Category Archives: Rugăciuni

Slujba Icoanei Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea)

În luna lui ianuarie, în 21 de zile, pomenirea minu­ni­lor Icoa­nei Preasfintei Stă­pânei noastre de Dumnezeu Năs­cătoarei, numită Mângâ­ie­toa­rea, ce s’au făcut în Sfânta Mănăstire a Vatopedului din Sfântul Munte Athos, şi în toată lumea oame­nilor, cu a ei milostivă purtare de grijă.

Stih:

Pricină a bucuriei, Mângâietoareo, eşti,

Ceea ce din valurile lumii neîncetat ne izbăveşti.

În vechime, în Sfânta Mănăstire a Vatope­du­lui din Sfântul Munte Athos, la sfârşitul Utreniei, era obiceiul ca părinţii ce ieşeau din biserica cea mare să sărute icoana Prea­sfintei Născătoare de Dumne­zeu, zu­grăvită pre peretele din tinda acelei bise­rici, iar igumenul înmâna portarului cheile pentru a deschide porţile Mănăstirii, ce se închideau întotdeauna la căderea serii. În dimineaţa zilei de 21 ia­nuarie a anului 1320, când igu­me­nul a dat cheile portaru­lui, icoana Maicii Domnului din tinda mă­năstirii s’a însufleţit şi Prea­sfânta Năs­că­toare de Dumnezeu a stri­gat: «Nu des­chideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci urcaţi-vă pre ziduri şi alungaţi pre tâlharii cei de pre mare». Atunci – o, minune! –  pruncul Iisus din bra­ţele Născă­toarei de Dumnezeu, mişcându-şi mâ­na, a închis gura Preasfintei sale Maici, zicându-i: «Nu, Maica mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiţi precum li se cuvine, căci şi-au lăsat datorinţele călugă­reşti!» Atunci Preasfânta de Dum­nezeu Născătoa­re, cu în­drăzneala cea de Maică înaintea Fiului său şi Dumnezeu, a apucat mâna lui Hristos, şi plecându-şi capul spre dreapta, spre a se feri de mâna lui, a strigat către igu­men pentru a doua oară, zicând: «Nu deschideţi astăzi porţile Mănăs­tirii, ci urcaţi-vă pre ziduri şi alungaţi tâlharii cei de pre mare! Ci luaţi aminte şi vă pocăiţi, căci Fiul meu s’a mâniat pre voi!» Şi iarăşi a zis pentru a treia oară:  «Nu des­chideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci urcaţi-vă pre ziduri şi alun­gaţi tâlharii cei de pre mare!»

Ascultând dar povaţa Maicii Domnului, călugării nu au mai deschis porţile mă­năstirii, scă­pând astfel de cumpliţii tâlhari cei de pre mare ce se furişaseră în timpul nopţii îm­preju­rul zidu­rilor, voind să je­fu­iască sfânta mă­năstire şi pre monahi să-i ducă în robie. Însă Icoana Maicii cu Pruncul a rămas schimbată la chip, aşa precum se vede pâ­nă astăzi. Deci cu dreptate se poate zice că Icoana aceasta este ne­făcută de mână, dobân­dindu-şi noua înfăţişare prin lucra­rea harului Duhului Sfânt. Închi­nă­torii carii o privesc nu se mai sa­tură de blân­deţea chipului Prea­cu­ratei, ce odihneşte şi mân­gâie su­fletul omenesc, pentru care lucru s’a şi numit Paramithia sau Mân­gâ­ie­toarea; însă Sfântul Prunc a rămas cu chipul de aspru Jude­cătoriu. Deci monahii vatope­dini, scoţând icoana de pre pere­tele unde era zugrăvită, au mutat-o cu mare cinste într’un preafru­mos paraclis de lân­gă biserica cea ma­re, unde este cinstită până astăzi cu laude şi cu cântări în toate zilele.

Această minune arată şi întă­reşte din nou credinţa Bisericii Dreptslăvitoare în în­drăz­neala cea de Maică a Născătoarei de Dumnezeu, spre a soli pentru pă­ca­tele nea­mului omenesc către Fi­ul şi Dumnezeu ei, izbăvind, pre  cei ce i se închină cu cre­din­ţă, de necazurile ce cu dreptate vin asu­pra noastră.

De această icoană este legată şi viaţa cu­viosului Neofit, cel ce avea ascultarea de prosmonar sau paracliser al Paramithiei. Odată cuviosul a fost trimis de către Mă­năstire să slujească o vreme la metocul din Ostrovul Evia. Că­zând greu bolnav, a rugat-o pre Preasfânta să-l învrednicească să moară în mănăstirea sa de meta­nie. În­dată a auzit înlăuntrul său glasul Prea­sfin­tei zicându-i: «Neo­fite, mergi în Mănăs­tirea ta, şi după un an să te găteşti». Deci Cu­viosul, mulţămind Maicii Dom­nului Mângâietoarea pentru înde­lungarea vieţii sale, i-a spus uce­nicului său să se pregă­tească pen­tru întoarcerea la mănăstire. Şi cu adevărat, după trecerea anului, într’o zi de Duminică, după ce s’a împărtăşit cu Preacu­ratele Taine, urcând scara spre pa­raclisul Pa­ra­mithiei, a auzit din nou gla­sul Maicii Domnului: «Neofite, vre­mea ieşirii tale a so­sit». Ducându-se dar cuvio­sul la chilia sa, a sim­ţit puterile slăbin­du-i, şi luându-şi iertăciune de la toată frăţia, şi-a dat duhul în braţele Născătoarei de Dum­nezeu. Şi se face pomeni­rea Cuvio­sului Neofit întru aceas­tă zi de 21 Ianua­rie.

Pentru solirile preacuratei Mai­­cii tale şi Mângâietoarei lumii, Hris­toa­se Dumne­ze­ule, miluieşte şi mântu­ieşte pre noi. Amin.

Via Cuvânt slăvitor

Arhimandrit Paulin Lecca: Rugăciunea vameşului

Doamne Iisuse, mi-aduc aminte. Eram singur. Părăsit de toţi. Zăceam distrus într-un fund de prăpastie adâncă. În jurul meu tăcere mormântală. Nu era nimeni care să-mi ajute. Plin de răni şi cu oasele frânte, scoteam din când în când un scâncet slab. Aveam o dorinţă, o bunăvoinţă ca să ies din prăpastie. Nu eram în stare, din partea mea, decât să ridic degetul cel mic: semn că nu mă împac cu starea în care mă aflu şi că aş fi fericit dacă s-ar găsi cineva să mă scoată din bezna şi din mocirla în care căzusem.

Sus, sus de tot, vedeam un petic mic de cer albastru. Ah, ce dor mi-era de o lume imaculată, pură, cristalină care să nu aibă nimic din murdăria, viermii şi putoarea în care mă bălăceam. Simţeam nevoia să respir aer curat, ozonat; iar în lipsa lui, simţeam că mă înăbuş, mă asfixiez.

Dar Tu, Păstor iubit, care eşti veşnic în căutarea oilor rătăcite, ai şi auzit scâncetul meu, ai şi văzut întins degetul meu cel mic, ai şi ghicit dorinţa mea de a ieşi din starea nenorocită şi jalnică în care mă aflam. Căci, deodată, deasupra capului meu, am auzit un zgomot. Crengile uscate trosneau, pietricelele se rostogoleau, frunzele foşneau. Venea cineva în grabă. Am avut presimţiri şi prevestiri de bucurie înlăcrimată.

Când am întors capul, ce să văd? Erai Tu, Iisus Dulce! Te-am văzut, printre lacrimi, întreg, în toată statura. Erai înalt cât Crucea pe care ai fost răstignit! Capul, apăsat parcă de o grea povară, era însângerat şi încununat de spini. Mâinile şi picioarele, străpunse de cuie, lăsau urme de sânge. Dar Tu, Iisuse, nu ţineai seama de durerile Tale, nu te uitai la rănile Tale, ci erai cu ochii ţintă la mine. Din ochii Tăi blajini picurau lacrimi de jale pentru starea nenorocită în care mă găseam.

Şi Doamne, Dumnezeule, ce frumos Te-ai purtat cu mine! Cu câtă dragoste m-ai îngrijit! Cu câtă gingăşie, cu câtă delicateţe, cu câtă luare-aminte mi-ai legat rănile peste care ai turnat untdelemn şi vin! Cât de bun ai fost cu mine! Pe toată faţa pământului nu există nici o mamă care să poată mângâia aşa cum m-ai mângâiat Tu!

Te-ai aşezat în genunchi lângă sufletul meu zdrobit şi sfâşiat de păcat şi ai început a-mi spune că dorul meu după cerul de azur se va împlini. Că, acolo sus, este o altă lume, de mii de ori mai bună, mai curată, mai fericită! Acolo sunt cântece de îngeri înaripaţi, acolo sunt păsărele, floricele, fluturaşi cum nu există pe pământ. Acolo e o veşnică primăvară şi o veşnică fericire. După ce mi-ai şters astfel sângele şi lacrimile, după ce m-ai făcut sănătos, m-ai scos din prăpastie, din mocirlă, spunându-mi să nu mai păcătuiesc, ca să nu-mi fie ceva mai rău. Şi după ce mi-ai arătat Calea, Adevărul şi Viaţa, m-ai lăsat să-mi duc crucea până la capătul vieţii mele pământeşti. M-ai lăsat, dar nu m-ai părăsit. îţi simţeam prezenţa la tot pasul. Ori de câte ori porneam prin viscol şi prin furtună, ori de câte ori vorbeam despre jertfa Ta celor mici şi celor mari, ori de câte ori mă scufundam în calde clipe de rugăciune, vedeam cu ochii mei plini de lacrimi că Tu eşti lângă mine, simţeam că mă porţi de mână ca pe copilul Tău, că suferi cu mine, rabzi cu mine, plângi cu mine. Dar mila Ta faţă de mine nu s-a mărginit numai la atât.

Când vedeai că valurile ispitelor erau gata să mă înghită, iar răutatea dracilor era mai crudă şi mai otrăvitoare ca oricând, o trimiteai pe Măicuţa Ta pe care, încă pe Cruce fiind, ai făcut-o să fie şi Măicuţa mea. Şi în aceste clipe grele, de nesuferit, venea Preacurata la mine, ca la un copil orfan ce eram. Mă găsea, de cele mai multe ori, în genunchi în hohote de plâns. Atunci împărăteasa Maică venea la mine îmbrăcată într-un veşmânt albastru ca cerul şi, plină de milă pentru suferinţa mea, punea mânuţa ei sfântă pe capul meu, mă mângâia cu vorbe pătrunse de o iubire negrăită ce izvorau dintr-o inimă catifelată, mătăsoasă, plină de balsamul blândeţii şi al bunătăţii, care îmi răcorea sufletul aşa cum, după o zi de arşiţă, ploaia răcoreşte pământul ars şi însetat.

Şi după ce pleca Preasfânta Fecioară, mi-l trimiteai şi pe prietenul meu cel mai credincios, pe sfântul înger păzitor, ca să vegheze la căpătâiul meu în timpul nopţii şi să mă scape de primejdii în timpul zilei. Pentru toate acestea nu mi-ar ajunge nici cuvintele, nici viaţa ca să-ţi aduc miile de mulţumiri şi veşnica recunoştinţă pe care Ţi le datorez.

Dar în schimbul tuturor acestor binefaceri fără asemănare, astăzi -vai! – din nou Te-am uitat, din nou Te-am părăsit. Te-am lăsat iarăşi răstignit pe cruce, iar eu m-am întors către idolii cei deşerţi. Am uitat suferinţa din groapa Egiptului, am uitat dragostea Ta, am uitat puterea divină cu care m-ai scos din Marea Roşie şi din pustiul nesfârşit. Şi, ce e şi mai grozav, am preferat căldările de carne în locul manei cereşti şi apei din stâncă. Iar ca urmare, zac acum din nou în prăpastia Babilonului – zdrobit, sfâşiat, secătuit.

Aici, departe de casa Tatălui ceresc, departe de Sion, multă vreme am păscut porcii în pământ străin. Harfele mele stau şi acum atârnate în sălcii: nu mai pot cânta atâta vreme cât mă aflu în ţara păcatului. Păcatul a ridicat din nou un zid de despărţire, încât nici o rază din iubirea Ta, nici o lacrimă de mângâiere nu mai pot pătrunde până la mine. Inima mi-e de piatră, iar ochii îmi sunt de iască.

Iarăşi simt că mă asfixiez, iarăşi îmi este dor de cerul de azur, iarăşi Te chem la mine: pogoară-Te încă o dată, Iisuse, după oaia ce iarăşi s-a rătăcit. Nu mă lăsa singur şi părăsit, căci acum, mai mult ca oricând, am nevoie de Tine, numai de Tine.

Da, Iisuse, am nevoie numai de Tine, fiindcă numai Ţie Ţi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Am nevoie numai de Tine, pentru că numai Tu, Iisuse dulce, Ţi-ai arătat nemărginita-Ţi iubire pentru mine, vărsându-Ţi până şi ultima picătură de sânge pentru mântuirea mea.

Am nevoie, iarăşi, numai de Tine, căci numai cu Atotputernicia Ta mai pot fi scos din noua prăpastia în care am căzut şi numai cu dragostea Ta fără seamăn Te mai poţi apropia de un ticălos şi de un mincinos ca mine. Părăsit de toţi, ca şi întâia oară, mi se pare că – în starea în care mă aflu acum – Măicuţa Ta nu mai este şi Măicuţa mea, pentru că Ea este nevinovată, iar eu sunt vinovat de moarte. Ea este precum crinul de frumoasă şi binevoitoare, iar eu sunt ca un câine împuţit şi urât.

În starea în care mă aflu acum, parcă nici prietenul meu cel mai drag, nici îngeraşul nu mai este cu mine şi nu mă păzeşte. Păcatele mele l-au alungat, aşa cum fumul alungă albinele. Prea mult mi-am bătut joc de îndelungata lui răbdare şi aşteptare. El veghea zi şi noapte lângă mine ca să nu mi se întâmple vreun rău, iar eu zi şi noapte păcătuiam, întristându-l şi îndurerându-l. Recunosc, bunul meu Iisus, că păcatul meu de acum este de mii de ori mai greu decât lepădarea lui Petru, este la fel cu prigonirea lui Saul din Tars şi nu este departe de trădarea lui Iuda.

În fiecare zi şi în fiecare ceas mă lepăd, în faţa duşmanului nevăzut şi în faţa oamenilor, de Numele Tău şi de iubirea Ta – şi câtă deosebire este, Doamne, între lepădarea lui Petru şi lepădarea mea!

Apostolul cel iubit s-a căit şi a plâns cu amar în toată viaţa lui, ori de câte ori auzea cocoşul cântând şi aducându-şi aminte de lepădarea lui. Pentru atâta plâns, pe faţa lui se săpa-seră două şănţuleţe pe care curgeau neîncetat lacrimile lui de pocăinţă, iar la sfârşitul vieţii sale s-a pedepsit ca nimeni altul, cerând călăilor să fie răstignit cu capul în jos; pe câtă vreme eu, după fiecare lepădare, râd nebuneşte spre bucuria vrăjmaşului şi fug de cruce ca să nu sufăr nimic pe pământ.

În fiecare zi şi în fiecare ceas Te prigonesc Iisuse, fie direct prin gândurile, cuvintele şi faptele mele cele rele, fie prin aproapele meu pe care îl ucid cu limba, cu mânia şi cu ura, socotind ca aduc slujbă lui Dumnezeu. Dar unde este convertirea mea de pe drumul Damascului? Unde se află la mine pocăinţa lui Pavel care se credea o lepădătură şi cel mai mic între Apostoli, el, care era corifeul Apostolilor? Unde sunt râvna şi focul iubirii pentru Tine, Iisuse şi pentru fraţi? După cum vezi şi ştii, eu nu am nimic din toate acestea. Dimpotrivă, mereu Te prigonesc şi mereu mă mândresc, socotindu-mă mai bun decât alţii şi crezând că am dreptul să cobor foc din cer ca să-i nimicesc pe păcătoşi.

În fiecare zi şi în fiecare ceas eu Te trădez, Iisuse, ca şi Iuda. Sărutul meu mârşav îţi spurcă mereu Preacuratul şi Preacinstitul Tău obraz euharistie. Te vând şi de frică şi pentru bani, şi pentru ca să mă răzbun pe alţii şi pentru blidul de linte al tuturor poftelor trupeşti şi al patimilor sufleteşti. Tu, Mirele ceresc, vii să te logodeşti cu sufletul meu ca şi cu o mireasă, iar eu Te trădez, pe faţă şi în ochii Tăi, aşa cum nu-şi trădează nici cea mai desfrânată femeie din lume bărbatul, ştiind prea bine că prin aceasta îţi răstignesc din nou iubirea Ta spre bucuria şi batjocura diavolului. Tot pe Tine Te trădez şi când îl vând pe aproapele meu, căci ceea ce fac unora dintre fraţii Tăi mai mici Ţie îţi fac.

Şi când mă gândesc că nefericitul Iuda s-a căit, totuşi, pentru păcatul lui! A aruncat toţi banii pe care Te vânduse duşmanilor! A mărturisit în faţa întregului Sinedriu că a vândut sânge nevinovat! Şi, ce este mai îngrozitor, şi-a aplicat cea mai grea pedeapsă pe care a ales-o duhul diavolului şi sufletul său deznădăjduit, lipsindu-se – prin spânzurare – şi de bucuriile de aici şi de fericirea veşnică de dincolo!

O, Doamne Iisuse, iartă-mă pe mine care sunt un Iuda ce Te-a trădat, dar nu s-a spânzurat. Eu Te trădez mereu, Iisuse, dar nu vreau să-mi sugrum omul cel vechi cu toate păcatele lui. Nu vreau să renunţ, o dată pentru totdeauna, la viaţa-mi împotmolită în plăcerile vinovate ale acestui veac. Nu vreau să-mi omor pofta trupului, pofta ochilor şi mândria vieţii cu sabia rugăciunii, a postului, a privegherii şi a smeritei cugetări. Iartă-mă, Doamne, că nenorocitul Tău apostol – prin neagra lui disperare – s-a ruşinat atât de mult de fapta sa încât s-a îndepărtat pentru totdeauna de la faţa Ta, pe câtă vreme eu, neruşinatul, cutez să mă înfăţişez înaintea feţei Tale şi aici şi dincolo.

Dar eu, Doamne, nu ştiu ce să mai fac! Sunt prins din două părţi: pe de o parte ştiu prea bine că, de voi face pasul lui Iuda, mă înghite iadul cel veşnic, iar pe de altă parte ştiu că nu voi putea suferi lumina prezenţei Tale în Rai, aşa cum omul bolnav de ochi nu poate suferi lumina soarelui, căci iubirea Ta, iertarea Ta, blândeţea Ta mă vor arde prin groaznicele mele mustrări de conştiinţă, aşa cum l-au ars pe Petru în noaptea lepădării, când a ieşit afară şi a plâns cu amar. Şi apoi, cum voi îndrăzni să ridic ochii mei întinaţi către Preacurata Fecioară? Cum voi îndrăzni să Te laud şi să cânt împreună cu îngerii cei curaţi! Cum voi îndrăzni, în sfârşit, să stau alături de sfinţii Tăi care, deşi au fost păcătoşi, totuşi s-au nevoit şi au plâns o viaţă întreagă pentru păcatele lor pe care nu le-au mai săvârşit până la ieşirea sufletului din trup? După cum i-ai spus unui sfânt al Tău, nu mai am decât o singură ieşire din această strâmtoare: să rămân pururea cu mintea în iad, dar să nu cad în deznădejde.

Şi totuşi – vai mie! – cât de grozavă va fi clipa când voi ieşi din crisalida trupului! Cât de înspăimântător va fi ceasul despărţirii sufletului de trup!

Atunci, odată cu trupul care se va rostogoli în ţărâna din care este luat, va cădea şi masca mincinoasei evlavii pe care am purtat-o în viaţă. Atunci, nu numai Tu, Iisuse Doamne, ci şi Preasfânta Fecioară şi toate cetele îngereşti şi toţi sfinţii vor vedea că sunt sărac şi gol, şi orb, şi lipsit de orice faptă bună. Când mi se vor lua toate darurile fireşti şi cereşti, gândurile şi faptele mele cele ruşinoase, pe care în viaţa pământească le-am acoperit cu făţărnicie, vor ieşi la iveală ca petele de pe haină la lumina zilei. Iar când voi fi cu totul dezgolit de acoperământul Harului Tău, atunci toată lumea va vedea ruşinoasa înfăţişare a omului meu lăuntric şi voi rămâne, ca desfrânata din Apocalipsă, numai cu paharul plângerilor în mână.

Vai! Unde mă voi ascunde atunci de ruşine? Ce voi face când nici munţii nu vor voi să cadă peste mine ca să mă acopere? Ce voi răspunde la învinuirile ce mi se vor aduce? De bună seamă că în ziua cea înfricoşată a Judecăţii, când se va da pe faţă toată murdăria din mine, voi zice ca şi Psalmistul: Eu tac şi gura n-o deschid. N-am răspuns pe buzele mele. Voi tăcea şi nu voi deschide gura la cercetarea ce mi se va face, pentru că, într-adevăr, copleşit de vinovăţia mea, nu voi găsi nici un cuvânt întru apărarea mea. Iar când voi fi pedepsit pentru păcatele mele, voi zice cu smerite lacrimi: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale. Mai multe şi mai cumplite pedepse mi se cuvin pentru relele ce le-am făcut.

Tu mi-ai dat, Iisuse Doamne, toate darurile fireşti şi toate harurile cereşti necesare mântuirii mele. Mi-ai dat lumina cunoştinţei, mi-ai dat şi puterea de înfăptuire. Dar dacă eu am ştiut, însă n-am făcut ceea ce trebuia să fac, asta e numai vina mea şi, după cuvântul Tău, pentru aceasta se cuvine să fiu bătut cu mai multe lovituri.

Drept aceea, eu nu mă pot dezvinovăţi şi nici nu pot învinovăţi pe alţii pentru păcatele ce le-am săvârşit. Dimpotrivă, vor sta sfinţii Tăi, Doamne, pe scaunele lor de judecată şi mă vor învinovăţi pentru că ei au fost neputincioşi şi plini de slăbiciuni ca şi mine şi totuşi au biruit cu harul Tău. Eu, însă, din cauza trândăviei mele, mereu cad învins de puterea vrăjmaşului nevăzut.

De data aceasta cunosc calea, ştiu pe unde să ies, pe unde trebuie să trec, unde trebuie să ajung. Am încercat chiar să mă ridic cu propriile mele puteri, agăţându-mă de nişte firave rădăcini. Dar rădăcinile s-au rupt, iar eu am alunecat şi am căzut din nou înfrânt. Şi acum îmi înalţ slabele mele mâini şi Te chem, Iisuse, din tot sufletul şi din toată inima, zicând ca şi slăbănogul din Evanghelie: Vino, Iisuse, căci om nu am care să mă ia şi să mă arunce în scăldătoarea Harului ceresc. Vino, Păstor iubit, şi scoate-mă din această nouă mocirlă în care am căzut. Cum nu Te-ai îngreţoşat de băligarul peşterii în care Te-ai născut şi de leproşii pe care i-ai vindecat, tot aşa nu Te îngreţoşa nici de păcatele mele scârnave şi urâte. Iisuse, nu mă părăsi, căci de data aceasta prăpastia este mai adâncă, iar eu nici degetul cel mic nu-1 mai pot ridica, ci numai suspin şi plâng. Fiul risipitor a avut puterea să se întoarcă acasă pe propriile lui picioare, oaia cea rătăcită a avut puterea să Te cheme cu glasul ei, dar eu, fără putere şi fără grai, întocmai ca drahma cea pierdută, nu pot fi descoperit decât cu făclia iubirii Tale, care de veacuri vede luciul suspinelor stinghere, al lacrimilor înăbuşite şi al inimilor zdrobite.

De data aceasta, recunosc, sunt şi mai vinovat, dar în acelaşi timp sunt şi mai nefericit. De aceea, nădăjduind la mila Ta cea nesfârşită, Te chem din adâncul păcatelor mele: ajută-mă, Iisuse, mântuieşte-mă cu Darul Tău pe care fă-l să prisosească în inima mea în măsura în care s-a înmulţit păcatul. Mântuieşte-mă, Iisuse, fără nici un merit din partea mea, căci, într-adevăr, ce merit a avut tâlharul de pe cruce pe care, pentru scurta lui rugăciune şi pentru inima lui cea bună, l-ai făcut primul cetăţean al Raiului? Ce merit a avut păcătoasa pe care ai mântuit-o, cu toate că ea, sărmana, înconjurată de fariseii care voiau s-o omoare cu pietre, nici n-a îndrăznit să se roage Ţie? Tot astfel, Iisuse, Te rog să ai milă şi de mine şi să mă mântuieşti în dar, căci fără Tine nu pot face nimic, fără Tine sunt pierdut.

Fiul pierzării – deznădăjduit de diavol – n-a mai cerut iertare de la Tine, n-a mai cerut ajutorul şi Harul Tău, nu s-a mai rugat Ţie, dar eu Te rog, Te implor să nu mă părăseşti, să vii în ajutorul meu, să mă mântuieşti cu Harul Tău. în disperarea lui ce 1-a împins până dincolo de prăpastie, Apostolul cel deznădăjduit n-a întâlnit pe cale nici o vorbă prietenească, nici o mângâiere de frate, nici un sfat duhovnicesc, ci numai cuvântul rece, dispreţuitor şi nepăsător: „Tu vei vedea!”. Pe câtă vreme în jurul meu se aud calde cuvintele de încurajare şi de dragoste care îmi spun să nădăjduiesc chiar împotriva deznădejdii. Toţi sfinţii mă învaţă să zic: „nu mă deznădăjduiesc de a mea mântuire eu, ticălosul”. Căci Iisus este „nădejdea celor deznădăjduiţi”.

În timpul răstignirii Tale sufleteşti din grădina Ghetsimani, când cu sudori de sânge Te rugai să treacă pe alături Paharul Golgotei pe care îl vedeai în faţă şi când firea Ta omenească se înspăimânta la gândul că zadarnică îţi va fi jertfa într-o lume care nu Te-a înţeles, Tatăl ceresc l-a trimis pe îngerul Său care Ţi-a arătat miile şi zecile de mii de ucenici care Te vor urma până la sfârşitul veacurilor. Atunci, când ai primit Paharul cu toată dragostea şi smerenia, în zarea viitorului m-ai văzut şi pe mine, Iisuse al meu. Şi fiindu-Ţi milă de mine, aşa cum Ţi-e milă de toţi fiii lui Adam ce rătăcesc ca nişte oi fără păstor, şi – ştiind că mă vei mântui şi pe mine – Te-ai întărit cu această vedenie trimisă prin înger, Te-ai ridicat de la rugăciune şi ai primit cu supunere negrăită suferinţa ce-Ţi stătea în faţă. Ca să nu mă cuprindă neagra deznădejde, Tu îl trimiţi, Iisuse, pe îngerul meu păzitor ca să-mi arate că mulţi dintre sfinţii Tăi iubiţi au căzut, s-au lepădat de Tine chiar şi după ce Te-au cunoscut, după ce au gustat şi au văzut cât eşti de bun. Şi totuşi, Tu i-ai iertat, rând pe rând, iubindu-i cu mai multă dragoste, fiindcă erau mai nenorociţi, mai vrednici de compătimit. Pe Petru l-ai iertat, întrebându-l: „Mă iubeşti?”. Pe Pavel l-ai primit, arătându-i cât va avea de suferit pentru Numele Tău. Andrei Criteanul, care se îndoia că-l mai poţi ierta, Te-a văzut venind – în vedenie – cu braţele deschise, iar Tu, sărutându-l, i-ai spus că zi şi noapte îl tot aşteptai să se întoarcă la Tine. Şi pe Teofil, care s-a lepădat de Tine în faţa diavolului, dând zapis scris cu propriul său sânge, l-ai iertat cu aceeaşi nemărginită iubire, fără să ţii seama de blestemăţiile lui. Scrierile sfinte ne arată că, atunci când ai strigat pe cruce: „Mi-e sete!”, Ţi-a fost sete de mântuirea tuturor vânzătorilor şi trădătorilor care Te vor vinde şi Te vor trăda, ca şi mine, până la sfârşitul veacului. Căci Tu nu vrei moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

Toate aceste pilde îmi dau nădejdea că mă vei ierta şi pe mine, Domnul meu şi Dumnezeul meu. De aceea, pentru rugăciunile sfinţilor care au căzut ca şi mine, cred că mă vei ierta şi-Ţi vei revărsa din nou iubirea şi mângâierea peste sărmanul meu suflet pângărit şi sfâşiat de păcatul care pentru a doua oară mi-a devenit amar, urât, respingător. Păcatul dintâi era grosolan, al doilea subţire, dar tot atât de dezgustător mi s-a înfăţişat. Dar acum mi-e dor numai de Tine, Iisuse. Ai îngăduit să trec prin valea cu idolii păcatelor trupeşti, apoi prin valea cu idolii păcatelor sufleteşti pentru ca, în cele din urmă, să alerg – scârbit – numai la puritatea şi iubirea Ta, Iisuse! încă o dată m-am încredinţat, Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, că numai în Tine îmi găsesc liniştea, pacea, bucuria, dragostea, de care însetează mereu inima mea. Toate le-am încercat, atât plăcerile trupeşti cât şi plăcerile aşa-zis sufleteşti, dar toate m-au amărât, m-au otrăvit. Acum mi-e silă de căldările cu carne ale Egiptului, nu mai doresc prepeliţele din pustie, ci mi-e sete şi mi-e foame numai de bucuriile Tale curat duhovniceşti.

După cum vezi, mă întorc acum slăbănogit şi zdrenţuit de patimile şi păcatele nenumărate pe care le-am săvârşit în toată viaţa mea. Mă întorc flămând şi însetat de iubirea Ta, Iisuse. Mă întorc desculţ şi gol de Harul Tău, Doamne. Am greşit înaintea Cerului şi înaintea Ta, Hristoase, şi nu mai sunt vrednic să mă numesc nici fiul Tău, nici ucenicul Tău, nici sluga Ta, dar cad cu umilinţă la picioarele Tale, Iisuse, aşa cum sunt, şi Te rog cu lacrimi de deznădejde: Nu mă alunga de la Tine, Doamne Iisuse, căci n-am unde mă duce. Chiar de-aş şti că voi muri ca un câine sub gardul împărăţiei Tale, Iisuse, nu vreau să mă mai întorc în ţara păcatului, unde m-am tăvălit în .mocirlă împreună cu porcii pe care i-am păscut. Nu mă alunga de la Tine, Iisuse, căci în întunericul din jurul meu nu văd decât nişte arătări urâte, nişte năluci hidoase, care mă înspăimântă şi nu aud decât urletul unor haite de lupi care mă îngrozesc, iar sub picioarele mele se deschid prăpăstii fără fund, unde o mulţime de balauri aşteaptă să mă înghită. De aceea, încă o dată Te rog: bate-mă, pedepseşte-mă cum i-ai bătut şi i-ai pedepsit pe israelieni în pustie, dar nu mă alunga, nu mă părăsi, căci sunt mai nenorocit decât un copil orfan, decât un copil al nimănui pe care nu-l primeşte nimeni.

Venind la Tine, Iisuse, aşa cum sunt, cuget mereu la pilda pe care ai dat-o pentru mine, risipitorul şi desfrânatul, şi, când mi-aduc aminte de dragostea Ta şi de iertarea pe care le reverşi peste cei ce vin cu pocăinţă la Tine, atunci deznădejdea mea se întoarce în nădejdea că mă vei primi, iertându-mă şi pe mine nevrednicul.

Stând în faţa Ta, Iisuse, tremur ca biata păcătoasă prinsă în preacurvie. Recunosc că am păcătuit, că sunt vrednic să fiu ucis cu pietre. Fariseii nevăzuţi m-au prins pe când săvârşeam păcatul. M-au apucat fără milă şi m-au târât în faţa Ta ca să dai hotărârea. Lipit şi ghemuit de zidul Templului Tău, aştept cu inima îngheţată şi cu respiraţia oprită ca să isprăveşti cu scrisul pe nisip, să Te ridici şi să hotărăşti viaţa sau moartea mea cea veşnică. întrucât şi aceasta a fost o pildă pentru mine, prin sărmana păcătoasă mi-ai spus şi mie că nu mă osândeşti, cu condiţia să nu mai păcătuiesc.

Ştiu că fiul nu s-a mai întors în ţara păcatului, desfrânata n-a mai păcătuit, dar eu mereu mă întorc precum câinele la vărsătură şi ca porcul în mocirlă. Şi dacă Tu îmi spui lămurit că numai de privesc cu poftă prea-curvesc în inima mea, atunci cum pot spune că nu păcătuiesc? Îţi spăl uneori picioarele cu lacrimi, sparg alabastrul cu tot cu mirul scump al sufletului meu, dar, iubitul meu Mântuitor, eu sunt mai slab decât toţi cei slabi şi, de aceea, am nevoie de mai multă dragoste şi iertare până când mi se vor întări picioarele pe calea faptelor bune. Iartă-mă, deci, nu numai de şaptezeci de ori câte şapte, ci până la ultima clipă a vieţii mele, până când îmi vei lua sufletul cu Tine.

Şi când stau în sfânta Biserică, mă pomenesc, mai vârtos cu sufletul decât cu trupul, în fund de tot, alături de toţi vameşii pământului. Copleşit de păcate nenumărate, stau cu capul plecat în jos, neîndrăznind să ridic ochii mei la cer. Căci un rob al Tău numai cât spunea: „Doamne, cine eşti Tu şi cine sunt eu!” – începea să plângă. Şi într-adevăr, când mă gândesc că Tu eşti Creatorul cerului şi al pământului, că de Tine se înfricoşează Heruvimii şi se cutremură Serafimii, iar eu nu sunt decât un vierme ce mă bălăcesc într-o cloacă urâtă, atunci încep să plâng şi să mă bat cu pumnul în piept, ca să-mi pedepsesc inima mea cea ticăloasă, care Te-a trădat de atâtea ori, înşelându-Te şi bătându-şi joc de dragostea Ta cea neţărmurită. Dar nici de data aceasta nu mă deznădăjduiesc de mântuirea mea. Poate că, păşind mereu pragul iubitelor Tale locaşuri, voi ieşi şi eu, odată şi odată, mai îndreptat, cu mila şi cu Harul Tău.

Zi şi noapte, gândurile mele păcătoase, patimile şi poftele mele cele dobitoceşti mă leagă cu lanţuri şi cu cătuşele de fier, ca pe Manase. Dar ca şi el Te rog, Iisuse, scoate-mi picioarele din butuci, dezleagă-mi mâinile, deschide zăvoarele temniţei în care zac, ca să văd soarele şi lumina, să aud ciripitul păsărelelor şi zumzetul albinelor, ca să respir aerul îmbălsămat de florile Raiului.

Ah, ce n-aş da, Iisuse, ca să Te mai gust o dată aşa cum Te-am gustat în dragostea dintâi, când pentru prima oară am văzut cât eşti de bun Tu, Mântuitorul meu, şi cât de dulci sunt strugurii din Canaanul Tău!

Tu m-ai adus, Iisuse, cu făclii şi cu lumini cereşti până la poarta împărăţiei Tale, m-ai învrednicit să simt adierea fericirii Raiului, iar îndată după aceasta, pentru păcatele mele, m-ai întors înapoi în pustiul arzător, ca pe israelieni de la Iordan, ca să mai rătăcesc patruzeci de ani până ce va muri omul vechi din mine, dimpreună cu pruncii patimilor şi până ce mă voi smeri cu desăvârşire în faţa Ta.

Acum primesc din mâna Ta, Iisuse, orice; primesc orice fel de boală, orice fel de suferinţe, primesc temniţă şi moarte, numai să ştiu că, la capătul tuturor durerilor, mă vei ajuta să trec Iordanul în Ţara Sfântă, iar acolo să am fericirea de a mă îndulci mereu de prezenţa Ta, de Harul Tău, de mângâierea Ta.

Când zic că primesc orice fel de suferinţă, mi se încrâncenează carnea de pe mine, mi se tulbură sufletul până la moarte şi, din pricina zbuciumului meu lăuntric şi a groaznicei cruci ce mi se arată în faţă, parcă îmi apar broboane de sânge pe frunte, dar – cu toate acestea – eu sunt hotărât să primesc orice durere din mâna Ta, aşa cum primesc cuţitul doctorului care mă taie şi-mi scoate putreziciunea din mine, ca să mă izbăvească de moarte sau aşa cum primeşte femeia durerile naşterii, gândindu-se cu bucurie că va veni un om nou pe lume.

Împietrit am fost – recunosc – ca samaritenii. N-am vrut să-Ţi primesc Cuvântul în casa sufletului meu. Pentru aceasta, ai fi putut face, ca pe vremea sfântului Ilie, să cadă foc din cer peste mine şi să mă ardă de viu. Dar Tu, multmilostive, preaîndurate şi îndelung răbdătorule, ai oprit pe Fiii Tunetului, spunându-le: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi?”. Trecând peste Legea Veche, peste litera care ucide, Tu ai venit cu Duhul iubirii care nu vrea moartea păcătosului.

Acum însă, când – ca Simon Leprosul – eu Te primesc în casa mea surpată, porunceşte ucenicilor Tăi şi sfinţilor îngeri să nu-mi ia sufletul nepocăit, să nu mă lovească cu moarte năpraznică, ci să fie – ca şi Tine -îndelung răbdători, plini de milă şi de dragoste. Fă din nou ca Măicuţa Ta să fie şi Măicuţa mea, trimite pe îngeraşul păzitor şi pe toţi sfinţii ca să mă întărească, să mă mângâie şi, curăţin-du-mă prin focul suferinţelor, să mă ridice de la pământ la cer. îndrăznesc să Te rog a-i trimite la mine, căci o văd cu ochii inimii pe Preasfânta Fecioară cum, fără să se scârbească de Maria-Magdalena, păşeşte alături de această desfrânată pocăită din care Tu ai scos şapte draci şi cu care Preacurata Te-a urmat pe Golgota şi Te-a căutat în mormânt, aşa cum, cu aceiaşi ochi lăuntrici, îl văd pe îngerul păzitor al unui păcătos nepocăit plângând în urma lui şi petrecându-1 până la mormânt împreună cu Andrei cel nebun pentru Hristos, chiar după ce diavolii puseseră stăpânire peste sufletul lui. Te rog să mi-i trimiţi în ajutor şi pe sfinţii Tăi, căci – întocmai ca Apostolii de odinioară – au primit de la Tine puterea nu numai să mi Te propovăduiască prin sfintele lor rugăciuni şi inspiraţii, ci să şi scoată duhurile rele din mine, să-mi deschidă ochii mei cei orbiţi de păcat, să-mi destupe urechile mele cele surde, ca să Te văd şi să aud glasul Tău, să-mi cureţe sufletul de lepra păcatului şi să mă învie pe mine cel ce sunt omorât de păcat.

Drept aceea, de mă vei cruţa şi-mi vei ierta cei zece mii de talanţi ce-Ţi datorez, făgăduiesc că şi eu, la rândul meu, îl voi cruţa pe aproapele meu, nu-l voi strânge de gât şi nu-l voi pedepsi cu temniţa, ci-i voi ierta şi eu cei o sută de dinari pe care mi-i datorează. Şi fiindcă aici trebuie să bem paharul tuturor amărăciunilor, îţi aduc jertfă bine plăcută Ţie o inimă zdrobită şi înfrântă, îţi aduc ardere de tot: ochii, mâinile, picioarele, gândurile mele pătimaşe şi păcătoase pe care să mi le cureţi cu focul iubirii Tale pe care l-ai adus pe pământ; să le arzi cu dragostea Ta, iar în locul gunoiului păcătos să torni, fără măsură, Duhul Tău cel Sfânt.

Acuma mi-e dor, Doamne Iisuse, numai de Tine, dar în acelaşi timp îmi este frică să nu Te pierd pe Tine, Cela ce-mi eşti singura şi ultima nădejde de mântuire. Mă apucă groaza când mă gândesc la faptul că s-ar putea să rămân pe veci fără Tine. Vai! Cât de înfricoşătoare ar fi atunci pentru mine chinurile iadului. Focul dragostei Tale, rămas în adâncul inimii mele, m-ar arde veşnic şi neîncetat; viermele neadormit al mustrărilor de conştiinţă m-ar roade întruna cu părerea de rău că mi-am cheltuit în zadar zilele unei vieţi ce nu se mai poate repeta; întunericul cel mai dinafară al nopţilor de veşnică părăsire m-ar înnebuni, iar vaietele şi gemetele fraţilor smintiţi de mine m-ar împunge mai rău decât furcile înfocate ale dracilor. Şi nu numai atât: însuşi trupul meu, lipsit de darul Duhului Sfânt, care-i păzeşte nevătămaţi pe cei trei tineri în cuptorul de foc şi-i face pe mucenici să cânte în mijlocul cazanului cu smoală în clocot, ar simţi toate intemperiile, arşiţa şi gerul, viermii şi putoarea.

Dar eu nici atunci nu-mi voi pierde nădejdea. Luând pildă de la fratele care, după fiecare cădere, plângea la icoana Ta, până în clipa când i-ai luat sufletul la cer, eu voi striga din însăşi temniţa păcatelor, ca să mă audă toţi demonii, că numai pe Tine Te iubesc, Iisuse. Chiar de-aş fi lipsit de mângâierea Ta, de care nu sunt vrednic, chiar dacă n-aş gusta nici una din fericirile Raiului, voi striga, Iisuse, că Te iubesc numai pe Tine, că Te iubesc pentru dragostea Ta pe care ai arătat-o oamenilor, pentru jertfa Ta nespusă şi pentru mila Ta nesfârşită. Departe de frumuseţea Raiului, voi fi fericit, Iisuse, să Te văd, printr-o mică deschizătură la Cina cea de Taină, la Cina cea veşnică, înconjurat de Preacurata Fecioară şi de sfinţii Tăi, iar eu să mă mulţumesc cu firimiturile Darului Tău ce vor cădea de la masa stăpânilor mei. De voi fi întrebat de vrăjmaşii nevăzuţi cum de-am îndrăznit să intru sub masă şi să adun firimiturile, voi răspunde că Iisus al meu este prietenul vameşilor şi al păcătoşilor, că Iisus pe care îl iubesc ne-a spus nouă tuturor că tâlharii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia Cerurilor. Iar de voi fi întrebat la vămile văzduhului, să răspunzi Tu, Doamne Iisuse, aşa cum i-ai răspuns diavolului când acesta voia să-l tragă la iad pe fratele ce plângea la icoană: „Ai atâtea greşale, ca să pui să tragă întocmai cu Sângele cel scump, pe care L-am vărsat pentru dânsul pe cruce? Iată junghierea Mea şi moartea Mea au afundat fărădelegile lui, fiindcă nu s-a deznădăjduit de mântuirea sa”.

Ştiu că în iad nu este cu putinţă săvârşirea faptelor bune în vederea pocăinţei şi mântuirii sufletului. Aşadar, nu voi fi vrednic – atunci – să-mi ridic ochii la cer, ca să implor mila şi iertarea. Nu voi fi vrednic să mă rog Preacuratei Fecioare şi sfinţilor Tăi, dar mă voi mângâia cu gândul că mulţi dintre aleşii Tăi au fost, înainte de a Te cunoaşte, beţivi, desfrânaţi, trădători, plini de păcate şi că, în ciuda tuturor acestor păcate, ei s-au ridicat cu darul Tău şi au biruit. Aceşti sfinţi mă vor înţelege, vor plânge pentru mine, căci îşi vor aduce aminte că şi ei au fost pierduţi ca şi mine.

De aceea, cu nădejdea în rugăciunile lor, cu nădejdea în rugăciunile întregii Tale Biserici din cer şi de pe pământ, în mijlocul căreia se află îngenuncheată şi înlăcrimată Preacurata Ta Maică, îmi înalţ – cât încă n-a sosit ceasul morţii – cu sfială rugăciunea mea, zicând: Iisuse, Preadulcele şi Scumpul meu Mântuitor, Tu eşti singura mea mângâiere şi nădejde de mântuire. Căci oriunde m-aş întoarce – spre răsărit, spre apus, spre miazăzi sau spre miazănoapte – eu numai pe Tine Te caut. Cerul şi pământul, viaţa şi moartea n-au nici un sens fără Tine. Tu îmi eşti mai necesar decât aerul, apa şi pâinea. Şi când Te părăsesc şi mă îndepărtez de Tine, tocmai atunci îmi eşti mai dorit, mai căutat, mai necesar. De aceea, cu lacrimi suspin şi strig către Tine: Vino, Iisuse! Pogoară-Te în iadul din mine, cum Te-ai pogorât îndată după înviere şi învie ticălosul meu suflet. Ştiu că nici eu – de mii de ori mai mult – nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu dărăpănat de păcat, dar adu-Ţi aminte, Doamne, că eu, chiar de voi muri în păcate, tot cu nădejdea mântuirii şi învierii Tale voi muri. Şi aşa cum ai avut milă de cei din Legea Veche, pe care i-ai slobozit din legăturile şi încuietorile morţii, tot aşa ai milă şi de mine şi mă dezleagă din lanţurile păcatului şi ale patimilor cu care şarpele m-a înfăşurat. Tu ai zis, Iisuse, că mai ai şi alte oi, care nu sunt din staulul poporului ales de Tine şi pe care trebuie să le aduci în turma Ta; ca şi canaaneanca, eu nu sunt din neamul celor ce sunt mereu cu Tine, ci vin continuu dintre păgânii cei nelegiuiţi. îmi dau prea bine seama că nu se cuvine să iei Pâinea Vieţii din gura copiilor Tăi şi s-o arunci unui câine ca mine. Dar cu toate acestea eu alerg ca şi sărmana văduvă în urma Ta, rugându-Te fără încetare să ai milă şi de mine, căci şi eu am în pieptul meu o inimă care rău se îndrăceşte cu patimile. Lasă-mă dar, Iisuse Doamne, ca alături de canaaneanca şi de toţi oropsiţii pământului, să strâng firimiturile ce cad de la masa sfinţilor Tăi. Primeşte-mă în staulul Tău ca să nu mă sfâşie lupul cel nevăzut. Căci nădejdea şi mângâierea mea este Cuvântul Tău care zice: „pe cel ce vine la Mine nu-1 voi izgoni afară”, iar pe cel primit de Tine nimeni nu-1 va putea răpi din mâinile Tale, nici chiar satana.

Cuget ziua şi noaptea la Tine, Iisuse, şi mă întreb: Ce-aş face, Doamne, fără Tine? Ce-aş face fără Tine în suferinţă, în boală, în temniţă, în sărăcie? Ce-aş face când îndoielile de tot felul vin să-mi sfâşie sufletul? Ce-aş face când păcatele şi patimile caută să mă înghită, aşa cum valurile mării căutau să-l înghită pe Petru? Cât de bine îl înţeleg acum pe acel mare scriitor care zicea că, dacă nu Te-ar fi cunoscut, şi-ar fi pus capăt zilelor sale; sau pe acel prinţ indian care, dacă nu Te-ar fi văzut viu cu proprii săi ochi, şi-ar fi curmat firul vieţii!

Cunosc dragostea cu care Tatăl ceresc de veacuri îi primeşte pe toţi fiii risipitori care, cu pocăinţă, se întorc acasă. Cunosc iubirea Duhului Sfânt care, cu suspine negrăite, se roagă zi şi noapte pentru noi. Ştiu că Preacurata Fecioară se roagă în genunchi şi cu lacrimi pentru toţi păcătoşii. Ştiu de asemenea că îngerii din cer şi toţi sfinţii, care au fost oameni păcătoşi ca şi noi, neîncetat ne ajută cu rugăciunile lor dar, cu toate acestea, inima mea tot spre Tine se îndreaptă, Iisuse, ochii mei tot pe Tine Te văd răstignit, vărsându-Ţi şi acum sângele Tău cel scump pentru mântuirea noastră; urechile mele tot cuvintele Tale aud, spunând: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre”; sufletul meu tot pe Tine Te simte, văzându-Te cum, înainte de a-Ţi da duhul în mâinile Tatălui, grija Ta cea mare n-ai îndreptat-o mai întâi spre Maica Ta, care stătea la piciorul crucii cu sabia durerii împlântată în inimă, nici spre feciorelnicul Tău ucenic şi prieten ce s-a rezemat de pieptul Tău şi Te-a urmat cu cea mai mare credincioşie pe drumul Golgotei, ci Ţi-ai îndreptat privirea spre un tâlhar ca mine, căruia i-ai făgăduit Raiul chiar în ziua în care i-ai vorbit, lăsând astfel cele nouăzeci şi nouă de oi în muntele sfinţeniei şi căutând prin prăpăstiile fărădelegilor oiţa cea rătăcită; iar închipuirea mea tot pe Tine mi Te înfăţişează înaintea ochilor mei, stând şi plângând în faţa Ierusalimului inimii mele, care nu vrea să-şi adune puii faptelor bune sub aripele Tale.

Şi amintirile din copilăria mea cea duhovnicească tot pe Tine mi Te aduc în faţă, arătându-mi cum Te-ai pogorât la mine în prăpastie şi cum m-ai scos de acolo şi m-ai făcut sănătos, dându-mi toată îngrijirea; apoi cum, îndată după înviere, nu Te-ai arătat mai întâi Apostolilor Tăi, ci unei păcătoase din care ai scos şapte draci. Fiindcă Tu şi Tatăl una sunteţi, iar cel ce Te-a văzut pe Tine L-a văzut şi pe Tatăl, nu e de mirare că eu, cel ce sunt ostenit de lupta crâncenă pe care o duc împotriva trupului, a lumii şi a diavolului, cel ce sunt împovărat de atâtea patimi şi păcate, vin la Tine, Iisuse, căci numai Tu îmi poţi opri curgerea patimilor când mă ating de marginea veşmântului Tău, ducându-mă astfel spre limanul nepătimirii. Leagă-mi aşadar, Iisuse Preadulce, rănile sufletului meu pricinuite de tâlharii cei nevăzuţi, care m-au prins şi m-au bătut, lăsându-mă abia viu. Toarnă iarăşi untdelemn şi vin pe rănile mele, aşa cum ai turnat întâia oară. Scoate-mă mereu din prăpastia în care cad de şapte ori pe zi. Dezleagă-mă de nevăzutele firicele cu care m-a înfăşurat vicleanul păianjen în pânza sa ca să-mi sugă sângele şi viaţa veşnică.

Te rog să tragi, alături de mine, în jugul Tău care astfel îmi va fi uşor şi bun. Ajută-mă să-i iubesc pe vrăjmaşii mei, să-i binecuvântez pe cei ce mă blestemă, să fac bine celor ce mă urăsc, să mă rog pentru cei ce mă vatămă şi mă prigonesc, întărindu-mă cu gândul că numai aşa ne poţi face nişte blânzi mieluşei pe noi, cei ce suntem lupi crânceni unii faţă de alţii. Până acum, Iisuse, s-a hulit Numele Tău din pricina faptelor mele celor rele; dă-mi dar puterea şi harul ca măcar de azi înainte să pot săvârşi cât mai multe fapte bune pe care, văzându-le cei din jurul meu, să proslăvească Numele Tău cel sfânt. Fă-mă să intru prin rana din coastă în inima Ta ca să Te cunosc cât eşti de blând şi de smerit, iar acolo, în inima Ta, să mă umpli de acea dumnezeiască putere şi stăpânire de sine ca întotdeauna să mă port cu blândeţe şi cu smerenie în mijlocul fraţilor mei. Dă-mi harul să pot răbda ocările, să biruiesc răul cu binele şi să nu mai slobozesc câinii cei răi ai patimilor împotriva aproapelui meu. învaţă-mă să mă lupt mai vârtos împotriva răului din mine, să sufăr nedreptatea fără cârtire şi să caut să fiu mai degrabă victimă decât călău, căci aşa i-ai învins şi Tu pe călăii Tăi. Deprinde-mă să mă las ca un copil în purtarea Ta de grijă. Loveşte cu toiagul Crucii în stânca inimii mele ca să izvorască un neîncetat duh de pocăinţă. Atinge-Te de ochii mei ca să slobozească lacrimi curăţitoare de păcate, pentru ca astfel să Te am pururea în inima mea şi să nu Te mai părăsesc niciodată, nici în viaţa de aici, nici în viaţa de dincolo. Amin.

Sursa : Rugăciunea vameşului, Arhimandrit Paulin Lecca, Editura Christiana, 1998.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

AUDIO: Grupul Nectarie Protopsaltul – Slujba Vecerniei Nefăcutei de Mână Icoane „Prodromița”

„Slujba Paraclisului nefăcutei de mână icoane PRODROMIȚA” – Cântări interpretate de grupul psaltic NECTARIE PROTOPSALTUL condus de Sabin Preda.

Slujba a fost alcătuită în grecește de Dr. Haralambos Busias, imnograful Patriarhiei Alexandriei, și a fost tradusă de diaconul Constantin-Cornel Coman, păstrându-se metrica originalului.

Achiziționați CD-ul de >> AICI <<

„Texte Liturgice Ortodoxe” pe telefoane și tablete Android

Carte de rugăciuni şi slujbe ale Bisericii Ortodoxe, conținând rugăciunile de dimineaţă şi de seară, rânduiala pentru spovedanie şi împărtăşanie, canoane, acatiste şi colinde, dar şi slujba Vecerniei, Utreniei şi Liturghiei. Există un compartiment special în care se publică slujbele din Ceaslov, Minei, Triod, Penticostar, Liturghier şi Molitfelnic.

Aplicaţia este elaborată de ieromonahul Petru Pruteanu împreună cu Gabriel Balasz de la BitVice Studio.

Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=org.nativescript.tlo2

Părintele Petru Pruteanu / fb / 6.03.2019:
În sfârşit am reuşit să lansăm noua versiune a aplicaţiei noastre de android: TEXTE LITURGICE ORTODOXE. Din când în când veţi primi notificări de actualizare, pentru că intenţionăm să introducem noi texte liturgice.

Vezi și aplicațiile dezvoltate de Valer Bocan cu sprijinul și binecuvântarea Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu de la Chilia Bunavestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos: 

Privegherea pentru prăznuirea Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Simonopetra, Muntele Athos (2017 / video, fragment)

Privegherea pentru prăznuirea Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Simonopetra, Muntele Athos / 2017

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Audio Ortodoxia, aplicație disponibilă pe telefoane și tablete Android

Vă invităm să audiați peste 71 de ore de învățături duhovnicești, adevărate comori pentru creștinul ortodox!

Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.audioortodoxia

– Sfânta Evanghelie – rostită de Pr. Mircea Stoleriu
– Noul Testament – rostit de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Psaltirea – rostită de Pr. Mircea Stoleriu
– Biblia povestită copiilor – rostită de Ierom. Ștefan Nuțescu
– File de pateric – rostite de Pr. Mircea Stoleriu
– Lumină lină (catehism ortodox) – rostite de Pr. Mircea Stoleriu
– Sfântul Nectarie (viața, minuni și învățături) – rostite de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Pravila zilnică a creștinului – rostită de Ierom. Ștefan Nuțescu
– Sinaxar audio – rostit de Pr. Adrian Mazilița (sinaxar.ro)

În curând:
– Acatiste
– Pilde și povestiri pentru copii

Aplicația a fost realizată cu binecuvântarea Ierom. Ștefan Nuțescu de la Chilia Bunavestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, la inițiativa părintelui Valeriu Botezatu din Sydney, Australia și cu sprijinul generos al Părintelui Mircea Stoleriu, preot paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, cartierul Galata, Iași.

Precizare:

Aplicația are suport pentru Android Auto (pentru vehiculele echipate cu sistem multimedia) și necesită acces la Internet pentru redarea conținutului audio (face streaming, nu stochează local). Consumă date mai puțin decât YouTube, căci sunt doar audio.

S-ar putea să te intereseze și

Acatistul Sfântului Efrem Sirul (28 ianuarie / 10 februarie)

efr

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne irtă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor Noştri şi ale tuturor sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Amin.

Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit. Nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre. Ci caută şi acum ca un milostiv şi ne mântuieşte pe noi de vrăjmaşii noştri. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi Sa făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru (cu 3 închinăciuni).

Psalmul 50 al lui David
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie, Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut aşa, încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcat m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele, şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucurase-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jerftă, Ţi-aş fi dat; arderile-de-tot ne le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot, atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:
Harul ce izvorăşte din gură ta, cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izvorât râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei. Deci, învăţându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, ne-ai luminat calea către Hristos. Pentru această strigăm către tine: roagă-te Dumnezeului nostru, să mântuiască sufletele noastre!

Condacul 1, glasul al 2-lea
Ceasul judecăţii mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, sfinte părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele cuvioase. Pentru aceasta, preafericite, cel care pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă, cu dragoste îţi cântăm: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Icosul 1
Copil erai şi ai văzut în vis ieşind din gura ta o viţă bine rodită şi a crescut şi a umplut întreg pământul, iar, toate păsările cerului veneau şi se adăposteau în ea. Cu cât culegeau ciorchinii mai mult, cu atât rodul viţei se înmulţea. Nu ne pricepem a te lauda după cuviinţă, părinte, însă tu, primeşte cântarea noastră:
Bucură-te, că ai răsădit din pământul Nisibe;
Bucură-te, soarele prealuminos al sirienilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fugit de vorbirile cele vătămătoare de suflet;
Bucură-te, că din buzele tale cuvânt rău nu a ieşit;
Bucură-te, preacinstite, că ai avut tovarăşă bună fapta şi sârguinţa în osteneli;
Bucură-te, cunoscătorul dumnezeieştilor Scripturi;
Bucură-te, filosoful celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul cel dumnezeiesc al umilinţei;
Bucură-te, livada împodobită cu multe feluri de flori;
Bucură-te, nesecat izvor de lacrimi;
Bucură-te, focul cel nestins al umilinţei;
Bucură-te, prieten al faptelor bune;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 2-lea
Fugind de gâlceava lumească, sfinte, ai dispreţuit, vorbirile cele vătămătoare de suflet ale celor de o vârstă cu tine şi căutând liniştea pustiei, te îndeletniceai cu citirea Sfintei Scripturi şi împreună cu proorocul David ziceai: “Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea!” Astfel de laudă ai dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea
De tânăr te-ai arătat ca o vită de vie cu rod însutit, iar învăţăturile tale la mare înălţime s-au ridicat, ospătând cu îndestulare sufletele credincioşilor, dumnezeiescule Efrem, pentru aceasta cântăm cu bucurie:
Bucură-te, că următor al Sfântului Episcop Iacob te-ai arătat;
Bucură-te, că în Nisibe te-a botezat şi de la el ai învăţat;
Bucură-te, slujitor al Bisericii edesenilor;
Bucură-te, cel blând şi smerit cu inima;
Bucură-te, că ai fost numit teologul plânsului;
Bucură-te, lira Duhului Sfânt;
Bucură-te, via cea mult roditoare a lui Dumnezeu;
Bucură-te, floarea cu bună mireasmă;
Bucură-te, năstrapă a faptelor bune;
Bucură-te, iconomul cel bun şi credincios al darului lui Dumnezeu;
Bucură-te, lucrător iscusit in faptă şi-n cuvânt;
Bucură-te, cel râvnitor cu adevărat şi următor al ucenicilor celor dintâi;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul al 3-lea
Părăsind patria în care te-ai născut, părinte, ai primit poruncă pentru închinarea la Sfintele Moaşte şi îndemn pentru întâlnirea unui bătrân purtător de Dumnezeu, de la care să înveţi cele spre folosul sufletului şi pentru aceea cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Dorind diavolul să-ţi vâneze sufletul tău cel feciorelnic, te-a ispitit prin graiurile femeii desfrânate, care dorea să te atragă spre păcat, însă tu, de Dumnezeu cugetatorule, cunoscând meşteşugirile diavoleşti, i-ai fost ei dascăl pe calea mântuirii. Pentru aceasta noi, după vrednicie, laude ţi-aducem ţie:
Bucură-te, că în cetatea Edesei, model de vieţuire ţi-ai căutat;
Bucură-te, că ai mulţumit femeii pentru folosul cuvintelor ei;
Bucură-te, că ai preamărit puterea cea necuprinsă a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai câştigat sufletul femeii desfrânate;
Bucură-te, prin care satana s-a ruşinat;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, povăţuitorul tinerilor;
Bucură-te, cel ce pe leneşi îi ridici la pocăinţă;
Bucură-te, că duci de mâna pe cei ce se pocăiesc;
Bucură-te, un alt Eufrat care reverşi dogme înţelepte;
Bucură-te, rai frumos impodobitor;
Bucură-te, stâlp luminos al monahismului;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 4-lea
Iubitor de linişte fiind, te îndeletniceai cu postul, cu privegherea şi culcarea pe jos, iar pe toate cele lumeşti le defăimai şi slava cea veşnică în fiecare zi o doreai, lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Te-ai arătat ca un alt Soare, purtătorule de lumină, trimiţând raze de învăţături până la marginile lumii, de Dumnezeu înţelepţite. Pentru aceasta, noi, nevrednicii, îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te, că ai urmat cărările Inaintemergătorului;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune te-ai făcut locaş Treimii;
Bucură-te, reazăm al sihaştrilor;
Bucură-te, părinte al fiilor pustiei;
Bucură-te, că prin plâns iarăşi ţi-ai dobândit fericirea;
Bucură-te, pentru că ai primit darul lacrimilor;
Bucură-te, cela ce ai înmulţit ucenicii lui Hristos;
Bucură-te, sprijinitorul tuturor celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, gură elocventă;
Bucură-te, povăţuitorul călugărilor;
Bucură-te, că ai iubit comoara cerească, vieţuind pe pământ ca un înger;
Bucură-te, Eufratul cel gândit al Bisericii;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 5-lea
Dorind a primi cununa de la Mirele cel ceresc, ai lepădat toate, precum Apostolii, luptându-te ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, pentru toate acestea, Hristos-Domnul te-a răsplătit cu darul vederii-înainte şi ţi-a descoperit taina celor viitoare. Toţi într-un glas strigăm Celui ce te-a luminat pe tine: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Când nu te ocupai cu învăţatul creştinilor pentru a întări credinţa cea adevărată împotriva păgânilor şi a ereticilor, te-ai dăruit cu umilinţă în slujba tuturor, ca un adevărat diacon, asemenea lui Hristos, care s-a făcut pe Sine “slujitorul” nostru. După cuviinţă, cu dragoste şi credinţă, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că ai fost rănit de dragostea Atotţiitorului;
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţătorul celor dumnezeieşti;
Bucură-te, că viaţa ta a fost fără prihană;
Bucură-te, vrednicule de laudă;
Bucură-te, că te-ai arătat preacinstite ajutor şi în luptele cu vrăjmaşii;
Bucură-te, făclie nestinsă ce luminezi întunericul necunoştintei;
Bucură-te, că lacrimile tale au uscat noianul poftelor;
Bucură-te, că învăţăturile tale au secat izvoarele eresurilor;
Bucură-te, că nu ai dat somn ochilor tăi;
Bucură-te, locaşul Sfântului Duh;
Bucură-te, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 6-lea
Pe tine, moştenitorul Raiului şi luminoasă odrasla a Siriei, Cuvioase Efrem, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm, noi credincioşii. Că întru adevăr nevoindu-te cu multă râvnă pentru Hristos, ai devenit rai care înfloreşti şi niciodată nu te ofileşti, pentru aceasta Biserica într-un glas cântă: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Sufletul meu cel tulburat de furtuna gândurilor se apropie de izvorul lacrimilor tale, rugându-te a-l curaţi cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine. Pentru aceasta, cu inima înfrântă şi smerită îţi cânt cu cutremur:
Bucură-te, floare a pustiei cu bună mireasmă;
Bucură-te, izvor nesecat de învăţături;
Bucură-te, comoară înţelepciunii;
Bucură-te, bucuria credincioşilor;
Bucură-te, îndrumător în descoperirile lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, povăţuitorul meu pe calea mântuirii;
Bucură-te, dătătorule de lumină;
Bucură-te, că ai rămas netulburat de vicleşugurile vrăjmaşului;
Bucură-te, că ai avut temelie credinţă statornică;
Bucură-te, cunoscătorul tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel care ne sui la cer prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 7-lea
Văzând Domnul adâncul smereniei tale, ţi-a dat ţie cuvânt cu putere multă, prin care ereticii s-au ruşinat. Pentru aceasta grăim cântarea îngerească, adusă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Smerindu-te înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu, asemenea sfântului Ioan Gură-de-Aur, cel deodată cu tine trăitor, în veacul de aur al creştinătăţii, nu ai primit, sfinte, darul preoţiei. Dar Ştiutorul inimilor, Dumnezeu, ţi-a dăruit aici, pe pământ, prietenia unor mari sfinţi:
Bucură-te, prieten al marelui Vasile, Capadocianul;
Bucură-te, că ai primit de la el darul diaconiei;
Bucură-te, că prin rugăciunile lui, elineşte ai vorbit;
Bucură-te, că deşi nu ştiai aceasta, harul Duhului Sfânt te-a umbrit şi astfel ai vorbit;
Bucură-te, bărbat între sirieni prea înţelept;
Bucură-te, îndelung-răbdătorule;
Bucură-te, cel ce ai avut dragoste pentru Maica Domnului;
Bucură-te, că prin cântări şi psalmi ai preamărit-o;
Bucură-te, cel ce în versuri ai teologhisit;
Bucură-te, dascălul Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că ai împodobit Biserica Sobornicească cu faptele tale;
Bucură-te, luceafărul prealuminos al Ortodoxiei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 8-lea
Cel ce te-ai arătat Soare prealuminos al Bisericii, arată-ne pe noi, prin mijlocirile tale, luminoşi la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos. Cel ce ai fost izvor nesecat al lacrimilor, înmoaie inimile noastre cele împietrite de viforul patimilor. Tu, cel ce ai fost focul dumnezeiesc al umilinţei, aprinde în noi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
În viaţa ta pământească ai împlinit în toate voinţa Domnului nostru Iisus Hristos, părinte Efrem, punându-ţi viaţa pentru semenii tăi, învăţând şi hrănind pe tot omul ce venea la tine, iar noi, cu mare dragoste, grăim aşa:
Bucură-te, alesule între cuviosi;
Bucură-te, dulceaţa călugărilor;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că toată viaţă lui Hristos ţi-ai închinat-o;
Bucură-te, că mintea la cele cereşti ţi-ai ridicat;
Bucură-te, că rugător neîncetat te-ai arătat;
Bucură-te, liman al celor ce sunt în furtună;
Bucură-te, iubitorul şi slujitorul celor săraci;
Bucură-te, cel sărac în cele lumeşti, dar bogat în cele duhovniceşti;
Bucură-te, că ai năzuit la vistieriile cele dumnezeieşti;
Bucură-te, întărirea monahilor şi a mirenilor;
Bucură-te, bucuria cuvioşilor şi strălucirea pustnicilor;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 9-lea
Fiind plin de Duhul Sfânt şi neputând da glas mulţimii descoperirilor ce veneau de la Duhul, te rugai: “Doamne, opreşte valurile harului Tău!”. Noi, însă, te rugăm, Preacuvioase Părinte Efrem, nu trece cu vederea rugăciunile noastre, ci ne învredniceşte a-i cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Mintea, inima şi voinţa au oglindit voinţa Duhului, pe care ai revărsat-o asupra acestei lumi prin imnele pe care le-ai cântat, versurile pe care le-ai scris, învăţăturile pe care le-ai rostit şi faptele mâinilor tale, care au grăit. Exemplu pentru noi fiind, îţi cântăm ţie: Aliluia!
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, dascălul pocăinţei;
Bucură-te, iubitor de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, întâiul imnograf al Bisericii;
Bucură-te, că ai făcut din poezie, teologie;
Bucură-te, că ai cântat cu mare dragoste credinţa cea adevărată;
Bucură-te, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, lucrător iscusit al poruncilor Domnului;
Bucură-te, stâlpul Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, scriitor preaiscusit al sirienilor;
Bucură-te, mare învăţător al celor dumnezeieşti;
Bucură-te, fierbinte râvnitor al pustiei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 10-lea
Cunoscând mai dinainte ceasul judecăţii, ai plâns, cu amar, părinte Efrem, devenind iubitor de linişte şi iscusit învăţător al tainelor dumnezeieşti, vorbind pretutindeni despre judecată şi a doua venire a lui Hristos. Învredniceşte-ne şi pe noi, aşadar, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Deşi ai dispreţuit lauda toată viaţa, nu putem ascunde ce Însuşi Stăpânul ne-a poruncit. Nu putem ascunde sub obrocul tăcerii, viaţa ta preaminunată. De aceea te lăudăm, după putinţă, aşa:
Bucură-te, că viaţă multora în bine ai schimbat-o;
Bucură-te, bucuria noastră cea mult dorită;
Bucură-te, că pururea dobândim alinare prin rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce te pleci către plânsul inimii noastre;
Bucură-te, biruitorule în luptele cu diavolii;
Bucură-te, iubitorule de curăţie;
Bucură-te, limanul celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că în rugăciune te-ai desfătat;
Bucură-te, că mare luminător te-ai arătat;
Bucură-te, deşteptarea trândavilor;
Bucură-te, focul dumnezeiesc care faci să strălucească sufletele credincioşilor;
Bucură-te, că toate le-ai răbdat pentru Hristos;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 11-lea
Dispreţuind haina de mare preţ a celui ce dorea să-ţi înfăşoare trupul după moarte, rău te-ai mâhnit, că porunca ta a fost nesocotită, iar omul acela rănindu-se de diavol, lângă patul tău se tânguia. Minunându-ne de aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Niciodată nu ai câştigat vreo avere pe pământ, făcându-te ascultător Bunului Împărat, care in Evangheliile ucenicilor Săi, porunceşte: “Nimic pe pământ să nu câştigaţi!”. De aceea nu ai avut nici un lucru cu patimă de acest fel. De aceea şi noi, preaiubite, grăim aşa:
Bucură-te, că în lacrimi şi suspine viaţa ta ai petrecut;
Bucură-te, că pururea ai fugit de gâlceava lumească;
Bucură-te, fericite părinte, că ai dispreţuit lauda;
Bucură-te, că scrierile tale sunt pline de pocăinţă;
Bucură-te, că totdeauna ai avut obrazul ud de lacrimi;
Bucură-te, părinte Efrem, că ai fost îngrozit de judecata lui Dumnezeu;
Bucură-te, suflet binecuvântat, împodobit cu fapte desăvârşite;
Bucură-te, proorocul sirienilor;
Bucură-te, podoabă de mare preţ a Ortodoxiei;
Bucură-te, sabia cea asupra ereticilor;
Bucură-te, al nostru rugător, către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, preaiubite, care prin lacrimile tale, pe Hristos ni-L aduci;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 12-lea
Când ai ajuns la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Sfinte Părinte Efrem, ţi-ai încredinţat sufletul tău în mâinile lui Hristos, ai trecut către locaşurile cele cereşti, unde stai împreună cu toţi prietenii lui Dumnezeu, sfinţii, împreună cu care cânţi pururea lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Cunoscând sfârşitul acestei vieţi trecătoare, ai dat părintească porunca, celor de faţă, să nu fii îngropat cu mare fast, ci simplu, în cimitirul săracilor, iar în loc de flori şi de miresme să-ţi dăruiască rugăciunile lor. Ţie, celui ce ai plăcut lui Dumnezeu, îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te, cel ce ai desluşit tainele celei de-a doua veniri a lui Hristos;
Bucură-te, că ai cunoscut mai dinainte ceasul judecăţii;
Bucură-te, că n-ai avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici arginţi, nici aur, nici vreo avere pe pământ n-ai câştigat;
Bucură-te, că ai poruncit să fii îngropat simplu, lângă cei săraci;
Bucură-te, că nu ai râvnit haina de mare preţ;
Bucură-te, că ai mustrat pe cel ce a defăimat părinteasca porunca;
Bucură-te, cuvioase, că făcându-ţi milă, pe îndrăcit l-ai vindecat;
Bucură-te, alt cer pe pământ cu multe stele;
Bucură-te, iubitor de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, izvor ce curge, cu multe feluri de ape;
Bucură-te, că ai înfrumuseţat cugetarea teologică;
Bucură-te, rai care pururea înfloreşti şi niciodată nu te ofileşti;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 13-lea
O preaminunate părinte Efrem, cine va putea spune cu adevărat nevoinţele tale? Cu ce cuvinte de laudă te vom cinsti pe tine, cel ce ai devenit casă Sfintei Treimi? Cuvintele noastre sunt prea sărace, primeşte dar umila noastră cântare, ca împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1

Rugăciune către Sfântul Efrem Sirul:
Prea Bunule Doamne, îţi mulţumim că pururea te îngrijeşti de noi! Tu faci să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi şi faci să cadă ploaia şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, dar lumina veşniciei Tale şi rourarea Prea Sfântului Tău Duh se pogoară totdeauna peste noi, prin Sfinţii Tăi cei aleşi: ucenicii de peste veacuri, care pururea se roagă pentru noi. Primeşte, aşadar, şi rugăciunile sfântului părinte al nostru, Efrem Sirul, care în viaţa pământească a împlinit în toate voinţa Ta şi astfel a dobândit un loc în casa Ta, împreună cu sfinţii care din veac Ţi-au bineplăcut! Binevoieşte, Preabunule, că şi noi, cei ce cinstim pe acest mare sfânt al Tău, prin ruga şi faptele noastre, să cinstim împreună cu el, în împărăţia Ta, preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin!

vinjeta50

Cuviosul Siluan și „angajații perfecți”. Pildă de rugăciune pentru subordonați

Siluan-foto
În 1938, un om a murit la Muntele Athos. Era un om simplu, un ţăran din Rusia care a venit la Muntele Athos pe când avea în jur de 20 de ani, rămânând acolo pentru următorii cincizeci. Era un om de o simplitate extremă. Se dusese la Athos pentru că citise într-o broşură despre Sfântul Munte cum că Maica Domnului îşi dăduse cuvântul că va sprijini şi se va ruga pentru oricine I-ar sluji Domnului în aceste mănăstiri. Deci şi-a părăsit satul lui, spunându-şi: „Dacă Maica lui Dumnezeu este gata să mă păzească, atunci mă duc acolo, iar datoria ei e să mă mântuie”.

A fost un om cu totul deosebit şi, pentru o lungă perioadă de timp, a fost însărcinat cu administrarea atelierelor mănăstirii. În acestea lucrau ţărani ruşi tineri, care veneau pentru un an sau doi pentru a face ceva bani, punând efectiv bănuţ peste bănuţ pentru a se putea întoarce în satele lor cu o sumă oarecare şi, în cazul cel mai fericit, pentru a-şi întemeia o familie, înjghebându-şi un bordei şi cumpărând cele de trebuinţă pentru cultivarea pământului.

Într-o zi, unii călugări, care se ocupau de alte ateliere, i-au zis: „Părinte Siluan, cum se face că oamenii care muncesc la tine fac o treabă aşa bună, deşi nu îi supraveghezi, pe când noi ne petrecem tot timpul uitându-ne după ei, şi cu toate acestea ei încearcă în permanenţă să ne înşele?”.

Părintele Siluan spuse: „Nu ştiu. Nu pot să vă spun decât ce fac eu. Când ajung dimineaţa la ateliere, nu vin niciodată fără să mă fi rugat pentru aceşti oameni, şi vin aici cu inima plină de compasiune şi dragoste pentru ei, iar când intru în atelier am lacrimi în suflet pentru dragostea ce le-o port. Iar apoi le spun ce au de făcut în ziua aceea, şi cât timp ei muncesc eu mă rog pentru ei, deci mă duc în chilia mea şi încep să mă rog pentru fiecare din ei în parte. Stau înaintea lui Dumnezeu şi spun: «O, Doamne, pomeneşte-l pe Nicolae. Este tânăr, de-abia a împlinit douăzeci de ani şi şi-a lăsat soţia în sat, care este şi mai tânără decât el, împreună cu primul lor copil. Ce lipsuri trebuie să fie acolo, încât a trebuit să-i lase, fiindcă nu se mai putea hrăni din munca lor de-acolo! Păzeşte-i în absenţa lui. Apără-i împotriva oricărui rău. Dă-le lor curaj să înfrunte acest an şi să ajungă la bucuria întâlnirii, având destui bani, precum şi destul curaj pentru a înfrunta greutăţile»”.

Şi adăugă: „La început, mă rugam cu lacrimi de compasiune pentru Nicolae, pentru tânăra lui soţie, pentru pruncul lor, dar, pe când mă rugam, simţirea prezenţei divine începea să crească în mine, şi la un moment dat Nicolae, soţia lui, copilul lor, satul lor au dispărut şi nu mai ştiam altceva decât de Dumnezeu; eram tras de simţirea prezenţei divine tot mai în adânc, până când dintr-odată, în inima acestei prezenţe, am întâlnit iubirea dumnezeiască îmbrăţişându-i pe Nicolae, pe soţia şi copilul lui, iar acum am început să mă rog din nou, dar cu iubirea lui Dumnezeu pentru ei; însă am fost din nou atras în adâncuri, şi acolo am dat iarăşi peste iubirea dumnezeiască. Şi astfel, spuse stareţul, îmi petrec zilele, rugându-mă pe rând pentru fiecare din oamenii aceia, unul după altul, iar la sfârşitul zilei mă duc la ei, le spun câteva cuvinte, ne rugăm împreună, după care ei se duc la odihna lor. Iar eu mă duc să-mi împlinesc slujirea mea cea călugărească”.

Poţi vedea aici felul în care rugăciunea contemplativă, compasiunea, rugăciunea activă apăreau ca o nevoinţă şi ca o luptă, pentru că nu însemnau doar a spune „Pomeneşte-l, Doamne, pe cutare şi pe cutare”. Însemna ceasuri întregi petrecute doar într-o rugăciune plină de compasiune şi într-una plină de iubire, amândouă unindu-se într-una singură.

Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 147-149 via Doxologia

Foto jos: Vechea moară a Mănăstirii Russikon (astăzi nefuncțională), locul unde s-a nevoit în ascultare Cuviosul Siluan.

moara-unde-avea-ascultare-sfantul-siluan

Acatistul Sfântului Cuvios Athanasie Athonitul

Sf.Athanasie Athonitul-Panselinos-Protathon-Karyes

Acatistul Sfântului Cuvios Athanasie Athonitul (5 / 18 iulie)

Condacul întâi
O, marea purtare de grijă dumnezeiască ce te-a ales şi te-a dăruit să fii candela luminii lui Hristos, pentru chipul îngeresc monahicesc, ca iubitorii de Dumnezeu şi mai mult să cânte spre slava ta cea mare:  Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Icosul întâi
Ştiind Dumnezeu ca eşti pamânt bun şi roditor, din pruncie te-au ales, că părinţii lăsându-te orfan de o maică ai fost crescut, şi aşa chipul de taină monahicesc ca o pecete l-ai primit:
Bucură-te, alesul chipului călugăresc;
Bucură-te, alesul dintre spinii lumii;
Bucură-te, moştenirea cea bună strămoşească;
Bucură-te, cel cu dar ales dăruit;
Bucură-te, că din pruncie cerul ţi s-a deschis;
Bucură-te, că din pruncie ai fost binecuvântat;
Bucură-te, chemarea de mare taină;
Bucură-te, dor de Duh Preasfânt;
Bucură-te, minte de adânca înţelegere;
Bucură-te, inimă de sfântă simţire;
Bucură-te, înţelepciunea cea peste firea omenească;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 2-lea
Aşa a lucrat Dumnezeu, ca să fii cunoscut cu împaraţii şi voievozii lumii, ca prin tine credinţa creştinească să se arate şi mai biruitoare în cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Din Trapezunda ai ajuns în Bizanţ, unde ai învăţat toată ştiinţa omenească, dar mai ales pe cea duhovnicească spre care chemare o aveai:
Bucură-te, Avramie, copilul înţelept;
Bucură-te, că la curţile domneşti tot spre cele de sus năzuiai;
Bucură-te, că desfătările lumii le-ai dispreţuit;
Bucură-te, că bucuria cerească o aveai în suflet;
Bucură-te, că veselia de taină îţi era în inimă;
Bucură-te, că glasul lui Hristos auzeai;
Bucură-te, că lumina Lui vedeai;
Bucură-te, că ai înţeles ce alţii nu pricepeau;
Bucură-te, căutătorule de cele nemuritoare;
Bucură-te, cinstea vieţii monahiceşti;
Bucură-te, vasul ales al sfinţeniei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 3-lea
Cuviosul stareţ Mihail, unchiul lui Nichifor – voievodul Răsăritului -, luându-te cu sine şi dăruindu-ţi chipul călugăresc cu numele de Athanasie, a întrevăzut lucrarea de taină în tine din cântarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea
La nevoinţe aspre te-ai supus ca să cunoşti iscusinţa vieţii duhovniceşti, încât repede pe toţi i-ai întrecut:
Bucură-te, doritorule de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, că prin post ai deschis uşa pământească;
Bucură-te, că prin rugăciune ai deschis uşa cerească;
Bucură-te, că prin nevoinţă cele împotrivnice le-ai împăcat;
Bucură-te, lucrarea iscusită a petrecerii călugăreşti;
Bucură-te, că prin ascultare, neascultarea ai iubit;
Bucură-te, împletirea celor din adânc cu cele din afară;
Bucură-te, scoaterea celor din adânc la vedere;
Bucură-te, vederea celor ascunse;
Bucură-te, ochiul de duh pătrunzător;
Bucură-te, ochi al cuvioșiei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 4-lea
Mutându-se la Domnul cuviosul Mihail, în pustnicie şi mai aspră te-ai adâncit, dar lumina nu putea să stea sub obroc ci trebuia pusă în sfeşnicul cântării: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Descoperit de părinţii din Careea Athonului ca  alesul  cel  mult  aşteptat,  ţi-au  încredinţat zidirea bisericii Lavrei celei Mari, unde să se adune cu toţii:
Bucură-te, lumina ce nu putea fi acoperită;
Bucură-te, sfeşnicul cu braţe înalte;
Bucură-te, sfeşnicul cel din față;
Bucură-te, steaua ce luminează în întuneric;
Bucură-te, candela cea împodobită a Muntelui Athos;
Bucură-te, uleiul făcliei nestinse;
Bucură-te, tămâia cea curată;
Bucură-te, smirna cea mai placută;
Bucură-te, apa adusă pe piatră;
Bucură-te, apa din piatra Hristos;
Bucură-te, Părintele virtuţilor celor mai alese;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 5-lea
Rugat de voievozii răsăritului şi apusului Nichifor şi Leon, degrabă la zidirea Marii Lavre ai pornit, ca să fie lăcaşul lui Hristos unde să cânte: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Insăşi Preacurata Maică a lui Hristos te-a încredinţat, şi aşa, cu multă râvnă, lucrarea cea mare ai săvârşit, chiar dacă duhurile cele potrivnice s-au răsculat:
Bucură-te, lucrătorule al Bisericii;
Bucură-te, semănătorule neostenit;
Bucură-te, însuşi pamântul cel bun;
Bucură-te, însuşi rodul cel deplin;
Bucură-te, pomul pentru hrana multora;
Bucură-te, izvorul din care mulţi beau;
Bucură-te, holda curaţată de neghină;
Bucură-te, grâul scuturat de pleavă;
Bucură-te, bogaţie adunată la cer;
Bucură-te, comoara nepieritoare;
Bucură-te, vistierie a celor duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 6-lea
Dorinţa de viaţă liniştită pustnicească ai unit-o cu râvna pentru casa mănăstirească,
spre a fi adunarea celor mulţi, care aleargă la staulul lui Hristos, în cântari de: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Rugăciunea şi postul pustnicesc chiar în mijlocul fraţilor şi lucrătorilor nu le-ai uitat, ci le-ai ţinut ca o temelie a vieţii duhovniceşti:
Bucură-te, trezie neabătută de nimic;
Bucură-te, priveghere de zi şi de noapte;
Bucură-te, atenţie spre toate cele sfinte;
Bucură-te, neclintită nevoinţă călugărească;
Bucură-te, iubitorule de chip monahicesc;
Bucură-te, cinstirea de haina cea îngerească a călugăriei;
Bucură-te, că o considerai “veşmântul iubirii de taină”;
Bucură-te, că o vedeai în lumina cerească;
Bucură-te, că o preţuiai ca pe “acoperamântul” Duhului Sfânt;
Bucură-te, cuvântatorul chipului călugăresc;
Bucură-te, cu adevărat podoaba monahilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 7-lea
Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, prin tine creşte sămânţa cea nepieritoare
a chipului călugăresc, care până la sfârşitul veacurilor va fi doar cântarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Sfinte Mare Athanasie Athonitul, pomul din mijlocul vieţii duhovniceşti te-ai facut, din care şi noi ne împărtăşim cu marea bucurie a raiului iaraşi coborât pe pământ:
Bucură-te, samânţa cea bună ce nu se mai strică;
Bucură-te, piatra înmuiată de apa Hristos;
Bucură-te, cel trimis de sus să ne pastoreşti;
Bucură-te, creşterea cea din pustie;
Bucură-te, de acum părintele monahilor;
Bucură-te, păstorul la care vin tot mai mulţi;
Bucură-te, glasul chemării celei sfinte;
Bucură-te, cântecul din fluierul de taină;
Bucură-te, cuvântul Vieţii de sus;
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, omul cu chipul luminii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 8-lea
Multe trebuie să fie nevoinţele vieţii călugăreşti şi ostenelile celor râvnitori aduc petrecerea cea de taină; şi atât în pustie, cât şi în mănăstirea cea de obste, totul este iubirea cântării neîncetate: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Mulţi caută mai degrabă liniştea, dar trebuie înţeles că liniştea şi odihna doar după multe nevoinţe se câstigă, ca un rod după multe furtuni şi vijelii:
Bucură-te, povăţuitorul iscusit al vieţii monahiceşti;
Bucură-te, chipul părintelui duhovnicesc;
Bucură-te, stâlp al dreptei-credinţe bine întărit şi neclintit;
Bucură-te, cel ce ai trecut prin toate încercările;
Bucură-te, că ai dezvaluit toate patimile;
Bucură-te, că ai scos în afară vicleniile;
Bucură-te, că ţi-ai tămăduit propriile patimi;
Bucură-te, că ţi-ai spălat propriile pacate;
Bucură-te, că ai ieşit din înşelarea pământească;
Bucură-te, că ai găsit calea cea adevarată;
Bucură-te, că şi nouă ne eşti povăţuitor iscusit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 9-lea
O, cel ales pentru viaţa de taină, ai câştigat chipul întreg al unirii de sus cu cel de jos, al celor din adânc cu cele din afară, în care totul este în cântarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Puţini sunt cei care pot lupta deodată cu cele trupeşti şi sufleteşti, de aceea te-ai arătat mare povăţuitor pentru fiecare, după neputinţele lor:
Bucură-te, răbdătorule cu cei neputincioşi;
Bucură-te, iertătorule pentru cei smeriţi;
Bucură-te, păstorule cel bun, care aduni şi oile rătăcite;
Bucură-te, că le scoţi dintre spini;
Bucură-te, iubire ce-şi pune sufletul;
Bucură-te, iubire ce se jertfeşte în toate;
Bucură-te, dragoste ce de toate se îngrijeşte;
Bucură-te, dragoste pururea veghetoare;
Bucură-te, dăruire de suflet mare;
Bucură-te, dăruire de inimă de sfânt;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 10-lea
Viclenia celor răi te-a pândit la fiecare pas, să te împiedice de la înfăptuirea cea bună, dar ai trecut peste toate primejdiile cu darul de sus, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Prin facerea de minuni pe toţi i-ai încredinţat că prin voia Domnului toate le-ai facut, ca un placut slujitor şi ascultător al poruncilor sfinte:
Bucură-te, că noua temelie ai pus în Muntele Athos;
Bucură-te, că ai reînviat viaţa monahicească;
Bucură-te, că te-ai făcut părintele cel mare de aici;
Bucură-te, de acum stâlpul neclintit;
Bucură-te, temelie de stâncă;
Bucură-te, tărie ce nimeni nu o mai clinteşte;
Bucură-te, tăria credinţei biruitoare;
Bucură-te, puterea nădejdii mântuitoare;
Bucură-te, nume de acum de mare laudă;
Bucură-te, nume printre cele sfinte;
Bucură-te, zugravire de icoană a chipului monahicesc;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 11-lea
Diavolul, urâtorul de oameni, a prăvălit un lemn mare peste picioarele tale şi trei ani ai stat ţintuit la pat, dar cu mulţumire Domnului ai cântat şi mai mult: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Multe trebuie să pătimească cel ce se sfinţeşte şi lucrează cele bune, dar toate acestea sunt “locul cel curăţitor” spre strălucirea cea nepieritoare:
Bucură-te, cu adevărat chipul sfinţeniei;
Bucură-te, că ai câştigat smerenia întreagă;
Bucură-te, că ai trecut prin focul curăţitor;
Bucură-te, că ai ieşit şi mai strălucitor decât aurul;
Bucură-te, că suferinţa ţi-a adus bucuria cea de sus;
Bucură-te, că durerea ţi-a adus veselia nesfârşită;
Bucură-te, osteneala cea vrednică de odihnă;
Bucură-te, că vrăjmăşiile altora le-ai iertat;
Bucură-te, că pe cei ce te urau i-ai binecuvântat;
Bucură-te, că tot răul din tine ai scos;
Bucură-te, că te-ai făcut doar vasul Luminii fără pată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 12-lea
Mare este taina jertfei pentru Hristos prin care păcatele se iartă şi chipul monahicesc se arată; moartea se biruieşte şi se primeşte Învierea – împlinirea a toate -, în cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea
De mare taină a fost şi mutarea ta la cele veşnice, că râvnitor pentru biserica lui Hristos, te-ai primejduit până la sfârşit pentru ea, că trebuind să înalţi încă o cladire, s-a surpat şi prin aceasta
te-ai eliberat de cele pământeşti.
Bucură-te, cel învrednicit şi de “mucenicia lucrării sfinte”;
Bucură-te, cel ce ne umpli pe noi de facerile tale de bine;
Bucură-te, că prin aceasta ai primit întreaga cunună;
Bucură-te, ca aşa ai fost chemat la odihnă;
Bucură-te, râvna până la  jertfă pentru casa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai primit şi pecetea crucii;
Bucură-te, că drumul vieţii cu vitejie l-ai sfârşit;
Bucură-te, că nu te-ai oprit niciodată de la lucrarea sfântă;
Bucură-te, că mai bine te-ai primejduit, decât să nu lucrezi;
Bucură-te, că ai trecut şi prin ultima încercare;
Bucură-te, că ţi-ai pus sufletul pentru fiii tăi duhovniceşti;
Bucură-te, chipul cel mare al iubirii de Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 13-lea
O, Mare Athanasie cel din Athon, cel ales de Însuşi Domnul Hristos, Părintele cel mare al monahilor şi stăpânul de taină al vieţii duhovniceşti, şi noi îţi aducem cinstirea după cuviinţă, în cântarea: Aliluia! (de 3 ori).

Şi iarăşi Icosul întâi şi Condacul întâi.

Foto sus: Sfântul Athanasie Athonitul, frescă din biserica Protaton (Karyes, Sfântul Munte), facere a lui Manuil Panselinos / foto jos: Marea Lavră, ctitoria Sfântului Athanasie, fotografie de George Crasnean.

Mai multe informații despre Cuvios găsiți urmând categoria >> Athanasie Athonitul

Megistis Lavras (2)

Psaltirea, Acatistierul, Cartea de rugăciuni și Viețile Sfinților pe telefoane și tablete Android

Psaltirea este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.psaltireaprooroculuidavid

Aplicația a fost realizată cu sprijinul Ierom. Ștefan Nuțescu și al obștii sale de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

davidCâteva dintre avantajele acestei aplicații:

  • Conține textul psalmilor din Biblia Ortodoxă, iar textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Adăugare psalmi favoriți pentru a putea accesa ușor acei psalmi care vă interesează în mod special,
  • La pornire se afișează automat ultimul psalm lecturat la sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design).

chrismon

Acatistierul este de acum disponibil pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.acatistier

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea și sprijinul Ieroschim. Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.

În ultima vreme au apărut o mulțime de acatiste care conțin greșeli dogmatice. Deși izvorâte din evlavie, aceste acatiste nu cuprind în general informațiile aflate în Minei pentru sfântul respectiv. Decizia noastră a fost de a include aici doar acatistele verificate din punct de vedere dogmatic și ne exprimăm rezerva cu privire la site-urile și aplicațiile care conțin sute de acatiste.

Câteva dintre avantajele acestei aplicații:acatistier

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Funcție de căutare rapidă după cuvinte din titlu,
  • Adăugare acatiste favorite,
  • La pornire se afișează automat ultimul acatist lecturat în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

chrismon

Cartea de rugăciuni este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresahttps://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.cartederugaciuni

În era tehnologiei moderne este necesar să existe cartea de rugăciuni sub forma unei aplicații mobile. În acest fel, creștinul preocupat de mântuirea sufletului său o are neîncetat asupra sa, acasă, la servici sau pe drum.

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea și sprijinul Ieroschim. Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.

Câteva dintre avantajele acestei aplicații:cartea-de-rugaciuni

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Căutare după cuvinte din titlu,
  • Adăugare rugăciuni favorite,
  • La pornire se afișează automat ultima rugăciune lecturată în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta),
  • Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

chrismon

Viețile Sfinților este de acum disponibilă pe telefoane și tablete Android. Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.vietilesfintilor

Viețile Sfinților din această aplicație au ca sursă cele 12 volume „Viețile Sfinților” apărute între anii 1991 și 1998 la Editura Episcopiei Romanului și Hușilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) și apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august).

Textul a fost adus la grafia curentă și corectat cu spellchecker-ul de limba română pentru a elimina artefactele provenite din scanarea textului original pe hârtie. Este posibil ca unele secțiuni să necesite încă modificări. Timpul de citire s-a estimat folosind o viteză medie de citire (de pe ecran LCD) de 180 de cuvinte / minut.

Aplicația a fost creată cu binecuvântarea părinților athoniți de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

vietile-sfintilorCâteva dintre avantajele acestei aplicații:

  • Textele sunt disponibile offline (nu necesită conexiune la Internet pentru vizualizare),
  • Afișare rapidă a textului corespunzător Sfântului zilei curente,
  • Funcție de căutare rapidă după cuvinte din titlu,
  • Adăugare texte favorite,
  • La pornire se afișează automat ultimul text lecturat în sesiunea anterioară,
  • Zoom-in și zoom-out facil,
  • Mod zi/noapte,
  • Conținut adaptabil la orice dimensiune de ecran (face reflow automat, cu text justificat stânga-dreapta), Citire în modul „full screen”,
  • Design modern după ultimele recomandări Android (Material Design)

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Acatistul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 / 24 August)

Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 August)

Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul
Constantinopolului
(11 August)

După începutul obișnuit, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pe vrednicul păstor, Sfântul Nifon al Constantinopolului, Ierarhul cel minunat la Bisericii lui Hristos, cel ce, ca un luceafăr prea luminos a strălucit cu înţelepciunea şi cu smerenia pe toate laturile Ortodoxiei, să-l lăudăm după cuviinţă, ca pe un mărgăritar de mult preţ al Bisericii neamului românesc, zicându-i cu evlavie din adâncul inimii: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Icosul 1

Din tinereţile tale, Harul Duhului Sfânt te-a călăuzit să-ţi înfrumuseţezi viaţa şi lucrarea rugăciunii după poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept aceea, cu multă dragoste şi râvnă, luând crucea pe umeri, ai urmat Stăpânului Mântuitor, pentru care faptă te lăudăm, zicând:

Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, floare duhovnicească a ţinutului Dalmaţiei;
Bucură-te, mângâierea evlavioşilor tăi părinţi;
Bucură-te, purtătorul numelui Sfântului Nicolae, ocrotitorul tău;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău s-a făcut sălaş al Duhului;
Bucură-te, mlădiţă bună altoită în Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe ai iubit frumuseţile ortodoxiei;
Bucură-te, că luând Crucea ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a cuprins inima ta;
Bucură-te, minte luminată şi înţelepţită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al predaniilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 2-lea

Pătruns fiind de iubirea lui Hristos, încă din fragedă vârstă ai părăsit grija cea lumească şi îmbrăţişând viaţa smerită a monahilor, ai fost îmbrăcat în chip îngeresc. Pentru aceasta, ai mulţumit totdeauna lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ca o floare, care se deschide rodului, Sfinte Părinte Nifon, alegând să mergi pe calea virtuţilor, ţi-ai deschis sufletul spre lumina învierii, făcându-l să crească întru roadele Duhului Sfânt. De aceea, ca un purtător de Dumnezeu, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, mugur al sfinţeniei udat de apa vieţii;
Bucură-te, cămară care ţine roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;
Bucură-te, îndreptător al credinţei şi chip al blândeţelor;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi slugă credincioasă;
Bucură-te, smerit ascultător în mănăstirile Athosului;
Bucură-te, ucenic al pustnicului Antonie;
Bucură-te, următor şi împlinitor al pravilelor călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai hrănit sufletul cu înţelepciunea;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina învierii lui Hristos;
Bucură-te, lucrătorul virtuţilor mântuitoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 3-lea

Cunoscând mai marii cetăţii Tesalonicului înţelepciunea şi viaţa ta îmbunătăţită, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului lor, te-au chemat să fii întâistătător, păstor şi învăţător. Drept aceea, întru smerenie, ai primit această înaltă chemare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Îndreptător credinţei şi pildă de înţelepciune te-ai arătat păstoriţilor tăi, în cetatea Sfântului Dimitrie izvărâtorul de mir, Sfinte Ierarhe Nifon, vrednicule de laudă, căci învăţătura şi faptele tale au uimit chiar şi pe cei necredincioşi, numele tău făcându-se cunoscut în toate părţile Ortodoxiei. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt,
Bucură-te, sârguincios slujitor al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, înţelept luminător al credincioşilor ortodocşi;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, păstorul cel bun al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, învăţător şi tâlcuitor iscusit al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăţilor;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor şi sfătuitorul pustnicilor;
Bucură-te, stâncă neclătinată de zbuciumul lumesc;
Bucură-te, reazemul celor osteniţi şi ajutorul sărmanilor;
Bucură-te, bun chivernisitor al lucrurilor bisericeşti;
Bucură-te, iubitorule de pace şi dreptate pe pământ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 4-lea

Ca o făclie purtătoare de lumină din lumina Prea Sfintei Treimi s-a arătat slujirea ta arhierească în întunericului necunoştinţei, căci ca nimeni altul, între ierarhii timpului tău, te-ai ostenit a conduce neamurile către lumina învăţăturii Mântuitorului Hristos. Drept aceea, învăţând şi sfinţind pe cei binecredincioşi, mulţumeai pururea lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-ai primit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Fericite Ierarhe Nifon, numele tău şi faptele tale sfinte fiind cunoscute în toată Ortodoxia, Bunul Dumnezeu a binevoit ca să fii chemat la înalta slujire de patriarh al Constantinopolului, drept aceea, ca păstor al păstorilor şi vrednic şezător pe scaunul apostolesc te lăudăm zicând:

Bucură-te, următorul Sfinţilor Apostoli;
Bucură-te, fericit luminător al sfintei Ortodoxii;
Bucură-te, trimis al lui Hristos să păstoreşti Biserica Sa;
Bucură-te, propovăduitor şi cinstitor evlavios al Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, văpaie de rugăciune care arde spinii eresurilor;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, semănătorul cuvântului Evangheliei;
Bucură-te, glasul duhului vieţii în Biserica sfintei Înţelepciuni;
Bucură-te, unsul lui Hristos şi purtător de har dumnezeiesc;
Bucură-te, potir în care s-a turnat înţelepciunea cerească;
Bucură-te, învăţător, conducător al sfinţilor credincioşi;
Bucură-te, patriarh prea înţelept al Constantinopolului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 5-lea

Uneltirile şi vrăjmăşiile oamenilor răuvoitori te-au făcut să părăseşti scaunul apostolesc, suferind prigoană şi necazuri pe nedrept. Dar toate acestea le-ai răbdat şi le-ai biruit cu puterea rugăciunii către Hristos, cel ce a suferit împreună cu tine şi care niciodată nu te-a părăsit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cunoscută fiind viaţa ta curată şi plină de virtuţi, voievodul Radu cel Mare te-a chemat să fii povăţuitor al credincioşilor din Ţara Românească. Pentru aceasta înţelegând chemarea lui Dumnezeu pentru Grădina Maicii Domnului, Sfinte Părinte Nifon, ai primit să fii păstor strămoşilor noştri, care bucurându-se ţi-au cântat unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe binevenit în Ţara Românească;
Bucură-te, slujitor smerit în Biserica poporului român;
Bucură-te, învăţător statornic al dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, organizator iscusit al vieţii bisericeşti;
Bucură-te, îţi aduc mulţumire credincioşii din episcopiile Buzăului şi Râmnicului, înfiinţate de tine;
Bucură-te, povăţuitor blând al poporului binecredincios;
Bucură-te, podoabă de mult preţ a Ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, prieten al voievozilor şi al domnitorilor credincioşi;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor români;
Bucură-te, fericit rugător al plaiurilor străbune;
Bucură-te, apostol între apostolii neamului românesc;
Bucură-te, fericit povăţuitor al preoţilor şi călugărilor evlavioşi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 6-lea

Alergat-au la tine, ca la un păstor şi învăţător preaînţelept, clerul şi poporul cel iubitor de Hristos. Iar tu, Părinte, pe toţi i-ai povăţuit să aibă credinţă în Dumnezeu şi să ţină neschimbate dogmele şi Sfintele Tradiţii ale Bisericii drept măritoare, ca împreună cu îngerii să cânte cu vrednicie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nu te-ai cruţat, Părinte, să mustri cu asprime pe cei fără de lege care se îndepărtaseră de la poruncile lui Dumnezeu, pentru care ai suferit izgonire de la slujirea sfântă a Bisericii. Însă cu credinţă în Dumnezeu, retrăgându-te în singurătatea Muntelui Athos, te-ai rugat pentru cei ce te-au prigonit pe nedrept, drept aceia noi, minunându-ne de răbdarea ta, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe plin de răbdare şi iubire;
Bucură-te, că n-ai suferit călcarea poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, descoperitorul minciunii şi surpătorul intrigilor;
Bucură-te, luptător vrednic împotriva uneltirilor diavoleşti;
Bucură-te, Ierarhe mai puternic decât ameninţările omeneşti;
Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de adevărul dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai avut povăţuitor întru toate;
Bucură-te, străjer credincios şi statornic al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, sabie care taie înşelăcinea şi viclenia oamenilor;
Bucură-te, scut de apărare pentru cei nedreptăţiţi;
Bucură-te, liman celor aflaţi în primejdii şi necazuri;
Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 7-lea

Mustrat fiind de cuget şi temându-se să nu vină peste el mânia lui Dumnezeu pentru fapta sa, Radu cel Mare a voit să te readucă, Sfinte Nifon, în Ţara Românească; însă tu, Părinte, mistuit fiind de dorul rugăciunii neîncetate şi al liniştei, ai rămas în viaţa pustnicească mulţumind lui Dumnezeu şi cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ierarh plăcut lui Dumnezeu şi făclie duhovnicească, exemplu al rugăciunii curate şi vistierie neîmpuţinată de sfaturi ziditoare te-ai arătat, Sfinte Părinte, călugărilor şi pustnicilor Muntelui Athos, la care cu toţii alergau şi te cinsteau ca pe un călăuzitor duhovnicesc care revarsă roadele dragostei lui Hristos, zicând:

Bucură-te, ancoră tare şi nemişcată a dreptei credinţe;
Bucură-te, înger în trup, plin de lumină cerească;
Bucură-te, suflet înmiresmat de mireasma Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai fost învrednicit de darul rugăciunii inimii;
Bucură-te, mângâietorul şi povăţuitorul monahilor ascultători;
Bucură-te, cămară în care locuieşte Hristos;
Bucură-te, lauda vieţuitorilor Muntelui Athos;
Bucură-te, purtător de lumină necreată;
Bucură-te, cel prin ale cărui rugăciuni ispitele diavoleşti se risipesc;
Bucură-te, curăţitorul patimilor şi al răutăţilor omeneşti;
Bucură-te, defăimătorul lenevirii şi al vicleşugului;
Bucură-te, nădejdea celor greu ispitiţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 8-lea

Credinţa cea dreaptă păzind şi calea vieţii pământeşti săvârşind, Sfinte, Dumnezeu te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare. Drept aceea, Împăratul slavei, Hristos Mântuirorul nostru, te-a încununat şi te-a aşezat în ceata marilor dascăli ai lumii şi ierarhi, împreună cu care cânţi neîncetat în ceruri Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Dobândind Împărăţia cerurilor, Sfinte Ierarhe Nifon, te bucuri de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în toate ostenelile tale din Biserica Sa. Iar noi în Biserica slavei Sale cu bucurie îţi aducem unele ca acestea:

Bucură-te, prietene al Mântuitorului şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii şi locuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Patriarh al Bisericii aşezat de Hristos în ceata ierarhilor;
Bucură-te, văzătorule al feţei celei nevăzute a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lauda cuvioşilor şi bucuria mucenilor;
Bucură-te, lumina aprinsă din focul dumnezeirii;
Bucură-te, chip ajuns la măsura asemănării cu Dumnezeu;
Bucură-te, piatra tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, luceafăr strălucitor în lumina cea negrăită;
Bucură-te, cel ce urci din slavă în slavă în Dumnezeu;
Bucură-te, că Hristos Se oglindeşte în chipul tău;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 9-lea

După mutarea ta la cele veşnice, nu după multă vreme, monahii mănăstirii Dionisiu, unde te-ai săvârşit întru Domnul, Sfinte Părinte, au scos sfintele tale moaşte care s-au arătat pline de putere dumnezeiască şi izvorâtoare de tămăduiri, pe care le-au aşezat cu evlavie spre închinare, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fericitul Voievod Neagoe Basarab, ucenicul tău, auzind că sfintele tale moaşte au fost preamărite de Dumnezeu, cu osârdie a trimis solie să le aducă în Ţara Românească pentru a ridica blestemul înaintaşilor săi. Drept aceea, sfintele tale moaşte, fiind aşezate pe mormântul voievodului Radu cel Mare şi, după multe rugăciuni şi privegheri, toţi au cunoscut că ai iertat de cel ce te-a prigonit. Iar noi minunându-ne de o rânduială ca aceasta, zicem:

Bucură-te, următorul în iertare al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, semn al dragostei trimis de Dumnezeu credincioşilor;
Bucură-te, casa împăcării şi pacea oamenilor;
Bucură-te, bun îndrumător şi povăţuitor al fericitului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, că prin sfintele tale moaşte aduci pace şi linişte în sufletele noastre;
Bucură-te, că te rogi lui Hristos pentru neamul românesc;
Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate;
Bucură-te, împodobitorul duhovnicesc al catedralei Craiovei cu creştetul tău;
Bucură-te, că Biserica Olteniei se bucură de grija şi ajutorul tău;
Bucură-te, îţi aduc credincioşii şi monahii care poartă numele tău;
Bucură-te, lumină pentru neamuri şi bucurie pentru popoarele ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 10-lea

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, zicea oarecând în glas de rugăciune proorocul David, că pe tine, Sfinte Ierarhe, cel ales dintre fiii oamenilor, te-a chemat să fii Ierarh cinstit şi preţuit de preoţi, monahi şi credincioşi, pentru care cu toţii veselindu-ne duhovniceşte ne uimim de strălucirea ta pe care ai primit-o de la Dumnezeu, unde, împreună cu îngerii cânţi Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Fiind aşezat de Dumnezeu în ceruri în ceata ierarhilor şi odihnindu-te de ostenelile tale în lumina cea negrăită a Prea Sfintei Treimi nu uita, Părinte Sfinte, pe cei ce cinstesc cu evlavie, aici pe pământ, sfântă pomenirea ta şi întru bucuria inimii îţi cântă:

Bucură-te, rugătorule neîncetat la Dumnezeu pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, Sfinte, cinstit între sfinţii neamului românesc;
Bucură-te, foc al Ortodoxiei şi stâlp al Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, icoana ierahilor şi a preoţilor cucernici;
Bucură-te, pacea călugărilor şi liniştea sihaştrilor;
Bucură-te, sfetnic de lumină pentru toţi credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, uşă deschisă către sfânta spovedanie;
Bucură-te, povăţuitor către Sfânta Împărtăşanie;
Bucură-te, izvor duhovnicesc care adăpi spre viaţa veşnică;
Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc cei asupriţi pentru dreptate;
Bucură-te, îndulcirea celor ce-ţi cer ajutorul în necazuri şi întristări;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 11-lea

Cu ce cuvinte te vom lăuda pe tine, Sfinte Ierarhe Nifon, cel ce te-ai asemănat pe pământ cu îngerii, vieţuind mai presus de om; propovăduitorul Evangheliei Mântuitorului Hristos, cinstitorul adevărat al Maicii lui Dumnezeu, cel ce ai fost întâi şezător pe scaunul apostolilor, frumuseţea mucenilor şi cuvioşilor, slujitor îndumnezeit de Duhul Sfânt, care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Gura ta ce grabnică spre învăţătură, răsunând în urechile înţelenite de patimi, deşteaptă sufletele învârtoşate de păcate şi le face sârguincioase să înţeleagă tainele lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Nifon, de Hristos cuvântătorule nu înceta să te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne trezească şi pe noi la lucrarea faptelor bune, ca să te lăudăm zicând:

Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru cei ce se ostenesc în aspră nevoinţă;
Bucură-te, izbăvitorul de întristare şi dătătorul bucuriei;
Bucură-te, părinte pentru cei orfani şi oropsiţi;
Bucură-te, sprijinul bătrânilor şi reazemul săracilor;
Bucură-te, risipitorul furtunilor şi aducătorul de roadă pământului;
Bucură-te, înţelept povăţuitor al tinerilor;
Bucură-te, dezlegătorul blestemelor şi al farmecelor;
Bucură-te, călăuzitorul conducătorilor noştri pe calea adevărului;
Bucură-te, întruchiparea faptelor bune şi al virtuţilor;
Bucură-te, turnul din care se vede lumina lui Hristos;
Bucură-te, arhipăstor cinstit în toată Ortodoxia;
Bucură-te, apărător statornic al canoanelor şi dogmelor credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 12-lea

Cel ce în ceruri străluceşti în ceata ierarhilor, iar pe pământ eşti podoaba poporului celui bine credincios, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite Nifon, roagă pe Dumnezeu să ne dăruiască harul său pentru a ajunge şi noi la împlinirea virtuţilor ca împreună cu tine să-I cântăm cântarea sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Harul Duhului Sfânt cere nouă de la Tatăl ceresc, Sfinte, ca să se reverse peste noi pentru a putea lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde mâna ta spre ajutorul nostru, împacă viaţa noastră, Părinte Ierarhe, ca să nu pierim în vâltoarea ispitelor ce ne împresoară, ci, bucurându-ne să-ţi zicem:

Bucură-te, râule al lui Dumnezeu cel plin de apele harului;
Bucură-te, vasului Duhului şi minte veghetoare;
Bucură-te, cunoscătorul teologiei şi al înaltei cugetări;
Bucură-te, icoană luminată de razele dumnezeirii;
Bucură-te, minte înţeleaptă şi gură de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, fulger care luminezi toate laturile Ortodoxiei;
Bucură-te, rugătorule înaintea Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, lauda şi darul Bisericii Ortodoxe Române;
Bucură-te, ocrotitorul Târgoviştei şi al Argeşului;
Bucură-te, bucuria poporului românesc ortodox;
Bucură-te, ajutorul nostru în ziua judecăţii;
Bucură-te, mijlocitorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 13-lea

O, întru tot fericite, Sfinte Ierarhe Nifon, primeşte această puţină rugăciune ce ţi-o aducem din inimă curată; izbăveşte-ne de boli, de primejdii, de moarte năpraznică şi de toate ispitele diavoleşti. Roagă, Sfinte, pe Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele noastre, iar la sfârşitul vieţii noastre, să ne primească în Împărăţia Sa cerească unde toţi sfinţii se veselesc, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic din nou
Icosul 1: „Din tinereţile tale…” şi
Condacul 1: „Pe vrednicul păstor…”
şi otpustul

Sursa: Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2008, pp. 31-46.
Textul acestui Acatist a fost alcătuit de Comisia Liturgică şi Teologică a Arhiepiscopiei Târgoviştei, sub conducerea Înalt Prea Sfinţitului Părinte dr. Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, revizuit de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăoanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, corectat şi îndreptat de Prea Sfinţitul Irineu Slătineanul, secretarul comisiei speciale pentru canonizarea Sfinţilor Români.

Sursa online:  Acatistul Sfântului Ierarh Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti.

Vezi și:

Dionisiu. Mormantul Patriarhului Nifon al C-tinopolului (2), interior

Acatistul Sfintei Treimi

The_Hospitality_of_Abraham

După obişnuitul început se zic

Condacele şi icoasele.

Condacul I

Împărate al veacurilor, şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi de Sfântul Botez întru numele Tău cel întreit sfânt, deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt.

Icosul I

Arhanghelii şi îngerii, începătoriile şi puterile, scaunele şi domniile, stând înaintea scaunului slavei Tale, nu pot a vesti mărimea desăvârşirilor Tale. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, acoperindu-şi feţele, cu frică şi cu dragoste grăiesc unii către alţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Iar noi ca unii ce suntem pământ şi ţărână cu lesnire ar fi mai ales a iubi tăcerea, însă pentru ca să nu ne arătăm neaducători aminte şi nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă şi cu dragoste grăim unele ca acestea:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Cel ce unul eşti, acelaşi ieri, astăzi şi în veac;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând întru fiinţă pe cele ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce pogori până la iad şi iarăşi ridici;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cerci inimile şi rărunchii oamenilor; Cel ce numeri stelele şi lor tuturor numele le dai;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, ale Cărui toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte şi totodată şi dorite;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce răsplăteşti păcatele părinţilor asupra fiilor, miluieşti şi ajuţi din neam în neam ;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 2-lea:

Văzându-Te pe Tine Isaia pe scaun înalt şi preaînălţat a grăit: O! ticălosul de mine, că om fiind şi buze necurate având, am văzut pe Domnul Savaot cu ochii mei; iar când cărbunele cel de foc purtat de înger s-a atins de buzele lui, cu curăţie Te lăuda pe Tine, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu. Deci, o, Preasfântă Treime, arde cu focul Dumnezeirii Tale spinii fărădelegilor noastre celor multe, ca să cântăm Ţie cu inimă curată: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Înţelegerea cea neînţeleasă căutând să o înţeleagă, marele între prooroci Moise, a zis: arată-mi mie faţa Ta! Însuţi cunoscut să Te văd pe Tine. Iar Tu ai zis către dânsul: spatele Meu vei vedea, dar faţa Mea nu se va arăta Ţie; că nu va vedea omul faţa Mea şi să fie viu. Dar nouă , deşi nevrednici fiind, ai binevoit a Te arăta pe Tine în faţa Unuia-Născut Fiului Tău; pentru aceasta cu mulţumire grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti dragostea cea cu văpaie arzătoare a serafimilor şi înţelepciunea cea pururea luminată a heruvimilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Împăratul cel mai presus de scaunele cereşti şi Domnul cel adevărat al domniilor celor mai presus de lume;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti tăria cea nebiruită a puterilor cereşti şi atotputernice Stăpânitorule al stâpâniilor celor înalte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bunavestire cea plină de bucurie a arhanghelilor şi propovăduirea cea fără tăcere a îngerilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti începutul a toată începerea începătoriilor celor înţelegătoare şi a tuturor puterilor cereşti, Atotţiitorule poruncitor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai nemurire şi petreci în Lumina cea neapropiată; iar cu aleşii Tăi, ca şi cu nişte prieteni, faţă către faţă vorbeşti;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 3-lea:

Cu puterea cea nespusă a puterniciei Tale, toate le ţii; cu cuvântul înţelepciunii Tale celei neurmate, toate le chiverniseşti; şi cu Duhul gurii Tale, toate le înviezi şi le faci a se bucura. O, Cel în trei sori a toate Făcătorule, Tu ai măsurat cerul cu dreapta şi pământul cu palma, Care porţi şi hrăneşti toată făptura, toate pe nume le chemi; şi nu este nimeni ce poate a se tăinui de puternicia dreptei şi a vederii Tale. Pentru aceasta împreună cu toate puterile cele de sus şi de jos, cu umilinţă căzând, cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având toată zidirea slujitoare poruncii Tale, pretutindeni arăţi urmele proniei şi ale desăvârşirilor Tale celor neurmarate; pentru aceasta cele nevăzute ale Tale, şi puterea cea pururea fiitoare şi Dumnezeirea, de pe făpturi cugetându-le le vedem; pentru care cu mirare şi cu bucurie grăim unele ca acestea:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, puternice Făcătorule al celor văzute şi nevăzute, şi Chivernisitorule cel cu dragoste îmbelşugată al celor de acum şi al celor viitoare;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce din patru stihii ai alcătuit făptura şi cu patru timpuri ai încununat cununa anului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit soarelui să lumineze ziua, şi luna cu stelele să lumineze noaptea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce scoţi vânturile din vistierii; Cel ce îmbraci cerul cu nori şi trimiţi ploaie şi rouă spre răcorirea căldurii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce încingi dealurile cu bucurie şi văile cu veselie; Cel ce împodobeşti crinii ţarinii şi încununezi câmpiile cu roade;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce trimiţi hrană puilor de corbi şi adăpi toate fiarele câmpului şi trimiţi îndurările Tale peste toate lucrurile Tale;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 4-lea:

Vifor având înăuntru eresul cel pierzător de suflete, al doilea Iuda, Arie nebunul, s-a lepădat de Tine, Fiul lui Dumnezeu, a fi unul din Sfânta Treime; Iar noi, deşi pe un Ipostas al Tatălui, altul al Fiului şi altul al Sfântului Duh numim, însă o Dumnezeire în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, deopotrivă puterea, de o fiinţă slava, cu inima şi cu buzele mărturisim şi, cu Lumina cea întreit luminătoare în baia sfântului Botez luminaţi fiind, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, unui Dumnezeu ne închinăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzind păstorii şi învăţătorii sfintei biserici pe Arie, ca o fiară cumplită intrând în turma cea cuvântătoare a lui Hristos şi răpind oile de la adevărata mărturisire a dreptslăvitoarei credinţe, adunându-se în Niceea la sobor, au mărturisit pe Hristos Dumnezeu, iar nu făptură; Şi deopotrivă Tatălui pe Fiul şi pe Sfântul Duh cinstindu-I, cu glas ca de tunet au grăit:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeule Părinte şi Dumnezeule Fiule şi Dumnezeule Duhule Sfinte, unul adevăratul Dumnezeu, iar nu trei dumnezei;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Părinte nezidit şi Fiule nezidit şi Duhule Sfinte, Unule împreună nezidit, iar nu trei îndeosebi nezidiţi
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru: Părinte, Cel ce ai născut pe Fiul mai înainte de veci; Fiule, Cel ce Te-ai născut fără de ani din Tatăl;Duhule Sfinte, Care din veac purcezi de la Părintele, dar nu Te naşti;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru: Părinte, Care ne-ai chemat pe noi dintru nefiinţă; Fiule Cel ce ne-ai răscumpărat pe noi cei căzuţi prin Crucea Ta; Duhule Sfinte, Cel ce sfinţeşti şi înviezi pe toţi cu darul Tău;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit a întemeia în duhul, în sufletul şi în trupul nostru cortul cel cu trei părţi spre a Ta sălăşluire, şi nu l-ai lăsat pe el întru noi până în sfârşit a se strica prin păcat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus semnul fiinţei Tale celei în trei Ipostasuri peste toate lucrurile Tale în lumea aceasta văzută şi în cea nevăzută;
Sfânt , Sfânt ,Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 5-lea:

Treime cea fără de început şi a toate făcătoare, zidindu-ne pe noi după chipul şi asemănarea Ta, ai poruncit nouă a face cele plăcute înaintea Ta; Iar noi ticăloşii voia noastră cea rea iubind-o, făgăduinţele sfântului Botez am lepădat şi chipul Tău l-am întinat.Deci acum iarăşi alergăm la Tine şi ne rugăm: trimite nouă darul Tău, scoate-ne pe noi din mâna vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, şi ne mântuieşte pe noi cu judecăţile pe care le ştii, ca în vecii vecilor să cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzând înţelegerea, care covârşeşte desăvârşirile Tale şi nespusele faceri de bine către fiii cei săraci ai lui Adam, că tot cel ce crede cu adevărat întru Tine, Dumnezeul cel în trei Ipostasuri, cel mort cu duhul se înviază, cel întinat cu ştiinţa se curăţeşte şi cel pierdut se mântuieşte; Deci cu minte mulţumitoare, cu inimă mulţumitoare şi cu buze de mulţumire zidite de Tine, plecând genunchii, grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai hotărât în sfatul Tău cel în trei Ipostasuri a zidi pe om, şi în trupul lui cel luat din ţărână, suflare de viaţă din gura Ta ai insuflat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce în faţa lui Adam cu chipul şi cu asemănarea Ta, pe noi, pe toţi ne-ai cinstit şi bunătăţilor raiului moşteni ne-ai făcut;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciune ne-ai înălţat pe noi mai presus decât cele văzute, şi pe toată făptura cea de jos sub picioarele noastre ai supus-o;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai dăruit nouă pomul vieţii spre hrană, şi cu darul nemuririi ne-ai îmbogăţit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe strămoşii noştri, cei care au călcat porunca, nu i-ai părăsit nici după greşeală, ci întru nădejdea mântuirii în preajma Edenului i-ai sălăşluit.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai scos şi pe noi din pântecele maicii noastre, şi cu darul Evangheliei, după naştere, ne-ai sfinţit;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 6-lea:

Propovăduitorul dreptăţii şi râvnitorul sfântului Tău nume, Ilie cel prealuminat, chemat fiind de înger, a stat pe Muntele Horeb; deci s-a făcut mai întâi vânt mare şi tare, risipind munţii, apoi s-a făcut cutremur mare şi foc arzător; ci nu întru acestea Te-a văzut pe Tine. Iar după foc, glas de vânt subţire, şi acolo Te-a văzut; deci acoperindu-şi faţa cu cojocul, cu veselie şi cu frică a grăit: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Răsărit-ai Lumina cunoştinţei cele cu trei Raze strălucitoare a Dumnezeirii Tale la toată lumea; gonit-ai toată rătăcirea cea idolească, Dumnezeule cel în trei Ipostasuri şi Doamne; iar pe tot neamul omenesc din întunericul cel mare al păgânătăţii, întru lumina cea minunată a Evangheliei l-ai adus, prin care noi cei luminaţi, slăvind atotputernică a Ta pronie grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pierdut până în sfârşit cu apele potopului toată făptura cea stricată prin păcat, şi în faţa lui Noe ai înnoit tot neamul omenesc;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai despărţit pe părintele credincioşilor Avraam din amestecarea limbilor, şi în seminţia lui ai întemeiat adevărata Biserică;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai scos pe poporul Tău din Egipt, l-ai hrănit pe el cu mană în pustie şi l-ai dus în pământul în care curge lapte şi miere;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit cu Duhul Tău pe prooroci, şi printr-ânşii în mijlocul lui Israel ai păzit credinţa în Răscumpărătorul cel făgăduit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pedepsit pe poporul Tău cel ce greşise, prin robia Babilonului, după sfârşitul căreia, iarăşi ai poruncit a se zidi Ierusalimul;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai arătat pe Macabei statornici până la moarte în credinţa şi predaniile cele părinteşti; iar pe biserica cea de sub Lege, ca pe o mireasă până la venirea iubitului Mire, ai păzit-o întreagă;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 7-lea:

Vrând a arăta mărimea dragostei şi a milostivirii Tale celei către neamul omenesc cel căzut, când s-a plinit vremea, ai trimis pe Cel Unul-Născut Fiul Tău, Care, născându-se din Fecioară, S-a supus Legii, pentru ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; Care, petrecând pe pământ ca un om şi răscumpărându-ne pe noi prin crucea Sa, S-a înălţat la cer, de unde, împlinind făgăduinţa, a trimis nouă pe Preasfântul Duh, ca să cântăm toţi: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Minunată în adevăr şi nouă minune ai arătat, Minunatule întru cele înalte Doamne, când după trimiterea Preasfântului Duh peste aleşii ucenici şi apostoli, i-ai trimis pe ei la propovăduire în toată lumea , ca să vestească numele cel mare al Preasfintei Treimi, şi să aducă toate neamurile la ascultarea credinţei. Pentru aceasta, minunându-ne de puterea şi lucrarea cuvintelor lor, cele insuflate de Dumnezeu, cu bucurie grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai ales pe cele neputincioase, de neam slab şi nebăgate în seamă ale lumii, ca să ruşineze pe cele tari, mărite şi înţelepte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai întărit nenumărate cete de mucenici, ca prin nenumărate chinuri şi omorâri să fie pecetluit adevărul Evangheliei şi puterea darului lui Hristos;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce prin semnul Crucii ai plecat inima marelui Constantin cel întocmai cu apostolii, şi prin acela ai pus sfârşit cumplitelor prigoniri asupra creştinilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai întărit Biserica, prin cele şapte Soboare a toată lumea, ca şi cu şapte stâlpi, a purtătorilor de Dumnezeu părinţi, şi de învăluirile eretice nevătămată ai păzit-o;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai dăruit învăţătorilor celor de Dumnezeu înţelepţiţi şi marilor nevoitori ai bunei cinstiri, ca unor prealuminate stele, pe tăria Bisericii a străluci;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai povăţuit şi pe stăpânitorul împărăţiei romanilor Constantin, la lumina credinţei celei adevărate, şi prin acela ai izbăvit toată lumea de înşelăciunea multei necredinţe;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 8-lea:

Străin şi minunat, la stejarul lui Mamvri, Te-a văzut Avraam pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, adică trei bărbaţi văzând, ca şi către unul a grăit: Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu trece pe robul Tău. Deci Celor trei, Care i s-au arătat în trei feţe: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, iar unuia Dumnezeu întru o fiinţă, până la pământ s-a închinat, grăind: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul pretutindenea eşti, şi totdeauna purtător de grijă pentru zidirea Ta, nu numai cu tăria nemăsuratei puterii Tale, ci şi cu bogăţia cea atotlucrătoare; iar nouă, precum a zis Fiul Tău, ca şi perii capului toţi sunt număraţi la Tine, ca nici unul dintr-înşii să nu cadă fără voia Ta. Pentru aceasta, nădăjduind spre pronia Ta, cu îndrăzneală şi cu dragoste grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit ca tot neamul omenesc să se împartă în seminţii şi neamuri şi fiecăruia din ele I-ai rânduit locul şi timpul vieţuirii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, prin Care împăraţii împărăţesc şi cei puternici fac dreptate şi păzeşti pe aleşii Tăi ca lumina ochiului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, din Care izvorăşte toată înţelepciunea şi înţelegerea, toată tăria şi puterea, toată sănătatea şi frumuseţea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce rânduieşti războaie şi iarăşi le opreşti pe ele; Cel ce încununezi cu biruinţa arma ce poartă dreptate, iar pe cea nedreaptă, chiar în mijlocul biruinţelor mai înainte o hotărăşti spre sfărâmare;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce faci semne pe cer şi pe pământ, trimiţi foc, boli şi foamete asupra oamenilor, ca să nu rătăcească ei până în sfârşit din căile Tale cele drepte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înalţi pe cei smeriţi pe pământ şi îi pui să şadă cu domnii poporului Tău; iar pe cei mândri îi nimiceşti ca să nu se afle locul lor;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 9-lea:

Toată firea, sus şi jos, neîncetat Te slăveşte pe Tine Făcătorul cel preaveşnic şi Dumnezeu: în cer unii cântă zi şi noapte: Sfânt, Sfânt, Sfânt, iar alţii cununile lor le pun la picioarele Tale, iar noi pe pământ împreună cu toată făptura, ca cei împodobiţi cu chipul slavei tale celei de o fiinţă, Ţie ne rugăm şi de la Tine aşteptăm mare şi bogată milă, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Ritorii cei mult-vorbitori, deşi mult se ostenesc cu mintea a ispiti despre taina Preasfintei Treimi, dar nu pot a înţelege cum este un Dumnezeu de o fire, însă în trei desăvârşite feţe, iar noi întru aceasta credem şi mărturisim, dar cum, nu o cercăm. Şi nenumăratele faceri de bine cele către noi ale Fiecăreia din cele trei dumnezeieşti Feţe bine ştiindu-le, cu credinţă şi cu mulţumire grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai rânduit cu dreaptă judecata Ta nouă tuturor a ne întoarce în pământul din care suntem luaţi şi în ziua Învierii iarăşi a ne scula;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce mai înainte ai hotărât soarelui, lunii şi stelelor să se întunece oarecând, iar pământului şi tuturor celor ce sunt pe el cu foc a se lămuri, pentru ca în locul lor să se arate cer nou şi pământ nou, întru care petrece dreptatea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai rânduit ziua în care vor sta înaintea Ta la judecată toate seminţiile şi neamurile, ca să-şi ia fiecare plată după faptele sale;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce vei zice drepţilor în ziua răsplătirii: veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care păcătoşii cei care nu s-au pocăit cu frică atunci vor auzi: duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făgăduit ca Biserica Ta să o păzeşti neclintită până la sfârşitul lumii, spre a nu fi ea biruită nici de porţile iadului;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 10-lea:

Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai arătat la râul Iordanului Preasfântă şi Dumnezeiască Treime: Tatăl în glas din cer mărturisind pe Fiul cel iubit; Fiul în chip omenesc primind Botezul de la rob şi Duhul Sfânt pogorându-Se în chip de porumbel peste Cel ce se boteza. Deci întru numele a unui Dumnezeu, însă în trei Feţe: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ne-am învăţat a lumina cu Botezul pe tot omul ce vine în lume, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Împărate preaveşnice,  Care răsari soarele peste cei buni şi peste cei răi; Cel ce iubeşti pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi miluieşti, spală necurăţia noastră cea sufletească şi trupească; binevoieşte a face în noi locaşul Tău, deşi nevrednici robi ai Tăi suntem. Pierde gândurile noastre cele necurate, şterge faptele cele necuvioase, îndreptează limba noastră spre a vorbi cele plăcute înaintea Ta, pentru ca, cu inimă şi cu buze curate, cu umilinţă să grăim unele ca acestea:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, despre Care ceata Apostolilor învederat vorbeşte şi către Care soborul proorocilor pururea priveşte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pe Care ceata mucenicilor cu dumnezeiască cuviinţă Îl mărturiseşte şi oastea preacuvioşilor numele Tău cel sfânt Îl slăveşte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pentru Care mulţimea pustnicilor neîncetat suspină şi de la Care nevoinţele pustniceşti se încununează;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Căruia ierarhii şi păstorii Bisericii aduc cântare de mulţumire; iar învăţătorii lumii spre a noastră mântuire prin El teologhisesc.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunea cea pentru noi şi mijlocirea tuturor sfinţilor, iar mai ales a Preasfintei Fecioare, Care îşi întinde mâinile sale către Tine pentru noi;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, îngrădeşte-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri şi goneşte de la noi duhurile cele rele de sub cer;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 11-lea:

Toată cântarea ce se aduce Ţie nu poate a-Ţi aduce mulţumirea cuvenită pentru toţi şi pentru toate, Dumnezeule Cel slăvit în Treime; căci nu se află nici minte, care să poată a se întinde cu cugetul către mulţimea îndurărilor Tale celor asupra noastră ; nici cuvânt care cu vrednicie să le povestească; însă pentru toate cele văzute de noi şi care ni se dau nouă, fie Ţie, Preasfântă Treime, mulţumire de la noi, cinstea şi slava pe care Tu însăţi le ştii că ar fi vrednice şi plăcute de slava Ta; deci noi închinându-ne Ţie, cu smerenie şi cu dragoste cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Luminătorule cel în trei Sori, ca un dătător de lumină Te-ai arătat, în făgăduinţele Tale, nouă celor ce suntem întru întunericul necunoştinţei despre soarta noastră cea viitoare; cu mulţumire însă Te mărturisim, ca măcar de una din fericirile cele prevestite de Unul-Născut Fiul Tău să ne învredniceşti pe noi; pentru care acum cu umilinţă şi cu dragoste grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai gătit aleşilor Tăi bunătăţile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pe Care toţi cei curaţi cu inima Te vor vedea precum eşti şi Te vor cunoaşte precum Tu însuţi îi cunoşti pe ei;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, întru Care toţi cei flămânzi şi însetaţi vor afla dreptate, pe saţiul ce niciodată nu se împuţinează;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care făcătorii de pace fii iubiţi se vor chema, ca cei ce sunt următori Unuia – Născut Fiului Tău, Celui ce pe toate le-a împăcat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, întru care cei blânzi vor moşteni pământul, iar cei săraci cu Duhul se vor învrednici de Împărăţia cerului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făgăduit veşnică plată celor ce miluiesc şi nesfârşită bucurie celor ce plâng;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 12-lea:

Preasfântă Treime, dă-ne nouă darul Tău cel atotputernic; primeşte mărturisirea păcatelor noastre înaintea slavei Împărăţiei Tale; caută la suspinurile noastre, trimite-ne nouă duhul umilinţei şi al îndurărilor, pentru ca să ne învrednicim, cu suflet şi cu inima curată, fără de osândă a grăi către Tine pe pământ, precum grăiesc îngerii în cer: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântând Pronia Ta cea iubitoare de oameni, Te slăvim pe Tine toţi, Treime fără de început; credem întru unul Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt; că pe altul afară de Tine Dumnezeu nu ştim, către Tine cădem şi Ţie ne rugăm, zicând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, dă-ne nouă ajutor ca să nu ne temem de nici un rău, spre apărarea vieţii noastre şi spre a nu ne înfricoşa de nici un vrăjmaş.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce mântuieşti pe păcătoşii cei ce se pocăiesc, deci mântuieşte-ne şi pe noi mult păcătoşii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înmulţeşti mila Ta tuturor, înmulţeşte-o şi asupra noastră şi ne miluieşte pe noi că neputincioşi suntem;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, prelungeşte-ne nouă tuturor vremea vieţii spre a ne pocăi şi nu ne osândi pe noi spre tăiere ca pe smochinul cel neroditor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne pe noi de ispitele ce ne împresoară: de lume, de trup şi de diavol şi ne întăreşte în credinţa şi dragostea cea către Tine;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, învredniceşte-ne pe noi a Te vedea faţă către faţă şi a intra în cămara Ta cea luminoasă la nunta Mielului;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 13-lea:

O, Preasfântă, de viaţă făcătoare, nedespărţită şi a toate făcătoare Treime: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Unule, Adevăratule Dumnezeu şi Făcătorul nostru, primeşte această de acum mulţumire a noastră; trimite-ne nouă darul şi puterea din înălţimea sfântului Tău locaş, ca, toate poftele trupeşti călcându-le, să vieţuim întru toată buna cinstire şi curăţie, până la sfârşitul vieţii noastre, pururea lăudând preasfânt numele Tău şi cântând : Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori. După aceea se zice iarăşi Icosul I : Arhanghelii şi îngerii … şi Condacul I : Împărate al veacurilor … şi otpustul. Apoi se citesc aceste rugăciuni:

Rugăciune către Dumnezeu – Tatăl

Atotputernice Stăpâne, înţelepte şi atotbunule Doamne, Născătorule cel fără de început al Fiului celui dintru o fiinţă născut şi purcezător al Sfântului şi celui de viaţă făcătorului Tău Duh, Veşnic şi pururea fiitor; Însuţi pricinuitorule de purcedere, a Cărui mărire este nemărginită, slava nespusă şi milostivirea nemăsurată; Cel ce ne-ai adus pe noi din nefiinţă şi ne-ai cinstit cu chipul Tău cel preascump; Care ne-ai dăruit nouă nevrednicilor nu numai a Te cunoaşte pe Tine şi a Te iubi, dar încă ce este mai scump, că şi Tată a Te numi pe Tine ne-ai învrednicit. Mulţumim Ţie, Dumnezeule al milostivirii şi al îndurărilor, Cel ce nu ne-ai lăsat pe noi, cei ce am călcat porunca Ta, în mijlocul păcatului şi în umbra morţii, ci ai binevoit a trimite pe pământ, pentru mântuirea noastră, pe Unul-Născut Fiul Tău, prin Care şi veacurile s-au făcut, ca prin întruparea Lui şi prin patimile Lui cele înfricoşătoare, de chinuirea diavolului şi din stricăciunea morţii să ne izbăvim. Mulţumim Ţie, Dumnezeule al dragostei şi al puterilor, că după înălţarea la cer a Preascumpului nostru Mântuitor, ai trimis şi pe Preasfântul Tău Duh peste aleşii Lui ucenici şi apostoli, pentru ca prin puterea propovăduirii lor celei de Dumnezeu insuflate pe toată lumea s-o lumineze cu lumina cea curată a Evangheliei Tale. Deci Însuţi, iubitorule de oameni, Stăpâne, ascultă acum rugăciunea cea smerită a nevrednicilor fiilor Tăi, că aşa precum ne-ai zidit pe noi numai pentru bunătatea Ta şi ne-ai răscumpărat pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi după milostivirea Ta cea neasemănată; fiindcă din faptele noastre nici urmă de pocăinţă nu avem, ci dreapta răsplătire şi despărţire de prealuminată faţa Ta ne aşteaptă. Că, dacă şi pentru tot cuvântul în deşert se va cere de la noi răspuns în ziua judecăţii şi a răsplătirii, pentru nenumăratele noastre fărădelegi, cu care am greşit înaintea Ta, apoi, ce răspuns vom da noi, săracii, în ziua aceea? Pentru aceasta foarte întristându-ne despre îndreptarea urmărilor noastre numai spre a Ta bunătate, care covârşeşte toată mintea şi cuvântul, alergăm, având-o pe aceea ca temelie tare a nădejdii, ne rugăm Ţie: Greşit-am, curăţeşte-ne pe noi, Doamne; nelegiuit-am, iartă-ne, Stăpâne; mâniatu-Te-am, milostiveşte-Te, îndelung-Răbdătorule. Şi păzeşte mai ales mintea, ştiinţa şi inima noastră de răutăţile lumii; Izbăveşte-ne pe noi şi ne mântuieşte de viforul cel mult învăluitor al patimilor şi al căderilor în păcatele cele de voie şi cele fără de voie, cele ştiute şi neştiute; Şi ne îndreptează pe noi la limanul cel lin al credinţei, al dragostei şi al nădejdii vieţii celei veşnice. Adu-Ţi aminte, Doamne, de noi, întru mila Ta; Dăruieşte-ne nouă toate cererile cele spre mântuire, iar mai ales viaţă curată şi fără de prihană; învredniceşte-ne pe noi a Te iubi pe Tine şi a ne teme din toată inima noastră şi a face voia Ta cea sfântă; Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeul nostru eşti, şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Dumnezeu – Fiul

Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mântuirea noastră ai binevoit a Te întrupa şi moarte a pătimi; iar acum şi cu preacuratul Tău trup la cer de-a dreapta împreună cu Tatăl şezi şi toată lumea o cârmuieşti, nu ne uita cu milostivirea Ta pe noi, cei ce suntem jos şi de multe ispite şi mâhniri fiind ispitiţi, care măcar că suntem cu totul întinaţi şi nevrednici, însă întru Tine, Mântuitorule şi Dumnezeul nostru, credem şi pe alt mijlocitor şi nădejde a  mântuirii nu ştim. Deci, dă-ne nouă, Preabunule Răscumpărătorule, ca totdeauna să ne aducem aminte de câte chinuri ale sufletului şi ale trupului Tău a fost trebuinţă ca să împaci dreptatea cea veşnică a Părintelui Tău pentru păcatele noastre; şi cum Te-ai pogorât de pe cruce până la iad, cu preacurat sufletul Tău, ca să ne izbăveşti pe noi de puterea chinuirii iadului. Iar aducându-ne aminte de aceasta, să ne păzim de pofte şi de păcate, care au fost pricină de înfricoşătoare patimi şi de moartea Ta; şi să iubim dreptatea şi virtutea, care sunt mai plăcute Ţie decât tot darul cel adus de noi. Deci, ca Cel ispitit după toate, Preabunule, singur ştii cât este de mare slăbiciunea duhului şi a trupului nostru şi cât de puternic şi viclean este vrăjmaşul nostru, care umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită; pentru aceasta nu ne lipsi pe noi de ajutorul Tău cel atotputernic; ci fii de-a pururea cu noi, păzindu-ne şi acoperindu-ne, povăţuindu-ne şi întărindu-ne, bucurând şi veselind duhul nostru. Iar noi alergând la sânul dragostei şi al îndurării Tale, toată viaţa noastră cea vremelnică şi veşnică Ţie să o dăm, Stăpânului nostru, Răscumpărătorului şi Domnului; Pe Care din adâncul sufletului Te rugăm, ca să ne faci pe noi cu judecăţile pe care le ştii, fără de împiedicare a trece calea aceasta întunecoasă a vieţii pământeşti şi a ajunge la cămara cea dumnezeiască a Ta, pe care ai făgăduit a o pregăti celor ce cred în numele Tău şi urmează dumnezeieştilor Tale învăţături.

Rugaciune către Dumnezeu – Duhul Sfânt

Împărate ceresc, preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; Nepărtinitorule izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împarţi precum voieşti; Prin care şi noi nevrednicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi; Vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi. Aşa, o, Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşărtăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine a face şi ce se cuvine a lepăda. Îndreptează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu însuflarea Ta cea dătătoare de roua văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi chipul cel preascump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, goneşte-l de la noi; Şi ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbănogite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci; şi aşa, ferindu-ne de tot păcatul, şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Rugaciune către Preasfânta Treime

Preasfântă Treime, Stăpânie de o fiinţă, pricinuitoare a tot binele; Ce vom răsplăti Ţie pentru toate câte ne-ai dat nouă, păcătoşilor şi nevrednicilor, pe care mai înainte de a ne naşte noi în lume le-ai rânduit şi pentru toate cele ce ne dai fiecăruia din noi în toate zilele şi pentru cele ce ai gătit nouă tuturor în veacul cel viitor? Deci se cuvenea pentru atâtea binefaceri şi îndurări, să mulţumim Ţie nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, păzind şi împlinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre şi cu obiceiurile cele rele în nenumărate păcate şi fărădelegi ne-am aruncat. Pentru aceasta, cei ce suntem necuraţi şi întinaţi, nu numai că nu îndrăznim a ne arăta înaintea preasfintei feţei Tale celei întreit strălucitoare, ci nici preasfânt numele Tău a-l chema, de nu ai fi binevoit Însăţi Tu spre a noastră mângâiere a ne vesti nouă: că pe cei drepţi şi curaţi iubeşti, iar pe păcătoşii care se pocăiesc îi miluieşti şi cu milostivire îi primeşti. Deci, caută, o, Dumnezeiască Treime, din înălţimea sfintei slavei Tale, asupra noastră, mult-păcătoşilor; şi bunăvoinţa noastră, în loc de fapte bune o primeşte şi ne dă nouă duhul pocăinţei celei adevărate; ca urând tot păcatul, întru cuvioşie şi dreptate până la sfârşitul vieţii noastre să petrecem, făcând voia Ta cea sfântă şi slăvind cu cuget curat şi cu fapte bune preadulcele şi preaîncuviinţat numele Tău.  Amin.

Foto:  Ospitalitatea lui Avraam / Sf. Treime, autor necunoscut, aprox. 1375 – 1400

Rugăciunea părintelui Petroniu

avva Petroniu & George Crasnean

Rugăciunea părintelui Petroniu

L’am întrebat odată pe avva cum şi pentru ce să mă rog ca să mă fac mai bun. Şi a răspuns bătrânul: „Roagă’te să poţi face bine duşmanilor tăi!”…

Foto credit & text George Crasnean

Troparul Sfântului Cuvios Porfirie Kavsokalivitul (2 decembrie)

ths-eyboias-ton-gonon

Glasul 1, Podobie Locuitor pustiului

Pe cel născut în Evia, lauda întregii lumi, pe tainicul teologiei, adevăratul prieten al lui Hristos, pe Porfirie să-l cinstim credincioşii, pe cel plin de harisme din copilărie. Căci slobozeşte pe cei demonizaţi şi vindecă pe cei bolnavi, pe cei ce cu credinţă strigă: Slavă celui ce ţi-a dat putere, Slavă Celui ce te-a sfinţit, Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, tâlcuită de avva Petroniu Tănase

Rugaciunea-Sf-Efrem-Siriul-255x300Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul! Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul! Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă! Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă! (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)

Părintele Petroniu Tănase (1914-2011)

Legată de vremea Postului Mare, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este o rugăciune scurtă, dar plină de putere şi bogăţie duhovnicească, cum numai marele părinte Efrem Sirul „alăuta Duhului Sfânt”, putea să o alcătuiască.

Tipicul prevede să fie rostită având ochii trupeşti şi mâinile ridicate în sus, cu ochii minţii înălţaţi către Dumnezeu, cu umilinţă, cu lacrimi şi cu frică de Dumnezeu, însoţită de metanii şi închinăciuni, după rânduiala cunoscută.

Rostită astfel, cu înţelegere şi simţire, ea preface şi înnoieşte întreaga viaţă sufletească. Stăruind asupra cuprinsului ei, vom descoperi o întreagă teologie a pocăinţei, încât cu dreptate această rugăciune este numită „Rugăciunea pocăinţei”.

Rugăciunea se rosteşte la toate cele şapte laude: Vecernie, Pavecerniţă, Miezonoptică, Utrenie, Ceasuri şi Obedniţă; în total, de nouă ori în curgerea unei zile şi de opt ori când se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, întrucât rămâne partea de vecernie la care se rosteşte de obicei rugăciunea. Numerele opt şi nouă, de câte ori se zice rugăciunea, ne duc cu mintea la cele nouă cete îngereşti şi la veacul viitor, simbolizat prin numărul opt, vrând parcă să ne spună că numai pocăinţa ne poate învrednici de viaţa fericită a vieţii veşnice şi de traiul împreună cu îngerii.

Rugăciunea are trei părţi bine deosebite. În prima parte, ne rugăm lui Dumnezeu: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie”. În partea a doua: „Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale”. Şi încheiem: „Aşa, Doamne, dăruieşte-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti, în vecii vecilor. Amin”. Deci pe de o parte ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de patru duhuri rele, de patru patimi, iar pe de alta, cerem să ne dăruiască patru duhuri bune, patru virtuţi.

Observăm că Sfântul Efrem, înşirând cele două feluri de patimi şi de virtuţi, le numeşte pe toate deopotrivă „duhuri”: duhul trândăviei, duhul curăţiei…. Cum să înţelegem oare aici cuvântul „duh”?

În privinţa duhurilor rele, lucrul este simplu. Izvorul a toată răutatea este duhul răutăţii, care „umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8) şi lupta noastră trebuie să o ducem împotriva „duhurilor răutăţii din văzduh” (Efes. 6, 12). Patimile care înrobesc pe om nu sunt altceva decât semnul înfrângerii omului în lupta sa cu aceste puteri vrăjmaşe. De aceea, Sfinţii Părinţi obişnuiesc să numească „duh” nu numai pe „duhul răutăţii”, pe diavolul, ci şi lucrarea lui, zicând deopotrivă: „duhul trîndăviei”, sau „dracul trîndăviei” şi „duhul lăcomiei” sau „dracul lăcomiei” etc. Acest fel de a vorbi al Părinţilor este mai cuprinzător şi ne ajută să înţelegem mai deplin cum stau lucrurile. O patimă este mai mult decât o îmbolnăvire a sufletului, estecăderea în robia unei puteri vrăjmaşe, care ne stăpâneşte cu silnicie, ne luptă neîntrerupt, urmărindu-ne moartea veşnică. În dosul fiecărei patimi se ascunde puterea vrăjmaşă a diavolului.

„Îngerii stau mai aproape de cei ce se curăţă cu postul”

Dar de ce, în prima parte a rugăciunii, rugăm pe Dumnezeu să nu ne dea cele patru duhuri rele? Oare Dumnezeu ne dă trândăvia, mânia, patimile? Fireşte că nu! Uneltirile drăceşti sunt pline de viclenie şi puterea lui nespus de mare şi nimeni n-ar putea scăpa de ele dacă Dumnezeu nu le-ar îngrădi neîngăduindu-i să războiască pe om mai presus de puterile sale. De aceea, când zicem: „duhul trândăviei, al grijii de multe… nu mi-l da mie”, ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne lase să cădem în robia patimii trândăviei, să nu lase pe dracul trândăviei să ne stăpânească.

Dacă prin duhurile patimilor înţelegem pe draci, atunci prin duhurile virtuţilor: al curăţiei, al smereniei, trebuie să înţelegem pe duhurile cele bune, pe îngeri? Este adevărat că şi îngerii necontenit ne ajută la savârşirea binelui, dacă nu-i îndepărtăm cu păcatele, precum auzim la utrenia din Lunea brânzei: „îngerii, păzitorii vieţii noastre stau mai aproape de cei ce se curăţă cu postul”. Totuşi, Sfinţii Părinţi, când este vorba de virtuţi, nu vorbesc niciodată ca în cazul patimilor; nu zic adică „îngerul curăţiei”, „îngerul smereniei” etc, cum zic dincolo: „dracul lăcomiei”, „dracul mândriei”. Deci, cele patru duhuri bune nu sunt îngeri, ci altceva.

Ştim că la Sfântul Botez, omul se leapădă de satana şi se îmbracă cu Hristos; se face locaş al Duhului Sfânt şi primeşte putere să se facă fiu al lui Dumnezeu (Ioan 1, 12). Are întru sine seminţele tuturor virtuţilor, „darurile Botezului”, ale Mirungerii, şi omului nu-i mai rămâne decât să dea lucrarea cea din afară, prin împlinirea poruncilor, ca să crească omul cel nou, născut din Sfântul Botez. De aceea, Sfinţii Părinţii zic că viaţa duhovnicească este o desfăşurare a acestor puteri, o „actualizare a darurilor Botezului şi Mirungerii”. Virtuţile deci, fiind lucrarea Sfântului Duh din om, sunt numite şi ele „duhuri”, ca şi izvorul din care curg. Aşa numeşte şi proorocul Isaia darurile Sfântului Duh zicând: „duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului…” (Isaia 11, 2-3). Deci, cele patru duhuri bune: duhul curăţiei, al smereniei şi celelalte nu sunt îngeri, ci daruri ale Sfântului Duh şi ne rugăm lui Dumnezeu ca ele să nu rămână nelucrătoare în noi.

O simplă privire asupra celor două şiruri de „duhuri” ne ajută să înţelegem un lucru foarte însemnat pentru viaţa duhovnicească: duhurile răutăţii se află în afară de noi, deci şi răul este în afară. Duhurile virtuţilor, darurile Sfântului Duh, izvorul binelui se află înăuntrul nostru. Spre rău ne îndeamnă nişte puteri străine de noi; spre bine avem puteri proprii, puterea dumnezeiască din noi. Deci, este mai uşor a face binele decât răul. De aici şi marea răspundere pe care o are omul înaintea lui Dumnezeu şi osânda grea pentru săvârşirea răului.

Cu rost a pus Sfântul Efrem, mai întâi duhurile răutăţii şi în al doilea rând duhurile virtuţilor; pentru că nu putem lucra virtutea, dacă nu ne-am curăţit mai întâi de patimi.

Vorbind despre patimi, Sfinţii Părinţi ca: Efrem Sirul, Ioan Scărarul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin şi mulţi alţii, arată că numărul lor este foarte mare; că în fruntea lor stă iubirea de sine; că neştiinţa, uitarea şi nepăsarea sunt proptelele tuturor patimilor; că din acestea curg cele şapte patimi capitale din care se răsfiră apele mocirloase şi otrăvite ale tuturor celorlalte patimi. Este firesc deci, să ne întrebăm de ce din această mare mulţime, Sfântul Efrem a ales numai patru patimi şi de ce anume pe acestea, mai ales că ele nu se află printre cele mai vătămătoare. Răspunsul la această nedumerire îl vom avea după ce ne vom opri în scurt la fiecare din cele patru duhuri ale răutăţii.

4 duhuri ale răutăţii

Duhul trîndâviei. Făcut după chipul lui Dumnezeu şi menit să ajungă asemenea lui Dumnezeu, omul este rânduit pentru lucrare de la început, când a fost pus în Eden, ca „să-l lucreze şi să-l păzească” (Facere 2,15). După izgonirea din rai, lucrarea omului este îndreptată, îndeosebi, spre agonisirea celor trebuitoare vieţii: hrană, îmbrăcăminte, locuinţă. Fără de acestea nu poate trăi; de nevoie trebuie să lucreze că nu poate trăi în lenevire. Deci, nu de această trândăvie se roagă Sfântul Efrem să fie izbăvit, ci de trândăvia mult mai vătămătoare a nelucrării poruncilor lui Dumnezeu; lucrarea acestora, precum am mai spus, fiind condiţia creşterii omului celui nou născut din Sfântul Botez, al dobândirii asemănării cu Dumnezeu. Prin pilda talanţilor, Mântuitorul ne învaţă că puterile Sfântului Duh, care sălăşluiesc în om sunt foarte mari (un talant cântăreşte peste 40 de kg) şi pot duce pe om la cea mai înaltă desăvârşire; şi dacă nu toţi ajung la aceeaşi măsură sau nu ajung deloc, se datorează trândăviei omului. Aceasta este direct potrivnică dezvoltării omului duhovnicesc, este refuzul propriei sale creşteri, închircirea în nedesăvârşire. Lumea întotdeauna a osândit pe leneş. Solomon îl trimite să ia pildă de la harnica furnică (Pilde 6, 6), iar Apostolul porunceşte că „cine nu munceşte, nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10). De aceea, şi Sfântul Efrem pune trândăvia în fruntea celor patru duhuri pătimaşe, ca una care este piedică a toată fapta bună şi potrivnică celei mai înalte chemări a omului.

Duhul grijii de multe, spun Sfinţii Părinţi, este însemnul împătimirii de cele materiale, cleiul care ne ţine lipiţi de cele pământeşti. El este strâns legat şi urmează duhului trândăviei. într-adevăr, negrijindu-se de lucrarea duhovnicească, omul îşi caută o mincinoasă împlinire, răspândindu-se în cele din afară, în grija de multe, în grija de cele viitoare, cum să-şi agonisească cele plăcute şi cum să scape de cele dureroase — căutarea plăcerii şi fuga de durere fiind, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, grija permanentă a omului împătimit. Pe bogatul din Evanghelie, căruia îi rodise ţarina şi se grijea cum să-şi asigure roadele pentru mulţi ani, Mântuitorul îl numeşte „nebun” (Luca. 12,20). „Luaţi aminte, ne îndeamnă Domnul, să nu se îngreuieze inimile voastre cu… grijile lumii” (Luca 21, 54).

Răspândindu-ne în cele din afară, grija de multe este potrivnică vieţii duhovniceşti şi ne îndepărtează de Dumnezeu. Dumnezeu este unime desăvârşită şi omul nu se poate întâlni cu El decât dacă îşi reface unitatea sa sufletească, prin întoarcerea în sine, adică prin pocăinţa şi prin intrarea în cămara cea mai dinăuntru, adică prin rugăciune; căci împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru (Luca 17, 21). Dimpotrivă, răspândirea în grija de multe ne întâlneşte cu diavolul, care este fărâmiţare, mulţime, „legiune”.

Părinţii duhovniceşti necontenit ne îndeamnă să ne agonisim „fărăde-grijade toate”, singura grijă îndreptăţită să ne stăpânească fiind grija de răspunsul la înfricoşata judecată, grija de mântuire. Dacă trândăvia face nelucrător harul din om, grija de multe face pe om netrebnic acestei lucrări, punându-1 pe calea potrivnică mântuirii.

Duhul iubirii de sine, al iubirii de stăpânire, este altceva decât stăpânirea cea rânduită de Dumnezeu, faţă de care tot omul trebuie să se supună (Rom. 13, 1). Este un duh al răutăţii, o înţelegere strâmbă a purtării omului faţă de aproapele, un abuz asupra lui, folosindu-l ca unealtă şi mijloc de profit personal. Mântuitorul Iisus Hristos arată că acest duh este al paginilor şi cu totul străin de duhul Evangheliei, învăţând astfel pe ucenicii săi: „Cine dintre voi vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru; şi cine dintre voi vrea să fie întîi, să vă fie slugă. Precum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 25). Ceea ce a şi arătat cu fapta, spălând picioarele ucenicilor şi dându-şi viaţa pentru mântuirea noastră. De unde înţelegem că adevărata stăpânire nu este profitoare, ci slujitoare; slujire a aproapelui cu dragoste, până la dăruirea vieţii pentru mîntuirea lui. Omul are o mare valoare, este „chipul lui Dumnezeu” şi valorează cât însuşi „chipul” pe care îl poartă; este răscumpărat cu scump sângele Mântuitorului Hristos şi valorează cât preţul acestui sânge. De aceea, slujirea omului este o mare cinste, pentru că este slujirea lui Dumnezeu însuşi. „Ceea ce aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei mai mici, Mie Mi-aţi făcut”, va zice Domnul la înfricoşata judecată (Matei 25, 40), Slujirea aproapelui este o poruncă evanghelică, faptă de mare cinste, desăvârşită cale de mântuire. Duhul de stăpânire, care înjoseşte pe om şi-l coboară în rândul lucrurilor, ne lipseşte dintr-o dată de toate aceste trei. El este strâns legat de duhul grijii de multe. Într-adevăr, când toată grija omului este îndreptată spre cele materiale, este firesc ca şi omul să fie transformat în unealtă sau bun material, care nu valorează mai mult decât profitul pe care-l aduce.

Grăirea în deşert, zice Sfântul Ioan Scărarul, este scaunul slavei deşarte, semn al nepriceperii, urmarea îmbuibării şi necurăţiei, pierderea umilinţei şi întunecarea rugăciunii (Cuv. 11). Este o irosire a celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului, şi prefacerea lui în prilej de păcătuire şi pierzare. Cuvântul omenesc are o mare şi tainică putere, aduce cu el ceva din fiinţa celui pe care îl rosteşte. Dacă cuvântul lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi, şi cuvântul omului este omul însuşi. „Dacă vrei să ştii ce este în inima omului, zic Sfinţii Părinţi, ia aminte la cele ce spun buzele lui”. Vorbăria şi pălăvrăgeala arată un lăuntru stricat, care duce la stricarea altora; lipseşte cuvântul de tainica lui putere, îl face cuvânt fără de preţ De aceea Mântuitorul ne spune că: „pentru tot cuvântul deşert pe care îl vor grăi oamenii, vor da seama în ziua judecăţii” (Matei 12, 36). Sfinţii Părinţi, temându-se de marea răspundere a cuvântului, au iubit şi lăudat tăcerea mai mult decât vorbirea. „Pentru că am vorbit, zice Cuviosul Arsenie, adesea m-am căit; iar pentru că am tăcut, niciodată”. Cuviosul Agaton trei ani a purtat o piatră în gură pentru a deprinde tăcerea, iar Sfântul Isaac Sirul zice că „tăcerea este graiul veacului viitor”. Chiar şi vorbirea despre cele duhovniceşti este păgubitoare, când este prea multă. Spune şi înţelepciunea poporului: „vorba este de argint, iar tăcerea de aur”.

Dacă luăm acum aminte la cele patru duhuri ale răutăţii, observăm două lucruri de mare însemnătate. În primul rând, vedem că ele se leagă unele de altele, formează un fel de povârniş pe care alunecă omul stăpânit de ele. Din trândăvie şi din negrija de mântuire, omul dă în mincinoasa lucrare a răspândirii în grija de multe; din aceasta, dă în duhul de stăpânire, nesocotind pe aproapele, şi coborând în iadul lucrurilor; iar de aici ajunge şi la nesocotirea sa proprie prin degradarea cuvântului, în grăirea în deşert.

cuviosul-efrem-sirulDar legătura dintre cele patru duhuri rele este şi mai organică, precum vom vedea îndată.

Sfinţii Părinţi ne arată că o condiţie de bază pentru sporirea duhovnicească este să ne păzim conştiinţa neprihănită din patru părţi. Faţă de Dumnezeu, silindu-ne necontenit la împlinirea poruncilor Lui; faţă de aproapele, ferindu-ne de tot lucrul potrivnic dragostei de aproapele; faţă de sine, folosind bine darurile primite de la Dumnezeu, şi faţă de lucruri, folosindu-le potrivit cu rostul pentru care au fost create, adică numai pentru trebuinţă şi cu înfrânare.

Or, dacă luăm bine seama, cele patru patimi ne vatămă conştiinţa din toate aceste patru părţi. Trândăvia ne vatămă conştiinţa faţă de Dumnezeu, ca una care se împotriveşte lucrării harului din noi; grija de multe vatămă conştiinţa faţă de lucruri, pe care le întrebuinţăm spre pierzarea şi nu spre mântuirea noastră; iubirea de stăpânire, care nesocoteşte pe om vatămă conştiinţa faţă de aproapele, iar grăirea în deşert vatămă conştiinţa faţă de sine, prin irosirea marelui dar dumnezeiesc al cuvântului. Astfel, cele patru patimi arată o stare de îmbolnăvire generală a sufletului, o strâmbare a purtării omului faţă de tot ceea ce-l înconjoară; faţă de Dumnezeu, faţă de lucruri şi faţă de sine. Omul nepăsător de mântuire, răspândit în grija de multe, asupritor de aproapele şi slobod la limbă, este chipul acestei îmbolnăviri sufleteşti, chipul omului robit de păcat. Deşi mântuirea este un lucru personal al fiecăruia, totuşi omul nu şi-o lucrează de unul singur, ci în strânsă legătură cu Dumnezeu şi restul făpturii: aproapele şi lucrurile. Mântuirea sau pierzarea sa depinde de felul purtării sale faţă de ceilalţi. Cele patru duhuri rele, strâmbând purtarea omului faţă de lumea din afară de el, îi taie orice putinţă de mântuire. Nu-i greu de înţeles pentru ce Sfântul Efrem s-a oprit numai la aceste patru duhuri.

Dimpotrivă, care sânt trăsăturile sufletului sănătos, o vedem în partea a doua a rugăciunii Sfântului Efrem, în care cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, asupra cărora ne oprim acum.

„Duhul curăţiei, al răbdării şi al dragostei”

Duhul curăţiei nu trebuie luat ca simplă curăţie trupească de păcatele desfrânării. Curăţia este prima treaptă a nepătimirii, starea sufletului curăţit de patimi, gata pentru lucrarea virtuţilor. „Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?” ziceau evreii în robia babilonică, pe care tâlcuindu-o Părinţii, ne învaţă că nu putem aduce nici un rod de faptă bună câtă vreme ne aflăm în robia patimilor. De aceea şi pune Sfântul Efrem curăţia în fruntea tuturor celorlalte virtuţi, ca una ce stă la începutul vieţii virtuoase.

Duhul gândului smerit este prima sămânţă răsărită pe ogorul curăţiei. Este o aşezare în starea firească a existenţei noastre pământeşti în faţa lui Dumnezeu. Pe de o parte, făpturi slabe şi neputincioase, „ca iarba şi ca floarea ierbii” (Ps. 102); „statul meu ca o nimica înaintea Ta”, zice David (Ps. 38); pe de altă parte, pe toate — şi însăşi existenţa noastră — avându-le primite în dar de la Dumnezeu. „Ce ai, să nu fi primit?” ne întreabă Apostolul (1 Cor. 4, 7), pentru a încheia: „Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt” (1 Cor. 15, 10). De aceea, Sfinţii Părinţii ziceau că smerenia este a se socoti omul pe sine mai prejos decât toţi oamenii şi chiar decât cele necuvântătoare, şi a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele sale cele bune.

Duhul răbdării este a doua sămânţă care creşte pe ogorul curăţiei. Căci dacă omul se smereşte şi-şi recunoaşte păcatele, îşi dă seama că este vrednic de nenumărate pedepse din partea lui Dumnezeu. Şi nu numai de pedepse pământeşti, ci şi de muncile veşnice, ca o slugă leneşă care nesocoteşte poruncile Domnului său şi rabdă cu bucurie toate necazurile, suferinţele şi încercările, fiind încredinţat de cuvântul Domnului că „în lume necazuri veţi avea” (Ioan 16, 33) şi că „cu multe scârbe trebuie să intrăm întru împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1, 22); şi numai „cine va răbda până în sfârşit acela se va mântui” (Matei 24,13). Sfinţii Părinţi, îndemnându-ne cu cuvântul apostolesc că „pătimirile de acum nu sunt vrednice de slava pe care a gătit-o Domnul celor ce-L iubesc pe Dânsul”, ne îmbărbătează cu făgăduinţa că „puţină este osteneala şi veşnică odihna” (Cuv. Moise). Răbdarea curăţă, preface şi înnoieşte sufletul, precum zice un părinte din Pateric: „ceara de nu se va înfierbânta în foc ca să se înmoaie, nu se va putea întipări pecetea ce se pune pe ea, tot aşa şi omul. De nu va fi muiat de fierbinţeala focului scîrbelor, a ostenelilor, a bolilor, a suferinţelor şi a ispitelor, nu se poate întipări într-însul pecetea Sfântului Duh”.

Duhul dragostei este desăvârşirea şi încununarea tuturor celorlalte. Cine s-a împodobit cu curăţia, cu smerenia şi cu răbdarea, acela este iubitor de Dumnezeu şi de aproapele; a ajuns la dragostea are este plinătatea tuturor virtuţilor, care nu cade niciodată, care este izvor a tot binele. Căci în cine sălăşluieşte dragostea, însuşi Dumnezeu petrece, Care este dragoste (1 Ioan 4, 8). De aceea Sfântul Efrem o aşază în urma celorlalte, precum şi Sfântul Ioan Scărarul, pe cea din urmă treaptă a scării raiului, ca una care este mai mare decât toate virtuţile, carele cuprinde pe toate şi va dura şi în veacul ce va să vie.

Dacă cele patru patimi formau un povârniş de la trândăvie tot mai jos, apoi cele patru virtuţi sunt trepte suitoare de la curăţie până la Dumnezeu. Totodată, ele sunt potrivnice celor patru duhuri rele şi ne arată cum ne putem tămădui sufletul îmbolnăvit de ele. Curăţia vindecă sufletul îmbolnăvit de grăirea în deşert, smerenia însănătoşeşte legăturile cu aproapele, răbdarea ne scapă de împătimirea faţă de lucruri, iar dragostea vindecă nepăsarea de mântuire, prin recunoştinţă şi iubirea faţă de Dumnezeu. Pentru că la cel curat toate sunt curate, deci şi limba; cel smerit socoate pe aproapele mai bun decât pe sine; cel răbdător nu-şi pune nădejdea în lucruri, iar iubitorul de Dumnezeu se străduieşte necontenit să împlinească poruncile Lui.

Astfel, omul stăpân pe limbă, smerit, răbdător şi iubitor de Dumnezeu ne înfăţişează icoana curăţită de patimi a omului duhovnicesc. Dacă privim rugăciunea Sfântului Efrem Sirul cu lumina învăţăturii duhovniceşti a Sfântului Maxim Mărturisitorul, vom găsi un temei psihologic sufletesc şi mai adânc al ei.

Păcatul îmbolnăveşte pofta şi iuţimea, cele două puteri sufleteşti ale omului, scoţându-le din ascultarea faţă de minte şi punându-le în slujba simţurilor. Pofta, din dor aprins către Dumnezeu, devine poftă de trup, de lucruri şi de slavă deşartă; iar iuţimea, din tonic întăritor al poftei, devine mânie, furie împotriva aproapelui.

Cele patru patimi din rugăciunea Sfântului Efrem arată tocmai această îmbolnăvire a poftei şi iuţimii şi cădere a lor în slujba simţurilor. Grija de multe este semnul împătimirii de lucruri, iubirea de stăpânire arată boala mândriei, grăirea în deşert este semnul necurăţiei, iar trândăvia, nepăsarea, este propteaua care le sprijină pe celelalte. Însănătoşirea stă în procesul invers; adică scoaterea mâniei şi poftei din simţire şi punerea lor în slujba minţii. Curăţia vindecă pofta de trup, smerenia scapă de mândrie, răbdarea izgoneşte iubirea de avuţii, iar dragostea întoarce iuţimea la starea ei firească.

Încă o dată înţelegem cât de adâncă şi de temeinică este învăţătura duhovnicească a Sfântului Efrem, arătată prin alegerea celor două şiruri de „duhuri” din rugăciunea sa. Ele ne pun în faţă două icoane; aceea a omului stricat de patimi şi a omului înnoit prin virtute; starea păcătoasă în care ne aflăm noi şi de care ne rugăm lui Dumnezeu să ne scape şi starea duhovnicească spre care tindem, rugând pe Dumnezeu să ne-o dăruiască.

„Sfinţita doime”

Partea a treia a rugăciunii Sfântului Efrem: „Aşa, Doamne, dăruieşte-mi să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu…”, este o recapitulare într-o formă mai concisă a celor cerute în partea a doua.

Într-adevăr, vederea păcatelor proprii este un semn al smereniei; căci cel smerit nu se îngrijeşte decât de păcatele sale, şi cine se îngrijeşte de mântuire are destul de lucru pe ogorul sufletului său. „E o nebunie, zic Părinţii, să-şi lase cineva mortul său şi să meargă să-l plângă pe al altuia”. Tot aşa, neosândirea aproapelui este un semn al dragostei, care „îndelung rabdă şi este binevoitoare, nu se poartă cu necuviinţă şi nu gândeşte răul” (1 Cor. 13). Pentru că niciodată nu putem cunoaşte adevăratele pricini ale greşelilor altuia: slăbiciunea trupească, războiul diavolului, îngăduinţa lui Dumnezeu, şi nici nu ştim pocăinţa celui ce greşeşte. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să ne ferim de osândirea altuia şi să lăsăm toată judecata în seama lui Dumnezeu, Care cunoaşte cele ascunse.

Cele două mari virtuţi se întregesc şi se împlinesc reciproc, de aceea Sfântul Ioan Scărarul le numeşte o sfinţită doime. „Sfinţită doime, zice el, este dragostea şi smerenia; cea dintâi înalţă, iar cea de pe urmă pe cei înălţaţi îi sprijineşte şi nu-i lasă să cadă” (Cuv. 25, 37). Spre a arăta că această „sfinţită doime” este nedespărţită, Părinţii duhovniceşti le-au unit într-o singură denumire: „smerenia dragostei”, care este o laudă şi o podoabă a vieţii duhovniceşti, ca una care este plinătatea vieţii desăvârşite. Căci prin dragoste şi smerenie, omul a ajuns la asemănarea cu Însuşi Hristos, Care ne-a iubit cu o dragoste peste măsură şi S-a smerit pentru noi până la moarte.

pocainta-femeiiDupă rostirea rugăciunii cu cele trei metanii, câte una după fiecare parte, se fac 12 închinăciuni, până la pământ, la fiecare rugăciune zicând în taină unul din următoarele patru stihuri, care se repetă de trei ori:

1. Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!
2. Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!
3. Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!
4. Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!

Primul stih nu este altceva decît rugăciunea vameşului, care „stând departe… îşi bătea pieptul zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!” (Luca 18, 13) Este o rugăciune plină de căinţă care a înălţat pe vameşul cel smerit mai mult decât pe fariseul cel mândru. L-a înălţat pentru că şi-a recunoscut păcatele, smerindu-se şi neîndrăznind să ceară de la Dumnezeu milă; iar cel ce se smereşte, după cursantul Domnului, se va înălţa (Luca 18, 14).

În stihul al doilea cunoaştem rugăciunea leprosului, care „văzând pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat zicînd Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti” (Luca 5,12). Păcatul nu este numai o călcare de poruncă, ci şi o necurăţie, pentru că diavolul, începătorul şi unealta păcatului, este numit „necuratul”, o lepră care cuprindă în întregime pe om. La cine să alerge omul, dacă nu la Doctorul şi Tămăduitorul a toată neputinţa: „Doamne, numai tu poţi să mă curăţeşti, dacă voieşti, pe mine, păcătosul!” Iar Domnul răspunde: „Da, voiesc, curăţeşte-te!” (Luca 5, 13).

Stihul al treilea ne aduce aminte de rugăciunea psalmistului: „mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit… al Tău sunt eu, mântuieşte-mă” (Ps. 118). „E adevărat, recunosc că sunt păcătos, căzut, cuprins de lepra păcatului, însă nu întind mâinile la Dumnezeu străin, nu uit că sunt făptura lui Dumnezeu şi alerg la Cel ce m-a zidit şi Cel ce mă mântuieşte: „Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; afară de Tine pe altul nu ştim”; „Al tău sunt eu, mântuieşte-mă! Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!”.

Stihul cel din urmă merge mai departe: nu numai am păcătuit dar greşelile mele sunt fără de număr. „Nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta” (Ps. 142), zice psalmistul, şi chiar dacă ar trăi omul numai un ceas, zic părinţii, şi tot greşeşte. Întreaga noastră viaţă este un neîntrecut şir de păcate, de nesocotire a dumnezeieştilor porunci. De aceea Mântuitorul, între cele absolut necesare, ne-a învăţat şi cererea de iertare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre”. Să ne cerem iertare păcatelor, aşa cum ne cerem pâinea cea de toate zilele, căci avem nevoie de ea, cum avem nevoie de pâine. La fel şi Părinţii pustiei ne învaţă ca la tot cuvântul să zicem: „Iartă!” Să cerem iertare, dar cu iertarea aproapelului şi cu căinţa fiului risipitor. „Am greşit Doamne, la cer şi înaintea Ta; fără de număr am greşit, dar îmi pare rău că Te-am mâhnit. Mă căiesc şi mă rog de iertare; fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”!

Observăm că cele patru stihuri sunt străbătute de două simţăminte: pe de o parte apăsarea conştiinţei pentru păcatele săvârşite: sunt păcătos, întinat, am greşit fără număr; iar pe de alta, încrederea în milostivirea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu: miluieşte-mă, curăţeşte-mă, iartă-mă! Sunt cele două stări sufleteşti: teama şi nădejdea despre care spun Sfinţii Părinţi că necontenit trebuie să însoţească pe om pe calea mântuirii; fără să se lase prins de teamă, sau lipsit de nădejde, ci îmbinând mereu teama cu nădejdea (Cuviosul Petru Damaschin). Aceste simţiri au înălţat pe vameşul, au adus pe fiul risipitor la casa părintească, au deschis tâlharului uşile raiului.

Stihurile se repetă de trei ori. De trei ori, pentru că ne adresam lui Dumnezeu ca Treime: Tatălui, Care ne-a zidit; Fiului, Care ne-a adus iertarea prin moartea Sa, şi Duhului, Care ne curăţeşte de toate spurcăciunea. De trei ori, în semn de stăruinţă şi de angajare hotărâtă cu toate cele trei puteri sufleteşti: minte, poftă şi iuţime pe calea pocăinţei.

Ele se rostesc în tăcere, fiecare le zice pentru sine, fiindcă şi căinţa şi îndreptarea sunt lucruri personale, individuale, care se lucrează tainic în inima fiecăruia. După cele 12 închinăciuni, preotul, ca o pecetluire, rosteşte încă o dată rugăciunea fără întrerupere şi se încheie cu o metanie.

Aruncând acum o privire asupra întregii rânduieli de rugăciune a Sfântului Efrem, ce observăm? Mai întâi, ne uităm la chipul omului stricat de cele patru patimi şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele; privim apoi icoana omului înnoit prin cele patru virtuţi şi cerem să ni le dăruiască şi nouă şi să sporim pe această cale. După aceea, stăruim în rugăciune tăcută, smerindu-ne pentru neputinţele şi păcatele noastre şi cu mare nădejde în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu. Şi toate aceste simţiri le însoţim de metanii şi închinăciuni. Ce însemnează oare toată această rânduială de rugăciune?

Metania trupească, plecarea cu capul până la pămînt, este semnul văzut al pocăinţei: prin plecare mărturisim căderea noastră în păcate, starea în care ne aflăm; iar prin ridicare arătăm năzuinţa noastră spre izbăvirea de păcate, spre înnoire. Dar cuvântul „metanie” în înţelesul său de origine (metanoia) tocmai aceasta înseamnă: prefacere, schimbare, înnoirea minţii, lucrare de prefacere a omului de păcat, în omul cel nou, înduhovnicit, care se săvârşeşte prin pocăinţă.

Iată ce lucru minunat se cuprinde în această practică a rugăciunii Sfântului Efrem, însoţită de metanii: ceea ce spunem cu gura în rugăciune o arătăm totodată şi cu trupul, ne recunoaştem păcătoşenia în care ne aflăm şi cădem cu smerenie la pământ, dar ne ridicăm îndată, arătând dorinţa noastră hotărâtă de grabnică îndreptare.

E aici mai mult decât rugăciune, este însăşi lucrarea pocăinţei, care preface şi înnoieste pe om. E o prefacere reală, care ne duce cu mintea la prefacerea euharistică de pe Sfântul Prestol, Euharistia de pocăinţă a omului. Căci aşa precum la Sfânta Liturghie, prin chemarea de către preot a Sfântului Duh, pâine şi vinul aduse înainte se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, tot aşa şi aici, prin rugăciunea preotului care cere darurile Sfântului Duh – cele patru duhuri din rugăciune -, omul de păcat se preschimbă în om duhovnicesc, rugăciunea Sfântului Efrem fiind epicleza acestei Liturghii de pocăinţă. Şi precum epicleza euharistică este rugăciunea pe care Dumnezeu o împlineşte imediat, prefăcând darurile aduse, tot aşa şi epicleza pocăinţei, implorarea lui Dumnezeu cu smerenie, căinţă şi credinţă, este ascultată şi împlinită imediat. Ne-o adevereşte Sfânta Evanghelie. Vameşul a suspinat: „milostiv fii mie, păcătosul” şi degrabă s-a îndreptat; tâlharul pe cruce a strigat: „pomeneşte-mă Doamne” şi îndată a auzit: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”.

avva Petroniu Tanasa (6)Iată dar, că nevoinţde Sfântului şi Marelui Post sunt rugăciunea de pocăinţă la care aducem jertfă însăşi fiinţa noastră, pe care Dumnezeu primind-o, o tămăduieşte, o înduhovniceşte. Dar pentru că înnoirea omului, prefacerea lui nu se poate săvârşi dintr-o dată, ci treptat, puţin câte puţin, şi liturghia de pocăinţă se repetă de multe ori pe zi, fiecare din ele însă este un pas spre plinătate, o treaptă de desăvârşire.

Dacă Liturghia euharistică este liturghia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, liturghia pocăinţei este răspunsul omului la această dragoste, prin dăruirea sa totală în mâinile lui Dumnezeu, cu încredere deplină şi smerenie. Nu este aici o simplă asemănare. Existenţa şi realitatea liturghiei de pocăinţă o mărturiseşte şi însăşi tradiţia liturgică a Bisericii. Se ştie că după rânduiala Bisericii Ortodoxe, pe acelaşi altar nu se pot săvârşi două Liturghii într-o zi. Or, noi vedem că în toate zilele Sfântului Post, când se săvârşeşte Liturghia pocăinţei, Liturghia euharistică nu se săvârşeşte; Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite nefiind liturghie deplină, ci rânduiala pentru primirea Sfintelor Taine.

Încheierea rugăciunii Sfântului Efrem, cu cererea celei mai înalte desăvârşiri duhovniceşti, smerenia dragostei, ne mai spune ceva — că omul dacă s-a curăţit de păcat şi s-a înnoit prin pocăinţă, nu stă pe loc, ci sporeşte din putere în putere, până la măsura bărbatului desăvârşit în Iisus Hristos. Pocăinţa ne deschide calea cea nesfârşită a îndumnezeirii.

Sursa: Părintele Petroniu Tănase, „Doamne şi Stăpânul vieţii mele. Rugăciunea pocăinţei”, în Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984, pp. 570-581 via e-mail