Cu Părintele Damaschin Grigoriatul despre preoție și patimi [prima parte]

Despre preoţie şi patimi,

cu părintele Damaschin Grigoriatul

Interviu realizat de George Crasnean

Părintele Damaschin, de la mănăstirea athonită Grigoriou, este cel mai misionar monah pe care l’am cunoscut. A învăţat singur limba română în doar şase luni de zile şi a făcut’o atât de bine încât a tradus apoi zeci de cărţi de spiritualitate ortodoxă românească în limba elină – ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase, etc. A făcut două lungi pelerinaje la mănăstirile noastre: întâia oară în 1984 – când a petrecut două luni în România – şi a doua oară, acum trei ani. Mi’a mărturisit că, dintre toate graiurile, albaneza a fost limba care i’a dat cel mai mult de furcă: i’au trebuit doi ani ca să înveţe shqipëria. Acum a deprins şi limbi africane: swahili şi hirudi, de când face misiune în Burundi şi Rwanda. (A mai stat şi doisprezece ani în Congo, la Kolwezi). Foarte bun psalt, el ţine de multe ori strana dreaptă la hramurile românilor athoniţi, cântând şi lăudând pe Domnul în graiul nostru. Pentru africani, imnele bisericeşti bizantine, tot părintele Damaschin le’a tradus în swahili. Dar, în afară de toate acestea, părintele are foarte multă dragoste pentru aproapele şi, ştiind asta, am cerut binecuvântare de la părintele stareţ pentru un interviu. Iar cum gheronda Hristofor a încuviinţat lucrul acesta, am urcat în arhondaricul mănăstirii şi am început a grăi…

lupta duhovnicească

Părinte, cum am putea împăca „duhul curăţiei” – către care osârduieşte sufletul – cu „pofta cea trupească” – de care nu prea scapă multă lume?

Pofta omului este firească. Nu este un păcat. Dar Hristos ne’a dat şi măsură. Dreaptă socoteală. Este ca atunci când – de exemplu –, mergem la oraş: nu putem să facem asta oricum, ci pe stradă trebuie să ţinem cont de semafoare. Când se aprinde culoarea roşie nu putem traversa. Se întâmplă ca oamenii să se unească trupeşte şi înainte de căsătorie. Şi nu pentru naştere de prunci. Însă, dacă oamenii practică unirea aceasta carnală mai înainte de a fi căsătoriţi, atunci ei cad în păcatul curviei. Pentru că, dacă omul face cu bucurie aceste trupeşti păcate, el săvârşeşte păcatul curviei. Şi Sfântul Apostol Pavel spune că aceştia (curvarii) nu vor intra în Împărăţia cerurilor. (I Corinteni VI, 9). Păcatul aduce însă cu el şi supărare. Din cauza conştiinţei care ne spune că acest lucru (curvia) este păcat. Şi ce putem să facem atunci? Aceasta luptă duhovnicească – pentru ca omul să devină „curat” – nu este posibilă decât creştinului ortodox. Pentru că în alte religii nu este harul lui Dumnezeu (care să’l ajute pe om în această luptă). Nu este posibilă pentru că ceilalţi creştini, de altă religie, nu au Duhul Sfânt: nici catolicii, nici protestanţii, nici iehoviştii. Această luptă cu poftele trupului poate s’o facă numai omul care este creştin ortodox şi s’a botezat.

Şi cum anume putem duce această luptă, părinte?

Încet, încet. Omul care are frica lui Dumnezeu şi vrea să se mântuiască, are tot mai mare atenţie cu sufletul lui: ca să nu săvârşească păcate care sunt ruşine înaintea lui Hristos. Şi va ţine poruncile Lui. Asta este cea mai mare luptă: (plinirea poruncilor).

curăţia preotului

Ştiţi că omului care vrea să fie preot, dar a căzut (în păcat) înainte de căsătorie cu o femeie, îi este interzisă hirotonia. Pentru că cel care vrea să săvârşească Tainele lui Hristos trebuie să fie curat. Iar pentru aceasta trebuie să fie foarte atent şi responsabil, căci el intră în categoria preoţească şi devine „părinte”. Iar un părinte trebuie să lucreze în numele lui Hristos.

Preotul are harul dobândit la botez şi un alt har – al preoţiei – căpătat prin punerea mâinilor, la hirotonire. Ca şi simplu creştin, este dator să fie atent la harul căpătat la botez, dar el trebuie să lucreze şi cu harul dobândit la preoţire. Preotul trebuie să mântuiască – adică să’i ajute pe ceilalţi să meargă în Împărăţia lui Dumnezeu – dar şi să se mântuiască.

Părinte, credeţi că un preot poate să mântuiască pe alţii şi, în acelaşi timp, el să şi’o piardă pe a lui?

Da. De aceea trebuie mare atenţie! La noi se spune că mai bine să mergi în rai cu kombustini (metanii), decât în iad cu epitrahil! Călugării noştri spun aşa.

Sfântul Cosma Etolianul

Ştiţi că preoţia monahală este misionară – atât interioară cât şi exterioară. Sfântul Cosma Etolianul (+ 24 August 1779) a fost un exemplu de misionarism monahal: el a plecat de la mănăstirea Filotheou la 1760, în perioada când Grecia era stăpânită de turci, ca să revigoreze ortodoxia în rândul poporul nostru.

În locurile unde predica el, oamenii ridicau câte o cruce din lemn, în amintirea lui. A clădit două sute cincizeci de şcoale greceşti şi o mie două sute de şcoli primare!

Da. A fost un mare predicator şi cel mai mare călugăr misionar. A făcut minuni şi a fost şi un mare prooroc: ne’a lăsat 130 de profeţii; chiar una despre cel de’al treilea război mondial – care se pare că a început în anul 2012, în Siria.

Ştiu că i’a spus şi lui Ali Paşa ce are să i se întâmple în viaţă şi turcul a fost cel care i’a ridicat prima biserică – în Berat (Albania), la 1814 – şi i’a făcut şi o raclă din argint pentru moaşte.

Tot el a spus că, la sfârşit, cei care nu vor avea frica lui Dumnezeu vor fi chiar preoţii. Acesta este lucru înfricoşător.

Da părinte! Eu ştiu că Sfântul Ioan Gură de Aur a zis că „la o mie de preoţi, dacă unul se va mântui”! Şi asta în secolul al IV-lea! D’apoi la sfârşitul veacurilor?!

Da. Şi Sfântul Vasile cel Mare spunea – vorbind despre gânduri: „Eu nu am păcătuit cu femeie, dar nici fecior nu sunt”!

Wow! Şi cine ar putea fi atât de curat ca să fie vrednic să slujească lui Dumnezeu?

păcate din iconomie

Uitaţi: un episcop grec a vrut să facă iconomie şi a hirotonit trei preoţi într’un an. Era lipsă de preoţi şi s’a gândit că este bine ce face. Numai că acei tineri nu au avut o viaţă curată înainte de a fi hirotoniţi şi nu au plăcut lui Dumnezeu şi, în câteva luni – mai puţin de un an! –, au murit toţi trei. A iconomisit în locul lui Dumnezeu şi El nu vrea oameni necuraţi să’I slujească.

Şi a păcătuit episcopul?

Păcatele nu sunt numai pentru noi, sunt şi pentru episcopi. Toţi suntem păcătoşi. Dar un om care are frica lui Dumnezeu trebuie să facă ascultare. Şi dacă face ascultare se va pocăi. Şi Dumnezeu va iconomisi. Dar înainte de moarte trebuie să facă pocăinţă şi să ceară iertare. Ca să nu meargă la iad.

Şi tot ce face pentru credincioşi în timpul acesta, toate Sfintele Taine săvârşite de el mai sunt valabile? Este adevărat acel „ex opere operato” („prin lucrarea înfăptuită”)?

Dacă hirotonia unui preot este valabilă, atunci toate Tainele săvârşite de el sunt valabile. Uitaţi: Dumnezeu este iubitor de oameni şi nu este grabnic la pedeapsă. El ştie că noi suntem păcătoşi. Şi noi, călugării, suntem la fel. Care dintre noi este vrednic de Împărăţia Lui? Cine este sfânt dintre noi? Este adevărat că părintele Paisie – cu care am trăit aici, în Athos, douăzeci de ani – a fost sfânt. Dar câţi sunt ca el?

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Păi şi sfinţii se considerau păcătoşi…

ploaie australiană

Cel care se consideră sfânt… nu este sfânt. Sfântul Paisie – când a mers în Australia, în 1969, împreună cu stareţul şi câţiva călugări de la mănăstirea Iviron – a fost rugat de credincioşii ortodocşi de acolo să facă rugăciune pentru ploaie. Dar Sfântul Paisie le’a spus de trei ori: „Veniţi toţi şi plecaţi genunchii şi poate Dumnezeu va auzi rugăciunile voastre. Iar eu mă voi ruga împreună cu voi”. Şi când s’a rugat cuviosul Paisie, după vreun sfert de oră, a apărut pe cer un nor care a dat ploaie. Adică „baza” pentru viaţa omului – şi pentru cea monahală – este întotdeauna smerenia. Şi Sfântul Paisie s’a smerit şi atunci, în Australia, (când a fost rugat să se roage). Creştinii adevăraţi trebuie să fie smeriţi. Altfel sunt duşmani ai lui Hristos. Smerenia este un mare har (căpătat) de la Duhul Sfânt. Şi ei – catolicii şi protestanţii – nu au Duhul Sfânt şi (de aceea) nu au smerenie.

despre „smerenia” protestantă şi cea catolică

Când am întâlnit un pastor protestant care predica negrilor, la Kinshasa, l’am întrebat: „Când veţi muri, în ce loc veţi sta în rai?” – pentru că ei toţi cred că numai în rai vor merge. Şi el mi’a răspuns: „Eu?! Eu, pentru că sunt predicator; locul meu ar trebui să fie pe lângă Hristos!”. Cine dintre ortodocşi ar putea să spună aşa (ceva)? Niciunul. Dar ei, pentru că nu au smerenie, vorbesc astfel.

Altădată, am întrebat un teolog papist: „Ce spuneţi voi în inima voastră, atunci când vă însemnaţi cu semnul crucii? Ce rugăciune ziceţi înlăuntrul vostru, în cugetul vostru, când faceţi acest semn?”. Şi el mi’a spus: „Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că suntem mântuiţi”. Care ortodox poate să spună aşa ceva? Niciunul! De ce? Pentru că un creştin ortodox are o trăire lăuntrică care’l face să se simtă mai păcătos decât toţi ceilalţi păcătoşi. Dar fără smerenie izgonim, scoatem afară Duhul Sfânt, cu mândria noastră! Nu poate să lucreze Duhul Sfânt în noi (dacă suntem atât de trufaşi)!

Dumnezeu ne va judeca pentru nepocăinţă

La preoţi este altceva. Acolo, în viaţa personală, dacă este vrednic sau nu, cine ştie? Numai el şi Dumnezeu. Dar când e vorba de Sfintele Taine: Sfânta Liturghie, Botezul, Cununia, acolo vine harul lui Dumnezeu – pentru noi vine, dacă el nu este vrednic.

Omul să aibe frică de Dumnezeu. Că nu ştim: trăim, sau murim. Sfinţii Părinţi spun aşa: Dumnezeu nu vrea să ne judece pentru păcatele noastre – pentru că toţi suntem păcătoşi şi El pentru noi, cei păcătoşi, a venit în lume, nu pentru cei drepţi. Nimeni nu este fără de păcat. Şi El ştie asta. Dar Dumnezeu ne va judeca pentru nepocăinţa noastră şi nu pentru păcate. Pentru că nu vrem să ne pocăim, pentru aceasta vom fi judecaţi. De păcătuit putem păcătui şi din pricina lipsei de învăţătură. Şi din multe alte motive.

despre fecioria preoţească

Dar un om curvar nu poate să fie preot. Poate fi sfinţit, dar nu poate să fie preot. El trebuie să fie fecior la căsătorie. Altfel nu poate să se preoţească. El nu are voie să păcătuiască (să curvească) între botez şi cununie.

Şi dacă totuşi el se preoţeşte, al cui e păcatul: al episcopului care’l hirotoneşte, sau al preotului?

Uitaţi: ştiu că situaţia în România este altfel. Cunosc şi situaţia din Biserica Ortodoxă Greacă şi pe cea din Biserica Ortodoxă Română. Duhovnicii de acolo fac multe iconomii (pogorăminte) şi primesc mulţi tineri care au făcut multe păcate (din acestea) înainte de căsătorie.

Şi în cazul acesta, mai are preotul vină, dacă episcopul a ştiut aceste păcate ale sale şi totuşi l’a hirotonit? Cine se face vinovat: preotul sau episcopul?

Dacă preotul ştie că acest păcat al lui îl opreşte de la hirotonire, el nu trebuie să accepte preoţia. Dacă însă nu ştie de acest canon, trebuie să asculte de duhovnic. Dar Domnul are grijă: ştie Dumnezeu cine trebuie să fie preot şi cine nu trebuie.

socoteala la judecată

Părinte, eu ştiu de la părintele Iulian (Prodromitul) că în faţa lui Dumnezeu episcopul răspunde – dacă a fost în cunoştinţă de cauză. Şi chiar mi’a dat şi argument scripturistic de la proorocul Iezechiel: „pe tine te’am pus Eu să’i fii de strajă casei lui Israel, iar tu vei auzi cuvânt din gura Mea. Când Eu îi spun celui păcătos: Cu moarte vei muri!, dar tu nu’i vei spune necredinciosului să ia aminte la calea lui, iar nelegiuitul va muri în nelegiuirea lui, atunci sângele lui din mâna ta îl voi cere. Dar dacă tu îi vei grăi celui păcătos despre calea lui, anume să se’ntoarcă din ea, dar el nu se va întoarce din calea sa, atunci el în nelegiuirea lui va muri, dar tu ţi’ai mântuit sufletul”. (Iezechiel XXXIII, 7-9). Deci, dacă episcopul – căci el este „straja casei lui Israel” – nu’l va îndemna să „ia aminte la calea lui”, atunci „sângele necredinciosului, din mâna” ierarhului va fi cerut.

Da. Dacă episcopul ştie de păcatul lui, nu trebuie să’l hirotonească.

despre hirotonie

Nu sunteţi ieromonah, nu’i aşa, părinte?

Nu sunt. Cu toate că patriarhul Theodor al Alexandriei – cu care am lucrat şapte ani în Burundi – a vrut să mă hirotonească. Mi’a spus că a vorbit cu cei din sinod şi au hotărât să mă facă episcop de Burundi. Şi alţi episcopi din Africa, chiar şi din România, au voit să mă facă preot, arhimandrit, episcop. Dar nu. Nu am vrut.

Trebuie cu frica lui Dumnezeu să lucrăm pentru mântuirea noastră. Dumnezeu este atotputernic şi are grijă de Biserica Lui. Nu trebuie să facem noi asta în locul Său. Şi apoi, preoţia nu se comercializează.

dobândirea Harului

Părinte, cum să mai discearnă omul Adevărul şi Calea în tot acest bombardament informaţional?

Creştinul trebuie să vadă mai întâi ce spune Scriptura, ce spun părinţii aghioriţi, ce spun părinţii Paisie Olaru, Cleopa Ilie şi Ioanichie Bălan – care au fost foarte atenţi şi au avut cel mai mare respect pentru canoanele sfinţilor şi nu au făcut păcate opritoare de la preoţie. Şi să ştie că izvorul luminii necreate din viaţa noastră este rugăciunea. Rugăciunea inimii. Mai întâi cu gura şi apoi cu mintea în inimă. Important este, cum zicea şi Sfântul Serafim de Sarov că scopul omului este dobândirea harului lui Dumnezeu. Şi cum putem dobândi acest har? Citind? Nu. Ci vorbind cu Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte’mă pe mine, păcătosul”. Dacă vom spune această rugăciune mai întâi câteva minute pe zi, apoi o oră şi tot aşa mai mult, atunci ea va rămâne în noi şi harul lui Dumnezeu de asemenea. Purificare lăuntrică se face numai cu rugăciunea lui Hristos şi cu spovedanie. Nu trebuie să uităm cuvintele Sfântului Ioan Climakos care spune „Loveşte’i pe potrivnici cu numele lui Hristos Iisus, căci nu este armă mai puternică nici în cer, nici pe pământ“. (21, 7).

Iar dacă noi trăim în smerenie şi bunătate, satana nu poate să ne aducă gânduri rele.

judecarea aproapelui

Un alt mare păcat din ziua de astăzi este judecarea aproapelui. Şi cu gura şi cu gândul. Uitaţi: Dumnezeu-Tatăl a lăsat pe Fiul Său să judece lumea. Iar Hristos n’a acceptat să judece oamenii şi i’a lăsat pe apostoli să facă asta. Deci nici Dumnezeu–Tatăl, nici Fiul n’au vrut să judece oamenii, ci au lăsat judecata în seama apostolilor. (I Corinteni VI, 2).

desfrânarea

Cum se poate scăpa de curvie, părinte?

Să nu avem mândrie. Şi, pe lângă smerenie, suntem datori să avem grijă ca trupurile noastre să fie în fiecare zi obosite. Monahul trebuie să’şi facă toate ascultările, ca să’l găsească dracul curviei ocupat şi să nu’l mai ispitească…

(va urma)

Mănăstirea Grigoriou, luna lui martie, 2018

Interviu realizat de George Crasnean
Foto cu Părintele Damaschin de George Crasnean
Foto cu Mănăstirea Grigoriu de Pr. Constantin Prodan

Articolul a apărut inițial în revista Lumea monahilor nr. 131 / mai 2018. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . 

Credința vine din auzire. Scrisoarea Mitropolitului Nikiforos al Africii Centrale

„Vocea Ortodoxiei”

Postul de radio „Vocea Ortodoxiei” pătrunde în fiecare dimineață în case, în colibe, în satele și orașele localnicilor din împrejurimi. Acesta reprezintă cateheza de zi cu zi ce se face aici, în inima Africii, în Mitropolia Ortodoxă a Africii Centrale, difuzată din Universitatea ortodoxă „Sfântul Athanasie Athonitul” din capitala Congo, Kinshasa.

„Vocea Ortodoxiei” transmite cântări, viețile sfinților, cateheze, tâlcuirea evangheliilor din fiecare zi, omilii ale Părinților Bisericii noastre, transmite mesajul Ortodoxiei.

Timp de patru ore dimineața și patru ore la amiază, „Vocea Ortodoxiei” este ascultată nu numai de către zece, douăzeci sau o sută de oameni, ci de către oricine va deschide radioul pe frecvența 94,1 Mhz.

Acolo unde nu poate merge preotul, acolo unde nu poate pătrunde catehetul, în casele oamenilor de diferite religii, pătrunde „Vocea Ortodoxiei” și se înfăptuiesc minuni.

Adeseori sună telefonul:
„- Vă ascult și vă cunosc prin intermediul radioului. Ce trebuie să fac ca să devin ortodox?”
„- Ne aflăm la o distanță de două sute de kilometri de Kinshasa. Aici nu avem nici biserică, nici preot, nici catehet. Ascultăm în fiecare zi postul de radio ortodox, aflăm cum să ne mântuim și cântăm ceea ce auzim. Ce frumoase cântări!”
„- L-am vizitat pe prietenul meu din Kinshasa care asculta postul dumneavoastră de radio, „Vocea ortodoxiei”. „S-a odihnit sufletul meu”, mi-a spus. „Am aflat lucruri pe care nu le știam, am văzut adevărul, ceva a vorbit înlăuntrul meu.” Îl invidiam. În timpul pe care l-am petrecut alături de el, am ascultat împreună. Peste puțin timp voi pleca în satul meu, care se află la 600 km distanță de aici. Cum se poate să vă ascultăm și noi acolo? Faceți-ne și nouă un astfel de post de radio.”
„- Sunt ortodox. La răstimpuri, un preot vine și săvârșește Sfânta Liturghie. Zilnic, dimineața și la amiază, catehetul îi adună pe credincioși în biserica noastră, o colibă din paie, și cântă. Eu sunt la pat și nu pot merge la biserică dar ascult postul de radio al Bisericii noastre și mă bucur, uit de singurătatea și de handicapul meu și dau slavă lui Dumnezeu.”
„- Am devenit creștin ortodox după ce am ascultat postul vostru de radio și îi îndemn pe prietenii mei: „Ascultați „Vocea Ortodoxiei” și vă va schimba viața!”

„Vocea Ortodoxiei” este cateheza care ajunge pretutindeni, Biserica ce pătrunde în casa oricărui om, ortodox sau nu.

Din păcate însă, această „voce a Ortodoxiei”, riscă să înceteze a mai răspândi mesajul său. Riscă să fie redusă la tăcere. Și asta, nu pentru că nu ar avea cuvânt de transmis oamenilor, nu pentru că nu ar avea oameni cu trăire și jertfă care să mențină funcțional postul de radio, ci pentru că nu are bani să cumpere combustibil pentru generatorul electric, ca aparatura postului de radio să poată funcționa.

Criza economică din Grecia a adus greutăți financiare și în lucrarea misionară. Înțelegem. Cine, din Grecia, să ne poată ajuta, când condițiile de trai se înrăutățesc?

Noi, cei de aici, așteptăm contribuția celor milostivi, ca să facem față cheltuielilor misiunii, ca școlile să continue să funcționeze, ca să îi ajutăm pe cei care nu au ce mânca, pe cei care nu au cu ce merge la doctor, pe cei care nu își permit să cumpere medicamente, nu își permit să studieze sau să se căsătorească.

Încercăm să răzbim economisind până la ultimul bănuț. Ne doare, însă. Să se stingă „Vocea Ortodoxiei”, să se închidă postul de radio al Mitropoliei pentru că nu avem bani să cumpărăm combustibil pentru generator?
Zilnic Îl rugăm pe Dumnezeu să ne trimită donatori și sponsori pentru ca „Vocea Ortodoxiei” să poată continua să pătrundă în casele localnicilor, să pătrundă în inimile lor.

† Mitropolit Nikiforos al Africii Centrale

Click here to donate to the Orthodox mission in Congo.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere şi adaptare după ierapostoles.gr pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vă recomandăm și linkul Vrăjitoria în Congo și dificultățile misiunii ortodoxe în Africa, Părintele Damaschin Grigoriatul

Notă: Părintele Nikiforos (Mikraghiannanitul) a fost monah athonit la Mikra Agia Anna (Chiliile Sfânta Ana Mică), iar din 2010 a fost ridicat la demnitatea de arhiereu, mai exact intronizat Mitropolit al Africii Centrale.

Întâlnire cu Părintele Damaschin Grigoriatul la Bisericuța Studenților din Campusul Hașdeu din Cluj (video)

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a

Partea a IV-a

18 noiembrie 2015, ora 8.00. Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca a avut ca invitat pe părintele Damaschin Grigoriatul care a vorbit despre misionarismul în Africa dar și despre viaţa Pr. Dionisie Ignat de la Colciu.

Părintele Damaschin a învăţat singur limba română, traducând mai apoi în greacă cărţi ale Părinţilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Dar lucrarea sa cu greutate nu avea să fie aceasta, ci misiunea ortodoxă în idolatra Africă.

Vrednic urmaș al Cuviosului Cosma Grigoriatul (1942-1989), noul apostol al Zairului, Părintele Damaschin Grigoriatul este cu greu de găsit la metania sa, Mănăstirea Grigoriu, în cea mai mare parte a anului el afându-se în Congo, Burundi, Brazzaville sau Rwanda unde de mai bine de douăzeci de ani face o impresionantă misiune ortodoxă apostolică, luptă cu practicile vrăjitoreşti şi idolatre locale făcând o cateheză susţinută, traducând totodată cărţi duhovniceşti şi de cult din greacă în swahili, ridică biserici, baptiserii, şcoli sau spitale, botează mii de localnici, cercetează pe cei din închisori, pe bolnavi şi săraci. (LD)

Timișoara, 19 noiembrie 2015: Părintele Damaschin Grigoriatul va vorbi despre Misiunea Ortodoxă în Africa azi

PENTRU TIMIȘORENI

Astazi, joi, 19 noiembrie 2015, are loc o întâlnire cu părintele Damaschin Grigoriatul la ora 18:00 în amfiteatrul A11 de la Universitatea de Vest din Timisoara.

Întâlnirea este organizată de Arhiepiscopia Timișoarei și Facultatea de Litere Istorie și Teologie, iar tema va fi Misiunea Ortodoxă în Africa azi iar părintele dorește să fie mai mult un dialog decât o simplă expunere a sa.

Părintele Damaschin a învăţat singur limba română, traducând mai apoi în greacă cărţi ale Părinţilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Dar lucrarea sa cu greutate nu avea să fie aceasta, ci misiunea ortodoxă în idolatra Africă.

Vrednic urmaș al Cuviosului Cosma Grigoriatul (1942-1989), noul apostol al Zairului, Părintele Damaschin Grigoriatul este cu greu de găsit la metania sa, Mănăstirea Grigoriu, în cea mai mare parte a anului el afându-se în Congo, Burundi, Brazzaville sau Rwanda unde de mai bine de douăzeci de ani face o impresionantă misiune ortodoxă apostolică, luptă cu practicile vrăjitoreşti şi idolatre locale făcând o cateheză susţinută, traducând totodată cărţi duhovniceşti şi de cult din greacă în swahili, ridică biserici, baptiserii, şcoli sau spitale, botează mii de localnici, cercetează pe cei din închisori, pe bolnavi şi săraci. (LD)

Părintele Damaschin Grigoriatul, “Minunile – mărturie a dreptei credinţe. Despre adevărul Ortodoxiei şi rătăcirile papismului” (pdf)

Vezi acest document pe Scribd

Cartea de față este scrisă de părintele Damaschin Grigoriatul, un vrednic urmaș al Cuviosului Cosma, noul apostol al Zairului. În acest volum sunt adunate o mulțime de marturii despre minuni – cele mai multe din vremurile noastre – prin care Dumnezeu a arătat ca Adevărul se găsește doar în Biserica Ortodoxă.

Cartea “Minunile – mărturie a dreptei credinţe. Despre adevărul Ortodoxiei şi rătăcirile papismului” (2011, reeditată 2012) apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul directorului Editurii Areopag, dl. Danion Vasile, căruia-i mulțumim pentru îngăduință. Ea se poate achiziționa din librăriile de carte ortodoxă.

Dimitrie Aslanides, Damaschin Grigoriatul – „Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol in Zair (1942-1989) – Apusul vrăjitoriei” (pdf)

Vezi acest document pe Scribd

Dimitrie Aslanides şi monahul Damaschin Grigoriatul

„Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989). Apusul vrăjitoriei”

Editura Egumenița

Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii (Apoc. 2, 10).

UNCUT MOUNTAIN PRESS
Tesalonic, Grecia
London, Ontario

Pentru toţi cei care, pentru dragostea lui Hristos şi a aproapelui, „îşi urăsc viaţa în această lume” şi trăiesc pentru a propovădui Evanghelia Păcii, întru zidirea preasfintei Biserici a lui Hristos.

„Începutul misionarului îşi are semnificaţia lui, deşi, poate că nu e chiar o piatră de temelie… Începutul poate fi binecuvântat ori poate deveni binecuvântat la sfârşit. Ceea ce este important este ca dăruirea să fie sinceră şi totală, fără reţineri, cu o dispoziţie spre jertfă şi lepădare de sine, şi cu scopul de a ne lăsa oasele printre băştinaşi.”

Cuviosul Părinte Cosma Grigoriatul,
din Gânduri despre lucrarea misionară,
adunate din experienţă

CUPRINS

Prefaţă la prima ediţie grecească

Introducere la ediţia engleză

Un model de misiune în epoca lui Antihrist

Un început ascetic

Acrivia în Ortodoxie

Un principiu fundamental: Lucrarea sub binecuvântarea episcopului local

Un vizionar care a luat lucrurile cu binişorul

Un pom roditor pentru generaţiile următoare

APOSTOL ÎN ZAIR

Viaţa Cuviosului părintelui nostru Cosma Grigoriatul

Naşterea şi educaţia

Studii

Viaţa în Biserică

Şcoala tehnică şi alte îndeletniciri

Serviciul militar

Frăţia Sfânta Cruce şi alte studii

Prima perioadă a misiunii

Întoarcere în Grecia

La sfânta mănăstire Grigoriu

A doua perioadă misionară

Educaţia duhovnicească a africanilor

Ferma şi posibilităţile de creştere a animalelor

Bisericile Misiunii din regiunea Kolwezi

Călătorii în Grecia

Personalul misionar din Kolwezi

Cum a reuşit Misiunea

Amenajările şi proprietăţile Misiunii

Dragoste pentru semenii săi

Datoriile de judecător şi păstor

Samba, doctorul african

Atelierele Misiunii

Catehizare, Botez şi Căsătorie

Viaţa liturgică şi vizitele misionarilor

Traduceri în swahili

Recunoaşterea Ortodoxiei

Încercări şi experienţe dureroase

Neaşteptatul său sfârşit

Epilog

Ultimele zile ale Cuviosului părinte Cosma Grigoriatul

Kolwezi: mai, 1989

Vineri – 20 ianuarie 1989

Vineri – 27 ianuarie 1989

Luni, 30 ianuarie 1989: Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi

CUVÂNT LA URMĂ

CUVÂNT LA URMĂ II

Fragmente din scrisorile Cuviosului părintelui Cosma Grigoriatul

Sosirea şi începuturile

Ca în Noul Testament

Dragostea şi suportul pentru mănăstire

Puterea apelor sfinţite ale Botezului

Nu nădăjduiţi în oameni, ci în Domnul Misiunii

Lupta va fi una de lungă durată

Problema hirotoniilor

Pogorârea Duhului Sfânt, ieri, azi şi în veci

Discernământ pastoral

Fragmente din cartea Cuviosului părintelui nostru Cosma Grigoriatul

Locul de acţiune

Forţele umane

Modurile şi mijloacele de realizare a evanghe-lizării

Din zona rurală spre centru

Din centru spre zona rurală

Filantropia

Viaţa liturgică

Provocările evanghelizării

Sincretism

Colonialismul contemporan

Rolul Ortodoxiei

ORTODOXIE ŞI VRĂJITORIE PE CONTINENTUL NEGRU

MOŞTENIREA

CUGETĂRI DESPRE, ŞI ÎNTÂMPLĂRI DIN VIAŢA CUVIOSULUI PĂRINTELUI COSMA

Ajutor oferit de călători

Călătorii pe drumuri mocirloase

Sărbători parohiale

Scăparea de vrăjitori

Respectul autorităţilor faţă de părintele Cosma

Munca de traducere de la Centrul Misionar

Locul de pelerinaj şi candela părintelui Cosma

Şcolile conduse de Misiunea Ortodoxă

Declaraţia de după moarte a părintelui Cosma

Cererile părintelui Cosma şi returnarea sticlei

Îndemnat să continue cu catehizarea

Copiii de la internat ne-au spus…

Preoţii zairezi ne-au spus…

Mijlocirea părintelui Cosma vindecă pe ipodiaconul Serafim Ilunga

ÎNTÂMPLĂRI ŞI RELATĂRI DESPRE VRĂJITORIE

„Este mai mare decât mine”

Cercul vicios al demonocraţiei

Înşelat de iubirea de arginţi

Preotul ortodox este foc pentru vrăjitor

Neputincios în faţa puterii lui Dumnezeu

Lovitura finală

Un tânăr vrăjitor vine la lumină

Înfrângerea unui misionar romano-catolic

Un misionar protestant primeşte o lecţie

MINUNI, NEVOINŢĂ MISIONARĂ ŞI SEMNE ALE SFINŢILOR

Vrem Troparul Sfântului Patapie

Duceţi-vă la adevărata Biserică, unde preoţii au bărbi şi sutane

Un romano-catolic este condus la adevărata Biserică

Porumbelul şi flacăra pâlpâitoare

Credinţa ta te-a mântuit

O tânără fată este readusă la viaţă

O femeie închinătoare la idoli

„Nu pe aici… Acolo e o biserică”

Un student de la internat ne-a spus…

Hoţie la parohia Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat

Sfat duhovnicesc

Sfinţii sunt cu noi în toate împrejurările

Vindecat de Sfântul Teodor

Vindecată de sterilitate

Copilul trebuie să moară în biserică

O fulgerare

O epidemie de pojar

Protecţie minunată

Păziţi de holeră

„Cum se roagă ortodocşii?”

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu… şi toate acestea se vor adăuga vouă 207

Cineva în sutană intră în biserică

Sfântul David intră în cort

O convertire minunată

O intervenţie minunată

O vizită minunată

Am văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Un nou Saul vine la Biserică

Îndoita vindecare a unei fete anemice

Arhanghelul Mihail în Kolwezi

O minune a Sfântului Nectarie şi a Sfintei Anastasia Romana

Obiecte sfinţite salvate din calea focului

Du-te în Biserica Ortodoxă

Credinţa noastră ortodoxă ajunge până în îndepărtata Sandoa

Aventuri în lucrarea de pastoraţie

Mai bine sărac şi ortodox decât bogat şi eretic

Mai bine sărac şi ortodox decât bogat şi musulman

MĂRTURII ALE BOTEZURILOR

Anexa 1: Kenya 239

Anexa 2: Paşi pe insula Java

Vrăjitoria în Congo și dificultățile misiunii ortodoxe în Africa, Părintele Damaschin Grigoriatul

Omeneşte vorbind, Africa este cel mai nedreptăţit continent când vine vorba de răspândirea cuvântului Lui Dumnezeu. Obstacole naturale sau alţi parametri negativi nu au facilitat ca învăţătura să ajungă în cele mai adânci părţi ale continentului, cu excepţia regiunilor din nordul şi nord-estul lui. Se poate să fi fost planul Proniei divine, pentru răspândirea credinţei acolo, chiar recent, in timpul secolului al xx-lea.

Este un fapt cunoscut că alte ‘’biserici’’ creştine s-au stabilit in aproape toată Africa, începând cu jumătatea secolului al XVIII –  lea, prin colonizarea de către popoare europene. În afară de scopul exploatării acelor pământuri purtătoare de aur, aceste popoare au plănuit de asemenea să îşi răspândească religia. Astfel, sunt acolo creştini catolici din secolul al XVIII –  lea, protestanţi de la jumătatea secolului al XX – lea, urmaţi de ‘’biserici’’ eretice ale zilelor din urmă, cu un conţinut creştin sau chiar demonic, formate de către pastori africani.

Aceste ‘’biserici’’, care  sunt tăiate din plinătatea adevărului şi a Vieţii, nu s-au preocupat niciodată – nici în trecut, nici în prezent si nici în viitor – să scoată misticismul african de sub diferitele influenţe demonice şi convingeri. Explicaţia este simplă: diavolul se teme de Adevăr; Adevărul este Hristos şi  Ortodoxia şi este o mare prăpastie între El şi legiunile demonice.

Biserica Ortodoxă  a întârziat mult aducerea mesajului său în Africa. Numai cei mai înflăcăraţi din cler, din Grecia şi de pretutindeni,  care, cu binecuvântarea episcopilor locali, s-au stabilit în diferite regiuni ale Africii şi au aprins mici scântei de lumină duhovniceasca. Şi,  doar  această lumină – lumina credinţei şi a vieţii ortodoxe – este capabilă să-l anime pe băştinaşul african şi să să-l descătuşeze din chinurile pe care le generează vrăjitoria şi idolatria.

Călătoriile mele consecutive în Africa Centrală cu scopuri misionare m-au ajutat să-mi fac o imagine autentică a elementului păgân şi să ajung la anumite concluzii.

În Africa – cel puţin în sfera de care eu sunt preocupat cel mai frecvent- nu se pomeneşte de un ateism african. Este un element foarte încurajator, când aspiri să îi conduci  la  adevaratul, Mantuitorul nostru,  Iisus Hristos şi la Biserica Sa.

Vrăjitoria implică o credinţă că,  înăuntrul  animalului şi plantei se află puteri supranaturale, invizibile, care acţionează ca spirite cu diferite caracteristici şi, care influenţează viaţa unei persoane. Una dintre cele mai vechi forme este vrăjitoria ’’homeopată’’. Ca un exemplu, am vrea să menţionăm practica vraciului care, pentru a răni duşmanul, va confecţiona o asemănare a lui (o ’’păpuşă’’) din lemn, ceară sau argilă. O formează astfel încât să semene cu duşmanul, cât mai mult posibil. Dacă nu seamănă cu duşmanul, el ’’botează’’ asemănarea cu numele duşmanului şi apoi începe să-l tortureze în funcţie de rezultatele pe care vrea să le obţină. De exemplu, dacă vrea să provoace moartea unui animal, n-are decât să pună în aplicare moartea acelui animal. Ca să-l omoare pe duşmanul ’’clientului’’ său, el înfige un ac în ’’inima’’ unei păpuşi sau a unei imagini din lemn care se presupune că îl reprezintă pe duşman.

Ei consideră de neconceput ca cineva să poată trăi fără ca viaţa lui să depindă de puteri mai înalte. Aceasta este evident în diferite circumstanţe ale vieţii lor. Dacă, de exemplu, o rudă s-a îmbolnăvit sau a murit, ei cred că cineva îi urăşte şi acum se răzbună. Aşa că fug la doctorul vrăjitor. Îi spun care e problema şi caută să descopere cine a provocat acea soartă groaznică în casa lor.

Religia  idolatră principală  în Africa este venerarea strămoşilor. Acest fenomen demonic de invocare a morţilor este numit spiritism în ţara mea. Ei cred în spiritele strămoşilor lor şi le invocă. În acest fel, diavolul îşi asumă vocea rudei lor decedate şi răspunde la invocările lor pe timpul nopţii. Oamenii cred că vorbesc cu ruda decedată când, de fapt, diavolul este cel care intervine şi le spune ce vrea el.

Odată eram în Kolwezi în Congo. O dată pe săptămână, predam într-un cerc de femei botezate. Într-o zi le-am vorbit despre sfinţenie şi despre slava sfinţilor noştri în rai. Când le-am spus că oameni cu adevărat sfinţi există doar în Biserica Ortodoxă, multe dintre femei au sărit de pe locurile lor. Au obiectat cu foarte mare încordare, spunând că şi ele au sfinţi în religia lor anterioară de adorare a strămoşilor. În ciuda încercărilor mele de a le convinge de opusul credinţei lor, au rămas neconvinse. Aşa că acea lecţie s-a terminat cu neacceptarea de către unele dintre ele a învăţăturii noastre unice privitoare la Sfinţi.

Pentru aceia care nu au devenit familiari – empiric şi dogmatic- cu Biserica Ortodoxă, în Africa este văzută ca una dintre numeroasele comunităţi religioase protestante. Oricum, ei sunt uimiţi de lucrarea minunată car se face înăuntrul  ei, prin graţia Duhului Sfânt. Astfel se grăbesc să tragă concluzia că (în concordanţă cu  mentalitatea lor religioasă statornică) preoţii ortodocşi sunt vraci minunaţi-  de departe superiori tuturor vracilor din Africa!

Când, în Iulie, 1999, am mers în satul Lwankoko din Kolwezi, fiind invitaţi de înşişi localnicii, cu privire la un episod ingrozitor de vrajitorie, am fost martori la următoarele: diavolul a adus  locuitorii din toate satele dimprejur într-un impas şi erau în pragul unui război civil, pe seama unui sătean ucis de vrăjile a trei vraci, care fuseseră botezaţi ortodocşi cu doi ani în urmă. Ei se botezaseră în mod prefăcut, urmărind scopuri personale, fără a renunţa la conduitele magice şi la activităţile demonice.

Când am ajuns în satul lor, sicriul cu trupul în el era ’’înţepenit’’ la pământ şi era imposibil să fie transportat la locul de înmormântare. Cei trei doctori vrăjitori care l-au ucis au fost dezvăluiţi de diavolul însuşi într-un mod ciudat, aşa încât zăceau la pământ, incapabili să se mişte.

La venirea noastră acolo am putut auzi comentarii ale celor din preajmă:’’ acum să vedem ce vor face ortodocşii….’’ După citirea rugăciunii de exorcizare, am dezlegat cureaua de cauciuc cu care coşciugul era legat simbolic prin puteri magice, apoi am stropit cu apă sfinţită trupul decedatului, precum şi oamenii care stateau în jurul nostru. Mulţi dintre ei s-au dat repede la o parte pentru că au crezut că suntem doctori vrăjitori şi îi stropim cu o poţiune magică care le-ar face rău.

Apoi am dat instrucţiunile ca sicriul să fie ridicat de 3-4 oameni şi să ne urmeze. Dar nimeni nu a îndrăznit să răspundă solicitării. Ştiau că sicriul era înţepenit jos şi nu putea fi mişcat, aşa că de ce ar fi vrut acum să se mişte de la locul lui? La un ton mau aspru al vocii, patru dintre creştinii noştri s-au supus şi am pornit spre pădure la ora 10 noaptea, pentru înmormântare. Îndoiala şi curiozitatea i-au făcut pe mulţi să plece din sat; au venit cu noi vorbind între ei: ’’Acum să vedem – va fi sicriul de acord să fie pun în mormânt, sau se va întoarce în sat, înţepenit pe spatele celor care îl poartă, cum a făcut  ieri?’’  Este un fapt, este exact ce se întâmplase în ziua precedentă. Coşciugul nu s-a coborât de pe spatele celor ce-l cărau, în schimb, cu o putere demonică, s-a întors în satul din care veniseră, şi a demolat colibele doctorilor vrăjitori care îl omorâseră pe decedat….

Nu doar ortodocşii, ci de asemenea oameni din alte religii şi convingeri idolatre au apelat la preoţii noştri ortodocşi, pentru a fi scăpaţi de chinurile vrăjitoriei.

Preotul nostru băştinaş, parintele Jacob Banza, a slujit timp de 20 de ani în detaşamentul Kolwezi. Are harisma de a deschide inimile oamenilor. Cu aprobarea responsabilului pentru Detaşament, el e cel trimis să rezolve toate cazurile demonice complicate. Odată, fusese invitat  de două familii ortoodoxe dintr-o  suburbie din Kolwezi, pentru că un tânăr medic vrăjitor, de doar 12 ani, le-a făcut vrăji la 2 dintre copiii lor. Fr. Jacob a vorbit cu tânărul. L-a întrebat:

’’Cum faci vraja?’’
’’Am asemenea puteri, încât doar dacă pun degetul pe îmbrăcămintea celui căruia vreau să-i fac rău, orice doresc se îndeplineşte imediat.’’

’’Vrei să spui că dacă îmi atingi sutana, vei putea să-mi faci şi mie ce vrei?’’
’’Voi,  preoţii ortodocşi,  sunteţi toţi foc. Dacă te ating, voi lua foc. Imi voi pierde puterea!’’

Altă dată, părintele Iacob mi-a spus că a stat în compania unui compatriot de-al lui – un medic vrăjitor. După numeroase discuţii au căzut de acord ca atunci când vraciul îşi va săvârşi ritualul, să fie prezent şi pr. Iacob, şi când părintele Iacob îşi va spune rugăciunile, vraciul de asemenea să fie prezent. Rezultatul a fost că doctorul vrăjitor n-a putut sta locului în timp ce pr. Jacob spunea rugăciunile. El a recunoscut: ’’Nu pot sta, ceva mă îndepărtează.’’

În Africa, nu doar vracii sunt preocupaţi de vrăjitorie; mulţi oameni sunt. Chiar copiii  pot face semne şi monstruozităţi cu puterea diavolului.

Vrăjitoria în Africa are puteri înfricoşătoare şi metode de a obţine aspectele ei satanice. În cazul morţii unei persoane, familia celui decedat demarează o căutare insistentă a cauzei  acelei morţi. Atunci se dezvaluie o scena care aminteste de tragedie. Odată, când am mers într-un sat să cumpăr legume pentru copiii din pensiunea noastră, am observat că acea casă de unde procuram legumele, avea o  gaură  imensă într- unul dintre peretii ei de lut. Am întrebat în jur, să aflu unde era femeia casei, si de ce casa era demolată.

Mi s-a spus că femeia fusese închisă pentru că au descoperit că ea participase la provocarea morţii unei persoane, care se întorsese în sicriu şi-i demolase casa. Oamenii care au văzut sicriul- cu decedatul în el- zburând peste ei cu o viteză incredibilă, au alergat după el cu respiraţia tăiată şi l-au văzut izbindu-se de împrejmuiri şi de case  şi chiar dezrădăcinând  copacii din calea lui, până când a ajuns la casa unde în final s-a oprit. Sătenii atunci i-au arestat pe locuitorii casei, pentru că aveau dovada că ei erau ucigaşii decedatului. Aşa au început torturile, conflictele şi ciocnirile. E destul să spunem că într-o singură lună, 62 de persoane au fost ucise într-un singur sat. Diavolul a reuşit să-i împartă în două părţi opuse şi apoi i-a îndemnat să se lupte între ei până la moarte.

În iunie 2002, am primit un telefon de la unul dintre creştinii noştri pe nume Pandeleimon, care era grav rănit.  A fost dus la secţia de Urgenţe a spitalului din Likasi. Ne-a spus că fusese victima vrăjitoriei şi că, capul îi era spart în două. I-am trimis pe preotul nostru, părintele Augustin  şi pe diaconul Fotios. Prin ei, am  aflat despre tot incindentul tragic. Colegi de muncă de-ai lui de la acelaşi departament au devenit invidioşi pe pricepereile şi pe promovările  lui. El lucra ca şofer de camion, transportând cobalt şi cupru care era extras de compania GECAMINES din Likasi. Colegii lui invidioşi l-au dus la un vraci; l-au plătit şi vraciul a promis că va extremina muncitorul nedorit. Aşa că,  într-o după amiază, în timp ce Pandeleimon transporta cupru către Likasi, un câine negru a sărit în comionul său prin fereastră. Câinele a început să-l muşte în părţile intime. Şoferul  s-a luptat să conducă camionul cu o mână iar cu alta a încercat- fără succes- să împingă  câinele. Îi era cu neputinţă să scape de câine, care era un demon trimis de vraci; camionul s-a rostogolit şi a căzut pe partea dreaptă a drumului într-un şanţ. Şoferul a căzut pieziş şi a fost rănit aproape mortal la cap. Atingându-şi scopul, câinele  a sărit afară pe fereastră şi a dispărut în pădure.

Greşeala pe care a făcut-o creştinul nostru a fost că nu s-a gândit  că agresorul nocturn ar fi putut  fi un demon în chip de câine. Dacă şi-ar fi făcut cruce imediat,ar fi fost salvat. Încercările sale să înlăture câinele cu propria putere au dat greş, şi l-au condus la spitalizare. Cu voia lui Dumnezeu, el a scăpat de moarte şi s-a întors la familia lui, unde soţia şi cei 4 copii îl aşteptau temători.

Doctorii vrăjitori sunt asa de bine învăţaţi de profesorii lor demonii, încât ei rareori sau niciodată nu dezvăluie secretele ce stau la baza  planurilor şi ritualurilor lor satanice. Aceasta s-a observat în special cu femeile vraci; ele preferă să moară luându-şi secretele cu ele în mormânt, decât să le mărturisească sau să le  divulge altora.

Când diavolul i-a descoperit pe cei 3 doctori vrăjitori care  l-au ucis  pe Katoka, gardianul de la ferma detasamentului Kolwezi în iulie, 1999, doar unul dintre ei a divulgat părintelui Meletios următoarele, ca un fel de mărturisire:

’’Înainte să te botezi, părinte, spiritele au venit la noi şi ne-au spus: Nu ne supărăm dacă hotărâţi să fiţi botezaţi; noi cerem un singur lucru de la voi: nu spuneţi nimic despre noi preoţilor ortodocşi. Aţi văzut cum v-am ajutat până acum în fiecare dintre problemele voastre. Să nu trădaţi prietenia noastră. Sigur nu aveţi plângeri îmmpotriva noastră?’’

În Bazzaville sunt în prezent trei parohii ortodoxe. De dimineaţa până noaptea părintele Iacob Banza primeşte zeci de oameni care nu au legături cu Biserica noastră. Ei nu vin să ceară sprijin material, ca în cazul  din Kolwezi, ci doar ajutor spiritual. Ei vin căutând o ’’barcă de salvare’’ , pentru că diavolul – în ale cărui plase  ei s-au încurcat – i-a dus în impas. Părintele Jacob cu adevărat suferă în eforturile lui de a-i ajuta să-şi mărturisească păcatele şi piedicile lor care sunt atribuite vrăjitoriei. El consideră necesar să le spună că şi el, înainte de a fi botezat, era un vraci foarte puternic; că avea relaţii nu doar cu o femeie, ci cu două sau chiar trei femei în fiecare zi. În acest fel, ei sunt încurajaţi să-şi divulge secretele. Ei încep să-şi povestească propriile păcate. Aşa începe terapia lor- cu catehizare şi eventual cu integrarea prin Sfântul Botez în Corpul Bisericii noastre.

La săvârşirea Botezurilor, au fost cazuri în care s-au întâmplat lucruri şocante. Persoane care au avut implicaţii în vrăjitorie şi nu s-au spovedit sincer şi amănunţit, cădeau  ţipând şi tremurând la sunetul binecuvântărilor Bisericii noastre, care se citeau. Când Sfânta Cruce este întinsă către ei, sunt speriaţi, îngroziţi şi vor să scape de ea fugind. Ei recunosc că Semnul îi ’’arde’’.

Altă dată în Kolwezi am avut un seminar pentru profesorii noştri de catehism. Unul dintre ei – după cum auzisem – nu renunţase pe deplin la puterile vrăjitoriei din viaţa sa. În timpul dumnezeieştii Liturghii într-o duminică, când avea loc Intrarea cea Mare( A Sfintelor Daruri), catehumenul N….. s-a prăbuşit pe podea ca şi când ar fi murit. După spovedanie, duhul necurat s-a depărtat de el şi şi-a revenit.

Alt catehumen al nostru avea  impresia că putea beneficia de ambele situaţii. Oricând  apare nevoia, îşi va vizita medicul vrăjitor local. Rezultatul final a fost că a ajuns posedat. A suferit imens. Oamenii din satul lui l-au evitat. Cei posedaţi de demon nu au loc într-o comunitate de oameni. Din acest motiv autorităţile din ţinutul lor i-au obligat să locuiască în păduri, departe de alţi oameni.

Cu voia lui Dumnezeu, catehizatulla fost vindecat. Din nou a fost nedorit în satul său, pentru că oamenii spuneau acum că nu era N., ci un spirit străin cu înfăţişarea lui. Se temeau de el şi l-au silit să plece în pădure.

În 2001 un ministru al guvernului a venit în Kolwezi. Era perioada când războiul izbucnise  la graniţa dintre Congo şi Rwanda. Trenurile veneau să ia soldaţi total neexperimentaţi pentru război, să-i ducă în zonele de război. Ministrul şi-a făcut apariţia la timp pentru a susţine moralul băştinaşilor în confruntarea duşmanului. Am fost impresionaţi cum, în mod public, i-a încurajat pe  toţi bărbaţii  înrolaţi să meargă la vraci; să fie murdăriţi cu loţiunile date de aceia, pentru ca gloanţele duşmanilor să nu-i ’’găsească’’. Şi am fost asiguraţi de creştini ai locului de-ai noştri că toţi aceia  care au luat acele loţiuni şi  s-au supus  celor prescrise de medicii vrăjitori, s-au dus  la război purtând pantaloni scurţi, fără alte haine de protecţie, pentru că gloanţele duşmanului nu i-au găsit!

În timpul confruntălilor politice este normal ca si  candidaţii reprezentativi ai partidului să meargă în împrejurimi. Un grup de tineri bărbaţi care erau susţinători ai unui anume partid politic, şi-au instalat baraca pe iarbă în afara unui sat vecin, Chamboula. Sperând să creeze o teamă artificială trecătorilor, au făcut un mormânt fals, aşezând o Cruce creştină la cap.

Dar comportamentul lor a devenit tiranic. Nu numai că au încercat să convingă oamenii ce treceau pe alături să le susţină partidul, de asemenea le cereau bani şi din orice marfă pe care o transportau din oraş în satul lor, aranjau cu forţa o porţie din ea atât pentru supravieţuirea lor cât şi a familiei lor. Prezenţa lor a devenit o  năpastă şi pentru noi, pentru că treceam pe acolo zilnic pentru a ajunge la ferma din apropiere pentru legume. Într-o după amiază, unul dintre preoţii noştri a trecut pe acolo şi după ce s-a asigurat că nu era nimeni prin preajmă, a aprins focul şi le-a ars baraca. Ziua următoare, a plecat în vacanţă în Grecia.

2-3 zile mai târziu am trecut pe acolo cu un alt frate şi cu şoferul maşinii noastre, îndreptându-ne spre fermă. Am fost surprins dar şi cutremurat când 3 dintre acei tineri brusc a sărit din iarba înltă. Purtau doar pantaloni scurţi ; aveau pene în păr, îşi pictaseră trupurile pe jumătate goale cu dungi verticale multicolore şi fiecare dintre ele purta de asemenea o sabie lungă. Şi-au ridicat mâinile în aer şi ne-au forţat maşina să stea pe loc.

’’Avem ceva de aranjat cu voi ortodocşii’’.
’’Ce s-a întâmplat băieţi? De ce ne-aţi oprit?’’
’’De ce ne-aţi incendiat baraca?’’

’’N-am fi putut face aşa ceva. Ne ştiţi de atâţia ani.Vă iubim şi am avut grijă de voi şi de ţara voastră.’’

’’Am fost la şeful nostru şi ne-a spus că preotul vostru ortodox…… ne-a dat foc la baracă. Aşa că nu veţi trece; în schimb, veţi veni cu noi în sat şi şeful nostru vă va judeca.’’

’’Ascultaţi, copiii  mei. Urcaţi în maşină. Să mergem la ferma noastră împreună şi să discutăm paşnic. Orice doriţi şi putem face, vom face.’’

Au fost de acord şi aşa am plecat cu toţii la fermă.

I-am cerut d-lui Gerasimos – unul dintre creştinii noştri ortodocşi – să vorbească cu ei şi să-mi spună care le sunt cererile. M-am retras de lângă ei şi m-am prefăcut că examinez legumele de la fermă. Într-adevăr, au cerut muncitori şi materiale din ale noastre ca să-şi recostruiască baraca.  Apoi, pentru a-i mulţumi vraciului care i-a informat despre incendierea barăcii lor, au cerut de asemenea un cocoş alb, o jumătate de sac de cereale, orez, cartofi şi fasole, ca să poată toţi cina împreună. Ce puteam face? Am mers la magazin, am luat un cocoş alb şi le-am dat restul de provizii. De asemenea le-am trimis muncitorii noştri să le reconstruiască baraca şi aşa s-a sfârşit mica mea aventură. De atunci înainte am devenit dureros de conştienţi că nu ar trebui să ai prea mult de-a face cu vracii, pentru că ei nu iau lucrurile uşor…..

În satul Mapendo, la 30 km de Kolwezi, se află un masiv ’’cuib de viespii’’ demonic.  Frecvent trecem pe lângă el, pe calea către satul alăturat, Lwankoko, unde se află marea fermă a Misiunii noastre.  Într-o după amiază, pe când părintele Meletios ( actualmente episcop) se întorcea de la fermă, s-a oprit  în satul mai sus menţionat pentru că se auzeau ţipete şi o agitaţie generală. Şeful satului şi doctorul vrăjitor au adunat toată lumea la o întrunire. Părintele Meletios a ieşit din maşină şi a început să se apropie de acea congregaţie demonică, ţinând un crucifix în mână. Vraciul a ţipat la el:

’’Nu te apropia. Îmi vei strica munca. Pleacă repede…’’

’’Dar nu voi întrerupe. Vin spre tine doar ca să te felicit.’’

’’Nu, nu…Voi preoţii ortodocşi sunteţi vraci foarte puternici. Eşti stânjenitor numai prin prezenţă!!’’

Lipsindu-le plinătatea Adevărului, celorlalte ’’biserici’’ le lipseşte de asemenea acel har sfinţitor. De aceea mulţi oameni se reped plini de speranţă la preoţii noştri ortodocşi.

Când un anume preot catolic a încercat să citească Exorcismul pentru o persoană posedată de demon, demonul a râs de el sarcastic şi desigur nu s-a îndepărtat. Un alt preot catolic – după cum mi-a spus părintele Kosmas – a început exorcizarea unui posedat de demon de unul singur  şi rezultatul a fost îngrozitor- preotul însuşi a ajuns posedat.

Astfel, după cum putem vedea, singura arcă de salvare oriunde şi oricând, pentru fiecare persoană de oriunde din lume este Biserica noastră Ortodoxă cu episcopii şi preoţii noştri, care sunt în succesiune apostolică canonică, purtând adevăratul har deplin al preoţiei. Mulţumirile ortodocşilor din Congo către toţi cei carelucrează împreună pentru răspândirea Ortodoxiei în teritoriul  lor, sunt nenumărate şi pentru toată viaţa.

Acum au  cunoaşterea empirică a faptului că Biserica Ortodoxă este zidul de apărare care poate rezista tuturor curentelor demonice de vrăjitorie şi idolatrie.

Tuturor ni se fa cere socoteală înfricoşătoare, nu doar pentru că în general am scos credinţa Sfintilor noştri din vieţile noastre, dar cu egoismul şi cu atitudinea noastră inadmisibile, am împiedicat-o să fie transmisă celor  ce’’ locuiesc în latura şi în umbra morţii’’ din Africa şi Asia.

Este vremea să ne revenim din aceatsă atitudine. E vremea să ne întoarcem mintea plină de recunoştinţă spre Iisus Hristos, pentru că avem acest privilegiu ancestral de a fi ortodocşi şi neafectaţi de legăturile vrăjitorilei şi ale morţii eterne.

Milioane de fraţi africani aşteaptă  prezenţa noastră ortodoxă,  rugăciunile noastre, stabilirea edificiilor care vor fi benefice lor, sfinte altare şi alte clădiri misionare unde credincioşii se pot sfinţi şi puterile întunericului pot fi alungate de la ei.

«Η ΔΡΑΣΙΣ ΤΗΣ ΜΑΓΕΙΑΣ ΣΤΗΝ ΑΦΡΙΚΗ»ΜΟΝΑΧΟΥ ΔΑΜΑΣΚΗΝΟΥ ΓΡΗΓΟΡΙΑΤΟΥ
ΕΚΔΟΣΕΙΣ «ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ ΚΥΨΕΛΗ»

http://www.impantokratoros.gr/28ED12FF.en.aspx

Traducere: Sfanta Manastire Pantocrator

Vezi și Cu Părintele Damaschin Grigoriatul despre impresionanta misiune ortodoxă în Africa

Cu Părintele Damaschin Grigoriatul despre impresionanta misiune ortodoxă în Africa

Cu Părintele Damaschin Grigoriatul despre impresionanta misiunea ortodoxă în Africa

La schitul românesc Prodromu am fost cazat într-o camera cu un tânar grec. Am observat ca avea o carte din care citea cu atentie. Era o carte despre viata si învataturile parintelui Cleopa Ilie, în limba greaca. Autorul acestei traduceri este Parintele Damaschin de la sfânta manastire a Cuviosului Grigorie, din Sfântul Munte Athos. Prin mila lui Dumnezeu l-am întâlnit pe Parintele Damaschin la manastirea lui acum doi ani. Anul acesta am ajuns la manastire într-o dimineata, dar nu l-am întâlnit în cursul zilei. Nu a coborât nici la cina. Atunci am urcat la Sfintia Sa si l-am gasit lucrând. „Dormi prea mult” îi spusese unui ucenic… I-am transmis bucuria editarii cartii mele Parinti contemporani din Sfântul Munte Athos. La o întâlnire internationala cu Organizatia Mondiala a Tineretului ortodox, am fost impresionat de grupul de tineri africani care aveau studii, educatie buna si erau credinciosi. Tineri pentru un continent de viitor… Dar sa îl lasam pe Parintele Damaschin sa ne vorbeasca despre un continent care renaste…

– Ne aflam în Sfânta manastire a Cuviosului Grigorie, care are atât hramul Sfântul Nicolae, cât si al Sfintei Anastasia Romana. Va rugam sa ne vorbiti despre istoricul manastirii.

– Prima manastire a fost construita în anul 1310, dar au vietuit înainte sihastrii. În apropiere e cimitirul. Acolo e si osuarul. Biserica e din secolul al 18-lea. Sus e o biserica cu hramul Tuturor Sfintilor Athoniti. Pe o poteca se poate coborî la pestera Cuviosului Grigorie unde acesta vietuia cu sase ucenici, dar nu era apa. A facut rugaciune si a aparut un izvor care alimenteaza manastirea pâna în zilele noastre. Apa curge dintr-o stânca. Mai exista doua biserici închinate Sfântului Ioan Botezatorul, Sfântului Dimitrie si una cu hramul Izvorul Tamaduirii. În biserica e icoana daruita de Maria de Mangop, a doua sotia a Sfântului Stefan cel Mare. Este icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Conducatoarea sau Paleologina, de la începutul secolului al XIV-lea. Multe minuni ale Sfântului Nicolae, ale Sfintei Anastasia Romana, cât si ale acestei icoane sunt relatate în carti aparute în limba greaca.

– Care este viitorul Sfântului Munte Athos?

– Maica Domnului este stareta Muntelui Athos. Dumnezeu va rândui. Biserica e Trupul Domnului. Eu trebuie sa traiesc cu pocainta în fiecare zi, poate în aceasta noapte voi muri. Aceasta e problema mea, ce voi spune Judecatorului daca voi muri.

– Când ati vizitat România prima oara?

– În anul 1984, timp de doua luni. I-am întâlnit pe parintii Cleopa Ilie si Paisie Olaru si pe parintele Staniloae. Am vizitat saptezeci de manastiri. Poporul român este un popor de aur. Crestinii vostri sunt credinciosi buni, cei mai buni dintre ortodocsi. M-a emotionat pâna la lacrimi credinta lor. Acolo în Moldova si Bucovina… Când m-am întors am scris o carte cu pelerinajul meu. Am învatat limba româna singur. Am mai facut apoi înca doua vizite.

– Ati tradus carti ale duhovnicilor români în limba greaca?

– Am tradus douazeci si cinci de carti, din care cincisprezece au aparut deja, printre care carti ale parintilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tanase, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul…

– Cum putem creste în viata duhovniceasca?

– Putem sa ne apropiem de Hristos daca ne rugam mult, traim cu smerenie si facem ascultare de parintele duhovnic. Atunci traim cu credinta adevarata. Ne mântuim cu credinta si fapte ale credintei. La care trebuie adaugata pocainta. Fara credinta ortodoxa nu e mântuire. Putem dialoga cu alte confesiuni.

– Un cuvânt de folos pentru viitori preoti?

– Daca nu tineti credinta ortodoxa nu e mântuire… Sunteti gata sa va dati viata pentru credinta? Sa o iubim mai mult decât pe trup. Înainte de a merge în Africa, am spus în sinea mea ca voi merge acolo fara a mai conta viata. Sa facem lucrul lui Dumnezeu, misiune. Daca este voia lui Dumnezeu sa mai lucram un an, doi, trei sau cinci este prin voia si blagoslovenia Domnului Iisus Hristos. Daca vrea Dumnezeu ca acolo sa fie mormântul meu, eu sunt de acord, nu am teama de moarte. Noi am lasat lumea ca sa primim în inima noastra harul lui Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute.

– Misiunea ortodoxa ar putea sa se mareasca în Asia?

– Este foarte greu, deoarece acolo sunt mai multe state islamice fundamentaliste si nu putem sa lucram acolo, este interzis. În India, Taiwan, Japonia ar putea creste misiunea ortodoxa. Oamenii sunt idolatrii. Exista aproape 30 de misiuni ortodoxe grecesti în Africa, unde se poate lucra în libertate.

– Va rugam sa ne vorbiti despre misiunea ortodoxa greaca în Africa.

– Am scris o carte în limba greaca despre misiunea ortodoxa greaca în Congo si Burundi.

– Exista Patriarhia Alexandriei în nordul Africii.

– Colaboram foarte bine cu ea. Exista înca zone necrestine în Africa. Mai sunt catolici, protestanti si multi musulmani, putini sunt idolatri. În fiecare an se boteaza în Biserica noastra Ortodoxa aproape 20.000 de oameni.

– Ce actiuni pe termen mediu aveti?

– La început facem cartile necesare pentru catehizare. Traducem din limba greaca în limbile swahili si franceza. Facem dupa aceea catehizare, botezuri, construim biserica, scoala generala, casa preotului si spitalul. Ajutam pe cei saraci, pe cei bolnavi, iar pe cei din închisori si cu mâncare.

– La fel a facut misiunea ortodoxa rusa în Extremul Orient.

– Aceasta este calea…

– Dar în sudul Africii ?

– Misiune ortodoxa se face si acolo dar mai greu caci acolo e un duh lumesc.

– Pregatiti slujitori ai bisericii?

– La Mitropolia din Africa centrala s-a construit o facultate teologica. Patriarhul Teodor al Alexandriei va veni acolo, la Kinsasha, la 23 septembrie, pentru a face inaugurarea. Vor fi 20 de tineri în primul an.

– Care sunt cele mai mari greutati întâmpinate de misiunea ortodoxa greaca în Africa?

– În primul rând nu avem misionari, oameni care sa ne ajute. În al doilea rând nu avem bani ca sa construim biserici, scoli, baptisterii si sa ajutam pe saraci si bolnavi. Toti banii vin de la crestinii din Grecia. Acestia se obtin cu greu. Cu bani putem face multe lucruri importante. În al treilea rând avem multe ispite din cauza oamenilor. Facem ascultare de parintele staret, traim, lasam viata noastra în mâinile lui Dumnezeu si continuam lucrul acolo.

– Aveti un sediu permanent?

– Lucrez de 15 ani în Africa. Am lucrat 12 an în Congo, la Kolwezi, în sudul tarii. Lucrez de doi ani si jumatate în statele Burundi si Rwanda. În Burundi construim o biserica mare, cu hramul Sfântul Vasile cel Mare. În Bujumbura, unde locuiesc, e capitala. Acolo e o biserica. Am pornit aproape de la zero. Anul acesta am facut multe constructii.

– Exista si o revista care apare semestrial, care reflecta actiunile misiunii ortodoxe.

– Da, se numeste „Misiune exterioara” si se editeaza la Tesalonic.

– Multiplicati carti la xerox pentru misiune…

– Da, acum tocmai multiplicam cartea Studii isihaste în franceza. Am adus multe carti ortodoxe în limba franceza de la manastirea Simonopetra si le multiplic pentru a le duce în Africa. Manastirea Simonopetra are doua manastiri ortodoxe în Franta, una de calugari si alta de calugarite. Staretul care a fost arhimandrit catolic a citit carti, a înteles care e credinta adevarata, a venit în Sfântul Munte, s-a botezat, a devenit pe rând calugar, diacon, preot, arhimandrit si a construit o noua manastire în Franta, care are 30 de calugari. Am adus carti de catehizare, apoi ale Sfintilor Parinti si ale cuviosilor parinti din Sfântul Munte, cât si multe carti împotriva ereticilor, cu care luptam împotriva lor. În Bujumbura vom da oamenilor posibilitatea sa intre în biserica si sa citeasca carti ortodoxe. Vom face indicator care sa cuprinda lista de carti pentru a fi cunoscute. Vom face casete audio cu predici, dialoguri si le vom multiplica si le vom oferi poporului. Dumnezeu m-a luminat sa fac asa. Oamenii vor citi, vor auzi si vor veni. Oamenii au dreapta socoteala, stiu unde e lumina, unde e întuneric, unde e ratacire, unde e ipocrizie. Ortodoxia are tezaurul, dar nu este numai pentru noi, e pentru toata lumea. Dumnezeu ne lumineaza ce sa facem acolo. Trebuie sa lucram în fiecare zi. Viata noastra trebuie sa fie pentru slava a lui Dumnezeu, pentru Biserica Lui. Trebuie sa avem un scop. Ce putem face pentru oameni! Noi suntem ucenicii lui Hristos. Existenta noastra sa nu fie alcatuita doar din mâncare, somn, plimbare, telefon mobil… Daca vom pierde credinta, viata noastra nu mai are valoare. În Tesalonic e o fata care m-a întrebat daca îi dau blagoslovenie sa cumpere un xerox, din salariul ei, pentru a multiplica materiale ortodoxe si a le da la oameni. Am întrebat-o de ce face aceasta. Mi-a raspuns ca din dragoste pentru Dumnezeu si pentru mântuirea oamenilor. I-am spus ca sunt multe carti în librarie, dar nu sunt cititori. Mi-a raspuns ca e mare folos daca prin actiunea ei un singur om se va mântui.

– Este tradusa Sfânta Liturghie?

– Da, în swahili, franceza si hirudi, limba locala din Burundi. Facem toate slujbele în limba lor swahili si cântam cu muzica bizantina. Am scris cu note bizantine toate cântarile în limba swahili. Sfânta Scriptura este tradusa în limba swahili. E o limba frumoasa, diferita de limbile europene.

– Câteva aspecte ale sistemului educational…

– Tinerii au mare dragoste pentru studiu dar nu au ajutoare; nu au universitate buna, profesori buni, carti, bani pentru studii. Pentru a face o facultate trebuie platite taxe.

– Acesti tineri crestini se vor afirma în plan economic si cultural.

– Încet, încet pentru ca avem multe probleme din cauza magiei. În fiecare sat e un mag. Oamenii vin la Biserica, dar apar mari probleme din cauza vrajitoriei. Când vin la biserica ortodoxa trebuie sa renunte la ea. Sa stiti ca Dumnezeu face multe minuni acolo. Dumnezeu lumineaza mintea lor si vin la biserica, la început sa vada, sa asculte slujba, apoi vorbim cu ei. Le dam apoi carti în swahili si franceza. Am scris o carte pe tema vrajitoriei, pe care v-am dat-o si pe care o veti publica curând. Nu e usor sa scoatem vrajitoria din minte, cât si obisnuinta rea care e în viata lor. Credinta vine în inima lor încet, încet. La început ei vor ca noi sa-i ajutam cu bani si cu alte lucruri de care au nevoie. Sunt saraci si au multe probleme din cauza saraciei lor.

– Botezul produce o transformare interioara extraordinara, prin prezenta Sfântului Duh, care îi atrage în Biserica.

– Am simtit acest lucru si am scris multe povestiri pe aceasta tema. Am scris si un articol când am venit din Burundi, despre ce am facut în ultimele sapte luni, pe care vi-l dau spre traducere si publicare.

– Au existat întâmplari minunate în urma pomenirii la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu si în urma exorcizarilor?

– Dumnezeu face si minuni acolo. În acest articol am relatat o minune pe care a facut-o Dumnezeu în biserica Sfântului Vasile cel Mare. În timpul noptii s-a aratat multa lumina din cer în aceasta biserica. Sfintii fac multe minuni în Africa. În Africa nu eu sunt predicatorul, ci Iisus Hristos. El lumineaza oamenii. Acum doua luni a venit un om cu o carte în limba franceza despre diferentele dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica. L-am întrebat de unde o are si mi-a spus ca i-a dat-o un om care o avea din biblioteca noastra. A citit cartea si mi-a spus ca vrea sa devina ortodox; era musulman. Nu eu l-am luminat, ci Dumnezeu. A citit carti, s-a catehizat si s-a botezat cu întreaga familie. Avea cinci copii! Dumnezeu daca vrea sa mântuiasca pe cineva gaseste o posibilitate.

– L-ati simtit pe Sfântul Cosma al Congo-ului ?

– El este aproape de noi si ne ajuta. Lânga biserica e mormântul lui. Într-o seara dupa pavecernita mica credinciosii au auzit cadelnita la mormântul lui. Alta data, când eu am fost acolo împreuna cu toti preotii ca sa intram în biserica sa facem pavecernita mica, am vazut o lumina puternica la mormântul lui. S-au facut si vindecari la mormântul lui. Toate acestea sunt scrise într-o carte.

– Ce veti face la reîntoarcerea în Burundi?

– Trebuie sa încheiem constructia bisericii Sfântului Vasile cel Mare, caci suntem aproape de sfârsit. Daca vom gasi bani în Grecia, vom construi un centru misionar în Burundi. Avem teren care este împrejmuit cu zid. În centru se va construi biserica, scoala generala, casa preotului si spitalul. Apoi vom construi alt centru în Rwanda.

– Ce alte planuri mai aveti ?

– Mitropolia din Africa centrala, unde lucrez, cuprinde Congo, Burundi, Brazzaville, Rwanda. Prea Sfintitul Ignatie este alaturi de noi si ne ajuta. Fara centru nu putem face nimic.

– Va rugam sa ne spuneti ceva despre biserica crestina copta din Egipt.

– În Egipt este Patriarhia. Coptii sunt în numar de 20 de milioane, iar musulmanii sunt 50 de milioane. Ortodocsi sunt putini. În toata Africa, negrii sunt trei milioane de ortodocsi. Am început acum 30 de ani.

– Egiptul a fost un leagan al crestinismului…

– A fost un centru mare. Toti au fost crestini ortodocsi pâna a venit Mahomed cu iataganul si a taiat pe multi, iar oamenii s-au temut si au lasat credinta.

– Mai sunt si alte misiuni ortodoxe în Africa?

– Nu, rusii fac misiune în Alaska si Japonia. Dorim sa vina calugari si calugarite din România, cât si alti crestini ortodocsi sa ne ajute. Trebuie sa stie limba franceza. Avem nevoie de preoti, profesori, calugarite infirmiere, o anumita perioada. Misiunea nu este greaca, este ortodoxa. Acum sunt numai greci, dar trebuie sa vina si alti ortodocsi. Ar putea veni cu mine un preot cu sotia lui fara copii, sau un ieromonah, sau doua calugarite infirmiere, vorbitori de limba franceza. Avem doar o camera disponibila, momentan. Fac apel la crestinii din România sa strânga bani sa construiasca o biserica în Africa, cu hramul pe care îl vor, si sa ne ajute la constructia centrului din Burundi. O biserica ar costa 60.000 de euro, o scoala generala cu sase clase 70.000 de euro, un spital mai mic 40.000 de euro. Avem nevoie de bani, caci fara ei nu facem nimic. Daca vor fi donatii, vor putea veni câtiva crestini sa faca o vizita, sa vada cum se construieste centrul misionar crestin ortodox. Statul Burundi are opt milioane de locuitori si doar o biserica ortodoxa, cea a grecilor, cu un singur preot! Recent am botezat 60 de burundezi. Dar trebuie sa construim centrul pentru ceilalti africani.

– Care e situatia în Rwanda?

– Statul Rwanda are sapte milioane de locuitori si nici un preot ortodox! Exista o suta de ortodocsi rusi, câtiva români, sârbi si greci. Ei doresc o biserica si un preot care sa le boteze în primul rând copii. Ei m-au chemat acolo! Am gasit un teritoriu pe care sa construiesc viitorul centru, dar costa 20.000 de euro, bani pe care nu-i am! Cine doreste sa fie ctitor!

– Care e situatia în Congo si Brazzaville?

– Statul Congo are cincizeci de milioane de locuitori din care 60.000 de ortodocsi; sunt aproape o suta de preoti casatoriti si doua sute cincizeci de parohii. În estul Congo-ului, aproape de granita cu Burundi, se gaseste orasul Uvira, cu 300.000 de locuitori. Pâna nu demult acolo nu a fost biserica ortodoxa, dar acum este. S-au botezat 120 de oameni si sunt 50 de catehumeni. În Brazzaville sunt trei milioane si jumatate de locuitori si doua mii de ortodocsi. Exista patru parohii ortodoxe, cu cinci preoti si un diacon. Acolo e un preot ieromonah arhitect din Sfântul Munte parintele Theologos care lucreaza si e responsabil în acea zona.

– Care e situatia în alte zone?

– În Uganda sunt nouazeci de parohii, unde slujesc 35 de preoti ugandezi. Prea Sfintitul Ionas e ugandez, a terminat teologia si filosofia la Atena.

– Aceste cifre reprezinta o bucurie, într-o lume în degringolada, care cauta noi idoli în loc sa se bucure de lumina lui Hristos. Exista mii de site-uri de vrajitorie si nenumarate carti pe aceasta tema, care sunt îndreptate mai ales catre tineri. Daca Europa apune, avem modelul unui continent care renaste la Hristos. Pentru Europa, care scade si demografic, vedeti un viitor duhovnicesc?

– Dumnezeu stie.

– Misiunea ortodoxa greaca în Africa este una apostolica, ca în primele secole ale crestinismului.

– Slava Domnului! Vedem ca lucrul merge încet, încet înainte. Sa va rugati pentru noi, ca sa ne ajute Dumnezeu. Avem mare nevoie de rugaciune, sa ne fereasca Dumnezeu, sa ne ajute, caci avem multe necazuri si pericole. Colaboratori sunt foarte putini; au teama de clima, boli, viata periculoasa, oameni rai. Lucram aici cu binecuvântarea parintelui duhovnic si o vom face cât va vrea Dumnezeu. În Congo am lucrat cu Prea Sfintitul Meletie 12 ani. În estul acestei tari, aproape de lacul Tanganyka, am construit un centru cu biserica, scoala generala, casa preotului si trei locuinte pentru crestini; si împrejmuirea e facuta.

– Tinerii africani spun rugaciunea lui Iisus?

– Da. În fiecare zi acolo facem dimineata slujba Utreniei, dupa masa, la ora 5, facem slujba Vecerniei, Pavecernita mica o facem noaptea si vin oameni si cântam împreuna în swahili si franceza. Sâmbata si duminica si în sarbatori face Sfânta Liturghie.

– Exista manastiri în aceste patru state?

– În Congo, aproape de Kolwezi, e manastirea Sfântului Nectarie, de calugarite, care are sase vietuitoare africane. Acolo e o monahie care a trait 13 ani la o manastire în Grecia, care stie muzica bizantina, broderie si ea le conduce pe tinerele maici.

– Din albumele cu fotografii realizate în Africa m-au impresionat tinerele mirese îmbracate în alb, botezurile, slujbele de exorcizari, cele care arata truda celor care lucreaza la constructia unui centru si mai ales cele care arata pregatirea mâncarii pentru cei aflati în închisori. Vad si o procesiune.

– Am facut în Burundi o procesiune în Duminica Ortodoxiei.

– Se citeste Sinodiconul, în aceasta duminica?

– Da, în limba swahili.

– Exista pericolul drogurilor, tigarilor, alcoolului?

– Foarte putin. Nu sunt bani pentru droguri, nu se gasesc. Sunt foarte saraci. Putini au radio si televizor.

– Au ce sa manânce?

– În Burundi mâncarea lor de fiecare zi e orez, fasole si cartofi. În Congo folosesc zilnic faina de malai; sunt mai saraci.Cred ca sunt mai fericiti. Crestinii nu au nevoie de multe lucruri.

– Grecii din Statele Unite va ajuta?

– Nu avem legaturi cu ei. Sunt cinci milioane de greci, dar nu are cine sa-i contacteze. Avem nevoie de colaboratori.

– Poate va vor ajuta românii din Canada si Statele Unite, care sunt sensibili, când vor afla despre aceasta misiune apostolica. Sau se vor ruga… Exista o Biserica Ortodoxa puternica în America. Dar cu Fratia Sfântului Mormânt din Ierusalim colaborati?

– Nu am legaturi. Eu vin aici la manastire mea, doar doua, trei luni pe an, pentru a face traduceri, pentru a pregati carti, pentru a face rost de bani si plec repede acolo, unde avem multa treaba. Nu am timp ca sa merg în alte tari, pentru a face rost de bani. Trebuie sa merg eu acolo, dar nu am blagoslovenie de la parintele staret, nu e usor.

– Sa speram ca vor ajuta acum românii, cum au ajutat în trecut Sfântul Munte.

– Acum trebuie sa ajutati Africa. E nevoie acolo de lumina lui Hristos. Lânga biserica Sfântului Vasile cel Mare am deschis o sala în care am pus peste 500 de carti ortodoxe în limba swahili si franceza, pentru a citi poporul. Intrarea e libera. Si cartile pe care le pregatesc acum le voi pune acolo.

– Nu le puteti multiplica în Burundi?

– Nu avem centru, nu avem locuinta noastra, nu avem decât terenul. Trebuie sa construim centrul. E o urgenta. Sa cautam bani ca sa construim acest centru, ca sa aiba unde veni apoi preotii, profesorii, calugaritele… Avem un cont în Grecia (ΕΘΝΙΚΗ ΤΡΑΠΕΖΑ – Banca Nationala a Greciei, 214/644859-33), un fax în Burundi (00257/221147). În luna septembrie (2007, n edit.) voi cauta bani în Grecia si la începutul lunii octombrie ma voi înapoia în Africa.

George Cabas

Preluare din rev. Rost, nr. 56, octombrie 2007
Mulțumesc lui George Cabaș și lui Claudiu Târziu pentru îngăduința de a prelua pe blogul Sfântul Munte Athos acest interviu.  Mulțumesc lui George Crasnean pentru fotografia portret a Părintelui Damaschin și ultima fotografie din articolul de mai sus. Mai jos aveți fragmente video din slujba Învierii Domnului în biserica Sf. Gheorghe din Kolwezi, Congo, 2010. Mulțumesc lui Marian Maricaru pentru recomandarea înregistrărilor (LD)

Vezi și Vrajitoria în Congo și dificultățile misiunii ortodoxe în Africa, Părintele Damaschin Grigoriatul