Monthly Archives: august 2016
Precizări legate de data de pomenire a lui Gheron Iosif Isihastul
Gheron Iosif Isihastul († 15/28 August 1959) este fără îndoială una din cele mai impresionante personalități duhovnicești ale veacului trecut din Sfântul Munte, dar nu numai. Nevoința sa ascetică exemplară a atras un număr restrâns de ucenici, la rândul lor foarte nevoitori, unii dintre aceștia (Efrem Filotheitul, Iosif Vatopedinul, Haralambie Dionisiatul) preluând mai târziu conducerea câte unei mănăstiri și povățuirea duhovnicească a mai multora. Șase mănăstiri athonite sunt conduse astăzi de ucenici ai acestora, de aceea putem spune că Gheron Iosif Isihastul este înnoitorul tradiției isihaste aghiorite în veacul trecut. Tot de numele ucenicilor lui Gheron Iosif se leagă renașterea vieții monahale în mai multe obști grecești din afara Sfântului Munte și de ctitorirea a 17 mănăstiri ortodoxe pe pământ nord-american.
În decembrie 2013, după proslăvirea oficială a Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul, a apărut știrea că în viitorul apropiat va fi proslăvit în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul (lucru care s-a întâmplat între timp), iar după o perioadă scurtă de timp vor fi canonizaţi Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, Arhimandritul Sofronie (Saharov) de la Essex şi Stareţul Efrem Katunakiotul. Nu e un lucru îndepărat nici canonizarea lui Gheron Iosif Isihastul, deja cinstit în toată lumea ortodoxă.
Așadar, nu este un secret faptul că în multe locuri din lumea ortodoxă, Gheron Iosif este cinstit ca Sfânt Cuvios, chiar dacă încă nu oficial. El apare de acum pictat în Icoane, iar cinstitele sale moaște, împărțite prin lume, sunt așezate la loc de cinste, în racle.
După ce m-am sfătuit cu mai mulți iubitori ai Muntelui Athos, am decis a face câteva precizări legate de pomenirea / prăznuirea lui Gheron Iosif Isihastul pentru că an de an, în luna august, apar diverse informații legate de această temă, uneori contradictorii.
Știm din mărturiile ucenicilor faptul că Gheron Iosif Isihastul s-a mutat la Ceruri în data de 15 august 1959, în ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului. Însă această dată corespunde datei de 28 august pe calendarul nou. De aceea, cei ce țin calendarul nou, cum sunt cei din România (cu care, de altfel, Sfântul Munte se află în comuniune liturgică), îl pot pomeni pe Gheron Iosif la această dată, 28 august.
Vatopedinii, nepoții duhovnicești ai lui Gheron Iosif, il prăznuiesc pe 16 august după calendarul lor (29 august la noi) pentru a nu se suprapune cu prăznuirea Adormirii Maicii Domnului. Însă cei ce țin calendarul nou, pe 29 august prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Socotim că nu ar fi potrivit ca în țară să se prăznuiească tot pe 16 august, întâi datorită diferenței de 13 zile dintre cele două calendare, iar în al doilea rând pentru că pe 16 august, în România, sunt prăznuiți Sfinții Martiri Brâncoveni și ar fi bine să nu se suprapună.
Ori, pentru cei ce țin calendarul nou, data de 28 august respectă fidel adevărul istoric (corespunde zilei de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului în Muntele Athos, ziua în care Gheron Iosif a adormit întru Domnul) și nu pare să aibă niciun alt impediment.
Bunul Dumnezeu să ne aibă în paza Sa pentru rugăciunile Cuviosului Iosif Isihastul!
Laurențiu Dumitru
Cărţi ale Sfântului Ioan Gură de Aur (pdf, online)
1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Romani – http://www.mediafire.com/view/oztofvbrnt7necb/1._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Romani.pdf
2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola întâi către Corinteni – http://www.mediafire.com/view/51x9al46a02pcdg/2._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_intai_catre_Corinteni.pdf
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola a doua catre Corinteni – http://www.mediafire.com/view/dg4oxf9eg465dkj/3._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_a_doua_catre_Corinteni.pdf
4. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Galateni – http://www.mediafire.com/view/jev05xbs21dgagj/4._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Galateni.pdf
5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Efeseni – http://www.mediafire.com/view/7adbss9d7l8umbr/5._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Efeseni.pdf
6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Filipeni – http://www.mediafire.com/view/atbak7680pcc50b/6._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Filipeni.pdf
7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Coloseni, I-II Tesaloniceni – http://www.mediafire.com/view/qg7ijeselci2jvr/7._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Coloseni%2C_I-II_Tesaloniceni.pdf
8. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola I-II Timotei, Tit și Filimon – http://www.mediafire.com/view/fp8t814dgijgnu3/8._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_I-II_Timotei%2C_Tit_si_Filimon.pdf
9. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Evrei – http://www.mediafire.com/view/4com4xqs5osa5r8/9._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Evrei.pdf
Mulţumim lui Ciprian Negoiţă pentru aceste linkuri, adevărate comori patristice.
Pomeniți vă rog și pe ostenitorii la această lucrare: Andrei, Dumitrel, George, Radian, Adrian și Ciprian. Doamne, ajută!
Foto: Icoană contemporană a Sfântului Ioan Gură de Aur, lucrată la Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte Athos
Pelerinaj la Muntele Athos (18 – 23 septembrie 2016). [Îmbarcare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, Bucureşti, Giurgiu]
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)
Duminică, 18 septembrie 2016 (ziua 1): Plecare din Sibiu (12.00) – Rm. Vâlcea – Pitești (aprox. ora 15.00) – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranoupoli.
Luni, 19 septembrie 2016 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat – Dafni – Mănăstirea Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon și la icoana Maicii Domnului – Acatist). Drumeție de aprox. o oră și jumătate până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la Lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare).
Marți, 20 septembrie 2016 (ziua 3): Mănăstirea Sfântul Pavel. Plecare cu mașina la Schitul Lacu. Închinare la Kiriakon (biserica principală a Schitului) și participare la privegherea pentru praznicul Nașterii Maicii Domnului după calendarul vechi, neîndreptat. Chilia Buna Vestire – Lacu (cazare).
Miercuri, 21 septembrie 2016 (ziua 4): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița). Drumeție de o oră până la Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Apoi încă o scurtă drumeție (20 de min) până la Chilia și Peștera Sfântului Athanasie. Întoarcere la Mănăstirea Marea Lavră (cazare).
Joi, 22 septembrie 2016 (ziua 5): Mănăstirea Marea Lavră. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Mănăstirea Vatopedi (cazare).
Vineri, 23 septembrie 2016 (ziua 6): Mănăstirea Vatopedi. Plecare cu mașina spre portul Dafni. Îmbarcare pe ferryboat spre Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România via Sofia – București (în dimineața zilei de sâmbătă, 24 septembrie 2016) – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu.
NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. Cei înscriși vor fi anunțați personal! (Update: Cazările sunt confirmate!)
Preț: 320 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]
Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com
Locuri disponibile: 8 (opt!) Plecare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito, Renault Trafic sau Volkswagen Transporter, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) sunt oferite gratuit de mănăstirile și schiturile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.
Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.
În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos
* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).
„Pe drumurile Sfântului Munte”, un nou documentar rusesc cu subtitrare în română
„Pe drumurile Sfântului Munte”.
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .
Pentru pelerinaje la Sfântul Munte Athos consultați acest link: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/
Nouă apariție editorială: „Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos”, IPS Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, Graham Speake (editori)
Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos
Editura Doxologia, 2016 / 248 de pagini
Îndrumarea duhovnicească este principala lucrare a Muntelui Athos, cea mai importantă slujire pe care Părinții athoniți o săvârșesc unul pentru celălalt și pentru lume. Athoniții oferă îndrumare duhovnicească de mai bine de o mie de ani, în cadrul unei tradiții care coboară până la Părinții deșertului din secolul al IV-lea. Reînnoirea monahală recentă din Munte este o mărturie a puterii continue a Părinților de a atrage ucenici și pelerini pentru a asculta cuvântul lor. Studiile incluse în acest volum examinează unele dintre multele aspecte ale acestei tradiții venerabile, așa cum s-a dezvoltat în Muntele Athos și așa cum s-a transmis prin monahi și monahii, părinți duhovnicești și duhovnici, bărbați și femei mireni, în alte părți ale Greciei și în lume.
De vorbă cu avva Iulian Prodromitul despre patimă şi păcat
„Păcatul este o faptă, un cuvânt sau o dorinţă contrară legii veşnice”. (Peccatum est vel factum, vel dictum, vel concupitum aliquid contra aeternam legem – Fericitul Augustin).
Tot mergând şi mergând în Sfântul Munte negreşit că ai parte de nenumărate întâmplări din care însă poţi trage multe foloase – mai cu seamă duhovniceşti. („Cine are ochi de văzut, să vadă”!). Mai mult decât faptul că nimic nu este întâmplător am ajuns să cred şi că nimeni nu este întâmplător lângă tine. (Ori tu te foloseşti de el, ori el de tine). Probabil că din această pricină am ajuns să şi scriu aceste rânduri.
Pentru că, voind eu a merge la praznicul icoanei Maicii Domnului Prodromiţa – cu totul din întâmplare (!?) – m’am pomenit călătorind către Athos cu un „Dorinel” – un inginer din Bucureşti, care nu ştia mai nimic despre monahismul aghioritic, însă era un împătimit al fotografiei. (Bineînţeles că nu’i lipsea nici trepiedul!). O vreme am crezut că Dumnezeu l’a trimis lângă mine (cu ajutorul părintelui Casian de la Râmnicu Vâlcea!) ca să’mi dau seama câtă tensiune poate cauza un fotograf încercând mereu să oprească clipele în loc (precum Faust: „Verweile doch, du bist so schön!”) dar, mai pe urmă, văzând că lucrurile au luat altă întorsătură, am tras cu totul alte învăţăminte. (Şi când mă gândesc că au fost oameni care se rugau: „Doamne, trimite pe cineva ca să mă necăjească!”)…
Cu o seară mai înainte de noaptea privegherii de sărbătoare, avva Iulian ieşise împreună cu părintele Hariton la obişnuita’i plimbare dar, la întoarcere, a fost înconjurat de mulţi pelerini care l’au rugat să le spună un cuvânt de folos, aşa încât Bătrânul s’a lăsat înduplecat şi’i povăţuia cu înţelepciune şi pe cei tineri ca şi pe cei mai vârstnici sub chiparoşii Prodromului. În vremea aceasta, Dorinel – care mai înainte, pe drum, îmi ceruse să’l duc la „părinţi văzători cu duhul” – se tot plimba prin curtea schitului, cu Canon-ul într’o mână şi trepiedul în cealaltă, căutând noi şi noi unghiuri de fotografiere. Mărturisesc că a trebuit să’l sfădesc efectiv (mă rog de iertare!), ca să’l conving să aleagă cuvintele părintelui Iulian în locul fotografiilor – deşi îi povestisem mai ’nainte despre sfinţenia vieţii bătrânului…
N’am putut să nu mă gândesc atunci că sfinţii sunt de multe ori printre noi dar, orbiţi fiind de patimi, nu’i vedem nici chiar atunci când ne grăiesc faţă către faţă. Şi iarăşi nu mi’am putut opri gândul că noi, românii, nu ne preţuim cu adevărat oamenii cu viaţă îmbunătăţită (poate doar după ce pleacă la cer şi nu mai sunt printre noi) şi căutăm, nu o dată, în altă parte sfinţenia. Cum însă nimic nu este întâmplător, văzând ezitarea lui Dorinel şi cunoscând că bătrânul este om cu viaţă sfântă, am hotărât a grăi iarăşi cu şi despre avva Iulian.
Se spune că piciorul tău trebuie să tocească pragul uşii celui care lucrează virtutea şi cunoaşte Sfintele Scripturi. Şi iarăşi: apropiaţi’vă doar de aceia care se tem de Dumnezeu şi pot să v’aducă folos şi mângâiere sufletească prin cuvântul lor. Pentru mine, de’ajuns îmi sunt doar acestea ca să doresc mereu să’l văd pe avva Iulian! Auzindu’l spunând odată că „patima cată infinitul dar s’alege cu nimicul” m’am hotărât să’l întreb şi eu despre păcate de’ale mele…
Părinte, eu am dobândit oarecare ciudă pe mine pentru că mereu cad într’aceleaşi păcate şi am ajuns să mă întreb dacă nu cumva asta înseamnă deja patimă.
Măi, mintea ceea ce iubeşte, la aceea se gândeşte. Până ce omul nu va urî cu adevărat pricina păcatului din inima sa, nu va scăpa de lucrarea lui. Cea mai grea luptă a lui e cu pricina păcatului. E lupta omului cu sine însuşi. Trebuie să ia seama pentru că „fiecare este ispitit de însăşi pofta sa”. (Iacov I, 14) şi să lase obiceiul păcătos – pentru că este foarte rău pentru suflet şi tare repede devine patimă. Păcatele repetate duc întotdeauna la patimi…
Părinte, ştiu că toate păcatele vin de la dragostea de sine şi că raiul nu se capătă fără suferinţă. Ştiu şi că „prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu”. (Faptele Apostolilor XIV, 22). Doar cu Eclesiastul (VII, 20) mă mai mângâi şi eu: „pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască”.
Pentru că „fără de Mine nu puteţi face nimic”. Omul, cu de la sine putere, nu poate birui păcatul, numai harul lui Dumnezeu poate face asta. E’adevărat că „nu este om care să nu păcătuiască” (III Regi VIII, 46) dar trebuie mare grijă pentru că „cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S’a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului”. (I Ioan III, 8;).
„Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este in noi. Daca zicem ca n-am pacatuit, il facem (pe Dumnezeu) mincinos, si cuvantul Lui nu este intru noi” (I Ioan 1, 8 si 10).
Avva, trăim între duhurilor răutăţii de sub ceruri, în mijlocul smintelilor de tot felul şi între patimi fără frâu. E tot mai greu să nu te molipseşti, tot mai greu să „rămâi în picioare”. Parcă au turbat şi diavolii… Valeriu (un prieten bun), crede că „ei ştiu că le vine timpul. Se apropie gheena şi scrâşnirea dinţilor. Ei pentru care nu exista timpul acum îşi văd sorocul apropiindu’se”! Cum să rămânem neîntinaţi într’aşa o lume, avva?
Măi, uite ce’i: omul, niciodată nu va fi fără ispite în viaţa aceasta pământească. Până şi Mântuitorul S’a lăsat ispitit ca să ne arate că nimeni nu va fi cruţat de ademeniri. Dar necazurile ne aduc aminte de Dumnezeu şi de păcatele noastre. E semn că ne cercetează Domnul. Să te bucuri mai mult când te ocărăsc oamenii decât atunci când te linguşesc, pentru că aşa ajungi mai uşor la smerenie. Cu o viaţă liniştită, fără ispite, cum poţi dobândi smerenia? Şi fără smerenie, nici faptele bune nu ne pot mântui.
Da părinte. Ştiu că ne sunt folositoare pentru că aşa ajungem să ne cunoaştem mai bine. Dar cum să mai scap de ele, că sunt tot mai meşteşugite în ziua de azi? Diavolul are multă „vechime în câmpul muncii” şi şi’a diversificat uneltirile. Pe mine (şi nu numai pe mine) nu mă atrage răul părinte, dar astăzi el ne este înfăţişat sub forma binelui. Când cred că am înţeles câteva dintre tertipurile potrivnicului, „urâtorul de oameni” născoceşte altceva! (Până la urmă e chiar obositor şi diavolul ăsta! Bine făcea Sfântul Atanasie Athonitul când îi bătea cu cârja lui de fier, de fugeau în chiparos!).
Citeşte la Luca XXII (cu 40) şi afli răspunsul: „Rugaţi’vă ca să nu intraţi în ispită”.
Dar părinte, nu te poţi ruga până ce n’ai scăpat de patimi, altfel patima te rupe de la grăirea cu Dumnezeu…
Măi, dar nici diavolul nu’l poate ispiti pe om mai mult decât îi îngăduie Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare spune că diavolul ne ajută să facem păcatele…
E colaboraţionist deci…
Da, dar pe de altă parte, tot el ne şi acuză cu ele. Şi se şi bucură de pieirea noastră. Multe din păcate ne vin însă de la noi, de la slăbiciunea firii noastre. Apostolul Iacov tare frumos spune: „Preadesfrânaţilor, nu ştiţi oare că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu?” (Iacov IV, 4).
Păi cum frumos avva? Că e cu preadesfrânaţi…
În Biblia de la 1914 se zice mai pe de’a dreptul: „Preacurvarilor şi preacurvelor, au nu ştiţi că prieteşugul lumii acesteia este vrajbă către Dumnezeu? Deci oricare va vrea sa fie prieten lumii, vrăjmaş lui Dumnezeu se va face”. Te’ai gândit vreodată că poţi ajunge vrăjmaşul lui Dumnezeu?
Sincer, nu, părinte.
Şi încă foarte uşor: doar dacă eşti prieten cu lumea. Lumea asta înşelătoare e o mare vrăjitoare. Şi ce e prieteşugul lumii dacă nu toată destrăbălarea asta din ziua de azi, tot confortul şi plăcerile de care nu vrem să ne lipsim… Mai degrabă ne lipsim de Dumnezeu! De’asta se desparte omul de Dumnezeu. La început el îşi zice că e „şi cu Dumnezeu dar şi cu lumea”, însă asta e doar o amăgire. Nu poţi sluji la doi stăpâni „fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”.
Adevărat avva.
Dacă luăm de’acuma Apocalipsa. III cu 20, tare frumos mai spune: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”. Aude glasul, dar nu deschide. Cine? Lumea asta înşelătoare. Mass media care manipulează oamenii şi nu’i lasă să deschidă uşa inimii lor. Ea a ajuns duhul lumii acesteia. Şi „tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume”. (I Ioan II, 16).
Am citit undeva părinte că nu’ţi sunt iertate păcatele – chiar de le’ai mărturisit duhovnicului! – până nu’ţi pare rău cu adevărat pentru ele.
Măi, uite ce’i: „nimeni nu poate ierta păcatele decât singurul Dumnezeu“ – citeşte la Luca V cu 21. Ş’atunci, iertarea adevărată numai Dumnezeu o poate face cu mila şi cu îndurările Sale. Altfel, cine ar merita să fie iertat? Dar conştiinţa omului simte dacă dobândeşte pacea. De asta am zis şi zic totdeauna că cel mai mare lucru pe lumea asta este spovedania. Mărturisirea. Că fără aceasta nu dobândim pace minţilor noastre iar sufletelor, nici atât.
Protestanţii n’au Taina asta a spovedaniei părinte…
Da. Ei sunt cu Sola Scriptura. Măi, să ştii că protestanţii, cu Biblia subsuoară se duc în iad! N’au nevoie de nimic altceva: Sola Scriptura!
Cât despre păcatul tău… Adu’ţi aminte totdeauna că eşti în faţa lui Dumnezeu şi toate le săvârşeşti lângă El. „Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem”. (Fapte XVII, 28). El este totdeauna de faţă şi, de fapt, tu eşti mereu în faţa Lui. Dacă vei avea asta pururea în minte şi vei ajunge să trăieşti mai mult cu Dumnezeu, duhurile răutăţii nu se vor mai apropia de tine. Dar trebuie să ştii întotdeauna că de Dumnezeu nu te poţi ascunde nicăieri şi niciodată.
Eeh. De’acuma eu trebuie să mă gândesc la moarte. Bătrânii trebuie să se gândească la moarte. Nu zic că numai bătrânii pentru că ar fi bine dacă toţi ne’am gândi la moarte.
E cea mai bună filosofie…
Spunea un bătrân că „mai multe piei de miel am văzut pe gard decât de oi bătrâne”! Că noi suntem nişte venetici în lumea asta. Locul nostru şi viaţa noastră nu este aici; „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni III, 20). Mă duc că „nemernic sunt eu pe pământ şi străin ca toţi părinţii mei”, cum zice şi Psalmistul…
Ba părinte! Să mai staţi că multă lume se foloseşte de viaţa şi cuvântul Sfinţiei Voastre.
Şi am plecat luând binecuvântare căci părintele Visarion mi’a adus aminte de osteneala Bătrânului.
Acum însă, când scriu toate acestea, îmi dau seama că simpul fapt că avva Iulian există este suficient pentru mine: e semn că omul poate ajunge „la măsură” şi că Dumnezeu grăieşte cu omul!…
George Crasnean
Articolul a apărut în Lumea monahilor nr. 110 / 20 August 2016. Textul și fotografiile apar pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui George Crasnean, căruia îi mulțumim și pe această cale.
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos
Tabără cultural-educativă de cunoaștere a limbii și culturii grecești
În localitatea Joia Mare din județul Arad va avea loc, în perioada 22-27 august 2016, o Tabără de limbă și cultură elină (școală de vară), cu participare națională.
Această tabără culturală, ce promovează ethosul și cunoașterea limbii grecești, va fi organizată în temeiul unui protocol semnat între Universitatea din București, Facultatea de Filologie, Departamentul de Limbi Clasice și Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Filosofie, având ca sponsor al manifestării Asociația Sfântul Nectarie.
Dintre cadrele universitare participante la această manifestare cultural-spirituală amintim : Lect. Univ. dr. Maria Luiza Oancea (București); Conf. Univ. dr. Vasile Rus (Cluj-Napoca); Lect. Univ. dr. Bogdan Neagotă (Cluj-Napoca); Lect. Univ. dr. Eugenia Bojoga (Cluj-Napoca); Conf. Univ. dr. Claudiu Mesaroș (Timișoara).
La sfârșitul celor 30 de ore de curs practic și 10 ore de cultură elină ce se vor ține în cadrul acestei școli de vară, se vor înmâna diplome semnate de decanii celor două facultăți.
Sursa: teofanmada.ro
Studenți teologi clujeni, în stagiu de practică la Sfântul Munte Athos
În perioada 04-14 iulie 2016, un grup de opt studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, au efectuat un stagiu de practică în Sfântul Munte Athos, Grecia. Timp de zece zile ei au făcut ascultare la două dintre cele mai renumite mănăstiri din Sfântul Munte: Mănăstirea Vatoped și la Schitul românesc Prodromu, ce aparține de Mănăstirea Marea Lavră.
În fiecare zi au participat la programul slujbelor și al activităților mănăstirești: la laboratorul de plante medicinale, la atelierul de tămâie, la bucătărie și la menajul din mănăstire, unde zilnic, cu excepția sărbătorilor, trebuiau să fie prezenți. În timpul liber, tinerii au vizitat mai multe mănăstiri și schituri din Sfântul Munte, printre care: Simonos Petras, Cutlumuș, Iviron, Stavronichita, Pantocrator, Zografu, schitul Sfântul Apostol Andrei și schitul românesc Sfântul Ipatie.
La fiecare mănăstire, după cum este tradiția locului, pelerinii au fost serviți cu un pahar de apă, rahat și ouzo (băutură tradițională grecească). O parte dintre aceștia au făcut o drumeție pe vârful Athonului, la cota 2033. La întoarcerea spre casă au vizitat Mănăstirea Suroti, unde se află mormântul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, orașul Tesalonic, ruinele orașului vechi și Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, unde se află sfintele sale moaște izvorâtoare de mir.
De asemenea au participat alături de alți seminariști și studenți teologi de la Facultățile de Teologie din București, Sibiu, Alba Iulia și Arad la o serie de întâlniri duhovnicești cu părinții athoniți, care le-au adresat cuvinte de folos duhovnicesc, sfaturi părintești pentru luminarea minții și întărire în credință.
Stagiul de practică s-a desfășurat cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și prin purtarea de grijă a părintelui protos. Benedict Vesa, secretar eparhial.
Darius Echim, student în anul III la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca
Sursă text și foto : Radio Renașterea
Adormirea Maicii Domnului – Mutarea la Viaţă, Starețul Efrem Vatopedinul
De fiecare dată când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului este ca şi cum am prăznui Sfintele Paşti: Paştele de vară. Un altfel de Paşte ne pregăteşte Doamna de Dumnezeu-Născătoare: sfântă trecere „de la moarte la viaţă”, al doilea Paşte, sfânt, fără prihană, dătător de viaţă pentru neamul omenesc, findcă astăzi, cu adevărat, „sunt biruite hotarele firii”.
„Cum izvorul vieţii păşeşte către viaţă trecând prin moarte!”, exclamă Sfântul Ioan Damaschin. Adormirea Maicii Domnului, „începătoarea Vieţii”, depăşeşte înţelesul morţii, de aceea nu se numeşte moarte ci „adormire”, „dumnezeiască mutare”, şi „plecare” la Domnul. Chiar dacă primeşte moartea, este, însă, o moarte „dătătoare-de-viaţă”, de vreme ce se mută la viaţa cerească și veşnică.
Plecarea Maicii Domnului din această viaţă, ca eveniment real şi de netăgăduit, păstrat şi transmis prin Sfânta Tradiţie, constituie o învăţătură bine definită în învăţătura Bisericii Ortodoxe, şi nu are nicio legătură cu concepţiile pietiste din Apus despre imaculata concepţie ori viaţa fără de moarte a Născătoarei de Dumnezeu.
Fecioara este acea făptură deosebită creată de Dumnezeu, mai presus decât toţi oamenii şi decât mulţimea îngerilor, care, dintre toţi oamenii, a fost singura care a trăit viaţă preacurată şi – lucrul cel mai greu de înţeles pentru mintea omenească – a devenit Maica lui Dumnezeu. Acest lucru a fost posibil fiindcă ea nu a păcătuit niciodată, nici nu şi-a întinat mintea cu cele ale trupului, şi nici nu a trăit pe pământ cu dureri trupeşti ori boli. Deşi a avut trup dătător-de-viaţă, totuşi, ca om, s-a aflat sub stăpânirea morţii şi a murit, însă, fără ca Dumnezeu să despartă sufletul ei de trup: se desface pentru o clipă legătura care le unea pe cele două, aşa cum s-a întâmplat şi cu Hristos. După adormire, sufletul ei se uneşte imediat cu Hristos, fiindcă Domnul, în clipa adormirii Maicii Sale, însoţit de netrupeştile cete ale îngerilor şi ale sfinţilor, primeşte sufletul ei cel sfânt nu doar în ceruri, ci „până la tronul Lui cel împărătesc, până la Sfânta Sfintelor cea din ceruri”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damachin. După trei zile, trupul începător-de-Viaţă şi de-Dumnezeu-primitor al Preasfintei este ridicat la cerurile cele mai presus de ceruri, nestricat, la Fiul ei Cel iubit, Singurul-Născut. Putem vorbi, aşadar, şi de învierea cu trupul a Maicii Domnului. Înviere care, însă, nu a fost săvârşită de ea însăşi, ci de Dumnezeu-Fiul ei.
Martor al acestei învieri-mutări la ceruri a Maicii Domnului este apostolul Toma, care nu a fost prezent la cinstita ei îngropare, ci a ajuns mai târziu, după trei zile, întârziind ca de obicei; acesta, rugându-i îndelung pe ceilalţi apostoli, au deschid mormântul şi nu au găsit acolo de Dumnezeu-cinstitul ei trup. O văd, însă, pe Născătoarea de Dumnezeu urcând la ceruri, încredinţând apostolului Toma Cinstitul şi Sfântul ei Brâu ca mărturie a mutării ei, fapt care corespunde cumva pipăirii Domnului de către acelaşi apostol.
Trupul Preasfintei – ca şi trupul Fiului ei – nu a suferit stricăciune în mormânt, adică nu s-a schimbat, nu s-a descompus în elementele din care era alcătuit. Dealtfel, după Învierea Lui Hristos, trupurile multora dintre sfinţii Lui nu mai sunt supuse stricăciunii, ci devin sfinte moaşte. Era cât se poate de firesc, cu atât mai mult, să nu sufere stricăciune nici trupul celei care L-a primit pe Dumnezeu, trupul Maicii Domnului.
Sfântul Andrei Criteanul spune că nestricarea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu la Naşterea Lui Hristos are drept urmare firească neschimbarea trupului ei în clipa morţii: „Naşterea nu s-a supus stricăciunii, iar mormântul nu a primit nestricăciunea!”.
Preasfânta de Dumnezeu-Născătoare, după Adormirea ei, devine Maica noii creaţii, a Bisericii Lui Hristos, pentru că ea a avut un rol hotărâtor în iconomia mântuirii, de vreme ce din ea s-a întrupat Domnul – care este capul Bisericii – iar acum are în Biserica cea cerească bogăţia harului, slavă şi îndrăznire. Ea devine, astfel, binefăcătoarea întregii lumi şi întregii făpturi, de aceea ei i se închină toată creaţia, Doamnei, Stăpânei, Împărătesei şi Maicii Lui Dumnezeu.
Prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu şi datorită ei, istoria întregii lumi a luat o nouă turnură, incomparabil mai însemnată şi mai înaltă faţă de tot ce a existat până la ea. Nu a putut şi nu poate nicio altă făptură să devină mai desăvârşită decât ea, şi nici ea însăşi nu putea deveni mai desăvârşită decât este. Conform Sfinţilor Părinţi, trei lucruri nu putea Dumnezeu să creeze mai desăvârşit: Întruparea Dumnezeu-Cuvântului, pe Fecioara Născătoare de Dumnezeu, şi fericirea de care se vor bucura cei mântuiţi.
După Învierea lui Hristos, Preasfânta a fost sprijinul Apostolilor şi a nou-createi Biserici a lui Hristos. Ea îi învăţa pe noii creştini, îi îndruma, îi mângâia în suferinţele lor. Citim în istoria vieţii ei că Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormirea ei, a vizitat-o – aşa cum s-a întâmplat şi la Bunavestire –, vestindu-i despre slăvita ei mutare de la moarte la viaţă. Mai apoi, Sfântul Duh, în chip minunat, i-a adunat pe toţi Apostolii în Ghetsimaní, la casa Născătoarei de Dumnezeu, pentru a lua parte la înmormântarea ei şi pentru a lua binecuvântarea ei. După ce au preamărit-o pe Maica Domnului, au rugat-o să le spună un cuvânt de învăţătură care să le rămână ca testament duhovnicesc. Atunci, Născătoarea de Dumnezeu le-a spus o pildă, în care lumea aceasta este prezentată ca o mare sărbătoare, ca un târg unde negustorii au venit să-şi vândă mărfurile, iar cel care face schimbul (negoţul) cel mai bun – adică cel care ştie să îşi vândă marfa mai scump – acela va ieşi cel mai câştigat. În continuare le-a spus că tot la fel este şi în privinţa celor duhovniceşti: cel care va ţine cu mai multă râvnă şi va arăta mai multă preţuire faţă de poruncile lui Hristos, acela va fi cel mai câştigat, se va bucura de o cinste mai mare în împărăţia cerurilor. La sfârşit, i-a îndemnat să stăruiască întru „lupta cea bună”.
Într-adevăr, cât se bucură Preasfânta atunci când vede că luptăm din răsputeri pentru mântuirea noastră! Ce linişte simte! Şi ea însăşi, cât de mult s-a trudit pe pământ, fără ca ceilalţi să ştie, deşi, ca una ce era fără de păcat, nu era nevoie să o facă. S-a nevoit, însă, pentru a ne da nouă un exemplu de desăvârşită asceză. La Ghetsimaní, acolo unde a locuit, după adormirea ei s-au găsit lespezile pe care ședea și se ruga şi în care se făcuseră scobituri de la îngenuncherile şi multele ei metanii.
Să urmăm şi noi ascultării ei desăvârşite, adâncii sale smerenii, lucrării ei duhovniceşti tainice, rugăciunii sale arzătoare, privegherii continue pe care o săvârşea, dragostei ei dumnezeieşti, privegherii neîntrerupte cu care se nevoia, durerii pe care a simţit-o ca pe o sabie în inima ei atunci când se afla sub Crucea Fiului ei.
Tuturor care se nevoiesc, ea le este „apărătoare şi sprijin”, chiar dacă înainte au dus o viaţă în păcat. Să ne amintim că şi pentru Sfânta Maria Egipteanca, Maica Domnului a fost „chezăşie” pentru pocăinţa ei. Şi, după ce Sfânta Maria a plecat în pustie, unde s-a nevoit din greu, însăşi Preasfânta o mângâia cu dumnezeieştile ei arătări.
Născătoarea de Dumnezeu, ca „hrănitoare” a monahilor, este cea care împarte daruri dumnezeieşti acelora care şi-au închinat viaţa Domnului, şi îndeosebi celor din Sfântul Munte, aghioriţilor. Ea a făcut cunoscută rugăciunea minţii Sfântului Maxim Kafsokalivítul, Sfântului Grigorie Palama, Sfântului Siluan Atonitul, dar şi fericitului întru pomenire părintelui nostru Iosif Isihastul, cel care, în mod direct, şi-a legat existenţa de obştea noastră. Şi, cu atât mai mult, ziua de astăzi are o însemnătate şi mai mare pentru noi, fiii duhovniceşti ai părintelui Iosif Isihastul, de vreme ce, într-o astfel de zi, după Dumnezeiasca Liturghie, acesta a adormit cu moarte cuvioasă în anul 1959. El a iubit-o foarte mult pe Preasfânta – pe „dulcea lui Maică”, după cum o numea – şi mult ajutor duhovnicesc, dumnezeieşti arătări şi harisme a primit de la aceasta. Într-adevăr, o trăsătură comună a tuturor monahilor aghioriţi este dragostea lor faţă de Maica Domnului. Numai la auzul numelui ei, aceștia nu-şi puteau stăpâni lacrimile izvorâte din dragoste preacurată pentru Maica-Fecioară. La auzul numelui ei, sufletul cel iubitor de Dumnezeu este „mişcat” de admiraţie, de mulţumire şi de recunoştinţă. Deasemenea, chiar şi numai gândind la Născătoarea de Dumnezeu, adică aducând în faţa ochilor noştri chipul ei cel slăvit, avem mare folos duhovnicesc. Spunea fericitul întru pomenire părintele Athanásios Ivirítul, că dragostea faţă de Maica Domnului îl mântuieşte pe om, chiar şi atunci când nu are lucrare duhovnicească.
Omul de astăzi trebuie să ceară și mai mult mijlocirea Maicii Domnului, care este izbăvitoare. Ori de câte ori are o suferinţă sau o problemă, să nu uite că ea este „ajutor celor întristaţi, apărătoare, izbăvitoare, mângâierea celor ce nu au îndrăzneală”, şi la ea pot găsi sprijin, mângâiere, ajutor grabnic şi răspuns.
Ne rugăm ca Doamna de Dumnezeu-Născătoare, care „se mută la Viaţă”, să trimită neîncetat asupra noastră binecuvântarea ei, încât să trecem această viaţă nevătămaţi şi fără primejdie, păziţi de urzelile şi cursele vrăjmaşului, şi să ne învrednicească împărăţiei celei cereşti a Fiului său. Amin.
Starețul Efrem Vatopedinul
Sursa text și foto: pemptousia.ro
Foto (sus): Adormirea Maicii Domnului. Pictură murală din biserica mare a Sfintei Mănăstiri Vatopedi (1312) / (jos): Adormirea Maicii Domnului. Icoană portabilă, Sfânta Mănăstire Vatopedi, secolul al XV-lea.
Comunicat de presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în legătură cu reacțiile unor credincioși față de Sinodul din Creta
În ultima vreme, pe adresa Arhiepiscopiei Iașilor au fost trimise mai multe memorii în care s-au exprimat diverse opinii în legătură cu întrunirea Sfântului și Marelui Sinod din Creta (18-26 iunie 2016). Răspunzând acestor memorii și dorind a prezenta lămuririle necesare în legătură cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la acest eveniment bisericesc, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor aduce la cunoștința celor interesați următoarele:
1. În cadrul Sinodului din Creta au fost aprobate o serie de documente publicate și în limba română pe site-ul basilica.ro. Pe marginea acestor texte există o serie de reacţii sau analize, atât ale clerului, cât şi ale poporului dreptmăritor. Acest lucru este firesc şi este semn al unei Bisericii vii. Dialogul, dezbaterea, chiar luările de poziţie critice, dacă sunt purtate onest, în duh de pace şi de unitate, pot ajuta la limpezirea unor aspecte problematice. Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan este preocupat de aceste aspecte și receptiv la gândurile exprimate, mai ales de către fiii eparhiei pe care o slujește. De altfel, această preocupare este o constantă în lucrarea Înaltpreasfinției Sale, manifestată atât înaintea, în timpul, cât și după întrunirea sinodală din Creta. Astfel, în timpul întâlnirii din Creta, Părintele Mitropolit Teofan a avut mai multe intervenții făcute în „cuget bisericesc ortodox, bazat pe învățătura Bisericii”, potrivit mărturiei Mitropolitului Ierotheos Vlachos, participant la Sinodul din Creta.
Cele mai multe reacții au loc în legătură cu documentul intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. În acest document se afirmă că:
a. Biserica Ortodoxă este „Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 1);
b. „ (…) bisericile și confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21);
c. Există o „criză profundă prin care trece mișcarea ecumenică” (art. 7);
d. „Biserica Ortodoxă, (…) participând la organismul CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18);
e. „Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19).
Cu toate aceste precizări și altele asemănătoare, documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” este cel mai dezbătut și criticat text dintre toate cele care au fost adoptate în Creta. Trebuie, de asemenea, menționat faptul că nu toți participanții la Sinodul din Creta și-au însușit textul respectiv. Aflându-se în dezbaterea Bisericii și ținând cont de faptul că patru dintre cele 14 Biserici Autocefale nu au fost reprezentate la acest sinod, putem considera acest document în stare de analiză, nedefinitivat. Lipsa unui consens panortodox plasează documentul într-un proces de revizuire totală sau parţială, fiind necesare discuţii, amendamente sau completări în cadrul unei viitoare întruniri a Sfântului şi Marelui Sinod.
2. Regretăm că, în contextul acestor dezbateri firești din Biserică, există și luări de poziție extreme, precum unele care se regăsesc în memoriul intitulat „Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta”. Acest memoriu a fost înaintat Centrului Eparhial din Iași în ziua de 11 august 2016 și a fost publicat pe unele pagini de internet. Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile și mărturia de credință ale Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinția Sa reafirmă în fața preoților din parohii, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a creștinilor mireni din Arhiepiscopia Iașilor următoarele:
«a. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie tezaurul cel mai sfânt și scump, care nu poate fi negociat sau diminuat în nicio formă și prin niciun compromis.
b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată, așa cum a fost și este aceasta cunoscută, trăită și mărturisită de Biserica Ortodoxă.
c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționează documentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice ale acestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
d. Relațiile ortodocșilor cu eterodocșii pot avea loc numai pe baza convingerii că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar comunitățile și confesiunile eterodoxe s-au îndepărtat de la Adevăr și au îmbrățișat învățături și practici greșite.
e. În relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Concepții precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unității Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viața Bisericii Ortodoxe.
f. Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menținerea calității de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecție și o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare și așteptate de către mulți credincioși ortodocși.»
3. Este important să menționăm că unele persoane ce se regăsesc pe lista de semnături a memoriului „Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta” au precizat, după ce textul a fost publicat pe internet, că nu au avut știință că în document se propune întreruperea pomenirii ierarhului la sfintele slujbe. Prezentăm în anexă, punctul de vedere al Ieroschimonahului Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria, așezat de inițiatorii demersului ca prim semnatar. Această poziție este asumată și de către alți semnatari, precum Ieromonahul Sava Popa de la aceeaşi mănăstire și Preotul Postelnicu Constantin Ciprian din Războieni (Neamţ). Precizările acestor părinți arată maniera nepotrivită prin care cel puțin o parte dintre semnăturile alăturate memoriului menționat au fost colectate.
4. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan îndeamnă poporul dreptmăritor din Arhiepiscopia Iașilor la rugăciune pentru ca Hristos-Domnul să lumineze şi să înţelepţească pe toţi cei implicaţi în această dezbatere. Este necesar a aborda cu discernământ provocările împreună-vieţuirii în Biserică, în vederea păstrării unităţii întru Adevăr şi a comuniunii de iubire între mădularele acesteia.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor
Sursa: doxologia.ro
Anexe:
Comunicat al Sfintei Chinotite: „În privinţa subiectelor de interes public, Sfântul Munte se exprimă prin organismele sale oficiale”
Karyes, 28 iulie / *10 august 2016 (pe calendarul nou)
(*n. edit. blog)
Nr. F.2/32/1760
În legătură cu cele publicate recent în presă, din partea unor auto-intitulați reprezentanți ai Sfântului nostru Loc, este imperios să reamintim că Sfântul nostru Loc, în ceea ce privește subiectele de interes public, se exprimă prin intermediul organismelor sale oficiale și instituționalizate, respectiv Sfânta Chinotită și Sfânta Sinaxă Dublă Extraordinară. Orice alt document reflectă părerile personale ale autorilor și nu ale Sfântului Munte sau ale părinților aghioriți.
Toți reprezentanții și întâistătătorii celor douăzeci de sfinte mănăstiri ale Sfântului Munte Athos, adunați în Sinaxă comună.
Însemnătatea praznicului Schimbării la Față în viața monahului aghiorit, Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
De secole, în fiecare an, în ajunul praznicului Schimbării la Față, mai mulți monahi pleacă de la Marea Lavră cu animale de povară încărcate cu provizii, învelitori, veșminte, vase și cărți liturgice și urcă către ,,Muntele cel Sfânt” al Atonului, care se află la 2033 metri, deasupra norilor, unde se găsește un mic paraclis al Schimbării la Față a Domnului. Acolo, în ziua următoare, vor face priveghere mare de toată noaptea, așa cum se face la toate mănăstirile de la Sfântul Munte.
Urcând încet, încet, precum apostolii cu Iisus odinioară, pe ,,muntele înalt” (Matei 17, 1), cântă imnuri ale înainte prăznuirii în ritmul dangătelor clopotelor de la gâtul catârilor: ,,Veniți să ne suim cu Iisus pe muntele cel sfânt…” [1]. Pe cale, monahi din diferite părți ale Sfântului Munte, dar și pelerini de toate neamurile se alătură lor, toată această suită asemănându-se evreilor de altădată care, împreună cu prozeliții, se adunau din toate părțile Palestinei pentru a merge să sărbătorească în ,,casa Domnului” din Sion: ,,Şi s-a veselit toată obştea lui Iuda şi preoţii şi leviţii, toată adunarea şi străinii care veniseră din ţara lui Israel şi locuiau în Iuda” (II Cronici 30, 25). ,, Că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude numele Domnului” (Psalm 121, 4).
,,Muntele cel Sfânt”, Athonul, care, când se înveșmântează în straie albe de zăpadă, când reflectă razele soarelui ori nu se poate zări din pricina norilor, a fost hărăzit să devină ,,Muntele Luminii”, pentru că vechiul cuvânt ,,aithón” înseamnă roșiatic, luminos, strălucitor. Vârful cel înalt al Atonului reprezintă ceva cu totul special pentru toți monahii aghioriți. Ei văd acest munte ca pe un ax central care unește cerul cu pământul, ca pe un turn prin care rugăciunile lor urcă la cer, ca pe ,,așternutul picioarelor Domnului”(Psalm 109, 1), locaș ales al Maicii Domnului ,,Pantanassa”, Maica Luminii. Numeroase icoane o înfățișează pe Maica Domnului în ceruri, deasupra vârfului acoperit de zăpadă al Atonului, întinzându-și peste lume omoforul, Sfântul Acoperământ al rugăciunii ei. Tot acolo, după o tradiție veche, monahii urcă din când în când, ca într-un pelerinaj, ca să se roage mai aproape de cer, ca să primească de la Dumnezeu vreo ,,veste” în clipele de cumpănă din viața lor.
Acolo, în secolul al X-lea, în ziua Schimbării la Față, ctitorul Mănăstirii Iviron, Cuviosul Eftimie, a văzut lumina lui Dumnezeu strălucind în chip de foc în timp ce liturghisea: ,,Dintr-o dată, o lumină nestăvilită ne-a orbit pe toți și pământul s-a zguduit și toți au căzut la pământ. Doar fericitul Eftimie, ca un stâlp de foc a rămas neclintit în fața Jertfelnicului”[2].
Patru secole mai târziu, Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Maxim Kavsokalivitul, într-o aură de lumină și de miresme dumnezeiești, ținând în brațele sale pe Domnul, l-a binecuvântat pe cuvios umplându-l de dumnezeiască bucurie[3]. Tot acolo, la câteva secole de la evenimentele acestea, care rămăseseră necunoscute, gheron Iosif (+1959), marele ascet și părintele adevărat al renașterii de astăzi a tradiției rugăciunii minții la Sfântul Munte, l-a întâlnit pe tovarășul său de nevoință, gheronda Arsenie (+1983), și a început lupta cea aspră a nevoinței pe muntele Atonului. Iar de pe vârful acestui munte, într-o zi, când îl cuprinsese deznădejdea, o rază de lumină s-a prăvălit din înalt și i-a pătruns în inimă. Și, de atunci, precum odinioară pe Tabor, mintea lui nu a încetat să rămână unită cu Iisus în inima sa[4].
Există, de asemenea, o istorie conform căreia șapte asceți viețuiesc pe vârful muntelui, goi, neștiuți de nimeni, ducând astfel, mai departe, de-a lungul secolelor, din generație în generație, tradiția tainică a ascezei și a theoriei, a vederii lui Dumnezeu. Mit sau adevăr, această istorisire arată exact locul central pe care îl ocupă ,,Muntele cel Sfânt” în conștiința și în viața aghioriților. De aceea, micul paraclis al Schimbării la Față de pe Athos și impunătoarea cruce de metal ce se găsește pe stânca îngustă, au o valoare simbolică deosebită și arată, ca două semne, unul îndreptat către cer iar celălalt către lumea de jos, cele două caracteristici ale comunității monahale, care înseamnă trăirea Crucii, participarea neîntreruptă și de bună voie la Pătimirile Domnului, fiind, în același timp, calea îndumnezeirii, o viață în lumina slavei eshatologice, pe care a descoperit-o Hristos, pentru o clipă, apostolilor săi, pe muntele Tabor.
Așa după cum Domnul a urcat pe munte ca să se roage (Luca 9, 28), luând cu Sine doar pe trei dintre ucenicii săi, la fel și monahii, părăsind cele lumești, trăiesc pe Athos în ,,isihie și rugăciune”, trăiesc aici și acum în lumina Schimbării la față. Pentru aceștia, Atosul este Taborul de odinioară, preînchipuire a Împărăției Cerurilor.
Către sfârșitul Imperiului Bizantin, atunci când Sfântul Grigorie Palama, aghiorit și susținător al învățăturii despre dumnezeiasca lumină necreată s-a luptat cu umaniștii pentru apărarea isihaștilor și pentru sprijinirea învățăturii ortodoxe despre îndumnezeirea omului – adică a participării reale a acestuia la viața lui Dumnezeu prin intermediul harului necreat – tema Schimbării la Față și a naturii luminii de pe Tabor s-a aflat în centrul disputei. În toate scrierile lor, Sfântul Grigorie și cei ce gândeau asemenea lui, fac nenumărate referiri la acest eveniment dumnezeiesc și arată că Schimbarea la Față a Domnului, ca preînchipuire a propriei noastre îndumnezeiri, este, prin excelență, sărbătoarea monahismului, praznicul Sfântului Munte[5]. Timp de mulți ani, Sfântul Grigorie viețuise la poalele Atonului, la Marea Lavră iar mai apoi, ca isihast, la chilia Sfântului Sava aflată sus, pe munte[6]. Pentru acesta, ca și pentru fiecare monah aghiorit contemporan, Atosul se identifică cu Taborul și cu fiecare ,,munte al lui Dumnezeu”, acolo unde El s-a descoperit oamenilor. Pentru aceștia, Atonul este și muntele Sion, și muntele Sinai, și muntele Carmel, muntele Măslinilor dar și muntele Golgotei. Este asemănător tuturor ,,munților sfinți” unde Domnul ,,locuiește întru sfinții săi” (Psalm 150, 1) și în ,,dumnezeiască adunare” (Psalm 81, 1), asemenea muntelui Olimp din Bitinia, de unde au venit primii aghioriți, cu munții Látros și Gános, cu muntele Sfântului Auxentie, și cu toate centrele monahale cunoscute din Asia Mică, cu toți munții sfinți ai Greciei, și, în sfârșit, trebuie văzut în paralel cu muntele Olimp, sălașul celor 12 zei din mitologia antică. Se înrudește cu stâncile sfinte ale Meteorelor – acolo unde, pe cea mai înaltă stâncă, se găsește Mănăstirea Schimbării la Față – cu munții Peloponezului, ai Macedoniei, cu Carpații, cu munții din Serbia și Armenia, cu vechiul Ararat și cu Munții Caucaz, cu munții Rusiei și cu ,,Sfântul Munte cel Mic” al Sfântului Serafim din pădurea Sarovului. Cu Monte Cassino al Sfântului Benedict, cu Muntele lui Mercurie – adevărat turn de strajă al asceților din Calabria – și cu toți munții sfinți din Apusul ortodox. Așadar, Atosul se identifică cu toți acești munți care au devenit Tabor, pentru monahii din toate veacurile care ,,se strămută acolo asemenea păsărilor” (Psalm 10, 1).
În această noapte, în paraclisul cel mic unde nu încap decât câțiva oameni – în timp ce ceilalți încearcă să se încălzească la focul ce va arde tot timpul afară – vocile psalților vor fi trâmbițele Bisericii, care vestesc lumii lumina cea veșnică.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
Sursa: pemptousia via „Trăirea Schimbării la Față în viața monahului aghiorit” – fragment – din volumul „Schimbarea la Față”, Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, ed. Akrítas, p. 121-125.
Pelerinaj la Muntele Athos (2 – 7 septembrie 2016). [Îmbarcare din Moinești, Onești, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]
Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)
Vineri, 2 septembrie 2016 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 10.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).
Sâmbătă, 3 septembrie 2016 (ziua 2): Ouranoupoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).
Duminică, 4 septembrie 2016 (ziua 3): Schitul Sfântul Andrei Serai – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Drumeție fără bagaj până la Chilia Sfântul Ipatie. Mănăstirea Vatopedi (cazare).
Luni, 5 septembrie 2016 (ziua 4): Mănănstirea Vatopedi. Se închiriază un maxi-taxi local pentru a vizita Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănănstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfânului Athanasie Athonitul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).
Marți, 6 septembrie 2016 (ziua 5): Schitul Prodromu. Plecare cu mașina până la Morfono, iar de aici drumeție o oră până la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu (cazare)
Miercuri, 7 septembrie 2016 (ziua 6): Chilia Buna Vestire – Lacu. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Coborâre la arsanaua mănăstirii. Se va lua ferryboatul din arsana Mănăstirii Sf. Pavel – portul Dafni – Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. București – Buzău – Focșani – Adjud – Moinești (în funcție de trafic se va ajunge în dimineața zilei de joi, 8 septembrie 2016).
NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. Cei înscriși vor fi anunțați personal!
Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli, diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]
Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com
Locuri disponibile: 8 (opt!) Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) oferite gratuit de mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.
Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.
În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos
* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).
Cuviosul Gherontie Aghioritul, ctitorul Schitului Sfânta Ana (26 iulie / 8 august)
Cuviosul Gherontie a fost ultimul egumen al mănăstirii aghiorite Vulevtirίon, care se afla pe locul unde astăzi se găseşte Chilia Sfântului Elefterie. Incursiunile piraților sarazini l-au determinat pe Starețul Gherontie și pe monahii lui să se refugieze pe stâncile cele mai înalte și pantele cele mai inaccesibile ale Muntelui și, astfel, s-a format primul nucleu al viitorului Schit al Sfintei Ana, Bunica Domnului, al cărei prim viețuitor este socotit Cuviosul Gherontie.
Pentru mai multă isihie, cuviosul împreună cu un monah a urcat mai sus de schit și a întemeiat sihăstria Sfântului Pantelimon, care se păstrează până azi. Aproape de locul lui de nevoință, după rugăciune fierbinte și prin descoperirea Maicii Domnului, a scos în chip minunat din pământ apă potabilă și tămăduitoare, căci acolo nu aveau apă. Atunci însă când s-a făcut abuz de apă, izvorul a secat, iar apoi iarăși le-a fost dăruit, ca să existe până azi ca aghiazmă și binecuvântare și, ceea ce este mai vrednic de uimire, curgerea izvorului rămâne mereu statornică. Iarnă-vară, nici nu se împuținează, nici nu se înmulțește.
Cuviosul Gherontie a trăit o viață de nevoință mai presus de închipuire și a adormit întru Domnul la o vârstă înaintată. Era legat printr-o prietenie duhovnicească de Cuviosul Maxim Cavsocalivitul, după cum se vede din viața lui. Schitul pe care l-a întemeiat a dat mai mult de 15 sfinți cunoscuți și mulți părinți cu o înaltă virtute.
Slujba lui a fost întocmită de Monahul Gherasim Micraghianitul.
Sursa: Pemptousia via Sfinții Sfântului Munte, Monahul Moise Aghioritul.
Arhimandritul Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatopedi: Avorturile sunt o formă de genocid
Înțelegem ispitele și provocările epocii noastre, în care plăcerea trupească este oferită omului într-un mod foarte facil. Relațiile premaritale și extramaritale sunt considerate firești, dar ele sunt împotriva firii. Astfel se încalcă premisele căsătoriei, dar și însăși Taina nunții. Curăția dinaintea nunții și fidelitatea, cumințenia în căsătorie nu reprezintă doar aplicarea unor porunci morale ale lui Dumnezeu, ci au o prelungire ontologică. ”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2:24). Prin unirea trupească din căsătorie cei doi soți devin una, trăiesc adevărata unitate și dragoste, cea binecuvântată de Dumnezeu. În timp ce orice legătură premaritală și extramaritală scindează personalitatea. Și, ca o urmare firească, roadele acestor relații păcătoase aduc sarcini nedorite, care de regulă sfârșesc în avorturi.
În paralel, criza economică ce a început să ia dimensiuni mondiale este o altă cauză care împinge multe perechi să săvârșească avort. Greutățile economice pe care le întâmpină familia socotesc că va fi o piedică în a hrăni încă un copil și de aceea recurg la avort. Mare greșeală! Omul nu este creatorul exclusiv al pruncilor, ci este împreună-creator cu Dumnezeu-Creatorul. Dumnezeu cunoaște și are puterea de a se îngriji mult mai bine de noi, făpturile Sale. Uitați-vă cum Însuși Hristos, într-un anume fel, ne ironizează pentru faptul că nu avem încredere în pronia Sa. Spune: ”Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările” (Matei 10:29-31). Cel Care se îngrijește de vrăbii nu se va îngriji de omul care este chipul Său? S-a pierdut în zilele noastre credința, nu atât credința în Dumnezeul Treimic, adică credința dogmatică, cât credința în Pronia lui Dumnezeu, ne-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Trebuie să fim siguri pe credința noastră, să dobândim această credință a vederii lui Dumnezeu, să o cerem de la Dumnezeu. Apostolii, când au cerut de la Hristos ”sporeşte-ne credinţa” (Luca 17:5), la această credință se refereau.
Aproape în fiecare an se săvârșesc la nivel mondial mai bine de 50 de milioane de avorturi. E ca și cum în fiecare an ar fi decimată întreaga populație a Franței. Grecia, din păcate deține primul loc în Europa la avorturi, mai bine de 300 000 pe an. 22% dintre grecoaice au făcut cel puțin un avort. În Rusia, în ultimii ani, numărul avorturilor depășește un milion pe an, având ca număr record la nivel mondial 4.103.400 de avorturi în anul 1990. Și, desigur, proporțiile și procentele acestea sunt în realitate mult mai mari, pentru că cele mai multe femei recurg pentru avort nu la spitalele publice, unde obligatoriu sunt înregistrate, ci la cabinete particulare, unde înregistrarea nu e obligatorie. În aceste cifre nu sunt cuprinse așa-numitele ”avorturi la chiuvetă”, care și acestea se ridică la un număr foarte mare, care survin în urma reproducerii în laborator, unde se fecundează mult mai multe ovare decât vor fi implantate, precum și avorturile rezultate în urma ”experimentelor genetice” care au loc pentru diferite scopuri de cercetare. De asemenea, avorturile pe care le fac femeile cu sarcini gemelare sau triple, pentru a ajunge la o sarcină monoembrionară.
Mulți afirmă că problema demografică cu care se confruntă mai ales Grecia, dar și Rusia, va constitui cea mai mare problemă a deceniului următor, de vreme ce numărul deceselor este deja mai mare decât cel al nașterilor. Cea mai importantă problemă nu este rata scăzută a natalității (care și aceasta există, desigur), ci faptul că avorturile constituie o nouă formă de genocid. Deja în Grecia avorturile sunt mult mai multe decât nașterile, cel puțin de trei ori mai numeroase!
Nu pot să înțeleg cum în țări ortodoxe au loc aceste crime abominabile, cum avorturile au luat o asemenea extindere! Acest fapt va trebui să ne neliniștească foarte mult, să ne cutremure aș spune, și se impune să dăm un semnal de alarmă. Nu este posibil ca noi, popoarele ortodoxe, să săvârșim asemenea fărădelegi! Asta arată că nu ducem o viață de creștini ortodocși, ci doar în acte suntem creștini. Nu avem o viețuire creștină. Cred că Biserica Ortodoxă ar putea să acționeze mai bine asupra acestui subiect, lucru pe care romano-catolicii îl fac. Ar trebui să avem o colaborare cu statul, dar însuși statul a legalizat avorturile, așa că ne aflăm într-o confruntare cu statul în această privință. Se impune ca întregul cler și popor să se mobilizeze într-o campanie împotriva avorturilor, care însă să izvorască din adevărata cunoaștere și dragoste pentru om.
Sursa: pemptousia.ro
Scurtă notă biografică:
Părintele Efrem Vatopedinul provine dintr-o familie cipriotă săracă, dar evlavioasă. S-a născut în 1956 în localitatea Peristeronopighí din Cipru. A rămas orfan de copil, atunci când tatăl său a fost omorât de turci, în faţa întregii familii, în timpul invaziei din 1974. După încheierea studiilor liceale, în 1974 a intrat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena. A absolvit în 1978 şi s-a întors în Cipru, unde, în 1979, a fost numit profesor la Şcoala Bisericească „Apostolul Varnava” din Nicosia. În 1981 a hotărât să devină monah la Sfântul Munte, intrând în obştea lui Gheronda Iosif. A fost hirotonit diacon în 1983 şi preot în 1984. După ce a fost ales egumen la Vatoped, Părintele Efrem a preluat administrarea mănăstirii şi îndrumarea duhovnicească a monahilor acesteia.
În timp foarte scurt, Gheronda Efrem a reuşit să reaşeze din punct de vedere liturgic și tipiconal mănăstirea, să o restaureze în cea mai mare parte, să îi conserve vechile odoare şi să se îngrijească de întreaga ei zestre materială. Mănăstirea, care astăzi numără peste 110 monahi, a ajuns să fie cel mai mare așezământ de călugări din Grecia.
Sfântul Munte Athos 