Category Archives: Athanasie de Limassol

VIDEO: Cuvinte ziditoare de suflet (ÎPS Athanasie de Limassol, Părintele Zaharia Zaharou, Monahul Moise Aghioritul)

Mitropolitul Athanasie de Limassol – Maica Domnului, Poarta Cerului

Părintele Zaharia Zaharou – Despre inima duhovnicească

Părintele Moise Aghioritul – Smerenia, temelia virtuților

Anunțuri

VIDEO: Mărturii despre Gheronda Sofronie Saharov (1896 – 1993): ÎPS Athanasie de Limassol, ÎPS Kallistos Ware, Starețul Efrem Vatopedinul

ÎPS Athanasie de Limassol – „Despre părintele Sofronie de Saharov”

ÎPS Kallistos Ware – „Inovație și smerenie în viața Părintelui Sofronie Saharov”

Starețul Efrem Vatopedinul – „Părintele Sofronie Saharov – un om plin de har”

„Nu am semnat din motive de conștiință”. Declarația Înaltpreasfințitului Mitropolit Athanasie de Limassol

Athanasie-Limassol

Deoarece s-a observat confuzie în informarea creștinilor cu privire la semnarea de către mine a textului Sfântului și Marelui Sinod referitor la subiectul: „Legăturile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”, doresc să-i informez pe cei interesați că din motive de conștiință – deoarece nu sunt de acord cu acest text, așa cum a fost el formulat în cele din urmă – nu l-am semnat.

Dau publicității și punctul meu de vedere în scris, referitor la acest text, pe care l-am depus la Sfântul și Marele Sinod.

Am scris acestea pentru o corectă informare, cu mult respect și prețuire față de toți.

Athanasie,
Mitropolitul de Limassol

30 Iunie 2016

chrismon

Punctul de vedere în scris al Mitropolitului Athanasie de Limassol din Biserica Ciprului

Către Sfântul și Marele Sinod Panortodox al Sfintei Biserici Ortodoxe

Preafericite Părinte Patriarh ecumenic, Preafericiți Patriarhi, Înaltpreasfințiți Întâistătători, Cinstiți Arhierei,

Referitor la textul celei de a V-a Conferință Panortodoxă Presinodală care a avut loc la Chambesy – Geneva, între 10-17 Octombrie 2015, și care a fost intitulată „Hotărâre – Legăturile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”, am de declarat următoarele:

Sunt întru totul de acord cu primele trei articole ale textului. Însă la articolul 4 și mai departe am de făcut următoarele observații: Biserica Ortodoxă, care se roagă totdeauna „pentru unirea tuturor”, cred că aici se referă la întoarcerea și unirea cu ea a tuturor celor care s-au rupt și s-au depărtat de ea, eretici și schismatici, după ce se vor lepăda de erezia și schisma lor și se vor îndepărta de ele, și prin pocăință și rânduiala prevăzută de Sfintele Canoane se vor uni cu Biserica Ortodoxă.

Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu și-a pierdut niciodată „unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh” și nu acceptă teoria restabilirii unității „celor care cred în Hristos”, pentru că ea crede că unitatea celor care cred în Hristos există deja în unitatea tuturor fiilor ei botezați, unitate între ei și cu Hristos în credința cea dreaptă a ei (Bisericii), care nu există la eretici și schismatici, și de aceea se roagă pentru ei să se întoarcă la Ortodoxie cu pocăință.

Cred că ceea ce se spune în articolul 5 despre „unitatea pierdută a creștinilor” este greșit, pentru că Biserica, ca popor al lui Dumnezeu, unit în sine și cu Capul Bisericii, Care este Hristos, nu și-a pierdut niciodată această unitate și, prin urmare, nu are nevoie să o regăsească și nici măcar s-o caute, pentru că ea dintotdeauna a existat, există și va exista, de vreme ce și Biserica lui Hristos niciodată nu a încetat sau va înceta să existe. Ceea ce s-a întâmplat a fost că grupuri sau popoare sau persoane izolate au plecat din Trupul Bisericii, iar Biserica se roagă și trebuie să se străduiască prin misiune să-i întoarcă pe toți aceștia cu pocăință la Biserica Ortodoxă pe calea cea dreaptă. Adică nu există alte biserici, ci numai erezii și schisme, dacă vrem să fim mai preciși în definițiile noastre. Formularea „pentru restabilirea unității creștine” este greșită, pentru că unitatea creștinilor – mădulare ale Bisericii lui Hristos – nu s-a destrămat niciodată, de vreme ce ei rămân uniți cu Biserica. Despărțire de Biserică și plecare din ea s-a făcut, din nefericire, de multe ori de către erezii și schisme, însă niciodată nu s-a pierdut unitatea lăuntrică a Bisericii.

Mă întreb de ce în text se face de multe ori referire la „Biserici” și „Confesiuni”? Care este diferența dintre ele și ce element le caracterizează, astfel încât unele să se numească biserici, iar altele confesiuni? Care este Biserica și care este gruparea eretică sau schismatică sau confesiunea? Noi mărturisim o Biserică, iar pe toate celelalte erezii și schisme.

Consider că din punct de vedere teologic, dogmatic și canonic atribuirea titlului de „biserică” comunităților eretice sau schismatice este cu desăvârșire greșită, pentru că Biserica lui Hristos este Una, așa cum se menționează în articolul 1, și, în afară de Biserica Ortodoxă, nu putem numi drept Biserică o comunitate eretică sau schismatică.

În acest text nu se menționează deloc că singura cale care duce la unirea cu Biserica este numai întoarcerea ereticilor și schismaticilor cu pocăință la Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos, care, potrivit cu articolul 1, este Biserica noastră Ortodoxă.

Referirea la „înțelegerea tradiției Bisericii primare” dă impresia că există o diferență ontologică între Biserica primară a celor șapte Sinoade ecumenice și continuarea nefalsificată a ei până astăzi, care este Biserica noastră Ortodoxă. Credem că absolut nici o diferență nu există între Biserica secolului XXI și Biserica primului secol, deoarece una din trăsăturile Bisericii este și aceea că mărturisim în Simbolul Credinței că ea este Apostolică.

În articolul 12 se menționează că scopul comun al dialogurilor teologice este „deplina restabilire în dreapta credință și în unitatea dragostei”. Prin aceasta se dă impresia că și noi ortodocșii căutăm restabilirea noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum am fi pierdut dreapta credință și căutăm s-o aflăm prin dialogurile teologice cu eterodocșii. Consider că această teorie este inadmisibilă din punct de vedere teologic pentru noi toți.

Referirea textului la „Consiliul Mondial al Bisericilor” îmi pricinuiește ocazia să formulez protestul față de diferite evenimente sincretiste necanonice care au avut loc de-a lungul timpul lui în el, dar și față de însăși denumirea lui, de vreme ce în el Biserica Ortodoxă este considerată ca „una dintre Biserici” sau o ramură a Bisericii celui una care caută și se luptă pentru înfăptuirea ei în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Însă pentru noi Una și singura este Biserica lui Hristos, cea pe care o mărturisim în Simbolul Credinței, iar nu multe.

Punctul de vedere că păstrarea credinței ortodoxe autentice se asigură numai prin sistemul sinodal, ca singurul „competent și ultimul judecător al subiectelor credinței” are o doză de exagerare și se depărtează de adevăr, de vreme ce în istoria Bisericii multe sinoade au învățat și legiferat învățături greșite și eretice, pe care poporul credincios le-a lepădat și a păstrat credința ortodoxă, biruind astfel mărturisirea ortodoxă. Nici sinod fără poporul credincios, adică plinătatea Bisericii, nici popor fără episcopi nu pot fi considerați Trupul lui Hristos și Biserica lui Hristos și să exprime corect trăirea și învățătura Bisericii.

Preafericite și frați sinodali, înțeleg că în textele bisericești contemporane de acest fel nu se pot formula expresii tari și ofensatoare și nici nu cred că ar vrea cineva acest tip de expresii, însă adevărul trebuie formulat cu acrivie și limpezime, desigur totdeauna cu discernământ pastoral și dragoste adevărată față de toți. Avem datoria ca și față de frații noștri care se află în erezii sau schisme să fim sinceri și cu dragoste și durere să ne rugăm și să ne facem totul pentru întoarcerea lor la Biserica lui Hristos.

Consider că texte de o astfel de importanță și autoritate ale Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe trebuie să fie foarte atent formulate, cu toată acrivia teologică și canonică, astfel încât să nu decurgă din ele termeni teologici neclari sau neprobați și formulări greșite, care pot duce la răstălmăciri și schimbări ale cugetării corecte a Bisericii Ortodoxe. De altfel, pentru ca un sinod să fie valid și canonic, trebuie să nu se depărteze deloc de duhul și învățătura Sfintelor Sinoade de dinaintea lui, de învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Scripturi și să nu aibă nici o umbră în formularea exactă a dreptei credințe.

Când anume Sfinții noștri Părinți și când și unde în textele Sfintelor Canoane și în hotărârile Sfintelor Sinoade ecumenice și locale grupările eretice sau schismatice au fost numite biserici? Dacă ereziile sunt biserici, atunci unde este Biserica cea Una și singură a lui Hristos și a Sfinților Apostoli?

Cu smerenie formulez și dezacordul meu și față de faptul că se desființează practica tuturor Sfintelor Sinoade de până acum, ecumenice și locale, în care fiecare episcop are și propriul său vot, această formă nemaifiind întâlnită vreodată, și anume o Biserică – un vot, ceea ce îi face pe membrii Sfântului și Marelui Sinod, în afară de Întâistătători, elemente decorative, prin retragerea dreptul de vot.

Am și alte câteva dezacorduri și plângeri în alte puncte ale textelor, dar fiindcă nu vreau să vă obosesc mai mult cu aceasta, mă limitez la subiectele pe care le consider de mai mare însemnătate și pentru care formulez cu smerenie dezacordul meu, punctul meu de vedere și credința mea.

Nu vreau ca prin cele scrise să mâhnesc pe cineva și nu vreau să se considere că învăț sau judec pe părinții și frații mei în Hristos, ci, simplu, simt nevoia să exprim acestea pe care conștiința mi le impune.

Vă rog ca punctele mele de vedere să fie trecute în procesele verbale ale Sfântului și Marelui Sinod Panortodox.

Cerând sfintele Voastre rugăciuni, rămân

Cel mai mic frate în Hristos,
† Athanasie de Limassol

Traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu

Sursa: marturieathonita.ro

Vezi și poziția ÎPS Athanasie referitor la textele presinodale:

Mitropolitul Athanasie de Limassol s-a născut în 1959 la Limassol. După terminarea liceului, în 1976, este hirotonit diacon de Arhiepiscopul Hrisostom al Pafosului. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Thessalonic, după absolvirea căreia pleacă în Muntele Athos, la Nea Skiti, unde este tuns monah şi devine ucenic al unor mari părinţi duhovniceşti precum Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul.

 În 1982 Mitropolitul Athanasie primeşte schima mare şi este hirotonit ieromonah de episcopul Nicodim al Ierisosului şi Sfântului Munte. În 1987, pe când vieţuia la Mănăstirea Vatopedi, este ales reprezentant al acesteia în Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, al cărei protos devine între 1991-1992. În 1992, la rugămintea Arhiepiscopului Hrisostom, primeşte binecuvântare din partea Mănăstirii Vatopedi să se întoarcă în Cipru şi să intre în obştea Mănăstirii din Pafos. În noiembrie 1993 ajunge stareţ al Mănăstirii Mahera, iar pe 11 februarie 1999 este ales de clerici şi credincioşi ca mitropolit al Limassolului, fiind înscăunat trei zile mai târziu.

Foto (sus): Mitropolitul Athanasie de Limassol, fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul
Foto (jos): Diaconul Athanasie, viitorul Mitropolit de Limassol, alături de Sfântul Paisie Aghioritul şi Bătrânul Iosif Vatopedinul

Batranul Iosif Vatopedinul, Cuv. Paisie Aghioritul, Diac. Athanasios, viitor Mitropolit de Limassol

Înregistrare audio rară cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul vorbind despre Viața în Hristos. Introducere în personalitatea Cuviosului Porfirie făcută de către Mitropolitul Athanasie de Limassol

Înregistrare audio rară cu Sfântul Porfirie Kavsokalivitul vorbind despre Viața în Hristos. Introducere în personalitatea Cuviosului Porfirie făcută de către Mitropolitul Athanasie de Limassol.
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC și selectați limba.

Poziţia mitropolitului Athanasie de Limassol cu privire la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine

MGR ATHANASIOS

Preafericite, Sfinți Părinți,

Am primit textele care au fost aprobate ca decizii în diferitele Conferințe Presinodale, care au avut loc într-un timp  sau altul, pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, și care susțin în mod oficial subiectele textelor ce urmează să fie prezentate Sfântului și Marelui Sinod, pentru a fi adoptate. Vă mulțumesc foarte mult pentru trimiterea lor.

În conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a fost trimis, și în special cu privire la articolul 12, alineatele 2 și 3, unde se menționează că ne putem exprima punctele de vedere față de Sinodul Local, în primul rând, trimit cu smerenie Sfântului Sinod al Sfintei noastre Biserici, după cum îmi cere conștiința, opiniile și convingerile mele cu privire la subiectul problemelor de mai jos.

În ceea ce privește textul celei de-a V-a Conferințe Presinodală Ortodoxă, care a avut loc în perioada 10-17 octombrie 2015, la Geneva, Chambésy, și care este intitulată „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine„, trebuie să declare următoarele:

Sunt absolut de acord cu primele trei articole ale textului. Cu toate acestea, în ceea ce privește articolele 4 și următoarele, trebuie să observăm că: atunci când Biserica Ortodoxă se roagă – cum face întotdeauna – „pentru unirea tuturor”, cred că are în vedere întoarcerea, în unire cu Ea, a tuturor celor care s-au despărțit și s-au îndepărtat, precum ereticii și schismaticii. Această revenire are loc după ce au renegat erezia sau schisma lor. După ce au părăsit acestea, ei sunt încorporați în Biserica Ortodoxă și se alătură Ei – se unesc cu Ea – prin pocăință și cerințele stabilite de sfintele canoane. 

Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu a pierdut niciodată „unitatea de credință și de împărtășire în Sfântul Duh” și nu acceptă teoria restaurării unității a „celor care cred în Hristos”, deoarece Ea crede că deja există unitatea respectivă, între cei care sunt copiii Săi botezați. Această unitate există între ei și cu Hristos, în credința cea dreaptă [a Bisericii], care nu există în rândul ereticilor și a schismaticilor. Acesta este motivul pentru care Biserica vrea ca ei să se întoarcă în sânul Ortodoxiei prin pocăință.

Cred că ceea ce este menționat în articolul 5 cu privire la „unitatea pierdută a creștinilor” este o greșeală, deoarece Biserica, ca popor de credincioși lui Dumnezeu, uniți între ei și cu Capul Bisericii Care este Hristos, nu a pierdut niciodată această unitate, care este a Sa și, prin urmare, nu are nevoie să o regăsească, sau încă, să o caute, aceasta deoarece a existat dintotdeauna și va exista, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe. S-a întâmplat ca grupuri, sau popoare, sau persoane izolate, să părăsească trupul Bisericii. Ori, Aceasta dorește și trebuie să lucreze într-un spirit misionar pentru ca aceștia să se întoarcă în pocăință pe calea canonică în Biserica Ortodoxă. Aceasta înseamnă că nu există alte Biserici, ci doar erezii și schisme, dacă vrem sa fim corecți în formulările noastre. Expresia „pentru restaurarea unității creștine” este eronată, deoarece unitatea creștină – și anume membrii Bisericii lui Hristos – n-a fost niciodată sfâșiată, din moment ce aceștia rămân uniți cu Biserică. Separarea de Biserică, și abandonarea Bisericii, din păcate, s-a întâmplat de multe ori prin erezii și schisme, dar pierderea unității interne a Bisericii nu s-a produs niciodată.

Mă întreb de ce în text se fac referiri multiple la „Biserici” și „Confesiuni”? Care este diferența dintre ele, și ce element le caracterizează pentru ca unele să fie numite „Biserici” și alte „Confesiuni”? Care Biserică este cea care este eretică, care este cea care constituie un grup, sau o confesiune schismatică? Cât, în ceea ce ne privește, noi mărturisim o singură Biserică, iar toate celelalte sunt erezii și schisme.

Considerăm că atribuirea titlului „Biserică” comunităților eretice sau schismatice este teologic, dogmatic și canonic absolut greșită, pentru că una este Biserica lui Hristos, așa cum este menționat în articolul 1, și o comunitate sau un grup eretic sau schismatic nu poate fi numit de noi Biserică. Doar Biserica Ortodoxă poate să fie [numita astfel n.n.].

Nimic din acest text nu menționează că singura cale care conduce la unitate cu Biserica este doar întoarcerea ereticilor sau schismaticilor, în pocăință, la Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica a lui Hristos, Care, în conformitate cu articolul 1, este Biserica noastră Ortodoxă.

Referirea la înțelegerea „tradiției Bisericii primare” dă impresia că există o diferență ontologică între Biserica primară a celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și continuarea Sa autentică până în prezent, în care se află Biserica noastă Ortodoxă. Noi credem că absolut nici o diferență nu este între Biserica secolului XXI și cea din primul secol, căci una dintre trăsăturile distinctive ale Bisericii pe care o mărturisim în Crez este că Acesta este apostolică.

La articolul 12 se menționează că scopul comun al dialogului teologic este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în iubire”. Impresia care este dată este că noi, ortodocșii, căutam restabilirea în adevărata credință și unitatea de dragoste, ca și cum am fi pierdut-o și că o căutam să o găsim în dialogurile teologice cu eterodocșii. Consider că această teorie este teologic inadmisibilă de către noi toți.

Referirea textului la „Consiliul Mondial al Bisericilor” [CMB] îmi oferă posibilitatea să definesc poziția mea cu privire la diverse evenimente sincretiste anti-canonice care au avut loc, din timp în timp, și, de asemenea, fată de numele lui [CMB n.t], pentru că, în el, Biserica Ortodoxă este considerată ca „una dintre Biserici”, sau o ramură a unei Bisericii care caută și luptă pentru realizarea ei în el [CMB n.t.]. Dar pentru noi, singura și unica Biserică  a lui Hristos este cea pe care o mărturisim în Crez.

În ceea ce privește ideea că salvarea credinței ortodoxe autentice este asigurată numai de către sistemul sinodal care este „judecătorul competent și ultim în materie de credință” [articolul 22 n.n.] conține un grad de exagerare, care nu este conform cu adevărul. Într-adevăr, în istorie bisericească, numeroase Sinoade au mărturisit și au legalizat dogme false și eretice, în timp ce oamenii credincioși le-au respins și au salvat credința ortodoxă, făcând să triumfe Credința ortodoxă. Nici-un Sinod fără poporul credincios – pliroma Bisericii – și nici poporul fără Sinodul episcopilor săi nu se pot considera ca Trupul și Biserica lui Hristos, și să exprime corect experiența și doctrina Bisericii.

Am înțeles, Preafericite și Preasfințiți frații Sinodali, că expresii dure și jignitoare nu pot să apară în textele ecleziastice contemporane, și că nimeni, cred, nu vrea expresii de acest tip. Cu toate acestea, adevărul trebuie să fie exprimat cu exactitate și claritate întotdeauna, în mod natural, cu discernământ pastoral și iubire adevărată față de toți. Avem, de asemenea, datoria față de toți frații care sunt în erezii și schisme, să fim absolut sinceri cu ei și, cu dragoste și durere, să ne rugăm și să facem totul pentru întoarcerea lor la Biserica lui Hristos.

Cu smerenie gândesc că textele de o asemenea importanță și greutate reieșite din Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, trebuie să fie redactate cu grijă și formulate cu toată precizia teologică și canonică, în așa fel încât să nu se ivească definiții și declarații care nu sunt clare și adecvate formulării teologice, precum și formulări eronate care pot duce la interpretări dăunătoare și la alterări ale adevăratului punct de vedere al Bisericii Ortodoxe. Mai mult decât atât, un Sinod, pentru a fi validat canonic, nu trebuie în nimic să se separe de duhul și doctrina Sfintelor Sinoade care l-au precedat, precum și de învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Scripturi, și nu trebuie să lase să se aștearnă nici o umbră asupra formulării adevărului de credință.

Când grupările eretice și schismatice au fost numite Biserici de Sfinții noștri Părinții, când și unde în textele sfintelor canoane și definițiile Sinoadelor Ecumenice și Locale? Dacă ereziile sunt Biserici, unde este Una și singura Biserica a lui Hristos și a Sfinților Apostoli?

Mai mult decât atât, îmi exprim cu smerenie dezacordul cu privire la abolirea practicii tuturor Sfintelor Sinoade Locale și Ecumenice în vigoare până în prezent, în care se dorea ca fiecare episcop să poată dispune de propriul său vot. Nu a existat niciodată problema acestei scheme: un vot pentru o Biserică – ceea ce face ca membri Sfântului și Marelui Sinod, cu excepția Întâistătătorilor, să fie elemente pur decorative, lipsindu-i de dreptul de vot.

Mai am și alte neînțelegeri și obiecții cu privire la alte puncte ale textelor, dar nu vreau să obosesc mai mult cu acest lucru, și mă limitez la temele pe care le consider de cea mai mare importanță, față de care îmi exprim dezacordul și punctul meu de vedere și credința mea.

Nu doresc prin ceea ce am scris să întristez pe nimeni, și nu vreau să se considere că dau o lecție sau judec frații și Părinții mei în Hristos. Pur și simplu, simt nevoia de a exprima ceea ce conștiința mea îmi cere.

Cer ca opiniile mele să fie luate în considerare în actele Sfântului Sinod.

Cerând sfintele voastre rugăciuni, rămân smeritul vostru frate în Hristos, 

+ Athanasie de Limassol
11.02.2016

Sursa via teologie.net

AthanasieL

Grijile care ne distrug, Mitropolitul Athanasie de Limassol

Atanasie-de-LimassolGrijile reprezintă un dezastru pentru viața spirituală. Ele sunt otrava care încet ucide omul. Ne distrug nu doar viața spirituală, dar, și pe cea lumească, inclusiv relațiile dintre oameni. Ați observat cum se destramă familiile în ziua de astăzi? Și care este motivul? Nu am timp!” Tatăl cufundat în gândurile proprii. Mama, de asemenea, meditează la o sumedenie de alte probleme. Cum acești oamenicomunice între ei?

Mereu auzi : «Nu acum! Am de lucru!»

Se apropie copilul să vorbească cu mama:

— Mamă, vreau să-ți spun ceva!

—Lasă-mă în pace, nu vezi că am de lucru!

— Dar când nu vei mai fi ocupată?

Și e normal să se întrebe: «Când nu vei mai avea de lucru, când vei avea timp și pentru mine?»

Griji, griji și numai griji care ne distrug. Iar în rezultat rămâi cu nimic…Omul duhovnicesc trebuie să cunoască măsura. Stabilește-ți această măsură.  Învață-te să spui: ajunge! Ajunge pentru ziua de azi! Nu mai continua, oprește-te. Ai venit acasă – stinge telefonul, lasă toate grijile la o parte – acum ești acasă, acordă timpul cuvenit familiei, ție însăți și lui Dumnezeu.

Mitropolitul Athanasie de Limassol

Traducere și adaptare după azbyka.ru de Natalia Lozan pentru ortodox.md

 

Vindecare de boala fariseismului, Mitropolitul Athanasie de Limassol

icoana-vamesul-si-fariseul

De Mitropolitul Athanasie de Limasol

Dragostea nu intră în cadrul șabloanelor rațiunii. Dragostea este mai presus de rațiune. Așa este și dragostea lui Dumnezeu. Ea depășește rațiunea oamenilor. Din această pricină nu putem judeca cu criterii raționale pe oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu. Pentru aceasta Sfinții lui Dumnezeu s-au mișcat după propria lor rațiune. Au avut o altă rațiune, nu rațiunea omenească. Și aceasta pentru că rațiunea lor a fost rațiunea dragostei.

Biserica nu ne învață să devenim oameni buni. Nu. Aceasta este ceva firesc, trebuie să se facă. Dacă nu devenim oameni buni, atunci ce am făcut? Acestea sunt lucrurile grădiniței. Biserica ne învață să-L iubim pe Hristos, adică să iubim însăși persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

În Biserică se dezvoltă o relație, o relație personală a omului cu Hristos, nu cu învățătura lui Hristos, nu cu Evanghelia. Evanghelia este ceea ce ne ajută să ajungem la dragostea lui Hristos. Când vom ajunge la dragostea lui Hristos, nu va mai trebui Evanghelia. Nimic nu ne va mai trebui. Aceasta le oprește pe toate. Rămâne numai legătura omului cu Dumnezeu. Aceasta este diferența Bisericii de religie. Religia te învață să-ți faci îndatoririle tale, așa cum erau închinătorii la idoli.

Un exemplu: Am mers la locurile de închinare, ne-am închinat, am pus niște bani în cutie, am lăsat lumânări, untdelemn, pomelnice cu nume, prescuri, totul. Acestea constituie îndatoriri religioase. Cu toate acestea inima noastră nu s-a schimbat deloc. S-a sfârșit vremea îndatoririlor noastre, însă am rămas la fel cum am fost mai înainte. Gata să-i atacăm pe ceilalți, gata să protestăm, gata să ne oțărâm ca și mai înainte. Nu se schimbă inima noastră. Nu dobândim legătura cu Hristos. Și aceasta pentru că ne rezumăm numai la îndatoriri, la îndatoririle religioase.

Atanasie-de-LimassolȘi să știți că acești oameni, oamenii pietiști, sunt cei mai periculoși în Biserică. Dumnezeu să ne păzească de ei! Odată, când am săvârșit o Liturghie în Sfântul Munte, și spuneam: „Doamne, mântuiește pe cei binecredincioși”, un aghiorit spunea în glumă: „Doamne, mântuiește-ne de cei binecredincioși”. Adică, Dumnezeu să te păzească de oamenii pietiști, pentru că omul pietist înseamnă o personalitate deformată, care niciodată nu va avea o legătură personală cu Dumnezeu. Ci își face numai îndatoririle sale față de Dumnezeu, însă nici o legătură serioasă nu are cu El, iar Dumnezeu nu spune nimic acestui om. Și vă mărturisesc din experiența mea că nu am văzut vrăjmașii mai răi a Bisericii ca oamenii pietiști.

Atunci când oamenii pietiști din Biserică, preoții, teologii sau oamenii care o fac pe religioșii au încercat să-i facă pe copiii lor monahi sau preoți, acești oameni au devenit mai răi și decât demonii. S-au ridicat împotriva tuturor. Au devenit cei mai răi vrăjmași ai oamenilor.

Îmi aduc aminte de unii părinți care-și aduceau copiii la omiliile mele, iar când copilul lor la un moment dat făcea un pas mai mult, aceștia deveneau cei mai răi oameni și spuneau cele mai urâte cuvinte despre mine. Iar eu le spuneam: Dar tu ți-ai adus copilul la omilie, nu eu.

Odată am spus unui tată a cărui fiică avea râvnă pentru Biserică:

– Ascultă! N-o mai aduce la omilie pentru că mâine-poimâine fiica ta va deveni monahie, și atunci eu voi fi de vină.

– Nu, Părinte! Vai, dar noi vă adorăm.

Și au trecut șapte ani de când fiica lor a devenit monahie și încă nu mai vorbesc cu mine. Și oameni care nu au pierdut nici o omilie, ci erau totdeauna primii. Omilii, privegheri, cărți, toate. Și mai aduceau și pe copii lor, iar când a venit ceasul ca copilul lor, având dreptul să aleagă, a hotărât să urmeze propriul său drum, atunci acești oameni s-au postat exact în tabăra adversă și s-a dovedit că Hristos nu le-a vorbit niciodată în inimă. Ci au fost numai niște oameni pietiști. De aceea, oamenii pietiști sunt categoria cea mai dificilă din cadrul Bisericii. Și vreți să mai știți ceva? Acești oameni niciodată nu se vor vindeca, pentru că ei cred că sunt aproape de Dumnezeu. În timp ce păcătoșii, cei pierduți – cum mai sunt numiți, știu că sunt păcătoși. De aceea Hristos a spus că vameșii și desfrânatele vor merge în Împărăția lui Dumnezeu. Iar despre farisei a spus: „Voi, care sunteți pietiști nu veți merge niciodată în Împărăția lui Dumnezeu”. Și aceasta pentru că niciodată cuvântul lui Dumnezeu nu le-a schimbat inima, ci s-au limitat numai la ținerea unor rânduieli exterioare.

Așadar, să luăm aminte la noi înșine și să înțelegem că Biserica este un spital care ne tămăduiește, care ne face să-L iubim pe Hristos – iar dragostea lui Hristos este o flacără care se aprinde în inima noastră – și să ne cercetăm dacă suntem în dragostea lui Dumnezeu. Dacă vedem înlăuntrul nostru toate aceste răutăți, indiferențe și viclenii, atunci trebuie să ne neliniștim. Pentru că nu este cu putință ca Hristos să fie în inima noastră și să fim plini de oțet. Cum este cu putință să te rogi și să fii plin de fiere față de semenul tău? Cum este cu putință să citești Evanghelia și să nu-l primești pe fratele tău? Cum este cu putință să spui că ai atâția ani de slujire în Biserică, că ai atâția ani de când ești monah, cleric sau orice altceva, iar pe alfa în viața duhovnicească, care este dragostea, care este să-l rabzi pe fratele tău, să faci puțină răbdare, să nu o cunoști? Înseamnă că nu ai făcut nimic. Cu desăvârșire nimic.

Hristos a spus despre acele fecioare că nu le cunoaște. Le-a aruncat afară din cămara de nuntă, pentru că, cu toate că aveau toate celelalte virtuți, nu aveau dragoste. Ca și cum le-ar fi spus: Deși aveți virtuți exterioare, deși ați rămas fecioare, deși ați făcut nenumărate fapte, nu ați izbutit însă esența, care are mai mare însemnătate decât toate. Dacă nu ai izbutit aceasta, la ce îți folosesc celelalte? La ce-mi folosește dacă astăzi mănânc mâncare cu untdelemn sau nu? Se poate să nu mănânc mâncare cu untdelemn, însă să-l mănânc pe fratele de dimineață până noaptea.

În Sfântul Munte spuneau: „Nu mă întreba dacă mănânc pește. Pe pescar să nu-l mănânci, peștele poți să-l mănânci. O picătură de untdelemn poți să mănânci, numai pe producătorul de untdelemn să nu-l mănânci”. A mânca pe aproapele cu limba este mult mai rău decât a mânca o lingură de untdelemn. Și totuși numai la asta rămânem. A băgat cineva lingura în altă mâncare care are untdelemn și ne putem certa chiar pentru aceasta: de ce a băgat lingura mai înainte în altă mâncare? Vă dați seama cât de ridicole sunt aceste lucruri, pentru care își bat joc de noi demonii și oamenii care sunt în afara Bisericii? Când se apropie aceștia de noi, în loc să-i vadă pe oamenii Bisericii schimbați în Iisus Hristos, în loc să fie niște oameni plăcuți, maturi, echilibrați, integri, oameni plini de armonie înlăuntrul lor, din nefericire ne văd cu toate aceste patimi și acreli și spun:

– Ei, decât să devin și eu astfel, mai bine să rămân așa cum sunt.

Tu care mergi la Biserică, cu ce te-a folosit Biserica? Așa cum spuneam ieri, ai fost pe la mănăstiri, i-ai văzut pe Părinți, ai văzut Sfintele Moaște, ai văzut Sfântul Munte, pe Maica Domnului de la Tinos. La toate acestea am mers și ne-am întors, dar care este folosul de la toate aceste lucruri? Ți s-a schimbat inima? Am devenit niște oameni smeriți? Am devenit oameni mai plăcuți? Am devenit oameni mai blânzi în familia noastră, în mănăstire? Sau acolo unde lucrăm? Aceasta are însemnătate. Dacă nu vom izbuti aceste lucruri, cel puțin să devenim mai smeriți. Iar aceasta prin pocăință. Să devenim smeriți. Și dacă nici aceasta nu o izbutim, atunci suntem vrednici de multe lacrimi. Suntem de plâns. Deoarece, din păcate, timpul trece și se pierde, iar noi numărăm anii.

Batranul Iosif Vatopedinul, Cuv. Paisie Aghioritul, Diac. Athanasios, viitor Mitropolit de LimassolPe Părintele Paisie l-a întrebat cineva:

– Gheronda, câți ani aveți în Sfântul Munte?

– Eu am venit în Sfântul Munte în anul în care vecinul meu și-a cumpărat un catâr. Vecinul meu, bătrânul Zitos avea un catâr și știți că în Sfântul Munte fiecare chilie are și un catâr cu care își cară lucrurile. Animalul acesta trăiește mulți ani, nu poți cumpăra în fiecare zi catâri, pentru că sunt scumpi. Așadar în anul în care am venit eu în Sfântul Munte, și-a cumpărat și vecinul un catâr. Avem același număr de ani în Sfântul Munte. Și amândoi am rămas aceiași, acela, sărmanul, a rămas tot catâr, iar eu tot mirean, nu m-am schimbat.

De multe ori noi, călugării și preoții, spunem aceste lucruri. Unul spune: „Eu am patruzeci de ani în mănăstire”. Dar anii sunt spre paguba ta, căci Dumnezeu îți va spune: „Patruzeci de ani și încă nu ai izbutit să faci ceva? Ai patruzeci de ani și încă te mai mânii, mai judeci, te mai contrazici, te mai împotrivești, încă nu te supui? Ai patruzeci de ani și nu ai învățat primul lucru al vieții monahale? Nu ai învățat prima literă a vieții creștine? Ce să fac cu anii tăi? Ce să-ți fac dacă ai cincizeci de ani cu spovedanie regulată și nu poți răspunde aproapelui cu un cuvânt bun. Ce să fac cu toate aceste lucruri?”.

Sursa: marturieathonita.ro
Foto: (1, sus). Reprezentare iconografică a parabolei biblice a vameşului şi fariseului,  (2). Mitropolitul Athanasie de Limassol, fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul, (3). Viitorul Mitropolit Athanasie împreună cu Cuvioşii Paisie Aghioritul şi Iosif Vatopedinul

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Mitropolitul Athanasie de Limassol s-a născut în 1959 la Limassol. După terminarea liceului, în 1976, este hirotonit diacon de Arhiepiscopul Hrisostom al Pafosului. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Thessalonic, după absolvirea căreia pleacă în Muntele Athos, la Nea Skiti, unde este tuns monah şi devine ucenic al unor mari părinţi duhovniceşti precum Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul.

 În 1982 Mitropolitul Athanasie primeşte schima mare şi este hirotonit ieromonah de episcopul Nicodim al Ierisosului şi Sfântului Munte. În 1987, pe când vieţuia la Mănăstirea Vatopedi, este ales reprezentant al acesteia în Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, al cărei protos devine între 1991-1992. În 1992, la rugămintea Arhiepiscopului Hrisostom, primeşte binecuvântare din partea Mănăstirii Vatopedi să se întoarcă în Cipru şi să intre în obştea Mănăstirii din Pafos. În noiembrie 1993 ajunge stareţ al Mănăstirii Mahera, iar pe 11 februarie 1999 este ales de clerici şi credincioşi ca mitropolit al Limassolului, fiind înscăunat trei zile mai târziu.

„Pentru că îi iubim, trebuie să le spunem adevărul”, interviu mărturisitor cu Mitropolitul Athanasie de Limassol, fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul

Mitropolitul Athanasie de Limassol s-a născut în 1959 la Limassol. După terminarea liceului, în 1976, este hirotonit diacon de Arhiepiscopul Hrisostom al Pafosului. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Thessalonic, după absolvirea căreia pleacă în Muntele Athos, la Nea Skiti, unde este tuns monah şi devine ucenic al unor mari părinţi duhovniceşti precum Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul.

 În 1982 Mitropolitul Athanasie primeşte schima mare şi este hirotonit ieromonah de episcopul Nicodim al Ierisosului şi Sfântului Munte. În 1987, pe când vieţuia la Mănăstirea Vatopedi, este ales reprezentant al acesteia în Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, al cărei protos devine între 1991-1992. În 1992, la rugămintea Arhiepiscopului Hrisostom, primeşte binecuvântare din partea Mănăstirii Vatopedi să se întoarcă în Cipru şi să intre în obştea Mănăstirii din Pafos. În noiembrie 1993 ajunge stareţ al Mănăstirii Mahera, iar pe 11 februarie 1999 este ales de clerici şi credincioşi ca mitropolit al Limassolului, fiind înscăunat trei zile mai târziu.

– De ce această vizită sminteşte Biserica?

Cred că vizita Papei în Cipru va provoca anumite probleme de conştiinţă multor creştini evlavioşi. Ar fi fost mai bine să nu vină, deoarece cred că nu ne avantajează cu nimic – până acum nu am văzut nici o intervenţie a Vaticanului în favoarea Ciprului. Deja s-au produs destule nelinişti de care nu aveam nevoie.

– Ne paşte vreun pericol de pe urma acestei vizite?

Nu am spus că ne-ar paşte vreun pericol prin venirea Papei – el nu ne face să ne lepădăm de credinţa noastră sau să ne înstrăinăm de Biserica Ortodoxă. Doar spun că au fost date motive anumitor grupări zelotiste de a ne aduce învinuiri că cedăm uşor, că am renunţat la principiile credinţei ortodoxe, pentru destul de multă lume apărând anumite semne de întrebare. Bineînţeles, Papa a fost chemat de Preşedintele ţării, iar Arhiepiscopul şi-a dat consimţământul.

– Aţi discutat despre vizită în cadrul şedinţelor Sfântului Sinod?

În cea mai recentă şedinţă, s-a pus problema participării sau neparticipării episcopilor la întrunirile cu Papa. Eu am refuzat participarea la un eveniment despre care nu ştiam nimic; din ziare am aflat că Papa urmează să vină în Cipru.

– Nu ar trebui să existe o comunicare între biserici? Suntem totuşi în secolul 21, în Comunitatea Europeană…

Putem purta un dialog cu oricine, cu atât mai mult cu eterodocşii şi cu cei de alte religii. Dar una este să purtăm dialog, şi alta să-l primeşti pe Papă ca pe un episcop canonic. El, pentru noi, ortodocşii, este eretic, adică rupt de Biserică – deci nu este episcop.

– Din cauza schismei?

De zece secole este despărţit de Biserică şi nu mai este episcop canonic – nu mai are nici o legătură cu realitatea Bisericii lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Una este să-l accepţi ca episcop canonic şi alta să dialoghezi cu el ca şi cu un eterodox, pentru a-i descoperi adevărul credinţei şi tradiţiei ortodoxe.

Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu Papa şi a iniţiat un dialog al bisericilor. După cum am spus, dialogul nu este un lucru rău atunci când are loc în condiţii corecte, dar este greşit să le spunem acestor oameni că îi recunoaştem ca Biserică, că îl recunoaştem pe Papă drept episcop, drept frate în Hristos întru preoţie şi întru credinţă. Acest lucru nu îl pot accepta, pentru că înseamnă că spunem de fapt minciuni, de vreme ce toţi Sfinţii Părinţi au învăţat exact contrariul. Papismul este erezie şi sursă a altor multe erezii care astăzi chinuie întreaga lume. Un Sfânt contemporan, Cuviosul Iustin Popovici, a spus că istoria omenirii a cunoscut trei căderi tragice: a lui Adam cel întâi-zidit, a lui Iuda, ucenicul lui Hristos, şi a Papei, care era cel mai de seamă dintre Episcopii Bisericii, însă a căzut din credinţa apostolică, s-a despărţit de Biserica canonică, antrenând până astăzi în căderea lui o mulţime de oameni.

– Ce părere are Papa despre ortodocşi?

Papa a declarat că suntem o „Biserică incompletă”.

– Dar este un singur Dumnezeu!

Da, Unul este Dumnezeu şi Una este Biserica Lui, de aceea mărturisim în Simbolul de Credinţă „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este Biserica Ortodoxă, nu există mai multe biserici…

– Nu este un act de egoism să considerăm că doar noi suntem Biserica?

Nu este un act de egoism. Atunci când spunem, de exemplu, că italienii nu sunt greci, lucru de altfel adevărat, nu ataci pe nimeni. Dar atunci când îi spun celuilalt: „Nu contează că eşti catolic, pentru că aparţinem aceleiaşi Biserici”, îmi bat joc de el, minţindu-l, atâta timp cât toţi Sfinţii Părinţi ne învaţă că există o singură Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

– De ce Biserica aceasta este Biserica Ortodoxă şi nu cea papală?

Pentru că Biserica Ortodoxă păstrează neclintite credinţa Apostolilor şi experienţa Prorocilor, până astăzi. Papistaşii, din nefericire, după ce s-au rupt de Biserică, au introdus multe învăţături greşite în credinţa lor, au modificat Crezul şi, mai mult decât toate celelalte, l-au ridicat pe Papă la rangul de unic reprezentant prin excelenţă al lui Hristos pe pământ. Papa se consideră infailibil, iar despre cei care nu sunt în comuniune cu el consideră că nu sunt în comuniune cu Dumnezeu. Aceste lucruri sunt oficiale, au fost declarate în sinoadele lor… Când introduci în Simbolul de Credinţă lucruri pe care Sfinţii Părinţi nu le-au scris şi alte învăţături greşite, se cheamă erezie. Asta-i realitatea.

– Ce atitudine are Biserica Ortodoxă faţă de eretici?

O atitudine de iubire. Îl iubim pe Papa, îi iubim pe papistaşi aşa cum iubim pe orice om. Nu îi dispreţuim, nu îi respingem ca persoane, dar nu primim erezia, cacodoxia, rătăcirile lor. Pentru că îi iubim, trebuie să le spunem adevărul.

– Fiecare are adevărul lui…

Tocmai din această cauză şi are loc dialogul: pentru a stabili, pe baza surselor istorice, care dintre biserici a păstrat credinţa şi experienţa apostolică a Sfinţilor.

– Credeţi că dialogul poate da rezultate?

Poate, dacă este corect şi are loc în condiţii corecte. Din nefericire, aşa cum decurge el astăzi, nu dă roade: am tot stat la discuţii atâţia ani şi nu am căzut de acord în mai nimic.

– Fiecare se aude doar pe sine?

Dialogul trebuie întemeiat pe Sfânta Scriptură, cu smerenie şi cu dragoste, cu scopul de a se dovedi adevărul lui Hristos. Astfel, toate ar decurge cu uşurinţă.

– Păi, dialogul nu are loc cu smerenie şi cu dragoste?

Nu ştiu, personal nu particip la dialoguri, dar din cele hotărâte acolo nu am găsit rezultate semnificative.

– O grupare care a editat nişte cărţi împotriva Papei pregăteşte acţiuni de protest…

Nu sunt de acord cu acţiuni de acest fel. Nu trebuie să aibă loc nimic nepotrivit, nepoliticos sau necuviincios. Una e să ne spunem părerea (doar facem parte dintr-o cultură democratică!) şi cu totul altceva este să avem reacţii necuviincioase. Cu îndrăzneală şi înaintea tuturor, declar că nu sunt de acord cu vizita Papei în Cipru, şi din tot sufletul mărturisesc faptul că Papa este eretic, nu este episcop, nu este creştin ortodox – iar aceste lucruri le mărturisesc şi Sfinţii Părinţi. Dacă greşesc, sunt gata să mă las judecat – dar judecat pe baza celor scrise de Sfinţii Părinţi, nu pe baza unei mentalităţi globalizante. Faptul că nu sunt de acord nu înseamnă ca fac neorânduială, nici nu mă scoate în afara Bisericii. […]

Papa spune întotdeauna cuvinte formaliste şi protocolare, aşa cum va spune şi cu ocazia vizitei în Cipru, dar nu va face nimic substanţial, deoarece nu este conducător al Bisericii, ci o persoană politică care nu poate intra în conflict cu un status-quo politic. Oare când a luat Papa apărarea Ortodoxiei? Am avut atâţia cotropitori – când ne-a luat apărarea? Ca să nu spun că sub regimul frankilor am avut de suferit de pe urma Papilor şi a bulelor emise de ei, prin care voiau să ne şteargă de pe faţa pământului. De curând i-am prăznuit pe cei 13 cuvioşi mucenici din Kantara, ucişi din porunca Vaticanului. Am petrecut 400 de ani de robie crâncenă sub franki. A fost mai rău decât sub turci. Dar nu mă întorc în trecut; argumentele împotrivirii mele sunt strict teologice. Iar atunci când am fost hirotoniţi episcopi am făgăduit să păzim credinţa ortodoxă.

– Preoţii care îl vor primi pe Papă nu păzesc credinţa ortodoxă?

Apostolul Pavel a spus ca acela care mănâncă cele jertfite idolilor să nu-l judece pe cel care nu mănâncă. Eu nu-i judec pe cei care vor participa, dar nici nu vreau să fiu judecat pentru că nu particip.

În Duminica trecută s-a citit în biserici o enciclică din partea Sfântului Sinod care pomenea la sfârşit, nominal, toţi episcopii şi mitropoliţii.

Da, am fost de acord să dăm acea enciclică pentru ca poporul să rămână unit cu Biserica, să nu aplece urechea la zeloţii care ar vrea să-i îndepărteze de Biserica canonică. Ceea ce a rămas neclarificat în respectiva scrisoare este faptul că nu suntem toţi la curent şi de acord cu invitarea Papei.

– Din ce motiv credeţi că vine Papa în Cipru?

După cum ştiţi, papistaşii trec printr-o mare criză, datorită scandalurilor care văd acum lumina zilei.

– Pedofilia?

Nu vreau să vorbesc despre asta, dar în fiecare zi presa aduce la cunoştinţă noi amănunte teribile. Nu judec, însă Papa are impresia că este primul şi unicul Vicar al lui Hristos pe pământ, de aceea face misiuni de acest gen.

– Păi, a declarat că face un pelerinaj pe urmele Sfântului Pavel…

– …Atâta doar că Apostolul Pavel nu a circulat cu un automobil blindat de 500.000 de euro, după cum am citit că va fi cumpărat de guvernul cipriot pentru a i se pune la dispoziţia Papei pentru două zile. Eu, personal, am fost scandalizat de această ştire şi am spus că un automobil blindat nu este potrivit Vicarului lui Hristos. Pe criza asta, tot poporul acoperă costurile…

Reprezentanţii oficiali ai Papei au anunţat că vine în Cipru pentru a promova principiile şi valorile umane şi creştine, pentru a păşi pe urmele Apostolului Pavel şi pentru a întâlni Biserica Ortodoxă, cu bune intenţii, în duh de frăţie.

Nu punem la îndoială bunele sale intenţii, măcar să fie aşa; măcar să semene cu Apostolul Pavel şi să întâlnească bogăţia Bisericii Ortodoxe. Îi urăm să se reîntoarcă în Biserica Ortodoxă şi să redevină Episcop Ortodox, aşa cum era înainte de schismă. Acesta este unicul mod de unire care este indicat.

– Care credeţi că sunt dedesubturile?

Vaticanul nu acţionează la întâmplare, nici nu face mişcări naive. Toate vizitele oricărui Papă au scopul de a-l prezenta drept lider mondial al creştinismului. În acest moment, însă, el nici măcar nu este episcop canonic, nu e ortodox, deci nu este în măsură să se prezinte pe sine ca primul dintre episcopi…

– Există interese politice?

Nu cunosc, dar cred că nu vom avea vreun folos politic de pe urma vizitei Papei, ci doar nişte cheltuieli în plus şi multe tulburări în conştiinţele credincioşilor.

– Arhiepiscopul a declarat că cei care nu sunt de acord se aşază pe sine în afara Bisericii.

Nu sunt la curent cu declaraţiile Preafericitului, dar nu cred că cei ce nu sunt de acord cu vizita Papei se găsesc în afara Bisericii. Eu nu sunt de acord, o spun deschis, şi nu sunt în afara Bisericii. Biserica, după cum însuşi Arhiepiscopul subliniază, are un regim democratic; una este să nu fii de acord cuviincios, alta să faci lucruri nepotrivite.

– Care este scopul vieţii dumneavoastră?

Să ne mântuim, să fim aproape de Dumnezeu, să iubim pe Dumnezeu şi pe fraţii noştri.

Interviu realizat de Antigona Solomonidou Drousiotou

Aparut in nr 18 al revistei Familia Ortodoxa

In slideshow puteti vedea cateva fotografii mai vechi athonite cu Mitropolitul Athanasie de Limassol, alaturi de Parintii Iosif Vatopedinul, Efrem Vatopedinul, Efrem Katounakiotul, Efrem Filotheitul sau Cuviosul Paisie Aghioritul (LD)

Această prezentare necesită JavaScript.