 1999).

Pe 24 iunie 2018, Bătrânul Efrem din Arizona a împlinit 91 de ani.

Vezi și Cuviosul Efrem Filotheitul [colecție de fotografii inedite]

Athosul în vremea de dinainte de stabilirea monahilor

Cercetarea istoriei şi arheologiei Sfântului Munte se împarte în două părţi: Athosul de dinainte de venirea monahilor şi Athosul monastic. Dacă ne gândim că la prăznuirea restaurării icoanelor, în anul 843, se menționează că au luat parte şi monahi aghioriţi, tragem concluzia că, deja, în acea perioadă exista o societate monahală organizată în Sfântul Munte.

Sfântul Eftimie Athonitul (Eftimie cel Nou, 823-898), ctitorul Sfintei Mănăstiri Peristerais de lângă Tesalonic, vine pe la mijlocul secolului al IX-lea în Sfântul Munte şi se zăvorăște într-o peşteră vreme de trei ani, iar apoi vin şi alţi călugări și se stabilesc în apropierea lui. Din pricina întețirii atacurilor piraţilor, acești monahi, dar și alte obști monahale, ies din Sfântul Munte şi se stabilesc în interiorul Peninsulei Halkidiki: obștea Sfântului Eftimie cel Nou la Vrastámou (astăzi Vrástama în Halkidiki, loc de închinare pentru pelerini), iar Avva Ioan Kolovós, un alt mare ascet care avea ucenici, a plecat și s-a stabilit în Sidirokavsíis, unde exista tradiția exploatării minereurilor argentifere, (Stághira de astăzi, nu cea din perioada antică, ci în apropiere de Stratoníki, în Halkidiki).

Atunci când Cuviosul Athanasie s-a retras în Sfântul Munte, el știa exact pentru ce mergea acolo. Există și teoria că el făcea o anumită operă misionară, de natură politică, așa cum făceau și alte obști stabilite în spațiul pan-eladic. Atunci când s-a retras, așadar, în Sfântul Munte, a cutreierat toate locurile pentru a vedea unde se poate stabili și a văzut mănăstirile care existau deja. Se spune că abia în 963 este fondată prima mănăstire, Marea Lavră, dar nu cred că trebuie pusă problema în termeni atât de stricți. Există un document din anii 950 și ceva, păstrat la Mănăstirea Xiropotamou, care menționează persoane juridice, adică mănăstiri care aveau proprietăți și relații cu statul, ceea ce înseamnă că existau mănăstiri, cel mai probabil organizate nu sub formă de chinovie, așa cum a rânduit [pentru prima oară] Sfântul Athanasie Athonitul la Marea Lavră.

Totuși, înainte de 843, ce se întâmpla în Athos? În rândul istoricilor și arheologilor circulă și opinia că locul era pustiu, că orașele antice care au existat aici, pe care le menționeză și Herodot și Tucidide, ar fi dispărut, dar mai existau oameni în Peninsula Sfântului Munte.

Încă nu s-au efectuat săpături care să identifice orașele antice amintite de Herodot și Tucidide. Locurile cetăților menționate de istoricii antici nu pot fi stabilite cu certitudine. Avem, pe de-o parte, mențiunile scriitorilor antici, iar pe de alta, siturile arheologice cu probe sigure că acolo a existate orașe antice [fără să le putem suprapune].

Fără să intrăm în detalii, putem menționa ruinele din locul numit Platí, vizavi de Frankolimena, în golful Ierissós, unde se găsea cetatea antică Díon. Avem, apoi, orașul antic al cărui port care se găsea pe țărmul de lângă Mănăstirea Hilandar, în vreme ce orașul de sus și centrul așezării se găseau la Mikrí Samariá, la capătul Hilandarului, unde încă se mai vede zidul antic. Dacă te plimbi prin acel loc, găsești ceramică neagră, neagră cu figuri roșii, roșie cu figure negre, sau găsești vase miceniene. Pe țărm, între arsanaua Hilandarului și cea a Sfântului Vasile, se afla cimitirul vechii cetăți. Acolo, când se stârnește o furtună mare, cu crivăț din nord, ies și astăzi la iveală morminte preistorice.

O altă așezare antică se găsea pe locul pe care se află astăzi Mănăstirea Vatopedi. Toți spun: dar nu vedem nimic! În cursul anumitor cercetări pe care le-am făcut, am găsit și am văzut. Faptul că vizitatorul grăbit de astăzi nu vede nimic, așa cum nu vede nici chiar vizitatorul atent, este firesc: tot acest ansamblu uriaș al Mănăstirii Vatopedi, pentru a fi construit, a folosit fiecare piatră care s-a găsit în zonă. Așadar, la nivel superficial, nu mai e posibil să vezi astăzi ceva, căci toate pietrele au fost luate. Cu toate acestea, în urmă cu vreo 15-20 de ani, când au avut loc săpături în grădinile Vatopediului, pe un câmp pe care monahii voiau să cultive cartofi, am găsit un chiup mare care servea, probabil, pentru depozitarea cerealelor ori a vinului.

Mai jos se găsea celălalt oraș antic, Kaliakra, care avea construite niște ziduri extraordinare. Coborând din Karyes către Iviron, lângă Chilia Megáli Panaghia, adică fosta Mănăstire Gomátou (mănăstirea aghiorită, nu cea care este în afara Sfântului Munte), acolo s-au descoperit statui și alte antichități. Dar chiar pe locul Mănăstirii Iviron trebuie să fi existat o așezare antică: un loc așa de bun, cu ape curgătoare, cu terenuri întinse… Astăzi, orașul este acoperit de Mănăstire… Toate acestea susțin ipoteza existenței unui sit arheologic, a unei așezări antice.

Şi la Marea Lavră trebuie, de asemenea, să fi existat în Antichitate o așezare, dar oraşul cel mai important a fost Voulevtíria. Voulevtíria este numele vechi al ţărmului de lângă Schitul Aghia Anna (Sfânta Ana). Şi numele acesta provoacă nemulţumire acolo, dar avem informaţii despre coloane care au fost găsite în acel loc, inscripţii, la fel ca şi la Mănăstirea Sfântului Pável din apropiere, unde coboară acel uriaş şi nimicitor torent ce se prăvale de pe vârful Athosului rostogolind la vale stânci de două-trei tone… La incendiul cel mare din 1905, toate grădinile şi podgoriile de la Sfântul Pavel au fost distruse de stâncile prăvălite de sus, de pe Athos.

Și la Nea Skīti se vede că au fost construcţii clasice, au fost descoperite şi statui şi ceramică vopsită în negru și ceramică neagră cu figuri roșii sau roșie cu figuri negre. Înaintând către interiorul Golfului Singhítikos (Golful Sfântului Munte), ajungem la Dafni: acolo unde coboară râpa de la Dafni, între arsanalele Mănăstirilor Simonópetra şi Xiropotámou, în dreapta acelui loc se afla o așezare antică. Atunci când s-au făcut defrişări, în locurile unde au rămas gropi în pământ s-au găsit resturi de ceramică antică.

Şi sus la Mănăstirea Xiropotamou trebuie să fi fost, de asemenea, o așezare antică, căci şi acolo se găsesc artefacte… Oraşul care domina în epoca antică, cel mai important dintre cetățile antice din zonă, se afla între arsanalele Mănăstirilor Konstamonitou şi Zografou: cam pe la mijlocul drumului către Konstamonitou se afla orașul de sus, acolo e și fundaţia unui templu antic. Tot acolo mai era şi o coloană din epoca clasică, pe care părinţii din secolul al XVIII-lea au încastrat-o într-un zid de pe partea dreaptă a drumului, cu puţin înainte de a ajunge la Konstamonitou. Am văzut-o într-o fotografie mai veche, dar coloana a dispărut, nu mai există astăzi.

Acestea sunt, în mare, informaţiile despre oraşele antice care ar trebui studiate temeinic. Deja a început să se facă simţită în rândul unora dintre aghioriţi conştiinţa faptului că trebuie întreprinsă o cercetare arheologică pentru a descoperi istoria veche a Peninsulei Halkidikí. V-am vorbit acum despre locurile unde au fost descoperite antichităţi, dar ar fi frumos dacă am găsi denumirile, dacă am putea identifica oraşele antice menționate în scrieri…

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Ioachim A. Papánghelos
Arheolog

Protopsalții athoniți de la Nea Skiti (Noul Schit) invitați la Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași (27 septembrie – 1 octombrie 2017), ediția I

În perioada 27 septembrie – 1 octombrie 2017, Iașul își va da întâlnire cu unele dintre cele mai cunoscute coruri de muzică bizantină din țară și din străinătate, care vor susține concerte deosebite și momente liturgice.  Vino să asculți interpreți specializați pe diferite ramuri ale acestui gen muzical din Grecia, Muntele Athos, Liban, Serbia, Statele Unite ale Americii și România.

Părinții Protopsalți de la Nea Skiti împreună cu Părintele Damaschin – dirijor vin la Festival

Părintele Damaschin a intrat în monahism în 1984, iar începând cu 1996 este stareț al Chiliei „Sfinții Doctori fără de Arginți”, Nea Skiti. Principala ascultare pe care o urmează este cântul psaltic. Împreună cu monahul Teodosie și cu ceilalți monahi ai obștii, participă la slujbele de hram ale așezămintelor athonite, contribuind prin aceasta la păstrarea și promovarea valorilor muzicale și a ifosului athonit pe care le-au moștenit.

Iașiul – Capitala cântului bizantin

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași se anunță a fi cel mai mare eveniment din țară dedicat artei muzicale bizantine. Reunind la Iași cei mai renumiți interpreți, ediția I a Festivalului va transforma Iașul, pentru 5 zile într-o „capitală a cântului bizantin”.

Evenimentul, de înaltă ținută culturală, pregătește atât concerte deosebite, cât și momente liturgice, cu slujbe și privegheri săvârșite cât mai apropiat de modul în care acestea se desfășurau în vechiul Constantinopol, inima de odinioară a Ortodoxiei.

Pe site-ul oficial al festivalului http://www.ibmf.ro/ro găsiți informații despre Program și Invitați.

Urmăriți evenimentul pe Facebook

 

Povățuiri din Sfântul Munte: Monahul Paisie Neoskitiotul (1903-1990)

Vizitele mele repetate la Nea Skiti mi-au dat binecuvântarea de a-l cunoaşte pe preacuviosul monah Paisie. Cunoştinţa noastră i-a dat şi lui posibilitatea să lege o legătură duhovnicească frumoasă cu mănăstirea noastră. Astfel, fie pentru motive de sănătate, pentru că în mănăstire avem doi medici monahi, fie pentru a lua parte la privegheri şi la sărbători, bătrânul Paisie a devenit, aş putea spune, o parte a obştii monahale de Mănăstirea Grigoriu.

M-am dus odată la chilia sa pe când era în vizită la mănăstirea noastră. Acolo, am început obişnuita noastră discuţie:

– Unde v-aţi născut, părinte Paisie?

– M-am născut în satul Kurunio din eparhia Karousias din părinţi ortodocşi şi foarte cucernici. Mama mea avea o mare evlavie la Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi l-a rugat să-i dea un copilaş şi, dacă va dobândi acel copilaş, să-l afierosească lui Dumnezeu şi să-i dea numele lui. Într-adevăr, a rămas însărcinată şi m-a născut. Înainte de a se împlini patruzeci de zile de la naştere, mama mea s-a îmbolnăvit foarte grav. De asemenea şi eu, pruncul, m-am îmbolnăvit. Mama părea ca moartă timp de mai multe zile. Rudele s-au gândit să cheme un preot ca să mă boteze, pentru a nu muri nebotezat. Rudele mele voiau să-mi dea un alt nume. Sfântul Ioan Înaintemergătorul însă a vizitat-o pe mama şi i-a spus: „Vorbeşte şi dă-i copilului numele meu, aşa cum ai făgăduit! Ai tăi vor să-i dea numele Panayotis.” Mama şi-a revenit îndată şi le-a spus cu voce tare: „Să daţi copilului numele de Ioan, şi nu altul!”. Atunci preotul care venise mi-a pus numele de Ioan, pentru că şi-a dat seama că aceasta este voia lui Dumnezeu. Astfel, am fost botezat în iulie 1903. Ca toţi creştinii de atunci, mi-am dus şi eu viaţa în mijlocul a numeroase ispite. Când am fost în clasa a doua din şcoala primară, m-am îmbolnăvit de tifos. Când am început să mă simt mai bine, din cauza tratamentului greşit al medicului, am mâncat ceea ce nu trebuia şi m-am îmbolnăvit iarăşi de tifos. Medicii mi-au dat medicamente şi considerau că nu mai am nici o scăpare. Dar totuşi, voia dumnezeiască a fost ca să mă fac iarăşi bine, însă de atunci mi-am pierdut frumuseţea glasului. La vârsta de 15 ani, în 1918, m-am îmbolnăvit de gripă în timpul marii epidemii în care au murit foarte mulţi oameni în întreaga lume. Şi atunci, mulţi dintre medici au socotit că sunt aproape de moarte, dar iarăşi, cu ajutorul dumnezeiesc, m-am vindecat. În 1922, am fost chemat să fac armata la Tesalonic. Înainte de eliberare, m-am îmbolnăvit grav de malarie, apoi de icter şi de anemie. M-au dus la spital în Atena, iar medicii, după ce au făcut un consult general, au tras concluzia că nu mai am nici o nădejde de viaţă. Totuşi, cu voia lui Dumnezeu, m-am făcut bine. În 1927, m-am căsătorit cu o consăteană de-a mea şi am avut patru copii, doi băieţi şi două fete. Atunci lucram la atelierele de fierărie din Stratoniki, din peninsula Halcidică, unde munca era foarte periculoasă, deoarece în fiecare zi cădeau bucăţi mari de stânci şi de pământ. În perioada ocupaţiei germane, am suferit eu şi familia mea de foame şi peste tot ne urmărea şi ne pândea primejdia morţii. Neamţul acela care în Rafina omorâse toţi bărbaţii din oraş, în jur de o mie şase sute de persoane, a hotărât să ne omoare şi pe toţi cei din satul nostru, în jur de şaizeci de bărbaţi. Dar totuşi, la interogatoriul pe care ni l-a luat, prin răspunsurile insuflate de Dumnezeu nouă de sus, a hotărât să ne lase în viaţă. În 1943, au vrut să mă ia în Pendeli la judecată. Luaseră încă alţi treizeci şi nouă de bărbaţi, pe care i-au şi omorât în chinuri cumplite. Eu am fugit noaptea şi astfel am scăpat. Apoi, am mers pentru o oarecare treabă la Sintagma. Nemţii m-au prins şi au vrut să mă trimită în Haigari ca să mă omoare, dar iarăşi Pronia dumnezeiască m-a salvat. Am trecut prin multe pericole, şi din partea italienilor şi a germanilor, dar cei mai răi au fost partizanii. Un verişor de-al meu, partizan, a intrat la noi în casă şi a tras cu pistolul ca să mă împuşte. Ce să vă mai spun? Sărăcia, lipsurile, ostenelile, truda nu pot fi descrise în cuvinte şi, totuşi, am scăpat şi trăiesc slăvindu-L pe Dumnezeu.

În 1959, eram în Atena şi m-am îmbolnăvit de gripă. Lucrurile au evoluat într-o formă gravă de bronhopneumonie. Mă găseam acasă, pentru că la spitale nu mai era loc, toate fiind pline de bolnavi. Medicul care mă trata se aştepta să mor, toţi mă plângeau şi îmi aşteptau sfârşitul. Epuizat cu desăvârşire, am cerut atunci ajutorul Sfântului Nectarie. Am simţit din plin harul Sfântului. Am strigat-o pe fata mea Ecaterina: „Adu, copiliţa mea, uleiul Sfântului de la iconostasul nostru şi însemnează-mă cu el!”. Fata a luat puţină vată, a înmuiat-o în uleiul de la Sfânt şi mi-a făcut cruce pe frunte. În scurt timp am început să mă fac bine. Medicii au spus să mi se împuţineze numărul de medicamente, pentru că vedeau că mă însănătoşesc. Când a venit medicul să mă vadă, a spus: „În situaţia în care aţi fost dumneavoastră au murit până astăzi unsprezece oameni, dar dumneavoastră văd că nu mai aveţi nimic, ca şi cum nici n-aţi fi fost bolnav.”

În 1972 mi-a murit soţia de cancer, iar în 1973 am lăsat lumea şi deşertăciunea vieţii acesteia şi am venit la Sfântul Munte pentru a fi monah, deşi sunt plin de boli. Enumăr câteva: spondiloză, poliartrită, alergie, anemie, ficat mărit, ulcer gastroduodenal şi altele. Dar, slavă lui Dumnezeu!

– Cândva, părinte Paisie, mi-aţi spus că aţi văzut-o pe Maica Domnului la Tinos, la acel mare centru de pelerinaj din iubita noastră Grecie. Puteţi să-mi povestiţi mai pe larg întâmplarea?

– În 1929, din îndemnul mamei mele, m-am dus de Bunavestire la Tinos. M-am dus chiar în ziua praznicului. După Vecernia cea mare, preoţii au plecat, la fel şi cântăreţii, şi a rămas numai poporul în biserică, în priveghere. Eu eram în curtea din faţa bisericii şi priveam la poporul care intra în biserică. Dintr-odată, cineva s-a apropiat de mine şi a spus cu putere alor mei: „Eu n-o să mai supăr iarăşi pe Maica Domnului…” Şi apoi ne-a spus că, în biserică, Maica Domnului se arată vie oamenilor care erau acolo. Am alergat şi eu cu multă greutate să prind un loc printre cei prezenţi, pentru că biserica era plină până la refuz de lume. Dintr-odată, am auzit glasuri strigând: „Iată! Iată! Maica Domnului! Maica Domnului!”.

Într-adevăr, o pasăre mare, neagră, cu aspect eteric, zbura din candelabru în candelabru şi intra din când în când în Sfântul Altar prin uşile împărăteşti, fără să păşească pe pământ, iar alteori zbura pe deasupra iconostasului. Trecea apoi pe deasupra capetelor tuturor creştinilor şi îi binecuvânta pe toţi cu o cruce pe care o ţinea în mână. Altădată, a intrat prin uşa dinspre miazăzi, cea pe care se află Sfântul Arhanghel Mihail. Ţinea Sfânta Cruce într-o mână, iar în cealaltă un crin. Zbura către turnurile şi cupolele bisericii. Apoi zbura pe deasupra capetelor noastre, apoi intra iarăşi în icoana cea făcătoare de minuni, făcea metanii şi se ruga pentru mântuirea lumii. În noaptea aceea, m-am vindecat, cu ajutorul Maicii Domnului, de şase boli pe care le aveam.

Atunci am început să plâng ca un copil mic. Mă miram de aceasta, pentru că niciodată până atunci, în împrejurările grele prin care trecusem, nu plânsesem. Atunci însă plângeam şi am zis cu multă durere Maicii Domnului: „Preasfânta mea Stăpână, ajută-mă să nu mai păcătuiesc, să nu-L mai supăr pe Dumnezeu şi învredniceşte-mă să te propovăduiesc!”.

Dimineaţa, în vremea dumnezeieştii Liturghii, o fată s-a vindecat, deoarece din pricina multei învăţături îşi pierduse minţile. Mama ei, o femeie foarte cucernică, s-a rugat acolo cu lacrimi, preţ de multe ore.

 În 1931 am venit pentru prima oară la Sfântul Munte. De atunci am încetat să mai hulesc şi să mai hulesc cele sfinte. Viaţa monahală mi-a plăcut foarte mult. I-am spus lucrul acesta unui părinte de la Kavsokalivia, iar acela m-a tuns monah, fără să mă spovedească şi să mă întrebe ce legături am eu cu lumea. Eu însă eram căsătorit şi nu ştiam că, dacă cineva se căsătoreşte, nu poate să fie monah. Nici părintele care m-a tuns călugăr nu m-a întrebat nimic în legătură cu aceasta. Mai târziu, când problema mea a devenit cunoscută, m-au izgonit de acolo, mi-au dat jos şi rasa, şi mi-au spus să merg mai întâi să termin cu obligaţiile mele familiale şi apoi să vin să îmi duc viaţa de călugăr. Aşa a şi fost. Am plecat iarăşi în lume şi m-am ocupat de familia mea. Am venit iarăşi la Sfântul Munte ca să trăiesc viaţa mea monahală, de data aceasta şi corect, în 1973.

În 1935 mă găseam la Mănăstirea Sfântului Haralambie din Evvia. Era, îmi amintesc, o duminică înaintea Adormirii Maicii Domnului. Nu era nimeni care să ţină predica. Am cerut binecuvântare de la preot şi, fără să fi studiat înainte ceva sau fără să mă fi pregătit, am început să vorbesc. Un adevărat şuvoi de cuvinte, ca şi cum ani de zile n-aş fi făcut nimic altceva decât să ţin predici! Maica Domnului mi-a împlinit şi cererea aceasta a mea. De atunci, vreme de mulţi ani, până când m-am stabilit definitiv la Sfântul Munte, am ţinut predici în biserică, cu binecuvântarea preoţilor şi a episcopilor, spre slava şi strălucirea Preacuratei Fecioare.

– Părinte Paisie, ce ne puteţi spune despre războiul nevăzut cu demonii?

– Războiul cel nevăzut cu dracii este foarte aspru şi are mai multe forme. Uneori, diavolul vine noaptea, făcând un zgomot mare şi puternic. Atunci eu încep să spun Crezul, iar ispita încetează. Într-o noapte, a venit de două ori, alteori mă tulbură cu neîncetate gânduri de plăcere, alteori mă îndeamnă să hulesc şi-mi aduce în minte tot felul de cuvinte hulitoare şi înjurături, care mi se opresc pe buze. Atunci eu, cu multă hotărâre, mă oştesc împotriva lui, zicând: „Ho, răule şi netrebnicule, pleacă, în numele Domnului nostru Iisus Hristos! Vrednic eşti de toată osânda, pentru că ai pricinuit pierzania multor suflete pentru care Hristos a murit pe cruce!”. Alteori, aud că dracii mă strigă din curte. Deschid uşa chiliei şi nu este nimeni afară. Alteori, iarăşi aud bătăi şi zgomote puternice chiar înăuntrul chiliei, ca şi cum casa s-ar dărâma. Alteori, glasul lor se aude strigându-mă de departe pe numele meu lumesc. Alteori, îmi aduc înaintea ochilor, ca un fel de film, tot felul de imagini legate de plăcerile pe care le-am trăit în lume. Odată, pe când eram la Kerasia, în vremea slujbei Miezonopticii, am auzit un glas la fereastră spunându-mi: „Ioannis, ce tot faci aici? Du-te afară în lume şi desfătează-te de dulceţile şi frumuseţile ei!”.

Nu-ţi spun acum decât puţine din meşteşugirile diavolului şi din ispitele pe care le-a adus asupra mea. Aici îmi aduce somn, alteori lucruri vrednice de râs, toate vin una după alta ca şi valurile mării, dar apoi trec. Pe cât îmi este cu putinţă, mă împotrivesc. Mă rog şi cer mila întru-tot înduratului Dumnezeu. Chiar şi în vremea dumnezeieştii Liturghii, îmi aduce gânduri şi somn. Duhovnicul meu mi-a spus că toate acestea sunt de la cel viclean. „Nu trebuie, mi-a spus, să te mâhneşti. Ajunge să rămâi la Sfânta Liturghie până la sfârşit. Dacă nu pleci, el este biruit. O să treacă şi astea, precum au trecut şi atâtea altele.” Din toate ispitele acestea ale diavolului am învăţat şi eu cum să mă port şi cum să fiu atent, astfel încât să nu-i dau drepturi să mă ispitească.

Dacă am cerut de la Dumnezeu blândeţe, smerenie şi iluminare, este normal ca să fiu războit de către draci. Am atâtea boli, şi totuşi sunt încă viu. Toate acestea sunt spre încercare mea. Nu am ce să dau înapoi. Dumnezeu le îngăduie pe toate pentru mântuirea mea. Doamne, Dumnezeul meu, întăreşte-mă şi pe mine şi pe toţi monahii, ca să ducem o viaţă bineplăcută Ţie şi să ajungem în împărăţia Ta cea cerească! În Tine, Doamne, am nădăjduit, Ţie ne-am supus, pe Tine Te lăudăm, Ţie ne închinăm, pentru Tine am lăsat toate şi purtăm haina monahală şi cerem mila Ta! Sunt un închinător credincios al Tău, Doamne, toate le jertfesc pentru dragostea Ta. Dacă îmi îngădui, chiar şi martiriul l-aş primi cu bucurie.

– Mulţumesc, părinte Paisie, pentru sfaturile sfinţiei-tale şi să ne grăbim, că începe slujba.

Sursa: Monah Damaschin Grigoriatul, „Povățuiri din Sfântul Munte. Convorbiri cu părinți athoniți contemporani”, pp. 91-98, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2009.

Mulțumim Părintelui Ierom. Agapie Corbu (Editura Sfântul Nectarie) pentru îngăduința de prelua textul pe Blogul Sfântul Munte Athos.

„Bucuria în viața creștinului”, omilie a lui Gheron Nikon de la Nea Skiti (audio, subtitrare română)

„Bucuria în viața creștinului” (audio, 20 min, cu subtitrare în limba română)
Omilie a lui Gheron Nikon, Nea Skiti – Muntele Athos / Traducere din greacă de Elena Dinu
17 octombrie 2016, Katerini

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .