Monthly Archives: Decembrie 2012

Manuil Panselinos: Frescele Bisericii Protaton din Karyes (199 fotografii)

Manuel Panselinos, socotit unul dintre cei mai mari pictori din toate timpurile, reprezentant de seamă al Școlii macedonene (sec. XIII-XIV). Numele său este indisolubil legat de tradiția athonită, Panselinos fiind autorul frescelor din Biserica Protaton din Karyes, capitala Sfântului Munte, socotite capodopere ale artei iconografice bizantine.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Pelerinaj la Athos (16 – 21 ianuarie 2013). Participare la Privegherile pentru praznicele Bobotezei și Sf. Ioan Botezătorul

Ioan-Botezatorul-Prodromul

  • Miercuri, 16 ianuarie: Plecare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli
  • Joi, 17 ianuarie (ziua 1): Ouranopoli. Cu ferryboatul până la Dafni. Dafni – Karyes – Măn. Marea Lavră (în drum se vizitează Izvorul Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița). Drumeție până la Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. În funcție de disponibilitatea grupului, drumeție 40 min până la Chilia și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Întoarcere la Măn. Marea Lavră (cazare).
  • Vineri, 18 ianuarie (ziua 2): Marea Lavră. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Participare la priveghere pentru praznicul Botezului Domnului, după calendarul vechi, neîndreptat. Cazare la Măn. Vatopedi sau la Schitul Lacu (în funcție de disponibilitatea mănăstirilor).
  • Sâmbătă, 19 ianuarie (ziua 3): Se va merge cu maxi-taxi-ul de la Măn. Vatopedi la Schitul Lacu sau de la Schitul Lacu la Măn. Vatopedi (în funcție de cazarea din seara precedentă). În ambele situații, dacă vremea va fi favorabilă drumeției, se va merge pe jos de la Morfono la Lacu (respectiv Lacu- Morfono). Participare la priveghere pentru praznicul Sf. Ioan Botezătorul, după calendarul vechi, neîndreptat. Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).
  • Duminică, 20 ianuarie (ziua 4): Schitul Lacu – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos, închinare la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin”), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) – Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează). Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).
  • Luni, 21 ianuarie (ziua 5): Plecare cu mașina din Karyes spre Dafni, îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am) – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu.

Preț: 190 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu).

Locuri disponibile: 5 (cinci!) / Plecare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito, 2007, 8+1 locuri, aer condiţonat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)!

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).

Cuvintele Bătrânilor: Hristos este totul

cuvintele-batranilor-carteI. Hristos este totul

1. Bătrânul Porfirie zicea: “Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos”.

2. Acelaşi Bătrân adăuga: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristeţe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleşit de gândurile şi împrejurările care l-au apăsat şi l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viaţă, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, îi dă aripi, îi descoperă toate lucrurile, îl fac să vadă toate creaturile, să sufere dimpreună cu toţi şi să le dorească tuturor să fie cu Hristos şi aproape de El”.

3. Amfilohie, Bătrânul din Patmos, zicea despre omul care-L uită pe Hristos din pricina numeroaselor sale ocupaţii: “Adesea Hristos vine şi bate la poarta ta. Tu-L faci să se aşeze în anticamera sufletului tău şi, absorbit de ocupaţiile tale, uiţi de Dumnezeiescul vizitator. El aşteaptă ca tu să trândăveşti, aşteaptă… şi apoi, dacă tu întârzii prea mult, El se ridică şi pleacă. Uneori încă, eşti atât de ocupat că-I răspunzi de la fereastră: n-ai nici atâta timp încât să-i deschizi uşa!”.

4. Acelaşi Bătrân zicea: “Omul care nu-l are pe Hristos în el vede toate lucrurile sumbre şi dificile”. Şi încă: “Până ce inima omului nu este locuită de Hristos, el are loc pentru bani, pentru averi şi pentru creaturi”.

5. Asupra aspectelor Providenţei lui Dumnezeu, pe care omul le ignoră, Bătrânul Porfirie zicea: “oamenii pot ajunge la o întunecare a conştiinţei văzând, zicând aşa, neantul din faţa lor şi cugetând: Noi cădem în neant, suntem pierduţi. Iar din spate suntem războiţi! Atunci revin la Dumnezeu şi-i luminează credinţa noastră ortodoxă. Dumnezeu lucrează în taină şi nu vrea să influenţeze libertatea omului. El conduce evenimentele în aşa fel încât omul să călătorească încet acolo unde trebuie”.

6. Bătrânul Epifanie zicea: “Lecţiile pe care ţi le dă Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care ţi le dau oamenii. Pentru noi, doi şi cu doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu, doi şi cu doi pot face cinci, sau şase, sau nu importă ce alt număr!”.

7. Antim, Bătrânul din Chios, spunea: “Fără voia lui Dumnezeu o piatră nu poate fi mişcată nici o frunză de copac nu se poate clătina ca să cadă pe pământ”.

8. Bătrânul Eusebiu, de la Frăţia Zoi, scria unui fiu de-al său duhovnicesc: “Atunci când Dumnezeu se îndepărtează de om, acesta, nu numai că se prăbuşeşte în tot felul de păcate şi nedreptăţi, dar el pierde şi credinţa. Dumnezeu te-a făcut creatura Sa şi, prin credinţa ta în El şi voinţa ta de a creşte după voia Sa, El te face copilul Său, prevăzând toate lucrurile ca un Tată plin de dragoste şi are grijă de viitorul tău ca tu să devii desăvârşit”.

9. Despre mijloacele pe care le întrebuinţează Dumnezeu pentru a-l ajuta pe om, Bătrânul Antim zicea: “Bunul Dumnezeu nu încetează să-i dea sugestii bune omului. Uneori îl luminează, alteori îi trimite o mângâiere prin intermediul unei persoane, alteori îi dă un semn. Mila nesfârşită a lui Dumnezeu se foloseşte de toate căile posibile pentru a-l apropia pe om de Sine şi a-l mântui”. Bătrânul adăuga: “Dumnezeu îl ajută pe om, fie printr-un părinte duhovnicesc pe care-l face să-l cunoască pentru a-l îndruma, fie printr-un înger care-l luminează, fie printr-un gând bun pe care îl sugerează, sau printr-o descoperire dumnezeiască pe care i-o acordă”.

10. Bătrânul Ieronim zicea: “Fiţi atenţi la felul în care vă petreceţi ziua de astăzi. Iar viitorul încredinţaţi-l Providenţei divine! Dumnezeu vă va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va face! Nu vă chinuiţi mintea gândind la viitor. Dumnezeu va ajuta”.

11. Referitor la dragostea lui Dumnezeu pentru om, Bătrânul Antim, noul sfânt din insula Chios, sublinia: “Dumnezeu nu-i separă pe drepţi de păcătoşi nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găseşte un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găseşte în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor”.

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cuvintele Bătrânilor: Dragostea

cuvintele-batranilor-carteII. Dragostea

1. Bătrânul Amfilohie dădea acest sfat: “Iubeşte-L pe Unicul ca toţi să te iubească. Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori”.

2. Bătrânul Iosif Isihastul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi”.

3. Despre iubirea pe care trebuie să o avem faţă de Hristos, Bătrânul Amfilohie zicea: “Până ce inima noastră nu este locuită de dragostea lui Hristos, nu putem face nimic. Suntem ca nişte bărci fără carburant în motor.” Şi el adăuga: “Să ne aducem aminte de Hristos cu dragoste, şi atunci inima noastră va tresălta de bucurie”.

4. Dragostea niciodată nu se sfârşeşte. Chiar dacă se adresează la mai mulţi, nu se împuţinează. Bătrânul Epifanie zicea: “Dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra primeia rămâne întreagă şi nu se micşorează deloc. Şi, fiecare nouă lumânare, are aceeaşi flacără ca şi precedentele”.

5. Bătrânul Iosif spunea: “Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, Dragostea lui Dumnezeu îl copleşeşte şi el nu poate decât să suporte ceea ce resimte. Această dragoste se întoarce apoi spre lume şi spre oameni, pe care îi iubeşte într-atât încât cere să ia asupra sa toate nenorocirile şi suferinţele omeneşti pentru a-i uşura pe alţii. În general această dragoste compătimeşte cu toate ispitele şi încercările, chiar cu cele ale fiinţelor fără raţiune, până acolo încât plânge gândindu-se că acestea suferă! Acestea sunt caracteristicile dragostei care provoacă şi suscită rugăciunea. De aceea marii rugători nu încetau de a mijloci pentru lume. Ni se pare străină şi cutezătoare rugăciunea lor, dar ea prelungeşte viaţa pe pământ. să ştiţi că dacă aceşti rugători ar dispare, acesta ar fi sfârşitul lumii”.

6. Bătrânul Ieronim zicea: “Vrei să iubeşti oamenii? Iubeşte-L pe Hristos şi vei vedea cât îi vei iubi pe oameni, chiar dacă nu vrei. Dragostea care vine din dragostea lui Hristos este dragoste puternică şi veritabilă. Iubeşte-L pe Hristos!”

7. Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii. Bătrânul Amfilohie zicea: “Noi trebuie să avem dragoste faţă de persoana lui Hristos, această dragoste este necesară vieţii sufletului nostru. Dragoste faţă de creaturile lui Dumnezeu, faţă de animale, de copaci, de flori, de păsări, şi mai ales faţă de om, cea mai perfectă dintre creaturile lui Dumnezeu”.

8. Acelaşi bătrân povăţuia: “Dragostea cerească, copilul meu, să-ţi umple mereu inima. Umple-o numai de doriri înalte şi dumnezeieşti. Te vei bucura atunci de şoaptele dumnezeieşti ale Fiinţei adorate, care se bucură să vorbească cu tine atunci când inima ta a devenit tronul Său. Trebuie să-ţi păstrezi neîncetat inima ca un chivot sfânt şi imaculat”.

9. Noi îi admirăm pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre pentru nevoinţele ascetice pe care le-au împlinit. Dar oare ce le dădea forţă de a le îndura? Bătrânul Antim sublinia: “Părinţii aveau platoşă credinţa neclintită în Dumnezeu şi străluceau de doriri sfinte. Dumnezeu îi lăsa să simtă încercarea suferinţelor atât cât voia, apoi le dădea harul Său şi socoteau ca nimic aceste suferinţe”.

10. Despre dragostea pe care trebuie să o avem pentru cei ce ne stânjenesc şi ne chinuiesc, Bătrânul Porfirie zicea: “Orice om care ne jigneşte, ne face rău, ne calomniază sau este nedrept cu noi, este unul dintre fraţii noştri căzut în mâinile diavolului. Până ce-l întâlnim pe acest frate noi trebuie să plângem mult, să suferim dimpreună cu el şi să ne rugăm lui Dumnezeu, în linişte şi cu stăruinţă, ca-n ceasul dificil al ispitei să ne întărească şi să aibă milă de fratele nostru, victima diavolului. Şi Dumnezeu ne va ajuta, atât pe noi cât şi pe fratele nostru”.

11. Despre dragostea faţă de aproapele Bătrânul zicea: “Când fratele nostru face o greşeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru. Fără sacrificiul din partea noastră, dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos. Şi invers, printr-un sacrificiu al dragostei noastre şi prin rugăciunea noastră tainică pentru el, îi trezim conştiinţa, care se educă şi-l judecă: atunci el se pocăieşte şi se îndreaptă”.

12. Bătrânul Iosif zicea: “În prezenţa unuia despre care ştii că te bârfeşte şi te denigrează, este aproape imposibil să nu te tulburi înlăuntrul tău, chiar dacă te sforţezi să rămâi nepăsător. Dar prin iertare şi rugăciune pentru acea persoană, tu contrabalansezi rana şi tristeţea”.
13. Bătrânul Filotei sublinia importanţa dragostei: “Dacă un om construieşte o casă şi o lasă fără acoperiş, această casă nu-i foloseşte la nimic. La fel este şi omul care a dobândit toate virtuţile şi n-are dragoste, este ca o casă fără acoperiş”.

14. Pentru a dobândi dragostea, acelaşi Bătrân învăţa: “Omul blând se curăţeşte de păcatele sale, căci Dumnezeu locuieşte în el. Omul curăţit de păcate este iluminat de razele Duhului Sfânt şi dobândeşte dragostea”.

15. Bătrânul Porfirie zicea: “Hristos locuieşte în sufletele adevăraţilor creştini, şi ei nu pot decât să-i iubească pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmanii lor”. Şi adăuga: “Coroana dragostei noastre faţă de prieteni are şi corpuri străine (interesul, recompensa, vanitatea, slăbiciunea sentimentelor, simpatia pătimaşă) în timp ce coroana dragostei noastre faţă de vrăjmaşi este pură”.

16. Vocea iubirii schimbă inima împietrită a oamenilor. Bătrânul Porfirie învăţa: “Dragostea lui Hristos trebuie să atingă tot universul, chiar şi pe hipi din Matala! Aş dori mult să mă aflu acolo cu ei, nu pentru a păcătui împreună cu ei sau pentru a-i critica pe aceşti oameni, ci pentru a trăi cu ei, bineînţeles fără a păcătui, şi a lăsa dragostea lui Hristos, care schimbă fiinţele, să le vorbească ea însăşi”.

17. Ascultarea este o condiţie a dragostei. Bătrânul Iosif Isihastul zicea: “Nu există dragoste adevărată fără supunere. Cum poţi tu să-i iubeşti şi să slujeşti altora dacă nu te supui voinţei lor? Fiecare faptă de dragoste adevărată este slujire, şi cei ce practică ascultarea fac o dublă lucrare: pe de o parte, îşi arată încrederea în cel ce porunceşte şi, pe de altă parte, pusă în practică, prin serviciu dragostea ce i-l oferă”.

18. Bătrânul Amfilohie zicea: “Eu am fost născut pentru a-i iubi pe toţi oamenii. Că sunt turci, negri sau albi, nu mă interesează. Văd pe chipul fiecărui om chipul lui Dumnezeu. Şi pentru acest chip a lui Dumnezeu, eu sunt gata la orice sacrificiu”.

19. Gheorghe, Bătrânul din Drama, de asemenea, îi învăţa pe creştini să fie iubitori: “Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei, iubirea o cere Dumnezeu de la noi!”

20. Bătrânul Porfirie zicea: “Pentru ca toţi să te iubească, trebuie ca tu mai întâi să-i iubeşti”.

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cuvintele Bătrânilor: Rugăciunea

cuvintele-batranilor-carteIII. Rugăciunea

1. Bătrânul Iacob zicea: “Nici o rugăciune nu-i pierdută, copiii mei! În ce mă priveşte, rugăciunea mă ţine de ani de zile”.

2. Adresându-se maicilor din mănăstirea sa Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: “Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.

3. Bătrânul Iosif zicea: “Începutul drumului spre rugăciunea curată este lupta împotriva patimilor. Este imposibil să faci progrese în Rugăciunea lui Iisus atâta timp cât lucrează patimile. Totuşi acestea nu împiedică să existe harul rugăciunii, dacă nu suntem cuprinşi de nepăsare şi de slavă deşartă.

4. Rugăciunea este izvorul puterii. Bătrânul Porfirie zicea: “Mucenicii sufereau mult când îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferenţa este că ei erau în permanenţă uniţi cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decât suferinţele lor, încât le puteau învinge. Dar dacă lăsau rugăciunea, chiar pentru un moment, suferinţele deveneau insuportabile şi ei erau gata să se lepede de Hristos. Ancoraţi în rugăciune, ei primeau forţă şi suportau până la sfârşit suferinţele martiriului”.

5. Bătrânul Amfilohie sfătuia: “Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, pietate, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi cere bunuri duhovniceşti şi mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit”.

6. Bătrânul Ieronim zicea: “Nu neglija rugăciunea. Fereşte-te de nepăsare şi indiferenţă. Dacă te rogi dimineaţa, şi simţi frângere în sufletul tău, toată ziua vei avea aripi. Dar dacă începi ziua fără rugăciune, vei umbla abătut”.

7. Acelaşi Bătrân îl sfătuia pe unul dintre fiii săi duhovniceşti, referitor la rugăciune: “Mai întâi roagă-te, asigurându-ţi liniştea. Dacă nu te poţi ruga mult dimineaţa, roagă-te la amiază, sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de linişte şi te roagă. Roagă-te până plouă, adică până-ţi vin lacrimile. Mulţi sunt cei ce se roagă toată noaptea fără a se obosi. Rugăciunea este dulce”.

8. Scopul universului este să-L laude pe Dumnezeu. Bătrânul Ioil din Kalamata zicea, referitor la acest lucru: “În cer, îngerii şi sfinţii, stelele şi păsările Îl laudă pe Dumnezeu. Pe pământ Îl laudă înţelepţii şi oamenii simpli, călugării şi pustnicii. Lauda lui Dumnezeu este firul care uneşte toate locurile din univers, ea este ultima raţiune, ţinta cea mai înaltă, şi deci pentru om de asemenea, scopul suprem”.

9. Acelaşi Bătrân zicea de asemenea: “În pacea şi bucuria pe care o simte omul care se roagă, pământul se netezeşte; gânduri bune şi murmure cereşti încep să-i parvină şi să-i şoptească sfaturi bune la ureche: acestea sunt conversaţii cereşti”.

10. Bătrânul Amfilohie zicea: “Rugăciunea lui Iisus a umplut Raiul cu mulţi sfinţi! Singură Rugăciunea inimii curăţeşte şi sfinţeşte. Psalmii şi cântările Bisericii sunt bune, dar noi le zicem pentru a atrage şi a mişca sufleteşte lumea. Noi, călugării, trebuie să vorbim în Rai încet. Cei ce psalmodiază se aseamănă cu oamenii care se află în afara palatului împărătesc şi cântă pentru a-şi manifesta entuziasmul. Împăratul, cu siguranţă, primeşte cu plăcere aceste cântări, pentru că ele vorbesc despre El, dar preferă în taina inimii Sale ceea ce I se spune la ureche”.

11. Ieronim, Bătrânul din Egina, zicea despre rugăciune: “Mulţi nu suportă să treacă un scurt moment fără rugăciune şi suferă pentru acesta: orele în care doresc să se roage şi nu pot li se pare un martiriu”. Şi repeta de asemenea: “Când îţi moare mama sau un apropiat de al tău, nu cauţi o carte să înveţi să plângi. Din cauza durerii cuvintele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-i spună spontan lui Dumnezeu ce o doare”.

12. Uneori, acelaşi Bătrân, zicea: “Dacă tu însuţi nu asculţi şi nu înţelegi ce zici în rugăciune, cum vrei ca Dumnezeu să te asculte?” Şi mărturisea: “Eu, când simt răceală, mă rog şi harul lui Dumnezeu mă încălzeşte”.

13. Porfirie, Marele Bătrân, zicea despre rugăciune: “Când suntem, sub influenţa harului lui Dumnezeu, rugăciunea noastră devine curată. Să ne rugăm fără încetare, chiar dacă suntem lungiţi pe pat şi ne pregătim de somn sau ne odihnim”.

14. Acelaşi bătrân îl sfătuia pe unul dintre fiii săi duhovniceşti: “Nu te ruga lui Dumnezeu să te ridice din boli, ci într-armează-te cu Rugăciunea inimii şi ai răbdare. Vei avea de aici un mare câştig”.

15. Rugăciunea îl limpezeşte pe om. Bătrânul Porfirie sublinia acest lucru folosindu-se de un exemplu: “Generatorul electric este undeva, şi becul în cameră. Dacă noi nu manevrăm întrerupătorul rămânem în beznă. Vreau să spun că unde este Hristos, acolo este sufletul nostru. Dar dacă noi nu manevrăm întrerupătorul rugăciunii, sufletul nostru nu va vedea lumina lui Hristos şi va rămânea în bezna diavolului”. Unuia dintre fiii săi duhovniceşti Bătrânul îi spunea: “Ştii tu ce mare dar ne-a făcut Dumnezeu dându-ne dreptul să-I vorbim în orice oră, în orice moment şi oriunde ne-am găsi? Aceasta este marea noastră demnitate. De aceea trebuie să-L iubim pe Dumnezeu”.

16. Bătrânul Ioil îi spunea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Când te apropii să te rogi, adu-ţi aminte de patimile tale, de slăbiciunile tale, de uşurinţa cu care tu rătăceşti şi cazi, dar adu-ţi aminte şi de faptul că Hristos te poate sprijini”.

17. Acelaşi Bătrân sfătuia: “Aşează-te în genunchi şi zi: Ţine-mă Hristoase ca să nu mă despart de Tine”.

18. Rugăciunea îl ajută enorm pe om, îl ajută să se elibereze de patimi. Bătrânul Eusebiu spunea, în acest sens: “Când patimile intră în suflet, îl cuceresc şi-l fac rob. Omul are atunci nevoie de a deveni conştient de starea sa şi de a se ruga fără întrerupere întru smerenia inimii până ce va fi eliberat de patimi”.

19. Bătrânul Eusebiu îi spunea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Nu neglija niciodată rugăciunea şi lectura! Fii binefăcător pentru alţii cu cuvântul şi cu fapta. Înfrânge mândria drăcească”.

20. Dracii pornesc o luptă crâncenă împotriva nevoitorilor. Împotriva lor ne opunem cu rugăciunea şi, progresiv, devin neputincioşi. Bătrânul Iosif îi scria unui călugăr tânăr care era angajat într­o asemenea luptă: “Tu nu vezi că, la fiecare rostire a lui Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, numeroşi draci cad şi-ţi întorc spatele? Tu vezi doar că eşti rănit. Să ştii că, în acelaşi timp, şi ei sunt înfrânţi şi fugăriţi. De fiecare dată când noi răbdăm, ei fug în viteză şi, la fiecare rostire a Rugăciunii lui Iisus, ei sunt grav răniţi. În vremea luptei nu aştepta ca tu să-i ataci cu arme şi cu săbii, iar ei să-ţi răspundă cu ciocolată şi cu delicatese!”

21. Rugăciunea trebuie însoţită de dragoste. Bătrânul Amfilohie zicea: “O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi şi nu poate zbura”.

22. Bătrânul Amfilohie le spunea călugăriţelor sale: “Eu doresc, ca voi să întemeiaţi “staţii” de rugăciune pe insulele noastre. Eu vreau să ascult vocea Domnului în voi. Vreau ca Domnul să vorbească prin inima voastră! Să devină tron a lui Dumnezeu prin Rugăciunea lui Iisus”.

23. Bătrânul Porfirie zicea: “Faceţi metanii când vă rugaţi, chiar dacă acest lucru vă oboseşte! Rugăciunea însoţită de o nevoinţă de bunăvoie este mai plăcută lui Dumnezeu şi dă roade”.

24. Ieronim, Bătrânul din Egina, sfătuia: “Dacă mintea ta se află în Dumnezeu, tu te poţi ruga, chiar dacă te afli în pat! Din contră, dacă mintea ta este aiurea, chiar dacă eşti în genunchi, tu n-ai emoţia rugăciunii şi rugăciunea ta rămâne fără rod. Nu simţi nici o uşurare şi te doare capul; căci rugăciunea nu-ţi aduce nici o bucurie”.

25. Într-una din scrisorile sale, Bătrânul Iosif explică: “Dacă cineva rămâne aproape de mine, va auzi rugăciunile şi gemetele mele, şi va vedea lacrimile pe care le vărs pentru fraţii mei. Toată noaptea eu mă rog şi strig: Doamne, mântuieşte-i pe toţi fraţii mei sau şterge-mă şi pe mine din cartea vieţii, căci nu vreau să ajung singur în Rai.

26. Bătrânul Iacob a zis: “Eu am cerut lui Dumnezeu să-mi dăruiască harisma de a citi în inimile oamenilor privindu-le faţa, pentru a-i putea ajuta. Şi Dumnezeu mi-a dăruit-o”.

27. Prin rugăciune aflăm voia lui Dumnezeu într­o problemă care ne preocupă. Bătrânul Iosif Isihastul zicea: “Dacă vreţi să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu, renunţaţi total la voia voastră, la toate gândurile şi planurile, şi, cu profundă umilinţă, cereţi-I lui Dumnezeu sfatul în rugăciune. Faceţi apoi ceea ce se va prezenta în inima voastră sau o va îndupleca, căci acest lucru va fi după Dumnezeu. Cei ce au o mare îndrăzneală către Dumnezeu, când se roagă pentru a-I cunoaşte voia, aud în ei înşişi «informaţia» divină; ei devin şi mai atenţi la viaţa lor şi nu fac nimic fără «informaţia» divină”.

28. Un om i-a zis Bătrânului Ieronim cum că s-a folosit mult de rugăciunea lui şi că-i mulţumeşte. Bătrânul i-a răspuns: “Din rugăciunea mea îţi voi da mereu roade duhovniceşti. Dacă le vei culege, foarte bine! Dacă nu, tu vei flămânzi şi ele se vor pierde. Tu, de asemenea, trebuie să te rogi. Altfel, rugăciunile mele nu-ţi vor fi de nici un folos!” Şi-n alt rând sublinia: “Eu voi mijloci la Dumnezeu pentru tine, eu mă voi ruga. Dar să ştii că rugăciunea unuia singur nu-i suficientă. Eu mă rog pentru tine, dar, roagă-te şi tu, de asemenea!”

29. Acelaşi bătrân mărturisea: “Eu mă jertfesc pentru cei ce mă rog. Nu mă pot ruga fără să mă jertfesc. Socot că o rugăciune, făcută fără ca inima să sângereze de dragoste şi de durere, nu-L atinge pe Dumnezeu. De aceea mă absoarbe rugăciunea şi nu suport să vorbesc apoi cu oamenii”.

30. Bătrânul Porfirie îi sfătuia pe fiii săi duhovniceşti să se roage pentru alţii, urmându-i exemplul: “Ştiţi, eu simt că vă ajut mult cu rugăciunile mele. Când vă rugaţi pentru o persoană, pe care diavolul o ispiteşte cu patimi păcătoase, nu-i spuneţi. Căci diavolul va lua act şi va stârni o opoziţie în inima ei, iar rugăciunile voastre vor fi fără rod. Ci rugaţi-vă pentru ea în taină, şi rugăciunile voastre o vor ajuta”.

31. Rugăciunea pentru aproapele este o datorie sacră. Bătrânul Porfirie zicea: “Nu te poţi mântui singur, dacă alţii nu se mântuiesc! Este o greşeală să te rogi numai pentru propria-ţi mântuire. Trebuie să ne rugăm pentru lumea întreagă, pentru ca nimeni să nu se piardă”. Şi, altădată, adăuga: “Eu nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Îi cer, doar, lui Dumnezeu să aibă milă de lumea întreagă şi de mine, de asemenea”.

32. Diavolul se străduieşte în diferite chipuri să-i tulbure pe cei ce se roagă. Bătrânul Daniel din Katounakia se adresa astfel călugăriţelor sale: “Când o soră aprofundată în rugăciune este cuprinsă de durere şi-i vin lacrimi din belşug, să fie foarte atentă ca să nu-i dea dracul slavei deşarte gândul că ea practică virtutea, ci să o roage pe Împărăteasa, Maică a lui Dumnezeu, să-i dea smerenia cunoaşterii de sine. Căci durerea este datoria celor ce se pocăiesc. Dacă în timpul rugăciunii simte un parfum sau vede o lumină, sau un înger, să nu cumva să fie atrasă de asemenea contemplaţii!”

33. Bătrânul Iosif zicea: “Când mintea primeşte Rugăciunea lui Iisus şi când omul simte bucuria, Rugăciunea se zice neîncetat în el, fără ca el să se sforţeze. Când mănâncă sau se plimbă, când doarme sau este treaz, Rugăciunea răsună în el, şi el simte pace şi bucurie”. Bătrânul adăuga: “Cât durează Rugăciunea, raiul este în suflet. Şi dacă omul se află în «deşert», binefacerile Rugăciunii lui Iisus nu se mai pot socoti!”

34. Despre experienţa mistică a rugăciunii lui Iisus, Bătrânul Ieronim zicea: “Rugăciunea este o convorbire cu Dumnezeu. Când simţim bucuria rugăciunii, suntem foarte vioi. Este o pregustare a vieţii din rai. Şi dacă vă străduiţi mult, Domnul o să v-o dea. Rugăciunea îl ridică pe om până la contemplarea dumnezeiască. Mihail, Bătrânul meu, era tot lumină când se ruga. Şi în această stare, nu se ruga cu cuvintele, ci cu mintea. Cuvintele sunt surcelele pe care le folosim până se aprinde focul. Când focul rugăciunii este aprins, adică atunci când vine căldura şi durerea inimii, omul nu mai poate vorbi. Îl simte şi Îl aude pe Dumnezeu în el. Atunci vin lacrimile. Omul atinge o măsură duhovnicească, acea a Rugăciuni inimii, a doririi duhovniceşti şi a inefabilelor gemete”.

35. Toţi Bătrânii au trăit experienţele mistice ale rugăciunii. Menţionăm aici ceea ce Bătrânul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovniceşti: “Câtă vreme rămân pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în jos, ele mă udă. Rugăciunea inima, reintegrează, uneşte, sfinţeşte. Câtă vreme focul Rugăciunii lui Iisus arde în suflet, toate crengile uscate ard şi dispar. La începutul Rugăciunii tu simţi bucurie, apoi dulceaţă, şi la sfârşit vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus. Cu Rugăciunea lui Iisus, omul devine ca un copil. Se adresează lui Dumnezeu simplu şi inocent, ca şi Adam în rai, înainte de cădere. Cu Rugăciunea se dobândeşte sfânta şi binecuvântata apatie. Rugăciunea lui Iisus sfinţeşte locul unde eşti şi munca ce o faci. Rugăciunea rezolvă orice lucru. Ea te face să umbli pe mare, scurtează distanţele, schimbă dispoziţia oamenilor, dă curaj, credinţă şi răbdare în viaţă”.

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cuvintele Bătrânilor: Mintea

cuvintele-batranilor-carteIV. Mintea

1. Bătrânul Ieronim le repeta mereu fiilor săi duhovniceşti: “Fiţi atenţi la mintea voastră. Nu o înrobiţi cu nimic. Eu însumi regret că am construit biserici, că mi-am înrobit mintea cu multe griji şi am împiedicat-o să se roage”. Şi adăuga: “Fiţi foarte atenţi cu mintea voastră. Nu o împovăraţi cu tristeţea şi cu probleme inutile. Când apa este curată şi liniştită, tu vezi până-n adâncime şi poţi observa chiar şi o pietricică. La fel este şi cu mintea”.

2. Paza minţii este o condiţie a rugăciunii. Bătrânul Iosif Isihastul, cu bogata experienţă din Sfântul Munte, zicea: “O rugăciune fără atenţie şi trezvie este o pierdere de timp, o muncă fără răsplată. Noi trebuie să fim atenţi asupra simţurilor, a celor lăuntrice şi a celor din afară. Căci fără această atenţie, mintea şi puterile sufletului se răspândesc în lucruri deşarte şi obişnuite – ca şi apa murdară ce curge pe drum. Nimeni nu se poate ridica spre înălţimi, dacă nu urăşte lucrurile pământeşti. Adesea ne rugăm şi mintea noastră se împrăştie la lucrurile ce-i plac, este atrasă de obişnuit. De aceea trebuie să ne sforţăm pentru a ne reculege şi a fi atenţi la cuvintele Rugăciunii”.

3. Referitor la mintea care se împrăştie în timpul rugăciunii, Bătrânul Ieronim zicea: “N-are importanţă că mintea scapă adesea, departe de rugăciune, şi de cuvintele pe care le pronunţăm. Să fim atenţi însă ca noi să nu ne împrăştiem! Ea va reveni. Mintea se aseamănă cu un pui mic. El fuge încoace, fuge încolo, nu rămâne aproape de mama lui, care este legată de un loc. Dar când s-a obosit, el revine să se odihnească şi să doarmă la picioarele ei”.

4. În timpul rugăciunii ni se perindă în minte chipul diferitelor persoane. Ieronim, Bătrânul din Egina, dădea sfatul: “Dacă o persoană, oricine ar fi, se interpune între tine şi Hristos, respinge imediat această imagine. Căci ea răpeşte mintea care trebuie să fie întreagă la Dumnezeu”.

5. Asupra lucrării minţii, Bătrânul Iosif zicea: “Mintea hrăneşte sufletul. Tot ce ea aude sau vede, bun ori rău, face să coboare în inimă, care este centrul puterilor spirituale şi fizice ale omului”.

6. Acelaşi Bătrân zicea despre minte: “Când mintea omului se purifică şi se iluminează – căci ea are propria sa iluminare, independentă de harul divin, cu ajutorul căruia, cum zic Părinţii, ea vede mai departe decât dracii – ea primeşte, în plus, iluminarea harului divin, până acolo încât acesta poate locui constant în ea şi-i acordă vedenii şi contemplaţii. Dacă omul are dorinţa de a vedea şi învăţa câteva lucruri ce-l interesează, poate să ceară acestea în rugăciune; harul va lucra pentru a-i împlini cererea.

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

 

Cuvintele Bătrânilor: Gândurile

cuvintele-batranilor-carteV. Gândurile

1. Bătrânul Amfilohie zicea: “Îndulceşte-ţi sufletul cu gânduri de mângâiere şi de speranţă, înflăcărează-ţi cuvintele cu ardoarea dragostei faţă de Mirele tău şi adu-ţi aminte de suferinţele pe care El le-a îndurat pentru tine. Astfel, tu vei rămâne ferm, dăruit lui Hristos şi smerit”.

2. Referitor la gândurile sugerate de diavol, pentru a zdruncina credinţa, Bătrânul Filotei îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Dacă vrăjmaşul îţi inspiră gânduri de îndoială, spune din tot sufletul: «Eu cred cu tărie în tot ce crede Biserica, în tot ce a spus Hristos în Evanghelie, în tot ce au spus Apostolii şi Sfinţii Părinţi, dar pe tine, diavole, nu te cred, căci tu eşti viclean şi mincinos!»”

3. Referitor la cursele diavolului, Bătrânul Ieronim zicea: “Ispititorul face totul pentru a ne întuneca şi a ne face să cădem. Când nu ne face să cădem cu fapta, ne face să cădem prin gânduri de disperare. Să nu primim niciodată deznădejdea şi, gândurilor ispititorului, să-i răspundem astfel: “Chiar dacă voi merge în iad, diavole, voi fi într-un loc mai bun ca tine! Eu nu mă tem, căci mă pot pocăi, şi ştiu că Dumnezeu este dragoste deplină!”

4. Bătrânul Iosif învăţa: “Înainte ca ispititorul să imprime un gând în mintea ta, anulează-l prin Rugăciunea lui Iisus! Nu îngădui gândului să te pătrundă!”

5. Asupra aceluiaşi subiect, bătrânul Eusebiu îi scria unuia dintre ucenicii săi: “Fii mereu atent la minte, pentru a alunga gândurile rele din momentul în care vin, fără a le îngădui să locuiască în ea nici o secundă! Căci dacă gândurile rele întârzie în minte este păcat, şi este pericol să coboare în inimă”.

6. Bătrânul Iacob zicea: “Alungaţi gândurile rele şi imaginile sugerate de diavolul. Nu le acordaţi nici cea mai mică importanţă”.

7. Bătrânul Ieronim arăta cum să înfrunţi gândurile: “În orice fel ar veni gândurile şi orice ar face, ele sunt străine. Să le înfruntăm atât cât putem şi să le izgonim! Nu trebuie să ne mâhnim din cauza lor. Să fim foarte atenţi la faptele noastre. Gândurile sunt străine, celălalt ni le sugerează. Ele vor dispare.”

8. Bătrânul Iosif îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Fugi de gândurile rele ca de foc! Nu le da nici o atenţie, ca ele să nu prindă rădăcină în tine. Nu dispera, căci Dumnezeu este generos şi-i iartă pe păcătoşi. Dacă tu faci o greşeală, pocăieşte-te şi întăreşte-ţi voinţa ca să nu recazi în aceeaşi greşeală”.

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

 

Cuvintele Bătrânilor: Isihia

cuvintele-batranilor-carteVI. Isihia

1. Bătrânul Iosif, supranumit Isihastul, îl invita pe unul din fiii săi duhovniceşti să vină în «pustiul» Muntelui Athos cu aceste cuvinte: “Vino acum, fiul meu preaiubit. Ar fi doar o zi în care noi am vorbi de Dumnezeu şi am face teologie împreună! Vino să te bucuri de ceea după ce tu ai nostalgie: vino să asculţi teologii tainici şi tăcuţi; stâncile sălbatice, care-ţi vor explica tainele adânci şi vor conduce inima şi mintea ta spre creator. De primăvara, de la Paşti, până la Adormirea Maicii Domnului, natura este frumoasă aici. Teologii tăcuţi, stâncile frumoase, şi natura întreagă fac teologie – fiecare cu graiul sau cu tăcerea sa. Dacă-ţi vei apropia mâna de un smoc de iarbă, va striga imediat, şi foarte tare, prin mireasma sa naturală: Vai! Nu m-ai văzut! M-ai lovit! Fiecare lucru îşi are vocea sa şi, cum total se amestecă în adierea vântului, se ridică o armonioasă melodie de laudă lui Dumnezeu. Şi ce să-ţi mai spun de animale şi de păsări…”

2. Toţi Bătrânii au iubit isihia. Să notăm ce spunea Bătrânul Iacob: “Îmi place să-mi părăsesc casa, să ies din sat şi să alerg la munţii din jur. Acolo, voi găsi grote sau voi scobi eu unele mici. Voi tăia ramuri de copaci, voi acoperi pământul şi voi întinde un vechi covor deasupra pentru a putea rămâne în genunchi. Mă voi ruga apoi ore întregi”. Uneori, făcea explicită dorinţa pe care o avea în tinereţe: “Voiam să găsesc o grotă şi acolo să-mi petrec restul vieţii mele adorându-L pe Dumnezeu, rugându-mă şi mijlocind, singur şi necunoscut de lume, hrănindu-mă cu ierburi pe care le voi aduna din jur şi astâmpărându-mi setea cu puţină apă”.

3. Isihia este o condiţie a vieţii duhovniceşti. Bătrânul Ieronim îl sfătuia pe unul din fiii săi duhovniceşti: “Evită pe cât posibil să ieşi în lume şi închide-te în chilia ta! Sileşte-ţi mintea să se deschisă şi vei vedea lumina dumnezeiască. Ai dorinţa de a-ţi câştiga o chilie pentru a te închide în ea. Îţi va fi greu la început, dar vei fi apoi recompensat cu mărinimie: te vei bucura de isihie şi chilia ta te va atrage. Citeşte şi te roagă. Dacă, tu însuţi vei fi lipsit de fermitate, cum îi vei face fermi pe alţii? Lumea aleargă la biserică pentru a-şi potoli setea sufletului. Ce le vom da noi dacă nu avem nimic? Şi cum am putea avea ceva dacă nu-i cerem lui Dumnezeu? Străduieşte-te să te rogi şi să meditezi cu scopul de a te întări duhovniceşte şi de a împlini vocaţia de preot”.

4. Adevăratul călugăr, “deschide Duhului Sfânt”, se desăvârşeşte în isihie. Bătrânul Iosif zicea: “Atunci când călugărul îşi curăţeşte simţirile şi îşi păstrează mintea în isihie, inima i se purifică şi primeşte harul şi iluminarea cunoştinţei. El devine întreg lumină; întreg duh; întreg transparent. El va face să curgă râuri de teologie, dacă se va apuca să scrie, şi nu va putea sesiza fluxul rapid care curge difuz şi împrăştie pacea în tot trupul său anulând patimile. Inima se înflăcărează de dragoste dumnezeiască şi strigă: Opreşte, Iisuse al meu, valurile harului că mă topesc ca ceara! Mintea este răpită în contemplaţie, omul este îndumnezeit şi devine unit cu Dumnezeu, şi – ca fierul cuprins de foc – nu se mai recunoaşte”.

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

 

Cuvintele Bătrânilor: Lupta duhovnicească

cuvintele-batranilor-carteVII. Lupta duhovnicească

1. Bătrânul Porfirie zicea: “Atunci când Hristos vine să umple casa inimii noastre, toate problemele, toate rătăcirile, toate neliniştile dispar. Şi păcatul, de asemenea, dispare”.

2. Unui teolog care susţinea că trebuie să fie un om de acţiune creştinul, Bătrânul Ioil i-a răspuns: “Vai, nenorocitule! Nu vei lăsa acţiunea şi frământarea de-o parte pentru a te ocupa puţin de propria ta curăţire? Noi suntem numai frământare şi acţiune, iar sufletul ni l-am lăsat în paragină! Curăţeşte-ţi sufletul de patimi printr-o lucrare în adâncime, şi ceea ce vei oferi atunci semenului tău, tu vei oferi nu din golul sufletului tău, ci din bogăţia ta interioară!”

3. Lupta spirituală trebuie dusă cu zel. Bătrânul Antim zicea: “Zelul şi nepăsarea sunt două mijloace puternice. Unul ne uneşte cu Dumnezeu şi celălalt ne separă. Zelul este un fier încins, nepăsarea este un fier rece: oricât de tare ai lovi fierul se răceşte, nu poate face din el ceva; pe când fierul încins, este uşor de modelat”.

4. Cunoaşterea de sine îl face pe om înţelept. Bătrânul Iosif zicea: “Cunoaşterea de sine îl face pe creştin mult mai înţelept decât alţi oameni. El devine smerit şi în acelaşi timp primeşte harul Sfântului Duh”.

5. La sfârşitul vieţii sale Bătrânul Eusebiu le zicea ucenicilor săi duhovniceşti care-l încurajau: “Viaţa mă apasă greu. Dacă aş mai trăi un pic, n-aş dori să fac altceva decât să mă cunosc mai bine. Acum câţiva ani aveam impresia că mă cunosc dar împrejurările mi-au demonstrat că nu mă cunoşteam bine!”

6. Bătrânul Porfiirie îi spunea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Fii atent mai ales la dracul acediei. Nu-l subestima! Când el domină sufletul, îl înghite şi-l paralizează. Este un drac puternic şi intră în om cu o mulţime de alţi draci”.

7. Dacă omul eşuează în intenţia sa duhovnicească, păţeşte lucrul acesta din neglijenţa sa. Bătrânul Iosif zicea: “Neglijenţa ne subminează. Ea se aseamănă cu seceta, din cauza căreia nimic nu creşte. Ea întunecă totul, ea îi împiedică pe cei ce vor să ducă o viaţă duhovnicească, ea îi opreşte pe cei ce au sporit spiritual. Ea nu le îngăduie celor ce sunt în necunoaştere să înveţe Adevărul şi-i împiedică pe cei ce sunt în înşelare să se convertească”.

8. La întrebarea dificilă: “de ce oamenii nu devin sfinţi?”, Bătrânul Filotei răspunde: “Responsabilitatea ne revine nouă înşine. Întâi proastei noastre dispoziţii; apoi neglijenţei şi lenii noastre; în al treilea rând slabei noastre iubiri faţă de Dumnezeu sau lipsei ei; în al patrulea rând iubirii noastre fierbinţi pentru mamona, ataşamentului faţă de bunurile materiale şi înclinaţiei noastre pentru lucruri josnice”.

9. Bătrânul Porfirie îi zicea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Să ne apropiem de Hristos, nu din frică de moarte şi de ceea ce vom deveni, ci să-I deschidem inima – precum tragem perdelele de la fereastră şi soarele intră dintr-o dată – pentru ca El să vină în noi şi ca noi să-L iubim cu adevărat. Acesta este cel mai bun mijloc”.

10. Să notăm acest sfat al Bătrânului Ieronim: “Fii în afară diferit de ceea ce eşti înăuntru. Ce să-ţi spun? Fii un om tainic!”

11. Pentru a sesiza deşertăciunea vieţii, Bătrânul Iacob mergea adesea în cimitire. El mărturisea: “Aveam obiceiul să merg la înmormântări şi în cimitirul satului, nu pentru că mă încerca melancolia, sau că-mi tulbura ceva sufletul, ci mergeam acolo şi filozofam asupra deşertăciunii şi efemerităţii vieţii, şi aducerea aminte de moarte începea să mă cuprindă”.

12. Caracterele oamenilor diferă. Bătrânul Iosif sublinia: “Sufletele suave ascultă uşor, pe când cele dârze se chinuie să se supună. Se deosebesc între ele ca şi bumbacul de fier! Bumbacul are nevoie doar de un cuvânt, pe când fierul are nevoie de focul şi de cuptorul patimilor pentru a fi prelucrat! Omul cu un caracter puternic trebuie deci să dea dovadă de răbdare în ispite, pentru a se curăţi. Dacă n-are răbdare, este ca o lampă fără petrol, care se stinge repede şi dispare”.

13. Creştinii trebuie să ştie că viaţa lor are o ţinută înaltă. Bătrânul Eusebiu spunea, referitor la acest subiect: “Raţiunea în ce priveşte scopul pentru care omul există, este să devină asemănător cu Hristos”. Şi va deveni aşa “când Îl va considera pe Hristos ca modelul absolut, când va trăi şi se va comporta conform cuvintelor şi poruncilor Sale”.

14. Bătrânul Amfilohie zicea: “Roadele duhovniceşti se pot obţine numai la nivelul inimii, căci în inimă se pot semăna şi planta seminţele duhovniceşti, peste care harul Sfântului Duh vine apoi să aducă ploaia adevăratei rodnicii. Aceste fructe vor fi păstrate în două case de economii: mai întâi în una din cer; apoi în una de pe pământ, pentru oamenii săraci şi pentru cei ce au foame duhovnicească”.

15. Bătrânul Porfirie sublinia, referitor la viaţa creştină autentică: “Mulţi zic că viaţa creştină este dificilă şi dezagreabilă. Eu zic că este uşoară şi plăcută, numai că ea presupune două condiţii: smerenia şi dragostea”. Şi adăugă: “Noi trebuie să dobândim harul lui Dumnezeu de pe acum. Căci fără har, efortul nostru nu va da rezultate şi noi nu vom ajunge în Paradis. Iar Dumnezeu ne dă harul Său dacă suntem smeriţi”.

16. Bătrânul Porfirie compara lupta duhovnicească cu cultivarea grădinii: “Ce este lupta duhovnicească? Iată, sufletul este ca o grădină împărţită în două. Pe o jumătate se plantează mărăcini şi pe cealaltă flori. Avem un rezervor de apă cu două robinete şi două rigole: o rigolă dirijează apa spre mărăcini, iar cealaltă spre flori. Eu pot deschide unul din cele două robinete: nu ud mărăcinii şi ei se ofilesc, ud florile şi ele înfloresc”.

17. Lupta contra patimilor cere un mare război lăuntric. Bătrânul Iosif explica: “Faptele bune, milostenia şi toate lucrările exterioare nu împuţinează mândria inimii. Dar lucrarea interioară, este cea care smereşte gândul de înălţare”.

18. Ieronim, Bătrânul din Eghina, dădea vizitatorilor săi următoarele sfaturi pentru lupta lor duhovnicească: “Savuraţi viaţa duhovnicească. Nimic nu e mai dulce decât ea. Lupta este dură, dar încoronarea este odihnitoare. Iarna este grea, dar Raiul este dulce. Fără luptă este imposibil de dobândit virtuţile”. “Evitaţi vorbele deşarte! În ce mă priveşte, sunt preot de peste patruzeci de ani la Eghina şi n-am luat masa la nimeni. Când se insistă, accept cel mult o cafea! Îndrăzneala, familiaritatea şi libertatea în purtare slăbesc rezistenţa omului: ispititorul intră atunci încetişor în el şi obişnuinţele rele se instalează. Aşa că este bine să păstrezi distanţa”. Bătrânul utiliza uneori exemplul unei plante tinere, pentru a-şi întări ucenicii: “Aceasta creşte un pic la început, de un deget, apoi rămâne staţionară. Cel ce o are crede că-n ciuda îngrijirii sale, aceasta nu va creşte şi se necăjeşte. Dar, după puţin, când crede că a terminat de crescut, aceasta creşte şi se înalţă foarte sus”.

19. Bătrânul Eusebiu insista asupra faptului că nu există luptă duhovnicească fără atenţie: “Este neapărată trebuinţă de a avea o mare atenţie şi o vigilenţă plină de clarviziune asupra omului nostru dinăuntru şi dinafară pentru a deosebi ce nu este în noi de la Dumnezeu şi trebuie respins, şi ce virtute ne lipseşte – pe care Dumnezeu ne porunceşte să o avem – şi rămâne să o dobândim. Dacă ne examinăm astfel şi avem zel, harul divin ne va elibera total de rău şi vom dobândi virtuţile”.

20. Bătrânul Amfilohie zicea: “Lupta duhovnicească trebuie să fie pecetluită cu dragostea sinceră şi cu smerenia. Căci numai cel ce este îmbrăcat cu acestea nu ţine seamă nici de greutăţile acestei vieţi, nici de ura lui satana, nici de răutatea pe care o manifestă slugile lui”.

21. Descoperirea numeroaselor aspecte ale vieţii spirituale pe care o duceau Bătrânii este foarte interesantă. Antim, Bătrânul din Chios, le destăinuia călugăriţelor sale: “Eu n-am umblat la şcoală, dar m-am silit să câştig câteva lucruri pentru marile lupte ascetice: postul, privegherea, rugăciunea, lacrimile, metaniile, pocăinţa, ziua şi noaptea. Cuvintele mele pot părea fariseice, dar pentru întărirea voastră vă destăinui aceste lucruri. Nu vorbesc ca un fariseu, ci ca un tată. Dracii mă ardeau şi mă chinuiau. Şi eu însumi mă chinuiam puternic: nu mă săturam nici de pâine, nici de apă, nici de somn, etc… Numai Dumnezeu ştie! N-am îngăduit nici odihnă, nici uşurare a trupului meu. Pe un vechi sac de pânză, în loc de saltea, dormeam puţin, sprijinit de rădăcina unui măslin. Dracii nu mă lăsau să mă odihnesc un minut”.

22. Sfaturile Bătrânului Ioil către fiii săi duhovniceşti merită atenţie: “Nimeni nu merge în Rai fără cruce. Noi trebuie, în acelaşi timp, să nu ne târâm crucea, ci să o purtăm. Şi pentru a o purta, trebuie să analizăm problemele duhovniceşti ce ne preocupă. Să luăm de exemplu o masă. Dacă cineva o prinde de o margine, o va ridica foarte cu greu, printr-un mare efort şi pentru câteva momente, chiar dacă are o forţă musculară ieşită din comun. Dar dacă o prinde de mijloc, o va ridica fără greutate şi o va duce uşor unde vrea”. “Să fiţi cu transparenţă, să fiţi sinceri. Pentru voi da, să fie da; nu, să fie nu! Nu uitaţi niciodată aceasta: ce aveţi în inimă, nu sunteţi obligaţi să aveţi şi pe buze; dar ce aveţi pe buze, absolut că trebuie să aveţi şi în inimă”. “Nu uita că Dumnezeu îţi respectă libertatea. Mântuirea este între mâinile tale. Pentru a te mântui, Dumnezeu vrea ca să vrei şi tu”.

23. Dragostea trebuie să conducă lupta duhovnicească. Bătrânul Porfirie sfătuia: “Nu trebuie să-ţi petreci viaţa creştină predicând şi contestând, ci într­-o dragoste adevărată. Când contestăm, ceilalţi reacţionează. Dacă-i iubim, ei sunt mişcaţi şi-i câştigăm. Când îi iubim pe alţii, credem că le dăm ceva, dar de fapt noi câştigăm ceva”.

24. Acelaşi bătrân sublinia: “Ceea ce facem, să face pentru că voim, cu libertate, cu responsabilitate şi cu bucurie”.

25. Sfaturile Bătrânului Gheorghe din Drama merită să fie citate. “Să nu fii niciodată doritor de bogăţii. Trăieşte simplu şi smerit, fără mândrie. Căci mândria este un păcat grav. Când auzi că este bârfit aproapele tău, chiar dacă ceea ce se spune este adevărat, nu adăuga niciodată la bârfă, ci vorbeşte-l totdeauna de bine şi ai milă de el. Străduieşte-te să-i iubeşti pe săraci, pe bătrâni, pe orfani şi pe bolnavi. Caută-i pe săraci şi cei pe care alţii îi umilesc. Câştigă-ţi pâinea cu sudoarea frunţii. Nu uita să faci milostenie. Iată drumul pe care trebuie să mergi. Gândeşte-te mereu la binele pe care îl vei face. Aceasta-i viaţa creştinului”.

26. Sporesc în viaţa duhovnicească cei ce-L iubesc pe Hristos. Bătrânul Ieronim folosea următorul exemplu pentru a sublinia acest adevăr: “Dacă tu ai un pumn de cărbuni şi două sau trei kilograme de fasole de fiert, nu vor fierbe nici într-un an! Focul nu-i suficient. Aşa şi-n viaţa duhovnicească. Dacă tu ai puţină dragoste pentru Hristos, nu vei face progres. Dragostea noastră trebuie să crească”.

27. Exemplele pe care le întrebuinţa Bătrânul Ieronim, pentru a-şi sfătui fiii duhovniceşti, sunt interesante: “Avem două robinete pe un perete, unul deasupra altuia. Dacă deschidem robinetul de jos, toată apa va curge prin acest robinet şi cel de sus nu va avea apă. Aşa şi în viaţa duhovnicească. Să închidem robinetul de jos, dragostea faţă de oameni şi de lucrurile din lume, şi să deschidem robinetul de sus, adică să ne întărim dragostea noastră faţă de Dumnezeu”. “Orzul dă putere calului. Dacă este bun calul, lucrează bine şi ascultă de stăpânul său, care se bucură şi-i măreşte raţia. În ce ne priveşte, dacă ascultăm de Dumnezeu, ducându-ne lupta noastră duhovnicească şi dorind binele, Dumnezeu va adăuga în noi harul său şi bunătăţile duhovniceşti. Depinde de noi dacă vom fi sătui duhovniceşte sau înfometaţi”. Bătrânul îi zice unuia ce învăţa muzica: “Tu eşti bun muzician, dar n-ai găsit dascălul care să te ajute să devii şi mai bun. Îţi dau un exemplu: un meseriaş tâmplar poate face dintr-un copac din pădure o masă. Dar dacă nu se găseşte un meseriaş, copacul va rămâne ceea ce este”.

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

 

Cuvintele Bătrânilor: Lectura duhovnicească

cuvintele-batranilor-carteVIII. Lectura duhovnicească

1. Bătrânul Ieronim insista asupra nevoii de a citi Evanghelia: “O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi şi mai mult, lumina va intra şi tu poţi distinge cele mai mici lucruri. Şi dacă soarele va intra în interior, vei vedea şi firicelele de praf ce zboară în aer. Aşa este şi cu sufletul care primeşte lumina Evangheliei: vede şi păcatele lui cele mai mici”.

2. Bătrânul Porfirie se adresa astfel unuia dintre vizitatori: “Citeşte mult, ca Dumnezeu să-ţi limpezească mintea. Eu, ştii, citesc mult, şi pentru ca alţii să nu mă deranjeze, mă urc într-un copac cu o scară pe care mi-am făcut-o. Apoi, trag scara sus pentru ca alţii să nu mă vadă şi să nu mă deranjeze. Şi acolo, citesc ore întregi”.

3. Acelaşi bătrân adesea întrebuinţa următoarea imagine: “Te găseşti într­-o cameră întunecată şi dai din mâini pentru a împrăştia întunericul care, bineînţeles, nu dispare. Dacă deschizi fereastra şi lumina intră înăuntru, întunericul dispare. Aşa şi cu lectura. Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi scrierile Părinţilor sunt lumina care împrăştie întunericul din suflet”.

4. Câştigul duhovnicesc nu rezultă din simpla lecturare a Evangheliei. Bătrânul Eusebiu zicea referitor la acest subiect: “Omul cunoaşte bine aparenţa lucrurilor şi, dacă harul Duhului Sfânt nu-l cercetează, n-are nici un folos. El se aseamănă unei case: câtă vreme este închisă rămâne inutilă. Este nevoie de o cheie pentru a deschide. La fel cu inteligenţa omenească: dacă nu-i deschisă de har, omul n-are nici un folos de ea. Un profesor universitar îmi zicea că citind operele filozofice, le înţelege, dar citind Evanghelia, înţelege cuvintele dar nu şi sensul lor adânc”.

5. Bătrânul Ioil, care scria şi citea mult, insista asupra faptului că lectura trebuie însoţită de asceză: “Dacă tu îi citeşti pe Părinţi, tu vei vedea că ei au asupra multor aspecte puncte de vedere particulare şi uneori diferite. Unul interpretează, de exemplu, un citat din Scriptură într-un fel, altul într-alt fel. Dar dacă există un punct asupra căruia toţi Părinţii să fie de acord, aceasta este asceza: în această privinţă există un acord general. Toţi scot în evidenţă postul, privegherea, sărăcia de bunăvoie, mortificarea trupului, şi lucrarea în general”. Şi el adaugă: “Noi ţinem seamă de ce au zis sau scris Părinţii şi nu de felul în care au trăit. În loc de a le studia opera am face mai bine de a le imita viaţa. Sfinţii Părinţi se rugau mult, privegheau mult, posteau mult, iubeau sărăcia şi simplitatea, urau duhul lumii, combăteau greşelile, respingeau comodităţile vieţii, fugeau de demnităţi, de glorie, de onoruri şi iubeau mucenicia. Face, noi acest lucru? Noi avem în mâini cărţile Părinţilor, dar viaţa noastră este o negaţie a vieţii lor. Scrierile Părinţilor sunt viaţă şi nu literatură!”

6. Bătrânul Amfilohie îndemna: “Lăsaţi sufletul vostru să primească cu simplitate tezaurul pe care ni-l oferă scrierile Părinţilor neptici ai Bisericii noastre şi siliţi-vă să-l păstraţi cu umilinţă. Dacă lectura va fi însoţită de frica de Dumnezeu, veţi simţi harul divin”.

7. Toţi Bătrânii aveau o dragoste aparte pentru Sfântul Isaac Sirul. Bătrânul Ieronim îi îndemna pe fiii săi duhovniceşti să citească Cuvintele ascetice: “Citiţi zilnic o pagină din Sfântul Isaac Sirul. El este o oglindă pentru suflet: veţi vedea unde vă găsiţi. Sfântul Isaac este un termometru. Eu îl iubesc mult. Îl socot ca Bătrânul meu.” Îi plăcea să-l citească în întregime, chiar când i-a slăbit vederea, căci “cel care citeşte este ca un secerător, în timp ce cel ce ascultă este asemenea cu cel ce adună doar spicele căzute pe pământ”.

8. Referitor la lectură, Bătrânul Porfirie explica: “O carte rea îţi face rău, iar o carte bună îţi face bine. Chiar dacă încă nu eşti pregătit s-o pui în practică, dar dorinţele lăuntrice, dorinţa binelui va dospi încet şi în timp, fără stridenţă şi constrângere, şi în sfârşit tu vei pune în practică”. Iar referitor la punctul slab al multora care uită ce au citit, zicea: “Să ştiţi că totul este depozitat în mintea noastră şi când Hristos va crede că-i de folos ne va descoperi”. El le cerea oamenilor să citească Evanghelia “care conţine o comoară şi rezolvă toate problemele. Ea este filozofia veritabilă, filozofia descoperită: Adevărul lui Dumnezeu aşa cum a fost formulat dintru început. Nu există alte adevăruri, sau noutăţi, chiar dacă lumea a progresat cu ştiinţa şi chiar dacă oamenii au atins astrele”.

9. În vremea noastră când circulă tot felul de scrieri, trebuie să fii atent la alegerea cărţilor. Bătrânul Ioil sublinia: “Noi trebuie să alegem bine cărţile pe care le citim, căci timpul este preţios şi nu trebuie irosit citind cărţi plate şi superficiale. O carte care nu merită să fie citită de două sau trei ori, nu trebuie citită nici o singură dată!”

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

 

Cuvintele Bătrânilor: Ispitele

cuvintele-batranilor-carteIX. Ispitele

1. Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: “Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător”.

2. Diavolul este peste tot. Bătrânul Iosif atrăgea atenţia luptătorilor asupra următorului lucru: “Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi râvna. Cu credinţă se face totul, dar cu credinţă pusă în lucrare. Dacă credinţa este clătinată, totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.

3. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: “Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi într­-o mănăstire, preocupându-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cât de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos”.

4. Referitor la atacurile diavolului, Bătrânul Eusebiu zicea: “Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: “Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului”.

5. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: “Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se va lăsa păgubaş şi vă va părăsi”.

6. Bătrânul Iosif zicea că întâistătătorii puterilor întunericului “nu pot fi înfrânţi cu prăjituri şi ciocolată, ci cu râuri de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârşită şi o răbdare nesfârşită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere”.

7. Pe lângă alte încercări, diavolul încearcă cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovnicească. Bătrânul Daniel zicea referitor la acest subiect: “Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire – cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile. Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a avea gânduri salvatoare”.

8. E nevoie de atenţie pentru a înfrunta ispitele. Bătrânul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: “Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mişca. Noi facem al fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!”

9. Acelaşi Bătrân insista: “În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic”.

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

 

Sfânta Mănăstire Pantokrator. Documentar în limba greacă

Sfânta Mănăstire Pantokrator. Documentar în limba greacă (1h)

Pustnicul și tâlharul (din Patericul în manuscris de la Filotheu)

mosesblaEra un pustnic care s-a nevoit într-un loc pustiu vreme de 70 de ani, în post, în priveghere şi în multă trezvie. În atâţia ani cât a slujit lui Dumnezeu nu s-a învrednicit să vadă nici o vedenie sau descoperire de la Dumnezeu. Pentru aceasta a căzut pe gânduri şi-şi zicea: „Oare nu cumva, din vreo pricină pe care nu o cunosc, nu-i place lui Dumnezeu nevoinţa mea? Cred că de aceea nu pot avea şi eu vreo descoperire şi să văd vreo taină”.

Acestea cugetându-le bătrânul, a început să se nevoiască şi să se roage mai cu osârdie, zicând lui Dumnezeu:

– Doamne, dacă într-adevăr îţi place nevoinţa mea şi primeşti faptele mele, Te rog, eu, păcătosul şi nevrednicul, să-mi dăruieşti şi mie o picătură din harismele Tale, ca să mă înştiinţez prin arătarea unei taine că ai auzit rugăciunea mea şi astfel să-mi săvârşesc cu mai mult curaj şi cu încredinţare lăuntrică viaţa mea ascetică.

Astfel rugându-se bătrânul, s-a făcut către el un glas de la Dumnezeu, care i-a spus:

– Dacă doreşti să vezi slava Mea, mergi în pustia cea mai adâncă şi acolo ţi se vor descoperi multe taine.

De îndată ce a auzit acest glas, bătrânul a şi ieşit din chilie. Şi după ce s-a depărtat destul de chilie, a întâlnit un tâlhar care, de îndată ce l-a văzut, s-a repezit cu toată puterea asupra lui, voind să-l ucidă. După ce l-a prins pe bătrân, tâlharul a spus:

– La bună vreme te-am întâlnit, avvo, căci acum îmi voi sfârşi lucrarea mea şi mă voi mântui!

– Dar cum te vei mântui, dacă mă vei omorî? a întrebat nedumerit bătrânul.

– Noi, tâlharii, avem următorul obicei – lege şi credinţă: cel ce va putea face o sută de omoruri, va merge în rai. Aşadar, eu mult ostenindu-mă până acum, am făcut nouăzeci şi nouă de ucideri şi, lipsindu-mi una, mult mă străduiam să-mi împlinesc suta şi să mă mântuiesc. De aceea, multă bucurie mi-ai pricinuit şi-ţi mulţumesc, pentru că astăzi, prin tine, mă voi desfăta de rai!

Spunând tâlharul acestea, bătrânul a rămas uimit şi s-a cutremurat de neaşteptata şi lipsita de nădejde ispită ce l-a ajuns. Atunci, ridicându-şi ochii minţii sale către Dumnezeu, a spus:

– Aceasta este slava Ta, Stăpâne Doamne, pe care ai făgăduit că mi-o vei arăta mie, robului Tău? Astfel de sfat mi-ai dat mie, păcătosului, să ies din chilia mea şi să mă înştiinţezi cu o astfel de taină? Cu astfel de daruri îmi răsplăteşti ostenelile nevoinţei pe care am făcut-o? Acum am cunoscut cu adevărat, Doamne, că toată osteneala ascezei mele a fost deşartă, şi toată rugăciunea mea a fost socotită înaintea Ta ca un lucru pricinuitor de scârbă şi dezgust. Cu toate acestea, Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta de oameni, Doamne, că pedepseşti nevrednicia mea, aşa cum mi se cuvine, pentru nemăsuratele mele păcate, şi m-ai dat în mâinile acestui tâlhar şi ucigaş!

Unele ca acestea spunând bătrânul cu durere, a însetat. Apoi a zis tâlharului:

– Fiule, deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele, m-a dat în mâinile tale să mă omori şi să mă lipseşti de viaţă, ca un om rău ce sunt – şi, iată, se împlineşte dorinţa ta –, te rog să-mi împlineşti şi tu mie o mică dorinţă: dă-mi puţină apă să beau, şi abia apoi taie-mi capul.

De îndată ce tâlharul a auzit cuvintele bătrânului şi dorind cu multă bucurie să-i împlinească cererea, a băgat sabia în teacă şi, scoţând de la sân un vas mic, a mers la râul care era acolo aproape, ca să-l umple cu apă şi să-i dea bătrânului să bea. Însă acolo, aşa cum stătea să umple vasul cu apă, şi-a dat sufletul şi a murit.

Trecând câtăva vreme şi nevăzând pe tâlharul venind, bătrânul cugeta în sinea sa: „Nu cumva a fost obosit şi s-a culcat, şi de aceea întârzie? Nu cumva pentru aceasta am voie să fug şi să merg la chilia mea? Dar sunt bătrân şi mă tem, pentru că nu am putere să alerg. Şi, neputincios fiind, voi obosi repede şi mă va prinde. În felul acesta îl voi întărâta şi mai mult, drept care mă va chinui fără milă, tăindu-mă de viu în multe bucăţi. De aceea mai bine să nu fug, ci să merg la râu, să văd ce face”.

A mers, aşadar, bătrânul la râu, cuprins de aceste gânduri, şi l-a găsit pe tâlhar mort, pentru care mult s-a minunat. Şi, ridicându-şi mâinile spre Cer, a spus:

– Doamne, iubitorule-de-oameni, dacă nu-mi vei descoperi această taină, nu-mi voi coborî mâinile. Fie-Ţi milă de osteneala mea şi arată-mi lucrul acesta!

Aşa rugându-se bătrânul, a venit Îngerul Domnului şi i-a spus:

– Vezi, avvo, pe cel ce stă mort înaintea ta? Pentru tine a primit el această moarte năprasnică, ca să scapi şi să nu te omoare. De aceea, îngroapă-l ca pe unul mântuit. Pentru că ascultarea pe care a făcut-o pentru tine şi faptul că şi-a băgat în teacă sabia ucigaşă, ca să meargă să-ţi aducă apă şi să potolească văpaia setei tale, au potolit urgia lui Dumnezeu, Care l-a primit ca pe un lucrător al ascultării. Iar mărturisirea celor nouăzeci şi nouă de ucideri ca spovedanie i s-a socotit. Aşadar, îngroapă-l şi să-l ai împreună cu cei mântuiţi. Iar prin aceasta să cunoşti noianul iubirii de oameni şi al milostivirii lui Dumnezeu. Şi acum mergi la chilia ta, bucurându-te, şi să fii râvnitor în rugăciunile tale; să nu te mâhneşti şi să spui că eşti păcătos şi nevrednic de descoperiri. Iată, aşadar, că Dumnezeu ţi-a descoperit o taină. Să ştii şi aceasta, că toate ostenelile nevoinţei tale sunt primite de Dumnezeu, pentru că nu este nici o osteneală ce se face pentru Dumnezeu şi care să nu ajungă înaintea Lui.

Atunci bătrânul, auzind acestea, l-a îngropat pe cel mort.

Traducere: Ierom. Ștefan Nuțescu
Chilia Bunavestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

Sursa: Patericul în manuscris al Sf. M. Filotheu. Articol apărut în nr. 21 din Familia Ortodoxă.
Icoană: Sf. Moise Arapul (cca 400), cel ce mai înainte a fost tâlhar

Sfânta Liturghie praznicală la Dionisiu, 7 iulie 2011 (audio, 3h)

Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Dionisiu, Sf. Mt. Athos.
Mănăstirea Dionisiu este închinată Sf. Ioan Botezătorul a cărei Cinstită Naștere se prăznuiește la 7 iulie (după calendarul neîndreptat). Arhiereu slujitor – Mitropolitul Neofit. Fotografiile din slide-show sunt făcute la praznicul mănăstirii.