Arhive blog
AUDIO: Starețul Emilianos Simonopetritul – „Aspecte practice ale viețuirii monahale autentice” (subtitrare Ro)
AUDIO: Starețul Emilianos Simonopetritul (†9 mai 2019) – „Aspecte practice ale viețuirii monahale autentice” (subtitrare Ro) / traducere Mănăstirea Dragomirna.
Mai multe articole din arhiva blogului cu și despre Părintele Emilianos Simonopetritul: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/tag/emilianos-simonopetritul/
Nouă apariție editorială: Arhimandritul Emilianos Simonopetritul – „Casa lui Dumnezeu. Poarta cerului. Despre monahism, stareț și ucenic” (Editura Sfântul Nectarie, 2022)
În volumul de fată sunt cuprinse cateheze și cuvantări ale Părintelui Emilianos Simonopetritul, rostite la Sfânta Manastire Simonos Petras și la Sfânta Mănăstire Ormylia între anii 1978 și 1982.
Toate aceste texte reprezintă esențializarea matură și plină de savoare a meditării profunde și trezvitoare de către Gheronda Emilianos a învățăturilor patristice despre monahism, stareț, ascultare, ucenicie, primirea în mănăstire, legaturile dintre monahi și legătura lor cu starețul. Scrieri patristice vechi sau mai recente, filtrate prin experiența personală a Starețului Emilianos care i s-a născut în inimă și prin cea dobândită prin povățuirea obștii, grăiesc astăzi cititorului și îi deschid zările luminoase ale viețuirii monahale.
352 pag. / 13 cm x 20 cm
traducere din elină de părintele Agapie Corbu
Cartea se găsește în librăriile online și la standurile de carte ortodoxă din librăriile mari.
VIDEO: Omilie a Arhimandritului Elisei Simonopetritul despre Viața și învățăturile părintelui său duhovnicesc, Gheronda Emilianos Simonopetritul (†2019) – subtitrare Ro.
Canalul YouTube Orthodoxia ne prezintă o omilie minunată a Arhim. Elisei Simonopetritul, în care ne înfățișează viața și învățătura plină de Har a lui Gheronda Emilianos, la picioarele căruia a ucenicit din tinerețe.
De asemenea, omilia Părintelui Elisei se poate citi (și downloada) în format text PDF de la linkul de mai jos: https://drive.google.com/file/d/1o5icCIGzQr2bYszv4bPOjVS-2V55m3Wm/view
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, un alt Gheron Iosif (Isihastul)
Prima întâlnire dintre Părinții Efrem Katunakiotul și Emilianos Simonopetritul
La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos.
Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine: „Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune… cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște loukumi și să plece!”
Părintele Emilianos cum era din fire binevoitor, respectuos, luminos, și-a dat jos, cu respect, potcapul călugăresc și stătea în fața părintelui Efrem.
„Sunt egumen la Meteora”, s-a prezentat.
Părea că venise să discute cu mult dor să vorbească despre rugăciunea minții.
„La Meteora vine multă lume”, zise Papa Efrem, având încă înlăuntrul său o împotrivire față de musafirul nepoftit. Voia să-i zică să vină în Sfântul Munte, însă ceva l-a înștiințat în interior, cum că ar fi greșit cu gândul față de acel stareț tânăr de la Meteora, care s-a ostenit mult, cu alți doi părinți, să vină până acolo ca să-l întâlnească.
„Nu cumva îl nedreptățesc?”, se gândea Papa Efrem. A ieșit să îi aducă o kerasmă, dar era plin de îndoială.
„Ce-ar fi să primesc înștiințare?”, și-a spus pentru a se asigura. Se duse, așadar, în bisericuță, în fața icoanei Maicii Domnului să-i dea răspuns în legătură cu musafirul de la Meteora. A făcut două-trei metănii, iar apoi i-a spus Maicii Domnului:
„Măicuța mea, să îi vorbesc sau nu?”
Atunci aude un glas din icoană: „Ai găsit un al doilea Gheron Iosif Isihastul!”
S-a speriat atunci, Papa Efrem, și l-au luat toate transpirațiile.
„Am păcătuit!”
Atunci l-a luat pe Părintele Emilianos cu el și s-au pierdut câteva ore în discuții, și de atunci au devenit prieteni nedespărțiți.
Sursa: corortodox.blogspot.com
Traducere de M.A. după agiosnikanoras.gr
VIDEO: Cuvânt despre rugăciune, al Gherondei Emilianos (1934-2019), rostit pentru televiziunea germană, la mănăstirea Ormylia, în anul 1990 (subtitrare în limba română)
Cuvânt despre rugăciune, al Gherondei Emilianos (1934-2019),
rostit pentru televiziunea germană, la mănăstirea Ormylia, în anul 1990.
Subtitrarea este făcută de Elena Dinu la discursul în limba greacă.
Sursa filmului: Mount Athos Film Archive (youtube)
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul – Isihasmul Ortodox (audio cu subtitrare în limba română)
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul – Isihasmul Ortodox (audio cu subtitrare în limba română)
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .
Nouă apariție editorială la Editura Sfântul Nectarie: „Așteptarea lui Dumnezeu – despre boală, suferință și moarte” a Arhimandritului Emilianos Simonopetritul
Astăzi, când se împlinesc 40 de zile de la trecerea la Domnul a părintelui Emilianos Simonopetritul, Editura Sf. Nectarie a scos una dintre cele mai valoroase cărţi ale marelui stareţ: Despre boală, suferinţă şi moarte. Cartea conţine şi cuvântul noului stareţ Elisei rostit la înmormântarea stareţului Emilian. Lectură plăcută! – Pr. Dr. Petru Pruteanu
Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!
Adormirea părintelui Emilianos Vafeidis sau moartea ca desăvârşire în iubire. Mărturia Părintelui Agapie Corbu
În dimineaţa zilei de 9 mai, cu puţin timp înainte de începerea Sfintei Liturghii, Gheronda Emilianos Simonopetritul, cunoscut şi iubit în toată lumea ortodoxă, a trecut lin şi imperceptibil la Domnul, ca un prunc care adoarme în braţele blânde ale mamei. A plecat de „de la moarte la viaţă” (Ioan V, 24), lăsând Bisericii o moştenire duhovnicească a cărei importanţă va fi conştientizată tot mai bine odată cu trecerea vremii: două obşti monahale exemplare, o mulţime de ucenici în diferite locuri ale lumii şi nenumărate omilii duhovniceşti. Într’una dintre aceste sinaxe, în care gheronda le vorbea monahilor săi despre moarte, el spunea: Întreaga noastră viaţă pământească este o pregătire pentru veşnicie, dar fiecare dintre noi pleacă din această viaţă într’un mod diferit. În acea clipă ne vor îmbrăţişa cerurile, ne va îmbrăţişa Dumnezeu, ne va îmbrăţişa Împărăţia cerurilor, ne va îmbrăţişa acoperământul Împărătesei noastre, Născătoarea de Dumnezeu (1) şi, de aceea, pentru noi, ca monahi şi creştini, moartea este „împlinirea finală a viselor noastre”. Poate că în aceste câteva cuvinte se concentrează nu numai viziunea părintelui Emilianos asupra morţii, ci şi întreaga sa învăţătură duhovnicească şi povăţuire monahală, care urmăresc pregătirea sufletului pentru acest moment unic, inevitabil şi măreţ.
Născut în 1934, în Pireu, într’o familie de greci emigraţi din Asia Mică, gheronda Emilianos a studiat la Atena Dreptul şi Teologia. Deşi iniţial dorea să se dedice unei vieţi de misionar creştin, a căzut el însuşi victimă „misionarismului” tăcut al harului dumnezeiesc, care i’a robit inima spre iubirea lui Iisus Hristos. Şi care e calea cea mai potrivită pentru a cultiva cineva această iubire pentru Domnul? Monahismul, de bună seamă. Ca urmare, părintele Emilianos a intrat în cinul monahal, începând viaţa monahală la mănăstirea Dusiko (9 decembrie 1960), aflată într’o indescriptibilă paragină duhovnicească şi materială, ca mai toate mănăstirile greceşti şi din Sfântul Munte din acea vreme. Contrastul radical dintre înflăcărarea căutărilor inimii lui şi realitatea găsită era atât de mare, încât, în scurtă vreme, pe tânărul ieromonah Emilianos (hirotonit preot la 15 august 1961) avea să’l încerce adânca şi neagra deznădejde. Dar ea a fost repede transformată de părinte în strigăt de rugăciune dintru adâncuri, în acea rugăciune căreia Dumnezeu niciodată nu’i spune „nu”.
Elanului său lăuntric către Cel dorit i s’a răspuns de Sus cu descoperiri şi experienţe duhovniceşti, care au dat concreteţe harică tuturor celor citite în scrierile Părinţilor Bisericii. Învăţăturile care odinioară îi înflăcăraseră râvna au fost transformate de harul dumnezeiesc în trăire, în experienţă personală, în vedere a lui Dumnezeu, devenind propria’i stare lăuntrică şi bogăţie duhovnicească. Cu neputinţă de stăvilit, cuvântul său a început să curgă, împărtăşind harul şi altora. Prin rugăciune, prin Liturghie, prin prezenţa sa plină de nobleţe duhovnicească şi, mai ales, prin cuvânt, gheronda Emilianos – devenit în decembrie 1961 egumen al mănăstirii „Schimbarea la Faţă” de la Meteore – a aprins inimile tinere, curate şi vii ale multor tineri, şcolari şi liceeni, dintre care cei mai mulţi au devenit monahi şi monahii în obştile pe care le’a întemeiat la Simonos Petras (1974) şi Ormylia (1975). Acestor ucenici li se datorează şi părtăşia noastră, a celor de departe, la „cuvântul viu şi lucrător” (Evrei IV, 12) al lui gheronda Emilianos, maicile de la Ormylia îngrijindu’se de gruparea şi editarea tematică a omiliilor şi sinaxelor părintelui lor duhovnicesc.
Traducerea în româneşte a aproape tuturor acestor volume este un privilegiu aparte al Ortodoxiei de limbă română şi explicaţia faptului că părintele este atât de cunoscut şi iubit în România unde, de ani buni, scrierile sale au devenit, pentru numeroase mănăstiri şi pentru mulţi monahi şi chiar creştini din lume, un îndrumător practic de neînlocuit. Diversitatea temelor atinse face din seria textelor sale o adevărată enciclopedie monahală, întru totul tradiţională şi, totodată, expusă pe înţelesul contemporanilor, fără a aduce vreo ştirbire profunzimii vechilor scrieri: tâlcuiri la texte filocalice, la vieţi de sfinţi, la canoanele monahale, la sfintele slujbe, la praznicele bisericeşti, la Scripturi – iată spaţiul acoperit de cuvântul lui gheronda Emilianos, cuvânt izvorât din experienţă, dătător de har şi mistagogic.
Adormirea părintelui Emilianos îi lipseşte, desigur, pe ucenici de prezenţa sa fizică, de mângâierea gândului că el, fie şi bolnav, este… acolo. Dar dăruieşte Bisericii un stâlp şi un mijlocitor, întrucât, pentru gheronda Emilianos, a sosit mult dorita şi mult aşteptata „ultimă clipă, în care ne vor îmbrăţişa Hristos, Maica Domnului, sfinţii şi ne vor muta la cele cereşti”.
În îmbrăţişarea sa cu cele cereşti, în iubirea de care este plin, el ne cuprinde şi pe noi, îi va cuprinde şi pe toţi cei care iubesc numele lui Hristos, pe toţi cei care încă nu’L cunosc pe Domnul şi pe toţi cei care nu vor să’L cunoască. Iubirea sa nu este altceva decât iubirea lui Hristos, revărsată într’un om care I s’a dăruit necondiţionat şi a alergat întreaga viaţă către măsura bărbatului desăvârşit.
De dincolo de mormânt, glasul părintelui Emilianos răsună şi va continua să răsune, spunând oricărui muritor care dorește să se înveșnicească împreună cu Hristos: „Chiar dacă toţi vom fi înfricoşaţi în ziua aceea, să iubim acea ultimă clipă a vieţii noastre, pentru că va fi clipa în care vom întâlni lucrul după care am tânjit întreaga noastră viaţă, adică iubirea.”
Notă:
(1). Acest citat, precum şi toate cele care urmează, sunt din cartea Părintelui Emilianos Simonopetritul Așteptarea lui Dumnezeu. Despre boală, suferinţă şi moarte, aflată în curs de apariţie la Editura „Sfântul Nectarie”.
Ieromonah Agapie Corbu
Sursa: revista Lumea monahilor nr. 143, din 20 mai 2019.
Cuvântul Părintelui Elisei Simonopetritul la înmormântarea Părintelui Emilianos Simonopetritul (video cu subtitrare în limba română)
Cuvântul Părintelui Elisei Simonopetritul la înmormântarea Părintelui Emilianos Simonopetritul (video cu subtitrare în limba română) / traducere de Elena Dinu
10 mai 2019 / Mănăstirea Ormylia – Halkidiki (Grecia).
Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .
Arhim. Emilianos Simonopetritul: Judecarea este o provocare a lui Dumnezeu Însuși
Legea lui Dumnezeu este valabilă pentru fiecare persoană, dar el având pururea în minte poruncile Stăpânului, ca și cum ar fi fost spuse numai către el, și amintindu-și că „cel ce zice fratelui său: Racca, vinovat va fi focului gheenei!” (Mt. 5, 22), nu a spus niciodată către acesta vreun cuvânt rău.
Aici se face referință la ceea ce spun Părinții, anume că legea lui Dumnezeu este valabilă pentru fiecare personal, și nu pentru alții.
Nu poți pretinde de la celălalt să împlinească legea. Deci, dacă te frământă de cel el nu o împlinește, de ce nu lucrează poruncile lui Dumnezeu, de ce nu face asta sau cealaltă, „Da, ăsta-i călugăr / creștin?” – de ce trăiește așa, de ce doarme, de ce se lenevește, din acea clipă pretinzi ca celălalt să împlinească legea lui Dumnezeu și astfel rupi cămașa necusută a lui Hristos, vii în contradicție cu unitatea Trupului lui Hristos, introduci o dezbinare nefirească în Hristos și atunci zbori afară din viața lui Dumnezeu.
Legea e valabilă numai pentru tine. Tu o împlinește sau o calci. Pentru ce face celălalt, are un judecător care îl va judeca. Pentru tine există o singură dezlegare: toți sunt sfinți, toți acționează corect, numai tu nu ești în regulă.
De îndată ce pretinzi ceva de la celălalt este ca și cum ai da într-un cui cu ciocanul și cuiul ar zbura cât colo. Așa zbori și tu departe de viața lui Dumnezeu.
De aceea, cuviosul Nil avea neîncetat în mintea sa poruncile lui Dumnezeu, ca și cum ar fi fost spuse numai pentru el, și-și amintea că nu are dreptul să-l numească pe fratele său „racca”, netrebnic, nenorocit. Pentru că și asta este o judecată care, chiar dacă nedeplină, mică, ne face vinovați focului gheenei.
Judecarea este o provocare a lui Dumnezeu Însuși.
Când judeci pe cineva și-l scoți rău sau leneș sau puturos sau curvar, prin intervenția ta în viața lui îți însușești dreptarul și autoritatea lui Dumnezeu. Îl înlocuiești pe Dumnezeu-Tatăl, Care ține pentru Sine toată judecata – pe care o va da în cele din urmă lui Hristos – și te faci tu tată.
Așadar, dacă Sfântul ar fi răspuns provocărilor fratelui, ar fi fost ca și cum l-ar fi judecat. De aceea nu a spus nici un cuvânt. Vedeți câtă simplitate și câtă atenție are Starețul, așa încât să nu păcătuiască deloc?
Dacă i-ar fi spus un singur un cuvânt, n-ar fi avut siguranța că acesta nu ar fi fost părtaș la o oarecare judecată lăuntrică și a preferat să tacă și să le rabde pe toate.
Gândiți-vă la câte vorbe spunem noi altora!
Toate acestea le vom găsi sus, în cer. De obicei, când spunem ceva altuia, ne îndreptățim zicând: „Dar m-a stârnit, a făcut de răs mănăstirea! Dar ăsta nu aude, nu înțelege, nu vrea!”
Ți-a scăpat însă o vorbă?
Nu se ma întoarce nici dacă verși râuri de lacrimi. I-ai spus fratelui tău: „ce mai vrei, bre, și tu?”, problema s-a terminat.
Varsă-ți sângele, taie-ți capul, cuvântul tău rămâne. De aceea, Părinții spun:
„Putem să avem în noi patimi, să avem nu o legiune, ci legiuni de draci, care să ne arunce jos și să spumegăm, nu contează. Cuvântul pe care-l vom spune despre altcineva este mai rău decât acestea”.
Legiunile le scoate Hristos de îndată și le aruncă în prăpastie în marea gadarenilor.
Dar cuvântul pe care-l vom spune nu-L poate îndrepta. Cuvântul devine o pasăre, o lance aruncată, care zboară unde vrea. Îți împrăștie păcatul și-l descoperă tuturor sfinților și tuturor îngerilor, și-l vei găsi acolo sus, în cer.
Se poate să fii iertat pentru ceea ce ai făcut, dar cuvântul tău este adunat și suie sus, în cer.
Ocărăște-ți sinele, așa cum s-a ocărât Sfântul, dă-i cu tifla, fă-i ce vrei, dar nu ocărî pe altul.
Dacă nu ai dreptul să rupi o cămașă străină, cu atât mai puțin vei avea dreptul să rupi Trupul lui Hristos.
Iar celălat este mădular al lui Hristos.
Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuire la Viața Cuviosului Nil Calavritul – Editura Sf. Nectarie, 2009.
Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!
Gheronda Emilianos – Părintele Iubirii. O mărturisire
Nu se poate vorbi ori cugeta despre Părintele Emilianos Simonopetritul fără a încerca o binecuvântată bucurie și stare de bine – ευθυμία vechilor greci, un termen cu echivalent prea sărac în limba română. Această stare îl caracteriza și îl însoțea necontenit pe Gheronda Emilianos, lucru trăit de toți ucenicii săi, apropiați sau depărtați – temporal și spațial, dimensiuni sfidate cu cea mai mare ușurință de concretețea iubirii adăpate din Izvorul pururea nesecat – Domnul Iisus Hristos.
„În dar a luat și în dar a dat” acest „stâlp de foc” – cum îl numea Gheronda Efrem Katunakiotul – al Ortodoxiei vremurilor noastre, un pilon atât de necesar spre susținere duhovnicească într-o lume dezorientată; și din belșug a dat!
Experiența mea cu Părintele Emilianos este o experiență a iubirii! Vizitând pentru prima dată Grecia și Mănăstirea Ormylia, în anul 2011, am avut sentimentul unei îmbogățiri și al unei prezențe care nu m-a slobozit până în ziua de astăzi. Am căpătat un crescând interes pentru limba și cultura greacă, pentru părinții athoniți, și mai cu seamă, pentru Părintele Emilianos. Această călătorie inițiatică a culminat cu începutul unei alte călătorii – una nedelimitată de hotare. De atunci am început a citi cărțile Părintelui, traduse în limba română de către Părintele Agapie Corbu, a-i asculta omiliile în limba greacă, chiar dacă nu o cunoșteam pe atunci, și a învăța în mod autodidact, dar cu cea mai mare seriozitate, limba greacă. Pot spune cu toată sinceritatea că acesta a fost momentul de cotitură al vieții mele. M-am aflat, deodată, cu un noian de bogății așternute înainte-mi, pentru care aveam să fac numai minimul efort de a mă apleca să le culeg, spre a le dobândi. Prin cuvântul său, vorbit și scris – prin mijlocirea monahiilor de la Mănăstirea Ormylia care s-au îndeletnicit cu redarea în scris a omiliilor Părintelui – Părintele Emilianos m-a câștigat pentru veșnicie și mi-a dăruit în nenumărate rânduri din bucuria sa, simțindu-i, mai târziu, călăuzirea de câte ori lucram diferite și fragmentare traduceri din cărțile sale. Pentru mine, textele Părintelui Emilianos au reprezentat o adevărată școală de lingvistică, teologie și filosofie, un organism viu, hrănit de vasta cunoaștere și capacitate intelectuală a Părintelui, dar în special, de autenticitatea trăirii sale personale. Prin intermediul lor am ajuns la înțelegerea necesității studierii 
Noului Testament în original, a citirii Vechiului Testament, am căpătat o mare dragoste pentru cuvânt, înțelegându-i multiplele și lucrătoarele-i valențe, am început să mă dedic meșteșugului binecuvântat al traducerii de carte, numai și numai din dorința de a împărtăși celorlalți bucuria dată de nestematele țesute cu delicatețe în textele Părintelui Emilianos și ale altor Părinți duhovnicești greci. Cuvântul Părintelui este lin, curgător, viu, nobil, bogat până la copleșire – astfel încât, fiecare culege cât poate duce; este inepuizabil!
În altă ordine de idei, Părintele Emilianos se face tuturor toate, ca o adevărată mamă care plinește diferitele necesități ale pruncilor ei, ca un soare, care cu razele sale încălzește pe toți cei asupra cărora strălucește, fără a lua seama la „chipul omului”, fără părtinire! O face din prea-plinul inimii sale, din marea iubire de care el însuși a fost rănit, și nu poate face altfel: Gheronda Emilianos este Părintele Iubirii!
Așa cum, în chip minunat, dragostea ne aduce împreună, aceasta ne-a făcut a avea părtășie la înmormântarea Părintelui, în ziua de 10 mai 2019, o zi nu de adâncă mâhnire, ci de nestăvilită bucurie – bucuria Învierii, a cărei lumină scălda chipurile tuturor celor prezenți, bucuria trăirii unui moment unic și binecuvântat, acela de a ne afla în prezența vasului ales și locuit de Însăși Iubirea.
Această binecuvântată experiență, și altele asemenea din trecut, mi-au întărit convingerea că dragostea pentru sfinți nu rămâne niciodată nerăsplătită, sau mai bine zis, neîmplinită!
Slavă Domnului pentru toate darurile Sale!
©Elena Dinu
13 mai 2019
Foto (de sus în jos): Părintele Emilianos la masa de lucru / Mănăstirea Buna Vestire – Ormylia – Halkidiki (din arhiva blogului) / Crucea Părintelui Emilianos – credit Elena Dinu / autoarea articolului / Mănăstirea Simonopetra – văzută de pe vapor – credit Elena Dinu.
Elena Dinu este absolventă a Facultății de Pedagogie a Artei, Universitatea Ovidius Constanța (2006), Master- Pictură (Clasa Profesorului Marin Gherasim), Universitatea Națională de Arte București (2008), cu participări la expoziții naționale și internaționale (România, Bulgaria, Ungaria, Italia, Olanda- în perioada 2004-2017) și simpozioane de creație naționale și internaționale (România, Bulgaria- în perioada 2007-2017).
Redactor colaborator și traducător la publicația culturală „Revista Nouă”, Câmpina (2005-2016).
Traducător colaborator – Blogul Sfântul Munte Athos (2013-prezent), Editura Renașterea (2015-prezent), Editura Iona (2015-prezent), Editura Doxologia (2018).
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul a trecut la cele veșnice. Să avem parte de rugăciunile sale!
În această dimineață, 9 mai 2019, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, fost stareţ al Mănăstirii Simonopetra din Muntele Athos, a trecut la cele veșnice.
Arhimandritul Emilianos (Vafeidis) s-a născut în 1934, în Nikaia Pireos, din părinţi evlavioşi, proveniţi din Asia Mică, primind la botez numele de Alexandros.
De mic copil s-a ocupat de studiul Scripturii şi al Părinţilor, precum şi cu neîntrerupta rugăciune a lui Iisus. A studiat la şcoala din Simantra Halkidikis, continuând apoi la Nikaia Pireos. S-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Atena, iar după doi ani s-a mutat la Facultatea de Teologie.
La încheierea studiilor, în 1960, s-a înfăţişat Mitropolitului Dionisie de Trikkis şi Stagon, care l-a tuns în monahism cu numele Emilianos pe seama Mănăstirii Sfântului Visarion din Dousiko. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost hirotonit diacon, slujind la mănăstirile Meteorei, care duceau lipsă de vieţuitori la acea vreme.
De praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1961, a fost hirotonit preot, rămânând pentru o vreme la Mănăstirea Sfântului Visarion din Dousiko, un loc retras şi pustiu.
La sfârşitul anului 1961, a fost numit Egumen al Mănăstirii Marea Meteoră. Deşi avea probleme de sănătate, părintele Emilianos a început aici o intensă viaţă ascetică şi liturgică, cercetând orice scriere referitoare la organizarea şi funcţionarea vechilor mănăstiri.
Mitropolitul Dionisie l-a ridicat la treapta de arhimandrit şi l-a însărcinat cu slujirea în cuvânt, cu mărturisirea şi cu povăţuirea tinerilor din eparhie. Astfel, o mulţime de tineri s-au adunat în jurul părintelui Emilianos. În 1963 s-au închinoviat primii doi monahi dintre aceşti tineri, iar sfârşitul anului şcolar 1965-1966, mulţi absolvenţi de liceu au venit la mănăstire ca începători.
Pe 6 august 1966, Mitropolitul Dionisie l-a îmbrăcat pe Egumenul Emilianos în schima mare. Tot în acea perioadă, Gheronda Emilianos a început pelerinajele la Sfântul Munte, întâlnindu-se cu Sfântul Paisie Aghioritul şi cu părintele Efrem Katounakiotul, cu care a avut strânse legături duhovniceşti.
În anul 1973, datorită creşterii numărului de monahi, întreaga obşte de la Meteora se mută în Sfântul Munte, la Simonopetra.
Începând cu anul 1995, starea de sănătate a Părintelui Emilianos se înrăutăţeşte treptat pentru ca, în anul 2000, să predea egumenia Sfintei Mânăstiri Simonopetra arhimandritului Elisei, actualul egumen. Gheronda Emilianos s-a retras la Metocul din Ormylia. Perioada în care a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Simonopetra este considerată deja drept una dintre cele mai binecuvântate perioade din istoria mănăstirii.
Opera părintelui Emilianos cuprinde o tematică diversă: omilii şi predici, erminii ale scrierilor Părinţilor neptici (Avva Isaia, Isihie Presviterul, Grigorie Sinaitul, Maxim Mărturisitorul, Thalasie, Theognost), erminii ale canoanelor monahale (Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Augustin, Sfântul Macarie, Sfântul Pahomie), ale voturilor monahiceşti şi vieţii practice (monahism, canonul monahal, viaţa monahului, relaţia Bătrân-ucenic), erminii la Vieţile Sfinţilor (Cuviosul Nil Calavritul, Cuviosul Romil), erminii ale Sfintei Scripturi, ale imnelor liturgice şi ale altor texte teologice (Psalmi, Profeţi etc.).
Transcrierea şi publicarea tuturor catehezelor şi omiliilor a fost preluată de obştea de maici de la Metocul Ormylia, din anul 1995 începând să fie publicate în colecţia „Cateheze şi cuvântări”. În paralel cu ediţia grecească, Catehezele au fost traduse în franceză, engleză, română, rusă şi sârbă.
Sursă: Doxologia
Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții. Să avem parte de rugăciunile sale!
Καλό παράδεισο, Γέροντα!
UPDATE / 9 mai 2019 (seara):
În cuvântul rostit la finalul parastasului săvârșit la căpătâiul părintelui Emilianos în această seară la mănăstirea Ormylia, Preasfințitul Părinte Iustin de Kalamaria a spus că ne-am adunat să petrecem un Sfânt pe drumul lui către Împărăție.
Găsiți pe blogul de față o categorie dedicată marelui cuvios athonit contemporan >> Emilianos Simonopetritul
„Părintele Emilianos și lumea contemporană” – scurt cuvânt al ieromonahului Serapion Simonopetritul (video, subtitrare în română)
Sursa Pemptousia.Tv / Traducere din greacă de Elena Dinu.
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .
Mănăstirea Ormilia, metoc aghioritic al Mănăstirii Simonos Petras
Halkidiki. La câțiva kilometri de plajele nordice ale golfului Casandrei, într-o regiune plină de verdeață, cu plantații de măslini și viță-de-vie, situată între localitățile Vatoped și Ormilia, s-a înființat în urmă cu 23 de ani (textul este publicat în 1996 n.n.) mănăstirea de maici cu hramul Bunei Vestiri, cunoscută ca Mănăstirea Ormiliei.
Mănăstirea – metoc aghioritic al Mănăstirii Simonos Petras – construită cu mari eforturi, s-a dezvoltat rapid, iar astăzi, sub influența moștenirii duhovnicești aghioritice, reprezină un model de chinovie monahală în Grecia.
Acolo înflorește monahismul de maici “ca mod de viață și dăruire de sine neobosită”, în misiune duhovnicească și lucrare socială. Comunitatea mănăstirii, alcătuită din mai bine de 100 de monahii, îşi oferă ajutorul și slujirea în diferite domenii ale Ortodoxiei, dând astfel femeii posibilitatea să se implice în viața bisericii.
„Monahiile, cu simplitate şi bucurie, se nevoiesc de dimineață până noaptea, singure sau împreună, în biserică sau în arhondaric, realizând în poporul lui Dumnezeu o adevărată „transfuzie” de nobleţe, de bucurie și veselie, de mângâiere, de mulţumire, umplându-le sufletul ca să le ajungă, până se vor întoarce din nou cu nădejdi la acest vas al ospitalităţii”…
Astfel este descrisă comunitatea sfintei chinovii a Bunei Vestiri din Ormilia, Halkidiki, de părintele duhovnic și îndrumătorul acesteia, Arhimadritul Emilianós, egumenul Mănăstirii Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, ca “vas al ospitalităţii”, cu maicile neobosite, care se nevoiesc deopotrivă trupeşte și duhovnicește. Un „vas al ospitalităţii” a cărui înfăţişare este precum o psalmodie ce îndulcește sufletul pelerinului la vecernie, la masă, în arhondaric sau în curtea placată cu mozaic.
Spațiul și timpul în mănăstirea Ormiliei – pe bună dreptate numită “Poarta Athosului” – s-au oprit cu secole în urmă, în epoca Bizanțului, al cărui spirit îl continuă. Trăsături dominante ca unitatea credinței, trăirea tradițiilor și păstrarea lor, în formă modernă, dar cu o măreţie bizantină, și, nu în cele din urmă, tipicul aghioritic, urmat cu fidelitate și exactitate.
Chipurile purtătoare de schime îngerești – care foarte de tinere au îmbrăcat rasa monahală, însă numai după ce au fost supuse la încercări prin care au dovedit că au virtuți precum ascultarea, sărăcia, castitatea, supunerea, detașarea de cele lumești, mărturisirea, pocăința, credința și devotamentul – se îngrijesc de toate. Sunt peste tot prezente. Fiecare acolo unde este nevoie de ea. Maica Isodía, portărița, îl introduce pe vizitator din această lume într-o altă lume.
Arhitectura
Îmbinarea între arhitectura aghioritică și cea macedoneană este prima imagine pe care o oferă privirii corpurile nou construite de chilii și ateliere, dar și vechiul metoc de curând renovat. Toate funcţionează prin bună organizare, gospodărire, dar și prin evlavie cucernică faţă de Domnul.
Astfel a renăscut metocul de piatră abandonat al Vatopedului, când în 1974 s-au stabilit primele maici, lăsându-și leagănul monahal din Meteora, pentru a-și urma părintele și îndrumătorul duhovnicesc, pe Arhimandritul Emilianós. Nucleul mic, dar stabil, cu maica stareță Nicodima și alte câteva maici începătoare din zona Tríkalei, care au îmbrăcat schima monahală, a început treptat să se mărească.
Primele tunderi în monahism, povestea Părintele Atanasie Simonopetritul (fratele stareței Nicodima), au coincis cu evenimentele tragice din Cipru… „La Ormilia a început atunci un război – de alt nivel și de altă formă – pașnic și creator. Noi, grecii, am obosit, mărturisea părintele, de diversele forme de viață care ne-au parvenit din străinătate și se pare că întoarcerea la originile neamului nostru ia astăzi dimensiuni de proporţii în toată Grecia. Aceste lucruri ne mângâie cu adevărat… ”. De-altfel, nu doar grecoaice au luat schima monahală, ci și europence foste eterodoxe. Printre ele, cinci franțuzoaice care au “îmbrățișat” ortodoxia, căutând sensul vieții și o altă dimensiune a adevărului pe care n-au găsit-o nici la Paris, nici prin Universitățile Europei.
Astăzi, cele 120 de monahii, într-un răstimp de 19 ani, au realizat aproape tot ce se putea realiza. Prin hărnicia lor, prin dragostea faţă de mediul înconjurător înţeleasă din perspectiva Ortodoxiei și a respectului pentru natură, au creat un complex monahal “pilot” exemplar în cadrul monahismului de maici. Majoritatea maicilor, fiind și oameni de știință şi intelectuale, împlinesc aici o lucrare excepțională.
Ieronýma și Asigríti la cabinetul dentar, Damianí și Thalelaía la cabinetul medical, Emilianí și Porfyría sunt îndrumătoarele atelierului de pictură, Sinesía la broderie, Ilaría la croitoria de veșminte bisericești, care urmând întocmai și cu mare grijă modelele – în marea lor parte copii bizantine, lucrează cu mâinile lor… ”îngeri” și „poeme”. Capodopere ale artei tradiționale manuale sunt broderiile, icoanele și veşmintele ce împodobesc cu motive bizantine ferestrele, pereții și mobilierul mănăstirii sculptat simplu în lemn.
Merită să spunem că astfel monahiile aduc venituri de mare valoare mănăstirii prin numeroasele comenzi venite de la bisericile Greciei și din străinătate.
La arhondaric
După vecernie, vizitatorul este invitat, cu zâmbet pe buze și bunătate, la cafea grecească și rahat de maicile Ilianí, Dometianí, Mardaría, Thavoría care au ocazia să asculte cu dragoste și răbdare problemele credincioșilor din lume, ce au atâta nevoie de seninătate și liniște… La restul slujirilor zilei lucrează neîncetat și celelalte maici, de la răsăritul soarelui până noaptea.
În livezi și în plantațiile de măslini se află monahia Olimpía, la grădini monahia Haritína (soră de sânge a părintelui econom Serapion Simonopetritul), în fermele moderne monahia Everghetiní – fiica unui cioban din Métsovo. “Munca este rânduită între utrenie și privegherea de noapte, îngrijită, curată, conștinciioasă, făcută cu osteneală și durere. Monahia își dăruiește inima, precum într-o căsătorie, nevoindu-se cu râvnă, munceşte cu umerii ei puternici”, mărturisește părintele Emilianós. Și psalmodia la utrenie, la liturgie şi vecernia este “o imitație a limbii îngerești, în ritm armonios; cor bizantin ce cântă ca un glas… o căutare a chipului dumnezeiesc”.
Ajutorare
La aproape un kilometru de complexul mănăstirii, Maica Domnului cea iubitoare de oameni, cu braţele deschise către toţi, deschide intrarea în Centrul Duhovnicesc și Social de Ajutorare. Un cabinet super modern și un centru social unde oamenii sărmani din regiune găsesc alinare și vindecare problemelor lor de sănătate prin programe de prevenire a cancerului şi a SIDA.
Acest centru a fost construit, prin donația familiei Hatzipatéra, în apropierea satului Vatoped, iar acolo maicile, cu inimă deschisă, oferă oamenilor dragoste lor. Slujesc “nevoilor lor” – atât materiale şi de sănătate, cât și sufleteşti, în sălile medicale foarte moderne de asistență patologică, dentară, în laboratoarele biologice, precum și în sălile pentru evenimente duhovnicești și simpozioane științifice.
Contribuie astfel la “trăirea conceptelor tradiționale de viață, a celei prezente și a celei viitoare, și pentru a trezi potențialul sufletului omenesc prin dobândirea comuniunii cu Dumnezeu”, spre mai multă participare la lucrarea comună a omeniei și dragostei, virtuți aflate pe cale de dispariţie în lumea noastră “civilizată”.
Sursa: Kathimeriní, “Șapte zile” – Yióta Myrtsióti, Dedicaţie: Mănăstirile Macedoniei, 14 aprilie 1996, pp. 30 – 31 via pemptousia.
Slujba Vecerniei cu Litie la praznicul Sfintei Maria Magdalena, mironosița, cea întocmai cu Apostolii, Corul Maicilor de la Mănăstirea „Buna Vestire” – Ormylia, metoc al Mănăstirii athonite Simonopetra
Slujba Vecerniei cu Litie la praznicul Sfintei Maria Magdalena (22 iulie / 4 august), mironosița, cea întocmai cu Apostolii – Corul Maicilor de la Mănăstirea „Buna Vestire” – Ormylia, Halkidiki, metoc al Mănăstirii athonite Simonopetra. Înregistrare din 1985. 73 minute
Mănăstirea „Buna Vestire” – Ormylia este metoc al Mănăstirii Simonopetra. Gheronda Emilianos Simonopetritul (retras aici în 2000) este întemeietorul și părintele duhovnicesc al Sfântului Așezământ al Bunei Vestiri, Ormilia, o comunitate monahală având mai mult de 120 de viețuitoare de diferite naționalități, ce ține cu strictețe tipicul athonit.
Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți “semn de carte” la acest link sau salvați-l la “favorites”!
Sfântul Munte Athos 