Category Archives: Aristocle Athonitul

Sfântul Aristocle Athonitul, „Starețul Moscovei”

Cel numit în lume Alexie, fiul lui Alexei Amvrosif, s-a născut în 1846 în Orenburg, în Munţii Urali. După moartea soţiei sale, în 1876, s-a dus în Sfântul Munte al Athonului şi a intrat în Mănăstirea Sfântului Pantelimon. Pe 12 martie 1880, a fost tuns monah şi a primit numele de Aristocle. În 1884 a fost hirotonit diacon şi preot, iar în 1886 a fost tuns monah în schima mare. În 1887 a fost trimis la metocul Mănăstirii din Moscova unde s-a dovedit nou ctitor şi a fost părinte duhovnicesc al multor suflete. Atât timp cât a stat la metoc, între anii 1891-1894, a desfăşurat în jurul său o importantă lucrare duhovnicească.

Între anii 1895 – 1909 s-a întors în Mănăstirea sa din Sfântul Munte Athos. Între anii 1909-1918, a slujit din nou la mietocul din Moscova. Îl împodobeau harismele înainte-vederii şi facerii de minuni, prin care ajuta multe suflete. Iubirea sa jertfelnică şi inima sa milostivă înmuiau şi inimile cele mai împietrite. O mulţime de oameni aflaţi în nevoi îşi aflau alături de el izbăvirea. Pe drept cuvânt a fost numit „stareţul Moscovei”. Fericita lui adormire a avut loc pe 24 august 1918 în chilia sa de la Metocul Mănăstirii Sfântul Pantelimon. Şi-a făcut de trei ori semnul crucii, privind spre icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”, la care avea o evlavie deosebită şi în cinstea căreia ridicase o biserică şi şi-a încredinţat în linişte sufletul său Creatorului. Trupul său a fost îngropat sub Biserica Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”. În 1923, pentru a nu fi profanat de atei, a fost mutat în Mănăstirea Cuviosului Daniil, după cum proorocise mai dinainte cuviosul Aristocle.

În anul 2001, Patriarhia Moscovei l-a aşezat în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Ruse. În 2004, a avut loc şi aducerea cinstitelor sale moaşte care au fost depuse în biserica metocului, unde continuă să facă minuni şi să izvorască bună mireasmă. Pomenirea sa se face pe 24 august.

(sursă: Vatopaidi via I.M. Pantokratoros, traducere: monahul Leontie)

Anunțuri