Category Archives: 02. Mănăstirea Vatopedi

Întâlnirea mea cu Gheronda Iosif Vatopedinul la Muntele Athos. Încercarea unei file de sinaxar (Antonio Boloț)

În amintirea Gherondei Iosif Vatopedinul, la împlinirea a 7 ani de la trecerea sa la Domnul

„Gheronda Iosif s-a născut la 1 iulie 1921 în grădina Mănăstirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Giolos (Cipru), atunci când pe mama sa, însărcinată în 7 luni şi venită la slujba de hram, au apucat-o durerile facerii” (1). A primit la botez numele Socratis.

„Gheronda Iosif Vatopedinul s-a închinoviat la vârsta de 16 ani, în vara anului 1937, la Sfânta Mănăstire Stavrovouni din Cipru. Motivaţia alegerii sale stă în următoarea întâmplare. Acesta a văzut un film, o comedie, şi după aceea a simţit un mare gol în viaţa sa, o stare de înstrăinare faţă de toate cele trecătoare. Stătea într-un loc pe-un deal din orasul Pafos în acea seară, când deodată simţi că păşeşte înăuntrul unei alte lumi şi o fericită lumină, o mângâiere de la Dumnezeu încărcată de dragoste şi de linişte îl cuprind. Mântuitorul Hristos Însuşi i S-a arătat spunându-i: ‹‹Pentru asta am creat oamenii? Oamenii sunt nemuritori››. După această vedenie Gheronda Iosif a decis să abandoneze lucrurile lumeşti şi să devină monah. La tunderea în monahism a primit numele Sofronie (n.n. – mai târziu, primeşte odată cu schima cea mare numele Iosif), trăind în mănăstire în jur de zece ani. A plecat, în mod declarat, din cauza problemei calendarului, care divizase mănăstirea în două tabere, dar în realitate era condus de către Dumnezeu. Astfel că, cu binecuvântarea şi încurajarea duhovnicului mănăstirii, Papa-Kyprianos, a plecat la Sfântul Munte Athos pentru a trăi o viaţă duhovnicească mai înaltă”. (2) (tr. n.).

Ajuns în Sfântul Munte, Gheronda Iosif îl întâlneşte, prin voia divină, pe Gheron Iosif Isihastul. „În acea vreme Gheron Iosif Isihastul se nevoia la Schitul Sfânta Ana Mică, în pustia cu loc abrupt şi cu peşteri, alături de confraţii săi asceţi, Părintele Arsenie şi Părintele Atanasie, fratele său după trup. Gheron Iosif Isihastul era respectat foarte mult de către cucernicii părinţi athoniti, aceştia apreciindu-l ca pe un dascăl al isihiei şi al Rugăciunii lui Iisus, dar şi ca pe un îndrumător al vieţii monahale. Părintele Sofronie a fost atât de impresionat de statura duhovnicească şi de cuvintele lui Gheron Iosif, că l-a rugat să-l primească şi pe el în obştea sa, dar a fost refuzat. Insistenţa tânărului Sofronie, aşa cum era atunci, a fost atât de mare încât Gheron Iosif i-a promis că mai întâi se va ruga şi îi va da un răspuns ziua următoare, când Sofronie se va întoarce. În cele din urmă, răspunsul a fost unul pozitiv. Mai târziu s-a aflat că venerabilului părinte i s-a descoperit de Sus, eveniment ce l-a convins să-l ia pe tânărul Sofronie ca prim ucenic al său. Gheron Iosif a văzut o mică pasăre că zboară şi se aşază pe umărul său. Cum stareţul se uita la ea uluit, pasărea şi-a deschis ciocul, dar în loc să cânte a început să teologhisească. În felul acesta Dumnezeu i-a făcut cunoscut lui Gheron Iosif Isihastul că tânărul Sofronie se va maturiza duhovniceşte sub îndrumarea sa şi că va deveni vas harului Duhului Sfânt, primind darul teologiei.” (3).

Începând cu anul 1947, Gheronda Iosif Vatopedinul odată intrat ucenic la Stareţul Iosif Isihastul se dedică ascultărilor şi nevoinţei, deprinzând tainele vieţii isihaste după tipicul athonit. Participă la slujbe alături de abşte, se roagă în chilia sa, îşi mărturiseşte gândurile Stareţului, sporind astfel în viaţa duhovnicească. Tot Stareţul îl povăţuieşte cum să se roage cu Rugăciunea lui Iisus – „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă.” Înaintând pe această cale, Gheronda Iosif cunoaşte astfel din experienţă care e adevărata dimensiune a monahismului: „…simţirea de aici a împărăţiei cerurilor”. (4), „Isihia, liniştirea, precum văd din mica mea experienţă, în afara celor atât de multe pe care le scriu Sfinţii Părinţi, este rădăcina nepăcătuirii şi calea către autocunoaştere”. (5).

Cu trecerea anilor, Gheronda Iosif dobândeşte mari bogăţii duhovniceşti prin cultivarea virtuţilor şi ascultarea de sfaturile Stareţului său, trăind „sfintele nevoinţe ale desăvârşirii”. Astfel că din bun ucenic, la maturitate, când dobândeşte „starea bărbatului desăvârşit” (Efeseni 4, 13), devine la rându-i îndrumător duhovnicesc pentru obşti de călugări tineri, dar şi pentru mireni râvnitori. Este cercetat de către monahi şi laici de pretutindeni pentru povaţă, oferind cu dragostea-i caracteristică mângâieri, binecuvântări şi, cel mai important lucru, purtând pe fiecare om cu necazul şi nevoia sa în rugăciunile sale aprinse, atunci când Cuvioşia Sa, în ceasuri de priveghere, vorbea cu Dumnezeu. Gheronda Iosif Vatopedinul ţine cuvinte de învăţătură, luminând pe începătorii într-ale credinţei şi făcându-i să se înalţe şi mai mult cu inima către Cer pe cei cu experienţă. A fost un Avvă, asemeni celor despre care citim în Pateric, cultivând şi transmiţând mai departe ucenicilor săi harul, experienţa şi învăţăturile Cuviosului Gheron Iosif Isihastul.

CTEVA CUVINTE DE ÎNVĂȚĂTURĂ ALE GHERONDEI IOSIF VATOPEDINUL:

„Cu cât mai mult stăruim în împlinirea poruncilor, cu atât mai multă lumină primeşte mintea şi se face mai încăpătoare pentru har”. (6)

„Nimic nu produce în noi cu atâta spor smerita cugetare ca necazurile, fie de voie, fie fără de voie”. (7).

„Doar dumnezeiasca Evanghelie depăşeşte, în mod mai presus de orice închipuire, toată cunoaşterea şi tot ce şi-a putut imagina raţiunea omenească, în întreaga istorie universală”. (8)


„Dumnezeu lucrează biruinţa prin har şi o cedează pe aceasta smereniei noastre, pentru puţina osteneală a răbdării”. (9)


„Eliberarea minţii din zăpăceala grijii de multe face ca mintea să se întoarcă în mod firesc spre Dumnezeu, primul şi cel mai important principiu”. (10)


„De aceea aproape toţi Părinţii accentuează faptul că omul nu-şi găseşte odihnă în nicio altă îndeletnicire dacă nu se predă din toate puterile pomenirii lui Dumnezeu, astfel încât să simtă că doar el şi Dumnezeu există”. (11)

În rândurile următoare voi relata cum l-am cunoscut pe Gheronda Iosif Vatopedinul la Sfântul Munte Athos, rămânându-mi în suflet pentru totdeauna chipul său luminos, blând, cald şi plin de dragoste duhovnicească.

29 APRILIE 2009, MUNTELE ATHOS

Am ajuns oarecum mai repede la biserica Sfintei şi Marii Mănăstiri Vatopedu, nu e nimeni care să aştepte în afară de noi. Uşa bisericii e închisă, astfel încât rămânem să admirăm frumoasele fresce exterioare. Fără să realizez când a apărut, văd în preajma noastră un părinte mai în vârstă, cu barba albă şi cu un chip luminos, plin de iubire. E o oarecare distanţă între noi. Simt interior o chemare şi merg cu evlavie să mă închin, cerându-i o binecuvântare părintelui aceluia. Atât de multă dragoste, bunătate şi căldură am putut simţi lângă acest părinte, ţinându-mi capul între mâinile sale! Cât de dulce a fost acea binecuvântare, simt mângâierea lui Dumnezeu asupra mea. Mă bucur nespus de acest moment înălţător. Mai târziu aveam să aflu că părintele aghiorit care m-a primit cu un zâmbet ceresc şi cu atâta dragoste fusese Gheronda Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Gheron Iosif Isihastul. Mărturisesc sincer că nu am mai întâlnit pe altcineva la fel în viaţa mea, care să-şi fi revărsat atâta dragoste spre mine, fără să mă cunoască. Cu ajutorul lui Dumnezeu am putut simţi, prin dragostea Gherondei Iosif Vatopedinul, faptul că Mântuitorul Iisus Hristos ne iubeşte atât de mult chiar şi pe noi, păcătoşii, aşteptându-ne să ne întoarcem la El.” (12).

După două luni de la pelerinajul pe care l-am făcut în Muntele Athos, o veste tristă era anunţată de presa ortodoxă, Gheronda Iosif Vatopedinul a trecut la Domnul. Acest fapt mi-a răscolit amintirile frumoase păstrate în inimă cu chipul ca o icoană al Gherondei, determinându-mă să plâng de dor. Iată relatarea minunii care a făcut ocolul pământului despre zâmbetul din veşnicie al Gherondei Iosif: „Unul dintre cei mai iubiţi părinţi duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, Gheronda Iosif Vatopedinul, a trecut la Domnul de ziua sa, 1 iulie 2009, la prăznuirea Sfinţilor Doctori fără de arginţi. La moartea sa, o minune s-a petrecut curând după ce şi-a dat ultima suflare, semn de nădejde pentru toţi dintre noi care aşteptăm ‹‹învirea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie››.

După ce au trecut 45 de minute de la adormirea sa întru Domnul, a zâmbit.
Gura Gherondei Iosif a rămas deschisă pentru mult timp imediat după moartea sa şi, în ciuda tuturor eforturilor, monahii prezenţi au fost incapabili să o închidă. În conformitate cu rânduiala athonită, trupul Gherondei Iosif a fost înfăşurat în mantia sa monahală, fiind apoi cusută. După un timp, la îndemnul Stareţului Efrem, trupul a fost pus pe catafalc, iar o gaură s-a făcut în mantie pentru a-i fi expusă faţa şi o alta spre a fi la vedere mâna sa dreaptă pentru venerare. Spre uimirea tuturor, gura Gherondei Iosif nu doar că s-a închis, dar chipul său radia în chip miraculos, zâmbind! Nu doar buzele sale, dar şi ochii, şi obrajii.” (13).

Antonio Boloț

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Note:

(1). Gheronda Iosif Vatopedinul − 1 iulie 2009, https://www.pemptousia.ro/2014/07/gheronda-iosif-vatopedinul-%E2%80%A0-1-iulie-2009/
(2). Elder Iosif Vatopaidinos as a Disciple of Elder Iosif the Hesychast, http://pemptousia.com/2016/07/elder-iosif-vatopaidinos-as-a-disciple-of-elder-iosif-the-hesychast/
(3). Ibidem
(4). Monahul Iosif Vatopedinul, Trăiri ale dumnezeiescului har. O epistolă despre viaţa lui Gheron Iosif Isihastul. Epistole inedite. Traducere din limba greacă de Ierom. Agapie (Corbu), Arad, Editura Sfântul Nectarie, 2008, p. 14.
(5). Ibidem, p. 17.
(6). Gheronda Iosif Vatopedinul, Mărturie athonită. Traducere din limba greacă de Ierom. Agapie (Corbu), Arad, Editura Sfântul Nectarie, 2016, p. 25.
(7). Ibidem, p. 26.
(8). Ibidem, p. 86.
(9). Ibidem, p. 93.
(10). Ibidem, p. 99.
(11). Ibidem, p. 122.
(12). Antonio Boloţ, Chemarea Sfântului Munte Athos, Bucureşti, Editura Self Publishing, 2015, pp. 60-61.
(13). A smile from eternity, https://asceticexperience.com/portfolio/smile-eternity/ .

Cărţi ale Gherondei Iosif Vatopedinul traduse în limba română:

Ne vorbeşte Părintele Efrem Katunakiotul, Editura Egumenița

Asceza, maica sfinţeniei, Editura Bizantină

Trăiri ale dumnezeiescului har, Editura Egumenița

Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos

Dialoguri la Athos, Editura Doxologia

Mărturie athonită, Editura Sfântul Nectarie

Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Doxologia

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cântare închinată lui Gheron Iosif Isihastul (audio)

Cântare închinată lui Gheron Iosif Isihastul (audio). Stihurile, muzica și interpretarea aparține părinților Mănăstirii Vatopedi, nepoții duhovnicești ai lui Gheron Iosif.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Curtea de apel din Atena va lua o decizie finală privind „cazul Vatopedi”. [update: Nevinovați!]


Dragi Prieteni, iubitori ai Athosului,

Marți, 21 martie 2017, la ora 9 a.m. Curtea de apel din Atena, formată din trei judecători, va lua o decizie finală privind „cazul Vatopedi”. Este vorba doar de o speță: partea penală adică dacă părintele Stareț Efrem și părintele Arsenie au comis o faptă ce intră sub incidența penală în acțiunile lor. Mai există o speță pe rol: partea civilă (dacă lacul Vistonida într-adevăr aparține mănăstirii sau nu) care se va judeca după aceea.

Pomeniți în rugăciunile voastre pe Părinții Efrem și Arsenie ca să înceteze în sfârșit prigonirea lor nedreaptă.

UPDATE: Verdict – nevinovați! Procesul a fost foarte scurt – în aprox. 30 de minute Gheronda și părintele Arsenie au fost achitați. Interesant a fost faptul că printre cei care au s-au exprimat pozitiv relativ la această hotărâre a fost și primul ministru de atunci Kostas Karamanlis care a avut un discurs extraordinar, chiar dacă suportul său pentru mănăstire pe tot parcursul acestei ispite a fost inexistent.

Vedeți și știrea aceasta din 2012: Decizia Areopagului: Gheronda Efrem, Monahul Arsenie şi Maria Psalti sunt nevinovaţi, întrucât nu se constată săvârşirea infracţiunii

Mai multe linkuri despre „scandalul” Vatopedi – AICI

Muzica psaltică în Sfântul Munte astăzi

spiridon-ma-in

Fericitul întru adormire, Bătrânul Spiridon Aghiannanitul (1951-2015), monah în obștea Părintelui Gherasim Aghiannanitul ,,Imnograful”, într-un interviu acordat la Mănăstirea Vatopedi pentru pemptousia, vorbește despre muzica psaltică aghiorită în zilele noastre.

Sunt foarte bucuros să văd că muzica psaltică a înflorit iarăși la Sfântul Munte și și-a arătat deja roadele. Desigur, unele mănăstiri au încă modul lor propriu de cântare, dar cred că încet, încet și acestea se vor lăsa influențate de celelalte și își vor schimba abordarea și stilul de interpretare. Eu sunt foarte mulțumit de ceea ce se întâmplă astăzi, pentru că muzica este o parte a tradiției noastre, iar Sfântul Munte, ca păstrător al Tradiției, este dator să păstreze și să conserve muzica psaltică, singura muzică bisericească. Mă bucur că și aici, la noi, la mănăstire, muzica psaltică a înflorit în ultima perioadă. Acest lucru este extrem de important, este foarte important. Am văzut astăzi că părinții de la Mănăstirea Caracalu au arătat că au intrat în acest duh al muzicii psaltice, și noi, părinții de la Sfânta Ana, despre care ceilalți spun că ne pricepem cât de cât la muzică, ne putem declara mulțumiți de ceea ce auzim. Dar ei nu trebuie să rămână la acest nivel, ci să progreseze în continuare.

Atunci când mergi la priveghere, trebuie să simți că mergi să te rogi. Mergi la priveghere, nu la priveghi! Mie, personal, nu îmi place acest mod de asceză, când mergem la priveghere și stăm acolo până ne trece os prin os. Dacă există și o desfătare prin intermediul muzicii psaltice, nu este mai bine? Altfel, cum? Să stăm în strană moțăind în timp ce ascultăm o voce duioasă care cântă uniform, de la început până la sfârșit? Nu, trebuie să te bucuri că ești la priveghere, să înțelegi momentele slujbei, să înțelegi cuvintele și să te desfeți cu ceea ce auzi. Asta este părerea mea. Vreau ca celălalt, care ascultă, să simtă, prin intermediul muzicii, că participă la slujbă, că este prezent. De aceea, este foarte important, să nu se cânte foarte ,,argá” (pe larg). O cântare interpretată prea lent la o priveghere te ,,adoarme”. La o priveghere e nevoie de nervi de fier. Ei bine, la priveghere, cântarea trebuie să te trezească, nu să te adoarmă! O ,,injecție” bună la o priveghere este alegerea unui tempo mai grabnic de interpretare a cântărilor. Un ritm care să îți trezească interesul. Așa simt eu. Se spune că la privegheri,trebuie să cântăm ,,argá máthima” (cântări ,,pe larg”). Dar, cine este cel care a stabilit cât de repede sau ,,pe larg” trebuie să fie interpretată o cântare? Există undeva scris? Dintre teoriile muzicale mai vechi, există undeva scris? Știm cumva, cu precizie, cum se cânta un heruvic, de exemplu? NU știm! Din păcate, nu avem răspunsuri, nu avem ,,cheile” pentru a descifra toate aceste lucruri. Din păcate, dascălii din vechime au făcut acest mare ,,păcat”: au aruncat toate aceste chei în prăpastie, iar noi am rămas cu ceea ce ne-au lăsat. Am rămas cu multe întrebări la care nu vom afla niciodată răspunsul. Printre aceste nedumeriri se află și durata de timp în care se interpretează o cântare. Să vă dau acum un exemplu, în acest sens: problema heruvicului. Nu știu câți psalți au deschis vreodată Liturghierul, pentru a vedea rugăciunea pe care o citește preotul în timp ce la strană se cântă Heruvicul, și pentru a observa ce face preotul liturghisitor în acel moment. Din pasiune ,,nestăvilită” pentru muzică, cei mai mulți psalți încep heruvicul, dar într-un tempo foarte, foarte lent, astfel că Heruvicul va dura minute bune. În tot acest timp, preotul stă și așteaptă în altar. Preotul stă și așteaptă în altar terminarea Heruvicului (care câteodată, parcă nu se mai termină) sau trebuie să coincidă cântarea Heruvicului cu rugăciunea și cu cădirea în altar și în afara altarului? Sau, de ce trebuie să citească psaltul ,,Ca pre Împăratul”[i] și să nu îl cânte, așa cum era în vechime, și așa cum trebuie să fie? Dacă trebuia citit ,,Ca pre Împăratul”, nu ar mai fi fost scris pe note și ar fi rămas să fie citit. Însă, textul Heruviculu, întreg, este scris pe note, ceea ce înseamnă că trebuie cântat tot, nu așa cum se face acum, când se întârzie foarte mult cu prima parte a lui, iar când se ajunge la ,,Ca pre Împăratul tuturor primind” acesta se citește. Nu cumva trebuie să psalmodiem Heruvicul puțin mai repede? Nu este nevoie ca psaltul să-l ,,lungească” la nesfârșit fără să existe o nevoie liturgică în acest sens. Doar când există slujbă în sobor, ori slujbă arhierească, este nevoie ca Heruvicul să se cânte mai rar, pentru ca preoții să aibă timp să se pregătească, să treacă prin fața Sfintei Mese și apoi să iasă pentru Vohod.

În rest, atunci când slujește un singur preot, heruvicul trebuie să se cânte folosindu-se tempo-ul muzical potrivit, fără să se lungească inutil. În ultimii ani, la Sfântul Munte, la slujbele arhierești, se obișnuiește ca arhiereul să mai pomenească la Sfânta Proscomidie în timpul cântării Heruvicului. În acest caz se justifică cântarea unui Heruvic mare sau, cel puțin, interpretarea ,,argá” (pe larg) a heruvicului, pentru că, în acest fel se satisface o nevoie liturgică. De ce, așadar, să lungim inutil Heruvicul, atunci când slujește un singur preot? Poate că preotul respectiv slujește mai încet, este mai lent, mai domol. Dar, cât timp o să-i ia să citească rugăciunea Heruvicului și să cădească? Dacă nu există justificare liturgică, de ce să prelungim inutil cântarea Heruvicului? Și, de asemenea, de ce trebuie ca acolo, la ,,Treimi” [,,făcătoarei de viață Treimi”] să accentuăm, să strigăm, să prelungim silabele, ieșind, astfel, cu totul, din cadrul acela ,,tainic” al cântării? Pentru că spunem ,,cu taină închipuim”. Iar după aceea, așa cum am spus, în loc să cântăm, noi, astăzi, citim ,,Ca pre împăratul tuturor primind”. De ce să facem așa ceva, dacă în cărți scrie altceva? De ce le-au scris, nu ca să le cântăm? Dar, iarăși zic, că aceasta este părerea mea. Apoi, tot așa, când se cântă ,,Doamne strigat-am” ,,argá” se exagerează foarte mult, sunt mișcate candelabrele în biserică, cădirea se face foarte încet… Consider că toate aceste cântări ,,argá” sunt cântate prea ,,pe larg”…

Ce spune Sfântul Theodor Studitul? Cântarea trebuie să aibă muzicalitate, dulceață și iuțime. Acestea sunt caracteristicile cântării psaltice.

Problema interpretării muzicale este, într-adevăr, una foarte serioasă, dumneavoastră știți asta mai bine decât mine. Eu cred că ,,tradiția” ifosului se găsește în însăși interpretare. Aceasta este o chestiune foarte importantă. Dar, trebuie să știi și tu de ce aceeași cântare este interpretată de un psalt într-un fel, iar de altul, în alt fel. Trebuie să știi aceste lucruri. Pentru că, de exemplu, petasti are două-trei feluri de a-l interpreta. Iar oligonul, cu chendimele și psifistonul dedesubt are o interpretare specială. Pentru că nu cântăm doar notele scrise pe o foaie de hârtie, ci interpretăm ceea ce este dincolo de partitură. Aici, la Athos, cei mai mulți părinți țineau de o tradiție nescrisă a muzicii psaltice, mai mult decât de ceea ce este scris. Vedeau notele psaltice scrise, dar interpretau ,,tradițional”, așa cum învățaseră și ceilalți, care nu știau să citească note psaltice. ,,Anixandarele”, de exemplu, cum credeți că le zicem de zeci de ani de zile? Dacă mă pui să le cânt acum din carte n-o să pot, pentru că le-am învățat altfel și le spunem în alt fel, ,,tradițional” aici la Athos.

Dosítheos [Katunakiotul] a fost, într-adevăr, ceea ce numim un dascăl de psaltichie. Avea o voce remarcabilă, și a fost și ,,inventator”, fiindcă a inventat notația muzicală psaltică pentru orbi. Când am fost la el ca să mă cunoască m-a pus să cânt o idiomelă care se cântă în a patra Duminică a Marelui Post, seara. Este vorba de idiomela ,,Cel ce ai răsădit via”, glasul VII, varis. Vroia gheronda să vadă dacă execut corect o formulă… Da, îmi amintesc de el. Gheronda Dosítheos a făcut o lucrare foarte folositoare, a rescris mai multe cântări, mai simplu, pentru ca și copiii să se poată apropia mai ușor de muzica psaltică. Pentru mine, gheronda a făcut o treabă foarte bună. Acum, desigur, specialiștii vor analiza mai bine opera sa.

În mănăstiri, cel care știa mai bine muzică psaltică, îi învăța și pe ceilalți, și așa învățau unul de la celălalt. Învățau și din ,,practică”, la slujbele zilnice, la privegheri etc. Părinții au ținut cu strășnicie tradiția psaltică pe care au primit-o de la generația precedentă. Dar, chiar și între mănăstiri existau diferențe de tipic, iar acesta este un lucru bun. De exemplu, la Mănăstirea Dionisiu există o anumită tradiție psaltică. La fel și aici, la Vatoped. Nu exista uniformitate, din acest punct de vedere. Dacă a existat un oarecare specific al muzicii psaltice aghiorie, acest lucru, în mare parte s-a pierdut. Mai vedem acest specific la Dionisiu – unde s-a păstrat un al mod de interpretare a prosomiilor și a canoanelor – și la Vatoped. Cărțile de muzică psaltică au fost, poate, de ajutor, la Sfântul Munte. Ceea ce a stricat tradiția aghiorită a fost modul de interpretare. De exemplu, aici, când cântăm ,,Sfinte Dumnezeule”, prelungim puțin mai mult ultima silabă, pentru a lega ,,Dumnezeule” de ,,Sfinte Tare”, și, tot așa, ,,Tare” de ,,Fără de moarte”. Am observat că acum, în ultima perioadă, aghioriții au început să nu mai ,,lege” aceste cuvinte în cântare. S-a introdus, așadar, o tradiție nouă, care nu exista înainte. Din punct de vedere muzical, poate că este ,,corect” cum se cântă acum, dar nu mai este tradițional, aghioritic, așa cum cântau părinții în vechime și cum am apucat și noi. Pentru că, mai presus de notație, există și tradiția de interpretare, iar Sfântul Munte are propria sa tradiție în acest sens. De ce să se piardă această tradiție?

Am observat că, de-a lungul timpului, foarte mulți psalți și-au schimbat ,,stilul” și au adoptat formule melodice străine de muzica psaltică tradițională. Este cazul ,,marelui” Vasilikos, care, la Sfântul Toma – Goudí (Atena) cânta ca un caraghios. La un moment dat, în urma unei dispute cu un alt psalt, a plecat de acolo și a mers să cânte la Sfântul Gheorghe – Kipséli. Acolo, vrednicul de pomenire părintele Manolis Siniotákis i-a spus de la început: ,,Caraghioslâcurile pe care le făceai la Sfântul Toma trebuie să le uiți. Aici o să cânți cum cerem noi. Și ceea ce cerem noi de la tine este să cânți corect, să cânți cum se cântă”. Ei bine, cât a cântat acolo, Vasilikos a cântat așa cum trebuie. Era un altfel de psalt, un psalt așa cum trebuie să fie.

La fel și Harílaos, la începuturile sale era un dascăl exemplar. Ținea foarte mult la măsură, la timp. Apoi, odată cu trecerea timpului pot spune că s-a cam delăsat. Eu nu aș fi putut să fac niciodată așa. Dar, ce să facem, asta este…

Constantinopolitanii interpretau altfel partiturile, față de cei de la Patriarhia Ecumenică. Aveau mai multă libertate în exprimare, iar acest lucru se poate observa foarte ușor. Nu era o interpretare liberă, ci o libertate în interpretare. Atenție, e mare diferență!

Mă rog ca părinții de aici, de la Vatopedi, să păstreze și să transmită mai departe acest tezaur al Ortodoxiei, care este muzica psaltică, iar ei să ducă mai departe lucrarea lui Damian Vatopedinul, Marele Dascăl de psaltichie. Dacă vor reuși acest lucru, atunci muzica psaltică va avea foarte mult de câștigat și, atunci, sigur vor veni și din afara Sfântului Munte tineri, și nu numai, care să vrea să învețe muzică psaltică.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

icxc_nika-2

[i] În cultul Bisericii Greciei, cântarea Heruvicului se face în felul următor: se cântă prima parte, ,,Noi, care, pre heruvimi cu taină închipuim, și făcătoarei de viață Treimi, întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm. Ca pre Împăratul tuturor să-L primim.” La acest moment se întrerupe și se face Vohodul Mare, iar după intrarea preotului în altar se continuă cu ,,Pre Cel nevăzut, înconjurat, de cetele îngerești. Aliluia, aliluia, aliluia!

Credința și hotărârea fac minuni. Fotografii noi de la Chilia vatopedină Sfântul Iosif de la Partoș

Această prezentare necesită JavaScript.

Unii încep o lucrare însă pentru a nu tulbura pe fratele, la cererea lui o lasă; alții își lasă lucrul din lene iar alții nu îl lasă din slavă deșartă; însă unii nu îl lasă din hărnicie.

Credința și hotărârea pot să facă minuni. E nevoie doar să începem smerit: să adunăm gunoiul, să reparăm podeaua, zidurile, ferestrele, tavanul și la final o să avem o chilie frumoasă în care vom trăi!

Text bazat pe Sf. Ioan Scărarul

În aceste fotografii puteți vedea cum muncitorii construiesc Chilia Sf. Iosif de la Partoș (Timișoara) – puteți dona pentru reconstrucția ei aici.

Traducere după originalul în engleză de pe AsceticExperience.com .

Irmos calofonic – Înfricoșatu-s-a pământul, cântă Părintele Lazaros Vatopedinul

Irmos calofonic – Înfricoșatu-s-a pământul, cântă Părintele Lazaros Vatopedinul
π. Λάζαρος Βατοπαιδινός – Καλοφωνικός ειρμός «Έφριξε γη»

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Vechiul turn bizantin al Mănăstirii italiene Collegio (Kaletzi) – Colciu, Muntele Athos

turnul-bizantin-01

Turnul bizantin de la Colciu este ultima rămășiță dintr-o veche mănăstire italiană numită Μănăstirea Kaletzi (Collegio).

turnul-bizantin-02

Mănăstirea a fost abandonată după Marea Schismă și turnul, una dintre cele mai frumoase exemple de turnuri bizantine, a intrat în posesiunea Mănăstirii Vatopedi.

turnul-bizantin-03

Ultima etapă în construcția turnului este datată în a doua jumătate a sec. XIV, atunci când Împăratul Ioan Cantacuzino a poruncit reconstruirea turnului.

turnul-bizantin-04

Deşi construcția masivă a turnului iese în evidență în pădure, totuşi vegetaţia l-a cucerit.

turnul-bizantin-05

Intrarea în turn

turnul-bizantin-06

O vedere din interiorul turnului

turnul-bizantin-07

Detaliu cu etajele superioare

turnul-bizantin-08

Chilie din turn

turnul-bizantin-09

O altă încăpere din turn

turnul-bizantin-10

Treptele scării în spirală – singura care de acces către partea de sus a turnului

turnul-bizantin-11

Paraclisul turnului de la ultimul etaj

Sursa: pemptousia.ro

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Imne la Nașterea Domnului în interpretarea Părinților de la Mănăstirea Vatopedi

Imne la Nașterea Domnului în interpretarea Părinților de la Mănăstirea Vatopedi, Muntele Athos

Nou! S-a deschis un magazin online cu produse de la Mănăstirea Vatopedi (up-date)

theasceticexperience

UPDATE: Mesaj din partea The Ascetic Experience

Am fost forțat să închid eShop-ul și să pun următorul mesaj:

„Cândva în viitor altcineva o să deschidă un eShop la eucosmia.com (puteți vedea acum în ce stare se află la eucosmia.com/en ) …care „vă va servi mai bine”.

Am reușit să obțin pentru voi să vă onorez comenzile. Vă rog să mă iertați, a fost tot ceea ce am putut să fac în situația dată. De asemenea, pot să vă ofer un cuvânt duhovnicesc:

„Cel care suferă nedreptate va simți pe dreptul Dumnezeu în inima sa”

Bazat pe experiența mea ascetică

Cu mult drag în Hristos

I was forced to close the eShop and to put the following message:

„Somewhere in the future someone else will open another eShop at eucosmia.com – you can see now how it looks at eucosmia.com/en – which „will serve you better”.

I succeeded to obtain for you to honor your orders. Please forgive me, it was everything which I could succeed in this situation. Also I can offer you a spiritual word:

„The one who suffer injustice will feel the rightful God in his heart.”

Based on my ascetic experience

With a lot of love in Lord

The editorial team from the Ascetic Experience,

http://asceticexperience.com

 

NOU pe Ascetic Experience, website-ul athonit (vatopedin) de limbă engleză

e-Shop / magazin online
Books / Bracelets / CDs / Crosses / Frankincense / Icons / Prayer Ropes

Pentru comenzi accesați linkul:
https://shop.asceticexperience.com/

Pentru a comanda cărțile editate în limba română la Mănăstirea Vatopedi urmați acest link: Românește

Recomandăm și pagina de facebook > Ascetic experience

Everghetinos, Vol. 3, Cartea a II-a, prezentat de Dan C. Mihăilescu la Cartea de la ora 5

Din „Everghetinos” aflăm despre dispreţul de sine ca bună înfăţişare în faţa lui Dumnezeu şi faptul că „trândăvia e pricina multor rele”. Despre delăsare ca vătămare de sine, câştigul slujirii, roadele privegherii şi, peste toate, frumuseţea şi roadele smereniei. În fine, despre alterarea sufletului la auzul laudelor exagerate – asta, desigur, numai pentru cei „dreşi cu sarea dumnezeiască” – odată cu convingerea că tainica „aşezare lăuntrică a fiecăruia se vădeşte (mai ales atunci) când e ocărât din afară”.

O corectură: Pe marele actor român, tatăl Părintelui Daniil Vatopedinul, îl cheamă Octavian Cotescu (nu Constantin Cotescu).

Vezi și A apărut volumul al 3-lea al ediției bilingve a lucrării Everghetinos, editată de Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi

Paștele la Mănăstirea Vatopedi (documentar grecesc / subtitrare în română)

Paștele la Mănăstirea Vatopedi (documentar grecesc / subtitrare în română)

Mihail: la 12 ani în Athos, elev la Athoniadă

mihail-pirlea-iviron-2016-3

motto: „Lăsaţi copiii şi nu’i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărătia cerurilor”. (Matei XIX, 14).

Mihail (Pîrlea) are doisprezece ani; este născut în Creta şi a trăit la Roma până anul acesta. Mama lui, Corina, este originară din Paşcani, iar tatăl său, Dumitru, este brăilean. La Roma mai are o soră – Rafaela, şi încă doi fraţi: pe Efrem-Nicolae şi pe Gabriel. Toţi aceştia sunt mai mici decât el. Mihail l’a ajutat în altar pe episcopul Siluan (Şpan) al Romei şi Italiei încă de vremea când nu împlinise cinci ani, iar atunci când i’a văzut pe părinţii prodromiţi – Daniel şi Gherasim – s’a aprins mai tare în el dorul de Dumnezeu şi a hotărât că trebuie „să se mute” în Athos.

Cel mai greu i’a fost să se despartă de fraţi, după cum spune el.
– Şi mama? – l’am întrebat eu.
– Mă mângâie Maica Domnului aici şi mai îmi trece dorul – mi’a răspuns el, pe când tăifăsuiam la Prodromu.
– Auzi? Tu eşti „Mihail” sau „Mihai”?
– Mihail. „Cine este ca Dumnezeu?”.
– Da. Bravos! Voievodul care a făcut război în cer împotriva balaurului. Dar cu şcoala cum te’mpaci?
– Deocamdată fac multă limbă greacă: şapte ore pe zi. Abia pe urmă o să continui clasa a VII–a.
– Şi nu e cam mult?
– Nu, pentru că trebuie să învăţ greaca neapărat.
– Şi hainele, cine ţi le’a făcut?
– Părintele stareţ. (Gheronda Atanasie Prodromitul).
– Înseamnă că prodromiţii sunt părinţii tăi aici. Adică ei au grijă de tine, nu?
– Da.
– Şi cine a fost cu ideea ca tu să vii la şcoală în Athos? Mama, sau tata?
– Eu.
– Sigur?
– Da. Mi’a povestit părintele Gherasim (Mariş, Prodromitul) despre Athoniadă şi atunci m’am hotărât să vin în Athos.

coperta-lc-noiembrie-2016-198x280– Să nu te superi că te „descos” într’atâta dar o fac fiindcă vreau să scriu despre tine. Şi nu atâta despre tine cât despre alegerea ta. Tu vezi că noi toţi te îndrăgim şi te iubim. O să’ţi explic eu acuma şi de ce. Vezi tu, fiecare dintre noi îl descoperim pe Dumnezeu la un moment dat şi ne întoarcem la El. Cu cât facem asta mai repede cu atâta facem mai puţine păcate. De aceea, când te vedem pe tine că L’ai ales la doisprezece ani, ni se umple inima de bucurie că cineva atât de… mic a înţeles de timpuriu cum stau lucrurile în viaţă. Uite, eu o să şi scriu, ca tu să’ţi aduci aminte – mai ales la vremea tinereţilor tale! – despre toate acestea.

– Bine. Mergeţi mâine la Dafni?
– Mă luaţi şi pe mine până în Careia?
– Da. Te duci la Sarray, la şcoală?
– Da. (A doua zi însă, n’a voit să vină cu noi, pentru că am fost nevoiţi să plecăm pe la ceasurile şapte de dimineaţă şi nu se terminase încă Liturghia).

„Copilul este o binecuvântare de la Dumnezeu, dar unul copil credincios este o adevărată minune de la El” – am gândit uitându’mă după anii mei pierduţi la despărţirea de Mihail.

Text și foto George Crasnean
Materialul a apărut inițial în revista Lumea Credinței nr. 11 (160), noiembrie 2016. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vezi și

mihail-pirlea-avva-damaschin-prodromou-2016
Mihail Pîrlea & avva Damaschin – Prodromou 2016

mihail-pirlea-mihai-frateanu-iviron-2016
Mihail Pîrlea & Mihai Frăteanu – Iviron 2016

mihail-pirlea-prodromou-2016

Mihail Pîrlea – Prodromou 2016

mihail-pirlea-gheronda-athanasie-prodromou-2016
Mihail Pirlea & gheronda Athanasie – Prodromou 2016

mihail-pirlea-bw-iviron-2016-0

Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

mihail-pirlea-bw-iviron-2016-5

Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

mihail-pirlea-bw-iviron-2016-6
Mihail Pîrlea B/W – Iviron 2016

pater-ioil-mihail-prodromou-2016

pater Ioil & Mihail – Prodromou 2016

A apărut volumul al 3-lea al ediției bilingve a lucrării Everghetinos, editată de Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi

everghetinos-vol-3

Everghetinos, vol. 3, ediție bilingvă 2016 – Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi
Volumul 3. Cartea a II-a (Temele 1-25)

Viața Părinților de altădată și cuvintele pe care le-au lăsat ca moștenire ucenicilor constituie hrana esențială cu care creștinul dobândește putere pentru a rămâne în Hristos, prin Euharistie, a-L interioriza, prin rugăciune, și a-L urma, prin starea de jertfă.

Culegerea duhovnicească Everghetinos se înscrie în acest demers al Bisericii de a oferi pâinea cea spre ființă și apa cea vie celui aflat pe cale. Cel de-al treilea volum din colecție oferă creștinului gând bun legat de slujiri, de sfintele slujbe, de rugăciune, de post, de priveghere, fără de care nu poate exista viață duhovnicească reală. Smerita cugetare arătată îndeosebi în înțelegerea izvorului nesecat de putere pe care îl primește omul prin acceptarea și chiar căutarea necinstirii, a ocării și a desconsiderării din partea lumii constitutie, de asemenea, preocuparea Părinților prezenți prin cuvintele lor în acest volum.

Chiar dacă logica acestei lumi nu poate primi o asemenea abordare, faptul că mai sunt oameni care cred în înălțimea gândului smerit, în bogăția sărăciei, în slava care izvorăște din necinstire și ocară arată că mai există elemente de echilibru în lume, că nădejdea nu ne-a părăsit.

– din Cuvântul înainte, al ÎPS Teofan, Mitropolitul Modovei și Bucovinei

chrismon

În 1783, Sfântul Nicodim Aghioritul publica la Veneţia, la numai un an după apariţia Filocaliei, o carte care avea să devină incontestabil cea mai populară lectură duhovnicească în mănăstirile dar şi mediile laice greceşti: Everghetinos.

Everghetinos-ul este probabil cea mai masivă şi mai cuprinzătoare culegere de texte ascetice care ni s-a păstrat din Bizanţ, dar și lucrarea cu cea mai notabilă și durabilă influență în monahismul ortodox. A fost alcătuit în secolul al XI-lea de Pavel Everghetinos, un nobil din Constantinopol, care fondează în 1049, la numai 3 km. de capitala Imperiului Bizantin, Mănăstirea Maicii Domnului Everghetidos (A Binefăcătoarei), de unde şi numele ctitorului şi a culegerii sale. Activitatea lui Pavel și a ucenicului său Timotei a avut o influență extrem de importantă asupra dezvoltării ulterioare a monahismului bizantin, iar fără îndoială cea mai cunoscută dintre roadele duhovnicești ale obștii everghetine este chiar lucrarea de față.

Everghetinos-ul este un florilegiu de texte adunate din scrierile Sfinților Părinți (Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Diadoh al Foticeei, Avva Isaia, Avva Marcu Ascetul, Avva Varsanufie, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Avva Ioan Casian, dar și numeroase fragmente din Pateric și din Viețile Sfinților) grupate pe 200 de teme care prezintă cuprinzător și cu mult farmec felurite aspecte ale vieții duhovnicești. Numită în Sfântul Munte “jumătate de Bătrân”, cartea îmbrățișează într-adevăr asemenea unui Părinte pe toată lumea. Toți, de la cel mai îmbunătățit călugăr până la cel mai delăsător mirean (sau invers: de la cel mai sporit om din lume până la cel mai lumesc călugăr) ne putem regăsi, fie și într-un singur loc în paginile ei; primim adică un cuvânt care ni se potrivește.

În lungul şir al ediţiilor culegerii, toate bazate pe textul princeps de la 1783, cea de faţă constituie o noutate absolută: începând cu ediţia a II-a a primului volum, ea prezintă un text critic, bazat pe tradiţia manuscrisă a lucrării (au fost consultate majoritatea manuscriselor păstrate, răspândite astăzi în diferite biblioteci din lume: Sfântul Munte, Moscova, Sofia, Istanbul, Paris, Veneția, Milano și Vatican ). Textul grecesc este de asemenea însoţit de o traducere în limba română, fără îndoială scopul principal al noii ediții.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cuviosul Evdochim Vatopedinul (5 / 18 octombrie)

Cuviosul Evdochim a fost monah în Mănăstirea Vatopedi. Sfintele sale moaşte au fost descoperite în urma unor reparaţii efectuate în vechiul osuar al mănăstirii, unde răspândeau nespusă mireasmă. Trupul său a fost găsit în poziţie de rugăciune, cu mâinile încrucişate. Pe piept avea o icoană a Maicii Domnului, ceea ce arată că ajunsese acolo din proprie voinţă, văzându-şi dinainte sfârşitul şi nedorind să fie cinstit după trecerea sa la cele veşnice. Pe bună dreptate şi cu dreaptă socoteală a fost numit Evdókimos („vrednic de cinste”) de către călugării din mănăstirea unde el însuşi vieţuise şi care i-au ales acest nume minunându-se de viaţa sa cea bineplăcută lui Dumnezeu precum şi de îngăduinţa lui Dumnezeu de a lăsa să fie descoperite sfintele sale moaşte făcătoare de minuni. Cinstitele moaşte au fost mutate în katholikón (biserica cea mare a mănăstirii) pe data de 5 octombrie 1840 [1].

Sfântul Evdochim. Icoană contemporană portabilă.

Despre acest Cuvios, Gheron Daniil Katunakiotul (1929), de altfel reţinut în aprecierile sale, scrie: „Pentru arătarea adevărului, sunt obligat de marea Voastră dragoste să povestesc pe scurt câte ceva din viaţa necunoscută a Sfântului Evdochim.

Racla din argint în care se păstrează capul Sfântului Evdochim.

După cum bine ştiţi, eu smeritul acum vreo treizeci de ani am vieţuit în Sfânta Mănăstire Vatoped, unde am avut ocazia să studiez îndeajuns viaţa Sfântului. De asemenea, am auzit povestirile unor cinstite feţe care au luat parte la strămutarea moaştelor Sfântului Evdochim, care s-a petrecut prin 1848.

Sfântul Evdochim. Pictură murală din biserica Sf. Ap. Petru şi Pavel, Mănăstirea Bărboi, Iaşi, sec. al 19-lea.

Sfântul Evdochim. Icoană portabilă, 1842.

Au participat la acest eveniment şi Iacov Simitzís, Grigorákis psaltul şi diaconul Daniil din Ierissós, care mi-au povestit multe despre această strămutare. De asemenea, au fost prezenţi şi trei arhierei, Iosif, fostul Episcop al Varnei, Grigorie de Adrianopole şi Hrisant, fostul Episcop al Smirnei, care au luat cuvântul şi au vorbit astfel poporului adunat: „Părinţi şi fraţi, nu trebuie să existe îndoieli în privinţa sfinţeniei Cuviosului, deoarece acesta şi-a văzut dinainte sfârşitul şi a fugit de slava oamenilor şi sosind aici şi-a dat sufletul, iar nemăsurata bună mireasmă a moaştelor acestui sfânt dă mărturie despre sfinţenia sa. Iar din pricină că nu-i cunoaştem numele, pentru aceasta să-l numim Evdochim, fiindcă prin bunăvoirea lui Dumnezeu s-au aflat sfintele sale moaşte.

Sfântul Evdochim. Detaliu de pe capacul raclei din argint aurit, în care se păstrează moaştele sale, 1849.

Într-o singură zi fiind alcătuită slujba sfântului şi făcându-se priveghere de toată noaptea, chiar de atunci au început minunile. Primul tămăduit a fost un monah bătrân din Koultoú (Colciu), care vreme de cinci ani fusese paralizat şi care s-a vindecat îndată” [2].

De asemenea, Gavriil, medic al mănăstirii Vatopedi, care suferea de o boală gravă şi avea dureri grozave, a chemat stăruitor în ajutor pe Sfântul şi i-a făgăduit să-i îmbrace în argint cinstitul cap de va fi vindecat. Cu adevărat, Sfântul i s-a arătat în aceeaşi noapte şi l-a tămăduit cu totul. Astăzi, pe răcliţa din argint în care se păstrează capul Sfântului Evdochim, se poate citi numele celui tămăduit: „Gavriil a îmbrăcat în argint cinstitul cap al Sfântului Evdochim, aflând vindecător durerilor sale” [3].

Pomenirea lui se prăznuieşte cu priveghere în fiecare an, pe 5 octombrie [4]. Imnograful Ghéron Gherásimos Mikraghiananítul, în adaosul la Slujba Cuvioşilor Părinţi Aghioriţi, îl aminteşte în cântarea a patra: „Împreună şi Sfântul Evdochim, ale cărui sfinte moaşte s-au arătat, se bucură” [5]. În mănăstire se păstrează o frumoasă icoană, operă a cunoscutului ieromonah iconar Macarie Galatsánou: „Cu cheltuiala preacuviosului Gavriil, medic vatopedin, de loc din Naoúsi, 1852”. Cele despre viaţa cuviosului Evdochim sunt consemnate şi în manuscrisul ierodiaconului Meletie Vatopedinul, care încheie astfel: „Nimeni din cei ce se roagă cu credinţă Sfântului să nu se îndoiască că va primi ceea ce a cerut, dacă cere cele drepte şi bune. Prin ale cărui rugăciuni, şi noi să fim apăraţi de patimile cele vătămătoare şi Împărăţia Cerurilor să o dobândim” [6].

O slujbă şi un paraclis în cinstea cuviosului a compus şi domnul Haralámpis Boúsias [7].

Monahul Moise Aghioritul

Note:

[1] Kalliníkou Aghioreítou monahoú, Leimonárion, Ághion Óros, 1980, p. 17. Alypíou Aghioreítou monahoú, Pará tas dieksódous ton ydáton, Ághion Óros, 1999, p. 38. Doukáki K., Synaksaristís, Athínai, 1896, p. 59-67. Martzélou G. op. cit., p. 112. Gherasímou Mikraghiannanítou monahoú, „Evdókimos Vatopaidinós (Aghioreítis) Ósios”, Th.I.E., vol. 5, col. 1022. Makaríou Simonopetrítou ierom., Néos Synaksaristís, vol. 2, Athínai, 2004, p. 60. Lazárou Vatopaidinoú monahoú, „Oi Ághioi tis Ierás Monís Vatopaidíou”, Protáton 34 (1992), p. 51. Moyséos Aghioreítou Monahoú, „Oi Ághioi tis Ierás Monís Vatopaidíou”, Protáton 78 (2000), p. 64. Tsolakídi D.H., Aghiológhio, p. 884.

[2] Apántisis Daniíl monahoú pros monahón Markianón eis Iviritikín Skítin, Anaíresis oramáton, Ghérontos Daniíl Katounakiótou, Aghelikós Víos, Ághion Óros, 1987, p. 142-143.

[3] K. 810, I. M. M. Vatopaidíou, p. 76-78.

[4] Platanítou Th. K. protopr., „Eortológhion”, op. cit., p. 31.Hrysostómou Thavmakoú, „Aghioreítai Ághioi”, op. cit., p. 415. Proskynitário I. M. M. Vatopaidíou, op. cit., p. 69. Doukáki K., vol. 10, Athínai, 1895, p. 68-76.

[5] Asmatikí Akolouthía ton Osíon kai Theofóron Patéron imón ton en to Aghionýmo Órei tou Átho dialampsánton, op. cit., p. 45.

[6] K. 810, I. M. M. Vatopaidíou, p. 78. Theofílou Vatopaidinoú Proigouménou, op. cit., p. 90. Matthaíou Víktoros monahoú, O Mégas Synaksaristís, vol. 10, p. 154.

[7] Haralámpous Boúsia, Kanón Paraklitikós eis ton Ósion Patéra imón Evdókimon ton Vatopaidinón, Athínai, 1991. Se găseşte dactilografiat în biblioteca Sf. M. Mănăstiri Vatopaidi. „Paráklisis tou Neolámpous Osíou Evdokímou tou thavmatourgoú tou Vatopaidinoú”, (Ms. p. 45-56). „Luna Octombrie 5. Săvârşim pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui nostru Evdochim cel nou arătat, cel din Sfânta şi Preacinstita Mănăstire Vatopaidi, ce se află în Muntele Athos” (Ms. Codex 7/65, 4/810, 1/821, 5/832, 3/833).

Cele șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi

Dincolo de interesul pe care îl pot prezenta sub aspect istoric sau artistic, imaginile religioase au și o importanță aparte în cult, în măsura în care, prin intermediul acestora, este arătat ipostasul persoanelor zugrăvite. Puterea icoanei rezidă, prin urmare, în harul celui închipuit de iconar, har ce își are izvorul în Dumnezeu. Deși însușirea de a fi purtătoare de har este comună tuturor icoanelor, unele sunt considerate făcătoare de minuni, întrucât, la un moment dat, lucrarea harului lor a fost mai simțită, fie în vremuri grele, de strâmtorare pentru creștini, fie în împrejurări în care necinstirea lor a atras lucrarea harului spre pedepsire.

Între multele icoane făcătoare de minuni ce întregesc tezaurul mănăstirilor aghiorite, cele mai mult aparțin, desigur, Maicii Domnului, dată fiind importanța deosebită a Născătoarei de Dumnezeu pentru Sfântul Munte. În Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului [din Sfântul Munte], cunoscute sub diferite denumiri.

vimatarissa

Maica Domnului Vimatárissa

Maica Domnului Vimatárissa sau Ktitórissa este cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, considerată a fi protectoarea acestui lăcaș. Este așezată în katholikón-ul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din interiorul Sfântului Altar. Potrivit tradiției, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș (gr. vátos), în locul unde mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped [gr. vátos, tufiș + pais, copil] și unde acesta a găsit icoana Născătoarei de Dumnezeu. De această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea.  În vremea unui atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Nu reuși, însă, să scape și el însuși de urgia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. Când după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nikiphóros Phokás, Creta s-a izbăvit de pirați, și-a recăpătat libertatea și Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie. Aici îi arătă Egumenului Nicolae locul unde trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului, în care, o, minune, găsiră icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șatezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune – sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră vreo stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui! De atunci, în amintirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare zi de miercuri se săvârșește în katholikon-ul Mănăstirii Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul procesiunilor  Mănăstirii, această icoană a Maicii Domnului ocupă locul de cinste. În ziua prăznuirii sale, în marțea din Săptămâna Luminată, are loc, în cinstea acesteia, procesiune cu Sfânta icoană în jurul Mănăstirii.

ΠΑΡΑΜΥΘΙΑ

Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)

Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș. Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.

Esfagmeni Μaica Domnului Esfagméni (Înjunghiata)

Această icoană făcătoare de minuni este o frescă din secolul al XIV-lea amplasată în pridvorul Paraclisului Sfântului Dimitrie, care a fost adăugat katholikon-ului Sfintei Mănăstiri Vatoped. Din lucrarea „Locuri de închinare ale Sfintei Mănăstiri Vatoped”, capitolul „Despre minunea petrecută cu Sfânta Icoană a Maicii Domnului (În)Junghiata” aflăm următoarele: Un ierodiacon, eclesiarhul katholikon-ului, ajungea în repetate rânduri, date fiind îndatoririle ascultării sale, cu întârziere în trapeză. La un moment dat, din pricina unei asemenea întârzieri, trapezarul refuză să îi mai dea eclesiarhului porția cuvenită de mâncare. Cu sufletul plin de revoltă pentru cele petrecute, ierodiaconul se întoarse în biserică și oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, îi grăi: „Până când o să te tot slujesc și o să mă ostenesc pentru tine, iar tu nici măcar de hrana mea nu te îngrijești?”. Și luând un cuțit, lovi chipul Maicii Domnului, din care, de parcă ar fi fost viu, începu să curgă sânge. Ierodiaconul orbi pe loc și căzu la pământ, ca ieșit din minți. În această stare rămase în fața icoanei timp de trei ani, plângând și rugând-o pe Maica Domnului să fie iertat. După trecerea celor trei ani, Maica Domnului i se arătă egumenului, înștiințându-l de tămăduirea ierodiaconului ce îndrăznise să îi lovească icoana, dar spunându-i, totodată, că mâna ce lucrase această batjocorire va fi pedepsită. Într-adevăr, după adormirea ierodiaconului, odată cu mutarea rămășițelor sale, văzură toți cum, spre deosebire de restul trupului care se dezlegase în cele din care fusese alcătuit, mâna sa dreaptă rămăsese neputrezită și astfel se păstrează până astăzi. Odată, un preot, pelerin în Mănăstire, îndoindu-se de această minune, își puse neîncrezător degetul în locul vechii lovituri de cuțit, de unde țâșni îndată sânge. Cutremurat de minune, preotul nu apucă să iasă din katholikon, căzând jos mort.

elaiovritissa

Maica Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei)

Această icoană datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Mănăstirii. De aici este adusă în katholikon în Vinerea din Săptămâna Luminată, ziua prăznuirii sale. Tradiția amintește de următoarea minune: Într-o vreme în care în mănăstire se împuținase uleiul, Cuviosul Ghenadie, chelarul mănăstirii, începuse să-l iconomisească, rânduindu-l doar pentru întrebuințarea sa la candelele bisericii. Bucătarul se plânse, însă, de aceasta egumenului, care îi porunci chelarului să împartă cu generozitate uleiul pentru folosul întregii obști, avându-și nădejdea în purtarea de grijă a Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu. Când, într-una din zile, intră în chelărie, Cuviosul Ghenadie văzu uleiul prelingându-se din vasul mai înainte golit, încât ajunsese să curgă până la ușa încăperii. De atunci icoana răspândește o mireasmă deosebită.

pyrovolitissa

Maica Domnului Pyrovolithísa (Împușcata)

Este vorba de o frescă amplasată pe zidul exterior de deasupra porții ce permite accesul în incinta mănăstirii. În anul 1822, un grup de soldați turci, înarmați, au intrat în mănăstire, prilej cu care unul dintre ei, văzând icoana, trase asupra acesteia, astfel încât glonțul găuri mâna dreaptă a Maicii Domnului. În urma săvârșirii acestei fapte, turcul, ca ieșit din minți, se spânzură de un măslin în fața mănăstirii. Ceilalți turci, văzând această pedeapsă dumnezeiască, s-au umplut de spaimă și au părăsit de îndată lăcașul de cult. Comandantul turc, înștiințat fiind de cele petrecute, dispuse ca soldatul, deși îi era nepot, să fie lăsat neîngropat, ca un nelegiuit.

Pantanassa

Maica Domnului Pantánassa (Împărăteasa tuturor)

Această icoană făcătoare de minuni, portabilă, este executată pe lemn, datând din secolul al XVII-lea și este amplasată la iconostasul stâng din dreptul coloanei ce ocupă latura nord-vestică a katholikon-ului Mănăstirii Vatoped. Potrivit istorisirilor din zilele noastre ale Părinților mănăstiri, cea dintâi mărturie a faptului că această icoană deține un har deosebit este următoarea întâmplare: Într-o zi un tânăr, intrând în biserică și mergând să se închine la icoană, văzu cum deodată chipul Maicii Domnului străluci ca fulgerul, moment în care o putere nevăzută îl aruncă la pământ. Venindu-și în fire, se spovedi cu lacrimi Părinților, mărturisind că ducea o viață departe de Dumnezeu și că se ocupa cu magia. Astfel, intervenția minunată a Maicii Domnului îl făcu pe tănăr să își schimbe viața și să devină un om cu frica lui Dumnezeu. Această icoană a primit totodată, har de la Dumnezeu pentru a tămădui o boală cumplită, cancerul. Sunt cunoscute nenumărate cazuri de bolnavi de cancer din zilele noastre, care s-au vindecat în urma rugăciunilor făcute în fața icoanei Maicii Domnului Pantánassa.

antifonitria

Μaica Domnului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea)

Este vorba de o frescă amplasată în pridvorul („mesonyktikó”) katholikon-ului. Denumirea a fost dată ca urmare a glasului ce s-a auzit din această icoană (gr. anti-fonóa glăsui împotrivă). Potrivit tradiției, pe vremea când împărăteasa Plakídia, fiica lui Theodosie cel Mare, a vizitat Mănăstirea, îndreptându-se spre intrarea în katholikon, prin mica ușă din partea laterală a clădirii, auzi un glas venind dinspre icoană: „Oprește-te și nici un pas să nu mai faci! Cum ai îndrăznit, femeie fiind, să vii în acest loc?”. Cutremurată, împărăteasa ceru iertare Maicii Domnului și părăsi îndată Sfântul Munte. De altfel, în amintirea acestei minuni, Plakídia ridică, cu propriile sale cheltuieli, Paraclisul Sfântului Dimitrie, anexă a bisericii mari a Mănăstirii.

Sursa: pemptousia.ro