Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axion Estin, a doua zi de Paști, în Karyes (2017)

Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axion Estin, a doua zi de Paști, 17 aprilie 2017, în Karyes – capitala Sfântului Munte / Foto credit George Crasnean

Mai multe despre Icoana Maicii Domnului Axion Estin la linkul :

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin” de la Biserica Protaton, Karyes, Sfântul Munte Athos [up-date]

Mai jos aveți o fotografie mai veche de 100 de ani, din 1913, de la o procesiune similară cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin.

Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin”, 1913

Vladimir Putin și Patriarhul Kirill în Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului monahismului rus athonit (24 fotografii, 28 mai 2016)

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto credit © Sputnik/ Alexei Druzhinin

Vezi și Vizita Președintelui rus Vladimir Putin la Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului prezenței rusești în Sfântul Munte (video, 28 mai 2016)

Vizita Președintelui rus Vladimir Putin la Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului prezenței rusești în Sfântul Munte (video, 28 mai 2016)

Sâmbătă, 28 mai 2016, cu ocazia celebrării a o mie de ani de prezență rusească în Sfântul Munte, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat Muntele Athos pentru 3 ore.

Primul așezământ monahal rusesc din Muntele Athos, Schitul Xilurgu, a fost înființat în vremea Sfântul Prinț Vladimir și a fost ridicat în cinstea Adormirii Preasfintei Fecioare. Mult mai apoi rușii au înființat Vechiul Russikon (ce urmează și el a fi renovat) și Russikonul (Mănăstirea Sf. Pantelimon).

În urmă cu trei ani au început restaurările la Schitul Xilurgu, Patriarhul Kirill spunând la vremea aceea: „Reconstrucţia acestei mănăstiri va mărturisi despre recunoştinţa noastră tuturor monahilor pe parcursul a o mie de ani, care menţin aici flacăra nestinsă a candelei monahismului rus”.

Vladimir Putin a fost întâmpinat de protosul Sfântului Munte, Pavel Lavriotul, și alți reprezentați ai Sfintei Chinotite. După închinarea în Biserica Protaton din Karyes, acesta a participat la întâlnirea solemnă organizată la Centrul Administrativ al Sfântului Munte, întâlnindu-se aici și cu Președintele grec, Prokopis Pavlopoulos.

Conform publicațiilor grecești, care au transmis știri legate de eveniment, Președintele rus a vizitat Schitul Xilurgu și Mănăstirea Sf. Pantelimon (Russikon), unde s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, cu Bătrânul Stareț Ieremia care a împlinit anul trecut 100 de ani și monahii viețuitori ai mănăstirii. – LD

Vezi și știrile din presa laică:

Libertatea – Vladimir Putin, în vizită la muntele Athos

Washington Post – Putin visits Russian Orthodox monastic community in Greece

BBC – Vladimir Putin visits Mount Athos, all-male Orthodox enclave

Karéea, Capitala Sfântului Munte [Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul]

Capitala Sfântului Munte

Străvechiul Schit al Karéii¹, alcătuit din nenumăratele sale Chilii, este sediul autorităţilor administrative ale Sfântului Munte şi este locuit de monahi chilioţi², vieţuitori ai Chiliilor din jur.

În Karéea îşi au sediul:

a) Sfânta Comunitate sau Sfatul monahal³ – cel mai important organ administrativ al celei mai vechi democraţii din lume care este Sfântul Munte. Este alcătuit din douăzeci de reprezentanţi egali ca număr cu cele douăzeci de Mănăstiri imperiale, patriarhale şi stavropegice⁴.

b) Sfânta Intendenţă⁵, alcătuită din Primul-epistat şi alţi trei reprezentanţi ai Sfintelor Mănăstiri. Această tetradă, care se schimbă în fiecare an, reprezintă Consiliul Ministerial şi organul executiv al hotărârilor Sfintei Comunităţi. Exercită îndatoriri de primar şi administrează zona Karéii şi [a portului] Dafne. Achită datoriile şi asigură remunerarea angajaţilor Sfintei Comunităţi şi duce la îndeplinire orice ordin sau decizie a acesteia, adoptată în mod legal. Se întruneşte ca Tribunal şi adoptă hotărâri de extrădare a oricărui element lumesc nedisciplinat. Cu participarea autorităţii poliţieneşti, efectuează inspecţii medico-civile, verifică respectarea legislaţiei comerciale şi impune taxe unităţilor comerciale din Karéea şi Dafne.

c) Administraţia politică este alcătuită din reprezentantul guvernului grec, numit de Ministerul de Externe, care alături de secretar şi personal exercită activitatea de supraveghere a păstrării Statutului Sfântului Munte şi a Regulamentelor de ordine interioară ale Sfintelor Mănăstiri. Administrează de asemenea şi inspectează serviciile publice ale Statului grec aflate în Sfântul Munte. Acest reprezentant al Statului are gradul de Prefect, se numeşte Guvernator şi, atunci când lipseşte, este suplinit de secretarul său, după cum prevede Legea referitoare la Sfântul Munte.

d) Autoritatea poliţienească – secţia de poliţie – cu şase sau şapte avanposturi şi staţii în întreg Sfântul Munte. În Karyés există, de asemenea, şi un serviciu de poliţie pentru cetăţenii străini.

e) Serviciul de poştă şi telecomunicaţii din Karéea şi Dafne, pentru deservirea întreg Sfântului Munte.

În Dafne există un punct vamal central şi alte patru posturi vamale în tot restul Sfântului Munte.

În afară de Mănăstirea Cutlumuş, aflată la cinci minute distanţă de Karyés, celelalte 19 Mănăstiri deţin clădiri în Karyés – sediile delegaţiilor acestora –, unde locuiesc delegaţii Mănăstirilor care dimpreună cu delegatul Mănăstirii Cutlumuş alcătuiesc Corpul Sfintei Comunităţi Monahale Atonite. De asemenea, şi în jurul Karéii există mai mult de treizeci de Chilii, adică de Mănăstiri mai mici, care au biserici şi diferite suprafeţe de pământ cultivate cu viţă-de-vie, alune, măsline şi alţi pomi fructiferi sau legume, pentru că în zona Karéii se află resurse bogate de apă curgătoare.

Alături de posesiuni şi vii, vieţuitorii de la Chilii au un profund sentiment religios şi, nu de puţine ori, mulţi dintre ei se află la un nivel duhovnicesc foarte înalt. Se disting prin credinţa lor aprinsă, prin dragostea de patrie şi idealurile spirituale ale acesteia. Odată cu vestitul sinod pseudo-ecumenic de la Basel au venit trimişii papei, latino-cugetători şi susţinători ai falsei uniri din aşa-zisele Biserici, alături de alţi adepţi ai împăratului cu cuget latinesc Mihail Paleologul şi ai trădătorului Ortodoxiei – Patriarhul Ecumenic de atunci Ioan Bekkos – şi au încercat să impună şi în Sfântul Munte unirea lor mincinoasă.

În vremea aceea, în zona Karéii, în afară de cei 13 chilioţi care împreună cu protepistatul [Sfântului Munte] au fost decapitaţi în faţa [bisericii] Protatonului de către cruciaţii papei, s-au arătat şi mulţi alţi credincioşi, cuvioşi martiri şi neomartiri, care s-au luptat pentru Ortodoxie şi sfânta credinţă a lui Hristos.

Marele întru cuvioși dascăl și Sfânt al Ortodoxiei Nicodim Aghioritul, în sfânta slujbă a Părinților Aghioriți, compusă de el însuși, dar întregită, completată și îmbunătățită de către imnograful Marii Biserici a lui Hristos, contemporanul nostru, părintele Gherasim de la Schitul Sfânta Ana Mică, menționează numele părinților și noilor mucenici de Dumnezeu purtători care au mărturisit și s-au sfințit în chip cuvios în Karyés, precum Cuviosul Filotei, Nectarie, ucenicul său, noul mucenic Constantin din Hydra, Sfântul Teofil izvorâtorul de mir și mulți alții, care sunt menționați cu numele în cartea noastră de istorie și în albumul color Sfântul Munte; însă, după cum se va vedea din lucrarea de față, există o mulțime de alți cuvioși care și-au aflat obştescul sfârșit în această sfântă țărână a Sfântului Munte.

Baldachinul cuvioșilor mucenici

Cei 13 [monahi] chilioți dimpreună cu protepistatul Sfântului Munte au mărturisit chiar în fața locașului Protatonului, acolo unde astăzi se află un izvor, lângă scările de marmură ale clădirii Sfintei Comunități, unde cândva se afla o mică [piatră de] marmură asemenea unei mese. Pe această marmură oamenii adeptului latinilor Bekkos, după ce l-au spânzurat pe protepistat, le-au tăiat capetele mărturisitorilor și noilor mucenici care se nevoiau la Chiliile din preajmă.

În semn de cinstire a sângelui sfinților mucenici cu care a fost înroşită această marmură neînsufleţită, niciodată pe timp de iarnă zăpada, oricât de multă ar fi căzut – iar de multe ori depășea un metru de la pământ în jurul blocului de marmură –, nu se prindea de ea, ci se topea imediat. Trupurile acestor cuvioși martiri au fost îngropate acolo, lângă locașul Protatonului.

În 1954, când au avut loc reparații la biserica Protatonului, pentru a îndepărta umezeala care intra în pereți de jur împrejur și pentru a-i feri de coroziunea naturală și degradare, au fost deschise niște rigole – canale – în care au fost găsite câteva dintre osemintele cuvioșilor mucenici îngropați acolo, și printr-o hotărâre a Sfintei Comunități a fost construit Baldachinul din fața intrării în locaș – un mormânt gol – care împrejmuiește osemintele pururea-pomeniților cuvioși martiri și mărturisitori ce s-au împotrivit pseudo-unirii Bisericii Răsăritene cu cea Apuseană.

Sfânta Comunitate şi toţi monahii Sfântului Munte, în semn de cinstire, respect şi evlavie faţă de aceşti pururea-pomeniţi Părinţi, ţin aprinsă în acest baldachin o candelă neadormită, astfel încât toţi cei care intră în biserica Protatonului să-şi plece cucernic genunchiul şi să se închine la aceşti cuvioşi mucenici care, pentru dragostea lui Hristos şi sfânta noastră credinţă, şi-au adus ca jertfă însăşi viaţa. Veşnică să le fie pomenirea! Lângă acest Baldachin a fost aşezată şi marmura pe care s-au vărsat cinstitele şi cuvioasele sângiuiri ale acestor martiri.

Locaşul Protatonului

În centrul Karéii se află locaşul cel sfânt al Protatonului. Şi-a primit numele de la faptul că aici venea Protosul Sfântului Munte; astăzi protepistatul dimpreună cu membrii Sfintei Intendenţe şi toţi monahii chilioţi din jur au datoria de a veni aici pentru rânduiala tuturor slujbelor bisericeşti, aşa cum se petrecea, de altfel, în anii de început, când Karéea se numea „Lavra chilioţilor”.

După tradiţie, acest sfânt locaş este cel mai vechi din Sfântul Munte, fiindcă iniţial a fost ridicat de Sfântul Constantin cel Mare. În secolul al X-lea spaţiul a fost mărit puţin de către împăratul Nichifor Fokas şi urmaşul său Ioan Tsimiskis, care au trimis bani prin fratele împăratului Nichifor Fokas, Leon Patricianul. În secolul al XIII-lea a fost din nou extins de către împăratul Andronic al II-lea Paleologul.

Este un monument preasfânt, cu o pictură murală de o frumuseţe desăvârşită şi de neîntrecut a minunatului zugrav în frescă Emanuel Panselin, întemeietorul Şcolii Macedonene de pictură bisericească.

Icoana făcătoare de minuni Axion estin

Pe tronul din biserica Protatonului, destinat episcopului, se află din anul 980 d.Hr. icoana făcătoare de minuni a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare care poartă numele de Axion estin.

A primit acest nume deoarece pentru prima dată în faţa acestei icoane, care până atunci se afla la o Chilie din jurisdicţia Protosului, undeva în locul în care astăzi se află Chilia simonopetrită⁶ Bunăvestirea Maicii Domnului, s-a arătat Arhanghelul Gavriil sub chipul unui monah şi a cântat acest minunat imn de laudă: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururi fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”, iar în continuarea acestui imn Arhanghelul a adăugat imnul compus de Sfântul Cosma imnograful şi Episcopul de Maiuma: „ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”.

Arhanghelul a cântat de multe ori în faţa acestei icoane imnul în forma aceasta întregită, ca să înveţe a-l psalmodia şi monahul care locuia la acea Chilie şi, întrucât atunci nu exista hârtie, a întipărit imnul cu degetul său pe o placă de marmură ce a fost dusă la Patriarhia Ecumenică, prin hotărârea căreia acest imn se cântă în toate bisericile creştine.

Această icoană sfântă a fost mutată şi a rămas pe tronul sfânt, destinat episcopului, din locaşul sfânt al Protatonului, şi în fiecare luni a Săptămânii Luminate se cântă slujba în cinstea ei şi se face o procesiune cu icoana Maicii Domnului, în decursul căreia se înalţă rugăciuni pentru toţi monahii de la Chiliile din Karéea şi din Sfântul Munte şi pentru întreaga lume.

Mai multe detalii despre icoana aceasta, precum şi despre icoana Portaitissa⁷ de la Sfânta Mănăstire Ivir, se pot găsi, pentru cei care doresc, în cartea noastră cu titlul Sfântul Munte.

Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan tămâia

La conacul – sediul delegaţiei – Sfintei Mănăstiri Dionisiu din Karyés, a cărei biserică a fost ridicată în numele Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, se prăznuieşte în fiecare an hramul acesteia, asemenea tuturor Chiliilor care sunt sedii ale delegaţiilor [celor 20 de Mănăstiri], cu priveghere de toată noaptea.

În anii 1959-1960 delegatul Mănăstirii la Sfânta Comunitate a fost monahul Dometie, care îi chemase, după obicei, pe toţi cei din apropiere, printre care se afla şi părintele Meletie Sikeótul, care a avut bunăvoinţa de a-mi povesti următoarea minune petrecută în acel an, de sărbătoarea Sfântului Ştefan.

Părintele Meletie mi-a spus că rânduiala Utreniei a început în mod obişnuit, după tipicul din Sfântul Munte, iar el era psaltul de rând. Ca preot slujitor l-au invitat să slujească pe delegatul Mănăstirii ruseşti Sfântul Pantelimon, ieromonahul Nicostrat, care a venit la prăznuire şi urmărea slujba din afara bisericii. Când însă a venit vremea să se cânte oda a VIII-a, la „Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului”, ieromonahul Nicostrat, un nevoitor plin de virtute, foarte evlavios, smerit şi un om sporit duhovniceşte, a văzut în biserică un diacon tămâind şi, cum stătea în afara bisericii şi-i asculta pe psalţi, s-a ridicat şi s-a dus întristat la părintele Dometie care, după ce i-a urat: „Bine-aţi venit!”, i-a spus: „Haideţi, preacuvioase, intraţi în biserică, să faceţi rânduiala pregătitoare pentru Sfânta Liturghie!”⁸ Însă el i-a spus părintelui Dometie:

„Părinte, ce să fac eu acolo, de vreme ce aţi chemat alţi preoţi şi diaconi? Nu face nimic, să slujească ei, care au făcut deja rânduiala pregătitoare pentru Sfânta Liturghie!” Atunci părintele Dometie i-a spus părintelui Nicostrat: „Părinte, pe dumneavoastră v-am chemat să săvârşiţi dumnezeiasca Liturghie, nu am alt preot şi vă aşteptam pe cuvioşia voastră.” La aceste cuvinte ieromonahul rus i-a răspuns părintelui Dometie, delegatul Sfintei Mănăstiri Dionisiu: „Dar cum mă aşteptaţi pe mine şi-mi spuneţi că nu aveţi alt preot, când deja s-a făcut rânduiala pregătitoare pentru Sfânta Liturghie? Iată-l şi pe diaconul care tămâiază! Cum ar fi cu putinţă să tămâieze diaconul, dacă nu s-ar afla înăuntru un alt preot? Cine a binecuvântat tămâia?” Şi spunea aceasta, pentru că monahul rus Nicostrat vedea în clipa aceea un ierodiacon cu hainele sale sfinţite cum îi tămâiază pe cei din biserică şi socotea că şi ceilalţi văd ceea ce numai el însuşi vedea, şi de aceea repeta: „Iată-l şi pe diaconul care tămâiază!” Mai târziu, după ce cu greu părintele Dometie l-a convins pe preotul slujitor rus că nu era nici un alt preot, a intrat părintele Nicostrat în biserică mirându-se că nu există nici preot, nici diacon, şi atunci a fost silit să mărturisească în faţa tuturor că numai cu câteva clipe înainte văzuse un diac în veşmintele sale tămâind!

Prin această minune, pe care a descoperit-o evlaviosului preot Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan – pentru că el era cel care tămâiase –, s-a arătat că Sfinţilor le este bineplăcută cinstirea pomenirii lor şi ei înşişi sunt de faţă şi iau parte la cinstirea preaslăvitului şi de mare cuviinţă nume al lui Dumnezeu. De aceea şi tămâiase Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan în vremea în care psalţii cântau Doxologia Mare.

Pentru aceea şi noi trebuie cu osârdie să cântăm în smerenie şi cumpătare şi să-L slăvim pe Dumnezeu cu multă evlavie, ca şi cum ar fi de faţă Sfinţii, iar noi ne-am afla înaintea tronului slavei dumnezeieşti. Aşa şi noi să înălţăm sfintele noastre cântări şi slavoslovii, după cum Arhidiaconul şi Întâiul Mucenic Ştefan aducea tămâie lui Dumnezeu, şi să spunem şi noi dimpreună cu Profetul David: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta” şi „Toată suflarea să laude pe Domnul”, „Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele de sus, Ţie se cuvine cântare” (Ps. 140 şi 148).

Conacul Typikarió şi Chilia Pateriţa

În părţile mai de nord ale Karéii se află Chilia aparţinând Mănăstirii Hilandar Schimbarea la Faţă, cu numele Pateriţa, şi puţin mai la sud de biserica Protatonului se găsește vechiul conac – sediul delegaţiei – al Sfintei Mănăstiri Hilandar, cu numele Typikarió.

Numele de Pateriţa şi Typikarió sunt legate de originea istorică a celor mai vechi icoane făcătoare de minuni ale Preasfintei Hrănitoarea cu lapte şi Triherúsa⁹, care din vremuri străvechi se află la conacul Mănăstirii Hilandar, numit Typikarió.

Sfântul Sava cel Sfinţit, aflându-se în Palestina, cu puţin înainte de a adormi somnul cel fericit şi veşnic, a spus în chip profetic ucenicilor săi: „După multă vreme va trece pe la Lavra noastră un monah aghiorit, care va fi prinţ al Serbiei şi va purta numele meu, Sava. Vă las această poruncă: atunci când va veni să se închine la mormântul meu, să-i daţi icoana Preasfintei numită Hrănitoarea cu lapte. Iar semnul, pentru a-l recunoaşte, va fi că, atunci când el se va închina la mormântul meu, pateriţa mea va cădea peste el. Să i se dea şi aceasta, pentru că este vrednic să păstorească poporul creştin.”

Atunci când sfântul melod, ucenic al Sfântului Sava şi prezbiter, Ioan Damaschin a auzit acestea de la Stareţul său Sfântul Sava, i-a rugat şi el pe părinţii de la Lavră să i se dea aceleiaşi persoane, după moartea sa, şi icoana Preasfintei care i-a vindecat mâna tăiată, căreia în semn de recunoştinţă i-a afierosit o a treia mână, de argint aurit, înfăşurată într-o manta – fapt pentru care se numeşte Triherúsa¹⁰.

Spre sfârşitul secolului al XI-lea a venit în Sfântul Munte fiul Marelui Jupân al Serbiei Ştefan Neemania, pe numele său Ratsko. Ratsko, fiindcă era tânăr şi celelalte Mănăstiri nu l-au primit, s-a dus şi s-a închinoviat la Mănăstirea Tesalonicianului, care astăzi se numeşte Vechea Mănăstire¹¹ şi se află în pădure, la o oră distanţă de Sfânta Mănăstire Pantelimon. Acolo a fost tuns monah şi a primit numele de Sava. Monahul Sava, după câţiva ani petrecuţi în Mănăstire, pentru mai multă liniştire a plecat la Chilia de sihaştri Schimbarea la Faţă, aflată în Karyés.

Aflându-se la această Chilie, părintele Sava a voit să-şi împlinească un dor dumnezeiesc, acela de a merge să se închine la Locurile Sfinte unde a păşit Dumnezeu, la Ierusalim, şi de acolo s-a dus în pelerinaj, după şase veacuri de la porunca lăsată de Sfântul Sava, la Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit, când – în acord cu porunca acestui Sfânt – i s-au dat cele două icoane ale Preasfintei şi pateriţa Cuviosului Sava, pentru că în clipa în care se închina a căzut peste el, aşa cum profeţise Sfântul, pateriţa sa.

Întorcându-se atunci monahul Sava de la Locurile Sfinte, a adus cu sine sfintele daruri, pe care la început le-a păstrat la Chilia Schimbarea la Faţă, unde sălăşluia, în Karyés.

După câţiva ani a venit şi tatăl monahului Sava, rege şi mare jupân al Serbiei, Ştefan Neemania, care s-a făcut monah şi a luat numele de Simeon.

Aceşti foşti regi ai Serbiei au cerut de la împăraţii bizantini Isaachie al II-lea şi Alexie al III-lea (cel care cu un hrisov de aur le-a dăruit marea Mănăstire ruinată a Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe care au reconstruit-o din temelii, ridicând un ansamblu de clădiri) această Mănăstire cu viaţă de obşte, un aşezământ deosebit de mare, care în urma unei întâmplări istorice a căpătat numele de Hilandar.

Mai apoi monahii Sava şi Simeon au înzestrat Mănăstirea cu multe proprietăţi şi metoace sârbeşti şi, pentru că aveau posibilităţi economice deosebite, au cumpărat de la Protosul Sfântului Munte multe Chilii şi Sihăstrii în Karyés, printre care şi Chilia Schimbarea la Faţă – conacul unde locuia delegatul lor la Sfânta Comunitate şi care astăzi se numeşte Typikarió, pe care l-au închinat Mănăstirii lor –, Chilia Sfântul Nicolae Burazéri şi multe altele.

La conacul Typikarió, unde locuia delegatul lor la Sfânta Comunitate, au lăsat cele două icoane, Hrănitoarea cu lapte a Sfântului Sava şi Triherúsa a Sfântului Ioan Damaschin.

A primit numele de Typikarió, fiindcă la această Chilie în loc de alte rânduieli se citeşte zilnic întreaga Psaltire şi se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie. La Chilia Schimbarea la Faţă au lăsat pateriţa Sfântului Sava şi din acest motiv această bogată Chilie a primit numele de Pateriţa.

Sfântul monah sârb Sava, în acord cu profeţia Sfântului Sava cel Sfinţit, a ajuns episcop de Peci (Serbia) şi a păstorit poporul cu nume creştinesc al Serbiei „cu dragoste de Dumnezeu şi în chip virtuos”. Asemenea tatălui său, Cuviosul Simeon de la Hilandar şi ctitorul acestei Mănăstiri, Biserica Maică a rânduit să fie cinstit şi trecut în calendar în rândul Sfinţilor.

Erezia onomateiştilor-onomatolatri

La nord-est de Karéea se află Schitul rusesc al Sfântului Andrei, numit Serai. Schitul a fost cu viaţă de obşte şi a avut peste o mie de monahi de origine rusă, în afara celor mai mult de o mie de muncitori ruşi, care nu erau monahi, ci simpli rasofori şi locuiau în camerele sau casele destinate muncitorilor ca [simpli] chiriaşi. Aceştia erau numiţi cavioţi (καβιώτες), de la cuvântul latinesc cavia¹². Nu făceau nici o muncă, ci se întreţineau din milostenia şi ajutoarele pe care le ofereau ruşii de la Sfântul Pantelimon şi din sprijinul venit de la Schiturile ruseşti Prorocul Ilie şi Sfântul Andrei, care împărţeau de două ori pe săptămână la toţi, fără deosebire – şi cu atât mai mult la cavioţi –, bani, mâncare şi multe alte bunuri.

Şi cu siguranţă am fi avut până astăzi mulţi monahi ruşi şi cavioţi în Sfântul Munte, dacă nu ar fi apărut în primul deceniu al secolului trecut (1900-1912) erezia onomateiştilor sau onomatolatrilor, potrivit căreia în orice loc sau carte s-ar fi întâlnit scris numele Iisus [adepţii ei] erau obligaţi să se arunce la pământ cu metanie şi să i se închine. Alţii spuneau că de vreme ce aceasta nu este decât o înţelegere după literă, nu se cuvine să ne închinăm urmând litera şi făcând o metanie, într-adevăr, până la pământ, ci, după cum spune Sfânta Scriptură, „Duh este Dumnezeu şi cei care I se închină trebuie să se închine în duh şi adevăr” (In. 4, 24), adică lui Dumnezeu trebuie să-I aducem închinare duhovnicească, şi nu literelor şi cuvintelor.¹³

Era aşa o ceartă, dezbinare şi ură între ei, încât de la cel de-al treilea cat, unde se afla Synodiconul¹⁴ – încăperile unde aveau loc sinaxele –, se aruncau unii pe alţii afară pe geam, căzând pe caldarâm, iar mulţi dintre ei şi-au aflat sfârşitul!

Lucrul acesta a ajuns la cunoştinţa ţarului Rusiei care, cu corăbiile cu care aducea diferite alimente şi bunuri pentru Sfântul Munte de la Odessa (Rusia), i-a luat pe mulţi dintre ruşii aflaţi în dispută şi i-a dus în Munţii Caucaz, unde şi-au întemeiat propriile lor Mănăstiri, pe care le-au numit Athosul Rusesc. Aceştia au fost ulterior nimiciţi de comuniştii care au luat puterea şi de regimul sovietelor. Mai mult, când în 1917-1918 ţarul a organizat o contra-revoluţie împotriva bolşevicilor care au luat puterea, i-a adunat pe toţi călugării tineri şi pe cei care erau în stare să lupte, caviotes şi nu numai, i-a dus în Crimeea şi de acolo în Rusia şi i-a determinat să lupte împotriva comuniştilor atei. Cei care au supravieţuit, fiind în vârstă, cu trecerea timpului au murit şi, întrucât nu s-au găsit succesori, din cauza schimbării regimului politic, spre a fi înlocuiţi cu alţii mai tineri din Rusia, încet-încet au dispărut cu totul. Din acest motiv şi Schitul acesta este pustiu¹⁵ şi nu are nici măcar un monah rus, ci se află în paza şi grija unui monah de la Mănăstirea Vatoped, în jurisdicția căreia Schitul se află de drept.

Pustia Kapsálei¹⁶

Întreagă zonă a Karéii, începând cu valea care se formează de la Chilia periferică Sfântul Gheorghe cel ce s-a arătat¹⁷ şi până la hotarul cu Mănăstirile Ivir, Stavronikita şi Schitul rusesc al Prorocului Ilie, se numeşte Kapsála.

Kapsála este divizată în două părţi, una aparţine Mănăstirii Pantocrator, pentru că se află în hotarele şi în zona acesteia, iar cealaltă Mănăstirii Stavronikita, pentru că se găseşte între graniţele sale.

În toată această zonă trăiau (până la 1915) mai mult de două mii de monahi (atunci când în tot Sfântul Munte vieţuiau 10-15 mii de monahi, în afară de muncitorii laici şi cavióţi) greci, ruşi, români, sârbi şi bulgari, care se distingeau prin înţelepciune şi virtuţi. Kapsála a dat mulţi sfinţi asceţi, virtuoşi şi dascăli înţelepţi.

Unul dintre cei mai mari sfinţi din Kapsála este Teofil Izvorâtorul de Mir, despre care Sinaxarul (8 iulie) ce cuprinde viaţa sa menţionează că a fost arhimandrit, având oficiul de notar (secretar) al Patriarhiei Ecumenice, şi un foarte cultivat şi înţelept dascăl. Motivul pentru care a venit în Grădina Maicii Domnului a fost următorul eveniment:

În secolul al XVI-lea, în Alexandria a avut loc o mare minune. Biserica alexandrină l-a avut ca Patriarh vreme de 75 de ani pe Ioachim cel Vestit, adică cel Mare. Acesta era virtuos, smerit şi simplu, îmbunătăţit duhovniceşte şi, în îndelungata sa perioadă de slujire arhierească, harul lui Dumnezeu a lucrat multe minuni prin el. După ce a păstorit obştea creştinilor într-un chip bineplăcut lui Dumnezeu, a adormit la vârsta de 135 de ani (A. Ypsilantis, Evenimentele ulterioare Căderii [Constantinopolului]).

În zilele acestui binecuvântat păstor al bisericii alexandrine, un ministru al sultanului Egiptului, evreu la origine, i-a acuzat pe creştini că în Evanghelia lor spun multe lucruri neadevărate şi îi pervertesc în felul acesta pe musulmani, îndepărtându-i de religia profetului.

„Preamărite”, i-a spus evreul sultanului, „[creştinii] susţin că Hristos Însuşi le-a spus ucenicilor Săi: «Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa» (Mt. 21, 21) şi «Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma» (Mc. 16, 18).”

Sultanul, care căuta şi el pricină [creştinilor], a poruncit patriarhului şi Bisericii Alexandriei printr-un firman să facă dovada adevărurilor scrise în Evanghelie, hotărând că dacă, în acord cu ceea ce ei propovăduiesc, nu vor muta muntele aflat în apropierea oraşului Alexandria, spunându-i să se aşeze în altă parte, va ordona masacrarea tuturor creştinilor.

Minunea Dur Dag

Sfântul Patriarh plin de virtute Ioachim, cunoscut pentru credinţa sa mare în Stăpânul Hristos şi în sfintele cuvinte nemincinoase ale Evangheliei, s-a dus la locul rânduit de sultan, a făcut o rugăciune aprinsă, s-a închinat Domnului Iisus Hristos, a tămâiat către munte, şi-a făcut cruce şi a spus: „Mare este numele Sfintei Treimi, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, poruncind muntelui, după cuvintele sfinte ale Evangheliei: „În numele Domnului Iisus Hristos, ridică-te din locul unde eşti şi du-te şi aşază-te pe ţărmul din faţa portului!” La aceste cuvinte ale Patriarhului muntele s-a ridicat în aer gata să se ducă acolo unde i s-a poruncit în numele lui Hristos.

Sultanul, văzând muntele ridicându-se, a socotit că va cădea peste ei şi, de atâta frică şi spaimă, a început să strige: „Dur dag, dur dag”, adică „spune-i să se aşeze la loc”. Şi muntele, la noua poruncă a Patriarhului, s-a despicat în trei bucăţi şi a căzut în mare, chiar acolo unde se află până astăzi, la intrarea în portul Alexandriei.

Apoi, la ordinul sultanului, preasfântului Patriarh Ioachim i s-a dat să bea o otravă foarte puternică, cerându-i-se cu asprime să nu se folosească de acele „semne magice”, adică de „semnul sfintei cruci” pe care îl fac creştinii, când își însemnează trupul sau obiectele pe care le întrebuințează sau de care se folosesc.

Patriarhul Ioachim a luat vasul cu otravă în mâinile sale şi, după ce s-a prefăcut că îl cercetează cu atenţie, a făcut în sinea sa o rugăciune fierbinte la Bunul Dumnezeu, iar apoi s-a întors spre sultan şi l-a întrebat: „Mărite, pe care parte voiţi să beau această băutură deosebită? Pe aici? Pe acolo? Pe altundeva? Pe unde vă este vrerea, pe acolo voi bea.” Şi aşa, în timp ce arăta cu gura spre vas, a făcut cu capul semnul crucii, fără ca sultanul să înţeleagă că, arătând spre cele patru deschideri ale vasului, făcuse de fapt semnul sfânt.

Sultanul i-a răspuns: „Pe unde vrei, pe acolo să bei.” Patriarhul a băut toată otrava, lăsând doar puţină spumă în pahar, şi atunci i-a spus sultanului: „Mărite, acum, la rândul meu, vă voi cere o favoare. Vreau, regele meu, ca şi acel ministru care a pregătit această cumplită otravă să bea numai resturile din acest pahar.”

Ministrul evreu, care cunoştea puterea otravei, se codea, dar, la ordinul sultanului, a fost constrâns să bea ceea ce rămăsese pe pereţii paharului şi, de îndată ce a băut, a căzut pe loc mort. În timp ce patriarhul care a băut toată otrava, prin credinţa şi puterea lui Hristos, nu a păţit nimic. Astfel s-au adeverit cuvintele Sfintei Evanghelii şi creştinismul a ieşit învingător.

Arhimandritul Teofil

Patriarhia Ecumenică, pentru a se asigura că această minune, despre care s-a dus vestea, s-a petrecut cu adevărat, a trimis în Alexandria sub autoritatea exarhiei patriarhale pe Episcopul de Dyrrachium Doroteu, iar ca ajutor al acestuia pe arhimandritul şi secretarul Patriarhului Ecumenic Pahomie I, Teofil.

Teofil, sub puternica impresie a acestei minuni dumezeiești de care s-a încredinţat, a fost într-atât cuprins de frică, încât, după ce a scris darea de seamă şi a dat-o episcopului de Dyrrachium, nu s-a mai întors la Constantinopol, ci s-a dus în Sfântul Munte şi s-a închinoviat la Sfânta Mănăstire Ivir.

La Mănăstirea aceasta a rămas ani buni şi, pentru că era un caligraf desăvârşit, a caligrafiat aproape toate cărţile bisericeşti şi de slujbă ale Mănăstirii, dar pentru a afla mai multă liniştire s-a dus în Pustia Kapsálei, unde cu harul lui Dumnezeu s-a nevoit şi a înaintat în rugăciunea minţii şi smerenie, trecând la cele veşnice în cuvioşenie.

Dumnezeu, pentru răbdarea, multa smerenie şi nevoinţele sale i-a dat harul sfântului mir, care a început să izvorască după moartea sa, aşa cum se menţionează în Viaţa sa, umplând până astăzi de bună mireasmă toată biserica acelei Colibe, unde sub Sfânta Masă sunt îngropate moaştele sale, din care, întrucât Coliba unde a adormit aparţine de Mănăstirea Pantocrator, s-a luat, aşa cum se spune, „spre sfinţirea Mănăstirii”, mâna dreaptă a Sfântului Teofil.

Note:

1 Karéea sau Karyés.

2 Scil. locuitori la Chilii (n. trad.).

3 Ἱερά Κοινότητα este organul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc, fiind alcătuită din cei douăzeci de delegaţi ai Mănăstirilor chiriarhe atonite şi condusă de primul-epistat sau protepistatul Sfântului Munte; este organul echivalent, la nivel politic, senatului sau parlamentului (n. trad.).

4 Mănăstire care nu se află în ascultare juridică faţă de episcopul local, ci este dependentă direct de Patriarhul Ecumenic, al cărui nume şi este pomenit la toate Rânduielile liturgice (n. trad.).

5 Ἱερά Ἐπιστασία (n. trad.).

6 Care aparţine de Mănăstirea Simonopetra (n. trad.).

7 Sau Portăriţa (n. trad.).

8 Ἀκολουθία τοῦ καιροῦ – este rânduiala pregătitoare în vederea dumnezeieştii Liturghii, pe care o săvârşesc doar liturghisitorii (n. trad.).

9 Cea cu trei mâini (n. trad.).

10 Cu trei mâini (n. trad.).

11 Παλαιοµονάστηρο.

12 Scil. cavernă. După monahul Dorotei (Sfântul Munte…, op. cit., vol. al II-lea, pp. 36-37), cavia se referă la Chilia sau camera de mici dimensiuni, aflată în interiorul Mănăstirii, dar la subsolul zidurilor de fortificaţii, destinată fiind nevoinţei monahale mai aspre, dar şi la construcţia alcătuită dintr-o cameră sau cel mult două, care aparţine de o Chilie sau Colibă pe care deţinătorul le poate închiria unui caviot; numărul acestor cavioţi a fost limitat şi în urma hotărârilor luate de comunitatea monahală în 1931, precum şi de enciclica Patriarhului Ioachim al II-lea „περὶ καβιωτών καὶ ἀλητῶν (referitor la cavioţi şi vagabonzi)” (n. trad.).

13 La baza acestei mişcări se află scrierea monahului rus Ilarion, În Munţii Caucaz, apărută la Batalpasinsk în 1907 în limba rusă şi republicată la Kiev în 1910, în care autorul foloseşte ca argumente principale câteva dintre afirmaţiile Sfântului Ioan de Kronstadt, pe care, aşa cum s-a demonstrat, le-a înţeles eronat (pentru detalii, vezi Monahul Doroteu, Sfântul Munte…, op. cit., vol. I, pp. 174-182).

14 Sala de şedinţe, unde se reunesc reprezentanţii obştii monahale sau obştea întreagă pentru a lua decizii, hotărâri sau pentru a discuta diferite teme sau probleme (n. trad.).

15 Autorul se referă la momentul scrierii cărţii, anii ΄60-΄70 ai secolului trecut (n. trad.).

16 În limba greacă termenul καψάλα desemnează trunchiul unui copac ars pe jumătate sau o întindere de pădure distrusă de incendiu (n. trad.).

17 Faneroménos.

Sursa: Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul, Editura Sophia, 2013, pp. 55-68 / Foto: Arhiva blogului

Fragmentul de față apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduința editorului cărții, d-na Mihaela Voicu, căreia îi mulțumim.

Se va prelua doar cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Hristos cu alt chip, fresca lui Manuil Panselinos de la Biserica Protaton, Karyes, Sfântul Munte

Icoana lui Hristos „cu alt chip” este o frescă a lui Manuil Panselinos (sfârşitul sec. XIII), aflată în nişa proscomidiarului din altarul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Protaton, „mama tuturor bisericilor aghiorite”, din Karyes, Sfântul Munte. O aureolă mare ce poartă semnul crucii înconjoară capul Mântuitorului. Este o imagine a chipului lui Hristos cu totul diferită de celelate reprezentări cunoscute în iconografia bizantină. Cu adevărat este Domnul „cu alt chip”. În ciuda semnelor de deteriorare, imaginea este impresionantă. Mântuitorul este reprezentat cu chipul plin, părul bogat, îngrijit şi o privire deosebit de pătrunzătoare care domină pe cei doi ucenici ce mergeau spre Emaus, a căror inimă întârzia să creadă în profeţii şi ai căror ochi erau împiedicaţi să-L cunoască pe Iisus. Panselinos luminează chipul cu un roşu intens ce transformă şi materializează înfăţişarea.

Aşa cum scrie Iorgos Teotokas, privirea este „profundă- cu o profunzime de nemăsurat, cerească, supralumească, dar incredibil de vie şi prezentă în inima vieţii, ne fixează de departe într-un chip caruia nu se poate rezista şi nici explica, rămânând cred, de neuitat pentru totdeauna.”

Sursa de inspiraţie a imaginii o reprezintă istorisirile despre apariţiile Mântuitorului de după Înviere. Evangheliştii Luca şi Marcu ne relatează întâmplări în care Domnul se arată „cu un alt chip” şi nu cu cel cunoscut.

Evanghelistul Luca descrie ceea ce se petrece în ziua Învierii Domnului, cu doi ucenici care aparţineau cercului larg de ucenici ai lui Hristos. Se îndreaptă către Emaus, un sat aflat la cca. 11 Km, „şaizeci de stadii” de Ierusalim. Mai curând, se întorc la casele lor. Trişti, posomorâţi, deznădăjduiţi şi dezamăgiţi. Ca să-şi aline marea tristeţe, învie în amintire faptele şi discută despre toate câte s-au petrecut. Vorbesc despre Domnul, despre moartea Sa pe Cruce, despre informaţiile unor femei din cercul lor care au mers la mormânt şi nu au găsit trupul Domnului ci au văzut îngeri care le-au vorbit de Înviere, şi despre adeverirea acestor veşti de către Petru şi Ioan. Dar ei nu crezuseră în Învierea Domnului. Teofilact al Bulgariei (P.G. 123, 1113) scrie despre necredinţa, nedumerirea, încurcătura şi reţinerea ucenicilor. Le justifică prin minunea învierii, prin motivul faptului excepţional al Învierii. Au uitat cuvintele Domnului: „ după trei zile voi învia”. De ucenicii deznădăjduiţi se apropie cineva. Aceştia Îl privesc. Un necunoscut. Era Domnul Înviat. Ochii lor „erau ţinuţi”, ceva îi împiedica, să nu-L cunoască (Luca 24,16). Aceasta a voit-o Domnul. Nu Îl înţelegeau pentru că Se arăta cu o altă înfăţişare şi alte trăsături. Trupul Lui nu se mai supunea legilor firii ci celor duhovniceşti. De aceea nu L-au putut recunoaşte cei doi ucenici. Evanghelistul Marcu îl completează pe Luca scriind: „ După aceea, Iisus S-a arătat în alt chip la doi dintre ei, pe când mergeau la o ţarină” (Marcu 16,12).

Domnul, cu Trupul Său transfigurat, călătoreşte alături de cei doi ucenici la Emaus. Vorbeşte cu ei şi le spune că trebuie să creadă tot ceea ce au spus profeţii despre persoana lui Hristos. Pe când vorbea Domnul, inima lor „ardea”. Simţeau o căldură interioară. Tresăltând şi vibrând, bătea pe măsură ce ascultau pe necunoscut tâlcuindu-le Scripturile. Cuvintele Domnului erau înflăcărate şi încălzeau inimile cu dragostea lui Dumnezeu. Sfântul Efrem Sirul spune că acest „foc” este sfânt şi imaterial, luminează sufletele, le încearcă şi arde răutatea.

La rugămintea lor, Mântuitorul a primit să rămână la masa de seară. Dar, în momentul în care Domnul a binecuvântat pâinea, ochii ucenicilor s-au deschis şi L-au recunoscut. În clipa aceea, Domnul S-a făcut nevăzut.

Cei doi ucenici au lăsat mâncarea şi s-au întors la Ierusalim ca să povestească ce li s-a întamplat. Acolo i-au gasit adunaţi pe cei unsprezece apostoli şi pe alţii, discutând despre Învierea Domnului şi cum S-a arătat apostolului Petru. Au povestit tot ceea ce li s-a întâmplat în drumul spre Emaus şi cum L-au recunoscut când a frânt pâinea (Luca 24, 33-35).

Cine erau cei doi ucenici care mergeau spre Emaus în ziua Învierii? Evanghelistul Luca, cel ce povesteşte întâmplarea, menţionează numele unuia, care se chema Cleopa. Numele celuilalt îl trece sub tăcere. Datorită acestei omisiuni, unii au crezut că celălalt ucenic era Luca. Evanghelistul însuşi nu menţionează că era acesta.

Unii Părinţi ai Bisericii şi scriitori bisericeşti îl consideră pe Luca unul din cei doi ucenici, numele lui fiind menţionat în imnologia Bisericii noastre. În Luminanda 5, care comentează teologic evanghelia utreniei se menţionează că al doilea ucenic era evanghelistul Luca. Alţii însă, după cum scrie Teofan Kerameus, Episcopul Tavromeniei, „susţineau cu certitudine că este Natanail Cananitul, alţii Simon (Kiril al Alexandriei) iar alţii altcineva. Se pare însa că este Luca… şi din modestie şi-a ascuns numele.”

Sursa: Agiazoni

Traducere din limba greacă de Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos

Se va prelua cu precizarea sursei – Blogul Sfântul Munte Athos

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin” de la Biserica Protaton, Karyes, Sfântul Munte Athos [up-date]

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin” de la Biserica Protaton, Karyes, Sfântul Munte Athos

Ieromonahul Iustin Simonopetritul

Icoana și istoria ei

În Biserica străveche Protaton, în Sfântul Altar, se află așezată într-o strană, în locul Tronului de sus, cinstita și făcătoarea de minuni Icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se numește „Axion estin”. Se numește astfel, pentru că înaintea acestei Icoane s-a cântat pentru prima dată de către Arhanghelul Gavriil această cunoscută cântare. „Această venerabilă și sfântă Icoană din vremuri străvechi a constituit fala Kareilor, slava Protaton-ului, acoperământul și ocrotitoarea Chiliilor din jur”, dar și slava, lauda și ocrotitoarea întregului Sfânt Munte.

Părintele Iustin Simonopetritul, 2005

Istoria Icoanei a scris-o, în 1548, Protosul Sfântului Munte, ieromonahul Serafim, care se distingea prin virtute, înțelepciune, cultură și neagoniseală. Ca Protos conducea Sfântul Munte cu dreptate și înțelepciune evanghelică. A fost starețul Sfântului Dionisie din Olimp, în perioada când acela trăia în Karyes, și era legat printr-o prietenie strânsă cu Cuviosul Teofil, Izvorâtorul de Mir, care în acea vreme se nevoia în Kapsala vecină. A ajutat cu bani la înnoirea Chiliei Sfântului Teofil și a zidit din temelie pridvorul Protaton-ului.

Această istorie a fost publicată pentru prima dată în Noul Martirologhion al Sfântului Nicodim Aghioritul, de unde s-a republicat de mai multe ori. Însemnătatea textului, acrivia lui în privința istorisirii și eleganța lui ne silesc s-o publicăm așa cum este acolo.

„A lui Serafim Protosul, memoriul despre minunea care s-a săvârșit de Arhanghelul Gavriil în Sfântul Munte al Athonului; adică despre cântarea îngerească AXION ESTIN.

Lângă Schitul Protaton-ului, care se află în Karyes, acolo aproape, pe moșia Sfintei Mănăstiri Pantocrator, este o vale mare, care are diferite chilii. În una din aceste chilii, închinată Adormirii Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, locuiește un ieromonah bătrân și virtuos împreună cu un ucenic. Deoarece nu era obiceiul ca în fiecare Duminică să se facă priveghere în mai sus-amintitul Schit al Protaton-ului, într-o Sâmbătă seara, voind bătrânul să meargă la o priveghere, îi spune ucenicului său:

–     Fiule, eu voi merge la priveghere, după obicei, iar tu rămâi la chilie și citește-ți după putere pravila ta.

Și astfel a plecat. Dar încă nu se înserase că, iată, bate cineva la ușa chiliei. Atunci fratele a mers în grabă și, deschizând ușa, vede un monah străin care, intrând, a rămas în chilie în acea noapte.

La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi Slujba. Când au ajuns la Ceea ce ești mai cinstită, monahul chiliei a cântat numai «Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii…» până la sfârșit, adică obișnuita și vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de canoane. Însă acel monah străin, făcând un alt început al cântării, a cântat astfel: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru». Apoi a cântat și Ceea ce ești mai cinstită până la sfârșit. Auzind acestea monahul gazdă, s-a minunat și a spus părutului străin:

–     Noi cântăm numai «Ceea ce ești mai cinstită», iar de «Cuvine-se cu adevărat» niciodată nu am auzit, nici noi, nici cei de dinaintea noastră. Dar te rog, fă dragoste, și scrie-mi și mie această cântare, ca să o cânt și eu Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu!

–     Adu-mi cerneală și hârtie, ca s-o scriu, i-a spus monahul străin.

–     Dar nu am nici cerneală, nici hârtie, i-a răspuns cel de casă.

–     Atunci, adu-mi o lespede de piatră, i-a spus părutul străin.

Monahul alergând a aflat o lespede de piatră și i-a adus-o. Străinul luând-o, a scris pe ea cu degetul său cântarea mai sus-zisă: «Cuvine-se cu adevărat». Și, – o, minune! – atât de adânc s-au întipărit literele în lespedea cea tare, de parcă ar fi fost scrise pe lut moale. Apoi îi spune fratelui:

–     De astăzi înainte astfel să cântați și voi, și toți ortodocșii.

Și spunând acestea, s-a făcut nevăzut. Acela a fost Îngerul Domnului, trimis ca să ne descopere această cântare îngerească și Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă. Dar, mai degrabă, a fost Arhanghelul Gavriil, așa cum s-a spus la început.

După ce starețul a venit de la priveghere și a intrat în chilie, ucenicul său a început să cânte Cuvine-se cu adevărat, așa cum îi poruncise Îngerul, după care i-a arătat starețului și lespedea de piatră cu versurile cântării încrustate în ea de către Înger. Starețul, auzind și văzând acestea, a rămas uimit de acest lucru minunat.

Și luând amândoi acea lespede de piatră scrisă de Înger, au mers la Protaton și au arătat-o Protosului Sfântului Munte și celorlalți bătrâni ai Sinaxei obștești, povestindu-le toate cele întâmplate. Aceștia slăvind într-un glas pe Dumnezeu și mulțumind Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, pentru acest lucru minunat, au trimis degrab piatra la Constantinopol, la Patriarh și la împărat, înștiințându-i prin scrisoare despre toată istoria acestui fapt minunat.

Biserica Protaton, Turnul clopotniţei şi clădirea sfintei Chinotite. Foto via Monastiriaka

De atunci această cântare îngerească s-a răspândit în toată lumea, pentru a fi cântată Maicii lui Dumnezeu de către toți ortodocșii. Iar sfânta Icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se afla în biserica acelei Chilii, unde a avut loc minunea, a fost adusă de către Părinții Sfântului Munte în Biserica Protaton-ului. Și în ea se află până astăzi, așezată deasupra Tronului de sus, înlăuntrul Sfântului Altar, deoarece înaintea acestei icoane s-a cântat mai întâi de către Înger această cântare. Iar acea Chilie a primit numele de Axion estin. Și valea, în care se află acea Chilie, se numește de către toți până astăzi «Adin» (așa a se cânta), pentru că aici s-a cântat mai întâi această cântare îngerească și Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă.”

Sfântul Nicodim Aghioritul continuă: „Că această minune este foarte veche și că Îngerul care s-a arătat a fost Arhanghelul Gavriil, se arată și în Mineiele tipărite, în unsprezece zile ale lunii Iunie, astfel: „În această zi Soborul Arhanghelului Gavriil din Adin”. Datorită faptului că în unsprezece zile ale lui Iunie s-a săvârșit acest lucru minunat, părinții de atunci săvârșeau sobor și Liturghie în fiecare an, în valea mai sus-zisă, supranumită Adin, în amintirea minunii, cinstind și slăvind pe Arhanghelul Gavriil, care, de la început până la sfârșit, a fost dumnezeiescul lăudător al Născătoarei de Dumnezeu, precum și hrănitorul, slujitorul și bine-vestitorul ei cel aducător de bucurie. Astfel el a slujit și la descoperirea acestei cântări închinate Maicii lui Dumnezeu, ca singurul întru toate potrivit acestei slujiri.

Și precum demult Dumnezeu, Stăpânul tuturor, a dat cele zece porunci evreilor scrise cu degetul Său pe două lespezi de piatră, tot astfel și acum mai-marele Îngerilor lui Dumnezeu a dat tuturor ortodocșilor cea mai dulce și mai iubită cântare a Maicii lui Dumnezeu, scrisă pe lespede de piatră cu degetul său îngeresc.

„Vezi și cum s-a împlinit proorocia dumnezeiescului Gavriil, despre care a spus, că această cântare o vor cânta toți ortodocșii. Și atât de dorită s-a făcut tuturor ortodocșilor această cântare alcătuită de Înger, încât chiar și copii cei mici ai creștinilor, o știu și o cântă astăzi cu mare glas, cu mare bucurie a inimilor lor, spre slava Născătoarei de Dumnezeu, pentru ale cărei mijlociri să ne învrednicim de Împărăția Cerurilor”. Amin.

Timpul exact al arătării Îngerului

Pentru determinarea timpului acestei arătări îngerești suntem călăuziți de două elemente importante:

a)   În Slujba tipărită a Icoanei „Axion estin” se spune: „Prezenta minune s-a săvârșit în timpul împărăției lui Vasilie și Constantin, frați buni, numiți Porfirogeniți, fiii lui Romano cel Nou, în anul 980, patriarh fiind Nicolae IV Hrisovergos, în anul de la facerea lumii 6490. Însă anul acesta corespunde cu  anul mântuirii 982, iar nu cu 980. Împărații care sunt pomeniți sunt Vasilie II Bulgaroctonul (976-1025) și Constantin VIII (1025-1028).

b)  În memoriul de mai sus se spune că minunea a avut loc într-o zi de Duminică și că în Mineiele vechi Soborul Arhanghelului Gavriil din Adin este consemnat la 11 Iunie. Deoarece, așa cum se vede, la 11 Iunie s-a săvârșit această minune, atunci trebuie căutat la anul 982, când 11 Iunie a căzut într-o zi de Duminică.

Compunerea cântării și întrebuințarea ei liturgică

Biserica Protaton, Karyes, Foto Laurenţiu Dumitru

Cântarea închinată Maicii lui Dumnezeu „Cuvine-se cu adevărat” este compusă din două cântări deosebite. Din pre-cântarea arătată de Înger: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru” și din irmosul Cântării 9 a Canonului din Vinerea Mare: „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”, cântare alcătuită de Sfântul Cosma, făcătorul de Canoane (sec. VIII).

Începând cu sfârșitul secolului X, cântarea a intrat în cultul liturgic și se cânta la Liturghia Dumnezeiescului Ioan Gură de Aur, în orice zi se săvârșește ea, după ecfonisul „Mai ales pentru Preasfânta, Curata…”, de către strana de rând, pe glasul pe care s-a cântat Heruvicul. Desigur sunt cazuri când ea „se lasă” și se cântă altceva în locul ei.

Cântarea se cântă, de asemenea, la Utrenie și la cele două Paraclise ale Născătoarei de Dumnezeu și se rostește la Rugăciunile mesei și la Pavecernița Mică.

Potrivit cu tradiția athonită locală, Arhanghelul Gavriil a cântat această cântare pe glasul II.

Slujba Icoanei „Axion estin”

Slujba completă a Icoanei „Axion estin” a fost alcătuită de învățatul ierodiacon Benedict de la Mănăstirea rusească, „din evlavie pentru Stăpâna Născătoarea de Dumnezeu, la cererea Eclesiarhilor Protaton-ului, în anul 1838”.

A fost tipărită de patru ori în Atena (1854, 1857, 1890, 1971) și  o dată în Karyes, Sfântul Munte Athos (1924). Traducerea în slavonă a fost tipărită de două ori, o dată în Constantinopol (1861) și o dată în Tesalonic (1910).

Canonul este alcătuit pe glasul IV: „Deschide-voi gura mea”. În locul sinaxarului este pus memoriul Protosului Serafim. Slavele care au fost puse pe note „au fost copiate cu mâna de către Monahul Averchie, reprezentantul Sfintei Mănăstiri Xenofont, în anul 1923”.

Procesiunea cu Sfânta Icoană

A doua zi de Paști, la Biserica Protaton, se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie praznicală, după care urmează măreața procesiune cu Icoana făcătoare de minuni în hotarele Schitului Kareilor, „cu prapuri și dumnezeiești icoane, cu preoți și diaconi ce poartă lumânări aprinse, cu sfeșnice și cu toată mulțimea de monahi, cântând troparele izvorâtoare de miere și vesele ale strălucitului Paraclis, ce se cântă de obicei în aceste locuri”.

Procesiunea cu Icoana se face „pentru dragostea noastră, adică pentru a ni se sfinți casele noastre, de a ni se binecuvânta roadele noastre, pentru a alunga orice insectă vătămătoare din grădinile, viile și copacii noștri, și, în sfârșit, pentru a curăța aerul de orice substanțe vătămătoare și astfel să-l facă potrivit pentru sănătatea trupurilor noastre”.

Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin”, 1913

La procesiune participă arhiereul, Sfânta Epistasie, autoritățile politice și mulțime de lume, care vine din diferite părți ale Muntelui, de la mănăstiri, schituri și mai ales de la chiliile din jurul Karyesului, arătând prin aceasta fierbintea evlavie și respectul față de Ocrotitoarea de obște, străjuitoarea și păzitoarea acestui loc sfânt, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea. Înainte de război, numărul oamenilor care participau la procesiune trecea de două mii.

Traseul procesiunii este stabilit încă din cele mai vechi timpuri, iar în Tipicul ei este descrisă cu lux de amănunte. În diferitele opriri ale procesiunii se rostesc diferite ecfonise și rugăciuni pentru îndepărtarea bolilor și epidemiilor care se apropie de oameni, de plante și de copaci, precum și animale.

Tipicul este scris pe trei manuscrise, care se păstrează în biblioteca Protaton-ului. Primul a fost scris în 1908. În acesta se arată că procesiunea începe de la Biserica Protaton-ului și urmează traseul: conacul iviritic, Turnul lui Makri, Mănăstirea Cutloumusiu – unde o primește egumenul și preoții îmbrăcați în veșminte -, Turnul lui Ravduh, Mănăstirea lui Alipie, Crucea lui Hrisostom, Crucea Sfântului Ștefan, Crucea de mai sus a duhovnicului Sava, Crucea lui Karpoulis și a lui Psaras, Crucea Sfântului Antonie cel Mare și a Sfântului Vasilie, Crucea Zografului, Mănăstirea Sfântului Sava la turn, conacul Xiropotamului și iarăși în marea biserică a Protaton-ului.

Al doilea a fost scris în anul 1851 de către cunoscutul pictor și eclesiarh al Protaton-ului, ierom. Macarie Galatsianos.

Al treilea a fost scris în 1913 și este realitate o copie a celui de mai înainte.

În ultimele două Tipice au fost adăugate încă câteva opriri ale procesiunii cu respectivele ecfonise: conacul Pantocratorului, Crucea Schitului Sfântului Panteleimon, conacul Mănăstirii Sfântului Pavel, conacul Rusikonului și „sediul de obște al Epistaților”. (Procesiunea) nu trece însă pe la Turnul lui Makri, iar Crucea lui Kaproulis este pomenită drept Crucea Chioșcului.

Toți monahii doresc ca Icoana izvorâtoare de Har să treacă pe lângă Chiliile lor, care să fie binecuvântate cu trecerea ei. La fiecare Chilie se citește Evanghelia corespunzătoare și se cântă troparul Sfântului Chiliei respective.

Procesiunea continuă să se săvârșească neîntrerupt până astăzi, în ciuda drumului de multe ceasuri pe care îl fac monahii și mirenii cinstind Harul ei și cerând binecuvântarea ei. În anii de demult, după ce se întorceau de la procesiune, după săvârșirea Vecerniei, mergeau cu toții „sus la Catehumene (locul unde în vechime stăteau catehumenii) și acolo, fiind pregătită masa, se ospătau toți frații care participau la procesiune, făcându-se bucurie și mângâiere mare”.

Minunile Icoanei în timpul procesiunii

În Tipicele de mai sus sunt pomenite și următoarele semne minunate pe care le-a arătat Dumnezeu:

În anul 1508 monahii de la Chilia Sfântului Ștefan a Mănăstirii Dionisiu, în vremea procesiunii au părăsit chilia, s-au ascuns și nu au vrut să primească Icoana Născătoarei de Dumnezeu; nici pe monahii ce participaseră la procesiune nu i-au băgat în seamă. Însă în aceeași noapte o ploaie puternică cu grindină a stricat cu totul viile, copacii și grădina lor, în timp ce ale vecinilor lor au rămas „întregi și nevătămate”. Monahii, conștientizând păcatul lor, au alergat la Mănăstirea Dionisiu și au vestit întâmplarea Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, care se afla atunci acolo. Acela i-a pedepsit după cum se cuvenea, iar în al doilea an au primit cu cinste Icoana și i-au tratat cum se cuvine pe monahi. Apoi căzând la pământ și-au cerut iertare pentru purtarea lor din anul trecut.

Și monahii Mănăstirii Cutlumuș de două ori nu au luat parte la procesiune, spunând că „noi avem mănăstire mare și se cuvine să facem procesiune separată, precum fac și celelalte mănăstiri; și nu vom ține această tradiție veche a Părinților”. Și „îndată mânia lui Dumnezeu a venit peste ei”. Prima oară, cei de alt neam le-au ars corabia mănăstirii și portul, iar Axia două oară, trapeză de curând zidită a mănăstirii împreună cu alte zidiri au căzut „deodată ca zidurile Ierihonului”.

Icoana și neamul grecesc

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” la Tesalonic, cu ocazia serbării centenarului eliberării orașului de sub jugul otoman, octombrie 2012

La 3 Octombrie 1913 monahii athoniți, după ce au săvârșit rugăciune cu priveghere de toată noaptea, au întocmit Rezoluția monumentală „a veșnicei și nedespărțitei uniri cu Mama Grecia”, care a fost semnată de egumenii și proestoșii mănăstirilor, după ce mai întâi au făcut câte trei metanii înaintea „celei mai renumite” icoane din Sfântul Munte și sărutând cu profundă emoție și lacrimi pe Preacurata Stăpână și ocrotitoarea Athonului. Acest document a fost transcris și ștampilat de Chinotită și de mănăstiri, după care un exemplar a fost trimis regelui Constantin, „urmașul pururea fericiților Împărați, întemeietorii Sfintelor Mănăstiri”, iar alte exemplare la Marea Biserică a lui Hristos (Constantinopol), la toate guvernele statelor ortodoxe și la membrii „Conferinței Ambasadorilor din Londra”.

Icoana „Axion estin” a fost tipărită și pe declarațiile oficiale ale împrumutului athonit din 1931, în urma neprețuitului prinos oferit de mănăstiri, prin donarea celei mai mari părți ale metoacelor lor pentru reabilitarea celor săraci și a celor refugiați în urma catastrofei din Asia Mică.

În 1963, cu pretextul sărbătorii oficiale al mileniului Sfântului Munte, cinstita Icoană, în urma hotărârii Sfintei Chinotite și însoțită de mai mulți mitropoliți, politicieni și oficialități militare, a reprezentanților mănăstirilor, a slujitorilor Protaton-ului etc., a fost dusă la Atena, unde a fost primită cu onoruri deosebite, cu profundă evlavie și emoție. Mulțime de credincioși din capitală au avut astfel ocazia să se închine la cinstita și străvechea Icoană, care pentru prima oară ieșea din sfântul ei leagăn.

În Biserica Protaton se săvârșesc zi și noapte slujbe și se continuă neîntrerupt paraclisele și rugăciunile monahilor către Icoana Născătoarei de Dumnezeu din Karyes.

Evlavioșii creștini din Grecia și din străinătate trimit numele lor pentru a fi pomenite la Liturghii. Marele număr de închinători, care zilnic vin în Karyes, primesc binecuvântarea Icoanei de la Protaton. Multe editări ale memoriului și ale slujbei, mulțimea reproducerilor și, mai ales, minunata răspândire a cântării „Axion estin” predată de Înger, au făcut ca Icoana să fie cunoscută în întreaga lume.

Sursa: Ieromonahul Iustin Simonopetritul, „Axion estin” – Icoana făcătoare de minuni de la Protaton via marturieathonita.ro / Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, Chilia Bunavestire – Schitul românesc Lacu

Vezi şi Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” din Karyes, Sfântul Munte Athos, a ajuns la Tesalonic cu ocazia serbării centenarului eliberării orașului de sub jugul otoman

Ascultă şi Slujba Paraclisului la Icoana Axion Estin (Παρακλητικὸς Κανὼν τῆς Εἰκόνος «Ἄξιον Ἐστιν»):

Manuil Panselinos: Frescele Bisericii Protaton din Karyes (199 fotografii)

Manuel Panselinos, socotit unul dintre cei mai mari pictori din toate timpurile, reprezentant de seamă al Școlii macedonene (sec. XIII-XIV). Numele său este indisolubil legat de tradiția athonită, Panselinos fiind autorul frescelor din Biserica Protaton din Karyes, capitala Sfântului Munte, socotite capodopere ale artei iconografice bizantine.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” din Karyes, Sfântul Munte Athos, a ajuns la Tesalonic cu ocazia serbării centenarului eliberării orașului de sub jugul otoman

Această prezentare necesită JavaScript.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” la Tesalonic, cu ocazia serbării centenarului eliberării orașului de sub jugul otoman, octombrie 2012

Așa cum anunțam încă din luna august, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” din Karyes, Sfântul Munte Athos va fi adusă la Tesalonic

Momentul mult așteptat a venit. Sâmbăta, 13 octombrie 2012, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a pornit din Biserica Protaton din Karyes spre Dafni și mai apoi a fost întâmpinată cu mare fast la Tesalonic de către IPS Ieronim al Atenei și Antim de Tesalonic, de numeroși oficiali, primarul orașului, parlamentari și reprezentanți ai armatei. În prezența a mii de credincioși greci, Sfânta Icoană a fost dusă în procesiune la Biserica Sf. M. Mc. Dimitrie, unde a fost expusă venerării credincioşilor.

Tesalonicul sărbătorește în acest an centenarul eliberării sale de sub jugul otoman şi, cu această ocazie, Comunitatea monastică din Sfântul Munte Athos a hotărât aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” (Vrednică este) în acest oraş. Istoria icoanei spune că în faţa ei, în 11 iunie 980, Sfântul Arhanghel Gavriil a apărut unui monah athonit, spunându-i să adauge la rugăciunea către Maica Domnului: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii…”, cuvintele „Vrednică eşti cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”.

Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” a ieșit foarte rar din Muntele Athos, numai în cazuri cu totul speciale. Aceasta este a cincea oară (anterior a fost în 1963, 1985, 1987, 1999) și pentru a doua oară la Tesalonic (unde a mai ajuns în 1985). Aşa cum menţionează comunicatul Kinotitei athonite, icoana făcătoare de minuni va fi expusă venerării credincioşilor în Biserica Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir din Tesalonic până la sfârșitul lunii octombrie, ca răspuns la cererea mitropolitului cetăţii şi a unei mulţimi mari de credincioşi.

O nouă procesiune cu Sfânta Icoană „Axion Estin” va începe la ora 11, joi, 25 octombrie.

Traducere și adaptare după diferite surse de limbă greacă: Laurențiu Dumitru

Această prezentare necesită JavaScript.

Paștile la Protaton și Simonopetra (video)

Paștile la Biserica Protaton din Karyes (capitala Sfântului Munte) și la Mănăstirea Simonopetra (video)

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” din Karyes, Sfântul Munte Athos va fi adusă la Tesalonic

Tesalonicul va sărbători în acest an centenarul eliberării sale de sub jugul otoman şi cu această ocazie, Comunitatea monastică din Sfântul Munte Athos a hotărât aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” (Vrednică este) în acest oraş.

Istoria icoanei spune că în faţa ei, în 11 iunie 980, Sfântul Arhanghel Gavriil a apărut unui monah athonit, spunându-i să adauge la rugăciunea către Maica Domnului: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii…”, cuvintele „Vrednică eşti cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”.

Aşa cum a menţionat comunicatul Kinotitei athonite, icoana făcătoare de minuni va fi expusă venerării credincioşilor din Tesalonic în luna octombrie, ca răspuns la cererea mitropolitului cetăţii şi a unei mulţimi mari de credincioşi.

Ştirea a devenit un adevărat eveniment în Grecia. La ultima vizită a icoanei în Grecia, o mulţime imensă de credincioşi a venit să venereze sfântul chip. De asemenea s-au anunţat înfiinţarea unor chartere care să aducă pe credincioşii greci din Australia şi din alte zone ale pământului.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: romfea.gr via doxologia.ro