Arhive blog

Tabăra de cultură, civilizație și limbă greacă clasică

Tabăra de cultură, civilizație și limbă greacă clasică de la Joia Mare, județul Arad, ediția a doua, are loc în perioada 01 septembrie – 07 septembrie 2017, fiind organizată și în acest an de către două prestigioase instituții de învățământ universitar românești: Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, respectiv Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Vest din Timişoara. Acestora li se alătură, în calitate de partener local, Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” Almaș, Județul Arad, în perimetrul căreia vor avea loc activităţile didactice din programul taberei.

Ca și anul trecut, în cadrul acestor activităţi, cadrele didactice universitare care au acceptat invitația organizatorilor oferă cursuri intensive, prezentări și ateliere de limbă, civilizație și cultură greacă, unui număr de 25 de cursanți tineri, studenți și elevi din diferite localităţi ale ţării (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Deva, Oradea, Alba-Iulia, Satu-Mare).

Activitățile sunt coordonate de către Conf. Univ. dr. Luiza Oancea (Universitatea din București), Conf. Univ. dr. Claudiu Mesaroș (Universitatea din Timișoara), Conf. Univ. dr. Eugenia Bojoga (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), Prof. Univ.dr. Vasile Rus (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Asist. Univ. dr. Ovidiu Sferlea (Universitatea din Oradea). La deschiderea lucrărilor taberei au participat Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada din partea Arhiepiscopiei Aradului, doamna profesor Rafila Vesa, directorul Școlii Gimnaziale „Lazăr Tâmpa” Almaș, doamna profesor Cristina Crișan, consilier pentru programe și proiecte educative.

Conf. Univ. dr. Claudiu Mesaroș

Sursa: teofanmada.ro

Informații despre prima ediție a taberei: Tabără cultural-educativă de cunoaștere a limbii și culturii grecești

Anunțuri

VIDEO: „Gheron Iosif Isihastul, ascetul iubirii”, conferința Părintelui Agapie Corbu (Arad, 16 mai 2017)

Partea I

Partea a II-a

Partea a II-a

Conferința „Gheron Iosif Isihastul, ascetul iubirii” susţinută de Părintele Agapie Corbu, starețul Schitului Buna Vestire din Almaș (județul Arad), la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad în 16 mai 2017.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Arad, 16 mai 2017: Părintele Agapie Corbu va conferenția despre personalitatea marelui cuvios aghiorit – Gheron Iosif Isihastul (update – video online)

Preacuviosul Părinte Agapie Corbu, Starețul Schitului Buna Vestire din Almaș (județul Arad), va conferenția marți, 16 mai 2017, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, ora 18.00.

Conferința Părintelui Agapie va avea ca temă personalitatea unui mare părinte din Muntele Athos din secolul trecut, Geronda Iosif Isihastul, Avva iubirii.
Sursă info: Părintele Teofan Mada

UP-DATE:
VIDEO: „Gheron Iosif Isihastul, ascetul iubirii”, conferința Părintelui Agapie Corbu (Arad, 16 mai 2017)

Tabără cultural-educativă de cunoaștere a limbii și culturii grecești

imagine_133În localitatea Joia Mare din județul Arad va avea loc, în perioada 22-27 august 2016, o Tabără de limbă și cultură elină (școală de vară), cu participare națională.

Această tabără culturală, ce promovează ethosul și cunoașterea limbii grecești, va fi organizată în temeiul unui protocol semnat între Universitatea din București, Facultatea de Filologie, Departamentul de Limbi Clasice și Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Filosofie, având ca sponsor al manifestării Asociația Sfântul Nectarie.

Dintre cadrele universitare participante la această manifestare cultural-spirituală amintim : Lect. Univ. dr. Maria Luiza Oancea (București); Conf. Univ. dr. Vasile Rus (Cluj-Napoca); Lect. Univ. dr. Bogdan Neagotă (Cluj-Napoca); Lect. Univ. dr. Eugenia Bojoga (Cluj-Napoca); Conf. Univ. dr. Claudiu Mesaroș (Timișoara).

La sfârșitul celor 30 de ore de curs practic și 10 ore de cultură elină ce se vor ține în cadrul acestei școli de vară, se vor înmâna diplome semnate de decanii celor două facultăți.

Sursa: teofanmada.ro

Conferința Ieromonahului Agapie Corbu: „Sfântul Nectarie, Filocalicul” (audio), Arad, martie 2016

Manifestările Filocalia – Conferința “Sfântul Nectarie, Filocalicul” susținută de Părintele Agapie Corbu, starețul Schitului Buna Vestire din Almaș (județul Arad), la sala Regele Ferdinand a Primariei Aradului în 10.03.2016

Fotografii de la eveniment la linkul

9 conferințe susținute la Arad de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex (Anglia)

Conferința „Iubesc, deci exist” susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Ierarh Nicolae” al Parohiei „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Arad-Bujac în 04.03.2016

Conferința susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Biserica Nașterea Domnului din Parohia Arad Micalaca Veche II în 05.03.2016

Conferința susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Asociația Arsenie Boca din Arad în 06.03.2016

Manifestările Filocalia – Conferința „Adolescența, căsătoria și familia” susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad în 07.03.2016

Manifestările Filocalia – Conferința despre dimensiunile educației susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”din Arad în 07.03.2016

Manifestările Filocalia – Conferința susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Colegiul Național “Vasile Goldiș” din Arad în 08.03.2016

Manifestările Filocalia – Conferința susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Liceul de Artă “Sabin Dragoi” din Arad în 08.03.2016

Manifestările Filocalia – Conferința susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad în 09.03.2016

Manifestările Filocalia – Conferința despre educația tinerilor în context multicultural susținută de Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la sala Regele Ferdinand a Primariei Aradului în 09.03.2016

Părintele Nikolai Vadimovich Sakharov (doctor al Universității din Oxford, ucenicul și nepotul fericitului Părinte Sofronie Sakharov) va lua parte la manifestările cultural-artistice și spiritual-liturgice ale Filocaliei în perioada 5-12 martie 2016. Părintele Nikolai este autorul lucrării „Iubesc, deci exist”, o expunere a teologiei Părintelui Sofronie, ucenic al Sf. Siluan Athonitul, păstrător al moștenirii lui duhovnicești și una din cele mai deosebite chipuri spirituale ale Ortodoxiei secolului trecut. Principalele teme de reflecție și dialog pe care Părintele Nikolai Sakharov le va prezenta la Arad vor fi în relație directă, misionară și pastorală, cu tema Anului omagial al educației tineretului ortodox în Patriarhia Ortodoxă Română. Conferințele publice, dialogurile cu studenții și cu tinerii în licee sau colegii, precum și interviurile Tv vor avea în centrul atenției educația tineretului astăzi și provocările societății contemporane, teme care-i sunt familiare Părintele Nikolai, atât prin implicarea sa pastoral-misionară în lume, cât și prin activitatea sa didactic-pedagogică (fellow la Universitatea Essex și visiting lecturer la Cambridge și Moscova).

Sursa: teofanmada.ro

Vezi și Predica Părintelui Nicholas Sakharov de la Essex la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad (video, 6 martie 2016)

Predica Părintelui Nicholas Sakharov de la Essex la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad (video, 6 martie 2016)

Predica Părintelui Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți în 06.03.2016 la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad

Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) va participa la manifestările Filocalia din Arad. Conferințe Pr. Nikolai Sakharov (martie 2016) și Maica Magdalena de la Essex (mai 2016)

essex

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, membri ai comunității Sfântul Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) vor participa la manifestările Filocalia ce se vor derula în mai multe etape la Arad, în anul calendaristic 2016, organizate de Arhiepiscopia Aradului și Centrul Cultural Județean Arad, prin implicarea Consiliului Județean Arad și a Primăriei Aradului.

NicolasSakharovAstfel, Părintele Nikolai Vadimovich Sakharov (doctor al Universității din Oxford, ucenicul și nepotul fericitului Părinte Sofronie Sakharov) va lua parte la manifestările cultural-artistice și spiritual-liturgice ale Filocaliei în perioada 5-12 martie 2016. Părintele Nikolai este autorul lucrării „Iubesc, deci exist”, o expunere a teologiei Părintelui Sofronie, ucenic al Sf. Siluan Athonitul, păstrător al moștenirii lui duhovnicești și una din cele mai deosebite chipuri spirituale ale Ortodoxiei secolului trecut. Principalele teme de reflecție și dialog pe care Părintele Nikolai Sakharov le va prezenta la Arad vor fi în relație directă, misionară și pastorală, cu tema Anului omagial al educației tineretului ortodox în Patriarhia Ortodoxă Română. Conferințele publice, dialogurile cu studenții și cu tinerii în licee sau colegii, precum și interviurile Tv vor avea în centrul atenției educația tineretului astăzi și provocările societății contemporane, teme care-i sunt familiare Părintele Nikolai, atât prin implicarea sa pastoral-misionară în lume, cât și prin activitatea sa didactic-pedagogică (fellow la Universitatea Essex și visiting lecturer la Cambridge și Moscova).

Maica_Magdalena(de la Essex)În perioda 09-14 mai 2016, Cuvioasa Maică Magdalena de la Essex (doctor în teologie a Universității din Londra și ucenica Părintelui Sofronie) va participa la manifestările spirituale și culturale organizate de Filocalia, propunând teme foarte interesante și actuale participanților, cum ar fi educația și comunicarea credinței copilului și tânărului astăzi, adolescența, căsătoria și familia ortodoxă. Cu aceste teme Maica Magdalena s-a identificat de-o viață în activitatea sa spiritual-didactică internațională. Cărțile sale: „Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă” şi „Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi”, au devenit lucrări de referință pentru orice pedagog și catehet ortodox. În paginile acestora autoarea reflectă cât mai multe din acele situaţii practice întâlnite în încercarea de a prezenta copiilor şi tinerilor învăţătura creştin-ortodoxă. Manifestându-ne bucuria pentru prezența în paginile Filocaliei a comunității de la Essex, aducem mulțumirea organizatorilor P.Cuv. Arhim. Kyrill, starețul Sfintei Mănăstiri Ioan Botezătorul (Stavropighie a Patriarhiei Ecumenice), pentru binecuvântarea și suportul acordat Părintelui Nikolai și Maicii Magdalena de a veni în România.

Sursa: teofanmada.ro

Update: Conferințe în perioada imediat umătoare:

conferinte-arad

„Sfinţii Sfântului Munte. Trecut şi prezent”, Monahul Patapie Kavsokalivitul

Patapie Kavsokalivitul

Dacă este adevărat că există în lume locuri a căror frumuseţe şi iradiere pot să provoace omului entuziasm şi veneraţie şi să îl conducă la înviere duhovnicească, atunci cu siguranţă Sfântul Munte deţine între ele o poziție proeminentă. Sfântul Munte e înveşmântat, desigur de toate frumuseţile naturii, pe care harul lui Dumnezeu le-a dăruit cu generozitate acestuia, ca unui alt Paradis. E împodobit de asemenea de frumoasele sfinte mănăstiri, de schituri, şi chilii cu superba lor arhitectură, perfect adaptată mediului natural precum şi cu relicve de mare valoare, sfinte moaşte şi alte obiecte consacrate care sunt tezaurizate aici. Îl împodobesc toate acestea, făcându-l să semene cu un alt cer, cu strălucirea lor.

Mai mult decât cu acestea, Grădina Maicii Domnului, după cum numeşte credinciosul popor grec Sfântul Munte, se laudă, jubilează, este luminată şi este preamărită pentru bărbaţii virtuoşi şi sfinţi care au practicat asceza acolo, în diferite timpuri şi vremi. Pentru sfinţii săi! Deoarece din primii ani ai istoriei athonite, cu ajutorul lui Dumnezeu şi protecţia Maicii Domnului, au strălucit pe el asceţi şi Părinţi sfinţi şi minunaţi, a căror amintire este eternă. Toţi aceşti preafericiţi, ca alţi atleţi, şi-au petrecut viaţa în acest loc, printre mii de nevoinţe şi dificultăţi, şi, având acest Athos sfânt drept scară, au urcat la ceruri.

Most Holy Theotokos, the Abbess of Mount Athos - icon painted by the fathers of the Cell BourazeriPrezenţa vie a Maicii Domnului, protectoarea Sfântului Munte şi nevoinţele ascetice ale personalităţilor sfinte aghioritice, fac din fiecare parte a Sfântului Munte, un loc al teofaniei. Pelerinul contemporan, călătorind prin Sfântul Munte, cunoscând locul şi istoria lui, simte acest lucru şi sesizează prezenţa lui Dumnezeu la fiecare pas pe care îl face.

Iar în acest punct aş dori să le mulţumesc organizatorilor manifestării de astăzi, care are loc în cadrul Festivalului internaţional de artă sacră „Filocalia”. Să le mulţumesc pentru posibilitatea pe care mi-au dat-o de a veni de pe îndepărtatul Athos, aducând în binecuvântatul pământ al României binecuvântarea Maicii Domnului și a Părinților athoniți și să comunic cu un public atât de select și „filocalic”. Sper, pentru rugăciunile părinților, ca prezenta conferință să devină un tovarăș util în această căutare a sufletului fiecăruia dintre noi.

Mănăstirile obștești, schiturile, chiliile, colibele, drumurile, cimitirele, peșterile și locurile de asceză care stau atârnate în locuri îndepărtate și inaccesibile, rămân martori tăcuți viețuirii minunate și îngerești a cuvioșilor Părinți athoniți, iar pentru noi, cei mai tineri, monahi și închinători, o invitație permanentă pentru imitarea lor.

În Sfântul Munte, din secolul al IX-lea până în zilele noastre, au trăit mai mult de patru sute de sfinți. Există, desigur și un mare număr de sfinți necunoscuți nouă, care au bineplăcut lui Dumnezeu și au fost cinstiți de Acesta.

Sfântul Munte este poate singurul loc din întreaga lume unde nu s-a născut nimeni, dar a fost – și cu harul lui Dumnezeu rămâne și astăzi – un loc unde mii de oameni au renăscut în Hristos.

Sfinții Bisericii noastre pot fi cinstiți în mod special într-un loc, însă aparțin pleromei întregii Biserici. Și știm foarte bine că pe pământul ortodox al României, mulți dintre sfinții athoniți se bucură de cinstire din partea credincioșilor. Și care român nu îl cunoaște pe Sfântul Atanasie Athonitul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nicodim Aghioritul? Cine nu a beneficiat de învățătura sfinților noștri contemporani, părintele Paisie Aghioritul și Porfirie Kavsokalivitul? Sau care român nu știe de sfântul Paisie Velicicovski (+ 1794), care după un timp pe Athos a trăit în România, la Iași și în mănăstirile Neamț și Dragomirna, aducând aici duhul monahismului athonit și al Filocaliei? Sfântul Paisie și ucenicii săi au realizat pentru evlaviosul popor român traduceri îngrijite ale Părinților greci ai Bisericii. Este semnificativ faptul că după abia zece ani de la prima ediție a Filocaliei în grecește, în 1793, avem prima ei traducere în slavonă, limbă în care se scriau atunci textele bisericești în România. Această lucrare a cunoscut ediții repetate și a stârnit atât în România cât şi în alte ţări balcanice un mare interes pentru Părinţii asceţi ai Bisericii.

În conformitate cu sursele, pe Sfântul Munte avem prezenţă monahală românească încă din secolul al XI-lea. De la căderea Imperiului bizantin şi ulterior, domnitori din Ţara Românească, cunoscând beneficiul duhovnicesc pe care l-ar avea în ţara dvs. contactul cu Sfântul Munte, i-au oferit multe daruri, i-au consacrat multe metocuri şi s-au dovedit a fi noii ctitori a multe mănăstiri atonite, contribuind la restaurarea lor. În paralel, Hariton (mort la 1381), unul dintre primii mitropoliţi ai Ungro-Vlahiei, care a pus bazele organizării Bisericii româneşti, era aghiorit.

51Unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi aghioriţi în România este sfântul Nicodim Isihastul, de origine greaco-sârbă, întemeietor al mănăstirii Tismana. Sfântul Nicodim a venit în Ţara Românească din Sfântul Munte în jurul anului 1360. A constituit un transmiţător al iradierii şi renaşterii monahismului în Ţările române, deoarece el însuşi, cu ajutorul ucenicilor săi, a întemeiat şi a organizat în România mănăstiri chinoviale după modelul şi ordinea Sfântului Munte. Mănăstirea Tismana este cea mai veche mănăstire care s-a păstrat în România şi a devenit, printre altele, un vestit centru de caligrafiere şi copiere a manuscriselor.

Încheind această scurtă paranteză referitoare la sfinţii aghioriţi care sunt în legătură directă cu ţara dvs. binecuvântată, şi care au lăsat o valoroasă şi veşnică moştenire şi care continuă să se roage pentru noi toţi, ne vom referi la sfântul Nifon al II-lea, patriarhul Constantinopolului (mort la 1508), acest strălucit luminător al pământului românesc. Sfântul Nifon, călugăr athonit de la mănăstirea Dionisiu, a contribuit în mod decisiv la reorganizarea Bisericii româneşti şi la apărarea Ortodoxiei, în timp ce a dat noi impulsuri vieţii duhovniceşti. O parte a sfintelor sale moaşte se păstrează la Curtea de Argeş, unde în fiecare an mii de credincioşi vin pentru a-i cinsti memoria sa.

În cele din urmă, mare a fost câştigul duhovnicesc pe care l-a dobândit poporul român dreptcredincios din lucrarea sfinţilor români athoniţi Gheorghe de la Cernica (mort la 1806), a sfântului Antipa de la mănăstirea Căldăruşani (mort la 1882) şi a neomartirului Pahomie (mort la 1810).

Iubiţii mei fraţi în Hristos!

Sfinții athoniți, proveniți din toate popoarele ortodoxe, s-au consacrat total lui Dumnezeu. Prin intermediul diverselor nevoințe ascetice, s-au curățat de patimi și au devenit vase alese, vrednice să primească harismele dumnezeiești. Și ulterior au devenit continuatori străluciți ai adevăratei tradiții monahale ortodoxe.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, sfântul Nicodim Aghioritul, care a fost primul care a scris Slujba Sfinților Athoniți precum și Cuvântul de laudă la adresa acestora, notează că sfinții athoniți s-au arătat cu adevărat tuturor celor care locuim pe Sfântul Munte, dar și tuturor ortodocșilor, binefăcători permanenți și apărători și păzitori nu numai cu cuvintele lor, dar și cu faptele. Nu doar cu sufletul, ci și cu trupul, nu doar vii, ci și după moartea lor.

Sfântul Munte s-a numit sfânt de la sfinții lui. Conform sfântului Nicodim Aghioritul, Sfântul Munte înseamnă „loc al sfințeniei. Loc al curăției. Loc pe care au călcat atâtea picioare sfinte. Loc în care pământul a fost frământat cu sângele, cu sudorile ascetice și cu lacrimile sutelor și miilor de Părinți cuvioși. Sfântul Munte este loc al virtuții și al sfințeniei”.

Drumul spre îndumnezeire, cultivarea spiritualității ortodoxe și dobândirea ei prin intermediul nevoințelor, a constituit și continuă să constituie, cu harul lui Dumnezeu, cel mai puternic sprijin al vieții pe Sfântul Munte. În acest ținut al pocăinței și laborator al sfințeniei, au fost conduși de-a lungul parcursului luminos bimilenar al secolelor, pe drumuri ale mântuirii, nenumărați sfinți, „prieteni” adică ai lui Dumnezeu, care strălucesc cu razele dulci ale vieții și minunilor lor, mulțimea poporului credincios.

Conform tradiției ortodoxe, cei mai potriviți pentru a vorbi despre sfinți și sfințenie sunt chiar sfinții. Aceștia pot să înțeleagă și să interpreteze corect prin prisma experienței lor de sfințenie, faptele și învățăturile acelor persoane sfinte care au avut un scop principal, pe care l-au și îndeplinit: să binevoiască Domnului și să se unească cu Acesta.

Smerenia mea, care nu am sfințenia și trăirea lor duhovnicească, și care cu harul lui Dumnezeu și cu iubirea maternă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, locuiesc în aceleași locuri sfinte cu persoane athonite sfințite, pot doar în linii mari să schițez, „în oglindă și în ghicitură”, câteva dintre bogatele harisme-roade ale nevoințelor lor ascetice și ale învățăturilor lor luminoase. După cum spunea și bătrânul Porfirie Kavsokalivitul, unul dintre ultimii în lanțul aurit al personalităților de cuvioși athoniți: „Cu adevărat, acestea trebuie să le trăiască omul pentru a le înțelege… Doar cel care trăiește această stare, o trăiește și o simte”.

Motivația părinților athoniți asceți de a se supune la necazuri de bunăvoie și la felurite lipsuri, nu o constituia ura pentru trup și viață, ci „viața mai multă”, care izvorăște din dragostea lui Hristos, când aceasta lucrează și aprinde inima. Ei au dorit să se răstignească pentru lume și să își omoare complet patimile lor, să se îngroape în mormântul smereniei și să învie cu Hristos prin nepătimire.

Cu trupul munceau și își slujeau frații lor, cu mintea însă și cu inima vorbeau întotdeauna cu Dumnezeu, în rugăciune. Răpiți în extaze și contemplări ale slavei lui Dumnezeu, pregustau de pe aici bunătățile de care trebuie să se desfete cei ce-L iubesc pe Domnul.

moni-agiou-orousPe Sfântul Munte se menţine flacăra necreată a vieții Bisericii. Iar personalitățile athonite sfințite constituie una dintre manifestările acestei lumini neîntinate și sfinte și o mărturie în plus despre harul divin: a vieții și experienței aghioritice în zilele noastre.

Acești martiri ai voinței au așezat credința ca temelie neclintită a mântuirii lor. Toate, de la experiențele lor divine pline de har, până la vederile descoperitoare și profețiile lor precum și până la învățăturile lor cucernice, dau mărturie și adeveresc prezența continuă a Sfântului Duh în toate aceste personalități sfințite ale Părinților athoniți, care cu viața lor au scris un nou Pateric, demonstrând adevărul și actualitatea povestirilor și descrierilor din sinaxare.

Trăind ei înșiși în norul sfânt al harului lui Dumnezeu, au putut să conducă la Ierusalimul cel de Sus, să învețe rugăciunea minții, să ghideze în viața duhovnicească, să îi întărească în încercări și ispite pe alții. Mulți dintre acești părinți îmbunătățiți au sprijinit nu numai o mulțime de monahi athoniți cu care conviețuiau dar și poporul lui Dumnezeu, transmițându-le ethosul spiritualității athonite și arătându-le libertatea veacului viitor.

Prin cuvântul lor plin de experiență divină, au atins sufletele însetate, au unit cuvântul luminat cu trăirea vie, și au transferat teologia din sfera gândirii în viața personală. Au inspirat în credință mii de oameni, altminteri pierduți. Au mângâiat suflete lipsite de speranță, au luminat cu înțelepciunea și harul lor mulțimea de căutători ai adevărului. Alții, precum fericitul contemporan, părintele Porfirie Kavsokalivitul, au lăsat ca din interiorul lor să se răspândească lumina și bucuria Învierii pe care au trăit-o și au primit-o din viața și experiența athonită. Au dobândit puteri din izvoarele athonite inepuizabile pentru puțini ani și s-au transformat în reformatori universali ai vieții duhovnicești în Hristos.

Părinții athoniți îmbunătățiți ai ultimului secol au continuat tradiția bimilenară a Sfântului Munte și s-au așezat în lanțul de aur al cuvioșilor părinți. De altminteri, timpul aghioritic poate fi contemporan doar cu veșnicia.

porfiriePersonalitatea cu adevărat impresionantă și bogată în harisme a părintelui nostru contemporan, Porfirie Kavsokalivitul, s-a cultivat într-un loc în care tradiția duhovnicească a rămas vie până astăzi. De la primii locuitori ai bătrânului Athos și până la ultimii părinți îmbunătățiți, cu toții alcătuiesc o familie duhovnicească, în care toate sunt în comun: cugetul ascetic, realizările duhovnicești, harismele duhovnicești. De altfel, sentimentul continuității istorice a tradiției aghioritice constituie piatra din capul unghiului pentru parcursul spiritual al Sfântului Munte.

Pe de altă parte, din viața părinților athoniți contemporani transpare și continuitatea tradiției athonite. Aceste personalități ascetice, cu autenticitatea simplității și vieții lor monahale, reafirmă permanent taina credinței și adeveresc prezența lui Dumnezeu în lumea noastră, confirmând posibilitatea pe care o avem cu toții de a fi în comuniune cu Dumnezeu și de a participa la veșnicie.

Viața multor oameni care au cunoscut sfinți și alți părinți îmbunătățiți athoniți și s-au aflat în contact cu ei s-a schimbat radical, deoarece prezența lor era determinantă și le-a pecetluit existența.

Sfinții athoniți și alte personalități aghioritice sfințite au fost, printre altele, adevărați părinți duhovnicești, au ajuns la mari măsuri duhovnicești și din acest motiv au putut să acționeze ca pedagogi și chiar ca sfătuitori în chestiuni de familie, într-un anumit mod.

Pedagogia pe care o aplicau, bazată pe slujirea paternității spirituale, nu era alta decât pedagogia Părinților Bisericii, care se păstrează până în zilele noastre, prin tradiția isihastă și filocalică a Bisericii noastre.

Conform sfântului Simeon Noul Teolog, părintele duhovnicesc este prezența vie a lui Hristos. Este cel desăvârșit, omul renăscut în Hristos. Este un reflector al luminii dumnezeiești în lumea noastră. Este, am putea spune, pedagogul absolut. Astfel de modele de pedagogi, de sfătuitori ai tinerilor dar și ai oamenilor de fiecare vârstă, prin intermediul cuvântului lor, au fost și continuă să fie, cu ajutorul harul lui Dumnezeu, sfinții athoniți dar și alte personalități athonite sfințite. Oameni ai iubirii desăvârșite, ai iubirii jertfelnice, ai desăvârșirii lăuntrice duhovnicești și ai sfințeniei.

Sfântul Atanasie Athonitul este considerat întemeietorul, fondatorul monahismului athonit chinovial, odată cu construirea Marii Lavre (anul 963). Următorul fapt exprimă caracterul ascetic al pedagogiei sfântului Atanasie.

Odată, demonii au convins un monah nepăsător să îl omoare pe sfânt. Și acela a ieșit pe ușa chiliei starețului cu cuțitul în mână. Când însă a deschis ușa și sfântul l-a îmbrățișat prietenește, atunci ucenicul nerecunoscător și ucigaș ca intenție, a lăsat să îi cadă cuțitul din mână, a îngenuncheat și și-a mărturisit intenția sa. Sfântul Atanasie l-a iertat imediat. Și nu s-a limitat doar la acest lucru, ci de atunci înainte l-a înconjurat pe acel călugăr cu și mai multă grijă. Smerenia de bunăvoie este marcă a vieții autentice în Hristos și izvor al nemuririi. Cuviosul s-a eliberat de sine, adâncit în abisul milei divine, de unde a dobândit iubire pentru ucigașul său potențial.

În efortul de a deveni model pentru discipolii săi, sfântul Atanasie s-a îngrijit de nevoile tuturor călugărilor din mănăstirea sa și în special de cei bolnavi, pe care îi slujea personal.

Prin îndrumarea spirituală, adică într-un mod mistagogic și duhovnicesc, personalitățile sfinte ale Muntelui Athos au contribuit la propria lor „naștere” și „renaștere”, în contact cu acești oameni duhovnicești.

Nu au învățat propunând reguli morale abstracte. În principal îndrumau în cadrul unei profunde relații personale. Îl iubeau pe om așa cum era, cu neputințele și defectele sale. În același timp, acționau cu prudență pedagogică și cu viziune psihologică, utilizând metode pedagogice flexibile.

Învățau nu numai cu cuvântul, dar și cu tăcerea lor, adesea prin simpla lor prezență. De exemplu, în Viața cuviosului Acachie Kavsokalivitul (+ 1730), a unui mare sfânt athonit al secolului al XVIII-lea, se spune că printre multele sale harisme, avea duh făcător de pace într-o asemenea măsură, încât cei care erau încercați de gânduri de răzbunare, doar îl vedeau și chipul său plin de har îi liniștea de acele gânduri rele.

gerontas-paisiosAmintindu-ne de-a lungul anilor de persoana cinstită a părintelui Paisie Aghioritul (+ 1994) precum și de sfaturile și învățăturile sale luminoase, care întotdeauna picurau balsam în inimile tuturor celor care, mai mult sau mai puțin, am avut binecuvântarea să-l întâlnim, mi-a rămas sentimentul că toate câte a suferit cu răbdare în viața sa de asceză, și anume: lipsuri, suferințe, ispitiri, deplasări obositoare, deranjuri și oboseli de la pelerinii nenumărați, și în cele din urmă boli cumplite, le-a suferit din dragoste de Dumnezeu și om. Iar în mănăstirile în care a slujit, în interiorul și în exteriorul Sfântului Munte, și pe când trăia în singurătate, viața lui era o continuă slujire a iubirii. A unei iubiri fără granițe, care, deoarece era sinceră și rezultat al sufletului său îndumnezeit, îi odihnea pe toți cei care o gustau. Chiar și în perioada de dinaintea cuvioasei sale adormiri, deși din pricina bolii sale cumplite, avea dureri sfâșietoare, acesta, jertfindu-se pentru frații săi, i-a slujit cu lepădare de sine și jertfă de sine, pe toți cei care alergau la el pentru a-i ajuta.

Dar și din învățătura sa bogată, care se referă în mod amănunțit la toate temele vieții în Hristos, și care realmente ne „trezește duhovnicește”, îl vedem pe părintele vorbind „cu durere și dragoste” despre noi toți.

Din panteonul virtuților, dragostea – distinctă între celelalte – pare să anime întreaga viață și învățătură a părintelui Paisie. Spunea ascultătorilor săi, subliniind puterea dragostei: „… Deoarece nu știm ce ne așteaptă, atât cât puteți, să cultivați dragostea. Acest lucru este cel mai important dintre toate: să aveți între voi dragoste adevărată, frățească, nu mincinoasă. Întotdeauna atunci când există interesul bun, mila, dragostea, se lucrează corect. Bunătatea, dragostea este putere”.

Una din cele mai bune expresii ale dragostei este să ne rugăm pentru alții. Adevărul acesta precum și valoarea lui sunt subliniate de părintele: „Rugăciunea făcută din inimă îi ajută nu doar pe alții ci și pe noi înșine, deoarece ajută să apară bunătatea lăuntrică. Atunci când ne punem în locul celuilalt, apare în mod natural dragostea, durerea, smerenia, recunoștința noastră față de Dumnezeu, cu cântare continuă de slavă, iar atunci rugăciunea noastră pentru aproapele nostru este bine-primită de către Dumnezeu și îl ajută”. Iar la întrebarea referitoare la cum înțelege când s-a folosit altcineva de rugăciunea sa, răspunde: „Este anunțat de mângâierea divină pe care o simte în interiorul său, după rugăciunea sa îndurerată, din inimă, pe care a făcut-o. Trebuie însă mai întâi ca durerea celuilalt să o faci propria ta durere iar apoi să faci și rugăciune din inimă. Dragostea este însușire dumnezeiască și te anunță”.

Iubirea este condiția pentru a atinge rezultatul scontat al cercetării greșalelor celuilalt, iar acest fapt este subliniat de părintele Paisie: „Atunci când îl cercetăm pe cineva din dragoste, fie își dă seama de dragostea noastră, fie nu, are loc o schimbare în inima lui, deoarece suntem mișcați de dragostea curată. În timp ce cercetarea care are loc fără dragoste și empatie, îl face pe celălalt fiară, deoarece răutatea noastră se izbește de egoismul lui… Atunci când îl tolerăm pe celălalt din dragoste, el simte acest lucru”.

Jertfa pentru semenul nostru este imitare a lui Hristos. „Să învățați să vă bucurați atunci când dăruiți altora”, spunea fericitul părinte și afirma în continuare: „Acești oameni care se dăruiesc fără a se lua în calcul pe ei înșiși ne vor judeca poimâine”… „Hristos însuși este mișcat atunci când îl iubim pe aproapele nostru mai mult decât pe noi înșine și ne umple cu bucurie divină. Îl vezi pe Cel ce nu s-a limitat la «iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți» ci s-a jertfit pentru om”. Și completează: „Nu este cu putință să vină iubirea lui Hristos în noi dacă nu eliminăm sinele nostru din dragostea noastră și nu îl dăruim lui Dumnezeu și chipurilor Sale și nu ne dăruim întotdeauna celorlalți, fără să vrem ca alții să ni se dăruiască”.

Insistând asupra auto-dăruirii jertfelnice ca expresie a dragostei desăvârșite, părintele ne sfătuiește: „Sacrificiul pentru aproapele presupune marea noastră dragoste pentru Hristos. Toți cei care au disponibilitatea bună de a fi milostivi, dar nu au nimic și suferă din această cauză, fac milostenie cu sângele inimii lor”. Și pentru a-i întări pe cei care cultivă împărăteasa virtuților, completează: „Cei milostivi, deoarece întotdeauna îi hrănesc pe ceilalți cu dragoste, întotdeauna sunt hrăniți de dragostea lui Dumnezeu și de binecuvântările Sale bogate”.

Unul dintre părinții athoniți contemporani care a fost una din cele mai însemnate prezențe duhovnicești ale secolului trecut, este părintele Porfirie Kavsokalivitul (+ 1991), cunoscut deja în întreaga lume ortodoxă. Este vorba despre un fenomen extraordinar al vieții și chemării dumnezeiești.

A rămas în conștiința oamenilor ca părinte duhovnicesc plin de discernământ. În acest mod, a putut să îi ajute în diverse feluri și cu diverse mijloace. Considera fiecare om ca personalitate unică și irepetabilă, respectând trăsăturile distincte ale fiecăruia, precum și libertatea lor personală. Asculta cu atenție, răbdare și condescendență problemele lor. Devenea primitor al necazurilor lor. Le răspundea cu bunătate și bunăvoință diferitelor întrebări. Sfătuia, povățuia și îi sprijinea pe cei slabi de înger. Nu se supăra din cauza prezențelor adeseori supărătoare ale anumitor fii duhovnicești, nici din cauza indiscrețiilor și momentelor când deveneau agasanți.

Îl accepta pe semenul său așa cum era, cu neputințele și particularitățile comportamentului său. Nu a încercat niciodată să îl introducă în propriul său stereotip. Nu îl interesa înfățișarea exterioară a oamenilor și mai ales a tinerilor. Privea cele mai adânci straturi ale sufletului lor, deoarece știa că, dacă se pune ordinea în lumea interioară a omului, automat se vor pune în ordine și cele exterioare. Și aceasta deoarece știa tragedia absenței iubirii din epoca noastră, care are ca rezultat singurătatea, tristețea, nesiguranța, stresul și temerile.

Spunea părintele Porfirie: „Cele ce vreți să le spuneți copiilor voștri, să le spuneți și în rugăciunile voastre. Copiii nu ascultă cu urechile: doar atunci când vine harul divin și îi luminează, atunci ascultă ceea ce dorim să le spunem, atunci când vreți să spuneți ceva copiilor voștri, spuneți Preasfintei Maria și aceasta va lucra. Această rugăciune a voastră va deveni un suflu puternic, mângâiere duhovnicească ce alină, îmbrățișează și atrage copiii”.

Iubiții mei frați întru Hristos!

oros1Spiritualitatea înaltă a vieții părinților athoniți sfințiți, întotdeauna dinamizantă, vie și plină de vigoare, sparge stăvilarul timpului, depășește vijeliile istorice nepotolite și aventurile umane, pentru a răsuna ca o alarmă spirituală prezentului neliniștit, încețoșat și zgomotos.

Omul contemporan, al tehnologiei digitale și al descoperirilor științifice de importanță istorică, a învățat să mânuiască mașinile dar nu și pe sine însuși. Nu reușește să trăiască neinfluențat de sindromurile dizolvante ale robiei întregii firi. Este zdrobit de ideologii uriașe.

Fie ca drumul sfințit parcurs pentru a-l întâlni pe Hristos de către sfinții și părinții athoniți îmbunătățiți, să ne lumineze viitorul și să ne inspire de a ne umple viața noastră de „lupta cea bună” în tranșeele harului divin, care este „dragoste nesățioasă”, după Sfântul Siluan Athonitul, cel mai recent sfânt athonit.

Modul și drumul îndumnezeirii și mântuirii omului este veșnic și sigur: este drumul sfinților!

Personalitățile athonite sfințite, atât ale trecutului cât și ale zilelor noastre, de la cuviosul Petru Athonitul, primul sfânt locuitor al Athosului și până la părinții noștri contemporani Paisie Aghioritul și Porfirie Kavsokalivitul, au ajuns la locul iubit, unde toți am fost chemați să locuim.

Și deoarece trăim vremuri grele, în care criza economică ne macină societatea, aș vrea să închei cu un mesaj optimist – aș vrea să cred, adresat ascultătorilor mei.

După cum a scris Dostoievski, „frumusețea va salva lumea”. Frumusețea sufletului va salva lumea, chiar dacă în jurul nostru toate par să se prăbușească, după cum pare să se întâmple în timpul nostru. Dar nu trebuie să ne pierdem curajul. Să reintrăm în sufletul nostru, să se unească acesta cu Dumnezeu, și din interiorul acestei uniri și concentrări vom putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să traversăm în siguranță marea furtunoasă a vieții noastre.

Patapie Kavsokalivitul2Vă mulțumesc mult! Hristos a înviat!

Prelegere susţinută la Arad, la data de 25 mai 2013, cu ocazia Festivalului Filocalia, şi tradusă din limba greacă de Diac. Florin Toader Tomoioagă, asist. dr. al Universităţii din Oradea.

Notă: Monahul Patapie Kavsokalivitul este Bibliotecar al Schitului Kavsokalivia și Doctor în Teologie al Universităţii din Tesalonic

Sursă : teofanmada.ro via pemptousia.ro

Înregistrarile video de la conferință (8 părți) : [1] ; [2] ; [3] ; [4] ; [5] ; [6] ; [7] ; [8]

 

Duhovnicii români din Muntele Athos evocați la Arad de către Părintele Damaschin Grigoriatul

damaschin-grigoriatul-arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Părintele Damaschin de la Sfânta Mănăstire Grigoriu, Muntele Athos, a conferenţiat la Arad, miercuri 18 noiembrie 2015, la Sala Casa Armatei, ora 18. Manifestarea are loc în cadrul proiectului pastoral-misionar și social-cultural „Hristos în cetate”, având ca temă evocarea duhovnicilor români de la Sfântul Munte Athos din secolul al XX-lea, cu referință specială asupra personalității duhovnicești a Preacuviosului Părinte Dionisie de la Colciu.

Pentru Părintele Damaschin, poporul român este un „popor de aur”, care a avut în secolul al XX-lea mari duhovnici, ca Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc etc, pe care i-a tradus în limba neogreacă. Invitatul a vorbit despre persoana pnevmatică a Părintelui Cleopa, ale cărui învățături circulă cu autoritatea unui Avvă printre monahi Aghioriți.

damaschin-grigoriatul-arad2Au fost evocați apoi și Părinții Petroniu de la Podromu și Dionisie de Colciu care, prin viața lor sfântă, nu numai că au fost cunoscuți în Sfântul Munte Athos, ci Muntele Athos a fost cunoscut prin viața lor, și, prin urmare, Biserica lui Hristos. Exemplul de statornicie și sfințenie a Părintelui Dionisie trebuie să ne fascineze și pe noi, care a fost un suflet milostiv, smerit, un ascet autentic, care lucra înstrăinarea asupra sieși pînă la limită. Părintele Dionisie ne îndeamnă și pe noi: „vino și cunoaște viața în Sfântul Duh”.

Părintele Damaschin a împărtășit celor prezenți întâmplări din experiența sa de mărturisitor al lui Hristos în Africa, semănând cuvântul viu al Evangheliei lui Hristos în Congo, Burundi, Brazzaville şi Rowanda. De asemenea, în cadrul conferinței au fost evocați și duhovnicii de la Mănăstirea Grigoriu din secoulul al XX-lea.

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Sursa: teofanmada.ro

Arad, 18 noiembrie 2015: Părintele Damaschin Grigoriatul va vorbi despre vrednicul de pomenire Starețul Dionisie (Ignat) de la Colciu, Muntele Athos

afis_20151118_staretul_dionisie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Părintele Damaschin de la sfânta mănăstire Grigoriu, Muntele Athos, va conferenţia la Arad, miercuri 18 noiembrie 2015, la Sala Casa Armatei, ora 18. Manifestarea are loc în cadrul proiectului pastoral și social „Hristos în cetate”. Părintele Damaschin este un adevărat mărturisitor al lui Hristos în Africa, semănând cuvântul viu al Evangheliei lui Hristos în Congo, Burundi, Brazzaville şi Rowanda. A tradus lucrări de spiritualitate şi viaţă liturgică din limba greacă în dialectul swahili pentru popoarele din Africa. Este un părinte aghiorit iubitor de România, iubire împărtăşită prin cunoaşterea Părintelui Dumitru Stăniloae, a Avvilor de la Sihăstria, Cleopa Ilie şi Paisie Olaru etc. Această iubire faţă de ortodoxia românească la determinat să înveţe şi graiul românesc, nu numai pentru a comunica, ci, mai ales, pentru a traduce din română în neogreacă pe Părinţii Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Petroniu Tănase, dar şi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ.

Vezi și Duhovnicii români din Muntele Athos evocați la Arad de către Părintele Damaschin Grigoriatul

Video: Părintele Ieromonah Macarie Simonopetritul în dialog cu tinerii (Arad, 18 octombrie 2015)

Duminică, 18 octombrie 2015, Părintele Macarie Simonopetritul a avut un dialog de suflet cu tinerii în Sala Ferdinand a Primăriei Aradului.

Vezi și înregistrarea conferinței ce a avut loc la Arad pe 17 octombrie:
Video și text: Conferința Părintelui Ieromonah Macarie Simonopetritul – „Viaţa duhovnicească după învăţătura Stareţului Emilianos Simonopetritul” (Arad, 17 octombrie 2015)

Arad, 17 octombrie: Părintele Ieromonah Macarie Simonopetritul va susține conferința „Viaţa duhovnicească după învăţătura Stareţului Emilianos Simonopetritul”, iar în următoarea zi va purta un dialog de suflet cu tinerii arădeni (update: înregistrarea video a celor două conferințe)

doxologia final

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, vor avea loc manifestările pastoral-spirituale Doxologia, Comuniune şi Filantropie, în perioada 12-18 octombrie 2015. Manifestările Doxologia, ediţia a II-a, vor fi închinate tematicii Anului Omagial al Pastoraţiei în Parohii şi în Mănăstiri, după cum ne-a precizat Coordonator Arhim. Teofan Mada, Vicar eparhial.

Printre invitaţi se numără Părintele Pimen Dejanovici, stareţul Sf. Mănăstiri Vitovniţa, Serbia, care va avea o conferinţă cu tema Părintele Tadei, duhovnicul iubirii, la Facultatea de Teologie Ilarion V. Felea, luni, 12 octombrie 2015, ora 18:00.

Invitatul de seamă al acestei ediţii va fi Părintele Macarie Simonopetritul, personalitate teologică şi duhovnicească de excepţie a Sfântului Munte Athos. Părintele Macarie va ţine o primă prelegere la Teatrul de Stat, sâmbătă, 17 octombrie 2015, ora 19:00, cu o temă dedicată Pastoraţiei în general: Viaţa duhovnicească după învăţătura stareţului Emilianos Simonopetritul. În continuare, Părintele Macarie va avea şi un dialog de suflet cu tinerii, eveniment organizat la Sala Ferdinand a Primăriei Aradului, duminică, 18 octombrie 2015, ora 17:00.

Update:

Video și text: Conferința Părintelui Ieromonah Macarie Simonopetritul – „Viaţa duhovnicească după învăţătura Stareţului Emilianos Simonopetritul” (Arad, 17 octombrie 2015)

„Euharistia, viața duhovnicească și Muntele Athos”, Prof. Univ. Dr. Hrisostom A. Stamoulis

hrisostom_stamoulis_01

Prof. Univ. Dr. Hrisostom A. Stamoulis

Sfântul Chiril al Alexandriei este unul din cei mai importanți teologi ai Bisericii ortodoxe și, alături de sfântul Atanasie al Alexandriei, exponentul prin excelență al teologiei alexandrine. Nu încape nicio îndoială că teologia sa, extrem de dinamică și provocatoare la modul fecund, pe parcursul mai multor secole, s-a aflat atât la periferia teologiei occidentale cât și a celei ortodoxe. Iar dacă absența teologiei sale din perimetrul gândirii teologice occidentale, considerată a fi dominată de antropocentrismul nestorian, poate fi înțeleasă, „disprețuirea” de către literatura ortodoxă de specialitate rămâne până astăzi o întrebare fără răspuns. Și afirm aceasta deoarece teologia marelui scriitor alexandrin, admiratorul Născătoarei de Dumnezeu, pecetea Părinților și a sinoadelor ecumenice, constituie fundamentul teologiei unor sfinți precum Maxim Mărturisitorul, Grigorie Palama, Macarie Notara al Corintului, dar și al mișcărilor isihaste și filocalice în ansamblul lor. Astăzi Sfântul Chiril e în centrul dialogurilor Bisericii Ortodoxe atât cu Romano-catolicismul cât și cu așa-numiții Pre-calcedonieni.

Astfel, pe bună dreptate ar putea fi caracterizat ca isihast înainte de isihaști, dar și ca filocalic înainte de filocalici. Și am să mă explic. Am puternica impresie, din ceea ce am studiat până acum și din cercetarea pe care am făcut-o asupra textelor sale timp de cel puțin optsprezece ani, că l-a influențat profund pe sfântul Macarie Notara, dar și mișcarea filocalică în ansamblul ei, reprezentată printre alții de Neofit Kavsokalivitul. Și desigur influența vine din comentariul său la Evanghelia după Ioan, după părerea mea, capodopera sfântului Chiril dar și cel mai bun comentariu la Evanghelia după Ioan.

Trebuie accentuat cu putere că teologia chiriliană este doxologică, adică triadocentrică și astfel complet hristocentrică. Este vorba de o teologie a unităților și a distincțiilor, cu siguranță însă nu a împărțirilor, dar nici a confuziilor. Oare nu dă mărturie despre acest fapt, de altminteri, și sprijinul său fierbinte acordat tainei „unirii ipostatice” contra unirilor morale ale lui Nestorie, pe de o parte, iar pe de altă parte contra confuziilor și amestecurilor monofiziților? Sau oare această unire ipostatică nu este unirea reală a creatului cu necreatul, a Creatorului cu creatura, unire care salvează adevărul mântuirii în fața eticismelor psihologice ale ereticilor? Aceste eticisme, pentru a păstra „demnitatea” lui Dumnezeu, anulează orice nădejde de mântuire, deoarece, fie neagă posibilitatea unirii creatului cu necreatul (Dumnezeu nu se amestecă cu omul), fie unirea se realizează, dar ca divinizare. Adică asumarea creatului este selectivă, exclude, spre exemplu mintea sau sufletul, deci centrul păcatului, iar ceea ce este asumat dispare în bunătatea divină. Și într-o situație, și în cealaltă, „demnitatea” lui Dumnezeu este salvată, dar omul rămâne în singurătatea sa ontologică, adică în inexistență, căci după sfântul Grigorie Teologul, pe care îl recapitulează și îl citează sfântul Chiril, „ceea ce nu e asumat nu e nici vindecat; iar ceea ce se unește cu Dumnezeu e și mântuit”.

Teologia Sfântului Chiril deține un realism mistic în centrul căruia se găsește Taina Sfintei Euharistii. Euharistia e o invitație deschisă adresată tuturor celor botezați de a participa la trupul Logosului întrupat, la viața însăși prin fire, „prin care toate se fac vii și sunt păstrate în existență”.

Trebuie accentuat faptul că „invitația deschisă” a lui Hristos la Cina cea de taină nu se adresează celor curați, celor suficienți. O astfel de „evlavie păgubitoare” care vizează o categorie specială a „drepţilor” nu este susţinută de conştiinţa patristică. Hristos nu cere credincioşilor vreo formă de curăţie ideologică, ci căinţa lor, înţelegerea insuficienţei lor, dispoziţia de a părăsi orice fel de pesimism al nevredniciei şi dăruirea întregii lor existențe lui Dumnezeu. Deci cei care doresc să aibă înlăuntrul lor pe Dăruitorul nemuririi, nu ar trebui să rămână indiferenți la Euharistie așa cum fac unii oameni nepăsători, și desigur nu ar trebui să adopte nici „evlavia păgubitoare”, adică forma evlaviei diabolice, a pseudo-evlaviei, care îi ține departe de consumarea Trupului și Sângelui Vieții. Și aceasta deoarece Hristos lucrează taina mântuirii și cheamă pe fiecare om evlavios și iubitor de Dumnezeu la Sfânta Masă fără să socotească greșelile oamenilor, deoarece știe că leacul se dă celor bolnavi și nu celor sănătoși. Cu alte cuvinte, așa cum accentuează profesorul Matsoukas, omul este mântuit pentru insuficiența sa și în niciun caz pentru suficiența sa. Astfel, Euharistia nu constituie doar antidot al morții omului, ci și al bolilor sale, și prin urmare, o precondiție pentru regăsirea centrului pierdut al vieții morale. Sfântul Chiril îndeamnă: „Gândește-te să duci o viață credincioasă și, așa crezând, te vei împărtăși de binecuvântarea care alungă nu numai moartea, ci și bolile din noi. Căci, venind Hristos în noi, slăbește legea care stăpânește sălbatic în mădularele trupului nostru, înviorează evlavia față de Dumnezeu și omoară patimile, neținând seama de păcatele în care ne aflăm, ci vindecându-ne mai degrabă ca pe niște bolnavi. Căci întărește pe cel zdrobit, ridică pe cel căzut, ca un Păstor bun, Care își pune sufletul pentru oile Sale”.

Atunci când sfântul Bisericii mărturisește: „Când mă cercetez pe mine însumi, văd că nu sunt vrednic”, cu siguranță nu este moralizator, ci afirmă ceea ce e de la sine înțeles în evlavia ortodoxă, care cunoaște că dragostea omului nu poate să ajungă niciodată dragostea lui Dumnezeu față de făptură, dragostea răstignită. Pentru Sfântul Chiril, mântuirea nu e o cucerire, ci un dar pe care îl oferă Dumnezeul vieții. „Omul duhovnicesc”, notează părintele Paisie Aghioritul, „trebuie să ajungă la o asemenea stare încât, chiar dacă Dumnezeu nu i-ar da Raiul, să nu se supere”. Și continuă: „Pe omul care se luptă cu râvnă, atât cât poate, și nu are dispoziția de a face neorânduieli, dar în lupta sa este învins și biruiește, iar este învins și iar biruiește, Dumnezeu nu îl va lăsa. Dacă are puțină dispoziție să nu Îl întristeze pe Dumnezeu, va merge în Rai «cu papuci cu tot». Dumnezeu cel bun din fire îl va îmbrânci în Rai în mod scandalos. Va rândui să îl cheme la Sine în ceasul în care va fi în stare de pocăință. Dumnezeu nu îl va lăsa; îl va lua în cel mai bun ceas. Dumnezeu este bun; vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiască numai câțiva, atunci de ce s-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu e strâmtă. Îi cuprinde pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt îngâmfați și mândri, este suficient să se pocăiască, să dea, adică, încărcătura păcatelor lor lui Hristos, și atunci trece ușor de poartă”.

Această teologie a sfântului alexandrin, care într-un mod atât de frumos e redată prin simplitatea cuvintelor unui pustnic athonit al Bisericii contemporane, este valorificată în cel mai bun mod de către sfântul Macarie, în opera sa Carte folositoare de suflet despre deasa Împărtăşire cu Preacuratele Taine ale lui Hristos, dar şi de către Neofit Kavsokalivitul, primul teoretician al colivarilor, în studiul său, cu titlul Credincioșii trebuie să se împărtășească des cu Sfintele Taine și către cei care din cauza pretinsei evlavii rămân departe, în sfânta adunare, de împărtășirea cu Tainele.

Hrisostom Stamoulis2De altminteri, problema cu care s-au confruntat reprezentanţii mişcării filocalice nu era decât expresia contemporană a unui eticism monofizit sau diofizit. Cu alte cuvinte, este vorba despre problema perspectivei idolatre asupra vieţii, în cadrele unui ascetism absolutizat şi magic, care are drept centru al său disciplina etico-ascetică a virtuţii (aretologia) şi auto-suficienţa individuală a mântuirii personale. Problema apare acolo unde lipseşte înţelegerea tainei Întrupării, acolo unde este ignorată unitatea dintre creat şi necreat, care s-a realizat deja în interiorul timpului şi spaţiului istoric, acolo unde istoria Iconomiei divine nu este condusă de Dumnezeu, ci de om. Se uită astfel un lucru de la sine înţeles pentru evenimentul bisericesc, conform căruia nu virtuţile şi asceza oferă mântuirea, ci Întruparea, Jertfa Mielului şi Învierea. Desigur, o asemenea perspectivă nu subestimează efortul omului, adică nu îl anulează pe om, căci pentru unirea sa cu Dumnezeu i se cere consimţământul său, contribuţia sa, răspunsul său la invitaţia pe care i-o adresează Creatorul. Iar aceasta are loc deoarece scopul ascezei nu este conservarea eului şi sporirea narcisismului, ci prefacerea inexistenţei în existenţă, transfigurarea lipsei de slavă în slavă, daruri care nu devin posibile decât prin dăruirea conştientă a existenţei noastre lui Dumnezeu, astfel încât credinciosul să poată mărturisi împreună cu sfântul Pavel, apostolul neamurilor, că „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine”. Prin urmare, problema nu este nici lucrarea poruncilor, nici practicarea virtuţilor, ci absolutizarea şi divinizarea strădaniei umane, care îl scoate afară din ecuație pe Dumnezeu însuşi. Astfel, scriitorul modern Nikos Gabriel Pentzikis nu poate decât să aibă dreptate atunci când notează că: „Mâna care face semnul Crucii şi se încredinţează Domnului pentru pâinea cea de toate zilele, asemenea unei flori, diferă substanţial de mâna muncitorului care ajunge să creadă că el a făcut şi face lumea şi că în afară de ceea ce face el însuşi, asigurându-şi progresul şi fericirea sa, nu există nimic adevărat”.

Acest adevăr este cu putere subliniat şi de textul slujbei de înmormântare. Ceea ce are cea mai mare importanţă este iubirea de oameni a Creatorului, iubirea de oameni mântuitoare. Omul nu trebuie decât să îşi aşeze existenţa sa, prin pocăinţă, în braţele lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu, „întru lumina feţei” Sale şi „întru îndulcirea frumuseţii” Sale, după cum ştie şi după cum poate, va lucra la restaurarea totală a făpturii Sale, „trecându-i ei toate greşealele”.

Sfântul Macarie Notara, cunoscând și adoptând o astfel de teologie a iubirii de oameni, care refuză constrângerile psihologice și gigantismul deșertăciunii absolute, observă, și aici urmează fidel profetului Ilie, că Dumnezeu nu locuiește „nici în vijelie năprasnică, nici în cutremur, nici în foc, ci în adiere de vânt lin”. Și continuă: „Însă nimeni nu poate dobândi liniștea dacă nu are celelalte virtuți. Dar virtutea nu poate fi realizată fără lucrarea poruncilor, iar ținerea poruncilor nu este desăvârșită fără dragoste. La rândul ei, dragostea nu poate fi reînviorată fără Sfânta Împărtășanie”. Și concluzionează: „Expunem aceste lucruri deoarece mulți născocesc singuri diverse virtuți, crezând că prin acestea se vor mântui, fără împărtășirea deasă, lucru care e aproape imposibil, deoarece nu vor să se supună voinței lui Dumnezeu, adică desei împărtășiri, după rânduiala Bisericii, atunci când se adună pentru Liturghie”. Nu încape nicio îndoială că aici virtuțile, pacea, poruncile, dar chiar și dragostea, au sens în Biserica Ortodoxă doar atunci când constituie expresii și manifestări ale adevărului său euharistic. Este vorba despre consecințe, despre expresii ale etosului euharistic și ca atare sunt euharistice. De altfel, aceasta este și ceea ce distinge dragostea Bisericii de alte iubiri religioase, sociale, culturale, care sunt iubiri, în orice caz, dar care nu sunt întrupate, nu sunt euharistice. În centrul tradiției ortodoxe nu se găsește morala ca sistem, ci dragostea ca etos euharistic, „Iubirea mea” răstignită.

Desigur, pentru a fi corecți în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, trebuie să subliniem că mișcarea filocalică nu a constituit un spațiu ideal. În interiorul ei au apărut multe devieri, care luptând contra moralismului și idolatrizării, au condus la alte tipuri de moralism și la alte idolatrizări. Au răsărit eticisme și idolatrizări în sensul opus, încât, spre exemplu, pentru ca o persoană să fie acoperită în fața scrupulelor sale idolatre și constrângătoare, trebuia să poarte cu ea sfântul chivot, pentru a nu pierde nici măcar o zi în care să nu se împărtășească cu Sfânta Euharistie. În această situație, Euharistia nu mai avea rolul de izvor al vieții, ci de leac sufletesc al unei vieți lipsite de asceză și prin urmare neeuharistice, de basm născocit și în orice caz nu de poveste a centrului pierdut al vieții.

Trad. Diac. Asist. Dr. Florin Tomoiagă
Sursa: teofanmada.ro

Hrisostom Stamoulis, decanul Facultății de Teologie din Tesalonic (Grecia) a ținut conferinţa intitulată ”Euharistia, Viața duhovnicească și Muntele Athos” în cadrul proiectului-program „Hristos în cetate”, închinat anului omagial euharistic în Patriarhia Ortodoxă Română. Evenimentul, semnalat și de noi pe blog la vremea aceea, a avut loc pe data de 25 martie, la Sala Filarmonicii din Arad.

Stamoulis-25-martie-Euharistia_Viața_duhovnicească_și_Muntele_Athos

PS Alexander Golitzin va vorbi la Arad despre „Drumul spre teologia mistică prin Sfântul Munte Athos” [update, link cu înregistrarea video]

afis_festival_logos_2015_golitzin

PS Sa Alexander Golitzin va conferenția miercuri, 3 iunie, ora 19, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în cadrul Festivalului Logos, Arte și Har, de la Arad. Titlul conferinței, ales de distinsul oaspete, este „Drumul spre teologia mistică prin Sfântul Munte Athos”. Această temă nu este altceva decât o mică autobiografie, în care invitatul va explica, printre altele, cum a ajuns la studiul Părinților Bisericii după întâlnirile de pe Sfântul Munte Athos cu oameni duhovnicești.

UPDATE: Înregistrarile video de la conferinţă: [1] , [2]

PS Alexander este descendent al prinților ruşi Golitzin, monah athonit, profesor universitar și episcop american. Profilul său conturează o sinteză paradoxală, dar extraordinară, între vechile tradiţii creştine şi lumea academică contemporană, fiind unul dintre cei mai cunoscuți teologi din lume, specialist în Patrologie, Ascetică şi Mistică. La el știința enciclopedică de carte se împletește cu situarea ascetică și liturgică în consonanță cu Scriptura și Părinții Bisericii. A atras atenția asupra faptului că, pe modelul sintezei neopatristice, este nevoie ca teologia ortodoxă contemporană să recupereze creativ și domeniul studiilor biblice.

S-a născut în 1948 în California din familia princiară rusă Golitzin. Studiază la prestigioasa Universitate a Californiei din Berkley, unde şi-a luat licenţa (BA) în Filologie (Limba engleză). Deși născut în California, nu departe de lumea multicoloră a Hollywood-ului, unde tatăl său a fost producător, Alexander Golitzin preferă să studieze teologia cu John Meyendorff şi Al. Schmemann la St. Vladimir’s Seminary din New York, unde obține un Master în Teologie (M.Div.). De la New York pleacă la studii doctorale la Universitatea Oxford din Anglia, unde lucrează sub îndrumarea Mitropolitului Kallistos Ware, unde şi-a luat doctoratul (D.Phil.) în Teologie în 1980, cu o teză despre Sf. Dionisie Areopagitul.

În timpul studiilor doctorale, a petrecut doi ani în Grecia şi un an la Muntele Athos, în preajma stareţului Emilianos de la Mănăstirea Simonos Petras. Aici învață greaca modernă tocmai pentru a putea conversa liber cu acest om îndumnezeit. După primirea titlului de doctor în teologie, îndrumat de părintele său duhovnicesc, se întoarce în Statele Unite ca să slujească Evanghelia prin predarea teologiei. Este hirotonit diacon, preot, și tuns în monahism la Sfântul Munte Athos. Predă teologia la St. Vladimir’s Seminary, iar în 1989 devine profesor la Universitatea Marquette din statul Wisconsin, unde până în 2012 predă literatura ascetică și mistică ortodoxă timpurie.

Aici se adună în jurul dânsului un grup de ucenici intelectuali și duhovnicești. Această grupare internațională devine cunoscută între timp ca școala „Theophaneia”, care este o nouă şcoală de istorie a religiilor unde interesul cercetării se concentrează asupra teofaniilor – propunînd o investigaţie a statutului lor aparte în culturile antice ale Orientului apropiat. Cunoaşterea întregului creuzet religios, cultural şi filosofic în care s-a născut creştinismul biblic presupune dezvoltarea unei reflecţii asupra liturghiei, scripturilor şi artei sacre din primele secole, într-o lectură comparată a credințelor. Ideea teofaniei este centrala oricărei naraţiuni biblice intertestamentare, fiind prezentă în articulaţiile pivotale ale credinţei vechiului şi noului Israel. Grupul „Theophaneia” editează revista Scrinium sub coordonarea PS Alexander. El îşi propune o investigaţie a textelor biblice, pseudo-epigrafe şi patristice din perspectiva acestei filiaţii tematice. Abordarea vechilor tradiţii iudaice şi creștine presupune efortul familiarizării cu o literatură aflată dincolo de fundalul clasic al scrierilor patristice de extracţie greacă şi latină.

În 2012 este ales și consacrat episcop al Bisericii Ortodoxe din America și se retrage de la catedră pentru a se dedica episcopatului, dar nu fără a i se conferi titlul onorific de profesor emerit, coordonând doctoranzii universității americane.

golitzin_alexander_ierom-marturia_vie_a_sfantului_munte_glasuri_contemporane_din_muntele_athosPe lângă multe articole, a publicat cinci cărți, printre care și volumul românesc Mistagogia: Experiența lui Dumnezeu în Ortodoxie, apărut la editura Deisis în 1998, prin îngrijirea PC Arhid. Prof. Ioan Ică jr. În limba română a mai apărut (ca editor), Mărturia ortodoxă a Sfântului Munte. Glasuri contemporane din Muntele Athos, traducere din limba engleză de Ioana Dumitrache-Lupescu, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006. Apoi un „Studiu”, în vol. Arhimandritul Emilianos, Cateheze şi cuvântări 1. Monahismul – pecetea adevărată, traducere de Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 1999. Și în fine un alt „Studiu”, în vol Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice. Scrieri I, traducere şi studiu introductiv de Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2001.

Din colaborarea cu un alt apropiat, în cercetarea teologică, Părintele Michael Prokurat, a văzut lumina tiparului o a șasea carte, un dicționar istoric al Bisericii Ortodoxe. Studiile sale se axează mai ales pe temele vederii lui Dumnezeu și a îndumnezeirii omului, privite mai ales din perspectiva continuităților și paralelelor cu tradițiile mistice iudaice. 

A vizitat România până acum de două ori, prima dată în 1991 și apoi în 2007, când a ţinut prelegerea: „Theophaneia: Manifestarea divină în tradiţiile celui de-al doilea Templu, creştinism şi rabinism” (New Europe College, Bucureşti). Între 25 mai – 9 iunie va reveni în România, pentru a participa la manifestările Festivalului Logos, Arte și Har, la invitația Înaltpreasfințitului Timotei al Aradului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În privința slujirii arhierești, Preasfinția Sa Alexander și-a exprimat viziunea chiar în declarația dinaintea consacrării, declarație plină de rezonanțe cu Sfinții Părinți mistici: „Când stă înaintea sfântului altar, episcopul iconizează pe Unul și Singurul Arhiereu–Hristos–Care lucrează prin slujitorul Său. Deși este adevărat că Domnul nostru Iisus este Dumnezeu adevărat și Împărat adevărat, este de asemenea adevărat că El nu a venit la noi, propriile Sale făpturi, cu pompa și splendoarea Împăratului, înconjurat de cetele cerești, ci mai degrabă în smerenie S-a golit pe Sine și S-a arătat în asemănarea unei slugi. Acestea sunt imagini foarte diferite: prima revelează splendoarea cerească, iar a doua smerenia, îndelunga-răbdare și dragostea vieții și slujirii Domnului nostru. . . Trebuie să păstrez în minte această diferență dealungul întregii mele slujiri ca episcop; adică slava iconografiei liturgice nu trebuie sa fie prezentă deloc în biroul meu și în purtarea mea de zi de zi. Faptele mele, modul meu de a vorbi, pe scurt slujirea mea trebuie să fie determinată de exemplul dat nouă de Dumnezeu Cuvântul Însuși”.

Foto (jos): 21 mai 2015: PS Alexander pe terasa Mănăstirii Simonos Petras.
Mulțumim neobositului Părinte Arhim. Dr. Teofan Mada, coordonatorul festivalului, pentru semnalarea evenimentului.

21 mai 2015: PS Alexander Golitzin, episcop de Toledo (Ohio), pe terasă la Simonos Petras, mănăstirea de metanie via pemptousia