Category Archives: Cuvioși athoniți

Jean-Claude Larchet: Cum recunoaşte omul prezenţa Duhului Sfânt în el

În viaţa duhovnicească omul este pândit de felurite şi înfricoşătoare amăgiri. Una dintre ele este să creadă că el gândeşte, vorbeşte şi acţionează insuflat de Duhul Sfânt, atunci când lucrul acesta nu este adevărat. In Pateric şi în Vieţile sfinţilor se pomeneşte de mulţi monahi înşelaţi în acest chip, care, socotind că au pe Duhul Sfânt în ei, de fapt căzuseră pradă vicleniei diavoleşti. Se pune aşadar problema de a şti cum poate omul deosebi adevărata prezenţă şi lucrare a Duhului Sfânt în el de o prezenţă şi lucrare străină şi pe care I le atribuie Duhului Sfânt sub efectul unei amăgiri.

Realizarea tuturor condiţiilor prezentate mai înainte – pocăinţa, întoarcerea de la păcate, curăţia, ascultarea, smerenia, iubirea de aproapele, rugăciunea – constituie un criteriu preţios, pe care, după cum am văzut, Sfântul Siluan îl aminteşte adesea. Dimpotrivă, dacă omul este lipsit de căinţă, dacă nu s-a lepădat de păcatele sale, dacă nu s-a curăţit de patimi, dacă nu-şi fereşte mintea de cugetele rele şi nu-şi opreşte inima de la alunecare, dacă nu este ascultător şi smerit, dacă nu-l iubeşte pe aproapele lui sau dacă n-are rugăciune neîncetată, este cu neputinţă ca Duhul Sfânt să vieţuiască în el, pentru că Duhul Sfânt nu află în el loc vrednic de venirea Sa.

La toate acestea Sfântul Siluan adaugă şi alte criterii. „Pe Duhul Sfânt sufletul îl recunoaşte după pacea şi dulceaţa Lui”; „sufletul simte venirea Ta […] Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii”. Orice prezenţă şi orice lucrare din suflet care iscă tulburare ori mânie şi iuţime nu pot fi, aşadar, atribuite Duhului Sfânt şi chiar trebuie socotite drept semn sigur al absenţei Sale.

Prin corelaţie, omul credincios recunoaşte prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt după pacea, iubirea şi mila pe care el însuşi le simte faţă de toţi oamenii („dacă se află în suflet puţin har, atunci cunoşti pacea şi simţi iubire faţă de toţi”), şi chiar pentru vrăjmaşii săi. Lipsa iubirii de vrăjmaşi şi a rugăciunii pentru ei este iarăşi semn sigur al absenţei Duhului: „cel ce n-a primit pe Duhul Sfânt nu doreşte să se roage pentru vrăjmaşii lui”; de aceea, spune el, „dacă nu ţi-e milă de păcătosul care va fi chinuit în foc, e semn că nu harul lui Dumnezeu e în tine, ci un duh rău”.

Pe o treaptă mai înaltă a vieţii duhovniceşti, spune Sfântul Siluan, „în suflet e o lumină şi o mare bucurie”.

Iar pe o treaptă şi mai înaltă, arată stareţul, „chiar şi trupul simte harul Sfântului Duh”: „Duhul Sfânt umple omul întreg: suflet, minte şi trup”; „Duhul Sfânt umple de harul Lui tot omul: suflet, minte şi trup”; „Duhul Sfânt pătrunde sufletul, mintea şi trupul”. Stareţul mărturiseşte astfel că „Domnul mi-a făcut dar harul Sfântului Duh cu un asemenea belşug de revărsare, că a umplut întreg sufletul şi trupul meu cu har”; „Cel ce poartă harul în trupul şi sufletul său, acela a atins iubirea desăvârşită”. Sfântul Siluan se referă aici la acea încredinţare şi plinătate a inimii în care se sălăşluieşte Duhul Sfânt, despre care au vorbit înaintea lui unii Părinţi, ca Sfântul Macarie, Sfântul Diadoh al Foticeei sau Sfântul Simeon Noul Teolog, şi pe care ei l-au numit plerophoria.

Sfântul Siluan arată că încredinţarea că L-ai primit pe Duhul Sfânt în tine ţine de o experiere a inimii, care se face în chip minunat şi de nespus, pentru că este supranaturală – ca una care este dată de Duhul Sfânt însuşi – şi cu totul personală. De aceea, Sfântul Siluan se referă la propria sa experienţă: „Ştiu din experienţă ce înseamnă a fi în Duhul Sfânt şi ce înseamnă a fi lipsit de El.” Semnul cel mai sigur al realităţii şi eficacităţii venirii Duhului Sfânt este însăşi această experiere a Lui în chip minunat. Omul care a avut o asemenea experienţă, spune Sfântul Siluan, cunoaşte sau altfel spus recunoaşte îndată harul Duhului Sfânt: „Sufletul ştie când e îmbogăţit de har […], dar în acea clipă nu vei fi în stare să scoţi un singur cuvânt, căci sufletul tău e schimbat prin revărsarea Sfântului Duh”; „sufletul ştie că un Oaspete preaiubit a venit […] şi spune: Trecerea Ta a lăsat o mireasmă în sufletul meu”. Această cunoaştere nu are, după cum se vede, nimic abstract; ea nu ţine de concepte, ci mai curând de o simţire duhovnicească: „Cel care a gustat o dată Sfântul Duh recunoaşte apoi gustul harului”, spune Sfântul Siluan; şi iarăşi: „Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebeşte după gustul Lui, căci scris este: «Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul» (Ps. 33, 9)””. „Harul, scrie Sfântul Siluan, nu vine fără ca sufletul să-l cunoască”; cel care are în el harul Duhului Sfânt îl are „în mod simţit”. „Noi simţim prezenţa Lui în noi”; „sufletul trebuie să simtă că Duhul Sfânt trăieşte în el”, repetă el. Cel care a experiat o dată prezenţa Duhului ştie şi când El pleacă, iar atunci îndură – prin simţirea părăsirii – o mare suferinţă, pe care omul de rând, care nu simte această absenţă, n-are cum s-o cunoască.

O asemenea experienţă, a prezenţei (şi absenţei) Duhului Sfânt, o au însă numai cei desăvârşiţi; încredinţarea adevărului ei le este dată lor de însuşi Duhul Sfânt. Ceilalţi oameni pot să ajungă în această privinţă la înşelare, căzând chiar pradă vicleniei demonilor şi a lui Satan, care adesea „se preface în înger al luminii” (2 Cor. 11,14).

Pentru a scăpa de o asemenea amăgire şi de astfel de curse, spune Sfântul Siluan, cei care n-au ajuns la desăvârşire trebuie să-şi găsească un părinte duhovnicesc încercat, care să-i ajute să deosebească duhurile: „începătorul are nevoie de o călăuză duhovnicească, întrucât până la venirea harului Sfântului Duh, sufletul duce mare luptă cu vrăjmaşii şi nu-şi poate da seama când vrăjmaşul este cel ce-i aduce dulceaţa la rugăciune. Numai cel ce a gustat el însuşi harul Sfântului Duh poate deosebi acesta.”

Sursa: Jean-Claude Larchet, Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!
logo-librarie

Reclame

Viaţa Sfântului Sava (Rastko) Nemanja, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul mănăstirii Hilandar (14 / 27 ianuarie)

Viaţa Sfântului Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul mănăstirii Hilandar – 14 / 27 ianuarie

Sfântul Sava s-a născut în anul 1169 după Hristos, şi a fost fiul lui Ştefan Nemania, Marele Jupan al Sârbilor. Încă de tânăr, Sava a dorit fierbinte viaţa duhovnicească şi pentru ea a scăpat la Sfântul Munte Athos; acolo a fost tuns monah şi a trăit într-o nevoinţă zeloasă.

Ştefan Nemania a urmat exemplul fiului său şi a venit şi el în Sfântul Munte, unde s-a călugărit şi a murit sub numele de Simeon, monahul. Sfântul Sava a obţinut autocefalia Bisericii Sârbe de la patriarh şi împărat [al Bizanţului] şi a devenit întâiul Arhiepiscop al Sârbilor. Împreună cu tatăl său a zidit Mânăstirea Hilandar şi mai apoi multe alte mânăstiri, biserici şi şcoli în toate pământurile sârbeşti. De două ori a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte. El i-a împăcat pe doi dintre fraţii lui după trup care se înstrăinaseră din cauza luptei pentru putere. A instaurat pacea între sârbi şi vecinii lor. Întemeind Biserica Sârbă, el a întemeiat prin aceasta cultura şi statul sârb. El a adus un duh de pace între toate popoarele din Balcani şi a lucrat în folosul tuturor, pentru aceasta a fost iubit şi respectat în toate aceste popoare.

Poporului sârb el i-a dăruit un suflet creştinesc, care nu a pierit, în pofida prăbuşirii statului sârb. Sava a murit în oraşul Târnovo din Bulgaria, în timpul domniei împăratului Asan, îmbolnăvindu-se după Slujba Sfintei Liturghii din Ziua Botezului Domnului, a anului 1236. Regele Vladislav a mutat cinstitul său trup la Mânăstirea Mileşevo. De acolo Sinan Paşa l-a adus la Belgrad şi l-a ars în 27 aprilie 1595.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I ianuarie-iunie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 61

Foto: Icoana Sfântului Sava / Toiagul Sfântului Sava / Mănăstirea sârbească athonită Hilandar, ctitoria Sfinților Simeon (Ștefan) și Sava (Rastko) Nemanja. 

O versiune a Vieții Sfântului Sava, mult mai detaliată, poate fi citită în lucrarea „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite” (editura Doxologia, 2000), iar online la >> LINKUL <<.

Vezi și aceste articole:

Cuviosul Simeon (Ștefan) Nemania, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Hilandar

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești (Athonitul), nou documentar cu subtitrare în română

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești – 10 ianuarie

Studioul Mir Priklyucheniy / Republica Moldova

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Mai multe informații despre Cuviosul Antipa de la Calapodești găsiți la linkurile de mai jos:

Programul de vizitare al Mănăstirii „Sfântul Ioan Teologul” de la Suroti, ctitoria Sfântului Paisie Aghioritul

Pentru că am fost deseori întrebați despre programul de vizitare de la Suroti (mulți dintre cei ce vizitează Muntele Athos, în drumul lor spre Tesalonic, trec pe la Suroti pentru a se închina la mormântul Sfântului Paisie și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul) vi-l facem cunoscut aici!

Datorită faptului că este sihăstrie, Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” – Suroti este închisă în zilele de post de peste săptămână (luni, miercuri şi vineri). Vara, mănăstirea este deschisă pentru închinători marţi şi joi între orele 10.00 – 13.00 şi 17.00 – 19.00, sâmbăta între orele 10.00 – 15.00 iar duminică, între orele 11.00 – 13.00 şi 17.00 – 19.00. Iarna, mănăstirea este deschisă marţi şi joi între orele 10.00 – 13.00 şi 16.00 – 18.00, sâmbăta între orele 10.00 – 15.00 iar duminică, între orele 11.00 – 13.00 şi 16.00 – 19.00.
Pr. Silviu Cluci / Doxologia

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

AUDIO: Conferința Părintelui Florin Botezan: „Sfântul Siluan și dorul după Dumnezeul cel viu” (Orăștie, 2009)

Conferința Părintelui Florin Botezan (Alba-Iulia) de la Oraștie (septembrie 2009): “Dorul după Dumnezeul cel Viu” (reflecţii pe marginea învăţăturilor Sfântului Siluan)

Cinstirea cu priveghere de toată noaptea a unui mare cuvios athonit la Timișoara. Programul slujbelor cu prilejul praznicului Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș (2018)

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, când Biserica Ortodoxă Română pome­nește pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Catedrala Mi­tro­politană din Timişoara îmbracă haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul spiritual.

Pro­gra­­mul liturgic închinat Sfân­tu­lui Iosif, ocrotitorul Banatului:

Vineri – 14 septembrie 2018
19:00 – Vecernia cu Litie
21:00 – procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif, pe traseul Catedrală – Podul Traian – splaiul T. Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală
22:00 – Utrenia
24:00 – Sfânta Liturghie

Sâmbătă – 15 septembrie 2018
2:30 – Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş
3:30 – Acatistul Sfintei Cruci
4:30 – Acatistul Maicii Domnului Pantanassa
5:30 – Sfințirea Mică a apei
6:30 – Taina Sfântului Maslu
9:30 – Sfânta Liturghie arhierească
18:00 – Vecernia urmată de Concertul Corului Catedralei
22:00 – Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

Duminică – 16 septembrie 2018
7:30 – Utrenia
9:30 – Sfânta Liturghie
17:00 – Paraclisul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş
18:00 – Reașeza­rea sfintelor moaște la locul obişnuit din catedrală.

Vezi și alte linkuri: Icoane ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș
Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş, Ocrotitorul Banatului (15 sept.)
Viața unui mare cuvios athonit: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (15 sept.)

Stihirile Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş


Troparul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: „M-am făcut hoinar pentru dragostea lui Hristos” (scurt cuvânt audio, cu subtitrare în limba română)

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: „M-am făcut hoinar pentru dragostea lui Hristos” (scurt cuvânt audio, cu subtitrare în limba română).

Înregistrare audio cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul în care acesta vorbește despre unul dintre înaltele meșteșuguri ale vieții duhovnicești ortodoxe: primirea acuzațiilor cu bucurie.

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

Studentul Roman Strijkov. Destinul unui „admirator al Sfântului Siluan”

Fotografie din Mănăstirea Sf. Panteleimon (septembrie 1933):
1. Cuviosul Siluan Athonitul († 1938); 2. Monahul Casian Korepanov; 3. Ierodiacon (pe atunci) Sofronie Saharov, ucenicul și biograful Cuviosului Siluan, ctitorul Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător de la Essex, UK († 1993); 4. Monahul Vasili Krivoşein, viitor Arhiepiscop de Bruxelles († 1985); 5. Admirator al preacuviosului Siluan, Studentul Roman Strijkov († 1995).

Vezi și: O fotografie rară cu Sfântul Siluan Athonitul împreună cu Părintele Sofronie Saharov (1933). [update: Chipul Starețului Siluan, de Arhim. Sofronie]

Roman Strijkov (ieromonahul Siluan Strijkov) (1911 – 1995), orfan, din numărul de refugiați care studiază în Athena și Belgrad. Student, așadar, la vremea întâlnirii cu Sfântul Siluan la Athos (identificat cu nr. 5 în poza de la Athos), mai târziu devine preot slujitor și arhimandrit, rector al bisericii Sf. Nicolae de la Casa Rusă din Sainte-Geneviève-des-Bois.

În a treia poză – „o vizită la Paris a Ierarhului Antonie Bloom” – Roman Strijkov (Arhim. Siluan Strijkov) apare al 5-lea de la stânga la dreapta, cu brâu roșu și purtător de cruce (http://e.korsoun.free.fr/p05/13_1.php).

În a patra poză, de la stânga la dreapta, Ieromonahul Siluan (Strijkov) apare al doilea – în spate (http://e.korsoun.free.fr/p05/05_1.php)

În a 5-a poză, de la dreapta la stânga, Ieromonahul Siluan (Strijkov) apare pe rândul din față, al treilea. http://e.korsoun.free.fr/p06/17.php

Despre întrega sa viață și interviu citiți aici: https://drevo-info.ru/articles/23449.html

În anul 1991 a dat câteva interviuri pentru Filmul: „Banca lui Siluan” al cărui protagonist este: https://youtu.be/HV4GIiNlhJI

„Banca lui Siluan” Скамейка Силуана (video):

Un film dedicat Ieromonahului Siluan (Strijkov): tânărul cu „nr. 5” din poza de la Athos cu Sfântul Siluan Athonitul și Cuviosul Sofronie, care a ajuns peste ani Ieromonahul Siluan (Strijkov) la Sainte-Genevieve-des-Bois din Paris. Fotografii, viața de zi cu zi, interviu cu 4 ani înainte de trecerea de la Domnul.
Fragmente din video, traduse în limba engleză, mai jos!

Mulțumim fratelui Vasile Călin Drăgan pentru îngăduința de a posta din descoperirile sale pe blogul nostru dedicat iubitorilor Muntelui Athos.

Notă: Ghilimele din titlul postării au funcția de citat si nu cea de dublu înțeles. În descrierea fotografiei studentul Roman este numit – Admirator al preacuviosului Siluan (n. edit.).

From min. 15: 36 : „Somehow in search of the answer to many questions I have gone to the Panteleimonovsky Russian monastery on Athos … A lot of negative saw, I saw a lot of small vanity, as well as at all people. The same people as we, only in search of something, and bring with ourselves the same nature, which at each person become monks.
And here I think: „Why I have arrived here? I am full beautiful, consolatory church services, but there is no living word”. And here, in such sad mood I left gate of the monastery and thought of that why I have arrived here. Suddenly calls some voice to me. I raise the head, I look – the gray-bearded monk, pleasantly smiles, the nice person. And, above all, has distorted me, I had such feeling that he has spotted, has read my thoughts with which I went. That minute it was very unpleasant. He addresses me:
– And what does it mean – to keep wisdom?
I have shrugged shoulders, interrogatively I look at him.
– To keep wisdom is not to accept thoughts. Thoughts, it is not thoughts. Thoughts are a condition of disappointment, spiritual weight…
It was the answer to my state with these gloomy thoughts.
– The wisdom consists in denying thoughts. That is not to accept these the heavy, confusing soul thoughts.
He has very much calmed, has consoled my soul for the rest of life. When I took monkhood 11 years later (Saint Silvanus the Athonite wasn’t alive any more). I have arrived to Athos again, I was named there, in memory his Siluan named.”

We never know how each soul is adjusted. And what strings one soul will touch at another. The more people it will be understood and to help to go each other to this light, the more they will unite. Someone from Saints said: „Than closer to the Sun, those beams of the Sun are closer to each other”. But it, of course, simple comparison. And without comparison it is only possible to tell that the only thing that it is possible to wish to each person that he looked for justifications of this life. Also you know, soul can die of a grief, for fear, of hopelessness, and the God’s Favour, sometimes through prayers can pull out them. Difficultly for each person to overcome the bad tendencies. And why these bad tendencies are left by God on freedom of the person? If to take away this gift of mental freedom, a gift of freedom to do good not only, but also evil from the person, then we will be as if pleasant kitties and doggies, but we will have no Image and God’s Similarity. And God looks not for slaves, but People free. The free people who have chosen a way of good. Freely fallen in love good. Good, as the highest sense of this life.
Without justification of those tests, any person will never speak as Christ spoke. Briefly: „There is no greater love than this: that someone lay down his life for his friends” (John 15:13). Not obligatory in the war from the fire of the person to pull out. It is possible to help every day. To forgive, understand. To judge by itself as it is difficult to overcome dark sides. You know, a prayer, it as a lightning. As a lightning which flies up into the sky about some person. It is necessary that heart of each person has touched the Evangelical Word.

– The father Siluan, what it is possible to wish to Russians in this hard time?
– This most. Because society consists of separate souls. And the more separate souls will understand it, the more people will unite in it. The more these people, these souls it will appear in all the people, the stronger it will affect. Preachers whom I heard touched soul of the person, and this most important – to find a key to each soul. And in each soul different locks and each soul on a unique lock it is closed”.

Cuvinte vii din Sfântul Munte (audio/video, subtitrare ro.): Cuviosul Paisie, Starețul Emilianos, Starețul Grigorie

Cuvinte vii din Sfântul Munte (audio/video, subtitrare ro.): Cuviosul Paisie, Starețul Emilianos, Starețul Grigorie. Postate pe youtube prin râvna fraților de la Orthodox Teaching of the Elders pe al cărora canal veți găsi încă multe alte înregistrări, în special traduse în limba engleză.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Nouă apariție editorială: Sfântul Paisie Aghioritul, o lucrare – mărturie a Mitropolitului Ierotheos Vlachos

Sfântul Paisie Aghioritul
Autor Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului 
Editura Sophia 2018 / 200 pagini
Traducere de Protos. Theofan Munteanu

„Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie.

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, așadar, în chip simplu, în inima oamenilor.

Și înainte și după canonizarea sa, viața și învățătura Sfântului Paisie au avut și au o înrâurire asupra întregii lumi. Aș putea spune că este un Stareț contemporan al tuturor, universal”.

† Ierótheos,
Mitropolit al Nafpaktosului

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: „Harisma mi-a dat-o Dumnezeu, ca să mă fac bun!”

V-am spus-o de multe ori, harisma nici n-am așteptat-o, nici n-am voit-o, nici n-am cerut-o. Bătrânii mei nu-mi spuneau nimic. Aveau această rânduială. Nu mă învățau prin cuvinte, ci numai prin starea lor. Le-am învățat pe toate din viețile sfinților și din paterice. Bătrânii nu sileau pe Domnul, nu căutau semne, nu cereau harisme. Și nici eu n-am urmărit vreodată dobândirea harismelor, ci numai iubirea lui Hristos; nimic altceva. Harisma mi-a dat-o Dumnezeu, ca să mă fac bun.

Când ”văd” ceva prin harul lui Dumnezeu, mă bucur mult în adânc, cu bucuria cea întru Domnul. Când mă cercetează harul lui Dumnezeu, și privesc și citesc sufletul celuilalt prin harul dumnezeiesc, în acea clipă harul dumnezeiesc aduce înlăuntrul meu însuflețire. Prin această însuflețire se manifestă harul dumnezeiesc, aducând un fel de apropiere prietenoasă, familiară, frățească, de unire. După această unire vine o mare bucurie, atâta bucurie, încât inima mea e cât pe ce să se spargă. Însă mă tem să o fac cunoscută în cele din afară. Văd, dar nu grăiesc, chiar și dacă harul îmi adeverește că acestea sunt adevărate. Însă, când harul mă înștiințează să vorbesc, atunci vorbesc. Spun anumite lucruri pe care Dumnezeu mă luminează să le spun din iubirea mea pentru toți. Ca să simtă lumea îmbrățișarea pe care Hristos ne-o face nouă, tuturor. Țelul meu este ca toți creștinii să fie ajutați și să se mântuiască, aflându-se în comuniune de iubire cu Hristos.

Iertați-mă că le spun așa. Nu cer niciodată de la Dumnezeu să-mi descopere ceva, căci nu-mi place să-L întreb. Socotesc că este potrivnic voii Sale, că nu este nobil și – cel mai rău – că Îl silesc.  Spun însă ”Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă” în chip rugător și apoi mă las în voia lui Hristos. Tot ce vrea El. Tot ce descoperă El Însuși.

Dumnezeu ascunde atâtea taine pe care nu ni le-a descoperit. Dumnezeu i le descoperă celui care Îl iubește, chiar dacă acesta ar trăi și în pustie. Le vede, dar nu le spune pe toate; numai câte îi îngăduie Dumnezeu. În vreme ce unul care este în lume, în mijlocul lucrurilor și al mijloacelor de comunicare, poate să nu-și dea seama și să nu știe nimic.

Acum, că le văd pe toate, mă simt foarte smerit. Adică, cum să vă explic… Dumnezeu mă ocrotește. Îmi trimite harul Său. Și zic: ”Eu, atât de smerit și de nevrednic! Ce voiește Dumnezeu de la mine?”. Dumnezeu îi iubește însă pe păcătoși, asemenea mie, și vrea ca ei să devină buni. Face și astfel de lucruri harul lui Dumnezeu. (…)

Vă spun multe lucruri care sunt adânci, lăuntrice, de-ale mele. S-ar putea ca cineva să mă răstălmăcească, fiindcă nu păstrez taina trăirilor mele, cele pe care mi le descoperă Dumnezeu, și spun atât de multe. Vă zice cineva că sunt egoist, că-mi mărturisesc trăirile. O fac din multa mea iubire pentru voi, copiii mei. Ca să vă folosesc, s-o luați și voi pe calea aceasta. Ce spune înțeleptul Solomon? Zice undeva… Nu voi merge pe același drum cu pizma care roade, căci ea n-are nici o părtășie cu înțelepciunea. Și încă ceva: … fără să ascund tainele lui Dumnezeu (Înțelepciunea lui Solomon 6:23; 22). Nu vrea înțeleptul Solomon să ascundă înțelepciunea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl îndeamnă să descopere tainele înțelepciunii.

Ceea ce fac eu, spunându-vă ce mi-a dat Dumnezeu, este lucru apostolicesc. O spune Apostolul Pavel în Epistola către Romani: Pentru că doresc mult să vă văd, ca să vă împărtășesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră. Și aceasta ca să mă mângâi împreună cu voi prin credința noastră laolaltă, a voastră și a mea (Romani 1:11-12).  Ce înseamnă acest împărtășesc? Ai primit ceva? Să-l împărtășești cu dragoste celorlalți. Nu vei crede că ai ceva al tău. E al lui Dumnezeu și-l împărtășești și altora. Aceasta este adevărata smerenie. În vreme ce un fanatic, un stilist, zice: ”Măi, măi! Vorbește despre sine, acesta-i egoism!”. Apostolul Pavel face aceasta spre întărire.  (…)

Bineînțeles, pentru tainele pe care ni le descoperă Dumnezeu înlăuntrul nostru mai bună este tăcerea. Iată, însă, că ni se poate întâmpla ceea ce spune Apostolul Pavel: M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-ați silit! (II Corinteni 12:11). La fel este strâmtorat și Avva Isaac, care este nevoit să descopere tainele și adâncile trăiri ale inimii sale, mânat numai de iubire. Același lucru ca și mine făcea și el, înainte cu atâția ani!

Și eu, sărmanul, din iubire vă spun câteva din cele pe care mi le-a descoperit Dumnezeu. Am, însă, foarte adânc întipărită în inima mea simțirea că altcineva le spune. Cred aceasta cu putere, căci văd ceva și îndată după aceea îmi simt foarte mult neputințele, căci nu este nici din sfințenie, nici din nimic altceva, fără numai din iubirea lui Dumnezeu pentru mine, voind să devin bun. Însă acestea pe care mi le descoperă Dumnezeu le spun la puțini, căci omul trebuie să fie duhovnicesc ca să le priceapă.

Sursa: Ne vorbește Părintele Porfirie, Editura Egumenița, pp. 392-397.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Învierii Domnului în rostirea Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul (audio, subtitrare în română)

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Învierii Domnului în rostirea Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul (audio, subtitrare în română) / Traducere din greacă de Elena Dinu.

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

 

Cluj, 1 martie 2018: Seară duhovnicească cu Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia)

Monahism sau căsătorie? La această întrebare foarte des întâlnită în cadrul conferinţelor noastre ne va răspunde Pr. Nicholas Saharov, pornind de la învăţătura Sf. Siluan despre acest subiect.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 01 martie 2018 cu invitarea Pr. Nicholas Sakharov, de la mănăstirea cu hramul “Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Pr. Nicholas va participa la ora 18.00 la slujba pavecerniţei mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”.

Părintele Nicholas Sakharov este ucenicul și nepotul cuviosului părinte Sofronie Saharov şi autorul lucrării „Iubesc, deci exist”, o expunere a teologiei Părintelui Sofronie, ucenic al Sf. Siluan Athonitul, păstrător al moștenirii lui duhovnicești și una din cele mai deosebite chipuri spirituale ale Ortodoxiei secolului trecut. Principalele teme de reflecție și dialog pe care Părintele Nicholas Sakharov le va prezenta la Cluj vor fi în relație directă cu tema “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”. Conferințele publice, dialogurile cu studenții și cu tinerii îi sunt familiare Părintele Nicholas, atât prin implicarea sa pastoral-misionară în lume, cât și prin activitatea sa pedagogică la Universitatea Essex, Cambridge și Moscova. “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei. Este şi doctor al Universităţii din Oxford.

Inima noastră – adevărata Peșteră din Betleem

Inima noastră – adevărata Peșteră din Betleem

A fost întrebat odată Părintele Paisie:

– Când mergeam la universitate, Gheronda, îmi puteam supraveghea sporirea după note. Aici, în viaţa duhovnicească, nu ştiu unde mă aflu.

– Şi aici o poţi supraveghea, după gândurile tale. Dacă îţi vin mereu gânduri rele şi le alungi şi iarăşi vin şi iar le alungi, trebuie să ştii că ai trecut în locul (clasa) pocăinţei şi te nevoieşti. Dacă îţi vin uneori gânduri rele şi le alungi, iar alteori bune şi dacă cele rele sunt zero, iar cele bune zece, potrivit cu monadele, poţi pune şi nota. Dacă vezi, de pildă, că gândurile rele s-au împuţinat şi mai multe sunt cele bune, să ştii că s-au micşorat zerourile şi s-au mărit decarii îmbunătăţindu-se astfel notarea ta. Când încetează să mai vină gândurile rele şi vin numai bune, atunci să ştii că s-a făcut curăţirea, adică ţi s-a curăţit inima ta, peştera ta, transformându-se în Peştera din Bethleem.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, p. 164

– Gheronda Paisie, daţi-mi o binecuvântare pentru Praznicul Naşterii Domnului ce se apropie!

– Îţi doresc ca Hristos şi Maica Domnului să te aibă lângă Ei, precum l-au avut pe mieluşelul de lângă iesle. Cred că a dus-o bine, la fel ca viţeluşul şi măgăruşul care L-au încălzit pe Hristos în iesle… „Cunoscut-a boul pe stăpânul şi asinul ieslea domnului său”, spune Proorocul Isaia. Au cunoscut Cine se afla în iesle şi de aceea L-au încălzit cu nările lor. L-au simţit pe Creatorul lor! Dar şi măgăruşul, de câtă cinste s-a învrednicit să-L ducă pe Hristos în Egipt! Boierii aveau trăsuri brodate cu aur, dar Hristos ce a folosit? Ce bine era dacă aş fi fost eu acest măgăruş!

Sursa: Gheronda Paisie Aghioritul, Tomos E

Traducere de Ierom. Stefan Nutescu, Chilia Bunavestire, Sfântul Munte Athos

Foto: Frescă din naos, Chilia Sfântul Ipatie, Mănăstirea Vatopedi, Muntele Athos, 2015. Facere a iconarului Ioan Popa

Cuvioşii Ghenadie Dochiarul şi Ghenadie Egumenul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Dochiarul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Dochiárul a fost monah în Mănăstirea Vatopedi şi avea ascultarea de iconom al uleiului sau dochiár, adică avea în grijă păstrarea şi împărţirea uleiului. „S-a arătat model de monah cuvios şi prin sârguinţa sa dar şi prin întreaga sa viaţă virtuoasă a ajuns la măsura sfinţeniei, făcând şi minuni”.

Se povesteşte că odată mănăstirea trecea o perioadă de mare lipsă a uleiului. Cuviosul Ghenadie, fiind dochiar al Mănăstirii, s-a gândit că uleiul ar trebui drămuit ca să nu rămână candelele fără ulei şi să nu le mai poată aprinde. Bucătarul, însă, s-a plâns egumenului iar acesta a dat poruncă să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în pronia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, mergând cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, la cămara unde se păstra uleiul, văzu uleiul curgând din chiupuri şi ajungând până la intrare.

Icoana Maicii Domnului, cea numită Elaiovrýtissa (Izvorâtoarea de untdelemn) care se afla în acel loc, de atunci răspândeşte bună mireasmă. „Această sfântă icoană în acelaşi loc se găseşte, în cămara unde se păstrează uleiul, răspândind minunată, nespusă de plăcută mireasmă şi fiind numită Dochiarítissa”. Icoana datează din secolul 14 şi este adusă în katholikónul Mănăstirii în Vinerea din Săptămâna Luminată, atunci când este sărbătorită.

Pomenirea Sfântului Ghenadie Vatopedinul se face pe 17 noiembrie şi în Vinerea din Săptămâna Luminată. Slujba în cinste Sfântului a fost compusă de imnograful Harálampos Mpoúsias.

Tot în această zi se prăznuieşte şi

Cuviosul Ghenadie Egumenul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Egumenul a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Vatopedi. Pentru sfinţenia vieţii lui, s-a învrednicit să audă glas venind de la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În timpul unui atac al piraţilor asupra mănăstirii, evlaviosul egumen a auzit o voce venind din icoana Maicii Domnului, cea numită Paramythía, care i-a spus: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi pe ziduri ca să-i alungaţi pe piraţi”. Uimit, cuviosul văzu sfânta icoană din care se auzea vocea transformându-se: chipul Maicii Domnului se făcu viu, la fel şi chipul pruncului Hristos, pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl ţinea în braţe. Hristos întinse mâna Sa dreaptă să acopere buzele Maicii Sale şi întorcându-şi faţa către ea, îi spuse: „Nu, Maica Mea, nu le spune aceasta [monahilor], ci să fie pedepsiţi ei după cuviinţă”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, îndepărtând cu dragoste mâna Fiului său, îi repetă egumenului cuvintele pe care i le spusese și mai înainte, anume să nu deschidă, adică, astăzi porţile mănăstirii din pricina piraţilor.

Înfricoşat de minunea dumnezeiască, smeritul călugăr a întrunit întreaga obşte şi a povestit tuturor cele întâmplate.

Auzind povestea, monahii au observat, uimiţi, schimbarea privirii şi atitudinii Maicii Domnului şi lui Hristos în icoană. Luând curaj, au urcat pe ziduri, au alungat piraţii şi s-au salvat. De atunci icoana s-a numit Paramythía, iar poziţia chipurilor, aşa cum le văzuse sfântul egumen, a rămas aceeaşi. Chipul Maicii Domnului „exprimă iubire, privirea Ei inspiră îngăduinţă, bunătate şi milă. Pe buzele sale se odihneşte un surâs cuvios, de bunăvoinţă şi mângâiere”.

Această icoană a Maicii Domnului este o pictură murală din secolul al 14-lea. Înainte, ea se afla în exonartex, în faţa paraclisului Sfântului Nicolae, iar ulterior a fost mutată în faţa altarului, în partea dreaptă, adică în proskynitar, în paraclisul Maicii Domnului Paramythía, care se găseşte deasupra nartexului, în partea stângă. Monahii se îngrijesc ca icoana să aibă o candelă nestinsă, slujind Sfânta Liturghie aici în fiecare vineri, şi cântând în fiecare zi paraclisul. Mai demult exista obiceiul ca în acest paraclis să se facă tunderile în monahism.

Pomenirea cuviosului Ghenadie se face pe 20 ianuarie şi pe 17 noiembrie. O slujbă completă a Sfântului Ghenadie Egumenul a scris monahul Ghenadie Mikraghiannanítul.

Moise AghioritulSfinţi vatopedini

Foto:
(1) Sfântul Ghenadie Dochiarul,
(2) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Elaiovrýtissa. Sfârşitul sec. 13 – începutul sec. 14,
(3) Sfântul Ghenadie Egumenul. Pictură murală din porticul vechii intrări a Mănăstirii Vatopedi, sec. 19,
(4) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Paramythía.