Category Archives: Rugăciuni

Acatistul Sfântului Efrem Sirul (28 ianuarie / 10 februarie)

efr

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne irtă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor Noştri şi ale tuturor sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Amin.

Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit. Nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre. Ci caută şi acum ca un milostiv şi ne mântuieşte pe noi de vrăjmaşii noştri. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi Sa făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru (cu 3 închinăciuni).

Psalmul 50 al lui David
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie, Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut aşa, încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcat m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele, şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucurase-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jerftă, Ţi-aş fi dat; arderile-de-tot ne le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot, atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:
Harul ce izvorăşte din gură ta, cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izvorât râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei. Deci, învăţându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, ne-ai luminat calea către Hristos. Pentru această strigăm către tine: roagă-te Dumnezeului nostru, să mântuiască sufletele noastre!

Condacul 1, glasul al 2-lea
Ceasul judecăţii mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, sfinte părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele cuvioase. Pentru aceasta, preafericite, cel care pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă, cu dragoste îţi cântăm: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Icosul 1
Copil erai şi ai văzut în vis ieşind din gura ta o viţă bine rodită şi a crescut şi a umplut întreg pământul, iar, toate păsările cerului veneau şi se adăposteau în ea. Cu cât culegeau ciorchinii mai mult, cu atât rodul viţei se înmulţea. Nu ne pricepem a te lauda după cuviinţă, părinte, însă tu, primeşte cântarea noastră:
Bucură-te, că ai răsădit din pământul Nisibe;
Bucură-te, soarele prealuminos al sirienilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fugit de vorbirile cele vătămătoare de suflet;
Bucură-te, că din buzele tale cuvânt rău nu a ieşit;
Bucură-te, preacinstite, că ai avut tovarăşă bună fapta şi sârguinţa în osteneli;
Bucură-te, cunoscătorul dumnezeieştilor Scripturi;
Bucură-te, filosoful celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul cel dumnezeiesc al umilinţei;
Bucură-te, livada împodobită cu multe feluri de flori;
Bucură-te, nesecat izvor de lacrimi;
Bucură-te, focul cel nestins al umilinţei;
Bucură-te, prieten al faptelor bune;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 2-lea
Fugind de gâlceava lumească, sfinte, ai dispreţuit, vorbirile cele vătămătoare de suflet ale celor de o vârstă cu tine şi căutând liniştea pustiei, te îndeletniceai cu citirea Sfintei Scripturi şi împreună cu proorocul David ziceai: “Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea!” Astfel de laudă ai dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea
De tânăr te-ai arătat ca o vită de vie cu rod însutit, iar învăţăturile tale la mare înălţime s-au ridicat, ospătând cu îndestulare sufletele credincioşilor, dumnezeiescule Efrem, pentru aceasta cântăm cu bucurie:
Bucură-te, că următor al Sfântului Episcop Iacob te-ai arătat;
Bucură-te, că în Nisibe te-a botezat şi de la el ai învăţat;
Bucură-te, slujitor al Bisericii edesenilor;
Bucură-te, cel blând şi smerit cu inima;
Bucură-te, că ai fost numit teologul plânsului;
Bucură-te, lira Duhului Sfânt;
Bucură-te, via cea mult roditoare a lui Dumnezeu;
Bucură-te, floarea cu bună mireasmă;
Bucură-te, năstrapă a faptelor bune;
Bucură-te, iconomul cel bun şi credincios al darului lui Dumnezeu;
Bucură-te, lucrător iscusit in faptă şi-n cuvânt;
Bucură-te, cel râvnitor cu adevărat şi următor al ucenicilor celor dintâi;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul al 3-lea
Părăsind patria în care te-ai născut, părinte, ai primit poruncă pentru închinarea la Sfintele Moaşte şi îndemn pentru întâlnirea unui bătrân purtător de Dumnezeu, de la care să înveţi cele spre folosul sufletului şi pentru aceea cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Dorind diavolul să-ţi vâneze sufletul tău cel feciorelnic, te-a ispitit prin graiurile femeii desfrânate, care dorea să te atragă spre păcat, însă tu, de Dumnezeu cugetatorule, cunoscând meşteşugirile diavoleşti, i-ai fost ei dascăl pe calea mântuirii. Pentru aceasta noi, după vrednicie, laude ţi-aducem ţie:
Bucură-te, că în cetatea Edesei, model de vieţuire ţi-ai căutat;
Bucură-te, că ai mulţumit femeii pentru folosul cuvintelor ei;
Bucură-te, că ai preamărit puterea cea necuprinsă a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai câştigat sufletul femeii desfrânate;
Bucură-te, prin care satana s-a ruşinat;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, povăţuitorul tinerilor;
Bucură-te, cel ce pe leneşi îi ridici la pocăinţă;
Bucură-te, că duci de mâna pe cei ce se pocăiesc;
Bucură-te, un alt Eufrat care reverşi dogme înţelepte;
Bucură-te, rai frumos impodobitor;
Bucură-te, stâlp luminos al monahismului;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 4-lea
Iubitor de linişte fiind, te îndeletniceai cu postul, cu privegherea şi culcarea pe jos, iar pe toate cele lumeşti le defăimai şi slava cea veşnică în fiecare zi o doreai, lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Te-ai arătat ca un alt Soare, purtătorule de lumină, trimiţând raze de învăţături până la marginile lumii, de Dumnezeu înţelepţite. Pentru aceasta, noi, nevrednicii, îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te, că ai urmat cărările Inaintemergătorului;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune te-ai făcut locaş Treimii;
Bucură-te, reazăm al sihaştrilor;
Bucură-te, părinte al fiilor pustiei;
Bucură-te, că prin plâns iarăşi ţi-ai dobândit fericirea;
Bucură-te, pentru că ai primit darul lacrimilor;
Bucură-te, cela ce ai înmulţit ucenicii lui Hristos;
Bucură-te, sprijinitorul tuturor celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, gură elocventă;
Bucură-te, povăţuitorul călugărilor;
Bucură-te, că ai iubit comoara cerească, vieţuind pe pământ ca un înger;
Bucură-te, Eufratul cel gândit al Bisericii;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 5-lea
Dorind a primi cununa de la Mirele cel ceresc, ai lepădat toate, precum Apostolii, luptându-te ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, pentru toate acestea, Hristos-Domnul te-a răsplătit cu darul vederii-înainte şi ţi-a descoperit taina celor viitoare. Toţi într-un glas strigăm Celui ce te-a luminat pe tine: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Când nu te ocupai cu învăţatul creştinilor pentru a întări credinţa cea adevărată împotriva păgânilor şi a ereticilor, te-ai dăruit cu umilinţă în slujba tuturor, ca un adevărat diacon, asemenea lui Hristos, care s-a făcut pe Sine “slujitorul” nostru. După cuviinţă, cu dragoste şi credinţă, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că ai fost rănit de dragostea Atotţiitorului;
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţătorul celor dumnezeieşti;
Bucură-te, că viaţa ta a fost fără prihană;
Bucură-te, vrednicule de laudă;
Bucură-te, că te-ai arătat preacinstite ajutor şi în luptele cu vrăjmaşii;
Bucură-te, făclie nestinsă ce luminezi întunericul necunoştintei;
Bucură-te, că lacrimile tale au uscat noianul poftelor;
Bucură-te, că învăţăturile tale au secat izvoarele eresurilor;
Bucură-te, că nu ai dat somn ochilor tăi;
Bucură-te, locaşul Sfântului Duh;
Bucură-te, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 6-lea
Pe tine, moştenitorul Raiului şi luminoasă odrasla a Siriei, Cuvioase Efrem, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm, noi credincioşii. Că întru adevăr nevoindu-te cu multă râvnă pentru Hristos, ai devenit rai care înfloreşti şi niciodată nu te ofileşti, pentru aceasta Biserica într-un glas cântă: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Sufletul meu cel tulburat de furtuna gândurilor se apropie de izvorul lacrimilor tale, rugându-te a-l curaţi cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine. Pentru aceasta, cu inima înfrântă şi smerită îţi cânt cu cutremur:
Bucură-te, floare a pustiei cu bună mireasmă;
Bucură-te, izvor nesecat de învăţături;
Bucură-te, comoară înţelepciunii;
Bucură-te, bucuria credincioşilor;
Bucură-te, îndrumător în descoperirile lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, povăţuitorul meu pe calea mântuirii;
Bucură-te, dătătorule de lumină;
Bucură-te, că ai rămas netulburat de vicleşugurile vrăjmaşului;
Bucură-te, că ai avut temelie credinţă statornică;
Bucură-te, cunoscătorul tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel care ne sui la cer prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 7-lea
Văzând Domnul adâncul smereniei tale, ţi-a dat ţie cuvânt cu putere multă, prin care ereticii s-au ruşinat. Pentru aceasta grăim cântarea îngerească, adusă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Smerindu-te înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu, asemenea sfântului Ioan Gură-de-Aur, cel deodată cu tine trăitor, în veacul de aur al creştinătăţii, nu ai primit, sfinte, darul preoţiei. Dar Ştiutorul inimilor, Dumnezeu, ţi-a dăruit aici, pe pământ, prietenia unor mari sfinţi:
Bucură-te, prieten al marelui Vasile, Capadocianul;
Bucură-te, că ai primit de la el darul diaconiei;
Bucură-te, că prin rugăciunile lui, elineşte ai vorbit;
Bucură-te, că deşi nu ştiai aceasta, harul Duhului Sfânt te-a umbrit şi astfel ai vorbit;
Bucură-te, bărbat între sirieni prea înţelept;
Bucură-te, îndelung-răbdătorule;
Bucură-te, cel ce ai avut dragoste pentru Maica Domnului;
Bucură-te, că prin cântări şi psalmi ai preamărit-o;
Bucură-te, cel ce în versuri ai teologhisit;
Bucură-te, dascălul Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că ai împodobit Biserica Sobornicească cu faptele tale;
Bucură-te, luceafărul prealuminos al Ortodoxiei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 8-lea
Cel ce te-ai arătat Soare prealuminos al Bisericii, arată-ne pe noi, prin mijlocirile tale, luminoşi la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos. Cel ce ai fost izvor nesecat al lacrimilor, înmoaie inimile noastre cele împietrite de viforul patimilor. Tu, cel ce ai fost focul dumnezeiesc al umilinţei, aprinde în noi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
În viaţa ta pământească ai împlinit în toate voinţa Domnului nostru Iisus Hristos, părinte Efrem, punându-ţi viaţa pentru semenii tăi, învăţând şi hrănind pe tot omul ce venea la tine, iar noi, cu mare dragoste, grăim aşa:
Bucură-te, alesule între cuviosi;
Bucură-te, dulceaţa călugărilor;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că toată viaţă lui Hristos ţi-ai închinat-o;
Bucură-te, că mintea la cele cereşti ţi-ai ridicat;
Bucură-te, că rugător neîncetat te-ai arătat;
Bucură-te, liman al celor ce sunt în furtună;
Bucură-te, iubitorul şi slujitorul celor săraci;
Bucură-te, cel sărac în cele lumeşti, dar bogat în cele duhovniceşti;
Bucură-te, că ai năzuit la vistieriile cele dumnezeieşti;
Bucură-te, întărirea monahilor şi a mirenilor;
Bucură-te, bucuria cuvioşilor şi strălucirea pustnicilor;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 9-lea
Fiind plin de Duhul Sfânt şi neputând da glas mulţimii descoperirilor ce veneau de la Duhul, te rugai: “Doamne, opreşte valurile harului Tău!”. Noi, însă, te rugăm, Preacuvioase Părinte Efrem, nu trece cu vederea rugăciunile noastre, ci ne învredniceşte a-i cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Mintea, inima şi voinţa au oglindit voinţa Duhului, pe care ai revărsat-o asupra acestei lumi prin imnele pe care le-ai cântat, versurile pe care le-ai scris, învăţăturile pe care le-ai rostit şi faptele mâinilor tale, care au grăit. Exemplu pentru noi fiind, îţi cântăm ţie: Aliluia!
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, dascălul pocăinţei;
Bucură-te, iubitor de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, întâiul imnograf al Bisericii;
Bucură-te, că ai făcut din poezie, teologie;
Bucură-te, că ai cântat cu mare dragoste credinţa cea adevărată;
Bucură-te, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, lucrător iscusit al poruncilor Domnului;
Bucură-te, stâlpul Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, scriitor preaiscusit al sirienilor;
Bucură-te, mare învăţător al celor dumnezeieşti;
Bucură-te, fierbinte râvnitor al pustiei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 10-lea
Cunoscând mai dinainte ceasul judecăţii, ai plâns, cu amar, părinte Efrem, devenind iubitor de linişte şi iscusit învăţător al tainelor dumnezeieşti, vorbind pretutindeni despre judecată şi a doua venire a lui Hristos. Învredniceşte-ne şi pe noi, aşadar, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Deşi ai dispreţuit lauda toată viaţa, nu putem ascunde ce Însuşi Stăpânul ne-a poruncit. Nu putem ascunde sub obrocul tăcerii, viaţa ta preaminunată. De aceea te lăudăm, după putinţă, aşa:
Bucură-te, că viaţă multora în bine ai schimbat-o;
Bucură-te, bucuria noastră cea mult dorită;
Bucură-te, că pururea dobândim alinare prin rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce te pleci către plânsul inimii noastre;
Bucură-te, biruitorule în luptele cu diavolii;
Bucură-te, iubitorule de curăţie;
Bucură-te, limanul celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că în rugăciune te-ai desfătat;
Bucură-te, că mare luminător te-ai arătat;
Bucură-te, deşteptarea trândavilor;
Bucură-te, focul dumnezeiesc care faci să strălucească sufletele credincioşilor;
Bucură-te, că toate le-ai răbdat pentru Hristos;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 11-lea
Dispreţuind haina de mare preţ a celui ce dorea să-ţi înfăşoare trupul după moarte, rău te-ai mâhnit, că porunca ta a fost nesocotită, iar omul acela rănindu-se de diavol, lângă patul tău se tânguia. Minunându-ne de aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Niciodată nu ai câştigat vreo avere pe pământ, făcându-te ascultător Bunului Împărat, care in Evangheliile ucenicilor Săi, porunceşte: “Nimic pe pământ să nu câştigaţi!”. De aceea nu ai avut nici un lucru cu patimă de acest fel. De aceea şi noi, preaiubite, grăim aşa:
Bucură-te, că în lacrimi şi suspine viaţa ta ai petrecut;
Bucură-te, că pururea ai fugit de gâlceava lumească;
Bucură-te, fericite părinte, că ai dispreţuit lauda;
Bucură-te, că scrierile tale sunt pline de pocăinţă;
Bucură-te, că totdeauna ai avut obrazul ud de lacrimi;
Bucură-te, părinte Efrem, că ai fost îngrozit de judecata lui Dumnezeu;
Bucură-te, suflet binecuvântat, împodobit cu fapte desăvârşite;
Bucură-te, proorocul sirienilor;
Bucură-te, podoabă de mare preţ a Ortodoxiei;
Bucură-te, sabia cea asupra ereticilor;
Bucură-te, al nostru rugător, către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, preaiubite, care prin lacrimile tale, pe Hristos ni-L aduci;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 12-lea
Când ai ajuns la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Sfinte Părinte Efrem, ţi-ai încredinţat sufletul tău în mâinile lui Hristos, ai trecut către locaşurile cele cereşti, unde stai împreună cu toţi prietenii lui Dumnezeu, sfinţii, împreună cu care cânţi pururea lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Cunoscând sfârşitul acestei vieţi trecătoare, ai dat părintească porunca, celor de faţă, să nu fii îngropat cu mare fast, ci simplu, în cimitirul săracilor, iar în loc de flori şi de miresme să-ţi dăruiască rugăciunile lor. Ţie, celui ce ai plăcut lui Dumnezeu, îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te, cel ce ai desluşit tainele celei de-a doua veniri a lui Hristos;
Bucură-te, că ai cunoscut mai dinainte ceasul judecăţii;
Bucură-te, că n-ai avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici arginţi, nici aur, nici vreo avere pe pământ n-ai câştigat;
Bucură-te, că ai poruncit să fii îngropat simplu, lângă cei săraci;
Bucură-te, că nu ai râvnit haina de mare preţ;
Bucură-te, că ai mustrat pe cel ce a defăimat părinteasca porunca;
Bucură-te, cuvioase, că făcându-ţi milă, pe îndrăcit l-ai vindecat;
Bucură-te, alt cer pe pământ cu multe stele;
Bucură-te, iubitor de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, izvor ce curge, cu multe feluri de ape;
Bucură-te, că ai înfrumuseţat cugetarea teologică;
Bucură-te, rai care pururea înfloreşti şi niciodată nu te ofileşti;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 13-lea
O preaminunate părinte Efrem, cine va putea spune cu adevărat nevoinţele tale? Cu ce cuvinte de laudă te vom cinsti pe tine, cel ce ai devenit casă Sfintei Treimi? Cuvintele noastre sunt prea sărace, primeşte dar umila noastră cântare, ca împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1

Rugăciune către Sfântul Efrem Sirul:
Prea Bunule Doamne, îţi mulţumim că pururea te îngrijeşti de noi! Tu faci să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi şi faci să cadă ploaia şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, dar lumina veşniciei Tale şi rourarea Prea Sfântului Tău Duh se pogoară totdeauna peste noi, prin Sfinţii Tăi cei aleşi: ucenicii de peste veacuri, care pururea se roagă pentru noi. Primeşte, aşadar, şi rugăciunile sfântului părinte al nostru, Efrem Sirul, care în viaţa pământească a împlinit în toate voinţa Ta şi astfel a dobândit un loc în casa Ta, împreună cu sfinţii care din veac Ţi-au bineplăcut! Binevoieşte, Preabunule, că şi noi, cei ce cinstim pe acest mare sfânt al Tău, prin ruga şi faptele noastre, să cinstim împreună cu el, în împărăţia Ta, preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin!

vinjeta50

Anunțuri

Cuviosul Siluan și „angajații perfecți”. Pildă de rugăciune pentru subordonați

Siluan-foto
În 1938, un om a murit la Muntele Athos. Era un om simplu, un ţăran din Rusia care a venit la Muntele Athos pe când avea în jur de 20 de ani, rămânând acolo pentru următorii cincizeci. Era un om de o simplitate extremă. Se dusese la Athos pentru că citise într-o broşură despre Sfântul Munte cum că Maica Domnului îşi dăduse cuvântul că va sprijini şi se va ruga pentru oricine I-ar sluji Domnului în aceste mănăstiri. Deci şi-a părăsit satul lui, spunându-şi: „Dacă Maica lui Dumnezeu este gata să mă păzească, atunci mă duc acolo, iar datoria ei e să mă mântuie”.

A fost un om cu totul deosebit şi, pentru o lungă perioadă de timp, a fost însărcinat cu administrarea atelierelor mănăstirii. În acestea lucrau ţărani ruşi tineri, care veneau pentru un an sau doi pentru a face ceva bani, punând efectiv bănuţ peste bănuţ pentru a se putea întoarce în satele lor cu o sumă oarecare şi, în cazul cel mai fericit, pentru a-şi întemeia o familie, înjghebându-şi un bordei şi cumpărând cele de trebuinţă pentru cultivarea pământului.

Într-o zi, unii călugări, care se ocupau de alte ateliere, i-au zis: „Părinte Siluan, cum se face că oamenii care muncesc la tine fac o treabă aşa bună, deşi nu îi supraveghezi, pe când noi ne petrecem tot timpul uitându-ne după ei, şi cu toate acestea ei încearcă în permanenţă să ne înşele?”.

Părintele Siluan spuse: „Nu ştiu. Nu pot să vă spun decât ce fac eu. Când ajung dimineaţa la ateliere, nu vin niciodată fără să mă fi rugat pentru aceşti oameni, şi vin aici cu inima plină de compasiune şi dragoste pentru ei, iar când intru în atelier am lacrimi în suflet pentru dragostea ce le-o port. Iar apoi le spun ce au de făcut în ziua aceea, şi cât timp ei muncesc eu mă rog pentru ei, deci mă duc în chilia mea şi încep să mă rog pentru fiecare din ei în parte. Stau înaintea lui Dumnezeu şi spun: «O, Doamne, pomeneşte-l pe Nicolae. Este tânăr, de-abia a împlinit douăzeci de ani şi şi-a lăsat soţia în sat, care este şi mai tânără decât el, împreună cu primul lor copil. Ce lipsuri trebuie să fie acolo, încât a trebuit să-i lase, fiindcă nu se mai putea hrăni din munca lor de-acolo! Păzeşte-i în absenţa lui. Apără-i împotriva oricărui rău. Dă-le lor curaj să înfrunte acest an şi să ajungă la bucuria întâlnirii, având destui bani, precum şi destul curaj pentru a înfrunta greutăţile»”.

Şi adăugă: „La început, mă rugam cu lacrimi de compasiune pentru Nicolae, pentru tânăra lui soţie, pentru pruncul lor, dar, pe când mă rugam, simţirea prezenţei divine începea să crească în mine, şi la un moment dat Nicolae, soţia lui, copilul lor, satul lor au dispărut şi nu mai ştiam altceva decât de Dumnezeu; eram tras de simţirea prezenţei divine tot mai în adânc, până când dintr-odată, în inima acestei prezenţe, am întâlnit iubirea dumnezeiască îmbrăţişându-i pe Nicolae, pe soţia şi copilul lui, iar acum am început să mă rog din nou, dar cu iubirea lui Dumnezeu pentru ei; însă am fost din nou atras în adâncuri, şi acolo am dat iarăşi peste iubirea dumnezeiască. Şi astfel, spuse stareţul, îmi petrec zilele, rugându-mă pe rând pentru fiecare din oamenii aceia, unul după altul, iar la sfârşitul zilei mă duc la ei, le spun câteva cuvinte, ne rugăm împreună, după care ei se duc la odihna lor. Iar eu mă duc să-mi împlinesc slujirea mea cea călugărească”.

Poţi vedea aici felul în care rugăciunea contemplativă, compasiunea, rugăciunea activă apăreau ca o nevoinţă şi ca o luptă, pentru că nu însemnau doar a spune „Pomeneşte-l, Doamne, pe cutare şi pe cutare”. Însemna ceasuri întregi petrecute doar într-o rugăciune plină de compasiune şi într-una plină de iubire, amândouă unindu-se într-una singură.

Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 147-149 via Doxologia

Foto jos: Vechea moară a Mănăstirii Russikon (astăzi nefuncțională), locul unde s-a nevoit în ascultare Cuviosul Siluan.

moara-unde-avea-ascultare-sfantul-siluan

Acatistul Sfântului Cuvios Athanasie Athonitul

Sf.Athanasie Athonitul-Panselinos-Protathon-Karyes

Acatistul Sfântului Cuvios Athanasie Athonitul (5 / 18 iulie)

Condacul întâi
O, marea purtare de grijă dumnezeiască ce te-a ales şi te-a dăruit să fii candela luminii lui Hristos, pentru chipul îngeresc monahicesc, ca iubitorii de Dumnezeu şi mai mult să cânte spre slava ta cea mare:  Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Icosul întâi
Ştiind Dumnezeu ca eşti pamânt bun şi roditor, din pruncie te-au ales, că părinţii lăsându-te orfan de o maică ai fost crescut, şi aşa chipul de taină monahicesc ca o pecete l-ai primit:
Bucură-te, alesul chipului călugăresc;
Bucură-te, alesul dintre spinii lumii;
Bucură-te, moştenirea cea bună strămoşească;
Bucură-te, cel cu dar ales dăruit;
Bucură-te, că din pruncie cerul ţi s-a deschis;
Bucură-te, că din pruncie ai fost binecuvântat;
Bucură-te, chemarea de mare taină;
Bucură-te, dor de Duh Preasfânt;
Bucură-te, minte de adânca înţelegere;
Bucură-te, inimă de sfântă simţire;
Bucură-te, înţelepciunea cea peste firea omenească;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 2-lea
Aşa a lucrat Dumnezeu, ca să fii cunoscut cu împaraţii şi voievozii lumii, ca prin tine credinţa creştinească să se arate şi mai biruitoare în cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Din Trapezunda ai ajuns în Bizanţ, unde ai învăţat toată ştiinţa omenească, dar mai ales pe cea duhovnicească spre care chemare o aveai:
Bucură-te, Avramie, copilul înţelept;
Bucură-te, că la curţile domneşti tot spre cele de sus năzuiai;
Bucură-te, că desfătările lumii le-ai dispreţuit;
Bucură-te, că bucuria cerească o aveai în suflet;
Bucură-te, că veselia de taină îţi era în inimă;
Bucură-te, că glasul lui Hristos auzeai;
Bucură-te, că lumina Lui vedeai;
Bucură-te, că ai înţeles ce alţii nu pricepeau;
Bucură-te, căutătorule de cele nemuritoare;
Bucură-te, cinstea vieţii monahiceşti;
Bucură-te, vasul ales al sfinţeniei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 3-lea
Cuviosul stareţ Mihail, unchiul lui Nichifor – voievodul Răsăritului -, luându-te cu sine şi dăruindu-ţi chipul călugăresc cu numele de Athanasie, a întrevăzut lucrarea de taină în tine din cântarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea
La nevoinţe aspre te-ai supus ca să cunoşti iscusinţa vieţii duhovniceşti, încât repede pe toţi i-ai întrecut:
Bucură-te, doritorule de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, că prin post ai deschis uşa pământească;
Bucură-te, că prin rugăciune ai deschis uşa cerească;
Bucură-te, că prin nevoinţă cele împotrivnice le-ai împăcat;
Bucură-te, lucrarea iscusită a petrecerii călugăreşti;
Bucură-te, că prin ascultare, neascultarea ai iubit;
Bucură-te, împletirea celor din adânc cu cele din afară;
Bucură-te, scoaterea celor din adânc la vedere;
Bucură-te, vederea celor ascunse;
Bucură-te, ochiul de duh pătrunzător;
Bucură-te, ochi al cuvioșiei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 4-lea
Mutându-se la Domnul cuviosul Mihail, în pustnicie şi mai aspră te-ai adâncit, dar lumina nu putea să stea sub obroc ci trebuia pusă în sfeşnicul cântării: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Descoperit de părinţii din Careea Athonului ca  alesul  cel  mult  aşteptat,  ţi-au  încredinţat zidirea bisericii Lavrei celei Mari, unde să se adune cu toţii:
Bucură-te, lumina ce nu putea fi acoperită;
Bucură-te, sfeşnicul cu braţe înalte;
Bucură-te, sfeşnicul cel din față;
Bucură-te, steaua ce luminează în întuneric;
Bucură-te, candela cea împodobită a Muntelui Athos;
Bucură-te, uleiul făcliei nestinse;
Bucură-te, tămâia cea curată;
Bucură-te, smirna cea mai placută;
Bucură-te, apa adusă pe piatră;
Bucură-te, apa din piatra Hristos;
Bucură-te, Părintele virtuţilor celor mai alese;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 5-lea
Rugat de voievozii răsăritului şi apusului Nichifor şi Leon, degrabă la zidirea Marii Lavre ai pornit, ca să fie lăcaşul lui Hristos unde să cânte: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Insăşi Preacurata Maică a lui Hristos te-a încredinţat, şi aşa, cu multă râvnă, lucrarea cea mare ai săvârşit, chiar dacă duhurile cele potrivnice s-au răsculat:
Bucură-te, lucrătorule al Bisericii;
Bucură-te, semănătorule neostenit;
Bucură-te, însuşi pamântul cel bun;
Bucură-te, însuşi rodul cel deplin;
Bucură-te, pomul pentru hrana multora;
Bucură-te, izvorul din care mulţi beau;
Bucură-te, holda curaţată de neghină;
Bucură-te, grâul scuturat de pleavă;
Bucură-te, bogaţie adunată la cer;
Bucură-te, comoara nepieritoare;
Bucură-te, vistierie a celor duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 6-lea
Dorinţa de viaţă liniştită pustnicească ai unit-o cu râvna pentru casa mănăstirească,
spre a fi adunarea celor mulţi, care aleargă la staulul lui Hristos, în cântari de: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Rugăciunea şi postul pustnicesc chiar în mijlocul fraţilor şi lucrătorilor nu le-ai uitat, ci le-ai ţinut ca o temelie a vieţii duhovniceşti:
Bucură-te, trezie neabătută de nimic;
Bucură-te, priveghere de zi şi de noapte;
Bucură-te, atenţie spre toate cele sfinte;
Bucură-te, neclintită nevoinţă călugărească;
Bucură-te, iubitorule de chip monahicesc;
Bucură-te, cinstirea de haina cea îngerească a călugăriei;
Bucură-te, că o considerai “veşmântul iubirii de taină”;
Bucură-te, că o vedeai în lumina cerească;
Bucură-te, că o preţuiai ca pe “acoperamântul” Duhului Sfânt;
Bucură-te, cuvântatorul chipului călugăresc;
Bucură-te, cu adevărat podoaba monahilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 7-lea
Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, prin tine creşte sămânţa cea nepieritoare
a chipului călugăresc, care până la sfârşitul veacurilor va fi doar cântarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Sfinte Mare Athanasie Athonitul, pomul din mijlocul vieţii duhovniceşti te-ai facut, din care şi noi ne împărtăşim cu marea bucurie a raiului iaraşi coborât pe pământ:
Bucură-te, samânţa cea bună ce nu se mai strică;
Bucură-te, piatra înmuiată de apa Hristos;
Bucură-te, cel trimis de sus să ne pastoreşti;
Bucură-te, creşterea cea din pustie;
Bucură-te, de acum părintele monahilor;
Bucură-te, păstorul la care vin tot mai mulţi;
Bucură-te, glasul chemării celei sfinte;
Bucură-te, cântecul din fluierul de taină;
Bucură-te, cuvântul Vieţii de sus;
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, omul cu chipul luminii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 8-lea
Multe trebuie să fie nevoinţele vieţii călugăreşti şi ostenelile celor râvnitori aduc petrecerea cea de taină; şi atât în pustie, cât şi în mănăstirea cea de obste, totul este iubirea cântării neîncetate: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Mulţi caută mai degrabă liniştea, dar trebuie înţeles că liniştea şi odihna doar după multe nevoinţe se câstigă, ca un rod după multe furtuni şi vijelii:
Bucură-te, povăţuitorul iscusit al vieţii monahiceşti;
Bucură-te, chipul părintelui duhovnicesc;
Bucură-te, stâlp al dreptei-credinţe bine întărit şi neclintit;
Bucură-te, cel ce ai trecut prin toate încercările;
Bucură-te, că ai dezvaluit toate patimile;
Bucură-te, că ai scos în afară vicleniile;
Bucură-te, că ţi-ai tămăduit propriile patimi;
Bucură-te, că ţi-ai spălat propriile pacate;
Bucură-te, că ai ieşit din înşelarea pământească;
Bucură-te, că ai găsit calea cea adevarată;
Bucură-te, că şi nouă ne eşti povăţuitor iscusit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 9-lea
O, cel ales pentru viaţa de taină, ai câştigat chipul întreg al unirii de sus cu cel de jos, al celor din adânc cu cele din afară, în care totul este în cântarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Puţini sunt cei care pot lupta deodată cu cele trupeşti şi sufleteşti, de aceea te-ai arătat mare povăţuitor pentru fiecare, după neputinţele lor:
Bucură-te, răbdătorule cu cei neputincioşi;
Bucură-te, iertătorule pentru cei smeriţi;
Bucură-te, păstorule cel bun, care aduni şi oile rătăcite;
Bucură-te, că le scoţi dintre spini;
Bucură-te, iubire ce-şi pune sufletul;
Bucură-te, iubire ce se jertfeşte în toate;
Bucură-te, dragoste ce de toate se îngrijeşte;
Bucură-te, dragoste pururea veghetoare;
Bucură-te, dăruire de suflet mare;
Bucură-te, dăruire de inimă de sfânt;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 10-lea
Viclenia celor răi te-a pândit la fiecare pas, să te împiedice de la înfăptuirea cea bună, dar ai trecut peste toate primejdiile cu darul de sus, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Prin facerea de minuni pe toţi i-ai încredinţat că prin voia Domnului toate le-ai facut, ca un placut slujitor şi ascultător al poruncilor sfinte:
Bucură-te, că noua temelie ai pus în Muntele Athos;
Bucură-te, că ai reînviat viaţa monahicească;
Bucură-te, că te-ai făcut părintele cel mare de aici;
Bucură-te, de acum stâlpul neclintit;
Bucură-te, temelie de stâncă;
Bucură-te, tărie ce nimeni nu o mai clinteşte;
Bucură-te, tăria credinţei biruitoare;
Bucură-te, puterea nădejdii mântuitoare;
Bucură-te, nume de acum de mare laudă;
Bucură-te, nume printre cele sfinte;
Bucură-te, zugravire de icoană a chipului monahicesc;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 11-lea
Diavolul, urâtorul de oameni, a prăvălit un lemn mare peste picioarele tale şi trei ani ai stat ţintuit la pat, dar cu mulţumire Domnului ai cântat şi mai mult: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Multe trebuie să pătimească cel ce se sfinţeşte şi lucrează cele bune, dar toate acestea sunt “locul cel curăţitor” spre strălucirea cea nepieritoare:
Bucură-te, cu adevărat chipul sfinţeniei;
Bucură-te, că ai câştigat smerenia întreagă;
Bucură-te, că ai trecut prin focul curăţitor;
Bucură-te, că ai ieşit şi mai strălucitor decât aurul;
Bucură-te, că suferinţa ţi-a adus bucuria cea de sus;
Bucură-te, că durerea ţi-a adus veselia nesfârşită;
Bucură-te, osteneala cea vrednică de odihnă;
Bucură-te, că vrăjmăşiile altora le-ai iertat;
Bucură-te, că pe cei ce te urau i-ai binecuvântat;
Bucură-te, că tot răul din tine ai scos;
Bucură-te, că te-ai făcut doar vasul Luminii fără pată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 12-lea
Mare este taina jertfei pentru Hristos prin care păcatele se iartă şi chipul monahicesc se arată; moartea se biruieşte şi se primeşte Învierea – împlinirea a toate -, în cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea
De mare taină a fost şi mutarea ta la cele veşnice, că râvnitor pentru biserica lui Hristos, te-ai primejduit până la sfârşit pentru ea, că trebuind să înalţi încă o cladire, s-a surpat şi prin aceasta
te-ai eliberat de cele pământeşti.
Bucură-te, cel învrednicit şi de “mucenicia lucrării sfinte”;
Bucură-te, cel ce ne umpli pe noi de facerile tale de bine;
Bucură-te, că prin aceasta ai primit întreaga cunună;
Bucură-te, ca aşa ai fost chemat la odihnă;
Bucură-te, râvna până la  jertfă pentru casa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai primit şi pecetea crucii;
Bucură-te, că drumul vieţii cu vitejie l-ai sfârşit;
Bucură-te, că nu te-ai oprit niciodată de la lucrarea sfântă;
Bucură-te, că mai bine te-ai primejduit, decât să nu lucrezi;
Bucură-te, că ai trecut şi prin ultima încercare;
Bucură-te, că ţi-ai pus sufletul pentru fiii tăi duhovniceşti;
Bucură-te, chipul cel mare al iubirii de Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 13-lea
O, Mare Athanasie cel din Athon, cel ales de Însuşi Domnul Hristos, Părintele cel mare al monahilor şi stăpânul de taină al vieţii duhovniceşti, şi noi îţi aducem cinstirea după cuviinţă, în cântarea: Aliluia! (de 3 ori).

Şi iarăşi Icosul întâi şi Condacul întâi.

Foto sus: Sfântul Athanasie Athonitul, frescă din biserica Protaton (Karyes, Sfântul Munte), facere a lui Manuil Panselinos / foto jos: Marea Lavră, ctitoria Sfântului Athanasie, fotografie de George Crasnean.

Mai multe informații despre Cuvios găsiți urmând categoria >> Athanasie Athonitul

Megistis Lavras (2)

Psaltirea, Acatistierul, Cartea de rugăciuni și Viețile Sfinților pe telefoane și tablete Android

Psaltirea este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.psaltireaprooroculuidavid

Aplicația a fost realizată cu sprijinul Ierom. Ștefan Nuțescu și al obștii sale de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

davidCâteva dintre avantajele acestei aplicații:

  • Conține textul psalmilor din Biblia Ortodoxă, iar textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Adăugare psalmi favoriți pentru a putea accesa ușor acei psalmi care vă interesează în mod special,
  • La pornire se afișează automat ultimul psalm lecturat la sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design).

chrismon

Acatistierul este de acum disponibil pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.acatistier

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea și sprijinul Ieroschim. Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.

În ultima vreme au apărut o mulțime de acatiste care conțin greșeli dogmatice. Deși izvorâte din evlavie, aceste acatiste nu cuprind în general informațiile aflate în Minei pentru sfântul respectiv. Decizia noastră a fost de a include aici doar acatistele verificate din punct de vedere dogmatic și ne exprimăm rezerva cu privire la site-urile și aplicațiile care conțin sute de acatiste.

Câteva dintre avantajele acestei aplicații:acatistier

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Funcție de căutare rapidă după cuvinte din titlu,
  • Adăugare acatiste favorite,
  • La pornire se afișează automat ultimul acatist lecturat în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

chrismon

Cartea de rugăciuni este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresahttps://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.cartederugaciuni

În era tehnologiei moderne este necesar să existe cartea de rugăciuni sub forma unei aplicații mobile. În acest fel, creștinul preocupat de mântuirea sufletului său o are neîncetat asupra sa, acasă, la servici sau pe drum.

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea și sprijinul Ieroschim. Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.

Câteva dintre avantajele acestei aplicații:cartea-de-rugaciuni

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Căutare după cuvinte din titlu,
  • Adăugare rugăciuni favorite,
  • La pornire se afișează automat ultima rugăciune lecturată în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

chrismon

Viețile Sfinților este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.vietilesfintilor

Viețile Sfinților din această aplicație au ca sursă cele 12 volume „Viețile Sfinților” apărute între anii 1991 și 1998 la Editura Episcopiei Romanului și Hușilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) și apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august).

Textul a fost adus la grafia curentă și corectat cu spellchecker-ul de limba română pentru a elimina artefactele provenite din scanarea textului original pe hârtie. Este posibil ca unele secțiuni să necesite încă modificări. Timpul de citire s-a estimat folosind o viteză medie de citire (de pe ecran LCD) de 180 de cuvinte / minut.

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea părinților athoniți de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

vietile-sfintilorCâteva dintre avantajele acestei aplicații:

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Afișare rapidă a textului corespunzător Sfântului zilei curente,
  • Funcție de căutare rapidă după cuvinte din titlu,
  • Adăugare texte favorite,
  • La pornire se afișează automat ultimul text lecturat în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Mod zi/noapte,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta), Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Acatistul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 / 24 August)

Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 August)

Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul
Constantinopolului
(11 August)

După începutul obișnuit, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pe vrednicul păstor, Sfântul Nifon al Constantinopolului, Ierarhul cel minunat la Bisericii lui Hristos, cel ce, ca un luceafăr prea luminos a strălucit cu înţelepciunea şi cu smerenia pe toate laturile Ortodoxiei, să-l lăudăm după cuviinţă, ca pe un mărgăritar de mult preţ al Bisericii neamului românesc, zicându-i cu evlavie din adâncul inimii: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Icosul 1

Din tinereţile tale, Harul Duhului Sfânt te-a călăuzit să-ţi înfrumuseţezi viaţa şi lucrarea rugăciunii după poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept aceea, cu multă dragoste şi râvnă, luând crucea pe umeri, ai urmat Stăpânului Mântuitor, pentru care faptă te lăudăm, zicând:

Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, floare duhovnicească a ţinutului Dalmaţiei;
Bucură-te, mângâierea evlavioşilor tăi părinţi;
Bucură-te, purtătorul numelui Sfântului Nicolae, ocrotitorul tău;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău s-a făcut sălaş al Duhului;
Bucură-te, mlădiţă bună altoită în Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe ai iubit frumuseţile ortodoxiei;
Bucură-te, că luând Crucea ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a cuprins inima ta;
Bucură-te, minte luminată şi înţelepţită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al predaniilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 2-lea

Pătruns fiind de iubirea lui Hristos, încă din fragedă vârstă ai părăsit grija cea lumească şi îmbrăţişând viaţa smerită a monahilor, ai fost îmbrăcat în chip îngeresc. Pentru aceasta, ai mulţumit totdeauna lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ca o floare, care se deschide rodului, Sfinte Părinte Nifon, alegând să mergi pe calea virtuţilor, ţi-ai deschis sufletul spre lumina învierii, făcându-l să crească întru roadele Duhului Sfânt. De aceea, ca un purtător de Dumnezeu, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, mugur al sfinţeniei udat de apa vieţii;
Bucură-te, cămară care ţine roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;
Bucură-te, îndreptător al credinţei şi chip al blândeţelor;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi slugă credincioasă;
Bucură-te, smerit ascultător în mănăstirile Athosului;
Bucură-te, ucenic al pustnicului Antonie;
Bucură-te, următor şi împlinitor al pravilelor călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai hrănit sufletul cu înţelepciunea;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina învierii lui Hristos;
Bucură-te, lucrătorul virtuţilor mântuitoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 3-lea

Cunoscând mai marii cetăţii Tesalonicului înţelepciunea şi viaţa ta îmbunătăţită, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului lor, te-au chemat să fii întâistătător, păstor şi învăţător. Drept aceea, întru smerenie, ai primit această înaltă chemare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Îndreptător credinţei şi pildă de înţelepciune te-ai arătat păstoriţilor tăi, în cetatea Sfântului Dimitrie izvărâtorul de mir, Sfinte Ierarhe Nifon, vrednicule de laudă, căci învăţătura şi faptele tale au uimit chiar şi pe cei necredincioşi, numele tău făcându-se cunoscut în toate părţile Ortodoxiei. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt,
Bucură-te, sârguincios slujitor al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, înţelept luminător al credincioşilor ortodocşi;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, păstorul cel bun al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, învăţător şi tâlcuitor iscusit al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăţilor;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor şi sfătuitorul pustnicilor;
Bucură-te, stâncă neclătinată de zbuciumul lumesc;
Bucură-te, reazemul celor osteniţi şi ajutorul sărmanilor;
Bucură-te, bun chivernisitor al lucrurilor bisericeşti;
Bucură-te, iubitorule de pace şi dreptate pe pământ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 4-lea

Ca o făclie purtătoare de lumină din lumina Prea Sfintei Treimi s-a arătat slujirea ta arhierească în întunericului necunoştinţei, căci ca nimeni altul, între ierarhii timpului tău, te-ai ostenit a conduce neamurile către lumina învăţăturii Mântuitorului Hristos. Drept aceea, învăţând şi sfinţind pe cei binecredincioşi, mulţumeai pururea lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-ai primit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Fericite Ierarhe Nifon, numele tău şi faptele tale sfinte fiind cunoscute în toată Ortodoxia, Bunul Dumnezeu a binevoit ca să fii chemat la înalta slujire de patriarh al Constantinopolului, drept aceea, ca păstor al păstorilor şi vrednic şezător pe scaunul apostolesc te lăudăm zicând:

Bucură-te, următorul Sfinţilor Apostoli;
Bucură-te, fericit luminător al sfintei Ortodoxii;
Bucură-te, trimis al lui Hristos să păstoreşti Biserica Sa;
Bucură-te, propovăduitor şi cinstitor evlavios al Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, văpaie de rugăciune care arde spinii eresurilor;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, semănătorul cuvântului Evangheliei;
Bucură-te, glasul duhului vieţii în Biserica sfintei Înţelepciuni;
Bucură-te, unsul lui Hristos şi purtător de har dumnezeiesc;
Bucură-te, potir în care s-a turnat înţelepciunea cerească;
Bucură-te, învăţător, conducător al sfinţilor credincioşi;
Bucură-te, patriarh prea înţelept al Constantinopolului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 5-lea

Uneltirile şi vrăjmăşiile oamenilor răuvoitori te-au făcut să părăseşti scaunul apostolesc, suferind prigoană şi necazuri pe nedrept. Dar toate acestea le-ai răbdat şi le-ai biruit cu puterea rugăciunii către Hristos, cel ce a suferit împreună cu tine şi care niciodată nu te-a părăsit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cunoscută fiind viaţa ta curată şi plină de virtuţi, voievodul Radu cel Mare te-a chemat să fii povăţuitor al credincioşilor din Ţara Românească. Pentru aceasta înţelegând chemarea lui Dumnezeu pentru Grădina Maicii Domnului, Sfinte Părinte Nifon, ai primit să fii păstor strămoşilor noştri, care bucurându-se ţi-au cântat unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe binevenit în Ţara Românească;
Bucură-te, slujitor smerit în Biserica poporului român;
Bucură-te, învăţător statornic al dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, organizator iscusit al vieţii bisericeşti;
Bucură-te, îţi aduc mulţumire credincioşii din episcopiile Buzăului şi Râmnicului, înfiinţate de tine;
Bucură-te, povăţuitor blând al poporului binecredincios;
Bucură-te, podoabă de mult preţ a Ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, prieten al voievozilor şi al domnitorilor credincioşi;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor români;
Bucură-te, fericit rugător al plaiurilor străbune;
Bucură-te, apostol între apostolii neamului românesc;
Bucură-te, fericit povăţuitor al preoţilor şi călugărilor evlavioşi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 6-lea

Alergat-au la tine, ca la un păstor şi învăţător preaînţelept, clerul şi poporul cel iubitor de Hristos. Iar tu, Părinte, pe toţi i-ai povăţuit să aibă credinţă în Dumnezeu şi să ţină neschimbate dogmele şi Sfintele Tradiţii ale Bisericii drept măritoare, ca împreună cu îngerii să cânte cu vrednicie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nu te-ai cruţat, Părinte, să mustri cu asprime pe cei fără de lege care se îndepărtaseră de la poruncile lui Dumnezeu, pentru care ai suferit izgonire de la slujirea sfântă a Bisericii. Însă cu credinţă în Dumnezeu, retrăgându-te în singurătatea Muntelui Athos, te-ai rugat pentru cei ce te-au prigonit pe nedrept, drept aceia noi, minunându-ne de răbdarea ta, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe plin de răbdare şi iubire;
Bucură-te, că n-ai suferit călcarea poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, descoperitorul minciunii şi surpătorul intrigilor;
Bucură-te, luptător vrednic împotriva uneltirilor diavoleşti;
Bucură-te, Ierarhe mai puternic decât ameninţările omeneşti;
Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de adevărul dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai avut povăţuitor întru toate;
Bucură-te, străjer credincios şi statornic al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, sabie care taie înşelăcinea şi viclenia oamenilor;
Bucură-te, scut de apărare pentru cei nedreptăţiţi;
Bucură-te, liman celor aflaţi în primejdii şi necazuri;
Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 7-lea

Mustrat fiind de cuget şi temându-se să nu vină peste el mânia lui Dumnezeu pentru fapta sa, Radu cel Mare a voit să te readucă, Sfinte Nifon, în Ţara Românească; însă tu, Părinte, mistuit fiind de dorul rugăciunii neîncetate şi al liniştei, ai rămas în viaţa pustnicească mulţumind lui Dumnezeu şi cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ierarh plăcut lui Dumnezeu şi făclie duhovnicească, exemplu al rugăciunii curate şi vistierie neîmpuţinată de sfaturi ziditoare te-ai arătat, Sfinte Părinte, călugărilor şi pustnicilor Muntelui Athos, la care cu toţii alergau şi te cinsteau ca pe un călăuzitor duhovnicesc care revarsă roadele dragostei lui Hristos, zicând:

Bucură-te, ancoră tare şi nemişcată a dreptei credinţe;
Bucură-te, înger în trup, plin de lumină cerească;
Bucură-te, suflet înmiresmat de mireasma Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai fost învrednicit de darul rugăciunii inimii;
Bucură-te, mângâietorul şi povăţuitorul monahilor ascultători;
Bucură-te, cămară în care locuieşte Hristos;
Bucură-te, lauda vieţuitorilor Muntelui Athos;
Bucură-te, purtător de lumină necreată;
Bucură-te, cel prin ale cărui rugăciuni ispitele diavoleşti se risipesc;
Bucură-te, curăţitorul patimilor şi al răutăţilor omeneşti;
Bucură-te, defăimătorul lenevirii şi al vicleşugului;
Bucură-te, nădejdea celor greu ispitiţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 8-lea

Credinţa cea dreaptă păzind şi calea vieţii pământeşti săvârşind, Sfinte, Dumnezeu te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare. Drept aceea, Împăratul slavei, Hristos Mântuirorul nostru, te-a încununat şi te-a aşezat în ceata marilor dascăli ai lumii şi ierarhi, împreună cu care cânţi neîncetat în ceruri Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Dobândind Împărăţia cerurilor, Sfinte Ierarhe Nifon, te bucuri de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în toate ostenelile tale din Biserica Sa. Iar noi în Biserica slavei Sale cu bucurie îţi aducem unele ca acestea:

Bucură-te, prietene al Mântuitorului şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii şi locuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Patriarh al Bisericii aşezat de Hristos în ceata ierarhilor;
Bucură-te, văzătorule al feţei celei nevăzute a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lauda cuvioşilor şi bucuria mucenilor;
Bucură-te, lumina aprinsă din focul dumnezeirii;
Bucură-te, chip ajuns la măsura asemănării cu Dumnezeu;
Bucură-te, piatra tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, luceafăr strălucitor în lumina cea negrăită;
Bucură-te, cel ce urci din slavă în slavă în Dumnezeu;
Bucură-te, că Hristos Se oglindeşte în chipul tău;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 9-lea

După mutarea ta la cele veşnice, nu după multă vreme, monahii mănăstirii Dionisiu, unde te-ai săvârşit întru Domnul, Sfinte Părinte, au scos sfintele tale moaşte care s-au arătat pline de putere dumnezeiască şi izvorâtoare de tămăduiri, pe care le-au aşezat cu evlavie spre închinare, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fericitul Voievod Neagoe Basarab, ucenicul tău, auzind că sfintele tale moaşte au fost preamărite de Dumnezeu, cu osârdie a trimis solie să le aducă în Ţara Românească pentru a ridica blestemul înaintaşilor săi. Drept aceea, sfintele tale moaşte, fiind aşezate pe mormântul voievodului Radu cel Mare şi, după multe rugăciuni şi privegheri, toţi au cunoscut că ai iertat de cel ce te-a prigonit. Iar noi minunându-ne de o rânduială ca aceasta, zicem:

Bucură-te, următorul în iertare al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, semn al dragostei trimis de Dumnezeu credincioşilor;
Bucură-te, casa împăcării şi pacea oamenilor;
Bucură-te, bun îndrumător şi povăţuitor al fericitului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, că prin sfintele tale moaşte aduci pace şi linişte în sufletele noastre;
Bucură-te, că te rogi lui Hristos pentru neamul românesc;
Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate;
Bucură-te, împodobitorul duhovnicesc al catedralei Craiovei cu creştetul tău;
Bucură-te, că Biserica Olteniei se bucură de grija şi ajutorul tău;
Bucură-te, îţi aduc credincioşii şi monahii care poartă numele tău;
Bucură-te, lumină pentru neamuri şi bucurie pentru popoarele ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 10-lea

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, zicea oarecând în glas de rugăciune proorocul David, că pe tine, Sfinte Ierarhe, cel ales dintre fiii oamenilor, te-a chemat să fii Ierarh cinstit şi preţuit de preoţi, monahi şi credincioşi, pentru care cu toţii veselindu-ne duhovniceşte ne uimim de strălucirea ta pe care ai primit-o de la Dumnezeu, unde, împreună cu îngerii cânţi Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Fiind aşezat de Dumnezeu în ceruri în ceata ierarhilor şi odihnindu-te de ostenelile tale în lumina cea negrăită a Prea Sfintei Treimi nu uita, Părinte Sfinte, pe cei ce cinstesc cu evlavie, aici pe pământ, sfântă pomenirea ta şi întru bucuria inimii îţi cântă:

Bucură-te, rugătorule neîncetat la Dumnezeu pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, Sfinte, cinstit între sfinţii neamului românesc;
Bucură-te, foc al Ortodoxiei şi stâlp al Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, icoana ierahilor şi a preoţilor cucernici;
Bucură-te, pacea călugărilor şi liniştea sihaştrilor;
Bucură-te, sfetnic de lumină pentru toţi credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, uşă deschisă către sfânta spovedanie;
Bucură-te, povăţuitor către Sfânta Împărtăşanie;
Bucură-te, izvor duhovnicesc care adăpi spre viaţa veşnică;
Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc cei asupriţi pentru dreptate;
Bucură-te, îndulcirea celor ce-ţi cer ajutorul în necazuri şi întristări;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 11-lea

Cu ce cuvinte te vom lăuda pe tine, Sfinte Ierarhe Nifon, cel ce te-ai asemănat pe pământ cu îngerii, vieţuind mai presus de om; propovăduitorul Evangheliei Mântuitorului Hristos, cinstitorul adevărat al Maicii lui Dumnezeu, cel ce ai fost întâi şezător pe scaunul apostolilor, frumuseţea mucenilor şi cuvioşilor, slujitor îndumnezeit de Duhul Sfânt, care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Gura ta ce grabnică spre învăţătură, răsunând în urechile înţelenite de patimi, deşteaptă sufletele învârtoşate de păcate şi le face sârguincioase să înţeleagă tainele lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Nifon, de Hristos cuvântătorule nu înceta să te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne trezească şi pe noi la lucrarea faptelor bune, ca să te lăudăm zicând:

Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru cei ce se ostenesc în aspră nevoinţă;
Bucură-te, izbăvitorul de întristare şi dătătorul bucuriei;
Bucură-te, părinte pentru cei orfani şi oropsiţi;
Bucură-te, sprijinul bătrânilor şi reazemul săracilor;
Bucură-te, risipitorul furtunilor şi aducătorul de roadă pământului;
Bucură-te, înţelept povăţuitor al tinerilor;
Bucură-te, dezlegătorul blestemelor şi al farmecelor;
Bucură-te, călăuzitorul conducătorilor noştri pe calea adevărului;
Bucură-te, întruchiparea faptelor bune şi al virtuţilor;
Bucură-te, turnul din care se vede lumina lui Hristos;
Bucură-te, arhipăstor cinstit în toată Ortodoxia;
Bucură-te, apărător statornic al canoanelor şi dogmelor credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 12-lea

Cel ce în ceruri străluceşti în ceata ierarhilor, iar pe pământ eşti podoaba poporului celui bine credincios, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite Nifon, roagă pe Dumnezeu să ne dăruiască harul său pentru a ajunge şi noi la împlinirea virtuţilor ca împreună cu tine să-I cântăm cântarea sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Harul Duhului Sfânt cere nouă de la Tatăl ceresc, Sfinte, ca să se reverse peste noi pentru a putea lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde mâna ta spre ajutorul nostru, împacă viaţa noastră, Părinte Ierarhe, ca să nu pierim în vâltoarea ispitelor ce ne împresoară, ci, bucurându-ne să-ţi zicem:

Bucură-te, râule al lui Dumnezeu cel plin de apele harului;
Bucură-te, vasului Duhului şi minte veghetoare;
Bucură-te, cunoscătorul teologiei şi al înaltei cugetări;
Bucură-te, icoană luminată de razele dumnezeirii;
Bucură-te, minte înţeleaptă şi gură de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, fulger care luminezi toate laturile Ortodoxiei;
Bucură-te, rugătorule înaintea Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, lauda şi darul Bisericii Ortodoxe Române;
Bucură-te, ocrotitorul Târgoviştei şi al Argeşului;
Bucură-te, bucuria poporului românesc ortodox;
Bucură-te, ajutorul nostru în ziua judecăţii;
Bucură-te, mijlocitorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 13-lea

O, întru tot fericite, Sfinte Ierarhe Nifon, primeşte această puţină rugăciune ce ţi-o aducem din inimă curată; izbăveşte-ne de boli, de primejdii, de moarte năpraznică şi de toate ispitele diavoleşti. Roagă, Sfinte, pe Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele noastre, iar la sfârşitul vieţii noastre, să ne primească în Împărăţia Sa cerească unde toţi sfinţii se veselesc, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic din nou
Icosul 1: „Din tinereţile tale…” şi
Condacul 1: „Pe vrednicul păstor…”
şi otpustul

Sursa: Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2008, pp. 31-46.
Textul acestui Acatist a fost alcătuit de Comisia Liturgică şi Teologică a Arhiepiscopiei Târgoviştei, sub conducerea Înalt Prea Sfinţitului Părinte dr. Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, revizuit de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăoanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, corectat şi îndreptat de Prea Sfinţitul Irineu Slătineanul, secretarul comisiei speciale pentru canonizarea Sfinţilor Români.

Sursa online:  Acatistul Sfântului Ierarh Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti.

Vezi și:

Dionisiu. Mormantul Patriarhului Nifon al C-tinopolului (2), interior

Acatistul Sfintei Treimi

The_Hospitality_of_Abraham

După obişnuitul început se zic

Condacele şi icoasele.

Condacul I

Împărate al veacurilor, şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi de Sfântul Botez întru numele Tău cel întreit sfânt, deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt.

Icosul I

Arhanghelii şi îngerii, începătoriile şi puterile, scaunele şi domniile, stând înaintea scaunului slavei Tale, nu pot a vesti mărimea desăvârşirilor Tale. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, acoperindu-şi feţele, cu frică şi cu dragoste grăiesc unii către alţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Iar noi ca unii ce suntem pământ şi ţărână cu lesnire ar fi mai ales a iubi tăcerea, însă pentru ca să nu ne arătăm neaducători aminte şi nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă şi cu dragoste grăim unele ca acestea:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Cel ce unul eşti, acelaşi ieri, astăzi şi în veac;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând întru fiinţă pe cele ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce pogori până la iad şi iarăşi ridici;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cerci inimile şi rărunchii oamenilor; Cel ce numeri stelele şi lor tuturor numele le dai;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, ale Cărui toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte şi totodată şi dorite;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce răsplăteşti păcatele părinţilor asupra fiilor, miluieşti şi ajuţi din neam în neam ;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 2-lea:

Văzându-Te pe Tine Isaia pe scaun înalt şi preaînălţat a grăit: O! ticălosul de mine, că om fiind şi buze necurate având, am văzut pe Domnul Savaot cu ochii mei; iar când cărbunele cel de foc purtat de înger s-a atins de buzele lui, cu curăţie Te lăuda pe Tine, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu. Deci, o, Preasfântă Treime, arde cu focul Dumnezeirii Tale spinii fărădelegilor noastre celor multe, ca să cântăm Ţie cu inimă curată: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Înţelegerea cea neînţeleasă căutând să o înţeleagă, marele între prooroci Moise, a zis: arată-mi mie faţa Ta! Însuţi cunoscut să Te văd pe Tine. Iar Tu ai zis către dânsul: spatele Meu vei vedea, dar faţa Mea nu se va arăta Ţie; că nu va vedea omul faţa Mea şi să fie viu. Dar nouă , deşi nevrednici fiind, ai binevoit a Te arăta pe Tine în faţa Unuia-Născut Fiului Tău; pentru aceasta cu mulţumire grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti dragostea cea cu văpaie arzătoare a serafimilor şi înţelepciunea cea pururea luminată a heruvimilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Împăratul cel mai presus de scaunele cereşti şi Domnul cel adevărat al domniilor celor mai presus de lume;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti tăria cea nebiruită a puterilor cereşti şi atotputernice Stăpânitorule al stâpâniilor celor înalte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bunavestire cea plină de bucurie a arhanghelilor şi propovăduirea cea fără tăcere a îngerilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti începutul a toată începerea începătoriilor celor înţelegătoare şi a tuturor puterilor cereşti, Atotţiitorule poruncitor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai nemurire şi petreci în Lumina cea neapropiată; iar cu aleşii Tăi, ca şi cu nişte prieteni, faţă către faţă vorbeşti;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 3-lea:

Cu puterea cea nespusă a puterniciei Tale, toate le ţii; cu cuvântul înţelepciunii Tale celei neurmate, toate le chiverniseşti; şi cu Duhul gurii Tale, toate le înviezi şi le faci a se bucura. O, Cel în trei sori a toate Făcătorule, Tu ai măsurat cerul cu dreapta şi pământul cu palma, Care porţi şi hrăneşti toată făptura, toate pe nume le chemi; şi nu este nimeni ce poate a se tăinui de puternicia dreptei şi a vederii Tale. Pentru aceasta împreună cu toate puterile cele de sus şi de jos, cu umilinţă căzând, cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având toată zidirea slujitoare poruncii Tale, pretutindeni arăţi urmele proniei şi ale desăvârşirilor Tale celor neurmarate; pentru aceasta cele nevăzute ale Tale, şi puterea cea pururea fiitoare şi Dumnezeirea, de pe făpturi cugetându-le le vedem; pentru care cu mirare şi cu bucurie grăim unele ca acestea:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, puternice Făcătorule al celor văzute şi nevăzute, şi Chivernisitorule cel cu dragoste îmbelşugată al celor de acum şi al celor viitoare;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce din patru stihii ai alcătuit făptura şi cu patru timpuri ai încununat cununa anului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit soarelui să lumineze ziua, şi luna cu stelele să lumineze noaptea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce scoţi vânturile din vistierii; Cel ce îmbraci cerul cu nori şi trimiţi ploaie şi rouă spre răcorirea căldurii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce încingi dealurile cu bucurie şi văile cu veselie; Cel ce împodobeşti crinii ţarinii şi încununezi câmpiile cu roade;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce trimiţi hrană puilor de corbi şi adăpi toate fiarele câmpului şi trimiţi îndurările Tale peste toate lucrurile Tale;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 4-lea:

Vifor având înăuntru eresul cel pierzător de suflete, al doilea Iuda, Arie nebunul, s-a lepădat de Tine, Fiul lui Dumnezeu, a fi unul din Sfânta Treime; Iar noi, deşi pe un Ipostas al Tatălui, altul al Fiului şi altul al Sfântului Duh numim, însă o Dumnezeire în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, deopotrivă puterea, de o fiinţă slava, cu inima şi cu buzele mărturisim şi, cu Lumina cea întreit luminătoare în baia sfântului Botez luminaţi fiind, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, unui Dumnezeu ne închinăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzind păstorii şi învăţătorii sfintei biserici pe Arie, ca o fiară cumplită intrând în turma cea cuvântătoare a lui Hristos şi răpind oile de la adevărata mărturisire a dreptslăvitoarei credinţe, adunându-se în Niceea la sobor, au mărturisit pe Hristos Dumnezeu, iar nu făptură; Şi deopotrivă Tatălui pe Fiul şi pe Sfântul Duh cinstindu-I, cu glas ca de tunet au grăit:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeule Părinte şi Dumnezeule Fiule şi Dumnezeule Duhule Sfinte, unul adevăratul Dumnezeu, iar nu trei dumnezei;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Părinte nezidit şi Fiule nezidit şi Duhule Sfinte, Unule împreună nezidit, iar nu trei îndeosebi nezidiţi
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru: Părinte, Cel ce ai născut pe Fiul mai înainte de veci; Fiule, Cel ce Te-ai născut fără de ani din Tatăl;Duhule Sfinte, Care din veac purcezi de la Părintele, dar nu Te naşti;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru: Părinte, Care ne-ai chemat pe noi dintru nefiinţă; Fiule Cel ce ne-ai răscumpărat pe noi cei căzuţi prin Crucea Ta; Duhule Sfinte, Cel ce sfinţeşti şi înviezi pe toţi cu darul Tău;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit a întemeia în duhul, în sufletul şi în trupul nostru cortul cel cu trei părţi spre a Ta sălăşluire, şi nu l-ai lăsat pe el întru noi până în sfârşit a se strica prin păcat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus semnul fiinţei Tale celei în trei Ipostasuri peste toate lucrurile Tale în lumea aceasta văzută şi în cea nevăzută;
Sfânt , Sfânt ,Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 5-lea:

Treime cea fără de început şi a toate făcătoare, zidindu-ne pe noi după chipul şi asemănarea Ta, ai poruncit nouă a face cele plăcute înaintea Ta; Iar noi ticăloşii voia noastră cea rea iubind-o, făgăduinţele sfântului Botez am lepădat şi chipul Tău l-am întinat.Deci acum iarăşi alergăm la Tine şi ne rugăm: trimite nouă darul Tău, scoate-ne pe noi din mâna vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, şi ne mântuieşte pe noi cu judecăţile pe care le ştii, ca în vecii vecilor să cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzând înţelegerea, care covârşeşte desăvârşirile Tale şi nespusele faceri de bine către fiii cei săraci ai lui Adam, că tot cel ce crede cu adevărat întru Tine, Dumnezeul cel în trei Ipostasuri, cel mort cu duhul se înviază, cel întinat cu ştiinţa se curăţeşte şi cel pierdut se mântuieşte; Deci cu minte mulţumitoare, cu inimă mulţumitoare şi cu buze de mulţumire zidite de Tine, plecând genunchii, grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai hotărât în sfatul Tău cel în trei Ipostasuri a zidi pe om, şi în trupul lui cel luat din ţărână, suflare de viaţă din gura Ta ai insuflat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce în faţa lui Adam cu chipul şi cu asemănarea Ta, pe noi, pe toţi ne-ai cinstit şi bunătăţilor raiului moşteni ne-ai făcut;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciune ne-ai înălţat pe noi mai presus decât cele văzute, şi pe toată făptura cea de jos sub picioarele noastre ai supus-o;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai dăruit nouă pomul vieţii spre hrană, şi cu darul nemuririi ne-ai îmbogăţit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe strămoşii noştri, cei care au călcat porunca, nu i-ai părăsit nici după greşeală, ci întru nădejdea mântuirii în preajma Edenului i-ai sălăşluit.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai scos şi pe noi din pântecele maicii noastre, şi cu darul Evangheliei, după naştere, ne-ai sfinţit;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 6-lea:

Propovăduitorul dreptăţii şi râvnitorul sfântului Tău nume, Ilie cel prealuminat, chemat fiind de înger, a stat pe Muntele Horeb; deci s-a făcut mai întâi vânt mare şi tare, risipind munţii, apoi s-a făcut cutremur mare şi foc arzător; ci nu întru acestea Te-a văzut pe Tine. Iar după foc, glas de vânt subţire, şi acolo Te-a văzut; deci acoperindu-şi faţa cu cojocul, cu veselie şi cu frică a grăit: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Răsărit-ai Lumina cunoştinţei cele cu trei Raze strălucitoare a Dumnezeirii Tale la toată lumea; gonit-ai toată rătăcirea cea idolească, Dumnezeule cel în trei Ipostasuri şi Doamne; iar pe tot neamul omenesc din întunericul cel mare al păgânătăţii, întru lumina cea minunată a Evangheliei l-ai adus, prin care noi cei luminaţi, slăvind atotputernică a Ta pronie grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pierdut până în sfârşit cu apele potopului toată făptura cea stricată prin păcat, şi în faţa lui Noe ai înnoit tot neamul omenesc;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai despărţit pe părintele credincioşilor Avraam din amestecarea limbilor, şi în seminţia lui ai întemeiat adevărata Biserică;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai scos pe poporul Tău din Egipt, l-ai hrănit pe el cu mană în pustie şi l-ai dus în pământul în care curge lapte şi miere;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit cu Duhul Tău pe prooroci, şi printr-ânşii în mijlocul lui Israel ai păzit credinţa în Răscumpărătorul cel făgăduit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pedepsit pe poporul Tău cel ce greşise, prin robia Babilonului, după sfârşitul căreia, iarăşi ai poruncit a se zidi Ierusalimul;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai arătat pe Macabei statornici până la moarte în credinţa şi predaniile cele părinteşti; iar pe biserica cea de sub Lege, ca pe o mireasă până la venirea iubitului Mire, ai păzit-o întreagă;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 7-lea:

Vrând a arăta mărimea dragostei şi a milostivirii Tale celei către neamul omenesc cel căzut, când s-a plinit vremea, ai trimis pe Cel Unul-Născut Fiul Tău, Care, născându-se din Fecioară, S-a supus Legii, pentru ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; Care, petrecând pe pământ ca un om şi răscumpărându-ne pe noi prin crucea Sa, S-a înălţat la cer, de unde, împlinind făgăduinţa, a trimis nouă pe Preasfântul Duh, ca să cântăm toţi: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Minunată în adevăr şi nouă minune ai arătat, Minunatule întru cele înalte Doamne, când după trimiterea Preasfântului Duh peste aleşii ucenici şi apostoli, i-ai trimis pe ei la propovăduire în toată lumea , ca să vestească numele cel mare al Preasfintei Treimi, şi să aducă toate neamurile la ascultarea credinţei. Pentru aceasta, minunându-ne de puterea şi lucrarea cuvintelor lor, cele insuflate de Dumnezeu, cu bucurie grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai ales pe cele neputincioase, de neam slab şi nebăgate în seamă ale lumii, ca să ruşineze pe cele tari, mărite şi înţelepte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai întărit nenumărate cete de mucenici, ca prin nenumărate chinuri şi omorâri să fie pecetluit adevărul Evangheliei şi puterea darului lui Hristos;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce prin semnul Crucii ai plecat inima marelui Constantin cel întocmai cu apostolii, şi prin acela ai pus sfârşit cumplitelor prigoniri asupra creştinilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai întărit Biserica, prin cele şapte Soboare a toată lumea, ca şi cu şapte stâlpi, a purtătorilor de Dumnezeu părinţi, şi de învăluirile eretice nevătămată ai păzit-o;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai dăruit învăţătorilor celor de Dumnezeu înţelepţiţi şi marilor nevoitori ai bunei cinstiri, ca unor prealuminate stele, pe tăria Bisericii a străluci;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai povăţuit şi pe stăpânitorul împărăţiei romanilor Constantin, la lumina credinţei celei adevărate, şi prin acela ai izbăvit toată lumea de înşelăciunea multei necredinţe;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 8-lea:

Străin şi minunat, la stejarul lui Mamvri, Te-a văzut Avraam pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, adică trei bărbaţi văzând, ca şi către unul a grăit: Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu trece pe robul Tău. Deci Celor trei, Care i s-au arătat în trei feţe: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, iar unuia Dumnezeu întru o fiinţă, până la pământ s-a închinat, grăind: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul pretutindenea eşti, şi totdeauna purtător de grijă pentru zidirea Ta, nu numai cu tăria nemăsuratei puterii Tale, ci şi cu bogăţia cea atotlucrătoare; iar nouă, precum a zis Fiul Tău, ca şi perii capului toţi sunt număraţi la Tine, ca nici unul dintr-înşii să nu cadă fără voia Ta. Pentru aceasta, nădăjduind spre pronia Ta, cu îndrăzneală şi cu dragoste grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit ca tot neamul omenesc să se împartă în seminţii şi neamuri şi fiecăruia din ele I-ai rânduit locul şi timpul vieţuirii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, prin Care împăraţii împărăţesc şi cei puternici fac dreptate şi păzeşti pe aleşii Tăi ca lumina ochiului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, din Care izvorăşte toată înţelepciunea şi înţelegerea, toată tăria şi puterea, toată sănătatea şi frumuseţea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce rânduieşti războaie şi iarăşi le opreşti pe ele; Cel ce încununezi cu biruinţa arma ce poartă dreptate, iar pe cea nedreaptă, chiar în mijlocul biruinţelor mai înainte o hotărăşti spre sfărâmare;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce faci semne pe cer şi pe pământ, trimiţi foc, boli şi foamete asupra oamenilor, ca să nu rătăcească ei până în sfârşit din căile Tale cele drepte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înalţi pe cei smeriţi pe pământ şi îi pui să şadă cu domnii poporului Tău; iar pe cei mândri îi nimiceşti ca să nu se afle locul lor;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 9-lea:

Toată firea, sus şi jos, neîncetat Te slăveşte pe Tine Făcătorul cel preaveşnic şi Dumnezeu: în cer unii cântă zi şi noapte: Sfânt, Sfânt, Sfânt, iar alţii cununile lor le pun la picioarele Tale, iar noi pe pământ împreună cu toată făptura, ca cei împodobiţi cu chipul slavei tale celei de o fiinţă, Ţie ne rugăm şi de la Tine aşteptăm mare şi bogată milă, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Ritorii cei mult-vorbitori, deşi mult se ostenesc cu mintea a ispiti despre taina Preasfintei Treimi, dar nu pot a înţelege cum este un Dumnezeu de o fire, însă în trei desăvârşite feţe, iar noi întru aceasta credem şi mărturisim, dar cum, nu o cercăm. Şi nenumăratele faceri de bine cele către noi ale Fiecăreia din cele trei dumnezeieşti Feţe bine ştiindu-le, cu credinţă şi cu mulţumire grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai rânduit cu dreaptă judecata Ta nouă tuturor a ne întoarce în pământul din care suntem luaţi şi în ziua Învierii iarăşi a ne scula;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce mai înainte ai hotărât soarelui, lunii şi stelelor să se întunece oarecând, iar pământului şi tuturor celor ce sunt pe el cu foc a se lămuri, pentru ca în locul lor să se arate cer nou şi pământ nou, întru care petrece dreptatea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai rânduit ziua în care vor sta înaintea Ta la judecată toate seminţiile şi neamurile, ca să-şi ia fiecare plată după faptele sale;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce vei zice drepţilor în ziua răsplătirii: veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care păcătoşii cei care nu s-au pocăit cu frică atunci vor auzi: duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făgăduit ca Biserica Ta să o păzeşti neclintită până la sfârşitul lumii, spre a nu fi ea biruită nici de porţile iadului;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 10-lea:

Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai arătat la râul Iordanului Preasfântă şi Dumnezeiască Treime: Tatăl în glas din cer mărturisind pe Fiul cel iubit; Fiul în chip omenesc primind Botezul de la rob şi Duhul Sfânt pogorându-Se în chip de porumbel peste Cel ce se boteza. Deci întru numele a unui Dumnezeu, însă în trei Feţe: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ne-am învăţat a lumina cu Botezul pe tot omul ce vine în lume, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Împărate preaveşnice,  Care răsari soarele peste cei buni şi peste cei răi; Cel ce iubeşti pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi miluieşti, spală necurăţia noastră cea sufletească şi trupească; binevoieşte a face în noi locaşul Tău, deşi nevrednici robi ai Tăi suntem. Pierde gândurile noastre cele necurate, şterge faptele cele necuvioase, îndreptează limba noastră spre a vorbi cele plăcute înaintea Ta, pentru ca, cu inimă şi cu buze curate, cu umilinţă să grăim unele ca acestea:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, despre Care ceata Apostolilor învederat vorbeşte şi către Care soborul proorocilor pururea priveşte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pe Care ceata mucenicilor cu dumnezeiască cuviinţă Îl mărturiseşte şi oastea preacuvioşilor numele Tău cel sfânt Îl slăveşte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pentru Care mulţimea pustnicilor neîncetat suspină şi de la Care nevoinţele pustniceşti se încununează;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Căruia ierarhii şi păstorii Bisericii aduc cântare de mulţumire; iar învăţătorii lumii spre a noastră mântuire prin El teologhisesc.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunea cea pentru noi şi mijlocirea tuturor sfinţilor, iar mai ales a Preasfintei Fecioare, Care îşi întinde mâinile sale către Tine pentru noi;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, îngrădeşte-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri şi goneşte de la noi duhurile cele rele de sub cer;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 11-lea:

Toată cântarea ce se aduce Ţie nu poate a-Ţi aduce mulţumirea cuvenită pentru toţi şi pentru toate, Dumnezeule Cel slăvit în Treime; căci nu se află nici minte, care să poată a se întinde cu cugetul către mulţimea îndurărilor Tale celor asupra noastră ; nici cuvânt care cu vrednicie să le povestească; însă pentru toate cele văzute de noi şi care ni se dau nouă, fie Ţie, Preasfântă Treime, mulţumire de la noi, cinstea şi slava pe care Tu însăţi le ştii că ar fi vrednice şi plăcute de slava Ta; deci noi închinându-ne Ţie, cu smerenie şi cu dragoste cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Luminătorule cel în trei Sori, ca un dătător de lumină Te-ai arătat, în făgăduinţele Tale, nouă celor ce suntem întru întunericul necunoştinţei despre soarta noastră cea viitoare; cu mulţumire însă Te mărturisim, ca măcar de una din fericirile cele prevestite de Unul-Născut Fiul Tău să ne învredniceşti pe noi; pentru care acum cu umilinţă şi cu dragoste grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai gătit aleşilor Tăi bunătăţile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pe Care toţi cei curaţi cu inima Te vor vedea precum eşti şi Te vor cunoaşte precum Tu însuţi îi cunoşti pe ei;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, întru Care toţi cei flămânzi şi însetaţi vor afla dreptate, pe saţiul ce niciodată nu se împuţinează;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care făcătorii de pace fii iubiţi se vor chema, ca cei ce sunt următori Unuia – Născut Fiului Tău, Celui ce pe toate le-a împăcat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, întru care cei blânzi vor moşteni pământul, iar cei săraci cu Duhul se vor învrednici de Împărăţia cerului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făgăduit veşnică plată celor ce miluiesc şi nesfârşită bucurie celor ce plâng;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 12-lea:

Preasfântă Treime, dă-ne nouă darul Tău cel atotputernic; primeşte mărturisirea păcatelor noastre înaintea slavei Împărăţiei Tale; caută la suspinurile noastre, trimite-ne nouă duhul umilinţei şi al îndurărilor, pentru ca să ne învrednicim, cu suflet şi cu inima curată, fără de osândă a grăi către Tine pe pământ, precum grăiesc îngerii în cer: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântând Pronia Ta cea iubitoare de oameni, Te slăvim pe Tine toţi, Treime fără de început; credem întru unul Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt; că pe altul afară de Tine Dumnezeu nu ştim, către Tine cădem şi Ţie ne rugăm, zicând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, dă-ne nouă ajutor ca să nu ne temem de nici un rău, spre apărarea vieţii noastre şi spre a nu ne înfricoşa de nici un vrăjmaş.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce mântuieşti pe păcătoşii cei ce se pocăiesc, deci mântuieşte-ne şi pe noi mult păcătoşii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înmulţeşti mila Ta tuturor, înmulţeşte-o şi asupra noastră şi ne miluieşte pe noi că neputincioşi suntem;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, prelungeşte-ne nouă tuturor vremea vieţii spre a ne pocăi şi nu ne osândi pe noi spre tăiere ca pe smochinul cel neroditor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne pe noi de ispitele ce ne împresoară: de lume, de trup şi de diavol şi ne întăreşte în credinţa şi dragostea cea către Tine;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, învredniceşte-ne pe noi a Te vedea faţă către faţă şi a intra în cămara Ta cea luminoasă la nunta Mielului;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 13-lea:

O, Preasfântă, de viaţă făcătoare, nedespărţită şi a toate făcătoare Treime: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Unule, Adevăratule Dumnezeu şi Făcătorul nostru, primeşte această de acum mulţumire a noastră; trimite-ne nouă darul şi puterea din înălţimea sfântului Tău locaş, ca, toate poftele trupeşti călcându-le, să vieţuim întru toată buna cinstire şi curăţie, până la sfârşitul vieţii noastre, pururea lăudând preasfânt numele Tău şi cântând : Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori. După aceea se zice iarăşi Icosul I : Arhanghelii şi îngerii … şi Condacul I : Împărate al veacurilor … şi otpustul. Apoi se citesc aceste rugăciuni:

Rugăciune către Dumnezeu – Tatăl

Atotputernice Stăpâne, înţelepte şi atotbunule Doamne, Născătorule cel fără de început al Fiului celui dintru o fiinţă născut şi purcezător al Sfântului şi celui de viaţă făcătorului Tău Duh, Veşnic şi pururea fiitor; Însuţi pricinuitorule de purcedere, a Cărui mărire este nemărginită, slava nespusă şi milostivirea nemăsurată; Cel ce ne-ai adus pe noi din nefiinţă şi ne-ai cinstit cu chipul Tău cel preascump; Care ne-ai dăruit nouă nevrednicilor nu numai a Te cunoaşte pe Tine şi a Te iubi, dar încă ce este mai scump, că şi Tată a Te numi pe Tine ne-ai învrednicit. Mulţumim Ţie, Dumnezeule al milostivirii şi al îndurărilor, Cel ce nu ne-ai lăsat pe noi, cei ce am călcat porunca Ta, în mijlocul păcatului şi în umbra morţii, ci ai binevoit a trimite pe pământ, pentru mântuirea noastră, pe Unul-Născut Fiul Tău, prin Care şi veacurile s-au făcut, ca prin întruparea Lui şi prin patimile Lui cele înfricoşătoare, de chinuirea diavolului şi din stricăciunea morţii să ne izbăvim. Mulţumim Ţie, Dumnezeule al dragostei şi al puterilor, că după înălţarea la cer a Preascumpului nostru Mântuitor, ai trimis şi pe Preasfântul Tău Duh peste aleşii Lui ucenici şi apostoli, pentru ca prin puterea propovăduirii lor celei de Dumnezeu insuflate pe toată lumea s-o lumineze cu lumina cea curată a Evangheliei Tale. Deci Însuţi, iubitorule de oameni, Stăpâne, ascultă acum rugăciunea cea smerită a nevrednicilor fiilor Tăi, că aşa precum ne-ai zidit pe noi numai pentru bunătatea Ta şi ne-ai răscumpărat pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi după milostivirea Ta cea neasemănată; fiindcă din faptele noastre nici urmă de pocăinţă nu avem, ci dreapta răsplătire şi despărţire de prealuminată faţa Ta ne aşteaptă. Că, dacă şi pentru tot cuvântul în deşert se va cere de la noi răspuns în ziua judecăţii şi a răsplătirii, pentru nenumăratele noastre fărădelegi, cu care am greşit înaintea Ta, apoi, ce răspuns vom da noi, săracii, în ziua aceea? Pentru aceasta foarte întristându-ne despre îndreptarea urmărilor noastre numai spre a Ta bunătate, care covârşeşte toată mintea şi cuvântul, alergăm, având-o pe aceea ca temelie tare a nădejdii, ne rugăm Ţie: Greşit-am, curăţeşte-ne pe noi, Doamne; nelegiuit-am, iartă-ne, Stăpâne; mâniatu-Te-am, milostiveşte-Te, îndelung-Răbdătorule. Şi păzeşte mai ales mintea, ştiinţa şi inima noastră de răutăţile lumii; Izbăveşte-ne pe noi şi ne mântuieşte de viforul cel mult învăluitor al patimilor şi al căderilor în păcatele cele de voie şi cele fără de voie, cele ştiute şi neştiute; Şi ne îndreptează pe noi la limanul cel lin al credinţei, al dragostei şi al nădejdii vieţii celei veşnice. Adu-Ţi aminte, Doamne, de noi, întru mila Ta; Dăruieşte-ne nouă toate cererile cele spre mântuire, iar mai ales viaţă curată şi fără de prihană; învredniceşte-ne pe noi a Te iubi pe Tine şi a ne teme din toată inima noastră şi a face voia Ta cea sfântă; Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeul nostru eşti, şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Dumnezeu – Fiul

Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mântuirea noastră ai binevoit a Te întrupa şi moarte a pătimi; iar acum şi cu preacuratul Tău trup la cer de-a dreapta împreună cu Tatăl şezi şi toată lumea o cârmuieşti, nu ne uita cu milostivirea Ta pe noi, cei ce suntem jos şi de multe ispite şi mâhniri fiind ispitiţi, care măcar că suntem cu totul întinaţi şi nevrednici, însă întru Tine, Mântuitorule şi Dumnezeul nostru, credem şi pe alt mijlocitor şi nădejde a  mântuirii nu ştim. Deci, dă-ne nouă, Preabunule Răscumpărătorule, ca totdeauna să ne aducem aminte de câte chinuri ale sufletului şi ale trupului Tău a fost trebuinţă ca să împaci dreptatea cea veşnică a Părintelui Tău pentru păcatele noastre; şi cum Te-ai pogorât de pe cruce până la iad, cu preacurat sufletul Tău, ca să ne izbăveşti pe noi de puterea chinuirii iadului. Iar aducându-ne aminte de aceasta, să ne păzim de pofte şi de păcate, care au fost pricină de înfricoşătoare patimi şi de moartea Ta; şi să iubim dreptatea şi virtutea, care sunt mai plăcute Ţie decât tot darul cel adus de noi. Deci, ca Cel ispitit după toate, Preabunule, singur ştii cât este de mare slăbiciunea duhului şi a trupului nostru şi cât de puternic şi viclean este vrăjmaşul nostru, care umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită; pentru aceasta nu ne lipsi pe noi de ajutorul Tău cel atotputernic; ci fii de-a pururea cu noi, păzindu-ne şi acoperindu-ne, povăţuindu-ne şi întărindu-ne, bucurând şi veselind duhul nostru. Iar noi alergând la sânul dragostei şi al îndurării Tale, toată viaţa noastră cea vremelnică şi veşnică Ţie să o dăm, Stăpânului nostru, Răscumpărătorului şi Domnului; Pe Care din adâncul sufletului Te rugăm, ca să ne faci pe noi cu judecăţile pe care le ştii, fără de împiedicare a trece calea aceasta întunecoasă a vieţii pământeşti şi a ajunge la cămara cea dumnezeiască a Ta, pe care ai făgăduit a o pregăti celor ce cred în numele Tău şi urmează dumnezeieştilor Tale învăţături.

Rugaciune către Dumnezeu – Duhul Sfânt

Împărate ceresc, preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; Nepărtinitorule izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împarţi precum voieşti; Prin care şi noi nevrednicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi; Vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi. Aşa, o, Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşărtăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine a face şi ce se cuvine a lepăda. Îndreptează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu însuflarea Ta cea dătătoare de roua văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi chipul cel preascump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, goneşte-l de la noi; Şi ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbănogite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci; şi aşa, ferindu-ne de tot păcatul, şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Rugaciune către Preasfânta Treime

Preasfântă Treime, Stăpânie de o fiinţă, pricinuitoare a tot binele; Ce vom răsplăti Ţie pentru toate câte ne-ai dat nouă, păcătoşilor şi nevrednicilor, pe care mai înainte de a ne naşte noi în lume le-ai rânduit şi pentru toate cele ce ne dai fiecăruia din noi în toate zilele şi pentru cele ce ai gătit nouă tuturor în veacul cel viitor? Deci se cuvenea pentru atâtea binefaceri şi îndurări, să mulţumim Ţie nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, păzind şi împlinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre şi cu obiceiurile cele rele în nenumărate păcate şi fărădelegi ne-am aruncat. Pentru aceasta, cei ce suntem necuraţi şi întinaţi, nu numai că nu îndrăznim a ne arăta înaintea preasfintei feţei Tale celei întreit strălucitoare, ci nici preasfânt numele Tău a-l chema, de nu ai fi binevoit Însăţi Tu spre a noastră mângâiere a ne vesti nouă: că pe cei drepţi şi curaţi iubeşti, iar pe păcătoşii care se pocăiesc îi miluieşti şi cu milostivire îi primeşti. Deci, caută, o, Dumnezeiască Treime, din înălţimea sfintei slavei Tale, asupra noastră, mult-păcătoşilor; şi bunăvoinţa noastră, în loc de fapte bune o primeşte şi ne dă nouă duhul pocăinţei celei adevărate; ca urând tot păcatul, întru cuvioşie şi dreptate până la sfârşitul vieţii noastre să petrecem, făcând voia Ta cea sfântă şi slăvind cu cuget curat şi cu fapte bune preadulcele şi preaîncuviinţat numele Tău.  Amin.

Foto:  Ospitalitatea lui Avraam / Sf. Treime, autor necunoscut, aprox. 1375 – 1400

Rugăciunea părintelui Petroniu

avva Petroniu & George Crasnean

Rugăciunea părintelui Petroniu

L’am întrebat odată pe avva cum şi pentru ce să mă rog ca să mă fac mai bun. Şi a răspuns bătrânul: „Roagă’te să poţi face bine duşmanilor tăi!”…

Foto credit & text George Crasnean

Troparul Sfântului Cuvios Porfirie Kavsokalivitul (2 decembrie)

ths-eyboias-ton-gonon

Glasul 1, Podobie Locuitor pustiului

Pe cel născut în Evia, lauda întregii lumi, pe tainicul teologiei, adevăratul prieten al lui Hristos, pe Porfirie să-l cinstim credincioşii, pe cel plin de harisme din copilărie. Căci slobozeşte pe cei demonizaţi şi vindecă pe cei bolnavi, pe cei ce cu credinţă strigă: Slavă celui ce ţi-a dat putere, Slavă Celui ce te-a sfinţit, Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, tâlcuită de avva Petroniu Tănase

Rugaciunea-Sf-Efrem-Siriul-255x300Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul! Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul! Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă! Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă! (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)

Părintele Petroniu Tănase (1914-2011)

Legată de vremea Postului Mare, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este o rugăciune scurtă, dar plină de putere şi bogăţie duhovnicească, cum numai marele părinte Efrem Sirul „alăuta Duhului Sfânt”, putea să o alcătuiască.

Tipicul prevede să fie rostită având ochii trupeşti şi mâinile ridicate în sus, cu ochii minţii înălţaţi către Dumnezeu, cu umilinţă, cu lacrimi şi cu frică de Dumnezeu, însoţită de metanii şi închinăciuni, după rânduiala cunoscută.

Rostită astfel, cu înţelegere şi simţire, ea preface şi înnoieşte întreaga viaţă sufletească. Stăruind asupra cuprinsului ei, vom descoperi o întreagă teologie a pocăinţei, încât cu dreptate această rugăciune este numită „Rugăciunea pocăinţei”.

Rugăciunea se rosteşte la toate cele şapte laude: Vecernie, Pavecerniţă, Miezonoptică, Utrenie, Ceasuri şi Obedniţă; în total, de nouă ori în curgerea unei zile şi de opt ori când se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, întrucât rămâne partea de vecernie la care se rosteşte de obicei rugăciunea. Numerele opt şi nouă, de câte ori se zice rugăciunea, ne duc cu mintea la cele nouă cete îngereşti şi la veacul viitor, simbolizat prin numărul opt, vrând parcă să ne spună că numai pocăinţa ne poate învrednici de viaţa fericită a vieţii veşnice şi de traiul împreună cu îngerii.

Rugăciunea are trei părţi bine deosebite. În prima parte, ne rugăm lui Dumnezeu: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie”. În partea a doua: „Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale”. Şi încheiem: „Aşa, Doamne, dăruieşte-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti, în vecii vecilor. Amin”. Deci pe de o parte ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de patru duhuri rele, de patru patimi, iar pe de alta, cerem să ne dăruiască patru duhuri bune, patru virtuţi.

Observăm că Sfântul Efrem, înşirând cele două feluri de patimi şi de virtuţi, le numeşte pe toate deopotrivă „duhuri”: duhul trândăviei, duhul curăţiei…. Cum să înţelegem oare aici cuvântul „duh”?

În privinţa duhurilor rele, lucrul este simplu. Izvorul a toată răutatea este duhul răutăţii, care „umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8) şi lupta noastră trebuie să o ducem împotriva „duhurilor răutăţii din văzduh” (Efes. 6, 12). Patimile care înrobesc pe om nu sunt altceva decât semnul înfrângerii omului în lupta sa cu aceste puteri vrăjmaşe. De aceea, Sfinţii Părinţi obişnuiesc să numească „duh” nu numai pe „duhul răutăţii”, pe diavolul, ci şi lucrarea lui, zicând deopotrivă: „duhul trîndăviei”, sau „dracul trîndăviei” şi „duhul lăcomiei” sau „dracul lăcomiei” etc. Acest fel de a vorbi al Părinţilor este mai cuprinzător şi ne ajută să înţelegem mai deplin cum stau lucrurile. O patimă este mai mult decât o îmbolnăvire a sufletului, estecăderea în robia unei puteri vrăjmaşe, care ne stăpâneşte cu silnicie, ne luptă neîntrerupt, urmărindu-ne moartea veşnică. În dosul fiecărei patimi se ascunde puterea vrăjmaşă a diavolului.

„Îngerii stau mai aproape de cei ce se curăţă cu postul”

Dar de ce, în prima parte a rugăciunii, rugăm pe Dumnezeu să nu ne dea cele patru duhuri rele? Oare Dumnezeu ne dă trândăvia, mânia, patimile? Fireşte că nu! Uneltirile drăceşti sunt pline de viclenie şi puterea lui nespus de mare şi nimeni n-ar putea scăpa de ele dacă Dumnezeu nu le-ar îngrădi neîngăduindu-i să războiască pe om mai presus de puterile sale. De aceea, când zicem: „duhul trândăviei, al grijii de multe… nu mi-l da mie”, ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne lase să cădem în robia patimii trândăviei, să nu lase pe dracul trândăviei să ne stăpânească.

Dacă prin duhurile patimilor înţelegem pe draci, atunci prin duhurile virtuţilor: al curăţiei, al smereniei, trebuie să înţelegem pe duhurile cele bune, pe îngeri? Este adevărat că şi îngerii necontenit ne ajută la savârşirea binelui, dacă nu-i îndepărtăm cu păcatele, precum auzim la utrenia din Lunea brânzei: „îngerii, păzitorii vieţii noastre stau mai aproape de cei ce se curăţă cu postul”. Totuşi, Sfinţii Părinţi, când este vorba de virtuţi, nu vorbesc niciodată ca în cazul patimilor; nu zic adică „îngerul curăţiei”, „îngerul smereniei” etc, cum zic dincolo: „dracul lăcomiei”, „dracul mândriei”. Deci, cele patru duhuri bune nu sunt îngeri, ci altceva.

Ştim că la Sfântul Botez, omul se leapădă de satana şi se îmbracă cu Hristos; se face locaş al Duhului Sfânt şi primeşte putere să se facă fiu al lui Dumnezeu (Ioan 1, 12). Are întru sine seminţele tuturor virtuţilor, „darurile Botezului”, ale Mirungerii, şi omului nu-i mai rămâne decât să dea lucrarea cea din afară, prin împlinirea poruncilor, ca să crească omul cel nou, născut din Sfântul Botez. De aceea, Sfinţii Părinţii zic că viaţa duhovnicească este o desfăşurare a acestor puteri, o „actualizare a darurilor Botezului şi Mirungerii”. Virtuţile deci, fiind lucrarea Sfântului Duh din om, sunt numite şi ele „duhuri”, ca şi izvorul din care curg. Aşa numeşte şi proorocul Isaia darurile Sfântului Duh zicând: „duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului…” (Isaia 11, 2-3). Deci, cele patru duhuri bune: duhul curăţiei, al smereniei şi celelalte nu sunt îngeri, ci daruri ale Sfântului Duh şi ne rugăm lui Dumnezeu ca ele să nu rămână nelucrătoare în noi.

O simplă privire asupra celor două şiruri de „duhuri” ne ajută să înţelegem un lucru foarte însemnat pentru viaţa duhovnicească: duhurile răutăţii se află în afară de noi, deci şi răul este în afară. Duhurile virtuţilor, darurile Sfântului Duh, izvorul binelui se află înăuntrul nostru. Spre rău ne îndeamnă nişte puteri străine de noi; spre bine avem puteri proprii, puterea dumnezeiască din noi. Deci, este mai uşor a face binele decât răul. De aici şi marea răspundere pe care o are omul înaintea lui Dumnezeu şi osânda grea pentru săvârşirea răului.

Cu rost a pus Sfântul Efrem, mai întâi duhurile răutăţii şi în al doilea rând duhurile virtuţilor; pentru că nu putem lucra virtutea, dacă nu ne-am curăţit mai întâi de patimi.

Vorbind despre patimi, Sfinţii Părinţi ca: Efrem Sirul, Ioan Scărarul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin şi mulţi alţii, arată că numărul lor este foarte mare; că în fruntea lor stă iubirea de sine; că neştiinţa, uitarea şi nepăsarea sunt proptelele tuturor patimilor; că din acestea curg cele şapte patimi capitale din care se răsfiră apele mocirloase şi otrăvite ale tuturor celorlalte patimi. Este firesc deci, să ne întrebăm de ce din această mare mulţime, Sfântul Efrem a ales numai patru patimi şi de ce anume pe acestea, mai ales că ele nu se află printre cele mai vătămătoare. Răspunsul la această nedumerire îl vom avea după ce ne vom opri în scurt la fiecare din cele patru duhuri ale răutăţii.

4 duhuri ale răutăţii

Duhul trîndâviei. Făcut după chipul lui Dumnezeu şi menit să ajungă asemenea lui Dumnezeu, omul este rânduit pentru lucrare de la început, când a fost pus în Eden, ca „să-l lucreze şi să-l păzească” (Facere 2,15). După izgonirea din rai, lucrarea omului este îndreptată, îndeosebi, spre agonisirea celor trebuitoare vieţii: hrană, îmbrăcăminte, locuinţă. Fără de acestea nu poate trăi; de nevoie trebuie să lucreze că nu poate trăi în lenevire. Deci, nu de această trândăvie se roagă Sfântul Efrem să fie izbăvit, ci de trândăvia mult mai vătămătoare a nelucrării poruncilor lui Dumnezeu; lucrarea acestora, precum am mai spus, fiind condiţia creşterii omului celui nou născut din Sfântul Botez, al dobândirii asemănării cu Dumnezeu. Prin pilda talanţilor, Mântuitorul ne învaţă că puterile Sfântului Duh, care sălăşluiesc în om sunt foarte mari (un talant cântăreşte peste 40 de kg) şi pot duce pe om la cea mai înaltă desăvârşire; şi dacă nu toţi ajung la aceeaşi măsură sau nu ajung deloc, se datorează trândăviei omului. Aceasta este direct potrivnică dezvoltării omului duhovnicesc, este refuzul propriei sale creşteri, închircirea în nedesăvârşire. Lumea întotdeauna a osândit pe leneş. Solomon îl trimite să ia pildă de la harnica furnică (Pilde 6, 6), iar Apostolul porunceşte că „cine nu munceşte, nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10). De aceea, şi Sfântul Efrem pune trândăvia în fruntea celor patru duhuri pătimaşe, ca una care este piedică a toată fapta bună şi potrivnică celei mai înalte chemări a omului.

Duhul grijii de multe, spun Sfinţii Părinţi, este însemnul împătimirii de cele materiale, cleiul care ne ţine lipiţi de cele pământeşti. El este strâns legat şi urmează duhului trândăviei. într-adevăr, negrijindu-se de lucrarea duhovnicească, omul îşi caută o mincinoasă împlinire, răspândindu-se în cele din afară, în grija de multe, în grija de cele viitoare, cum să-şi agonisească cele plăcute şi cum să scape de cele dureroase — căutarea plăcerii şi fuga de durere fiind, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, grija permanentă a omului împătimit. Pe bogatul din Evanghelie, căruia îi rodise ţarina şi se grijea cum să-şi asigure roadele pentru mulţi ani, Mântuitorul îl numeşte „nebun” (Luca. 12,20). „Luaţi aminte, ne îndeamnă Domnul, să nu se îngreuieze inimile voastre cu… grijile lumii” (Luca 21, 54).

Răspândindu-ne în cele din afară, grija de multe este potrivnică vieţii duhovniceşti şi ne îndepărtează de Dumnezeu. Dumnezeu este unime desăvârşită şi omul nu se poate întâlni cu El decât dacă îşi reface unitatea sa sufletească, prin întoarcerea în sine, adică prin pocăinţa şi prin intrarea în cămara cea mai dinăuntru, adică prin rugăciune; căci împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru (Luca 17, 21). Dimpotrivă, răspândirea în grija de multe ne întâlneşte cu diavolul, care este fărâmiţare, mulţime, „legiune”.

Părinţii duhovniceşti necontenit ne îndeamnă să ne agonisim „fărăde-grijade toate”, singura grijă îndreptăţită să ne stăpânească fiind grija de răspunsul la înfricoşata judecată, grija de mântuire. Dacă trândăvia face nelucrător harul din om, grija de multe face pe om netrebnic acestei lucrări, punându-1 pe calea potrivnică mântuirii.

Duhul iubirii de sine, al iubirii de stăpânire, este altceva decât stăpânirea cea rânduită de Dumnezeu, faţă de care tot omul trebuie să se supună (Rom. 13, 1). Este un duh al răutăţii, o înţelegere strâmbă a purtării omului faţă de aproapele, un abuz asupra lui, folosindu-l ca unealtă şi mijloc de profit personal. Mântuitorul Iisus Hristos arată că acest duh este al paginilor şi cu totul străin de duhul Evangheliei, învăţând astfel pe ucenicii săi: „Cine dintre voi vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru; şi cine dintre voi vrea să fie întîi, să vă fie slugă. Precum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 25). Ceea ce a şi arătat cu fapta, spălând picioarele ucenicilor şi dându-şi viaţa pentru mântuirea noastră. De unde înţelegem că adevărata stăpânire nu este profitoare, ci slujitoare; slujire a aproapelui cu dragoste, până la dăruirea vieţii pentru mîntuirea lui. Omul are o mare valoare, este „chipul lui Dumnezeu” şi valorează cât însuşi „chipul” pe care îl poartă; este răscumpărat cu scump sângele Mântuitorului Hristos şi valorează cât preţul acestui sânge. De aceea, slujirea omului este o mare cinste, pentru că este slujirea lui Dumnezeu însuşi. „Ceea ce aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei mai mici, Mie Mi-aţi făcut”, va zice Domnul la înfricoşata judecată (Matei 25, 40), Slujirea aproapelui este o poruncă evanghelică, faptă de mare cinste, desăvârşită cale de mântuire. Duhul de stăpânire, care înjoseşte pe om şi-l coboară în rândul lucrurilor, ne lipseşte dintr-o dată de toate aceste trei. El este strâns legat de duhul grijii de multe. Într-adevăr, când toată grija omului este îndreptată spre cele materiale, este firesc ca şi omul să fie transformat în unealtă sau bun material, care nu valorează mai mult decât profitul pe care-l aduce.

Grăirea în deşert, zice Sfântul Ioan Scărarul, este scaunul slavei deşarte, semn al nepriceperii, urmarea îmbuibării şi necurăţiei, pierderea umilinţei şi întunecarea rugăciunii (Cuv. 11). Este o irosire a celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului, şi prefacerea lui în prilej de păcătuire şi pierzare. Cuvântul omenesc are o mare şi tainică putere, aduce cu el ceva din fiinţa celui pe care îl rosteşte. Dacă cuvântul lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi, şi cuvântul omului este omul însuşi. „Dacă vrei să ştii ce este în inima omului, zic Sfinţii Părinţi, ia aminte la cele ce spun buzele lui”. Vorbăria şi pălăvrăgeala arată un lăuntru stricat, care duce la stricarea altora; lipseşte cuvântul de tainica lui putere, îl face cuvânt fără de preţ De aceea Mântuitorul ne spune că: „pentru tot cuvântul deşert pe care îl vor grăi oamenii, vor da seama în ziua judecăţii” (Matei 12, 36). Sfinţii Părinţi, temându-se de marea răspundere a cuvântului, au iubit şi lăudat tăcerea mai mult decât vorbirea. „Pentru că am vorbit, zice Cuviosul Arsenie, adesea m-am căit; iar pentru că am tăcut, niciodată”. Cuviosul Agaton trei ani a purtat o piatră în gură pentru a deprinde tăcerea, iar Sfântul Isaac Sirul zice că „tăcerea este graiul veacului viitor”. Chiar şi vorbirea despre cele duhovniceşti este păgubitoare, când este prea multă. Spune şi înţelepciunea poporului: „vorba este de argint, iar tăcerea de aur”.

Dacă luăm acum aminte la cele patru duhuri ale răutăţii, observăm două lucruri de mare însemnătate. În primul rând, vedem că ele se leagă unele de altele, formează un fel de povârniş pe care alunecă omul stăpânit de ele. Din trândăvie şi din negrija de mântuire, omul dă în mincinoasa lucrare a răspândirii în grija de multe; din aceasta, dă în duhul de stăpânire, nesocotind pe aproapele, şi coborând în iadul lucrurilor; iar de aici ajunge şi la nesocotirea sa proprie prin degradarea cuvântului, în grăirea în deşert.

cuviosul-efrem-sirulDar legătura dintre cele patru duhuri rele este şi mai organică, precum vom vedea îndată.

Sfinţii Părinţi ne arată că o condiţie de bază pentru sporirea duhovnicească este să ne păzim conştiinţa neprihănită din patru părţi. Faţă de Dumnezeu, silindu-ne necontenit la împlinirea poruncilor Lui; faţă de aproapele, ferindu-ne de tot lucrul potrivnic dragostei de aproapele; faţă de sine, folosind bine darurile primite de la Dumnezeu, şi faţă de lucruri, folosindu-le potrivit cu rostul pentru care au fost create, adică numai pentru trebuinţă şi cu înfrânare.

Or, dacă luăm bine seama, cele patru patimi ne vatămă conştiinţa din toate aceste patru părţi. Trândăvia ne vatămă conştiinţa faţă de Dumnezeu, ca una care se împotriveşte lucrării harului din noi; grija de multe vatămă conştiinţa faţă de lucruri, pe care le întrebuinţăm spre pierzarea şi nu spre mântuirea noastră; iubirea de stăpânire, care nesocoteşte pe om vatămă conştiinţa faţă de aproapele, iar grăirea în deşert vatămă conştiinţa faţă de sine, prin irosirea marelui dar dumnezeiesc al cuvântului. Astfel, cele patru patimi arată o stare de îmbolnăvire generală a sufletului, o strâmbare a purtării omului faţă de tot ceea ce-l înconjoară; faţă de Dumnezeu, faţă de lucruri şi faţă de sine. Omul nepăsător de mântuire, răspândit în grija de multe, asupritor de aproapele şi slobod la limbă, este chipul acestei îmbolnăviri sufleteşti, chipul omului robit de păcat. Deşi mântuirea este un lucru personal al fiecăruia, totuşi omul nu şi-o lucrează de unul singur, ci în strânsă legătură cu Dumnezeu şi restul făpturii: aproapele şi lucrurile. Mântuirea sau pierzarea sa depinde de felul purtării sale faţă de ceilalţi. Cele patru duhuri rele, strâmbând purtarea omului faţă de lumea din afară de el, îi taie orice putinţă de mântuire. Nu-i greu de înţeles pentru ce Sfântul Efrem s-a oprit numai la aceste patru duhuri.

Dimpotrivă, care sânt trăsăturile sufletului sănătos, o vedem în partea a doua a rugăciunii Sfântului Efrem, în care cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, asupra cărora ne oprim acum.

„Duhul curăţiei, al răbdării şi al dragostei”

Duhul curăţiei nu trebuie luat ca simplă curăţie trupească de păcatele desfrânării. Curăţia este prima treaptă a nepătimirii, starea sufletului curăţit de patimi, gata pentru lucrarea virtuţilor. „Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?” ziceau evreii în robia babilonică, pe care tâlcuindu-o Părinţii, ne învaţă că nu putem aduce nici un rod de faptă bună câtă vreme ne aflăm în robia patimilor. De aceea şi pune Sfântul Efrem curăţia în fruntea tuturor celorlalte virtuţi, ca una ce stă la începutul vieţii virtuoase.

Duhul gândului smerit este prima sămânţă răsărită pe ogorul curăţiei. Este o aşezare în starea firească a existenţei noastre pământeşti în faţa lui Dumnezeu. Pe de o parte, făpturi slabe şi neputincioase, „ca iarba şi ca floarea ierbii” (Ps. 102); „statul meu ca o nimica înaintea Ta”, zice David (Ps. 38); pe de altă parte, pe toate — şi însăşi existenţa noastră — avându-le primite în dar de la Dumnezeu. „Ce ai, să nu fi primit?” ne întreabă Apostolul (1 Cor. 4, 7), pentru a încheia: „Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt” (1 Cor. 15, 10). De aceea, Sfinţii Părinţii ziceau că smerenia este a se socoti omul pe sine mai prejos decât toţi oamenii şi chiar decât cele necuvântătoare, şi a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele sale cele bune.

Duhul răbdării este a doua sămânţă care creşte pe ogorul curăţiei. Căci dacă omul se smereşte şi-şi recunoaşte păcatele, îşi dă seama că este vrednic de nenumărate pedepse din partea lui Dumnezeu. Şi nu numai de pedepse pământeşti, ci şi de muncile veşnice, ca o slugă leneşă care nesocoteşte poruncile Domnului său şi rabdă cu bucurie toate necazurile, suferinţele şi încercările, fiind încredinţat de cuvântul Domnului că „în lume necazuri veţi avea” (Ioan 16, 33) şi că „cu multe scârbe trebuie să intrăm întru împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1, 22); şi numai „cine va răbda până în sfârşit acela se va mântui” (Matei 24,13). Sfinţii Părinţi, îndemnându-ne cu cuvântul apostolesc că „pătimirile de acum nu sunt vrednice de slava pe care a gătit-o Domnul celor ce-L iubesc pe Dânsul”, ne îmbărbătează cu făgăduinţa că „puţină este osteneala şi veşnică odihna” (Cuv. Moise). Răbdarea curăţă, preface şi înnoieşte sufletul, precum zice un părinte din Pateric: „ceara de nu se va înfierbânta în foc ca să se înmoaie, nu se va putea întipări pecetea ce se pune pe ea, tot aşa şi omul. De nu va fi muiat de fierbinţeala focului scîrbelor, a ostenelilor, a bolilor, a suferinţelor şi a ispitelor, nu se poate întipări într-însul pecetea Sfântului Duh”.

Duhul dragostei este desăvârşirea şi încununarea tuturor celorlalte. Cine s-a împodobit cu curăţia, cu smerenia şi cu răbdarea, acela este iubitor de Dumnezeu şi de aproapele; a ajuns la dragostea are este plinătatea tuturor virtuţilor, care nu cade niciodată, care este izvor a tot binele. Căci în cine sălăşluieşte dragostea, însuşi Dumnezeu petrece, Care este dragoste (1 Ioan 4, 8). De aceea Sfântul Efrem o aşază în urma celorlalte, precum şi Sfântul Ioan Scărarul, pe cea din urmă treaptă a scării raiului, ca una care este mai mare decât toate virtuţile, carele cuprinde pe toate şi va dura şi în veacul ce va să vie.

Dacă cele patru patimi formau un povârniş de la trândăvie tot mai jos, apoi cele patru virtuţi sunt trepte suitoare de la curăţie până la Dumnezeu. Totodată, ele sunt potrivnice celor patru duhuri rele şi ne arată cum ne putem tămădui sufletul îmbolnăvit de ele. Curăţia vindecă sufletul îmbolnăvit de grăirea în deşert, smerenia însănătoşeşte legăturile cu aproapele, răbdarea ne scapă de împătimirea faţă de lucruri, iar dragostea vindecă nepăsarea de mântuire, prin recunoştinţă şi iubirea faţă de Dumnezeu. Pentru că la cel curat toate sunt curate, deci şi limba; cel smerit socoate pe aproapele mai bun decât pe sine; cel răbdător nu-şi pune nădejdea în lucruri, iar iubitorul de Dumnezeu se străduieşte necontenit să împlinească poruncile Lui.

Astfel, omul stăpân pe limbă, smerit, răbdător şi iubitor de Dumnezeu ne înfăţişează icoana curăţită de patimi a omului duhovnicesc. Dacă privim rugăciunea Sfântului Efrem Sirul cu lumina învăţăturii duhovniceşti a Sfântului Maxim Mărturisitorul, vom găsi un temei psihologic sufletesc şi mai adânc al ei.

Păcatul îmbolnăveşte pofta şi iuţimea, cele două puteri sufleteşti ale omului, scoţându-le din ascultarea faţă de minte şi punându-le în slujba simţurilor. Pofta, din dor aprins către Dumnezeu, devine poftă de trup, de lucruri şi de slavă deşartă; iar iuţimea, din tonic întăritor al poftei, devine mânie, furie împotriva aproapelui.

Cele patru patimi din rugăciunea Sfântului Efrem arată tocmai această îmbolnăvire a poftei şi iuţimii şi cădere a lor în slujba simţurilor. Grija de multe este semnul împătimirii de lucruri, iubirea de stăpânire arată boala mândriei, grăirea în deşert este semnul necurăţiei, iar trândăvia, nepăsarea, este propteaua care le sprijină pe celelalte. Însănătoşirea stă în procesul invers; adică scoaterea mâniei şi poftei din simţire şi punerea lor în slujba minţii. Curăţia vindecă pofta de trup, smerenia scapă de mândrie, răbdarea izgoneşte iubirea de avuţii, iar dragostea întoarce iuţimea la starea ei firească.

Încă o dată înţelegem cât de adâncă şi de temeinică este învăţătura duhovnicească a Sfântului Efrem, arătată prin alegerea celor două şiruri de „duhuri” din rugăciunea sa. Ele ne pun în faţă două icoane; aceea a omului stricat de patimi şi a omului înnoit prin virtute; starea păcătoasă în care ne aflăm noi şi de care ne rugăm lui Dumnezeu să ne scape şi starea duhovnicească spre care tindem, rugând pe Dumnezeu să ne-o dăruiască.

„Sfinţita doime”

Partea a treia a rugăciunii Sfântului Efrem: „Aşa, Doamne, dăruieşte-mi să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu…”, este o recapitulare într-o formă mai concisă a celor cerute în partea a doua.

Într-adevăr, vederea păcatelor proprii este un semn al smereniei; căci cel smerit nu se îngrijeşte decât de păcatele sale, şi cine se îngrijeşte de mântuire are destul de lucru pe ogorul sufletului său. „E o nebunie, zic Părinţii, să-şi lase cineva mortul său şi să meargă să-l plângă pe al altuia”. Tot aşa, neosândirea aproapelui este un semn al dragostei, care „îndelung rabdă şi este binevoitoare, nu se poartă cu necuviinţă şi nu gândeşte răul” (1 Cor. 13). Pentru că niciodată nu putem cunoaşte adevăratele pricini ale greşelilor altuia: slăbiciunea trupească, războiul diavolului, îngăduinţa lui Dumnezeu, şi nici nu ştim pocăinţa celui ce greşeşte. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să ne ferim de osândirea altuia şi să lăsăm toată judecata în seama lui Dumnezeu, Care cunoaşte cele ascunse.

Cele două mari virtuţi se întregesc şi se împlinesc reciproc, de aceea Sfântul Ioan Scărarul le numeşte o sfinţită doime. „Sfinţită doime, zice el, este dragostea şi smerenia; cea dintâi înalţă, iar cea de pe urmă pe cei înălţaţi îi sprijineşte şi nu-i lasă să cadă” (Cuv. 25, 37). Spre a arăta că această „sfinţită doime” este nedespărţită, Părinţii duhovniceşti le-au unit într-o singură denumire: „smerenia dragostei”, care este o laudă şi o podoabă a vieţii duhovniceşti, ca una care este plinătatea vieţii desăvârşite. Căci prin dragoste şi smerenie, omul a ajuns la asemănarea cu Însuşi Hristos, Care ne-a iubit cu o dragoste peste măsură şi S-a smerit pentru noi până la moarte.

pocainta-femeiiDupă rostirea rugăciunii cu cele trei metanii, câte una după fiecare parte, se fac 12 închinăciuni, până la pământ, la fiecare rugăciune zicând în taină unul din următoarele patru stihuri, care se repetă de trei ori:

1. Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!
2. Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!
3. Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!
4. Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!

Primul stih nu este altceva decît rugăciunea vameşului, care „stând departe… îşi bătea pieptul zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!” (Luca 18, 13) Este o rugăciune plină de căinţă care a înălţat pe vameşul cel smerit mai mult decât pe fariseul cel mândru. L-a înălţat pentru că şi-a recunoscut păcatele, smerindu-se şi neîndrăznind să ceară de la Dumnezeu milă; iar cel ce se smereşte, după cursantul Domnului, se va înălţa (Luca 18, 14).

În stihul al doilea cunoaştem rugăciunea leprosului, care „văzând pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat zicînd Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti” (Luca 5,12). Păcatul nu este numai o călcare de poruncă, ci şi o necurăţie, pentru că diavolul, începătorul şi unealta păcatului, este numit „necuratul”, o lepră care cuprindă în întregime pe om. La cine să alerge omul, dacă nu la Doctorul şi Tămăduitorul a toată neputinţa: „Doamne, numai tu poţi să mă curăţeşti, dacă voieşti, pe mine, păcătosul!” Iar Domnul răspunde: „Da, voiesc, curăţeşte-te!” (Luca 5, 13).

Stihul al treilea ne aduce aminte de rugăciunea psalmistului: „mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit… al Tău sunt eu, mântuieşte-mă” (Ps. 118). „E adevărat, recunosc că sunt păcătos, căzut, cuprins de lepra păcatului, însă nu întind mâinile la Dumnezeu străin, nu uit că sunt făptura lui Dumnezeu şi alerg la Cel ce m-a zidit şi Cel ce mă mântuieşte: „Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; afară de Tine pe altul nu ştim”; „Al tău sunt eu, mântuieşte-mă! Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!”.

Stihul cel din urmă merge mai departe: nu numai am păcătuit dar greşelile mele sunt fără de număr. „Nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta” (Ps. 142), zice psalmistul, şi chiar dacă ar trăi omul numai un ceas, zic părinţii, şi tot greşeşte. Întreaga noastră viaţă este un neîntrecut şir de păcate, de nesocotire a dumnezeieştilor porunci. De aceea Mântuitorul, între cele absolut necesare, ne-a învăţat şi cererea de iertare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre”. Să ne cerem iertare păcatelor, aşa cum ne cerem pâinea cea de toate zilele, căci avem nevoie de ea, cum avem nevoie de pâine. La fel şi Părinţii pustiei ne învaţă ca la tot cuvântul să zicem: „Iartă!” Să cerem iertare, dar cu iertarea aproapelului şi cu căinţa fiului risipitor. „Am greşit Doamne, la cer şi înaintea Ta; fără de număr am greşit, dar îmi pare rău că Te-am mâhnit. Mă căiesc şi mă rog de iertare; fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”!

Observăm că cele patru stihuri sunt străbătute de două simţăminte: pe de o parte apăsarea conştiinţei pentru păcatele săvârşite: sunt păcătos, întinat, am greşit fără număr; iar pe de alta, încrederea în milostivirea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu: miluieşte-mă, curăţeşte-mă, iartă-mă! Sunt cele două stări sufleteşti: teama şi nădejdea despre care spun Sfinţii Părinţi că necontenit trebuie să însoţească pe om pe calea mântuirii; fără să se lase prins de teamă, sau lipsit de nădejde, ci îmbinând mereu teama cu nădejdea (Cuviosul Petru Damaschin). Aceste simţiri au înălţat pe vameşul, au adus pe fiul risipitor la casa părintească, au deschis tâlharului uşile raiului.

Stihurile se repetă de trei ori. De trei ori, pentru că ne adresam lui Dumnezeu ca Treime: Tatălui, Care ne-a zidit; Fiului, Care ne-a adus iertarea prin moartea Sa, şi Duhului, Care ne curăţeşte de toate spurcăciunea. De trei ori, în semn de stăruinţă şi de angajare hotărâtă cu toate cele trei puteri sufleteşti: minte, poftă şi iuţime pe calea pocăinţei.

Ele se rostesc în tăcere, fiecare le zice pentru sine, fiindcă şi căinţa şi îndreptarea sunt lucruri personale, individuale, care se lucrează tainic în inima fiecăruia. După cele 12 închinăciuni, preotul, ca o pecetluire, rosteşte încă o dată rugăciunea fără întrerupere şi se încheie cu o metanie.

Aruncând acum o privire asupra întregii rânduieli de rugăciune a Sfântului Efrem, ce observăm? Mai întâi, ne uităm la chipul omului stricat de cele patru patimi şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele; privim apoi icoana omului înnoit prin cele patru virtuţi şi cerem să ni le dăruiască şi nouă şi să sporim pe această cale. După aceea, stăruim în rugăciune tăcută, smerindu-ne pentru neputinţele şi păcatele noastre şi cu mare nădejde în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu. Şi toate aceste simţiri le însoţim de metanii şi închinăciuni. Ce însemnează oare toată această rânduială de rugăciune?

Metania trupească, plecarea cu capul până la pămînt, este semnul văzut al pocăinţei: prin plecare mărturisim căderea noastră în păcate, starea în care ne aflăm; iar prin ridicare arătăm năzuinţa noastră spre izbăvirea de păcate, spre înnoire. Dar cuvântul „metanie” în înţelesul său de origine (metanoia) tocmai aceasta înseamnă: prefacere, schimbare, înnoirea minţii, lucrare de prefacere a omului de păcat, în omul cel nou, înduhovnicit, care se săvârşeşte prin pocăinţă.

Iată ce lucru minunat se cuprinde în această practică a rugăciunii Sfântului Efrem, însoţită de metanii: ceea ce spunem cu gura în rugăciune o arătăm totodată şi cu trupul, ne recunoaştem păcătoşenia în care ne aflăm şi cădem cu smerenie la pământ, dar ne ridicăm îndată, arătând dorinţa noastră hotărâtă de grabnică îndreptare.

E aici mai mult decât rugăciune, este însăşi lucrarea pocăinţei, care preface şi înnoieste pe om. E o prefacere reală, care ne duce cu mintea la prefacerea euharistică de pe Sfântul Prestol, Euharistia de pocăinţă a omului. Căci aşa precum la Sfânta Liturghie, prin chemarea de către preot a Sfântului Duh, pâine şi vinul aduse înainte se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, tot aşa şi aici, prin rugăciunea preotului care cere darurile Sfântului Duh – cele patru duhuri din rugăciune -, omul de păcat se preschimbă în om duhovnicesc, rugăciunea Sfântului Efrem fiind epicleza acestei Liturghii de pocăinţă. Şi precum epicleza euharistică este rugăciunea pe care Dumnezeu o împlineşte imediat, prefăcând darurile aduse, tot aşa şi epicleza pocăinţei, implorarea lui Dumnezeu cu smerenie, căinţă şi credinţă, este ascultată şi împlinită imediat. Ne-o adevereşte Sfânta Evanghelie. Vameşul a suspinat: „milostiv fii mie, păcătosul” şi degrabă s-a îndreptat; tâlharul pe cruce a strigat: „pomeneşte-mă Doamne” şi îndată a auzit: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”.

avva Petroniu Tanasa (6)Iată dar, că nevoinţde Sfântului şi Marelui Post sunt rugăciunea de pocăinţă la care aducem jertfă însăşi fiinţa noastră, pe care Dumnezeu primind-o, o tămăduieşte, o înduhovniceşte. Dar pentru că înnoirea omului, prefacerea lui nu se poate săvârşi dintr-o dată, ci treptat, puţin câte puţin, şi liturghia de pocăinţă se repetă de multe ori pe zi, fiecare din ele însă este un pas spre plinătate, o treaptă de desăvârşire.

Dacă Liturghia euharistică este liturghia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, liturghia pocăinţei este răspunsul omului la această dragoste, prin dăruirea sa totală în mâinile lui Dumnezeu, cu încredere deplină şi smerenie. Nu este aici o simplă asemănare. Existenţa şi realitatea liturghiei de pocăinţă o mărturiseşte şi însăşi tradiţia liturgică a Bisericii. Se ştie că după rânduiala Bisericii Ortodoxe, pe acelaşi altar nu se pot săvârşi două Liturghii într-o zi. Or, noi vedem că în toate zilele Sfântului Post, când se săvârşeşte Liturghia pocăinţei, Liturghia euharistică nu se săvârşeşte; Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite nefiind liturghie deplină, ci rânduiala pentru primirea Sfintelor Taine.

Încheierea rugăciunii Sfântului Efrem, cu cererea celei mai înalte desăvârşiri duhovniceşti, smerenia dragostei, ne mai spune ceva — că omul dacă s-a curăţit de păcat şi s-a înnoit prin pocăinţă, nu stă pe loc, ci sporeşte din putere în putere, până la măsura bărbatului desăvârşit în Iisus Hristos. Pocăinţa ne deschide calea cea nesfârşită a îndumnezeirii.

Sursa: Părintele Petroniu Tănase, „Doamne şi Stăpânul vieţii mele. Rugăciunea pocăinţei”, în Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984, pp. 570-581 via e-mail

Slujba Sfântului Siluan Athonitul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos (audio)

Slujba Sfântului Siluan Athonitul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos (65 min.)

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți “semn de carte” la acest link sau salvați-l la “favorites”!

Stihul “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi” în ecteniile liturgice. Comentariu de Pr. Dr. Petru Pruteanu

Maica-Domnului-Pantanassa

Întrebare: Părinte Petru, majoritatea ecteniilor din slujbele noastre se termină cu o cerere adresată Maicii Domnului, după care strana cântă „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne/mântuieşte-ne pe noi”. Care variantă este corectă şi de ce se cântă acest stih?

* * *

       Răspuns: După cum aţi remarcat şi dumneavoastră, ecteniile liturgice (afară de cele „întreite”) se termină cu această cerere:

Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stă­pâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fe­cioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu‑o, pe noi înşine şi unii pe/cu alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. 

1.   Cred că ar fi de folos să explicăm mai întâi cuvintele subliniate:

a)   în greceşte avem termenul ενδόξου, care s-ar traduce mai corect prin în‑slăvita, adică cea care a intrat în slava lui Dumnezeu (neavând slava prin ea însăşi), tocmai de aceea avem construcţia εν + δόξου. Înlocuirea acestui cuvântul cu „mărit[a]” (de la „mărire”) nu este corectă nici filo­logic şi nici teologic, de aceea am preferat termenul mai vechi şi mai exact.

b)   verbul „a (o) pomeni” – „pomenindu‑o” – este la gerunziu (μνημονεύσαντες) şi nu la conjunctiv („să o pomenim”), aşa cum apare în Liturghie­rele româ­neşti mai noi. Această modificare a formei verbului s‑a făcut atunci când ce­rerea a fost împăr­ţită în două cereri distincte, pentru a cânta stihul: Preasfântă Năs­cătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑ne pe noi. Însuşi locul împărţirii acestei cereri în Biserica Ortodoxă Română nu este cel mai potrivit. De exemplu, în „Biserica Ortodoxă a Macedoniei”, pauza se face după cuvântul „Maria”, când se cântă stihul respectiv, după care continuă cererea, iar verbul „pomenindu-o” face înţeles sensul restului cererii: „pe noi înşine…”.

2.   Stihul „Preasfântă Năs­cătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑ne pe noi” a apărut în ultimele două-trei secole în tradiţia monahală athonită ca o îngânare recitativă în timpul cererii diaconale, dar fără să întrerupă textul ecteniei şi fără ca stihul să fie consemnat în scris. Athoniţii practică rostirea unor stihuri asemănătoare şi în timpul altor rugăciuni. De exemplu, când diaconul/preotul rosteşte rugăciunea Litiei „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…”, la care se pomeneşte Maica Domnului şi mai mulţi sfinţi, strana îngână concomitent cu pomenirile: „Cu ale ei/lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi” (de mai multe ori). Însă toate aceste stihuri sunt de fapt nişte improvizaţii care nu se scriu în cărţi şi nici nu pot deveni obligatorii. Iată de ce, şi în cazul ecteniei, originaul grecesc şi toate traducerile existente nu au cererea împărţită şi nici stihul indicat. Nici vechile traduceri româneşti nu conţin acest stih, ci doar cele din secolul XX (cu câteva excepţii). Deci, mai corect ar fi ca această cerere a ecteniei să fie rostită unitar, fără îm­părţiri, iar pe fonul rostirii ei, poporul/strana, cu voce foarte în­cea­tă, să cânte sti­hul sus‑numit. Dar şi mai corect ar fi ca BOR să revină la vechea tradiţie de a nu cânta nimic în timpul acestei cereri pentru a-i sublinia unitatea şi sensul.

3.   Re­dactarea ro­mâ­nească actuală a stihului: miluieşte‑ne în loc de mântu­ieşte‑ne, este greşită. Cererea de mântuire adresată Maicii Domnului nu trebuie înţeleasă în sens juridic sau aşa cum afirmă o teologumenă romano‑catolică, că Maica Domnului ar fi „împreună‑mântuitoare” cu Hristos. Mântuirea, aşa cum a învăţat Biserica Ortodoxă dintotdeauna şi după cum reiese şi din ter­menul grecesc σωτηρία, trebuie înţeleasă ca izbăvire, apărare, ajutor, vin­de­care etc. – ceea ce nu este deloc impro­priu de a cere şi de la Născătoarea de Dum­­ne­zeu. Tocmai de aceea cântările Bisericii Ortodoxe sunt pline de astfel de expresii în care Maica Domnului este chemată în ajutor pentru a ne „mântui din nevoi/primejdii”. Şi dincontra, e greşit să cerem milă de la Născătoarea de Dum­nezeu, singu­rul izvor al milei fiind Dumnezeu. Însăşi Maica Dom­nului a „be­ne­fi­ciat” de mila lui Dumnezeu, mila fiind aici aproape sinonimă cu ha­rul (şi nu cu „îndurarea” pe care cineva o are faţă de altcineva, aşa cum se înţelege în limbajul curent). Anumiţi teologi din BOR, înţelegând juridic şi scolastic termenul de „mân­tui­re”, au schimbat (în secolul al XX‑lea): Preasfântă Născătoare de Dumne­zeu, mântuieşte‑ne pe noi cu …miluieşte‑ne pe noi. Toţi ceilalţi ortodocşi au păstrat prima variantă a stihului, numai că majoritatea îl folosesc numai la Canoane şi Paraclise, nu şi în timpul ecteniei.
    Pentru a depăşi interpretările tendeţioase asupra acestor termeni, poate că ar fi mai indicat să spunem de acum înainte: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte-ne/ajută-ne pe noi” sau să folosim varianta cu care ne adresăm şi sfinţilor: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi”. Aceasta din urmă este cel mai uşor înţeleasă şi nu lasă loc interpretărilor tendenţioase sau eretice.  

4.    Sensul cel mai direct şi mai simplu al acestei cereri poate fi formulat în următoarea parafrazare: Amintindu-ne de Fecioara Maria şi de toţi sfinţii, şi având exemplul lor, fiecare dintre noi şi toţi laolaltă să oferim viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu. Deci, după cum vedem, ectenia nu conţine o cerere adresată Maicii Domnului, ci suntem chemaţi ca, având pe Născătoarea de Dumnezeu şi pe toţi sfinţii ca exemplu, să ne dăm viaţa lui Hristos. Această interpretare confirmă o dată în plus inutilitatea vreunui stih adresat Maicii Domnului în acest moment. Biserica are suficiente rugăciuni şi cântări adresate ei, şi fiecare dintre ele au locul lor bine determinat. Exagerările în acest sens nu înseamnă mai multă evlavie sau preacinstire adusă Maicii lui Dumnezeu.

5.    Atâta timp cât BOR declară în Statutul său unitatea liturgică cu celelalte Biserici Ortodoxe (articolul 2.1), nici un cleric al BOR nu ar trebui să se teamă de a rosti această cerere a ecteniei (şi, eventual, traducerea corectă a stihului) aşa cum se face în toate Bisericile Ortodoxe, şi nu cum indică Liturghierul românesc, care încă e plin de greşeli. Problema acestei cereri există şi în Basarabia (tot din cauza Liturghierului românesc), dar ea poate fi mai uşor rezolvată, având în vedere apartenenţa canonică la Biserica Rusă, care nici n-a auzit de astfel de inovaţii.

P.S.  Sper, din toată inima, ca cele scrise mai sus să nu fie percepute ca un atac la BOR sau ca o lipsă de evlavie faţă de Maica Domnului, ci ca o abordare ştiinţifică a unui text liturgic ce a devenit pentru noi problematic.

Pr. Dr. Petru Pruteanu
Sursa: teologie.net

Rugăciunea de dimineaţă a Sfântului Grigorie Palama către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (din Apanthisma)

grigorios palamasRugăciunea de dimineaţă a Sfântului Grigorie Palama către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (din Apanthisma)

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog.

Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare.

Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.

Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.

Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi.

Md-54Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.

Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate.

Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup.

Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.

Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

***

Recomand Pemptousia, pagină editată de Asociaţia Prietenii Sfintei Mănăstiri Vatopedi. Click pe banner!

pemptousia05

Acatistul Maicii Domnului la Icoana “Galaktotrofousa” (“Alăptătoarea / Cea care alăptează”) de la Typikario, chilia Hilandarului (3 iulie)

Παναγία Γαλακτοτροφούσα - Ι.Μ. Χιλανδαρίου

Παναγία Γαλακτοτροφούσα – Ι.Μ. Χιλανδαρίου

ACATISTUL MAICII DOMNULUI LA ICOANA GALAKTOTROFOUSA (ALĂPTĂTOAREA) (3 IULIE şi 12 IANUARIE)

CONDACUL 1

Mănăstirea Hilandar se împodobește cu icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, Alăptătoarea, căci Tu hrănești din destul sufletele monahilor cu laptele duhovnicesc al iubirii de Hristos și nouă celor din lume ne picuri dulcile Tale rugăciuni, ca să cântăm cu bucurie într-un glas, monahi și mireni: Aliluia!

ICOSUL 1

În mănăstirea Sfântului Sava erai slăvită de călugării care alergau la Tine ca la o Maică preaiubită a tuturor creștinilor, cu cântări de laudă; iar noi, cei ce pururea suntem înconjurați de norul primejdiilor cerem ocrotirea Ta părintească, împletindu-Ți cununi de cântări ca acestea:

Bucură-te, Maică prea milostivă a creștinilor;
Bucură-te, scară prin care ajungem în Împărăția cerească;
Bucură-te, izvor dulce cântător al rugăciunii;
Bucură-te, lumină ce învăluie inimile smerite;
Bucură-te, cununa imnografilor iubitori de înțelepciune;
Bucură-te, comoara darurilor celor smeriți;
Bucură-te, crug pllin de cântări dumnezeiești;
Bucură-te, odihna minților celor împovărate de gânduri rele;
Bucură-te, oprirea cugetelor celor deșarte;
Bucură-te, soare născător al Soarelui dreptății;
Bucură-te, al monahilor izvor de sfințire;
Bucură-te, al credincioșilor liman de mântuire;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 2

Pe Cel Ce Se odihnește în sânurile Tatălui ai hrănit cu lapte și ai făcut să înceteze izvorul lacrimilor celor căzuți în păcat, ca să umbrească pe toți bucuria cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 2

Din pântecele Tău fecioresc a răsărit Raza slavei Tatălui, Cel Ce a luminat pe toți cei ce călătoreau prin întunericul păcatului, ca toți să aducă Ție cu mulțumire raze de laude ca acestea :

Bucură-te, strălucirea fecioriei;
Bucură-te, lumina Cuvioșilor;
Bucură-te, candela rugăciunii credincioșilor;
Bucură-te, cortul Arhiereului Celui Mare;
Bucură-te, cartea de aur a Adevărului;
Bucură-te, luminarea credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea rară a rugăciunii;
Bucură-te, cununa Mucenicilor;
Bucură-te, apărătoarea celor nedreptățiți;
Bucură-te, ajutătoarea celor din nevoi;
Bucură-te, hrănitoarea celor săraci;
Bucură-te, veselia celor smeriți;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 3

Sfântul Sava, arhiepiscopul Serbiei, ajuns-a pe pământurile Țării Sfinte și de icoana Ta cea minunată a fost întâmpinat în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 3

Proorocia Sfântului Sava cel Sfințit s-a plinit, căci arhiepiscopul Serbiei a primit icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, de la călugării mănăstirii Sfântului Sava cel Sfințit, care nu încetau a Te înconjura cu făclii de laude ca acestea:

Bucură-te, așteptarea plinirii proorociei;
Bucură-te, izvor de neîncetată binecuvântare;
Bucură-te, lumina înțelepciunii drepților;
Bucură-te, făclia darurilor celor cerești;
Bucură-te, lauda cea prea înaltă a călugărilor;
Bucură-te, slava cea netrecută a credincioșilor;
Bucură-te, hrănitoarea celor lipsiți de mângâiere;
Bucură-te, comoara cântărilor duhovnicești;
Bucură-te, floarea cea rară a înțelepciunii;
Bucură-te, grădina cerească a virtuților;
Bucură-te, a Sfântului arhiepiscop Sava odor neprețuit;
Bucură-te, al creștinilor coif de mântuire;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 4

Moartea a fost înghițită de biruință, căci Hristos, Mântuitorul lumii a spintecat pântecele morții, ca Unul Ce din pântece fecioresc a ieșit, biruind legile firii spre bucuria celor ce Îi cântă cu mulțumire: Aliluia!

ICOSUL 4

Porțile iadului le-a sfărâmat Hristos, Cel Ce a păzit nestricată poarta fecioriei Tale când S-a arătat în lume ca Dumnezeu și om, iar noi nădăjduim să ne deschizi porțile rugăciunii Tale, ca să aflăm mare milă și să Îți cântăm:

Bucură-te, că ai născut pe surpătorul morții;
Bucură-te, că ai păzit fecioaria întru nașterea cea sfințită;
Bucură-te, că pui în inimile noastre dorul mântuirii;
Bucură-te, că ne scoți din mâna celor potrivnici;
Bucură-te, că ai trecut hotarul morții;
Bucură-te, că ai sfărâmat blestemul asupra neamului nostru;
Bucură-te, carte ce ne descoperi tainele mântuirii;
Bucură-te, nădejdea cea neclintită a credincioșilor;
Bucură-te, ploaie binecuvântată a smereniei;
Bucură-te, făclie nestinsă a înțelepciunii;
Bucură-te, casă prea dorită a celor lipsiți de ajutor;
Bucură-te, că ne scoți din toate primejdiile;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 5

Multă mulțumire a adus arhiepiscopul Serbiei călugărilor celor smeriți și primind din mâinile lor icoana Ta ca pe o comoară, a strigat Stăpânului tuturor: Aliluia!

ICOSUL 5

Arhiepiscopul Sava a dăruit icoana Ta cea minunată chiliei sârbești ”Typikario” din muntele Athos, ca și acolo călugării cu frică de Dumnezeu să împodobească icoana Ta cu podoabele laudelor acestora:

Bucură-te, dorirea cetelor îngerești;
Bucură-te, bucuria călugărilor din chilia Typikario;
Bucură-te, ancora cea tare a credinței;
Bucură-te, oglinda Răsăritului Celui de sus;
Bucură-te, pavăza cea tare a monahilor;
Bucură-te, chilia cea tainică a rugătorilor;
Bucură-te, stârpirea patimilor celor neroditoare;
Bucură-te, vasul cel de aur al înțelepciunii;
Bucură-te, podoaba cea mare a împăraților credincioși;
Bucură-te, odihna inimilor strâmtorate de necaz;
Bucură-te, pacea celor tulburați de ispite;
Bucură-te, cununa veseliei celei cerești;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 6

Sfântul Sava al Serbiei mergea adesea la mica chilie sârbească să aducă rugăciuni cu lacrimi înaintea Ta și tămâia mulțumirilor în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 6

În chilia unde era adăpostită icoana Ta adesea poposea smeritul arhiepiscop ca să se odihnească de tulburarea lumească și să Îți țeasă Ție din firele gândurilor smerite acoperământ de laude ca acestea:

Bucură-te, ascultătoarea grabnică a rugăciunilor Sfântului Sava;
Bucură-te, surpătoarea curselor celui viclean;
Bucură-te, oglinda viețuirii îngerești;
Bucură-te, icoană a desăvârșirii pentru monahi;
Bucură-te, a credincioșilor mângâiere în necazuri;
Bucură-te, lumina înțelepciunii celor de pe calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitoarea tainică a lucrătorilor poruncilor Domnului;
Bucură-te, odihna inimilor celor necăjite;
Bucură-te, pacea care alungă tulburarea patimilor;
Bucură-te, fereastră a Împărăției Luminii;
Bucură-te, cântec ce veselește auzul inimilor;
Bucură-te, corabie în care am aflat scăpare de viforul ispitelor;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 7

În partea dreaptă a Ușilor Împărătești se odihnește icoana Ta Preacurată, chemând la limanul Împărăției cerului pe toți cei osteniți și împovărați cu multe păcate, ca prin pocăință să se curățească și să salte cu bucurie în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 7

Izvorul rugăciunilor Tale neîncetate nicicând nu încetează a curge, ștergând însemnările păcatelor noastre celor multe și grele, ca dintru adâncul sufletului să Îți aducem cântări ca acestea:

Bucură-te, izvor binecuvântat al rugăciunii;
Bucură-te, floare bineînmiresmată a virtuților;
Bucură-te, că mângâi sufletele noastre cu nădejdea mântuirii;
Bucură-te, pod al călătoriilor celor cerești;
Bucură-te, că ne mijlocești iertare de la Stăpânul Hristos;
Bucură-te, că acoperi negura păcatelor noastre cu mila Ta;
Bucură-te, că ne porți deasupra mării necazurilor;
Bucură-te, că picuri gânduri smerite celor necăjiți;
Bucură-te, că întorci de pe căile pierzării pe cei rătăciți;
Bucură-te, că ne întinzi totdeauna mână de ajutor;
Bucură-te, că pe toți chemi la limanul mântuirii;
Bucură-te, că ne dăruiești toate spre mântuire;
Bucură-te, că ne trezești din somnul patimilor;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 8

Născut-ai pe Cel fără de ani, ca să Se jertfească pentru noi și cu sângele Său să șteargă păcatul lui Adam, dăruind celor ce au dobândit iertare de la Dumnezeu ploaia cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 8

Cetele Sfinților pe Tine Te măresc Preacurată, căci dintru Tine S-a întrupat Viața și Mântuirea lumii, prin Tine slobozindu-se din blestem cei ce cu mulțumire Îți aduceau laude ca aceastea:

Bucură-te, cununa laudelor Sfinților;
Bucură-te, carte întru care S-a scris Cuvântul vieții;
Bucură-te, că ai stricat blestemul morții prin nașterea Ta;
Bucură-te, că mijlocești nouă iertare de la Stăpânul;
Bucură-te, că ne povățuiești la limanul Adevărului;
Bucură-te, cetate binecuvântată a păcii;
Bucură-te, că luminezi gândurile noastre întunecate;
Bucură-te, că ne întorci din porțile înșelăciunii;
Bucură-te, slava creștinilor dreptmăritori;
Bucură-te, izvor ce adapă setea noastră de mântuire;
Bucură-te, palat de odihnă a Împăratului ceresc;
Bucură-te, crin sfințit de lumina Duhului;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 9

Cel Ce este mai presus de ceruri în pântecele Tău fecioresc a încăput, ca să scoată din temnițele iadului pe cei ce doreau lărgimea Raiului, cântând: Aliluia!

ICOSUL 9

Amuțit-au ca niște pești fără de glas cei ce nu Te cinsteau pe Tine, nepricepând taina întrupării Cuvântului, dar noi cu bucurie Te mărturisim Născătoare de Dumnezeu, aducându-Ți cu glas înalt cântări de mărire ca acestea:

Bucură-te, Născătoarea Cuvântului vieții;
Bucură-te, poarta Luminii Celei Nevăzute;
Bucură-te, bucuria celor ce Îți slujesc cu smerenie;
Bucură-te, vederea celor mai presus de minte;
Bucură-te, chemarea celor căzuți în păcat;
Bucură-te, ridicarea celor defăimați de oameni;
Bucură-te, ocrotitoare caldă a orfanilor;
Bucură-te, a monahilor acoperământ în lupta duhovnicească;
Bucură-te, văzătoare a celor mai presus de minte;
Bucură-te, carte nescrisă de mână omenească;
Bucură-te, hotar al înțelepciunii veșnice;
Bucură-te, pod al darurilor duhovnicești;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească !

CONDACUL 10

S-a întunecat soarele la răstignirea Fiului Tău, iar inima Ta de maică a gustat întunericul întristării, văzând durerile Celui Ce a pătimit ca să ne dea nouă odihna cântărilor de: Aliluia !

ICOSUL 10

Nor al Luminii pe Tine Te cunoaștem, Ceea Ce acoperi cu norul rugăciunilor Tale întunericul păcatelor noastre, ca să ajungem la Lumina veșnică și primind cununa mântuirii să Îți cântăm Ție cu cetele îngerești:

Bucură-te, acoperământ al sufletelor umilite;
Bucură-te, cer purtător al Soarelui neapus;
Bucură-te, cântarea fără oprire a cetelor cerești;
Bucură-te, că ne păzești de toată răutatea vrăjmașului;
Bucură-te, că ne deschizi tuturor porțile mântuirii;
Bucură-te, că ești grabnică apărătoare celor nedreptățiți;
Bucură-te, scânteie care luminează întunericul sufletelor noastre;
Bucură-te, că mângâi inimile cele covârșite de întristare;
Bucură-te, că oceanul păcatelor noastre îl seci cu căldura rugăciunii Tale;
Bucură-te, mare a cereștilor bogății ale Duhului;
Bucură-te, a pruncilor păzitoare de toată primejdia;
Bucură-te, a fecioarelor rugătoare către Mirele Hristos;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 11

Cărare a mântuirii Tu ne ești Preacurată, Ceea ce ai născut pe Cel Ce este Calea, Adevărul și Viața, și ne scoate pe noi de pe căile păcatului, ca să-I cântăm: Aliluia!

ICOSUL 11

Întru Tine ne-am pus nădejdea mântuirii noastre, căci Tu ne ești Maică blândă și milostivă, ștergând cu roua rugăciunilor Tale mintea noastră cea urâțită de păcat, ca să vedem ca întru oglindă întru aceasta însemnările laudelor acestora:

Bucură-te, că ne pui în inimă gândul cel smerit;
Bucură-te, că liniștești inimile tulburate de păcat;
Bucură-te, că mintea noastră o luminezi în ceasul necazului;
Bucură-te, că ne păzești de cursele vrăjmașilor nevăzuți;
Bucură-te, că ne ridici din prăpastia întristării;
Bucură-te, pom din care am cules Rodul vieții;
Bucură-te, că întristarea Evei o ai gonit cu bucuria nașterii Tale;
Bucură-te, că pe Adam l-ai ridicat din stricăciunea morții;
Bucură-te, că luminezi iadul înțelegător din inimile noastre;
Bucură-te, că ne păzești de săgețile celui viclean;
Bucură-te, că întuneci pe vrăjmașii care se pornesc asupra noastră;
Bucură-te, că dai umilință sufletelor celor tulburate;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 12

Întru Adormirea Ta nu ne-ai părăsit pe noi, fiii Tăi, ci pururea Îți aduci aminte de noi, cei încurcați în multe păcate, și ne întinzi mâna Ta cea puternică și binecuvântată, ca să ajungem la înălțimea cântărilor de: Aliluia!

Ca o particularitate, Icoana Maicii Domnului “Galaktotrofousa” de la Chilia “Typikario” din Karyes (Mt. Athos) este așezată în partea dreaptă a Ușilor împărătești, iar Mântuitorul în partea stângă

Ca o particularitate, Icoana Maicii Domnului “Galaktotrofousa” de la Chilia “Typikario” din Karyes (Sfântul Munte Athos) este așezată în partea dreaptă a Ușilor împărătești, iar Mântuitorul în partea stângă

ICOSUL 12

Icoana Ta, Alăptătoare, este strajă tare tuturor monahilor de la mănăstirea Hilandar, și nouă, celor ce petrecem în lume, mângâiere în necazurile și nevoile noastre; deci, fie-Ți milă de robii Tăi :

Bucură-te, mângâierea celor asupriți de vrăjmași;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți în păcat;
Bucură-te, pajiște din care am cules florile rugăciunii;
Bucură-te, că ai prefăcut tânguirea Evei întru bucurie;
Bucură-te, că ai născut pe Izbăvitorul lumii din potopul păcatului;
Bucură-te, corabie ce ne poartă către limanurile Vieții;
Bucură-te, izvor pururea curgător al rugăciunii pentru lume;
Bucură-te, Rai înțelegător nelucrat de mână omenească;
Bucură-te, că Te îmbraci cu lumina cea mai presus de lumină;
Bucură-te, că ai arătat lumii pe Răsăritul răsăriturilor;
Bucură-te, că ai născut nouă pe Fiul Cel fără de ani;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 13

O, Maica Luminii, Hrănitoarea noastră în nevoi, nu trece cu vederea smeritele noastre rugăciuni, ci ne izbăvește din toate nevoile, solindu-ne încă și iertarea păcatelor, ca să aducem Ție mulțumiri în cântări de : Aliluia!

***

Vedeţi şi

pemptousia05

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” de la Xenofont

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni "Hodigitria" de la Xenofont, Sfântul Munte Athos

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni „Hodigitria” de la Xenofont, Sfântul Munte Athos

Călăuzitoare a noastră la limanul darurilor dumnezeieşti,
Ca o Făclie străluceşti în pustiul vieţuirii noastre pământeşti,
Ridică mâinile Tale la rugăciune şi opreşte căderea noastră,
Ca totdeauna cu îngerii să Îţi aducem Ţie cântare luminoasă! 

(Tropar la Icoana Maicii Domnului Hodighitria)

Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” (Îndrumătoarea) este una dintre renumitele icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, păstrate în Sfântul Munte Athos. Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc „hodigos”, care înseamnă „călăuză”, ori „arătătoare a căii”, adică „povăţuitoare”. Mănăstirea Xenofont este una dintre marile mănăstiri athonite din Sfântul Munte Athos.

Mănăstirea Xenofont păstrează, cu mare evlavie şi bucurie, trei mari icoane făcătoare de minuni: icoana Maicii Domnului numită „Hodighitria”, adică „Îndrumătoarea”, icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Xenofont

„Hodighitria” este denumirea dată tipului iconografic în care Fecioara Maria ţine pruncul pe braţul stâng şi arată spre El, cu mână dreaptă, ca spre Acela de care să ascultăm şi pe care să-L iubim. Pruncul Iisus ţine în mână un sul de hârtie, simbolizând Evanghelia, adică vestea cea bună adusă lumii prin venirea Sa.

Prima astfel de icoană se spune că a fost zugravită de Sfântul Apostol Luca, încă din vremea în care Maica Domnului trăia. Se spune că, văzând icoana, Maica Domnului a binecuvântat-o. Mai apoi, Sfântul Apostol Luca a trimis icoana la Antiohia, unui anume Teofil, împreună cu Evanghelia sa (Luca 1, 3). După moartea acestui Teofil, icoana a fost adusă în Ierusalim, iar de aici a fost trimisă la Constantinopol, unde a fost aşezata în Manastirea Hodegon.

În secolul al IV-lea, potrivit tradiţiei, se spune că icoana a fost dusă la Roma, iar în secolul al VI-lea, Sfântul Grigore cel Mare Dialogul o aşează în Biserica Sfântul Petru. Copii transmise după aceasta icoană se crede că sunt păstrate până azi. O astfel de icoană, chiar una dintre cele mai vechi, este considerată a fi cea din Mănăstirea Xenofont. Potrivit tradiţiei locului, aceasta este chiar una dintre mai multele icoane zugrăvite de Sfântul Apostol Luca.

La sfârşitul Acatistului Născătoarei de Dumnezeu, în rugăciunea „Pe Tine te mărim”, citim următorul tropar: „Mută să fie gura păgânilor, care nu se închină icoanei tale celei zugrăvite de Sfântul Apostol Luca, ceea ce se cheamă Povăţuitoarea”

Sursa: ortodoxia.md

***

Ceea Ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai Tu ai purtat în pântecele Tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele Tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

Bucură-Te, Vistierie a înţelepciunii celei de sus, Care pe toţi îi luminezi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Nu ne uita nici pe noi, cei ce suntem cu totul întunecaţi la minte şi avem trebuinţă de povăţuire în lupta pentru lepădarea patimilor stricătoare de suflet.

Bucură-Te, Norule Cel luminos al rugăciunii, Care cu ploaia milostivirii Tale adăpi pământul inimilor noastre şi îl faci roditor de gânduri dumnezeieşti. Către Tine alergăm cu dorire ca la Un Liman binecuvântat, ca să ne dăruieşti nouă ale Tale îndurări spre a afla şi noi lumina nepătimirii.

Bucură-Te, Porumbiţă a tainelor Duhului, Care cu aripile dragostei şi smereniei ai ajuns la înălţimile dumnezeieşti şi acolo cu cântări minunate ai îndulcit auzul cetelor îngereşti. Inimile noastre mute din pricina păcatelor le răneşte cu gândul iubirii de înţelepciune ca să viersuiască minunat întru lauda virtuţilor Tale.

Bucură-Te, Oglindă sfinţită a păcii, Ceea Ce aduci la tronul Treimii jertfa rugăciunilor Tale, ca să ne curăţim noi de toată întinăciunea sufletului şi a trupului şi dulce să cântăm cu îngerii ,,Aliluia!”, Celui Ce sărăcia lui Adam a cercetat şi ne-a scos pe noi din groapa morţii în care alunecasem prin păcat.

Bucură-Te, Bucuria drepţilor şi Izvorul înţelepciunii Cel contemplat de ochii îngereşti, poartă-ne şi pe noi deasupra valurilor ispitelor şi sub acoperământul Tău ne primeşte totdeauna, ca să-Ţi cântăm: Bucură-Te, bucură-Te, Îndrumătoarea monahilor pe calea desăvârşirii şi Mângâierea celor ce se ostenesc pe calea nevoinţelor duhovniceşti, Mireasă nenuntită şi Nădejdea mântuirii noastre!

pemptousia05

Rugăciune la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Glycophilousa” de la Filotheu

 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Glycophilousa” de la Filotheu, Sfântul Munte Athos

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Glycophilousa” de la Filotheu, Sfântul Munte Athos

Cununa Filotheului şi Dulcea sărutare a iubirii duhovniceşti,
Pe Tine Te ştim Preacurată, Vasule al doririlor dumnezeieşti,
Untdelemnul milostivirii Tale să umple vasele inimilor noastre,
Şi în locul neghinelor patimilor să răsară gânduri luminoase.

(Tropar la Icoana Maicii Domnului Glycophilousa)

O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor Tale curăţeşte inimile noastre şi le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeieşti. Cu razele minunilor Tale împodobit-ai mănăstirea în care eşti cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belşug untdelemnul darurilor Tale.

Auzi-ne şi pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea uşii milostivirii Tale. Ca şi cu o dulce sărutare cu darul Tău veseleşti sufletele întristate şi ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, şi acum, Te rugăm să cauţi cu milostivire spre robii Tăi şi să potoleşti valurile păcatelor.

Povăţuieşte-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul Tău şi cu înfrânarea îngrădeşte mişcările sufletului şi trupului nostru. Deschide-ne nouă uşa îndurărilor dumnezeieşti, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paracliserului Ioanichie ai ascultat-o cu blândeţe şi întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca Una Ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea Ta şi de mântuirea sufletului său. Deci, ca O Milostivă Maică a creştinilor, ia în mâinile Tale şi viaţa noastră şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii.

Stinge focul ispitelor şi nimiceşte cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii. Ceea Ce ai primit în braţele Tale pe Cel Necuprins de gând, încinge şi sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni şi ne arată vrednici lucrători de fapte bune.

Deschide hambarele darurilor Tale şi ne hrăneşte pe noi din destul, ca să-Ţi aducem pâinea laudelor dumnezeieşti din cuptorul inimii.
Pe noi, cei împovăraţi cu multe răutăţi, ne cheamă la limanul pocăinţei şi cu ploaia rugăciunii Tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre. Fii nouă Sprijinitoare în necazuri, căci la Tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greşelilor noastre şi mare milă.

***

În timpul ocupaţiei germane, rezerva de grâu a Sfintei Mănăstiri Filotheu era pe sfârşite şi părinţii au hotărât să taie milostenia! Un bătrân cuvios, Părintele Sava, s-a mâhnit mult când a aflat aceasta şi ruga conducerea mănăstirii să nu procedeze astfel pentru că vor mâhni pe Hristos şi va pleca binecuvântarea din mănăstire. Le-a pus şi multe pilde din Sfânta Scriptură, precum pilda Samarinencei cu proorocul Ilie, etc. şi, în cele din urmă, Părinţii l-au ascultat. Dar mereu îl supărau pe Părintele Sava spunându-i:
– Făina s-a terminat. Ce vom face?

Dar bătrânul le spunea:
– Părinţilor, puţinul acela ce mai este încă să-l mâncăm împre ună cu lumea, şi Maica Domnului nu ne va lăsa.

Au rămas numai 25 de ocale de grâu în magazia mănăstirii şi nimic altceva şi Părinţii au început să cârtească împotriva Bătrânului Sava supăraţi:
– Ei, Părinte Sava, s-a terminat grâul. Ce facem acum? Cuviosul şi credinciosul bătrânel le-a răspuns:
– Binecuvântaţilor, nu vă pierdeţi nădejdea în „Dulcea Sărutare” a noastră. Măcinaţi şi împărţiţi-o părinţilor şi mirenilor şi Dumnezeu se va îngriji de noi toţi ca un Părinte bun.

Îndată ce au terminat pâinea, înainte chiar de a flămânzi a venit un căpitan de vas de la Kavala în Mănăstire şi a cerut lemn în schimbul grâului.

Văzând purtarea de grijă atât de vie a Maicii Domnului, care ca o Mamă bună s-a îngrijit de copiii ei, Părinţii au slăvit cu toţii pe Dumnezeu. Mai mult decât toţi, fireşte, a slăvit pe Dumnezeu şi a mulţumit Maicii Domnului bătrânul Sava, care o mulţumise mereu cu viaţa lui cea sfântă.

După aceasta Bătrânul le spunea Părinţilor:
– Nu vă spuneam, binecuvântaţilor, că Maica Domnului nu ne va lăsa?

(Purtarea de grijă a Maicii Domnului, Pilda Zilei, Calendarul Ortodox, 1 mai)

Vezi şi 

Cărțile ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie