Audio Ortodoxia, aplicație disponibilă pe telefoane și tablete Android

Vă invităm să audiați peste 71 de ore de învățături duhovnicești, adevărate comori pentru creștinul ortodox!

Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.audioortodoxia

– Sfânta Evanghelie – rostită de Pr. Mircea Stoleriu
– Noul Testament – rostit de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Psaltirea – rostită de Pr. Mircea Stoleriu
– Biblia povestită copiilor – rostită de Ierom. Ștefan Nuțescu
– File de pateric – rostite de Pr. Mircea Stoleriu
– Lumină lină (catehism ortodox) – rostite de Pr. Mircea Stoleriu
– Sfântul Nectarie (viața, minuni și învățături) – rostite de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Pravila zilnică a creștinului – rostită de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Sinaxar audio – rostit de Pr. Adrian Mazilița (sinaxar.ro)

În curând:
– Acatiste
– Pilde și povestiri pentru copii

Aplicația a fost realizată cu binecuvântarea Ierom. Ștefan Nuțescu de la Chilia Bunavestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, la inițiativa părintelui Valeriu Botezatu din Sydney, Australia și cu sprijinul generos al Părintelui Mircea Stoleriu, preot paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, cartierul Galata, Iași.

Precizare:

Aplicația are suport pentru Android Auto (pentru vehiculele echipate cu sistem multimedia) și necesită acces la Internet pentru redarea conținutului audio (face streaming, nu stochează local). Consumă date mai puțin decât YouTube, căci sunt doar audio.

S-ar putea să te intereseze și Psaltirea, Acatistierul, Cartea de rugăciuni și Viețile Sfinților pe telefoane și tablete Android

Pelerinajul unor greci în pustiul Arizonei, la Mănăstirea Sf. Antonie cel Mare, ctitoria lui Gheronda Efrem Filotheitul

Binecuvântați fie acești tineri!

Din aeroportul Phoenix ne-a luat un tânăr monah de la Sfânta Mănăstire, părintele Antónios. Orașul Phoenix este imens: are cinci milioane de locuitori și o suprafață de patru ori mai mare decât Atena. Bulevardele sale uriașe cu câte șase benzi sunt impesionante. Nu prea are verdeață, fiindcă este situat la marginea pustiului Arizonei. După aproximativ o oră, am ajuns la Sfânta Mănăstire.

Intrarea mănăstirii este deosebit de frumoasă, fără porți de fier sau de lemn. Un mic parapet până la piept separă mănăstirea de pustiul din împrejurimi. Pe când căuta un loc prielnic pentru a zidi mănăstirea, ajungând în acest loc, gheronda Efrem a auzit clopote bătând, precum cele ale mănăstirii Filothéou din Sfântul Munte. Le-a auzit și însoțitorul său, bătrânul monah Antónios. Astfel și-au dat seama că este un semn din cer, care le arăta locul în care trebuia construită mănăstirea. Ca urmare a rugăciunilor făcute de Gheronda, săpăturile efectuate au scos la suprafață apă din belșug. Astfel, cu rugăciunile sale, acel loc arid, uscat și plin de cactuși, s-a transformat într-o adevărată oază. Cactușii impunători au devenit hotarele în interiorul cărora au fost sădiți diverși pomi fructiferi: măslini, portocali, grepfrut, meri, bananieri, și au fost cultivate zarzavaturi și flori de tot soiul.

După ce am trecut de intrarea simplă, pavată cu piatră, am poposit în arhondaric, un chioșc spațios, din lemn, care te odihnește cu liniștea sa, cu apa răcoroasă și dulcele pe care ți le oferă cu multă generozitate părintele Márkellos, care vorbește foarte bine grecește. Apoi un monah te însoțește în camerele răcoroase, aflate în niște căsuțe joase, smerite, aflate foarte aproape de arhondaric și întru totul în acord cu peisajul din împrejurimi.

În centrul complexului de clădiri se află biserica centrală (katholikon-ul), cu hramul Sfântului Antonie, deloc impunătoare, ci dimpotrivă, destul de joasă, în armonie cu statura noastră, cu efortul nostru, cu căldura și durerea noastră, cu setea sufletului nostru uscat, rănit și însângerat. Chiar la intrare, te întâmpină doi lei de piatră, care îți amintesc de troparul din Vinerea Mare «ca un leu, Tu, Doamne, adormind cu trupul…» și îndată te umpli de emoție și optimism, gândindu-te că ți se poate întâmpla și ție ceea ce i s-a întâmplat sfântului Ioan Hrisostom. Căci acesta, binecuvântându-i pentru ultima oară pe credincioșii pe care îi împărtășise, le-a zis: Știți cum vă văd acum? Ca pe niște lei care scot foc pe nări, focul Dumnezeirii, care este harul necreat al Dumnezeului Celui în Treime.

Văzută din interior, biserica îți dă senzația că te afli în cea mai călduroasă și primitoare casă. Nu te simți pierdut în haosul dimensiunilor impunătoare ale casei unui Dumnezeu colosal, incomprehensibil și inaccesibil, ci simți o căldură prietenoasă ce te încearcă și în momentul în care te întâmpină micuțul Gheronda, care de la bun început te însoțește cu rugăciunile sale în spațiul sacru și unic al cultului ortodox.

Pronaosul, cu icoana Sfântului Antonie, ne introduce simplu și tainic în spațiul luminat, vesel și ordonat al naosului. Imediat privirea este furată de catapeteasma din piatră aurită, împodobită cu icoane mari și deosebit de frumoase. În fața ei domnesc două icoane mari: în partea dreaptă, Domnul nostru Iisus Hristos, așezat pe un tron frumos împodobit și îmbrăcat în veșmânt arhieresc, iar în partea stângă, Maica Domnului Panaghía Arizonítisa, care îl ține în brațe pe Hristos, nu în chip de prunc, ci de flăcău destul de mare. Marginile icoanei sunt îmbrăcate în argint și frumos împodobite. Chipul Sfintei Fecioare este serios și plin de har, exprimând plinătatea sfințeniei sale, în armonie cu chipul Fiului ei, care iradiază de sfințenie.

În calitate de pelerini, pot să spun atât primele noastre impresii despre biserică, cât și primele noastre experiențe trăite în întunericul acesteia, căci la ora unu din noapte am asistat la slujba de dimineață. La unu fără un sfert, ușa apartamentului unde eram cazați se deschide și se aude glasul tânărului monah Nektários, care ne strigă: Father Sarantis, get up! Father Gregorios, get up! Father Abraham, get up! Páter, ekklisía! După ce se asigură că ne-am trezit, face o metanie în fața preoților și pleacă ca să-i trezească și pe ceilalți pelerini.

Gheronda Efrem [Filotheitul] tocmai își ocupase locul său de lângă strana dreaptă. Noi, pelerinii, după ce ne închinăm la sfintele icoane, așa cum prevede rânduiala, luăm binecuvântare de la micuțul Gheronda Efrem, pe care îl auzim șoptind neîncetat «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă». Cei 45-50 de monahi și preoți ocupă stranele din față și din lateral ale primei jumătăți a naosului, în timp ce aproximativ o sută sau poate chiar mai mulți pelerini se așează în liniște în stranele din cealaltă jumătate a naosului. Cu toții au vedere spre sfintele icoane ale catapetesmei, ale iconostaselor și ale analogurilor. Nu există nici o coloană care să împiedice vederea sau să reducă din intensitatea cântărilor de la strană.

Naosul este luminat numai de cele opt candele din dreapta și din stânga ușilor împărătești, precum și de micile candele agățate în dreptul icoanelor din catapeteasmă, care par vii, pregătite să îți vorbească. La strană, monahii au aprinse lumânărele, atât cât să le permită să citească și să cânte din sfintele cărți.

La ora unu fix începe miezonoptica, care se săvârșește în jumătatea din spate a naosului, acolo unde stau pelerinii: bărbați, femei și copii. Atmosfera este cu totul aghioritică. Zilnic, pe la mănăstire trec în medie în jur de două sute de persoane, ca să-I mulțumească, să-L laude și se să roage Domnului întreit în Persoane, cu inima frântă, cu gura pecetluită și cu sufletul smerit. Atât de mare este respectul și evlavia lor, încât nu scot nici un sunet, de parcă ar fi inexistenți. Astfel, ai impresia că te afli singur în casa lui Dumnezeu.

Cântăreții și preoții, și ei foarte discreți și smeriți, te ajută să trăiești măreția Domnului răstignit și înviat din morți. Și astfel, te simți cuprins de o imensă bucurie că te afli acolo, că crezi în Dumnezeu Tatăl, Care nu te apucă de gât din înălțimea cerului ca să te forțeze să crezi în El, ci coboară El însuși spre tine (Dumnezeu Fiul), sub forma pâinii și a vinului, pentru a putea fi gustat de oricine. Iar Sfântul Duh, Care suflă unde vrea, vine și te mângâie, șoptindu-ți la ureche că martiriul tău – mare sau mic – în curând va lua sfârșit. În această lumină trăiești bucuros prezența dumnezeiască, ai ocazia să vezi comoara bunătăților duhovnicești în Hristos și să aștepți cu nerăbdare ca bucuria pe care o trăiești acum să devină permanentă, viitoare, veșnică, în sânul tuturor sfinților.

În fața icoanei Panaghía Arizonítisa, nu poți să rămâi rece, oricât ai fi de tare, de neînduplecat, de insensibil. Nu poți să nu-ți amintești în rugăciunile tale de cei dragi, căci simpla ei vedere face să ți se perinde prin fața ochilor nume, probleme, dorințe, judecăți, osândiri, nerecunoștințe, păcate, nevoi, conflicte, impasuri. Pe toate acestea, ea, Arizonítisa, le ia asupra sa și le depunde în fața Copilașului și Domnului ei, Iisus Hristos. Astfel, toate se transformă, dimpreună cu pâinea și vinul, toate devin speranță, bucurie, dragoste, credință, răbdare și întărire pentru luptele viitoare de zi cu zi, martirice, văzute sau nevăzute, pentru «pâinea cea spre ființă», pentru viața aceasta și pentru viața veșnică alături de ea și de Fiul ei.

De fiecare dată când nu slujeam și eram obligat să stau într-o strană îngustă, căutam tot timpul să mă mut într-una mai largă, mai comodă. De data asta n-am mai procedat la fel și foarte bine am făcut, pentru că, dacă plecam, poate că aș fi pierdut ceea ce câștigasem cu atâta trudă. În cele trei ore în care te afli înghesuit în strana ta, le vezi pe toate. Vezi abisul nevredniciei și al păcatelor tale și nu știi pe unde s-o apuci, cu toate că legile stricte americane, din motive de siguranță, impun ca ieșirile din orice clădire să fie prevăzute cu semnalul EXIT. Însă, chiar dacă găsești ieșirea, nu vrei să fugi. Rugăciunile lui gheronda pentru toți și toate, care se întrepătrund cu rugăciunile Bisericii triumfătoare din cer, te fac prizonier al dragostei dumnezeiești. Strana, care la început te strâmtorează, neîngăduindu-ți să te miști liber, devine o punte către cer și îți înalță sufletul din asfixia de aici și de acum, în viața de sus, care nu cunoaște sfârșit și care îți oferă o liniște dulce, o bucurie mereu crescândă, pace, iubire, puterea de a înțelege pe aproapele și nădejdea vieții veșnice.

Este cunoscut tuturor faptul că aici sfintele slujbe și Sfânta Liturghie se săvârșesc conform tipicului aghiorit. Se folosește muzica bizantină și greaca veche, la fel ca în Sfântul Munte și în toate bisericile din țara noastră (Grecia – n.tr.). Această rânduială a fost impusă în toate cele nouăsprezece mănăstiri înființate de Gheronda Efrem pe pământul american. Nu este minunat faptul că toți monahii și monahiile, care habar n-aveau de greaca veche, acum citesc și cântă în greacă, cea mai desăvârșită limbă?

Sfânta Liturghie nu durează mult, căci preotul slujitor și diaconul cântă irmologic, simplu și nelălăit. Rugăciunile nu se aud deloc, fiindcă tradiția a rânduit ca ele să fie citite în taină. De aceea nu trebuie să se audă, ca să nu-și piardă profunzimea tainică și plină de har. Așa cum în corpul uman, funcțiile cele mai importante, precum respirația, digestia și mai ales circulația sângelui, nu se observă, tot astfel și rugăciunile citite în taină acționează în mod mistic, tăcut, nevăzut de către credincioși. Sfântul Iustin Popovici, în cartea sa intitulată «Omul și Dumnezeul-om», vorbește cu multă admirație despre funcțiile minunate ale omului creat de Dumnezeu, «după chipul și asemănarea Sa». Nimeni în afară de Dumnezeul în Treime n-ar fi putut confecționa un trup perfect din pământ și un suflet nemuritor, pentru a-l crea pe om. Mergând mai departe, ce să mai spunem despre funcțiile creierului sau despre întregul sistem nervos? Atunci când dormim, inima și creierul nostru încetează să mai funcționeze? Sau funcționează fără ca omul să conștientizeze acest lucru? Omul nici nu se întreabă și nici nu este preocupat dacă îi funcționează inima, plămânii, creierul. Abia atunci când apar anumite simptome, își face câteva controale medicale și începe să aibă nedumeriri și neliniști. De ce în Trupul lui Hristos, care este Biserica, să nu funcționeze la fel lucrurile? Însuși Domnul, sfinții Apostoli, sfinții Părinți, sfântul Ioan Hrisostom, scriitorul Sfintei Liturghii, au acționat dintotdeauna în taină, după modelul rugăciunilor tainice, iar când împrejurările o impuneau, acționau și în chip vădit, după modelul ecfoniselor.

Această tradiție a fost instalată și în America de sfântul gheronda, din postura unui om care are experiența vieții spirituale tainice în Hristos, exprimată în diversele activități și slujbe din timpul zilei, dar mai ales în Sfânta Liturghie, care reprezintă apogeul tuturor slujbelor. Trebuie accentuat faptul că singurul imn care se cântă în cor, dar cu smerenie și simplitate, în timpul Sfintei Liturghii din zilele de rând este imnul heruvic, care acum era interpretat de șase monahi tineri, cu voci angelice. Acest imn înmoaie chiar și cele mai tari inimi și luminează întunericul celei mai înguste minți. Oameni pierduți, confuzi, derutați, drogați, s-au trezit, au plâns, s-au pocăit la auzul imnului heruvic și al Axionului cântat de acești oameni asemenea îngerilor.

Din clipa în care începe Heruvicul și până la «ale Tale dintru ale Tale», la Axion și la momentul Împărtășirii, ți se confirmă faptul că cele ce a văzut, a crezut și a scris Sfântul Ioan Hrisostom nu sunt niște chestii imaginare, ci o realitate care se repetă zilnic în îndepărtata Arizonă, dar și în fiecare biserică de lângă noi. Trebuie doar să ne deschidem urechile («cine are urechi de auzit, să audă»), ochii, inima și s-o acceptăm cu smerenie. De fapt toate trebuie acceptate cu smerenie, așa cum zice, crede, îndeamnă și scrie sfântul bătrân în lucrările sale.

El însuși stă neclintit, fără să scoată vreo vorbă în timpul sfintelor slujbe, de vreme ce nu mai poate sluji din cauza bătrâneților, căci are 84 de ani. Slujește însă tainic. La «Pe Tine te lăudăm, pe Tine Te binecuvîntăm, Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție, Dumnezeului nostru», se aude glasul său slab, secundat de glasul unui monah tânăr și evlavios, în timp ce în taină se săvârșește prefacerea Sfintelor Daruri.

Nu putem să descriem în cuvinte ce am trăit în puținele minute petrecute în Sfântul Altar în momentul împărtășirii preoților. A fost o experiență negrăit de frumoasă; am trăit o liniște unică, «o tăcere sfântă», am gustat din Împărăția cerurilor, din taina, evlavia, măreția, Dumnezeirea cea de negrăit. Primul s-a împărtășit preotul slujitor, simplu, modest, evlavios. Al doilea sfântul gheronda, cu mișcări și gesturi simple, în fața Împăratului împăraților. Apoi noi, ceilalți preoți, imitându-l pe sfântul bătrân și cerând rugăciunile sale ca să devenim părtași Sfintei Taine a Trupului și Sângelui Domnului. În momentul rostirii frazei «Cu frică de Dumnezeu…», se apropie de Împărtășire și monahii. Oare sunt oameni sau îngeri? Căci nu-i poți deosebi. Toți plini de evlavie, simplitate și smerenie… nu vezi nimic prefăcut. La fel și mirenii, bărbați și femei.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Este deosebit de impresionant momentul de dinaintea otpustului, când toți monahii se întorc unii către alții și fac o metanie până la pământ, cerându-și iertare unii de la alții pentru eventualele mici supărări sau neajunsuri pricinuite. Diavolului îi este silă de cei smeriți, se ferește de ei. Nu este ceea ce ne dorim cu toții?

Nici nu-ți dai seama când se termină Sfânta Liturghie. Panaghía Arizonítisa ne introduce în timpul liturgic, care fuge, trece repede, aducându-ne mai aproape de viața veșnică. E ca și cum ne-ar zice: în curând chinurile voastre vor lua sfârșit, căci vine Domnul Slavei…

Este ora patru dimineața. Tocmai am ieșit din biserică și mă îndrept spre trapeza situată la câțiva metri depărtare. Deodată aud niște urlete puternice, ca un schelălăit de câine. Monahii îmi spun că sunt șacalii, care noaptea ies să caute hrană. Cu rugăciunile sfântului bătrân, niciodată nu s-a apropiat de mănăstire vreo fiară sălbatică, cu toate că nu este împrejmuită de gard protector. Trapeza se deschide pentru micul dejun, iar apoi urmează program de odihnă și în continuare program liber până la ora 11:30 AM, când se servește masa de amiază, dimpreună cu toți vizitatorii.

Mâncărurile sunt foarte bine gătite. În timpul mesei se citește din viețile sfinților, astfel încât, dimpreună cu hrana trupească, să fie luată si cea spirituală. Căci și sufletul trebuie să fie hrănit. Apoi urmează program liber până la 3.30 PM, atunci când se săvârșește Vecernia, urmată de Paraclis. La 4.30 pm este masa de seară, la care, de asemenea, se citește din cărțile sfinte. Imediat după trapeză, se face Pavecernița cu Paraclisul Maicii Domnului. Apoi mai este puțin timp liber, care poate fi folosit pentru o plimbare în spațiile mănăstirii și poate pentru câteva fotografii cu peisajul uimitor din împrejurimi. În jurul bisericii Sfântul Antonie, pe o rază de aproximativ 100 de metri, vizitatorul se poate închina în alte șase paraclise deosebit de frumoase, care, prin sfinții zugrăviți pe icoanele lor, împrăștie o mireasmă plăcută de sfințenie și binecuvântare în pustiul din împrejurimi și, prin extensie, în întreaga lume, de vreme ce sfinții sunt cinstiți pretitundeni.

Vestea despre mănăstirile de monahi și monahii întemeiate de Gheronda Efrem s-a răspândit pe tot cuprinsul continentului american. Unul dintre oamenii de vază ai Arizonei, aflând de această floare din mijlocul deșertului, de sfântul Antonie și de cum a fost transformat acest loc dintr-un peisaj pustiu într-o minunată oază, a vrut să vadă îndeaproape toate cele povestite lui de către alții. După ce a fost ghidat prin spațiile mănăstirii, extrem de uimit a întrebat: «la care arhitect ați apelat pentru a crea această oază? Sau cine a venit cu idea și cu planul construirii mănăstirii?». După ce i s-a răspuns că bătrânului i se datorează tot, a întrebat din nou: «și de unde are gheronda vostru cunoștințe de arhitectură? Este arhitect?». Răspunsul pe care l-a primit la această ultimă întrebare a fost deosebit de sugestiv: Gheronda are experiența Raiului.

Permiteți-mi să vă pun următoarea întrebare: faptul că un omuleț ca Gheronda, cu glasul său plăpând, care nici măcar n-a absolvit gimnaziul, poate nici măcar școala primară, fără cunoștințe de limbă engleză, fără bani, ci numai cu darurile duhovnicești cu care este înzestrat de Sus, a reușit să ridice un monument de o asemenea amploare, nu reprezintă o mare minune? Iar faptul că mănăstirile întemeiate de el au fost îmbrățișate cu mult entuziasm de către ortodocși, dar și de către oameni aparținând unor diverse secte, care, datorită harului și darurilor duhovnicești ale lui Gheronda și din mila Domnului se convertesc la Ortodoxie, nu confirmă setea tuturor oamenilor pentru modul de viață teandric al Ortodoxiei? Iar Domnul binecuvintează, sporește și întărește această sfântă misiune ce se desfășoară pe acest continent.

Ce să mai spunem despre darurile și sfințenia lui Gheronda? Acestea se descoperă și se vădesc în lucrarea pe care acesta o înfăptuiește zilnic în mijlocul poporului american. Sute, mii de oameni de toate vârstele, aflând de sfințenia și dragostea lui, vin aici ca să pună bazele unui nou edificiu spiritual în Hristos, ale unui nou mod de viață dătător de fericire. Cu dragostea sa, gheronda ridică greutatea păcatelor lor și, prin invocarea sfântului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, îi sfințește, hrănește și întărește pe toți oamenii, și pe cei cu familii, și pe cei din mănăstirile întemeiate de el, care reprezintă adevărate faruri ce luminează întreaga Americă.

Monahii și monahiile de aici vorbesc de nenumărate minunile săvârșite de Gheronda, mai ales de adevărate învieri din moartea păcatelor la pocăința și viața în Hristos. Desigur, această experiență duhovnicească i-a fost dăruită de către Cel Preaînalt, datorită ascultării oarbe și îndelungate față de Gheron Iosif Isihastul, precum și rugăciunii sale neîntrerupte: «Doamne, Iisuse Hristose, miluiește-mă». Această experiență o transmite – cu inima înflăcărată și cu harul necreat al Preasfintei Treimi – și zecilor de mii de suflete care îl căută cu evlavie.

A consemnat Αrhimandrit Sarantos Sarantis pentru pemptousia
Fotografiile realizate la Mănăstirea Sfântul Antonie sunt realizate de Părintele Gregory Edwards / iulie 2011

„Câtă vreme nu suntem în Dumnezeu, suntem în iad!” – Conferință susținută de Părintele Rafail Noica la Limours, Franța (19 octombrie 2017) – audio

„Câtă vreme nu suntem în Dumnezeu, suntem în iad!” – Conferință susținută de Părintele Rafail Noica în biserica „Soborul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ilie”, reşedinţa mitropolitană de la Limours, Franța (19 octombrie 2017)

Gheronda Dionisie de la Colciu, chip al dragostei dumnezeieşti

Cine se apleacă cu interes asupra vieţii şi personalităţii părintelui Dionisie Ignat rămâne uimit de multitudinea darurilor cu care l-a binecuvântat Dumnezeu, dar şi de trăsăturile care îi zugrăvesc portretul lăuntric, rar întâlnite în acelaşi om: iubitor faţă de semenii săi până la jertfirea de sine şi apărător sever al canoanelor şi pravilelor Sfinţilor Părinţi; un român care îşi afirma cu mândrie rădăcinile etnice, dar care diagnostica precis, cu durere, bolile sufleteşti specifice românilor; îndrăgostit de neamul românesc şi, totodată, propovăduitor al iubirii neţărmurite pentru „întregul Adam”, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28). De la părintele Dionisie putem învăţa că principiile şi valorile lumii duhovniceşti sunt altele, radical diferite de cele care definesc împărăţia acestei lumi: în viaţa noastră de zi cu zi sunt la mare cinste autoafirmarea, iubirea narcisistă, graba alertă. Pentru lumea nevăzută, dragostea, prihănirea de sine, răbdarea necazurilor şi a încercărilor devin adevărate căi de acces spre veşnicie, spre lumina nezidită a lui Hristos.

O viață închinată smereniei 

Părintele Dionisie Ignat a apărut pe lume în ţinutul Moldovei, comuna Vorniceni, judeţul Botoşani, la data de 22 septembrie 1909. A fost cel de-al optulea copil într-o familie de ţărani simpli, dar foarte evlavioşi. Îl vor boteza cu numele de Dumitru. Rămâne orfan de tată la o vârstă foarte fragedă: împlinise un an şi ceva când Domnul l-a chemat la Sine pe tatăl său, Ioan.

Datorită contextului social-istoric extrem de dificil, determinat de declanşarea, apoi de efectele Primului Război Mondial, Dumitru termină doar patru clase primare, evidenţiindu-se prin rezultatele bune obţinute la învăţătură. Mai târziu va mai face doi ani de şcoală profesională.

În 1923 îmbracă chipul îngeresc monahal. În hotărârea sa de a-şi închina viaţa Domnului a cântărit exemplul fratelui său, gheorghie, care era mai în vârstă decât el cu zece ani. Gheorghie alege să vieţuiască în Schitul Măgura din ţinutul Moldovei, iar la călugărire primeşte numele de Ghimnazie. Mai târziu va fi hirotonit ierodiacon tot aici.

Pe 6 septembrie 1926, Dumitru – care împlinise vârsta de 17 ani –, însoţit de fratele său, ajunge în Sfântul Munte. Mai întâi vor face un mic pelerinaj pe la mânăstirile care împodobeau pe atunci Grădina Maicii Domnului, iar mai apoi „fraţii Ignat încearcă să se stabilească la schitul românesc Prodromul, dar nu sunt primiţi, din cauza problemelor existente în acea vreme la schit.” (Stareţul Dionisie. Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, vol. I, Ed. Familia ortodoxă, 2014, p. 300) râvna de a se stabili pentru totdeauna în Sfântul munte i-a făcut pe părintele Ghimnazie şi pe fratele său Dumitru – lor alăturându-li-se schimonahul Sebastian – să împrumute o sumă însemnată de bani şi să cumpere Chilia Buna Vestire, care se găsea în proprietatea mânăstirii Pantocrator. Pentru a-şi achita datoria, vor lucra vreme de trei ani ca argaţi la Mânăstirea Iviru.

În grădina Maicii Domnului 

Într-o convorbire purtată cu un grup de pelerini, în 1999, părintele Dionisie îşi aminteşte: „Când am venit în Sfântul Munte eram tânăr, şi apoi ne-am dus pe la Caracalu, atuncea noi lucram ca argaţi la început, că erau alte timpuri, grele timpuri… După cum consider eu, părinţii erau mult mai apropiaţi de Dumnezeu ca astăzi, era altă viaţă, cu greutate îţi iconomiseai traiul. Lucram la mânăstire, eram patru părinţi, toţi tineri, şi ne spuneau părinţii din Caracalu: «Măi părinţilor, sunteţi tineri şi o să lucraţi cu greu acolo, veniţi la noi aici, în mânăstire, şi vă facem călugări şi o să fiţi mai fericiţi.» Ei, dar noi am zis: «Dacă nu ştim greceşte ne e cu greutate.» «O să învăţaţi greceşte mai bine ca noi.» Dar noi, cu toate acestea, ne-am aciuat pe la chilie, că mânăstire noi nu avem, românii, dar am petrecut bine, slavă Domnului!” (Stareţul Dionisie. Despre monahism şi Sfântul Munte Athos, vol. III, Ed. Prodromos, 2010).

Părintele Dionisie va privi, până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, strămutarea şi aşezarea sa în Sfântul Munte ca pe o negrăită binecuvântare: „Să mulţumim Maicii Domnului că ne-a învrednicit să ne facem călugări şi încă unde? În grădina ei.”

Fratele Dumitru este tuns călugăr în anul 1927 şi primeşte numele de Dionisie. În 1931 va fi hirotonit ierodiacon. Stareţul lor, părintele Sebastian, săvârşindu-se din viaţa pământească, în 1933 părinţii Ghimnazie şi Dionisie se mută cu vieţuirea la Chilia Sfântul Tihon din Zadonsk din Capsala şi intră sub ascultarea stareţului Ghedeon Chelaru. Încă de la începutul vieţuirii sale monahale, tânărul Dionisie învaţă valoarea pravilei călugăreşti: „Mi-au spus bătrânii: «Frate Dumitru, să ştii că dacă îţi faci pravila şi canonul cu sârguinţă, Maica Domnului te va ocroti şi-ţi va rândui toate cele spre folos.» Şi s-a observat faptul că obşti de la chilii mari din Careia care nu s-au ţinut de pravilă s-au risipit.” (idem, p. 232)

În 1937 se vor muta la Chilia Sfântul Gheorghe din Colciu, pe care propriu-zis au reclădit-o, în timp. „Aici, în Colciu – îşi va reaminti el peste ani –, erau opt chilii. Fiecare chilie avea doi, trei, patru, cinci vieţuitori. Când am venit noi aici, în 1937, erau 27 de părinţi în Colciu. Şi fiindcă erau mulţi şi era dragoste între dânşii, la sărbători toţi se adunau la o chilie. Se înţelegeau de mai înainte: «Măi, cutare sărbătoare o facem la Sfânta Ana, cutare la Sfântu’ Gheorghe, cutare acolo…» şi se adunau mulţi. Şi de aceea la Chilia Sfânta Ana au făcut biserică mare şi frumoasă, ca să aibă unde să steie înăuntru părinţii. i-am apucat pe părinţii care au făcut biserica. Toate chiliile au avut biserici smerite. Da’ era frumos… nu era atâta galantonie ca astăzi, era mai călugăreşte. aceea era toată distracţia, că erau pescari părinţii. Pescari, scoteau peşte, peşte proaspăt, şi aceea era toată bucuria. ei, dar acuma suntem călugări moderni, s-au modernizat, s-au schimbat toate.” (idem, pp. 143-144)

Tot în anul 1937, părintele Dionisie este făcut ieromonah. Slujba a fost săvârşită de Ierotei, episcopul Sfântului Munte, la Chilia Sfântul Tihon. În 1945 părintele Dionisie este hirotonit duhovnic. În anul 1979, stareţul Ghedeon Chelaru trece la Domnul, iar părintele Dionisie îi urmează la conducerea chiliei. Pentru mulţi ani îi va fi aici împreună-nevoitor schimonahul Ioan Şova. Cu vremea, li se vor alătura alţi trăitori. (op. cit., vol. i, pp. 299-301)

Din convorbirile duhovniceşti pe care părintele Dionisie le-a purtat cu diverşi pelerini – preoţi, monahi, înaltpreasfinţiţi sau simpli credincioşi – se desprind crâmpeie de amintiri care evocă monahismul de altădată. „Când am venit eu în Sfântul Munte, duhovnicii, părinţii vechi, erau foarte severi. Dacă ieşeai din Sfântul Munte numai până la Salonic, ca ieromonah sau ierodiacon, părintele Antipa Dinescu te oprea de la slujire o săptămână, două, că ai văzut parte femeiască etc. Sau nu aveai voie să te joci cu pisicile, să le mângâi, să le iei în braţe. Te opreau duhovnicii de la Sfânta Împărtăşanie, că era prilej să te îndulceşti cu trupul. Aşa erau ei de atenţi la treburile acestea. Dar astăzi ce să mai zici? Copii în Sfântul Munte, tineri fără barbă, călugări care mângâie copiii!? Cât ai zice, tot te aprinzi!” (Stareţul Dionisie. Lumea în vremurile de pe urmă, vol. II, ed. Prodromos, p. 232)

Deşi viaţa de zi cu zi era anevoioasă, bucuriile duhovniceşti, lăuntrice erau pe măsura trudei: „Eu unul mâncam o supă lungă, îndoită cu apă, cu două-trei fire de orez şi o mână de măsline, era foarte simplu, da’ darul acela, bucuria aceea duhovnicească, cum să spun, darul cela de la Dumnezeu nu, nu-l mai am acuma! Şi-apoi acuma avem şi bani, ne dau şi bani, avem şi toate bunătăţile, şi nu mai este bucuria aceea. S-a dus… Aşa e la mine, nu ştiu la altul. Toţi erau oameni simpli şi vorbeai cu dânşii.” (op. cit., vol. III, pp. 159-160)

Bogata experienţă duhovnicească pe care a dobândit-o atât prin poveţele primite de la părinţi îmbunătăţiţi ca Antipa Dinescu, Macarie Untan, ioan guţu sau Dometie Trihenea, şi mai cu seamă din lupta îndârjită cu patimile şi cu duhurile necurate a atras la sine – potrivit mărturiei ucenicilor săi – o mulţime variată de pelerini: „Studenţi şi Episcopi, oameni simpli sau personalităţi mondiale ca Prinţul Charles, ortodocşi şi neortodocşi, toţi se îndreptau spre chilia stareţului ca să ia o binecuvântare din mâinile-i ascetice şi să-i asculte sfaturile. Avea darul de a răspunde simplu şi convingător, direct la esenţa problemelor ridicate de cei care-i cereau ajutorul.” (op. cit., vol. i, pp. 13-14)

În ultimul deceniu de viaţă, părintele Dionisie a dus cu o răbdare exemplară crucea de a fi orb. Despre această perioadă dificilă, un părinte apropiat, stareţul Efrem Vatopedinul, scrie: „Îmi spunea adeseori: «Pentru mine toate sunt întuneric.» Era deci un om care nu putea vedea lumina naturală, dar se împărtăşea neîncetat de lumina nezidită şi, fiind luminat de Duhul Sfânt, ştia că această încercare a nevederii este, de fapt, o binecuvântare dumnezeiască.”

Pe 28 aprilie/11 mai 2004, părintele Dionisie a adormit cu pace întru Domnul, lăsând o pecete de neşters în inimile tuturor celor care l-au cunoscut: pecetea dragostei dumnezeieşti.

În ultimul număr al Revistei Lumea Monahilor (nr. 127, ianuarie 2018), am descris momentele principale care au punctat semnificativ biografia avvei Dionisie Ignat de la Chilia Colciu din Sfântul Munte. Continuăm în acest număr cu o sinteză a sfaturilor sale edificatoare, pe care stareţul le oferea cu dărnicie pelerinilor însetaţi de povăţuire duhovnicească. Personalitatea sa spirituală se oglindeşte, fără rest, în învăţătura pe care le-a lăsat-o moştenire ucenicilor şi se reflectă, deopotrivă, în mărturiile lor pline de evlavie. Dacă ar fi să luăm aminte doar la această coerenţă de sine între trăirea sa lăuntrică, învăţătură şi faptă şi tot am fi foarte câştigaţi. Mai ales acum, într-o epocă în care spiritul vremii exaltă capacitatea de adaptare continuă la noi şi noi împrejurări, încurajând dedublarea personalităţii umane. A devenit un adevărat tipar comportamental să declari în public ceea ce e pe placul auditoriului, chiar dacă în intimitatea ta gândeşti şi vieţuieşti conform unei ierarhii de valori radical diferite. Stareţul, de pildă, nu doar îi îndemna pe ceilalţi să se smerească. El însuşi se prihănea continuu pe sine. Mărturisea uneori: „Îi tot trimite la mine Mânăstirea Vatopedu zicând că sunt duhovnicesc, dar nu e aşa. Nici măcar nu-i văd şi ce să le spun? Eu nu am darul cuvântului! Ce să le spun eu, un biet orb?” Altă dată, unui pelerin care dorea cu ardoare să facă o fotografie împreună cu bătrânul, părintele i-a spus: „Vrei să facem poză? Da. Dar când te-ai uita la poza asta să te rogi pentru moşneagul ăsta nenorocit.”

În convorbirile sale duhovniceşti, părintele Dionisie stăruia adesea asupra importanţei pe care trebuie să o acordăm noi, creştinii, smereniei, răbdării şi mai ales dragostei – cununa tuturor virtuţilor. Stareţul aşeza smerita cugetare la temelia vieţuirii monahale: „Cea mai importantă este smerita cugetare. Toate celelalte datorii călugăreşti trebuie îndeplinite: metanii, pravilă, biserică etc., dar smerita cugetare apără sufletul de toate primejdiile. Sfânta Carte spune: «Smeritu-m-am şi m-am mântuit.» Înălţarea minţii risipeşte toate bunătăţile adunate şi toate faptele cele bune.” (Stareţul Dionisie. Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, vol. I, Ed. Familia Ortodoxă, 2014, p. 285)

Cuiva care l-a întrebat în ce constă, practic, smerita cugetare, părintele i-a răspuns cu simplitate: „Să te smereşti înaintea lui Dumnezeu, asta înseamnă smerita cugetare. Dacă ai făcut o faptă bună sau o rugăciune, să nu zici că ai făcut ceva. «Eu sunt mai păcătos ca orişicare!» Şi să nu îndrăzneşti să-i judeci pe cei care fac răutate. «Eu sunt mai păcătos ca dânsul!», asta înseamnă smerita cugetare. Şi dacă ai smerita cugetare, harul Sfântului Duh stă deasupra ta şi te ajută în toată clipa. Dar dacă zici: «Ei, nu sunt ca acela!» te asemeni Satanei. Adică Satana aşa a zis, din cauza mândriei: «Eu o să pun scaunul meu mai înalt ca cel al lui Dumnezeu.»” (idem, p. 7)

Ne amintim aici întâmplarea consemnată în Patericul egiptean, în care un frate îi destăinuie avvei Sisoe că a ajuns la măsura la care mintea sa stă alipită continuu de prezenţa lui Dumnezeu. Bătrânul îndumnezeit îi replică: „Nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta, împreună cu osteneala trupească, povăţuieşte la chipul smeritei cugetări.” (Patericul egiptean, Ed. Reîntregirea, 2014, p. 249)

Dintr-o altă întâmplare memorabilă, pe care o găsim în capitolul despre vieţuirea şi zicerile avvei Moise, înţelegem cât de mult preţuiau părinţii pustiei prihănirea de sine, ca antidot împotriva patimii mândriei şi a slavei deşarte (kenodoxia, în limba greacă veche). În ziua în care a fost făcut cleric, Arhiepiscopul care l-a înălţat pe avva Moise la treapta preoţiei a vrut să cerceteze dacă inima monahului nu a fost prinsă cumva în mrejele slavei deşarte. Aşa că i-a rugat pe ceilalţi preoţi ca în momentul în care avva Moise va pătrunde în altar să îl izgonească, iar apoi să meargă în urma lui ca să audă ce va spune. Clericii au făcut aşa cum le-a cerut Arhiepiscopul. L-au alungat pe avva Moise, defăimându-l: „Du-te afară, etiopianule!” Şi au auzit cum, după ce a fost gonit din altar, avva a început să se prihănească pe sine, grăindu-şi: „Bine ţi-au făcut, încenuşatule cu pielea şi negrule! Tu, nefiind om, ce vii cu oamenii?” (idem, p. 168)

În ultimă instanţă, înălţarea de sine ne primejduieşte mântuirea sufletului. Stareţul de la Colciu avertiza în privinţa înrâuririi demonice aduse de trufie: „Cine are înălţarea minţii este în mâna diavolului. Când ştie că îl stăpâneşte pe om astfel, nici nu-l mai munceşte în alt chip, pentru că ştie că nu se mântuieşte.” (Stareţul Dionisie. Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, vol. I, Ed. Familia Ortodoxă, 2014, p. 288)

Părintele Dionisie acorda o importanţă egală virtuţii răbdării. Trebuie să recunoaştem că ne este greu să ne exersăm în a fi răbdători, într-un context social în care de la comportamentul alimentar până la rolurile şi angajamentele noastre de zi cu zi, toate se supun imperativului vitezei: fast food – fast talk – fast think.

Stareţul Dionisie privea virtutea răbdării în cadrul mai larg al vieţii duhovniceşti – ale cărei trăsături definitorii se regăsesc în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia Bisericii – şi în raport cu ţinta noastră finală, îndumnezeirea. Mântuirea este un proces complex, care necesită o abordare delicată şi o raportare personală la celălalt: „Trebuie răbdare! Mântuirea nu este un lucru greu, dar este delicat. Dacă am merge după cuvântul Scripturii şi învăţăturile Bisericii, ar fi foarte uşor.” (idem, p. 289)

Cultivarea smeritei cugetări şi a răbdării ne ajută să dobândim un dar nepreţuit: pacea sufletului. Putem spune că Predania ortodoxă – reliefând importanţa războiului duhovnicesc împotriva patimilor – oferă o cale ascetică de atingere a stării de pace, ca rod al despătimirii (apatheia), în opoziţie cu alte metode provenite din spiritualitatea orientală, aflate la modă astăzi (mindfulness, meditaţie transcendentală, tehnici yoga de relaxare, metoda Schultz etc.). Odată câştigată, pacea interioară se păstrează făcând efortul de a rămâne continuu într-o atitudine smerită. Pe un pelerin care i-a trecut pragul chiliei, părintele Dionisie l-a povăţuit: „Să te rogi să-ţi dea Domnul răbdare şi smerita cugetare ca să ai pacea sufletului. Cel mai mare lucru este pacea sufletului, în orice situaţie, orice ţi-ar zice cineva.” (ibidem)

Stareţul Dionisie vorbea adesea despre importanţa dragostei – coroana tuturor virtuţilor: „Dumnezeu dragoste este. Ai dragoste, eşti cu Dumnezeu; nu ai dragoste cu aproapele, nu e Dumnezeu cu tine.” (ibidem) „Vedeţi ce lucru înfricoşat, pe care omenirea nu-l bagă în seamă? Dacă nu-i dragoste, nimica nu este. Dumnezeu, scriu toate Sfintele Scripturi şi toţi Sfinţii Părinţi, dragoste este. Vezi? Dacă nu este dragoste, nu e nici un folos. Toate faptele bune sunt bune – şi postul, şi metaniile, şi toate celelalte fapte bune –, dar dacă nu e dragoste nu e nici un folos. Adică vârful tuturor faptelor celor bune îl acoperă dragostea. Asta-i sfârşitul, căci dacă este dragoste eşti aproape de Dumnezeu.” (idem, p. 21)

Pe monahii care îl vizitau, cerându-i cuvânt de folos, îi sfătuia să lupte pentru a dobândi cele trei virtuţi esenţiale vieţuirii închinate Domnului: „Dacă monahul nu are acestea trei – ascultarea, tăierea voii şi smerita cugetare –, este în veşnic pericol.” (idem, p. 293) De asemenea, punea un accent deosebit pe citirea pravilei: „Călugărul care nu-şi citeşte pravila şi canonul este un mort. Altfel ce sens are să părăsim lumea şi să venim la monahism?” (idem, p. 291)

Pe creştinii români care poposeau la Chilia Colciu îi încuraja să îşi afirme cu mândrie şi demnitate românitatea, părintele afirmând cu putere că, în fapt, nu poţi separa neamul românesc de identitatea sa creştină. Totodată atrăgea atenţia asupra derapajelor de la direcţia moral-creştină, din ce în ce mai alarmante în sânul societăţii noastre, în anii din urmă: „Cum am mai zis, fiindcă Dumnezeu a binecuvântat poporul român de s-a născut deodată creştin, creştin-ortodox, suntem datori să nu fim nepăsători. Să fim mândri că noi n-am cunoscut alte credinţe, alte eresuri, alte urgii şi neadevăruri de pe faţa pământului. Suntem un popor tânăr, dar creştin-ortodox. Însă uite cât e de meşteşugăreţ Satana: cu toate că noi, românii, ar trebui să fim mai apropiaţi de Dumnezeu, facem atâta amar de avorturi.” (idem, p. 241) Părintele Dionisie îi căina pe români fiindcă nu au dragoste unul faţă de celălalt: „Românul are, aşa, o lipsă: nu-l iubeşte pe fratele lui cu adevărat.” (idem, p. 245)

Ataşamentul faţă de mult-pătimitorul său neam românesc nu l-a împiedicat, însă, pe stareţul Dionisie să îşi lărgească inima, după sfatul Apostolului (II Corinteni 6, 13), să ajungă să compătimească toţi oamenii, indiferent de naţionalitate, confesiune religioasă, statut social sau alte condiţionări specifice condiţiei umane. Adesea sfătuia: „Cine este însă aproapele nostru? Aproapele nostru este tot omul. Indiferent, fie el român, fie el de alt neam, fie el creştin, fie el de altă credinţă, datoria ne obligă, Sfânta Evanghelie ne obligă să-l iubim. Nu fiindcă are credinţa ne-ortodoxă îl iubim; îl iubim pentru că-i om. Îl iubim ca om! Orice are nevoie, să-l ajutăm. Şi iubind pe fiecare, uite că cimentuim dragostea. Şi dacă avem dragoste, că Dumnezeu dragoste este, atuncea suntem aproape de Dumnezeu şi suntem fericiţi.” (Stareţul Dionisie. Lumea în vremurile de pe urmă, vol. II, Ed. Prodromos, 2010, p. 9)

Nu putem să nu remarcăm similitudinea acestei învăţături cu aceea a Sfântului Siluan Athonitul. Într-o bună zi, un pustnic i-a spus acestuia: „Dumnezeu va pedepsi pe toţi ateii şi ereticii, care vor arde în focul cel veşnic.” Cuviosul Siluan i-a răspuns: „Bine. Dar spune-mi, te rog, dacă vei fi în rai şi de acolo vei vedea cum arde cineva în focul iadului, vei mai avea pace?” „Ce să-i faci? E păcatul lor”, i-a replicat cu răceală acel pustnic. Sfântul Siluan a încheiat: „Iubirea nu poate suferi aceasta. Trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii.” (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei. Însemnări duhovniceşti, Ed. Deisis, p. 33) Propovăduitorul smereniei lui Hristos mărturisea cu ardoare că în inima călugărului trebuie să încapă întreaga zidire a lui Dumnezeu: „Monah este cel ce se roagă pentru întreaga lume.” (idem, p. 27)

Mărturii vii despre harismele avvei Dionisie

În perioada 12-14 noiembrie 2015, la Iaşi s-a desfăşurat Simpozionul internaţional „Întâlnirea cu duhovnicul – Părintele Dionisie de la Colciu (1909-2004)”, eveniment organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan al Moldovei. La el au luat parte monahi, ieromonahi, egumeni sau simpli mireni, care au avut şansa binecuvântată să îl cunoască pe părintele Dionisie şi au simţit nevoia să le împărtăşească şi altora din învăţăturile primite în dar şi din trăirile pe care le-au avut în vecinătatea sa. Din mulţimea cuvântărilor ţinute atunci, am selectat trei mărturii care întregesc portretul duhovnicesc al stareţului de la Colciu, punând în lumină aspecte diferite ale personalităţii sale duhovniceşti.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Ciprian Voicilă

Mulțumesc prietenului Ciprian Voicilă care a îngăduit preluarea textului său pe Blogul Sfântul Munte Athos

Textul reproduce un text în serial, publicat în două numere consecutive ale revistei Lumea monahilor. Foto arhiva blogului
Sursa: Revistei Lumea Monahilor nr. 127 (ianuarie 2018) și nr. 128 (februarie 2018).

Pelerinaj la Muntele Athos (27 aprilie – 3 mai 2018). [Îmbarcare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, Bucureşti, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Vineri, 27 aprilie 2018 (ziua 1): Plecare din Sibiu (ora 5.00) – Rm. Vâlcea – Pitești – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Sâmbătă, 28 aprilie 2018 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și, opțional, dacă este disponibilitate din partea pelerinilor – Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei). Schitul Sfântul Andrei – Serai (participare la slujbe / cazare).

Duminică, 29 aprilie 2018 (ziua 3): Schitul Sfântul Andrei – Serai. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu (participare la slujbe / cazare).

Luni, 30 aprilie 2018 (ziua 4): Chilia Buna Vestire – Lacu. Drumeție o oră (cu bagaj) până la Morfono. De aici se va pleca cu un maxi-taxi până la Schitul Prodromu. Oprire la Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie). Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute (dus / întors) până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).

Marți, 1 mai 2018 (ziua 5): Schitul Prodromu. Drumeție de o oră (cu bagaj) până la Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița). Mănăstirea Marea Lavră (participare la slujbe / cazare).

Miercuri, 2 mai 2018 (ziua 6): Mănăstirea Marea Lavră. Plecare spre portul Dafni. Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.
* Este posibil să se opteze pentru vizitarea Tesalonicului în prima zi, înainte de cazarea la Ouranoupoli.

Joi, 3 mai 2018 (ziua 7): București  – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările. Dacă apar modificări vom face update postării de față. Pelerinii înscriși vor fi anunțați personal dacă apar modificări.

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Locuri disponibile: 8 (opt!) Îmbarcare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis +  aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Pelerinaj la Muntele Athos (17 – 23 aprilie 2018). [Îmbarcare din Moinești, Onești, Adjud, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Marți, 17 aprilie 2018 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 10.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Miercuri, 18 aprilie 2018 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până la Mănăstirea Grigoriu. (închinare la odoarele mănăstirii). Drumeție (cu bagaj) până la Mănăstirea Simonopetra (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina în Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și, opțional – dacă este disponibilitate din partea pelerinilor – Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei).  Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

Joi, 19 aprilie 2018 (ziua 3): Schitul Sf. Andrei – Serai. Se închiriază un maxi-taxi local pentru a vizita Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Dochiariu (închinare la Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare – Gorgoepikoos) – Mănăstirea Xenofont (închinare la Icoana Maicii Domnului Odighitria, cea care a venit în chip minunat de la Vatopedi în 1730 și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (cazare).
UPDATE NOTĂ: Programul de închinare, cu închirierea unui maxi taxi local pentru vizitarea mai multor mănăstiri se va face pe data de 20 aprilie (în loc de 19 aprilie), cu plecare din Schitul Prodromu spre Schitul Lacu.

Vineri, 20 aprilie 2018 (ziua 4): Schitul Prodromu. Plecare cu mașina până la Morfono, iar de aici drumeție o oră până la Schitul Lacu (închinare și slujbă la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu (cazare).

Sâmbătă, 21 aprilie 2018 (ziua 5): Chilia Bunavestire – Lacu. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruci și la celelalte odoare. Drumeție de o oră și ceva (fără bagaj) până la Schitul Sfânta Ana (închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și la moaștele ei – partea de jos a piciorului stâng). Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare).

Duminică, 22 aprilie 2018 (ziua 6): Mănăstirea Sfântul Pavel. Se va coborî în Arsanaua Sfântul Pavel – portul Dafni – Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic* via Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.
* Este posibil să se opteze pentru vizitarea Tesalonicului în prima zi, înainte de cazarea la Ouranoupoli.

Luni, 23 aprilie 2018 (ziua 7): București  – Buzău – Focșani – Adjud  – Bacău – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările. UPDATE: Cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Locuri disponibile: 8 (opt!) Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis +  aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Racla cu Mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, de la Mănăstirea Xenofont, va fi adusă spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman. Update: Programul manifestărilor

Pe data de 20 aprilie 2018, cu prilejul hramului din Duminica Mironosițelor, racla cu parte din Mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, ce este adăpostită cu mare cinste la Mănăstirea athonită Xenofont, va fi adusă pentru câteva zile spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman.

Părintele Stareț Alexios al Xenofontului, venerabilul gheronda care a împlinit 50 de ani de stăreție, va face parte din delegația care va aduce moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în România.

Dacă în anii trecuți cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse în Ucraina (2013) și Rusia (2015), în acest an și creștinii dreptmăritori din România vor avea bucuria și binecuvântarea să se închine moaștelor Marelui Mucenic al lui Hristos, Gheorghe.

Reamintim cititorilor noștri că prin osteneala și râvna Părintelui Stareț Sebastian Serdaru, în perioada 16 – 19 octombrie 2015, racla cu mâna neputrezită a Sfintei Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonos Petras a poposit pentru patru zile la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca.

Mai jos aveți programul detaliat al manifestărilor dedicate aducerii Cinstitelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

LD

Fericita vânare a sfințeniei: Bătrânul Efrem Katounakiotul (1912 – 1998)

Fericita vânare a sfințeniei: Bătrânul Efrem Katounakiotul (1912 – 1998)

Este adevărat că pentru ca omul să dobândească ceva foarte mare, trebuie să dorească foarte mult acel lucru. Trebuie să-l dorească „din toată inima și din tot cugetul”. Și ce este oare acel foarte mare lucru pentru om? Fără îndoială, este sfințenia. Foarte mulți creștini ortodocși au dorit sfințenia, și mai ales monahii. De altfel, de aceea s-au făcut monahi, ca să urmărească cu mai multă putere dobândirea sfințeniei. Însă deoarece, așa cum am menționat anterior, pentru dobândirea sfințeniei este necesară o imensă voință, este necesar ca nevoitorul să o iubească, din nefericire aceasta a rămas necunoscută și de neaflat pentru mulți. Iar acest fapt nedorit se petrece pentru că ei nu și-au canalizat voința exclusiv în vânarea sfințeniei, ci, din nefericire, și-au risipit-o în multe lucruri deșarte, care eventual au constituit o piedică în calea acestui fericit țel.

Eu sărmanul, ce mărturisesc că mă aflu în această nefericită stare, voi îndrăzni să mă ocup de un cuvios ieromonah, care a reușit să direcționeze toată voința sufletului și a inimii sale către fericita vânare a sfințeniei. Și nu este nedrept Dumnezeu, ca să nu-i dăruiască sfințenia numitului Ieromonah, văzând că nu a ținut nicio parte din voința sa pentru el însuși, ci pe toată a adus-o jertfă Dumnezeului Treimic și Sfânt. Firește, acest ieromonah care a reușit să întreprindă acest mare și eroic fapt, este Sfântul Părinte Efrem Katounakiotul.

Fericitul Părinte Efrem a avut binecuvântarea de a-l cunoaște pe marele părinte Iosif Isihastul, căci înainte de a-l întâlni, tânăr călugăr fiind, semăna cu un armăsar tânăr, foarte puternic dar neinstruit, ce înseta să găsească o călăuză înțeleaptă, care să-l instruiască. Lumea lăuntrică a tânărului părinte Efrem era un fenomen pentru vremea lui, fără ca nici el însuși să cunoască ceea ce se afla înlăuntrul său și care se cheamă bogăție nevăzută. Aceasta l-a apăsat continuu, am spune, și a ajuns astfel la o mare neliniște sufletească căci simțea o nestăvilită sete duhovnicească înlăuntrul său și nu găsea de unul singur acea apă binecuvântată. Și pe când timpul se scurgea aproape fără folos pentru el, Maica Domnului nostru, marea Stareță și singura stăpână a Sfântului Munte, a rânduit a se realiza deosebita întâlnire a Părintelui Efrem cu marele isihast, Gheron Iosif. Când tânărul părinte Efrem l-a văzut și a auzit primele cuvinte înțelepte din gura lui, deodată, ca o altă Marie din Evanghelie, a căzut la picioarele Bătrânului. Atunci, a strigat înlăuntrul său zicând: „L-am găsit pe Mântuitorul.” Cu adevărat, pentru tânărul Efrem, marele isihast era un mântuitor, având a găsi mai apoi ceea ce dorea, aceea după care înseta neîncetat sufletul său.

Viețuirea Părintelui Efrem alături de marele dascăl al ascultării și al rugăciunii minții, Gheron Iosif, a constituit unul dintre cazurile foarte rare ale Sfântului Munte. Văzând tânărul Efrem că nu poate urma nevoința incomparabilă a marelui său Avvă, înțelept cum era, s-a dăruit cu osebire desăvârșitei și îngereștii ascultări și mult râvnitei rugăciuni noetice, pe care o căutase cu multe lacrimi dar nu o putuse găsi de unul singur. Părintele Efrem a deprins aceste două mari virtuți cerești cu mare acrivie de la sfântul său Bătrân, Iosif. Și le-a asimilat înlăuntrul său atât de repede și desăvârșit, încât nu putea ascunde energiile dumnezeiescului har care îl umbrise îmbelșugat. N-a fost nevoie ca tânărul Efrem să se ostenească cu grelele nevoințe pustnicești, dar înțelept cum era, s-a afierosit propriu-zis, cu tot sufletul său, ascultării după Dumnezeu față de marele isihast. Și ce s-a întâmplat cu tânărul Efrem după aceasta? S-a întâmplat ceea ce se întâmplase cu foarte mult timp înainte Sfântului Dositei, ucenicul Avvei Dorotei, adică dumnezeiasca iluminare. Aceasta s-a întâmplat și cu Părintele Efrem, dobândind, ca urmare, admirația tuturor călugărilor marelui Gheron Iosif. Iar admirația lor nu era provocată numai de faptul că primise dumnezeiasca iluminare, ci de acela că o primise atât de curând. Până și sfântul lor stareț, Iosif, se minuna și slăvea pe Domnul că monahul poate numai cu ascultarea după Dumnezeu sa ajungă la dumnezeiești măsuri ale stărilor duhovnicești. Să mă iertați că nu voi vorbi despre dumnezeieștile iluminări ale fericitului părinte Efrem, căci pe acestea le descriu cu multă pricepere călugării săi și împreună-nevoitorii săi de la vremea aceea.

Eu săracul, în concluzie, sunt dator să mărturisesc că m-a învrednicit Maica Domnului să cunosc acest fenomen numit Părintele Efrem. L-am vizitat de trei ori acolo, la Katounakia. O dată în calitate de mirean și de două ori ca monah. Mărturisesc că pe parcursul vizitelor mele a fost revelator pentru restul vieții mele. În concluzie, așadar, avem să spunem următoarele: că nu putem dobândi sfințenia dacă nu o dorim cu ardoare. Pilda și învățătura ne-o arată în mod strălucit Sfântul Părinte Efrem Katuonakiotul. Firește, am omis să menționăm că înainte de a înfăptui ascultarea după Dumnezeu și rugăciunea noetică, Părintele Efrem s-a smerit mult, căci dacă nu este precedată de smerenie, ascultarea nu rodește de una singură și probabil că va rodi poame amare, adică poame ale slavei deșarte. Se întâmplă ceea ce ne spune Sfântul Ioan Scărarul: „slava deșartă așteaptă momentul în care va înflori ascultarea!” Cutremurător cuvântul acesta, cine are minte să-l priceapă… Astfel, să imităm toți, după putere, cele trei mari virtuți ale fericitului Bătrân Efrem, smerenia, ascultarea și rugăciunea noetică! Stadionul este deschis pentru noi toți și toți, fiecare în parte, putem lua premiul, și nu numai unul, cum se întâmplă pe stadioanele sportive ale lumii, unde deși la un maraton aleargă sute de participanți, numai unul, primul, va lua medalia de aur! Pe când, agonotetul* nostru, Hristos, ne oferă tuturor celor ce ne nevoim, un premiu mult superior medaliei de aur și ce e mai grozav, e că toți putem sfârși cursa odată, și ne putem încununa împreună, e suficient să existe acea mult dorită voință, căci fără ea nimic nu se poate. De altfel, ne spune și marele ritor al lumii, Sfântul Ioan Gură de Aur: „Toate depind de vreau și nu vreau”.

Pentru că am vorbit despre dobândirea sfințeniei, bine este să lămurim ce înseamnă sfințenia. Sfințenia înseamnă desăvârșita sănătate sufletească, iar omul sănătos sufletește este sfânt. Nu este vorba despre omul sănătos sufletește fără să fie unit cu Iisus Hristos, căci numai prin unirea noastră cu Hristos vom fi sănătoși sufletește. Câte teorii oferă sănătate sufletească, fără ca în ele să existe Hristos, în acelea sălășluiește duhul viclean și oferă o falsă și mincinoasă sănătate sufletească care duce, în mod matematic, la o nimicire sufletească. Această mult dorită sănătate sufletească care provine de la Iisus Hristos, a reușit să o dobândească mai întâi, cu nenumărate osteneli, marele isihast Gheron Iosif, și i-a instruit bine întru aceasta pe toți ucenicii săi, dintre care face parte și Părintele Efrem Katounakiotul. Cum am mai spus, acesta a reușit, la picioarele dascălului său, Iosif Isihastul, ca în scurt timp să se elibereze de omul cel vechi și să se bucure de o desăvârșită sănătate sufletească, de sfințenie. Fie ca aceasta să se petreacă și cu noi, cu toți monahii și cu întreaga pleromă ortodoxă. Amin.

Monahul Arsenie, Schitul Sfântul Pantelimon al Mănăstirii Cutlumuș, Sfântul Munte

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere și adaptare după pemptousia.gr pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Notă trad: *Agonotetul este cel care pregătea, antrena pe atleți în antichitate.

Gheron Isidor de la Schitul Lacu (update)

Despre primirea de străini, dar mai ales, despre dragostea părintelui Isidor

„Cel ce iubeşte pe Domnul a iubit mai ’nainte pe aproapele său” (Sf. Ioan Scărarul).

Puţini sunt aceia dintre athoniţii din neamul nostru care îşi au obârşia din pământul Olteniei. Însă oameni de rugăciune sunt şi cu dragoste de aproapele. Părintele Isidor unul dintre aceştia este, căci după trup din Drăgăşani este, iar după duh în Lacu se nevoieşte, cercând a’L imita pe Hristos după puterile sale.

Gheron Isidor e dintr’acei monahi care iubesc pe toţi oamenii deopotrivă deşi nimic omenesc nu iubesc (precum zice şi sfântul Isaac Sirul că „nu pot caştiga dragostea de oameni cei ce iubesc lumea”). Eu aşa l’am cunoscut acum zece ani şi zic că tot astfel a şi rămas…

În primăvara aceea m’am dus cu câţiva prieteni la sărbătoarea Învierii în Schitul Lacu. Auzisem că la acest mare praznic se va face priveghere frumoasă, cu psalţii Byzantion-ului la strană, drept pentru care, din timp am purces către schit. (Drept a şi fost lucrul acesta căci Byzantion-ul a cântat îngereşte!). După puţină odihnă, în chiar ziua duminicii Paştelui, am plecat de la kiriakon să ne închinăm pe la chilii. Întâi am făcut lucrul acesta la chilia Bunei Vestiri a părintelui Ştefan, iar mai către seară am coborât la părintele Isidor. Pe atunci părintele şi cei dimpreună cu el se aflau la mare strâmtorare cu banii şi din astă pricină apa de ploaie îşi făcea loc cu uşurinţă prin acoperişul spart al chiliei lor. Puteai vedea ici şi colo, prin odăi, vase aşezate pentru stropii de ploaie! Cu toate acestea, fraţii ce se aflau în ascultare la chilia sa, ne’au primit cu mare dragoste, oferindu’ne şi o kerasmă îmbelşugată după închinare.

Părintele Isidor nefiind acasă n’am mai zăbovit, ci am plecat cu gând să ne închinăm şi la o altă chilie, aflată mai jos, în vale. (Aceasta şi pentru că unul dintre însoţitorii mei era şi el maramureşan, aidoma celor ce se nevoiau într’acea chilie). N’am făcut însă prea mulţi paşi pe cărare căci ne’am întâlnit cu părintele Isidor care se întorcea la chilie şi care ne’a întors şi pe noi într’acolo cu mare dragoste. Căci zicea el către noi: „Nu puteţi pleca aşa la drum pentru că trebuie neapărat să vă ospătaţi dintr’un cozonac tare bun pe care’l am şi să beţi un pahar de vin de Drăgăşani!”. Aşa că, deşi i’am răspuns că ucenicii săi ne’au primit cum nu se putea mai bine, am făcut totuşi cale întoarsă, pentru stăruinţa bătrânului. După un pahar de vin cu cozonac – dar mai ales după mult sfat duhovnicesc – într’un târziu ne’am gândit şi noi să plecăm către cealaltă chilie din schit. Doar că afară se făcuse întuneric beznă între timp, iar noi nu mai fusesem niciodată prin acele locuri, aşa că părintele Isidor ne’a sfătuit să nu plecăm fără lanternele pe care ni le’a dat drept însoţitoare de drum. Mai pe urmă însă, văzându’ne cam rătăcitori pe cărare, a lăsat toate ale sale şi ni s’a făcut şi călăuză.

„Cu îndestulare mare ne’ai ospătat părinte” am zis eu către el, mergându’i alăturea.
„Trebuie să ne închinăm fraţilor care vin la noi pentru că lui Dumnezeu ne închinăm de fapt. Nu la fel a făcut şi Avraam ospătându’L pe Dumnezeu?”.

„Cred că, mai degrabă, precum Lot ai făcut părinte, că acela i’a obligat pe îngeri să se întremeze în casa lui”.

„Deh! Eu aşa ştiu: că dacă l’am văzut pe fratele meu, pe Dumnezeu L’am văzut! Şi El a zis că „cele ce aţi făcut unuia din aceşti mai mici ai Mei, acelea Mie Mi le’aţi făcut”. 

Mai multe n’am grăit pe drum căci am ajuns destul de repede la cealaltă chilie – foarte „arătoasă” şi pe dinlăuntru şi pe dinafară. Cum n’am găsit pe nimenea înăuntru, am intrat în paraclis şi ne’am închinat. Dar, pe când ieşeam noi din mica bisericuţă, s’a iţit şi un monah pe scări, care iute ne’a întrebat „ce facem acolo?”. Oarecum luat prin surprindere, i’am răspuns şcolăreşte că „ne’am rugat în biserică”. „Dacă v’aţi închinat, ieşiţi”, a mai zis el, „că fraţii sunt la odihnă”. Dreptate o fi având monahul acela, dar eu m’am uitat atunci la mâhnirea din ochii maramureşanului ce era cu mine şi, fără să vreau, am luat seama şi la dragostea părintelui Isidor. Care părinte a şi zis către noi, mai în şoaptă, „să mergem către kiriakon” căci „într’adevăr părinţii sunt la odihnă” în ceasul acela. „Uite”, am zis eu în gândul meu, „el nici acum nu cade din porunca dragostei”! Şi am plecat mai departe, folosindu’mă mai mult decât de o mie de cuvinte pe care mi le’ar fi rostit bătrânul…

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Text și foto George Crasnean. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos .

Pelerinaj la Muntele Athos (4 – 10 aprilie 2018). Participare la Denia Prohodului și Slujba Sfintei Învieri a Domnului la Schitul Lacu. [Îmbarcare din Moineşti, Onești, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni, Bucureşti, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Miercuri, 4 aprilie 2018 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 10.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Joi, 5 aprilie 2018 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și, opțional – dacă este disponibilitate din partea pelerinilor și timp până la plecarea spre Pantokrator – Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat). Plecare cu mașina la Mănăstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii). Participare la slujbele specifice din Joia Mare. Mănăstirea Pantokrator (cazare).

Vineri, 6 aprilie 2018 (ziua 3): Mănăstirea Pantokrator. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Participare la slujba Prohodului Domnului la kiriakon. Chilia Acoperământul Maicii Domnului a Părintelui Isidor – Schitul Lacu (cazare)

Sâmbătă, 7 aprilie 2018 (ziua 4): Drumeție de jumătate de oră drumeție o oră până la Chilia Buna Vestire. Participare la Slujba Învierii Domnului la kiriakon. Chilia Buna Vestire a Părintelui Ștefan – Schitul Lacu (cazare)

Duminică, 8 aprilie 2018 (ziua 5): Chilia Buna Vestire – Lacu. Drumeție o oră (cu bagaj) până la Morfono. De aici se va pleca cu un maxi-taxi până la Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute (dus / întors) până la Peștera și Chilia Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (cazare).

Luni, 9 aprilie 2018 (ziua 6): Schitul Prodromu – portul Dafni. Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.
* Este posibil să se opteze pentru vizitarea Tesalonicului în prima zi, înainte de cazarea la Ouranoupoli.

Marți, 10 aprilie 2018 (ziua 7): București  – Buzău – Focșani – Adjud  – Bacău – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările. Vom face în timp util update, dacă va fi cazul. Pelerinii înscriși vor fi anunțați personal. UPDATE: Cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli, diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Locuri disponibile: 8 (opt!) Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Athosul: Rapsodie în alb negru. Eseu fotografic de Svilen Vassilev (mai 2017)

Athosul: Rapsodie în alb negru. Eseu fotografic de Svilen Vassilev (mai 2017)

Sursa: Атон: извадка в черно

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Cluj, 1 martie 2018: Seară duhovnicească cu Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia)

Monahism sau căsătorie? La această întrebare foarte des întâlnită în cadrul conferinţelor noastre ne va răspunde Pr. Nicholas Saharov, pornind de la învăţătura Sf. Siluan despre acest subiect.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 01 martie 2018 cu invitarea Pr. Nicholas Sakharov, de la mănăstirea cu hramul “Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Pr. Nicholas va participa la ora 18.00 la slujba pavecerniţei mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”.

Părintele Nicholas Sakharov este ucenicul și nepotul cuviosului părinte Sofronie Saharov şi autorul lucrării „Iubesc, deci exist”, o expunere a teologiei Părintelui Sofronie, ucenic al Sf. Siluan Athonitul, păstrător al moștenirii lui duhovnicești și una din cele mai deosebite chipuri spirituale ale Ortodoxiei secolului trecut. Principalele teme de reflecție și dialog pe care Părintele Nicholas Sakharov le va prezenta la Cluj vor fi în relație directă cu tema “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”. Conferințele publice, dialogurile cu studenții și cu tinerii îi sunt familiare Părintele Nicholas, atât prin implicarea sa pastoral-misionară în lume, cât și prin activitatea sa pedagogică la Universitatea Essex, Cambridge și Moscova. “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei. Este şi doctor al Universităţii din Oxford.