Category Archives: Acatiste ale Cuvioșilor athoniți

Acatistul Sfântului Cuvios Athanasie Athonitul

Sf.Athanasie Athonitul-Panselinos-Protathon-Karyes

Acatistul Sfântului Cuvios Athanasie Athonitul (5 / 18 iulie)

Condacul întâi
O, marea purtare de grijă dumnezeiască ce te-a ales şi te-a dăruit să fii candela luminii lui Hristos, pentru chipul îngeresc monahicesc, ca iubitorii de Dumnezeu şi mai mult să cânte spre slava ta cea mare:  Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Icosul întâi
Ştiind Dumnezeu ca eşti pamânt bun şi roditor, din pruncie te-au ales, că părinţii lăsându-te orfan de o maică ai fost crescut, şi aşa chipul de taină monahicesc ca o pecete l-ai primit:
Bucură-te, alesul chipului călugăresc;
Bucură-te, alesul dintre spinii lumii;
Bucură-te, moştenirea cea bună strămoşească;
Bucură-te, cel cu dar ales dăruit;
Bucură-te, că din pruncie cerul ţi s-a deschis;
Bucură-te, că din pruncie ai fost binecuvântat;
Bucură-te, chemarea de mare taină;
Bucură-te, dor de Duh Preasfânt;
Bucură-te, minte de adânca înţelegere;
Bucură-te, inimă de sfântă simţire;
Bucură-te, înţelepciunea cea peste firea omenească;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 2-lea
Aşa a lucrat Dumnezeu, ca să fii cunoscut cu împaraţii şi voievozii lumii, ca prin tine credinţa creştinească să se arate şi mai biruitoare în cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Din Trapezunda ai ajuns în Bizanţ, unde ai învăţat toată ştiinţa omenească, dar mai ales pe cea duhovnicească spre care chemare o aveai:
Bucură-te, Avramie, copilul înţelept;
Bucură-te, că la curţile domneşti tot spre cele de sus năzuiai;
Bucură-te, că desfătările lumii le-ai dispreţuit;
Bucură-te, că bucuria cerească o aveai în suflet;
Bucură-te, că veselia de taină îţi era în inimă;
Bucură-te, că glasul lui Hristos auzeai;
Bucură-te, că lumina Lui vedeai;
Bucură-te, că ai înţeles ce alţii nu pricepeau;
Bucură-te, căutătorule de cele nemuritoare;
Bucură-te, cinstea vieţii monahiceşti;
Bucură-te, vasul ales al sfinţeniei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 3-lea
Cuviosul stareţ Mihail, unchiul lui Nichifor – voievodul Răsăritului -, luându-te cu sine şi dăruindu-ţi chipul călugăresc cu numele de Athanasie, a întrevăzut lucrarea de taină în tine din cântarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea
La nevoinţe aspre te-ai supus ca să cunoşti iscusinţa vieţii duhovniceşti, încât repede pe toţi i-ai întrecut:
Bucură-te, doritorule de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, că prin post ai deschis uşa pământească;
Bucură-te, că prin rugăciune ai deschis uşa cerească;
Bucură-te, că prin nevoinţă cele împotrivnice le-ai împăcat;
Bucură-te, lucrarea iscusită a petrecerii călugăreşti;
Bucură-te, că prin ascultare, neascultarea ai iubit;
Bucură-te, împletirea celor din adânc cu cele din afară;
Bucură-te, scoaterea celor din adânc la vedere;
Bucură-te, vederea celor ascunse;
Bucură-te, ochiul de duh pătrunzător;
Bucură-te, ochi al cuvioșiei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 4-lea
Mutându-se la Domnul cuviosul Mihail, în pustnicie şi mai aspră te-ai adâncit, dar lumina nu putea să stea sub obroc ci trebuia pusă în sfeşnicul cântării: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Descoperit de părinţii din Careea Athonului ca  alesul  cel  mult  aşteptat,  ţi-au  încredinţat zidirea bisericii Lavrei celei Mari, unde să se adune cu toţii:
Bucură-te, lumina ce nu putea fi acoperită;
Bucură-te, sfeşnicul cu braţe înalte;
Bucură-te, sfeşnicul cel din față;
Bucură-te, steaua ce luminează în întuneric;
Bucură-te, candela cea împodobită a Muntelui Athos;
Bucură-te, uleiul făcliei nestinse;
Bucură-te, tămâia cea curată;
Bucură-te, smirna cea mai placută;
Bucură-te, apa adusă pe piatră;
Bucură-te, apa din piatra Hristos;
Bucură-te, Părintele virtuţilor celor mai alese;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 5-lea
Rugat de voievozii răsăritului şi apusului Nichifor şi Leon, degrabă la zidirea Marii Lavre ai pornit, ca să fie lăcaşul lui Hristos unde să cânte: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Insăşi Preacurata Maică a lui Hristos te-a încredinţat, şi aşa, cu multă râvnă, lucrarea cea mare ai săvârşit, chiar dacă duhurile cele potrivnice s-au răsculat:
Bucură-te, lucrătorule al Bisericii;
Bucură-te, semănătorule neostenit;
Bucură-te, însuşi pamântul cel bun;
Bucură-te, însuşi rodul cel deplin;
Bucură-te, pomul pentru hrana multora;
Bucură-te, izvorul din care mulţi beau;
Bucură-te, holda curaţată de neghină;
Bucură-te, grâul scuturat de pleavă;
Bucură-te, bogaţie adunată la cer;
Bucură-te, comoara nepieritoare;
Bucură-te, vistierie a celor duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 6-lea
Dorinţa de viaţă liniştită pustnicească ai unit-o cu râvna pentru casa mănăstirească,
spre a fi adunarea celor mulţi, care aleargă la staulul lui Hristos, în cântari de: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Rugăciunea şi postul pustnicesc chiar în mijlocul fraţilor şi lucrătorilor nu le-ai uitat, ci le-ai ţinut ca o temelie a vieţii duhovniceşti:
Bucură-te, trezie neabătută de nimic;
Bucură-te, priveghere de zi şi de noapte;
Bucură-te, atenţie spre toate cele sfinte;
Bucură-te, neclintită nevoinţă călugărească;
Bucură-te, iubitorule de chip monahicesc;
Bucură-te, cinstirea de haina cea îngerească a călugăriei;
Bucură-te, că o considerai “veşmântul iubirii de taină”;
Bucură-te, că o vedeai în lumina cerească;
Bucură-te, că o preţuiai ca pe “acoperamântul” Duhului Sfânt;
Bucură-te, cuvântatorul chipului călugăresc;
Bucură-te, cu adevărat podoaba monahilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 7-lea
Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, prin tine creşte sămânţa cea nepieritoare
a chipului călugăresc, care până la sfârşitul veacurilor va fi doar cântarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Sfinte Mare Athanasie Athonitul, pomul din mijlocul vieţii duhovniceşti te-ai facut, din care şi noi ne împărtăşim cu marea bucurie a raiului iaraşi coborât pe pământ:
Bucură-te, samânţa cea bună ce nu se mai strică;
Bucură-te, piatra înmuiată de apa Hristos;
Bucură-te, cel trimis de sus să ne pastoreşti;
Bucură-te, creşterea cea din pustie;
Bucură-te, de acum părintele monahilor;
Bucură-te, păstorul la care vin tot mai mulţi;
Bucură-te, glasul chemării celei sfinte;
Bucură-te, cântecul din fluierul de taină;
Bucură-te, cuvântul Vieţii de sus;
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, omul cu chipul luminii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 8-lea
Multe trebuie să fie nevoinţele vieţii călugăreşti şi ostenelile celor râvnitori aduc petrecerea cea de taină; şi atât în pustie, cât şi în mănăstirea cea de obste, totul este iubirea cântării neîncetate: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Mulţi caută mai degrabă liniştea, dar trebuie înţeles că liniştea şi odihna doar după multe nevoinţe se câstigă, ca un rod după multe furtuni şi vijelii:
Bucură-te, povăţuitorul iscusit al vieţii monahiceşti;
Bucură-te, chipul părintelui duhovnicesc;
Bucură-te, stâlp al dreptei-credinţe bine întărit şi neclintit;
Bucură-te, cel ce ai trecut prin toate încercările;
Bucură-te, că ai dezvaluit toate patimile;
Bucură-te, că ai scos în afară vicleniile;
Bucură-te, că ţi-ai tămăduit propriile patimi;
Bucură-te, că ţi-ai spălat propriile pacate;
Bucură-te, că ai ieşit din înşelarea pământească;
Bucură-te, că ai găsit calea cea adevarată;
Bucură-te, că şi nouă ne eşti povăţuitor iscusit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 9-lea
O, cel ales pentru viaţa de taină, ai câştigat chipul întreg al unirii de sus cu cel de jos, al celor din adânc cu cele din afară, în care totul este în cântarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Puţini sunt cei care pot lupta deodată cu cele trupeşti şi sufleteşti, de aceea te-ai arătat mare povăţuitor pentru fiecare, după neputinţele lor:
Bucură-te, răbdătorule cu cei neputincioşi;
Bucură-te, iertătorule pentru cei smeriţi;
Bucură-te, păstorule cel bun, care aduni şi oile rătăcite;
Bucură-te, că le scoţi dintre spini;
Bucură-te, iubire ce-şi pune sufletul;
Bucură-te, iubire ce se jertfeşte în toate;
Bucură-te, dragoste ce de toate se îngrijeşte;
Bucură-te, dragoste pururea veghetoare;
Bucură-te, dăruire de suflet mare;
Bucură-te, dăruire de inimă de sfânt;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 10-lea
Viclenia celor răi te-a pândit la fiecare pas, să te împiedice de la înfăptuirea cea bună, dar ai trecut peste toate primejdiile cu darul de sus, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Prin facerea de minuni pe toţi i-ai încredinţat că prin voia Domnului toate le-ai facut, ca un placut slujitor şi ascultător al poruncilor sfinte:
Bucură-te, că noua temelie ai pus în Muntele Athos;
Bucură-te, că ai reînviat viaţa monahicească;
Bucură-te, că te-ai făcut părintele cel mare de aici;
Bucură-te, de acum stâlpul neclintit;
Bucură-te, temelie de stâncă;
Bucură-te, tărie ce nimeni nu o mai clinteşte;
Bucură-te, tăria credinţei biruitoare;
Bucură-te, puterea nădejdii mântuitoare;
Bucură-te, nume de acum de mare laudă;
Bucură-te, nume printre cele sfinte;
Bucură-te, zugravire de icoană a chipului monahicesc;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 11-lea
Diavolul, urâtorul de oameni, a prăvălit un lemn mare peste picioarele tale şi trei ani ai stat ţintuit la pat, dar cu mulţumire Domnului ai cântat şi mai mult: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Multe trebuie să pătimească cel ce se sfinţeşte şi lucrează cele bune, dar toate acestea sunt “locul cel curăţitor” spre strălucirea cea nepieritoare:
Bucură-te, cu adevărat chipul sfinţeniei;
Bucură-te, că ai câştigat smerenia întreagă;
Bucură-te, că ai trecut prin focul curăţitor;
Bucură-te, că ai ieşit şi mai strălucitor decât aurul;
Bucură-te, că suferinţa ţi-a adus bucuria cea de sus;
Bucură-te, că durerea ţi-a adus veselia nesfârşită;
Bucură-te, osteneala cea vrednică de odihnă;
Bucură-te, că vrăjmăşiile altora le-ai iertat;
Bucură-te, că pe cei ce te urau i-ai binecuvântat;
Bucură-te, că tot răul din tine ai scos;
Bucură-te, că te-ai făcut doar vasul Luminii fără pată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 12-lea
Mare este taina jertfei pentru Hristos prin care păcatele se iartă şi chipul monahicesc se arată; moartea se biruieşte şi se primeşte Învierea – împlinirea a toate -, în cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea
De mare taină a fost şi mutarea ta la cele veşnice, că râvnitor pentru biserica lui Hristos, te-ai primejduit până la sfârşit pentru ea, că trebuind să înalţi încă o cladire, s-a surpat şi prin aceasta
te-ai eliberat de cele pământeşti.
Bucură-te, cel învrednicit şi de “mucenicia lucrării sfinte”;
Bucură-te, cel ce ne umpli pe noi de facerile tale de bine;
Bucură-te, că prin aceasta ai primit întreaga cunună;
Bucură-te, ca aşa ai fost chemat la odihnă;
Bucură-te, râvna până la  jertfă pentru casa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai primit şi pecetea crucii;
Bucură-te, că drumul vieţii cu vitejie l-ai sfârşit;
Bucură-te, că nu te-ai oprit niciodată de la lucrarea sfântă;
Bucură-te, că mai bine te-ai primejduit, decât să nu lucrezi;
Bucură-te, că ai trecut şi prin ultima încercare;
Bucură-te, că ţi-ai pus sufletul pentru fiii tăi duhovniceşti;
Bucură-te, chipul cel mare al iubirii de Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Athanasie din Athon, strălucirea chipului monahicesc!

Condacul al 13-lea
O, Mare Athanasie cel din Athon, cel ales de Însuşi Domnul Hristos, Părintele cel mare al monahilor şi stăpânul de taină al vieţii duhovniceşti, şi noi îţi aducem cinstirea după cuviinţă, în cântarea: Aliluia! (de 3 ori).

Şi iarăşi Icosul întâi şi Condacul întâi.

Foto sus: Sfântul Athanasie Athonitul, frescă din biserica Protaton (Karyes, Sfântul Munte), facere a lui Manuil Panselinos / foto jos: Marea Lavră, ctitoria Sfântului Athanasie, fotografie de George Crasnean.

Mai multe informații despre Cuvios găsiți urmând categoria >> Athanasie Athonitul

Megistis Lavras (2)

Acatistul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 / 24 August)

Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 August)

Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul
Constantinopolului
(11 August)

După începutul obișnuit, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pe vrednicul păstor, Sfântul Nifon al Constantinopolului, Ierarhul cel minunat la Bisericii lui Hristos, cel ce, ca un luceafăr prea luminos a strălucit cu înţelepciunea şi cu smerenia pe toate laturile Ortodoxiei, să-l lăudăm după cuviinţă, ca pe un mărgăritar de mult preţ al Bisericii neamului românesc, zicându-i cu evlavie din adâncul inimii: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Icosul 1

Din tinereţile tale, Harul Duhului Sfânt te-a călăuzit să-ţi înfrumuseţezi viaţa şi lucrarea rugăciunii după poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept aceea, cu multă dragoste şi râvnă, luând crucea pe umeri, ai urmat Stăpânului Mântuitor, pentru care faptă te lăudăm, zicând:

Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, floare duhovnicească a ţinutului Dalmaţiei;
Bucură-te, mângâierea evlavioşilor tăi părinţi;
Bucură-te, purtătorul numelui Sfântului Nicolae, ocrotitorul tău;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău s-a făcut sălaş al Duhului;
Bucură-te, mlădiţă bună altoită în Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe ai iubit frumuseţile ortodoxiei;
Bucură-te, că luând Crucea ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a cuprins inima ta;
Bucură-te, minte luminată şi înţelepţită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al predaniilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 2-lea

Pătruns fiind de iubirea lui Hristos, încă din fragedă vârstă ai părăsit grija cea lumească şi îmbrăţişând viaţa smerită a monahilor, ai fost îmbrăcat în chip îngeresc. Pentru aceasta, ai mulţumit totdeauna lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ca o floare, care se deschide rodului, Sfinte Părinte Nifon, alegând să mergi pe calea virtuţilor, ţi-ai deschis sufletul spre lumina învierii, făcându-l să crească întru roadele Duhului Sfânt. De aceea, ca un purtător de Dumnezeu, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, mugur al sfinţeniei udat de apa vieţii;
Bucură-te, cămară care ţine roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;
Bucură-te, îndreptător al credinţei şi chip al blândeţelor;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi slugă credincioasă;
Bucură-te, smerit ascultător în mănăstirile Athosului;
Bucură-te, ucenic al pustnicului Antonie;
Bucură-te, următor şi împlinitor al pravilelor călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai hrănit sufletul cu înţelepciunea;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina învierii lui Hristos;
Bucură-te, lucrătorul virtuţilor mântuitoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 3-lea

Cunoscând mai marii cetăţii Tesalonicului înţelepciunea şi viaţa ta îmbunătăţită, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului lor, te-au chemat să fii întâistătător, păstor şi învăţător. Drept aceea, întru smerenie, ai primit această înaltă chemare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Îndreptător credinţei şi pildă de înţelepciune te-ai arătat păstoriţilor tăi, în cetatea Sfântului Dimitrie izvărâtorul de mir, Sfinte Ierarhe Nifon, vrednicule de laudă, căci învăţătura şi faptele tale au uimit chiar şi pe cei necredincioşi, numele tău făcându-se cunoscut în toate părţile Ortodoxiei. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt,
Bucură-te, sârguincios slujitor al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, înţelept luminător al credincioşilor ortodocşi;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, păstorul cel bun al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, învăţător şi tâlcuitor iscusit al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăţilor;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor şi sfătuitorul pustnicilor;
Bucură-te, stâncă neclătinată de zbuciumul lumesc;
Bucură-te, reazemul celor osteniţi şi ajutorul sărmanilor;
Bucură-te, bun chivernisitor al lucrurilor bisericeşti;
Bucură-te, iubitorule de pace şi dreptate pe pământ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 4-lea

Ca o făclie purtătoare de lumină din lumina Prea Sfintei Treimi s-a arătat slujirea ta arhierească în întunericului necunoştinţei, căci ca nimeni altul, între ierarhii timpului tău, te-ai ostenit a conduce neamurile către lumina învăţăturii Mântuitorului Hristos. Drept aceea, învăţând şi sfinţind pe cei binecredincioşi, mulţumeai pururea lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-ai primit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Fericite Ierarhe Nifon, numele tău şi faptele tale sfinte fiind cunoscute în toată Ortodoxia, Bunul Dumnezeu a binevoit ca să fii chemat la înalta slujire de patriarh al Constantinopolului, drept aceea, ca păstor al păstorilor şi vrednic şezător pe scaunul apostolesc te lăudăm zicând:

Bucură-te, următorul Sfinţilor Apostoli;
Bucură-te, fericit luminător al sfintei Ortodoxii;
Bucură-te, trimis al lui Hristos să păstoreşti Biserica Sa;
Bucură-te, propovăduitor şi cinstitor evlavios al Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, văpaie de rugăciune care arde spinii eresurilor;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, semănătorul cuvântului Evangheliei;
Bucură-te, glasul duhului vieţii în Biserica sfintei Înţelepciuni;
Bucură-te, unsul lui Hristos şi purtător de har dumnezeiesc;
Bucură-te, potir în care s-a turnat înţelepciunea cerească;
Bucură-te, învăţător, conducător al sfinţilor credincioşi;
Bucură-te, patriarh prea înţelept al Constantinopolului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 5-lea

Uneltirile şi vrăjmăşiile oamenilor răuvoitori te-au făcut să părăseşti scaunul apostolesc, suferind prigoană şi necazuri pe nedrept. Dar toate acestea le-ai răbdat şi le-ai biruit cu puterea rugăciunii către Hristos, cel ce a suferit împreună cu tine şi care niciodată nu te-a părăsit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cunoscută fiind viaţa ta curată şi plină de virtuţi, voievodul Radu cel Mare te-a chemat să fii povăţuitor al credincioşilor din Ţara Românească. Pentru aceasta înţelegând chemarea lui Dumnezeu pentru Grădina Maicii Domnului, Sfinte Părinte Nifon, ai primit să fii păstor strămoşilor noştri, care bucurându-se ţi-au cântat unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe binevenit în Ţara Românească;
Bucură-te, slujitor smerit în Biserica poporului român;
Bucură-te, învăţător statornic al dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, organizator iscusit al vieţii bisericeşti;
Bucură-te, îţi aduc mulţumire credincioşii din episcopiile Buzăului şi Râmnicului, înfiinţate de tine;
Bucură-te, povăţuitor blând al poporului binecredincios;
Bucură-te, podoabă de mult preţ a Ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, prieten al voievozilor şi al domnitorilor credincioşi;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor români;
Bucură-te, fericit rugător al plaiurilor străbune;
Bucură-te, apostol între apostolii neamului românesc;
Bucură-te, fericit povăţuitor al preoţilor şi călugărilor evlavioşi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 6-lea

Alergat-au la tine, ca la un păstor şi învăţător preaînţelept, clerul şi poporul cel iubitor de Hristos. Iar tu, Părinte, pe toţi i-ai povăţuit să aibă credinţă în Dumnezeu şi să ţină neschimbate dogmele şi Sfintele Tradiţii ale Bisericii drept măritoare, ca împreună cu îngerii să cânte cu vrednicie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nu te-ai cruţat, Părinte, să mustri cu asprime pe cei fără de lege care se îndepărtaseră de la poruncile lui Dumnezeu, pentru care ai suferit izgonire de la slujirea sfântă a Bisericii. Însă cu credinţă în Dumnezeu, retrăgându-te în singurătatea Muntelui Athos, te-ai rugat pentru cei ce te-au prigonit pe nedrept, drept aceia noi, minunându-ne de răbdarea ta, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe plin de răbdare şi iubire;
Bucură-te, că n-ai suferit călcarea poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, descoperitorul minciunii şi surpătorul intrigilor;
Bucură-te, luptător vrednic împotriva uneltirilor diavoleşti;
Bucură-te, Ierarhe mai puternic decât ameninţările omeneşti;
Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de adevărul dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai avut povăţuitor întru toate;
Bucură-te, străjer credincios şi statornic al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, sabie care taie înşelăcinea şi viclenia oamenilor;
Bucură-te, scut de apărare pentru cei nedreptăţiţi;
Bucură-te, liman celor aflaţi în primejdii şi necazuri;
Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 7-lea

Mustrat fiind de cuget şi temându-se să nu vină peste el mânia lui Dumnezeu pentru fapta sa, Radu cel Mare a voit să te readucă, Sfinte Nifon, în Ţara Românească; însă tu, Părinte, mistuit fiind de dorul rugăciunii neîncetate şi al liniştei, ai rămas în viaţa pustnicească mulţumind lui Dumnezeu şi cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ierarh plăcut lui Dumnezeu şi făclie duhovnicească, exemplu al rugăciunii curate şi vistierie neîmpuţinată de sfaturi ziditoare te-ai arătat, Sfinte Părinte, călugărilor şi pustnicilor Muntelui Athos, la care cu toţii alergau şi te cinsteau ca pe un călăuzitor duhovnicesc care revarsă roadele dragostei lui Hristos, zicând:

Bucură-te, ancoră tare şi nemişcată a dreptei credinţe;
Bucură-te, înger în trup, plin de lumină cerească;
Bucură-te, suflet înmiresmat de mireasma Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai fost învrednicit de darul rugăciunii inimii;
Bucură-te, mângâietorul şi povăţuitorul monahilor ascultători;
Bucură-te, cămară în care locuieşte Hristos;
Bucură-te, lauda vieţuitorilor Muntelui Athos;
Bucură-te, purtător de lumină necreată;
Bucură-te, cel prin ale cărui rugăciuni ispitele diavoleşti se risipesc;
Bucură-te, curăţitorul patimilor şi al răutăţilor omeneşti;
Bucură-te, defăimătorul lenevirii şi al vicleşugului;
Bucură-te, nădejdea celor greu ispitiţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 8-lea

Credinţa cea dreaptă păzind şi calea vieţii pământeşti săvârşind, Sfinte, Dumnezeu te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare. Drept aceea, Împăratul slavei, Hristos Mântuirorul nostru, te-a încununat şi te-a aşezat în ceata marilor dascăli ai lumii şi ierarhi, împreună cu care cânţi neîncetat în ceruri Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Dobândind Împărăţia cerurilor, Sfinte Ierarhe Nifon, te bucuri de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în toate ostenelile tale din Biserica Sa. Iar noi în Biserica slavei Sale cu bucurie îţi aducem unele ca acestea:

Bucură-te, prietene al Mântuitorului şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii şi locuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Patriarh al Bisericii aşezat de Hristos în ceata ierarhilor;
Bucură-te, văzătorule al feţei celei nevăzute a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lauda cuvioşilor şi bucuria mucenilor;
Bucură-te, lumina aprinsă din focul dumnezeirii;
Bucură-te, chip ajuns la măsura asemănării cu Dumnezeu;
Bucură-te, piatra tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, luceafăr strălucitor în lumina cea negrăită;
Bucură-te, cel ce urci din slavă în slavă în Dumnezeu;
Bucură-te, că Hristos Se oglindeşte în chipul tău;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 9-lea

După mutarea ta la cele veşnice, nu după multă vreme, monahii mănăstirii Dionisiu, unde te-ai săvârşit întru Domnul, Sfinte Părinte, au scos sfintele tale moaşte care s-au arătat pline de putere dumnezeiască şi izvorâtoare de tămăduiri, pe care le-au aşezat cu evlavie spre închinare, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fericitul Voievod Neagoe Basarab, ucenicul tău, auzind că sfintele tale moaşte au fost preamărite de Dumnezeu, cu osârdie a trimis solie să le aducă în Ţara Românească pentru a ridica blestemul înaintaşilor săi. Drept aceea, sfintele tale moaşte, fiind aşezate pe mormântul voievodului Radu cel Mare şi, după multe rugăciuni şi privegheri, toţi au cunoscut că ai iertat de cel ce te-a prigonit. Iar noi minunându-ne de o rânduială ca aceasta, zicem:

Bucură-te, următorul în iertare al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, semn al dragostei trimis de Dumnezeu credincioşilor;
Bucură-te, casa împăcării şi pacea oamenilor;
Bucură-te, bun îndrumător şi povăţuitor al fericitului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, că prin sfintele tale moaşte aduci pace şi linişte în sufletele noastre;
Bucură-te, că te rogi lui Hristos pentru neamul românesc;
Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate;
Bucură-te, împodobitorul duhovnicesc al catedralei Craiovei cu creştetul tău;
Bucură-te, că Biserica Olteniei se bucură de grija şi ajutorul tău;
Bucură-te, îţi aduc credincioşii şi monahii care poartă numele tău;
Bucură-te, lumină pentru neamuri şi bucurie pentru popoarele ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 10-lea

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, zicea oarecând în glas de rugăciune proorocul David, că pe tine, Sfinte Ierarhe, cel ales dintre fiii oamenilor, te-a chemat să fii Ierarh cinstit şi preţuit de preoţi, monahi şi credincioşi, pentru care cu toţii veselindu-ne duhovniceşte ne uimim de strălucirea ta pe care ai primit-o de la Dumnezeu, unde, împreună cu îngerii cânţi Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Fiind aşezat de Dumnezeu în ceruri în ceata ierarhilor şi odihnindu-te de ostenelile tale în lumina cea negrăită a Prea Sfintei Treimi nu uita, Părinte Sfinte, pe cei ce cinstesc cu evlavie, aici pe pământ, sfântă pomenirea ta şi întru bucuria inimii îţi cântă:

Bucură-te, rugătorule neîncetat la Dumnezeu pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, Sfinte, cinstit între sfinţii neamului românesc;
Bucură-te, foc al Ortodoxiei şi stâlp al Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, icoana ierahilor şi a preoţilor cucernici;
Bucură-te, pacea călugărilor şi liniştea sihaştrilor;
Bucură-te, sfetnic de lumină pentru toţi credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, uşă deschisă către sfânta spovedanie;
Bucură-te, povăţuitor către Sfânta Împărtăşanie;
Bucură-te, izvor duhovnicesc care adăpi spre viaţa veşnică;
Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc cei asupriţi pentru dreptate;
Bucură-te, îndulcirea celor ce-ţi cer ajutorul în necazuri şi întristări;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 11-lea

Cu ce cuvinte te vom lăuda pe tine, Sfinte Ierarhe Nifon, cel ce te-ai asemănat pe pământ cu îngerii, vieţuind mai presus de om; propovăduitorul Evangheliei Mântuitorului Hristos, cinstitorul adevărat al Maicii lui Dumnezeu, cel ce ai fost întâi şezător pe scaunul apostolilor, frumuseţea mucenilor şi cuvioşilor, slujitor îndumnezeit de Duhul Sfânt, care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Gura ta ce grabnică spre învăţătură, răsunând în urechile înţelenite de patimi, deşteaptă sufletele învârtoşate de păcate şi le face sârguincioase să înţeleagă tainele lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Nifon, de Hristos cuvântătorule nu înceta să te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne trezească şi pe noi la lucrarea faptelor bune, ca să te lăudăm zicând:

Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru cei ce se ostenesc în aspră nevoinţă;
Bucură-te, izbăvitorul de întristare şi dătătorul bucuriei;
Bucură-te, părinte pentru cei orfani şi oropsiţi;
Bucură-te, sprijinul bătrânilor şi reazemul săracilor;
Bucură-te, risipitorul furtunilor şi aducătorul de roadă pământului;
Bucură-te, înţelept povăţuitor al tinerilor;
Bucură-te, dezlegătorul blestemelor şi al farmecelor;
Bucură-te, călăuzitorul conducătorilor noştri pe calea adevărului;
Bucură-te, întruchiparea faptelor bune şi al virtuţilor;
Bucură-te, turnul din care se vede lumina lui Hristos;
Bucură-te, arhipăstor cinstit în toată Ortodoxia;
Bucură-te, apărător statornic al canoanelor şi dogmelor credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 12-lea

Cel ce în ceruri străluceşti în ceata ierarhilor, iar pe pământ eşti podoaba poporului celui bine credincios, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite Nifon, roagă pe Dumnezeu să ne dăruiască harul său pentru a ajunge şi noi la împlinirea virtuţilor ca împreună cu tine să-I cântăm cântarea sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Harul Duhului Sfânt cere nouă de la Tatăl ceresc, Sfinte, ca să se reverse peste noi pentru a putea lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde mâna ta spre ajutorul nostru, împacă viaţa noastră, Părinte Ierarhe, ca să nu pierim în vâltoarea ispitelor ce ne împresoară, ci, bucurându-ne să-ţi zicem:

Bucură-te, râule al lui Dumnezeu cel plin de apele harului;
Bucură-te, vasului Duhului şi minte veghetoare;
Bucură-te, cunoscătorul teologiei şi al înaltei cugetări;
Bucură-te, icoană luminată de razele dumnezeirii;
Bucură-te, minte înţeleaptă şi gură de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, fulger care luminezi toate laturile Ortodoxiei;
Bucură-te, rugătorule înaintea Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, lauda şi darul Bisericii Ortodoxe Române;
Bucură-te, ocrotitorul Târgoviştei şi al Argeşului;
Bucură-te, bucuria poporului românesc ortodox;
Bucură-te, ajutorul nostru în ziua judecăţii;
Bucură-te, mijlocitorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 13-lea

O, întru tot fericite, Sfinte Ierarhe Nifon, primeşte această puţină rugăciune ce ţi-o aducem din inimă curată; izbăveşte-ne de boli, de primejdii, de moarte năpraznică şi de toate ispitele diavoleşti. Roagă, Sfinte, pe Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele noastre, iar la sfârşitul vieţii noastre, să ne primească în Împărăţia Sa cerească unde toţi sfinţii se veselesc, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic din nou
Icosul 1: „Din tinereţile tale…” şi
Condacul 1: „Pe vrednicul păstor…”
şi otpustul

Sursa: Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2008, pp. 31-46.
Textul acestui Acatist a fost alcătuit de Comisia Liturgică şi Teologică a Arhiepiscopiei Târgoviştei, sub conducerea Înalt Prea Sfinţitului Părinte dr. Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, revizuit de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăoanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, corectat şi îndreptat de Prea Sfinţitul Irineu Slătineanul, secretarul comisiei speciale pentru canonizarea Sfinţilor Români.

Sursa online:  Acatistul Sfântului Ierarh Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti.

Vezi și:

Dionisiu. Mormantul Patriarhului Nifon al C-tinopolului (2), interior

Acatistul Sfântului Nicodim Aghioritul

nikodimos

Acatistul Sfantului Nicodim Aghioritul
(14 iulie)

Tropar

Saltati si va veseliti, popoare, ca iata in prisosul bucuriei se arata astazi parga cea sfanta a Athosului, folositorul si mangaietorul nostru, blandul Nicodim. Caci prin ravna cea dupa Hristos Biserica o a luminat, indreptand cele stricate si parasite prin nebagare de seama si trecerea cu vederea, iar acum inaintea Sfintei Treimi neincetat se roaga pentru sufletele noastre.

Condac 1

Pe tine, mostenitorul Raiului si luminoasa odrasla a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare in cuvant si in smerenie adanc, te laudam. Ca intru adevar nevoindu-te si de la inalta pronie izvoarele bogatiei de daruri revarsand, cununa cereasca ai luat, iar Biserica intr-un glas canta: Aliluia!

Icos 1

In pamantul dragostei smerite ai fost crescut de catre evlaviosii tai parinti, aratandu-te de mic iubitor al slujbelor si intelepciunii dumnezeiesti. Iar pe dascalii cei de Hristos insuflati cu osardie urmand, ai impletit cunoasterea si faptele virtutii intru slava Nedespartitei Treimi.

Bucura-te, cautator neobosit al treimicei intelepciuni
Bucura-te, uimitoare memorie facuta vistierie a Cuvantului
Bucura-te, agerime a mintii pazite sub aripa Duhului
Bucura-te, intrare prin supunerea si ascultarea fata de toti in iubirea Tatalui
Bucura-te, smerenie de toti indragita si alauta a cantarilor preadulci
Bucura-te, risipire prin har a paclei nepriceperii
Bucura-te, umblare cu lacrimi intru cautarea binelui
Bucura-te, suspinare zi si noapte spre aflarea folosului
Bucura-te, salasluire cu toata virtutea in locul pacii
Bucura-te, minte iubitoare de frumusete duhovniceasca
Bucura-te, cercetare si implinire a sfaturilor rodnice
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 2

Ca o albina invataturile dascalilor din Naxos si Smyrna le-ai strans, Sfinte Nicodim, le-ai lamurit in focul dreptei credinte si le-ai pus in slujba izbavirii de patimi. Neobosit te sarguiai sa cercetezi pe cuviosii luminati cu duhul intru aflarea linistii si vederii celei duhovnicesti, iar impreuna cu ei cantai: Aliluia!

Icos 2

Ingraditu-te-ai, Sfinte, cu povatuirile Mitropolitului Macarie al Corintului si dorind a te face monah ai fost de dansul indrumat spre Cuviosul Silvestru, care pustnicea impreuna cu alti doi monahi isihasti in insula Hydra. Asa ai lepadat impilarea grijii celei desarte si ai invatat rugaciunea mintii, culegand virtutile ingerestii vietuiri.

Bucura-te, asezare prin rabdarea cea buna in lumina Chipului lui Hristos
Bucura-te, trezvie, ce pazesti cugetul de imprapastuire
Bucura-te, rugaciune, piatra de hotar a Imparatiei lui Dumnezeu
Bucura-te, purtare a crucii ascultarii ce descuie cerurile
Bucura-te, primire printr-ansa a celor din afara in trupul de taina al iubirii
Bucura-te, cunoastere insusita de Chipul iubirii duhovnicesti
Bucura-te, ca si mama ta a primit Chipul monahicesc
Bucura-te, inima-chivot al Numelui mantuitor
Bucura-te, inima-icoana a Chipului de viata datator
Bucura-te, inima in inchinare
Bucura-te, inalta smerita cugetare
Bucura-te, postire intru indulcirea de duhovniceasca hrana
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 3

Hranit cu mierea linistirii si duhovnicestii suiri ravnitor, te-ai intarit in nevointele isihaste, purtat fiind in Sfantul Munte de dumnezeiescul dor. Iar tuns curand monah, sub acoperamantul Preacuratei Fecioare desavarsit ti-ai inchinat viata lui Hristos, veselindu-te a canta cu ingerestile cete: Aliluia!

Icos 3

Preaiubitor al sfinteniei te-ai aratat, Cuvioase Nicodim, sarguindu-te sa dezgropi din tarina uitarii filocalicele scrieri ale dumnezeiestilor Parinti, prin care Insusi Hristos a revarsat in inimi focul cerestii chemari.

Bucura-te, chemare la ospatul cerestii vietuiri
Bucura-te, inmultire prin credinta a sfintei mosteniri
Bucura-te, rugaciune stralucind de slava Numelui mantuitor
Bucura-te, nesaturata sete de mantuirea tuturor
Bucura-te, povatuitor al povatuitorilor
Bucura-te, al marilor Parinti ravnitor
Bucura-te, smerenie roditoare a sfintelor deprinderi
Bucura-te, nepatimire ce odraslesti cunoasterea spre viata
Bucura-te, calauza in nevazutul razboi spre Schimbarea la Fata
Bucura-te, dascal al vietii duhovnicesti
Bucura-te, vas desavarsit al stiintelor bisericesti
Bucura-te, dor nepotolit dupa impartasirea cu Hristos
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 4

Pe sfantul Paisie Velicikovski care calauzea in Moldova peste o mie de frati si ii invata rugaciunea mintii, ai ravnit a-l intalni si de dansul a fi povatuit intru dumnezeiasca lucrare. Pentru aceea te-ai imbarcat intr-o corabie, dar din pricina unei furtuni nu ti-ai putut atinge telul. Miscat de semnul cerestii Pronii te-ai hotarat sa nu mai parasesti Sfantul Munte si cu viata cea sihastreasca insotindu-te, neincetat cantai: Aliluia!

Icos 4

Inaintea Domnului zi si noapte privegheai, sub ascultarea Batranului Arsenie curatindu-ti mintea intru neincetata rugaciune si infranare, cu chipul luminat de contemplatia Sfintelor Scripturi si Predanii. In acelea, ca intr-un rai cuvantator salasluit, de inchinarea in duh a inimii ca dintr-un pom al vietii te impartaseai, Sfinte Nicodim.

Bucura-te, privighetoare a pustiei
Bucura-te, fantana a cuvintelor Duhului
Bucura-te, intoarcere a mintii spre Izvorul si Tinta cuvintelor
Bucura-te, privire mai presus de vedere a locului inimii
Bucura-te, auzire mai presus de auzire a cuvintelor rugaciunii
Bucura-te, iubire a libertatii Duhului, celei neingradite de patimi
Bucura-te, tacere cuvantatoare ce odraslesti rodul intelepciunii
Bucura-te, chip luminat si pazit de sabia de foc a Numelui lui Iisus
Bucura-te, inima invapaiata de credinta si intiparita cu Numele lui Hristos
Bucura-te, linistire mai presus de fire intru Numele mantuitor
Bucura-te, purtare a crucii, altar al iubirii duhovnicesti
Bucura-te, iubire smerita, ce imbratisezi voia Tatalui ceresc
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc!

Condac 5

Prin mantuitoarea calauzire si intregimea cuvantatoare a frumoaselor tale alcatuiri, ne pazim cu putere simturile de toata pofta si ne izbavim de toata intrarea demonilor care se furiseaza ascuns prin simturi, stralucind in sfintele incaperi ale mintii icoana de pururea inchinare a Cuvantului: Aliluia!

Icos 5

Urmandu-ti povatuitorul in insula pustie Skyropoulla in cautarea unei singuratati si linisti mai mari, iar in viata cea cu multa osteneala sporind, ti-ai facut inima Vistierie a Numelui lui Iisus Hristos si darurilor suprafiresti ale harului, pentru care cu bucurie iti cantam:

Bucura-te, linistire, altar al vorbirii cu Dumnezeu
Bucura-te, veghere si atentie, chip al starii inaintea Domnului
Bucura-te, ascultare ce odihnesti Chipul de fiu al lui Dumnezeu
Bucura-te, lepadare de sine ce strabati cararea cea stramta a manturii
Bucura-te, smerenie multumitoare, vas al credintei
Bucura-te, intreaga intelepciune ce inchini lui Hristos pamantul inimii
Bucura-te, nemaniere si nejudecare pazind senin cerul mintii
Bucura-te, dispretuire a semintelor diavolului
Bucura-te, tacere de icoana, ce nu bagi in seama latraturile lui
Bucura-te, necontenita cugetare la preadulcele Nume al lui Iisus
Bucura-te, inima in asemanare cu Chipul Preacuratei Fecioare
Bucura-te, iubire nevoitoare ce alungi frica de moarte
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 6

Plecand din pricina unei boli parintele tau, ai trait cateva luni singur, dupa care te-ai intors la Athos, fiind tuns si imbracat de catre batranul Damaschin in schima cea mare. Iar cuvintele tale indulcite de harul neincetatei rugaciuni au adunat multi frati in chiliile dimprejur, dornici a se impartasi din izvorul curat al invataturilor tale si impreuna cu tine sa cante: Aliluia!

Icos 6

Indemnat de binecuvantatul Macarie al Corintului, te nevoiai, Cuvioase Nicodim, sa daruiesti tuturor prin traduceri si talcuiri preainfrumusetate scrierile Sfintilor, ca pe niste izvoare ale Vietii celei vesnice. Iar mistuit de dumnezeiasca ravna pentru Biserica lui Hristos, te-ai aratat carmaci de Sus luminat al Sfintei Corabii a mantuirii.

Bucura-te, far al Bisericii si mare povatuitor al crestinatatii
Bucura-te, ravna apostolica pentru unirea cu Hristos ce sterge pacatul
Bucura-te, cantaret iscusit al maririi Maicii lui Dumnezeu
Bucura-te, doctor de suflete si calauza spre marturisirea curata
Bucura-te, evlavie pentru canoanele Bisericii cele dezlegatoare de patimi
Bucura-te, in­­­­vatatorule al durerii lucratoare a pocaintei
Bucura-te, ca ai aratat ca aceasta te face monah, chiar si in lume fiind
Bucura-te, cuvant cu putere, ce smulgi relele radacini ale pacatului
Bucura-te, trezvitoare aducere-aminte de chipurile cuielor lui
Bucura-te, sadire in inima a pomilor de rai ai virtutilor
Bucura-te, simtire a nevredniciei proprii ce te rasadesti in iubirea Sfintei Treimi
Bucura-te, pazire cu toata fiinta a frumusetii recastigate a Chipului lui Dumnezeu
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 7

Cu cuvantul viu al harului aprindeai in inimi ravna dupa indreptarea vietii prin pocainta, catre mai deasa impartasire cu Trupul si Sangele lui Hristos, spre tamaduire, luminare si sfintire, spre indreptare, intarire si paza de diavoleasca lucrare, spre indraznirea si dragostea cea catre Domnul, inmultirea faptei celei bune si desavarsirii, spre plinirea poruncilor si impartasirea cu Sfantul Duh, nu spre judecata si osanda, ci intru odihna si bucuria Sfintei Treimi, cantand: Aliluia!

Icos 7

Multe neintelegeri si rastalmaciri, multe acuze, calomnii si chiar condamnari s-au abatut asupra ta cand impreuna cu Mitropolitul Macarie al Corintului ai publicat cartea despre deasa impartasire. Insa de sus intarit, si crucea ti-ai purtat neparasind locul virtutii, si ca o gura a Cuvantului, Biserica o ai luminat cu marturisirea evlaviei si credintei tale celei drepte, pentru care cu bucurie iti cantam:

Bucura-te, navod care scoti din marea uitarii margaritarele Sfintei Traditii
Bucura-te, cereasca si infricosata chemare la Cina de Taina a Imparatiei
Bucura-te, chemare intarita pe marturiile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor si Parintilor
Bucura-te, calauza spre Izvorul vietii celei vesnice
Bucura-te, sfanta indemnare spre paharul mantuirii si cereasca hrana
Bucura-te, iubire de vrajmasi indelung rabdatoare ce birui raul cu binele
Bucura-te, viata si marturisire aparate de insasi Sfanta Comunitate a Athosului
Bucura-te, hranitor al dogmelor Bisericii de catre ea numit
Bucura-te, aparator al binecuvantatului obicei al vechilor crestini
Bucura-te, ca insusi Patriarhul Grigorie al V-lea a primit marturisirea ta in privinta Sfintei Impartasanii
Bucura-te, nevointa a innoirii duhovnicesti incununata de Hristos
Bucura-te, ravna a plamadirii Bisericii in Trupul lui Hristos
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 8

Prin mahnirea si amaraciunea incercarilor ca printr-un foc lamuritor trecand, mai tare straluceau pe chipul tau pacea si iubirea lui Hristos. Atat erai de viteaz in isihie, incat acolo unde privegheai si scriai, demonii susoteau in afara usii chiliei si tu scriai fara sa te infricosezi, iar uneori radeai chiar de fetele lor pamantii, netulburat cantand: Aliluia!

Icos 8

Rusinand cursele vrajmasilor vazuti si nevazuti, harul lui Dumnezeu lucra in tine spre desavarsire prin neputintele trupului. Iar tu, ca pe un altar de inchinare rastignit, nu incetai a liturghisi iubirea lui Hristos.

Bucura-te, om mare in lumea cea mica
Bucura-te, straja neadormita a dreptei socoteli
Bucura-te, uitare de cele firesti intru daruirea duhovniceasca
Bucura-te, iubire de patimire pentru Hristos
Bucura-te, rabdare a suferintei ce te umpli de mirul mangaierii dumnezeiesti
Bucura-te, liman de mangaiere si vindecare a celor raniti de pacate
Bucura-te, povatuitorul monahilor in ingereasca slujire
Bucura-te, dar si mirenilor chemare la duhovniceasca prefacere
Bucura-te, hranire a poporului insetat dupa Cuvantul lui Dumnezeu
Bucura-te, inima intru care Insusi Duhul se roaga cu negraite suspine
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 9

Sub jugul otoman, multi credinciosi plateau cu viata marturisirea lor, iar tu, Sfinte Nicodim, neincetat te rugai sa nu piara in focul urgiei credinta crestinilor. Pe cei ce slabeau cu duhul ii intareai, pe cei cazuti care se pocaiau ii pregateai pentru martiriu, celor biruitori le alcatuiai slujbe de pururea pomenire, iar Biserica stralucea de slava Crucii si Invierii lui Hristos: Aliluia!

Icos 9

Luminat de Sfantul Duh aratai ca Pronia dumnezeiasca binevoia intru noii martiri spre slava Bisericii Ortodoxe si innoirea dreptei credinte, dar si spre mustrarea celor de alte credinte, ce vor ramane fara cuvant de aparare in Ziua Judecatii. Apoi celor robiti pilda de rabdare, ba chiar indrazneala si indemn spre a-i imita cu fapta pentru toti crestinii siliti dupa imprejurari la martiriu si mai cu seama cati au ajuns sa lepede credinta ortodoxa.

Bucura-te, chip ingeresc ce gatesti calea Domnului
Bucura-te, cuvant ce intorci inimile spre Chipul lui Hristos
Bucura-te, doctor de suflete si povatuitor de mucenici
Bucura-te, adanc al smereniei ce izbavesti din iadul deznadejdii
Bucura-te, povatuitor Sfantului Mucenic Constantin din Hydra
Bucura-te, ca cel ce trecuse la islam, desavarsit s-a pocait de lepadarea sa
Bucura-te, ca s-a hotarat sa si-o retracteze public, infruntand moartea
Bucura-te, ca cinci luni l-ai pregatit la Iviron pentru martiriu
Bucura-te, neobosita cautare a oii ratacite
Bucura-te, ca si dintre musulmani se converteau si patimeau pentru Hristos
Bucura-te, pana a Duhului Sfant, zugravind vietile Noilor Martiri
Bucura-te, stalp de foc al Bisericii, ce unesti pamantul cu cerul
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 10

Cine ar putea spune minunile savarsite prin tine de Cuvantul dumnezeiesc, Sfinte Nicodim? Caci intru slabiciuni din ce in ce mai mari sporeai in duhovniceasca slujire, liturghisind in raiul smereniei si ascultarii voia lui Dumnezeu, prin care scara noua catre cer intinzi celor ce canta: Aliluia!

Icos 10

Cu neclintita blandete si dragoste ti-ai pecetluit pana in sfarsit marturisirea dreptei credinte, chemand pe cei ce pe nedrept te acuzau sa inlocuiasca ura cu iubirea, pentru ca ostenelile ascetice si dragostea fata de Hristos sa nu fie zadarnice.

Bucura-te, micsorare de sine intru preamarirea lui Dumnezeu
Bucura-te, slujire pe crucea bolilor si neputintei
Bucura-te, slujire pe crucea acuzelor si calomniilor
Bucura-te, purtare a Crucii la hotarul dintre viata si moarte
Bucura-te, privire intarita de Duhul in Cartea Vietii
Bucura-te, smerenie, carte a Cuvantului ipostatic
Bucura-te, cuvant mantuitor, icoana de vesnica inchinare
Bucura-te, vedere de icoana, ce nasti cuvintele vii ale harului
Bucura-te, tresaltare a inimii sub lucrarea Duhului Sfant
Bucura-te, praznuire prin rugaciunea lui Iisus a Intruparii dumnezeiesti
Bucura-te, negraita simtire a harului Botezului la primirea Sfintelor Taine
Bucura-te, netalcuita bucurie intru pomenirea Sfintei Fecioare si tuturor Sfintilor
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 11

Toate ceasurile zilei si ale noptii le inchinai acestor doua lucrari: fie ca sa explici vreun inteles al dumnezeiestii Scripturi, fie ca sa-ti pleci capul in partea stanga a pieptului, sa-ti cobori mintea in inima si sa strigi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma !”. Si desi doreai sa petreci neincetat in dumnezeiasca rugaciune a mintii, neobosit slujeai pe cei ce veneau sa te vada si sa fie mangaiati, cantand impreuna cu ei: Aliluia!

Icos 11

Spre sfarsit, de o mare neputinta coplesit, adeseori te rugai lui Dumnezeu sa te primeasca la Dansul. Asa intre viata si moarte ai ajuns la Karyes, si aproape paralizat te-ai pregatit de infricosata trecere in Vesnicie, prin Marturisire generala, Maslu si zilnica Impartasire cu Preacuratele Taine. Iar din pricina oboselii, nu mai puteai spune cu mintea rugaciunea lui Iisus, ci mai intai cu glas tare, iar apoi doar cu starea nemiscata de inchinare.

Bucura-te, stalp ce calauzesti pe noul Israel spre evlavie
Bucura-te, nor racoritor celor incinsi in cuptorul pacatelor
Bucura-te, insetare dupa vederea fata catre fata a lui Hristos
Bucura-te, nevointa peste fire in via Lui tainica
Bucura-te, rugaciune pentru plinirea de Sus a ostenelii iubirii
Bucura-te, imbratisare ultima a moastelor Sfintilor Macarie al Corintului si Partenie
Bucura-te, sarutare a moastelor Parintilor duhovnicesti in nadejdea Invierii
Bucura-te, chemare cu umilinta a rugaciunilor lor mijlocitoare
Bucura-te, inainte-pasire prin credinta in odihna Domnului
Bucura-te, icoana vie a lui Hristos rastignit
Bucura-te, sfintenie, ce nu incetezi a purta valul smereniei
Bucura-te, fericita vedere a nevredniciei proprii, ce poti purta stralucirea dumnezeirii
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 12

Privegheat fiind toata noaptea de catre frati, in ceasul al saselea, dupa intrebarea lor, le-ai vestit grabnicul tau sfarsit si rugandu-i sa te impartaseasca ai primit Preacuratele Taine. Dupa putin te-au gasit cu mainile incruci­­sate si picioarele intinse si te-au intrebat: „Invatatorule, ce faci ? Te linistesti ?” „Pe Hristos L-am varat inlauntrul meu”, ai raspuns, „si cum nu ma voi linisti?”: Aliluia!

Icos 12

Pana astazi, in chilia iconarilor Skurtei se pastreaza ca o binecuvantare pentru lume sfantul tau craniu. Iar noi, din adancul patimilor alergam catre razele invataturilor si rugaciunilor tale, prin care pururea ne mangai, ca un ucenic iubit al lui Hristos.

Bucura-te, indoita nepatimire si desavarsitoare ascultare
Bucura-te, atotvirtuoasa smerenie si multumitoare rabdare
Bucura-te, discernamant cu dumnezeiasca scanteiere
Bucura-te, de Dumnezeu imitatoare indurare
Bucura-te, milostenie mantuitoare de suflete
Bucura-te, rugaciune necontenita si zdrobita cainta
Bucura-te, adevarata marturisire si neinvinuitoare constiinta
Bucura-te, patimire a Iubirii indumnezeitoare a Sfintei Treimi
Bucura-te, patimire cu Hristos si pentru Hristos spre care ingerii doresc sa se plece
Bucura-te, chip invaluit de stralucirea frumusetii dumnezeiesti
Bucura-te, neobosit zugrav al Chipului Maicii Domnului si vietuirii monahicesti
Bucura-te, chemare insa si a mirenilor in rugul aprins al isihiei
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 13

Ca un vestitor inflacarat al Sfintei Treimi si aparator al cerestilor dogme, ravnitor al Sfintelor Scripturi si Traditii te-ai aratat, Cuvioase Nicodim, spre impartasirea lumii de viata cea dumnezeiasca. Pentru aceasta, smereniei Maicii Domnului urmand, te-ai facut partas bucuriei vesnicei uniri cu Hristos, pe Care roaga-L, Sfinte, sa o dobandim si noi nevrednicii, cei ce cu umilinta strigam: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi Icosul 1 si Condacul 1.

Notă: Acest Imn-Acatist a fost alcătuit și diortosit de Cuviosul Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

 

 

Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul (12 iulie)

paisie-aghioritul-eleni-dadi-detaliu

Dupa obisnuitul inceput, se zic:
CONDACELE SI ICOASELE

Condacul 1:

Să-l lăudăm toţi credincioşii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Icosul 1:

Dumnezeu a rânduit ca să te naşti, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulţime nenumărată de sfinţi. Cărora şi tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei şi neobosit povăţuindu-ne spre pocăinţă. Pentru care te şi lăudăm, cu întreagă bucurie, aşa:
Bucură-te, că te-ai făcut urmaş ales al tuturor sfinţilor capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă şi mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcoreşti lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învăţătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputinţele, scârbele şi durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care eşti reazem neclintit pentru cei ce vor să câştige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veşnicele lăcaşuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 2-lea:

Ales ai fost din pântecele maicii tale, Cuvioase, ca să te dăruieşti lui Dumnezeu cu totul şi astfel să ajungi vas ales al Lui, spre mântuirea şi povăţuirea tuturor celor ce au nădăjduit în tine. Pentru o binecuvântare ca aceasta Îi cântăm cu toţii, Celui ce a lucrat prin tine minuni şi îndurări mari, cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Semnul harului lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ta, Părinte, a fost botezul pe care l-ai primit din mâinile Sfântului lui Dumnezeu, Arsenie. Că acesta văzând cu duhul darurile tale cele multe, încă din fragedă pruncie te-a binecuvântat spre a-i fi lui urmaş şi a-i purta numele. Te fericim, aşadar, cu nevrednicie, zicând:
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul;
Bucură-te, că el a proorocit cele ce aveau să fie cu tine;
Bucură-te, că s-a bucurat duhul lui văzând aşa rod ales ieşind din turma cea păstorită de el;
Bucură-te, că pentru aceasta ţi-a purtat de grijă neîncetat, câtă vreme a fost în viaţa aceasta pământească;
Bucură-te, că nici după ce s-a mutat în cereştile locaşuri nu te-a lăsat, ci mai vârtos a mijlocit pentru tine;
Bucură-te, că şi tu l-ai cinstit după cuviinţă, socotindu-l cu evlavie ca fiind Părintele tău în Hristos;
Bucură-te, că te-ai ostenit fără zăbavă spre preaslăvirea lui, adunând mărturii despre viaţa sa cea minunată;
Bucură-te, că Sfântul lui Dumnezeu te-a binecuvântat să descoperi moaştele lui cele slăvite, care s-au făcut pricină de nenumărate vindecări;
Bucură-te, că trupul lui cel cinstit cu mare dragoste l-ai aşezat în obştea întemeiată de tine la Suroti;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 3-lea:

După ce părinţii tăi au ajuns în pământul Koniţei, Cuvioase, mutându-se în Grecia din pricina prigoanei turcilor celor tirani, ai început a urca cu jertfelnicie pe scara dumnezeiască a desăvârşirii. Că încă din copilărie te-ai dovedit a fi o lumină pentru toţi cei din jur, care văzând darurile tale cele alese, slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Povăţuit de pilda părinţilor tăi, te-ai nevoit de mic cu râvnă aprinsă spre dragostea lui Hristos, arătând fapte de om desăvârşit. Că urmând mamei tale celei binecuvântate, îndată ai început să posteşti cu asprime şi să te rogi neîncetat, pustnic fiind cu trăirea, însă copil cu vârsta. Minunându-ne noi de bărbăţia sufletului tău, îţi cântăm cu bucurie, aşa:
Bucură-te, că încă tânăr fiind, te-ai lepădat cu totul de poftele trecătoare ale acestei lumi;
Bucură-te, că prin post desăvârşit ţi-ai păzit nestricată cununa fecioriei;
Bucură-te, că vârsta nu te-a oprit a te deprinde cu rugăciunea neîncetată în singurătate;
Bucură-te, că în loc să te desfeţi cu jocuri copilăreşti, te desfătai petrecând mereu cu Hristos şi cu sfinţii Săi;
Bucură-te, că pentru aceasta fugeai de prietenia celor care te îndepărtau de la dragostea ta cea înflăcărată;
Bucură-te, că nu doar în lucrurile din afară te-ai nevoit, ci şi sufletul ţi l-ai împodobit cu toată virtutea;
Bucură-te, că ai urmat bunătăţii şi smereniei mamei tale celei binecuvântate;
Bucură-te, că ea ţi-a fost nesmintită pildă de dragoste şi de jertfire deplină de sine;
Bucură-te, că ne uimim cu toţii de vitejia cu care ai început a purta lupta cea bună;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 4-lea:

În război fiind chemat pentru a-ţi apăra ţara de cei fără de Dumnezeu, Părinte, ai strălucit prin vitejia ta cea fără margini. Că întru totul lepădându-te de iubirea de sine, căutai mereu să fii acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i scăpa pe cei ce luptau împreună cu tine. Iar ei văzând aceasta, Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru aşa un sprijin, zicând cu toţii: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ai folosit războiul, Cuvioase, ca prilej de sfinţire, că neîncetat ai sporit în dragoste mai presus de patimă, punându-ţi sufletul pentru prietenii tăi. Şi astfel ai câştigat cununi nepieritoare de la Cel ce se face răsplată însutită a toată jertfa, de la Hristos Dumnezeu. Aceasta înţelegând-o şi noi, ne grăbim a-ţi aduce, spre laudă, unele ca acestea:
Bucură-te, că în luptă ai fost chip minunat de întreagă jertfire de sine;
Bucură-te, că ţi-ai dispreţuit până la capăt viaţa aceasta pământească, câştigând-o astfel pe cea cerească;
Bucură-te, că nu ai lepădat chipul evlaviei nici în vâltoarea cea cumplită a primejdiilor;
Bucură-te, că prin mărimea ta de suflet te-ai făcut lumină spre sfinţire şi celor din jur;
Bucură-te, că ajutai cu timp şi fără timp pe toţi cei ce se aflau în nevoi şi-n necazuri;
Bucură-te, că ai biruit desăvârşit frica cea omenească înarmându-te cu bărbăţie de fier;
Bucură-te, că războindu-te împotriva duşmanilor ţării, în ascuns luptai şi împotriva vrăjmaşilor sufletului tău;
Bucură-te, că deşi vroiai să mori tu în locul prietenilor tăi, Dumnezeu te-a păzit ca pe un preaiubit al Său;
Bucură-te, că şi nouă ne arăţi, prin tăria cea minunată a sufletului tău, calea spre desăvârşire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 5-lea:

Cu râvnă aprinsă ai lepădat lumea, Părinte, şi te-ai închinat lui Hristos în întregime, alăturându-te obştii monahilor, care pururea se luptă pentru a-şi birui firea. Şi în scurtă vreme te-ai făcut înger în trup, întru toate îmbrăcându-te în Cel Căruia şi noi Îi cântăm cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Te-ai retras în pustia cea minunată a Sinaiului pentru a-I sluji Stăpânului Hristos, Cuvioase, şi biruind poftele lumii, ai ajuns bărbat desăvârşit, strălucind în toată virtutea şi arzând de dragoste adevărată pentru Dumnezeu, Care prin tine a pogorât asupra noastră mila Sa cea bogată. Pentru aceasta şi noi, cu slabe puteri, îţi mulţumim zicând:
Bucură-te, bărbat îngeresc, că toate poftele lumii le-ai socotit deşertăciune;
Bucură-te, că vreme de trei ani te-ai nevoit în pustia cea aspră a Sinaiului;
Bucură-te, că neştiut de nimeni ai trăit într-o peşteră ascunsă, îndurând arşiţa şi gerul;
Bucură-te, că acolo ai luptat până la sânge împotriva a toată patima;
Bucură-te, că prin smerenia ta cea adâncă, ai biruit desăvârşit pe dracii cei vicleni;
Bucură-te, că te-ai curăţat de toată stricăciunea păcatului, ajungând lumină a lui Hristos;
Bucură-te, că ai început a te ruga cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume;
Bucură-te, că văzând jertfa ta cea peste putere, Dumnezeu te-a umplut de daruri mai presus de fire;
Bucură-te, că în peştera ta cea strâmtă te-ai învrednicit de nenumărate descoperiri ale harului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 6-lea:

După ce în Sinai te-ai luptat în bun chip, Părinte, ai fost chemat de Maica Domnului în Grădina ei cea pământească, în Sfântul Munte Athos, cel ce este floarea şi lumina Ortodoxiei. Şi înainte-văzând tu că acela va fi locul desăvârşirii tale, i-ai mulţumit Preasfintei Împărătese pentru acoperământul ei cel minunat, cu care pururea păzeşte întreaga lume de răutatea necazurilor; iar Fiului ei I-ai cântat, cu bucurie, dulcea cântare: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Ajungând în Sfântul Munte şi fiind purtat în multe locuri de harul lui Dumnezeu, ai urcat mereu pe scara sfinţeniei, Cuvioase, culegând de peste tot, ca o albină înţeleaptă, nectarul duhovnicesc cel mai dulce. Iar mai apoi ai ajuns fiu al Părintelui Tihon, stareţ purtător-de-Duh şi plin de toată virtutea, pe care l-ai urmat în deplină ascultare. Pentru aceasta îţi cântăm şi noi, cu glasuri neputincioase, aşa:
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a rânduit preaslăvirea în Muntele cel binecuvântat al Athosului;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a dat în grija Preacuratei Maicii Sale, care te-a ocrotit ca pe un fiu al ei;
Bucură-te, că umbrit de Duhul Sfânt ai colindat întregul Munte, căutând Părinţi cu viaţă sfântă;
Bucură-te, că te-ai minunat de rugăciunile neîncetate ale lor, prin care Dumnezeu trimite mila Sa asupra lumii;
Bucură-te, că te-ai nevoit să le scrii şi viaţa, spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor;
Bucură-te, că apoi ai ajuns ucenic al Cuviosului Părinte Tihon, cel desăvârşit în sfinţenie;
Bucură-te, că pe acesta l-ai slujit cu dragoste neţărmurită, în toate încredinţându-te povăţuirii lui celei înţelepte;
Bucură-te, că pentru ascultarea ta cea până la capăt, Dumnezeu ţi-a dăruit şi ţie harul ce se sălăşluia în Părintele tău;
Bucură-te, că după moartea sa, Cuviosul Tihon ţi-a descoperit că se va ruga mereu pentru tine;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!


Condacul al 7-lea:

Întru deplină dragoste desăvârşindu-te, te-ai făcut unealtă a lui Dumnezeu, Carele a început a lucra prin tine cu putere multă. Că te-a făcut un mângâietor al tuturor celor necăjiţi şi un povăţuitor al celor întunecaţi de păcate. Îi mulţumim lui Dumnezeu, Părinte, pentru că te-a dăruit nouă pe tine spre mântuirea noastră, cântându-I cu toţii: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”, a zis Mântuitorul lumii cu glas nemincinos. Că şi întru tine, Părinte, cuvântul Lui s-a împlinit cu întreagă putere. Iar pentru aceasta te lăudăm şi noi, zicând:
Bucură-te, cel ce ai învăţat lumea prin cărţi luminate de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce prin cuvinte cu mult folos sufletesc ai risipit neştiinţa vremurilor noastre;
Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, care ai vestit tuturor bucuria pocăinţei;
Bucură-te, proorocule minunat, care ne-ai arătat că trăim vremurile sfârşitului;
Bucură-te, tămăduitorule milostiv al bolilor celor cu neputinţă de vindecat;
Bucură-te, îngrijitorule preaales al celor cu sufletul apăsat de necazuri;
Bucură-te, untdelemn dumnezeiesc, care ai curăţat toate rănile noastre;
Bucură-te, pace de sus, care ai împăcat nenumărate familii destrămate;
Bucură-te, povăţuitorule iscusit, că ai îndepărtat de la oameni toate cursele diavolului;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 8-lea:

Văzând lupta cea înfricoşătoare pe care o duce vrăjmaşul mântuirii împotriva familiei celei binecuvântate de Dumnezeu, te-ai încins cu arma cuvântului, învăţându-i pe soţi că pentru a putea câştiga liniştea caselor lor, trebuie să aibă răbdare şi îndelungă-răbdare, şi jertfire de sine cu dragoste. Îl slăvim pe Dumnezeu neîncetat, Cuvioase, pentru că te-a trimis să ne arăţi calea cea dreaptă, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Daţi-mi mame creştine şi vă voi da sfinţi care să schimbe lumea”, a spus dumnezeiescul Gură de Aur. Iar tu, pătruns fiind de acest adevăr, te-ai ostenit cu timp şi fără timp, prin rugăciuni şi îndemnuri, să le arăţi soţilor celor credincioşi că pacea familiei este roadă a Duhului Sfânt, şi că trebuie să lupte pentru ea cu străduinţă şi înţelepciune. Pentru că te-ai nevoit ca să aduci vindecare familiilor noastre celor atât de crunt lovite de ispite, îţi mulţumim cu toţii, zicând:
Bucură-te, mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu pentru bunaînţelegere a celor căsătoriţi;
Bucură-te, că pe soţii cei binecredincioşi i-ai povăţuit să trăiască în înfrânare şi sfinţenie;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai învăţat să-şi poarte neputinţele unul altuia, cu dragoste şi cu mărime de suflet;
Bucură-te, că părinţilor le-ai arătat că prin rugăciune harul lui Dumnezeu se pogoară asupra întregii familii, aducând bucurie şi pace;
Bucură-te, că ai luptat împotriva tuturor păcatelor, văzând că prin ele vine destrămarea căsniciei;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrător aprig al înspăimântătoarei ucideri de prunci;
Bucură-te, că mamelor celor credincioase le-ai spus că prin pilda vieţii lor îşi pot face copiii sfinţi;
Bucură-te, că tinerilor le-ai arătat că prin ascultare câştigă milă de la Dumnezeu şi viaţă liniştită;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai îndemnat să dobândească binecuvântarea părinţilor, prin care vine şi binecuvântarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 9-lea:

Pe cel ce în chip minunat a tămăduit bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, prin rugăciunile lui cele făcute din adâncul inimii, pe Paisie, mijlocitorul nostru, să-l lăudăm noi toţi cu bucurie. Iar lui Dumnezeu, cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm cu mulţumire, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Vindecător a toată boala te-ai făcut, Părinte, prin darul de care te-a învrednicit Dumnezeu. Că arzând de dragoste şi de milă pentru oamenii ce se chinuiau în dureri, te-ai rugat cu jertfire de sine pentru izbăvirea lor, învăţându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate. Te fericim într-un glas, noi credincioşii, zicând:
Bucură-te, armă preatare împotriva bolii celei înfricoşătoare a cancerului;
Bucură-te, neobositule îngrijitor al celor ce se chinuiesc în dureri cumplite;
Bucură-te, izvor de vindecare în care se răcoresc toţi cei răniţi sufleteşte;
Bucură-te, izgonitorule de demoni, că ai zdrobit cu smerenia ta toată viclenia şi asuprirea diavolului;
Bucură-te, preamilostive părinte, că n-ai îndurat să-i vezi pe oameni sfârşindu-se sub greutatea chinurilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că pentru aceasta toate scârbele şi bolile noastre le-ai luat asupra ta;
Bucură-te, că te-ai rugat cu mărime de suflet ca Dumnezeu să-ţi trimită ţie neputinţele noastre;
Bucură-te, că ne-ai învăţat că toate necazurile vin prin depărtarea de Dumnezeu şi de poruncile Sale;
Bucură-te, cel ce ne-ai arătat că negrăită este răsplata celor ce-şi duc boala cu răbdare, aducând slavă lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 10-lea:

Domnul şi Mântuitorul lumii a făgăduit mare răsplată celor ce se vor osteni în bun chip spre desăvârşirea altora. Iar tu, Cuvioase, deşi călugăr simplu şi neînvăţat în cele lumeşti, ai fost înţelepţit de Însuşi Duhul Domnului ca să povăţuieşti mii de oameni pe calea mântuirii. Iar pentru aceştia te rogi până acum lui Dumnezeu, Căruia şi noi Îi cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Pentru întreaga ta virtute, Dumnezeu te-a împodobit cu daruri mai presus de fire, pe care tu le-ai folosit spre slava Lui şi spre folosul oamenilor. Că te-ai făcut părintele a mulţimi nenumărate de credincioşi, care luptaţi fiind de ispitele cele cumplite ale vremurilor noastre, căutau la tine ca la un liman dumnezeiesc. Iar pentru aceasta, te rugăm să ne primeşti şi pe noi în rândul fiilor tăi duhovniceşti, şi să ne îngădui să-ţi cântăm, cu mulţumire, aşa:
Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni să lupte cu gândurile cele rele sădite în minte de vrăjmaşul mântuirii noastre;
Bucură-te, că strălucind de darul deosebirii duhurilor, fiilor tăi le arătai îndată dacă gândurile lor sunt de la Dumnezeu sau de la diavol;
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu cunoşteai adâncul inimilor oamenilor;
Bucură-te, că având deplină înţelepciune, ai zădărnicit toate cursele cele meşteşugite ale celui viclean;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai întors la pocăinţă adevărată prin dragostea ta cea nefăţarnică;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrare înţeleaptă a celor îndărătnici şi mândri;
Bucură-te, că ai fost mângâiere blândă a celor deznădăjduiţi şi covârşiţi de ispite;
Bucură-te, că ai plâns neîncetat pentru toţi cei ce vedeau în tine nemincinoasă nădejde de mântuire;
Bucură-te, că la Judecată o să-I spui lui Dumnezeu, cu dulce bucurie: „Iată, eu şi fii pe care i-ai dat mie!”;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 11-lea:

Ajungând călugăr desăvârşit, Părinte, şi plin fiind de harul lui Dumnezeu, te-ai făcut nădejde tare pentru sufletele nemângâiate ale celor ce vroiau să se închine lui Hristos în întregime. Iar pentru darurile tale, toţi vedeau în tine un îndrumător luminat de Duhul Sfânt. Pentru aceasta Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce turma Sa nu a lipsit-o de păstori cu viaţă sfântă, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Ai întemeiat la Suroti o mănăstire de maici, unde fiicele tale cele mai sporite puteau să se dăruiască Mirelui Hristos cu dragoste deplină. Iar mai apoi le-ai povăţuit spre desăvârşire, ca un părinte mult iubitor şi îndelung răbdător, prin sfaturile tale cele preaminunate, care ne sunt şi nouă îndrumare nemincinoasă. Te binecuvântăm cu toţii pentru aceasta, zicând:
Bucură-te, că ai ctitorit Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut liman de mântuire pentru sufletele cele însetate de Hristos;
Bucură-te, că te-ai străduit cu timp şi fără timp a le face pe maici mirese desăvârşite ale Domnului nostru;
Bucură-te, că le-ai învăţat călugăria cea adevărată, care înseamnă lepădare de lume şi de poftele ei;
Bucură-te, că neîncetat te-ai străduit să le aprinzi râvna spre nevoinţa cea binecuvântată;
Bucură-te, că le-ai călăuzit spre mărturisirea cât mai deasă a păcatelor, prin carea se strică întru totul lucrările diavolului;
Bucură-te, că povăţuirile tale au căzut pe pământ roditor şi au răcorit lumea întreagă;
Bucură-te, că ai luptat cu putere împotriva duhului lumesc care vatămă cumplit viaţa de mănăstire;
Bucură-te, că prin vitejia şi dragostea ta te-ai făcut tuturor călugărilor pildă de biruinţă duhovnicească;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 12-lea:

Mare a fost harul lui Dumnezeu care s-a revărsat peste tine, Cuvioase, şi mari şi milele Lui, că pentru multa ta jertfă, Cel Atotbun te-a învrednicit de descoperiri minunate şi de bucurii mai presus de fire. Ne bucurăm şi noi văzând răsplata pe care Dumnezeu o dă sfinţilor Săi, şi rugându-L să ne facă şi pe noi părtaşi ei, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Ai gustat, Părinte, încă de aici din bucuriile raiului, cele gătite de Mult-milostivul Dumnezeu tuturor celor ce slujesc Lui cu dragoste. Că deşi au fost mari luptele pe care vrăjmaşul cel viclean le-a dus cu tine, cu mult mai mari au fost mângâierile prin care Dumnezeu te-a întărit în virtute. Pentru aceasta, întru smerită laudă, îţi cântăm:
Bucură-te, lumină preadulce prin care Hristos străluceşte lumii întregi;
Bucură-te, flacără minunată, care ne aprinzi şi pe noi de dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai făcut sălaş deplin al harului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că acesta a născut în tine toate roadele sfinţeniei;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a copleşit cu darurile Sale cele mai presus de fire;
Bucură-te, că ai gustat din lumina cea necreată şi pururea fiitoare;
Bucură-te, că ai trăit cu Sfinţii ca şi cu nişte prieteni apropiaţi;
Bucură-te, că Maica Preabună a Domnului nostru ţi s-a arătat pentru a te întări în necazuri;
Bucură-te, minune negrăită, că te-ai învrednicit a vorbi cu Însuşi Hristos, Stăpânul şi Dumnezeul nostru;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 13-lea:

Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască”, grăit-ai, Părinte, luminat fiind de Duhul Sfânt. Că ne-ai vestit nouă, celor întunecaţi, că vremurile sunt spre plinire şi că cei ce acum se luptă cu vitejie ca să-şi câştige mântuirea, au plată de mucenic. Pentru aceasta, Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce cu milă şi-a cercetat poporul, trimiţând pe Sfântul Său spre luminarea noastră, şi Îi cântăm Preabunului Stăpân, în glas de bucurie, cântarea: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.
Şi iarăşi Icosul 1: Dumnezeu a rânduit… şi Condacul 1: Să-l lăudăm…

Apoi această

Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul

Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.
Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne izbăveşti de toate greutăţile. Deci miluieşte-ne, Părinte, pentru dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, şi nu ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.
Tu, care nu ai obosit a ne povăţui spre mântuire şi a ne purta neputinţele câtă vreme ai fost aici cu noi, înţelepţeşte-ne şi acum ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le ţese neîncetat în jurul nostru, şi cu care vrea să ne piardă sufletele pentru veşnicie. Luminează-ne ca să putem cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru noi, şi roagă-te Stăpânului ca să ne dea putere să o împlinim cu mulţumire.
Tu, care ne-ai fost o pildă nesmintită de vitejie şi de jertfire de sine, întăreşte-ne şi pe noi ca să putem să-ţi urmăm în virtute, pentru a câştiga cununa cea nepieritoare, de care şi tu te-ai învrednicit cu prisosinţă.
Aşa, Părinte, nu ne lepăda pe noi, cei ce neîncetat Îl mâniem pe Îndelung-răbdătorul nostru Dumnezeu, ci stai cu îndrăzneală înaintea tronului Aceluia, mijlocind pentru noi cu lacrimi, ca Dumnezeu să ne dea, pentru tine, scumpa mântuire. Şi astfel, mulţumindu-ţi din adâncul inimii pentru toate câte le-ai făcut pentru noi, şi încă le mai faci, să-I mulţumim şi Dumnezeului nostru preabun, cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Biserica Mihai Viteazul

Foto: Icoană a Cuviosului Paisie Aghioritul, Iconar Eleni Dadi (detaliu)

Update: Acatistul Sfântului Paisie Aghioritul (audio):
https://youtu.be/pHnHY2EvAmY

Acatistul Cuviosului Siluan Athonitul (24 sept.)

Sf-Siluan

După începutul obișnuit:

Condac 1:

Ție, alesule nevoitor al Domnului și îngere pământesc, Preacuvioase Părinte Siluane, acum cu bucurie cântare de laudă îți aducem! În veghe neîncetată, în postire și în smerenie fiindu-le părinților athoniți prea-ales urmaș, prin însetarea după Dumnezeu și dragostea cea arzătoare către El, har îmbelșugat ai agonisit sufletului tău și următor făcându-te lui Hristos, Cel ce S-a răstignit, pentru toți oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc în iad, pentru cei vii și pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de această dragoste a ta, căci în groapa greșalelor aflându-ne, cerem solirea ta înaintea lui Dumnezeu și cu străpungere strigăm: Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Icos 1:

Făcătorul îngerilor și Domnul Puterilor încă din pântecele maicii tale te-a ales pe tine și după cuvântul Psalmistului: „inima adâncă” ți-a dăruit, Părinte Siluane, pentru a încăpea în ea ca într-o cămară prea-aleasă, neîncăputul nume al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, ca prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu să urmezi vieții îngerești. Pentru acestea, lăudând minunatele tale fapte și ostenelile pământești, cu sfială te chemăm:
Bucură-te, rod al curăției din părinți binecinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai iubit a părinților tăi cucernicie din tot sufletul tău;
Bucură-te, că prin înfrânare și iubire de Dumnezeu să te asemeni lor ai voit;
Bucură-te, că din pruncie căutându-ți bucuria în Dumnezeu, minunat te-ai înțelepțit;
Bucură-te, că inima ta să cunoască și să se supună voii lui Dumnezeu mereu a căutat;
Bucură-te, că spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai însetat;
Bucură-te, că de Cuvântul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ți-ai îndulcit din tinerețe;
Bucură-te, floare înmiresmată cu fapte de credință de o nepieritoare frumusețe;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 2:

Văzându-te pe tine Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu afundat în prăpastia pierzării, pe când dulceața păcatului ca un șarpe rău mirositor pătrundea în sanul tinereții tale, ca o maică îndurerată te-a chemat în chip minunat: „Fiule, mă doare să te vad spurcându-te cu fapte păcătoase” și pricepând tu, Preacuvioase Părinte, milostivirea ei, șarpele păcatului cu bărbătească înțelepciune l-ai izgonit, biruindu-l prin pocăință, smerenie și rugăciune, iar Mântuitorului Iubitor de oameni cântare de mulțumire I-ai adus pentru Preacurata Sa Maică, pururea strigând: Aliluia!

Icos 2:

Dumnezeiasca înțelepciune te-a umbrit, când glasul Maicii Domnului te-ai învrednicit a-l asculta, alesule al lui Dumnezeu, Siluane, și harul Sfântului Duh a umplut inima ta. Prin lucrarea acestuia, ca o căprioară din laț scăpând, către grădina Maicii Domnului – Muntele Athos – ai năzuit, fugind de deșertăciunea lumească, căci te-ai lipit de Dumnezeu ca un fiu iubitor. Drept aceea, văzând minunata bunăvoire a Stăpânei lumii față de tine, cu umilință îți cântam:
Bucură-te, că din întunericul păcatului la lumina adevărului lui Hristos de însăși Preacurata ai fost chemat;
Bucură-te, că ai fost ales să fii lucrător credincios al grădinii ei pământești, în chip minunat;
Bucură-te, viță dulce a pământului rusesc care în Muntele Athos îmbelșugat ai rodit;
Bucură-te, conștiință neadormită, că prin smerită rugăciune, boldul păcatului l-ai tocit;
Bucură-te, că în Sfânta Mănăstire Pantelimon, lui Dumnezeu în chip îngeresc ai slujit;
Bucură-te, că prin nevoință, post și isihie pe dușmanul ce luptă împotriva ta desăvârșit l-ai plecat;
Bucură-te, că toate măiestriile diavolului prin smerenie le-ai surpat;
Bucură-te, că tânjind după Dumnezeu, credința curată în chip slăvit ai dobândit;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 3:

Cu adevărat, de Dumnezeu iubitorule Părinte Siluane, te-a apărat puterea Celui Preaînalt când duhul iadului și al morții te-a năpădit și sufletul tău îl învifora cu momeli pierzătoare și tu, cu totul istovit, cugetai că Dumnezeu este de neînduplecat; dar Domnul cel Iubitor de oameni îndată te-a cercetat prin lumina cea negrăită a Taborului și cu focul harului Sfântului Apostol Pavel o nouă naștere ai primit, cu frică și bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Având bogăția harului, cu duhul la ceruri ai fost înălțat și acolo cuvinte de negrăit cu adevărat ai ascultat. Bucuria ta cine o va povesti, Preacuvioase Siluane? Căci te-ai umplut de dragostea cea negrăită a lui Dumnezeu când, fiind în afară de cele ale lumii, întru vederea duhovnicească a negrăitei frumuseți dumnezeiești, te-ai învrednicit a vedea Fața lui Hristos-Dumnezeu Cel fără-de-măsură iubitor și iertator a toate. Iar noi, minunându-ne de negrăita vedere a lui Dumnezeu, îți cântăm:
Bucură-te, că întru credință nevoindu-te, de cercetarea și mângâierea lui Hristos te-ai învrednicit;
Bucură-te, că ai fost vrednic să vezi cu ochii tăi frumusețea slavei Sale de negrăit;
Bucură-te, că în Ceruri la preaminunată frumusețe prin Sfântul Duh ai fost înălțat;
Bucură-te, că acolo din darurile harului Sfântului Duh Mângâietor te-ai adăpat;
Bucură-te, că de frumusețea de nedescris a Raiului te-ai împărtășit;
Bucură-te, că fiind iubit de Dumnezeu, de darurile frumuseții cerești ai fost copleșit;
Bucură-te, că același har cu lacrimi ai cerut de la Dumnezeu pentru neamurile omenești;
Bucură-te, că spre zorii vieții veșnice ca o strajă pururea veghetoare ne trezești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 4:

Furtună de aspre ispite a trimis asupra ta diavolul cel ucigaș de oameni care dintru început a căutat să piardă sufletele drepților; dar tu, Părinte Siluane, povățuind fiind de Domnul Iisus Hristos să-ți ții mintea în iad și să nu deznădăjduiești, cu darul Duhului Sfânt, prin neîntreruptă veghe și smerenie ai preîntâmpinat uneltirile vrăjmașului desăvârșind biruindu-l; iar el, rușinat fiind de tine, silit a fost a mărturisi că întru totul este mincinos. Și asa, sufletul tău din cursa neprietenului ca o porumbiță blândă a fost izbăvit de Dumnezeu, căruia neîncetat I-ai cântat: Aliluia!

Icos 4:

Auzind despre tine că în chip minunat ai fost chemat de la deșertăciunea lumească spre nevoința călugărească și prin harul lui Dumnezeu rod bun ai făcut, Cuvioase, nu numai călugări tineri, dar și cei vârstnici, mult încercați în nevoințe, către tine alergau și ca de miere îndulcindu-se de faptele și cuvintele tale, viața cea îngerească au urmat și Domnului s-au asemănat. Iar noi, cu smerită cugetare văzându-te împodobit, cu bucurie îți strigăm:
Bucură-te, că izvor nesecat de smerită cugetare și înfrânare în Domnul ai devenit;
Bucură-te, că în Muntele Sfânt ai fost ca un crin bine mirositor și neveștejit;
Bucură-te, că în nevoința ta jugul cel bun al lui Hristos cu dragoste l-ai purtat;
Bucură-te, că mintea, inima și voința în Dumnezeu prin rugăciune necontenit ți-ai întărit;
Bucură-te, că plin de râvnă, curăția trupească și sufletească ți-ai păzit;
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată la înălțimea nepătimirii ai urcat;
Bucură-te, că pravila Sfinților Părinți cu sârguință ai urmat;
Bucură-te, că despre iubirea lui Dumnezeu și cereasca Patrie neostenit ne-ai grăit;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 5:

Ca pe o stea călăuzitoare și de minte luminătoare ți-a dăruit Domnul Harul cel Dumnezeiesc, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, întărindu-te prin aceasta în nevoința cea mântuitoare ca odinioară pe Proorocul Ilie la Pârâul Horeb și hrănindu-te în chip minunat din necheltuitele comori ale Sfântului Duh. Și așa, arzând de iubire pentru iubitorul de oameni Dumnezeu, din tinerețe și până la bătrânețe priveghind și din straja dimineții până în noapte pentru întreaga lume rugându-te, ca o alăută dulce cântătoare, neîncetat I-ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Văzându-te pe tine, Preacuvioase Părinte Siluane, întru nevoința cea bună căutând dragostea lui Dumnezeu cum caută pruncul laptele mamei sale și către mângâierea Lui cu dor mare tânjind și cu lacrimi strigând: „Ia aminte, suflete al meu, la dragostea lui Dumnezeu și încălzește-te, o inimă a mea”, și încă „Cine-mi va da mie o astfel de ardere, ca să nu cunosc odihna nici ziua, nici noaptea; de dragostea lui Dumnezeu?” Ne cutremurăm cu inima și ne umilim cu sufletul în fața unei asemenea iubiri către Dumnezeu cel Atotîndurat și cu străpungere îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că dreptatea lui Dumnezeu, ca pe o miere mult îndulcitoare, pururea ai cerut;
Bucură-te, că în dragostea de Domnul cu îngerii te-ai întrecut;
Bucură-te, că din inimă, ca dintr-o candelă a rugăciunii curate, flacăra focului lăuntric spre Domnul ți-ai suit;
Bucură-te, că cele de sus și cele de jos cu frumusețea evlaviei tale îngerești le-ai împodobit;
Bucură-te, că inima ta s-a asemănat cu văpaia rugului nemistuit;
Bucură-te, că precum Moise pentru poporul ales, tu pentru toți oamenii înalți mâinile către Dumnezeu;
Bucură-te, că în toată vremea ai dorit judecățile Domnului și îndreptările Sale le-ai căutat cu tot sufletul tău;
Bucură-te, că fără încetare ai strigat: „Mântuiește Doamne, poporul tău și binecuvântează moștenirea Ta!”;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 6:

Propovăduitor neîncetat al isihiei te-ai arătat, cel ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, când Domnul cel Iubitor de oameni, încercându-ți dragostea, te-a lipsit de cercetarea Preasfântului Duh. Pentru aceasta, înțelegând că ai pierdut harul, precum odinioară Adam când se tânguia de pierderea Raiului, L-ai chemat cu inima mâhnită și cu lacrimi: „Doamne, Tu mai înainte m-ai cercetat și m-ai învrednicit de Sfântul Tău Duh și sufletul meu Te-a iubit, dar acum sufletul meu tânjește după Tine”; și în acest chip tânguindu-te, dar nădăjduind în mila lui Dumnezeu, Îi strigai: Aliluia!

Icos 6:

Strălucit-ai, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, ca un nou văzător al Tainelor, căci prin smerenie și rugăciune cu lacrimi harul Sfântului Duh ai dobândit și de negrăită dragoste inima ți s-a umplut. Și gustând tu și înțelegând puterea harului, cu îndrăznirea lui Ilie ai strigat: „Doamne! Nu numai mie, ci întregii lumi dăruiește să cunoască dragostea Ta și să se mântuiască!”. Drept aceea, avându-te pe tine rugător neadormit înaintea lui Dumnezeu, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că cerul ai deschis când împreună cu Domnul te răstigneai rugându-te pentru cei morți, pentru cei vii și pentru cei ce pe lume încă nu au venit;
Bucură-te, că prin această dragoste Împărăția Cerurilor ai dobândit;
Bucură-te, că adevărata întrupare a credinței curate și a nerăutății te-ai arătat;
Bucură-te, că ai dobândit iertare de la Hristos pentru cei apropiați ție, căzuți în păcat;
Bucură-te, lucrător neadormit în grădina Maicii Domnului, care pe cei istoviți în nevoințe îi întărește;
Bucură-te, dulce alăută a Muntelui Athos, care despre viața cea viitoare vestește;
Bucură-te, visterie a darurilor Sfântului Duh și al Preabinecuvântatei Egumene ascultător slujitor;
Bucură-te, cu cei bineplăcuți lui Dumnezeu credincios împreună-nevoitor;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 7:

Voind Iubitorul de oameni Dumnezeu să arate în tine o nouă faclie a harului, Cuvioase Părinte Siluane, ca pe o ramură de măslin cu rădăcină în pământul rusesc al pustiului Athosului te-a răsădit și cu harul Sfântului Duh te-a înrourat, mult roditor făcându-te: ca prin faptele și cuvintele tale, ca printr-un untdelemn de viață-dătător, spre curăție și înfrânare, cucernicie și iubire de frați pe toți i-ai povățuit – iar ei, uniți fiind prin legătura dragostei, supunând cele mai rele prin cele mai bune, cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Ca pe un nou împreună nevoitor cu pustnicii, povățuitor și dascăl monahilor și mirenilor te-a arătat pe tine Domnul, Preacuvioase Siluane. Căci tu, încă pe când trăiai în lume, pe un oarecare soldat a cărui femeie se lăsase ademenită de căderea în păcat și, pentru aceasta, el spre mânie se înverșunase, l-ai învățat iertarea lui Hristos și astfel, familia lor – mică biserică – de destrămare o ai izbăvit; pe monahii căzuți în întristare la dobândirea păcii sufletești i-ai chemat și frica Domnului învățându-i, la pocăință i-ai adus; și astfel pe toți i-ai pregătit să devină locuitori ai Raiului. Iar noi, știindu-te pe tine că te îngrijești de mântuirea tuturor, cu dragoste îți cântăm, după cuviința datorată:
Bucură-te, că în căutarea lui Hristos împreună cu iubitorii vieții pusnicești te-ai nevoit;
Bucură-te, râvnitorule trăitor al iubirii frățesti și pentru toți fierbinte rugător;
Bucură-te, că pe calea vieții, în dureri și în necazuri, ești celor ce te cheamă credincios însoțitor;
Bucură-te, că celor aflați în boli, întristări și mâhniri sufletești le ești nefățarnic slujitor;
Bucură-te, vestitorule al dragostei lui Dumnezeu, care prin cuvântul tău blând la împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele pe toți i-ai chemat;
Bucură-te, că mărturisind că bun este Domnul, sufletele slăbănogite de păcate cu nădejdea iertării le-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Credinciosule nevoitor care mântuirea pentru toți oamenii cu lacrimi o mijlocești;
Bucură-te, că având mintea în iad pentru toți păcătoșii nepocăiți îndurare dorești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 8:

Minune negrăită ți-a descoperit Domnul, Preacuvioase Părinte Siluane, când starețul-duhovnic Avraam ți-a arătat chipul Său strălucind de nedescris și astfel, prin minunata schimbare te-a învățat curat a cinsti Taina Pocăinței; iar noi, văzându-te pe tine că ți-ai încredințat voia duhovnicescului părinte ca Domnul Însuși, tăindu-ți prin smerenie și pocăință voirile cele rele, învățăm a ne încredința voii lui Dumnezeu celei descoperite prin slujitorii Bisericii lui Hristos și prin aceasta, înainte de ieșirea noastră din trup, de mânia lui Dumnezeu și de Judecata ce va să vină ferindu-ne, cântăm lui Dumnezeu întreit: Aliluia!

Icos 8:

Din toată inima și cu tot sufletul cerând, smerenia lui Hristos ai dobândit, preaminunate și bineplăcut lui Dumnezeu Părinte, și cu Cel iubit pentru lume împreună te răstigneai, cu lacrimi rugându-te: „O, Preadulce Iisuse! Tu ai făcut ca sufletul meu să Te iubească pe Tine și să-l iubesc pe aproapele meu. Dăruiește-mi să vars lacrimi pentru lumea întreagă, pentru ca toți oamenii să te cunoască pe Tine și să moștenească pacea ta și să vadă lumina Feței Tale”. Iar noi, cei ce în păcate ne-am cheltuit viața, dobândind mântuire cu rugăciunile tale, te fericim cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, că nevoindu-te neobosit în rugăciunea pentru oameni pe Preaputernica Maică Ocrotitoare ai urmat;
Bucură-te, că precum odinioară Ieremia plângea pentru popor, și tu în Sfântul Munte în lacrimi l-ai înrourat;
Bucură-te, preaminunate nevoitor al Athosului, care pentru întreaga lume ai cerut mântuire ca pentru sufletul tău;
Bucură-te, părinte iubitor de fii, care cu lacrimi pentru toți cei ce pier în păcate mijlocești înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, bucuria și minunarea îngerilor, care ești iubit și bineplăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, strălucire luminoasă în pustiul athonit și oglindire curată a sfințeniei neamului tău;
Bucură-te, că prin smerenie și ascultare ai arătat lumii chipul frumuseții îngerești în trupul tău pământesc;
Bucură-te, că prin căldura rugăciunii tale vrei să ne faci pe noi cămară a Duhului Dumnezeiesc;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 9:

Toate cetele îngerești și mulțimea nevoitorilor s-au minunat de smerenia și de iubirea ta de oameni, Părinte Siluane, că săvârșindu-ți ascultarea ca econom, preasmeritului Iosif în Egipt te-ai asemuit când nu numai de ceata Sfinților împreună viețuitori, dar și de ostenitorii din lume care lucrau în mănăstire, ca de niște copii a lui Dumnezeu te-ai îngrijit. Pentru aceasta lui Dumnezeu Celui ce iubește întreaga zidire, ai strigat: „Doamne, trimite Duhul Tău cel Sfânt și mângâie sufletele întristate ale acestor oameni necăjiți”. Și în orice fiind ai arătat frumusețea smeritei cugetări cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult grăitori nu pot descrie puterea dragostei tale, preaminunate Părinte Siluane, că tu cu lacrimi ai însetat a stinge orice vrăjmășie și neorânduială între oameni i-ai împăcat pe toți cu Dumnezeu, strigând Stăpânului lumii: „Doamne, cu Tine însetez să fiu și Ție pentru întreaga omenire mă rog, ca toți să fie mântuiți!” și pe oameni învățându-i: „Fiilor, rugați-vă pentru vrăjmași, că ei sunt frații voștri și viața voastră, iar dușmanul lumii acesteia numai diavolul este”. Și prin acestea fiind și noi călăuziți la iubirea de Dumnezeu, de frați și de vrăjmași, îți cântăm:
Bucură-te, că prin iubirea pentru vrăjmași lui Hristos pe Golgota te-ai asemănat;
Bucură-te, că ridicându-ți mâinile la rugăciune pentru vrăjmașii tăi, cu sufletul și cu inima pe Cel ce S-a răstignit pentru noi L-ai urmat;
Bucură-te, ca de cei apropiati te-ai ingrijit si de frumusetea isihiei harice nu te-ai lipsit;
Bucură-te, că iubindu-i pe cei de aproape ai tăi, puterea neîncetată a rugăciunii ai dobândit;
Bucură-te, că prin post și rugăciune săgeata celui viclean ai frânt până în sfârșit;
Bucură-te, că răutățile și măiestriile diavolului să le biruim ne-ai învățat;
Bucură-te, că la moara lui Hristos trupul prin muncă ți-ai istovit și inimii spre desfătare rugăciunea ca pe o pâine Sfințită i-ai dat;
Bucură-te, că pe lucrătorii grădinii Împărătesei Cerești i-ai hrănit din belșug cu pâinea Preasfântului Nume;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 10:

Mântuirea sufletului căutând și dorind alipirea de Hristos, din pământul părinților tăi ai plecat smerit la Sfântul Munte, unde petrecând în înfrânare și isihie ai dobândit frumusețea cea întocmai cu a îngerilor, prin sârguință și iubire de oameni. Și astfel într-o binecuvântată dimineață, când ceilalți viețuitori athoniți înălțau Ziditorului cântări, bun sfârșit ai dobândit și sufletul cel hrănit cu dătătorul-de-viață Trup și Sange al Domnului I-ai încredințat în mâinile Lui cele dumnezeiești, ca împreună cu toți Sfinții pururea să-I cânți Cuvântului celui fără de început și Dumnezeu, al Cărui Nume în tine s-a Sfințit: Aliluia!

Icos 10:

Împăratului Ceresc, pe Care Îl preamăresc heruvimii și serafimii și cetele Sfinților, I-ai slujit fără odihnă prin viața, credința și dragostea ta, Preacuvioase; iar acum ca un crin binemirositor stai înaintea scaunului Preasfintei Treimi împreună cu toți aleșii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Fii, așadar, Preacuvioase, mijlocitor plin de osârdie înaintea lui Dumnezeu pentru pacea și bunăstarea lumii, iar pentru Sfânta Biserică solie de necurmată rugăciune și cald ocrotitor, ca izbăvindu-ne din nevoi, cu mulțumire să-ți cântăm:
Bucură-te, înger în trup din pământul rusesc, care în chip preaales în Sfântul Munte te-ai nevoit;
Bucură-te, că pentru pământul părinților tăi Tronul lui Dumnezeu ai fost solitor neobosit;
Bucură-te, îndrăznire iubitoare și fierbinte rugător pentru toți cei ce-L caută pe Dumnezeu cu bunăcredință;
Bucură-te, grabnic ocrotitor al monahilor din grădina athonită și a celor ce te urmează în nevoință;
Bucură-te, ca fără cârtire încercările vietii de obste si durerile trupului tău le-ai purtat;
Bucură-te, că sufletul tău curățit cu lacrimi de pocăință Celui Curat l-ai încredințat;
Bucură-te, lucrător credincios al viei lui Hristos, în Muntele Sionului de Domnul ai fost chemat;
Bucură-te, că acolo împreună prăznuind cu Sfinții și îngerii, cu slavă și cinste te-ai încununat;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 11:

Cântare de laudă aducem ție, celui ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, Părinte Siluane, că arzând de dragoste către Domnul – care de mântuirea lumii a însetat și cu smerenia Sa pe diavol l-a biruit – L-ai urmat cu credință, și pustia Athosului cu rugăciune curată bine o ai înmiresmat, arătându-ne și nouă chipul vieții îngerești împodobit cu darurile cele mult-roditoare ale Sfântului Duh. Și așa, în Sfântul Munte ca în Rai viețuind, pe vrăjmaș l-ai rușinat și sufletul tău Împărăția Cerească a agonisit, iar pe noi ne-ai povățuit prin dragoste să ne alipim de Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 11:

În vremurile noastre Domnul te-a arătat lumii întregi, Preacuvioase Părinte, purtător al Duhului Sfânt și al Luminii celei dătătoare de lumină, atât în viață, cât și după moartea ta, privind la tine, cel luminat cu frumusețea nevoințelor pământești și ca un heruvim împreună rugător cu cetele cerești, de nădejdea mântuirii să ne încredințăm, vieții celei drepte cu toată osârdia să urmăm, voia noastră s-o lepădam și cu bucurie iubirii lui Dumnezeu să ne supunem, ca să se întărească și în trupurile și sufletele noastre proslăvirea Iubitorului de oameni Dumnezeu și cu dragoste să-ți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că ne-ai întărit pe noi în dragoste de Dumnezeu prin pilda vieții tale celei curate și nevoitoare;
Bucură-te, că plin de ardoare ai dat în vileag pe cei fără de lege și ne-ai învățat să păstrăm tainele și predaniile credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, că prin viețuirea ta cea pustnicească, lui Petru Athonitul te-ai sârguit să-i semeni în post și isihie;
Bucură-te, că Avvei Atanasie cu credință i-ai urmat prin grija pentru viețuirea monahilor în curăție;
Bucură-te, nou luminător al credinței, că în zilele noastre „Calea cea Adevărată” către Domnul ai arătat;
Bucură-te, că de neîmpuținarea harului Sfântului Duh în Biserica Ortodoxă tuturor le dai mărturie în chip minunat;
Bucură-te, că înaintea Scaunului Slavei stai ca un rob credincios al Mântuitorului;
Bucură-te, că acolo ceri pentru noi sfârșit creștinesc și răspuns bun la Înfricoșata Judecată a Lui;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 12:

Încă fiind tu pe pământ, Preacuvioase, ca în ceruri, unde totul viază și se mișcă întru bucuria Sfântului Duh, Hristos, Dumnezeul nostru, a revărsat peste tine puterea negrăită a harului, ca astfel luminat să înalți rugăciuni pentru întreaga lume împreună cu ceața nevoitorilor athoniți și cu toți Sfinții. Iar noi cunoscând acestea, te rugăm: îndreaptă, Preacuvioase Părinte, fierbinte rugăciune către Domnul ca să se milostivească și Sfânta Sa Biserică s-o întărească în veci spre mântuirea noastră, pe iubitorii de isihie să-i apere și să le dea tărie ca pururea să preamărească Numele lui Dumnezeu, ca împreună cu cetele îngerești să cântăm și noi: Aliluia!

Icos 12:

Cântând slăvită pomenirea ta, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, după vrednicie fericim durerile și ostenelile tale, ca în priveghere și post împreună cu toți aleșii Maicii Domnului, cu osârdie te-ai nevoit. Cine oare vă numără ostenelile voastre și suspinările din rugăciunile cu lacrimi înălțate pentru lume? Că prin ele pururea întoarceți mânia Domnului cea din pricina păcatelor noastre întru milostivire, ca prin iubirea Sa de oameni să păzească Sfânta Biserică de pustiire până la sfârșitul veacului după cuvântul făgăduit. Iar noi cunoscând acestea și mulțumindu-ți pentru mijlocire și ocrotire cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că povățuirea cea prin Duhul Sfânt plin de sârguință ai urmat;
Bucură-te, că Hristos – Puterea și Înțelepciunea lui Dumnezeu – ochilor tăi trupești S-a arătat;
Bucură-te, smerit nevoitor a lui Hristos, bucuria și lauda Maicii Domnului în fața tuturor celor cerești și pământești;
Bucură-te, neadormitule rugător pentru lume, că mângâiere și nădejde pentru mântuire ne ești;
Bucură-te, moștenitor al Împărăției lui Hristos, care prin nevointa ta Muntele Athos ai împodobit;
Bucură-te, împreună lucrător al nădejdii noastre de mântuire, că ne-ai luminat calea către Dumnezeu și pe cale ne-ai întărit;
Bucură-te, trâmbiță aurită, că împreună cu toți sfinții și îngerii slava lui Dumnezeu o vestești;
Bucură-te, că primind de la Domnul cununa biruinței nu ne uiți în rugăciunile tale pe noi, cei pământești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 13:

O, preaminunate nevoitor al lui Hristos, Siluane, odrasla binecuvântată a pământului rusesc, slava și podoaba iubitorilor de isihie din Sfântul Munte, primește și de la noi această nevrednică rugăciune și cere de la Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce S-a răstignit pentru întreaga lume, să ne miluiască pe toți fii Săi, prin harul Sfântului Duh în unirea dragostei Sale să ne adune laolaltă și cu judecățile pe care le știe să ne aducă la Sine; iar prin rugăciunile tale să nu ne rușineze pe noi în ziua Judecății înaintea Feței slavei Sale, ci să ne învrednicească a-I cânta împreună cu toți Sfinții și îngerii cântarea de biruință: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul 1 și și Condacul 1. Si apoi Otpusul

Rugăciune către Sfântul Siluan Atonitul

O, Sfinte Siluane, cu lacrimile tale ai dobândit smerenia lui Hristos în Duhul Sfânt și dascăl al iubirii de vrăjmași ai devenit în acest veac plin de ură și de tulburare! O, dulce psaltire a pocăinței și alăută binecântătoare a Duhului Sfânt!
Noi, cei însuflețiți de viețuirea ta cea aleasă, ne plecăm genunchii în fața sfințeniei tale care rușinează pe cei ce nu mai cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Sa și îți mărturisim că inimile noastre suspină după liniștea ta, după dragostea ta de Dumnezeu, de oameni și de vrăjmași.
Mărturisim că avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, că mult suntem tulburați în această lume care ne învață să fim răi, iubitori de slava deșartă și orbi ai păcatului. Roagă-L, Părinte Sfinte, să ne dăruiască și nouă blândețea Sa, îndelungă – răbdare, tăcerea, înfrânarea și iubirea Lui cea dumnezeiască pentru toată făptura.

Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atâtea încercări duhovnicești întărit de Sfântul Duh, nu ne lăsa să fim înghițiți de marea lumii acesteia. Fii călăuza noastră, fii povățuitorul nostru, mijlocește pururea pentru noi ca să stingem văpaia patimilor, să biruim răul din inimile noastre și astfel să ne mântuim sufletele.

Așa, Cuvioase Părinte Siluane, podoaba călugărilor din Sfântul Munte al Athosului, cel care te-ai făcut pe tine lăcaș Sfintei Treimi, izbăvește pe cei ce cu credință săvârșesc prea cinstită pomenirea ta și pe cei ce sărută cu evlavie moaștele tale, spre slava Celui ce S-a proslăvit în tine și dăruiește prin tine tămăduire tuturor celor ce aleargă la ajutorul tău.
Văzând răutatea și nimicnicia noastră, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numărat pe Sfântul Siluan în ceata aleșilor Tăi, trimite-l nouă ca pe un adevărat Părinte, spre a ne povățui cum să trăim o viață cuviincioasă, o viață de nevoință și de rugăciune, ca să Te aflăm milostiv în ceasul morții și la Înfricoșătoarea Judecată. Amin.

Foto: Laurențiu Dumitru © Icoană a Cuviosului Siluan Athonitul

Acatistul Sfântului Antipa de la Calapodești (Athonitul) (audio / text)

Rugăciunile începătoare …
apoi
Condacul 1:

Ca pe o vistierie a nevoinţelor sihăstreşti, te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte Antipa; ca cel ce te-ai învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi împlinirea virtuţilor şi lucrarea rugăciunii celei curate, înstrăinându-te de patria şi neamul tău. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie îţi cântăm: Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Icos 1:

Din pruncie ai fost ales să fii sălaş al Duhului Sfânt, Care te-a întărit pururea în lucrarea faptelor bune şi în râvna către viaţa cea pustnicească, plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, zămislit în rugăciune;
Bucură-te, c-a ta mamă te-a născut fără suspine;
Bucură-te, floare rară, pe plaiuri moldoveneşti;
Bucură-te, că ieşit-ai din satul Calapodeşti;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinţi;
Bucură-te, că pruncia ţi-a fost cale către sfinţi;
Bucură-te, c-a Alexandru la botez ai fost numit;
Bucură-te, copil ager, luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce Domnul ţi-a pus sufletu-n lumină;
Bucură-te, că de Duhul, toată inima ţi-e plină;
Bucură-te, pustnic mare al întinselor cuprinderi;
Bucură-te, făclierul sfinţitoarelor deprinderi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 2-lea:

Auzind cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care trebuie să merg, că la Tine am ridicat sufletul meu”,ai plecat la Mănăstirea Neamţ, unde voiai să-ţi închini viaţa, slujind lui Hristos ; dar aici, după ce te-ai rugat la icoana Maicii Domnului, ai fost povăţuit să te îndrepţi către Mănăstirea Brazi din ţinutul Vrancei, ceea ce ai şi făcut, mulţumind şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Cu bucurie şi râvnă mare ai început, Sfinte Părinte, viaţa călugărească în Mănăstirea Brazi, unde ai căutat neîncetat să urmezi pravila Bisericii şi să te înduhovniceşti din viaţa părinţilor îmbunătăţiţi. Pentru aceasta, primeşte de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, că de tânăr ai plecat spre nevoinţă;
Bucură-te, că te mângâi din iubire şi credinţă;
Bucură-te, că la Brazi ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că Fecioara ţi-a fost ţie ocrotire;
Bucură-te, că dorit-ai sfânta viaţă îngerească;
Bucură-te, că-ntru tine Domnu’ a vrut să locuiască;
Bucură-te, că virtutea ai avut-o ca arvună;
Bucură-te, că vrăjmaşii n-au putut să te răpună;
Bucură-te, că în suflet ai purtat pe Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce cerul l-ai coborât pe pământ;
Bucură-te, că viaţa nu ţi-a fost decât o cruce;
Bucură-te şi primeşte lauda ce ţi-o aducem;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 3-lea:

După ani îndelungaţi petrecuţi în smerenie şi pocăinţă în obştea Mănăstirii Brazi, ai primit sfatul îmbunătăţitului Părinte Dimitrie ca să pleci în Muntele Sfânt al Athonului. Iar acesta, dăruindu-ţi binecuvântare, ai plecat să te nevoieşti în liniştea muntelui sfânt, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Puterea Celui Preaînalt pogorându-se peste tine, Părinte Antipa, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cunoscut între Părinţii Athonului, pentru care lucru îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, bun Părinte, plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că în suflet razele iubirii-ţi cresc;
Bucură-te, pustnic vrednic şi înger înaripat;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai ferit-o de păcat;
Bucură-te, floare rară udată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că avut-ai viaţă sfântă pe pământ;
Bucură-te, piatra-aleasă şi frumosul giuvaer;
Bucură-te, că din lacrimi ţi-ai gătit cunună-n cer;
Bucură-te, trandafirul cu petalele-n lumină;
Bucură-te, că virtutea îmbrăcat-ai ca o haină;
Bucură-te, că pustia ţi-a fost rai duhovnicesc;
Bucură-te, că înjuru-ţi flori mirositoare cresc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 4-lea:

Văzându-te pe tine vrăjmaşul, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, sporind în viaţa cea duhovnicească, îţi pregătea mulţime de ispite ca să te piardă; însă, după puţin timp, s-a ruşinat de statornicia ta în lucrarea virtuţilor, căci cântai lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Având permanent conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în fiinţa ta, Părinte Antipa, nu ţi-ai lipit inima de trecătoarele desfătări ale vieţii acesteia, făcându-te pildă bună celor ce vor să se mântuiască; pentru aceasta îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, că fiinţa ţi-o pătrunzi cu nepătrunsul;
Bucură-te, cel ce ruga ţi-ai împletit-o cu plânsul;
Bucură-te, pustnic mare cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că’mplinit-ai toate poruncile sfinte;
Bucură-te, pildă bună şi profet între profeţi;
Bucură-te, îndreptătorul tinerilor înţelepţi;
Bucură-te, că în noapte umpli cerul de cântare;
Bucură-te, viers de taină pe lăuntrică suflare;
Bucură-te, cel ce viaţa ţi-a fost Sfântă Liturghie;
Bucură-te, geană’nchisă peste-a văzului trezvie;
Bucură-te, auroră cu raze strălucitoare;
Bucură-te, că în Athos ai luminat ca un soare;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 5-lea:

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale munţilor, aşa şi sufletul tău dorea să se adape din izvoarele cele nesecate ale Harului întru linişte. Pentru aceea, te-ai depărtat în pustie pentru a petrece împreună cu îngerii şi a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

După o vreme ai fost nevoit să părăseşti sălaşele Athosului, Părinte, călătorind până în părţile Novgorodului, unde ai şi rămas până la sfârşitul vieţii tale pământeşti. Întâmpinând şi acolo ispite şi greutăţi, nu te-ai despărţit de dragostea Stăpânului Hristos, pentru care îţi aducem această pioasă cântare:
Bucură-te, că fiinţa ţi-a fost plină de Treime;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălţime;
Bucură-te, că pe diavol de ruşine l-ai umplut;
Bucură-te, că de-acesta toată viaţa ai fugit;
Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;
Bucură-te, că psalmii ţi-au fost pururea cântare;
Bucură-te, ochi lăuntric văzător prin orice gând;
Bucură-te, cel ce harul ţi-l împropriezi plângând;
Bucură-te, fericite, tu, preascump al nostru rod;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai dus-o în Novgorod;
Bucură-te, mândră floare a grădinii româneşti;
Bucură-te, că te-aşteaptă plaiurile strămoşeşti;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 6-lea:

De puterea Duhului Sfânt umbrit fiind, Sfinte, cu îndrăzneală te-ai ridicat împotriva începătoriilor şi stăpânitorilor răutăţilor celor din lume; şi, izgonind vicleşugurile lor, toate faptele tale cele bune le-ai săvârşit cântând Atotputernicului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Voind Preabunul Dumnezeu să arate lumii că nu în zadar se ostenesc toţi cei ce împlinesc voia Lui, a împodobit, aici pe pământ, pe Cuviosul Antipa cu smerita cugetare şi darul înainte-vederii, ca să se preamărească numele Lui între prietenii Săi, iar nouă, tărie să zicem:
Bucură-te, cel ce-n tine chipul Lui s-a împlinit;
Bucură-te, că Acela pe tine te-a preamărit;
Bucură-te, cel ce-n dar primeşti şi dărui;
Bucură-te, c-ai dat totul tuturor şi fiecărui;
Bucură-te, rugăciune răsucită pe mătănii;
Bucură-te, văzătorul de dumnezeieşti vedenii;
Bucură-te, cel ce-n taină glasul Domnului asculţi;
Bucură-te, că viaţa ţi-a fost plină de virtuţi;
Bucură-te, fântâna cea cu apă cristalină;
Bucură-te, focul sacru din a Duhului lumină;
Bucură-te, cel ce trupul cu rugăciune îl saturi;
Bucură-te, că Scriptura ţi-a fost pravilă şi sfaturi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 7-lea:

Nici frigul, nici aspra vieţuire, nici primejdiile ţinutului auster al Novgorodului îngheţat nu te-au despărţit de dragostea lui Hristos, Care ţi-a încălzit sufletul prin energia Duhului Sfânt, Preasfânta Treime te-a păzit în viaţa aceasta, ca să foloseşti multora şi să înveţi pe toţi a cânta: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Dumnezeu Cel negrăit şi necuprins de gând şi de cuvânt, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind, Cel care a iubit lumea atât de mult, încât pe Unul Născut Fiul Său L-a dat, ca lumea viaţă să aibă şi s-o aibă din belşug, te-a ales pe tine, Părinte Antipa, să-I slujeşti cu bună-cuviinţă. Drept aceea, numele tău, Sfinte, a rămas în memoria celor ce ţi-au urmărit viaţa ta îmbunătăţită, dar şi nouă, celor ce-ţi cântăm:
Bucură-te, cuvioase şi dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, paravanul vânturilor şi furtunii;
Bucură-te, fericite, uns cu mir dumnezeiesc;
Bucură-te, floare rară cu miros duhovnicesc;
Bucură-te, că prin tine am primit pace cerească;
Bucură-te, călăuză către viaţa îngerească;
Bucură-te, că departe ţi-ai întins apostolia;
Bucură-te, că şi-acolo n-ai uitat de România;
Bucură-te, că icoană fi-vei românilor, veşnic;
Bucură-te, frumuseţe şi străjerul lor puternic;
Bucură-te, că-n Moldova toată lumea te iubim;
Bucură-te, că acasă mănăstiri îţi construim;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 8-lea:

Voind Hristos să arate lumii că nu în zadar se ostenesc cei ce fac voia Lui aici, pe pământ, ci mare plată se găteşte lor întru împărăţia Cerurilor, a preamărit pe alesul Său, Antipa, la săvârşirea din viaţa aceasta cu aşezarea în ceata prietenilor Lui, cu care împreună cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Credinţa cea dreaptă păzind, calea săvârşind încărcat de fapte bune, când Bunul Dumnezeu a voit te-a chemat pe tine, Părinte Antipa, de la cele vremelnice la cele nepieritoare, primind cununa cea neveştejită a slavei Lui. Pentru aceasta, îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, cel ce-n pace lumea o ai părăsit;
Bucură-te, că în ceruri Hristos-Domnul te-a primit;
Bucură-te, că te bucuri, încetând a’ tale plângeri;
Bucură-te, împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, nume paşnic şi frumos, cu chip de avvă;
Bucură-te urcând trepte, fericit, din slavă’n slavă;
Bucură-te, că intrat-ai în timpul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că de haru-I te-ndulceşte mereu, mereu;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele de sfinţi;
Bucură-te, că şi nouă multă milă ne trimiţi;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitor;
Bucură-te, că la Domnul ne eşti pururi rugător;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 9-lea:

Trupul tău plin de mireasma ostenelilor a fost îngropat în Mănăstirea Valaam, alături de ale acelor cuvioşi părinţi nevoitori, iar sufletul tău sălăşluieşte pururea în locaşurile cereşti, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Nu după multă vreme trupul tău s-a dovedit a fi sălaş al Duhului Sfânt, Părinte Antipa. De aceea, cu evlavie sfintele tale oseminte au fost scoase şi puse cu cinste, ca o comoară de mult preţ, spre închinare credincioşilor. Iar vestea preamăririi tale de către Dumnezeu s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, dar mai curând în patria şi neamul tău din care ai plecat. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că de-a pururi vezi faţa Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în juru-ţi cresc mulţime de lumini;
Bucură-te, trup de slavă inundat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit pământ;
Bucură-te, podoabă scumpă care ceru’mpodobeşti;
Bucură-te, cămară-n care pururi cu Hristos vorbeşti;
Bucură-te, chip de înger, în văzduhul necuprins;
Bucură-te, rază sfântă, lumină şi foc nestins;
Bucură-te, că din slavă har pogoară să ne-adape;
Bucură-te ‘ndepărtare care, totuşi, eşti aproape;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 10-lea:

În ceata aleşilor Tăi ai aşezat pe Cuviosul Antipa, cel mult nevoitor. Căci acesta a ştiut pe pământ să preamărească numele Tău, iar în ceruri Te laudă neîncetat împreună cu îngerii, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Ca un zid tare împotriva ispitelor eşti pentru noi, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa; roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru neamul românesc, ca întru bucuria inimii să-ţi cântăm:
Bucură-te, stea cerească în lumina negrăită;
Bucură-te, că în ceruri voia ţi-a fost împlinită;
Bucură-te, ştiutorul neştiutelor mistere;
Bucură-te, dătătorul de ştiinţă şi putere;
Bucură-te, trandafirul înflorit pe veşnicie;
Bucură-te, sfeşnic sacru care-n alte zări învie;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine, Hristos milă ne trimite;
Bucură-te, lecuirea bolilor nevindecate;
Bucură-te, dătătorul de puteri şi sănătate;
Bucură-te, hrănitorul cel cu pâinea mântuirii;
Bucură-te, purtătorul de balsamul lecuirii;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 11-lea:

Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, Părinte Antipa, că luminezi toată Biserica Ortodoxă, de la o margine la alta, izvorând bună mireasmă şi revărsând tămăduiri celor ce cinstesc cu dragoste şi se închină sfintelor tale moaşte. Pentru aceasta, lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Îi cântăm împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Lăudăm nevoinţele tale, Cuvioase Părinte, cinstim sfintele tale moaşte, preamărim răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri şi te rugăm, cu osârdie, să ne ajuţi pe noi în vremea ispitelor şi necazurilor, care ne împresoară, ca să-ţi cântăm:
Bucură-te, că în lume te-a umbrit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creştinii se luminează;
Bucură-te, biruinţă, în a lumii osteneală;
Bucură-te, îndrăznire, în a noastră îndoială;
Bucură-te, vindecare bolilor nevindecate;
Bucură-te, că eşti baie spălătoare de păcate;
Bucură-te, cort de aur şi ancoră a nădejdii;
Bucură-te, apărare celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, mângâierea celor slabi de suferinţă;
Bucură-te, alinare celor ce vin cu credinţă;
Bucură-te, scară tare şi putere nevăzută;
Bucură-te, izbăvirea celor ce cad în ispită;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 12-lea:

Dăruieşte, Părinte, şi nouă din darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu, ca să putem birui uneltirile vrăjmaşilor, să mergem pe calea Adevărului şi a dreptăţii, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cel ce vezi pururea faţa Treimii Celei de o fiinţă şi nedespărţită, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, primeşte lauda şi cântarea noastră:
Bucură-te, păzitor al sihastrilor din munţi;
Bucură-te, zid de pace şi alesul între sfinţi;
Bucură-te, uşurinţă în a noastre mari necazuri;
Bucură-te, biruinţă şi-ajutor în negre ceasuri;
Bucură-te, saturarea celor care îţi cer hrană;
Bucură-te, încălzirea celor goi, fără de haină;
Bucură-te, cale bună şi podoaba fecioriei;
Bucură-te, crin de aur şi sadul cuvioşiei;
Bucură-te, scutul tare şi sabia nedreptăţii;
Bucură-te, purtătorul de lumină a libertăţii;
Bucură-te, far de taină celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, ajutorul celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 13-lea:

O, preaminunate Părinte Antipa, omul rugăciunii şi podoaba cuvioşilor, cel ce ai câştigat moştenirea veşnicelor bunătăţi, primeşte această cântare de laudă şi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, cere nouă iertare păcatelor şi izbăvire de chinurile veşnice, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Apoi icosul şi condacul întâi.

Vezi și Sfântul Antipa de la Calapodești (Athonitul), floarea înmiresmată a pustiei (10 ian.)

Sursă text: Site-ul oficial al Mănăstirii Calapodești

Cuv_Antipa_Calapodesti

Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş, Ocrotitorul Banatului (15 septembrie)

Acatistul Sf. Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş, Ocrotitorul Banatului
(15 septembrie)

După obişnuitul început se zic Condacele şi Icoasele

Condacul 1:

Apărător nebiruit şi neînfrânt, te pune înainte pe tine pământul Banatului, mulţumire aducându-ţi, ca cel ce prin tine din primejdii s-a mântuit. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-L să ne apere de toate nevoile, ca să cântăm ţie: bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Icosul 1:

Toţi dreptcredincioşii creştini cunoscând puterea credinţei tale şi mulţimea minunilor prin care, ridicându-te tu mai presus de firea lucrurilor, ai ruşinat pornirile cele fără de judecată ale agarenilor, asupra credinţei noastre celei drepte, din inimi pline de dragoste şi cu umilinţă îţi grăiesc ţie acestea:
Bucură-te, ierarhe al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, cel ce ai făcut să strălucească dreapta credinţă;
Bucură-te, scăparea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, ajutorul şi limanul celor necăjiţi;
Bucură-te, stâlp neclintit al strămoşeştii noastre credinţe;
Bucură-te, că ai arătat şi păgânilor puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai fost scut Bisericii tale;
Bucură-te, cel ce purtător de biruinţă asupra celor răi ai fost;
Bucură-te, făclie care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce ai arătat cunoştinţa dumnezeiască celor ce umblau întru întunericul neştiinţei;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe ai primit la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea:

Deşi nu avem destulă vrednicie şi pricepere noi păcătoşii să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale; ci pentru că din suflet curat şi din inimă umilită le spunem, primeşte Sfinte Iosife aceste mărturisiri de la noi, cei ce cântăm Celui ce ţi-a dat ţie putere: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Purtând numele nevinovatului Iosif care a scăpat de la pieire pe fraţii săi, ajungând el mai mare în ţara Egiptului, aşa şi tu te-ai făcut apărător şi pavază sfintei Biserici şi, după cum acela, cu puterea dată lui de la Dumnezeu de a cunoaşte cele viitoare, a aflat har înaintea feţei lui Faraon, aşa şi tu, prin puterea minunilor tale, ai dobândit linişte Bisericii şi turmei tale; pentru care noi lăudându-te, îţi grăim unele ca acestea:
Bucură-te, cel asemenea lui Ilie prin rugăciunile tale;
Bucură-te, ierarhe, pururea rugătorule;
Bucură-te, că rugăciunile tale au fost ascultate de Făcătorul lumii;
Bucură-te, că rugăciunile tale au fost împlinite de Ziditorul;
Bucură-te, căruia ţi s-au supus ploile şi focul;
Bucură-te, că te-ai milostivit spre toată durerea;
Bucură-te, că ai tămăduit toată rana;
Bucură-te, uşurătorule al celor ce nasc;
Bucură-te, tămăduitorule al celor slăbănogi;
Bucură-te, vindecatorule al celor ologi;
Bucură-te, că ai biruit iuţimea altora cu blândeţile tale;
Bucură-te, prin care Dumnezeu a binevoit spre pământul acesta;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea:

Împovăraţi fiind de multe ispite şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne noi, în tine ne punem nădejdea, sfinte, ajutorul şi mângâierea noastră. Fii dar mijlocitor al celor ce te rugăm, şi împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Locuitor făcându-te sfântului munte al Athosului şi petrecând înţelepţeşte viaţa ta întru cuvioşie, ai luat darul Duhului Sfânt, împodobindu-te cu veşmântul cel luminat al arhieriei, sfinţite nevoitorule Iosife, fiind păstor al turmei celei cuvântătoare din Mitropolia Banatului, pe care ai dus-o la păşune aleasă, prin pilda vieţii tale celei sfinte şi prin semnele pe care le-ai săvârşit, alesule al lui Dumnezeu, spre întărirea dreptei credinţe. Pentru aceasta îţi aducem cântare aşa:
Bucură-te, mitropolitule al Timişoarei;
Bucură-te, luminate ierarh al Banatului;
Bucură-te, lauda poporului nostru celui credincios;
Bucură-te, tămăduitorule al bolnavilor;
Bucură-te, că eşti rugător la Dumnezeu pentru cei cuprinşi de patimi;
Bucură-te, că din primejdii izbăveşti pe cei ce vin către tine;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese nemiluit;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că la orice întâmplare, fiind chemat, eşti grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor, acoperământul şi scăparea noastră;
Bucură-te, cel ce cu lumina minunilor tale ai îndreptat turma ta spre cele de sus;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea:

Mult-milostive Părinte, primeşte rugăciunea aceasta a noastră, a păcătoşilor, şi cu obişnuita ta bunătate şi milostivire mijloceşte către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare şi sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor şi cântă cu tine: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Astăzi, noi, nevrednicii, stând înaintea icoanei şi înaintea moaştelor tale, mărturisim minunile tale, pe care le-ai făcut, Sfinte Iosife, şi ne rugăm ţie: ascultă această puţină rugăciune a noastră şi întinde dreapta ta cea binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru a putea cu vrednicie să săvârşim o cântare ca aceasta:
Bucură-te, cel ce eşti împreună-slujitor cu îngerii;
Bucură-te, cel ce din pruncie între vieţuitorii sfântului munte te-ai numărat;
Bucură-te, cel ce ai luat din tinereţe îngerescul chip;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat până la bătrâneţe nevoitor asemănării cu Făcătorul;
Bucură-te, dar făcut de Dumnezeu pământului acestuia;
Bucură-te, slobozitorule din dureri al celor ce pătimesc;
Bucură-te, că ale tale minuni în tot Banatul s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu ai cruţat osteneală pentru a face bunătate;
Bucură-te, cel ce nu conteneşti a fi rugător pentru toţi cei ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;
Bucură-te, iubitorule al cuvioasei slujiri a Celui Preaînalt;
Bucură-te, lauda ierarhilor şi a cuvioşilor monahi;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea:

Auzit-am, Părinte Iosife minunile tale şi ne-am bucurat că Dumnezeu S-a milostivit în vremurile cele de demult şi spre Biserica noastră din părţile Banatului, trimiţându-i povăţuitor luminat şi părinte alinător de patimi trupeşti şi sufleteşti; pentru care noi acum, mulţumitori arătându-ne iubitorului de oameni Dumnezeu, împreună cu tine îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Dezlegat-ai limba fetei celei mute şi urechile ei le-ai deschis pentru a auzi cuvintele darului celui dumnezeiesc şi din chinuirea diavolească ai slobozit pe cea ţinută sub tirania vrăjmaşului. Pentru aceea, acum şi noi, păcătoşii şi nevrednicii, a căror limbă este folosită spre rău, ale căror urechi sunt închise pentru sfintele graiuri ale Scripturilor şi ale predaniilor, îndrăznind îţi aducem această cântare:
Bucură-te, tămăduitorul neputinţelor celor credincioşi;
Bucură-te, purtătorul darului minunatelor vindecări;
Bucură-te, alinătorul durerilor celor în suferinţă;
Bucură-te, mângâierea grabnică a celor bolnavi;
Bucură-te, reazemul cel neclintit al celor sănătoşi;
Bucură-te, cel ce eşti vistierie de tămăduire;
Bucură-te, prin care muţii grăiesc şi surzii aud;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni se întăresc slăbănogii;
Bucură-te, că au adus la tine pe paturi pe cei bolnavi, aşa cum îi puneau şi înaintea lui Petru apostolul;
Bucură-te, vindecătorul fără de plată al celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, cel din al cărui mormânt se revarsă tămăduiri;
Bucură-te, că nu ai lipsit de ajutorul tău nici pe cei necredincioşi;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 6-lea:

Sfinte Ierarhe Iosife, făcător de minuni te-ai arătat şi după trupeasca ta mutare de la noi, fiind pururea apărător al turmei tale; căci atunci când tâlhari nelegiuiţi au vrut să necinstească pe fecioarele care au alergat ca la un scut tare la mormântul tău, tu ai oprit spurcata lor îndrăzneală, pentru care fecioarele acelea, pline de spaimă şi de mirare, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Puterile cele fără de trup se minunează Părinte de credinţa ta cea tare în Dumnezeu, prin care rânduielile firii le-ai biruit. Apostolii şi ierarhii se laudă cu tine, nevoitorii spre desăvârşire, monahii te au pildă şi reazem strădaniilor lor, iar bolnavii şi neputincioşii spre tine au nădejde nedezminţită. Pentru aceasta, şi noi, cei ce cinstim cu laude pomenirea ta, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, că eşti împreună-locuitor cu îngerii;
Bucură-te, că aduci frică demonilor;
Bucură-te, că ai socotit a fi fără de preţ cele ale lumii acesteia;
Bucură-te, nevoitorule spre post şi omule al rugăciunii;
Bucură-te, următorule al apostolilor;
Bucură-te, păstorule al turmei tale;
Bucură-te, îndreptătorule al credinţei;
Bucură-te, vistierie a milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ne izbăveşti pe noi din necazuri, cu rugăciunile tale;
Bucură-te, împărţitorul bunătăţilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, bucuria şi veselia celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, că slăveşti pe Dumnezeu în ceruri cu îngerii;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea:

La sfânta mănăstire a Partoşului întâmpinându-te oarecând batrâni şi schilozi şi tot felul de neputincioşi, pentru ca prin atingerea şi umbrirea ta să dobândească vindecare, nădejdea lor nu a fost ruşinată, căci mulţime de vindecări ai făcut, sfinte. De care minunându-ne, Părinte Iosife, lui Dumnezeu, Celui ce ţi-a dat ţie darul acesta, îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năpraznică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului; pentru care auzi de la toţi:
Bucură-te, ierarhe, cel cu nume mare;
Bucură-te, părinte, ocrotitor al fiilor tăi;
Bucură-te, sfinte, alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, trăitorule după chipul celor bineplăcuţi lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinitorule al voii Tatălui din cer;
Bucură-te, următorule al iubirii de oameni a Fiului Său;
Bucură-te, cel sfinţit prin darurile Sfântului Duh;
Bucură-te, arătătorule al Sfintei Treimi;
Bucură-te, alinătorule al necazurilor;
Bucură-te, că ai biruit focul, aducând ploaie pe pământ;
Bucură-te, că ţi-ai pus sufletul pentru poporul tău;
Bucură-te, apărătorule al oraşului tău de scaun;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea:

Toţi dreptcredincioşii creştini având nădejde către tine, în orice împrejurare grea nu se vor ruşina, Părinte Iosife, tu fiind mare folositor tuturor. Pentru aceea, nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni de acum, ci ne izbăveşte din toate nevoile şi ne apără de toate necazurile care pentru păcatele noastre sunt asupra noastră; ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Aducându-ţi aminte de fraţii tăi şi ascultător făcându-te voii lui Dumnezeu, ai lăsat viaţa cea plină de duhovnicească dulceaţă a Athosului, pentru a veni iarăşi între ai tăi, ca să le fii povăţuitor şi îndrumător pe calea împlinirii sfintelor porunci ale Mântuitorului Hristos, strălucind prin faptele cele minunate, pe care lăudându-le, zicem acestea:
Bucură-te, sfinte al Banatului;
Bucură-te, lauda Timişoarei;
Bucură-te, cinstea Partoşului;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, secerătorule de bogată roadă;
Bucură-te, făcătorule de bine al tuturor;
Bucură-te, că ai primit cununa cea neveştejită a sfinţeniei;
Bucură-te, că prin credinţă ai putut face minuni;
Bucură-te, cel care prin minuni ai dat strălucire credinţei;
Bucură-te, că pentru slăvirea Ziditorului ai făcut minuni;
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit cei necredincioşi întocmai ca şi fiii tăi duhovniceşti;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea:

Cinstitorule de Dumnezeu şi dumnezeiescule Iosife, ascultă această rugăciune a noastră din ceasul de acum şi, prin rugăciunile tale cele sfinte şi de Dumnezeu primite, fereşte-ne de războaiele ce ne înspăimântă, precum ai izbăvit de foc cetatea ta de scaun, pentru ca şi noi, asemenea celor izbăviţi atunci, să aducem cântare: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Cu graiuri alese s-au împodobit cântările pe care Biserica, al cărei stâlp ai fost, le-a rânduit pentru cinstirea ta, sfinte, şi cu bucurie vin creştinii cei de acum la sfânta ta slujbă, ierarhe al strămoşilor lor; pentru care şi noi, împreună cu dânşii, aducem ţie aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, arhiereule, vas ales al darului Duhului Sfânt;
Bucură-te, comoară a legii celei străbune;
Bucură-te, laudă a ierarhilor şi a dascălilor;
Bucură-te, vestitorule al Evangheliei;
Bucură-te, prin care este preaslăvit Dumnezeu;
Bucură-te, mustrătorule al celor cu nechibzuite vorbe;
Bucură-te, cel ce ai ruşinat pe cei păcătoşi;
Bucură-te, cel ce ai smerit trufia răufăcătorilor;
Bucură-te, cel ce ai adus pe păcătoşi la pocăinţă;
Bucură-te, că pe tine te-au urmat toate satele când ai mers la mănăstire;
Bucură-te, că tu, mijlocind către Mântuitorul, ne mântuieşti de orice primejdie;
Bucură-te, nădejdea şi scăparea noastră;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea:

O, Preamilostive şi mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea rugăciunile robilor Tăi, ci ne ajută şi ne miluieşte cu marea Ta iubire de oameni, scăpându-ne de toate necazurile cu care ne cerţi pentru mulţimea păcatelor noastre şi ne ridică din căderi şi din nevoi, pentru rugăciunile Sfântului Iosif cel Nou, cu care dimpreună îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Asemenea sihaştrilor din pustiuri, te-ai rupt din dulceaţa amăgitoare a lumii acesteia, biruind puterea diavolului şi rupând tocmirile cele nedrepte prin care a fost stricată lumea prin păcatul strămoşilor, arătând tuturor că, prin nevinovăţie şi smerenie, firea poate fi adusă la starea cea dintâi. Drept aceea şi noi, lăudându-te, cântăm:
Bucură-te, că prin post şi rugăciune ai biruit pornirile firii celei căzute;
Bucură-te, că ai arătat blândeţea mai presus de răutate;
Bucură-te, că prin bunătatea ta cea mare ai făcut ascultătoare pe animalele cele necuvântătoare;
Bucură-te, îmblânzitorule al fiarelor sălbatice;
Bucură-te, că asemenea Mântuitorului ai dormit în timpul furtunii;
Bucură-te, că nu te-ai temut de furia valurilor Dunării;
Bucură-te, cel ce ai stins puterea mistuitoare a focului;
Bucură-te, cel ce ai făcut norii să verse ploaie pe pământ;
Bucură-te, că tu în mijlocul ploii ai rămas neudat;
Bucură-te, prin care s-au arătat străluciri de curcubeie;
Bucură-te, cel ce porţi pe mâna ta semnul luminos al patimilor Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel a cărui moarte au vestit-o clopotele pe care nu le-a tras mâna omenească;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea:

Creştinătăţii mare folositor te-ai arătat, cu învăţăturile, cu minunile şi cu chipul vieţuirii tale pline de sfinţenie. Pentru aceea, nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni, milostive, ci ne ajută şi ne scapă de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Întru virtuţi duhovniceşti crescând din pruncie şi tare împotriva ispitelor arătându-te, din tinereţile tale, şi în sfinţenie petrecându-ţi toată viaţa, Cuvioase Părinte Iosife, pe toţi ai uimit cu blândeţile, cu curăţia, cu smerenia şi cu firea ta cea paşnică. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bisericii Sale te-a pus, iar noi, preaslăvire aducând Celui ce te-a înălţat pe tine, fericite, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, cel ce bine ai păzit cuvintele cele dumnezeieşti ale Stăpânului tău;
Bucură-te, cel ce pildă te-ai făcut bunătăţii;
Bucură-te, cel ce te-ai încununat cu cununa nevoinţei;
Bucură-te, luminătorule al Bisericii;
Bucură-te, cel ce ai izgonit întunericul neştiinţei;
Bucură-te, cel ce ai fost de cele cereşti gânditor;
Bucură-te, că prin multă răbdare şi smerenie te-ai făcut vas ales al Domnului;
Bucură-te, îndreptătorul şi pilda neîntrecută a călugărilor;
Bucură-te, podoaba ierarhilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor patimilor;
Bucură-te, folositorul nostru cel prea cald;
Bucură-te, scăparea tuturor credincioşilor;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea:

Făcătorule de minuni, Sfinte Iosife, precum în vremea vieţuirii tale pe pământ, prin rugăciunile tale ai izbăvit pe păstoriţii tăi de tot felul de primejdii, aşa şi astăzi, trimite mila ta celor ce locuiesc ţara aceasta, rugându-te lui Dumnezeu să dăruiască tuturor cele de trebuinţă şi pace lumii, pentru ca împreună cu tine să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Sfinte Iosife, arhiereule al lui Hristos, slujitorule al darului, soleşte nouă păcătoşilor, prin bogate mijlocirile tale către Stăpânul, ca să ne învrednicim noi, nevrednicii, a ne împărtăşi de bunătăţile cele făgăduite dreptcredincioşilor creştini şi a primi cele bune şi de folos sufletelor şi trupurilor noastre şi să cântăm ţie:
Bucură-te, nevoitorule, care te-ai trudit spre a te asemăna cu Ziditorul;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu cel ce purtător de Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, cuvioase, care întru viaţă de cinste ai petrecut;
Bucură-te, prealăudate, lauda cea preafrumoasă a Timişoarei;
Bucură-te, luminătorule, care ai luminat strălucit Biserica Banatului;
Bucură-te, părinte, care milostiv şi iubitor ai fost spre toţi;
Bucură-te, tămăduitorule, care vindeci bolile şi neputinţele;
Bucură-te, ierarhe, care ai adăpat turma ta cu apa cea vie a adevărului lui Hristos;
Bucură-te, arhiereule, care ai învăţat pe toţi cinstirea de Dumnezeu;
Bucură-te, mărite, că numele tău s-a scris în ceruri;
Bucură-te, fericite, că ţie ţi s-au deschis porţile cereşti;
Bucură-te, sfinte, cel ce ai fost arătat sfânt încă din viaţa de aici;
Bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea:

O, preasfinte şi întru tot lăudate Părinte Iosife, primind acest dar de acum al puţinei noastre rugăciuni, fii mijlocitor către îndurătorul Dumnezeu, ca, pentru ale tale sfinte rugăciuni şi a Sa multă iubire de oameni, să apere de tot răul sfânta Sa Biserică, oraşul tău şi pe toţi dreptcredincioşii creştini, ca aceştia pururea, cu o gură şi cu o inimă, împreună să cânte ca şi părinţii lor: Aliluia!
Acest condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Toţi dreptcredincioşii creştini cunoscând puterea credintei tale… şi Condacul întâi: Apărător nebiruit şi neînfrânt… Apoi:

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IOSIF CEL NOU

Preabunule şi întru-tot-lăudate Părinte Iosife, păstorul şi învăţătorul celor ce aleargă cu credinţă la a ta folosire şi cu rugăciune fierbinte te cheamă pe tine, grăbeşte de ne ajută şi nouă celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim pomenirea ta, stând rugător către Atotmilostivul Dumnezeu, pentru ca dreapta credinţă să se întărească şi să sporească şi toată creştinătatea să fie îngrădită şi păzită prin sfintele tale rugăciuni, de certurile cele lumeşti şi de toată dezbinarea şi neînţelegerea. Şi pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să ne acopere şi să ne apere de tot răul: de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de încălcarea noastră de alte neamuri, de robie, de prăpădul războiului, de toate bolile şi rănile cele aducătoare de moarte şi de cumplita moarte cea prin dezlănţuirea puterilor fără de zăgaz ale firii. Roagă pe Ziditorul tuturor, făcătorule de bine, să dea: pace lumii, linişte văzduhurilor, ploaie la bună vreme, roadă îmbelşugată pământului, bunăstare poporului, înţelegere soţilor, ascultare copiilor, iubire de fii părinţilor, dragoste frăţească tuturor, îndreptare păcătoşilor, spor duhovnicesc celor aleşi, râvnă multă către Domnul, preoţilor, virtute călugărilor, înaltă înţelepciune ierarhilor şi sănătate tuturor. Iar pe noi cei ce ne-am adunat la această sfântă pomenire a ta, ne miluieşte, îndrăznitorule către Dumnezeu. Ca, prin mijlocirea ta, cu folosinţa rugăciunilor tale şi cu harul lui Hristos Dumnezeu, viaţă lină şi fără de păcat să ni se dăruiască, spre a vieţui cu bună cuviinţă în veacul acesta, şi de partea stării de-a stânga, la înfricoşătoarea judecată a toată lumea, să fim scutiţi, şi în partea celor de-a dreapta să ne învrednicim a fi, împreună cu toţi cei din veac bineplăcuţi Domnului. Amin.

RUGĂCIUNE SPECIALĂ CĂTRE SFÂNTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ

Cu umilinţă şi evlavie ne plecăm astăzi genunchii înaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte Părintele nostru Iosife, şi prinos de cinstire şi de mulţumită îi aducem, pentru că ni te-a dăruit fierbinte rugător şi puternic ocrotitor în ceruri. Că tu, ca un izbăvitor ai fost trimis, de sus, dreptmăritorilor creştini din părţile Banatului, la vreme de strâmtorare; şi, ca un bun păstor şi părinte, cu dragoste şi cu înţelepciune, i-ai păstorit pe dânşii, chip de smerenie, de înfrânare şi de curăţie făcându-te tuturor, cu nevoinţele tale pustniceşti, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea. Pentru aceasta, încă mai-înainte de mutarea ta la veşnicele locaşuri, te-ai învrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruinţei s-a împletit ţie în ceruri, şi la cetele sfinţilor şi ale drepţilor, celor ce, de la începutul veacului, au bineplăcut lui Dumnezeu, te-ai adăugat. Iar nouă, pe pământ, ai binevoit a ne lăsa cinstitele tale moaşte, ca pe un izvor de daruri şi tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă. Drept aceea, şi noi acum, cu bucurie şi cu dragoste te lăudăm pe tine, sfinte ierarhe, şi cinstire de obşte făcându-ţi, cu evlavie sărutăm sfintele tale moaşte şi cu smerenie ne rugăm ţie: ocroteşte Biserica ta, ţara aceasta şi pe toţi cei ce cu credinţă şi cu dragoste cheamă într-ajutor numele tău cel sfânt. Şi ca unul ce stai înaintea feţei Ziditorului tuturor, îndrăznire având către Dânsul, ajută-ne cu mijlocirile tale şi roagă-L, părinte sfinte, milostiv să fie nouă, iertare de păcate să ne dăruiască şi de toată reaua întâmplare să ne izbăvească; credinţa cea dreaptă să o întărească; întărâtările eresurilor să le strice, cu puterea Preasfântului Său Duh; dragostea să o înmulţească; ura să o stingă; războaiele să le înlăture şi pacea a toată lumea desăvârşit să o întemeieze. Şi aşa, virtuţilor tale urmând, Sfinte Iosife, neîncetat să sporim în credinţă, în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele şi în toată fapta cea bună, ca să ajungem toţi la limanul cel mult dorit al mântuirii. Şi, lăudând, până la sfârşitul veacului, pururea cinstită pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: Mărire Ţie, Dumnezeule, Cel mare şi minunat între sfinţi, în vecii vecilor. Amin.

chrismon

Vezi și aceste linkuri:
Icoane ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș
Viața unui mare cuvios athonit: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (15 sept.)

Acatistul Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului

Acatistul Sfantului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (praznuit la 14 Noiembrie si in adoua Duminica a Postului Mare), facere a monahului Gherasim Mikraghiannaitul

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul intai (glas VIII)

Pe pastorul Tesalonicului, cel prea vrednic
Si pe Luminatorul Bisericii cel prealuminat
Sa-l laudam in cantari dumnezeesti;
Caci s-a aratat locas al luminii celei nepatrunse
Si daruieste luminare si har imbelsugat
Tuturor celor ce striga: Bucura-te, Parinte Grigorie!

Icosul intai

Inger in lume, vazator al celor de sus, te-ai aratat Grigorie preafericite si cu viata ta cea dumnezeiasca te-ai invrednicit de daruri ingeresti; pentru aceea, minunandu-ne de stralucirea ta, Parinte, strigam:

Bucura-te, cel prin care lumina dumnezeiasca straluceste;
Bucura-te, cel prin care intunericul a fost alungat;
Bucura-te, pajiste prea bine mirositoare a intelepciunii;
Bucura-te, partas al invataturii celei prea bune;
Bucura-te, inaltime neajunsa cu privirea a celor inalte;
Bucura-te, adanc neatins al darurilor duhovnicesti;
Bucura-te, ca esti stralucire a Bisericii;
Bucura-te, ca te-ai aratat intarire ortodocsilor;
Bucura-te, al credintei luminator prea luminat;
Bucura-te, faclie de nepatruns a harului;
Bucura-te, prin care graitorii de nebunii vor tacea;
Bucura-te, prin care graitorii de Dumnezeu se vor bucura;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 2-lea

Ochii sufletului tau, din tinerete, Parinte, la Hristos Imparatul ridicandu-ti, ti-ai intors fata ta de la curtile imparatesti si slava celor pamantesti ai parasit, si cu nevointe duhovnicesti urmand pe Domnul, ai auzit: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Toata stiinta cea din afara ai dobandit, prea fericite, ca un cunoscator si prea intelept; dar te-ai aratat, mai apoi, infocat iubitor al frumusetii celei nepieritoare a intelepciunii lui Dumnezeu, Grigorie, inteleptind cu dumnezeiestile tale cuvinte, pe cei care cu evlavie strigam catre tine:

Bucura-te, carte a purtarilor celor cuvioase;
Bucura-te, vistierie a luminii celei nematerianice;
Bucura-te, pom cel mult roditor cu radacini de lumina;
Bucura-te, al evlaviei binemirositor laur;
Bucura-te, floare de amarant rasarita din lucrarea cea tainica;
Bucura-te, finic plin de roadele rodirii celei sufletesti;
Bucura-te, ca ti-ai intors fata de la ratacirea cea din lume;
Bucura-te, ca ai primit harul cel daruit de Dumnezeu;
Bucura-te, slujitor preafierbinte al lui Hristos;
Bucura-te, cel ce esti mai presus de tot ce este stricacios;
Bucura-te, cel ce ai facut sa vieze puterile sufletului;
Bucura-te, cel ce ai omorat navalirile patimilor;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 3-lea

Te-ai imbracat cu putere sfanta in Athos, luand schima monahiceasca si in slabiciunea trupului, te-ai supus pe tine la nevointe, Grigorie fericite, strigand celui ce te intarea pe tine: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Stralucind cu isihia si cu nevointa staruitoare, in toate faptele si vietuirea ta, si prin rugaciunea mintii te-ai unit cu Mantuitorul in taina, umplandu-te de lumina dumnezeiasca si luminand pe cei ce striga catre tine:

Bucura-te, candela a isihiei;
Bucura-te, pilda a infranarii,
Bucura-te, lucrator al rugaciunii mintii;
Bucura-te, comoara a vietuirii adevarate;
Bucura-te, vas de mare pret al suflarii Mantuitorului;
Bucura-te, gura de Dumnezeu purtatoare a vorbirii Duhului;
Bucura-te, ca ai trecut dincolo de hotarele stricaciunii;
Bucura-te, ca vezi slava lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce vezi lumina cea dumnezeiasca;
Bucura-te, cel ce vezi pe Dumnezeu si esti vazut de Acesta;
Bucura-te, cel ce ai zadarnicit nebunestile talcuiri;
Bucura-te, cel ce ai alungat grazave amenintari;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 4-lea

Traind in liniste, ca un inger, Parinte, te-ai umplut de dumnezeiasca stralucire, si fiind plin de lumina dumnezeiasca, ai iesit din Athos ca un soare, Grigorie, de Dumnezeu inteleptitule, incalzindu-i pe cei care striga tie: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Cu dumnezeiesc cuvant, cu puterea intelepciunii si cu invataturile sfinte, ai respins, cugetatorule de Dumnezeu, invatatura cea rea a lui Varlaam, minunandu-i pe toti cu harul tau, aratandu-te invatator dumnezeiesc celor ce striga catre tine acestea:

Bucura-te, lira a evlaviei;
Bucura-te, cadere a necredinciosilor;
Bucura-te, mare invatator al Bisericii;
Bucura-te, cel plin de stralucire dumnezeiasca nematerialnica;
Bucura-te, cuvantator prea intelept al invataturilor celor drepte;
Bucura-te, sabie cu doua taisuri impotriva tuturor vrajmasilor;
Bucura-te, cel ce tai din radacina neghinele cugetului;
Bucura-te, gradinar al virtutilor ceresti;
Bucura-te, cel mult in cuvantul harului;
Bucura-te, cel bland in toate si fara rautate;
Bucura-te, cel ce arzi pricinile patimilor;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 5-lea

Cu limba ta graitoare de cuvinte dumnezeiesti, in Sinod cu adevarat ai infatisat dogmele cele sfinte, Grigorie, ca unul ce ai fost de aceeasi simtire cu Parintii, impreuna cu care strigi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ierarh cugetator de Dumnezeu, vistierie a virtutilor si tainic traitor al dumnezeiestilor inaltari, ai fost cu dumnezeiasca alegere pastor al Tesalonicului, dumnezeiesc si intelept, cuvioase, auzind de la noi acestea:

Bucura-te, gura teologilor,
Bucura-te, tarie a ortodocsilor;
Bucura-te, canon cel preadrept al preotilor;
Bucura-te, icoana de Dumnezeu faurita a pastorilor;
Bucura-te, trambita dumnezeiasca a invataturilor celor sfinte;
Bucura-te, izvor de Dumnezeu izvorat, care izvorasti apa cea noua;
Bucura-te, stralucit arhipastor al Tesalonicului;
Bucura-te, aparator dumnezeiesc al ortodoxiei;
Bucura-te, slujitor al luminii dumnezeiesti;
Bucura-te, invatator al vietii celei neprihanite;
Bucura-te, cel ce curatesti intinaciunea sufletelor;
Bucura-te, cel ce trezesti ravna credinciosilor;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 6-lea

Propovaduitor al luminii dumnezeiesti, cu cuvinte dumnezeiesti ai devenit, ca unul ce ai fost partas al acesteia inca din viata aceasta, si ai intunecat cu stralucirea cuvintelor pe cei care impotriva acesteia au ridicat glasul, pe toti trezindu-i la adevar, Grigorie, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucind in Sinod, ca un luminat teolog, cu gura intelepiunii celei de negrait, ai invatat ca fiinta lui Dumnezeu este de neimpartasit dar lucrarea lui Dumnezeu se impartaseste celor ce striga, Parinte:

Bucura-te, mare aratator al celor sfinte;
Bucura-te, dumnezeiescule aratator de Dumnezeu;
Bucura-te, talcuitorule al stralucirii celei de sus,
Bucura-te, stralucitule scriitor al indumnezeirii,
Bucura-te, dumnezeiescule indrumator al trezviei mintii;
Bucura-te, calauzitorule al rugaciunii celei dinlauntru neratacite;
Bucura-te, ca te-ai umplut de daruri dumnezeiesti;
Bucura-te, cel ce ai vazut stralucirea lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce intuneci patimile inteleptilor;
Bucura-te, temelie a dogmelor ortodoxe;
Bucura-te, izvor de ape dumnezeiesti;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 7-lea

Mare intre ierarhi cu adevarat te-ai aratat, Grigorie intelepte, descoperitor al celor dumnezeiesti, ca unul ce ai dus viata ca a Apostolilor si te-ai impodobit cu minunatele lor infaptuiri, Cuvioase, si pe toti ai sculat sa cante: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nectar dumnezeiesc nematerialnic si mana hranitoare de suflet si miere din piatra izvorata, cum a spus David Imparatul, sunt intocmirile cuvintelor tale, Grigorie preaminunate, bucurandu-i pe cei ce striga unele ca cestea:

Bucura-te, limba preadulce;
Bucura-te, vedere dumnezeiasca;
Bucura-te, urmator al Mantuitorului si cel de un chip cu El;
Bucura-te, ravnitor al Parintilor si cu ei impreuna salasluitor;
Bucura-te, cereasca boare care improspatezi sufletele;
Bucura-te, duhovniceasca roua care ne racoresti pe noi;
Bucura-te, mireasma sfanta a vietuirii celei curate;
Bucura-te, hrana desavarsita a ospatului sufletesc;
Bucura-te, vas al nectarului celui nemuritor;
Bucura-te, mustrator al mincinoaselor invataturi;
Bucura-te, far dumnezeiesc al celor intelepti;
Bucura-te, calauza a popoarelor ortodoxe;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 8-lea

Har strain s-a dat, imbelsugat in revarsare, buzelor tale, aratatorule de Dumnezeu, din tine un rau mare ca din Rai izvorand, Grigorie, care uda Biserica toata, strigand Domnului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Muntele Athosului, Parinte, impreuna cu Tesalonicul, vestesc stralucitele tale lupte, si toata Biserica credinciosilor te cinsteste ca pe un dumnezeiesc aratator al intelesului Luminii celei mai presus de minte. prin care luminezi pe cei ce striga:

Bucura-te, gura cea purtatoare de lumina;
Bucura-te, vasul cel purtator de mir;
Bucura-te, organ al stralucirii celor trei sori;
Bucura-te, tarina desavarsita a isihiei;
Bucura-te, casa de Dumnezeu luminata a lucrarii celei dumnezeiesti;
Bucura-tebogatie de neinchipuit a vietii in duh;
Bucura-te, ca ai primit daruri dumnezeiesti;
Bucura-te, ca ai rasturnat vorbaria desarta a lui Varlaam;
Bucura-te, cel prin Athosul este cinstit;
Bucura-te, faima stralucita a Tesalonicului;
Bucura-te, putere neclintita a Ortodoxiei;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 9-lea

Rauri din pantecele tale curg, prin tainica revarsare din cer, cum a spus Mantuitorul, Parinte cuvioase Grigorie, adapand inimile insetate cu apa vietii, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu usurinta, Parinte, ai indurat feluritele incercari, pentru marturisirea cea buna, si precum aurul in foc incercat fiind tuturor ai stralucit urcand spre cele mai bune pe cei care cu evlavie iti striga tie acestea:

Bucura-te, piatra a curajului;
Bucura-te, stanca a rabdarii;
Bucura-te, cel ce nu te infricosezi de a ispitelor navala;
Bucura-te, cel care ai stins focul patimilor;
Bucura-te, zid de neclintit al Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, faclie mult luminoasa a poporului binecredincios;
Bucura-te, ca ai indurat necazurile cu bucurie;
Bucura-te, ca Domnului te-ai infatisat cu slava;
Bucura-te, propovaduitor al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce dai credinciosilor cele mantuitoare;
Bucura-te, al sufletelor iconom dumnezeiesc;
Bucura-te, prieten preaindumnezeit al lui Hristos;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 10-lea

Cu cuvintele gurii tale, credinta ortodoxa se propovaduieste in Duhul cel Dumnezeiesc;
caci dumnezeiestilor Parinti de altadata impreuna vietuitor si impreuna simtitor facandu-te, graiurile lor laolaltale-ai pus, Cuvioase, strigand: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cu razele luminii celei necreate hranindu-te, a celei ce a stralucit pe Tabor, slava si frumusetea si stralucirea acesteia le descrii cu sfintenie, si-I trezesti, sfinte, spre impartasire de ea pe cei care striga acestea:

Bucura-te, al luminii celei necreate tainic cunoscator;
Bucura-te, al patimilor ucigatoare de suflet izbavitor, Bucura-te, al slavei celei viitoare pregustare;
Bucura-te, al sufletelor celor intristate mangaiere;
Bucura-te, ca ai aratat nebuna intelepciunea lui Varlaam;
Bucura-te, ca ai facut cunoscuta bucuria Duhului;
Bucura-te, podoaba dumnezeiasca a Arhiereilor;
Bucura-te, vistierie luminoasa a teologiei;
Bucura-te, oglinda a luminii celei nemateriale;
Bucura-te, secera a invataturilor celor straine;
Bucura-te, bucurie a ortodocsilor si cinste;
Bucura-te, cel ce faci sa plece fruntea dusmanilor;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 11-lea

Cu inalta cugetare si cu intelepciune dumnezeiasca ai propovaduit maretiile lui Dumnezeu si faci sa creasca darurile roadelor celor dumnezeiesti ale Duhului, Grigorie, celor curati cu duhul, de care se impartasesc cei ce striga: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Luminatoare cu razele virtutilor s-a aratat viata ta, Grigorie graitorule de Dumnezeu si plina de lumina cu adevarat invatatura ta, fericite, caci lui Dumnezeu ii duci cu invataturile tale pe toti cei care striga unele ca acestea:

Bucura-te, izvor al invataturii;
Bucura-te, temelie a ortodoxiei;
Bucura-te, pilda de vietuire sfanta;
Bucura-te, diadema a bisericii celei sfinte;
Bucura-te, minunat talcuitor al vietii de curatenie;
Bucura-te, graitor sfant al cuvantului harului;
Bucura-te, cel care curatesti toata intinaciunea sufletelor;
Bucura-te, ca indrepti pe a mantuirii cale;
Bucura-te, faclie a stralucirilor celor nemateriale;
Bucura-te, luminator al cunostintelor celor de sus;
Bucura-te, prin care Biserica dantuieste;
Bucura-te, prin care tot credinciosul se bucura;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 12-lea

Har dumnezeiesc cere, si mantuirea sufletelor, Grigorie, intelepte ierarhe, pentru cei ce vin la tine cu evlavie si cinstesc luptele tale cele stralucite, caci ca un slujitor lumina stralucesti celor ce striga: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cantand suferintele tale si dumnezeiestile lupte, pe care le-ai savarsit pentru Biserica, ceata bine credinciosilor totdeauna te lauda pe tine, Grigorie, si cu gura multumitoare, striga catre tine neincetat unele ca acestea:

Bucura-te, tarie a Bisericii;
Bucura-te, neintrecut vorbitor al credintei;
Bucura-te, cel care ai rusinat pe vorbaretul Achindin;
Bucura-te, cel care ai aratat puterea cea daruita de Dumnezeu;
Bucura-te, cel care impreuna cu Apostolii salasluiesti, ca unul ce le-ai urmat in toate;
Bucura-te, luceafar stralucitor al Tesalonicului;
Bucura-te, dulceata a sufletului meu;
Bucura-te, luptator dumnezeiesc al ortodoxiei;
Bucura-te, stralucire a bisericii tale celei cinstite;
Bucura-te, dulce stralucire a poporului tau credincios;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 13-lea

(acest condac se zice de trei ori)

O, dumnezeiescule Parinte, cunascator al tainelor celor negraite,Grigorie, culme a Parintilor, primeste vocile poporului tau, si daruieste acoperamantul tau tuturor; caci cu credinta alergam si Sfintei Treimi strigam: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul intai:

Inger in lume, vazator al celor de sus, te-ai aratat Grigorie preafericite si cu viata ta cea dumnezeiasca te-ai invrednicit de daruri ingeresti; pentru aceea, minunandu-ne de stralucirea ta, Parinte, strigam:

Bucura-te, cel prin care lumina dumnezeiasca straluceste;
Bucura-te, cel prin care intunericul a fost alungat;
Bucura-te, pajiste prea bine mirositoare a intelepciunii;
Bucura-te, partas al invataturii celei prea bune;
Bucura-te, inaltime neajunsa cu privirea a celor inalte;
Bucura-te, adanc neatins al darurilor duhovnicesti;
Bucura-te, ca esti stralucire a Bisericii;
Bucura-te, ca te-ai aratat intarire ortodocsilor;
Bucura-te, al credintei luminator prea luminat;
Bucura-te, faclie de nepatruns a harului;
Bucura-te, prin care graitorii de nebunii vor tacea;
Bucura-te, prin care graitorii de Dumnezeu se vor bucura;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

si Condacul intai

Pe pastorul Tesalonicului, cel prea vrednic Si pe Luminatorul Bisericii cel prealuminat Sa-l laudam in cantari dumnezeesti; Caci s-a aratat locas al luminii celei nepatrunse Si daruieste luminare si har imbelsugat Tuturor celor ce striga: Bucura-te, Parinte Grigorie!

Acatistul Cuviosului Părinte Porfirie Kavsokalivitul, noul făcător de minuni


Dupa obisnuitul inceput, se zice

Troparul

Dupa cum pe pamant fiind te rugai pentru tamaduirea neputintelor si pentru iertarea pacatelor noastre, tot asa si acum roaga-te in ceruri, Parinte Porfirie, si roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacele si Icoasele

Condacul 1:

Pe Parintele nostru Porfirie, facatorul de minuni, care a impartit mana din pustia binecuvantata a Sfantului Munte celor ce flamanzeau in pustia duhovniceasca a lumii, veniti sa il laudam, binecredinciosilor, si pentru rugaciunile pe care le inalta Domnului pentru mantuirea neamului crestinesc sa ii multumim cantandu-i: Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Icosul 1:

Ai auzit dulcele glas al Preadulcelui Iisus chemandu-te la nunta cea vesnica si zicand: „Vino, Parinte Porfirie, de mosteneste imparatia Cerurilor care este gatita celor ce si-au purtat crucea nevoindu-se din dragoste pentru Dumnezeu!”; noi, vrand a fi partasi fericirii tale, iti aducem aceste laude:
Bucura-te, cel ce mijlocesti inaintea Sfintei Treimi pentru mantuirea noastra;
Bucura-te, rod inmiresmat al Traditiei Sfintilor Parinti;
Bucura-te, ostas imbracat in armura duhovniceasca;
Bucura-te, furtuna care spulberi cuiburile ereticilor;
Bucura-te, cel ce te-ai daruit in intregime fiecaruia dintre cei ce te cercetau;
Bucura-te, ca luptand impotriva puterilor intunericului, le-ai biruit;
Bucura-te, ca ai aparat predaniile bisericesti si ai stat impotriva ratacirilor de multe feluri;
Bucura-te, ca i-ai binecuvantat pe cei ce au marturisit minunile tale;
Bucura-te, ca i-ai mustrat pe cei ce au spus despre tine lucruri neadevarate;
Bucura-te, cel ce stai departe de cei care rastalmacesc minunile tale;
Bucura-te, cel ce primesti laudele aduse de catre cei binecredinciosi;
Bucura-te, ceara insemnata cu pecetea sfinteniei;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 2-lea:

Stiind micimea vietuirii noastre, sa nu deznadajduim afland nevointele Preacuviosului Parinte Porfirie, nici sa incercam a le urma fara dreapta socoteala, si mai ales sa nu cautam a agonisi harismele sale, caci nu putina vatamare vom afla. Ci sa cautam a invata de la el smerenia si dragostea pentru cele sfinte, ca sa ii putem canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Ai primit la botez numele de Evanghelie, care se talcuieste „Buna Vestire”, si intreaga ta viata a fost o bunavestire despre lucrarea Duhului Sfant si despre dobandirea vesniciei de catre oamenii care, trecatori fiind prin viata pamanteasca, L-au cunoscut pe Domnul care ieri, astazi si in veac Acelasi este, si din revarsarea inimii ti-au cantat:
Bucura-te, ca din pruncie ai fost pazit de Cel a carui intrupare a fost binevestita de inger;
Bucura-te, ca din frageda varsta ai nazuit sa ii inchini Domnului viata ta;
Bucura-te, ca din copilarie ai plecat la Muntele Athos ca sa urci muntele virtutilor;
Bucura-te, ca atunci cand te-ai lovit din greseala cu securea in picior ai cerut ajutorul Maicii Domnului;
Bucura-te, ca ocrotitoarea Sfantului Munte ti-a oprit de indata siroirea sangelui;
Bucura-te, ca ai trait acoperit de Sfantul ei Acoperamant;
Bucura-te, ca pentru vietuirea ta cucernica ai fost hirotonit preot;
Bucura-te, ca ajutand multimi de oameni nu ti-ai pierdut linistea;
Bucura-te, luminator al Atenei si a toata Grecia;
Bucura-te, ca ai fost cautat de pelerini veniti din toata lumea;
Bucura-te, ca ai trait in vremurile noastre nevointe aspre ca ale Parintilor din vechime;
Bucura-te, ca pana la moarte L-ai slujit cu jertfelnicie pe Hristos;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 3-lea:

Nu pentru vreo nevointa aparte s-au revarsat asupra ta raurile binecuvantarilor, ci pentru ca luand asupra ta crucea grea a ascultarii ai urmat Domnului care S-a aratat pe Sine ascultator pana la moarte, si lepadand voia ta la picioarele batranilor tai ai invatat de la acestia cantarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Sa vada roadele ascultarii cei ce vor sa traiasca neavand povatuitor, cei care plini fiind de mandrie cred ca au gasit un drum mai scurt catre Dumnezeu, si sa isi cunoasca inselarea. Iar noi sa luam aminte la vietuirea Preacuviosului Parinte Porfirie si cerandu-i sa mijloceasca la Dumnezeu ca sa primim puterea de a merge pe calea ascultarii, sa ii cantam asa:
Bucura-te, rob al lui Hristos care ai cunoscut ce inseamna adevarata libertate;
Bucura-te, ca nu ai cunoscut povara libertatii patimase;
Bucura-te, cel ce supunandu-te batranilor tai ai inteles taina ascultarii;
Bucura-te, ca Parintii Pantelimon si Ioanichie te-au invatat lepadarea voii;
Bucura-te, ca atunci cand ti s-au deschis ochii duhovnicesti i-ai vazut cu duhul pe batranii tai;
Bucura-te, cel ce facand ascultare ai iesit din chilia unui parinte pe fereastra;
Bucura-te, ca nu te-ai mahnit cand frumoasa pasare cioplita fara binecuvantare ti-a fost franta;
Bucura-te, ca asa s-a frant si gandul inimii tale de a face ceva dupa propria voie;
Bucura-te, ca prin rugaciune ai devenit asemenea stalpilor monahismului;
Bucura-te, ca iesind in mijlocul oamenilor te-ai sarguit sa te jertfesti pentru ei;
Bucura-te, ca ai ridicat manastirea din Milesi ca pe un chivot al cunoasterii lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce ai gasit in Sfanta Scriptura si in Vietile Sfintilor chipuri de sfintenie;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 4-lea:

„Daca nu ar fi scris Sfantul Ioan Scararul cartea despre dumnezeiescul urcus, ar fi putut-o scrie cu pricepere Parintele Porfirie”, s-a dat marturie despre masura sporirii tale; vazandu-te Domnul ca din copilarie ai vrut sa urmezi viata de nevointa a unui alt avva Ioan, cel numit Colibasul, a venit in intampinarea ta si ti-a calauzit pasii pe treptele scarii raiului, iar tu I-ai cantat cu umilinta: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Mincinosi sunt ritorii care invata ca vremea sfinteniei a trecut, ca in vremurile noastre nu mai este cu putinta omului sa mearga pe calea cea stramta pe care o arata Scriptura; noua numai a cugeta la vietuirea ta ne este de ajuns pentru a sta impotriva unora ca acestia, care nu vor sa cante impreuna cu noi:
Bucura-te, ca urmand Sfantului Ioan Colibasul, L-ai primit pe Hristos in chilia inimii tale;
Bucura-te, ca Sfantul Porfirie al Gazei te-a crescut ca pe un urmas al sau;
Bucura-te, bucurie a Sfantului Atanasie si a celorlalti cuviosi aghioriti;
Bucura-te, cel ce iesind din Sfantul Munte nu ai parasit smerenia Sfantului Siluan;
Bucura-te, ca primind bastonul trimis de Sfantul Gherasim ai primit si binecuvantarea acestuia;
Bucura-te, cu Sfantul Vasile cel Mare care te-a ajutat sa ridici asezamantul din Milesi;
Bucura-te, cu Sfintii Ierarhi Nicolae si Spiridon, neobositii facatori de minuni;
Bucura-te, cu Sfintii Cosma si Damian si cu ceilalti Sfinti doctori fara de arginti;
Bucura-te, cel ce ai fost asemanat cu Sfantul Serafim de Sarov;
Bucura-te, ca ai aratat lumii ca harismele Sfantului Nectarie din Eghina nu s-au pierdut;
Bucura-te, cu soborul tuturor Cuviosilor Parinti si Cuvioaselor Maici;
Bucura-te, floare din buchetul Maicii Domnului care ai imprastiat mireasma din Gradina ei;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 5-lea:

Desi in timpul vietii ai avut parte de apasatoare boli, Parinte, nu te-ai lasat biruit de durere, ci le-ai rabdat cu muceniceasca rabdare, si in loc sa cartesti ai primit suferinta cu seninatate, cantandu-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cine poate sa stea departe de mijlocirile tale, stiind cata multime de bolnavi au simtit ajutorul tau? Cine oare va sovai sa alerge la tine, afland ca din zi in zi numarul celor ce au primit sanatate trupeasca si sufleteasca sporeste fara incetare? O, Parinte Porfirie, pentru grija pe care ai aratat-o si o arati celor bolnavi, primeste de la noi laudele acestea:
Bucura-te, ca suferind grele boli ai primit puterea de a-i ajuta pe bolnavi;
Bucura-te, ca i-ai invatat pe oameni ca vindecarea adevarata vine de la Dumnezeu;
Bucura-te, ca insemnand bolnavii cu semnul sfintei cruci le-ai usurat durerile;
Bucura-te, cel ce i-ai ferit pe credinciosi de doctorii cei inchipuiti care au puteri diavolesti;
Bucura-te, ca ai vindecat de paralizie pe femeia celui ce a venit sa te caute la manastire;
Bucura-te, ca desi acela nu te-a gasit a avut mare credinta in puterea mijlocirilor tale tainice;
Bucura-te, ca asa cum ai vindecat-o pe femeia sa ii poti vindeca si pe cei pentru care ne rugam;
Bucura-te, ca i-ai mangaiat pe cei cazuti in deznadejde;
Bucura-te, ca i-ai povatuit sa poarte crucea rabdarii;

Bucura-te, ca bolnavilor care ti-au cerut ajutorul le-ai adus grabnica tamaduire;
Bucura-te, cel ce si acum te rogi pentru cei aflati in diferite suferinte;
Bucura-te, ca pentru tine nu exista boli de nevindecat;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 6-lea:

Nici un om nu este fara de pacat, nici un om nu se poate fali ca a scapat de orice urma a bolii. Stiind ca nu numai trupurile noastre, ci si sufletele noastre sunt atinse de boala, dar stiind si ca Dumnezeu este Cel ce daruieste sanatate celor drept-credinciosi, iti cerem sa te rogi ca impreuna cu cei tamaduiti de bolile lor sa ii putem canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Noule doctor fara de arginti, Parinte Porfirie, multumindu-ti ca prin nenumarate minuni ai daruit celor suferinzi tamaduirea, nu vom obosi vestind celorlalti vindecarile facute prin rugaciune catre Dumnezeu, si pentru aceasta te rugam sa primesti drept plata multumirile noastre:
Bucura-te, ca pe pruncul care nu se misca l-ai vindecat spre bucuria parintilor lui;
Bucura-te, pentru copiii care primind vindecare trupeasca L-au slavit pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca pe femeia necajita de boala barbatului ei ai invatat-o sa se fereasca de tulburarea adusa de diavol;
Bucura-te, cel ce ii ocrotesti pe cei care se ingrijesc cu dragoste de bolnavi;
Bucura-te, cel ce vedeai si vezi mai bine decat doctorii bolile oamenilor;
Bucura-te, cel ce stai impotriva doctorilor nepriceputi ca sa-i feresti pe bolnavi de mai multa suferinta;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat bolnavei care suferea de tromboza si ai vindecat-o;
Bucura-te, ca mai tarziu aceasta a recunoscut chipul tau si asa a inteles de la cine a primit ajutorul;
Bucura-te, ca doctorii au ramas fara grai in fata vindecarilor pe care le-ai facut;
Bucura-te, balsam care aduci de la Dumnezeu vindecare trupeasca si sufleteasca;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale s-a biruit randuiala firii;
Bucura-te, cel ce ii intaresti pe cei care marturisesc vindecarile tale minunate;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 7-lea:

Rabdand suferintele ca un al doilea Iov, ai aratat prin viata ta ca incercarile ingaduite de Dumnezeu nu covarsesc puterea omeneasca, si ca oricat de grele ar fi acestea, daca ne luptam sa le biruim, Mantuitorul Hristos va pune pe fruntile noastre cununi stralucitoare, pentru care ii cantam: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Auzind cum in timpul vietii si dupa moarte i-ai izbavit de felurite ispite pe cei carora le-ai cunoscut neputintele, si aflandu-ne noi insine in ispite fara de numar, caci viermele pacatului nu doarme, dorim sa te avem ca ocrotitor al nostru, si pentru aceasta iti cantam:
Bucura-te, ca trecand prin furtuna necazurilor ai primit puterea de a-i ajuta pe cei ispititi;
Bucura-te, ca i-ai facut dreptate slujbasului invinuit pe nedrept;
Bucura-te, ca pe tanara care vroia sa se sinucida ai scapat-o din ghearele diavolului;
Bucura-te, ca ai prevenit maicile de la Manastirea Jazak sa nu bea apa din fantana otravita de necredinciosi;
Bucura-te, ca fara teama in vreme de razboi ai scapat o fata de la pangarire;
Bucura-te, ca l-ai izbavit pe ucenicul tau de primejdia din adancurile apelor;
Bucura-te, cel ce dai cu prisosinta cele de trebuinta credinciosilor;
Bucura-te, ca printr-o minune Cel ce a inmultit pestii in pustie te-a vadit a fi asemenea Lui;
Bucura-te, ca aceasta minune si altele asemenea ei au fost tainuite pana dupa moartea ta;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat in chip minunat celor care ti-au cerut ocrotirea;
Bucura-te, ca oricine te cheama in ajutor cu credinta primeste sprijinul tau;
Bucura-te, ca nenumarate sunt facerile de bine pe care ni le-ai aratat;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 8-lea:

Cum sa nu ne veselim de minunile tale? Cum sa nu tresalte inimile noastre la aflarea bucuriei pe care o aduci celor ce te cinstesc, tainicule povatuitor al calugarilor si al mirenilor? Stiind ca ducand viata monahiceasca tu ai fost calauza priceputa si pentru familiile care in viforul lumii au cautat linistea duhovniceasca, ii cantam Celui Care te-a inteleptii: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Vazand cum vrajmasul diavol se lupta ca mirenii sa duca o viata cat mai patimasa, aducandu-le tulburare in suflet si soptindu-le ca numai in manastiri se poate duce o viata bineplacuta lui Dumnezeu, tu i-ai povatuit sa stea impotriva acestuia si sa duca lupta cea buna, iar ei sporind in vietuirea duhovniceasca ti-au cantat:
Bucura-te, ca ii afli pe fiii risipitori si te rogi pentru ei;
Bucura-te, ca aduci pacea in familiile dezbinate;
Bucura-te, ca le-ai descoperiti celor cazuti calea pocaintei;
Bucura-te, ca i-ai ajutat pe acestia sa ajunga fii credinciosi ai Bisericii;
Bucura-te, ca i-ai invatat pe parinti sa traiasca o viata sfanta pentru ca fiii lor sa fie paziti de ispite;
Bucura-te, ca rugandu-se Domnului ucenica ta a fost petita de tanarul pe care il iubea;
Bucura-te, ca domolind impotrivirile parintilor lui, au reusit sa se casatoreasca;
Bucura-te, ca le-ai vorbit despre Hristos tinerilor care necunoscand lumina traiau in patimi;
Bucura-te, ca ei ti-au sarutat picioarele cu dragoste;
Bucura-te, sprijin al celor ce vor sa isi intemeieze o familie;
Bucura-te, ca Domnul ti-a dat priceperea de a fi calauza pentru cei casatoriti;
Bucura-te, bland duhovnic care cu iscusinta ai vindecat ranile sufletesti;
Bucura-te, apostol al sfinteniei in vremuri de mare tulburare;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 9-lea:

Doamne, Cel ce ne-ai zis „Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfant sunt”, Care prin gura Preacuviosului Parinte Porfirie ne-ai amintit aceasta porunca a Ta, iar noi am priceput ca numai daca vom merge pe calea sfinteniei vietile noastre vor cunoaste implinirea, acopera-ne cu harul Tau cel ceresc ca sa mergem pe aceasta cale fara a fi vatamati de cursele diavolului si sa iti cantam in toata vremea: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Ceea ce marturiseste intreaga predanie a Rasaritului, si anume ca Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa se sfinteasca, este cu anevoie de priceput; dar ascultandu-te pe tine, Preacuvioase Parinte, ca ne indemni sa ajungem la masura sfinteniei, oricat de mari ar fi ispitele care ne apasa, iti zicem:

Bucura-te, icoana a virtutilor poleita cu aurul smereniei;
Bucura-te, ca nu numai pe monahi, ci si pe mireni i-ai indemnat sa rosteasca rugaciunea lui lisus;
Bucura-te, ca ii vezi pe crestinii ravnitori stralucind ca niste faclii;
Bucura-te, ca l-ai vazut pe Parintele Yannis imbratisandu-si preoteasa in lumina raiului;
Bucura-te, dascal al cugetarii la cele sfinte;
Bucura-te, ca savarsind dumnezeiestile slujbe inima ta a devenit altar al Celui Preainalt;
Bucura-te, ca afland nevointele tale sporim in nevointa;
Bucura-te, ca prin postiri indelungate ti-ai hranit sufletul cu putere cereasca;
Bucura-te, lumanare care te-ai asemanat rugului lui Moise;
Bucura-te, ca prin intelepciune duhovniceasca i-ai intrecut pe inteleptii lumii acesteia;
Bucura-te, ca ne-ai indemnat ca prin lungi privegheri sa calatorim spre odihna vesnica;
Bucura-te, adeverire a invierii lui Hristos;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 10-lea:

Fiind aprins de dragostea cea duhovniceasca si vrand sa propovaduiesti oamenilor credinta in Hristos, pentru ravna ta Domnul te-a chemat sa fii partas darurilor Sfintilor Apostoli si prin harisma vorbirii in limbi ai grait pe intelesul celor de alt neam, iar ei mirandu-se de sfintenia ta au strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Vrand tu sa o ajuti pe tanara Annoula sa lepede cugetarile desarte si sa creada in Atotputernicul Dumnezeu, nu ti-a fost opreliste necunoasterea limbii pe care o vorbea aceasta, ci prin darul lui Dumnezeu ai trecut de acesta stavila, spre bucuria celor care te lauda asa:
Bucura-te, ca niciodata nu ai gresit cand ai spus oamenilor cele pe care ti le-a aratat Domnul;
Bucura-te, cel ce din smerenie nu I-ai cerut Domnului harisme alese;
Bucura-te, ca nu te-ai mandrit pentru darurile cu care Dumnezeu te-a covarsit;
Bucura-te, ca primindu-le nu ai contenit cugetarea smerita la propria ta pacatosenie;
Bucura-te, ca minunile le-ai facut nu spre lauda ta, ci spre slava lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca si noi am urmat povata pe care i-ai dat-o femeii credincioase, si nu ne indoim de harismele tale;
Bucura-te, ca ai trait bucuria Rusaliilor;
Bucura-te, cel ce prin luminare dumnezeiasca ai inteles necazurile oamenilor;
Bucura-te, ca ai astupat gurile celor care carteau impotriva darurilor Sfantului Duh;
Bucura-te, ca ne-ai lamurit ca puterile celor departati de Biserica vin de la ingerii cazuti;
Bucura-te, stavila pentru cei care fiind stapaniti de diavol imitau darul vorbirii in limbi;
Bucura-te, cel ce cunosteai graiurile pasarilor si ale animalelor;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 11-lea:

Cuvantul despre trecerea in vesnicie, cum ca „de vei muri inainte de a muri, nu vei mai muri atunci cand vei muri”, a fost sorbit de inima ta insetata de cunoastere si luminandu-te te-ai impartasit de aceasta traire cand moartea ta a devenit un puternic: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

„Dupa ce voi pleca la Domnul, eu voi continua sa va vorbesc. Voi, oare, ma veti auzi?”, ne-ai intrebat pe toti cei care te purtam cu dragoste in inimile noastre. Nefiind vrednici de a auzi cuvintele tale pline de putere, facem ceea ce ne este cu putinta si indraznim sa iti aducem smerita lauda, stiind ca asculti glasurile noastre:
Bucura-te, cel ce ti-ai asteptat moartea ca pe o intalnire cu Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai parasit aceasta lume chemindu-L pe Mantuitorul Hristos;
Bucura-te, ca ai adormit in Sfantul Munte, pe care launtric niciodata nu l-ai parasit;
Bucura-te, ca dragostea ta pentru Hristos a covarsit frica mortii;
Bucura-te, ca rugandu-te se risipea norul intunecat pe care il vedeai deasupra unora dintre muribunzi;
Bucura-te, cel ce si acum te rogi pentru cei aflati pe patul de moarte;
Bucura-te, cel ce ne feresti de moarte naprasnica;
Bucura-te, ca ultima ta dorinta a fost „ca toti sa fie una”, dupa cum voieste Hristos;
Bucura-te, ca te-ai rugat ca toti oamenii sa il cunoasca pe Dumnezeul Parintilor nostri;
Bucura-te, ca Cel Ce a inviat din morti te-a invatat sa biruiesti moartea;
Bucura-te, ca privind blandul tau chip ne umplem de mangaiere;
Bucura-te, vazand ca semintele pe care le-ai semanat dau roada imbelsugata;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 12-lea:

Asa precum Sfantul Nectarie a voit ca moastele sale bine-mirositoare sa fie impartite spre binecuvantare in tot pamantul, si pretutindeni s-a aflat de minunile sale, tot asa dupa adormirea ta Dumnezeu a vrut ca cinstirea ta sa se raspandeasca in toate colturile lumii, ca toti cei care in aceste vremuri de ratacire au cunoscut ca esti stalp de lumina al dreptei-credinte, sa cante Domnului impreuna cu tine: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Înainte de a primi cinstirea cuvenita de la oamenii cei muritori, bine-placutule al lui Dumnezeu, ai primit o cinstire mai inalta, caci ai fostpraznuit in Biserica Cereasca de soborul celor care imbracati in vesminte luminoase cantau ingereste troparul tau, si carora urmatori facandu-ne noi iti zicem cu mare glas:
Bucura-te, dar nepretuit pe care Dumnezeu l-a daruit Bisericii;
Bucura-te, ca am fost povatuiti in chip minunat sa ne rugam tie;
Bucura-te, ca insusi Domnul S-a ingrijit sa primesti cinstire de la oameni;
Bucura-te, ascultand laudele celor care asteapta tainica ta povatuire;
Bucura-te, ca asa cum te rugai inainte impreuna cu ucenicii tai, te rogi acum cu noi toti;
Bucura-te, ca precum iti ocroteai fiii duhovnicesti acum ne ocrotesti si pe noi;
Bucura-te, ca numarul celor care te cinstesc creste fara incetare;
Bucura-te, prieten al celor care invata de la tine urcusul duhovnicesc;
Bucura-te, ca cei ce au privit chipul tau luminat vor sa atinga si sfintele tale moaste;
Bucura-te, candela aprinsa de Parintele Ceresc;
Bucura-te, ucenic al Fiului lui Dumnezeu;
Bucura-te, vas ales al Sfantului Duh;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 13-lea:

O, Preacuvioase Parinte Porfirie, facatorule de minuni, primind aceasta putina rugaciune de la noi, cei ce din prea-plinul inimii iti aducem laude dupa cuviinta, ajuta-ne sa punem inceput bun si lepadand toate patimile si poftele sa traim ca madulare sfinte ale Bisericii, ca impreuna cu tine sa putem canta in vecii vecilor: Aliluia!

(acest Condac se zice de trei ori).

Apoi iarasi se zice Icosul intai: Ai auzit dulcele glas… si Condacul intai: Pe Parintele nostru Porfirie, facatorul de minuni…
Apoi se zice aceasta:

Rugaciune

Preacuvioase Parinte Porfirie, robule al Dumnezeului celui viu, primeste laudele pe care ti le aducem cu inima smerita si mijloceste inaintea lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra.
Ocroteste-ne de tot raul si de toata tulburarea. Ajuta-ne sa biruim ispitele care ne stau inainte si prin rabdarea noastra sa dobandim cununile cele netrecatoare. Iar la infricosatoarea Judecata sa fim feriti de vesnic pedeapsa si sa fim asezati in partea cea de-a dreapta, unde cu soborul tuturor sfintilor te veselesti de frumusetile ceresti. Ca primind grabnicul tau ajutor sa ii multumim in vecii vecilor Dumnezeului Care te-a proslavit. Amin.

TROPARUL PARINTELUI PORFIRIE
Nu trecuse mult timp din ziua adormirii parintelui Porfirie cand, un nepot de-al sau, de meserie educator, a vazut in vis o biserica uriasa, scaldata in lumina, aflata in inaltul cerului, ce fusese ridicata in cinstea parintelui Porfirie si in mijlocul careia sedea insusi parintele Porfirie. Totodata a vazut cum numerosi oameni ai lui Dumnezeu, imbracati in straie de lumina si purtand cununi stralucitoare, se adunasera inauntrul dar si in afara bisericii si cantau cu glasuri melodioase un tropar, al carui text si a carui muzica erau inchinate parintelui Porfirie. Nepotul parintelui a auzit de atatea ori in vis acest tropar, incat l-a invatat pe de rost! Si, indata ce s-a trezit, aducandu-si-l bine aminte, l-a scris si l-a si inregistrat! Acesta este troparul:

Dupa cum pe pamant te rugai
pentru tamaduirea neputintelor
si pentru iertarea
pacatelor noastre,
tot astfel si acum roaga-te in ceruri,
parinte Porfirie,
si roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru
sa mantuiasca sufletele noastre.

***

Vezi si MARE BUCURIE: Părintele Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul a fost trecut oficial în rândul Sfinţilor Cuviosi ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică

Acatistul Sfinților Simion și Sava, slava Serbiei, ctitorii Mănăstirii Hilandar

După începutul obișnuit

Condac I
Pe cei mai mari stâlpi ai ortodoxiei, pe focul cel viu al Serbiei care arde orice patimă, pe uriaşii întru Hristos ai credinţei ortodoxe, pe Sfinţii Simion şi Sava, astăzi să-i cinstim cântându-le: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Icos I
Te-ai născut, Sfinte Simion, în ţară ameninţată de pericolul papistăşiei, şi când tu ai crescut mare, ai fugit la 20 de ani în Munţii Ţării Rascilor, unde, urcându-te la oraşul slăvit numit Ras, în biserica Sfinţilor Petru şi Pavel ai primit împreună cu tovarăşii tăi Dragaş, Basaraba, Vojka, Kraje şi Branko Sfântul Botez luând numele Sfântului Mucenic Ştefan, arătând slava mucenicească a viitorului Serbiei, statul robilor sfinţi ai ortodoxiei, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, stea răsărită din pântecele dragostei maicii tale!
Bucură-te, frumuseţe a Botezului ortodox!
Bucură-te, iubit şi ales de bunul Dumnezeu!
Bucură-te, ţar al ortodoxiei şi luptător împotriva papolingăilor!
Bucură-te, vestitor al ortodoxiei prin paloşul dreptăţii!
Bucură-te, stârpitorul eresurilor din pământul Serbiei!
Bucură-te, frica laşilor numiţi papistaşi!
Bucură-te, spaima bogumililor!
Bucură-te, duşmanul monofiziţilor!
Bucură-te, tatăl ortodocşilor!
Bucură-te, extaz întru Hristos!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac II
Odată botezat, ai luat sabia în mână, Sfinte Simion, şi cu paloşul ortodoxiei ai  adus la ortodoxie toate ţinuturile dintre Marea Adriatică şi Nistru, şi toate neamurile S-au plecat Cuvântului Hristos, astfel încât împreună cu tine Îi cântau Domnului: Aliluia!

Icos II
Toţi falşii episcopi ai falsului papă de la Râmul cel antihristic au fugit de slava ta, că nu suferea strălucirea feţei tale când mărturiseai Cuvântul Hristos, şi toţi necredincioşii tremurau de spaima nelegiuirii lor, că te ştiau mare luptător, şi cel ce ai fost numărat încă
înainte de naşterea ta între apostoli, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, prigonitorul necredincioşilor!
Bucură-te, apărătorul ortodocşilor!
Bucură-te, duşmanul papalităţii!
Bucură-te, dragostea pravoslaviei!
Bucură-te, vitejie însemnată cu semnul Sfintei Cruci!
Bucură-te, anticatolicism întrupat!
Bucură-te, că pe bogumili din codrii fărădelegii lor îi scoteai şi îi tăiai pentru hulele lor!
Bucură-te, slujitor al lui Hristos prin dragoste!
Bucură-te, că ai urât ceea ce a urât şi El!
Bucură-te, curăţitor de eresuri al patriei tale!
Bucură-te, surpător al vicleniilor papei!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac III
La nunta ta s-au minunat popoarele, văzând strălucirea celor ce erau înainte număraţi cu ciobanii, căci în haina cea sfântă a pravoslaviei străluceau, şi Raska era fericită văzând că un nou Sfânt Constantin s-a născut, încât toată Serbia cânta lui Hristos:
Aliluia!

Icos III
La nunta ta ochii îţi sclipeau de dragostea pentru Hristos, iar soţia ta părăsind eresul, văzând slava lui Hristos în ochii tăi, s-a botezat înainte de nuntă, şi atunci toată Serbia te-a slăvit, că pe fiica dogelui Veneţiei ai botezat, prin dragoste, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, slavă a iubirii mărturisitoare!
Bucură-te, spaimă a curviei rău-cuvântătoare!
Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt!
Bucură-te, că Botezul şi Nunta la tine au fost apropiate!
Bucură-te, că Staro-Raşka s-a bucurat cum de mult nu se mai bucurase!
Bucură-te, Constantin nou ivit pe plaiurile străvechi!
Bucură-te, că tatăl şi mama ta s-au botezat şi ei văzând slava lui Hristos!
Bucură-te, că tot poporul atunci s-a umplut de har şi a primit ortodoxia jurând să nu o părăsească niciodată!
Bucură-te, ţar încoronat de preoţii ciobanilor!
Bucură-te, cel încoronat în biserica unde te-ai botezat!
Bucură-te, radiere a botezului!
Bucură-te, surpătorul înşelăciunii!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac IV
Mult ţi-ai iubit soţia ta, şi aceasta ţi-a născut trei fii, Vukan, Ştefan şi Raţko, iar puţine mame ca Ana au avut slava de a avea aşa fii, că mari au fost toţi, pentru că erau din sângele tău, şi pe Hristos l-au iubit de mici, astfel că aceştia din pântecele maicii lor Îi cântau lui Hristos: Aliluia!

Icos IV
Raţko creştea şi frumos se făcea, mare la oşti era, şi un sfert din ţară guverna, iar fecioarele de soţ îl râvneau, însă el iubea rugăciunea inimii şi inima lui râvnea o slavă mai mare, drept pentru care îi cântăm:
Bucură-te, Rugăciune a Inimii!
Bucură-te, Cruce a răbdării în iubire!
Bucură-te Atlas pe care ai ţinut Cerul Serbiei!
Bucură-te, că ai urât slava cea pieritoare şi ai iubit-o pe cea nepieritoare!
Bucură-te, frumuseţe ce o vroiai doar pentru Hristos!
Bucură-te, stârpitorul cu arma a eresurilor albaneze!
Bucură-te, prietenul ciobanilor dintru care ai ieşit!
Bucură-te, că stâna lor, şi nu palatul îl iubeai!
Bucură-te, că brânza îţi era cel mai bun ospăţ şi păşunea Împărăţie!
Bucură-te, că acolo Rugăciunea năvălea în tine!
Bucură-te, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac V
Tatăl tău pe cea mai frumoasă prinţesă îţi găsise, evlavioasă, sfântă şi frumoasă, dar doi călugări sfinţi ruşi de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon te-au făcut să vezi că există bucurie mai mare decât aceea pregătită de tatăl tău, şi atunci în ascuns ai lăsat toate şi i-ai urmat, ajungând pe stâncile Sfântului Munte Athos de unde Îi cântai lui Hristos:
Aliluia!

Icos V
Oştile tatălui tău alergau după tine, dar călugării bătrâni s-au dovedit mai rapizi decât toate carele sale, şi prea târziu au ajuns, căci Rastko a murit pentru lume, şi Sava pentru Veşnica Împărăţie s-a arătat înaintea lor, aşa că nimeni nu mai poate avea slava ta, Sava, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, atlet al dorinţei călugăreşti!
Bucură-te, puternic al rezistenţei la ispite!
Bucură-te, slavoslovire neîncetată prin feciorie a lui Hristos!
Bucură-te, ruşinarea celor ce cred că prin forţă pot ţine oamenii în lume!
Bucură-te, asceză neîntreruptă!
Bucură-te, râvna pentru ca şi părinţii tăi să se mântuiască!
Bucură-te, singurul dintre fii care ţi-ai îndemnat tatăl şi mama să părăsească lumea!
Bucură-te, ce ai scris epistole ca un nou Pavel în care slăveai Rugăciunea Inimii!
Bucură-te, că tatăl tău şi mama ta când le citeau pângeau dar mândria încă nu li se frângea!
Bucură-te, părinte al pustiei athonite!
Bucură-te, prieten al Sfântului Sava din Palestina care prin legământ ţi-a lăsat ţie toiagul şi icoanele sale!
Bucură-te, că ai împodobit Serbia ca Ierusalimul prin viaţa ta!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac VI
Într-o dimineaţă, tatăl tău n-a mai putut rezista, şi în lacrimi avându-şi faţa adâncită, strigă: Eu vin după Hristos şi Raţko, şi atunci, lăsând pe Vukan în loc, se călugăreşte la Studeniţa, luând numele de Simion, iar soţia sa, la Sopocani, luând numele de Anastasia, ceea ce se tâlcuieşte Înviere, şi atunci Sava a văzut din Athos în văzduh toate acestea, şi Îl slăvea pe Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icos VI
O, tată, trebuie să îi fi spus Sava când în pragul uşilor mănăstirii Vatoped l-a văzut la Athos, cu adevărat omul lui Hristos până la capăt ai fost, că mi-a fost dat să te văd în haine călugăreşti, adevărate şi veşnice haine împărăteşti, făcându-se primul din neamul tău ce ai ales Împărăţia Cerească pentru cea pământească, drept pentru care lasă-mă, tată să-ţi cânt, şi îi cânta Sava:
Bucură-te, tată ce ai desăvârşit menirea ta!
Bucură-te, că cel ce ai cinstit Cerul!
Bucură-te, că te-ai întâlnit cu fiul tău în mănăstire!
Bucură-te, că de aici spre ceruri amândoi vom avea privire!
Bucură-te, că în psalmi dragostea părintească se va uni cu cea călugărească!
Bucură-te, dor ce a spart clişeele lumeşti!
Bucură-te, împreunare a tuturor voinţelor într-una singură către Hristos!
Bucură-te, că toată familia noastră în mănăstire s-a împlinit!
Bucură-te, că familie în ceruri acuma suntem!
Bucură-te, tatăl meu cel iubit!
Bucură-te, slava fiului tău!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac VII
Şi tatăl îl îmbrăţişa pe fiul său, şi cu lacrimile ca şi cu mir îl ungea, şi Dumnezeu în cer se bucura, că puţini fii şi părinţi astfel dintre oameni au ajuns, şi ei îmbrăţişându-se pe Domnul Îl slăveau cântându-I: Aliluia!

Icos VII
Mare bucurie a fost pe Sfântul Simion văzându-şi fiul strălucind cu chipul desăvârşit de prezenţa lui Hristos în sine, şi astfel atunci cuprins de Duh Sfânt îi grăia Simion lui Sava, spunându-i:
Bucură-te, fiul meu de astăzi şi întru Hristos!
Bucură-te, lacrimă de mir ce la Hristos Mirele tău ai venit!
Bucură-te, cea mai de seamă podoabă a trupului meu!
Bucură-te, cea mai înaltă danie a mea către Sfântul Munte!
Bucură-te că aşa danie puţini împăraţi au mai făcut!
Bucură-te, că chipul tău mă cinsteşte pe mine şi poporul meu sârbesc!
Bucură-te, că prin tine i-am întrecut pe David, Solomon şi Constantin!
Bucură-te, că Adevărul pe Hristos L-ai iubit!
Bucură-te, că eu am vrut să te cunun cu femeie, iar tu te-ai cununat cu Dumnezeu!
Bucură-te, că ai fost singurul dintre copiii ce părintele ţi l-ai înţelepţit!
Bucură-te, că mama ta ne slăveşte pe amândoi la Sopocani întru Hristos!
Bucură-te, că puţine femei au avut cinstea ca soţul şi fiul său să fie monahi la Sfântul Munte şi Împăraţi ai Serbiei în acelaşi timp şi ne cântă: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac VIII
Nu suporta sfinţiţii nevoitori ai Sfântului Munte să vă vadă în slava voastră, că străluceaţi când treceaţi pe lângă ei, şi faţa ei cu vălul pocăinţei trebuiau să şi-o acopere când în faţa lor apăreaţă, şi Rugăciunea lui Iisus cea mai frumoasă broderie a făcut în inimile voastre, căci ţesătura era de bună calitate şi firul de aur, firul relaţiei dintre tată şi fiu, drept pentru care Îi cântaţi lui Hristos ca nimeni alţii: Aliluia!

Icos VIII
Hristos şi-a găsit odihnă în voi, căci ostaşi până la capăt ai lui Hristos v-aţi arătat, şi nimeni nu v-a putut întrece în nevoinţă, pat dulce odihnii lui Hristos relaţia dintre tată şi fiu aţi făcut-o, drept pentru care vă cântăm:
Bucuraţi-vă, îmbrăţişare în Hristos!
Bucuraţi-vă, unire a inimii de tată şi fiu în Rugăciunea lui Iisus!
Bucuraţi-vă, că nimeni ca voi n-a mai fost în Sfântul Munte!
Bucuraţi-vă, că Mănăstirea Hilandar aţi ctitorit!
Bucuraţi-vă, că nepieritor palat acesta vi l-aţi făcut!
Bucuraţi-vă, ctitorii adevăratei capitale a Serbiei!
Bucuraţi-vă, tată şi fiu ctitori de mănăstire!
Bucuraţi-vă, cele mai mari danii ale sfintei voastre zidire!
Bucuraţi-vă, că unde s-a mai văzut ca înşişi împăraţii să se ofere danii de preţ ctitoriei lor!
Bucuraţi-vă, că aţi înălţat neamul sârbesc până la picioarele lui Hristos!
Bucuraţi-vă, că la voi fiul a fost părinte, şi părintele fiu!
Bucuraţi-vă, că la voi fiul l-a făcut pe tatăl părinte şi schimonah!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac IX
Într-o dimineaţă, Simion vine la Sava şi îngenunchiind în faţa sa, îi spune: să spui neamului tău să aleagă Împărăţia Cerească, că eu pe aceasta am ales-o, şi să aperi ortodoxia la toate neamurile care ţi-o vor cere, şi murind cu capul în mâinile fiului, inimile amândurora au strigat una în Ceruri şi alta pe pământ lui Hristos: Aliluia!

Icos IX
Mir a ieşit din coapsa tatălui său, şi Sava, având mâinile pline de mirul frumos mirositor, a început să plângă şi slăvind aşa zicea Sfântul Sava în glas de psalmi:
Bucură-te, tatăl meu şi sfântul neamului meu!
Bucură-te, că care dintre copiii s-a învrednicit ca din moaştele tatălui său să-i curgă mir în mâini!
Bucură-te, că pe mine prin acest mir m-ai uns arhiereu al neamului meu!
Bucură-te, că nimeni nu a mai avut şi nu va mai avea această cinste!
Bucură-te, că tu tată tot m-ai uns cu mirul cel sfânt Împărat chiar fiind eu călugăr şi chiar fiind tu mort!
Bucură-te, cât de mult ai vrut să te urmez!
Bucură-te, că mirul tău este adevărata ungere pe care un copil o poate primi de la tatăl său!
Bucură-te , ce dulceaţă şi dar i-ai dăruit fiului tău, sfinţenia ta!
Bucură-te, că moaştele tale îmi sunt cel mai de preţ odor!
Bucură-te, trupule din care am ieşit şi eu şi mirul Domnului Hristos!
Bucură-te, odor nepreţuit care te laşi moştenire neamului tău!
Bucură-te, aşa tată şiu strămoş a vrut Hristos să aibă toţi oameni, şi iată că noi sârbii avem!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac X
Înmormântarea şi canonizarea ta, Sfinte Simioane, s-a făcut de fiul tău, şi purtând racla ta pe umerii săi, tot îl ungei cu mir pe capul său arătând cât l-ai vrut rege, şi acum lai făcut ţar în ceruri, şi iată că prin mirul tău îi cânţi lui Hristos alături de fiul tău: Aliluia!

Icos X
Când Sfântul Sava te-a pus în mormânt, ai inundat groapa cu mir, şi când acesta ţi-a acoperit Sfintele Moaşte, a ieşit atunci o viţă de vie cu parfumul mirului, din mormânt, ce a cuprins biserica, şi atunci cu toţii s-au minunat şi v-au cântat:
Bucuraţi-vă, struguri ai neamului celui mustind de Hristos!
Bucuraţi-vă, dătători de rod tuturor celor ce vor mânca din viţa voastră!
Bucuraţi-vă, că neamul vostru sârbesc va rodi în Ceruri!
Bucuraţi-vă, că vinul făcut din acei struguri este cel mai onorat a fi transformat de Duhul Sfânt în trupul lui Hristos!
Bucuraţi-vă, că fii voştri cei numeroşi din strugurii credinţei voastre umplu pământul!
Bucuraţi-vă, că mirese şi miri din întreaga lume pot spune că fac parte din dinastia voastră!
Bucuraţi-vă, călugări ce aţi avut nenumăraţi copiii şi rodiţi pântecele sterp!
Bucuraţi-vă, că viţa de vie din mir e Nou Rug Aprins şi chip al Maicii Domnului care Fecioară şi Mamă este!
Bucuraţi-vă, ca Maica Domnului a lucrat prin voi în lume, osaşi  ai Maicii Domnului!
Bucuraţi-vă, mustire de viaţă a călugăriei!
Bucuraţi-vă, printre cei mai iubiţi ai lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, Slava Serbiei!

Condac XI
Văzând că fratele tău Vukan e şovăielnic în ale credinţei, mânat de mirul cu care tatăl tău te-a uns arhiereu, ai mers la Niceea şi de la Împăratul grecilor ai cerut arhiepiscopia Serbiei, pe care primindu-o te-ai întors în Serbia, şi detronându-l pe Vukan cu moaştele Sfântului Simion care în faţa sa pentru că acest fiu trecuse la catolicism n-a mai izvorât mir, l-ai uns ţar pe Ştefan, fratele tău mezin, cu mirul ce a început din nou să izvorască din moaştele tatălui vostru, şi ai pus poporul sârb să jure că va păzi ortodoxia şi că va alege întotdeauna Împărăţia Cerească, şi atunci tot norodul a strigat împreună cu tine lui Hristos: Aliluia!

Icos XI
Pe toţi din neamul tău i-ai uns atunci cu mir din moaştele Sfântului Simion, şi făcând Sfântul şi Marele Mir din mirul izvorât din tatăl tău, ai botezat tot poporul tău în ortodoxie şi le-ai dat slavele, pentru ca toţi să îi dea slavă lui Hristos dând slavă sfinţilor săi, şi ca să îţi cânte şi ţie astăzi:
Bucură-te, părintele nostru, Sava!
Bucură-te, slava slavelor noastre!
Bucură-te, că noi suntem poporul botezat cu mirul moaştelor tatălui tău!
Bucură-te, întâiul nostru arhiereu!
Bucură-te, cinstea neamului meu!
Bucură-te, că păstorii veneau la tine şi luau botezul!
Bucură-te, că munţii au mirosit a mirul Sfântului Simion şi stânile parfumate cu slavă erau!
Bucură-te, că l-ai cinstit pe Hristos ca puţini chiar dintre sfinţi!
Bucură-te, părinte al ortodoxiei noastre!
Bucură-te, steag de luptă întru Hristos!
Bucură-te, întronizatorul Sfântului Ştefan Întâiul Încoronat, fratele tău!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac XII
Aflând că Ţarul şi ruda ta Ioan Asan al II-lea de la Târnovo a căzut în erezie, ai mers până la el, şi numai când i-ai arătat chipul tău strălucind, şi l-ai umplut de mireasma Duhului Sfânt, l-ai readus la ortodoxie şi i-ai dat canon să elibereze Constantinopolul de
sub papistaşi, şi astfel el te-a ascultat, şi pe capul latinilor alături de soţia sa nelegiută catolică i-a tăiat, pedepsind erezia ce este adulter faţă de Hristos, şi astfel slava readucerii oraşului lui Constantin ţie Îţi revine, şi prin aceasta tu, Sava, I-ai cântat cel mai mult lui  Hristos: Aliluia!

Icos XII
L-ai uns pe Ioan Ţar şi după ce în timpul Sfintei Liturghii săvârşită în calitate de Patriarh de Târnovo şi Papă Ortodox adevărat, din Noua Romă ce era Târnovo, te-ai aşezat în mormântul pregătit pentru Împărat la Târnovo, după ce mai întâi ţi-ai înviat fratele pe Sfântul Ştefan, care murise râvnind să fie călugărit de tine înainte ca tu să ajungi acolo, şi după ce l-ai Înviat l-ai călugărit, îndeplinindu-i voinţa, ca apoi să-l trimiţi la Domnul în odihnă pentru a se bucura de Sfinţenie ca monah, cum a vrut, ca apoi să se duci şi la Hristos, întâlnindu-te cu el şi cu tatăl tău cel sfânt, drept pentru care îngerii ţi-au cântat:
Bucură-te, că ai înviat din morţi un împărat ca să Îl primească Hristos ca călugăr!
Bucură-te, că ai întors de la erezie un ţar şi l-ai făcut Împărat al Constantinopolului!
Bucură-te, că ai intrat împreună cu el în Constantinopol, şi l-ai uns cu acelaşi mir de la tatăl tău în Sfânta Sofia Împărat Roman!
Bucură-te, că ai fost şi primul Patriarh ortodox al Constantinopolului de după cucerirea catolică, şi Ioan Asan primul Împărat Roman Ortodox de după papistaşi!
Bucură-te, slavă ca tine nimeni nu a mai avut!
Bucură-te, că tatăl tău ţi-a dat mirul cu care ai resfinţit Sfânta Sofia!
Bucură-te, că toate bisericile din Constantinopol le-ai resfinţit cu mirul tatălui tău!
Bucură-te, că toate popoarele vedeau puterea lui Hristos în tine!
Bucură-te, că ai fost dintre ciobani şi ai ajuns făcător de Împăraţi!
Bucură-te, păstor a trei Împărăţii!
Bucură-te, că tu l-ai uns pe Împăratul de la Niceea Împărat Ortodox Roman cu mirul Sfântului Simion!
Bucură-te, că ai adus neamul tău sârbesc la cinste mare!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac XIII
Ioan Asan a plâns toată viaţa după tine, şi ţi-a trimis Sfintele Moaşte la Mileşevo, unde Sfântul Ştefan al III-lea Ţarul rămas te-a primit, şi în Mileşevo la mănăstire moaştele ţi le-a aşezat, unde mulţi ţari, domni şi voievozi ţi-au împodobit mormântul, până când vicleanul de Sinan ţi-a ars la 1595 Sfintele Moaşte la Belgrad, astfel îndeplinindu-ţi-se visul ca să fii mucenic, chiar după moarte, şi cenuşa cu moaştele tale sa înălţat la Ceruri şi a ajuns la picioarele lui Hristos, şi şi acolo în ceruri I-a cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, adevăraţi ostaşi ai Serbiei!

Rugăciune către Sfinţii Simion şi Sava
Sfinţilor Simion şi Sava, ca voi slavă şi cinste nimeni dintre sfinţi n-a mai avut, şi de aceea vă rugăm: ajutaţi-ne în mântuirea noastră, ca să-i putem cânta lui Hristos: Aliluia!