A trecut la Domnul Părintele Efrem, Starețul Schitului Sfântul Andrei – Serai din Karyes, Sfântul Munte. Să avem rugăciunile lui!

30 martie 2023. În noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.10, la vârsta de 67 de ani, a trecut la Domnul Părintele Efrem, Starețul Schitului Sfântul Andrei – Serai din Karyes, capitala Sfântului Munte.

Bătrânul Efrem era internat din data de 23 februarie 2023 la o clinică din Tesalonic, fiind diagnosticat cu metastaze canceroase.

Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 31 martie, la orele 13.00. Schitul a anunțat că oricine (dintre bărbați, evident) va dori să participe la înmormântare, poate intra în Athos fără rezervarea în prealabil a diamonitirionului (viza pentru Sfântul Munte), cu condiția de a anunța la Biroul de pelerini din Ouranoupoli că merge la înmormântarea Bătrânului Efrem.

Să avem parte de rugăciunile Părintelui!
Rai bun, Cuvioase Părinte!
♰ Καλό Παράδεισο, Καλή Ανάσταση Γέροντα !!

Schitul Sf. Andrei – Serai aparţine administrativ de mănăstirea Vatopedi, iar datorită măreţiei lui a fost numit şi „Serai”, adică „Palat”. Schitul are hramul – Sf. Apostol Andrei şi Sf. Antonie cel Mare. Biserica schitului a fost cea mai mare biserică ortodoxă din Balcani până când a fost ridicată Catedrala Ortodoxă Sf. Sava din Belgrad. Schitul Sf. Andrei -Serai adăposteşte şi moaşte ale Sf. Ap. Andrei – mai exact fruntea sfântului, ce răspândeşte bună mireasmă.

VIDEO: Starețul Efrem al Schitului Sfântul Andrei – Serai: Exorcism în lunea de după Rusalii

VIDEO: Starețul Efrem al Schitului Sfântul Andrei – Serai din Karyes: Exorcism în lunea de după Rusalii

În acest video, Pr. Efrem de la Schitul Sf. Andrei Serai [Muntele Athos] își amintește de ziua în care părintele Ghervasie Paraskeuopoulos din Patra a izgonit un demon care o chinuia pe o tânără.

Pentru subtitrare în limba română click pe bara de setări și selectați subtitrare în limba română!

VIDEO: Imagini de la Prăznuirea Sfântului Apostol Andrei la Schitul vatopedin Sfântul Andrei – Serai din Karyes, capitala Sfântului Munte (12/13 decembrie 2019)

Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei (13 decembrie) la Schitul vatopedin Sf. Andrei – Serai din Karyes (capitala Sfântului Munte Athos), cu participarea Egumenului Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedi, Arhim. Efrem Vatopedinul cu un grup de monahi vatopedini ce au dat răspunsurile liturgice alături de maestrul muzicii bizantine athonite, monahul Damaschin Neoskitiotul, alături de numeroși psalți și elevi ai Seminarului Athonit „Athoniada”, aflat în incinta Schitului.

VIDEO: Libertate în familie. Îndrumări athonite oferite de Părintele Efrem, egumenul Schitului Sfântul Andrei – Serai

Libertate în familie. Îndrumări athonite oferite de Părintele Efrem, egumenul Schitului Sfântul Andrei – Serai, Muntele Athos. Interviu realizat de dl. Cristi Bumbeneci.

Priveghere de hram la Schitul vatopedin Sfântul Andrei – Serai din Karyes (30 octombrie / 13 noiembrie 2018) – video și foto

Priveghere de hram la Schitul vatopedin Sfântul Andrei – Serai din Karyes, MunteleAthos (30 octombrie / 13 noiembrie 2018)

Participă și Arhimandritul Efrem, Egumenul Marii Mănăstiri Vatopedi, Sfântul Munte Athos. Schitul Sf. Andrei – Serai aparține teritorial și administrativ de Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi.

video Har și Bucurie! YouTube Channel / foto pemptousia.gr

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

 

”Veniți la Mine…”. Scurt eseu video despre Academia Bisericească Athoniada (în limba română)

Δεῦτε πρός με… from Atho Paidies on Vimeo.

 ”Veniți la Mine…”. Scurt eseu video despre Academia Bisericească Athoniada (în limba română). Cuprinde imagini grăitoare cu Academia Athoniada și diverse cărări athonite.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Mihail: la 12 ani în Athos, elev la Athoniadă

motto: „Lăsaţi copiii şi nu’i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărătia cerurilor”. (Matei XIX, 14).

Mihail (Pîrlea) are doisprezece ani; este născut în Creta şi a trăit la Roma până anul acesta. Mama lui, Corina, este originară din Paşcani, iar tatăl său, Dumitru, este brăilean. La Roma mai are o soră – Rafaela, şi încă doi fraţi: pe Efrem-Nicolae şi pe Gabriel. Toţi aceştia sunt mai mici decât el. Mihail l’a ajutat în altar pe episcopul Siluan (Şpan) al Romei şi Italiei încă de vremea când nu împlinise cinci ani, iar atunci când i’a văzut pe părinţii prodromiţi – Daniel şi Gherasim – s’a aprins mai tare în el dorul de Dumnezeu şi a hotărât că trebuie „să se mute” în Athos.

Cel mai greu i’a fost să se despartă de fraţi, după cum spune el.
– Şi mama? – l’am întrebat eu.
– Mă mângâie Maica Domnului aici şi mai îmi trece dorul – mi’a răspuns el, pe când tăifăsuiam la Prodromu.
– Auzi? Tu eşti „Mihail” sau „Mihai”?
– Mihail. „Cine este ca Dumnezeu?”.
– Da. Bravos! Voievodul care a făcut război în cer împotriva balaurului. Dar cu şcoala cum te’mpaci?
– Deocamdată fac multă limbă greacă: şapte ore pe zi. Abia pe urmă o să continui clasa a VII–a.
– Şi nu e cam mult?
– Nu, pentru că trebuie să învăţ greaca neapărat.
– Şi hainele, cine ţi le’a făcut?
– Părintele stareţ. (Gheronda Atanasie Prodromitul).
– Înseamnă că prodromiţii sunt părinţii tăi aici. Adică ei au grijă de tine, nu?
– Da.
– Şi cine a fost cu ideea ca tu să vii la şcoală în Athos? Mama, sau tata?
– Eu.
– Sigur?
– Da. Mi’a povestit părintele Gherasim (Mariş, Prodromitul) despre Athoniadă şi atunci m’am hotărât să vin în Athos.

– Să nu te superi că te „descos” într’atâta dar o fac fiindcă vreau să scriu despre tine. Şi nu atâta despre tine cât despre alegerea ta. Tu vezi că noi toţi te îndrăgim şi te iubim. O să’ţi explic eu acuma şi de ce. Vezi tu, fiecare dintre noi îl descoperim pe Dumnezeu la un moment dat şi ne întoarcem la El. Cu cât facem asta mai repede cu atâta facem mai puţine păcate. De aceea, când te vedem pe tine că L’ai ales la doisprezece ani, ni se umple inima de bucurie că cineva atât de… mic a înţeles de timpuriu cum stau lucrurile în viaţă. Uite, eu o să şi scriu, ca tu să’ţi aduci aminte – mai ales la vremea tinereţilor tale! – despre toate acestea.

– Bine. Mergeţi mâine la Dafni?
– Mă luaţi şi pe mine până în Careia?
– Da. Te duci la Sarray, la şcoală?
– Da. (A doua zi însă, n’a voit să vină cu noi, pentru că am fost nevoiţi să plecăm pe la ceasurile şapte de dimineaţă şi nu se terminase încă Liturghia).

„Copilul este o binecuvântare de la Dumnezeu, dar unul copil credincios este o adevărată minune de la El” – am gândit uitându’mă după anii mei pierduţi la despărţirea de Mihail.

Text și foto George Crasnean
Materialul a apărut inițial în revista Lumea Credinței nr. 11 (160), noiembrie 2016. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vezi și Școala Athoniada astăzi

Mihail Pîrlea & avva Damaschin – Prodromou 2016

Mihail Pîrlea & Mihai Frăteanu – Iviron 2016

Mihail Pîrlea – Prodromou 2016

Mihail Pirlea & gheronda Athanasie – Prodromou 2016

Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

pater Ioil & Mihail – Prodromou 2016

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul Sfântul Andrei – Serai (video, 27 mai 2016)

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul vatopedin Sfântul Andrei – Serai din Karyes, Sfântul Munte Athos

Mănăstirea Vatoped [Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul]

Dragostea Maicii Domnului

La Mănăstirea de obște Vatoped, în urmă cu multe sute de ani, când piraţii prădau coastele Mării Mediterane şi Mănăstirile Sfântului Munte, într-o noapte au coborât pe uscat şi s-au ascuns în tufişurile din apropierea Mănăstirii Vatoped, cu scopul ca dimineaţa, când se vor fi deschis porţile Mănăstirii, să năvălească înăuntru, să-i junghie pe monahi, să răpească tezaurele sau să săvârșească orice alt rău de care ar fi fost capabili.

Înainte de răsăritul soarelui, când slujba s-a terminat, monahii s-au dus, după rânduială, la Chiliile lor, spre a-şi continua canonul de rugăciune şi a se odihni.

Egumenul a rămas în biserică să-şi facă acolo canonul de rugăciune. Dintr-odată, din icoana Preasfintei s-a auzit un glas care i-a spus: „Să nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci să vă urcaţi pe metereze să-i alungaţi pe piraţi!”

Egumenul şi-a îndreptat atunci privirea spre locul de unde venea glasul şi a văzut cum chipul Preasfintei și al dumnezeiescului Prunc Iisus Hristos din icoană prinseseră viaţă. Pruncul Şi-a întins mâna şi încerca să acopere gura Maicii Sale, a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea, spunându-i: „Nu, Maica Mea, să nu le spui nimic, ci lasă-i să fie pedepsiţi în chip cuvenit”, însă Preasfânta, încercând să oprească mâna lui Hristos şi ferindu-și capul spre dreapta şi ținându-l departe de mâna Lui, a rostit din nou aceleaşi cuvinte: „Să nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii…” ş.a.m.d..

Atunci egumenul i-a adunat pe toţi monahii şi le-a spus cele petrecute. Fraţii au alergat în biserică şi au văzut transformarea sfintei icoane, care-şi schimbase cu totul forma iniţială. Cu toţii au fost cuprinşi de uimire şi I-au mulţumit Domnului şi Preasfintei Sale Maici pentru grija deosebită şi dragostea arătată, spre ocrotirea monahilor şi a sfintelor așezăminte în faţa distrugerii barbare.

S-au suit cu toţii pe ziduri şi s-au împotrivit atacului piraţilor, care au plecat neputincioși.

De atunci, această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a primit numele de „Mângâietoarea” şi se află într-un paraclis, în partea centrală a Katholikón-ului Mănăstirii, cu prefacerile cuvenite: chipul Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea exprimă dragoste alinătoare, privirea arată îndurare, blândeţe şi milostivire, iar pe buze i se vede un zâmbet cuminte şi mângâietor. În schimb, expresia de pe chipul Pruncului dumnezeiesc este ameninţătoare, trăsăturile feţei Sale trădează mânie, privirea este aspră, vădind indignarea Sa.

Mănăstirea a dat Sfinţi

După cum toate Mănăstirile din Sfântul Munte au dat o mulţime de sfinţi şi bărbaţi înţelepţi, la fel şi Mănăstirea Vatoped, în afară de ctitorii ei şi Sfântul Evdókimos, care este prăznuit la 8 octombrie, a dat, în decursul veacurilor, mulţi monahi cuvioşi şi înţelepţi şi a oferit găzduire împăraţilor cucernici şi evlavioşi, ca Ioan Cantacuzinul, care a fost tuns monah aici şi a primit numele de Ioasaf, şi împăraţii sârbi Simeon şi Sava care, până să-şi zidească propria lor Mănăstire, au fost primiţi şi li s-a oferit sprijin din partea părinţilor vatopedini, dar şi multor altora precum:

1. Cuviosul Ghenadie, dohiarul¹ Mănăstirii, care a găsit, în urma unei neobişnuite minuni a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea, toate butoaiele goale pline cu atâta untdelemn, încât dădea pe dinafară nu doar din butoaie, ci şi din clădire.

2. Cuviosul Neofit prosmonarul², care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu spunându-i că va mai trăi încă un an, apoi se va duce la Domnul.

3. Preasfântul egumen al Mănăstirii, care a auzit glasul Maicii Domnului spunându-i să nu deschidă porţile Mănăstirii ca să nu intre barbarii, ci să se urce pe ziduri şi să lupte împotriva duşmanilor şi piraţilor năvălitori.

4. Preasfântul Diákonos vimatarul³, care cu ocazia unei alte năvăliri a barbarilor a apucat să ascundă într-o fântână icoana Născătoarei de Dumnezeu şi cinstita Cruce în Sfântul Altar şi, după şaptezeci de ani, când s-a întors din robie, a găsit icoana aceea stând în picioare în fântână, cu o lumânare aprinsă, iar sfânta Cruce tot în picioare. După această minune negrăită a trăit o viaţă îngerească pe pământ şi s-a mutat la Domnul la adânci bătrâneţi, cu chipul strălucind de lumină.

5. În această Mănăstire au trăit și au strălucit cu o viaţă virtuoasă şi o vieţuire nepătată Eftimie, egumenul Mănăstirii, care, împreună cu alţi doisprezece monahi, i-a mustrat faţă către faţă pe latino-cugetătorii lui Mihail Paleologul şi Ioan Bekkos, care l-au înecat pe Eftimie aruncându-l în mare legat în lanţuri şi i-au spânzurat pe monahi în locul numit Furkovúni⁴, aflat pe dealul din spatele Mănăstirii.

6. În această Mănăstire s-a nevoit Cuviosul Nicodim Stareţul, care a fost dascălul Sfântului Grigorie Palama întru filosofia creştină şi rugăciunea minţii.

7. Cuviosul Agapie, care a fost luat prizonier de agareni⁵ şi a mărturisit pentru dragostea lui Hristos.

Sfântul Maxim Grecul

O sfântă mlădiţă a acestei Mănăstiri a fost şi Maxim Trivólis, aşa-numitul „Grec”, înţeleptul şi marele dascăl al Rusiei şi al poporului slav. În această Mănăstire a fost hrănit duhovniceşte, a învăţat virtutea şi a primit harismele Duhului Sfânt.

Faima înţelepciunii şi virtuţii lui Maxim a ajuns până în Rusia. Şi ducele de atunci, Vasile Ivanovici, l-a chemat oficial în Rusia, unde a întemeiat o Şcoală Teologică, care a dat naştere unei mari mişcări şi renaşteri duhovniceşti. Sfântul Maxim Grecul a murit la 1556, la Lavra Sfântului Serghei, şi pomenirea sa se prăznuieşte de către [biserica] rusă la 21 ianuarie spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletească a fraţilor ruşi.

Schitul Sfântului Andrei

Trei zile în iad

Părintele Ioan, impreună-nevoitorul Stareţului Damaschin la Schitul Sfântul Vasile, ucenicul Stareţului Iosif, mi-a povestit următorul fapt care s-a petrecut acum şaptezeci de ani la Schitul rusesc al Sfântului Andrei, numit „Serai”:

Un frate rus de la Schitul acesta s-a îmbolnăvit foarte grav şi era chinuit de dureri cumplite. În timp ce se ruga lui Dumnezeu să-l vindece, vede deasupra patului un Înger care îi spune: „Părinte, ce alegi? Vrei să rămâi bolnav la pat, în starea în care ești, cu aceste dureri, trei ani sau preferi să stai trei zile în iad şi să te faci bine?”

Părintele i-a răspuns: „De vreme ce e numai pentru trei zile, aleg iadul.”

Dintr-odată s-a aflat într-un loc „de o durere nespusă şi chinuri negrăite”, cu pedepse cumplite, şi după puţină vreme îl vede din nou pe Înger, care îl întreabă: „Cum te simţi, părinte? Eşti bine aici?” Şi monahul i-a răspuns: „Mă întrebi cum îmi este, după ce în loc de trei zile, cât mi-ai spus că o să rămân în iad, am petrecut aici deja trei sute de ani în chinuri cumplite şi de nesuportat?” Îngerul i-a spus: „Frate, nici măcar jumătate de oră n-a trecut încă şi spui c-au trecut trei sute de ani?” Închipuiţi-vă! Trei sute de ani n-au fost decât jumătate de oră. Câte secole vor fi durat cele trei zile?

Şi monahul i-a zis Îngerului: „Repede, te rog, să mă duci în patul durerilor. Mai bine să mă chinui acolo trei ani, decât aici, în iadul cel îngrozitor, vreme de trei ceasuri.”

Atunci Îngerul i-a împlinit monahului dorinţa şi l-a readus în patul său, unde a rămas bolnav vreme de trei ani.

Întrucât unii oameni pot să aibă îndoieli față de această întâmplare, am socotit de cuviinţă să adăugăm o epistolă a dumnezeiescului Chiril, Patriarhul Alexandriei, pe care a tradus-o dascălul Agapie Criteanul într-o limbă mai simplă, după cum urmează: „Sfântul Chiril al Alexandriei istoriseşte într-o epistolă, pe care o scrie Sfântului Augustin, că trei oameni au înviat din morţi, pentru raţiuni pe care le cunoaşte numai Dumnezeu, Cel ce pe toate le lucrează spre a noastră mântuire. Unul dintre ei, pe care l-am găsit şi la care m-am dus, plângea fără să-şi afle mângâiere şi, la întrebarea mea, nu mi-a dat nici un răspuns, ci continua să plângă. În cele din urmă, după ce s-a săturat de insistenţa mea, pentru că l-am jurat în numele Domnului să-mi spună un cuvânt spre folosul celor de faţă, mi-a răspuns aşa: Dacă ai şti pedepsele din iad, ţi-ai dori să fie cu putință să nu ai parte de ele câtuşi de puţin. Dar cum crezi că sunt pedepsele pregătite celor care păcătuiesc? Îţi spun eu că sunt mai mari decât toate pedepsele din lumea de aici. Şi cu greu suspin a spus: Dacă toate necazurile, durerile şi chinurile de care poate avea parte cineva în lumea asta le compari şi le pui alături de cele mai mici şi mai neînsemnate din iad, acestea de aici ţi se vor părea plăceri şi desfătări. Crede-mă, nu există nimeni care să vrea să încerce mărimea acelor chinuri şi să nu prefere să sufere aici până la sfârşitul lumii, fără nici o mângâiere, cu toate încercările şi durerile pe care le-au avut de îndurat oamenii de la Adam până astăzi, în loc să se ducă o singură zi acolo în iad. Aceasta este pricina lacrimilor mele, pentru că am greşit în faţa lui Dumnezeu, Care este într-atât de drept, încât nici demonilor nu poate să le facă nici cea mai neînsemnată nedreptate. Să nu ţi se pară vrednic de admirat plânsul meu, ci mai degrabă spăimântează-te şi minunează-te de faptul că oamenii, deşi cunosc că vor avea parte de asemenea chinuri, nu fac nimic în privinţa aceasta, nici nu se îngrijesc să-şi spele păcatele. Să mai ştii şi aceasta, că în clipa în care sufletul se despărţea de nefericitul meu trup, am încercat atâta durere şi suferinţă, încât este cu neputinţă să înţelegi sau să crezi, până nu vei trece tu însuți prin toate acestea.”

Iar noi, care scriem toate acestea, nu suntem mișcați pe cât ar trebui [de aceste cuvinte], pentru că trăim departe de Dumnezeu şi inima ni s-a împietrit, dar, fraţii mei, acestea sunt fapte adevărate şi există multe altele asemenea, consemnate în manuscrise şi codici vechi din timpuri de demult pe care am putea să le menţionăm aici. Preabunul Dumnezeu ne arată astfel de semne ca să ne trezească din somnul greu al păcatului și să ajungem la pocăinţă şi la trezirea conştiinţei, pentru a ne mântui de chinurile iadului veşnic neprețuitul şi unicul nostru suflet cu care ne naştem, spre a trăi pururea cu Dumnezeu.

Note:

1 Scil. pivnicer (n. trad.).

2 Preotul care săvârşeşte paraclisele şi dumnezeiasca Liturghie în zilele de rând (n. trad.).

3 Paraclisierul însărcinat cu îngrijirea Sfântului Altar, care poartă asupra sa şi cheile de la raclele sfintelor moaşte (n. trad.).

4 Scil. „Muntele mâniei” (n. trad.).

5 Scil. musulmani (n. trad.).

Sursa: Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul, Editura Sophia, 2013, pp. 292-297 / Fotografii din arhiva blogului.

Fragmentul de față apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduința editorului cărții, d-na Mihaela Voicu, căreia îi mulțumim.

Se va prelua doar cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Karéea, Capitala Sfântului Munte [Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul]

Capitala Sfântului Munte

Străvechiul Schit al Karéii¹, alcătuit din nenumăratele sale Chilii, este sediul autorităţilor administrative ale Sfântului Munte şi este locuit de monahi chilioţi², vieţuitori ai Chiliilor din jur.

În Karéea îşi au sediul:

a) Sfânta Comunitate sau Sfatul monahal³ – cel mai important organ administrativ al celei mai vechi democraţii din lume care este Sfântul Munte. Este alcătuit din douăzeci de reprezentanţi egali ca număr cu cele douăzeci de Mănăstiri imperiale, patriarhale şi stavropegice⁴.

b) Sfânta Intendenţă⁵, alcătuită din Primul-epistat şi alţi trei reprezentanţi ai Sfintelor Mănăstiri. Această tetradă, care se schimbă în fiecare an, reprezintă Consiliul Ministerial şi organul executiv al hotărârilor Sfintei Comunităţi. Exercită îndatoriri de primar şi administrează zona Karéii şi [a portului] Dafne. Achită datoriile şi asigură remunerarea angajaţilor Sfintei Comunităţi şi duce la îndeplinire orice ordin sau decizie a acesteia, adoptată în mod legal. Se întruneşte ca Tribunal şi adoptă hotărâri de extrădare a oricărui element lumesc nedisciplinat. Cu participarea autorităţii poliţieneşti, efectuează inspecţii medico-civile, verifică respectarea legislaţiei comerciale şi impune taxe unităţilor comerciale din Karéea şi Dafne.

c) Administraţia politică este alcătuită din reprezentantul guvernului grec, numit de Ministerul de Externe, care alături de secretar şi personal exercită activitatea de supraveghere a păstrării Statutului Sfântului Munte şi a Regulamentelor de ordine interioară ale Sfintelor Mănăstiri. Administrează de asemenea şi inspectează serviciile publice ale Statului grec aflate în Sfântul Munte. Acest reprezentant al Statului are gradul de Prefect, se numeşte Guvernator şi, atunci când lipseşte, este suplinit de secretarul său, după cum prevede Legea referitoare la Sfântul Munte.

d) Autoritatea poliţienească – secţia de poliţie – cu şase sau şapte avanposturi şi staţii în întreg Sfântul Munte. În Karyés există, de asemenea, şi un serviciu de poliţie pentru cetăţenii străini.

e) Serviciul de poştă şi telecomunicaţii din Karéea şi Dafne, pentru deservirea întreg Sfântului Munte.

În Dafne există un punct vamal central şi alte patru posturi vamale în tot restul Sfântului Munte.

În afară de Mănăstirea Cutlumuş, aflată la cinci minute distanţă de Karyés, celelalte 19 Mănăstiri deţin clădiri în Karyés – sediile delegaţiilor acestora –, unde locuiesc delegaţii Mănăstirilor care dimpreună cu delegatul Mănăstirii Cutlumuş alcătuiesc Corpul Sfintei Comunităţi Monahale Atonite. De asemenea, şi în jurul Karéii există mai mult de treizeci de Chilii, adică de Mănăstiri mai mici, care au biserici şi diferite suprafeţe de pământ cultivate cu viţă-de-vie, alune, măsline şi alţi pomi fructiferi sau legume, pentru că în zona Karéii se află resurse bogate de apă curgătoare.

Alături de posesiuni şi vii, vieţuitorii de la Chilii au un profund sentiment religios şi, nu de puţine ori, mulţi dintre ei se află la un nivel duhovnicesc foarte înalt. Se disting prin credinţa lor aprinsă, prin dragostea de patrie şi idealurile spirituale ale acesteia. Odată cu vestitul sinod pseudo-ecumenic de la Basel au venit trimişii papei, latino-cugetători şi susţinători ai falsei uniri din aşa-zisele Biserici, alături de alţi adepţi ai împăratului cu cuget latinesc Mihail Paleologul şi ai trădătorului Ortodoxiei – Patriarhul Ecumenic de atunci Ioan Bekkos – şi au încercat să impună şi în Sfântul Munte unirea lor mincinoasă.

În vremea aceea, în zona Karéii, în afară de cei 13 chilioţi care împreună cu protepistatul [Sfântului Munte] au fost decapitaţi în faţa [bisericii] Protatonului de către cruciaţii papei, s-au arătat şi mulţi alţi credincioşi, cuvioşi martiri şi neomartiri, care s-au luptat pentru Ortodoxie şi sfânta credinţă a lui Hristos.

Marele întru cuvioși dascăl și Sfânt al Ortodoxiei Nicodim Aghioritul, în sfânta slujbă a Părinților Aghioriți, compusă de el însuși, dar întregită, completată și îmbunătățită de către imnograful Marii Biserici a lui Hristos, contemporanul nostru, părintele Gherasim de la Schitul Sfânta Ana Mică, menționează numele părinților și noilor mucenici de Dumnezeu purtători care au mărturisit și s-au sfințit în chip cuvios în Karyés, precum Cuviosul Filotei, Nectarie, ucenicul său, noul mucenic Constantin din Hydra, Sfântul Teofil izvorâtorul de mir și mulți alții, care sunt menționați cu numele în cartea noastră de istorie și în albumul color Sfântul Munte; însă, după cum se va vedea din lucrarea de față, există o mulțime de alți cuvioși care și-au aflat obştescul sfârșit în această sfântă țărână a Sfântului Munte.

Baldachinul cuvioșilor mucenici

Cei 13 [monahi] chilioți dimpreună cu protepistatul Sfântului Munte au mărturisit chiar în fața locașului Protatonului, acolo unde astăzi se află un izvor, lângă scările de marmură ale clădirii Sfintei Comunități, unde cândva se afla o mică [piatră de] marmură asemenea unei mese. Pe această marmură oamenii adeptului latinilor Bekkos, după ce l-au spânzurat pe protepistat, le-au tăiat capetele mărturisitorilor și noilor mucenici care se nevoiau la Chiliile din preajmă.

În semn de cinstire a sângelui sfinților mucenici cu care a fost înroşită această marmură neînsufleţită, niciodată pe timp de iarnă zăpada, oricât de multă ar fi căzut – iar de multe ori depășea un metru de la pământ în jurul blocului de marmură –, nu se prindea de ea, ci se topea imediat. Trupurile acestor cuvioși martiri au fost îngropate acolo, lângă locașul Protatonului.

În 1954, când au avut loc reparații la biserica Protatonului, pentru a îndepărta umezeala care intra în pereți de jur împrejur și pentru a-i feri de coroziunea naturală și degradare, au fost deschise niște rigole – canale – în care au fost găsite câteva dintre osemintele cuvioșilor mucenici îngropați acolo, și printr-o hotărâre a Sfintei Comunități a fost construit Baldachinul din fața intrării în locaș – un mormânt gol – care împrejmuiește osemintele pururea-pomeniților cuvioși martiri și mărturisitori ce s-au împotrivit pseudo-unirii Bisericii Răsăritene cu cea Apuseană.

Sfânta Comunitate şi toţi monahii Sfântului Munte, în semn de cinstire, respect şi evlavie faţă de aceşti pururea-pomeniţi Părinţi, ţin aprinsă în acest baldachin o candelă neadormită, astfel încât toţi cei care intră în biserica Protatonului să-şi plece cucernic genunchiul şi să se închine la aceşti cuvioşi mucenici care, pentru dragostea lui Hristos şi sfânta noastră credinţă, şi-au adus ca jertfă însăşi viaţa. Veşnică să le fie pomenirea! Lângă acest Baldachin a fost aşezată şi marmura pe care s-au vărsat cinstitele şi cuvioasele sângiuiri ale acestor martiri.

Locaşul Protatonului

În centrul Karéii se află locaşul cel sfânt al Protatonului. Şi-a primit numele de la faptul că aici venea Protosul Sfântului Munte; astăzi protepistatul dimpreună cu membrii Sfintei Intendenţe şi toţi monahii chilioţi din jur au datoria de a veni aici pentru rânduiala tuturor slujbelor bisericeşti, aşa cum se petrecea, de altfel, în anii de început, când Karéea se numea „Lavra chilioţilor”.

După tradiţie, acest sfânt locaş este cel mai vechi din Sfântul Munte, fiindcă iniţial a fost ridicat de Sfântul Constantin cel Mare. În secolul al X-lea spaţiul a fost mărit puţin de către împăratul Nichifor Fokas şi urmaşul său Ioan Tsimiskis, care au trimis bani prin fratele împăratului Nichifor Fokas, Leon Patricianul. În secolul al XIII-lea a fost din nou extins de către împăratul Andronic al II-lea Paleologul.

Este un monument preasfânt, cu o pictură murală de o frumuseţe desăvârşită şi de neîntrecut a minunatului zugrav în frescă Emanuel Panselin, întemeietorul Şcolii Macedonene de pictură bisericească.

Icoana făcătoare de minuni Axion estin

Pe tronul din biserica Protatonului, destinat episcopului, se află din anul 980 d.Hr. icoana făcătoare de minuni a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare care poartă numele de Axion estin.

A primit acest nume deoarece pentru prima dată în faţa acestei icoane, care până atunci se afla la o Chilie din jurisdicţia Protosului, undeva în locul în care astăzi se află Chilia simonopetrită⁶ Bunăvestirea Maicii Domnului, s-a arătat Arhanghelul Gavriil sub chipul unui monah şi a cântat acest minunat imn de laudă: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururi fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”, iar în continuarea acestui imn Arhanghelul a adăugat imnul compus de Sfântul Cosma imnograful şi Episcopul de Maiuma: „ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”.

Arhanghelul a cântat de multe ori în faţa acestei icoane imnul în forma aceasta întregită, ca să înveţe a-l psalmodia şi monahul care locuia la acea Chilie şi, întrucât atunci nu exista hârtie, a întipărit imnul cu degetul său pe o placă de marmură ce a fost dusă la Patriarhia Ecumenică, prin hotărârea căreia acest imn se cântă în toate bisericile creştine.

Această icoană sfântă a fost mutată şi a rămas pe tronul sfânt, destinat episcopului, din locaşul sfânt al Protatonului, şi în fiecare luni a Săptămânii Luminate se cântă slujba în cinstea ei şi se face o procesiune cu icoana Maicii Domnului, în decursul căreia se înalţă rugăciuni pentru toţi monahii de la Chiliile din Karéea şi din Sfântul Munte şi pentru întreaga lume.

Mai multe detalii despre icoana aceasta, precum şi despre icoana Portaitissa⁷ de la Sfânta Mănăstire Ivir, se pot găsi, pentru cei care doresc, în cartea noastră cu titlul Sfântul Munte.

Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan tămâia

La conacul – sediul delegaţiei – Sfintei Mănăstiri Dionisiu din Karyés, a cărei biserică a fost ridicată în numele Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, se prăznuieşte în fiecare an hramul acesteia, asemenea tuturor Chiliilor care sunt sedii ale delegaţiilor [celor 20 de Mănăstiri], cu priveghere de toată noaptea.

În anii 1959-1960 delegatul Mănăstirii la Sfânta Comunitate a fost monahul Dometie, care îi chemase, după obicei, pe toţi cei din apropiere, printre care se afla şi părintele Meletie Sikeótul, care a avut bunăvoinţa de a-mi povesti următoarea minune petrecută în acel an, de sărbătoarea Sfântului Ştefan.

Părintele Meletie mi-a spus că rânduiala Utreniei a început în mod obişnuit, după tipicul din Sfântul Munte, iar el era psaltul de rând. Ca preot slujitor l-au invitat să slujească pe delegatul Mănăstirii ruseşti Sfântul Pantelimon, ieromonahul Nicostrat, care a venit la prăznuire şi urmărea slujba din afara bisericii. Când însă a venit vremea să se cânte oda a VIII-a, la „Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului”, ieromonahul Nicostrat, un nevoitor plin de virtute, foarte evlavios, smerit şi un om sporit duhovniceşte, a văzut în biserică un diacon tămâind şi, cum stătea în afara bisericii şi-i asculta pe psalţi, s-a ridicat şi s-a dus întristat la părintele Dometie care, după ce i-a urat: „Bine-aţi venit!”, i-a spus: „Haideţi, preacuvioase, intraţi în biserică, să faceţi rânduiala pregătitoare pentru Sfânta Liturghie!”⁸ Însă el i-a spus părintelui Dometie:

„Părinte, ce să fac eu acolo, de vreme ce aţi chemat alţi preoţi şi diaconi? Nu face nimic, să slujească ei, care au făcut deja rânduiala pregătitoare pentru Sfânta Liturghie!” Atunci părintele Dometie i-a spus părintelui Nicostrat: „Părinte, pe dumneavoastră v-am chemat să săvârşiţi dumnezeiasca Liturghie, nu am alt preot şi vă aşteptam pe cuvioşia voastră.” La aceste cuvinte ieromonahul rus i-a răspuns părintelui Dometie, delegatul Sfintei Mănăstiri Dionisiu: „Dar cum mă aşteptaţi pe mine şi-mi spuneţi că nu aveţi alt preot, când deja s-a făcut rânduiala pregătitoare pentru Sfânta Liturghie? Iată-l şi pe diaconul care tămâiază! Cum ar fi cu putinţă să tămâieze diaconul, dacă nu s-ar afla înăuntru un alt preot? Cine a binecuvântat tămâia?” Şi spunea aceasta, pentru că monahul rus Nicostrat vedea în clipa aceea un ierodiacon cu hainele sale sfinţite cum îi tămâiază pe cei din biserică şi socotea că şi ceilalţi văd ceea ce numai el însuşi vedea, şi de aceea repeta: „Iată-l şi pe diaconul care tămâiază!” Mai târziu, după ce cu greu părintele Dometie l-a convins pe preotul slujitor rus că nu era nici un alt preot, a intrat părintele Nicostrat în biserică mirându-se că nu există nici preot, nici diacon, şi atunci a fost silit să mărturisească în faţa tuturor că numai cu câteva clipe înainte văzuse un diac în veşmintele sale tămâind!

Prin această minune, pe care a descoperit-o evlaviosului preot Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan – pentru că el era cel care tămâiase –, s-a arătat că Sfinţilor le este bineplăcută cinstirea pomenirii lor şi ei înşişi sunt de faţă şi iau parte la cinstirea preaslăvitului şi de mare cuviinţă nume al lui Dumnezeu. De aceea şi tămâiase Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan în vremea în care psalţii cântau Doxologia Mare.

Pentru aceea şi noi trebuie cu osârdie să cântăm în smerenie şi cumpătare şi să-L slăvim pe Dumnezeu cu multă evlavie, ca şi cum ar fi de faţă Sfinţii, iar noi ne-am afla înaintea tronului slavei dumnezeieşti. Aşa şi noi să înălţăm sfintele noastre cântări şi slavoslovii, după cum Arhidiaconul şi Întâiul Mucenic Ştefan aducea tămâie lui Dumnezeu, şi să spunem şi noi dimpreună cu Profetul David: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta” şi „Toată suflarea să laude pe Domnul”, „Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele de sus, Ţie se cuvine cântare” (Ps. 140 şi 148).

Conacul Typikarió şi Chilia Pateriţa

În părţile mai de nord ale Karéii se află Chilia aparţinând Mănăstirii Hilandar Schimbarea la Faţă, cu numele Pateriţa, şi puţin mai la sud de biserica Protatonului se găsește vechiul conac – sediul delegaţiei – al Sfintei Mănăstiri Hilandar, cu numele Typikarió.

Numele de Pateriţa şi Typikarió sunt legate de originea istorică a celor mai vechi icoane făcătoare de minuni ale Preasfintei Hrănitoarea cu lapte şi Triherúsa⁹, care din vremuri străvechi se află la conacul Mănăstirii Hilandar, numit Typikarió.

Sfântul Sava cel Sfinţit, aflându-se în Palestina, cu puţin înainte de a adormi somnul cel fericit şi veşnic, a spus în chip profetic ucenicilor săi: „După multă vreme va trece pe la Lavra noastră un monah aghiorit, care va fi prinţ al Serbiei şi va purta numele meu, Sava. Vă las această poruncă: atunci când va veni să se închine la mormântul meu, să-i daţi icoana Preasfintei numită Hrănitoarea cu lapte. Iar semnul, pentru a-l recunoaşte, va fi că, atunci când el se va închina la mormântul meu, pateriţa mea va cădea peste el. Să i se dea şi aceasta, pentru că este vrednic să păstorească poporul creştin.”

Atunci când sfântul melod, ucenic al Sfântului Sava şi prezbiter, Ioan Damaschin a auzit acestea de la Stareţul său Sfântul Sava, i-a rugat şi el pe părinţii de la Lavră să i se dea aceleiaşi persoane, după moartea sa, şi icoana Preasfintei care i-a vindecat mâna tăiată, căreia în semn de recunoştinţă i-a afierosit o a treia mână, de argint aurit, înfăşurată într-o manta – fapt pentru care se numeşte Triherúsa¹⁰.

Spre sfârşitul secolului al XI-lea a venit în Sfântul Munte fiul Marelui Jupân al Serbiei Ştefan Neemania, pe numele său Ratsko. Ratsko, fiindcă era tânăr şi celelalte Mănăstiri nu l-au primit, s-a dus şi s-a închinoviat la Mănăstirea Tesalonicianului, care astăzi se numeşte Vechea Mănăstire¹¹ şi se află în pădure, la o oră distanţă de Sfânta Mănăstire Pantelimon. Acolo a fost tuns monah şi a primit numele de Sava. Monahul Sava, după câţiva ani petrecuţi în Mănăstire, pentru mai multă liniştire a plecat la Chilia de sihaştri Schimbarea la Faţă, aflată în Karyés.

Aflându-se la această Chilie, părintele Sava a voit să-şi împlinească un dor dumnezeiesc, acela de a merge să se închine la Locurile Sfinte unde a păşit Dumnezeu, la Ierusalim, şi de acolo s-a dus în pelerinaj, după şase veacuri de la porunca lăsată de Sfântul Sava, la Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit, când – în acord cu porunca acestui Sfânt – i s-au dat cele două icoane ale Preasfintei şi pateriţa Cuviosului Sava, pentru că în clipa în care se închina a căzut peste el, aşa cum profeţise Sfântul, pateriţa sa.

Întorcându-se atunci monahul Sava de la Locurile Sfinte, a adus cu sine sfintele daruri, pe care la început le-a păstrat la Chilia Schimbarea la Faţă, unde sălăşluia, în Karyés.

După câţiva ani a venit şi tatăl monahului Sava, rege şi mare jupân al Serbiei, Ştefan Neemania, care s-a făcut monah şi a luat numele de Simeon.

Aceşti foşti regi ai Serbiei au cerut de la împăraţii bizantini Isaachie al II-lea şi Alexie al III-lea (cel care cu un hrisov de aur le-a dăruit marea Mănăstire ruinată a Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe care au reconstruit-o din temelii, ridicând un ansamblu de clădiri) această Mănăstire cu viaţă de obşte, un aşezământ deosebit de mare, care în urma unei întâmplări istorice a căpătat numele de Hilandar.

Mai apoi monahii Sava şi Simeon au înzestrat Mănăstirea cu multe proprietăţi şi metoace sârbeşti şi, pentru că aveau posibilităţi economice deosebite, au cumpărat de la Protosul Sfântului Munte multe Chilii şi Sihăstrii în Karyés, printre care şi Chilia Schimbarea la Faţă – conacul unde locuia delegatul lor la Sfânta Comunitate şi care astăzi se numeşte Typikarió, pe care l-au închinat Mănăstirii lor –, Chilia Sfântul Nicolae Burazéri şi multe altele.

La conacul Typikarió, unde locuia delegatul lor la Sfânta Comunitate, au lăsat cele două icoane, Hrănitoarea cu lapte a Sfântului Sava şi Triherúsa a Sfântului Ioan Damaschin.

A primit numele de Typikarió, fiindcă la această Chilie în loc de alte rânduieli se citeşte zilnic întreaga Psaltire şi se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie. La Chilia Schimbarea la Faţă au lăsat pateriţa Sfântului Sava şi din acest motiv această bogată Chilie a primit numele de Pateriţa.

Sfântul monah sârb Sava, în acord cu profeţia Sfântului Sava cel Sfinţit, a ajuns episcop de Peci (Serbia) şi a păstorit poporul cu nume creştinesc al Serbiei „cu dragoste de Dumnezeu şi în chip virtuos”. Asemenea tatălui său, Cuviosul Simeon de la Hilandar şi ctitorul acestei Mănăstiri, Biserica Maică a rânduit să fie cinstit şi trecut în calendar în rândul Sfinţilor.

Erezia onomateiştilor-onomatolatri

La nord-est de Karéea se află Schitul rusesc al Sfântului Andrei, numit Serai. Schitul a fost cu viaţă de obşte şi a avut peste o mie de monahi de origine rusă, în afara celor mai mult de o mie de muncitori ruşi, care nu erau monahi, ci simpli rasofori şi locuiau în camerele sau casele destinate muncitorilor ca [simpli] chiriaşi. Aceştia erau numiţi cavioţi (καβιώτες), de la cuvântul latinesc cavia¹². Nu făceau nici o muncă, ci se întreţineau din milostenia şi ajutoarele pe care le ofereau ruşii de la Sfântul Pantelimon şi din sprijinul venit de la Schiturile ruseşti Prorocul Ilie şi Sfântul Andrei, care împărţeau de două ori pe săptămână la toţi, fără deosebire – şi cu atât mai mult la cavioţi –, bani, mâncare şi multe alte bunuri.

Şi cu siguranţă am fi avut până astăzi mulţi monahi ruşi şi cavioţi în Sfântul Munte, dacă nu ar fi apărut în primul deceniu al secolului trecut (1900-1912) erezia onomateiştilor sau onomatolatrilor, potrivit căreia în orice loc sau carte s-ar fi întâlnit scris numele Iisus [adepţii ei] erau obligaţi să se arunce la pământ cu metanie şi să i se închine. Alţii spuneau că de vreme ce aceasta nu este decât o înţelegere după literă, nu se cuvine să ne închinăm urmând litera şi făcând o metanie, într-adevăr, până la pământ, ci, după cum spune Sfânta Scriptură, „Duh este Dumnezeu şi cei care I se închină trebuie să se închine în duh şi adevăr” (In. 4, 24), adică lui Dumnezeu trebuie să-I aducem închinare duhovnicească, şi nu literelor şi cuvintelor.¹³

Era aşa o ceartă, dezbinare şi ură între ei, încât de la cel de-al treilea cat, unde se afla Synodiconul¹⁴ – încăperile unde aveau loc sinaxele –, se aruncau unii pe alţii afară pe geam, căzând pe caldarâm, iar mulţi dintre ei şi-au aflat sfârşitul!

Lucrul acesta a ajuns la cunoştinţa ţarului Rusiei care, cu corăbiile cu care aducea diferite alimente şi bunuri pentru Sfântul Munte de la Odessa (Rusia), i-a luat pe mulţi dintre ruşii aflaţi în dispută şi i-a dus în Munţii Caucaz, unde şi-au întemeiat propriile lor Mănăstiri, pe care le-au numit Athosul Rusesc. Aceştia au fost ulterior nimiciţi de comuniştii care au luat puterea şi de regimul sovietelor. Mai mult, când în 1917-1918 ţarul a organizat o contra-revoluţie împotriva bolşevicilor care au luat puterea, i-a adunat pe toţi călugării tineri şi pe cei care erau în stare să lupte, caviotes şi nu numai, i-a dus în Crimeea şi de acolo în Rusia şi i-a determinat să lupte împotriva comuniştilor atei. Cei care au supravieţuit, fiind în vârstă, cu trecerea timpului au murit şi, întrucât nu s-au găsit succesori, din cauza schimbării regimului politic, spre a fi înlocuiţi cu alţii mai tineri din Rusia, încet-încet au dispărut cu totul. Din acest motiv şi Schitul acesta este pustiu¹⁵ şi nu are nici măcar un monah rus, ci se află în paza şi grija unui monah de la Mănăstirea Vatoped, în jurisdicția căreia Schitul se află de drept.

Pustia Kapsálei¹⁶

Întreagă zonă a Karéii, începând cu valea care se formează de la Chilia periferică Sfântul Gheorghe cel ce s-a arătat¹⁷ şi până la hotarul cu Mănăstirile Ivir, Stavronikita şi Schitul rusesc al Prorocului Ilie, se numeşte Kapsála.

Kapsála este divizată în două părţi, una aparţine Mănăstirii Pantocrator, pentru că se află în hotarele şi în zona acesteia, iar cealaltă Mănăstirii Stavronikita, pentru că se găseşte între graniţele sale.

În toată această zonă trăiau (până la 1915) mai mult de două mii de monahi (atunci când în tot Sfântul Munte vieţuiau 10-15 mii de monahi, în afară de muncitorii laici şi cavióţi) greci, ruşi, români, sârbi şi bulgari, care se distingeau prin înţelepciune şi virtuţi. Kapsála a dat mulţi sfinţi asceţi, virtuoşi şi dascăli înţelepţi.

Unul dintre cei mai mari sfinţi din Kapsála este Teofil Izvorâtorul de Mir, despre care Sinaxarul (8 iulie) ce cuprinde viaţa sa menţionează că a fost arhimandrit, având oficiul de notar (secretar) al Patriarhiei Ecumenice, şi un foarte cultivat şi înţelept dascăl. Motivul pentru care a venit în Grădina Maicii Domnului a fost următorul eveniment:

În secolul al XVI-lea, în Alexandria a avut loc o mare minune. Biserica alexandrină l-a avut ca Patriarh vreme de 75 de ani pe Ioachim cel Vestit, adică cel Mare. Acesta era virtuos, smerit şi simplu, îmbunătăţit duhovniceşte şi, în îndelungata sa perioadă de slujire arhierească, harul lui Dumnezeu a lucrat multe minuni prin el. După ce a păstorit obştea creştinilor într-un chip bineplăcut lui Dumnezeu, a adormit la vârsta de 135 de ani (A. Ypsilantis, Evenimentele ulterioare Căderii [Constantinopolului]).

În zilele acestui binecuvântat păstor al bisericii alexandrine, un ministru al sultanului Egiptului, evreu la origine, i-a acuzat pe creştini că în Evanghelia lor spun multe lucruri neadevărate şi îi pervertesc în felul acesta pe musulmani, îndepărtându-i de religia profetului.

„Preamărite”, i-a spus evreul sultanului, „[creştinii] susţin că Hristos Însuşi le-a spus ucenicilor Săi: «Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa» (Mt. 21, 21) şi «Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma» (Mc. 16, 18).”

Sultanul, care căuta şi el pricină [creştinilor], a poruncit patriarhului şi Bisericii Alexandriei printr-un firman să facă dovada adevărurilor scrise în Evanghelie, hotărând că dacă, în acord cu ceea ce ei propovăduiesc, nu vor muta muntele aflat în apropierea oraşului Alexandria, spunându-i să se aşeze în altă parte, va ordona masacrarea tuturor creştinilor.

Minunea Dur Dag

Sfântul Patriarh plin de virtute Ioachim, cunoscut pentru credinţa sa mare în Stăpânul Hristos şi în sfintele cuvinte nemincinoase ale Evangheliei, s-a dus la locul rânduit de sultan, a făcut o rugăciune aprinsă, s-a închinat Domnului Iisus Hristos, a tămâiat către munte, şi-a făcut cruce şi a spus: „Mare este numele Sfintei Treimi, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, poruncind muntelui, după cuvintele sfinte ale Evangheliei: „În numele Domnului Iisus Hristos, ridică-te din locul unde eşti şi du-te şi aşază-te pe ţărmul din faţa portului!” La aceste cuvinte ale Patriarhului muntele s-a ridicat în aer gata să se ducă acolo unde i s-a poruncit în numele lui Hristos.

Sultanul, văzând muntele ridicându-se, a socotit că va cădea peste ei şi, de atâta frică şi spaimă, a început să strige: „Dur dag, dur dag”, adică „spune-i să se aşeze la loc”. Şi muntele, la noua poruncă a Patriarhului, s-a despicat în trei bucăţi şi a căzut în mare, chiar acolo unde se află până astăzi, la intrarea în portul Alexandriei.

Apoi, la ordinul sultanului, preasfântului Patriarh Ioachim i s-a dat să bea o otravă foarte puternică, cerându-i-se cu asprime să nu se folosească de acele „semne magice”, adică de „semnul sfintei cruci” pe care îl fac creştinii, când își însemnează trupul sau obiectele pe care le întrebuințează sau de care se folosesc.

Patriarhul Ioachim a luat vasul cu otravă în mâinile sale şi, după ce s-a prefăcut că îl cercetează cu atenţie, a făcut în sinea sa o rugăciune fierbinte la Bunul Dumnezeu, iar apoi s-a întors spre sultan şi l-a întrebat: „Mărite, pe care parte voiţi să beau această băutură deosebită? Pe aici? Pe acolo? Pe altundeva? Pe unde vă este vrerea, pe acolo voi bea.” Şi aşa, în timp ce arăta cu gura spre vas, a făcut cu capul semnul crucii, fără ca sultanul să înţeleagă că, arătând spre cele patru deschideri ale vasului, făcuse de fapt semnul sfânt.

Sultanul i-a răspuns: „Pe unde vrei, pe acolo să bei.” Patriarhul a băut toată otrava, lăsând doar puţină spumă în pahar, şi atunci i-a spus sultanului: „Mărite, acum, la rândul meu, vă voi cere o favoare. Vreau, regele meu, ca şi acel ministru care a pregătit această cumplită otravă să bea numai resturile din acest pahar.”

Ministrul evreu, care cunoştea puterea otravei, se codea, dar, la ordinul sultanului, a fost constrâns să bea ceea ce rămăsese pe pereţii paharului şi, de îndată ce a băut, a căzut pe loc mort. În timp ce patriarhul care a băut toată otrava, prin credinţa şi puterea lui Hristos, nu a păţit nimic. Astfel s-au adeverit cuvintele Sfintei Evanghelii şi creştinismul a ieşit învingător.

Arhimandritul Teofil

Patriarhia Ecumenică, pentru a se asigura că această minune, despre care s-a dus vestea, s-a petrecut cu adevărat, a trimis în Alexandria sub autoritatea exarhiei patriarhale pe Episcopul de Dyrrachium Doroteu, iar ca ajutor al acestuia pe arhimandritul şi secretarul Patriarhului Ecumenic Pahomie I, Teofil.

Teofil, sub puternica impresie a acestei minuni dumezeiești de care s-a încredinţat, a fost într-atât cuprins de frică, încât, după ce a scris darea de seamă şi a dat-o episcopului de Dyrrachium, nu s-a mai întors la Constantinopol, ci s-a dus în Sfântul Munte şi s-a închinoviat la Sfânta Mănăstire Ivir.

La Mănăstirea aceasta a rămas ani buni şi, pentru că era un caligraf desăvârşit, a caligrafiat aproape toate cărţile bisericeşti şi de slujbă ale Mănăstirii, dar pentru a afla mai multă liniştire s-a dus în Pustia Kapsálei, unde cu harul lui Dumnezeu s-a nevoit şi a înaintat în rugăciunea minţii şi smerenie, trecând la cele veşnice în cuvioşenie.

Dumnezeu, pentru răbdarea, multa smerenie şi nevoinţele sale i-a dat harul sfântului mir, care a început să izvorască după moartea sa, aşa cum se menţionează în Viaţa sa, umplând până astăzi de bună mireasmă toată biserica acelei Colibe, unde sub Sfânta Masă sunt îngropate moaştele sale, din care, întrucât Coliba unde a adormit aparţine de Mănăstirea Pantocrator, s-a luat, aşa cum se spune, „spre sfinţirea Mănăstirii”, mâna dreaptă a Sfântului Teofil.

Note:

1 Karéea sau Karyés.

2 Scil. locuitori la Chilii (n. trad.).

3 Ἱερά Κοινότητα este organul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc, fiind alcătuită din cei douăzeci de delegaţi ai Mănăstirilor chiriarhe atonite şi condusă de primul-epistat sau protepistatul Sfântului Munte; este organul echivalent, la nivel politic, senatului sau parlamentului (n. trad.).

4 Mănăstire care nu se află în ascultare juridică faţă de episcopul local, ci este dependentă direct de Patriarhul Ecumenic, al cărui nume şi este pomenit la toate Rânduielile liturgice (n. trad.).

5 Ἱερά Ἐπιστασία (n. trad.).

6 Care aparţine de Mănăstirea Simonopetra (n. trad.).

7 Sau Portăriţa (n. trad.).

8 Ἀκολουθία τοῦ καιροῦ – este rânduiala pregătitoare în vederea dumnezeieştii Liturghii, pe care o săvârşesc doar liturghisitorii (n. trad.).

9 Cea cu trei mâini (n. trad.).

10 Cu trei mâini (n. trad.).

11 Παλαιοµονάστηρο.

12 Scil. cavernă. După monahul Dorotei (Sfântul Munte…, op. cit., vol. al II-lea, pp. 36-37), cavia se referă la Chilia sau camera de mici dimensiuni, aflată în interiorul Mănăstirii, dar la subsolul zidurilor de fortificaţii, destinată fiind nevoinţei monahale mai aspre, dar şi la construcţia alcătuită dintr-o cameră sau cel mult două, care aparţine de o Chilie sau Colibă pe care deţinătorul le poate închiria unui caviot; numărul acestor cavioţi a fost limitat şi în urma hotărârilor luate de comunitatea monahală în 1931, precum şi de enciclica Patriarhului Ioachim al II-lea „περὶ καβιωτών καὶ ἀλητῶν (referitor la cavioţi şi vagabonzi)” (n. trad.).

13 La baza acestei mişcări se află scrierea monahului rus Ilarion, În Munţii Caucaz, apărută la Batalpasinsk în 1907 în limba rusă şi republicată la Kiev în 1910, în care autorul foloseşte ca argumente principale câteva dintre afirmaţiile Sfântului Ioan de Kronstadt, pe care, aşa cum s-a demonstrat, le-a înţeles eronat (pentru detalii, vezi Monahul Doroteu, Sfântul Munte…, op. cit., vol. I, pp. 174-182).

14 Sala de şedinţe, unde se reunesc reprezentanţii obştii monahale sau obştea întreagă pentru a lua decizii, hotărâri sau pentru a discuta diferite teme sau probleme (n. trad.).

15 Autorul se referă la momentul scrierii cărţii, anii ΄60-΄70 ai secolului trecut (n. trad.).

16 În limba greacă termenul καψάλα desemnează trunchiul unui copac ars pe jumătate sau o întindere de pădure distrusă de incendiu (n. trad.).

17 Faneroménos.

Sursa: Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul, Editura Sophia, 2013, pp. 55-68 / Foto: Arhiva blogului

Fragmentul de față apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduința editorului cărții, d-na Mihaela Voicu, căreia îi mulțumim.

Se va prelua doar cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Sarray, Schitul „Sfântul Andrei” din Karyes, George Crasnean

Sarray,
Schitul „Sfântul Andrei” din Karyes

Schitul Sfântul Andrei – numit şi Sarray, datorită mărimii lui – are cea mai mare biserică (şi cel mai mare iconostas) din Athos şi Balcani: ea măsoară 60 metri lungime, 33 m lăţime şi 29 m înălțime. „Schitul cu clădirile până la cinci–şase etaje, ce pare un imens palat adus din Moscova sau din Petrograd” (cum îl descrie monahul Theodosie Bonteanu acum două veacuri), este amplasat pe o colină aflată la doar 500 metri distanţă de centrul capitalei athonite Karyes (Careia) şi a fost zidit pe locul unei vechi monidria din veacul al X-lea. După tradiţia athonită, se pare că însuşi sfântul Athanasie Athonitul ar fi pus început vieţuirii sale călugăreşti aici. Vechile hrisoave vorbesc până prin secolul XV şi de o străveche mânăstire aici, numită Xystrou.

Istorie

Adevărata istorie a Sarray-ului începe odată cu venirea aici a patriarhului Athanasie III Patellaros al Constantinopolului, după 1634 – cel care a cumpărat monidria şi a transformat’o într’o chilie mai mare, cu hramul sfântului Antonie cel Mare. Retras la Tessalonic, sfântul patriarh venea des în Athos şi de aceea a ţinut să aibă aici o chilie numai a sa. N’avea însă să se retragă cu totul la Saray, ci la mănăstirea rusească a „Schimbării la faţă” din Lubna – unde a şi răposat în 1654, moaştele sale întregi aflându’se astăzi în catedrala Harkovului. (Prăznuirea lui se face în ziua de 2 mai, odată cu cea a sfântului Athanasie cel Mare).

Serafim al II-lea, un alt patriarh al Constantinopolului (între 1757 și 1761), va cumpăra chilia în 1768, o va demola şi va construi o alta – foarte mare – închinată sfinţilor Antonie cel Mare şi apostolului „cel întâi chemat”, Andrei. Din aceasta se mai păstrează astăzi ruinele clădirii roşcate din faţa katholikonului.

La 1841 chilia Sarray-ului va fi cumpărată de la vatopedini de doi călugări ruşi, Visarion (întâiul egumen) şi Varsanufie, care vor reuşi, în 1849, să o transforme într’un schit chinovial – cu binecuvântarea patriarhului ecumenic Antim al VI-lea (1845-1848; 1853-1855; 1871-1873). Imperiul rus a susţinut puternic acest schit înălţându’i cea mai mare biserică din Athos şi, în faţa ei, o clopotniţă (cu patru mari clopote) pe măsură, pe care le’a împrejmuit cu numeroase chilii şi paraclise fortificând aşezământul şi făcându’l să arate ca o cetate. Spune tradiţia că, văzând mulţimea mularilor încărcaţi cu materiale de construcţie, un oarecare monah aghiorit ar fi întrebat mirat: „Ce sarai (palat) vor să construiască ruşii cu atâtea materiale?“. Începutul acestei rezidiri s’a petrecut în 1867 – când s’a pus piatra de temelie a bisericii – dar abia la anii 1900 a fost resfinţit schitul care, între timp, ajunsese să numere nu mai puţin de 900 de monahi pravoslavnici. Mai numeroşi în Athos decât grecii la acea vreme, ruşii au scăzut însă dramatic ca număr după revoluţia bolşevică din 1917. Pe deasupra, în 1958, un puternic incendiu a ars partea vestică a schitului şi peste 20.000 de volume şi manuscrise.

Părintele Samson, ultim monah rus din Sarray, a trecut la cele veşnice în 1971. Mănăstirea Vatopaediou – de care depinde schitul – a trimis atunci un „prosmonarios” („cel ce aşteaptă” reînnoirea vieţii monahale) care a stat până la reformarea obştii în 1992 – când au venit 14 monahi de la Filotheu, sub ascultarea vrednicului egumen Efrem. Astăzi, între călugării de la schitul Sfântul Andrei se nevoieşte şi un blând basarabean – Valerian (fost maistru militar în Moldova) –, un rutean – Theodokhos (care vorbeşte bine româneşte) –, un finlandez – Iosif (cel ce pictează katholikonul) –, un englez – Philotheou (fost profesor universitar şi misionar protestant în Pakistan).

Tezaur

Sarayul adăposteşte o bucată mare din fruntea apostolului Andrei, dar şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Ton Thlivomenon Paramythia” – care a vindecat muţenia şi paralizia multor creştini în veacul trecut.

Athoniada

Schitul Sfântul Andrei găzduieşte (chiar în partea dreaptă a intrării) un seminar teologic – aşa numita „Academie Bisericească Athonită” din vechime. A existat într’adevăr o academie teologică în Athos – ruinele ei se mai pot vedea în apropierea Vatopedului – care şi’a încetat cursurile în preajma Eteriei de la 1821. Ea a fost redeschisă în 1842, în Careia şi, doi ani mai târziu, beneficia de o clădire nouă în capitala athonită. Prin hotărârea Koinotitei însă, a fost strămutată – la 1930 – în schitul Sarray. În Karyes a funcţionat cu două întreruperi – între 1916–1930 şi 1940–1953 –, cauzate de cele două războaie mondiale. Din 3 octombrie 1953, de când a fost redeschisă de gheronda Nathanael al Marii Lavre, funcţionează după programa unui seminar teologic pentru cei aproximativ 80 de cursanţi (dintre care opt sunt români).

Text şi fotografii de George Crasnean

Multumim autorului pentru ingaduinta de a prelua textul sau pe Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Capela Seminarului Teologic Athoniada (foto)

Această prezentare necesită JavaScript.

Capela Seminarului Teologic Athoniada de lângă Schitul Sf. Andrei Serai – Karyes, a fost construită în 1901 pe marginea unei aripi a clădirii Athoniadei. Este bogat împodobită cu icoane rusești, precum poate fi observat din imagini.

Capela e închinată Sfinții Trei Ierarhi, sfinții protectori ai studenților teologi. Studenții Athoniadei vin aici de 3 ori pe zi pentru serviciul liturgic și pentru a pătrunde în tainele tipicului și muzicii bizantine. Fotografiile sunt făcute în 2008.

Traducere și adaptare Laurențiu Dumitru

Sursa: The chapel of The Athoniada Ecclesiastical Academy – Agion Oros

Mount Athos – The Holy Mountain (1999), un film documentar de Allain Bougrain Dubourg

Mount Athos – The Holy Mountain (1999), un film de Allain Bougrain Dubourg.
Documentarul este filmat în mare parte la Schitul Sf. Andrei- Serai din Karyes, Mt. Athos.
Vocea în limba engleză, subtitrare în limba greacă.

Sfântul Andrei – Serai, ieri și azi

Masă la Schitul Sfântul Andrei – Serai, aproximativ 1900. Sursă:  The Holy Mountain by Herman Voogd

Schitul Andrei – Serai, vechea trapeză a schitului, 2012, © Laurentiu Dumitru