Creştinismul redus la esenţe. Sfaturile Părintelui Dumitru Stăniloae către Părintele Petroniu Tănase, viitorul egumen al Prodromului

M-am întâlnit cu părintele Stăniloae după ce ieşise din închisoare şi, rugându-l să-mi dea un sfat duhovnicesc, mi-a spus următoarele:

„Fii optimist. Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulţumeşte-I pentru toate. Nu te lega de nimic din cele vremelnice.
Slujeşte pe aproapele tău cu toată dragostea şi dăruirea; nu numai cât are nevoie, ci mai mult.
Viaţa să-ţi fie hotărâtă, fără compromisuri şi confuzii, limpede.
Crezul tău să-ţi fie viu: viaţă, nu teorie.
Nu pierde din vedere ţinta spre care alergi; să nu ne înecăm în marea vieţii”.

Pr. Petroniu Tănase

Recomandări de pe pemptousia.ro (I)

• Analekta 6 – Maica Domnului

http://www.pemptousia.ro/2013/09/analekta-6-maica-domnului/

• Viaţa monahală – 10. Ce este paternitatea duhovnicească?

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-10-ce-este-paternitatea-duhovniceasca/

• Gheronda Efrem – Criza pe care o trăim nu este una economică, ci spirituală

http://www.pemptousia.ro/2013/09/gheronda-efrem-criza-pe-care-o-traim-nu-este-una-economica-ci-spirituala/

• Viaţa monahală – 9. Ce sunt ispitele (încercările) şi care este scopul lor?

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-9-ce-sunt-ispitele-incercarile-si-care-este-scopul-lor/

• Fața hidoasă a nazismului

http://www.pemptousia.ro/2013/09/fata-hidoasa-a-nazismului/

• Sfântul Wenceslav, principele Boemiei – 28 septembrie

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-si-martiriul-sfantului-wenceslav-principele-boemiei-28-septembrie/

• Frumuseţea simplă a imnului bizantin şi noile compoziţii psaltice

http://www.pemptousia.ro/2013/09/frumusetea-simpla-a-imnului-bizantin-si-noile-compozitii-psaltice/

• Viaţa monahală – 8. Ce este curăţia inimii şi cum se dobândeşte

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-8-ce-inseamna-curatia-inimii-si-cum-se-dobandeste-aceasta/

• Sfânta Nouă Muceniță Achilina din Zaglivéri – 27 septembrie

http://www.pemptousia.ro/2013/09/sfanta-noua-mucenita-achilina-din-zagliveri-27-septembrie/

• Viaţa monahală – 7. Care este deosebirea dintre nevoinţa monahilor şi cea a mirenilor ?

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-7-care-este-deosebirea-dintre-lupta-nevointa-cu-care-se-confrunta-monahii-si-cea-a-oamenilor-care-traiesc-in-lume/

• Cele mai cunoscute manuscrise ale Noului Testament

http://www.pemptousia.ro/2013/09/cele-mai-cunoscute-manuscrise-ale-noului-testament/

• Insula Corfu

http://www.pemptousia.ro/fototeca/?ph=34604

• Viaţa monahală – 6. Care este lupta (nevoinţa) interioară a unui monah

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-6-care-este-lupta-nevointa-interioara-a-unui-monah/

• Iertarea

http://www.pemptousia.ro/2013/09/iertarea/

• Viaţa monahală – 5. Ce este războiul nevăzut?

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-5-ce-este-razboiul-nevazut/

• Cultura homosexuală contemporană și provocarea adusă Bisericii Ortodoxe

http://www.pemptousia.ro/2013/09/cultura-homosexuala-contemporana-si-provocarea-adusa-bisericii-ortodoxe/

• Pudelul negru

http://www.pemptousia.ro/2013/09/pudelul-negru/

• Viaţa monahală – 4. Ce sunt gândurile, care este cauza lor, cum îl influențează ele pe om şi cum luptăm împotriva lor?

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-4-ce-sunt-gandurile-logismoi-care-este-cauza-ce-le-provoaca-cum-il-influenteaza-pe-om-si-cum-se-lupta-impotriva-lor-este-posibil-sa-inceteze-vreodata/

• Sfântul Nou Mucenic Nicolae, băcanul – 23 septembrie

http://www.pemptousia.ro/2013/09/sfantul-nou-mucenic-nicolae-bacanul-23-septembrie/

• Viaţa monahală – 3. Ce este lepădarea?

http://www.pemptousia.ro/2013/09/viata-monahala-3-ce-este-lepadarea/

5 – 11 noiembrie 2013: Pelerinaj de şapte zile în Grecia de praznicul Sfântului Nectarie al Eghinei, 300/330 EURO

– pelerinajul se adresează deopotrivă bărbaților și femeilor –

Obiective principale: Biserica Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Tesalonic / Complexul Meteora / Catedrala Sf. Andrei – Patras / Catedrala Sf. Spiridon – Corfu / Mănăstirea Bunavestire de la Nea Makri (Sf. Efrem cel Nou) / Mănăstirea „Sfânta Treime” – Eghina (Sf. Nectarie al Eghinei) / Biserica Sf. Ioan Rusul / / Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) / Biserica Sf. Paraskevi / Mănăstirea Sf. Arsenie Capadocianul – Suroti / Mănăstirea Rila /

• Marţi, 5 noiembrie (ziua 1): BUCUREŞTI – SOFIA – TESALONIC – KALAMBAKA

Plecarea va avea loc la ora 20.00, din Bucureşti, de la Universitate, urmând traseu de noapte.

• Miercuri, 6 noiembrie (ziua 2): TESALONIC – KALAMBAKA

TESALONIC. Vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Turnul Alb (Muzeul bizantin).

KALAMBAKA. Vizita a 3 mănăstiri din impresionantul Complex monahal Meteora (mănăstiri din sec 13-14): Mănăstirea Marelui Meteor, Schimbarea la faţă şi Mănăstirea Sfântului Ştefan.

*cazare si mic dejun.

• Joi, 7 noiembrie (ziua 3): CORFU – PATRAS

Plecare spre Igoumenitsa (al doilea port ca mărime al Greciei), îmbarcare către insula Corfu (Kerkira) (aproximativ 1h si 45 min)

CORFU. Vizitarea Catedralei Sf. Spiridon (închinare la moaştele Sf. Spiridon, mare făcător de minuni) şi a Catedralei Mitropolitane (cu moaştele întregi ale Sfintei Împărătese Teodora, apărătoarea sfintelor Icoane).

Traversare cu feryboat-ul Corfu – Igoumenitsa şi deplasare spre Patras

*cazare şi mic dejun în Patras

• Vineri, 8 noiembrie (ziua 4), praznicul Sf. Arh. Mihail şi Gavriil: PATRAS – LOUTRAKI – EGHINA

PATRAS. Catedrala Mitropolitană – participare la Sf. Liturghie şi închinare la capul şi crucea Sf. Ap. Andrei. Deplasare către Corint.

LOUTRAKI. Închinare şi cazare la Mănăstirea Loutraki (adăposteşte moaştele Sf. Patapie şi capul Sf. Mc. Ipomoni (răbdare).

Deplasare spre Portul Pireu – îmbarcare pe ferryboat către insula Eghina, cel mai iubit loc de pelerinaj din Grecia.

EGHINA. Participare la slujba de priveghere pentru Praznicul Sfântului Ierarh Nectarie la Mănăstirea „Sfânta Treime”. Închinare la moaştele Sf. Ierarh Nectarie al Eghinei, Tămăduitorul de boli grave, vizitarea chiliei Sfântului.

*Cazare si mic dejun in Eghina

• Sâmbătă, 9 noiembrie, praznicul Sf. Nectarie al Eghinei (ziua 5): EGHINA – ATENA – NEA MAKRI – EVIA

EGHINA. Mănăstirea „Sfânta Treime” – participare la Sfânta Liturghie şi la Procesiunea închinata Sfântului Nectarie.

Traversare cu feryboat-ul în Pireu şi deplasare spre Atena

ATENA. Tur de oras cu oprire la Areopag, lângă Acropolis, unde a predicat Sfântul Apostol Pavel.

NEA MAKRI. Mănăstirea Bunavestire de la Nea Makri (închinare la moaştele Sf. Mc. Efrem cel Nou).

Deplasare spre insula Evia

*cazare şi mic dejun în Evia

• Duminică, 10 noiembrie (ziua 6): EVIA – VOLOS – TEMPI – SUROTI

EVIA. Biserica Sf. Ioan Rusul – participare la Sf. Liturghie şi închinare la moaşte

VOLOS. Traversarea cu bacul din Evia în Grecia continentală, închinarea la Mănăstirea Kato Xenia („Cea străină”) – închinare la Brâul Maicii Domnului şi icoana pictată de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca (una dintre cele 3 cunoscute).

TEMPI. Închinare la Biserica Sf. Mc. Paraskevi (vindecatoare de ochi) de pe Valea Tempi. Izvorul tămăduitor pentru ochi

SUROTI. Mănăstirea Sf. Arsenie Capadocianul – Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul).

*cazare si mic dejun in Salonic / Serres.

• Luni, 11 noiembrie (ziua 7): SALONIC – RILA – BUCUREŞTI

Mănăstirea Rila – închinare la moaştele Sfântului Ioan de Rila, drumeţie la Peştera şi Izvorul Sfântului Ioan de Rila. Plecare spre Bucureşti. Sosirea la Bucureşti va depinde de condiţiile de trafic si de formalităţile vamale.

Preţ: 300 EURO pentru grup > 40 persoane / 330 EURO pentru grup < 40 persoane

Preţul include: Transport cu autocar clasificat 3* / teolog însoțitor / 5 nopți cazare la hotel cu camera duble sau triple cu mic dejun inclus / traversările cu ferryboatul

Preţul nu include: Asigurare medicală (opţională) / Intrările la Meteore (3 euro/mănăstire), cina, tips pentru șoferi și ghid (10 euro)

Acte necesare: Carte de identitate sau paşaport în termen de valabilitate

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Organizator subgrupă: Laurenţiu Dumitru. Pelerinajul este organizat de o Agenție de pelerinaje! Nu este adăugat niciun comision suplimentar!

Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

„Ceea ce m-a salvat, a fost rugăciunea Părintelui Emilianos – cineva care se afla pe cealaltă parte a planetei, în mănăstirea sa, fără să fi pus vreodată piciorul în America”, interviu cu Maica Emiliani de la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci, Teba, Grecia

Maica Emiliani, Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci, Teba, Grecia

Interviu cu Maica Emiliani de la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci, Teba, Grecia
(în prezent stareţă la Mănăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, lângă Washington DC, n.n.), realizat de Teva Regule, apărut în „St Nina Quarterly”, Vol 3, Nr 4, septembrie 1999

Teva: Întâi, vreau să vă mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu și pentru că împărtășiţi gândurile dumneavoastră cititorilor revistei„St Nina Quarterly”. Sunteți de origine din Kansas și ați venit la Boston pentru a urma studiile superioare, la Universitatea Harvard. În timpul petrecut la Boston, ați fost primită în Biserica Ortodoxă. Ne vorbiți despre călătoria dumneavoastră către Biserică – ce v-a atras la Ortodoxie?

Maica Emiliani: Nu știam nimic despre Ortodoxie. Eram prietenă cu Mary Ford, acum profesoară la Sf .Tihon (Seminarul Teologic Ortodox Sf. Tihon de Zadonsk – Pennsylvania) – prima persoană care mi-a vorbit despre Ortodoxie. Studia teologia și literatura la vremea aceea și era în măsură să îmi explice diferențele teologice – ce este teologia ortodoxă și cum definește Occidentul teologia.

Teologia Ortodoxă mi-a părut, în mod clar, mai adecvată, firească, pur și simplu… adevărată. Erau alte lucruri pe care nu le înțelegeam, nu-mi plăceau, sau le găseam respingătoare, dar un lucru pe pare l-am înțeles era acela că oamenii aceştia știau totul despre rugăciune. Știau despre legătura minții cu trupul. Înțelegerea acestor lucruri îmi era de ajuns. Aveam o relație de atracție-respingere cu biserica. A trebuit să mă întorc pe dos ca să pot intra în Biserică.

T: Puteți dezvolta această idee?

Maica Emiliani, in prezent stareţă la Mănăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, lângă Washington DC

M.E.: Relaționam cu toate conceptele feministe, la modă în vremea aceea, în educație și cultură. Am realizat că acestea restricționau mult percepția mea vis-a-vis de ceea ce vedeam și auzeam în Biserică. De exemplu, mă deranja gândul că numai bărbații pot fi preoți, și intrând într-o biserică, nici măcar nu observam că Maica Domnului deținea cea mai înaltă poziție. Este primul lucru pe care îl vedem. Pe Iconostas îi vedem atât pe Iisus cât și pe Maica Domnului și sunt de aceeași mărime. Toți ceilalți au dimensiuni mai mici și sunt mai departe. Ea se află lângă Hristos. Nu auzeam nici rugăciunile, care nu se terminau fără a spune – „…pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (…) miluiește-ne și ne mântuiește…”. Nici nu poți rosti o rugăciune fără să o chemi, în minte, pe Maica Domnului. Dar nu auzeam aceste lucruri. Eram prea preocupată de ideile mele despre suprimarea sau onorarea femeii și alte asemenea.

O altă orbire avea de-a face nu numai cu teoriile mele ci şi cu Biserica însăşi – aşa cum e ea în America. Eram atât de preocupată de faptul că femeilor nu le este permis să intre în altar, pe când, de fapt, nimănui nu îi este permis să intre în altar decât cu un motiv întemeiat şi binecuvântarea de a intra. Când am mers în pelerinaj la Sfintele Locuri, am observat că mormântul Maicii Domnului este altarul unei biserici. Pelerinii trec prin el, în faţa lui, sărutându-l. În timpul liturghiei, lucrul acesta este oprit, pentru ca apoi să continue. Mergi la mormântul lui Hristos, şi piatra care pecetluia mormântul este altarul. Pelerinii trec şi se închină la mormânt, iar în timpul liturghiei, piatra devine altar. La Bethlehem, altarul este ridicat pe locul în care steaua inserată în paviment, marchează locul Naşterii. Nu există iconostas. Am fost în peşteră, la liturghia Crăciunului, chiar acolo unde se află steaua. Nu mă separa nimic de ea. Pelerinii intră, se închină căzând cu feţele la pământ şi se sprijină de altar pentru a se ridica. Pelerinajul la Sfintele locuri mi-a schimbat total viziunea.

De la Sfintele Locuri am mers în Grecia, unde am vizitat prima mănăstire de maici (aproape că nu existau pe atunci în America). Într-o mănăstire de femei, nu numai că maicile slujesc în altar, dar vezi maici luând binecuvântare de la stareţă – asemenea şi mirenii, femei şi bărbaţi. Chiar şi preoţii şi călugării iau binecuvântare de la stareţă sau de la maici. Am început atunci să înţeleg că toate cele din mintea mea (cu privire la ierarhie şi patriarhat) nu erau valabile, ci erau în mare parte disproporţionate de starea nefirească a Bisericii în America, reprezentată aproape integral de parohii, fără, sau cu foarte puţine mănăstiri.

Asta, pe lângă faptul că atunci când vorbim despre putere în relaţie cu Hristos şi Duhul Sfânt, lucrurile stau tocmai invers. Fericirile sunt inversul tuturor valorilor şi ambiţiilor lumeşti, a interpretărilor a ceea ce este binele, puterea şi tăria; supoziţiile seculare şi politice despre ceea ce este important, sunt toate pe dos.

În plus, deşi făceam parte din Biserica Ortodoxă, nu aveam trăirile pe care le aşteptam de la ceea ce credeam că este o biserică ierarhică şi liturgică. Cred că asta se datora şi felului în care este întrebuinţat spaţiul în biserica ortodoxă. Toate participă. Tămâia şi icoanele se află pretutindeni, în spate, în faţă, lateral şi deasupra ta. Nu ai o percepţie lineară sau verticală asupra lucrurilor.

The Hyatt Regency Skywalk Collapse 1981

T: În vara anului 1981, la Hotelul „Regency Hyatt” din Kansas, s-au prăbuşit două galerii, omorând 114 oameni şi rănind mulţi alţii. Aţi fost grav rănită, fiind prinsă între grinzi şi dărâmături. Chiar mă aflam la Boston în vara aceea şi îmi amintesc că mă rugam pentru cineva pe nume Melanie (Maica Emiliani). N-am crezut că vă voi cunoaşte vreodată pesonal. Ne povestiţi despre acea experienţă şi recuperarea ulterioară?

M.E.: Am avut a treia vertebră lombară fracturată. Măduva spinării a fost sever contorsionată şi strivită cu bucăţi de os pătrunse în ea. Primele raze au provocat uimire tehnicienilor când au văzut că aveam simţ, căci acestea arătau o bucată mare de os chiar în zona măduvei, ceea ce însemna că era fără îndoială afectată. Nu era afectată, dar eram paralizată de la brâu în jos. Aveam câteva coaste rupte, o fractură mixtă de gleznă, un plămân cedase..

T.: Şi totuşi, sunteţi aici astăzi.

M.E.: Prima parte a recuperării a constituit-o scoaterea de sub dărâmături. Pentru că nu au putut fi scoşi la timp, mulţi oameni au murit, deşi nu erau răniţi atât de grav ca mine. ( Acelaşi lucru se întâmplă acum în Turcia şi în Atena, datorită cutremurelor. Sunt oameni îngropaţi de vii, sau striviţi şi ucişi.) Le era imposibil celorlalţi să ajungă la mine. Şi era imposibil ca eu sa fiu scoasă de acolo la timp pentru a putea supravieţui.

T.: Vă amintiţi asta?

M.E.: Da, îmi amintesc, în amănunt. Îmi amintesc că am fost strivită, îndoită, cu faţa între genunchi. Nu îmi puteam mişca nimic în afară de mâna dreaptă. Nu era loc nici măcar pentru a respira- aveam şaizeci de tone pe mine. Genunchii mi-au rupt coastele. La un moment dat, sora mea m-a tras de mâna dreaptă, dar nu m-a putut mişca. Apoi, i-am vorbit îngerului meu păzitor: „Unde eşti?” atunci, am simţit că cineva mi-a prins mâna, şi fără a trage, m-a scos afară. Eram întinsă pe spate, eliberată complet de sub dărâmături. Cineva, necunoscut, mă ţinea şi îmi spunea că voi fi bine. Nimeni nu-şi aminteşte să fi văzut această persoană.

T.: Cu siguranţă că această experienţă v-a afectat viaţa în multe sensuri. Ce efect a avut asupra vieţii duhovniceşti?

M.E.: Naşterea feciorelnică, în care Hristos a venit pe lume fără a distruge fecioria, fără durere; Învierea, în care s-a ridicat din mormânt fără a da la o parte piatra – mormântul era pecetluit până când îngerul a mutat piatra; experienţa apostolilor pe când se aflau în foişor, cu uşile încuiate, prin care Hristos a pătruns – nu ca spirit, metaforă sau nălucă, ci cu Trupul Său. A mâncat şi a băut. Apostolii şi-au pus degetele în rănile Lui. Acestea deveniseră foarte reale pentru mine. Nu pentru că aş fi fost eu ceva, ci pentru rugăciunile acelor oameni sfinţi care şi-au curăţit inimile prin afierosire, prin totală sinceritate înaintea duhovnicului, înaintea lor şi înaintea lui Dumnezeu, prin smerire totală şi asemănare cu Hristos – umplere cu Hristos! Nu este altceva decât o mărturie a puterii rugăciunii, a puterii dragostei de Dumnezeu, care este Învierea şi Viaţa.

T.: Cum v-aţi hotărât să urmaţi calea monahală?

The Hyatt Regency Skywalk Collapse 1981

M.E.: Deşi nu conştientizam pe moment, întreaga mea viaţă era la fel de distrusă ca şi spatele meu. Întreaga mea viaţă era la fel de paralizată ca şi trupul meu. 114 oameni au fost ucişi. Deci, ce mai contează după asta? Ce mai poate fi atât de important? Ce se mai poate exprima sau simţi atât de profund încât să creeze o legătură veşnică cu toţi aceşti oameni, cu toate aceste suflete? Doar a trăi pentru ei şi pentru toată lumea. În momentul acela, studiile mele şi-au pierdut importanţa. M-am făcut bine. Puteam face orice – să mă căsătoresc, să am o carieră. Dacă m-ai fi văzut la un an după accident, nu ai fi spus că am fost atât de grav rănită. Doctorii sunt încă total nedumeriţi şi recunosc făţiş. Le-au spus părinţilor mei că nu voi trăi, iar dacă trăiesc, nu voi mai merge niciodată. Iar apoi, am primit Sfânta Împărtăşanie, la opt zile după accident, şi am mişcat tot piciorul stâng. Atunci au spus: „Nu ştim, poate va merge, dar va sta un an în spital, cu proteze şi bastoane”. Am părăsit spitalul după trei luni – cu o proteză pentru corp, dar fără proteze pentru picioare, şi în două bastoane. Doctorul meu din Kansas a spus şi încă susţine: „N-am putut să ne explicăm niciodată ce s-a întâmplat cu tine, nu putem, şi asta e”. Puteam face orice, dar nimic din viaţa lumească nu avea destulă importanţă pentru mine. Nimic nu m-ar fi putut salva în clipele acelea – nici doctor, nici om de ştiinţă, nici asistent social, psiholog, membru al familiei, iubit, prieten, nimeni; nici întreaga tehnologie de pe planetă nu m-ar fi putut salva. Ceilalţi au murit.

Arhim. Emilianos Simonopetritul

Nouă luni mai târziu, mă aflam încă într-o mare nevoie, după tot ce se întâmplase, iar viitorul îmi era sumbru. Am venit la „Sfânta Cruce” (Seminar din Brookline) să mă spovedesc la un Ieromonah din Sfântul Munte, Părintele Dionisios (părintele fusese invitat la seminar de către ÎPS Iakovos, pe durata Postului mare, pentru îndrumarea studenţilor şi a facultăţii). Încă mănânc din pâinea duhovnicească pe care mi-a oferit-o în acele momente. Câteva luni mai târziu, mi-a trimis o fotografie a Părintelui său duhovnicesc, Arhimandritul Emilianos, Stareţul Mănastirii Simonos Petras din Muntele Athos. Am rămas şocată. I-am recunoscut asemănarea cu cel care m-a scos de sub tonele de dărâmături, după accident. Atunci am ştiut. Ceea ce m-a salvat, a fost rugăciunea Părintelui Emilianos – cineva care se afla pe cealaltă parte a planetei, în mănăstirea sa, fără să fi pus vreodată piciorul în America. Nu exista nici un motiv pentru care să mă fi putut cunoaşte. Auzisem de el şi de fiul său duhovnicesc, Părintele meu duhovnic, Dionisios, dar nu aş fi crezut să-i pot cunoaşte vreodată. Am aflat apoi, că în ziua accidentului, era ziua sa de nume – 18 iulie, prăznuirea Sfântului Martir Emilianos. Atunci am înţeles în toată fiinţa mea că rugăciunea unei inimi curate – curăţite! – este cel mai puternic lucru din univers.

În calendarul vechi, în Sfântul Munte, era 5 iulie, când se prăznuieşte Sfântul Athanasie Athonitul, părintele monahismului de obşte al Muntelui Athos din secolul al zecelea. De multe ori, facem priveghere de toată noaptea, pentru acest praznic. Începem prin a citi despre viaţa Sfântului Athanasie. Întotdeauna o parcurgem doar în parte, atât cât ţine utrenia sau masa, dacă este citită în timpul mesei. Nu am citit niciodată sfârşitul. Aceasta se termină cum Sfântul Athanasie Atonitul este ucis de prăbuşirea unei clădiri noi.

Am văzut apoi icoana îngerului păzitor (aici, în Boston, la Mănăstirea „Schimbarea la faţă”), în care este scrisă o rugăciune din Ceasuri care spune, „Întăreşte mâna mea cea slabă şi neputincioasă….”

Atunci când structura lucrurilor este greşită sau din ce în ce mai neadecvată, singura nădejde stă în a distruge totul şi a pune început nou. Părintele Emilianos mi-a spus, cu mult mai târziu, că Dumnezeu pregăteşte şi aduce în viaţa fiecărui om, un hiatus („Hyatt”, trimitere la tragedia de la Hotelul Regency Hyatt, nn.), ce reprezintă trecerea către o nouă viaţă.

T.: Aţi mers întâi la Ormylia, o mare mănăstire din Grecia, soră cu cea din Muntele Athos – aflată sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Emilianos. Vă aflaţi într-o ţară cu alt limbaj şi cultură diferită. Ne puteţi descrie experienţa dumneavoastră legată de vieţuirea şi rugăciunea din mediul acela?

M.E.: Da. A fost ca în rai. E drept că era multă muncă. Era un lucru greu să învăţ greaca şi toate celelalte. Dar Părintele Emilianos mi-a spus: „ Străinătatea este o lucrare foarte grea”. Poţi deveni monah sau monahie şi fără să emigrezi. Nu trebuie neapărat să devii un străin în ceea ce priveşte naţionalitatea şi cultura. Dar câteodată este necesar. A spus deci – xeniteia – străinătatea, este o lucrare foarte grea. Iar când mă simţeam obosită, mă gândeam, „bineînţeles că sunt obosită, e firesc, este o lucrare foarte grea.” M-a salvat părintele şi în sensul acesta, ca în multe alele.

T.: Acum faceţi parte din obştea unei mănăstiri internaţionale de maici, din afara Atenei, Teba – Mănăstirea Înălţarea Sfintei Cruci. Sunt în obşte femei din multe părţi ale lumii – România, Rusia, Anglia, Africa de Sud, Israel, Norvegia, Elveţia, Germania, Grecia şi Statele Unite. Ce aport aduce această varietate de origini culturale în viaţa de obşte?

M.E.: Avem un neîncetat praznic al Cincizecimii. Diversitatea limbilor ne arată clar cum comunicarea nu este total dependentă de limbaj, şi nici proasta comunicare nu ţine de acesta. Ţine, în principal, de sinceritate, de curaţia inimii, smerenie şi măsura sacrificiului al celor implicaţi în comunicare.

T.: Învăţaţi lucruri noi de la ele, având în vedere că vin din medii atât de diferite?

M.E.: Tot timpul – în fiecare zi, în fiecare lună. Este ca un mozaic. Este atât de multă frumuseţe, atâtea posibilităţi, talent şi forţă ce ţin de cultură şi toate se îmbină. Sună ca un stereotip, dar Stareţa noastră este germancă şi este un foarte bun administrator. Are o minte de computer, dar întâi de toate are inimă şi spirit. Iar când vezi atâta tărie, proprie mediului cultural din care provine, când pui această tărie la dispoziţia şi sub îndrumarea duhului, a ascultării şi a unei inimi înfrânte şi smerite, atunci obţii un lucru minunat. Dacă această forţă se află în slujba inimii, atunci se întâmplă minuni la orice pas. În mănăstirea noastră este imposibil să ne bizuim pe harismele noastre naturale, pentru că nu ar merge lucrurile nici cinci minute. Dar dacă cineva trăieşte în Duhul Sfânt, smerindu-se şi pocăindu-se permanent pentru păcatele sale – care constituie lucrul ce-i dezbină pe oameni făcând imposibilă convieţuirea, atunci totul se transformă în ceva divin.

T.: Există avantaje în a fi monahie într-o ţară ortodoxă?

M.E.: O, da. Oamenii simpli de la ţară ne învaţă ce şi cine suntem, după aşteptările lor, după inimile lor sfinte, după credinţa lor impresionantă, după simplitatea lor, după recunoştinţa lor – mai ales că multe suntem convertite din ţări occidentale şi nu am crescut în biserică. Când observi reacţiile imediate şi nemăsurata sensibilitate ale cuiva care poate n-a terminat nici liceul – ca să arăt ceea ce vreau să spun cu referire la premisele şi valorile culturii occidentale – atunci rămâi uimit şi realizezi că asta rezultă dintr-o cultură a rugăciunii, din politeţe, bunătate, sensibilitate, date de secole de vieţuire în Biserică. Există o evlavie firească, lipsită de orice afectare. Îmi amintesc, de pildă, cum, la început, pe când mă aflam într-un sat din Grecia, am fost foarte impresionată de un băiat care, mergând pe bicicleta sa, cu mâna stângă o ghida, iar cu dreapta îşi făcea cruce pentru că trecea pe lângă biserică. Era absolut firesc şi fiecare mişcare îi era plină de graţie.

T.: În baza experienţei dumneavoastră de a ajuta la ridicarea unei noi mănăstiri în Grecia, ce sfat aţi avea pentru stabilirea şi ridicarea de sălaşuri monahale în S.U.A. (sau alte ţări care nu sunt majoritar ortodoxe?)

Parintii Sofronie Saharov si Emilianos Simonopetritul

M.E.: Acesta este un subiect arzător. Părintele Sofronie (un mare părinte din Anglia, un sfânt al vremurilor noastre care iubea foarte mult atât pe părintele meu duhovnic Dionisios cât şi pe părintele acestuia, Emilianos) mi-a spus (deşi, pe atunci, nu aveam experienţa necesară nici pentru a formula această întrebare ): „Mănăstirea ortodoxă este strâns legată de împrejurimi, astfel că, aceeaşi Tradiţie – viaţa Duhului Sfânt în Biserică – pentru a-şi păstra funcţia şi a constitui acelaşi monahism autentic ortodox, va îmbrăca forme foarte diferite într-o ţară ne-ortodoxă”.

Când mi-a spus acest lucru, nu ştiam cu ce să îl relaţionez şi unde să îl aplic.

Pe atunci, Părintele Sofronie mergea deja pe nouăzeci de ani şi era plăpând. În plus, era iarnă. Am fost trimisă la el de către părintele meu duhovnic şi el ştia acest lucru şi mă primise. Când a încetat să mă povăţuiască a spus: „Acum, vom merge la chilia mea şi vom merge aşa (la braţ). În felul acesta, va ezita să se apropie cineva”. Nu găseam nimic ciudat în lucrul ăsta. Eram onorată şi fericită, căci atunci când eşti aproape de un om sfânt, te simţi fericit. Am pornit. Pe când mergeam, i-am zis: „Îmi puteţi da un exemplu pentru cele ce tocmai mi-aţi spus, cum că monahismul ortodox este diferit într-o ţară ne-ortodoxă?”

Şi îmi spune, uşor indignat – ca şi cum „Evident!” – şi pe un ton emfatic: „Ei bine, în Grecia n-am fi putut niciodată merge aşa”. Nu mai fusesem în Grecia până atunci. E adevărat. Aşa ceva e cu neputinţă. Şi ce înseamnă pentru mine acum, acest lucru, referitor la întrebarea dumneavoastră, înseamnă că nu poţi lua o mănăstire grecească sau rusească şi aşeza, cu toate ale ei, în altă parte. Înţelesul cuvintelor Părintelui Sofronie este foarte puternic. Dacă ai o copie indigo a unui lucru dintr-un anumit context şi o plasezi într-un alt context, atunci prin însuşi acest act, denaturezi tradiţia. Realizez că această idee poate fi considerată radicală, dar, înseamnă că e nevoie de preţioasa virtute numită – diakrisis – discernământ. Poţi fi şi sfânt şi să nu ai această virtute. Totuşi, numai cu această calitate poate fi recunoscut, în Duhul, ceea ce trebuie respins sau ceea ce exprimă, seveşte şi corespunde Tradiţiei vii.

T.: Ca monahie, ce probleme importante credeţi că întâmpină femeile in biserică, astăzi?

M.E.: La Sfintele Locuri, de pildă, devine limpede că a fi creştin semanănă tot mai mult cu ceea ce însemna sa fii creştin la începuturile Creştinismului. Cred că trebuie să înţelegem Creştinismul ca un contra-curent. Este total diferit. Este o permanentă schimbare a minţii, permanentă pocăinţă, permanentă seriozitate ce pune în discuţie chiar şi cele mai actuale şi universal acceptate supoziţii şi valori ale culturii şi vremii noastre. Nu tot ceea ce ne înconjoară poate fi adecvat vieţii duhovniceşti. Ne spune Domnul: „Nu te teme turmă mică”. Nu trebuie să ne temem să fim diferiţi, sa fim priviţi de sus, greşit înţeleşi, sau chiar ridiculizaţi ori să suferim pentru că suntem altfel.

T.: Vreau să vă mulţumesc încă o dată, pentru că ne-aţi împărtăşit gândurile, experienţele şi trăirile dumneavoastră. Ne-aţi oferit multe subiecte de meditaţie.

Sursa: stnina.org. Traducere din limba engleză de Elena Dinu.
Se va prelua cu menţionarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

„Teologia Sfântului Siluan Athonitul”, Ioannis Zizioulas

Teologia Sfantului Siluan Athonitul,
Ioannis Zizioulas, Mitropolit al Pergamului

Cu adanca emotie vorbesc despre teologia Sfantului Siluan. Gratie ucenicului sau si parintelui meu duhovnicesc care a fost regretatul parinte Sofronie de la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul (Maldon, Essex), am ajuns sa apreciez gandirea Sfantului Siluan nu numai ca membru crestin al Bisericii Orto­doxe, dar si ca student, iar mai apoi profesor de teologie si epis­cop. Sfantul Siluan ramane calauza vietii mele duhovnicesti, fiindca, in ciuda aparentelor, gandirea sa are o importanta cru­ciala nu numai pentru monahi, ci si pentru teologi si ierarhi in­sarcinati cu reflectia si conducerea Bisericii in lume. Cu inima plina de recunostinta si evlavie voi vorbi deci despre invatatura teologica a Sfantului Siluan.

Teologia academica si viata ascetica

Teologia a fost identificata in epoca noastra cu o activitate a mintii, si e privita in mod normal ca o ramura a stiintei. In Biserica veche insa, titlul theologos a fost rezervat pentru foarte pu­tini (pe cat stim numai Sfantului Ioan Evanghelistul, Sfantului Grigorie din Nazianz si Sfantului Simeon Noul Teolog), in timp ce in epoca noastra e folosit pentru toti cei ce dobandesc o di­ploma de la o facultate teologica dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de studii. Ceea ce numim in mod normal „teologia academica” pare insa sa lipseasca cu totul in cazul Sfantului Siluan: el n-a studiat niciodata in nici o facultate teologica si n-a scris vreo carte care sa fie folosita in stiinta si cercetarea teologi­ca. Asadar, el nu poate fi numit „teolog” in acest sens modern al cuvantului. Putem deduce oare din aceasta ca nu exista o „teo­logie a Sfantului Siluan Athonitul”?

Inviorarea monahismului si descoperirea Parintilor pustiei si a asa-numitilor autori „mistici” ai Bisericii i-a facut pe multi din epoca noastra sa reactioneze viguros impotriva unei teologii academici privite de ei ca total inutila, daca nu chiar rea si ostila vietii duhovnicesti. Multi parinti duhovnicesti (gherontes) din zilele noastre isi sfatuiesc fiii duhovnicesti sa nu ia in serios te­ologia academica si sa se concentreze pe rugaciune si alte exer­citii „spirituale”. Traim intr-o epoca a unei dihotomii crescande intre minte si inima, intre munca intelectuala si viata ascetica. In experienta mea ca profesor de dog­matica la o facultate teologica ortodoxa (Tesalonic) am intalnit adeseori studenti sfatuiti de parintii lor duhovnicesti sa nu ia in serios opiniile profesorilor, ci sa le supuna judecatii parintilor lor duhovnicesti, care in mod normal nu au nici o educatie teo­logica academica.

Dihotomia aceasta e in acelasi timp eronata si riscanta. Daca e adevarat ca aceste doua lucruri, teologia academica si experi­enta ascetica, sunt doua lucruri diferite, ele nu trebuie privite ca fiind contradictorii si excluzandu-se reciproc; ele sunt astfel numai in masura in care refuza sa se deschida una alteia si isi absolutizeaza natura si functia lor in Biserica. Biserica este o di­versitate de harisme, nici una dintre ele neputand spune alteia: „N-am nevoie de tine”. Istoria Bisericii e plina de exemple de asceti a caror experienta a inspirat gandirea unor mari teologi (Sfantul Antonie cel Mare e, de exemplu, prezentat „teologic” de Sfantul Atanasie aproape in acelasi fel in care viata Sfantului Siluan e prezentata de parintele Sofronie), dar sunt si cazuri in care aceeasi persoana impleteste in sine o viata ascetica si o viguroasa gandire intelectuala, cum vedem in cazul Sfantului Maxim Marturisitorul.

Prin urmare, un teolog academic poate invata multe de la un ascet ca Sfantul Siluan Athonitul. Si daca are o minte creatoare, el poate prezenta experienta ascetilor in forma unei teologii dogmatice. Acest lucru poate fi facut in cazul Sfantului Siluan si e ceea ce voi incerca sa sugerez subliniind cateva teme doctri­nare in care gandirea Sfantului Siluan poate avea o importanta deosebita.

Invatatura despre Sfanta Treime sau despre Dumnezeu in general

Una din zicerile Sfantului Siluan pastrate de parintele Sofro­nie suna in felul urmator: „A crede ca Dumnezeu exista e un lu­cru, dar a-L cunoaste pe Dumnezeu e altceva”. Cum il cu­noastem pe Dumnezeu?

Cunoasterea e de doua feluri: exista o cunoastere despre (ceva sau cineva), si exista o cunoastere a (ceva sau cineva). Desi aceste doua cunoasteri se confunda usor in mintile noastre, ele se deosebesc in mod fundamental. Cunoasterea despre Dum­nezeu poate fi dobandita prin carti sau chiar prin revelatii, sau pur si simplu din studiul naturii, cum observa deja Platon. Dar cunoasterea lui Dumnezeu nu poate fi dobandita in afara unei relatii personale cu El. Acest lucru trimite spre doua adevaruri fundamentale:

1. Dumnezeu e cunoscut numai in si prin relatiile personale care alcatuiesc Fiinta Sa; adica numai ca Sfanta Treime. Nu-L putem cunoaste pe Dumnezeu in afara felului in care El se cu­noaste pe Sine insusi (de aceea nu putem niciodata cunoaste natura lui Dumnezeu); altfel riscam sa cunoastem altceva sau pe altcineva decat pe adevaratul Dumnezeu. Dumnezeu insa se cu­noaste pe Sine insusi numai ca Tata, Fiu si Duh Sfant. Asa cum observa Sfantul Atanasie opunandu-se arienilor, daca Fiul n-ar fi existat deja impreuna cu Tatal, acesta din urma nu S-ar fi cu­noscut pe El insusi, fiindca Fiul este „Adevarul” Tatalui, in care Tatal se vede si se cunoaste pe Sine ca intr-o oglinda. Tatal se cunoaste pe Sine insusi privindu-se in oglinda Sa care este Fiul. Asa cum observa Sfantul Apostol Pavel, numai Duhul lui Dum­nezeu cunoaste adancurile fiintei lui Dumnezeu (cf. 1 Co 2, 10). Astfel, numai intrand in relatiile personale intratrinitare, fiind cu alte cuvinte primiti ca fiu al Tatalui in si prin Duhul infierii care ne ingaduie sa-L numim pe Dumnezeu „Tatal nostru” si astfel sa-L cunoastem ca atare, putem sa avem o cunoastere nu numai despre Dumnezeu ci si a lui Dumnezeu.

Asa cum comenteaza parintele Sofronie: „Ce sens are sa fa­cem subtila teologie trinitara, daca nu avem in noi insine pute­rea sfanta a Tatalui, iubirea blanda a Fiului, lumina necreata a Duhului Sfant?”.

Sfantul Siluan insista mereu asupra importantei Duhului Sfant pentru cunoasterea lui Dumnezeu: „Duhule Sfinte…, Tu mi-ai descoperit taine de nepatruns.” „Duhul Sfant – spune el – da sufletului cunostinta lui Dumnezeu intr-un chip nevazut”. O astfel de cunoastere e identica cu insasi iubirea lui Dumnezeu fata de noi: „Duhul Sfant mi-a dat sa stiu cat de mult ne iubeste Domnul”, cum spune altundeva. Acest lu­cru ne conduce la cel de-al doilea adevar privitor la cunoasterea lui Dumnezeu.

2. Iubirea precede cunoasterea, sau si mai bine: iubirea e cu­noastere si cunoasterea e iubire. Parintele Sofronie se refera la axioma lui Descartes: „Gandesc deci sunt -Cogito ergo sum” si sugereaza ca in cazul lui Siluan ea trebuie schimbata in: „Iubesc, deci sunt”. Aceasta rastoarna rationamentul Fericitului Augustin pe care el si mai tarziu Toma d’Aquino isi bazeaza argumentul lor in sprijinul lui filioque, si anume ca nu putem iubi ceva sau pe cineva daca nu-l cunoastem mai intai (argumentul Fericitului Augustin si al Sfantului Toma d’Aquino e acela ca Fiul e cu­noasterea lui Dumnezeu iar Duhul e iubirea lui Dumnezeu, deci ca Fiul trebuie sa creada Duhului). De fapt lucrurile stau invers: daca nu iubim, nu cunoastem. Si asa cum Dumnezeu ne cu­noaste iubindu-ne si descoperindu-se noua ca iubire, asa si noi il cunoastem numai iubindu-L pe El si pe cei pe care i-a iubit El.

Aceasta tema a iubirii drept cale spre adevarata cunoastere se impleteste in gandirea Sfantului Siluan cu tema sa favorita a iubirii de vrajmasi. Ar fi eronat sa intelegem aceasta idee asupra careia insista Sfantul Siluan ca un principiu etic. Pentru sfintii parinti aceasta este profund si exclusiv teologica: trebuie sa-i iubim pe vrajmasii nostri numai pentru ca Dumnezeu si-a iubit vrajmasii in Fiul Sau intrupat. Nu exista alta cale de a cunoaste pe Dumnezeu, fiindca e singura cale in care El se descopera, si anume ca iubire de vrajmasi. Acesta e un principiu al teologiei, nu a moralei. E un mod de a cunoaste pe Dumnezeu.

In chip asemanator trebuie sa intelegem si sa apreciem iubi­rea Sfantului Siluan fata de plante si de animale, iubire careia parintele Sofronie ii dedica un lung paragraf. „Inimii care a in­vatat sa iubeasca ii este mila pentru orice faptura”. Acest lucru trebuie iarasi inteles teologic: iubim fapturile fiindca Dum­nezeu le-a facut si pentru ca sufera din pricina caderii noastre.

Sfantul Siluan i-a precedat pe teologii moderni in ce priveste cunoasterea personala. Pentru el Treimea e cunoscuta numai in si prin experienta iubirii si ni se descopera in si prin Duhul Sfant, care e Lumina tocmai fiindca este Iubire. Cunoasterea lui Dumnezeu e o intalnire „personala” si, potrivit parintelui Sofro­nie, aceasta era legatura Sfantului Siluan cu Dumnezeu in ruga­ciunile sale. Trecand prin experienta religiilor orientale, parin­tele Sofronie a gasit in Sfantul Siluan adevarata revelatie a ceea ce el numeste „principiul ipostatic”. Cand omul devine un ipostas, adica o fiinta in stare sa imbratiseze, mai cu seama in rugaciunea si iubirea sa, pe Dumnezeu si intreaga creatie, si sa vorbeasca cu Dumnezeu si cu ceilalti fata catre fata, atunci el devine „chipul si asemanarea lui Dumnezeu” si intra in viata vesnica. Teologia trinitara si existenta personala coincid in ex­perienta „principiului ipostatic”, caruia parintele Sofronie i-a dedicat o mare parte din reflectiile sale pana la sfarsitul vietii.

Invatatura despre Hristos

Invatatura despre Hristos e centrala gandirea Sfantului Siluan nu in forma hristologiei familiare noua din manualele de dog­matica, cat in forma semnificatiei existentiale a acestei invata­turi. Fidel unei traditii tipic ruse ce ne aduce aminte de Dostoievski si alti scriitori rusi, Sfantul Siluan abordeaza hristologia dinauntrul kenozei si accentueaza calea crucii ca drumul exis­tential spre mantuire. Nu putem dobandi viata daca nu murim, asa cum a facut-o si Hristos inainte de a invia. Intr-un mod dostoievskian, Sfantul Siluan impinge pana la extrema aceasta tema in faimoasa sa expresie: „Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!” Aceasta expresie e cumplit de nihilista in afara hris­tologiei. Daca e scoasa din contextul ei hristologic poate duce la sinucidere. Iadul e un punct de trecere, nu o destinatie. Noi nu suntem chemati sa ramanem acolo. Dar nu exista nici o scurta­tura pe care sa o putem apuca ca sa evitam aceasta trecere, daca vrem sa ajungem la destinatia noastra finala, care e cerul si im­paratia lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca Hristos a trecut El in­susi prin acea experienta. Gandirea lui Siluan e hristologica si din aceasta pricina nu duce la deznadejde. Fiindca biruinta lui Hristos asupra iadului e conditia prealabila a trecerii noastre prin el. Astfel, ea este o rasturnare a secventei moarte-inviere: invierea lui Hristos precede acum intrarea noastra in iad si din aceasta pricina nu ne duce niciodata la disperare.

Inteleasa hristologic, aceasta tema face ca virtutile duhov­nicesti cum sunt smerenia si iubirea, sa fie profund teologice. Tinandu-ne mintea in iad, ne smerim pe noi insine nu in mod psihologic, ci ontologic. Luam parte la adancul nefiintei din care am venit inainte ca Dumnezeu sa ne aduca la fiinta. Experiem absenta lui Dumnezeu ca vidul nostru existential si aici, in acest gol, il intalnim pe stramosul nostru Adam plangand si tanguindu-se pentru pierderea raiului (o tema atat de draga Sfantului Siluan). Devenim in acest fel identici cu intreaga umanitate, mai cu seama in starea ei cazuta, si identificandu-ne cu ea in caderea ei, dobandim adevarata cunoastere de sine si incetam de a ne mai mandri – simpatizand in acelasi timp cu toti cei care ase­menea noua sunt pacatosi, inclusiv cu vrajmasii nostri, si astfel ii iubim pe toti nu in mod sentimental, ci existential, nu silindu-ne sa facem aceasta dintr-un imperativ etic, ci impartasind insasi existenta lor, separatia lor de Dumnezeu, moartea lor. Toate aceste lucruri le-a facut Hristos, si fara ele hristologia ra­mane o invatatura moarta.

Aceasta hristologie kenotica impregneaza in cazul Sfantului Siluan tema Schimbarii la Fata, centrala traditiei athonite ince­pand de la isihasm incoace. Acest lucru e interesant atat din punct de vedere istoric, cat si teologic. Tema kenotica nu pare a fi fost in prim plan la isihastii secolului XIV. Ea este implicit prezenta, dar Sfantul Siluan o face centrala. Acesta il face mai mult contemporanul nostru decat isihastii secolului XIV. Epoca noastra e mai constienta de tragedia vidului si neantului decat au fost bizantinii. In acelasi timp, aceasta tema a kenozei il poate feri pe cel ce se intereseaza de isihasm de riscul de a abor­da hristologia Schimbarii la Fata intr-un spirit pozitivist, analog celui al experientelor ce pot fi gasite in religiile orientale. Daca experienta Schimbarii la Fata trebuie inteleasa impreuna cu cea a Crucii – si e un lucru pe care ni-l cere insasi relatarea ei biblica – implicatia e aceea ca ascetismul nu este o experienta indivi­duala, ci o participare la suferinta intregii lumi, si ca, prin ur­mare, nu este alta cale de a vedea Lumina necreata decat sufe­rinta pentru si impreuna cu ceilalti. Aceasta face din participa­rea la experienta Schimbarii la Fata a lui Hristos nu o chestiune tinand de aplicarea unei tehnici anume, ci o participare la sufe­rinta lui Hristos, inclusiv pogorarea Sa la iad, locul mortii.

Expresia Sfantului Siluan: „Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui” nu este o metoda, ci ratiunea hristologica de a fi a as­cetismului. Ascetismul e inspirat si justificat hristologic, nu etic. Fara hristologie, intreg ascetismul crestin devine o experienta masochista de natura demonica.

Invatatura despre Biserica

Exista oare vreo ecleziologie in invatatura Sfantului Siluan? Raspunsul la aceasta intrebare depinde de ceea ce ne asteptam sa gasim sub numele de „ecleziologie”. Desigur nu exista la el un tratat sistematic despre Biserica, dar nimeni nu s-a asteptat sa gaseasca asa ceva la un parinte ascetic cum este Sfantul Siluan. Cu toate acestea, exista in gandirea si invatatura sa elemente care se refera direct sau indirect la tema Bisericii.

Exista in primul rand un puternic accent pe universalitatea, sau mai bine zis catolicitatea Bisericii. In gandirea Sfantului Siluan, Biserica nu e decat extensiunea iubirii Domnului care vrea „ca toti sa se mantuiasca”. Staretul athonit nu se mul­tumeste cu experienta sa personala a iubirii lui Dumnezeu fata de el. El doreste – si exprima foarte viguros si repetat – ca toti ceilalti sa poata sa-L vada si sa-L cunoasca. „Doamne, da pute­rea harului Tau tuturor noroadelor, ca sa Te cunoasca prin Du­hul Sfant”. „Doamne, da iubirea Ta in toata lumea”. Sfantul Siluan cere in repetate randuri Domnului sa se descope­re tuturor oamenilor. El scrie despre nevoitorul din Kiev, Sfan­tul Partenie, care dorea sa patrunda taina vietii monahale, si caruia Fecioara Maria i-a spus: „Schimnicul e un rugator pentru intreaga lume”. Aceasta apropie teologia sa de Euharistie care e actul ofrandei lui Hristos de catre Biserica pentru intrea­ga lume.

Legat de aceasta e si accentul Sfantului Siluan pe rugaciunea pentru cei adormiti in Domnul. Atat de centrala e aceasta tema pentru invatatura Sfantului Siluan, ca el e gata sa contrazica chiar si punctele de vedere ale unor importanti parinti duhovni­cesti care ii sugereaza – in aparenta – ca n-ar trebui sa planga pentru cei morti, ci numai pentru el insusi. „Am incetat sa mai plang pentru cei morti – spune el -, dar atunci au incetat si lacrimile pentru mine insumi”. Si, comentand punctele de vedere ale acestor asceti, spune: „Daca mi-ar fi cu putinta, i-as scoate pe toti din iad si numai atunci sufletul meu si-ar gasi pa­cea si s-ar bucura”.

Aceasta e din nou o tema ecleziala si ne conduce la experi­enta euharistica. Tema e euharistica in mai multe sensuri. In Euharistie Biserica nu doar se roaga adeseori pentru cei morti – si inca in punctul central al anaforalei euharistice -, dar se si intelege pe sine drept o comuniunea intre cei vii si cei adormiti.

Multe s-au scris despre insistenta Sfantului Siluan asupra iubirii de vrajmasi. Am observat mai sus ca aceasta e pentru el o tema profund teologica. Trebuie sa adaugam ca, in acelasi timp, ea este si o tema euharistica si ecleziologica. Pentru Sfantul Siluan „ca sa tii rugaciunea, trebuie sa iubesti pe oamenii care te ocarasc si sa te rogi pentru ei, pana ce sufletul tau se va fi impa­cat cu ei, si atunci Dumnezeu iti va da rugaciune neincetata, pentru ca El da rugaciunea celui ce se roaga pentru vrajmasi”. Iertarea vrajmasilor nostri e insa o tema atat de esentiala pentru impartasirea noastra euharistica, incat Domnul face din ea o conditie a acestei impartasiri si asa fac si parintii, ca de exemplu Sfantul Maxim Marturisitorul in comentariul sau la Tatal nostru, Sfantul Anastasie Sinaitul etc. Toate pacatele pot fi iertate inainte de impartasanie prin Spovedanie, dar daca nu ne impacam cu vrajmasii nostri si tinem minte raul facut noua de ei, impartasirea de Euharistie nu ne e pur si simplu ingaduita. Atat de cruciala e pentru Euharistie iubirea de vrajmasi, asupra careia insista Sfantul Siluan.

O alta tema interesanta legata de ecleziologie e viziunea Sfantului Siluan cu privire la soarta ereticilor. In relatarile de­spre viata sa facute de parintele Sofronie, se face mentiune de­spre opinia unui oarecare parinte Casian, care obisnuia sa spu­na ca toti ereticii vor merge spre pierzanie. Sfantul Siluan e in­fatisat ca replicandu-i astfel: „Nu stiu aceasta, dar cred numai in Biserica Ortodoxa: in ea este bucuria mantuirii intru smerenia lui Hristos”. Aceasta pozitie e extrem de semnificativa si ea difera radical de spiritul zelos ce caracterizeaza multi monani chiar si la Sfantul Munte, si exprima o pozitie teologica privitoa­re la delicata chestiune a limitelor Bisericii, asemanatoare celeia luate de teologi ortodocsi contemporani, potrivit carora singurul lucru pe care-l putem spune, ca ortodocsi, cu certitudine despre cei din afara Bisericii e ca suntem siguri de mantuirea oferita noua in Biserica noastra, evitand sa-i condamnam si lasand pe seama lui Dumnezeu judecata finala asupra tuturor, inclusiv asu­pra noastra insine.

In fine, merita observat ceea ce gandeste Sfantul Siluan de­spre preotie, si mai cu seama despre episcopi in Biserica. El ii vede ca purtatori ai harului Duhului Sfant in stare de a lega si dezlega pacatele oamenilor. El ii numeste pastori, meniti sa stranga turma imprastiata si sa o hraneasca duhovniceste. Sunt mijlocitori la Dumnezeu pentru poporul lor. Sunt iubiti de Domnul pentru iubirea lor fata de poporul Sau. El ii indeamna:

„Fratilor, sa ramanem in ascultare de pastorii nostri si atunci va fi pace obsteasca si Domnul va ramane prin Duhul Sfant cu noi toti. (…) Cine intristeaza un preot intristeaza pe Duhul Sfant Care viaza in el. (…) Ce sa spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al Duhului Sfant; ei sunt asezati mai presus decat toti; ca vulturii, ei se ridica in inaltimi si de acolo vad in departari nesfarsite si cu o minte de-Dumnezeu-graitoare teologica pastoresc turma lui Hristos”.

Sfantul Siluan pare a nu fi afectat de atitudinile moraliste moderne fata de preoti si episcopi. El scrie:

„Poate ca vei gandi; cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot sa aiba Duhul Sfant, cand ii place sa manance si are atatea slabiciuni? Dar eu iti spun: este cu putinta, daca nu pri­mesc ganduri rele; asa incat, chiar daca are unele defecte, acestea nu impiedica harul sa vieze in sufletul lui, asa cum un pom verde poate avea si ramuri uscate fara ca acestea sa-l vatame, si el aduce roade; sau, intr-o holda de grau, chiar daca graul este amestecat cu neghina, aceasta nu-l impiedica sa creasca”.

In aceasta chestiune Sfantul Siluan reprezinta o ecleziologie tipic traditionala care ii caracteriza pe toti monahii Bisericii Or­todoxe pana de curand, si care rezulta dintr-o ecleziologie euharistica implicit prezenta in gandirea sa si in viata sa monahala.

O teologie a comuniunii

Acestea sunt doar cateva observatii cu privire la teologia Sfan­tului Siluan. Ele nu vor nicidecum sa epuizeze semnificatia teo­logica a gandirii sale. Si alte aspecte, mai cu seama cele legate de antropologie, ar trebui adaugate pentru a intregi tabloul. Cele spuse insa ne ingaduie sa tragem cateva concluzii fundamentale indeosebi privitoare la legatura dintre teologie si viata ascetica.

Teologia e „logos” despre Dumnezeu. Acest „logos” poate fi exprimat prin cuvinte, dar continutul si sursa lui nu stau in in­telect. Ele afecteaza intreaga noastra existenta. Traditia ascetica, a Sfantul Siluan nu este cea de tip evagrian, care pune accentul pe curatirea mintii. Ea tine mai degraba de traditia macariana. Preluata si dezvoltata de Sfantul Maxim Marturisitorul si altii, ea continua prin miscarea isihasta si monahismul athonit pana in zilele noastre. In aceasta traditie accentul e pus pe curatirea inimii inteleasa drept centrul ascultarii si iubirii. In aceasta tra­ditie iubirea devine o categorie gnoseologica: prin iubire cu­noastem fiind cunoscuti prin iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Ascetismul iubirii duce la o teologie care poate fi redata inte­lectual de notiuni cum sunt relationalitatea, comuniunea, per­soana etc. Nu este prin urmare o teologie antiintelectuala, ci o teologie ce creeaza notiuni ce urmaresc sa elibereze mintea omeneasca de rationalism si sa ne faca in stare sa angajam, in cuvantul nostru despre Dumnezeu, intreaga noastra fiinta in relatie cu toate celelalte fiinte, si mai cu seama cu Dumnezeu insusi, „Cel ce este” prin excelenta.

Acest fel de teologie izvorat din curatirea inimii de sursa tu­turor patimilor, care e iubirea de sine, trece prin crucea lui Hristos, care S-a golit pe Sine insusi de orice iubire de sine si s-a identificat cu ceilalti pana la moarte, ne duce la reve­latia fiintei lui Dumnezeu insusi ca Sfanta Treime alcatuita din persoane iubitoare, si astfel ne indumnezeieste dandu-ne Duhul Sfant ca harul de a cunoaste pe Dumnezeu asa cum suntem cu­noscuti de El in Hristos, adica iubindu-L asa cum ne-a iubit mai intai El insusi. Experienta tuturor acestor lucruri se face in co­muniunea pe care o creeaza Duhul Sfant ca trup al lui Hristos, Biserica. Astfel, ascetismul nu e un lucru paralel cu Biserica, ci in ultima instanta locul in care se cultiva si se practica insasi fiinta Bisericii ca iubire si comuniune, prin lupta impotriva pa­timilor care impiedica aceasta comuniune si iubire sa zideasca Biserica.

Teologia ascetica a Sfantului Siluan ajunge de la teologia trinitara la hristologie, pnevmatologie si ecleziologie. E o teologie ce poate fi usor tradusa in dogmatica. Si este vremea ca teologii sa foloseasca in mod creator asemenea surse cum e acest tip de teologie ascetica, astfel ca dogma sa-si redobandeasca semnificatia esentiala si sa inceteze de a fi simple formule moarte re­petate de specialisti.

Fie ca rugaciunile Sfantului Siluan sa ne calauzeasca pe toti pe calea teologiei. Aceasta nu e nimic altceva decat vederea si cunoasterea lui Dumnezeu-Treime pe de o parte prin iubirea care leaga cele Trei Persoane divine intr-o indisolubila unitate de comuniune – manifestata si revelata noua in Fiul intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos -, iar pe de alta parte prin comu­niunea de iubire creata in inimile noastre de Duhul Sfant. Astfel vom putea cunoaste pe Dumnezeu asa cum este El iubind toate ale Sale, pe aproapele nostru si intreaga creatie, in si prin co­muniunea Trupului lui Hristos care este Biserica.

via email, 2008 / foto Arhiva blogului Sfântul Munte Athos

Slujba Sfântului Siluan Athonitul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos (audio)

Slujba Sfântului Siluan Athonitul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos (65 min.)

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți “semn de carte” la acest link sau salvați-l la “favorites”!

Pelerinaj la Athos (27 octombrie – 1 noiembrie 2013). [Îmbarcare din 10 oraşe: Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti, Bucureşti, Moineşti, Oneşti, Focşani, Buzău, Urziceni, Giurgiu]

• Duminică, 27 octombrie: Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli [există posibilitatea îmbarcării şi pe traseul Sibiu – Rm. Vâlcea – Piteşti]
  

• Luni, 28 octombrie (ziua 1): Ouranopoli. Cu ferryboatul până la Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) – Chilia Panaguda (unde a viețuit Părintele Paisie Aghioritul, opţional) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

• Marţi, 29 octombrie (ziua 2): Schitul Sf. Andrei Serai – Karyes. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi (6 h) pentru a vizita: Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) –  Schitul Lacu (închinare și slujba de noapte la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

• Miercuri, 30 octombrie (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).

• Joi, 31 octombrie (ziua 4): Schitul Prodromu. Drumeţie o oră până la Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița). Măn. Marea Lavră (cazare).

• Vineri, 1 noiembrie (ziua 5): Marea Lavră – Karyes. În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului – Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează). Plecare cu mașina din Karyes spre Dafni, îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am în dimineața zilei de sâmbătă 2 noiembrie) – Buzău – Focşani – Adjud – Moineşti / respectiv Piteşti – Rm. Vâlcea – Sibiu.

Preț: 190 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu), adică cu toate cheltuielile incluse – 300 euro.

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din (1.) Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni / (2.) Sibiu – Rm- Vâlcea – Piteşti – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Naşterea, Viaţa şi Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieţi bizantine, Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul (Editura Deisis)

Naşterea, Viaţa şi Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieţi bizantine
Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul
Editura Deisis

Pagini: 292
Format: 13 × 20 cm

Traducere: diac. Ioan I. Ică jr

Relativa puţinătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât şi discreţia şi smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existenţă pământească a Fecioarei Maria. Făptură de taină şi delicateţe — Maica Domnului n-a lipsit niciodată din predica Apostolilor şi din conştiinţa Bisericii creştine, chiar dacă taina ei s-a transmis fiilor Bisericii mai cu seamă pe calea tradiţiei orale nescrise.

Tradiţiile privitoare la naşterea, viaţa şi adormirea Fecioarei Maria, fixate iniţial în scris sub forma literară a unor texte atribuite Apostolilor, au fost sintetizate în Bizanţul secolelor VII–IX într-o serie de Vieţi ale Maicii Domnului redactate de Maxim Mărturisitorul, de Epifanie Monahul şi Simeon Metafrastul.

Aceste trei Vieţi bizantine ale Maicii Domnului — publicate aici pentru prima dată în traducere românească — au cunoscut o mare popularitate în vechea lume bizantină şi ortodoxă. Ele au satisfăcut şi satisfac în continuare pe deplin curiozitatea şi interesul, precum şi evlavia mulţimilor de monahi şi credincioşi faţă de Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, al cărei supranume Theotokos rezumă, potrivit Sfântului Ioan Damaschinul († 749), întregul mister al Iconomiei mântuirii, şi a cărei viaţă îndumnezeită este, cum spunea Sfântul Ambrozie al Milanului († 397), „o regulă pentru noi toţi”.

 Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

Viaţa în Sfântul Munte, Arhimandritul Elisei, Stareţul Sfintei Mănăstiri Simonopetra

Stareţul Sfintei Mănăstiri Simonos Petras : Sfântul Munte este…

15 Decembrie 2011- Haralambos
Arhimandritul Elisei, Stareţul Sfintei Mănăstiri Simonopetra

A vorbi despre Sfântul Munte este un act de mare curaj, căci Sfântul Munte nu este un loc limitat ci înfăţişează o Istorie şi o Experienţă a o mie de ani. De aceea putem spune că este ca şi cum ai examina creierul, a cărui cunoaştere este nesfârşită. Întrezărim, cum spune Scriptura, în ghicitură, adică prin intermediul unor oglinzi, neavând de fapt o cunoaştere totală. Avem încă multe de cunoscut, atât duhovniceşte, cât şi din istoria şi civilizaţia Sfântului Munte.

Sfântul Munte este unicul Centru Monahal viu ce reuneşte toate formele de vieţuire monahală – anahoreţi, chinoviţi, lavrioţi, isihaşti-, ceea ce arată respectul pentru om, pentru libertatea şi înclinaţiile sale, adăugând următoarea caracteristică, de asemenea foarte importantă: unitatea în diversitate. Deşi cuprinde o varietate de forme de vieţuire, Sfântul Munte este unitar.

Sfântul Munte este tradiţional, şi de multe ori suntem consideraţi extrem de tradiţionalişti. Ni se spun diferite lucruri dar noi nu ne temem, căci tradiţia noastra nu este una tipiconală. Atmosfera Sfântului Munte este firească. Trăim în tradiţia noastră; trăim în siguranţa noastră. Aşa cum un copil ce trăieşte printre ai lui caută siguranţa, caută să cunoască pe tatăl şi pe mama sa, să trăiască atmosfera familiei sale, aşa şi în Sfântul Munte, trăim această atmosferă tradiţională. Tocmai de aceea spunem că trebuie să respectăm, să luăm parte la această tradiţie, din respect, căci veacurile au arătat cum trebuie să vieţuim; au dat experienţa. Care experienţă? A acelora care au fost ieri.

Eram oameni cultivaţi când am venit din lume, dar nu asta are importanţă aici, ci trăirea. Auzim pe bătrâni spunând diferite lucruri pe care le-au trăit. Aşadar, am plecat, am uitat că am studiat, am uitat că am mers la universităţi, căci am văzut clar că aceasta este experienţă – este viaţă ce naşte viaţă adevărată. Ei bine, nu ai cum să nu respecţi şi să nu iubeşti aceasta. Deci, în sensul asta respectăm tradiţia. În timp ce putem avea o varietate de forme, putem avea gândurile şi opiniile noastre, trăirile noastre, nu putem şi nu avem dreptul de a distruge unitatea.

Viaţa în Sfântul Munte este profund evanghelică, apostolică şi socială. Piatra credinţei este Hristos. El este fundaţia. El stăpâneşte toate. Viaţa în Sfântul Munte este totodată apostolică, pentru că are în structura ei- ce aveau apostolii? – are în structura ei slujirea. Are jertfa, rugăciunea, asceza, ascultarea, moartea. Tunderea în monahism înseamnă moarte. Purtăm rase negre care semnifică întocmai moartea, faptul că am murit lumii deşi trăim în lume. Trăim în comuniune cu oamenii dar avem, totodata, acest simţământ al jertfei, al morţii pentru viaţă, pentru a ne împărtăşi, cu orice chip, de viitor şi a câştiga Împărăţia cea veşnică, după cum spun sfinţii şi părinţii noştri. O a treia caracteristică, foarte importantă, este calitatea socială a vieţii din Sfântul Munte. Cum trăim noi aici? Trăim ca în familie. Trăim în chinovie, în adevărată comuniune. Trăim toţi laolaltă. Este în Psaltire un verset care spune: „ Iată ce este bun şi ce este plăcut”. Nu există ceva mai frumos şi mai plăcut decât a locui Fraţii ca într-o Familie. Suntem douăzeci de mănăstiri, şi aici este lucrul minunat, că deşi suntem douăzeci de mănăstiri, cinci sute de chilii, simţim că formăm un singur trup.

Sfântul Munte este cel care îmbrăţişează întreaga lume. De aceea există. Să ne arate pe unde să o luăm. Este busola care arată că într-acolo ne îndreptăm. În acea direcţie poate merge omenirea. (…) Drumul către Dumnezeu este bunul comun al tuturor. Nu se poate să fie numai al nostru ci este al tuturor acelora care îl doresc. În sensul acesta, Sfântul Munte, Monahismul Aghiorit, nu este trecut.

Traducere din limba greacă de Elena Dinu. Se va prelua cu menţionarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Sursa textului grecesc: gerontes.wordpress.com
Sursa video film documentar – Sfânta Mănăstire Esfigmenu

Timișoara: Zilele Sfântului Siluan Athonitul (editia a V-a), 30 septembrie – 2 octombrie 2013. Invitat special: Dumitra V. Daviti (Grecia), autoarea cărţii “Amintiri despre Stareţul Sofronie de la Essex”

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii patru ani, la fiecare sfârsit de septembrie, Asociatia Culturala Kratima Timisoara, dimpreuna cu Mitropolia Banatului, organizeaza “Zilele Sfântului Siluan Athonitul”. Editia din acest an, cea de-a cincea, este dedicată Părintelui Sofronie Saharov (ucenicul Sfântului Siluan Athonitul) de la a cărui plecare la Cer s-au împlinit în această vară 20 de ani.

Invitatul special al acestei ediţii este Dumitra V. Daviti (Grecia), ucenica Părintelui Sofronie timp de 20 de ani şi autoarea cărţii “Amintiri despre Stareţul Sofronie de la Essex”, lucrare tradusă şi în limba română.

De asemenea, timişorenii se vor putea întâlni cu Părintele Cristian Galeriu (slujitor la Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti), nepotul regretatului Părinte Profesor Dr. Constantin Galeriu şi cu Părintele Dionisie Ignat (duhovnicul Sf. Mănăstiri Sf. Ilie, Albac, Jud. Alba).

Laurenţiu Dumitru

O nouă cursă rapidă din Ierissós spre coasta de nord a Sfântului Munte

De curând a fost dată în folosință noua navă rapidă Panagía, aparținând companiei Agioreítikes Grammés, deschizând o nouă poartă de intrare spre coasta de nord a Sfântului Munte. Nava Panagía respectă întru totul cerințele legislației navale grecești și europene, este modernă, putând călători chiar și în zilele cu vânt puternic. Golful Strymonikós, adeseori tulburat de vânt, nu va mai constitui o piedică, iar pelerinii care au ca destinație finală Mănăstirile Hilandar, Vatopedi, Pantokrator, Ivíron, Stavronikita și Marea Lavră vor putea avea acces rapid și direct, evitând tranzitul terestru prin Dafni și Karyés.

Caracteristici tehnice: lungime: 23,9 metri, lățime: 6, 08 metri, greutate: 15,9 tone dw, greutate în sarcină: 24,67 tone dw, capacitate: 130 de pasageri (vara) – 93 (iarna), viteză maximă: 20 de noduri.

Orar de funcționare:
Tur
8:30 – plecarea din Ierissós
9:45 – sosire la Vatopedi

Retur:
11:45 – plecare de la Vatopedi
13:15 – sosire în Ierissós

Pentru celelalte mănăstiri, vizitați site-ul companiei: http://www.agioreitikes-grammes.com/

Sursa: pemptousia.ro

Recomand Pemptousia, pagină editată de Asociaţia Prietenii Sfintei Mănăstiri Vatopedi. Click pe banner!

Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi – 25 de ani de ofrandă (1987-2012)

Ι.Μ.Μονή Βατοπαιδίου – 25 χρόνια προσφοράς (1987-2012)
Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi – 25 de ani de ofrandă (1987-2012)

Ultimii 25 de ani sunt o picătură în oceanul tradiţiei duhovniceşti aghiorite şi al prinosului cultural al neamului nostru. În acest interval de timp, peste 5000 de oameni de ştiinţă, cercetători, tehnicieni, muncitori, restauratori, au lucrat si încă lucrează la restaurarea, conservarea, salvarea, precum şi la cercetarea şi promovarea patrimoniului cultural şi duhovnicesc al Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedi. Aceasta implică de asemenea protecţia mediului, cercetarea ştiinţifică şi publicarea, primirea şi sprijinirea duhovnicească a cca. 50.000 de pelerini anual, acţiunile umanitare ş.a. Remarcând dimensiunea încercărilor părinţilor slujitori de la Vatopedi din ultimii ani, Asociaţia Prietenilor Mănăstirii Vatopedi a decis să prezinte această lucrare prin publicarea volumului „ Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi. Ofrandă duhovnicească şi slujire socială- 25 de ani (1987- 2012)”, şi prin filmul pe care îl urmăriţi.
Traducere din greacă: Elena Dinu

8 pelerinaje deosebite, în ţară şi-n străinătate, cu plecare din Bucureşti

Unul dintre cei mai iubiţi Sfinţi ai Ortodoxiei contemporane, Sf. Nectarie al Eghinei, atrage mii şi mii de pelerini din toată lumea ortodoxă în Insula Eghina, la hramul său. Obiective principale: Biserica Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Tesalonic / Complexul Meteora / Catedrala Sf. Andrei – Patras / Catedrala Sf. Spiridon – Corfu / Mănăstirea Bunavestire de la Nea Makri (Sf. Efrem cel Nou) / Mănăstirea „Sfânta Treime” – Eghina (Sf. Nectarie al Eghinei) / Biserica Sf. Ioan Rusul / / Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) / Biserica Sf. Paraskevi / Mănăstirea Sf. Arsenie Capadocianul – Suroti / Mănăstirea Rila. Mai multe detalii la link:

• 5 – 11 noiembrie 2013: Pelerinaj de şapte zile în Grecia de praznicul Sfântului Nectarie al Eghinei, 300/330 EURO

Pelerinaj la Athos (22 – 27 septembrie 2013) [îmbarcare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti, Bucureşti, dar există posibilitatea îmbarcării şi pe traseul Oneşti – Adjud – Focsani – Buzău – Bucureşti]. 5 zile, respectiv 4 nopţi în Sfântul Munte Athos. Cazări la Măn. Sf. Pavel, Schitul Lacu, Schitul Prodromu şi Schitul Sf. Andrei – Serai. Doar 2 locuri (bărbaţi). Mai multe detalii la link:

• Pelerinaj la Athos (22 – 27 septembrie 2013)

Pelerinaj de şapte zile în Ucraina. Un program ce atrage din ce în ce mai mulţi pelerini români. Pe lângă obiectivele româneşti – Mănăstirile Cămârzani, Sfântul Ioan cel Nou, Sihăstria Putnei sau Putna, pelerinii au ocazia să se închine la Lavra Poceaev, Schitul Sf. Ana, Mănăstirile Goloseev şi Elet, Lavra Pecerska, Cernigov, Kitaev, Boian şi Bănceni, dar şi multe altele. Mai multe detalii la link:

• 30 septembrie – 6 octombrie 2013: Pelerinaj de șapte zile în Ucraina la Lavra Poceaev, Lavra Peșterilor din Kiev, mănăstirile Bănceni și Boian, 170 EURO

Pelerinaj în Grecia şi Bulgaria de praznicele celor doi Sfinţi Dimitrie (26, respectiv 27 oct). O ocazie unică de a vedea obiective importante din Bulgaria (Rila, Sofia) şi Grecia (Salonic, Suroti) cu doar 90 EURO. Mai multe detalii la link:

• 25 – 27 octombrie 2013: Pelerinaj în Grecia şi Bulgaria de praznicele celor doi Sfinţi Dimitrie, 90 EURO

Pelerinaj de o zi pentru cei ce vor să se închine la Peştera Sf. Dimitrie Basarabov în chiar ziua sa de prăznuire. Un traseu scurt, de o zi, care include printre altele şi închinare la Biserica Drăgănescu, cea pictată de părintele Arsenie Boca. La doar 60 RON. Detalii la link:

• 27 octombrie 2013: Pelerinaj de o zi de praznicul Cuviosului Dimitrie Basarabov la mănăstirile din Bulgaria şi Giurgiu, 60 RON

Pelerinaj de două zile în Bulgaria. O ocazie pentru cei ce vor să se închine în cea mai mare lavră bulgărească, Mănăstirea Rila, ce adăposteşte moaştele Sf. Ioan de la Rila şi să vadă marile obiectivele ortodoxe ale capitalei Sofia (Catedrala Sf. Sofia şi Biserica Alexandru Nevski). Detalii la link:

• 28 – 29 septembrie 2013: Pelerinaj de două zile la mănăstirile din Bulgaria: Sofia şi Rila, 270 RON

Pelerinaj de două zile la mănăstirile din Dobrogea de Nord. Cum ar fi însă ca pe lângă cele 5 mănăstiri care se vizitează (Celic Dere, Saon, Cocoş, Halmyris şi Peştera Sf. Andrei) să aveţi inclusă şi o croaziera în Delta Dunării (timp de 5 ore) plus o masă pescărească? Detalii la link:

• 28 – 29 septembrie 2013: Pelerinaj de două zile la mănăstirile din Dobrogea de Nord și croazieră în Delta Dunării, 150 RON + costul croazierei

Pelerinaj de două zile la mănăstirile din Oltenia şi la Mănăstirea Nera. Un pelerinaj lejer, de weekend, cu mai multe obiective de interes pentru pelerini. Participare la slujba de noapte la Mănăstirea Nera, o oază de Ortodoxie curată. Detalii la link:

• 21 – 22 septembrie 2013: Pelerinaj de două zile la mănăstirile din Oltenia şi la Mănăstirea Nera, 190 RON + cazarea la pensiune

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Organizator subgrupe: Laurenţiu Dumitru. Pelerinajele sunt organizate de o Agenție de pelerinaje! Nu este adăugat niciun comision suplimentar!

Daţi mai departe linkurile celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

Racla cu moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, Catedrala mitropolitană din Timişoara

Racla – adevărată lucrare de artă – este opera sculptorului Grigorie Dumitrescu de la Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor. Confecţionată din lemn de palisandru, păr, tisă şi lămâi, racla are următoarele dimensiuni: lungimea raclei propriu-zise 137 cm, iar cu capac cu tot 148 cm; lăţimea raclei 37,5 cm, iar cu capac 50 cm; înălţimea raclei 30 cm, iar cu capac şi soclu 45,5 cm.

Pe capac este sculptat, în lemn de lămâi, chipul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, mort, înveşmântat în toate odăjdiile arhiereşti, purtând mitra pe cap, în mâna dreaptă având cârja, iar în stânga metaniile. Pe spaţiul liber de deasupra capului este sculptat, în lemn de tis un serafim, încadrat în ghirlandele de crini şi Frunze care se continuă în jurul chipului Sfântului. Spaţiul liber din partea de jos, de sub picioare, de asemenea este sculptat cu aceleaşi motive florale ornamentale.

Pe marginile capacului este sculptată, în lemn de păr, o friză cu ornamente vegetale bizantine. Faţa capacului, unde este chipul Sfântului, e acoperită cu cristal, fixat cu o baghetă de oţel argintat. Pe spaţiul liber, în formă de sul desfăcut, de sub picioarele Sfântului Iosif, este săpată, în lemnul de lămâi, următoarea inscripţie: „În anul 1956 cu binecuvântarea Prea Fericitului Patriarh Justinian şi din porunca I.P. Sf. Mitropolit Vasile al Timişoarei, ostenitu-m-am lucrând această Sf. Raclă spre lauda Sf. Iosif, podoaba pământului românesc. Eu smeritul sculptor Grigore Dumitrescu”.

Soclul, cu motive florale şi geometrice în stil bizantin, este sculptat în lemn de palisandru. Pe el sunt fixate 8 colonete, sculptate în acelaşi lemn, cu fusul canelat, partea superioară subţiindu-se cu capiteluri corintice. Colonetele împart cele patru laturi ale raclei în 8 panouri, reprezentând tot atâtea scene, sculptate în relief, în lemn de lămâi, din viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou. Panourile sunt fixate de raclă cu baghete de oţel argintat.

Legendele scenelor, săpate în benzi de oţel argintat, prinse de marginea superioară a soclului raclei, au următorul cuprins:

Latura dreaptă, de la cap la picioare:

1. „Pe uliţa argintarilor Sf. Iosif vindecă pe un bătrân olog adus de fiii săi pe targă” (v. foto).
2. „Prin grija Sf. Iosif în toată Ţara Banatului se ridică biserici cu turn şi cruce”.
3. „Sf. Iosif se roagă în genunchi pentru credincioşii bolnavi care i-au cerut vindecarea”.

Pe latura stângă, de la cap la picioare:

1. Un trăsnet a lovit pe aidamacii care au vrut să atace fecioarele fugite de frică lângă mormântul Sf. Iosif”.
2. „Sf. Iosif însoţit de diacul său şi mulţi credincioşi trece prin lanurile de grâu spre mănăstirea Partoş”.
3. „Sf. Iosif se roagă pentru stingerea focului care ardea Timişoara. O ploaie torenţială a stins focul”.

Pe latura de la cap:

„Fata chenezului Roman Muică, surdo-mută, s-a vindecat în urma rugăciunilor la mormântul Sf. Iosif”.

Pe latura de la picioare:

„Turcul Aga Mustafa a cerut îngăduinţă să se roage la mormântul Sf. Iosif pentru vindecarea de ologeală”.

***

Sfântul Ioan cel Nou de la Partoș (15 sept.), marele cuvios athonit, a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 28 februarie 1950. Moaştele Sfântului se află la:

 • Catedrala Mitropolitană din Timişoara, Piaţa Victoriei, nr. 2; Sfintele Moaște au fost strămutate de la Partoş în Catedrala mitropolitană din Timișoara în anul 1956.

Dar părticele din moaştele Sf. Iosif se găsesc şi la:

 • Catedrala Mitropolitană din Sibiu

 • Biserica Podeanu, Bucureşti (Pţa. Chibrit – Bucureştii Noi); Telefon:: 021 668.21.77; Părticele din Moaștele Sfântului Iosif de la Partoș au fost primite în dar cu ocazia prăznuirii Sf. Apostol Simon Zilotul în data de 10 mai 2011;

 • Schitul Bran – localitatea Şimon-Bran, nr 280B, judeţul Braşov (din Şoseaua Naţională Braşov-Piteşti, la ieşirea din staţiunea turistică Bran, intersecţie stânga spre satul Şimon – drum asfaltat -, apoi intersecţie stanga pe Valea Tisei şi continuare pe drum forestier până pe culmea Dealului Balaban – Schitul este situat la 6 km de Şoseaua Naţională şi la 7 km de Castelul Bran).

Sursa: Viaţa, slujba şi acatistul Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Ed. Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei 2006.

Vezi și alte linkuri:
Icoane ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș
Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş, Ocrotitorul Banatului (15 sept.)
Viața unui mare cuvios athonit: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (15 sept.)

Două scurte documentare greceşti despre Muntele Athos

Τρεις μέρες στην έρημο του Αγίου Όρους / Trei zile în pustia Sfântului Munte (35 min.)

Ανάβαση στον Άθω / Ascensiune la Muntele Athos (19 min.)

Pentru alte documentare despre Muntele Athos urmăriţi categoria Audio / Video