Category Archives: 06. Mănăstirea Cutlumuș

VIDEO: Mitropolitul Andrei, ierarhul român care l-a întâlnit pe Sfântul Paisie Aghioritul la Chilia Panaguda. Două învățături de la Sfântul Paisie

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, marți, 12 iulie 2022, la Mănăstirea Pantocrator din Beclean, cu prilejul hramului, fiind singurul așezământ monahal din România care îl are ca ocrotitor spiritual pe sfântul athonit. (Radio Renașterea)

VIDEO: Sfântul Paisie Aghioritul face o minune cu Kostas (aflat în scaun cu rotile) pe Muntele Athos (subtitrare Ro)

În această foarte frumoasă mărturie, Nondas Skopeteas, scriitor și realizator de radio, vorbește despre minunea săvârșită de Sfântul Paisie cu Konstantinos Melitsos, un bărbat care suferea de o boală rară, paralizie cu ataxie neurologică.

Mărturie: Sfântul Paisie Aghioritul vizitat de un homosexual (subtitrare Ro)

În acest video, pr. Evanghelos vorbește despre întâlnirea Sf. Paisie cu Stamatis (un homosexual). Aceasta este mărturia unui martor direct. La acea vreme, pr. Evanghelos Papanikolaou era un novice pe Muntele Athos și îl cunoștea foarte bine pe Sfântul Paisie. Acum este medic și slujeșe ca preot în Grecia.

Pentru subtitrare în limba română click pe bara de subtitrare și selectați limba română!

VIDEO: „L-am cunoscut pe Sfântul Paisie in 1976”. Interviu cu Părintele paroh Konstantinos Mitsios, Konitsa, Grecia

VIDEO: „L-am cunoscut pe Sfântul Paisie in 1976”.
Interviu cu Părintele paroh Konstantinos Mitsios, Konitsa, Grecia
Material video realizat de Pr. Dr. Petru Sidoreac

Nouă apariție editorială: „Sfântul Paisie Aghioritul, mărturii și minuni” (Editura Meteor Press, 2020)

Oamenii veneau la sfântul Paisie, şi vin şi acum la mormântul său, pentru că este un sfânt al vremurilor noastre, pe care credincioşii îl simt aproape. Din toate mărturiile pe care le avem despre Sfântul Paisie, cel mai mult răzbate simplitatea sa, dragostea pe care a avut-o pentru oameni, grija de a le fi mereu în preajmă, de a-i ajuta în nevoile lor. Nu era nimic sofisticat la el, nu te simţeai intimidat, aşa cum ai adesea senzaţia în preajma unor oameni de seamă, care sunt cinstiţi de semenii lor. Din contră, cei care îl vizitau simţeau o uşurare şi o bucurie în preajma lui. Arăta o dragoste fără excepţie pentru toţi cei care îl vizitau.

Aceasta a fost harisma pe care a primit-o el din porunca de sus: „te vei lăsa pe tine şi te vei ocupa de lume.” Părintele Paisie şi-a dedicat viaţa mângâierii celor care îl vizitau, punându-i mereu pe ceilalţi oameni mai presus de nevoile sale. Îi primea la chilia sa chiar obosit fiind şi slăbit, după nopţi de priveghere, sau bolnav grav, pe patul de spital. Oamenii veneau la el pentru că simţeau că primesc un ajutor real, că necazurile lor sunt auzite şi că li se răspunde. „Impresionant era nu cum venea lumea la el, ci modul în care pleca având un alt chip.” Într-adevăr, întâlnirea cu Sfântul Paisie putea fi transfiguratoare, oamenii se simţeau alinaţi, îşi găseau liniştea dar şi rezolvarea problemelor lor.

Sfantul Paisie a fost un om al timpului nostru, iar acţiunea lui principală a fost aceea de a se ruga pentru oameni, de a se pune în slujba lor, şi nu de a răspunde problemelor la modă, care-i preocupau pe oameni la un moment dat. Ni se vorbeşte în carte, la un moment dat, de o întâlnire între părintele Paisie şi părintele Porfirie, un alt mare sfânt contemporan cu noi. Aşteptarea celor care ştiau despre această întrevedere era să afle, din convorbirea celor doi, ceva despre venirea antihristului, despre 666, sau ca ei să discute subiecte bisericeşti care-i frământau atunci pe greci, cum era excluderea a 12 episcopi din sinod. Spre surprinderea celor care au vorbit cu părintele Paisie, asemenea subiecte nu au fost abordate. Cei doi sfinţi s-au întâlnit şi s-au rugat împreună, au spus rugăciunea lui Hristos, şi asta a fost tot. Pentru noi, care suntem atât de preocupaţi de problemele marcante ale zilei, poate fi o dezamăgire. Dar, dacă stăm să judecăm drept, primim o lecţie valoroasă aici, înţelegem că ceea ce trebuie să facem este să ne rugăm, să luptăm cu propriile patimi, să încercăm să fim mai buni cu oamenii din jurul nostru, iar nu să rezolvăm probleme naţionale şi mondiale care, atunci când ne pasionează intens, ne pot duce la multe rătăciri. Chiar dacă au rămas anumite profeţii pe care le-ar fi rostit părintele Paisie, părerea transmisă în carte este că trebuie să le luăm cu multă rezervă. Să căutăm mai întâi o viaţă duhovnicească, să nu ne preocupe atât de mult problemele care îi înfierbântă pe oameni, şi unde, fără să ne dăm seama, venim cu patimile noastre.

„Oameni de toate vârstele îi cereau sfaturile sale înţelepte, râvneau să îl întâlnească şi să le vorbească. Oameni îndureraţi și loviţi de soartă îşi găseau adăpost şi alinare în cuvintele sale pline de înţeles.” Aceasta a fost menirea pe care sfântul Paisie a avut-o printre noi, de a sfătui, a îndruma, de a alina durerile, de a oferi adăpost. Este sfântul zilelor noastre, pentru că ne actualizează învăţăturile Evangheliei pentru timpurile pe care le trăim, le face potrivite cu sensibilitatea noastră.

Dumnezeu nu îşi părăseşte poporul său, iar cea mai bună dovadă este că ne dezvăluie noi sfinţi, cum sunt Paisie, Porfirie şi alţii, ca sprijin pentru oameni în viaţa lor duhovnicească.

UPDATE: În curs de apariție la Meteor Press (28.02.2020).

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cum facem rugăciune pentru o problemă? Ne răspunde Sfântul Paisie Aghioritul

Cum facem rugăciune pentru o problemă?
Cuviosul Paisie Aghioritul

– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

– Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla! Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

– Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?

– Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun.

– Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?

– Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul. Trezire duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 342-343.

Notă: Fragmente din textele publicate de Editura Evanghelismos apar aici cu încuviințarea Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu, căruia îî mulțumim pentru îngăduință și dragoste.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Nouă apariție editorială: Carte de bucate de la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos (Sophia, 2019)

Carte de bucate de la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos – Ieromnahul Filotheos
Editura Sophia, 2019
232 pag. / trad. Ioana Valvis

Atunci când avem în inima noastră gânduri frumoase, mâncarea, dincolo de meșteșugul gătitului, are ceva inexplicabil: are harul lui Dumnezeu, devenind într‑adevăr „hrana îngerilor”, iar nu a oamenilor.

De ce are nevoie o mâncare? Întâi de toate, de ingrediente bune, de calitate, deoarece așa arăți că‑ți iubești fratele și îi oferi ce este mai bun, după porunca Domnului: „Iubește‑l pe aproapele tău ca pe tine însuți!” În felul acesta, te respecți și pe tine.

Apoi, sunt necesare o inimă curată și rugăciunea continuă. Fiecare mișcare în actul de gătit să fie însoțită de rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește‑mă!” sau de rugăciunea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește‑ne pe noi!”

Acestea sunt „secretele” pentru succesul în bucătărie și așa, întru ascultare, coboară binecuvântarea Domnului. Când veți încerca să gătiți plini de asemenea gânduri, cu talantul dăruit de Dumnezeu, să fiți siguri că Dumnezeu vă va răsplăti.

Ieromonahul Filotheos

Cartea poate fi achiziționată online de la LINK-ul!

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

ÎPS Părinte Mitropolit ANDREI povestește despre întâlnirea sa din 1991 cu Sfântul Paisie Aghioritul

ÎPS Părinte Mitropolit ANDREI povestește despre întâlnirea sa cu Sfântul Paisie Aghioritul (min. 0.45-2.24) în cadrul unei știri TRINITAS despre Mănăstirea Pantocrator de la Beclean – Bistrița Năsăud, singura mănăstire din România închinată Sfântului Paisie Aghioritul.

Prima biserică românească din Muntele Athos închinată Sf. Paisie Aghioritul va fi sfinţită luna aceasta

Prima biserică ridicată de monahii români din Sfântul Munte în cinstea Cuviosului Paisie Aghioritul, unul dintre părinții harismatici ai secolului trecut, va fi sfințită la finalul lunii iulie.

Construcția bisericuței Cuviosului Paisie Aghioritul a început la Chilia Buna Vestire a Schitului românesc Lacu acum patru ani, în 2015, iar pictura acesteia în anul 2017.

„Aceasta este – din câte știm – a treia bisericuță ridicată în Sfântul Munte Athos în cinstea Cuviosului Paisie Aghioritul”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica pr. Paisie de la Chilia Bunei Vestiri – Schitul Lacu.

După ce a avut loc canonizarea Părintelui Paisie de Sinodul Patriarhiei Ecumenice, în mai multe colțuri ale lumii au fost construite biserici în cinstea cuviosului.

Prima biserică din Sfântul Munte a fost sfințită la începutul acestui an în zona Kapsala de Mitropolitul Pantelimon de Xanthi.

În România, Sfântul Paisie Aghioritul a devenit ocrotitorul primului locaș de cult la scurt timp după canonizare, biserica fiind localizată în satul clujean Săvădisla.

Chilia „Buna Vestire” este una dintre cele mai cunoscute chilii româneşti din Sfântul Munte. Ea aparţine de Schitul Lacu a cărui primă consemnare istorică datează de la începutul secolului al XVIII-lea.

Slujba de sfinţire va fi oficiată joi, 25 iulie 2019, de Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel, Mitropolit de Drama, în ziua sărbătorii Sfântului Paisie potrivit calendarului iulian nerevizuit.

În ajunul sfințirii va fi oficiată Slujba Privegherii, iar răspunsurile liturgice vor fi oferite de grupurile psaltice Tronos și Psaltis.

Sfântul Paisie nu a fost ales întâmplător ca ocrotitor al lăcaşului de cult, a spus părintele Paisie de la Chilia Buna Vestire.

„Hramul bisericuței a fost stabilit mai ales datorită faptului că – pe linie duhovnicească – suntem nepoții Cuviosului Paisie Aghioritul. Starețul Chiliei, Ieromonahul Ștefan Nuțescu este fiu duhovnicesc al Cuviosului Isaac Libanezul, unul dintre ucenicii cei mai apropiați ai Cuviosului Paisie”.

Obștea chiliei românești din Athos este cea care a făcut cunoscute viața și învățăturile Cuviosului Paisie Aghioritul pentru publicul român prin activitatea de traducere din limba greacă a aproximativ 20 de volume.

Biserica va avea ca hram secundar sărbătoarea Prorocului și Împăratului David.

Sfântul Paisie Aghioritul

Sfântul Paisie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în data de 13 ianuarie 2015, la 21 ani de la moartea sa.

În calendarul liturgic românesc a fost trecut începând cu anul 2016.

Sfântul Paisie Aghioritul s-a născut în iulie 1924 și a devenit monah în Sfântul Munte în anul 1949.

A trecut la cele veşnice în data de 12 iulie 1994.

Foto credit: Chilia Buna Vestire-Schitul Lacu

Sursă: Basilica

Istoria și altarele Sfântului Munte Athos. Documentare ale Studioului Mir Priklyucheniy (Republica Moldova): Cutlumuș, Pantokrator, Sfântul Pavel, Zografu, Xilurgu, Bogoroditsa, Dochiariu, Xenofont, Athoniada [în limba rusă și greacă]

Mănăstirea Cutlumuș

Mănăstirea Pantokrator

Mănăstirea Sfântul Pavel

Mănăstirea Zografu

Schitul Xilurgu /Schitul Bogoroditsa

Mănăstirea Dochiariu

Mănăstirea Xenofont

Seminarul teologic Athoniada

Studioul Mir Priklyucheniy / Republica Moldova

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

linkul la toate documentarele marca MirPrikliuchenii

Monahul Moise Aghioritul – Prăznuirea Crăciunului în Sfântul Munte (video, cu subtitrare în limba română)

Monahul Moise Aghioritul – Prăznuirea Crăciunului în Sfântul Munte (video, cu subtitrare în limba română).

Scurtă biografie a Părintelui Moise Aghioritul: Monahul Moise s-a născut în Atena, în 1952. A fost monah în Sfântul Munte peste 35 de ani. S-a ocupat cu aghiografia (vieţile sfinţilor), poezia, critica şi redactarea. Este autorul a 52 de cărţi şi a peste o mie de articole. Multe din lucrările lui au fost traduse în alte limbi, primind premii. A ţinut mute conferinţe, fiind invitat de mitropolii, universităţi şi diverse organizaţii, atât în Grecia, cât şi în străinătate. A fost referent în cadrul a peste 80 de congrese. A fost secretar şef al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. A fost redactor şef al periodicului aghiorit Protaton. Timp de peste 25 de ani a fost Starețul Caliviei Sfântului Ioan Hrisostom, ţinând de Schitul Sfântului Pantelimon al Cutlumuşului. Este considerat ca fiind cel mai prolific scriitor aghiorit contemporan. A plecat la Domnul pe 1 iunie 2014 din cauza unor afecțiuni cronice ale ficatului.

Pe același subiect recomandăm:

Darurile magilor de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, documentar rusesc cu subtitrare în limba romană

Nouă apariție editorială: Sfântul Paisie Aghioritul, o lucrare – mărturie a Mitropolitului Ierotheos Vlachos

Sfântul Paisie Aghioritul
Autor Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului 
Editura Sophia 2018 / 200 pagini
Traducere de Protos. Theofan Munteanu

„Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie.

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, așadar, în chip simplu, în inima oamenilor.

Și înainte și după canonizarea sa, viața și învățătura Sfântului Paisie au avut și au o înrâurire asupra întregii lumi. Aș putea spune că este un Stareț contemporan al tuturor, universal”.

† Ierótheos,
Mitropolit al Nafpaktosului

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Fericita vânare a sfințeniei: Bătrânul Efrem Katounakiotul (1912 – 1998)

Fericita vânare a sfințeniei: Bătrânul Efrem Katounakiotul (1912 – 1998)

Este adevărat că pentru ca omul să dobândească ceva foarte mare, trebuie să dorească foarte mult acel lucru. Trebuie să-l dorească „din toată inima și din tot cugetul”. Și ce este oare acel foarte mare lucru pentru om? Fără îndoială, este sfințenia. Foarte mulți creștini ortodocși au dorit sfințenia, și mai ales monahii. De altfel, de aceea s-au făcut monahi, ca să urmărească cu mai multă putere dobândirea sfințeniei. Însă deoarece, așa cum am menționat anterior, pentru dobândirea sfințeniei este necesară o imensă voință, este necesar ca nevoitorul să o iubească, din nefericire aceasta a rămas necunoscută și de neaflat pentru mulți. Iar acest fapt nedorit se petrece pentru că ei nu și-au canalizat voința exclusiv în vânarea sfințeniei, ci, din nefericire, și-au risipit-o în multe lucruri deșarte, care eventual au constituit o piedică în calea acestui fericit țel.

Eu sărmanul, ce mărturisesc că mă aflu în această nefericită stare, voi îndrăzni să mă ocup de un cuvios ieromonah, care a reușit să direcționeze toată voința sufletului și a inimii sale către fericita vânare a sfințeniei. Și nu este nedrept Dumnezeu, ca să nu-i dăruiască sfințenia numitului Ieromonah, văzând că nu a ținut nicio parte din voința sa pentru el însuși, ci pe toată a adus-o jertfă Dumnezeului Treimic și Sfânt. Firește, acest ieromonah care a reușit să întreprindă acest mare și eroic fapt, este Sfântul Părinte Efrem Katounakiotul.

Fericitul Părinte Efrem a avut binecuvântarea de a-l cunoaște pe marele părinte Iosif Isihastul, căci înainte de a-l întâlni, tânăr călugăr fiind, semăna cu un armăsar tânăr, foarte puternic dar neinstruit, ce înseta să găsească o călăuză înțeleaptă, care să-l instruiască. Lumea lăuntrică a tânărului părinte Efrem era un fenomen pentru vremea lui, fără ca nici el însuși să cunoască ceea ce se afla înlăuntrul său și care se cheamă bogăție nevăzută. Aceasta l-a apăsat continuu, am spune, și a ajuns astfel la o mare neliniște sufletească căci simțea o nestăvilită sete duhovnicească înlăuntrul său și nu găsea de unul singur acea apă binecuvântată. Și pe când timpul se scurgea aproape fără folos pentru el, Maica Domnului nostru, marea Stareță și singura stăpână a Sfântului Munte, a rânduit a se realiza deosebita întâlnire a Părintelui Efrem cu marele isihast, Gheron Iosif. Când tânărul părinte Efrem l-a văzut și a auzit primele cuvinte înțelepte din gura lui, deodată, ca o altă Marie din Evanghelie, a căzut la picioarele Bătrânului. Atunci, a strigat înlăuntrul său zicând: „L-am găsit pe Mântuitorul.” Cu adevărat, pentru tânărul Efrem, marele isihast era un mântuitor, având a găsi mai apoi ceea ce dorea, aceea după care înseta neîncetat sufletul său.

Viețuirea Părintelui Efrem alături de marele dascăl al ascultării și al rugăciunii minții, Gheron Iosif, a constituit unul dintre cazurile foarte rare ale Sfântului Munte. Văzând tânărul Efrem că nu poate urma nevoința incomparabilă a marelui său Avvă, înțelept cum era, s-a dăruit cu osebire desăvârșitei și îngereștii ascultări și mult râvnitei rugăciuni noetice, pe care o căutase cu multe lacrimi dar nu o putuse găsi de unul singur. Părintele Efrem a deprins aceste două mari virtuți cerești cu mare acrivie de la sfântul său Bătrân, Iosif. Și le-a asimilat înlăuntrul său atât de repede și desăvârșit, încât nu putea ascunde energiile dumnezeiescului har care îl umbrise îmbelșugat. N-a fost nevoie ca tânărul Efrem să se ostenească cu grelele nevoințe pustnicești, dar înțelept cum era, s-a afierosit propriu-zis, cu tot sufletul său, ascultării după Dumnezeu față de marele isihast. Și ce s-a întâmplat cu tânărul Efrem după aceasta? S-a întâmplat ceea ce se întâmplase cu foarte mult timp înainte Sfântului Dositei, ucenicul Avvei Dorotei, adică dumnezeiasca iluminare. Aceasta s-a întâmplat și cu Părintele Efrem, dobândind, ca urmare, admirația tuturor călugărilor marelui Gheron Iosif. Iar admirația lor nu era provocată numai de faptul că primise dumnezeiasca iluminare, ci de acela că o primise atât de curând. Până și sfântul lor stareț, Iosif, se minuna și slăvea pe Domnul că monahul poate numai cu ascultarea după Dumnezeu sa ajungă la dumnezeiești măsuri ale stărilor duhovnicești. Să mă iertați că nu voi vorbi despre dumnezeieștile iluminări ale fericitului părinte Efrem, căci pe acestea le descriu cu multă pricepere călugării săi și împreună-nevoitorii săi de la vremea aceea.

Eu săracul, în concluzie, sunt dator să mărturisesc că m-a învrednicit Maica Domnului să cunosc acest fenomen numit Părintele Efrem. L-am vizitat de trei ori acolo, la Katounakia. O dată în calitate de mirean și de două ori ca monah. Mărturisesc că pe parcursul vizitelor mele a fost revelator pentru restul vieții mele. În concluzie, așadar, avem să spunem următoarele: că nu putem dobândi sfințenia dacă nu o dorim cu ardoare. Pilda și învățătura ne-o arată în mod strălucit Sfântul Părinte Efrem Katuonakiotul. Firește, am omis să menționăm că înainte de a înfăptui ascultarea după Dumnezeu și rugăciunea noetică, Părintele Efrem s-a smerit mult, căci dacă nu este precedată de smerenie, ascultarea nu rodește de una singură și probabil că va rodi poame amare, adică poame ale slavei deșarte. Se întâmplă ceea ce ne spune Sfântul Ioan Scărarul: „slava deșartă așteaptă momentul în care va înflori ascultarea!” Cutremurător cuvântul acesta, cine are minte să-l priceapă… Astfel, să imităm toți, după putere, cele trei mari virtuți ale fericitului Bătrân Efrem, smerenia, ascultarea și rugăciunea noetică! Stadionul este deschis pentru noi toți și toți, fiecare în parte, putem lua premiul, și nu numai unul, cum se întâmplă pe stadioanele sportive ale lumii, unde deși la un maraton aleargă sute de participanți, numai unul, primul, va lua medalia de aur! Pe când, agonotetul* nostru, Hristos, ne oferă tuturor celor ce ne nevoim, un premiu mult superior medaliei de aur și ce e mai grozav, e că toți putem sfârși cursa odată, și ne putem încununa împreună, e suficient să existe acea mult dorită voință, căci fără ea nimic nu se poate. De altfel, ne spune și marele ritor al lumii, Sfântul Ioan Gură de Aur: „Toate depind de vreau și nu vreau”.

Pentru că am vorbit despre dobândirea sfințeniei, bine este să lămurim ce înseamnă sfințenia. Sfințenia înseamnă desăvârșita sănătate sufletească, iar omul sănătos sufletește este sfânt. Nu este vorba despre omul sănătos sufletește fără să fie unit cu Iisus Hristos, căci numai prin unirea noastră cu Hristos vom fi sănătoși sufletește. Câte teorii oferă sănătate sufletească, fără ca în ele să existe Hristos, în acelea sălășluiește duhul viclean și oferă o falsă și mincinoasă sănătate sufletească care duce, în mod matematic, la o nimicire sufletească. Această mult dorită sănătate sufletească care provine de la Iisus Hristos, a reușit să o dobândească mai întâi, cu nenumărate osteneli, marele isihast Gheron Iosif, și i-a instruit bine întru aceasta pe toți ucenicii săi, dintre care face parte și Părintele Efrem Katounakiotul. Cum am mai spus, acesta a reușit, la picioarele dascălului său, Iosif Isihastul, ca în scurt timp să se elibereze de omul cel vechi și să se bucure de o desăvârșită sănătate sufletească, de sfințenie. Fie ca aceasta să se petreacă și cu noi, cu toți monahii și cu întreaga pleromă ortodoxă. Amin.

Monahul Arsenie, Schitul Sfântul Pantelimon al Mănăstirii Cutlumuș, Sfântul Munte

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere și adaptare după pemptousia.gr pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Notă trad: *Agonotetul este cel care pregătea, antrena pe atleți în antichitate.

Monah Moise Aghioritul: Monahism, mănăstiri, monahi

Monahism, mănăstiri, monahi

Când lumea se îndepărtează de credință, acest lucru influențează și monahismul. Însă, monahismul trebuie să rămână în continuare așa cum este. Monahismul nu trebuie să se lase influențat de această epocă de globalizare.

Ethosul bisericesc trebuie să rămână așa cum este el, pentru totdeauna. Mesajul pe care monahismul îl aduce în lume, dar și contribuția acestuia în societate, nu trebuie să schimbe, ci să transmită duhul ascezei, al cumpătării și al smereniei, atât de necesare în viață. Monahismul, ori de câte ori a cunoscut perioade de liniște duhovnicească, a adus strălucire și slavă Trupului Bisericii. Lumea de azi consideră că monahismul este ceva inutil, nefolositor, ceva ce ține de trecut, și, de foarte multe ori, este considerat chiar vătămător pentru noi, cei de astăzi.

Mai mult decât atât, chiar și cei pe care îi numim, de obicei, ,,oameni ai Bisericii”, privesc cu multă circumspecție plecarea tinerilor la mănăstire, spunând că societatea are nevoie de ei mai mult decât mănăstirea. Hotărârea pe care tinerii pregătiți, talentați și învățați o iau, anume de a merge la mănăstire, este considerată greșită de către unii dintre acești ,,oameni ai Bisericii”. Însă, unii ca aceștia uită faptul că monahismul este o instituție eminamente eclesiastică și că a ridicat din sânul eimulțime de sfinți pe care i-a dăruit lumii întregi.

Duhul ascetic, isihast și de rugăciune al multor bărbați care s-au nevoit în pustie și în mănăstiri, a arătat, de-a lungul veacurilor, importanța și înălțimea acestei viețuiri, ea fiind denumită ,,viețuire îngerească”.

Luminați fiind de Dătătorul de lumină, Hristos, monahii au luminat lumea întreagă, așa cum spune Sfântul Ioan Scărarul. În vechime, Biserica a acordat întâietate monahilor sfințiți ce viețuiau în mănăstiri, schituri, peșteri ori în pustie, și pe aceștia i-a adus și i-a rânduit episcopi. Teologia isihastă, cea care a apărat cu strășnicie dogma ortodoxă, s-a născut și dezvoltat, de asemenea, în mănăstiri. Biserica a ales monahi necunoscuți, smeriți și neștiuți de nimeni și i-a așezat în cele mai importante funcții de conducere, pe tronurile patriarhale ori mitropolitane. Din sânurile monahismului au ieșit figuri importante de misionari (ierapostoli), imnografi, scriitori ori predicatori de seamă. Monahismul a vorbit despre adâncimea, înălțimea și importanța cuvintelor Evangheliei. Și, mai întâi de toate, monahii au vorbit prin exemplul tăcerii vieții lor. În opoziție cu duhul materialist propus de lume, ei au adus spiritualitatea ortodoxă ce vorbește despre curățirea de patimi, iluminare și îndumnezeire. Ei au opus răului virtutea, saturației cumpătarea, bogăției sărăcia de bunăvoie. Monahul se nevoiește întreaga viață pentru a dobândi smerenia și pocăința, atât de mult folositoare sufletului, se luptă să se curețe de egoism, de patimi și de răutate.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

După Sfântul Nicodim Aghioritul, mănăstirile sunt liman de mântuire, locuri unde se plămădesc oamenii virtuții și ai sfințeniei. Mănăstirile sunt locuite de monahi ascultători, răbdători, blânzi, iubitori de Dumnezeu și de semeni. Monahul se nevoiește din greu, râvnind să dobândească ,,frumusețea cea dintâi”, starea de dinaintea căderii, îndumnezeirea și sfințirea. El ,,râvnește după cele dumnezeiești”, înaintează pe cale nepătimirii, se îndulcește de ,,erosul dumnezeiesc”. Trăiește dumnezeiasca înțelepciune, se delectează cu gânduri dumnezeiești, se roagă, se pocăiește pentru păcatele sale și se bucură pentru dumnezeieștile daruri ale harului. Cu timpul, voința monahului începe să se identifice cu voința Lui Dumnezeu. Monahul duce o luptă continuă împotriva egoului și a cochetăriei, a senzualității și a slavei deșarte.

În Sfântul Munte, locul prin excelență al monahismului destinat bărbaților, locul cel mai de cinste îl deține o femeie, Maica Domnului. Părinții aghioriți iubesc mai presus de orice, pe cea mai Curată, pe cea mai Cinstită și mai Smerită, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Maica Domnului ne ascultă și ne ajută pe toți, chiar dacă noi nu-L iubim pe Fiul ei întotdeauna la fel. Părinții ne îndemnă și ne povățuiesc pe toți să ducem viață dumnezeiască. Astăzi se poate observa o efervescență a monahismului și o decădere a lumii ce se consideră modernă și civilizată. Însă, unii sunt indiferenți sau se fac chiar luptători împotriva lui Dumnezeu.

Mănăstirile sunt izvoare, cuiburi și stupi duhovnicești. Ele au fost ridicate de oameni evlavioși în locuri frumoase, bine alese, și sunt locuri de pelerinaj, de reculegere și de odihnă duhovnicească. Mănăstirile de monahi ori de monahii, mai vechi ori mai noi, cu mai mulți ori mai puțin monahi, sunt adevărate faruri care luminează pe toți cei care duc lupta cea duhovnicească, care însuflețesc, binecuvântează și întăresc pe cei slabi.

Scurtă biografie a Părintelui Moise Aghioritul: Monahul Moise s-a născut în Atena, în 1952. A fost monah în Sfântul Munte peste 35 de ani. S-a ocupat cu aghiografia (vieţile sfinţilor), poezia, critica şi redactarea. Este autorul a 52 de cărţi şi a peste o mie de articole. Multe din lucrările lui au fost traduse în alte limbi, primind premii. A ţinut mute conferinţe, fiind invitat de mitropolii, universităţi şi diverse organizaţii, atât în Grecia, cât şi în străinătate. A fost referent în cadrul a peste 80 de congrese. A fost secretar şef al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. A fost redactor şef al periodicului aghiorit Protaton. Timp de peste 25 de ani a fost Starețul Caliviei Sfântului Ioan Hrisostom, ţinând de Schitul Sfântului Pantelimon al Cutlumuşului. Este considerat ca fiind cel mai prolific scriitor aghiorit contemporan. A plecat la Domnul pe 1 iunie 2014 din cauza unor afecțiuni cronice ale ficatului.

Foto credit (sus): Irinel Cîrlănaru

Sursa: Makedonia 27/05/2012 via pemptousia

Ne vorbește Sfântul Paisie Aghioritul (audio, cu subtitrare în limba română)

Înregistrările audio cu Sfântul Paisie Aghioritul sunt extrem de rare și neprețuite. Avem bucuria să descoperim acum, la început de ianuarie 2018, când s-au împlinit 3 ani de la oficiala sa proslăvire, o înregistrare de peste 6 minute, mai puțin cunoscută creștinilor ortodocși de la noi. Înregistrarea beneficiază de subtitrare în limba română grație efortului celor de la Orthodox teaching of the Elders și a colaboratoarei noastre, Elena Dinu, care a „urcat” înregistrarea pe contul personal de youtube, cărora le mulțumim pentru osteneală. Să avem parte cu toții de rugăciunile Cuviosului Paisie și folos din dumnezeieștile sale cuvinte! – LD

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC