Arhive blog

Cuvinte vii din Sfântul Munte (audio/video, subtitrare ro.): Cuviosul Paisie, Starețul Emilianos, Starețul Grigorie

Cuvinte vii din Sfântul Munte (audio/video, subtitrare ro.): Cuviosul Paisie, Starețul Emilianos, Starețul Grigorie. Postate pe youtube prin râvna fraților de la Orthodox Teaching of the Elders pe al cărora canal veți găsi încă multe alte înregistrări, în special traduse în limba engleză.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Reclame

Nouă apariție editorială: Sfântul Paisie Aghioritul, o lucrare – mărturie a Mitropolitului Ierotheos Vlachos

Sfântul Paisie Aghioritul
Autor Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului 
Editura Sophia 2018 / 200 pagini
Traducere de Protos. Theofan Munteanu

„Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie.

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, așadar, în chip simplu, în inima oamenilor.

Și înainte și după canonizarea sa, viața și învățătura Sfântului Paisie au avut și au o înrâurire asupra întregii lumi. Aș putea spune că este un Stareț contemporan al tuturor, universal”.

† Ierótheos,
Mitropolit al Nafpaktosului

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Ne vorbește Sfântul Paisie Aghioritul (audio, cu subtitrare în limba română)

Înregistrările audio cu Sfântul Paisie Aghioritul sunt extrem de rare și neprețuite. Avem bucuria să descoperim acum, la început de ianuarie 2018, când s-au împlinit 3 ani de la oficiala sa proslăvire, o înregistrare de peste 6 minute, mai puțin cunoscută creștinilor ortodocși de la noi. Înregistrarea beneficiază de subtitrare în limba română grație efortului celor de la Orthodox teaching of the Elders și a colaboratoarei noastre, Elena Dinu, care a „urcat” înregistrarea pe contul personal de youtube, cărora le mulțumim pentru osteneală. Să avem parte cu toții de rugăciunile Cuviosului Paisie și folos din dumnezeieștile sale cuvinte! – LD

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

ÎPS Ierotheos Vlachos: Laudă la Sfântul Paisie Aghioritul

”Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească”, ”mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit” (Efeseni 1: 3, 5-6), Cel ce ne-a renăscut și ne-a făcut pe noi mădulare ale Trupului Său sfințit, ale Bisericii Sale.

Binecuvântat fie Dumnezeu prin Sfânta Biserică Ortodoxă, Trupul binecuvântat al lui Hristos în care ne sfințim și cunoaștem ”cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem” (Efeseni 1: 19) și în care trăim dragostea lui Dumnezeu prin Taine și viața de nevoință. ”O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui!” (Romani 11: 33).

Binecuvântat fie Dumnezeu, pentru că l-a luminat pe Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, și Sfântul Sinod cel dimpreună cu el, să asculte glasul binecredincioșilor creștini, clerici, monahi și mireni, și să îl așeze pe monahul Paisie Aghioritul în rândul Sfinților, în Sinaxarul Bisericii, care alcătuiește adevărata istorie a Bisericii.

Binecuvântat fie Dumnezeul Treimic, pentru că a arătat și arată în epoca noastră iubiți Sfinți, care s-au distins în practică și în teorie, în curăție și luminare, în proslăvire și în cunoaștere, și i-a preamărit pe prietenii Săi, care s-au predat pe ei înșiși dragostei Sale și s-au sfințit, s-au dovedit mădulare cinstite ale Trupului Său binecuvântat, aleși prieteni ai Lui, care au trăit taina mântuirii, adică taina iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a slăvitei Sale deșertări, ”a teologiei slăbiciunii Sale”, după cuvântul Sfântului Dionisie Areopagitul, și ”teologia (dumnezeieștii) frumuseți”, după Sfântul Andrei Criteanul.

Binecuvântat fie Dumnezeu pentru că a înfățișat în vremurile noastre pe binecuvântatul și sfințitul Părinte, pe cel între sfinți Părinte al nostru Paisie Aghioritul, care a preamărit prin viața sa numele Dumnezeului Treimic și la rândul lui a fost preamărit de El.

Mânat și eu de dragostea tuturor celor care l-au cunoscut și au primit binefaceri prin rugăciunea și călăuzirea sa, îl cânt pe cel între Sfinți minunatul Părinte Paisie și, stânjenit de statura Părintelui lăudat, mă micșorez pe sine-mi cu teamă și cutremur, căci mă aflu înaintea tainei deșertării și îndumnezeirii acestui sfânt bărbat, în același timp fiind însă cuprins de dorul inimii. Teama și dorul pun stăpânire pe sufletul meu.

Ce să spun și ce să grăiesc despre cel între sfinți Părinte al nostru Paisie Aghioritul, cel foarte mare și minunat, prea bunul nevoitor și pustnic?

Pietrele și stâncile vor striga istorisind despre el. Cu adevărat, munții și peșterile, câmpiile și orașele, mănăstirile și locurile de nevoință, schiturile și sihăstriile strigă cu glas mare povestind despre el și aduc cântări de laudă minunatei sale viețuiri de nevoință, rugăciunii minții în inimă, lacrimilor sale de foc pentru oameni, învățăturii sale de Dumnezeu însuflate și pline de discernământ, dar, mai cu seamă, tainei bine grăitoarei tăceri și strigătului său noetic către Dumnezeu, pentru sine însuși și pentru întreaga lume.

Dar, cu deosebire, strigă inimile fiilor și fiicelor sale duhovnicești, dintre care cei mai mulți au cunoscut preschimbarea inimilor lor de piatră în inimi de carne și duhovnicești (vezi II Corinteni 3: 3), în care s-a înscris cuvântul lui de foc și aprins, și s-au făcut ”sfințită inscripție pe stelă” (Ps. 15), dar au și ascultat sfântul lui cuvânt prorocesc, care cădea și cade în inimile lor precum ”roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac” (Ps. 132: 3), ca ploaia ușoară, iar nu ca ploaia vijelioasă, și îi preschimba în pământ bine roditor spre sfințire și mântuire. Strigă întru bucurie și se veselesc cei care au gustat prin el din Taina mântuirii, au cercat vinul curat al harului lui Dumnezeu, s-au îmbătat de vinul curat al Duhului.

Episcopii, clericii, monahii, creștinii îndeobște și cinstitele mădulare ale ”școlii duhovnicești” pe care acesta o călăuzea duhovnicește – obștea Sihăstriei Sfântului Ioan Teologul de la Suroti, cu stareța și surorile, unde a și rămas sfințitul lui trup – l-au cunoscut pe cel între sfinți Părintele nostru Paisie, Aghioritul, care a adus în zilele noastre nu numai slăvita tradiție capadociană, dar și viața și petrecerea Prorocilor Vechiului și Noului Testament, a Cuvioșilor pustnici și Părinți din Pateric, a Mucenicilor și Mărturisitorilor credinței. În Părintele Paisie au cunoscut un organism duhovnicesc viu, care le-a transmis viața cea după Dumnezeu, le-a predat ”dogma cea vie” a credinței. Acela a preluat la rândul lui viața duhovnicească de la un alt organism viu, de la Sfântul Arsenie Capadocianul, a supt de la acesta laptele neprihănit al vieții veșnice, s-a desăvârșit întru Hristos și mai departe el însuși a devenit Carte a vieții, izvor al apei celei vii, sân sfințit întru Hristos pentru cei care alergau la el, ca să asculte ”cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6: 68). Toți câți l-au cunoscut și i-au urmat sfaturile sunt, după cuvântul Apostolului Pavel, epistola lui ”scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii” (II Corinteni 3: 2).

Am simțit dorul și dragostea din inimă a nenumărați oameni care trăiesc în toată lumea, bărbați și femei, clerici și mireni, episcopi și monahi, aghioriți și laici, sănătoși și bolnavi, care l-au cunoscut pe Sfântul Paisie și păstrează în inima lor ”cuvântul bun și mântuitor”, care ieșea de pe sfințitele lui buze. Am simțit, de asemenea, și recunoștința tuturor oamenilor care au cunoscut intervențiile lui de minuni făcătoare, atât în timpul vieții sale, cât și după adormirea sa, și pe cei pe care i-a tămăduit de boli trupești, sufletești și demonice, și i-a îndreptat pe calea către sfințire.

Cuvântul meu este neputincios și searbăd în a înfățișa slava viețuirii de Dumnezeu iubitoare a Sfântului Paisie Sinaitul și Aghioritul și, îndeobște, a acestui om universal întru Hristos, a adevăratului învățător a toată lumea. Dacă aș fi putut să tac și să las să se vădească revărsarea inimilor celor care l-au cunoscut duhovnicește, atunci sunt încredințat că s-ar fi cristalizat un strigăt puternic ”ca un vuiet de ape multe” (Apocalipsă 19: 6), ca vuietul de ploi torențiale căzând din cer, care ar fi răsunat în toată lumea și dincolo de marginile pământului, s-ar fi născut un șuvoi de slavoslovire, de mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu, ”Cel care dă oamenilor o asemenea putere” (Matei 9: 8), adică prietenilor Săi, mădularelor slăvitului Său Trup, între care se numără și cel între sfinți monahul Paisie.

Neîndoielnic, Hristos este ”Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor” (I Timotei 4: 10), însă între sfinți Se sălășluiește Însuși Dumnezeu și vorbește pentru ei ”în loc şes” (Luca 6: 17) și se descoperă lor ”într-un munte înalt” (Marcu 9: 2), după starea duhovnicească a fiecărui prieten al Său. Și prin viața Sfântului Paisie glăsuia ”Domnul Savaot, Domnul puterilor” (vezi și Isaia 6) pe un ”munte înalt” (vezi și Marcu 9: 2), prin inima lui înălțată – prin curățire, luminare și îndumnezeire –, pentru că fericitul Părinte, prin lucrarea Duhului Sfânt, dar și prin râvna sa, s-a făcut tron înalt al Domnului slavei.

Cine era, deci, Sfântul Paisie?

A fost binecuvântat din pântecele maicii sale de un fericit bărbat, de Cuviosul Părintele nostru Arsenie, cel din Capadocia, ale cărui sfinte moaște se păstrează în Sfânta Sihăstrie a Sfântului Ioan Teologul de la Suroti. Și a fost afierosit lui Dumnezeu de cinstitele și sfintele mâini ale Sfântului Arsenie încă din vârsta prunciei și, mai mult încă, a primit numele și harul Sfântului Arsenie și din tinerețele sale și-a îndreptat toată dorirea către Dumnezeu și astfel a trăit sfințenia, și tot prin sfințenie și martiriu a și adormit întru Domnul. S-a nevoit la Kónitsa, în Athos, Muntele cel cu nume sfânt, în Muntele Sinai, cel pe care a pășit Însuși Dumnezeu, și apoi iarăși în Sfântul Munte. A viețuit după rânduiala de obște, de sine, în viața isihastă, pustnicească și de schit, în toată lărgimea și adâncimea acestor căi de viață și s-a ridicat la înălțimea vederii lui Dumnezeu și astfel a dobândit o mare experiență, îndrumând plenar, cu discernământ și neînșelat pe toți: și pe cei căsătoriți, și pe cei necăsătoriți, și pe tineri, și pe cei între două vârste, și pe bătrâni, și pe anarhiști, și pe cei evlavioși, la petrecerea și viața monahală, după poruncile lui Hristos.

Așa cum toți adeveresc prin mărturiile lor scrise și prin viu grai, Părintele Paisie era prieten al lui Hristos, copil al lui Dumnezeu, sălaș sfințit și cinstit al Împăratului tuturor, al Împăratului slavei, prieten și văzător al sfinților, ca unul care a fost uns de Duhul Sfânt, care a trăit crucea nevoinței, a martiriului conștiinței și a dragostei, afierosit cu desăvârșire lui Dumnezeu și fiu al luminii și văzător de Dumnezeu învățat și tâlcuitor al Tainelor, adâncit întru smerenie și pocăință, cu multă dragoste pentru nevoință, mai presus de puterile omenești, văzător al frumuseții lui Dumnezeu, păstrând miresmele Dumnezeiescului Duh în trupul său firav și, pe scurt, era ”mai presus de cele de jos și străin lor, iubitor și văzător al celor de jos și cetățean al pustiei”.

Sfântul Paisie s-a dovedit a fi la aceeași măsură și deopotrivă vechilor nevoitori și sfinți întru nevoință, întru smerenie, ascultare, lipsa de avere, întru înstrăinare, isihie, vederea lui Dumnezeu, împodobit cu rare virtuți și plin de harul și lucrarea Preasfântului Duh, care s-a manifestat prin harismele rugăciunii neîncetate, săvârșită cu deosebire pentru cei care suferă deopotrivă cu sufletul, și cu trupul, și pentru cei adormiți. De asemenea, era împodobit și cu harismele străvederii și înaintevederii, ale vindecărilor și cu multe alte harisme.

A omorât cu desăvârșire patimile trupului prin multe rugăciuni, posturi și privegheri, L-a văzut pe Hristos întru slava Sa, a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu și pe Sfinți, a vorbit cu ei și a gustat din darurile pe care i le-au dăruit, a văzut îngeri, și pe îngerul său păzitor, și a primit de la aceștia slujire de oameni iubitoare, pentru că îngerii sunt duhuri care îi slujesc pe oameni spre mântuirea lor, a cunoscut cele ale eshatonului încă din această viață, a avut experiența Bisericii celei din ceruri în trupul său transfigurat încă dinainte de adormirea sa, care a fost deopotrivă desăvârșire martirică și cuvioasă, fericită cu adevărat.

Deși monah, săvârșea o slujire pastorală indirectă, cu deplin respect față de sfântul așezământ al Bisericii, slobozindu-i pe bolnavi de înrâuririle demonice care lucrează prin gânduri, dorințe și prin trupuri, drepte făcând căile intrării Domnului în inimile oamenilor, săvârșind tot felul de vindecări și învățând tainele Duhului celor care doreau să se facă părtași acestora. Cuvântul de Dumnezeu învățat al acestui nevoitor cuvios, care a fost editat în șase volume de către Sfințita Sihăstrie a Sfântului Ioan Teologul de la Sourotí, este mărturia unui om care a fost schimbat la față de dumnezeiasca Lumină necreată.

Cu adevărat, acest sfânt monah și-a părăsit familia biologică și naturală, dobândind în profunzime harisma înstrăinării, și a intrat în familia lui Adam, pentru că a trăit durerea întregii umanități, a ascultat supinurile celor care trăiesc și după moarte și a primit înștiințare, după sfântul Macarie Egipteanul, ”întru simțire și cunoștință”.

Ce să spun și ce să grăiesc despre acest monah sfânt? Cuvântul este neputincios în fața măreției vieții sale. Ce era, deci, Sfântul Paisie, cel necunoscut celor mulți, care văd lucrurile într-un chip cu totul superficial și exterior?

Revelator este un cuvânt al său, pe care l-a descoperit monahiilor Sfințitei Sihăstrii a Sfântului Ioan Teologul de la Surotí, și care arată măreția viețuirii sale.

Pe când eram la Katunakia, la Chilia lui Ipatie, într-o după-amiază, după ce mi-am făcut vecernia pe metanier, am băut un ceai și am continuat. Am făcut Pavecernița și Acatistul pe metanier, iar apoi am spus Rugăciunea. Cu cât spuneam Rugăciunea, cu atât mă părăsea oboseala și mă simțeam tot mai odihnit. Am simțit înlăuntrul meu o bucurie, care nu m-a lăsat să merg la culcare, ci spuneam în continuu Rugăciunea. Pe la ora 11 noaptea, chilia s-a umplut dintr-o dată de o lumină dulce, cerească. Era foarte puternică, dar nu te orbea. Am înțeles însă că și ochii mei ”au primit putere”, ca să pot să răbda această strălucire. Atât cât am fost în această stare, în acea dumnezeiască lumină, mă aflam într-o altă lume, duhovnicească. Simțeam o bucurie de negrăit, iar trupul îmi era ușor, își pierduse greutatea. Am simțit Harul lui Dumnezeu, dumnezeiasca luminare. Înțelesuri dumnezeiești treceau cu repezeală prin mintea mea ca niște perechi de întrebări și răspunsuri. Nu aveam probleme, nici subiecte de întrebat, cu toate astea întrebam și în același timp aveam și răspunsul. Răspunsurile erau cuvinte omenești, conțineau însă și teologie, căci erau răspunsuri dumnezeiești. Și erau atât de multe, încât, dacă le-ar fi însemnat cineva, ar mai fi putut scrie un Everghetinos.

Starea aceasta a ținut toată noaptea, până la nouă dimineața. Când a dispărut acea lumină, toate îmi păreau întunecate. Am ieșit afară și era ca noaptea. ”Ce oră este? Nu a răsărit încă soarele?”, l-am întrebat pe un monah care trecea pe acolo. Acela m-a privit și mi-a răspuns cu o întrebare: ”Ce-ai spus, părinte Paisie?”. ”Ce-am spus?”, m-am întrebat și am intrat înăuntru. Mă uit la ceas și atunci conștientizez ce s-a petrecut. Era ora nouă dimineață, soarele era sus, și mie mi se părea că este noapte! Soarele, adică, mi se părea că luminează de parcă ar fi fost eclipsă de soare. Eram ca unul aruncat brusc dintr-o lumină puternică în întuneric, atât de mare era diferența! După acea stare dumnezeiască m-am trezit în cealaltă stare, în starea firească, omenească, și am început să îmi urmez programul, ca în fiecare zi. Am făcut puțină rucodelie, am făcut Slujba Ceasurilor pe metanier, iar după ceasul al IX-lea am înmuiat puțin posmag ca să mănânc, dar mă simțeam ca un animal care când se scarpină, când paște, când pierde vremea și mi-am zi întru sine-mi: ”Ia, vezi cu ce te îndeletnicești! Atâția ani așa ți-ai petrecut vremea?”. Până la amiază am avut așa o bucurie, că n-am simțit nevoia să mă odihnesc. Atât de puternică era această stare. Întreagă ziua aceea vedeam ca în ceață, abia de puteam să-mi fac treaba. Și era vară, iar soarele lumina cu putere. A doua zi am început să văd lucrurile normal. Mi-am făcut același tipic, dar nu mai mă simțeam așa, ca un animal.

Acesta era Sfântul Paisie. Din această dumnezeiască proslăvire izvorau învățăturile sale teologice, învățătura lui prorocească și mângâietoare, după cuvântul lui Dumnezeu, ”Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu” (Isaia 40: 1), harisma înaintevăzătoare și străvăzătoare, lucrările lui cele făcătoare de minuni, chipul său izvorâtor de lumină, blândețea inimii sale, isihia noetică a duhului său, mintea lui limpede și fără închipuiri, dragostea lui chenotică care nu se golea niciodată, dispoziția lui martirică, slavoslovia lui neîncetată, petrecerea lui cea după Dumnezeu.

Sfinte Paisie, acum, când viețuiești în Împărăția lui Dumnezeu, neîncetat fiind în Lumina îmbelșugată și preadorită a dumnezeieștii Slave a Dumnezeului Treimic, în Biserica întâilor-născuți în ceruri, în această cetate și metropolă nezidită, în care, potrivit sfintei Apocalipse, nu există Templu, pentru că ”Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este Templul ei. Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o (și o luminează) şi făclia ei este Mielul… Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noapte nu va mai fi acolo” (Apocalipsă 21: 22-25), privește cu ochiul tău cel plin de har către binecuvântatul popor al Domnului, care se află în viața aceasta cu schimbările continue dintre lumina creată a soarelui și întunericul nopții, cu fiarele care ies din ascunzișurile lor în timpul nopții noetice, cu uneltirile diavolului, care ”umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5: 8), cu suferința provocată de stricăciune, pătimire și moarte, cu problemele și greutățile acestora, și mijlocește la Dumnezeu, Cel ce te iubește pe tine și este mult iubit de tine, mijlocește, dar, pentru noi toți, cu îndrăzneala pe care ai dobândit-o la Dumnezeu, mijlocește adică pentru clerici, monahi și mireni, pentru restaurarea întregii lumi, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici.

Binecuvântați iubitori de prăznuire din toată lumea și prieteni ai prietenului lui Dumnezeu, mi-am început gândurile prin cuvântul apostolic: ”Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească”, ”mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit” (Efeseni 1: 3, 5-6), și voiesc să închei cu un cuvânt de mulțumire.

Mulțumim Tatălui ceresc care ni L-a dăruit pe iubitul Său Fiu. Mulțumim iubitului Său Fiu, pentru că ni l-a dăruit pe Sfântul Paisie, iubitul Sfânt, al Lui și al nostru. Pentru aceasta, ne rugăm: Sfinte slăvite Paisie, mijlocește pentru noi, cei care se roagă ție îndelung și cu toată inima!

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie
Traducere de Tatiana Petrache

Sursa: parembasis.gr via pemptousia.ro
© 2013 Sfânta Mitropolie de Nafpaktos și Agios Vlasios

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a tipărit Slujba Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul


Vă reamintim că în zilele de 03 şi 04 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, între hotărârile sale, a adoptat şi înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie.

Vă anunțăm că în 2016 s-a tipărit Slujba Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Slujba a fost alcătuită de obștea Mănăstirii Suroti (Tesalonic, Grecia) și a fost aprobată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, fiind trimisă Patriarhiei Române prin adresa nr. 702/07.10.2015. Traducerea a fost efectuată de Arhim. Chiril Lovin și verificată de d-ra Maria-Iulia Rizeanu, din cadrul Comisiei patristice a Patriarhiei Române. 

Lucrarea poate fi achiziționată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile Cuvântul Vieţii (Calea Victoriei, Nr.28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro

Semne minunate cu Bătrânul Antim Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana (1913 – 1996)

Semne minunate

Nu mai săpa și pleacă!

Bătrânul monah, Părintele Clement de la Coliba Nașterii Maicii Domnului, care se află chiar mai jos de Coliba Părintelui Antim, povestește: „În afara gardului de lemn al curții mele se află o stâncă uriașă. Într-o după amiază săpam lângă stâncă ca să găsesc pământ și să sădesc o tufă de trandafiri. Bătrânul Antim, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, mi-a dat binețe și mi-a spus: «Nu mai aduna pământ și pleacă!» Am făcut ascultare și am plecat fără să știu de ce. A doua zi dimineață am văzut că se rupsese o bucată mare din stâncă și căzuse chiar în locul în care săpam ca să adun pământ. Atunci am înțeles de ce Bătrânul străvăzător mi-a spus să plec cât mai grabnic cu putință. El mai‑nainte-văzuse căderea acelei stânci și voia să mă păzească.”

Pune hârtiuța în buzunar!

Părintele Lazăr din Kavala, Orfanio, din Mitropolia de Elefteroupolis, și-a scris păcatele și gândurile pătimașe pe o bucată de hârtie și s-a dus să le mărturisească Bătrânului Antim. Acesta, când l-a văzut pe penitent că scoate hârtiuța, i-a zis: „Pune hârtiuța în buzunar, că nu e nevoie de ea!” Apoi el însuși a început să înșire păcatele care-l împovărau pe Părintele Lazăr, cercetându-i și tămăduindu-i fiecare dintre gândurile pătimașe pe care smeritul și evlaviosul levit le scrisese pe hârtie. N-a uitat nimic. Păcatele și gândurile păti­mașe ale Părintelui Lazăr, care fuseseră scrise pe hârtiuță, erau în același timp subliniate și în zapisul ceresc, pe care marele Părinte Antim putea să-l citească în chip tainic.

Bătrânul era bine-mirositor, precum moaștele Sfintei Ana

Părintele Maxim, nevoitorul de la Katunakia Sfântului Munte, și care studiase fizica, ne-a spus următoarele: „Pentru o vreme, înainte să devin monah, am avut multe ispite. Bătrânul Antim, care era duhovnicul meu și cunoștea măiestriile diavolului, m-a îndemnat să am răbdare, zicându‑mi: «Ai răbdare și Dumnezeu te va răsplăti și îți va da multe bunătăți!»

Ispita însă nu se împuțina, și Bătrânul repeta aceleași cuvinte de fiecare dată. Însă pentru că aceasta s-a petrecut de multe ori, m-am clătinat în credință și mi-a venit în minte gândul: dacă Bătrânul este omul lui Dumnezeu, îmi va descoperi ceva. De astă dată, cu adâncă durere m-am apropiat de Bătrân, care pentru întâia oară m-a primit cu o bucurie prisositoare și când am mers să-i sărut mâna, aceasta era bine-mirositoare precum moaștele Sfintei Ana care se păstrează în biserica Schitului. Am lăsat-o și am luat-o din nou, iar atunci mireasma s-a făcut și mai puternică. Bătrânul mi-a spus cu multă bucurie: «Copilul meu, ai încredere în Dumnezeu și ceea ce voiești se va petrece curând.» Într-adevăr, din acea clipă ispita s-a curmat.

Anii însă s-au scurs și Bătrânul, ca orice muritor, a plecat către patria cerească. Ucenicul lui, Părintele Heruvim, m-a rugat să scriu câteva cuvinte despre viața Bătrânului, ca să le citească la parastasul cel de patruzeci de zile. Însă aveam la dispoziție mai puțin de două zile și sufeream din pricină că eram constrâns de timp. Erau deja șase ceasuri ale după amiezii, dar mi-am adus aminte de Bătrân, m-am liniștit și am făcut ascultare. Am plecat spre Katunakia alergând. Voiam cu multă recunoștință să dau o mărturie frumoasă despre viața lui, dar vremea era scurtă. La opt seara m-am trezit să scriu. Până la nouă mâna mea nu s-a mișcat. Atunci l-am chemat pe Bătrân și i-am cerut ajutorul. În zece minute mintea mi s-a limpezit și am început să scriu. Într-o jumătate de ceas am umplut trei pagini, le-am citit din nou și mi-a plăcut. Apoi iarăși am zis: «Părinte, e bine ce am scris?» Atunci mi-a venit o bună-mireasmă asemenea celei pe care o simțisem mai-nainte când i-am sărutat mâna, mireasma moaștelor Sfintei Ana. «Bătrânul a încuviințat, mi‑am zis în sinea mea.»”

Tămăduiește un bolnav cu o portocală

Părintele Eftimie a fost starețul Colibei Sfântului Serafim, dar mai târziu a plecat la mănăstirea Esfigmenu. Părintele Serafim, care a fost stareț mai înainte de el, s-a îmbolnăvit odată foarte grav. Avea dureri insuportabile și se împuținase cu duhul. Părintele Antim l-a cercetat, i-a dat o portocală din portocalul Colibei sale și i-a spus s-o mănânce, că se va face bine. A făcut și rugăciune fierbinte pentru călugărul bolnav, care îndată s-a simțit mai bine. Din recunoștință față de Bătrân, Părintele Serafim i-a dat ceea ce avea mai de preț în Colibă: o bucată din Brâul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu. Rugăciunea Părintelui Antim s-a auzit de Domnul nostru Care își pleacă urechea Sa (Psalmul 85, 1). Bătrânul era curat și Dumnezeu, Care nu-Și întoarce fața de către necurăția trupului, ci de către necurăția sufletului, a auzit rugăciunea sa izvorâtă din suflet curat, iar nu întinat de lăcomie și răpire.

Clopotele au bătut singure

Sfântul Sava din Kalimnos s-a nevoit la Schitul Sfânta Ana. În Coliba Părintelui Antim Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Sfântul Sava a deprins de la Bătrânii săi meșteșugul zugrăvirii de icoane. Atunci când Sfântul s-a arătat după adormirea sa episcopului Isidor din Kalimnos și i-a poruncit să-i dezgroape sfintele moaște, Bătrânul Antim a ajuns pe insulă împreună cu încă patru Părinți. Nu știa însă unde se află Mănăstirea Tuturor Sfinților unde se nevoise Sfântul Sava. A fost purtat către ea de o mireasmă negrăită, care l-a atras ca un magnet către Sfântul cel plin de har. Când a ajuns la mănăstire după o călătorie obositoare și anevoioasă, clopotele au început să bată singure ca să-l întâmpine. Sfântul Sava se bucura că-l vede în mănăstirea sa pe Bătrânul Antim Aghioritul, urmașul său în istovitoarele nevoințe duhovnicești. Uimit de această întâm­plare minunată și plin de veselie și bucurie mare, Părintele Antim a făgăduit să zugrăvească o icoană a Sfântului în mărime naturală, făgăduință pe care a împlinit-o numaidecât.

Îndepărtați-o pe femeie din casă!

Un medic evlavios din Kavala i-a propus prietenului său, domnul E. M., reprezentantul unei mari companii farmaceutice din Tesalonic, să-l viziteze pe Bătrânul Antim și să se spovedească. Într-adevăr, acesta i-a urmat sfatul și l-a cercetat pe Bătrân la Schitul Sfânta Ana. Și-a pus în rânduială problemele duhovnicești și, înainte să plece, l-a auzit pe Bătrân spunându-i că tatăl său trebuie s-o îndepărteze pe femeia străină care-l slujea, ca să-și păstreze cinstea. E important de consemnat faptul că la spovedanie nu-i pomenise Bătrânului nimic despre tatăl său. Domnul E. M. a ascultat cuvintele prorocești ale Părintelui, și la întoarcerea sa în Tesalonic a îndepărat-o pe femeie din casă. Și-a dat seama că dacă aceasta ar mai fi rămas puțină vreme, ar fi vătămat cinstea și sufletul tatălui său.

Să aștepte până la 25 de ani!

Domnul Dimitrios Pațias, fiu duhovnicesc al Bătrânului din Kuvara Agriniei, ne-a povestit următoarea întâmplare: „Împreună cu doi prieteni l-am cercetat pe Părintele Antim din motive duhovnicești. Unul dintre ei ținea o scrisoare pe care i-o înmânase o tânără care cerea sfatul Bătrânului pentru viitorul ei. S-a apropiat cu scrisoarea, dar înainte să apuce să-i pomenească despre aceasta, l-a auzit pe Bătrân zicându-i cu dreaptă-socotință: «Să-i spui fetei să aștepte până la douăzeci și cinci de ani!» Prietenul meu a fost uluit și mișcat de darul străvederii și al discernământului Bătrânului. După o vreme ne-a înștiințat că acea fată s-a căsătorit la douăzeci și cinci de ani, așa cum prorocise Părintele Antim. Și mai mult, s-a învrednicit să devină și preoteasă.”

Minunatul Părinte Paisie Aghioritul i-a sărutat picioarele

Cândva, Bătrânul Antim se afla la Karyes și, făcând ascultare de ucenicul său, a hotărât să întrerupă liniștea cerescului nevoitor, Părintele Paisie. A coborât foarte încet către Chilia Panaguda și cu dor a sunat clopoțelul din curtea Părintelui Paisie. De îndată ce acesta s-a aflat față în față cu Bătrânul, nu numai că i-a făcut metanie, dar a și îngenunchiat și i-a sărutat picioarele, așa cum făcea fiecărui preot care se apropia. Un sfânt îmbrățișa picioarele sfințite ale celuilalt sfânt. În fața smeritei Chilii Panaguda s-au petrecut momente unice ale biruinței smereniei care ne înalță. Mai târziu, amândoi bărbații purtători de Dumnezeu, așezați pe băncuțele sărăcăcioase din Colibă, s-au sfătuit în diferite probleme duhovnicești. Înainte să plece, Părintele Antim l-a binecuvântat ca preot pe Părintele Paisie îngenuncheat şi și-au urat unul altuia: „Să ne vedem în Rai!”

Vei deveni călugăr!

Monahul Arsenie Grigoriatis ne-a povestit următoarea întâmplare: „Înainte să iau hotărârea de a deveni călugăr, m-am dus la Părintele Antim să mă spovedesc. Când mi-a citit rugăciunea de iertare, mi-a spus că mă voi călugări, în ce mănăstire voi merge și cine îmi va fi duhovnic. Atunci m-am uimit, pentru că în acea vreme n-aveam niciun gând de afierosire. Ceea ce m-a mișcat, odată cu prorocia lui, a fost că în răstimpul spovedaniei Bătrânul era bine-mirositor ca o grădină de primăvară. Harul lui Dumnezeu l-a umbrit și mi l-a înfățișat așa cum era, adică bună-mireasmă a lui Hristos (II Corinteni 2, 15).”

Bătrânul Antim ne citește pe toți

Privegherile în biserica Schitului Sfintei Ana au fost și sunt totdeauna pline de pocăință. Odată, la una din ele, dulcii cântăreți uneau pământul cu cerul. Părintele Antim, stând în picioare în strana sa, se bucura de atmosfera umilincioasă și era mutat cu mintea către dumnezeieștile sălașuri, unde glasul curat al celor ce prăznuiesc Îl proslăvesc neîncetat pe Domnul slavei. Față în față cu el stătea ieromonahul Filip din obștea tomeilor, care psalmodia cu glasul lui ce picura miere. După ce a încheiat o psalmodie în ritm lin, stihiraric, a strigat în auzul tuturor: „Bătrânul Antim ne citește pe toți!”. Se referea, firește, la darul străvederii Bătrânului care, în ciuda vârstei, stătea nemișcat ca o statuie în strană, pregătindu-se să-L primească pe Cel ce ridică păcatul lumii, pe Unul fără de păcat.

Din chilia Bătrânului se auzeau psalmodii cerești

Monahul Gavriil, care fusese mai-nainte uce­nicul Bătrânului și devenise călugăr la Mănăstirea Esfigmenu, auzea de multe ori o psalmodie cerească venind dinspre chilia Bătrânului. Aceasta l-a mișcat în chip deosebit, pentru că știa bine că Părintele Antim n-a avut niciodată radio. Însă sfinții și îngerii pe care îi iubea mai cu seamă dădeau acest tainic „concert”, la care participa și smeritul nevoitor cu rugăciunea neîncetată a inimii.

Ieromonahul a luat pături ca să stingă focul

Părintele Varlaam, ieromonahul de la Coliba Sfântului Gheorghe din Noul Schit, vedea semne minunate când liturghisea Părintele Antim. Odată, în vremea prefacerii Cinstitelor Daruri, l-a văzut pe Bătrân învelit în flăcări și, fără să-și dea seama, a alergat și a luat prosoape și pături, ca să-l înfășoare să nu ardă. Dar când i s-au deschis ochii (Luca 24, 31) a dat înapoi și s-a însemnat cu semnul crucii.

O întâmplare asemănătoare povestește și doamna Gheorgheopoulos din Argos. L-a văzut pe Părintele Antim liturghisind și scăldat într-o lumină dumnezeiască din lumina cea nefăcută, de care se pot bucura doar cei curați cu inima.

Bătrânul nu stătea pe pământ

Îngerii cei netrupești, slobozi de povara trupului nostru pământesc, au putința de a sta în văzduh. Oamenii sunt lipsiți de această putință. Părintele Antim însă, ca unul deopotrivă cu îngerii, părea multora că stă în văzduh, iar nu pe pământ. Astfel l-a văzut și domnul Emmanuil Kokkinos, proprietarul unei taverne și al unui hotel din Uranopolis, în fața porții Colibei sale. O priveliște asemănătoare a văzut și domnul Eraclie Gheorghiadis din Tesalonic în biserica Sfintei Ana. Mai mult, nu doar că l-a văzut stând în văzduh, ci și strălucind de lumină, scânteind și luminând ca aurul în soare. Bătrânul era aurul prețios al vârtuții și strălucea pe oricine se afla în negura apostaziei de la voia lui Dumnezeu.

Vindecarea cu verbină

cuviosul_antim_aghioritul_de_la_sfanta_anaFochistul Toulikas Vasilios din Tesalonic l-a vizitat pe Părintele Antim împreună cu un prieten de-ai săi. În convorbirea pe care au avut-o sub verzișul din curtea Colibei, Bătrânul le-a descoperit multe dintre problemele care-i nelinișteau. Aceștia s-au pierdut cu firea la auzul înșiruirii problemelor lor, dar prinzând curaj, i-au mărturisit că unul suferă de inimă, iar celălalt de stomac. Bătrânul cunoștea un leac pentru toate bolile, și anume rugăciunea. Deci s-a rugat pentru ei și rugăciunea i-a fost ascultată. După aceea a tăiat dintr-un ghiveci pe care-l avea în fața lui o rămurică de verbină de lămâie și le-a dat-o. „Luați-o”, le-a zis, „și vă veți face bine.” Cei doi prieteni s-au uimit. „O rămurică de plantă pentru toate bolile?” se gândeau. N-au luat atunci seama la îndrăzneala Bătrânului rugător. Când, după o scurtă vreme, au văzut influența tămăduitoare a verbinei asupra bolilor lor, au înțeles puterea rugăciunii Bătrânului către Doftorul sufletelor și al trupurilor, Izbăvitorul și Dumnezeul nostru.

Sursa: Cuviosul Antim Aghioritul de la Sfânta Ana, Autor Haralambie M. Busias, Editura Iona, 2014. Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui Cătălin Grigore, directorul Editurii Iona, căruia îi mulțumim și pe această cale.

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos (eBook)

ViataCuviosuluiPaisieAghioritulViața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos, este disponibilă acum pe Google Play sub formă de eBook. Cartea apare în acest format cu binecuvântarea traducătorului și editorului cărții, Părintele Stareț Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

Cartea se gaseste la linkul: https://play.google.com/store/books/details?id=HPYEDAAAQBAJ

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte Athos. Faima sa a depasit cu mult hotarele Greciei. La Parintele Paisie veneau, pentru a-l vedea si pentru a-i cere sfat, oameni din cele mai diferite colturi ale lumii si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa ce-l intalneau. Parintele Paisie a fost ca un foc care a ars in tot timpul vietii pentru aproapele pentru ca, asa cum spunea, daca ar fi putut si-ar fi taiat inima in mii de bucatele ca s-o imparta lumii.

 

Pater Gavriil de la Panagouda

Această prezentare necesită JavaScript.

pater Gavriil de la Panagouda

motto: Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit: dacă’L iubeşti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dacă’l iubesti pe diavol, diavol vei fi; dacă’ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit. (Fericitul Augustin)

Părintele Gavriil se nevoieşte nu departe de chilia sfântului Paisie Aghioritul de la Panagouda, de dinvale de mănăstirea Kutlumuşului. Părintele Gherasim Prodromitul a fost cel care m’a îndemnat întâia oară să iau binecuvântare de la bătrân. Pe urmă am mai fost la el împreună cu doi ruşi moscoviţi (Nikolai şi Anton) – care vin în fiecare an în Athos doar ca să’l cerceteze pe „papa Gavriil”, să ia binecuvântare de la bătrân, stau două zile în Karyes şi apoi se’ntorc în ţinuturile pravoslavnice. De data asta l’am rugat pe Andrei din singurătate (cum l’am numit cândva scriind despre el) să mă’nsoțească și să m’ajute cu elina, ca să pot cere cuvânt de folos de la bătrân (deși nu pare, pater Gavriil este trecut de 80 de ani și a plecat spre 90, după cum spune el). Din bunătate și smerenie, părintele Andrei a lăsat voia sa și a făcut’o pe’a mea, ajutându’mă să grăiesc cu gheron Gavriil…  

binecuvântări

Evlogite pater!

O Kirios! Binecuvântarea Domnului acum şi totdeauna, până în veşnicie!

Mă rog pentru voi ca să trăiţi în bună pace şi să nu vă certaţi cu soţiile şi copiii voştri.

Mă rog pentru voi ca să ajungeţi în rai împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov.

Mă rog pentru voi ca Dumnezeu să vă scrie numele voastre în Cartea Vieţii.

Mă rog pentru voi să câştigaţi mulţi bani la Lotto…

Dar părinte, n’ar trebui mai degrabă să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă?

…ca să puteţi face milostenie săracilor.

Să’mi fie cu iertare avva!

Să fii sănătos şi să ai binecuvântarea lui Dumnezeu!

sfaturi către cei tineri

Daţi’mi un sfat părinte: cum să’i fac pe copii să’L îndrăgească pe Hristos?

Copiii nu au nevoie de sfaturi – ba nici chiar de învăţătură! –, ci de modele! Învaţă’i doar să desluşească înşelăciunea lucrurilor trecătoare şi să nu’şi robească mintea patimilor. Mai’nainte de de toate trebuie ca tu să faci toate astea şi ei vor vedea în tine calea de urmat. Şi sfântul Vasile cel Mare zice că „învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor”.

Frumos! Asta, în traducere liberă, ar însemna că tot eu sunt cel care trebuie să mă fac… sfânt!

Da. Dar să nu’ţi fie cu neputinţă, că nu e greu, însă trebuie să ai dragoste. Şi să’i faci să simtă această dragoste. Copiii pot să’L vadă pe Iisus în două feluri: sau „neavând nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag” (Isaia 53, 2), ori „împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor” (Psalm 44, 3). Depinde dacă’L află de frica iadului, de dragul răsplătirilor viitoare, ori… din dragoste. Că sfârşitul a toate este dragostea. Dar tu cu dragostea trebuie să începi, că este capătul a toate. Spune şi sfântul Ciprian al Cartaginei că „dragostea este adevarata slujbă pentru Dumnezeu”. Iar tu, din dragoste, trebuie să’i rabzi şi să te rogi pentru ei – că mai degrabă îl slăveşti pe Dumnezeu în felul acesta decât prin cuvinte. Pentru că Cuvântul poate să scape minţii, dar vei vedea că Dumnezeu va lucra într’înşii…

Greu şi cu dragostea părinte…

Dacă nu pot să primească Cuvântul în duh, grăieşte’le în pilde. Aşa vei face Cuvântul trup şi va prinde viaţă în ei.

Şi dacă eu nu pot să ajung sfânt şi nu pot fi modelul perfect pentru ei, ce să fac atunci părinte?

Să te rogi. Roagă’te pentru ei, dar roagă’te conştient că nu poţi face nimic fără ajutorul lui Hristos.

Da. „Fără de mine nu puteţi face nimic”… (Ioan XV, 5).

Roagă’te, posteşte şi fă fapte bune. Copiii nu’L iubesc pe Dumnezeu pentru că nu’L cunosc. Te vor asculta însă, dacă tu vei ţine seamă de poruncile Domnului şi’ţi vei pune nădejdea doar în El. Dacă tu vei dori în toate să placi lui Dumnezeu, El se va îngriji să fii de folos şi copiilor.

Păi asta tot la sfinţenie mă duce, avva!

N’ai de ales! Precum magnetul atrage fierul aşa şi rugăciunile, milosteniile, faptele bune şi spovedania vor atrage mila lui Dumnezeu.

Că veni vorba de spovedanie: am avut probleme cu părinţii copiilor care au venit la mine şi mi’au spus că ei „nu’şi trimit copiii la şcoală pentru ca eu să’i duc la spovedanie”.

Trebuie să duci luptă pentru ca Dumnezeu să intervină şi să le lumineze minţile şi sufletele acestor părinţi. Pentru ca Dumnezeu să lucreze, cineva trebuie să ducă o luptă. Odată, pe când cezarul Romei călătorea pe mare împreună cu câţiva dintre supuşii săi, s’a stârnit furtună în larg şi pe aceştia i’a cuprins frica. Imperatorul însă i’a liniştit spunându’le că atâta timp cât sunt cu cezarul nu pot păţi nimic! Nici nouă să nu ne fie teamă de luptă pentru că, atâta timp cât suntem în corabie (naos) cu Hristos, nu ni se poate întâmpla nimic rău. Iar pe copii trebuie să’i înveţi să’L caute pe Hristos în ei. În ei înşişi trebuie să’L caute, pentru că Hristos sălăşluieşte în ei de la botez şi îi aşteaptă înlăuntrul lor, nu înafară. Pentru că Hristos este Dumnezeu–Cuvântul şi „aproape este de tine Cuvântul, în gura ta şi în inima ta”, spune apostolul Pavel (Romani X, 8).

Învaţă’i şi că pentru suflet au fost aduşi la viaţă – trupul nu le foloseşte la nimic, că este stricăcios. („Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” –Ioan VI, 63). Şi dacă pentru acesta stricăcios îşi dau atâta silinţă să’l curăţească, de ce nu se’ngrijesc tot aşa şi de frumuseţea sufletului nepieritor? Trupul nu trebuie să fie decât decât vita de jug a minţii lucrătoare! Or, trăind dobitoceşte, numai pentru trup, îşi întinează sufletele de păcate şi îşi primejduiesc viaţa viitoare! Că începutul a toată patima, de la iubirea trupească de sine vine. Iar ei umblă în întuneric ziua în amiaza mare…

Fericirile şi ne-fericirile

Învaţă’i să’şi preţuiască mai mult sufletele decât trupurile că în vremurile de astăzi sunt mulţi „făcători de pace” dar, din păcate, dintr’aceia care supun sufletul trupului. Aceştia sunt şi „cei milostivi”, dar faţă de trupurile lor…

În vremurile din urmă „vei spune răului bine”; uite că şi Fericirile sunt răstălmăcite în ziua de azi.

Pe cine iubeşte omul, aceluia îi şi slujeşte. Cine’L va cunoaşte pe Dumnezeu îl va iubi, iar cei ce vor cunoaşte lumea, vor ajunge s’o urască. Nu poţi să dai de frumuseţea şi desăvârşirea lui Dumnezeu şi să admiri mai mult frumuseţea trecătoare a acestei lumi!

Ar fi ca şi când ai admira mai mult creaţia decât pe Creator!

Da. De aceea trebuie să le aduci aminte tinerilor că „cei ce sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani VIII, 8), pe când „cei ai lui Hristos şi’au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni V, 24). Tot acolo apostolul Pavel zice să „umblaţi în Duhul şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi”. (Galateni V, 16-17). Ca să nu faceţi cele ce aţi voi…

Dacă omul ar învăţa să trăiască în faţa lui Dumnezeu (pentru că oricum asta se întâmplă şi dacă nu vrem noi!) şi’ar da seama că toate faptele dar şi gândurile lui, sunt văzute necontenit de către El. Omul credincios ştie asta şi îşi înfrânează sinele lăuntric ca şi pe cel dinafară, cel necredincios nu crede asta dar şi mai rău este cel ce înţelege toate acestea şi totuşi se poartă cu nesăbuinţă. De aceea n’ai să afli om drept dacă nu va crede că toată viaţa lui este sub ochii Domnului!

cum să nu iubeşti lumea

Cum să fac să nu mai iubesc lumea şi cele ce sunt într’însa, părinte? Nu mă gândesc neapărat la avuţii – că ştiu că sunt trecătoare – dar am nevastă acasă, copii…

Trebuie să’nţelegi întâi că lumea aceasta este raiul păcătoşilor şi temniţa credincioşilor. Cei care au întors spatele desfătărilor lumeşti şi L’au căutat pe Dumnezeu în viaţa aceasta, cum nu se vor bucura să moară şi să se întâlnească cu Cel pe care L’au dorit? Însă cei ce au iubit mai mult lumea şi lucrurile ei trecătoare, mult se vor întrista când vor trebui să se despartă de ele. Pentru aceştia chinurile iadului vin chiar mai ’nainte de’a muri, căci numai gândul la despărţirea forţată de lucrurile pământeşti de care s’au lipit inimile lor, le aduce deja infernul în suflete! Şi li se va întâmpla lor precum bogatului nemilostiv, căruia Avraam patriarhul i’a adus aminte că „a primit cele bune ale sale în viaţa sa, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti”. (Luca XIX, 25). Dumnezeu nu spune nicăieri să nu’ţi iubeşti părinţii, soţia (ba dimpotrivă, apostolul Pavel le zice efesenilor că „bărbaţii sunt datori să’şi iubească femeile!), ori copiii – de care îţi va fi greu să te desparţi cu moarte – ci doar că „cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. (Matei X, 37). Şi pe aproapele tău dator eşti să’l iubeşti, dar pe nimeni ca pe Dumnezeu. De fapt, dacă iubim ceva la aproapele nostru, tot pe Dumnezeu îl iubim, pentru că El este ceea ce este bun în aproapele nostru! Deci, în concluzie, noi cu iubire suntem datori…

Omul trebuie să înveţe că lucrul lui de căpetenie în viaţa aceasta este să se pregătească pentru… cealaltă. Aceasta însemnează că este bine ca el să ştie ce’l aşteaptă în Ziua Judecăţii. Iar pentru a dobândi „răspuns bun la înfricoşătoarea Judecată alui Hristos”, de mare folos este să ne cerem mai întâi noi înşine socoteală. Cercetându’ne astfel sufletele, ne vom păzi mai bine inima şi ochii de cărările ce duc către iad. Obişnuieşte’te ca în fiecare seară să’ţi întrebi inima de toate cele întâmplate în ziua aceea şi să cauţi de ai avut folos sau pagubă pentru sufletul tău.

Evharisto poli, pater! O fotografie, două?…

Da. Dar dacă aveţi copii care nu vor să mănânce, arătaţi’le fotografii cu mine!…

Panagouda, la pomenirea sfinţilor Varsanufie şi Ioan din Gaza (06 februarie 2015 / 24 ianuarie 2015), într’o zi ploioasă…

De atunci i’am învăţat pe copii, cu dragoste, că Dumnezeu este iubire; că trebuie să ne facem sfinţi; şi că oricâte fac şi desfac în astă viaţă pieritoare, sub ochii Domnului le fac şi pentru toate – bune sau rele – vor primi răsplată, mai devreme sau mai târziu…

Text și fotografii de George Crasnean / Lumea Monahilor nr. 97 / 20 iulie 2015

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul a apărut (și) în limba turcă

Paisios tourkika

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul scrisă de biograful său, Ieromonahul Isaak Aghioritul, a apărut în limba turcă. Patriarhul Ecumenic Bartholomeu a salutat această apariție editorială, imediat după pelerinajul făcut în Cappadocia, locul de naștere al Cuviosului Paisie.

patriarxispaisiosPrin această traducere în limba turcă este dusă mai departe tradiția cuvioasă a așa numitelor scrieri „karamanlidice” în limba turcă de astăzi, cappadocienii având o lungă tradiție a literaturii creștine în limba turcă, celebra karamanlidika, literatură creștină în limba turcă scrisă însă cu slove elinești, a precizat Patriarhul Bartholomeu în cuvânt său cu prilejul apariției cărții.

Precizăm că Patriarhul Ecumenic Bartholomeu a avut binecuvântarea de a-l cunoaște personal pe Cuviosul Paisie (v. foto) și bucuria de a-l trece oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii în luna ianuarie 2015. (LD)

Adaptare după sursa Fanarion.

Precizăm că această lucrare de excepție are o versiune în limba română încă din 2005 prin purtarea de grijă a neobositului traducător și editor, Părintele Stareț Ștefan Nuțescu de la Chilia Bunavestire – Lacu, Muntele Athos.

Viața Cuviosului Paisie (în limba română) poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/jwnDNt .

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul va fi înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române începând cu 2016

ic-noua-cuv-paisie

În zilele de 3 şi 4 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală.

Dintre hotărârile adoptate menţionăm:

 –         Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie!

Sursa: basilica

Icoană a Cuviosului Paisie Aghioritul [de vânzare și la comandă]

icoana Paisie Aghioritul

Icoană a Cuviosului Paisie Aghioritul
Pictură în tempera cu pigmeți și ou, pe blat de lemn și cu foiță de aur.
Dimensiunile 14 x 17 cm.
Preț 200 ron (prețul nu include și cheltuielile cu expediția icoanei prin curier). Livrare personală în Pitești. Cei interesați să comande o icoană asemănătoare sau cu oricare alt Sfânt să scrie mail la adresa pridvor@yahoo.com .

Mărturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul (video)

Mărturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul în cadrul Conferinței dedicată Cuviosului Paisie Aghioritul, Serile Doxologia (11 noiembrie 2014). Invitați Georgios Mantzaridis și Ierom. Athanasie Simonopetritul. După vizionarea unui clip, puteți viziona altele de pe banda din dreapta.

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul (documentar rusesc subtitrat în limba română)

Partea I. Nașterea. Copilăria. Tinerețea.

Partea II. Începutul căii monahale.

Partea III. Pustnicul din Sinai

Partea IV. Întoarcerea în Muntele Athos

Partea V: Chilia Panaguda

Partea VI: Ultimii ani din viața pământească

Denumire originală: Paisie Aghioritul (Паисий Святогорец)
Anul apariției: 2012
Genul: Documentar
Țara apariției: Rusia
Regizor: Alexandr Cuprin

chrismon

Reamintim tuturor că pe data de 13 ianuarie 2015: Cuviosul Paisie (Eznepidis) Aghioritul a fost trecut oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică

Sfântul Paisie Aghioritul, o biografie chronologică de George Crasnean

Agios Paiisos o'Agioreitis

Sfântul Paisie Aghioritul
(Γέροντας Παΐσιος ο Αγιορείτης)

George Crasnean

Patriarhul ecumenic Bartolomeu şi Sfântul Sinod, întrunit în şedinţă ordinară marţi, 31 decembrie 2014/13 ianuarie 2015, a aprobat referatul Comisiei Canonice şi a trecut în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe cuviosul Paisie Aghioritul – Arsenios Eznepidis pe numele său de mirean (25 iulie 1924–12 iulie 1994).

1924 – la 25 iulie (la Adormirea Sfintei Ana) se naşte în Farasa Cappadociei, Arsenios, fiul lui Prodromou Theodosiou şi al Evlampiei Eznepidis (cuvânt care înseamnă „străin”), unul din cei opt copii rămaşi în viaţă (două fete, Ekaterini şi Sotiria au murit de mici) ai acestei familii dreptcredincioase: Zoe, Maria, Rafail, Amalia, Haralambie, Arsenie (Paisie), Christina şi Luca. Mama sa era din neamul Frangopoulos şi era înrudită cu sfântul Arsenie Cappadocianul.

1924 – la 7 august, cu o săptămână mai ’nainte ca farasioţii să plece către Ellada (în schimbul de populaţii dintre Grecia şi Turcia – conform tratatului de la Lausanne), micul Arsenios este botezat de sfântul Arsenie Cappadocianul.

1924 – la cinci săptămâni după botez (14 septembrie), Arsenios, împreună cu familia şi ceilalţi farasioţi ajung în Pireu şi de acolo în Kerkyra (Corfu). După cum proorocise, la patruzeci de zile după strămutarea în Grecia, sfântul Arsenie a trecut la Domnul.

pr-paisie1925 – familia Eznepidis se mută în Igoumenitsa, iar mai apoi în Konitsa (din Epir). Aici avea să’şi facă şcoala primară micul Arsenie care, din pruncie umbla mereu cu o hârtie după el pe care îşi însemna toate minunile făptuite de marele Arsenie, sfântul cappadocian. Tot într’această vreme, după isprăvirea claselor primare, deprinde şi meşteşugul tâmplăriei.

1945–1949 – se înrolează în armată şi activează ca operator radio în războiul civil grec. Mai târziu avea să i se spună că a fost „operatorul radio al lui Dumnezeu”.

1950 – Arsenios intră pentru prima oară în Sfântul Munte.

1951 – revine acasă la rugămintea tatălui său.

1953 – intră în obştea mănăstirii Esfigmenou.

1954 – Arsenios capătă numele de Averkios, ca rasofor athonit.

1956 – mai mult de nevoie, Averkios se mută la mănăstirea Filotheou, unde intră sub oblăduirea bătrânului Simeon – la sfatul unchiului său, care era monah în această mănăstire.

1957 pe 3 martie primeşte schima mică şi numele de Paisios – în cinstea mitropolitului Paisie al II-lea de Caesarea, compatriotul său.

1958–1962 – se mută la mănăstirea „Nașterii Maicii Domnului” Stomio, din Konitsa şi îi ajută pe farasioţi să lupte împotriva prozelitismului protestant (acesta a fost şi motivul pentru care a ieşit din Athos).

1962–1964 – pleacă în peninsula Sinai şi vieţuieşte la chilia sfinţilor Galaction şi Epistimi. Beduinii s’au folosit mult de el în acest răstimp – atât duhovniceşte cât şi material – căci părintele îşi folosea banii obţinuţi pe rucodelie ca să le cumpere acestora mâncare.

1964 – pater Paisios revine în Athos şi se stabileşte la chilia „Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a mănăstirii Iviron.

1966 – la 11 ianuarie primeşte schima mare de la duhovnicul său, gheronda Tikhon (+1969) – care se nevoia la chilia „Sfânta Cruce”, a mănăstirii Stavronikita.

pr-paisie21967 – se mută la chilia Marii Lavre „Sfântul Ipatie” din Katounakia, după ce stă o vreme îndelungată în spitalul Papanikolau – unde i s’a extirpat o parte dintr’un plămân din cauza unei bronşectazii (o dilataţie a bronhiilor). Aici a început prietenia cu viitoarele maici de la Souroti care i’au donat sânge ca să’l salveze din boală, iar el mai apoi, a făcut tot ce a putut ca să le ajute să’şi construiască mănăstirea.

1968 – vine în mănăstirea Stavronikita şi va ajuta la refacerea obştii şi la trecerea de la viaţa idioritmică la cea chinovială.

1969–1979 – din martie, după moartea duhovnicului său, se mută – pentru zece ani – la chilia acestuia, „Sfânta Cruce”.

1979–1993 – gheron Paisios se mută la chilia „Naşterii Maicii Domnului” Panagouda (foto jos), de pe teritoriul Kutlumuşului – locul unde aveau să primească mângâiere sufletească mii de suflete care au trecut pe acolo…

1988 – începând cu acest an sănătatea părintelui Paisie e tot mai precară – datorită hemoragiilor, problemelor de respiraţie şi a unei hernii.

1993 – pe 4 noiembrie/22 octombrie părăseşte pentru ultima oară Sfântul Munte, după ce în ultimile săptămâni căzuse de mai multe ori în inconştienţă.

1994 – la 4 februarie este operat de cancer la colon la spitalul Theagnio din Salonic şi după zece zile este externat către mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul”, de la Souroti.

1994 – marţi, 12 iulie, la orele 11 din noapte, cuviosul părinte Paisie Aghioritul trece la cele veşnice şi este înmormântat la mănăstirea din Suroti. Cu o zi mai înainte s’a împărtăşit pentru ultima oară…

2014/2015 – după douăzeci de ani, tot într’o zi de marţi – 13 ianuarie 2015/31 decembrie 2014 – Patriarhia Ecumenică de Constantinopol îl canonizează pe cuviosul Arsenios Eznepidis sub numele de Sfântul Paisie Aghioritul.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

chrismon

7 ziceri ale Sfântului Paisie Aghioritul

paisios1aDepărtarea omului de Dumnezeu este iad.

Răul înaintează puţin câte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi înşelaţi.

Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu doar să nu păcătuiască.

Fără duhovnici buni se golesc bisericile, dar se umplu clinicile de psihiatrie.

Bucuria dumnezeiască vine doar atunci când dăruieşti.

Nedrepţii se nedreptăţesc veşnic, în timp ce aceia care primesc cu bucurie nedreptatea sunt îndreptăţiţi veşnic.

Dumnezeu ee îngrijeşte de noi, mai întâi, pentru viaţa cealaltă şi abia după aceea, pentru aceasta.

Apărut în Lumea monahilor 91/20 ianuarie 2015. Mulţumim lui George Crasnean pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos

Panaguda (1)

Celebrarea canonizării Cuviosului Paisie Aghioritul la Lamia, Grecia [foto]

Această prezentare necesită JavaScript.

Decizia Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice cu privire la canonizarea Cuviosului Părinte Paisie Aghioritul, a fost primită de către reprezentanții clerului, obștile monahale și populația Ftiotidei, în vesele bătăi de clopote ale bisericilor și mănăstirilor.

O icoană mare a Sfântului Părinte Paisie a fost adusă spre închinare, în biserica mitropolitană ”Buna Vestire” din Lamia, fiind săvârșită o slujbă de mulțumire de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae al Ftiotidei, în prezența reprezentanților clerului din Lamia si a mulțimilor de credincioși. Exprimandu-și mulțumirea față de hotărârea Patriarhiei Ecumenice, Înaltpreasfințitul a subliniat faptul că Sfântul Paisie a fost un mare binefăcător, întărindu-i pe oameni prin rugăciunea sa, prin dragostea sa și nenumăratele minuni.

Regiunea Ftiotidei a cunoscut marea binecuvântare de a-l avea pe Părintele Paisie în orașul Makrokomi, în calitate de soldat în perioada dificilă a războiului civil, având acum marea bucurie de a-l număra pe noul sfânt al Bisericii noastre în ceata sfinților din Ftiotida.

13 ianuarie 2015
Traducere şi adaptare după
romfea.gr
pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu