De la Essex pentru ortodocșii din România. Cărți editate și traduse în limba română de Editura Mănăstirii Stavropighie Sfântul Ioan Botezătorul din Anglia (2022)

Pictura ca rugăciune. Arta Sfântului Sofronie Saharov
192 pagini
Editura Mănăstirii Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2022

Icoanele pot fi pictate ca un meșteșug, iar aceasta este un lucru bun, înaintea unor astfel de icoane ne putem ruga, însă icoanele pot fi și o artă, și spre această calitate ar trebui să năzuiască iconograful.
Aceasta carte dedicată părintelui Sofronie a fost scrisă înainte de canonizarea sa de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol pe 27 noiembrie 2019, sub numele Cuviosul Sofronie Athonitul.
Cea mai mare parte a acestei creații o constituie desenele pregătitoare, studiile, schitele pentru picturi murale și icoane pe lemn, urmate de picturile propriu-zise. Ultima secțiune a cărții cuprinde diferite lucrări de design concepute de Părintele Sofronie.

Monahia Gabriela

CUPRINS: Introducere / Creativitatea, libertatea și icoana / Ilustrații în culori / Desene / Picturi murale / Trapeza veche / Biserica Sf. Siluan / Icoane pe lemn / Design / Biografie / Tehnicile Părintelui Sofronie / Note la ilustrații.

Starețul Siluan – un monah athonit. După biografia întocmită de Cuviosul Sofronie Athonitul
80 pagini / carte pentru copii
Editura Mănăstirii Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2022

Starețul Siluan este un adevărat mărturisitor al lui Hristos, un om duhovnicesc al vremurilor noastre. Cuvântul lui simplu, dar plin de putere mișcă inimile. Mărturia lui a salvat mulți oameni de la deznădejde.

Isihasmul, nevoința cultivării inimii
Arhim. Zaharia Zaharou
118 pagini
Editura Mănăstirii Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2022

Isihasmul înseamnă biruința omului asupra patimilor sale, atunci când Duhul Se odihnește în cămara de nuntă a inimii lui. Este o nevoință ascetică cu caracter îndoit: pe de o parte, presupune dezbăcarea și lepădarea de omul cel vechi, iar pe de altă parte, asumarea, îmbrăcarea și primirea plinătății omului celui nou. Nimeni nu va putea afla limanul cel neînviforat al isihiei dacă nu „a rămas mai întâi cu Hristos în încercările Lui”, dacă nu s-a suit pe Cruce împreună cu Domnul și nu a murit cu desăvârșire lumii, pentru a învia împreună cu Hristos și a deveni părtaș al plinătății vieții Sale.

Arhimandritul Zaharia
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia

Hristos, Calea vieții noastre. Studiu asupra teologiei Cuviosului Sofronie Athonitul
Arhim. Zaharia Zaharou
342 pagini
Editura Mănăstirii Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2022

Ca fenomen duhovnicesc, Sfântul Sofronie este un semn dăruit de Dumnezeu generației sale. El a trăit toată tragedia, neliniștile, frământările și căutările mult tulburatului secol XX, iar prin viața, prin rugăciunea și prin cuvântul său a dat răspuns la problemele arzătoare ale contemporanilor lui. […] originalitatea teologiei Cuviosului Sofronie constă în felul în care tâlcuiește anumite aspecte ale descoperirii creștine, răspunzând astfel problemelor teologice ale vremii sale. Axa centrală a teologiei lui empirice o reprezintă aprofundarea înțelesului pincipiului ipostatic în Ființa lui Dumnezeu și în ființa omului, precum și înfățișarea anumitor manifestări ale omului, care determină împlinirea deplină – pe cât este cu putință – a acestui principiu în hotarele existenței pământești. Această teologie se înfățișează ca o narațiune a întâlnirii personale a omului cu Dumnezeul cel viu și ca o istorisire a experienței Luminii Sale.

Arhimandritul Zaharia
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia

Cărțile se pot comanda de pe site-ul editurii Sophia: https://www.librariasophia.ro/editura/manastirea-stavropighie-sf-ioan-botezatorul

…la acestea adăugăm și un titlu semnat de Părintele Arhimandrit Zaharia, editat la Editura Basilica:

Monahismul – darul atotcuprinzător al Duhului Sfânt
Arhim. Zaharia Zaharou
320 pagini
Editura Basilica, 2022

Fenomenul paradoxal al monahismului nu este înțeles cu ușurință nici chiar de toți monahii. Monah este cel care se așează pe sine mai prejos de toată făptura, adeverind cuvintele lui Hristos Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor (Marcu 9, 35) și cel care slujește este mai mare decât cel ce stă la masă. (cf. Luca 22, 27). Care dintre fiii veacului acestuia ar fi atât de nebun încât să se pună pe sine de bunăvoie mai prejos decât toți și să devină un nimic? Însă fiii luminii, care au gustat din viața cea veșnică și sunt călăuziți de Duhul Sfânt, primesc cu bucurie să Îl urmeze pe Hristos în pogorârea Lui, care este mai uimitoare chiar și decât înălțarea Sa mai presus de ceruri. Numai cei care au cunoscut din cercare nebunia lui Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui dumnezeu (cf. 1 Corinteni 1, 18-24) și s-au încredințat de acestea prin har au curajul să ia asupră-și această nevoință mai presus de fire.

Arhimandritul Zaharia Zaharou
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia

Sfântul Siluan Athonitul: Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre?

Domnul ne iubeşte, şi deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.

Toţi voiesc să aibă pace, dar nu ştiu cum să o dobândească. Paisie cel Mare s-a mâniat, şi a rugat pe Domnul să-l izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Paisie, de voieşti a nu te mânia, atuncea nimica să doreşti, pre nimenea să urăşti şi să osândeşti, şi nu te vei mânia”. Aşa şi tot omul, dacă îşi va tăia voia înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, totdeauna va fi cu pace în suflet; dară cel ce iubeşte a face voia sa, niciodată va afla pacea. Sufletul ce s-a dăruit voii lui Dumnezeu uşor poartă toată durerea şi toată boala, căci şi în boală el se roagă şi vede pre Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea; Tu ştii cât sunt eu de păcătos şi de neputincios, ajută mie să rabd şi să mulţumesc bunătăţii Tale”. Şi Domnul uşurează boala, şi sufletul simte ajutorul lui Dumnezeu, şi este vesel înaintea lui Dumnezeu şi mulţumitor.

Dacă te ajunge vreo nesosinţă, tu să gândeşti: „Domnul îmi vede inima, şi dacă îi este bineplăcut, bine îmi va fi şi mie, şi celorlalţi”, şi aşa sufletul tău pururea va fi în pace. Dar dacă cineva va cârti: „Asta nu-i aşa, aia nu-i bine”, niciodată nu va fi pace în suflet, măcar de ar şi posti şi mult s-ar ruga.

Apostolii erau întreg dăruiţi voii lui Dumnezeu; aşa se păstrează pacea. Tot aşa şi toţi marii oameni sfinţi au răbdat toate scârbele, încredinţându-se voii lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeşte, şi deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.

Trebuie neclintit să ne amintim că vrăjmaşii înşişi au căzut din mândrie, şi că pe noi tot mereu încearcă să ne mâne pe aceeaşi cale, şi pe mulţi i-au înşelat. Dară Domnul au zis: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”.

„O, Milostiv Doamne, dăruieşte nouă pacea Ta, precum ai dat pacea Sfinţilor Apostoli: «Pacea Mea dau vouă».

Doamne, dă şi nouă a ne îndulci de pacea Ta. Sfinţii Apostoli au primit pacea Ta, şi asupra întregii lumi o au revărsat, şi mântuind norodul, nu-şi pierdeau pacea, şi întru dânşii ea nu se împuţina”.

Slavă Domnului şi milosârdiei Sale, căci El mult ne iubeşte şi ne dă pacea Sa şi harul Sfântului Duh.

Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre?

Judecând după Scriptură şi după moravurile oamenilor de astăzi, noi trăim vremile de pe urmă, şi totuşi trebuie păstrată pacea sufletească, fără de care nu ne putem mântui, precum zicea marele rugător al pământului rusesc, Cuviosul Serafim. Câtă vreme trăia Cuviosul Serafim, pentru rugăciunile sale Domnul păzea Rusia; iar după dânsul s-a înălţat un alt stâlp ce ajungea de la pământ până la cer – Părintele Ioan din Kronstadt. Ne vom opri asupra lui: el este de-al vremilor noastre, şi l-am văzut rugându-se, pe când pe ceilalţi nu i-am văzut.

Ne amintim cum după Liturghie, când i-au adus calul şi trăsura şi el se aşeza în ea, norodul l-a împresurat, cerându-i binecuvântarea; şi într-o astfel de învălmăşeală sufletul îi era neîntrerupt în Dumnezeu, şi într-o astfel de gloată el nu se risipea şi nu îşi pierdea pacea sufletească. Cum ajungea el la aceasta? – iată întrebarea noastră.

Ajungea la aceasta şi nu se risipea pentru că iubea norodul şi nu înceta a se ruga pentru el Domnului:

„Doamne, dăruieşte pacea Ta lumii Tale”.

„Doamne, dăruieşte robilor Tăi Duhul Tău cel Sfânt, ca El să le încălzească inimile cu dragostea Ta, şi să-i povăţuiască întru tot adevărul şi binele”.

„Doamne, voiesc ca pacea Ta să fie întru tot norodul Tău, pre carele Tu ai iubit până în sfârşit, şi ai dat pre Fiul Tău cel Unul-Născut, spre a mântui lumea”.

„Doamne, dăruieşte lor harul Tău, ca în pace şi în iubire să Te cunoască şi să Te iubească, şi să zică asemenea Apostolilor pre Tabor: Bine este nouă, Doamne, a fi cu Tine”.

Astfel, neîncetat rugându-se pentru norod, el îşi păstra pacea sufletească; noi însă o pierdem, pentru că nu avem în noi dragoste către norod. Sfinţii Apostoli, şi toţi Sfinţii, doreau norodului mântuirea, şi petrecând în mijlocul oamenilor, înflăcărat se rugau pentru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea a iubi norodul; şi noi, de nu ne vom iubi fratele, nu vom putea avea pacea.

Să cugete fieştecare la acestea.

Sursa: Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducerea Ierom, Rafail Noica, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 335-337.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Nouă apariție editorială: „În chilia de pe coridorul smereniei lui Hristos”, Vasile Călin Drăgan (Ed. Theosis, 2019)

Vasile Călin Drăgan, teolog cu discernământ, blogger ortodox cu preocupări pe linia duhovnicească ce o avem de la Sfântului Siluan și Cuviosul Sofronie, pictor înzestrat și iconar începător (cum se numește, smerit, pe sine) este o prezență odihnitoare în spațiul online.

De curând a publicat la Editura Theosis lucrarea „În chilia de pe coridorul smereniei lui Hristos” cu subtitlul – Taina Persoanei în Învățătura Sfântului Siluan Athonitul și a Cuviosului Sofronie de la Essex.

Cartea va fi disponibilă în curând și pe site-ul editurii, www.theosis.ro

sau direct de la autor, ce poate fi contactat pe fb – Vasile Călin Drăgan

PDF online gratuit la linkul: În chilia de pe coridorul smereniei lui Hristos.PDF

Ultima chilie a Sfântului Siluan Athonitul: camera de pe coridorul smereniei lui Hristos.

„Despre coridorul Sfântului Siluan pe care-l descrie Arhimandritul Sofronie s-ar putea scrie cărți întregi. Este coridorul smereniei celei negrăite a lui Hristos: „Ultima sa chilie era la același etaj cu chilia igumenului. Noaptea, se ducea adeseori într’o altă chilie mică, ce îi slujea drept magazie de lemne, aflată la același etaj, în rând cu alte chilii care, după împuținarea numărului fraților obștii fuseseră preschimbate în depozite de lemne, într’un coridor înfundat și adânc, cu pereți de piatră deosebit de groși. În această cămăruie de piatră afla o și mai mare însingurare, și deplină liniște și întunerec. (…) Stând înaintea Tatălui, după porunca Domnului, în taină. (…) înlăuntrul său neîncetat purta focul iubirii lui Hristos. ”

(Arhimandritul Sofronie, Viața și învățătura Starețului Siluan, p. 196)

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Mitropolit Antonie de Suroj: Stareţul Siluan

În 1938 un om a murit la Muntele Athos (1). Era un om simplu, un ţăran din Rusia care a venit la Muntele Athos pe când avea în jur de douăzeci de ani, rămânând acolo pentru următorii cincizeci. Era un om de o simplitate extremă. Se dusese la Athos pentru că citise într-o broşură despre Sfântul Munte cum că Maica Domnului îşi dăduse cuvântul că va sprijini şi se va ruga pentru oricine I-ar sluji Domnului în aceste mănăstiri. Deci şi-a părăsit satul lui, spunându-şi: „Dacă Maica lui Dumnezeu este gata să mă păzească, atunci mă duc acolo, iar datoria ei e să mă mântuie”.

A fost un om cu totul deosebit şi, pentru o lungă perioadă de timp, a fost însărcinat cu administrarea atelierelor mănăstirii. În acestea lucrau ţărani ruşi tineri care veneau pentru un an sau doi pentru a face ceva bani, punând efectiv bănuţ peste bănuţ pentru a se putea întoarce în satele lor cu o sumă oarecare şi, în cazul cel mai fericit, pentru a-şi întemeia o familie, înjghebându-şi un bordei şi cumpărând cele de trebuinţă pentru cultivarea pământului.

Într-o zi, unii călugări, care se ocupau de alte ateliere, i-au zis: „Părinte Siluan, cum se face că oamenii care muncesc la tine fac o treabă aşa bună, deşi nu îi supraveghezi, pe când noi ne petrecem tot timpul uitându-ne după ei, şi cu toate acestea ei încearcă în permanenţă să ne înşele?”

Părintele Siluan spuse: „Nu ştiu. Nu pot să vă spun decât ce fac eu. Când ajung dimineaţa la ateliere, nu vin niciodată fără să mă fi rugat pentru aceşti oameni, şi vin aici cu inima plină de compasiune şi dragoste pentru ei, iar când intru în atelier am lacrimi în suflet pentru dragostea ce le-o port. Iar apoi le spun ce au de făcut în ziua aceea, şi cât timp ei muncesc eu mă rog pentru ei, deci mă duc în chilia mea şi încep să mă rog pentru fiecare din ei în parte. Stau înaintea lui Dumnezeu şi spun: «O Doamne, pomeneşte-l pe Nicolae. Este tânăr, de-abia a împlinit douăzeci de ani şi şi-a lăsat soţia în sat, care este şi mai tânără decât el, împreună cu primul lor copil. Ce lipsuri trebuie să fie acolo, încât a trebuit să-i lase, fiindcă nu se mai putea hrăni din munca lor de-acolo! Păzeşte-i în absenţa lui. Apără-i împotriva oricărui rău. Dă-le lor curaj să înfrunte acest an şi să ajungă la bucuria întâlnirii, având destui bani, precum şi destul curaj pentru a înfrunta greutăţile»”.

Şi adăugă: „La început mă rugam cu lacrimi de compasiune pentru Nicolae, pentru tânăra lui soţie, pentru pruncul lor, dar, pe când mă rugam, simţirea prezenţei divine începea să crească în mine, şi la un moment dat Nicolae, soţia lui, copilul lor, satul lor au dispărut şi nu mai ştiam altceva decât de Dumnezeu; eram tras de simţirea prezenţei divine tot mai în adânc, până când dintr-o dată, în inima acestei prezenţe, am întâlnit iubirea dumnezeiască îmbrâţişându-i pe Nicolae, pe soţia şi copilul lui, iar acum am început să mă rog din nou, dar cu iubirea lui Dumnezeu pentru ei; însă am fost din nou atras în adâncuri, şi acolo am dat iarăşi peste iubirea dumnezeiască. Şi astfel, spuse stareţul, îmi petrec zilele, rugându-mă pe rând pentru fiecare din oamenii aceia, unul după altul, iar la sfârşitul zilei mă duc la ei, le spun câteva cuvinte, ne rugăm împreună, după care ei se duc la odihna lor. Iar eu mă duc să-mi împlinesc slujirea mea cea călugărească”.

Poţi vedea aici felul în care rugăciunea contemplativă, compasiunea, rugăciunea activă apăreau ca o nevoinţă şi ca o luptă, pentru că nu însemnau doar a spune „Pomeneşte-l, Doamne, pe cutare şi pe cutare”, însemna ceasuri întregi petrecute doar într-o rugăciune plină de compasiune şi într-una plină de iubire, amândouă unindu-se într-una singură.

Notă:

(1) S-a scris o carte despre viaţa lui: Arhimandritul Sofronie, “The Undistorted Image”, the Faith Press, 1958. (între timp au apărut o mulţime de cărţi despre stareţul Siluan, care a fost, de altfel, canonizat în 1987. Un număr important dintre acestea, precum şi propriul său volum de înseninări duhovniceşti „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”, Deisis, 1994, au apărut deja în limba română, iar altele sunt în curs de apariţie – n. tr.)

Sursă: Școala rugăciunii, Mitropolit Antonie de Suroj, editura Sophia. Traducere din limba engleza de Gheorghe Fedorovici.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

Jean-Claude Larchet: Cum recunoaşte omul prezenţa Duhului Sfânt în el

În viaţa duhovnicească omul este pândit de felurite şi înfricoşătoare amăgiri. Una dintre ele este să creadă că el gândeşte, vorbeşte şi acţionează insuflat de Duhul Sfânt, atunci când lucrul acesta nu este adevărat. In Pateric şi în Vieţile sfinţilor se pomeneşte de mulţi monahi înşelaţi în acest chip, care, socotind că au pe Duhul Sfânt în ei, de fapt căzuseră pradă vicleniei diavoleşti. Se pune aşadar problema de a şti cum poate omul deosebi adevărata prezenţă şi lucrare a Duhului Sfânt în el de o prezenţă şi lucrare străină şi pe care I le atribuie Duhului Sfânt sub efectul unei amăgiri.

Realizarea tuturor condiţiilor prezentate mai înainte – pocăinţa, întoarcerea de la păcate, curăţia, ascultarea, smerenia, iubirea de aproapele, rugăciunea – constituie un criteriu preţios, pe care, după cum am văzut, Sfântul Siluan îl aminteşte adesea. Dimpotrivă, dacă omul este lipsit de căinţă, dacă nu s-a lepădat de păcatele sale, dacă nu s-a curăţit de patimi, dacă nu-şi fereşte mintea de cugetele rele şi nu-şi opreşte inima de la alunecare, dacă nu este ascultător şi smerit, dacă nu-l iubeşte pe aproapele lui sau dacă n-are rugăciune neîncetată, este cu neputinţă ca Duhul Sfânt să vieţuiască în el, pentru că Duhul Sfânt nu află în el loc vrednic de venirea Sa.

La toate acestea Sfântul Siluan adaugă şi alte criterii. „Pe Duhul Sfânt sufletul îl recunoaşte după pacea şi dulceaţa Lui”; „sufletul simte venirea Ta […] Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii”. Orice prezenţă şi orice lucrare din suflet care iscă tulburare ori mânie şi iuţime nu pot fi, aşadar, atribuite Duhului Sfânt şi chiar trebuie socotite drept semn sigur al absenţei Sale.

Prin corelaţie, omul credincios recunoaşte prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt după pacea, iubirea şi mila pe care el însuşi le simte faţă de toţi oamenii („dacă se află în suflet puţin har, atunci cunoşti pacea şi simţi iubire faţă de toţi”), şi chiar pentru vrăjmaşii săi. Lipsa iubirii de vrăjmaşi şi a rugăciunii pentru ei este iarăşi semn sigur al absenţei Duhului: „cel ce n-a primit pe Duhul Sfânt nu doreşte să se roage pentru vrăjmaşii lui”; de aceea, spune el, „dacă nu ţi-e milă de păcătosul care va fi chinuit în foc, e semn că nu harul lui Dumnezeu e în tine, ci un duh rău”.

Pe o treaptă mai înaltă a vieţii duhovniceşti, spune Sfântul Siluan, „în suflet e o lumină şi o mare bucurie”.

Iar pe o treaptă şi mai înaltă, arată stareţul, „chiar şi trupul simte harul Sfântului Duh”: „Duhul Sfânt umple omul întreg: suflet, minte şi trup”; „Duhul Sfânt umple de harul Lui tot omul: suflet, minte şi trup”; „Duhul Sfânt pătrunde sufletul, mintea şi trupul”. Stareţul mărturiseşte astfel că „Domnul mi-a făcut dar harul Sfântului Duh cu un asemenea belşug de revărsare, că a umplut întreg sufletul şi trupul meu cu har”; „Cel ce poartă harul în trupul şi sufletul său, acela a atins iubirea desăvârşită”. Sfântul Siluan se referă aici la acea încredinţare şi plinătate a inimii în care se sălăşluieşte Duhul Sfânt, despre care au vorbit înaintea lui unii Părinţi, ca Sfântul Macarie, Sfântul Diadoh al Foticeei sau Sfântul Simeon Noul Teolog, şi pe care ei l-au numit plerophoria.

Sfântul Siluan arată că încredinţarea că L-ai primit pe Duhul Sfânt în tine ţine de o experiere a inimii, care se face în chip minunat şi de nespus, pentru că este supranaturală – ca una care este dată de Duhul Sfânt însuşi – şi cu totul personală. De aceea, Sfântul Siluan se referă la propria sa experienţă: „Ştiu din experienţă ce înseamnă a fi în Duhul Sfânt şi ce înseamnă a fi lipsit de El.” Semnul cel mai sigur al realităţii şi eficacităţii venirii Duhului Sfânt este însăşi această experiere a Lui în chip minunat. Omul care a avut o asemenea experienţă, spune Sfântul Siluan, cunoaşte sau altfel spus recunoaşte îndată harul Duhului Sfânt: „Sufletul ştie când e îmbogăţit de har […], dar în acea clipă nu vei fi în stare să scoţi un singur cuvânt, căci sufletul tău e schimbat prin revărsarea Sfântului Duh”; „sufletul ştie că un Oaspete preaiubit a venit […] şi spune: Trecerea Ta a lăsat o mireasmă în sufletul meu”. Această cunoaştere nu are, după cum se vede, nimic abstract; ea nu ţine de concepte, ci mai curând de o simţire duhovnicească: „Cel care a gustat o dată Sfântul Duh recunoaşte apoi gustul harului”, spune Sfântul Siluan; şi iarăşi: „Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebeşte după gustul Lui, căci scris este: «Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul» (Ps. 33, 9)””. „Harul, scrie Sfântul Siluan, nu vine fără ca sufletul să-l cunoască”; cel care are în el harul Duhului Sfânt îl are „în mod simţit”. „Noi simţim prezenţa Lui în noi”; „sufletul trebuie să simtă că Duhul Sfânt trăieşte în el”, repetă el. Cel care a experiat o dată prezenţa Duhului ştie şi când El pleacă, iar atunci îndură – prin simţirea părăsirii – o mare suferinţă, pe care omul de rând, care nu simte această absenţă, n-are cum s-o cunoască.

O asemenea experienţă, a prezenţei (şi absenţei) Duhului Sfânt, o au însă numai cei desăvârşiţi; încredinţarea adevărului ei le este dată lor de însuşi Duhul Sfânt. Ceilalţi oameni pot să ajungă în această privinţă la înşelare, căzând chiar pradă vicleniei demonilor şi a lui Satan, care adesea „se preface în înger al luminii” (2 Cor. 11,14).

Pentru a scăpa de o asemenea amăgire şi de astfel de curse, spune Sfântul Siluan, cei care n-au ajuns la desăvârşire trebuie să-şi găsească un părinte duhovnicesc încercat, care să-i ajute să deosebească duhurile: „începătorul are nevoie de o călăuză duhovnicească, întrucât până la venirea harului Sfântului Duh, sufletul duce mare luptă cu vrăjmaşii şi nu-şi poate da seama când vrăjmaşul este cel ce-i aduce dulceaţa la rugăciune. Numai cel ce a gustat el însuşi harul Sfântului Duh poate deosebi acesta.”

Sursa: Jean-Claude Larchet, Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

AUDIO: Conferința Părintelui Florin Botezan: „Sfântul Siluan și dorul după Dumnezeul cel viu” (Orăștie, 2009)

Conferința Părintelui Florin Botezan (Alba-Iulia) de la Oraștie (septembrie 2009): “Dorul după Dumnezeul cel Viu” (reflecţii pe marginea învăţăturilor Sfântului Siluan)

Studentul Roman Strijkov. Destinul unui „admirator al Sfântului Siluan”

Fotografie din Mănăstirea Sf. Panteleimon (septembrie 1933):
1. Cuviosul Siluan Athonitul († 1938); 2. Monahul Casian Korepanov; 3. Ierodiacon (pe atunci) Sofronie Saharov, ucenicul și biograful Cuviosului Siluan, ctitorul Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător de la Essex, UK († 1993); 4. Monahul Vasili Krivoşein, viitor Arhiepiscop de Bruxelles († 1985); 5. Admirator al preacuviosului Siluan, Studentul Roman Strijkov († 1995).

Vezi și: O fotografie rară cu Sfântul Siluan Athonitul împreună cu Părintele Sofronie Saharov (1933). [update: Chipul Starețului Siluan, de Arhim. Sofronie]

Roman Strijkov (ieromonahul Siluan Strijkov) (1911 – 1995), orfan, din numărul de refugiați care studiază în Athena și Belgrad. Student, așadar, la vremea întâlnirii cu Sfântul Siluan la Athos (identificat cu nr. 5 în poza de la Athos), mai târziu devine preot slujitor și arhimandrit, rector al bisericii Sf. Nicolae de la Casa Rusă din Sainte-Geneviève-des-Bois.

În a treia poză – „o vizită la Paris a Ierarhului Antonie Bloom” – Roman Strijkov (Arhim. Siluan Strijkov) apare al 5-lea de la stânga la dreapta, cu brâu roșu și purtător de cruce (http://e.korsoun.free.fr/p05/13_1.php).

În a patra poză, de la stânga la dreapta, Ieromonahul Siluan (Strijkov) apare al doilea – în spate (http://e.korsoun.free.fr/p05/05_1.php)

În a 5-a poză, de la dreapta la stânga, Ieromonahul Siluan (Strijkov) apare pe rândul din față, al treilea. http://e.korsoun.free.fr/p06/17.php

Despre întrega sa viață și interviu citiți aici: https://drevo-info.ru/articles/23449.html

În anul 1991 a dat câteva interviuri pentru Filmul: „Banca lui Siluan” al cărui protagonist este: https://youtu.be/HV4GIiNlhJI

„Banca lui Siluan” Скамейка Силуана (video):

Un film dedicat Ieromonahului Siluan (Strijkov): tânărul cu „nr. 5” din poza de la Athos cu Sfântul Siluan Athonitul și Cuviosul Sofronie, care a ajuns peste ani Ieromonahul Siluan (Strijkov) la Sainte-Genevieve-des-Bois din Paris. Fotografii, viața de zi cu zi, interviu cu 4 ani înainte de trecerea de la Domnul.
Fragmente din video, traduse în limba engleză, mai jos!

Mulțumim fratelui Vasile Călin Drăgan pentru îngăduința de a posta din descoperirile sale pe blogul nostru dedicat iubitorilor Muntelui Athos.

Notă: Ghilimele din titlul postării au funcția de citat si nu cea de dublu înțeles. În descrierea fotografiei studentul Roman este numit – Admirator al preacuviosului Siluan (n. edit.).

From min. 15: 36 : „Somehow in search of the answer to many questions I have gone to the Panteleimonovsky Russian monastery on Athos … A lot of negative saw, I saw a lot of small vanity, as well as at all people. The same people as we, only in search of something, and bring with ourselves the same nature, which at each person become monks.
And here I think: „Why I have arrived here? I am full beautiful, consolatory church services, but there is no living word”. And here, in such sad mood I left gate of the monastery and thought of that why I have arrived here. Suddenly calls some voice to me. I raise the head, I look – the gray-bearded monk, pleasantly smiles, the nice person. And, above all, has distorted me, I had such feeling that he has spotted, has read my thoughts with which I went. That minute it was very unpleasant. He addresses me:
– And what does it mean – to keep wisdom?
I have shrugged shoulders, interrogatively I look at him.
– To keep wisdom is not to accept thoughts. Thoughts, it is not thoughts. Thoughts are a condition of disappointment, spiritual weight…
It was the answer to my state with these gloomy thoughts.
– The wisdom consists in denying thoughts. That is not to accept these the heavy, confusing soul thoughts.
He has very much calmed, has consoled my soul for the rest of life. When I took monkhood 11 years later (Saint Silvanus the Athonite wasn’t alive any more). I have arrived to Athos again, I was named there, in memory his Siluan named.”

We never know how each soul is adjusted. And what strings one soul will touch at another. The more people it will be understood and to help to go each other to this light, the more they will unite. Someone from Saints said: „Than closer to the Sun, those beams of the Sun are closer to each other”. But it, of course, simple comparison. And without comparison it is only possible to tell that the only thing that it is possible to wish to each person that he looked for justifications of this life. Also you know, soul can die of a grief, for fear, of hopelessness, and the God’s Favour, sometimes through prayers can pull out them. Difficultly for each person to overcome the bad tendencies. And why these bad tendencies are left by God on freedom of the person? If to take away this gift of mental freedom, a gift of freedom to do good not only, but also evil from the person, then we will be as if pleasant kitties and doggies, but we will have no Image and God’s Similarity. And God looks not for slaves, but People free. The free people who have chosen a way of good. Freely fallen in love good. Good, as the highest sense of this life.
Without justification of those tests, any person will never speak as Christ spoke. Briefly: „There is no greater love than this: that someone lay down his life for his friends” (John 15:13). Not obligatory in the war from the fire of the person to pull out. It is possible to help every day. To forgive, understand. To judge by itself as it is difficult to overcome dark sides. You know, a prayer, it as a lightning. As a lightning which flies up into the sky about some person. It is necessary that heart of each person has touched the Evangelical Word.

– The father Siluan, what it is possible to wish to Russians in this hard time?
– This most. Because society consists of separate souls. And the more separate souls will understand it, the more people will unite in it. The more these people, these souls it will appear in all the people, the stronger it will affect. Preachers whom I heard touched soul of the person, and this most important – to find a key to each soul. And in each soul different locks and each soul on a unique lock it is closed”.

Cluj, 1 martie 2018: Seară duhovnicească cu Părintele Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia)

Monahism sau căsătorie? La această întrebare foarte des întâlnită în cadrul conferinţelor noastre ne va răspunde Pr. Nicholas Saharov, pornind de la învăţătura Sf. Siluan despre acest subiect.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 01 martie 2018 cu invitarea Pr. Nicholas Sakharov, de la mănăstirea cu hramul “Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Pr. Nicholas va participa la ora 18.00 la slujba pavecerniţei mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”.

Părintele Nicholas Sakharov este ucenicul și nepotul cuviosului părinte Sofronie Saharov şi autorul lucrării „Iubesc, deci exist”, o expunere a teologiei Părintelui Sofronie, ucenic al Sf. Siluan Athonitul, păstrător al moștenirii lui duhovnicești și una din cele mai deosebite chipuri spirituale ale Ortodoxiei secolului trecut. Principalele teme de reflecție și dialog pe care Părintele Nicholas Sakharov le va prezenta la Cluj vor fi în relație directă cu tema “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”. Conferințele publice, dialogurile cu studenții și cu tinerii îi sunt familiare Părintele Nicholas, atât prin implicarea sa pastoral-misionară în lume, cât și prin activitatea sa pedagogică la Universitatea Essex, Cambridge și Moscova. “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei. Este şi doctor al Universităţii din Oxford.

„Monahul”, un documentar rusesc nou (2017) despre Sfântul Siluan Athonitul (subtitrare în limba română)

„Monahul”, un documentar rusesc nou (2017) despre Sfantul Siluan Athonitul
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Cuviosul Siluan și „angajații perfecți”. Pildă de rugăciune pentru subordonați

În 1938, un om a murit la Muntele Athos. Era un om simplu, un ţăran din Rusia care a venit la Muntele Athos pe când avea în jur de 20 de ani, rămânând acolo pentru următorii cincizeci. Era un om de o simplitate extremă. Se dusese la Athos pentru că citise într-o broşură despre Sfântul Munte cum că Maica Domnului îşi dăduse cuvântul că va sprijini şi se va ruga pentru oricine I-ar sluji Domnului în aceste mănăstiri. Deci şi-a părăsit satul lui, spunându-şi: „Dacă Maica lui Dumnezeu este gata să mă păzească, atunci mă duc acolo, iar datoria ei e să mă mântuie”.

A fost un om cu totul deosebit şi, pentru o lungă perioadă de timp, a fost însărcinat cu administrarea atelierelor mănăstirii. În acestea lucrau ţărani ruşi tineri, care veneau pentru un an sau doi pentru a face ceva bani, punând efectiv bănuţ peste bănuţ pentru a se putea întoarce în satele lor cu o sumă oarecare şi, în cazul cel mai fericit, pentru a-şi întemeia o familie, înjghebându-şi un bordei şi cumpărând cele de trebuinţă pentru cultivarea pământului.

Într-o zi, unii călugări, care se ocupau de alte ateliere, i-au zis: „Părinte Siluan, cum se face că oamenii care muncesc la tine fac o treabă aşa bună, deşi nu îi supraveghezi, pe când noi ne petrecem tot timpul uitându-ne după ei, şi cu toate acestea ei încearcă în permanenţă să ne înşele?”.

Părintele Siluan spuse: „Nu ştiu. Nu pot să vă spun decât ce fac eu. Când ajung dimineaţa la ateliere, nu vin niciodată fără să mă fi rugat pentru aceşti oameni, şi vin aici cu inima plină de compasiune şi dragoste pentru ei, iar când intru în atelier am lacrimi în suflet pentru dragostea ce le-o port. Iar apoi le spun ce au de făcut în ziua aceea, şi cât timp ei muncesc eu mă rog pentru ei, deci mă duc în chilia mea şi încep să mă rog pentru fiecare din ei în parte. Stau înaintea lui Dumnezeu şi spun: «O, Doamne, pomeneşte-l pe Nicolae. Este tânăr, de-abia a împlinit douăzeci de ani şi şi-a lăsat soţia în sat, care este şi mai tânără decât el, împreună cu primul lor copil. Ce lipsuri trebuie să fie acolo, încât a trebuit să-i lase, fiindcă nu se mai putea hrăni din munca lor de-acolo! Păzeşte-i în absenţa lui. Apără-i împotriva oricărui rău. Dă-le lor curaj să înfrunte acest an şi să ajungă la bucuria întâlnirii, având destui bani, precum şi destul curaj pentru a înfrunta greutăţile»”.

Şi adăugă: „La început, mă rugam cu lacrimi de compasiune pentru Nicolae, pentru tânăra lui soţie, pentru pruncul lor, dar, pe când mă rugam, simţirea prezenţei divine începea să crească în mine, şi la un moment dat Nicolae, soţia lui, copilul lor, satul lor au dispărut şi nu mai ştiam altceva decât de Dumnezeu; eram tras de simţirea prezenţei divine tot mai în adânc, până când dintr-odată, în inima acestei prezenţe, am întâlnit iubirea dumnezeiască îmbrăţişându-i pe Nicolae, pe soţia şi copilul lui, iar acum am început să mă rog din nou, dar cu iubirea lui Dumnezeu pentru ei; însă am fost din nou atras în adâncuri, şi acolo am dat iarăşi peste iubirea dumnezeiască. Şi astfel, spuse stareţul, îmi petrec zilele, rugându-mă pe rând pentru fiecare din oamenii aceia, unul după altul, iar la sfârşitul zilei mă duc la ei, le spun câteva cuvinte, ne rugăm împreună, după care ei se duc la odihna lor. Iar eu mă duc să-mi împlinesc slujirea mea cea călugărească”.

Poţi vedea aici felul în care rugăciunea contemplativă, compasiunea, rugăciunea activă apăreau ca o nevoinţă şi ca o luptă, pentru că nu însemnau doar a spune „Pomeneşte-l, Doamne, pe cutare şi pe cutare”. Însemna ceasuri întregi petrecute doar într-o rugăciune plină de compasiune şi într-una plină de iubire, amândouă unindu-se într-una singură.

Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 147-149 via Doxologia

Foto jos: Vechea moară a Mănăstirii Russikon (astăzi nefuncțională), locul unde s-a nevoit în ascultare Cuviosul Siluan.

Cuviosul Siluan Athonitul, Arhimandritul Sofronie, Editura Accent Print, 2013

Cuviosul Siluan Athonitul (ediția a II-a, revizuită)
Autor Arhimandritul Sofronie Saharov
Editura Accent Print, 2013

Lucrarea Arhimandritul Sofronie, tradusă de Ierom. Rafail Noica din textul original din limba rusă, este de-a dreptul un izvor de inspiraţie spirituală şi un adevărat îndreptar de zidire sufletească pentru orice creştin. Îi cunoaştem gândirea şi sfaturile duhovniceşti şi din celelalte cărţi apărute, însă “Cuviosul Siluan Athonitul” întregeşte parcă întreaga duhovnicie pe care a învăţat-o şi împropriat-o Arhim. Sofronie din viaţa şi învăţătura Stareţului Siluan din Muntele Athos. “Cuviosul Siluan Athonitul” are caracter de “operă completă”, în ceea ce priveşte viaţa şi învăţătura Stareţului Siluan, structurându-se în două mari părţi:
I. Viata si invataturile staretului Siluan
II. Scrierile staretului Siluan
Vă dorim o lectură cu folos spiritual deosebit!

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/hzmYhO ]

Tânjirea după Dumnezeu, Cuviosul Siluan Athonitul

Tânjirea după Dumnezeu
Cuviosul Siluan Athonitul

Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl ca­ut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit.

Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine.

Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.

Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a pă­cătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.

Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.

In primul an al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.

Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.

Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.

Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?

O, fraţii mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu.

Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dum­nezeu.

In Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud ru­găciunile noastre şi le duc la Dumnezeu.

Domnul este milostiv; sufletul meu ştie aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând şi smerit, şi atunci când sufletul îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi aproapele şi se face el însuşi blând şi smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea şi întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare şi ani mulţi le-a vărsat el.

Tot aşa şi sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjeşte după Dumnezeu şi spune: „Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu la­crimi”.

Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de mine.

În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de pă­catele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască şi să fie în îm­părăţia cerurilor, să vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.

Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine.

O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi minunată.

Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel iubit; şi sufletul e neîncetat atras spre rugăciune şi nu poate uita pe Domnul nici măcar pentru o secundă.

Îubitorule de oameni, Doamne, cum n-ai uitat pe robul Tău păcătos, ci cu milostivire Te-ai uitat la mine din slava Ta şi în chip neînţeles mi Te-ai arătat mie?

Te-am supărat şi întristat totdeauna, dar Tu, Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire şi nemăsurata Ta bunătate.

Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu.

Ce să-Ţi dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ţi cânt?

Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire şi să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Amintirea Ta încălzeşte sufletul meu; nicăieri pe pă­mânt el nu-şi găseşte odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi şi iarăşi Te pierd, şi iarăşi mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ţi arăţi Faţa Ta, pe Care sufletul meu o doreşte ziua şi noaptea.

Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine.

Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat împărtăşirea Preacuratu­lui Tău Trup şi Sânge; dă-mi şi puterea de-a rămâne tot­deauna întru Tine.

Doamne, dă-ne pocăinţa lui Adam şi sfânta Ta smerenie.

Tânjeşte sufletul meu pe pământ şi doreşte cerul.

Domnul a venit pe pământ ca să ne ridice acolo unde sade El, Preacurata Sa Maică, Care I-a slujit pe pământ spre mântuirea noastră, ucenicii Lui şi cei ce au urmat Domnului.

Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre.

Acolo vom vedea pe Sfinţii Apostoli care sunt întru slavă pentru că au vestit Evanghelia; acolo vom vedea pe sfinţii proroci, şi pe sfinţiţii ierarhi — învăţătorii Bisericii; acolo vom vedea pe cuvioşii care s-au nevoit în posturi să-şi smerească sufletul; acolo sunt proslăviţi nebunii pentru Hristos, căci ei au biruit lumea.

Acolo vor fi proslăviţi toţi câţi s-au biruit pe ei înşişi, câţi s-au rugat pentru întreaga lume şi câţi au purtat în­tristarea întregii lumi, căci au fost plini de iubirea lui Hristos, iar iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.

Acolo vrea să se veselească şi sufletul meu, dar nimic necurat nu intră aici unde se intră prin mari întristări, cu duh înfrânt şi cu multe lacrimi; numai copiii care au păzit harul Sfântului Botez intră aici fără întristări, şi acolo prin Sfântul Duh cunosc pe Domnul.

Sufletul meu tânjeşte totdeauna după Dumnezeu şi se roagă ziua şi noaptea, căci numele Domnului e dulce şi desfătător pentru sufletul care se roagă şi aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu.

Mult am trăit pe pământ şi am văzut şi am auzit multe. Am auzit multă muzică, şi ea a desfătat sufletul meu. Şi m-am gândit: dacă această muzică e atât de desfătată, cum va desfăta sufletul cântarea cerească, unde prin Duhul Sfânt Domnul este slăvit pentru pătimirile Lui?

Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile fru­moase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte su­fletul şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfă-tează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.

Am văzut împăraţi ai pământului în slava lor şi am preţuit acest lucru, dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, atunci va socoti puţin lucru toată slava împăraţilor; sufle­tul tânjeşte atunci neîncetat după Domnul şi, nesăturat, ziua şi noaptea, doreşte să vadă pe Cel Nevăzut, să pipăie pe Cel Nepipăit.

Dacă sufletul tău îl cunoaşte, Duhul Sfânt îţi va da să înţelegi cum învaţă El sufletul să cunoască pe Domnul şi ce dulceaţă e în aceasta.

Milostive Doamne, luminează noroadele Tale ca să Te cunoască pe Tine, să cunoască cum ne iubeşti Tu pe noi.

Minunate sunt lucrurile Domnului: din pământ 1-a al­cătuit pe om şi acestei ţărani i-a dat să-L cunoască prin Duhul Sfânt, aşa încât omul spune: „Domnul meu şi Dum­nezeul meu”; şi spune aceasta din plinătatea credinţei şi iubirii.

Ce lucru mai mare mai poate căuta sufletul pe pământ?

Mare minune: dintr-o dată sufletul cunoaşte pe Zidi­torul Lui şi iubirea Lui.

Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte şi pe sine însuşi până la sfârşit şi nu mai doreşte nimic cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să do­rească şi să caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.

Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!

Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pă­mântului, ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.

Doamne, trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu şi toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început lui Adam, apoi sfinţilor proroci şi pe urmă creştinilor.

Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagă iubirea Ta şi dulceaţa Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului şi să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire şi să trăiască în pace, făcând voia Ta spre slava Ta.

Doamne, învredniceşte-ne de darurile Sfântului Duh, ca să cunoaştem slava Ta şi să trăim pe pământ în pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici duşmani, ci să împărătească numai iubirea şi să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori şi să fie uşor de trăit pen­tru toţi pe pământ.

Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.

Cum mi-ai dat mie, păcătosului, să Te cunosc prin Du­hul Sfânt, aşa dă şi tuturor noroadelor pământului să Te cunoască şi să Te laude ziua şi noaptea.

Ştiu, Doamne, că Tu iubeşti oamenii Tăi, dar oamenii nu înţeleg iubirea Ta, şi pe pământ toate noroadele se vânzolesc iar gândurile lor sunt ca norii mânaţi de vânt în toate părţile.

Oamenii Te-au uitat pe Tine, Făcătorul lor, şi caută liber­tatea lor neînţelegând că Tu eşti milostiv şi-i iubeşti pe pă­cătoşii care se pocăiesc şi le dai harul Sfântului Tău Duh.

Doamne, Doamne, dă puterea harului Tău tuturor no­roadelor, ca să Te cunoască prin Sfântul Duh şi să Te la­ude cu bucurie, aşa cum mie, necuratului şi ticălosului,mi-ai dat bucuria doririi Tale şi sufletul meu e atras spre iubirea Ta ziua şi noaptea, nesăturat.

O, nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi!

Mulţi bogaţi şi puternici ar da mult să vadă pe Domnul sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu bogăţiei i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit.

Şi la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un şar­pe în aur, şi noi n-avem nevoie de nimic afară de Domnul: în El este plinătatea vieţii.

Dacă Domnul nu ne-a dat să cunoaştem multe din în­tocmirile acestei lumi, aceasta înseamnă că n-avem nevoie; nu putem cunoaşte cu mintea toată făptura.

Dar însuşi Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată făptura ne-a dat să-L cunoaştem prin Duhul Sfânt. în Ace- laşi Duh Sfânt cunoaştem pe Maica lui Dumnezeu, pe în­geri şi pe sfinţi, şi sufletul nostru arde de iubire pentru ei.

Dar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaş­te pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de propriii copii.

Sunt oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmani­lor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.

Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?”

Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hristos, care are milă de toţi.

Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dum­nezeu.

Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi.

Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască şi să înveţe iubirea Ta.

Doamne, aşa cum Te-ai rugat pentru vrăjmaşi, aşa în­vaţă-ne şi pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi.

Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta.

Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi, dar aceasta este greu pentru noi păcătoşii, dacă nu e cu noi harul Tău.

Doamne, revarsă pe pământ harul Tău; dă tuturor no­roadelor pământului să cunoască iubirea Ta, să cunoască că Tu ne iubeşti ca o mamă şi mai mult chiar decât o ma­mă, fiindcă o mamă îşi poate uita copilul, dar Tu nu uiţi niciodată, căci Tu iubeşti nemăsurat zidirea Ta şi iubirea nu poate uita.

Milostive Doamne, întru bogăţia milei Tale, mântuieşte toate noroadele!

Bisericii noastre Ortodoxe i s-a dat prin Duhul Sfânt să înţeleagă tainele lui Dumnezeu, şi ea este tare prin cu­getul ei sfânt şi răbdarea ei.

Sufletul ortodox e învăţat de har să se alipească cu tărie de Domnul şi de Preacurata Lui Maică, şi duhul nostru se veseleşte văzând pe Dumnezeu pe care-L cunoaşte.

Dar Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, şi cel ce în mândria sa vrea să cunoască pe Făcătorul cu mintea sa, acela e orb şi nebun.

Cu mintea noastră nu putem cunoaşte nici măcar cum s-a făcut soarele; şi atunci când cerem lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet acest răs­puns limpede: „Smereşte-te şi vei cunoaşte nu numai soa­rele, ci şi pe Făcătorul lui”. 

Dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, el uită de bucu­rie soarele şi întreaga zidire şi lasă grija pentru cunoaşte­rea pământească. 

Dumnezeu îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.

Toată viaţa lor sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mân­dria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cum trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufle­tul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a po­runcit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El neîncetat.

O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie de nedescris în Dumnezeu şi din iubirea lui Dumnezeu su­fletul uită şi pământ, şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.

O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar se găseşte numai în îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Dom­nul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.

Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt. 

Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat cântă­rile Domnului, iar de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu uităm pământul.

Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.

“Cine a încercat-o o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă şi pentru un gând desfrânat, ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam la iz­gonirea din rai. 

Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu aşa: „Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne, şi cu la­crimi Te caut. Vezi întristarea mea şi luminează întuneri­cul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou.”

„Nu Te pot uita. Cum Te-aş putea uita? Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu şi duhul meu se bu­cura în rai unde vedea faţa Ta. Cum aş putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui Ceresc?” 

Dacă lumea ar cunoaşte puterea cuvântului lui Hris­tos: „învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte ştiinţe şi învăţături şi ar învăţa numai această ştiinţă cerească.

Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea sunt atraşi spre cele pământeşti. Dar omul nu poate cunoaşte puterea acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o, acela n-ar mai lăsa această ştiinţă, chiar dacă ar avea ca bogăţie toate împărăţiile pă­mântului.

Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru mine iubirea Ta şi să fie vie întru mine sfântă frica Ta.

Grea este viaţa fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat şi posomorât, dar când vine iubirea, bucuria su­fletului e cu neputinţă de descris.

Sufletul meu însetează să câştige smerenia lui Hristos şi tânjeşte după ea ziua şi noaptea, şi uneori urlu strigând:

„Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut!”

Doamne, cum iubeşti Tu zidirea Ta! Sufletul vede în chip nevăzut harul Tău şi întru frică şi iubire îţi mulţu­meşte cucernic.

Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.

Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut este cuprins de neîncetată uimire înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui. Dar dacă sufletul n-a câştigat încă smerenia, ci numai năzuieşte spre ea, vor fi în el schimbări: după o vreme va fi în luptă cu gândurile şi nu-va avea odihnă, dar uneori va primi slobozenie de gânduri şi va vedea pe Domnul şi va înţelege iubirea Lui. De aceea şi zice Domnul: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29].

Şi dacă omul nu învaţă smerenia, iubirea şi nerăutatea, Domnul nu-i va da să-L cunoască. Dar sufletul care a cu­noscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela e rănit de iubi­rea Lui şi nu-L poate uita, ci, ca un bolnav care-şi aduce aminte mereu de boala lui, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul îşi aduce întotdeauna aminte de El şi de iubirea Lui pentru întreg neamul omenesc.

Ce-ţi voi da în schimb, Doamne?

Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate şi mi-ai dat să cunosc mila Ta faţă de mine, inima mea a fost fermecată de Tine şi neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea.

Ce-ţi voi da în schimb, Doamne?

Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine şi pe aproapele meu şi mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume.

Fericit sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui şi s-a îndrăgostit de El, căci s-a odihnit întru El cu odihnă de­săvârşită.

Domnul e nemăsurat de milostiv.

Sufletul meu cunoaşte milostivirea Lui faţă de mine, şi eu scriu despre ea cu nădejdea că măcar un singur suflet se va îndrăgosti de Domnul şi se va aprinde pentru El cu jarul pocăinţei.

Dacă Domnul nu mi-ar fi dat să cunosc mila Sa prin Duhul Sfânt, aş fi deznădăjduit din pricina mulţimii pă­catelor mele, dar acum El a fermecat sufletul meu, şi el s-a îndrăgostit de El şi uită tot ce-i pământesc. 

Doamne, smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ţie. 

Inţelegeţi, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El:

„Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.”

„Vă voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.”

„Acum nu puteţi înţelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înţelegeţi iubirea Mea pentru voi.”

„Nu zăboviţi, veniţi la Mine. Cu dor vă aştept pe voi ca pe nişte copii dragi. Eu vă voi da pacea Mea şi voi vă veţi bucura şi bucuria voastră va fi veşnică.”

Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.

Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut el se minunează neîncetat înaintea milos­tivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui, şi Domnul însuşi învaţă sufletul prin harul Său milostiv, ca o mamă copilul ei preaiubit, gânduri bune şi smerite şi-i dă simţământul prezenţei şi al apropierii Lui. Şi în smerenie sufletul vede pe Domnul fără nici un fel de gânduri. 

Domnul îl iubeşte pe om şi harul Lui va fi în Biserică până în vremea înfricoşatei Judecăţi, aşa cum a fost în vremurile trecute.

Domnul îl iubeşte pe om şi, deşi 1-a alcătuit din ţărână, 1-a împodobit prin Duhul Sfânt.

Prin Duhul Sfânt este cunoscut Domnul şi tot prin Du­hul Sfânt este iubit Domnul, dar fără Duhul Sfânt omul nu este decât pământ păcătos.

Domnul îşi creşte copiii Săi prin Duhul Sfânt, îi hră­neşte cu Preacuratul Lui Trup şi Sânge, şi toţi cei ce ur­mează Domnului se fac asemenea Domnului, Tatăl lor.

Duhul Sfânt ne-a înrudit cu Domnul şi să ştii că dacă simţi în tine o pace dumnezeiască şi o iubire pentru toţi oamenii, sufletul tău s-a asemănat Domnului. 

Harul dumnezeiesc ne-a învăţat aceasta şi sufletul ştie când se îmbogăţeşte de har; dar când pierde harul, sufle­tul simte deopotrivă apropierea vrăjmaşului.

înainte nu ştiam aceasta, dar acum, când am pierdut harul, acest lucru mi se face vădit din experienţă.

Pentru aceasta, fraţilor, cu toate puterile voastre păziţi pacea dumnezeiască dată nouă în dar şi, când cineva ne va supăra, să-1 iubim, chiar dacă aceasta nu este uşor, şi Dom­nul, văzând osteneala noastră, ne va ajuta cu harul Lui.

Aşa grăiesc Sfinţii Părinţi, şi experienţa multor ani ara­tă că osteneala e de neapărată trebuinţă. 

Harul Sfântului Duh face încă de pe pământ pe tot omul asemenea Domnului Iisus Hristos.

Cine este în Duhul Sfânt, acela e asemenea Domnului încă de pe pământ, dar cine nu se pocăieşte şi nu crede, acela se aseamănă vrăjmaşului.

Domnul ne-a învrednicit să fim asemenea Lui. Şi ştii cât de blând şi de smerit este Domnul! Dacă L-ai vedea, bucuria ta ar fi atât de mare că ai vrea să-i spui: „Doamne, mă topesc de harul Tău!” Dar în acel minut nu vei putea spune nici măcar un singur cuvânt despre Dumnezeu, căci sufletul tău e schimbat de îmbelşugarea Sfântului Duh. Aşa şi Cuviosul Serafim din Sarov, când L-a văzut pe Domnul, n-a putut vorbi. 

Domnul ne porunceşte să-L iubim din toată inima şi din tot sufletul, dar cum e cu putinţă să-L iubim pe Cel pe care nu L-am văzut niciodată şi cum să învăţăm această iubire? Domnul Se face cunoscut după lucrarea Lui în su­flet. Când Domnul îl cercetează, sufletul ştie că a fost un Oaspete drag şi, când a plecat, atunci sufletul tânjeşte du­pă El şi îl caută cu lacrimi: „Unde eşti Tu, lumina mea? Unde eşti Tu, bucuria mea? Trecerea Ta a lăsat o bună-mireasmă în sufletul meu, dar Tu nu eşti aici şi sufletul meu tânjeşte după Tine, şi inima mea e abătută şi bolnavă, şi nimic nu mă mai veseleşte, pentru că am întristat pe Domnul şi El S-a ascuns de mine”.

Dacă am fi simpli ca nişte copii, Domnul ne-ar arăta raiul şi L-am vedea în slava heruvimilor şi a serafimilor, a tuturor puterilor cereşti şi a sfinţilor, dar noi n-avem sme­renie şi de aceea ne chinuim pe noi înşine şi pe cei ce tră­iesc împreună cu noi.

Ce bucurie pentru noi că Domnul nu numai că ne iartă păcatele noastre, dar Se şi face cunoscut pe Sine sufletu­lui, de îndată ce el se smereşte. Fiecare, chiar şi ultimul sărman, se poate smeri şi cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt. Pentru a cunoaşte pe Domnul nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie. Domnul Se dă în dar pe Sine însuşi numai pentru milostivirea Sa. Odinioa­ră nu ştiam aceasta, dar acum în fiecare zi şi în fiecare ceas văd limpede în fiece minut milostivirea lui Dumne­zeu. Domnul dă pacea Sa chiar şi în somn, dar fără Dum­nezeu nu e pace în suflet.

Din pricina mândriei minţii lor Domnul nu Se face cu­noscut multora, dar cu toate acestea ei cred că ştiu multe. Dar ce este ştiinţa lor dacă nu cunosc pe Domnul, dacă nu cunosc harul Sfântului Duh, dacă nu ştiu cum vine şi de ce se pierde?

Să ne smerim , fraţilor, şi Domnul ne va arăta toate, aşa cum un tată iubitor arată totul copiilor lui.

 

Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet este pace şi simţi iubire faţă de toţi; dacă se află mai mult har, atunci în su­flet e lumină şi o mare bucurie; iar dacă se află şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului Duh. 

Nu e amărăciune mai mare ca pierderea harului. Atunci sufletul tânjeşte după Dumnezeu. Şi cu ce aş putea asemă-na această tânjire? O asemăn plânsului unei mame care şi-a pierdut singurul ei fiu preaiubit şi strigă: „Unde eşti, copilul meu preaiubit, unde eşti bucuria mea?”

Aşa, şi mai mult încă, tânjeşte sufletul după Domnul când pierde harul şi dulceaţa iubirii dumnezeieşti.

„Unde eşti Tu, milostivul meu Dumnezeu? Unde eşti Tu, Lumină neînserată? Pentru ce te ascunzi de mine şi nu mai văd faţa Ta blândă şi luminoasă?”

Rare sunt sufletele care Te cunosc şi puţini oamenii cu care se poate vorbi despre Tine: cei mai mulţi oameni se vor mântui prin credinţă. Dar aşa cum Tu însuţi ai spus Apostolului Toma: „Tu M-ai văzut şi M-ai pipăit, dar feri­ciţi cei ce n-au văzut şi au crezut” [In 20, 29], tot aşa nu toţi simt Duhul Sfânt, dar cei ce se tem de Domnul şi păzesc poruncile Lui se vor mântui toţi, căci Domnul ne iubeşte nemărginit de mult şi eu n-aş fi putut cunoaşte această iubire, dacă nu m-ar fi învăţat Duhul Sfânt Cel ce învaţă tot binele. 

Inima mea s-a îndrăgostit de Tine, Doamne, şi de ace­ea tânjesc după Tine şi cu lacrimi Te caut.

Tu ai împodobit cerul cu stele, văzduhul cu nori, pă­mântul cu mări, râuri şi grădini înverzite în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine şi nu mai vrea să privească această lume, cu toată frumuseţea ei.

Numai pe Tine Te doreşte sufletul meu, Doamne. Pri­virea Ta liniştită şi blândă nu o pot uita şi cu lacrimi Te rog: „Vino şi Te sălăşluieşte întru mine şi curăţeşte-mă de toată întinăciunea. Tu vezi din înălţimea sfintei Tale slave cum tânjeşte sufletul meu după Tine; nu mă lăsa pe mine, robul Tău; auzi-mă când strig Ţie ca Prorocul David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” [Ps 50,1]”.

Sfinţilor Apostoli, voi aţi propovăduit întregului pă­mânt: „Cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu!”. Sufletul meu păcătos a cunoscut şi el această iubire prin Duhul Sfânt, dar am pierdut acest Duh şi tânjesc după El. Vă rog, rugaţi pe Domnul să-mi dea înapoi darul Duhului Sfânt, pe Care sufletul meu îl cunoaşte, şi mă voi ruga pentru toată lu­mea ca să vină pacea pe pământ.

Sfinţilor toţi, rugaţi pe Domnul Dumnezeu pentru mi­ne. Voi vedeţi slava Domnului în cer, căci pe pământ L-aţi iubit pe Dumnezeu din tot sufletul şi din tot cugetul vos­tru; voi aţi biruit lumea prin puterea harului pe care vi 1-a dat Dumnezeu pentru smerenia voastră; voi aţi îndurat toate întristările pentru iubirea lui Dumnezeu, şi duhul meu arde de nerăbdare să vă vadă, să vadă cum vedeţi sla­va Domnului. Ziua şi noaptea tânjeşte sufletul meu după Domnul şi doreşte să se îndulcească de iubirea Lui.

„Stareţii” [„bătrânii iscusiţi”] buni sunt smeriţi şi la caracter asemenea lui Hristos. Prin viaţa lor ei dau un exemplu viu. Au dobândit pacea şi, asemenea pomului vieţii din rai, au săturat pe mulţi din roadele lor, cu roade ale acestei păci.

Pomul vieţii care este în mijlocul raiului e Hristos. Acum de el se pot apropia toţi şi toată lumea poate să mănânce şi să se sature din el prin Duhul Sfânt.

Când povăţuitori buni nu sunt, trebuie să ne predăm voii lui Dumnezeu întru smerenie şi atunci Domnul ne va înţelepţi prin harul Său, căci e cu neputinţă de spus în cu­vânt cât de mult ne iubeşte Domnul şi mintea nu poate înţelege aceasta; numai prin Duhul Sfânt e cunoscută iu­birea lui Dumnezeu, de minte ea nu este cunoscută.

Unii discută în contradictoriu despre credinţă şi discu­ţiile [controversele] lor sunt fără sfârşit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, şi atunci Domnul ne va lumina fără discuţii şi îndată ne va lumina.

Mulţi au studiat toate credinţele [religiile], dar adevă­rata credinţă nu au cunoscut-o astfel, aşa cum trebuie, dar celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-1 lumineze, Domnul îi va face cunoscut cât de mult îl iubeşte El pe om.

Oamenii mândri cred că înţeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.

Dar noi îl cunoaştem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi sufletul îl cunoaşte, şi de atunci se bucură, se veseleşte şi se odihneşte, şi în aceasta stă viaţa noastră sfântă.

Domnul a zis: ,Acolo unde sunt Eu, acolo va fi şi slu­jitorul Meu şi va vedea slava Mea” [In 12, 26]. Dar oame­nii nu înţeleg Scriptura; ea este ca pecetluită. Dar când Duhul Sfânt ne învaţă, totul va fi înţeles şi sufletul se va simţi ca în cer, căci acelaşi Duh Sfânt este şi în cer, şi pe pământ, şi în Sfânta Scriptură, şi în sufletele care iubesc pe Dumnezeu. Dar fără Duhul Sfânt oamenii rătăcesc şi, deşi învaţă neîncetat, nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu şi n-au cunoscut odihna în El.

Cine a cunoscut iubirea lui Dumnezeu, acela iubeşte lu­mea întreagă şi niciodată nu murmură pentru soarta lui, căci ştie că o întristare vremelnică pentru Dumnezeu duce la bucuria veşnică.

Sufletul nesmerit, care nu se predă pe sine voii lui Dum­nezeu, nu poate cunoaşte nimic, ci trece numai de la un gând la altul, şi astfel nu se roagă niciodată cu minte cu­rată şi nu slăveşte lucrurile mari ale lui Dumnezeu.

Sufletul care s-a predat cu smerenie voii lui Dumnezeu îl vede nevăzut în fiecare secundă, dar tot acest lucru e cu neputinţă de exprimat pentru sufletul însuşi, şi el nu poate povesti despre aceasta, ci numai prin experienţă cunoaşte milostivirea lui Dumnezeu şi ştie când Domnul este cu el. Sufletul ce s-a predat Lui e ca un copil mic care-şi primeş­te zilnic hrana lui fără să ştie de unde vine această hrană; aşa şi sufletul se simte bine cu Dumnezeu, dar nu poate lămuri cum se întâmplă aceasta.

Doamne, luminează norodul Tău prin Duhul Tău Cel Sfânt ca toţi să cunoască iubirea Ta. 

Domnul ne insuflă gândul să ne rugăm pentru oameni şi tot El ne dă puterea pentru această rugăciune şi răsplă­teşte sufletului pentru aceasta. Aşa e mila Domnului faţă de noi. 

În copilărie iubeam lumea şi frumuseţea ei. Iubeam pomii şi grădinile înverzite, iubeam câmpiile şi toată lu­mea lui Dumnezeu: cât de frumos este ea alcătuită. îmi plăcea să privesc strălucirea norilor, să-i văd trecând în înălţimile azurii. Dar de când am cunoscut pe Domnul meu şi El a robit sufletul meu, totul s-a schimbat în sufle­tul meu şi nu mai vreau să privesc la această lume, căci sufletul meu este neîncetat atras spre acea lume în care trăieşte Domnul. Ca o pasăre în colivie aşa se chinuie su­fletul meu pe pământ. Aşa cum pasărea doreşte să zboare din colivia ei strâmtă spre tufişurile dese, aşa este aprins şi sufletul meu de dorinţa de a vedea din nou pe Domnul, căci El a atras sufletul meu şi acesta tânjeşte după El şi strigă:

Unde eşti Tu, Lumina mea? Vezi că Te caut cu lacrimi. Dacă nu mi Te-ai fi arătat, n-aş fi putut să Te caut astfel. Dar Tu însuţi m-ai găsit pe mine, păcătosul, şi mi-ai dat să cunosc iubirea Ta. Tu mi-ai dat să văd că iubirea Ta pen­tru noi Te-a dus pe cruce şi că ai murit pentru noi în chi­nuri. Tu mi-ai dat să cunosc că iubirea Ta Te-a pogorât din cer pe pământ şi până la iad, ca noi să vedem slava Ta.

Tu Te-ai îndurat de mine şi mi-ai arătat Faţa Ta şi acum sufletul meu e atras de Tine, Doamne, şi în nimic nu-şi găseşte odihnă, nici ziua nici noaptea, şi plânge ca un copil ce şi-a pierdut mama.

Dar şi copilul îşi uită mama, şi mama îşi uită copilul când Te văd pe Tine. Văzându-Te pe Tine, sufletul uită lumea întreagă. Aşa este atras sufletul meu spre Tine şi tânjeşte după Tine şi nu mai vrea să vadă frumuseţea aces­tei lumi.

Când sufletul cunoaşte în Duhul Sfânt pe Maica Dom­nului, când în Duhul Sfânt el se face rudenie cu apostolii, prorocii, sfinţiţii ierarhi, cuvioşii şi cu toţi sfinţii şi drepţii, atunci el este atras nestăvilit în această altă lume şi nu se poate opri, ci tânjeşte, se chinuie, plânge şi nu se poate smulge din rugăciune, şi chiar dacă trupul e neputincios şi vrea să se întindă pe pat, chiar şi atunci când este întins pe el, sufletul lui se avântă spre Domnul şi în împărăţia sfinţilor.

Bătrâneţea a venit, trupul a slăbit şi vrea să se întindă pe pat, dar duhul nu stă întins – el se avântă spre Dum­nezeu, Tatăl său, rudenia lui cerească. El ne-a făcut rude­nii ale Sale prin Preacuratul Lui Trup şi Sânge şi prin Du­hul Sfânt; ne-a dat să cunoaştem ce anume e viaţa veş­nică, în parte ştim: Duhul Sfânt e viaţa veşnică. Sufletul trăieşte în iubirea lui Dumnezeu, în smerenia şi blândeţea Duhului Sfânt. Dar Duhului Sfânt trebuie să-I dăm un loc mai mare în sufletul nostru, ca El să fie viu întru el şi su­fletul să-L simtă pipăit.

Cine rămâne pe pământ prin Duhul Sfânt în iubirea lui Dumnezeu, acela va fi şi sus împreună cu Domnul, căci iubirea nu poate să piară. Dar să nu ne amăgim în gânduri deştepte, să ne smerim pe noi înşine după cuvântul Dom­nului: „Fiţi ca şi copiii, căci a lor este împărăţia lui Dum­nezeu” [Mt 18, 3]. 

Vai mie, căci după ce am cunoscut pe DomnuLprin Du­hul Sfânt, îl pierd şi nu pot să-L am în deplinătate, deşi văd mila lui Dumnezeu cu mine.

Domnul ne iubeşte atât de mult, încât noi înşine nu ne putem iubi pe noi înşine aşa; dar când sufletul e în întris­tare, el crede că Dumnezeu 1-a uitat şi că nici măcar nu mai vrea să se uite la el, şi atunci suferă şi se chinuie.

Dar nu este aşa, fraţilor. Domnul ne iubeşte fără sfâr­şit, ne dă harul Duhului Sfânt şi ne mângâie, Domnul nu vrea ca sufletul să fie în mâhnire şi nedumerire despre mântuirea lui. Crede deci cu tărie că suferim numai câtă vreme nu ne-am smerit; dar de» îndată ce ne smerim, în­tristările noastre iau sfârşit, căci pentru smerenia lui Du­hul lui Dumnezeu dă de ştire sufletului că se mântuieşte. 

Mare este slava Domnului că ne iubeşte atât de mult, şi această iubire se face cunoscută prin Duhul Sfânt.

Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi îl caut cu la­crimi.

Cum aş putea să nu-L caut? El mi S-a arătat prin Duhul Sfânt şi inima mea s-a îndrăgostit de El. El a atras sufletul meu şi acesta tânjeşte după El.

Sufletul se aseamănă unei mirese, iar Domnul – Mire­lui; şi ei se iubesc mult unul pe altul şi suspină unul după altul. În iubirea Lui, Domnul tânjeşte după suflet şi se mâhneşte dacă acesta n-are loc în el pentru Duhul Sfânt; dar sufletul care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El, căci în El e viaţa şi bucuria lui.

Viaţa în păcate e moartea sufletului, dar iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia înainte de că­dere părintele nostru Adam.

„Adame, părintele nostru, spune-ne cum iubea sufletul tău pe Dumnezeu în rai?”

A cunoaşte acest lucru e cu neputinţă şi abia sufletul care a gustat iubirea lui Dumnezeu îl poate înţelege întru­câtva.

Dar Maica Domnului, cum iubea Ea pe Domnul Fiul Ei?

Nimeni dintre oameni nu poate şti aceasta decât numai Ea însăşi. Dar Duhul lui Dumnezeu ne învaţă iubirea. Şi în Ea a fost şi este acelaşi Duh al lui Dumnezeu, Care este Iubire, şi de aceea cine cunoaşte pe Duhul Sfânt poate înţelege în parte şi iubirea ei. 

Ce fericiţi suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem!

Vrednici de plâns sunt oamenii care nu cunosc pe Dum­nezeu. Ei nu văd lumina veşnică şi după moarte merg în întunericul cel veşnic. Noi ştim despre aceasta, pentru că în Biserică Duhul Sfânt descoperă sfinţilor ce este în cer şi ce este în iad.

Oameni nenorociţi şi rătăciţi! Ei nu pot şti care e ade­vărata bucurie. Se veselesc uneori şi râd, dar râsul şi vese­lia lor se prefac în plâns şi întristare.

Dar bucuria noastră e Hristos. Prin pătimirile Lui El ne-a scris în cartea vieţii, şi în împărăţia cerurilor vom fi veşnic împreună cu Dumnezeu, vom vedea slava Lui şi ne vom îndulci de ea.

Bucuria noastră e Duhul Sfânt. Cât e de dulce şi de drag! El dă mărturie sufletului de mântuirea lui.

O, fraţilor, vă rog şi vă implor în numele milostivirii lui Dumnezeu, credeţi în Evanghelie şi în mărturia Sfintei Biserici şi veţi gusta încă de aici, de pe pământ, fericirea raiului, căci împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru [Le17, 21]; iubirea lui Dumnezeu dă sufletului raiul. Mulţi prinţi şi vlădici şi-au părăsit scaunele lor după ce au cu­noscut iubirea lui Dumnezeu. Şi lucrul e de înţeles, pentru că iubirea lui Dumnezeu e aprinsă; prin harul Sfântului Duh, ea îndulceşte sufletul până la lacrimi şi nimic pă­mântesc nu se poate asemăna ei.

Cele pământeşti pot fi cunoscute prin mintea ome­nească, dar Domnul şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt şi nu pot fi cunoscute numai cu mintea simplă.

Cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela uită pământul ca şi cum n-ar mai fi, dar după rugăciune îşi ridică ochii şi îl vede din nou.

Fraţilor, în împărăţia cerurilor sfinţii văd slava lui Dum­nezeu, noi însă să ne smerim şi Domnul ne va iubi şi ne va da pe pământ tot ce e de folos pentru suflet şi trup, şi ne va descoperi toate tainele.

Oamenii s-au alipit cu sufletul lor de agonisirea bunu­rilor pământeşti şi au pierdut iubirea lui Dumnezeu, de aceea nu este pace pe pământ. Mulţi vor să cunoască, de pildă, cum s-a alcătuit soarele, dar uită să cunoască pe Dumnezeu. Domnul însă nu ne-a vorbit despre soare, ci ne-a descoperit despre Tatăl şi împărăţia cerurilor. El a spus că în împărăţia Tatălui Său drepţii vor străluci ca soarele [Mt 13, 43]; şi Scriptura spune că Domnul va fi Lumina în rai [Ap 21, 23; 22, 5] şi Lumina Domnului va fi în sufletul, în mintea şi în trupul sfinţilor.

Trăim pe pământ şi nu-L vedem pe Dumnezeu şi nu-L putem vedea. Dar dacă Duhul Sfânt vine în sufletul nos­tru, atunci îl vedem pe Dumnezeu aşa cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ştefan. Prin Duhul Sfânt, sufletul şi mintea recunosc îndată că acesta este Domnul. Aşa a re­cunoscut prin Duhul Sfânt Sfântul Simeon pe Domnul în micul prunc [adus la templu]; tot aşa a recunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi Sfântul Ioan Botezătorul şi a trimis poporul la El. Dar, fără Duhul Sfânt, nimeni nu poate cunoaşte pe Dumnezeu, nici şti cât de mult ne iubeşte. Şi, deşi citim că El ne-a iubit şi a pătimit din iubi­re pentru noi, noi ne gândim la aceste lucruri cu mintea, fără a înţelege şi cu sufletul nostru, aşa cum se cuvine această iubire a lui Hristos; dar, atunci când ne învaţă Duhul Sfânt, înţelegem în chip limpede şi simţit această iubire şi ne facem asemenea Domnului.

Milostive Doamne, învaţă-ne pe noi toţi prin Duhul Tău Cel Sfânt să trăim după voia Ta, ca toţi să Te cunoaştem în Lumina Ta pe Tine, adevăratul Dumnezeul nostru, fiindcă fără Lumina Ta nu putem înţelege plinătatea iubirii Tale. Luminează-ne prin harul Tău şi el va aprinde inimile noas­tre de iubire pentru Tine. 

Sursa: „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei. Însemnări duhovnicești”, Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Deisis, ediția a IV-a revizuită, 2001, pp. 53-74

Fotografii inedite dintr-o carte cu Scrierile Cuviosului Siluan

Scrisul Cuviosului Siluan Athonitul /Pisania Starţa (avtograf)

Chilia Cuviosului Siluan de la Vechiul Russikon / Kaliva Starţa Siluana na Nagornom Rusike

Arhimandritul Ieremia, Egumenul Mănăstirii Sf. Pantelimon. Lângă el, pe măsuţa cu faţa de masă albastră, se află racla cu Capul Sfântului Siluan. Această raclă se păstrează în Paraclisul Sf. Arhanghel Mihail, de la etajul al -5- lea din clădirea din stânga bisericii mari a mănăstirii.

Mănăstirea Sf. Pantelimon (Russikon) fotografiată dintr-un alt unghi față de cele obișnuite făcute de pe ferryboat.

Biserica cu hramul Naşterii Domnului din Şovsk (satul natal al Cuviosului Siluan) (foto sus). Iar în imaginea de jos sunt credincioși adunați în satul său, la ziua pomenirii lui.

Sursă imagini:  Cuviosul Siluan Athonitul – Scrierile / Prepadobnâi Siluan Afonsky – Pisania, lucrare publicată la Moscova, în 2008. Mulțumesc d-lui Cornel Apostol pentru scanări și lămuriri.

  Update (din altă sursă):

Casa copilăriei Sfântului Siluan Athonitul, satul Șovsk, ținutul Tambov, Rusia

Service Of Saint Silouan The Athonite, Monks of Simonopetra Monastery (audio, 2004)

Service of St. Silouan the Athonite, Monks of Simonopetra Monastery (2004), 75 min.

This CD is the most recent (2004) to be recorded by the Monks of Simonopetra Monastery on Mt. Athos. It includes hymnology from the services of Vespers and Matins for the feast of St. Silouan. While recorded in Greece by the monks of Simonopetra, the CD is copyrighted by The Monastery of St. John the Baptist in Essex, England, the monastery St. Silouan founded late in his life. Liner notes in English and Greek, no hymn text.

CD-ul se poate achiziționa de la linkul: Service of St Silouan the Athonite

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți “semn de carte” la acest link sau salvați-l la “favorites”!

 

 

18 link-uri dedicate Sfântului Cuvios Siluan Athonitul (24 sept.)

18 link-uri dedicate Sfântului Cuvios Siluan Athonitul (24 sept.)

46 de ani de neștiută viață monahală în Sfântul Munte au sfârșit prin a face dintr-un simplu țăran rus poate cea mai remarcabilă figură a spiritualității ortodoxe a secolului trecut. În 1987 Biserica Ortodoxă recunoaște în el un adevărat „dascăl profetic și apostolic”. Descoperite dupa moarte în chilia sa, însemnările cuprinse în volumul “Între iadul deznădejdii și iadul smereniei” constituie unul dintre cele mai fascinante documente spirituale ale epocii noastre. Lectură tulburătoare, ele revelează omului modern fantastica aventură interioară a sfințeniei. Dramatismul iubirii divine, riscurile rugăciunii, ispitele mândriei — tot atâtea jaloane ale unui itinerar spiritual fascinant și terifiant. Răstignită, inima sfântului atinge în același timp raiul și iadul. Ascetul învață înălâarea la cer prin pogorarea la iad. Nu orice iad, ci iadul smereniei și iubirii lui Hristos, singurul în stare să copleșească iadul deznădejdii — experiența cotidiană a epocii noastre.

Din Viaţa Cuviosului Siluan († 24 septembrie 1938)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/09/24/din-viata-cuviosului-siluan-24-septembrie-1938/

Slujba Sfântului Siluan Athonitul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos (audio)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/09/24/slujba-sfantului-siluan-athonitul-schitul-lacu-sfantul-munte-athos-audio/

Acatistul Cuviosului Siluan Athonitul (24 sept.)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/04/09/acatistul-cuviosului-siluan-athonitul/

Sfântul Nicolae Velimirovici despre Sfântul Siluan Athonitul: “Omul marii iubiri”
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/07/24/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-sfantul-siluan-athonitul-omul-marii-iubiri/

O nou-descoperită fotografie a Cuviosului Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/01/12/o-nou-descoperita-fotografie-a-cuviosului-siluan-athonitul/

O fotografie rară cu Sfântul Siluan Athonitul împreună cu Părintele Sofronie Saharov (1933). [update: Chipul Starețului Siluan, de Arhim. Sofronie]
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/06/06/o-fotografie-rara-cu-sfantul-siluan-athonitul-impreuna-cu-parintele-sofronie-saharov-1933/

Viața Sfântului Siluan Athonitul în imagini (frescă), Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/06/18/viata-sfantului-siluan-athonitul-in-imagini-fresca-manastirea-sfantul-ioan-botezatorul-essex-anglia/

Imprudența duhovnicească a părintelui Anatolie: «Dacă acuma ești așa, ce vei deveni la bătrânețe?»
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/03/11/imprudenta-duhovniceasca-a-parintelui-anatolie-daca-acuma-esti-asa-ce-vei-deveni-la-batranete/

Gânduri smerite despre Maica Domnului, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/02/12/ganduri-smerite-despre-maica-domnului-cuviosul-siluan-athonitul/

Despre iubirea vrăjmașilor, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/04/09/despre-iubirea-vrajmasilor-cuviosul-siluan-athonitul/

Cunoașterea cea adevărată, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/03/11/cunoasterea-cea-adevarata-cuviosul-siluan-athonitul/

Importanța duhovnicului, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/03/11/importanta-duhovnicului-cuviosul-siluan-athonitul/

Slujirea monahului, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/09/22/slujirea-monahului-cuviosul-siluan-athonitul/

Despre pierderea și recâștigarea harului, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/02/14/despre-pierderea-si-recastigarea-harului-cuviosul-siluan-athonitul/

Părintele Rafail Noica vorbind despre Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/05/14/parintele-rafail-noica-vorbind-despre-cuviosul-siluan-athonitul/

Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex: “Înalta știință a Sfântului Siluan și a Starețului Sofronie” (audio, 2 decembrie 2013, București)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/12/10/arhimandritul-zaharia-zaharou-de-la-essex-inalta-stiinta-a-sfantului-siluan-si-a-staretului-sofronie-audio-2-decembrie-2013-bucuresti/

“Teologia Sfântului Siluan Athonitul”, Ioannis Zizioulas
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/09/25/teologia-sfantului-siluan-athonitul-ioannis-zizioulas/

Arvo Pärt, “Cântecul lui Siluan” (Silouan’s Song)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/09/24/arvo-part-silouans-song/

Foto: Cuviosul Siluan Athonitul pictat de iconarul Carmen Sârbu