Category Archives: 06. Mănăstirea Cutlumuș

Părintele Moise Aghioritul despre Duminica Tuturor Sfinților (prima după Rusalii)

Azi prăznuim Duminica Tuturor Sfinților, dar cine se mai gândește că scopul principal al vieții omului, în această viață și pe acest Pământ, este dobândirea sfințeniei? Cine se mai gândește că existăm pentru a deveni sfinți? Eșecul în a deveni sfinți constituie cea mai mare tragedie a existenței umane. Cum este văzută azi sfințenia? Cum ne raportăm la ea, cum o abordăm și cum o trăim? Cum putem să o găsim și să o pierdem, să o folosim și chiar să o exploatăm?

Sfințenia nu strivește personalitatea umană. Nu-i violează libertatea și voința, unicitatea și sacralitatea. Sfințenia nu este un demers teleghidat, nici un produs fabricat după același calapod. Mulți au o concepție greșită despre sfințenie. Sinaxarul, cel izvorâtor de mir frumos-mirositor, cuprinde foarte multe pilde, fiecare unică în felul ei, din toată lumea, de la Apus până la Răsărit; pilde cu sfinți bărbați și femei, tineri și bătrâni, oameni învățați și analfabeți, căsătoriți și necăsătoriți, clerici și mireni, de tipuri și caractere umane extrovertite sau introvertite etc.

Sfințenia, lucru dumnezeiesc și sacru, provoacă îndeobște sfântă teamă și venerație, admirație și atracție, dar trebuie să recunoaștem că uneori se împletește cu mitul, cu exagerarea și scoaterea ei din cadrul realității. Sfântul este văzut ca fiind cu totul rupt de orice lucru din lumea aceasta. Sursa sfințeniei, Sfințenia și Bunătatea în sine, este Dumnezeu. Sfințenia există doar prin participarea omului la Dumnezeu. Primii creștini erau numiți sfinți, pentru a li se aduce aminte de scopul vieții lor. Astăzi sfințenia este considerată ca fiind ceva îndepărtat, ceva din afara lumii și cu neputință de atins. Un dar anume pentru cei aleși, pentru aristocrația duhului. Sfințeniei i s-a dat o dimensiune moralistă, care nu definea la începuturi esența calității de creștin.

Sfințenia nu este un campionat, nu este o întrecere pentru întâietate, nu este o realizare suprafirească, nu este o ispravă fără precedent, nici atingerea unui record. Sfințenia nu vine cu reclame luminoase, cu aureolă de lumini sclipitoare, nici nu presupune demonstrații fantasmagorice de semne și minuni, nu are nevoie de publicitate, de difuzare și aplauze. Sfințenia iubește să trăiască în anonimat, în lipsă de slavă, în tăcere, pocăință și smerenie. Sfințenia este comuniunea cu Atotbunul Dumnezeu, nu este o ispravă omenească. Sfințenia este adevăratul echilibru, adevărata sănătate, relația esențială cu Dumnezeu. Sfințenia nu este altceva decât ascultarea de porunca lui Dumnezeu de a deveni sfinți, așa precum El este sfânt. Împlinirea vrerii lui Dumnezeu este sfințirea noastră.

Sfințenie înseamnă să Îl urmezi pe Hristos și în Ghetsimani, și pe Golgotha. Sfințenia nu se transmite, nu se dobândește doar prin lecturi și lungi discuții prin saloane. Ești chemat să dai sânge, ca să primești duh. Să te nevoiești cu stăruință și răbdare, pentru a birui fiara sălbatică a iubirii de slavă și de bani prin iubirea de Dumnezeu, iubirea de oameni, iubirea de frați, iubirea de fii și prin viața virtuoasă.

Sfinții, după cuvântul fericitului Părinte Iustin Popovici, reprezintă Evanghelia împlinită de-a lungul veacurilor, Sfinții sunt Hristos extins de-a lungul veacurilor. Sfinții ne-au arătat în fapt că virtuțile evanghelice sunt realizabile.

Mulți dintre pelerinii care vin azi în Sfântul Munte caută mari sfinți, ca să-și rezolve problemele. Cu alte cuvinte, pe Sfinți, pe Hristos și Biserica îi avem și îi vrem din pur interes, ca să petrecem bine, nederanjați de nimic, în această viață. Există azi o concepție magică despre sfințenie, despre sfintele Taine și Biserică. Acest lucru înseamnă, de fapt, transformarea Ortodoxiei într-o religie. Sfinții, ne spune Părintele Paisie Aghioritul, L-ar iubi pe Hristos chiar și dacă nu ar exista Raiul!…

Adevărata sfințenie, căci, din păcate, există și pseudo-sfințenia, nu este o chestiune cu faruri puternice, cu megafoane, lumini, zgomote și metode de seducție și promovare. Sfințenia se află tăinuită și în Athos, și la orașe, și la sate. Înflorește în taină, în smerenie și bunătatea celui cinstit, sincer, care îndură boala, lepădarea celorlalți, insuccesul, nenorocirea, judecata și ironiile altora și altele. Sfințenia poate reprezenta o minoritate și o excepție, însă ea există și acest lucru are o mare însemnătate pentru noi și este o mare nădejde.

Sursa online : pemptousia.ro

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Scurtă biografie a Părintelui Moise Aghioritul: Monahul Moise s-a născut în Atena, în 1952. A fost monah în Sfântul Munte peste 35 de ani. S-a ocupat cu aghiografia (vieţile sfinţilor), poezia, critica şi redactarea. Este autorul a 52 de cărţi şi a peste o mie de articole. Multe din lucrările lui au fost traduse în alte limbi, primind premii. A ţinut mute conferinţe, fiind invitat de mitropolii, universităţi şi diverse organizaţii, atât în Grecia, cât şi în străinătate. A fost referent în cadrul a peste 80 de congrese. A fost secretar şef al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. A fost redactor şef al periodicului aghiorit Protaton. Timp de peste 25 de ani a fost Starețul Caliviei Sfântului Ioan Hrisostom, ţinând de Schitul Sfântului Pantelimon al Cutlumuşului. Este considerat ca fiind cel mai prolific scriitor aghiorit contemporan. A plecat la Domnul pe 1 iunie 2014 din cauza unor afecțiuni cronice ale ficatului. (sursă mini-biografie: pemptousia.ro)

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a tipărit Slujba Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul


Vă reamintim că în zilele de 03 şi 04 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, între hotărârile sale, a adoptat şi înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie.

Vă anunțăm că în 2016 s-a tipărit Slujba Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Slujba a fost alcătuită de obștea Mănăstirii Suroti (Tesalonic, Grecia) și a fost aprobată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, fiind trimisă Patriarhiei Române prin adresa nr. 702/07.10.2015. Traducerea a fost efectuată de Arhim. Chiril Lovin și verificată de d-ra Maria-Iulia Rizeanu, din cadrul Comisiei patristice a Patriarhiei Române. 

Lucrarea poate fi achiziționată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile Cuvântul Vieţii (Calea Victoriei, Nr.28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro

Scurt cuvânt din Sfântul Munte la Postul Mare: „S-a copt vremea pentru o întoarcere la leagănul dragostei răstignite!”


Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face nici un pas spre o schimbare esenţială. Dietă severă ţine, dar post nu. La psiholog merge, la televizor stă cu orele, dar la duhovnic nu se duce, nici la biserică. Omul de azi nu vrea să dea şi el ceva, vrea doar să primească, fără osteneală şi fără nici o jertfă personală. Se teme să se privească pe sine în ochi. Sistematic fuge de sine însuşi. Se zbate în golul său lăuntric.

Postul Mare funcționează ca un aparat de radiografiere, ca un aparat fotografic, ca o oglindă. Într-un anume fel, nu-l dorim, tocmai pentru că ne va dezvălui realitatea noastră ascunsă.

Duhul consumului, al traiului uşor, al cugetului nesmerit nu îl lasă pe om să se elibereze de multe lucruri inutile care i-au umplut viaţa. Postul Mare este un popas în goana obişnuită a vieţii şi un prilej de transfigurare. Rugăciunea Cuviosului Efrem Sirul, care în toată această perioadă se spune de sute de ori la sfintele slujbe, ne îndeamnă să părăsim duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert şi să dobândim curăţie, gând smerit, răbdare şi dragoste. Această rugăciune frumoasă şi plină de înţeles se încheie cerând de la Dumnezeu: „dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile şi să nu osândesc pe fratele meu”. Să lăsăm, adică, bârfa, judecata celuilalt, critică aspră care neîncetat ne urmăreşte şi să ne îndreptăm asupra noastră înşine, corectându-ne greşelile.

Postul Mare urmăreşte să ne întoarcem către propriul sine şi contribuie la tămăduirea noastră de bolile duhovniceşti care ne întunecă mintea, ne îngreuiază şi ne amărăsc viaţa.

Dacă vom reuşi să ajungem la o anume măsură de autocunoaştere şi de pocăinţă, atunci Postul Mare nu va fi pentru noi o perioadă posomorâtă şi neroditoare, nu va fi un simplu răstimp plin de îndatoriri morale, ci un prilej de înmuiere a inimii noastre împietrite, care ne va duce la iubire de oameni şi de Dumnezeu.

Excesul de raţionalism al vremurilor grele pe care le trăim vrea să ne ţină departe de tot ce este mistic, isihast, de tot ce este sfântă Taină de negrăit şi mai presus de fire. Rezultatele acestei îndepărtări au ieşit la iveală. Pretutindeni stăpâneşte melancolia şi deznădejdea, care pe mulţi îi rănesc. A venit vremea să recunoaştem în adâncul inimii noastre că ne-am îndepărtat de Dumnezeu, s-a copt vremea pentru o întoarcere la leagănul dragostei răstignite.

În timpul Postului Mare adesea apar ispite, încercări, scandaluri şi căderi. Acestea ne vin ca să ne maturizăm mai mult, ca să ne echilibreze şi să ne cuminţească. Viaţa creştinilor, să nu uităm niciodată acest lucru!, este una a Crucii. Fără răstignire nu vine Învierea.

Postul Mare este o frumoasă şi bună pregătire, un coridor semiîntunecat care conduce către cămara cea plină de lumină. Picioarele pe care umblă Postul Mare sunt rugăciunea şi postul. Însă rugăciunea şi postul fără smerenie şi dragoste nu aduc nici un rod. Postul şi rugăciunea ţintesc să tempereze egoismul nostru.

Haideţi să nu pierdem prilejul pe care ni-l oferă, încă o dată, Postul Mare, de vreme ce, încet-încet, se apropie şi încheierea acestuia. În Biserică, problemele noastre îşi găsesc rezolvare. Iarna cea rece este urmată de primăvara. Triodul este urmat de Penticostar. Ştiut este că vremea înnorată niciodată nu este definitivă. După nor, e mai frumoasă vremea însorită. Acum însă, după cum spune un minunat tropar, este „vremea pocăinţei şi ceasul rugăciunii”.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: pemptousia.ro

Scurtă biografie a Părintelui Moise Aghioritul: Monahul Moise s-a născut în Atena, în 1952. A fost monah în Sfântul Munte peste 35 de ani. S-a ocupat cu aghiografia (vieţile sfinţilor), poezia, critica şi redactarea. Este autorul a 52 de cărţi şi a peste o mie de articole. Multe din lucrările lui au fost traduse în alte limbi, primind premii. A ţinut mute conferinţe, fiind invitat de mitropolii, universităţi şi diverse organizaţii, atât în Grecia, cât şi în străinătate. A fost referent în cadrul a peste 80 de congrese. A fost secretar şef al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. A fost redactor şef al periodicului aghiorit Protaton. Timp de peste 25 de ani a fost Starețul Caliviei Sfântului Ioan Hrisostom, ţinând de Schitul Sfântului Pantelimon al Cutlumuşului. Este considerat ca fiind cel mai prolific scriitor aghiorit contemporan. A plecat la Domnul pe 1 iunie 2014 din cauza unor afecțiuni cronice ale ficatului. (sursă mini-biografie: pemptousia.ro)

Comorile Sfântului Munte

Când Sfântul Nectarie s-a dus în Sfântul Munte, un anume egumen l-a ghidat prin mănăstirea sa și i-a arătat mai întâi neprețuitele opere de artă și odoare ale mănăstirii. Când egumenul l-a dus și la căminul de bătrâni al mănăstirii, Sfântul s-a dus și a sărutat un Părinte vârstnic, spunând: Sfințite egumene, acești Bătrâni sunt adevăratele odoare ale mănăstirii voastre!

Sfântul Munte are o unicitate de netăgăduit. Acest lucru nu îl spunem seduși fiind de istoria ori de bogata lui ofrandă, nici pentru că locuim permanent aici și nici pentru că acest lucru l-au spus, l-au scris și l-au mărturisit mulți alții, cu mult entuziasm, de-a lungul vremii.

moise aghioritulÎn ciuda tăcerii lui impunătoare, Sfântul Munte vorbește prin istoria-i de mai bine de un mileniu, prin neprețuitele odoare, prin uimitoarea-i natură, prin modul de viață și ethosul monahilor săi. După cuvântul Mitropolitului Mesogheei, Nicolae, Sfântul Munte ”vorbește impresionând, vorbește insuflând, vorbește emoționând, vorbește cutremurând, vorbește provocând schimbări ale vieții, schimbări ale gândirii, vorbește făcându-i pe mulți să părăsească pe neașteptate toate ale lumii și să se facă monahi. Vorbește totdeauna mult, adânc, și vorbește tuturor… Este cu adevărat un loc foarte aparte care îndeobște străpunge inima și problematizează pe cei ce îi pășesc pragul”. Sfântul Munte are prețioase comori, taine mântuitoare și adevăruri eliberatoare. Îi seduce iremediabil chiar și pe cei de la care niciodată nu te-ai fi așteptat. Nu știu să se fi scris atât de mult despre alt loc din Grecia.

Dincolo de toate, valoarea Sfântului Munte nu stă în prețioasele lui odoare și în frumusețile-i naturale virginale. Valoarea lui stă mai ales în modul de viață liniștit, smerit, simplu. În prezența lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfinților. În Rugăciune, în nevoință, luptă, în iubirea de bine și frumos, în iubirea de virtute, în iubirea de Dumnezeu și iubirea de frați, în urârea răului și a pizmei. Sfântul Munte îi odihnește pe iubitorii de absolut, de perfecțiune, pe iubitorii de Dumnezeu și de sfințenie, pe cei ce iubesc să se dăruiască cu desăvârșire lui Dumnezeu. Sfântul Munte a satisfăcut și cele mai exigente spirite de-a lungul veacurilor, din toată lumea.

Liniștea, seninătatea, pacea au adus isihasmul, blândețea și îmblânzirea omului. Reaua pătimire, înfrânarea, călirea duhului, privegherea și statul în picioare au adus trezvia, curăția, echilibrul. Apoi dumnezeiasca luminare și harul și împărtășirea de îndumnezeire a celor vrednici, smeriți, curați, devotați. Sfântul Munte nu este un muzeu cu exponate scumpe, unde poți face niște fotografii reușite. Sfântul Munte este locul lui Dumnezeu, Grădina Maicii Domnului, locul Sfinților, peninsula nevoitorilor. Numeroșii închinători vin să vadă și să atingă urmele lui Dumnezeu și ale Sfinților și să se închine. Icoanele făcătoare de minuni ale Preasfintei, cinstitele moaște izvorâtoare de mir care răspândesc bună mireasmă, bătrânii încărunțiți, tăcuți, încovoiați.

Athos3-0613 IN

Deși de un mileniu și mai bine în Sfântul Munte este ținută cu strictețe rânduiala avatonului, totuși aici cea mai cinstită persoană a fost, este și va fi o femeie – Maica Domnului. Aghioriții nu sunt niște misogini. Respectă tradiția, o cinstesc cu deosebire pe Maica Domnului și dimpreună cu ea tot neamul femeiesc binecinstitor de Dumnezeu. În fiecare zi, dimpreună cu numele mamelor și surorilor lor, monahii pomenesc mii de nume de femei aflate în felurite nevoi. Avatonul nu este o rânduială de ieri, de azi, nici o ciudățenie a monahilor. Este un așezământ ascetic care domnește de veacuri și va trebui să fie respectat de toți și de toate. Îndeobște însă, este acceptat, înțeles și respectat.

Este o realitate că Sfântul Munte, în lunga lui istorie, a petrecut felurite peripeții, crize și contestări. Însă sfințenia lui, chiar dacă uneori păstrată într-o minoritate restrânsă, nu s-a pierdut niciodată. Fiecare, ceea ce vrea să caute, aceea și găsește. Cheia este să nu așteptăm cu aviditate lauda omenească, să nu vrem să auzim remarci corecte și justificate, nici să pretindem de la toți să ne aprecieze.

De aceea îi fericesc pe fericiții bătrânei ai Sfântului Munte, pe acei cuviincioși, tăcuți, săraci, cumpătați și liniștiți Părinți care nu așteaptă și nu doresc decât dumnezeieștile adieri ale Duhului. Când Sfântul Nectarie s-a dus în Sfântul Munte, un anume egumen l-a ghidat prin mănăstirea sa și i-a arătat mai întâi neprețuitele opere de artă și odoare ale mănăstirii. Când egumenul l-a dus și la căminul de bătrâni al mănăstirii, Sfântul s-a dus și a sărutat un Părinte vârstnic, spunând: Sfințite egumene, acești Bătrâni sunt adevăratele odoare ale mănăstirii voastre!

Sursa: Makedonia, 18-7-2010 via pemptousia

Înregistrare video rară în care apare Sfântul Paisie Aghioritul la o slujbă săvârșită la Mănăstirea Cutlumuș (7 noiembrie 1992)

Înregistrare video rară în care apare Monahul Paisie Aghioritul (acum Sfântul Paisie) la o slujbă săvârșită la Mănăstirea Cutlumuș (7 noiembrie 1992). După un an și opt luni de la acest moment adormea întru Domnul la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti.

În data de 13 ianuarie 2015, cu voia Preabunului Dumnezeu, a fost trecut în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii cu dată de prăznuire 12 iulie.

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Scrisoarea egumenului Mănăstirii Cutlumuş către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte cu privire la viitorul Sinod Panortodox

Αρχιμανδρίτης-π.-Χριστόδουλος

În data de 26 martie 2016, egumentul Mănăstirii Cutlumuş a adresat următoarea scrisoare Sfintei Chinotite a Muntelui Athos cu privire la viitorul Sinod panortodox :

« Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos, la Karyes

Cuvioşia voastră, frăţeşte în Domnul o salutăm.

Citind cu mare atenţie venerabila scrisoare patriarhală care ne-a fost transmisă cu privire la Sinodul panortodox, însoţită de deciziile referitoare şi de regulamentul lui de organizare şi funcţionare, precum şi scrisoarea mănăstirii Karakallou care îşi exprimă îngrijorarea, vă aducem la cunoştinţă cele ce urmează, având în vedere importanţa excepţională a Sinodului convocat, atât pentru prezentul cât şi pentru viitorul lumii ortodoxe.

În mod concret, dincolo de numeroasele elemente pozitive ale documentelor, se ivesc anumite întrebări care ating conţinutul teologic al Tradiţiei patristice.

1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sinodului panortodox prezintă imaginea unei sinaxe a întâistătătorilor, şi nu cea a unui Sinod panortodox după modelul Sinoadelor ecumenice. Această impresie este provocată de limitarea membrilor doar la Întâistătătorii Bisericicilor autocefale, având dreptul exclusiv la vot şi la cuvânt, ceea ce exclude ceilalţi membri ai fiecărei delegaţii, dar şi marele număr de episcopi aparţinând fiecărei Biserici. Aceasta nu constituie expresia desăvârşită a sistemului sinodal. Ne temem că, în acest mod, pătrunde involuntar în Biserică teologia primatului, care, de altfel, constituie şi finalitatea teologiei persoanei, apărută în secolul al XX-lea. Deja au apărut opinii după care dogma şi cultul liturgic nu pot să constituie locul unităţii, fiind factori chipurile impresonali, iar ca unic loc al unităţii se promovează persoana primatului.

2) Cu privire a subiectul relaţiilor Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine, este oarecum inconsecvent ca Biserica una, sfântă, catolicească/sobornicească şi apostolicească să recunoască alte Biserici creştine, cu care, în consecinţă, poate fie să aibă, fie să nu aibă comuniune. Adică pare că subiectul clarificării credinţei este plasat a posteriori, după recunoaşterea unui comunităţi creştine ca Biserică, ca şi cum teologia ar constitui o completare a eclesialităţii [caracterului de Biserică]. Reiese din formulare că este considerată unicul criteriu al eclesialităţii succesiunea apostolică istorică sau oficierea botezului.

3) Articolul 22 al documentului «Relaţiile Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine», aflat desigur în legătură cu dialogul ecumenic, prejudecă evident infailibilitatea Sinodului, şi formulează în scris concepţia mai generală că «păstrarea credinţei ortodoxe curate este asigurată numai prin sistemul sinodal» şi de asemenea că un Sinod constituie «judecătorul autorizat şi ultim cu privire la subiectele de credinţă». El anticipează, în sfârşit, condamnarea oricărei contestaţii a deciziilor Sinodului de către persoane sau grupuri (inclusiv, evident, şi de către ierahii locali). Dacă acestea nu constituie pur şi simplu o formulare nefericită, atunci se contestă faptul că poporul credicios este păzitorul credinţei. Contrar acestui articol, viaţa Bisericii mărturiseşte că indivizii (de exemplu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi, Cuvioşi, Mucenici şi Mărturisitori), grupurile, şi în sfârşit întreaga pliromă [totalitate] a poporului lui Dumnezeu, urmând tradiţia apostolică a sfinţeniei, au dovedit nevalide mari şi numeroase [cu numeroşi membri] Sinoade ale trecutului.

4) Dat fiind că tradiţia patristică, în conformitate şi cu documentele, constituie un criteriu al unităţii eclesiale şi dat fiind de asemenea că viitorul Sinod revendică o validitate/autoritate panortodoxă, pliroma Bisericii aşteaptă de la acesta să nu ignore Sinoadele precedente, acelea care au fost convocate sub Sfântul Fotie cel mare şi Sfântul Grigorie Palamas, care au fixat graniţele teologiei şi experienţei patristice de-a lungul timpului şi au format conştiinţa de sine ortodoxă, şi pot să dea răspunsuri omului contemporan. Dacă nu se face această menţiune, în cele din urmă va părea că Biserica ortodoxă nu acceptă teologia de după Sinodul al şaptelea.

5) În sfârşit — chiar dacă de importanţă minoră — nu înţelegem utilitatea prezenţei observatorilor heterodocşi la un Sinod la care urmează să se discute, pe scară largă, chestiunile interne ale lumii noastre ortodoxe.

cutlumusPliroma eclesială aşteaptă cu adevărat ca Sfântul şi Marele Sinod să manifeste expresia autentică a tradiţiei. În acelaşi timp, sosesc de pretutindeni voci distinse, de unde reiese neliniştea că anumite poziţii vor crea probleme majore sau minore, şi posibilităţi de a provoca schisme. De asemenea, ne gândim că Locul nostru sfânt, întotdeauna sensibil la chestiunile de credinţă şi experienţă ortodoxă, va trebui să articuleze un discurs cuviincios şi limpede, care se cuvine să contribuie la edificarea tuturor, iar eventual şi să influenţeze pozitiv şi lucrarea Sinodului.

Dincolo de toate acestea, noi rămânem, cu iubire întru Hristos şi dragoste frăţească,

Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş,

+ Arhimandritul Hristodul şi fraţii săi în Hristos »

Sursa originală în limba greacă

Sursa: http://orthodoxie.com/lettre-de-lhigoumene-du-monastere-de-koutloumousiou-a-la-sainte-communaute-du-mont-athos/

Via: https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2016/05/17/scrisoarea-egumenului-manastirii-cutlumus-catre-sfanta-chinotita-in-chestiunea-asa-zisului-mare-sinod-lettre-de-lhigoumene-du-monastere-de-koutloumousiou-a-la-sainte-communaute-du-mont-athos/

Sursa originală în limba greacă: http://thriskeftika.blogspot.ch/2016/04/blog-post_36.html

Traducerea din limba franceză, comparată şi cu varianta greacă: Ana Elisabeta (“Dragostea se bucură de adevăr”)

NOTĂ: Articolul grecesc menţionează şi reproduce în formă scanată şi scrisorile mănăstirilor Xiropotamou, Zografou, Karakallou, Filotheou şi Grigoriou.  Documentul cu scrisorile scanate îl vom prelua mai jos.

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos (eBook)

ViataCuviosuluiPaisieAghioritulViața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos, este disponibilă acum pe Google Play sub formă de eBook. Cartea apare în acest format cu binecuvântarea traducătorului și editorului cărții, Părintele Stareț Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

Cartea se gaseste la linkul: https://play.google.com/store/books/details?id=HPYEDAAAQBAJ

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte Athos. Faima sa a depasit cu mult hotarele Greciei. La Parintele Paisie veneau, pentru a-l vedea si pentru a-i cere sfat, oameni din cele mai diferite colturi ale lumii si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa ce-l intalneau. Parintele Paisie a fost ca un foc care a ars in tot timpul vietii pentru aproapele pentru ca, asa cum spunea, daca ar fi putut si-ar fi taiat inima in mii de bucatele ca s-o imparta lumii.

 

Desaga cu profeții. Părinții Mănăstirii Cutlumuș critică obsesia actuală pentru profeții, cultivată pe fondul lipsei de credință

moni_koutloumousiou

Desaga cu profeții

Piața globală de astăzi pune la dispoziția consumatorului atât bunuri materiale cât și bunuri „duhovnicești”. Un sector aflat în continuă reînnoire și promovare este acela al profețiilor. El se adresează tuturor categoriilor de oameni, indiferent de cultură, religie sau origine, și cuprinde de la cele simple ale vieții de zi cu zi, la subiecte de interes universal.

Observăm că astăzi, o parte a eshatologiei creștin ortodoxe se încadrează în acest context. Viitorul este adesea proiectat cu o precizie cinematografică, iar prezentarea lui virtuală și televizată este însoțită de muzică, după formula superproducțiilor propagandiste americane.

Nu spunem acestea pentru ca harisma profeției să fie pusă la îndoială. Biserica se mișcă pe linia neîntreruptă a profețiilor Vechiului Testament. Profetul stă înaintea lui Dumnezeu, Îl ascultă pe El și Îi transmite mesajul poporului Său. Mesaj de pocăință, de mângâiere, de credincioșie și călăuzire.

Orice sfânt autentic este părtaș al harismei profeției în măsura în care „vede” ceea ce este nevăzut. E aproape cu neputință de descris acest proces duhovnicesc. Putem spune doar că mintea este luminată de Duhul lui Dumnezeu și dobândește calitățile Sale. Astfel dobândim vedere duhovnicească și auzim unele cuvinte și lucruri, sau primim vreo înștiințare lăuntrică, printr-un har inexplicabil, fără prezența vreunei persoane sau voci.

Darul profeției nu poate fi conceput fără celelalte virtuți. Una dintre ele este smerenia. Cuviosul Paisie știa bine că nimeni nu este fără greșeală. Referindu-se la fapte viitoare, obișnuia să își înceapă cuvântul cu „gândul meu îmi spune”. Nu dădea date fixe (cum fac unii contemporani cunoscuți sau anonimi care sunt adesea dezmințiți) și credea că dacă omul se schimbă, se schimbă și Dumnezeu, așa cum vedem și în Vechiul Testament. Însăși Sfânta Eufimia, care l-a vizitat, nu i-a descoperit viitorul, ci marile progrese ce aveau să depindă însă și de alegerile oamenilor. Un lucru este cert: faptul că darul profeției este dat spre smerenie, spre întoarcerea noastră la Dumnezeu, iar nu pentru orânduirea vieții noastre individuale sau liniștire.

cuvioasa-eufimia-la-chilia-panaguda-a-cuviosului-paisieToți cei ce sunt părtași ai harismei profeției, sunt oameni duhovnicești. Au simțiri duhovnicești curate, sufletul le este o oglindă curată în care se reflectă tainele lui Dumnezeu și ale lumii. Dar trezvia nu este necesară numai profetului, ci și celui ce primește profeția. Cine este cel care primește corect profeția? Cel impresionabil? Este cel care forțează situații pentru ca profeția să se împlinească?

Cel care primește cum se cuvine profeția este acela care pe de o parte valorifică duhovnicește cele auzite iar pe de altă parte are mintea curată, încât să interpreteze faptele atunci când acestea se împlinesc, este deci în măsura de a discerne fără grabă și în Duh. „Fără grabă” și „în Duh” înseamnă că ceea ce mă face să pot discerne este trezvia, rugăciunea, dragostea, și nu surfing-ul pe un ciclon de informații. Din păcate, unii dedică ore întregi informării despre vremea venirii lui Antihrist sau redobândiri naționale, dar nu își amintesc să deschidă Scriptura, să se oglindească ei înșiși în cuvântul lui Dumnezeu. Cum vor scăpa astfel de pericolul rătăcirii?

Astăzi se face în mod superficial uz de persoana Cuviosului Paisie pentru promovarea unui pretins adevăr ortodox. (Un exemplu extrem este difuzarea arhivei sonore cu vocea părintelui, unde se aude vocea unui alt părinte!). Ne temem că aceasta favorizează obsesia actuală a profețiilor, obsesie cultivată pe fondul lipsei de credință ce restabilește „iarăși un duh al robiei”.

Astăzi, în vremurile haosului și terorii, în vremea imaginii și a senzaționalului, în care toate (cuvinte, sentimente, trăiri) sunt atât de superficiale, nu există o profeție mai mare și mai actuală decât cea a Marelui Atanasie: „Fii gata în fiecare zi de a-L primi pe Hristos. Cercetează-te în fiecare zi pe tine însuți cu poruncile lui Hristos, vezi ce îți lipsește și începe a reclădi.”

În calitate de creștini așteptăm venirea lui Hristos „cu imnuri”, iar această venire este partea cea mai frumoasă a vieții noastre de zi cu zi, nu numai ca așteptare ci și ca trăire a lui Hristos cel Viu și Înviat. Dar dacă suntem goi și superficiali, la ce ne folosește să știm orașul sau data nașterii lui Antihrist?

Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Traducere şi adaptare după koutloumous.com pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

paisie-aghioritul

Pater Gavriil de la Panagouda

Această prezentare necesită JavaScript.

pater Gavriil de la Panagouda

motto: Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit: dacă’L iubeşti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dacă’l iubesti pe diavol, diavol vei fi; dacă’ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit. (Fericitul Augustin)

Părintele Gavriil se nevoieşte nu departe de chilia sfântului Paisie Aghioritul de la Panagouda, de dinvale de mănăstirea Kutlumuşului. Părintele Gherasim Prodromitul a fost cel care m’a îndemnat întâia oară să iau binecuvântare de la bătrân. Pe urmă am mai fost la el împreună cu doi ruşi moscoviţi (Nikolai şi Anton) – care vin în fiecare an în Athos doar ca să’l cerceteze pe „papa Gavriil”, să ia binecuvântare de la bătrân, stau două zile în Karyes şi apoi se’ntorc în ţinuturile pravoslavnice. De data asta l’am rugat pe Andrei din singurătate (cum l’am numit cândva scriind despre el) să mă’nsoțească și să m’ajute cu elina, ca să pot cere cuvânt de folos de la bătrân (deși nu pare, pater Gavriil este trecut de 80 de ani și a plecat spre 90, după cum spune el). Din bunătate și smerenie, părintele Andrei a lăsat voia sa și a făcut’o pe’a mea, ajutându’mă să grăiesc cu gheron Gavriil…  

binecuvântări

Evlogite pater!

O Kirios! Binecuvântarea Domnului acum şi totdeauna, până în veşnicie!

Mă rog pentru voi ca să trăiţi în bună pace şi să nu vă certaţi cu soţiile şi copiii voştri.

Mă rog pentru voi ca să ajungeţi în rai împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov.

Mă rog pentru voi ca Dumnezeu să vă scrie numele voastre în Cartea Vieţii.

Mă rog pentru voi să câştigaţi mulţi bani la Lotto…

Dar părinte, n’ar trebui mai degrabă să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă?

…ca să puteţi face milostenie săracilor.

Să’mi fie cu iertare avva!

Să fii sănătos şi să ai binecuvântarea lui Dumnezeu!

sfaturi către cei tineri

Daţi’mi un sfat părinte: cum să’i fac pe copii să’L îndrăgească pe Hristos?

Copiii nu au nevoie de sfaturi – ba nici chiar de învăţătură! –, ci de modele! Învaţă’i doar să desluşească înşelăciunea lucrurilor trecătoare şi să nu’şi robească mintea patimilor. Mai’nainte de de toate trebuie ca tu să faci toate astea şi ei vor vedea în tine calea de urmat. Şi sfântul Vasile cel Mare zice că „învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor”.

Frumos! Asta, în traducere liberă, ar însemna că tot eu sunt cel care trebuie să mă fac… sfânt!

Da. Dar să nu’ţi fie cu neputinţă, că nu e greu, însă trebuie să ai dragoste. Şi să’i faci să simtă această dragoste. Copiii pot să’L vadă pe Iisus în două feluri: sau „neavând nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag” (Isaia 53, 2), ori „împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor” (Psalm 44, 3). Depinde dacă’L află de frica iadului, de dragul răsplătirilor viitoare, ori… din dragoste. Că sfârşitul a toate este dragostea. Dar tu cu dragostea trebuie să începi, că este capătul a toate. Spune şi sfântul Ciprian al Cartaginei că „dragostea este adevarata slujbă pentru Dumnezeu”. Iar tu, din dragoste, trebuie să’i rabzi şi să te rogi pentru ei – că mai degrabă îl slăveşti pe Dumnezeu în felul acesta decât prin cuvinte. Pentru că Cuvântul poate să scape minţii, dar vei vedea că Dumnezeu va lucra într’înşii…

Greu şi cu dragostea părinte…

Dacă nu pot să primească Cuvântul în duh, grăieşte’le în pilde. Aşa vei face Cuvântul trup şi va prinde viaţă în ei.

Şi dacă eu nu pot să ajung sfânt şi nu pot fi modelul perfect pentru ei, ce să fac atunci părinte?

Să te rogi. Roagă’te pentru ei, dar roagă’te conştient că nu poţi face nimic fără ajutorul lui Hristos.

Da. „Fără de mine nu puteţi face nimic”… (Ioan XV, 5).

Roagă’te, posteşte şi fă fapte bune. Copiii nu’L iubesc pe Dumnezeu pentru că nu’L cunosc. Te vor asculta însă, dacă tu vei ţine seamă de poruncile Domnului şi’ţi vei pune nădejdea doar în El. Dacă tu vei dori în toate să placi lui Dumnezeu, El se va îngriji să fii de folos şi copiilor.

Păi asta tot la sfinţenie mă duce, avva!

N’ai de ales! Precum magnetul atrage fierul aşa şi rugăciunile, milosteniile, faptele bune şi spovedania vor atrage mila lui Dumnezeu.

Că veni vorba de spovedanie: am avut probleme cu părinţii copiilor care au venit la mine şi mi’au spus că ei „nu’şi trimit copiii la şcoală pentru ca eu să’i duc la spovedanie”.

Trebuie să duci luptă pentru ca Dumnezeu să intervină şi să le lumineze minţile şi sufletele acestor părinţi. Pentru ca Dumnezeu să lucreze, cineva trebuie să ducă o luptă. Odată, pe când cezarul Romei călătorea pe mare împreună cu câţiva dintre supuşii săi, s’a stârnit furtună în larg şi pe aceştia i’a cuprins frica. Imperatorul însă i’a liniştit spunându’le că atâta timp cât sunt cu cezarul nu pot păţi nimic! Nici nouă să nu ne fie teamă de luptă pentru că, atâta timp cât suntem în corabie (naos) cu Hristos, nu ni se poate întâmpla nimic rău. Iar pe copii trebuie să’i înveţi să’L caute pe Hristos în ei. În ei înşişi trebuie să’L caute, pentru că Hristos sălăşluieşte în ei de la botez şi îi aşteaptă înlăuntrul lor, nu înafară. Pentru că Hristos este Dumnezeu–Cuvântul şi „aproape este de tine Cuvântul, în gura ta şi în inima ta”, spune apostolul Pavel (Romani X, 8).

Învaţă’i şi că pentru suflet au fost aduşi la viaţă – trupul nu le foloseşte la nimic, că este stricăcios. („Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” –Ioan VI, 63). Şi dacă pentru acesta stricăcios îşi dau atâta silinţă să’l curăţească, de ce nu se’ngrijesc tot aşa şi de frumuseţea sufletului nepieritor? Trupul nu trebuie să fie decât decât vita de jug a minţii lucrătoare! Or, trăind dobitoceşte, numai pentru trup, îşi întinează sufletele de păcate şi îşi primejduiesc viaţa viitoare! Că începutul a toată patima, de la iubirea trupească de sine vine. Iar ei umblă în întuneric ziua în amiaza mare…

Fericirile şi ne-fericirile

Învaţă’i să’şi preţuiască mai mult sufletele decât trupurile că în vremurile de astăzi sunt mulţi „făcători de pace” dar, din păcate, dintr’aceia care supun sufletul trupului. Aceştia sunt şi „cei milostivi”, dar faţă de trupurile lor…

În vremurile din urmă „vei spune răului bine”; uite că şi Fericirile sunt răstălmăcite în ziua de azi.

Pe cine iubeşte omul, aceluia îi şi slujeşte. Cine’L va cunoaşte pe Dumnezeu îl va iubi, iar cei ce vor cunoaşte lumea, vor ajunge s’o urască. Nu poţi să dai de frumuseţea şi desăvârşirea lui Dumnezeu şi să admiri mai mult frumuseţea trecătoare a acestei lumi!

Ar fi ca şi când ai admira mai mult creaţia decât pe Creator!

Da. De aceea trebuie să le aduci aminte tinerilor că „cei ce sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani VIII, 8), pe când „cei ai lui Hristos şi’au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni V, 24). Tot acolo apostolul Pavel zice să „umblaţi în Duhul şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi”. (Galateni V, 16-17). Ca să nu faceţi cele ce aţi voi…

Dacă omul ar învăţa să trăiască în faţa lui Dumnezeu (pentru că oricum asta se întâmplă şi dacă nu vrem noi!) şi’ar da seama că toate faptele dar şi gândurile lui, sunt văzute necontenit de către El. Omul credincios ştie asta şi îşi înfrânează sinele lăuntric ca şi pe cel dinafară, cel necredincios nu crede asta dar şi mai rău este cel ce înţelege toate acestea şi totuşi se poartă cu nesăbuinţă. De aceea n’ai să afli om drept dacă nu va crede că toată viaţa lui este sub ochii Domnului!

cum să nu iubeşti lumea

Cum să fac să nu mai iubesc lumea şi cele ce sunt într’însa, părinte? Nu mă gândesc neapărat la avuţii – că ştiu că sunt trecătoare – dar am nevastă acasă, copii…

Trebuie să’nţelegi întâi că lumea aceasta este raiul păcătoşilor şi temniţa credincioşilor. Cei care au întors spatele desfătărilor lumeşti şi L’au căutat pe Dumnezeu în viaţa aceasta, cum nu se vor bucura să moară şi să se întâlnească cu Cel pe care L’au dorit? Însă cei ce au iubit mai mult lumea şi lucrurile ei trecătoare, mult se vor întrista când vor trebui să se despartă de ele. Pentru aceştia chinurile iadului vin chiar mai ’nainte de’a muri, căci numai gândul la despărţirea forţată de lucrurile pământeşti de care s’au lipit inimile lor, le aduce deja infernul în suflete! Şi li se va întâmpla lor precum bogatului nemilostiv, căruia Avraam patriarhul i’a adus aminte că „a primit cele bune ale sale în viaţa sa, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti”. (Luca XIX, 25). Dumnezeu nu spune nicăieri să nu’ţi iubeşti părinţii, soţia (ba dimpotrivă, apostolul Pavel le zice efesenilor că „bărbaţii sunt datori să’şi iubească femeile!), ori copiii – de care îţi va fi greu să te desparţi cu moarte – ci doar că „cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. (Matei X, 37). Şi pe aproapele tău dator eşti să’l iubeşti, dar pe nimeni ca pe Dumnezeu. De fapt, dacă iubim ceva la aproapele nostru, tot pe Dumnezeu îl iubim, pentru că El este ceea ce este bun în aproapele nostru! Deci, în concluzie, noi cu iubire suntem datori…

Omul trebuie să înveţe că lucrul lui de căpetenie în viaţa aceasta este să se pregătească pentru… cealaltă. Aceasta însemnează că este bine ca el să ştie ce’l aşteaptă în Ziua Judecăţii. Iar pentru a dobândi „răspuns bun la înfricoşătoarea Judecată alui Hristos”, de mare folos este să ne cerem mai întâi noi înşine socoteală. Cercetându’ne astfel sufletele, ne vom păzi mai bine inima şi ochii de cărările ce duc către iad. Obişnuieşte’te ca în fiecare seară să’ţi întrebi inima de toate cele întâmplate în ziua aceea şi să cauţi de ai avut folos sau pagubă pentru sufletul tău.

Evharisto poli, pater! O fotografie, două?…

Da. Dar dacă aveţi copii care nu vor să mănânce, arătaţi’le fotografii cu mine!…

Panagouda, la pomenirea sfinţilor Varsanufie şi Ioan din Gaza (06 februarie 2015 / 24 ianuarie 2015), într’o zi ploioasă…

De atunci i’am învăţat pe copii, cu dragoste, că Dumnezeu este iubire; că trebuie să ne facem sfinţi; şi că oricâte fac şi desfac în astă viaţă pieritoare, sub ochii Domnului le fac şi pentru toate – bune sau rele – vor primi răsplată, mai devreme sau mai târziu…

Text și fotografii de George Crasnean / Lumea Monahilor nr. 97 / 20 iulie 2015

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul a apărut (și) în limba turcă

Paisios tourkika

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul scrisă de biograful său, Ieromonahul Isaak Aghioritul, a apărut în limba turcă. Patriarhul Ecumenic Bartholomeu a salutat această apariție editorială, imediat după pelerinajul făcut în Cappadocia, locul de naștere al Cuviosului Paisie.

patriarxispaisiosPrin această traducere în limba turcă este dusă mai departe tradiția cuvioasă a așa numitelor scrieri „karamanlidice” în limba turcă de astăzi, cappadocienii având o lungă tradiție a literaturii creștine în limba turcă, celebra karamanlidika, literatură creștină în limba turcă scrisă însă cu slove elinești, a precizat Patriarhul Bartholomeu în cuvânt său cu prilejul apariției cărții.

Precizăm că Patriarhul Ecumenic Bartholomeu a avut binecuvântarea de a-l cunoaște personal pe Cuviosul Paisie (v. foto) și bucuria de a-l trece oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii în luna ianuarie 2015. (LD)

Adaptare după sursa Fanarion.

Precizăm că această lucrare de excepție are o versiune în limba română încă din 2005 prin purtarea de grijă a neobositului traducător și editor, Părintele Stareț Ștefan Nuțescu de la Chilia Bunavestire – Lacu, Muntele Athos.

Viața Cuviosului Paisie (în limba română) poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/jwnDNt .

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul va fi înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române începând cu 2016

ic-noua-cuv-paisie

În zilele de 3 şi 4 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală.

Dintre hotărârile adoptate menţionăm:

 –         Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie!

Sursa: basilica

„Omorârea patimilor. Invitație la pocăință în vremuri de criză”, Monah Moise Aghioritul, Editura Egumenița

moise-aghioritul-omorarea-patimilor-egumenitaOmorârea patimilor. Invitație la pocăință în vremuri de criză, Monah Moise Aghioritul
Traducător Siluana Petre
Editura Egumenița, 2015

Patimile se mișcă înlăuntrul nostru pentru că sunt încuibate în noi, le-am dat binețe, discutăm cu ele, le îngrijim, le iubim chiar, le îndreptățim, le socotim mai mici decât ale semenilor din preajma noastră și astfel amânăm în mod deliberat alungarea lor. Cultivarea patimilor înseamnă totodată o primejdioasă mulțumire de sine, un narcisism stânjenitor…

Lacrimile lui Adam înaintea grădinii Raiului au fost începutul trezviei, al curăției, al pocăinței, spre luminare și nepătimire. Este de mare trebuință să se nască în inima omului împotrivirea asupra patimii. Potrivit Tradiției ortodoxe, el trebuie să se nevoiască cu răbdare, stăruitor, cu grijă, cu sinceritate și cu smerenie pentru omorârea patimilor. Trebuie ca omul să se liniștească, să-și adune mintea, să-și concentreze puterile, să-și cunoască posibilitățile, să studieze, să se roage, să plângă, să se smerească, să aibă o viață tainică.

În această frumoasă și sfântă luptă a omului pentru tămăduirea de patimi, Însuși Hristos este Înaintemergător, pe Carele suntem chemați să Îl urmăm cu credință, cu dragoste, în chip liber, cu mărinimie, cu bucurie și cu jertfelnicie.

Monahul Moise s-a născut în Atena la anul 1952. S-a nevoit în viața monahală, în Muntele Athos, timp de mai bine de 30 de ani. S-a îndeletnicit cu iconografia, pictura – portrete din viața athonită, poezia, critica și redactarea de carte. A scris zeci de cărți și a susținut omilii în Grecia și în afara granițelor ei. A îndeplinit funcția de prim-secretar al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte și reprezentant administrativ al Schitului Sfântul Pantelimon, ce aparține de Mănăstirea Cutlumuș. A fost redactor-șef al publicației athonite Protaton și Starețul colibei Sfântul Ioan Gură de Aur din cadrul Schitului amintit anterior.
A trecut la Domnul la data de 1 iunie 2014 după o perioadă îndelungată de suferință.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/e7PSva ]

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Mărturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul (video)

Mărturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul în cadrul Conferinței dedicată Cuviosului Paisie Aghioritul, Serile Doxologia (11 noiembrie 2014). Invitați Georgios Mantzaridis și Ierom. Athanasie Simonopetritul. După vizionarea unui clip, puteți viziona altele de pe banda din dreapta.

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul (documentar rusesc subtitrat în limba română)

Partea I. Nașterea. Copilăria. Tinerețea.

Partea II. Începutul căii monahale.

Partea III. Pustnicul din Sinai

Partea IV. Întoarcerea în Muntele Athos

Partea V: Chilia Panaguda

Partea VI: Ultimii ani din viața pământească

Denumire originală: Paisie Aghioritul (Паисий Святогорец)
Anul apariției: 2012
Genul: Documentar
Țara apariției: Rusia
Regizor: Alexandr Cuprin

chrismon

Reamintim tuturor că pe data de 13 ianuarie 2015: Cuviosul Paisie (Eznepidis) Aghioritul a fost trecut oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică

Sfântul Paisie Aghioritul, o biografie chronologică de George Crasnean

Agios Paiisos o'Agioreitis

Sfântul Paisie Aghioritul
(Γέροντας Παΐσιος ο Αγιορείτης)

George Crasnean

Patriarhul ecumenic Bartolomeu şi Sfântul Sinod, întrunit în şedinţă ordinară marţi, 31 decembrie 2014/13 ianuarie 2015, a aprobat referatul Comisiei Canonice şi a trecut în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe cuviosul Paisie Aghioritul – Arsenios Eznepidis pe numele său de mirean (25 iulie 1924–12 iulie 1994).

1924 – la 25 iulie (la Adormirea Sfintei Ana) se naşte în Farasa Cappadociei, Arsenios, fiul lui Prodromou Theodosiou şi al Evlampiei Eznepidis (cuvânt care înseamnă „străin”), unul din cei opt copii rămaşi în viaţă (două fete, Ekaterini şi Sotiria au murit de mici) ai acestei familii dreptcredincioase: Zoe, Maria, Rafail, Amalia, Haralambie, Arsenie (Paisie), Christina şi Luca. Mama sa era din neamul Frangopoulos şi era înrudită cu sfântul Arsenie Cappadocianul.

1924 – la 7 august, cu o săptămână mai ’nainte ca farasioţii să plece către Ellada (în schimbul de populaţii dintre Grecia şi Turcia – conform tratatului de la Lausanne), micul Arsenios este botezat de sfântul Arsenie Cappadocianul.

1924 – la cinci săptămâni după botez (14 septembrie), Arsenios, împreună cu familia şi ceilalţi farasioţi ajung în Pireu şi de acolo în Kerkyra (Corfu). După cum proorocise, la patruzeci de zile după strămutarea în Grecia, sfântul Arsenie a trecut la Domnul.

pr-paisie1925 – familia Eznepidis se mută în Igoumenitsa, iar mai apoi în Konitsa (din Epir). Aici avea să’şi facă şcoala primară micul Arsenie care, din pruncie umbla mereu cu o hârtie după el pe care îşi însemna toate minunile făptuite de marele Arsenie, sfântul cappadocian. Tot într’această vreme, după isprăvirea claselor primare, deprinde şi meşteşugul tâmplăriei.

1945–1949 – se înrolează în armată şi activează ca operator radio în războiul civil grec. Mai târziu avea să i se spună că a fost „operatorul radio al lui Dumnezeu”.

1950 – Arsenios intră pentru prima oară în Sfântul Munte.

1951 – revine acasă la rugămintea tatălui său.

1953 – intră în obştea mănăstirii Esfigmenou.

1954 – Arsenios capătă numele de Averkios, ca rasofor athonit.

1956 – mai mult de nevoie, Averkios se mută la mănăstirea Filotheou, unde intră sub oblăduirea bătrânului Simeon – la sfatul unchiului său, care era monah în această mănăstire.

1957 pe 3 martie primeşte schima mică şi numele de Paisios – în cinstea mitropolitului Paisie al II-lea de Caesarea, compatriotul său.

1958–1962 – se mută la mănăstirea „Nașterii Maicii Domnului” Stomio, din Konitsa şi îi ajută pe farasioţi să lupte împotriva prozelitismului protestant (acesta a fost şi motivul pentru care a ieşit din Athos).

1962–1964 – pleacă în peninsula Sinai şi vieţuieşte la chilia sfinţilor Galaction şi Epistimi. Beduinii s’au folosit mult de el în acest răstimp – atât duhovniceşte cât şi material – căci părintele îşi folosea banii obţinuţi pe rucodelie ca să le cumpere acestora mâncare.

1964 – pater Paisios revine în Athos şi se stabileşte la chilia „Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a mănăstirii Iviron.

1966 – la 11 ianuarie primeşte schima mare de la duhovnicul său, gheronda Tikhon (+1969) – care se nevoia la chilia „Sfânta Cruce”, a mănăstirii Stavronikita.

pr-paisie21967 – se mută la chilia Marii Lavre „Sfântul Ipatie” din Katounakia, după ce stă o vreme îndelungată în spitalul Papanikolau – unde i s’a extirpat o parte dintr’un plămân din cauza unei bronşectazii (o dilataţie a bronhiilor). Aici a început prietenia cu viitoarele maici de la Souroti care i’au donat sânge ca să’l salveze din boală, iar el mai apoi, a făcut tot ce a putut ca să le ajute să’şi construiască mănăstirea.

1968 – vine în mănăstirea Stavronikita şi va ajuta la refacerea obştii şi la trecerea de la viaţa idioritmică la cea chinovială.

1969–1979 – din martie, după moartea duhovnicului său, se mută – pentru zece ani – la chilia acestuia, „Sfânta Cruce”.

1979–1993 – gheron Paisios se mută la chilia „Naşterii Maicii Domnului” Panagouda (foto jos), de pe teritoriul Kutlumuşului – locul unde aveau să primească mângâiere sufletească mii de suflete care au trecut pe acolo…

1988 – începând cu acest an sănătatea părintelui Paisie e tot mai precară – datorită hemoragiilor, problemelor de respiraţie şi a unei hernii.

1993 – pe 4 noiembrie/22 octombrie părăseşte pentru ultima oară Sfântul Munte, după ce în ultimile săptămâni căzuse de mai multe ori în inconştienţă.

1994 – la 4 februarie este operat de cancer la colon la spitalul Theagnio din Salonic şi după zece zile este externat către mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul”, de la Souroti.

1994 – marţi, 12 iulie, la orele 11 din noapte, cuviosul părinte Paisie Aghioritul trece la cele veşnice şi este înmormântat la mănăstirea din Suroti. Cu o zi mai înainte s’a împărtăşit pentru ultima oară…

2014/2015 – după douăzeci de ani, tot într’o zi de marţi – 13 ianuarie 2015/31 decembrie 2014 – Patriarhia Ecumenică de Constantinopol îl canonizează pe cuviosul Arsenios Eznepidis sub numele de Sfântul Paisie Aghioritul.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

chrismon

7 ziceri ale Sfântului Paisie Aghioritul

paisios1aDepărtarea omului de Dumnezeu este iad.

Răul înaintează puţin câte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi înşelaţi.

Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu doar să nu păcătuiască.

Fără duhovnici buni se golesc bisericile, dar se umplu clinicile de psihiatrie.

Bucuria dumnezeiască vine doar atunci când dăruieşti.

Nedrepţii se nedreptăţesc veşnic, în timp ce aceia care primesc cu bucurie nedreptatea sunt îndreptăţiţi veşnic.

Dumnezeu ee îngrijeşte de noi, mai întâi, pentru viaţa cealaltă şi abia după aceea, pentru aceasta.

Apărut în Lumea monahilor 91/20 ianuarie 2015. Mulţumim lui George Crasnean pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos

Panaguda (1)