Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci

 

(Despre cele scrise mai jos am auzit întâi din gura unei prietene din București, care, urmând întocmai sfaturile părinților din Hilandar, a primit ajutor minunat de la Sfântul Simeon, Izvorâtorul de mir, dând naștere unei fetițe. Vom posta curând o mărturie detaliată a acestei minunate întâmplări – UPDATE – “Copilul meu e de două ori minune”. Cum ne-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândim pe Simona Maria – LD)

(…) Sfântul Simeon, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandar, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori. La Mănăstirea Hilandar se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.

Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:

• Pentru început să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.
• Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.
• Vreme de patru zeci de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.
• Pe durata celor patru zeci de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii” iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
• Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
• În acestă perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.
• După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.
• După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.
• Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală, și astfel se vor învrednici să dobândească copii.

După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post) cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeaua, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și împărăția cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului Nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului făcător de minuni Simeon, izvorâtorul de mir. Amin!

Cu dragoste în Hristos,
Sfânta Mănăstire Hilandar din Sfântul Munte Athos

Rugăminte: Sfânta Mănăstire Hilandar roagă fierbinte pe soții care iau bobițele Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților.

Sursă: MunteleAthos.com

Vezi și Cuviosul Simeon (Ștefan) Nemania, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Hilandar
și Acatistul Sfinților Simion și Sava, slava Serbiei, ctitorii Mănăstirii Hilandar

Acatistul Sfinților Simion și Sava, slava Serbiei, ctitorii Mănăstirii Hilandar

După începutul obișnuit

Condac I
Pe cei mai mari stâlpi ai ortodoxiei, pe focul cel viu al Serbiei care arde orice patimă, pe uriaşii întru Hristos ai credinţei ortodoxe, pe Sfinţii Simion şi Sava, astăzi să-i cinstim cântându-le: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Icos I
Te-ai născut, Sfinte Simion, în ţară ameninţată de pericolul papistăşiei, şi când tu ai crescut mare, ai fugit la 20 de ani în Munţii Ţării Rascilor, unde, urcându-te la oraşul slăvit numit Ras, în biserica Sfinţilor Petru şi Pavel ai primit împreună cu tovarăşii tăi Dragaş, Basaraba, Vojka, Kraje şi Branko Sfântul Botez luând numele Sfântului Mucenic Ştefan, arătând slava mucenicească a viitorului Serbiei, statul robilor sfinţi ai ortodoxiei, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, stea răsărită din pântecele dragostei maicii tale!
Bucură-te, frumuseţe a Botezului ortodox!
Bucură-te, iubit şi ales de bunul Dumnezeu!
Bucură-te, ţar al ortodoxiei şi luptător împotriva papolingăilor!
Bucură-te, vestitor al ortodoxiei prin paloşul dreptăţii!
Bucură-te, stârpitorul eresurilor din pământul Serbiei!
Bucură-te, frica laşilor numiţi papistaşi!
Bucură-te, spaima bogumililor!
Bucură-te, duşmanul monofiziţilor!
Bucură-te, tatăl ortodocşilor!
Bucură-te, extaz întru Hristos!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac II
Odată botezat, ai luat sabia în mână, Sfinte Simion, şi cu paloşul ortodoxiei ai  adus la ortodoxie toate ţinuturile dintre Marea Adriatică şi Nistru, şi toate neamurile S-au plecat Cuvântului Hristos, astfel încât împreună cu tine Îi cântau Domnului: Aliluia!

Icos II
Toţi falşii episcopi ai falsului papă de la Râmul cel antihristic au fugit de slava ta, că nu suferea strălucirea feţei tale când mărturiseai Cuvântul Hristos, şi toţi necredincioşii tremurau de spaima nelegiuirii lor, că te ştiau mare luptător, şi cel ce ai fost numărat încă
înainte de naşterea ta între apostoli, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, prigonitorul necredincioşilor!
Bucură-te, apărătorul ortodocşilor!
Bucură-te, duşmanul papalităţii!
Bucură-te, dragostea pravoslaviei!
Bucură-te, vitejie însemnată cu semnul Sfintei Cruci!
Bucură-te, anticatolicism întrupat!
Bucură-te, că pe bogumili din codrii fărădelegii lor îi scoteai şi îi tăiai pentru hulele lor!
Bucură-te, slujitor al lui Hristos prin dragoste!
Bucură-te, că ai urât ceea ce a urât şi El!
Bucură-te, curăţitor de eresuri al patriei tale!
Bucură-te, surpător al vicleniilor papei!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac III
La nunta ta s-au minunat popoarele, văzând strălucirea celor ce erau înainte număraţi cu ciobanii, căci în haina cea sfântă a pravoslaviei străluceau, şi Raska era fericită văzând că un nou Sfânt Constantin s-a născut, încât toată Serbia cânta lui Hristos:
Aliluia!

Icos III
La nunta ta ochii îţi sclipeau de dragostea pentru Hristos, iar soţia ta părăsind eresul, văzând slava lui Hristos în ochii tăi, s-a botezat înainte de nuntă, şi atunci toată Serbia te-a slăvit, că pe fiica dogelui Veneţiei ai botezat, prin dragoste, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, slavă a iubirii mărturisitoare!
Bucură-te, spaimă a curviei rău-cuvântătoare!
Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt!
Bucură-te, că Botezul şi Nunta la tine au fost apropiate!
Bucură-te, că Staro-Raşka s-a bucurat cum de mult nu se mai bucurase!
Bucură-te, Constantin nou ivit pe plaiurile străvechi!
Bucură-te, că tatăl şi mama ta s-au botezat şi ei văzând slava lui Hristos!
Bucură-te, că tot poporul atunci s-a umplut de har şi a primit ortodoxia jurând să nu o părăsească niciodată!
Bucură-te, ţar încoronat de preoţii ciobanilor!
Bucură-te, cel încoronat în biserica unde te-ai botezat!
Bucură-te, radiere a botezului!
Bucură-te, surpătorul înşelăciunii!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac IV
Mult ţi-ai iubit soţia ta, şi aceasta ţi-a născut trei fii, Vukan, Ştefan şi Raţko, iar puţine mame ca Ana au avut slava de a avea aşa fii, că mari au fost toţi, pentru că erau din sângele tău, şi pe Hristos l-au iubit de mici, astfel că aceştia din pântecele maicii lor Îi cântau lui Hristos: Aliluia!

Icos IV
Raţko creştea şi frumos se făcea, mare la oşti era, şi un sfert din ţară guverna, iar fecioarele de soţ îl râvneau, însă el iubea rugăciunea inimii şi inima lui râvnea o slavă mai mare, drept pentru care îi cântăm:
Bucură-te, Rugăciune a Inimii!
Bucură-te, Cruce a răbdării în iubire!
Bucură-te Atlas pe care ai ţinut Cerul Serbiei!
Bucură-te, că ai urât slava cea pieritoare şi ai iubit-o pe cea nepieritoare!
Bucură-te, frumuseţe ce o vroiai doar pentru Hristos!
Bucură-te, stârpitorul cu arma a eresurilor albaneze!
Bucură-te, prietenul ciobanilor dintru care ai ieşit!
Bucură-te, că stâna lor, şi nu palatul îl iubeai!
Bucură-te, că brânza îţi era cel mai bun ospăţ şi păşunea Împărăţie!
Bucură-te, că acolo Rugăciunea năvălea în tine!
Bucură-te, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac V
Tatăl tău pe cea mai frumoasă prinţesă îţi găsise, evlavioasă, sfântă şi frumoasă, dar doi călugări sfinţi ruşi de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon te-au făcut să vezi că există bucurie mai mare decât aceea pregătită de tatăl tău, şi atunci în ascuns ai lăsat toate şi i-ai urmat, ajungând pe stâncile Sfântului Munte Athos de unde Îi cântai lui Hristos:
Aliluia!

Icos V
Oştile tatălui tău alergau după tine, dar călugării bătrâni s-au dovedit mai rapizi decât toate carele sale, şi prea târziu au ajuns, căci Rastko a murit pentru lume, şi Sava pentru Veşnica Împărăţie s-a arătat înaintea lor, aşa că nimeni nu mai poate avea slava ta, Sava, drept pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, atlet al dorinţei călugăreşti!
Bucură-te, puternic al rezistenţei la ispite!
Bucură-te, slavoslovire neîncetată prin feciorie a lui Hristos!
Bucură-te, ruşinarea celor ce cred că prin forţă pot ţine oamenii în lume!
Bucură-te, asceză neîntreruptă!
Bucură-te, râvna pentru ca şi părinţii tăi să se mântuiască!
Bucură-te, singurul dintre fii care ţi-ai îndemnat tatăl şi mama să părăsească lumea!
Bucură-te, ce ai scris epistole ca un nou Pavel în care slăveai Rugăciunea Inimii!
Bucură-te, că tatăl tău şi mama ta când le citeau pângeau dar mândria încă nu li se frângea!
Bucură-te, părinte al pustiei athonite!
Bucură-te, prieten al Sfântului Sava din Palestina care prin legământ ţi-a lăsat ţie toiagul şi icoanele sale!
Bucură-te, că ai împodobit Serbia ca Ierusalimul prin viaţa ta!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac VI
Într-o dimineaţă, tatăl tău n-a mai putut rezista, şi în lacrimi avându-şi faţa adâncită, strigă: Eu vin după Hristos şi Raţko, şi atunci, lăsând pe Vukan în loc, se călugăreşte la Studeniţa, luând numele de Simion, iar soţia sa, la Sopocani, luând numele de Anastasia, ceea ce se tâlcuieşte Înviere, şi atunci Sava a văzut din Athos în văzduh toate acestea, şi Îl slăvea pe Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icos VI
O, tată, trebuie să îi fi spus Sava când în pragul uşilor mănăstirii Vatoped l-a văzut la Athos, cu adevărat omul lui Hristos până la capăt ai fost, că mi-a fost dat să te văd în haine călugăreşti, adevărate şi veşnice haine împărăteşti, făcându-se primul din neamul tău ce ai ales Împărăţia Cerească pentru cea pământească, drept pentru care lasă-mă, tată să-ţi cânt, şi îi cânta Sava:
Bucură-te, tată ce ai desăvârşit menirea ta!
Bucură-te, că cel ce ai cinstit Cerul!
Bucură-te, că te-ai întâlnit cu fiul tău în mănăstire!
Bucură-te, că de aici spre ceruri amândoi vom avea privire!
Bucură-te, că în psalmi dragostea părintească se va uni cu cea călugărească!
Bucură-te, dor ce a spart clişeele lumeşti!
Bucură-te, împreunare a tuturor voinţelor într-una singură către Hristos!
Bucură-te, că toată familia noastră în mănăstire s-a împlinit!
Bucură-te, că familie în ceruri acuma suntem!
Bucură-te, tatăl meu cel iubit!
Bucură-te, slava fiului tău!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac VII
Şi tatăl îl îmbrăţişa pe fiul său, şi cu lacrimile ca şi cu mir îl ungea, şi Dumnezeu în cer se bucura, că puţini fii şi părinţi astfel dintre oameni au ajuns, şi ei îmbrăţişându-se pe Domnul Îl slăveau cântându-I: Aliluia!

Icos VII
Mare bucurie a fost pe Sfântul Simion văzându-şi fiul strălucind cu chipul desăvârşit de prezenţa lui Hristos în sine, şi astfel atunci cuprins de Duh Sfânt îi grăia Simion lui Sava, spunându-i:
Bucură-te, fiul meu de astăzi şi întru Hristos!
Bucură-te, lacrimă de mir ce la Hristos Mirele tău ai venit!
Bucură-te, cea mai de seamă podoabă a trupului meu!
Bucură-te, cea mai înaltă danie a mea către Sfântul Munte!
Bucură-te că aşa danie puţini împăraţi au mai făcut!
Bucură-te, că chipul tău mă cinsteşte pe mine şi poporul meu sârbesc!
Bucură-te, că prin tine i-am întrecut pe David, Solomon şi Constantin!
Bucură-te, că Adevărul pe Hristos L-ai iubit!
Bucură-te, că eu am vrut să te cunun cu femeie, iar tu te-ai cununat cu Dumnezeu!
Bucură-te, că ai fost singurul dintre copiii ce părintele ţi l-ai înţelepţit!
Bucură-te, că mama ta ne slăveşte pe amândoi la Sopocani întru Hristos!
Bucură-te, că puţine femei au avut cinstea ca soţul şi fiul său să fie monahi la Sfântul Munte şi Împăraţi ai Serbiei în acelaşi timp şi ne cântă: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac VIII
Nu suporta sfinţiţii nevoitori ai Sfântului Munte să vă vadă în slava voastră, că străluceaţi când treceaţi pe lângă ei, şi faţa ei cu vălul pocăinţei trebuiau să şi-o acopere când în faţa lor apăreaţă, şi Rugăciunea lui Iisus cea mai frumoasă broderie a făcut în inimile voastre, căci ţesătura era de bună calitate şi firul de aur, firul relaţiei dintre tată şi fiu, drept pentru care Îi cântaţi lui Hristos ca nimeni alţii: Aliluia!

Icos VIII
Hristos şi-a găsit odihnă în voi, căci ostaşi până la capăt ai lui Hristos v-aţi arătat, şi nimeni nu v-a putut întrece în nevoinţă, pat dulce odihnii lui Hristos relaţia dintre tată şi fiu aţi făcut-o, drept pentru care vă cântăm:
Bucuraţi-vă, îmbrăţişare în Hristos!
Bucuraţi-vă, unire a inimii de tată şi fiu în Rugăciunea lui Iisus!
Bucuraţi-vă, că nimeni ca voi n-a mai fost în Sfântul Munte!
Bucuraţi-vă, că Mănăstirea Hilandar aţi ctitorit!
Bucuraţi-vă, că nepieritor palat acesta vi l-aţi făcut!
Bucuraţi-vă, ctitorii adevăratei capitale a Serbiei!
Bucuraţi-vă, tată şi fiu ctitori de mănăstire!
Bucuraţi-vă, cele mai mari danii ale sfintei voastre zidire!
Bucuraţi-vă, că unde s-a mai văzut ca înşişi împăraţii să se ofere danii de preţ ctitoriei lor!
Bucuraţi-vă, că aţi înălţat neamul sârbesc până la picioarele lui Hristos!
Bucuraţi-vă, că la voi fiul a fost părinte, şi părintele fiu!
Bucuraţi-vă, că la voi fiul l-a făcut pe tatăl părinte şi schimonah!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac IX
Într-o dimineaţă, Simion vine la Sava şi îngenunchiind în faţa sa, îi spune: să spui neamului tău să aleagă Împărăţia Cerească, că eu pe aceasta am ales-o, şi să aperi ortodoxia la toate neamurile care ţi-o vor cere, şi murind cu capul în mâinile fiului, inimile amândurora au strigat una în Ceruri şi alta pe pământ lui Hristos: Aliluia!

Icos IX
Mir a ieşit din coapsa tatălui său, şi Sava, având mâinile pline de mirul frumos mirositor, a început să plângă şi slăvind aşa zicea Sfântul Sava în glas de psalmi:
Bucură-te, tatăl meu şi sfântul neamului meu!
Bucură-te, că care dintre copiii s-a învrednicit ca din moaştele tatălui său să-i curgă mir în mâini!
Bucură-te, că pe mine prin acest mir m-ai uns arhiereu al neamului meu!
Bucură-te, că nimeni nu a mai avut şi nu va mai avea această cinste!
Bucură-te, că tu tată tot m-ai uns cu mirul cel sfânt Împărat chiar fiind eu călugăr şi chiar fiind tu mort!
Bucură-te, cât de mult ai vrut să te urmez!
Bucură-te, că mirul tău este adevărata ungere pe care un copil o poate primi de la tatăl său!
Bucură-te , ce dulceaţă şi dar i-ai dăruit fiului tău, sfinţenia ta!
Bucură-te, că moaştele tale îmi sunt cel mai de preţ odor!
Bucură-te, trupule din care am ieşit şi eu şi mirul Domnului Hristos!
Bucură-te, odor nepreţuit care te laşi moştenire neamului tău!
Bucură-te, aşa tată şiu strămoş a vrut Hristos să aibă toţi oameni, şi iată că noi sârbii avem!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac X
Înmormântarea şi canonizarea ta, Sfinte Simioane, s-a făcut de fiul tău, şi purtând racla ta pe umerii săi, tot îl ungei cu mir pe capul său arătând cât l-ai vrut rege, şi acum lai făcut ţar în ceruri, şi iată că prin mirul tău îi cânţi lui Hristos alături de fiul tău: Aliluia!

Icos X
Când Sfântul Sava te-a pus în mormânt, ai inundat groapa cu mir, şi când acesta ţi-a acoperit Sfintele Moaşte, a ieşit atunci o viţă de vie cu parfumul mirului, din mormânt, ce a cuprins biserica, şi atunci cu toţii s-au minunat şi v-au cântat:
Bucuraţi-vă, struguri ai neamului celui mustind de Hristos!
Bucuraţi-vă, dătători de rod tuturor celor ce vor mânca din viţa voastră!
Bucuraţi-vă, că neamul vostru sârbesc va rodi în Ceruri!
Bucuraţi-vă, că vinul făcut din acei struguri este cel mai onorat a fi transformat de Duhul Sfânt în trupul lui Hristos!
Bucuraţi-vă, că fii voştri cei numeroşi din strugurii credinţei voastre umplu pământul!
Bucuraţi-vă, că mirese şi miri din întreaga lume pot spune că fac parte din dinastia voastră!
Bucuraţi-vă, călugări ce aţi avut nenumăraţi copiii şi rodiţi pântecele sterp!
Bucuraţi-vă, că viţa de vie din mir e Nou Rug Aprins şi chip al Maicii Domnului care Fecioară şi Mamă este!
Bucuraţi-vă, ca Maica Domnului a lucrat prin voi în lume, osaşi  ai Maicii Domnului!
Bucuraţi-vă, mustire de viaţă a călugăriei!
Bucuraţi-vă, printre cei mai iubiţi ai lui Dumnezeu!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, Slava Serbiei!

Condac XI
Văzând că fratele tău Vukan e şovăielnic în ale credinţei, mânat de mirul cu care tatăl tău te-a uns arhiereu, ai mers la Niceea şi de la Împăratul grecilor ai cerut arhiepiscopia Serbiei, pe care primindu-o te-ai întors în Serbia, şi detronându-l pe Vukan cu moaştele Sfântului Simion care în faţa sa pentru că acest fiu trecuse la catolicism n-a mai izvorât mir, l-ai uns ţar pe Ştefan, fratele tău mezin, cu mirul ce a început din nou să izvorască din moaştele tatălui vostru, şi ai pus poporul sârb să jure că va păzi ortodoxia şi că va alege întotdeauna Împărăţia Cerească, şi atunci tot norodul a strigat împreună cu tine lui Hristos: Aliluia!

Icos XI
Pe toţi din neamul tău i-ai uns atunci cu mir din moaştele Sfântului Simion, şi făcând Sfântul şi Marele Mir din mirul izvorât din tatăl tău, ai botezat tot poporul tău în ortodoxie şi le-ai dat slavele, pentru ca toţi să îi dea slavă lui Hristos dând slavă sfinţilor săi, şi ca să îţi cânte şi ţie astăzi:
Bucură-te, părintele nostru, Sava!
Bucură-te, slava slavelor noastre!
Bucură-te, că noi suntem poporul botezat cu mirul moaştelor tatălui tău!
Bucură-te, întâiul nostru arhiereu!
Bucură-te, cinstea neamului meu!
Bucură-te, că păstorii veneau la tine şi luau botezul!
Bucură-te, că munţii au mirosit a mirul Sfântului Simion şi stânile parfumate cu slavă erau!
Bucură-te, că l-ai cinstit pe Hristos ca puţini chiar dintre sfinţi!
Bucură-te, părinte al ortodoxiei noastre!
Bucură-te, steag de luptă întru Hristos!
Bucură-te, întronizatorul Sfântului Ştefan Întâiul Încoronat, fratele tău!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac XII
Aflând că Ţarul şi ruda ta Ioan Asan al II-lea de la Târnovo a căzut în erezie, ai mers până la el, şi numai când i-ai arătat chipul tău strălucind, şi l-ai umplut de mireasma Duhului Sfânt, l-ai readus la ortodoxie şi i-ai dat canon să elibereze Constantinopolul de
sub papistaşi, şi astfel el te-a ascultat, şi pe capul latinilor alături de soţia sa nelegiută catolică i-a tăiat, pedepsind erezia ce este adulter faţă de Hristos, şi astfel slava readucerii oraşului lui Constantin ţie Îţi revine, şi prin aceasta tu, Sava, I-ai cântat cel mai mult lui  Hristos: Aliluia!

Icos XII
L-ai uns pe Ioan Ţar şi după ce în timpul Sfintei Liturghii săvârşită în calitate de Patriarh de Târnovo şi Papă Ortodox adevărat, din Noua Romă ce era Târnovo, te-ai aşezat în mormântul pregătit pentru Împărat la Târnovo, după ce mai întâi ţi-ai înviat fratele pe Sfântul Ştefan, care murise râvnind să fie călugărit de tine înainte ca tu să ajungi acolo, şi după ce l-ai Înviat l-ai călugărit, îndeplinindu-i voinţa, ca apoi să-l trimiţi la Domnul în odihnă pentru a se bucura de Sfinţenie ca monah, cum a vrut, ca apoi să se duci şi la Hristos, întâlnindu-te cu el şi cu tatăl tău cel sfânt, drept pentru care îngerii ţi-au cântat:
Bucură-te, că ai înviat din morţi un împărat ca să Îl primească Hristos ca călugăr!
Bucură-te, că ai întors de la erezie un ţar şi l-ai făcut Împărat al Constantinopolului!
Bucură-te, că ai intrat împreună cu el în Constantinopol, şi l-ai uns cu acelaşi mir de la tatăl tău în Sfânta Sofia Împărat Roman!
Bucură-te, că ai fost şi primul Patriarh ortodox al Constantinopolului de după cucerirea catolică, şi Ioan Asan primul Împărat Roman Ortodox de după papistaşi!
Bucură-te, slavă ca tine nimeni nu a mai avut!
Bucură-te, că tatăl tău ţi-a dat mirul cu care ai resfinţit Sfânta Sofia!
Bucură-te, că toate bisericile din Constantinopol le-ai resfinţit cu mirul tatălui tău!
Bucură-te, că toate popoarele vedeau puterea lui Hristos în tine!
Bucură-te, că ai fost dintre ciobani şi ai ajuns făcător de Împăraţi!
Bucură-te, păstor a trei Împărăţii!
Bucură-te, că tu l-ai uns pe Împăratul de la Niceea Împărat Ortodox Roman cu mirul Sfântului Simion!
Bucură-te, că ai adus neamul tău sârbesc la cinste mare!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, slava Serbiei!

Condac XIII
Ioan Asan a plâns toată viaţa după tine, şi ţi-a trimis Sfintele Moaşte la Mileşevo, unde Sfântul Ştefan al III-lea Ţarul rămas te-a primit, şi în Mileşevo la mănăstire moaştele ţi le-a aşezat, unde mulţi ţari, domni şi voievozi ţi-au împodobit mormântul, până când vicleanul de Sinan ţi-a ars la 1595 Sfintele Moaşte la Belgrad, astfel îndeplinindu-ţi-se visul ca să fii mucenic, chiar după moarte, şi cenuşa cu moaştele tale sa înălţat la Ceruri şi a ajuns la picioarele lui Hristos, şi şi acolo în ceruri I-a cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Simion şi Sava, adevăraţi ostaşi ai Serbiei!

Rugăciune către Sfinţii Simion şi Sava
Sfinţilor Simion şi Sava, ca voi slavă şi cinste nimeni dintre sfinţi n-a mai avut, şi de aceea vă rugăm: ajutaţi-ne în mântuirea noastră, ca să-i putem cânta lui Hristos: Aliluia!

Documentar despre viețuirea în Mănăstirea Vatopedi – „Lumina cea neînserată” (dublat în limba română)

Mănăstirea Vatopedu – Lumina neînserării from HarrDelos on Vimeo.

Documentar video realizat la Mănăstirea Vatopedi, Muntele Athos

Cunoscutul patrolog grec Stylianos Papadopoulos (Gherasimos monahul) a plecat la Domnul. A fost înmormântat la Mănăstirea Dochiariu

Patrologul grec Stylianos Papadopoulos, cunoscut cititorului de carte ortodoxă de la noi pentru lucrările „Vulturul rănit” (Viața Sfântului Grigorie Teologul ) și „Viața Sfântului Vasile cel Mare”, a trecut la Domnul în urmă cu câteva zile, fiind înmormântat la mănăstirea athonită Dochiariu, unde fiul său și un nepot sunt călugări. Spre sfârșitul vieții sale pământești, distinsul profesor al Școlii teologice din Atena a fost tuns în monahism cu numele de Gherasimos. Mai jos aveți un cuvânt – in memoriam – scris de pr. prof. Constantin Coman și înregistrări video de la Dochiariu, din ziua prohodirii profesorului. Domnul să-l odihnească cu drepții! – LD)

Cunoscutul patrolog grec Stylianos Papadopoulos a trecut la Domnul în zorii zilei de duminică, 15 ianuarie 2012. Dincolo de faptul că a fost unul dintre cei mai mari teologi ortodocşi ai vremurilor noastre, îi aducem pios omagiu şi pentru faptul că a fost un mare prieten al Bisericii Ortodoxe Române şi al teologiei româneşti.

Timp de peste 40 de ani a întreţinut o vie şi plină de conţinut relaţie cu teologia românească şi cu teologii români. A conferenţiat, a participat cu contribuţii ştiinţifice remarcabile la nenumărate congrese internaţionale de teologie organizate în multe centre universitare din România, a vizitat mare parte din eparhiile şi mănăstirile româneşti. A fost un apropiat al multor teologi români, începând cu părintele Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman, Ene Branişte, Ştefan Alexe şi terminând cu generaţiile tinere de astăzi. Datorită activităţii sale bisericeşti, profesorul Papadopoulos este în egală măsură cunoscut şi apropiat multor ierarhi români. În plus, cărţile sale, traduse în limba română, precum cele de mare succes Vulturul rănit (Viaţa Sfântului Grigorie Teologul) sau Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, ca şi primele două volume din Patrologie, l-au făcut cunoscut pe scară largă clerului şi credincioşilor români. De aceea, putem spune, fără teama de a greşi, că momentul părăsirii lumii acesteia şi al trecerii sale în veşnicie va fi marcat aproape ca în ţara sa, Grecia, şi în ţara şi în Biserica noastră. De altfel, acelaşi lucru putem spune, cu îndreptăţire, despre prezenţa profesorului Papadopoulos în lumea ortodoxă şi în lumea creştină în general. Puţini sunt teologii ortodocşi care au călătorit atât de mult şi care s-au aflat în miezul vieţii bisericeşti şi teologice ca dânsul. O scurtă privire asupra itinerariilor sale bisericeşti şi teologice ni-l arată prezent în Rusia, Serbia, Bulgaria, Liban, Egipt, Italia, Anglia, Franţa, Polonia, Cehia, Slovacia etc.

A fost un om dăruit de Dumnezeu cu mare putere de a iubi. Din această mare putere de iubire au izvorât puterea sa creatoare teologică şi capacitatea sa slujitoare bisericească, greu de egalat. De altfel, încercând să creionez personalitatea profesorului Papadopoulos, îmi întăresc convingerea că cea mai importantă caracteristică a vieţii şi activităţii sale a fost etosul său profund bisericesc, care a marcat atât opera, cât şi activitatea sa, capacitatea sa extraordinară de cuprindere şi de îmbrăţişare a tuturor, perspectiva integratoare care nu lăsa în afara interesului său nimic din creaţia lui Dumnezeu. Profesorul Papadopoulos, cu darul lui Dumnezeu, a fost ceea ce putem numi o personalitate bisericească şi teologică completă.

Personal, dacă mulţumesc în chip deosebit lui Dumnezeu pentru câţiva oameni pe care i-am cunoscut, între aceştia se numără fără îndoială, în primele locuri, profesorul Stylianos Papadopoulos, de a cărui apropiere, colaborare şi prietenie m-am bucurat timp de peste 30 de ani şi de la care am învăţat multe lucruri. Liniştea sa, pacea cu care îşi ţinea prelegerile, conferinţele sau referatele ştiinţifice, colocvialitatea sa, zâmbetul său, deschiderea cu prietenie spre toţi, dar şi fermitatea şi angajamentul cu care discuta cele mai delicate aspecte teologice şi cu care-şi apăra ortodoxia credinţei sale l-au făcut iubit de toată lumea care l-a cunoscut. Ne va lipsi profesorul Papadopoulos, tuturor.

Născut în anul 1933 în localitatea Archaies Kleones din apropierea Corintului, Stylianos Papadopoulos a studiat teologia la Universitatea din Atena, apoi patrologia şi bizantinologia la Universitatea Sorbona din Paris, şi teologia bizantină şi istoria filozofiei la Universitatea din München. În 1967 obţinea titlul de doctor în teologie al Universităţii din Atena, iar în 1972 îşi începea o strălucită carieră universitară la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, pe care avea să o încheie la vârsta pensionării, în anul 2000.

Profesorul Papadopoulos a iubit cu multă pasiune pe Sfinţii Părinţi şi teologia patristică, de aceea toată viaţă lui a consacrat-o acestora. Începuturile sale teologice se leagă de colaborarea la Marea Enciclopedie Greacă Teologică şi Morală, pentru care a redactat cea mai mare parte a articolelor privind Sfinţii Părinţi şi Patrologia. Un volum de muncă impresionant care avea să-i formeze capacitatea extraordinară de documentare şi elaborare a lucrărilor ştiinţifice, care a făcut din Stylianos Papadopoulos unul dintre cei mai prolifici teologi ortodocşi contemporani.

Activitatea sa teologică avea să fie încununată de un monumental tratat de patrologie în trei volume, care însumează aproximativ 2.200 de pagini, tratat scris pe parcursul a peste trei decenii (Volumul I. Secolele II şi III, Atena, 1977 – 504 pag.; Volumul II. Secolul IV. Răsărit şi Apus, Atena, 1990 – 767 pagini; Volumul III. Secolul V. Răsărit şi Apus, Atena 2010 – 923 pag.). Anul trecut, profesorul Papadopoulos a publicat şi o formă scurtă a acestui tratat, sub titlul Mari popasuri ale teologiei. Părinţii Bisericii. Introducere, Secolele II, III, IV, Atena 2011 (600 pagini). S-a ocupat de marii Părinţi şi Învăţători ai Bisericii, publicând următoarele monografii: Sfântul Vasile Cel Mare, Viaţa şi teologia (Atena, 1989), Sfântul Grigorie Teologul. Studiul vieţii şi operei, (Atena, 1991), Sfântul Ioan Gură de Aur, Vol. I – Viaţa, activitatea şi opera şi Vol. II – Gândirea, contribuţiile şi măreţia sa (Atena, 1999); Sfântul Grigorie de Nyssa. Duh şi Cuvânt (Atena, 1997), Atanasie cel Mare. Teologia şi Viaţa (Atena, 1987); Sfântul Chiril al Alexandriei. Viaţa, teologia, hristologia, hermeneutica (Atena, 2004). Pentru doi dintre aceştia a transpus viaţa şi teologia lor într-un gen de roman istoric accesibil publicului larg (Vulturul rănit. Sf. Grigorie Teologul, Atena, 1992) şi Viaţa unui mare om. Vasile al Cezareei (Atena, 1998). Profesorul Papadopoulos a cultivat şi genul literar aghiologic, preocupat fiind şi de sfinţii mai noi ai Bisericii, publicând: Cuviosul Patapie (Atena, 1992); Fericitul Iakovos Tsalikis (Atena, 2000); Sfântul Sava cel Nou (Atena, 2010); Episcopul Gherasimos Papadopoulos (Atena, 1996).

Profesorul Papadopoulos a slujit Biserica continuu şi cu multă jertfelnicie. A participat la evenimente bisericeşti internaţionale, panortodoxe şi naţionale. A organizat el însuşi numeroase congrese internaţionale teologice. A fost reprezentantul Bisericii Greciei şi al Patriarhiei Alexandriei în dialogurile teologice cu diferite Biserici. A iubit mult unitatea Bisericii şi a depus mult suflet pentru dialogurile teologice şi relaţiile interbisericeşti şi intercreştine.

A fost dăruit de Dumnezeu cu o familie frumoasă. A iubit familia şi a promovat-o. Împreună cu doamna Sotiria, de care era nedespărţit chiar şi la întrunirile teologice internaţionale, au crescut trei copii, care slujesc la rândul lor împreună cu familiile Bisericii lui Hristos, în buna tradiţie moştenită de la părinţi: unicul băiat este călugăr la Mănăstirea Dohiariu din Sfântul Munte, un ginere este preot, celălalt ginere este binecunoscutul pictor bisericesc şi profesor de teologie a icoanei, Georgios Kordis, şi unul dintre numeroşii nepoţi a îmbrăţişat de asemenea monahismul. Profesorul Papadopoulos însuşi a ales să-şi doarmă somnul de veci în cimitirul Mănăstirii Dohiariu din Sfântul Munte (înainte de moarte a primit tunderea călugărească și numele de Gherasim monahul, nn.).

Cred că profesorul Stylianos Papadopoulos candidează cu mari şanse la unul din primele locuri, dacă nu chiar la primul, din ierarhia marilor teologi ortodocşi ai veacului nostru. Este deja acceptat în cercuri foarte largi ca fiind cel mai mare patrolog ortodox şi unul dintre cei mai mari patrologi din lumea întreagă. Încercând această evaluare, aplic un criteriu pe care dânsul îl aplica făcând evaluarea în urma căreia l-a proclamat pe părintele Dumitru Stăniloae drept cel mai mare gânditor creştin al veacului al XX-lea: capacitatea de cuprindere, de perspectivă teologică integratoare, holistică, cea care studiază resorturile care unesc şi nu pe cele care despart.

Meritul incontestabil al profesorului Stylianos Papadopoulos este acela de a fi emancipat studiile patrologice de captivitatea babilonică a scolasticismului şi a istoricismului. Prin monumentalul tratat de patrologie, profesorul Papadopoulos reuşeşte îmbinarea perspectivei teologice academice cu perspectiva bisericească, liturgică-funcţională, duhovnicească. De aici, duhul liber, viu, dinamic, curajos, lipsit de orice inhibiţii, frustrări, complexe sau temeri în scrisul său. Personal, aşez tratatul său de patrologie alături de tratatul de teologie dogmatică ortodoxă (în trei volume) al părintelui Dumitru Stăniloae şi cel de teologie morală (în două volume) al profesorului grec Georgios Mantzaridis, toate trei detaşându-se cu multă claritate înspre poziţia de lucrări clasice ale teologiei academice ortodoxe.

Fie ca Bunul Dumnezeu, Cel închinat în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Părinţi, să-i aşeze sufletul în ceata drepţilor!

Veşnică pomenire, iubite domnule profesor Stylianos!

Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Coman

Sursa: Ziarul Lumina

Foto: Profesorul Papadopoulos, alături de doamna Sotiria, soţia sa, care îl însoţea la toate întrunirile teologice

***

„Oare chiar m-am întors de la Athos?”, Dan C. Mihăilescu (Ed. Humanitas, 2011)

(Dan C. Mihăilescu este un cunoscut critic și istoric literar contemporan. Însă cei mai mulți îl cunosc ca realizator al emisiunii „Omul care aduce cartea”, de la ProTv. Traducător înzestrat și autor al câtorva cărți de critică literară cu greutate, Dan C. Mihăilescu publică o carte de suflet, de o sinceritate aproape dureroasă. Este vorba de evocarea unei întâlniri aparte, a omului profan (care mărturisește deschis: „Nu am fost şi nu sunt un om închinat la icoane”) cu Sfântul Munte Athos, patria călugărilor.
(…) Pelerin din întâmplare pe colinele athonite, Dan C. Mihăilescu povestește cu multă sensibilitate, dar și cu umor și autoironie, despre lumea monahală ce i se dezvăluie. Autorul nu este un credincios practicant, gata să primească cu inimă deschisă toate rânduielile din obștile Sfântului Munte. Recunoaște că este incapabil să îngenuncheze la slujbe, dar și jenat că toți cei din jur o făceau: „…De două ori într-o singură slujbă. M-am străduit mental să accept, dar în final nu am putut s-o fac. E groaznic să-i vezi pe toţi cei din preajmă că îngenunchează, iar tu să rămâi, trufaş îndrăcit, în picioare. De ce să-l mint pe Dumnezeu? Mi s-a părut mai cinstit să-mi dezvălui necredinţa doritoare de har, decât să mă prăbuşesc fariseic pe podea, mimând habotnicia”. Dacă acest drum fără voie se va dovedi a fi fost un drum inițiatic, ca al lui Pavel pe drumul Damascului, timpul o va arăta. Cert este că niciodată un pelerinaj la Athos nu te poate lăsa într-ale tale, ci te va arunca într-o frământare de gânduri despre rosturile lumii și a devenirii noastre întru ființă, obligându-te tainic să faci ordine în viață, în alegeri, în priorități.  – Laurențiu Dumitru)

Mi-aş dori ca, înainte să începeţi lectura acestor pagini, să vă opriţi măcar un minut agitaţia interioară, aşa cum ni se întâmplă când ajungem brusc în faţa mării, ori la poalele muntelui. Să coborâţi alene pleoapele, să întindeţi precauţi, dar cu înfiorare auzul, nările, degetele, pecetluind buzele, şi să vă închipuiţi alunecarea unei corăbii pe apele mării Egee. Flancată la o lungime de braţ de şiruri de pescăruşi năstruşnic-flămânzi, năbădăioşi, obraznici, apucători şi gureşi cât cuprinde, gata să-ţi fure din zbor firimitura. Departe, în zare – creste de munţi, într-o ceaţă diafană, ca faldurile unei rochii de zână. Dincoace, ţărmul mării, însemnat de cetăţi şi fortificaţii creştine cu nume de basm: Dochiaru, Xenofont, Xeropotamu, Gregoriu, Dionisiu, Sf. Panteleimon, Pantocrator, Vatopedi, Stavronikita, Iviron, Karakalu, Prodromu…

Iar marea, sub noi, maică iubitoare şi ameninţătoare, virgină, lascivă şi crudă, leagăn, altar şi sicriu, cu albastrul incredibil, ucigător şi vital deopotrivă. Maternă şi perversă, amăgitoare, eliberatoare şi, totodată, sufocantă prin majestate, alinătoare prin graţie. Dincolo şi dincoace, munţii cruciaţi, împăduriţi cavaleri înzăuaţi în stânci musculoase, piatra colţoasă, aspru şi bogat muşcătoare a crestelor năprasnic prăvălite în braţele mării.

Ţipetele nervoase ale pescăruşilor, înfipte în imaginea chiparoşilor ţâşnind mândru către cer, odată cu foşnetul apelor mării sub chila vaporului şi cuminţenia întipărită pe cer a turlelor blând aurite sub mărinimia soarelui pârguitor – iată ce a însemnat pentru mine primul contact cu lumea Athosului. Plutirea între două porturi, Uranopolis şi Daphni, pe vaporul Sf. Pantheleimon, cu mâna întinsă către aripile încordate şi ciocurile avide ale acestor prevestitori ai libertăţii ca supunere.

O nepotrivire, deci, strigătoare la cer
Izolat în context, antinomic faţă de situaţii, inconfortabil pentru echipă, de-a dreptul agasant pentru unii, pitoresc, poate, pentru gazde, dar surprinzător pentru sine. Până la 58 de ani, eu am intrat în biserică la vreo cinci, şase nunţi şi tot atâtea botezuri (de două ori ca naş). În total, cel mult 15 ore de slujbă religioasă. Or, acum, aveam să stau în faţa altarului (mai mult în picioare, slujbele fiind, majoritatea, oficiate în greceşte!) cam 40 de ceasuri în zece zile!

M-am spovedit şi împărtăşit de două ori în viaţă: în clasa I (când, la Denii, mi-am lovit crunt scăfârlia de colţul mesei şi am jurat că e ultima oară când mă mai prinde bunică-mea-n biserică), apoi la 23, înainte de nuntă, la mânăstirea Antim, în luna mai 1976, când am avut un dialog ameţitor cu părintele Sofian Boghiu. Iar a treia oară acum, la schitul Prodromu, luat ca din oală, aproape în chingi, cu toţi dracii din mine, şi supus unei năprasnice limpeziri de sine cu anafură şi aghiasmă.

Turistic, din 1990, când am ieşit prima oară din ţară, am fost un hiperalintat, fie oficial, fie particular, în hoteluri de trei, patru, cinci stele, nu doar la Sibiu, Braşov, Iaşi, Cluj şi Budapesta, dar şi la Paris, Belgrad, Praga, Geneva, Zürich, Chişinău, Lisabona, Amsterdam, Lille, Bruges, Veneţia, cu mirifice mic dejunuri „suedeze”, care durau uneori şi două ore, cu frigidere bine garnisite, săli de baie ca-n gineceurile din Halima, sindrofii de tot soiul şi degustări îndelungi în crame dichisite… Pentru ca acum să revin brutal, auster şi mizer, direct în constrângerile umilitoare ale stagiului militar din Bacăul verii lui 1977, în dormitorul comun (cu trei, şapte, paisprezece suflete), cu nopţi albe datorate celor zece mostre de sforăituri demonic-simfonice pe minut, cu două WC-uri la douăzeci de pântece, cu numai două mese pe zi, la 8.30 şi la 18, durând 15-20 de minute fiecare, atâta cât predica, fără pic de carne (unica excepţie, într-o dimineaţă: o sardină de căciulă), cu drumuri desfundate şi şleauri de-o juma’ de metru pe drumuri de munte năucitoare, buimăcit şi storcoşit în camion ca un sac de cartofi. Şi fără oglindă de bărbierit! După patru zile de neras, m-am ciumpăvit la perete: mă oglindeam pur şi simplu în zid, fericit că am prins, în sfârşit, o chiuvetă liberă, numai cu apă rece, evident, ca să mă văd taxat la urmă drept „papistaş”, de vreme ce, vezi Doamne, îmi refuz, măcar o săptămână, onoarea bărbii athonite ! […]

Dar dincolo de cele meschine – tehnice, termice, epidermice, culinare, igienice şi vestimentare – flagranta nepotrivire iniţială privea însuşi rostul fiinţei mele faţă de Dumnezeu, credinţă, biserică şi viaţă călugărească. E bine să te întrebi, înainte de-a lua drumul Sfântului Munte, în ce măsură pasul inimii tale consună cu cadenţa athonită. Eu nu m-am întrebat. M-am considerat admis din principiu. Faptul că invitaţia a venit de la Costion Nicolescu, omul lui Dumnezeu pe care-l ştiam de patru decenii, parcă m-a absolvit de orice răspundere. Şi de orice examen prealabil.

SÂMBĂTĂ 30 Aprilie

6.30. Ţâşnim din microbuz la pipi, direct în Grecia. Primul şoc: mulţimea macilor în iarba calcaroasă şi corul de ciripicici al păsăretului în zori. Sărbătoarea auzului mă curăţă de toată zgura nesomnului.
Parcăm în Ouranopolis, pentru vapor. Orăşel cochet şi pungaş, tipic grecotei, de vilegiatură. Decor ca-n studiourile cinematografice: vile cochete, muşcate-n ferestre, bărcuţe şi mici iahturi la chei, prăvălii cu câte 20-50 de procente în plus faţa de preţurile pieţei, adică toate însemnele plezirismului care i-a dus pe greci la falimentul naţional de azi. Aplicarea suicidar-inconştientă a lozincii din anecdota hispanofonă samba si, trabajo no.

10 – 11.30. Drumul cu vaporul Sf. Panteleimon. Albatroşii însoţitori. Halucinant. Familiarii încearcă să le dea bucăţica de pâine direct din mână. Unii chiar reuşesc. Senzaţie dumnezeiască: te uiţi de pe punte şi vezi direct în străfundurile mării – pietrele, scoicile, algele – de-ţi vine să te arunci ca Empedocle-n gura vulcanului.

Portul Dafni. De la dafini.
Prima lecţie athonită: timpul şi răbdarea. Nu ai maşină aranjată să te ia? Atunci aştepţi matale două ceasuri în soare şi vezi cum te calcă-n picioare grupul de ruşi, care – imperialişti înnăscuţi, adică tupeişti grobieni – îţi umflă năpraznic microbuzul de sub nas, deşi tu îl aşteptai cuminte cu mult înaintea lor. Cale de două ore fierbinţi, ne plimbăm fiecare prin zonă: pe la WC, pe la prăvăliile cu nimicuri, pe faleza de douăzeci de metri, plină de cutii (golite) de bere… Sau dialogăm într-o engleză haioasă cu un călugăr bizar, grec şi – brusc – filoromân, un dostoievskian cincagenar, mucalit, ambiguu şi hărţuitor, pe ideea că every Christian is my brother. Tipul de cerşetor mascat, perfect pliabil pe bietele noastre aşteptări turistice.

MARŢI 3 Mai

Cu Flondor şi Paştina în cameră: minunat. Ne trezim la 3 noaptea şi la 5. Sănătatea perfectă a lui Flondor: la 75 de ani umblă vioi patru km. pe jos, prin soare, vorbind şi culegând flori, iar după ce se trezeşte la miez de noapte pentru slujbă, când se întoarce readoarme instantaneu!

Liturghie, 5.30 – 7.30. Prima dată în viaţă când asist la aşa ceva! Prima împărtăşanie după cea de la nuntă! Fără spovedanie: hic et nunc se împărtăşesc şi cei nespovediţi (nu întreb pentru ce). Mă simt ca un hoţ prins cu mâna-n pungă, aşa că ies fuga afară din biserică, unde pe dealuri defilează halucinant fuioare de ceaţă, cucuvelele cântă precum ciocârliile, iar prin cotloane şipurăsc pisici scheletice.

Din pricina micimii locaţiilor, ne împărţim în două grupuri, pe ambele coaste ale râului, în două case pendinte de schitul Lacu. Cazaţi şapte cu şapte. Intrăm într-un soi de aşezământ de basm al Sfintei Vineri. Liberi, într-o tăcere înmiresmată, rupţi din timp şi spaţiu.
Mă simt imponderabil şi inutil. Închid ochii şi tac minute în şir. E cea dintâi minune a Athosului, când uit cine sunt, de unde vin, ce sunt şi ce vreau. Împrejur, versanţi împăduriţi, drumuri de ţară heideggeriene, mici cascade năbădăioase, luminişuri copilăroase, localnici de-o asprime decorativă. Şi-o vegetaţie nebună. În libertatea de aici, parcă totul creşte dublu, avântat, iar păsările au o forţă năucitoare.

JOI 5 Mai

La trei noaptea, Rosetti pleacă la utrenie. Noi – de la cinci, până la 6.30, la liturghie.
Foarte bună mâncarea la Prodromu, altfel decât la greci. Mai omenoasă.

Notez deosebirile dintre slujbe. Asprimea cazonă de la Sf. Andrei, plus cuvintele ruseşti auzite la tot pasul – mojna, mojna, pajalsti -, faţă de coregrafia elastică, ritmul nervos, stilul fastuos şi adorarea ceremonialului, la greci. La români: firescul cuvântat, accentul decisiv pus pe rostire, nu pe mişcare. Pe reculegere, nu pe ritualitatea cinetică. Grecii adoră stilistica corporală. Noi preferăm şoptirea melifluentă, cum îi spunea Dan Botta. Sau melismatică, după Alexandre Schmemann.

Numai aici, la Prodromu, s-a impus îngenuncherea. De două ori într-o singură slujbă. M-am străduit mental să accept, dar în final nu am putut s-o fac. E groaznic să-i vezi pe toţi cei din preajmă că îngenunchează, iar tu să rămâi, trufaş îndrăcit, în picioare. De ce să-l mint pe Dumnezeu? Mi s-a părut mai cinstit să-mi dezvălui necredinţa doritoare de har, decât să mă prăbuşesc fariseic pe podea, mimând habotnicia. Slavă Domnului că minunatul Efrem, stareţul Vatopediului, avea să-mi curme chinul, arătându-ne că numai la Prodromu se mai practică îngenuncherea şi că libertatea, consimţirea, e de preferat supunerii fariseice.

DUMINICĂ 8 Mai

După ce am căutat zadarnic atâtea zile să-mi cumpăr un pachet de biscuiţi şi aş fi plătit în aur o cafea, aflu că, la parterul clădirii în care stăm, există un automat. Extaz păcătos cât cuprinde. Epithymia – boală pe care stareţul Efrem mi-a diagnosticat-o din prima, fără greş. Egoismos, a decretat domnia sa.

Părintele Daniil ne mai rezervă o surpriză: conduce personal, cu o îndemânare incredibilă, mamutul Mercedes UNIMAG 3000 (prin aceleaşi şleauri despre care Costion scrie că te fac să te crezi în „trupele de desant de pe teatrul de luptă din Afganistan”) şi ne duce la chiliile Colciu şi Sf. Ipatie.

La Colciu dăm de mormântul Părintelui Dionisie Ignat, care aflu că a fost duhovnicul Prinţului Charles! „Nu vreţi să ştiţi cum foşneau apele mării de ambarcaţiunile serviciilor speciale britanice, când venea prinţul aici” – îmi şopteşte cineva. Păi, atunci, înseamnă că Viscri are un frate (mult) mai mare! În cartea lui, Costion citează mult din Cuvintele de folos ale Părintelui. Aleg şi eu două: „Blândeţea este cel mai bun medicament pentru o viaţă bună şi sănătoasă, atât sufletească, cât şi trupească. Să tăiem nervii şi atunci se pogoară harul Sfântului Duh peste noi”. Şi, aviz vanităţii noastre culturale: „Arma cea mai înfricoşată a satanei este înălţarea minţii. Acum toţi sunt cu studii şi, automat, au înălţarea minţii. Nici nu-şi dau seama de asta. Învăţătura e bună, dar înălţarea nu” (op. cit., 79).

Oameni şi natură, cu îngeri deasupra

Vorbeam ceva mai înainte despre natura febril-exultantă a Sfântului Munte. Dacă aşa un albastru intens marin, aşa un cer diafan şi atâta lărgime dumnezeiască mi s-a mai dăruit în viaţă, în schimb o asemenea furie hrănitoare precum cea a pământului athonit nu am întâlnit nicăieri. Fie pe colţuri de stâncă, pe tăpşanele prăvălatice sau pe versanţii năvălind ameţitor în mare, fie pe coastele încrustate de chiparoşii drepţi ca lumânarea, în grădinile călugăreşti, printre schituri şi colibe, sus de tot, unde rotesc ereţii şi noaptea urlă şacalii, sau pe aleile domesticite de mâna omului – pretutindeni florile, copacii, ierburile cresc cu un soi de jubilaţie nepăsătoare. Nu cu acel tip de măreţie nordică, din pădurile scoţiene, de pildă, dar nici cu lenevoasa voluptate sudică, siciliană, ci undeva la mijloc. „Natură duhovnicească” am aflat că i se spune. Am văzut la Prodromu un pâlc de irişi înalţi şi vânjoşi cât nişte dalii enorme, mai mult albi decât lila, şi deschişi orbitor. Trandafirii Vatopediului te înghiţeau pur şi simplu cu o bărbăţie cavalerească, plină de vlagă, dar lipsită de miros! Ce impetuoasă deosebire faţă de graţioasele muşcate-de-cerdac ale feminităţii de la Văratec şi Agapia! Am văzut câmpuri de maci, şerpi traversând leneş potecile şi alunecând în şanţ total nepăsători la roţile camionului nostru, broaşe ţestoase de-o seculară nepăsare, chiparoşi de zeci de metri, fluturi de noapte cât palma, totul crescând edenic în acest ameţitor aliaj de munte şi mare, cu miresme nemaiîncercate de nările noastre şi mirifice felurimi florale, care trag nădejde că vor exploda, în timp, pe pânzele pictorilor Prolog-ului.

Iar pe deasupra tuturor, rândunelele – aceste năstruşnice, mirific asurzitoare jucării ale văzduhului! La Prodromu a fost ceva năucitor: îşi făcuseră zeci de cuiburi nu doar afară, pe sub streşini, de jur-împrejurul bisericii, aşa cum, de altfel, se întâmplă peste tot, dar şi înăuntru, adică pe holul chiliilor! Uneori erau şi câte trei sau patru cuiburi suprapuse, lăsând nepăsător la vedere hora ciocurilor puilor lărmuind înfometaţi. Când dai să baţi la o uşă, te trezeşti că zburătăceala lor îţi trece prin păr, pe gât, pe umeri, de-ncepi să crezi că ai aripi, îţi ia vederea ca liliecii-ntr-o peşteră, iar neastâmpărul, forfota lor copilărească, dublată de ciripitul bezmetic, îţi creează încetul cu încetul o stare de levitaţie… Ca şi la cântările din zori şi din amurg ale păsărimii care-şi slăveşte Creatorul pentru ziua dăruită, simţi efectiv cum îţi îngenunchiază auzul.

Câteva motive pentru care m-aş întoarce

Ca să mai simt, de data asta în cunoştinţă de cauză, acel amestec excitant de febrilitate, temeri difuze, fierbinţeală şi îngheţ, cu care te trezeşti în zori ca să-ţi strecori făptura la liturghie, pe tăcute şi nemâncate. Senzaţia stranie a colectivităţii mute, cu privirile fixate pe icoane şi auzul integral dăruit slujbei şi corului.

Ca să mai descifrez o hieroglifă din fiinţa părintelui Daniel, cu conştiinţa limpede a faptului că tot ceea ce, pentru mine, înseamnă sacrificiu de sine, în cazul lui este, de fapt, suprema eliberare. Un triumf pe viaţă. Şi cu tainica nădejde că biruinţa lui ar putea lumina oarecum şi întunecimile mele. Întunecimi nevinovate, cred, dar invariabil neroditoare.

Ca să bat drumurile cu pasul, tăcând îndesat. Măcar între câteva schituri. Eventual în doi, dar nu mai mult de trei oameni. Tăcând mult şi asudând bogat, pentru ca picătura de uzo şi paharul de apă să fie într-adevăr „mană cerească”. Toiagul drumeţiei răbdătoare.
Pentru cuiburile de rândunele de la Prodromu şi o nouă coborâre la peştera Sf. Athanasie, de data asta de unul singur, nu ca mondenitate şi jovial turism cultural.

Ca (nouă) încercare de-a mă convinge să cutreier şi mănăstirile de acasă. După amarul frivolităţilor încercate la Agapia şi Văratec, după ezitările reciproce şi invitaţiile ambigue de la Rohia şi Sihăstria, după răceala arogantă de care m-am lovit la Putna, poate că o incursiune – unde? poate la Frăsinei – mi-ar zdruncina scepticismul privind natura precară a isihasmului moldovalah.
Ca să aflu numele tânărului călugăr întâlnit la schitul Colciu, fost Pro TV-ist la Tg. Mureş.

Ca să văd şi eu, la Prodromu, cele zece volume de miniaturi ale ieromonahului Irinarh Şişman, a căror editare anastatică o propune cu glas fierbinte Costion Nicolescu. (…)

Închid carnetul şi mă uit pe geam, către Şoseaua Olteniţei, cu blocuri jerpelite, cer hărtănit, cu deprimante siluete giacomettiene cărând abulic plase, pungi, sifoane, cărucioare. Sărăcie hazlie, inutilitate ţicnită, deriziune socială şi cazuistică gen Daumier, Bosch, Breughel pe fondul macerant al maşinilor de sfredelit asfaltul.

Unde sunt? Oare chiar m-am întors de la Athos?!?

***

Notă: În fotografia de mai sus – autorul la Mănăstirea Pantocrator (foto: Ovidiu Golescu)

Vezi și Emisiunea De la + la infinit: “Oare chiar m-am intors de la Athos?”, cu Dan C. Mihăilescu și Costion Nicolescu

Cuviosul Simeon (Ștefan) Nemania, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Hilandar

Spre sfârşitul veacului al doisprezecelea, marele Ştefan Nemania a unit ţinuturile sârbeşti, fiind cunoscut pentru aceea drept întemeietorul naţiunii moderne a Serbiei. Sfântul Nicolae al Jicei îl descrie în aceste cuvinte: „Nemania a fost un om uimitor: a avut parte de două botezuri, două nume, două chemări în viaţa de aici şi, după moarte, două morminte. A fost botezat mai întâi ca romano-catolic, iar mai târziu, după ce a crescut, s-a lepădat de botezul latin şi a fost botezat după rânduiala ortodoxă. Ca domnitor a fost numit Nemania, după numele biblic Neemia, iar mai târziu, ajungând călugăr, s-a numit Simeon. A fost domnitor şi purtător de spadă, iar la bătrâneţe călugăr şi purtător de cruce. Primul lui mormânt s-a aflat la mânăstirea Hilandar, al doilea la mânăstirea Studeniţa.

A fost rădăcina sfintei viţe a stirpei domneşti Nemania, lăsând urmaşilor nu numai sângele, ci sabia şi crucea ca rânduială a slujirii Domnului. A fost un theodul – un rob al lui Dumnezeu – atât ca purtător de sabie, cât şi ca purtător de cruce, ca Nemania domnitorul şi ca Simeon monahul. Şi chiar după moarte, ca sfânt izvorâtor de mir, a rămas robul lui Dumnezeu şi ajutătorul norodului său. În el se ascunde tot adâncul istoriei dinastiei sale, cât şi istoria în chip negrăit sortită poporului sârb până în ziua de azi.”

În 1169, lui Ştefan Nemania şi soţiei sale Ana li s-a născut un fiu numit Rastko. În 1186, la vârsta de şaptesprezece ani, Rastko a fugit şi s-a făcut călugăr la Muntele Athos. În timpul acesta Ştefan crescuse duhovniceşte sub călăuzirea Arhiepiscopului din Ras, capitala Serbiei.

În 1169, după ce a primit mai multe scrisori de la fiul său, în care vorbea despre deşertăciunea lumii şi slava vieţii afierosite cu totul rugăciunii şi slujirii, chibzuind, a hotărât a urma pilda fiului său şi a intra în viaţa monahicească. Deci şi-a lăsat tronul celuilalt fiu, Ştefan, care să căsătorise cu nepoata împăratului bizantin. Intrând mai întăi în mânăstirea Studeniţa, întemeiată de el, curând apoi s-a alăturat fiului său Rastko – care fusese tuns cu numele de Sava – la Muntele Athos. Şi Ana, soţia lui Ştefan, a intrat în viaţa monahicească o dată cu el, luând numele de Anastasia.

Luând numele de Simeon în călugărie, tatăl pământesc s-a făcut fiu duhovnicesc al fiului său pământesc. Puternicul întemeietor al naţiunii sârbe s-a făcut smeritul slujitor al călugărilor athoniţi. Tatăl şi fiul au zidit împreună şase paraclise în Sfântul Munte.Tot ei au zidit şi frumoasa mânăstire sârbească Hilandar, care este deschisă şi astăzi.

Sfântul Nicolae al Jicei descrie astfel ultimile zile ale Sfântului Simeon, în anul 1200:

„Căzând la pat la 7 februarie, a chemat la el pe Sfântul Sava, şi-a pus mâinile asupra lui şi l-a blagoslovit, zicând: <<Copilul meu drag, lumina ochilor mei, mângăierea şi călăuzitorul bătrâneţelor mele, a venit vremea să ne despărţim; Domnul îmi îngăduie să plec cu pace. Dar nu te mâhni, copile, de despărţirea noastră, căci toţi au parte de ea; ci iarăşi ne vom întâlni dincolo, unde nu mai este despărţire>>.

La 12 februarie Sfântul Simeon i-a spus Sfântului Sava să-l îmbrace cu hainele de îngropăciune, să aştearnă pe jos stufăriş, să-i pună o piatră drept căpătîi şi să-l întindă acolo. Apoi a chemat pe toţi călugării şi le-a cerut iertăciune. În zorii celei de-a treisprezecea zile, pe când călugării cântau slujba de dimineaţă în biserică, glasurile lor auzindu-se în chilia muribundului, chipul Sfântului Simeon s-a luminat încă o dată şi el şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.”

Tot Sfântul Nicolae al Jicei povesteşte că, cu puţin înainte de moarte, „cu ochii aţintiţi la icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul, fericitul bătrân a rostit aceste vorbe: Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps. 150,6)”

Moaştele Sfântului Simeon începură curând a izvorî mir, făcându-se izvor de multe tămăduiri. În 1208, Sfântul Sava personal le-a dus în Serbia, la mânăstirea Studeniţa, întemeiată de tatăl său, astfel ca ele să poată fi izvor de tămăduire şi mângăiere poporului sârb.

Celălalt fiu al Sfinţilor Simeon şi Ana, Sfântul Ştefan cel Întăi Încoronat, a cârmuit cu bine Serbia mulţi ani. Sub domnia lui, Sfântul Sava a ajuns întâiul arhiepiscop al unei Biserici Sârbe Autocefale.

Biserica îl prăznuiește pe 13 februarie.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: „Căsătoria , cale  spre sfinţenie”, David și Mary Ford (Editura Sophia 2001)

Cuviosul Simon „al pietrei”, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (28 decembrie / 10 ianuarie)

Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi. Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti. Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.

Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: „Nu te îndoi, Simone, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete.” Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Hristos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul. Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde şi numele de Mirovlitul). Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un văl.

Un secol după adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon. Drept mulţumire, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un aşezământ bogat cu multe proprietăţi. Biserica îl prăznuiește la 28 decembrie / 10 ianuarie.

Sursă: Calendar-ortodox.ro

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Portărița” de la Iviron

Intre icoanele Maicii Domnului zugravite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cat si mai noi, pomenesc si vestita icoana a Panaghiei Portaitissa (gr: porta i tissa, Portarita), de la Manastirea atonita Iviron. La fel de vestite au fost in Rusia si cele doua copii ale acestei icoane, comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfantul Munte, prima adusa la Moscova in 1648 si asezata într-un paraclis anume zidit pentru ea in Manastirea Novodievitchi, iar cea de a doua, adusa dupa 1655 la Novgorod, in marea biserica a Manastirii numita Iverski Bogoroditchni Siviatoezerski. Mai tarziu, si alte copii ale acestei icoane, numita de credinciosi “Pravoslavnia iverskaia” si prazuita de Biserica rusa in 31 martie, s-au raspandit in numar mare in întreaga Rusie. Chiar si in zilele noastre, o alta copie a icoanei atonite, aflata azi la Montreal, Canada, zugravita pe la 1980, este si ea facatoare de minuni, tamaduind multi neputinciosi cu untdelemnul înmiresmat care a izvorat din ea si, mai uimitor, care a izvorat chiar din reproducerile acesteia.

Dintre toate aceste odoare de mare pret ne vom opri asupra povestirii despre icoana cea veche de la Iviron, tradusa si diortosita din elineste de Ieromonahul Rafail de la Ramnicu Valcea, in 1820. De aici aflam ca icoana a apartinut unei vaduve din partile Niceei, care avea un singur fiu. Dar atunci împaratea Teofil, si era mare prigonire împotriva sfintelor icoane. Acest “urator de Hristos” a trimis ostasi prin cetati ca sa cerceteze de se vor mai afla icoane, fie prin biserici, fie prin case, sa le coboare si sa le arda, iar pe cinstitorii acestora sa-i munceasca cu felurite chinuri. Cautand cu multa iscodire, catanele împaratesti aflara de icoana vaduvei. Ca sa o ocroteasca, femeia iubitoare de Hristos trimite icoana pe mare, iar pe fiul ei îl sfatuieste sa fuga. El merse spre Tesalonic, iar de-acolo in Sfantul Munte, unde s-a si calugarit. Aceasta a fost învederat randuiala dumnezeiasca, sa se duca tanarul acolo, ca sa vesteasca despre cele întamplate cu aceasta sfanta icoana, care scriindu-se, sa cunoastem si noi, cei de acum, despre dansa. Deci, dupa trecere de multa vreme, oarecare batrani din manastirea ivirilor, vazura deodata pe mare ceva asemenea unei flacari. Aceasta vazand ei, s-au ridicat strigand: “Kirie eleison!”. Si, adunandu-se toata obstea, priveau si se minunau de acea priveliste, însa ce anume era nu puteau sa priceapa nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arata, ci si noaptea. Si alti monahi s-au adunat din Sfantul Munte, din Lavra, de la Vatoped si din alte manastiri, si încercand sa se apropie cu luntrile, au vazut icoana Maicii Domnului, dar prea tare nu au putut sa se apropie de dansa, caci cum se apropiau, ea tot se departa. Însa rugandu-se ei cu lacrimi Domnului ca sa poata lua icoana Maicii Lui, ca sa o aiba spre mangaiere strainatatii lor, le-a ascultat Domnul rugaciunea. Si-apoi toate s-au întamplat in acest chip: Un oarecare Cuvios Gavriil, cunoscut pentru fericita lui simplitate, primeste porunca in vis de la Maica Domnului sa coboare la mare si, umbland fara temere pe apa, sa aduca icoana “ca sa cunoasca toti dragostea si purtarea de grija ce o are catre manastire, caci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea savarsindu-le cuviosul, s-au umplut de bucurie toti parintii, trei zile priveghind si cantand imn de slava. Dupa aceasta, aducand sfanta icoana cu Preacuratul chip in biserica cea mare, au pus-o in partea cea mai din launtru a jertfelnicului. Dar a doua zi, aprinzatorul candelelor intrand la ceasul Utreniei spre a pregati cele dupa randuiala, n-a aflat icoana la locul ei, ci tocmai deasupra portii manastirii. Deci luand-o acesta a dus-o cu evlavie si mare grija la locul cel mai dinainte. Dar iarasi Maica Domnului si-a schimbat locul si tot asemenea s-a întamplat de mai multe ori, facandu-se fireste aceasta pricina de nedumerire pentru toti parintii. Numai Cuviosului Gavriil i s-a aratat iarasi “Raza Soarelui celui întelegator”, zicandu-i: “Mergi la manastire si spune parintilor sa nu ma mai necajeasca, caci eu n-am venit aici ca sa ma paziti voi, ci pentru ca eu sa va fiu pazitoare voua, nu numai acum, ci si in veacul ce va sa fie”. Acestea auzindu-le purtatorul de Dumnezeu Gavriil, Parintele nostru, s-a pogorat îndata la manastire vestind egumenul si întreaga obste. Apoi au zidit o biserica la poarta manastirii, in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezu, a Portaritei, si au asezat-o acolo, iar poarta s-a facut într-alta parte, dupa cum si pana astazi se vede, spre nemincinoasa marturie a pricinii.

S-a prorocit ca la sfarsitul lumii aceasta icoana va pleca pe mare asa cum a venit.

O alta minune la aceasta icoana: un tanar n-a primit paine de la bucatar, atunci Maica Domnului i-a dat un galben sa-l duca bucatarului – bucatarul si-a dat seama de unde era galbenul respectiv si s-a cait.

Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otrava.

Pe vremea venirii Arabilor în Sf. Munte un soldat arab a lovit cu cutitul în chipul icoanei acesteia, si îndată a început a curge sînge. Arabul văzînd minunea, s-a înfricosat si căzînd la pămînt s-a pocăit, s-a botezat în legea crestinească si s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămînînd acolo pînă la moarte.

Sursă: Logos.md

Vezi și Acatistul Maicii Domnului “Portărița”. Bucură-te, Portăriță bună care deschizi credincioșilor ușile Raiului!

Acatistul Maicii Domnului la Icoana „Prodromița”

Preotul dă obişnuita binecuvântare, zicând:
Binecuvântat este Dumnezeu nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Iar dacă nu eşti preot să zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Şi să zici iarăşi:
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru sfânt numele Tău.
Doamne miluieşte (de trei ori),
Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească Se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă ne o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi se zic troparele acestea:
Miluieşte ne pe noi, Doamne, miluieşte ne pe noi, că, nepricepându ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Doamne, miluieşte ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Uşa milostivirii deschide o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s au făcut.
Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S a pogorât din ceruri şi S a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S a făcut om.
Şi S a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
Şi S a suit la ceruri şi şade de a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluieşte (de trei ori), Psalmul 50. Apoi

Condacele şi Icoasele

Condacul 1:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Fiului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Icosul 1:
Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu. Pe aceştia prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni, Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi cântăm cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită;
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită;
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules;
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales;
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni;
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni;
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind;
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind;
Bucură-te, că icoana la praznicele tale strălucitoare devine;
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine;
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit;
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 2-lea:
Vrând stareţul Nifon să dobândească o icoană făcătoare de minuni pentru Schitul românesc Prodromu, a căutat un iconar care să vrea să păzească o rânduială aspră de nevoinţă şi rugăciune când va picta, şi, bucurându-se că a aflat un zugrav râvnitor, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Întristându-se părinţii Nifon şi Nectarie că iconarul nu reuşea să isprăvească de zugrăvit icoana ta, pe neaşteptate au fost chemaţi: „Să trimiteţi degrabă să ia sfânta icoană, care singură s-a zugrăvit, căci lume multă s-a adunat, privind la minunea sfintei icoane”. Şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că iconarul sfintele feţe să le picteze nu a reuşit;
Bucură-te, că osteneala i-ai primit şi nevoinţa i-ai răsplătit;
Bucură-te, că, neterminând să picteze icoana, a aflat-o desăvârşită;
Bucură-te, că de lucrarea ta mintea noastră este covârşită;
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost;
Bucură-te, că tainelor tale inimile noastre le faci adăpost;
Bucură-te, că iconarul a scris minunea care s-a întâmplat;
Bucură-te, că mărturia lui până astăzi ni s-a păstrat;
Bucură-te, că de cuvintele sale credincioşii nu s-au îndoit;
Bucură-te, că în casa lui lume multă să ţi se închine a venit;
Bucură-te, lumină, a părintelui Nifon sfântă dorire;
Bucură-te, a nădejdii sale neclintită răsplătire;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 3-lea:
Precum s-a mirat Sfântul Alipie de la Pecerska atunci când în chilia sa a venit îngerul şi a pictat în chip minunat icoana Adormirii Maicii Domnului, aşa s-a mirat şi iconarul Iordache văzând cum chipul Prea Sfintei Fecioare şi cel al Fiului ei, pe care nu le terminase, fuseseră plinite nu de mână omenească şi uimindu-se I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Auzind mitropolitul marea minune care se făcuse în Iaşi, a venit cu preoţii să ţi se închine cu evlavie şi a mărturisit: „Cu adevărat, de mare dar ne-a învrednicit Maica Domnului prin această minunată şi slăvită icoană a sa”, şi pentru aceasta cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că apa cea vie şi fără de moarte o ai revărsat;
Bucură-te, că boierul pentru fiul său care zăcea ţi s-a rugat;
Bucură-te, că bolnavul luând agheasmă s-a vindecat;
Bucură-te, că fiul împreună cu tatăl său ţi s-au închinat;
Bucură-te, că pe lepros l-ai tămăduit când agheasmă a băut;
Bucură-te, că îndată lepra de pe el ca nişte solzi a căzut;
Bucură-te, că omul care avea albeaţă pe ochi vedere a dobândit;
Bucură-te, că şirul tămăduirilor tale nici până astăzi nu s-a oprit;
Bucură-te, că pe cei părăsiţi de doctori din patul suferinţei îi ridici;
Bucură-te, că neputinţele noastre cu prisos de har le vindeci;
Bucură-te, luminarea preoţilor şi cinstea ierarhilor;
Bucură-te, că îi înţelepţeşti pe urmaşii apostolilor;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 4-lea:
Neputând părinţii să scrie minunile pe care le auziseră, pentru că erau covârşiţi de mulţimea credincioşilor care le cereau să se roage pentru ei, au mărturisit însă noianul minunilor cu glas de bucurie, şi, pregătindu-se de călătoria spre Sfântul Munte, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Mult au avut de mers părinţii prodromiţi, dar multe au fost şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, că în fiecare oraş în care a ajuns icoana ta cea cu dumnezeiască minune zugrăvită poporul a venit să ţi se închine cu credinţă, şi cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit apostoli ai harului tău, vestind minunile tale şi cântându-ţi:
Bucură-te, bucuria noastră, nădejde neînfruntată;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc le găteşti răsplată;
Bucură-te, că împreună cu icoana ta ai călătorit;
Bucură-te, că la fiecare popas minunile tale au strălucit;
Bucură-te, că după plecarea icoanei ele nu se împuţinau;
Bucură-te, că în minţile oamenilor minunile vii rămâneau;
Bucură-te, că celor trudiţi şi împovăraţi le eşti apărătoare;
Bucură-te, că de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi le eşti îngrăditoare;
Bucură-te, că ai surpat jugul minciunii şi năvălirea diavolilor;
Bucură-te, roabă aleasă a Domnului şi stăpână a tuturor;
Bucură-te, Fecioară, a Împărăţiei Cerurilor mireasmă;
Bucură-te, pecete pusă pe a inimilor noastre mahramă;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 5-lea:
S-a mâhnit femeia cea bolnavă că nu putea să meargă să se închine sfintei tale icoane care izvora tămăduiri, dar tu, Fecioară preaslăvită, i te-ai arătat în vis, poruncindu-i să se scoale degrabă şi să meargă să ia binecuvântarea mult dorită. Şi, pornind ea la drum, îndată s-a arătat desăvârşit sănătoasă, pentru care I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Tămăduindu-se femeia cea bolnavă, nu s-a lenevit să meargă să se închine sfintei tale icoane, vrând să mărturisească tuturor că se vindecase. Şi, ajungând la icoana ta, a dat mărturie că o văzuse de mai înainte în vis şi a vestit mulţimii cum a dobândit tămăduire, iar preoţii şi credincioşii ţi-au cântat:
Bucură-te, ceea ce credinţa femeii bolnave o ai răsplătit;
Bucură-te, ceea ce de visele înşelătoare ne-ai ferit;
Bucură-te, că prin icoana ta multe şi felurite minuni ai săvârşit;
Bucură-te, că în casa învăţătorului puţin-credincios să fie dusă nu ai primit;
Bucură-te, că el de două ori a trimis trăsura să ia odorul, dar părinţii s-au împotrivit;
Bucură-te, că ei au socotit că să vină închinătorul la icoană e mai potrivit;
Bucură-te, că a treia oară trimiţând acela trăsura s-a arătat minunea ta;
Bucură-te, că oricât s-au străduit părinţii nu au reuşit să ia icoana;
Bucură-te, că până la trăsură patru oameni să o ducă cu greu au putut;
Bucură-te, că împotrivirea ta s-a cunoscut când tocul icoanei s-a desfăcut;
Bucură-te, că de la zgomotul mare oamenii şi caii s-au spăimântat;
Bucură-te, că l-ai smerit pe învăţătorul care avea cugetul de necredinţă întunecat;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 6-lea:
În biserica Sfinţilor Împăraţi din Galaţi, zugravul care nu credea că icoana a fost pictată prin minune dumnezeiască a început a-i batjocori pe creştinii care nu se îndoiau de aceasta, dar s-a îngrozit când te-a văzut, pe tine, Maica Domnului, privindu-l cu asprime din icoană, şi, pocăindu-se, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunii dumnezeieşti, ca să nu îşi agonisească osândă, ci toţi să îi cânte cu veselie Maicii lui Dumnezeu, nădăjduind că vor primi luminarea minţii şi întărire în credinţă, strigând aşa:
Bucură-te, că risipind tu cursele diavoleşti agonisim folos;
Bucură-te, că nu ai răbdat hulele zugravului necredincios;
Bucură-te, că prin schimbarea feţei tale din icoană l-ai mustrat;
Bucură-te, că pricepându-şi greşeala, minunile tale le-a trâmbiţat;
Bucură-te, că nu i-ai îngăduit să semene îndoiala în popor;
Bucură-te, că ai venit în apărarea credincioşilor;
Bucură-te, că din îndreptarea sa şi alţii s-au folosit;
Bucură-te, că nu pierderea, ci înţelepţirea lui ai dorit;
Bucură-te, a hulitorilor chemare la pocăinţă;
Bucură-te, a binecredincioşilor slăvită biruinţă;
Bucură-te, că celor ispitiţi de necredinţă le ajuţi;
Bucură-te, că cei ce vestesc minunile tale îţi sunt bineplăcuţi;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 7-lea:
Pentru a lua averea hangiului răposat, sluga cea vicleană a încercat să o omoare pe văduva evreică şi i-a pregătit spânzurătoarea, dar femeia şi-a adus aminte de vestea minunilor săvârşite de tine prin sfântă icoana ta cea cu minune dumnezeiască zugrăvită şi rugându-se a făgăduit că, dacă va rămâne în viaţă, se va boteza împreună cu toţi cei din casa ei şi Îi va cânta lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Pregătind laţul pentru femeie, sluga cea netrebnică s-a spânzurat pe sine, fără să vrea, iar evreica a văzut lucrarea Maicii lui Dumnezeu şi a crezut cu toţi cei din casa ei, făcându-se pildă pentru cei din neamul evreiesc, pentru păgâni şi pentru necredincioşi. Şi prin Sfântul Botez a intrat în Biserica lui Hristos, iar pentru aceasta noi te lăudăm pe tine, care eşti nădejdea celor deznădăjduiţi:
Bucură-te, că vestea minunilor tale şi printre evrei s-a răspândit;
Bucură-te, că la necaz văduva hangiului de ele şi-a amintit;
Bucură-te, că ai primit rugăciunea ei deznădăjduită;
Bucură-te, că ai vrut să lepede credinţa ei cea greşită;
Bucură-te, că i-ai salvat viaţa în ceasul de pe urmă;
Bucură-te, că prin tine a intrat în a Bunului Păstor turmă;
Bucură-te, că împreună cu copiii ei a primit botezul;
Bucură-te, că datorită ţie peste casa ei a strălucit harul;
Bucură-te, că dreapta credinţă prin tine se întăreşte;
Bucură-te, că gura păgânilor care nu se închină icoanei tale amuţeşte;
Bucură-te, spre Biserica lui Hristos far călăuzitor;
Bucură-te, ceea ce calci şerpii rătăcirilor şi eresurilor;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 8-lea:
Din rânduială dumnezeiască a venit icoana ta la Schitul românesc Prodromu, pentru că domnitorul vroia să o păstreze în ţară, unde se făcuse minunea. Dar, tu, Maica lui Dumnezeu, ai adus-o în grădina ta cea duhovnicească, ferindu-i pe părinţi de ispitele drumului. Pentru aceea, cu bucurie şi mulţumire, au cântat: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Ai binecuvântat Schitul athonit Prodromu prin venirea sfintei tale icoane, că aşezată fiind nu departe de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul, i-ai acoperit cu sfântul tău acoperământ pe toţi cei ce au venit să se închine ţie, monahi, preoţi, ierarhi şi mireni de toate neamurile, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că schitul românesc l-ai umplut de binecuvântare;
Bucură-te, că obştile athonite cinstesc icoanele tale de minuni făcătoare;
Bucură-te, că din numele date icoanelor tale cunoaştem lucrarea lor;
Bucură-te, că prin icoana Portăriţa eşti Poartă a mănăstirii ivirilor;
Bucură-te, că icoana Dulcea sărutare e cununa Filotheiului;
Bucură-te, că eşti Călăuzitoarea obştii Xenofontului;
Bucură-te, Împărăteasa tuturor, lauda Vatopedului;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a închinătorilor Dochiarului;
Bucură-te, că în icoana de la Hilandar semnul milostivirii tale este vădit;
Bucură-te, a Marii Lavre podoabă, că Sfântul Ioan Cucuzel glasul ţi l-a auzit;
Bucură-te, că în faţa icoanei ţi-au cerut ajutor stareţii Pantocratorului;
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, comoară a Prodromului;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 9-lea:
Zăcând de trei săptămâni topit de boală şi nemâncat, ca dintr-un somn s-a trezit schimonahul Inochentie când icoana Maicii Domnului a fost adusă în schit şi, cerând să fie dus în faţa ei, s-a rugat cu zdrobire de inimă, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Maica lui Dumnezeu, dacă îmi este de folos să mai trăiesc, fă-mă sănătos, iar dacă nu, fie voia ta”, s-a rugat părintele Inochentie şi, întorcându-se cu bucurie la chilia sa, după un ceas a trecut la cele veşnice. Şi noi, învăţându-ne de la el să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu şi în puterea rugăciunilor tale pentru noi, îţi cântăm cu umilinţă aşa:
Bucură-te, că schimnicului i-ai ascultat rugăciunile;
Bucură-te, că degrabă i-au încetat suferinţele;
Bucură-te, că plin de bucurie Sfintele Taine a primit;
Bucură-te, că având sufletul împăcat s-a săvârşit;
Bucură-te, că voia noastră să o lepădăm ne-ai învăţat;
Bucură-te, că evlavioşii tăi robi au sfârşit binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine de moartea năprasnică suntem feriţi;
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit părinţii întru Domnul adormiţi;
Bucură-te, că dascăl al cugetării la moarte pe tine te dobândim;
Bucură-te, că, pregătindu-ne de moarte, în Domnul Hristos trăim;
Bucură-te, a cărţilor Cuvioşilor Părinţi tainică tâlcuire;
Bucură-te, pe treptele căii împărăteşti povăţuire;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 10-lea:
Crezând minţii sale şi lepădând ascultarea, monahul Serghie a căzut în înşelare, iar prin arătarea diavolească s-a îmbolnăvit, zăcând ca mort, şi abia după trei zile s-a sculat, slăbit fiind şi rămânând fără auz. Dar, aducându-l părinţii la icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu, îndată s-a tămăduit de surzenie şi atunci toată obştea I-a cântat Domnului într-un glas: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Povăţuitoare la ascultarea de Fiul tău ai fost, Născătoare de Dumnezeu, şi pe calea smereniei i-ai călăuzit pe monahi, cerându-le ascultare de povăţuitorii lor duhovniceşti. Izbăveşte-i de înşelări şi de ispite şi pe monahii şi pe mirenii iubitori de nevoinţă care îţi cântă aşa:
Bucură-te, că părinţii au nădăjduit că monahul Serghie va fi tămăduit;
Bucură-te, că de surzenie l-ai scăpat şi de mândrie l-ai izbăvit;
Bucură-te, că, pătimind el pentru mândria sa nu l-ai lepădat de la faţa ta;
Bucură-te, că, ridicându-se din iadul înşelării, şi-a înţeles greşeala;
Bucură-te, că din suferinţe a înţeles osânda neascultării;
Bucură-te, învăţătoare a ascultării şi Maică a îndurării;
Bucură-te, a celor apăsaţi de ispitele pierzătorului de suflete alinare;
Bucură-te, a celor legaţi de lanţurile diavolului dezlegare;
Bucură-te, că meşterul care se îndrăcise a fost izbăvit de duhul care îl muncea;
Bucură-te, că în faţa icoanei tale i s-au citit rugăciuni şi el a simţit mângâierea ta;
Bucură-te, că pe Cuviosul Nectarie protopsaltul din ghearele diavolului l-ai scăpat;
Bucură-te, că, văzându-te, cel numit privighetoarea Muntelui Athos ţi s-a închinat;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 11-lea:
Mergând părinţii schitului să prindă peşte pentru praznicul icoanei Maicii lui Dumnezeu, unul din ei a zis cu îndrăzneală: „Dacă icoana aceasta s-a zugrăvit prin minune, apoi să facă să se prindă peşte pentru sărbătoarea ei”, dar văzând mulţimea peştilor prinşi în mreje, s-a spăimântat şi lepădând îndoiala I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Credem mijlocirii tale, Maică Sfântă, că aşa cum ai purtat grijă de îndestularea praznicului sfintei tale icoane, aşa porţi de grijă totdeauna, dând cele de trebuinţă nu numai monahilor, ci şi mirenilor care se roagă ţie cu credinţă:
Bucură-te, că peştii de la praznic milostivirea ta o au vădit;
Bucură-te, că mulţimea darurilor tale o au închipuit;
Bucură-te, a flămânzilor îndestulătoare;
Bucură-te, a lipsurilor noastre curmare;
Bucură-te, mângâiere a celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, îmbrăcăminte şi acoperământ celor goi;
Bucură-te, cunună a celor care duc crucea necazurilor;
Bucură-te, încurajare a celor aflaţi la capătul puterilor;
Bucură-te, că ne înveţi să rânduim toate cu chibzuinţă;
Bucură-te, că sărmanilor le dai cele de trebuinţă;
Bucură-te, iconoamă a schiturilor şi a mănăstirilor;
Bucură-te, chivernisitoare a caselor creştinilor;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 12-lea:
Pictându-se în schitul Prodromu o icoană după izvodul celei prin minune dumnezeiască zugrăvite, a fost aşezată cu mare cinste într-o biserică de lemn. Dar, când focul a cuprins biserica, icoana nu a ars. Şi, după ce focul mistuise totul, creştinii au găsit-o nestricată sub un morman de jeratic, de care minune uimindu-se I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Nu numai icoana Maicii Domnului numită Prodromiţa a primit dumnezeiescul dar, ci şi cele făcute după izvodul ei, spre bucuria credincioşilor. Şi vestea despre ele s-a răspândit în lumea întreagă, şi chiar în casele credincioşilor au fost aşezate cu evlavie icoanele Maicii Domnului, căreia mulţimile îi aduc laude ca acestea:
Bucură-te, binecuvântată Maică a drept-credincioşilor;
Bucură-te, că minunile le însemnezi pe tablele inimilor;
Bucură-te, predanie scumpă a rugăciunii şi nevoinţei;
Bucură-te, praznic neîncetat, candelă nestinsă a credinţei;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine nădejde neruşinată;
Bucură-te, ceresc omofor şi milostivire neîmpuţinată;
Bucură-te, frumuseţe de nespus şi a sufletului dulceaţă;
Bucură-te, rug aprins care încălzeşti inimile de gheaţă;
Bucură-te, pridvor al Împărăţiei Cereşti;
Bucură-te, scară a darurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, pregustare a bucuriilor mult râvnite;
Bucură-te, Împărăteasă a bisericilor athonite;
Bucură-te, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a Schitului Prodromu!

Condacul al 13-lea:
O, Maică preacurată, ocroteşte-i pe toţi cei care cu cântări de laudă cinstesc icoana ta cea cu dumnezeiască minune zugrăvită. Celor ce se nevoiesc în Schitul Prodromu arată-le calea mântuirii, pe închinători acoperă-i cu harul tău, pe cei care din locuri îndepărtate aleargă spre sfântă icoana ta ajută-i şi casa lor fereşte-o de relele întâmplări, ca să-I cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul 1: Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi… şi Condacul 1: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri…

Apoi se zice această Rugăciune

O, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, care ai binevoit să ne dăruieşti icoana ta cea cu minune dumnezeiască zugrăvită ca pe un liman la care, alergând noi cei înviforaţi, să dobândim ocrotirea şi sprijinul tău. Tu i-ai vestit Sfântului Petru Athonitul că Muntele Athosului l-ai ales din toate părţile pământului şi ai hotărât să-l afieroseşti spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pusnicilor. În acest munte, la Schitul românesc Prodromu, ai voit a aduce icoana ta cea cu minune zugrăvită, care a şi primit numele Prodromiţa. Tu ne-ai dăruit acest mare praznic, de minuni izvorâtor, al icoanei tale celei sfinte şi nimeni din cei ce au spre tine nădejde neclintită nu rămâne neajutat. Căci tu dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă şi ne scoţi din negura patimilor, curăţind necurăţia noastră.
Ceea ce ne eşti păzitoare neadormită şi care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, ne-ai dat nouă, robilor tăi, chipul feţei tale cel prea cinstit şi cu totul luminos, pe care-l sărutăm cu mulţumire şi cu dragoste şi cu credinţă i ne închinăm. Arată-ţi totdeauna milele tale, Maică a lui Dumnezeu, plinind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea sufletească şi trupească şi fii mijlocitoarea mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău cel nefăcut de mână omenească, şi fii pavăză tare tuturor sfinţiţilor slujitori şi sprijin celor ce se nevoiesc în viaţa călugărească, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe tot poporul dreptcredincios. Ocroteşte obştea părinţilor şi fraţilor din Schitul Prodromu şi pe toţi închinătorii care aleargă la sfântă icoana ta cea făcătoare de minuni. Caută spre noi toţi cu milostivirea ta şi cu rugăciunile tale învredniceşte-i pe toţi ortodocşii creştini să vieţuiască cu Hristos şi în locaşurile cereşti să se desfăteze.
Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi deplină însănătoşire, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, ca să vestim cu bucurie minunile pe care le faci prin sfântă icoana ta Prodromiţa şi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Jean-Claude Larchet despre Sfântul Siluan Athonitul (emisiune în limba franceză)

http://www.dailymotion.com/embed/video/x58ls1
Saint Silouane de l'Athos de dumokse

O emisiune în limba franceză despre Sfântul Siluan Athonitul – invitat teologul ortodox Jean-Claude Larchet, cunoscut autor laic de carte ortodoxă.

Terirem la Simonopetra

Creştinii într-o vreme atât de mult L-au iubit pe Dumnezeu încât au simţit că toate cuvintele de laudă pe care I le aduc, nu sunt suficiente să exprime tot ataşamentul lor faţă de El. Şi oricât Îl lăudau, şi oricât Îi cântau, simţeau că nu e de ajuns, observau că cuvintele sunt neputincioase să exprime întreaga lor trăire! Aşa că s-au gândit să inventeze un cuvânt necuvânt, o glasuire fără valoare semantică, pe care să o umple doar cu trăire, fără explicaţii raţionale! Aşadar au inventat teriremul, un fel de lerui ler! Şi l-au cântat astâmpărându-şi setea de ai grăi Lui Dumnezeu din inimă! Aşa şi eu, despre aceste sărbători şi zile ce s-au abătut din mila lui Dumnezeu peste mine nu pot să zic decât: TERIREM, TERIRERIREM, TE-RI-REM, TE-RI-RE-RI-REM… (Pr. Ionuț Margin)

Un reportaj de excepție despre Sfântul Munte Athos. 60 Minutes on CBS News

Part I

Part II

Un reportaj CBS despre Sfântul Munte Athos (Emisiunea 60 Minute). Foarte bine realizat, cu mult bun simț! Merită vizionat!

Linkul la versiunea în engleza: http://www.cbsnews.com/video/watch/?id=7363734n&tag=cbsnewsMainColumnArea.5

Recomand și Mount Athos Photobook realizat de echipa de la CBS 60 Minutes

Vezi și Extra CBS. Despre Mount Athos. Materiale în plus față de ce s-a transmis la 60 Minutes on CBS News

Cuvânt de învățătură de la avva Dionisie Ignat de la Chilia Colciu

Pr. Dionisie (Ignat), Chilia Colciu (1909-2004). Unul dintre cei mai mari si mai iubiti duhovnici athoniti, 77 de ani de neştiută şi tăinuită viaţă monahală, 77 de ani de nevoinţe ascetice, 77 de ani de trezvie cu nenumărate privegheri, cu lacrimi pentru lume.

Dimitrie (Părintele Dionisie) s-a născut în 1909, la Vorniceşti, judeţul Botoşani, într-o familie de agricultori cu opt copii. La 17 ani a plecat să se nevoiască la Sfântul Munte. „Am venit în 1926 cu încă trei părinţi, inclusiv fratele meu mai în vârstă, ierodiaconul Ghimnazie. În România nu auzisem niciodată de Muntele Athos. Prima oară am mers la Chilia Sfântul Gheorghe în Capsala. Acolo erau 18 români. Am ajuns în ajunul praznicului Naşterii Maicii Domnului şi îndată am avut parte de o Priveghere de toată noaptea. Pe atunci era foarte linişte pe Muntele Athos”.

În 1927 a fost tuns în monahism primind numele de Dionisie, iar în 1931 a devenit ierodiacon. După o perioadă petrecută la Chilia Buneivestiri din Capsala, în 1937, amândoi fraţii au venit cu părintele Ghedeon la Chilia „Sfântul Gheorghe” – Colciu, un schit al Mânăstirii Vatopedi. Dionisie a fost hirotonit ieromonah. A devenit duhovnic în 1945. Prin mila lui Dumnezeu, părintele Dionisie a ajuns unul dintre cei mai căutaţi îndrumători duhovniceşti din Sfântul Munte.

Nu mult după adormirea întru Domnul a Părintelui Ghimnazie, iubitul frate şi co-nevoitor al părintelui Dionisie (în 1965), ceilalţi monahi din chilie au decedat şi ei – părintele Arsenie în 1967 şi părintele Agatanghel în 1971. Au rămas numai bătrânii Dionisie şi Ghedeon. Apoi, în 1977, doi monahi au sosit din România: părinţii Ioan Şova şi Ilarion Dincă. Părintele Ilarion s-a mutat la Chilia „Sfântul Ipatie” cu doar câteva luni înainte de moartea bătrânului Ghedeon în 1979. Deşi câţiva călugări mai veneau din când în când şi stăteau pentru puţin timp, bătrânii Dionisie şi Ioan erau singurii monahi din chilie, până când bătrânul Iosif a venit în Mânăstirea Vatopedi pentru a revigora viaţa cenobitică de acolo, în 1989. Puţin după aceasta, noi aspiranţi începură să vină la Vatopedi şi în schiturile sale, inclusiv la Colciu. Astăzi sunt aproximativ 10 vieţuitori la Colciu.

Nu mult după ce noii monahi au început să apară, o altă încercare a venit asupra bătrânului Dionisie – şi-a pierdut vederea. Despre aceasta, Părintele spunea: „Ei, slavă Domnului, slavă Domnului, eu nu cârtesc înaintea lui Dumnezeu, că nimic nu se face fără voia Lui. Nici o frunză din copac nu cade fără de voia lui Dumnezeu. Cu atât mai mult omul care-i făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!… Are Dumnezeu grijă. Şi pentru ce şi cum, numai Dumnezeu ştie.

Toate le iconomiseşte pentru mântuirea sufletelor noastre, toate astea care nouă ni se par de nesuferit… Dumnezeu fiindcă ne iubeşte ne dă lucrurile astea. De aceea trebuie să mulţumim ori de câte ori ne dă Crucea. E Crucea lui Hristos, slavă Domnului!”. Deşi îi era greu, înainte fiind mereu activ din punct de vedere fizic, Dumnezeu i-a trimis de asemenea şi mult har, iar el a început să intre adânc în practica rugăciunii inimii. La puţin timp după aceasta a devenit un preţuit părinte duhovnicesc pentru monahii din Vatopedi şi în special pentru bătrânul Iosif, care a văzut în el un tovarăş lucrător al rugăciunii, căruia i se putea confesa şi de la care putea primi sfat.

Părintele Dionisie era înzestrat cu multe daruri. Avea smerită cugetare, chipul şi statura unui adevărat părinte duhovnicesc, plin de har, de bunătate, de smerenie şi dragoste… 77 de ani de neştiută şi tăinuită viaţă monahală, 77 de ani de nevoinţe ascetice, 77 de ani de trezvie cu nenumărate privegheri, cu lacrimi pentru lume.

Pentru rugăciunile sale să aibă Bunul Dumnezeu milă de noi şi să dobândim raiul, avându-o ca sprijinitoare pe Maica Domnului şi pe toţi sfinţii aghioriţi. (LD)

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în vizită la mănastirea athonită Vatopedi [17.06.2010]

[17.06. 2010] IPS Teofan a vizitat zilele acestea Sfântul Munte cu opriri la schitul românesc Prodromu, Mănăstirea Sfântul Pavel şi Mănăstirea Vatopedi.

Înaltpreasfinţia sa, însoţit de şapte exarhi şi stareţi din eparhie, a venit special la Muntele Athos pentru a discuta chestiuni spirituale cu călugării athoniţi.

IPS Teofan, împreună cu soborul, a ajuns marţi dimineaţă la Mănăstirea Vatopedi. După o primire călduroasă făcută de obştea mănăstirii, IPS Teofan a fost condus in catolikon, unde stareţul Efrem a ţinut un cuvânt de bun-venit IPS Teofan.

Miercuri dimineaţă IPS a participat la Sfânta Liturghie Arhierească în catoliconul mănăstiri Vatopedi după rânduiala athonită plină de splendoarea bizantină. În acea zi a fost prăznuit Sfântul Nicodim Vatopedinul.

Astazi Joi, înaltul prelat dimpreună cu soborul, a părăsit mănăstirea Vatopedi cu destinaţia Iaşi.

Mai multe imagini de la eveniment pe blogul Pelerin in Athos

Vezi și IPS Teofan, însoţit de directorii Seminariilor teologice din Moldova, a făcut un pelerinaj de 10 zile în Muntele Athos la invitația starețului Partenie al Mănăstirii Sfântului Pavel

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Schitul Lacu

Click pe linkul de mai jos pentru a asculta:
http://embed.trilulilu.ro/audio/cautator/44ee20e5fa82c4.swf
Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul