VIDEO: Minunile Sfântului Porfirie Kavsokalivitul în Grecia – ne vorbește un martor: Starețul Hristodulos (subtitrare Ro)

În acest interviu video, fostul stareț al Mănăstirii Sfântului Simeon Noul Teolog din Kalamos, Attica, Grecia, arhimandritul Hristodoulos, vorbește despre întâlnirile sale minunate cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul.

De la setări (acea rotiță din bara videoclipului), se poate selecta limba română.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul și educația copiilor – 9 texte scurte, esențiale

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul și educația copiilor – 9 texte scurte, esențiale –

[ linkuri interne ]

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite –
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/06/copiii-nu-se-zidesc-prin-laudele-necontenite-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Învăţaţi-i pe copii să ceară ajutorul lui Dumnezeu – https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/06/invatati-i-pe-copii-sa-ceara-ajutorul-lui-dumnezeu-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi şi pe copii la şcoală – https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/05/prin-rugaciune-si-sfintenie-puteti-sa-i-ajutati-si-pe-copii-la-scoala-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Sfinţenia părinţilor este cea mai bună educaţie în Domnul – https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/05/sfintenia-parintilor-este-cea-mai-buna-educatie-in-domnul-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Multă rugăciune şi puţine cuvinte copiilor –
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/05/multa-rugaciune-si-putine-cuvinte-copiilor-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte – https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/05/copilul-vrea-alaturi-de-el-oameni-cu-o-rugaciune-fierbinte-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Ocrotirea peste măsură lasă copiii necopţi –
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/05/ocrotirea-peste-masura-lasa-copiii-necopti-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor – https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/05/ceea-ce-i-mantuieste-si-i-inraureste-spre-bine-pe-copii-este-viata-din-casa-a-parintilor-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Educaţia copiilor începe din ceasul zămisliri lor –
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/05/educatia-copiilor-incepe-din-ceasul-zamisliri-lor-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Influența Sfântului Porfirie Kavsokalivitul. Interviu cu Nektaria Karantzi (Atena, Grecia)

Interviu realizat în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

Nectaria Karanzi este singura interpretă de origine greacă care interpretează muzică bizantină, cu o discografie în acest domeniu de când avea 14 ani și cu o activitate de corist încă de la vârsta de 9 ani. În primele ei înregistrări de muzică, a acompaniat un sfânt contemporan, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (apropiat al familiei, cel care a și botezat-o, n. edit.) și, la îndemnul său, și-a început studiile în domeniul muzicii bizantine la o vârstă foarte fragedă. Nektaria Karantzi este cunoscută pe scena muzicii grecești și datorită colaborării sale cu cel mai mare profesor de muzică tradițională grecească, Chronis Aidonides.

Mai multe informații din biografia Nectariei Karanzi la LINK.

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: „M-am făcut hoinar pentru dragostea lui Hristos” (scurt cuvânt audio, cu subtitrare în limba română)

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: „M-am făcut hoinar pentru dragostea lui Hristos” (scurt cuvânt audio, cu subtitrare în limba română).

Înregistrare audio cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul în care acesta vorbește despre unul dintre înaltele meșteșuguri ale vieții duhovnicești ortodoxe: primirea acuzațiilor cu bucurie.

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: „Harisma mi-a dat-o Dumnezeu, ca să mă fac bun!”

V-am spus-o de multe ori, harisma nici n-am așteptat-o, nici n-am voit-o, nici n-am cerut-o. Bătrânii mei nu-mi spuneau nimic. Aveau această rânduială. Nu mă învățau prin cuvinte, ci numai prin starea lor. Le-am învățat pe toate din viețile sfinților și din paterice. Bătrânii nu sileau pe Domnul, nu căutau semne, nu cereau harisme. Și nici eu n-am urmărit vreodată dobândirea harismelor, ci numai iubirea lui Hristos; nimic altceva. Harisma mi-a dat-o Dumnezeu, ca să mă fac bun.

Când ”văd” ceva prin harul lui Dumnezeu, mă bucur mult în adânc, cu bucuria cea întru Domnul. Când mă cercetează harul lui Dumnezeu, și privesc și citesc sufletul celuilalt prin harul dumnezeiesc, în acea clipă harul dumnezeiesc aduce înlăuntrul meu însuflețire. Prin această însuflețire se manifestă harul dumnezeiesc, aducând un fel de apropiere prietenoasă, familiară, frățească, de unire. După această unire vine o mare bucurie, atâta bucurie, încât inima mea e cât pe ce să se spargă. Însă mă tem să o fac cunoscută în cele din afară. Văd, dar nu grăiesc, chiar și dacă harul îmi adeverește că acestea sunt adevărate. Însă, când harul mă înștiințează să vorbesc, atunci vorbesc. Spun anumite lucruri pe care Dumnezeu mă luminează să le spun din iubirea mea pentru toți. Ca să simtă lumea îmbrățișarea pe care Hristos ne-o face nouă, tuturor. Țelul meu este ca toți creștinii să fie ajutați și să se mântuiască, aflându-se în comuniune de iubire cu Hristos.

Iertați-mă că le spun așa. Nu cer niciodată de la Dumnezeu să-mi descopere ceva, căci nu-mi place să-L întreb. Socotesc că este potrivnic voii Sale, că nu este nobil și – cel mai rău – că Îl silesc.  Spun însă ”Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă” în chip rugător și apoi mă las în voia lui Hristos. Tot ce vrea El. Tot ce descoperă El Însuși.

Dumnezeu ascunde atâtea taine pe care nu ni le-a descoperit. Dumnezeu i le descoperă celui care Îl iubește, chiar dacă acesta ar trăi și în pustie. Le vede, dar nu le spune pe toate; numai câte îi îngăduie Dumnezeu. În vreme ce unul care este în lume, în mijlocul lucrurilor și al mijloacelor de comunicare, poate să nu-și dea seama și să nu știe nimic.

Acum, că le văd pe toate, mă simt foarte smerit. Adică, cum să vă explic… Dumnezeu mă ocrotește. Îmi trimite harul Său. Și zic: ”Eu, atât de smerit și de nevrednic! Ce voiește Dumnezeu de la mine?”. Dumnezeu îi iubește însă pe păcătoși, asemenea mie, și vrea ca ei să devină buni. Face și astfel de lucruri harul lui Dumnezeu. (…)

Vă spun multe lucruri care sunt adânci, lăuntrice, de-ale mele. S-ar putea ca cineva să mă răstălmăcească, fiindcă nu păstrez taina trăirilor mele, cele pe care mi le descoperă Dumnezeu, și spun atât de multe. Vă zice cineva că sunt egoist, că-mi mărturisesc trăirile. O fac din multa mea iubire pentru voi, copiii mei. Ca să vă folosesc, s-o luați și voi pe calea aceasta. Ce spune înțeleptul Solomon? Zice undeva… Nu voi merge pe același drum cu pizma care roade, căci ea n-are nici o părtășie cu înțelepciunea. Și încă ceva: … fără să ascund tainele lui Dumnezeu (Înțelepciunea lui Solomon 6:23; 22). Nu vrea înțeleptul Solomon să ascundă înțelepciunea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl îndeamnă să descopere tainele înțelepciunii.

Ceea ce fac eu, spunându-vă ce mi-a dat Dumnezeu, este lucru apostolicesc. O spune Apostolul Pavel în Epistola către Romani: Pentru că doresc mult să vă văd, ca să vă împărtășesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră. Și aceasta ca să mă mângâi împreună cu voi prin credința noastră laolaltă, a voastră și a mea (Romani 1:11-12).  Ce înseamnă acest împărtășesc? Ai primit ceva? Să-l împărtășești cu dragoste celorlalți. Nu vei crede că ai ceva al tău. E al lui Dumnezeu și-l împărtășești și altora. Aceasta este adevărata smerenie. În vreme ce un fanatic, un stilist, zice: ”Măi, măi! Vorbește despre sine, acesta-i egoism!”. Apostolul Pavel face aceasta spre întărire.  (…)

Bineînțeles, pentru tainele pe care ni le descoperă Dumnezeu înlăuntrul nostru mai bună este tăcerea. Iată, însă, că ni se poate întâmpla ceea ce spune Apostolul Pavel: M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-ați silit! (II Corinteni 12:11). La fel este strâmtorat și Avva Isaac, care este nevoit să descopere tainele și adâncile trăiri ale inimii sale, mânat numai de iubire. Același lucru ca și mine făcea și el, înainte cu atâția ani!

Și eu, sărmanul, din iubire vă spun câteva din cele pe care mi le-a descoperit Dumnezeu. Am, însă, foarte adânc întipărită în inima mea simțirea că altcineva le spune. Cred aceasta cu putere, căci văd ceva și îndată după aceea îmi simt foarte mult neputințele, căci nu este nici din sfințenie, nici din nimic altceva, fără numai din iubirea lui Dumnezeu pentru mine, voind să devin bun. Însă acestea pe care mi le descoperă Dumnezeu le spun la puțini, căci omul trebuie să fie duhovnicesc ca să le priceapă.

Sursa: Ne vorbește Părintele Porfirie, Editura Egumenița, pp. 392-397.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Învierii Domnului în rostirea Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul (audio, subtitrare în română)

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Învierii Domnului în rostirea Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul (audio, subtitrare în română) / Traducere din greacă de Elena Dinu.

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

 

„Nu am izbutit, dar încerc neîncetat…”. Despre dragostea lui Hristos. Scurtă înregistrare audio cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, cu subtitrare în limba română

„Nu am izbutit, dar încerc neîncetat…”. Despre dragostea lui Hristos.
Înregistrare audio cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), cu subtitrare în limba română.

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

Traducere de Elena Dinu

Înregistrare audio rară cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul vorbind despre Viața în Hristos. Introducere în personalitatea Cuviosului Porfirie făcută de către Mitropolitul Athanasie de Limassol

Înregistrare audio rară cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul vorbind despre Viața în Hristos. Introducere în personalitatea Cuviosului Porfirie făcută de către Mitropolitul Athanasie de Limassol.
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC și selectați limba.

Cum trăia Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul pătimirea lui Hristos

Cum trăia Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul pătimirea lui Hristos
Ne relatează Ieromonahul Gheorghe Kavsokalivitul,
Egumenul Schitului Sfintei Treimi, Kavsokalivia, ucenic al Cuviosului Porfirie

Întristat este sufletul Meu până la moarte.
Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine
(Matei 26, 38)

Rugăciunea plină de durere a lui Hristos în Grădina Ghetsimani continuă neîntrerupt până în zilele noastre, o continuă Biserica noastră și Sfinții ei. Sfântul Porfirie iubea mult această rugăciune, trăia cu ea și ne-a lăsat-o ca prețioasă moștenire spre mântuirea întregii lumi. De la vârsta copilăriei avea un dor și o rugă către Domnul. Vroia să sufere precum Hristos și să poarte asupra sa durerea întregii lumi. Nu se putea desfăta de nimic din cele lumești și de foarte curând le-a părăsit pe toate în mâinile lui Dumnezeu. Nu dorea niciodată să arate că ceva este al lui, ca să nu se vadă nicidecum propria lui strădanie. Un lucru îl frământa necontenit și spunea: ”Văd cât de mult mă iubește Dumnezeu, însă eu nu pot să Îl iubesc precum mă iubește El”.

Astfel, Cuviosul Porfirie a purces până la sfârșitul vieții sale adunând durerea tuturor oamenilor. Cerea durerea, și astfel trupul lui a suferit și a îndurat nenumărate boli. Dorea el însuși să fie creuzetul durerii întregii lumi. Se nevoia pentru mântuirea tuturor. Vroia ca ”toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2: 4).

Acest lucru mi l-a sădit și mie, anume să mă doară de mântuirea a tot omul. Însă atunci când te străduiești pentru aceasta, de multe ori ești înțeles greșit chiar și de către ceii apropiați. Așa cum salvamarul care vrea să scape pe înotătorul care e pe cale să se înece, dar, dacă nu știe el însuși bine să înoate și înotătorul se repede peste el, se vor îneca amândoi. Acest lucru se întâmplă și azi. Oamenii se afundă în vârtejul problemelor lor și îi atrag și pe alții în această afundare. De aceea spun Părinții aghioriți: ”Când cineva este în primejdie, nu îi da mâna, ci toiagul tău”.

Lumea este chivernisită azi de diavol, stăpânul lumii, iar oamenii se află întru deznădăjduire, însă nu au cunoștința acestui lucru. Însă Dumnezeu, Sfinții, Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu știu aceasta prea bine. Sfinții au fost stăpâniți încă din viața aceasta de dumnezeiasca nebunie. Sfinții au înțeles că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său cel Unul Născut, nu doar pentru a se ruga pentru noi, ci și pentru a ne fi însoțitor, pentru a mânca împreună cu noi, pentru a ne atinge și pentru a-L atinge și astfel să ne vindecăm. Această dumnezeiască nebunie și dumnezeiesc har le avea și Sfântul Porfirie. Uneori îi aborda el pe oameni, alteori îl abordau oamenii pe el, și se vindecau. Însă mai presus de toate durerea era cea care îl stăpânea, era o simțire permanentă la el.

Unii cred că atunci când Sfinții își lasă harul ca moștenire, lasă ca moștenire și însușirile minunate și harismele lor. Ceea ce lasă însă mai ales este durerea. O cruce a martiriului, o povară. Aceasta a lăsat și Sfântul Porfirie. Binecuvântarea lui este cea mai mare povară.

Cuviosul Porfirie se emoționa foarte tare când vedea icoana cu Hristos în Ghetsimaní. Trăia în felul acesta rugându-se toată viața. Se îndestula cu aceste clipe. Trăia Patima lui Hristos în toată viața lui. Trăia clipele în care Hristos a suferit pentru om mai mult de când oricând altă dată. Împreună pătimea cu El, pentru că știa că Hristos pătimea văzând că, deși Își va da și sângele pentru oameni, tot nu se vor mântui toți oamenii. Și Sfântul Porfirie totdeauna iubea această clipă a lui Hristos și dorea de mic copil să simtă greaua povară, marea durere a lui Hristos.

”Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26: 38-39).

Un motiv pentru care s-a angajat ca preot la Policlinica Atenei chiar în ajunul războiului din 1940 a fost acela de a trăi alături de durerea oamenilor.

”Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27: 46).

Gheronda Porfirie mi-a povestit că odată pe când citea cele 12 Evanghelii în Joia Mare la Policlinica Atenei, când a ajuns la pasajul unde Hristos atârnat pe lemn exclamă: ”Eli, Eli, lama sabahtani”, în clipa aceea Dumnezeu i-a arătat în vedenie clar Crucea și cum era Hristos pe Crucea și spunea ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Atunci Cuviosul Porfirie s-a oprit. Mi-a spus: ”Nu am mai avut tăria să continui, am alergat în grabă în altar, mi-am aruncat puțină apă peste față, apoi mi-am revenit și le-am spus oamenilor: ”Iertați-mă, mi-am ieșit din fire”. Dar ce să văd? Toți plângeau cu mine. Și am citit din nou Evanghelia, de data asta cu bucurie. La sfârșitul slujbei mi-au spus: ”Ce a fost, Părinte, aceasta ce ne-ai făcut? Ne-ai făcut pe toți să plângem”…

Cuviosul Porfirie trăia Patima lui Hristos în toată viața sa. Și îmi spunea: ”Theodore, nu există o rugăciune mai mare decât să spui Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! și să stai îngenuncheat înaintea Celui Răstignit”.

A plecat din această viață cu Rugăciunea Arhierească pe buze și în toată viața lui trăia această unitate a Dumnezeului Treimic, unirea Tatălui cu Fiul. Însuși încerca în continuu să fie unit cu Dumnezeul Treimic, cu Hristos și de asemenea se nevoia să ne inițieze și pe noi în această unitate a Dumnezeului Treimic, spunând cu fiecare ocazie: ”Vă vreau ca toți să fiți una”. Totdeauna se lupta pentru unitatea Bisericii, a întregii lumi. Însă acest lucru era dureros, pentru că oamenii nu se pot uni cu Dumnezeu. Aceasta era durerea și drama Cuviosului Porfirie. Trăia durerea Dumnezeului Treimic, Care, deși a venit și S-a răstignit Hristos pe pământ ca să ne unească pe noi, oamenii, cu Tatăl Său, de 2000 de ani oamenii nu împlineau această măreție a unității Dumnezeului Treimic. Aceasta este cea mai mare durere a lui Hristos, pe care a trăit-o și încă o trăiește, și aceasta este și cea mai mare durere a Sfinților. Și a Sfântului Porfirie. Ne-a lăsat nouă, fiilor săi duhovnicești această moștenire a Rugăciunii Arhierești, anume cuvântul ”ca să fie una” (Ioan 17: 11). Poate prin lucrarea Harului să trăim și noi măcar într-o foarte mică măsură dragostea și unitatea cu Dumnezeu și în același timp să trăim și durerea oamenilor care nu ajung la această unitate, pentru că unitatea aceasta presupune ca mai întâi să aibă loc răstignirea noastră cea de bunăvoie.

În anii din urmă am trăit în Grecia vremuri de prosperitate și trai bun, în care ne-am înstrăinat unul de altul. Credeam că trăim raiul pe pământ. În ultimii ani și în ultimele zile însă trăim o criză economică nemaiîntâlnită și unică la nivel internațional, însă cu mult mai acută în Grecia.

Niciodată în ultimii ani grecii nu au fost însă atât de aproape unul de altul și, pe măsură ce criza se acutizează, vom ajunge să ne fim tot mai apropiați unii de alții. În cele din urmă, cred că această criză poate evolua către o mare binecuvântare a lui Dumnezeu și va fi milostivirea lui Dumnezeu pentru neamul elinilor și al romeilor, iar Rugăciunea Arhierească pe care a făcut-o Sfântul Porfirie cu puțin înainte de pleca din această lume să se dovedească pe parcurs a fi profetică, adevărată și esențială. Sfântul Duh se ruga în Sfântul Porfirie în ultima sa seară pentru mântuirea neamului elinilor, al romeilor, dar și pentru întreaga lume. Ceea ce a trăit în seara aceea, Cuviosul Porfirie trăia în toată viața sa.

Așa trăia Sfântul Porfirie. Precum Hristos cu puțin înainte de a intra în Valea Cedrilor și în Grădina Ghetsimaní, trăia durerea și Patima lui Hristos și cu puțin înainte de a încredința sufletul său iubitului Hristos a trăit și părăsirea din partea oamenilor. Sfântul Porfirie așa a trăit în această viață. Cu durerea lui Hristos Însuși și cu durerea că fusese părăsit de toți. Sfântul Porfirie chiar și azi, la doar câteva zile de la canonizarea sa, strânge rănile, durerile, calomniile, batjocurile, minciunile oamenilor care, deși îl numesc Sfânt, nu îl cinstesc ca Sfânt, pentru că nu îi urmează viața. La fel ca în timpul vieții, tot așa și după moarte, oamenii continuă să îl smerească pe Sfântul Porfirie. Un lucru e sigur: că el însuși a dorit asta, ca unul ce era și continuă să fie întru totul smerit. Schitul lui, mica Kavsokalivie, își continuă mersul cu smerenie, după cum smerit era el însuși. Se îngrijise chiar și de moaștele sale, ca să dispară după mutarea lor, așa încât oamenii să îl cinstească doar pe Hristos, iar nu pe el însuși. Să sufere doar pentru Hristos, Care a urât slava acestei lumi, și să urască păcatul care ne desparte de El. Sfântul Duh pe Care ni L-a lăsat după Cincizecime este atât de sensibil, încât Sfântul Pavel spune: ”Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4: 30). Cât de mult Îl întristăm pe Duhul Sfânt cu păcatele noastre.

”Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi” (Ioan 17: 11).

Mă rog ca Hristos cel Răstignit, pentru mijlocirile Sfântului Porfirie, să ne dea să pricepem cât de mult a suferit Dumnezeu și cât încă suferă. Cât de mult au suferit Sfinții pentru mântuirea întregii lumi. (…) Toți ne preocupăm de durerea noastră personală. Ce om poate să trăiască durerea lui Dumnezeu, care este copleșitoare și cu neputință de ridicat? Pentru că doar El iubește cu adevărată milostivire făptura Sa. Cuviosul Porfirie, trăind neîncetat durerea lui Dumnezeu, uita de propria sa durere.

Ieromonahul Gheorghe Kavsokalivitul (foto mai sus)
Egumenul Schitului Sfintei Treimi, Kavsokalivia, ucenic al Cuviosului Porfirie

Sursa: pemptousia.ro

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul și Revoluția Română din ’89

Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață.

Gheorghios Papazachos, prof. univ, medic cardiolog

Specialitatea Cuviosului Porfirie era ,,tele-diagnoza”. ,,Vedea” cu extraordinară exactitate schimbările ce aveau loc în organismul său, dar și ceea ce se întâmpla cu ceilalți, printre care se aflau și medici. El singur mi-a spus că i-a pus diagnosticul de hipogonadism unui tânăr doar privindu-l, și de fractură de coloană în cazul unei monahii ce se găsea în alt oraș. Sunt mii, poate, cei care au fost diagnosticați astfel de către Gheronda, diagnostic pe care l-au confirmat mai apoi medicii în mod științific, în urma investigațiilor medicale.

Amintesc aici și un diagnostic pe care și l-a pus singur. A prezis schimbări ale valorilor electrocardiogramei fără a fi ajutat de aparat. Într-o seară m-a sunat și era puțin neliniștit. ,,Haide, treci pe la mine cât de târziu ar fi și vei vedea schimbări pe electrocardiogramă. Am avut dureri azi, în piept, de mai multe ori”. Am depistat, într-adevăr, schimbări ischemice la v3 și v6 și l-am întrebat ce s-a întâmplat în ziua aceea, ce l-a supărat de au apărut aceste schimbări.

A început să plângă și, cu lacrimi în ochi, mi-a descris luptele de stradă ce aveau loc în România. Era ziua în care poporul se ridicase împotriva lui Ceaușescu, iar Gheronda, cu harisma sa, vedea împușcăturile și oamenii care cădeau secerați pe străzi, lucruri pe care le-au confirmat ziarele de a doua zi. A continuat să plângă, iar eu l-am rugat să-I ceară lui Dumnezeu să-i ridice această vedenie. Inima lui nu mai putea suporta mult această tensiune. Ar fi putut să facă infarct. În aceeași tensiune mă aflam și eu, văzând fragilitatea inimii sfântului din fața mea…

Mi-am acoperit ochii cu hârtiile cardiogramei realizate mai devreme și mă gândeam în sinea mea: ,,Ce importanță au pentru tine, Gheronda, medicamentele pe care mă pregătesc să ți le dau? Tu nu ești din lumea aceasta. Inima ta bate la Oropós, unde ne găsim, dar ea este de fapt, acum, în România. Pe electrocardiogramă, inima pare a fi în ,,depresie” ischemică, dar, în realitate, ea se află în ,,urcare”, către ceruri. Am plecat târziu de la el cu teamă și cutremur căci văzusem puțin din lumina unui sfânt.

Articolul a apărut în periodicul Sýnaxi, în ianuarie 1992, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Porfirie Kavsokalivitul

Sursa: pemptousia.ro
Foto (jos): Revoluția din 1989. Cluj. Foto de Răzvan Rotta, Creative Commons

Testamentul duhovnicesc al Cuviosului Porfirie cel Nou (2 decembrie)

Iubiții mei copii duhovnicești,

Acum, câtă vreme încă mai am mintea întreagă, vreau să vă dau câteva sfaturi. De mic copil cu totul am fost întru păcate. Și pe când mă trimitea mama mea să păzesc animalele pe munte, pentru că tatăl meu, fiindcă eram săraci, plecase în America să lucreze la canalul Panama pentru noi, copiii lui, acolo unde pășteam animalele citeam pe silabe viața Sfântului Ioan Colibașul, și foarte mult l-am iubit pe Sfântul Ioan și făceam multe rugăciuni, copil fiind de 12-15 ani, nu-mi aduc bine aminte, și voind să-l imit, cu multă luptă am plecat de lângă părinții mei pe ascuns și m-am dus în Kavsokalivía Sfântului Munte și am făcut ascultare la doi bătrâni care erau frați buni, Pantelimon și Ioanichie. S-a nimerit să fie foarte evlavioși și plini de virtute și i-am iubit mult, și pentru asta, cu rugăciunile lor, le-am făcut ascultare desăvârșită.

Asta m-a ajutat foarte mult și am simțit și multă dragoste pentru Dumnezeu, și am petrecut foarte bine. Dar, din îngăduința lui Dumnezeu, pentru păcatele mele m-am îmbolnăvit grav, iar Bătrânii mei mi-au spus să plec la părinții mei, în satul meu

Și deși de mic copil am făcut multe păcate, atunci când am ieșit din nou în lume am continuat aceste păcate, care până astăzi s-au adunat tare multe. Lumea însă m-a luat de bun și toți strigă că sunt sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om de pe pământ.

Toate cele [păcatele] pe care mi le-am amintit, le-am mărturisit și știu că cele pentru cele pe care le-am mărturisit, Dumnezeu m-a iertat, dar acum însă am simțământul că păcatele mele duhovnicești sunt foarte multe și vă rog pe toți cei care mă cunoașteți să vă rugați pentru mine, pentru că și eu, cât am trăit, foarte smerit am făcut rugăciune pentru voi, însă acum, când mă voi duce la cer, am simțământul că Dumnezeu îmi va spune: Ce vrei tu aici?

Iar eu doar un singur lucru îi pot spune: Nu sunt vrednic, Doamne, de acest loc, dar ce va voi dragostea Ta, să facă Mie.

De acum încolo nu știu ce va fi. Jinduiesc, însă, să lucreze dragostea lui Dumnezeu. Și totdeauna le doresc copiilor mei duhovnicești să-L iubească pe Dumnezeu, care este totul, pentru ca să ne învrednicească să intrăm în Biserica Sa nefăcută de mână de pe pământ. Pentru că de aici trebuie să începem.

Eu dintotdeauna am încercat să mă rog și să citesc imnurile Bisericii, Sfânta Scriptură și viețile Sfinților noștri și vă doresc ca și voi să faceți la fel. Eu am încercat, cu Harul lui Dumnezeu, să mă apropii de Dumnezeu și doresc ca și voi să faceți la fel.

Vă rog pe toți să mă iertați pentru cele cu care v-am supărat.

Ieromonahul Porfirie

Kavsokaliví, 4/17 iunie 1991

Via pemptousia.ro

Grecia: Târnosirea primei biserici închinate Sfântului Porfirie Kavsokalvitul

Duminică, 4 octombrie 2015, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a slujit în Eparhia ortodoxă de Langadas, târnosind o nouă biserică, închinată Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, conform Agion Oros.

La sfințirea bisericii au participat Mitropolitul de Serrsky și Nigritsky (reprezentant oficial al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia), mai mulți episcopi din Constantinopol și din Bisericile locale grecești, Consulul turc la Salonic, Orhan Yalman Okan, primarii de Langadasa și Oreokastro, reprezentanții administrației publice locale, militari de rang înalt și personalități culturale.

Sursa: lonews.ro

Înregistrare audio cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul cântând imne ale Bisericii

Așa cum remarca un frate, vocea Sfântului Porfirie este foarte calmă și liniștitoare, ea amintind și de un cuvânt al Cuviosului care vorbind despre cântarea în Biserică, îndemna ca aceasta să fie executată „calm, limpede, cu multă însuflețire”. Să avem cu toții parte de rugăciunile sale!

Amintim și postarea aceasta: MARE BUCURIE: Părintele Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul a fost trecut oficial în rândul Sfinţilor Cuvioşi ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul povestind despre cum a îmblânzit doi papagali şi planul de a îmblânzi un vultur

Rugăciune înseamnă a te apropia de fiecare creatură a lui Dumnezeu cu dragoste şi a trăi cu toate, chiar şi cu cele sălbatice, în armonie. Îmi doresc acest lucru şi încerc să îl realizez. Să vă spun ceva în legătură cu aceasta.

Cineva, acum mult timp, mi-a dăruit un papagal. În primele zile era foarte nestăpânit şi sălbatic. Nu te puteai apropia de el. Era gata să-ţi sfâşie mâna cu ciocul. Am dorit deci, să-l îmblânzesc cu Harul lui Dumnezeu şi cu rugăciunea. Spuneam „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” în gând sau cu voce tare şi cu o vărguţă îi atingeam spatele, în timp ce papagalul se afla în colivie. Am făcut această mişcare de trei ori, cu atenţie. În după-amiaza aceleiaşi zile am făcut la fel. În ziua următoare, la fel. După câteva zile, i-am atins usor capul cu varga, spunând iarăşi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Întotdeauna cu atenţie, să nu se supere pasărea. N-am făcut mult timp mişcarea asta.

După alte câteva zile l-am atins de sus, de pe cap, am continuat pe spate, până am ajuns la coadă. Dacă nu am văzut nici o împotrivire, am început să îl ating cu varga de la gât, pe tot pieptul până jos, uşor, ca să nu îl enervez, şi mereu spunând rugăciunea. Apoi mi-am făcut curaj, am lăsat varga, am luat un creion şi am repetat mişcările. În final am lăsat creionul şi am început să folosesc mâna. Se produsese deja familiarizarea, când îl scoteam din colivie şi îmi urca pe umăr. Ne plimbam împreună pe coridor iar când mă aşezam la masă venea şi mâncam împreună. Îi dădeam puţin măr iar el venea lângă mine şi îl mânca.

L-am pierdut însă. A venit într-o zi un preot cu mulţi copii iar copiii au deschis colivia şi papagalul a zburat. După un timp, ne-au adus un alt papagal, cel pe care îl avem acum. La fel de sălbatic ca şi primul. L-am îmblânzit şi pe el în acelaşi mod, gentil şi cu rugăciunea. Uşor-uşor a început să spună diferite cuvinte, să strige nume, să iasă din colivie, să stea pe mine şi să mănânce cu mine. Colivia lui are zăvor. Când iese, eu îi zăvorăsc uşa iar el stă sus, pe colivie. Când vreau să intre iarăşi, eu îi arăt cu un semn să coboare şi să intre înăuntru. Atunci merge, trage zăvorul şi intră în colivie.

Este egoist şi vrea să îi acorzi atenţie, să îi vorbeşti dulce şi să nu îl jigneşti. E deosebit de gelos, de aceea nu vrea să vorbeşti cu altcineva şi nici să iubeşti pe altcineva, altfel se supără tare. Acum că ne-am împrietenit mult, a învăţat nu numai cuvinte şi nume dar spune şi rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Spune, de asemenea: „ Născătoare de Dumnezeu, Fecioară bucură-Te Marie, Domnul este cu Tine”, „ Dumnezeu este bun”, „Dumnezeu este foarte bun”, dar şi psalmodiază „Doamne miluieşte”, şi altele.

Acum vreau să îmblânzesc şi un vultur. L-am găsit în Nordul Evviei. Un pic mai sus de locul în care merg şi mă odihnesc, am găsit un loc pe care l-am numit „cuibul vulturului”. Nu l-am numit întâmplător aşa. Este foarte greu de ajuns acolo. Este un loc stâncos iar jos se întinde Marea Egee. Când atmosfera e bună, de acolo se vede Kavsokalivia Sfântului Munte.

Într-o zi am văzut acolo un vultur care cu aripile desfăcute avea doi metri şi jumătate. O fiară! S-a rotit deasupra noastră liniştit, fără să-şi agite deloc aripile. Am alcătuit un plan: cum am îmblânzit papagalul, aşa să îmblânzesc şi vulturul. Şi cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom deveni prieteni. Vom face asta într-un mod binecuvântat. Şi păsările vor mijloace dumnezeieşti ca să se roage. Le place să le citeşti. Vulturului îi place şi carnea.

Mă gândesc deci, să mergem cu încă doi, pe stâncă, dimineaţa devreme. La început vom face rugăciunea minţii. În continuare, vom citi cu voce tare anumiţi psalmi ai utreniei. Apoi, vom psalmodia câteva imnuri, laude ş.a. În acelaşi timp vom aprinde şi puţină tămâie. Un rol foarte important îl vor juca şi pslamodierile dar şi mirosul de tămâie. Tămâia are o aromă discretă, care linişteşte. Voi lua şi un lemn uscat, lung de un metru si jumătate şi un altul mic şi voi bate toaca, aşa cum facem la Mănăstire. Din când în când am să strig: „Ioanni!… Ioanniii!!..”. Aşa am să-l numesc. Printre altele vom avea cu noi şi carne friptă. Vom lăsa pe stâncă bucăţele de carne şi ne vom îndepărta cca. două sute de metri. De la această distanţă îl voi urmări şi voi spune: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” iar vulturul numaidecât va coborî şi va consuma carnea.

În ziua următoare vom face la fel. Vulturul se va roti deasupra noastră şi cum vom termina programul, va coborî şi va mânca. O dată, de două, de trei ori, gata! Al nostru este vulturul! Oricând vom bate toaca, va veni să mănânce carnea. Îl voi aduce jos oricând voi vrea. Încet- încet se va îmblânzi şi voi putea să merg să-l prind. Va să zică, ar putea să mă facă bucăţi. Este o fiară! Picioarele îi sunt uriaşe. Aşa cum stă pe umăr, ţi-l poate mânca, chiar dacă nu e rău. Dar există o cale. Voi lua toiagul Sfântului Gherasim, şi îl voi atinge pe spate de două ori strigând în acelaşi timp: „Ioanniii!!… Ioanniii!..”.

I-am dat un nume frumos. Vulturul este simbolul Sfântului Ioan Teologul. Când se va întoarce în ziua următoare, de cum va consuma carnea, îi voi trece toiagul pe spate de trei ori. În cealaltă zi voi înainta spre gât. În următoarea voi începe de la cap până la coadă iar în cealaltă de la cioc şi gât până mai jos. La fel şi în zilele ce vor urma până când ne vom împrieteni. Oricând apoi îi voi pune mâna pe cap, pe aripi, pe spate şi voi face aşa cum am făcut înainte cu bastonul. Dar este nevoie de atenţie căci e periculos. Dacă va vrea să prindă ceva te va sfâşia cu ghearele lui înspăimântătoare. De fier sunt ghearele lui. Te poate imobiliza şi dacă doar miroşi a carne. Dar vulturul este un rege foarte inteligent şi activ.

Dacă vom face lucrul acesta, cu adevărat vom vedea harul şi prezenţa lui Dumnezeu.

„Părintele Porfirie Kavsokalivitul -Viaţa şi Cuvintele”

Sursa: Cartea „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, Editura “Sfântul Ştefan” – Atena, pag. 52 – 59, lucrare needitată în limba română.

Traducere din limba greacă de Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos

Se va prelua cu precizarea sursei – Blogul Sfântul Munte Athos

Din aceeaşi carte: Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

Taina Sfântului Porfirie

În dimineața zilei de 27 Noiembrie, pe la orele 11:00 am primit cel mai plăcut telefon de la cel mai plăcut episcop, frate și prieten, Înaltpreasfințitul Mitropolit de Morfu, kir Neofit: „Cu ale lui sfinte rugăciuni, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi”, a spus. Apoi a completat: „Frate, astăzi a fost trecut în rândul Sfinților Părintele nostru Porfirie străvăzătorul”.

Ieri dimineață m-a sunat din nou și mi-a spus: „Te însărcinez, ca episcop ce sunt, așa cum deja am făcut-o și cu alții, să scrii ceva despre Sfântul Porfirie”.

Să spun astăzi că nu am curaj? Să spun că mi-e rușine să vorbesc despre cel pe care l-am trăit îndeaproape din 1980, pe care l-am gustat ca pe un casnic al Dumnezeului Treimic, și înaintea cărui neajunsă smerenie, simplitate, blândețe, stări duhovnicești care se ascundeau în harisma uimitoare a străvederii pe care o avea se pleca toată lumea?

Sfinte Porfirie, te rog, luminează-mă să scriu despre tine cele pe care le am în inima mea!

Harisma străvederii sale, despre care s-au scris multe, a fost aceea pe care o observai îndată, ori de câte ori îl vedeai. Credeți-mă, oricât s-ar părea de absurd, nu am fost fermecat niciodată de această harismă dumnezeiască, pentru că inima mea nu avea nevoie în primul rând de aceasta, ci să înțeleagă cum funcționa inima sa, care era legătura cea mai profundă cu Dumnezeu.

Care era taina Sfântului Porfirie?

Nu mi-a făcut niciodată impresia unui stareț care să pretindă, într-un anumit fel, ascultare față de cele pe care le spunea, ci, în timp ce vorbea nefalsificat direct conștiinței tale, îți lăsa o astfel de libertate, care-ți deștepta mărinimia. În timp ce-ți spunea lucruri de necrezut și-ți descoperea toate cele ascunse ca să te ajute, ceea ce domina în această comuniune revelatoare era smerenia și dragostea în Hristos, fără nici un sentimentalism.

Dar care era taina sa?

Străvederea, simplitatea, smerenia, comuniunea îndelungată cu Dumnezeul Treimic, erau stări vădite. Devenise lumina pământului, sarea, cetatea așezată pe munte. Acest mare sfânt, care era printre noi, precum și alți Sfinți pe care i-am trăit, Starețul Paisie, Starețul Iacov Țalikis, Starețul Evmenie de la Spitalul de boli contagioase, Starețul Sofronie de la Essex, Starețul Ambrozie de la Mănăstirea Dadiu și alții pe care îi cunoaștem, aveau o taină comună de care se îngrijeau zilnic și fără răgaz în inima lor, și anume neîntrerupta pocăință.

Taina sa ne-a descoperit-o Sfântul Porfirie în ultima sa epistolă adresată fiilor săi duhovnicești. O epistolă asemănătoare ne-a lăsat și Părintele Paisie. Părintele Iacov ce altceva a descoperit, atunci când la fiecare cuvânt adresat oricui se nimerea, spunea Iertați-mă? Starețul Sofronie de la Essex reevanghelizează Teologia, spunând că a văzut Lumina necreată după tânguirea pocăinței. Acești Sfinți își mărturisesc păcătoșenia lor înaintea întregii Biserici cu multă zdrobire de inimă și cer iertare de la toți.

Aceste cuvinte care sunt scrise în epistola Sfântului Porfirie nu sunt niște vorbe despre smerenie, ci sunt o mărturisire sobornicească, ce ne descoperă care a fost taina sa: neîncetata pocăință.

Smeritul Porfirie s-a făcut următor al Sfântului Ioan Teologul, care scrie: „Dacă spunem că păcat nu avem, pe noi ne înșelăm și adevărul nu este întru noi”. Sfântul Evanghelist Ioan ne arată aici ce este înșelarea, și anume lipsa conștiinței păcătoșeniei.

Smeritul Porfirie s-a făcut următor al Sfântului Ioan Scărarul, care scrie în Scară, la capitolul despre mândrie, spre sfârșit, că vicleanul îi mărturisește spunându-i că nu-l biruiește nimic altceva, fără numai pocăința neîntreruptă înaintea lui Dumnezeu.

Smeritul Porfirie l-a cunoscut (n.tr. l-a înțeles) pe Sfântul Simeon Noul Teolog, care descoperă în scrierile sale că I s-a arătat Hristos și i-a spus: „Nu te depărta a te îngriji de pocăință, căci aceasta, unită cu milostivirea Lui, șterge toate fărădelegile”.

Mai mult însă decât toate, Sfântul Porfirie a conștientizat neîntrerupt cuvintele lui Hristos și ale Sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”.

Cunoștea smeritul Porfirie că Pocăința, ca Taină a Bisericii, este întemeiată pe poruncile Evangheliei.

Cunoștea că nu ar putea iubi pe Hristos dacă nu ar păzi poruncile Sale, dacă nu le-ar păstra înlăuntrul inimii sale ca pe o Vistierie a bunătăților și că această păzire împreună cu privegherea, trezvia minții și dispoziția de a-L urma pe Hristos dă naștere la Pocăință, pentru care neîncetat se ruga din adâncul inimii: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Cunoștea că Pocăința este epicentrul rugăciunii sale, căci: „Tot cel care se smerește pe sine, se va înălța” (Luca 18, 14). Cunoștea și că „cel care se coboară, acela este cel care se înalță”.

Cunoștea că pocăința, ca Taină a Bisericii, activează toate celelalte Taine, începând cu Botezul, Mărturisirea, Dumnezeiasca Împărtășire.

Cunoștea Sfântul lui Dumnezeu încă din copilărie că, de fiecare dată când se împărtășea, primea iertarea păcatelor și viața veșnică. „Spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”, spune Preotul liturghisitor.

Cunoștea că prin iertarea păcatelor pe care le primea atunci când se împărtășea, deschide ușa Vieții veșnice, care este cunoașterea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt și că, cunoașterea, în limbajul bisericesc, înseamnă comuniunea vieții.

Taina Sfântului Porfirie era pocăința sârguitoare neîntreruptă și cererea stăruitoare a iertării păcatelor.

Această taină, care ascundea o viață, o lasă să se reverse din ultima sa epistolă: „De mic copil făcusem multe păcate, care până astăzi au devenit foarte multe. Lumea însă m-a luat de bun și toți strigau că sunt Sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume. Toate cele de care mi-am adus aminte le-am spovedit și m-a iertat Dumnezeu. Însă acum am un simțământ că păcatele mele sunt foarte multe și de aceea vă rog pe toți cei care m-ați cunoscut să faceți rugăciune pentru mine, pentru că și eu câtă vreme am trăit, m-am rugat cu multă smerenie pentru voi”.

Care este taina Sfântului?

Pocăința care este cuprinsă în cuvintele rugăciunii Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Care este taina cea profundă a Sfântului Porfirie?

El spune că: „Lumea m-a luat de bun și toți strigau că sunt Sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume”.

Ce descoperă aceste cuvinte? Că Sfântul avea conștiința că înlăuntrul său trăia Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a iertat, însă îi descoperea tot mai profund păcatul său, care se numește al inimii.

Păcate în anii copilăriei, păcate și la bătrânețe. Cu puțin mai înainte de moarte Sfântul, ajuns fiind la o înaltă măsură de desăvârșire, ne descoperă „diagrama” păcatului care, la început, se face simțit ca faptă, mai târziu ca gând și la sfârșit ca dorință, ca pe un păcat al inimii.

Prin aceste cuvinte, Sfântul Porfirie ne descoperă că, cu cât mai mult se împărtășea de Viața dumnezeiască, cu atât vederea păcatului său devenea mai profundă, în timp ce la exterior se vedea numai lumina, pentru care pricină ceilalți îl și numeau Sfânt.

Sfântul Porfirie ne descoperă și diagrama vieții sale duhovnicești. În toată vremea vieții sale, de mic copil până în clipa când scrie acest testament duhovnicesc al său, a avut o neîntreruptă și amănunțită conștiință a păcatului, dar și a iertării păcatelor lui.

Neîntrerupta pocăință sârguitoare care pricinuiește iertarea păcatelor, precum și intrarea și participarea la Viața veșnică, este Taina Sfântului Porfirie.

Pentru rugăciunile Sfântului Porfirie, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Sursa: Το μυστικό του Αγίου Πορφυρίου via Taina Sfântului Porfirie