Category Archives: Interviuri

VIDEO: Alte cinci cuvinte ziditoare de suflet de la Părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos (ianuarie/februarie 2021)

Îmbrățișarea lui Dumnezeu

Dragostea este învăluită în smerenie

Rugăciunea de mulțumire e mai puternică!

Cărțile duhovnicești – balsam sufletesc

Despre îmbrățișări și… vaccin

Realizator Cristi Bumbenici

Mai multe informații cu și despre Părintele Pimen găsiți urmând categoria: Pimen Vlad 

VIDEO: Alte patru cuvinte ziditoare de suflet de la Părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos (octombrie 2020)

Nu creați dependență față de duhovnic!

Obsesiile sexuale, o cale spre iad!

Pericolul amânării căsătoriei

Avem ceea ce merităm

Mai multe informații cu și despre Părintele Pimen găsiți urmând categoria: Pimen Vlad 

VIDEO: „L-am cunoscut pe Sfântul Paisie in 1976”. Interviu cu Părintele paroh Konstantinos Mitsios, Konitsa, Grecia

VIDEO: „L-am cunoscut pe Sfântul Paisie in 1976”.
Interviu cu Părintele paroh Konstantinos Mitsios, Konitsa, Grecia
Material video realizat de Pr. Dr. Petru Sidoreac

VIDEO: Stareţul Tadei de la Vitovniţa, „Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa” [6 părți]

Părintele Tadei s’a născut în anul 1914 în satul Vitovniţa, din părinţi evlavioşi, ţărani, de praznicul Sfântului Apostol Toma şi a primit numele de Toma.

După ce a terminat şcoala primară, tânărul Toma a urmat şi absolvit Şcoala de Comerţ şi Meserii din Petrovaţ pe Mlava. Deoarece s’a îmbolnăvit grav, a hotărât ca ultimii ani din viaţă să îi închine slujirii lui Dumnezeu.

Începuturile vieţii sale călugăreşti sânt legate de mănăstirea Milkovo de lângă Svilainţa şi de Părintele Ambrosie de la Milkovo, ucenic al Cuviosului Ambrosie de la Optina, care, după cuvintele Stareţului Tadei, avea “nemărginită dragoste şi iertare”.

S’a închinoviat în 1935 la Mănăstirea Gorniak, pe 10 Martie (toate datele sânt pe stil vechi, potrivit calendarului Bisericii Ortodoxe Sârbe), spre a fi tuns în cinul monahicesc la 14 Iulie, acelaşi an, ca frate în obştea Mănăstirii Gorniak.

Îndată după închinoviere, în 1935, a fost îndrumat spre Şcoala de Iconografie de la Mănăstirea Rakoviţa. La dorinţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Sârbe de la acea vreme, Varnava, Episcopul Veniamin i-a dat monahului Tadei dezlegare canonică să meargă în eparhia Belgradului şi Karloviţului, iar acesta a intrat în obştea mănăstirii de la Rakoviţa.

A fost hirotonit în cinul de ieromonah la 3 Februarie 1938, la Mănăstirea Rakoviţa, de către Episcopul Mitrofan al Harkovului (arhiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste Graniţe.). A fost ridicat la treapta de egumen în 1949, în catedrala din Belgrad, de către vicarul patriarhal Visarion, fost episcop al Banatului. În Octombrie 1938, ieromonahul Tadei a fost mutat, pentru nevoile slujirii, la Patriarhia din Peci. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, ieromonahul Tadei a părăsit Peciul şi s’a întors la Mănăstirea Rakoviţa. În Aprilie 1947, ieromonahul Tadei s’a reîntors în eparhia Branicevo cu dezlegare canonică şi a intrat în obştea mănăstirii Gorniak.

La dorinţa Patriarhului Gavriil, ieromonahul Tadei se reîntoarce la Patriarhia din Peci, în anul 1949, şi devine vicar al acesteia. În 1955, din motive de sănătate, egumenul Tadei, având dezlegarea Patriarhului Vichentie, se întoarce pentru a doua oară în eparhia Branicevo. În această eparhie a fost o vreme preot paroh în satele Peci şi Klenovaţ şi în parohia Şapinska, iar apoi, din 1957, stareţ al Mănăstirii Gorniak. La începutul lui Noiembrie 1959, egumenul Tadei a primit dezlegare canonică pentru a pleca în Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte, aflată sub jurisdicţia Patriarhului Ecumenic de la Constantinopole. După patru luni încheiate, egumenul Tadei, cu acordul autorităţilor greceşti, a părăsit Hilandarul şi Sfântul Munte, întorcându-se în patrie. Aici a fost, o vreme, paroh în satul Bistriţa, apoi stareţ al Mănăstirii Tuman. La dorinţa părintelui, în 1962, a fost rânduit la stăreţia Mănăstirii Vitovniţa. A petrecut în această slujire vreme de zece ani, pentru ca, în cele din urmă, slujind ca paroh în Vlaşki Dol, să fie pensionat, apoi aşezat la stăreţia Mănăstirii Pokainiţa de lângă Velike Plane şi ca duhovnic al Mănăstirii Tuman, iar apoi, pentru a doua oară, la stăreţia Mănăstirii Vitovniţa.

Arhimandritul Tadei, stareţul Mănăstirii Vitovniţa, a trecut la Domnul pe 13 Aprilie 2003, în satul Bacika Palanka din Voievodina, în casa credincioşilor ce s’au îngrijit de stareţ în ultimi ani ai vieţii sale pe pământ printre noi, păcătoşii.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU! 

Nou documentar dedicat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie / 6 mai), Purtătorul de biruință, a cărui mână dreaptă se află la Mănăstirea Xenofont

Documentar rusesc despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință (23 aprilie / 6 mai), a cărui mână dreaptă se află la Mănăstirea Xenofont. De la minutul 2.50, un scurt cuvânt al arhimandritului Alexei, Starețul Mănăstirii Xenofont, Muntele Athos. 

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

VIDEO: Libertate în familie. Îndrumări athonite oferite de Părintele Efrem, egumenul Schitului Sfântul Andrei – Serai

Libertate în familie. Îndrumări athonite oferite de Părintele Efrem, egumenul Schitului Sfântul Andrei – Serai, Muntele Athos. Interviu realizat de dl. Cristi Bumbeneci.

VIDEO: Cum să ne comportăm în biserică și Vicii istorice aducătoare de moarte. Două interviuri cu monahul Pimen Vlad, Starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos

Cum să ne comportăm în biserică. Interviu cu monahul Pimen Vlad, Starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos realizat de dl. Cristi Bumbeneci.

Vicii istorice aducătoare de moarte. Interviu cu monahul Pimen Vlad, Starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos realizat de dl. Cristi Bumbeneci.

Influența Sfântului Porfirie Kavsokalivitul. Interviu cu Nektaria Karantzi (Atena, Grecia)

Interviu realizat în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

Nectaria Karanzi este singura interpretă de origine greacă care interpretează muzică bizantină, cu o discografie în acest domeniu de când avea 14 ani și cu o activitate de corist încă de la vârsta de 9 ani. În primele ei înregistrări de muzică, a acompaniat un sfânt contemporan, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (apropiat al familiei, cel care a și botezat-o, n. edit.) și, la îndemnul său, și-a început studiile în domeniul muzicii bizantine la o vârstă foarte fragedă. Nektaria Karantzi este cunoscută pe scena muzicii grecești și datorită colaborării sale cu cel mai mare profesor de muzică tradițională grecească, Chronis Aidonides.

Mai multe informații din biografia Nectariei Karanzi la LINK.

VIDEO: „Ce vrea Dumnezeu de la noi?” – Un interviu nou cu Monahul Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacu, Muntele Athos

„Ce vrea Dumnezeu de la noi?”
Un interviu realizat cu monahul Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

Realizator Cristi Bumbenici

Mai multe informații cu și despre Părintele Pimen găsiți urmând categoria: Pimen Vlad 

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Dialoguri athonite: Părintele Iulian Prodromitul

Dialoguri athonite
O stâncă de credință și un munte de duhovnicie

convorbiri duhovnicești cu părintele Iulian Prodromitul

Text: Arhimandrit Andrei Coroian
Fotografii: George Crasnean

Părintele Iulian Lazăr, de la schitul românesc athonit Prodromu, este cunoscut de toată ortodoxia românească și grecească. Îl cunosc de aproape 20 de ani, mereu adâncit în rugăciune, dar cu fața și ființa radiind de lumină duhovnicească. Ochi-i sunt umeziți de lacrimi, iar inima-i un cuptor duhovnicesc. Un vulcan în fierbere, unde clocotesc credința, umilința, iubirea, răbdarea și milostivirea. El este duhovnicul a zeci de monahi și pustnici români athoniți, a multor credincioși care merg la Sfântul Munte Athos, iar faima și renumele său de duhovnic strălucește și luminează din grădina Maicii Domnului din Halkidiki și până în Țara României.

Te întâmpină mereu cu aceeași bunătate și blândețe, cu bucuria, lumina și răbdarea sa îngerească, cu disponibilitatea de a asculta, de a-ți fi de folos, de a te sfătui, lumina și îndruma duhovnicește. Toate acestea te fac să-l iubești. Sute și mii de monahi și credincioși români au fost sfătuiți de dânsul, de-a lungul zecilor de ani. Părintele nu caută și nu iese în evidență cu nimic, nu încântă, nu trezește admirație prin cultura sa teologică sau prin harisma oratoriei, ca părintele Cleopa, de pildă… El este firescul întrupat și normalitatea neschimbabilă. Are ceva din statornicia și neschimbarea veșniciei… Tocmai de aceea rămâi fericit ore și ore în prezența sa… Dar dacă-l privești mai din adânc, scrutând chipul și ființa sa cu ochii duhului, vezi în persoana lui o stâncă neclintită, un munte de credință și de duhovnicie.

Părintele Iulian este născut în duhovniceasca Moldovă. S-a format apoi duhovnicește la Sihăstria, la picioarele părintelui Cleopa, pe care-l venerează. L-a cunoscut pe părintele ieroschimonah și martir Daniil Tudor, care a fost schimnicit acolo și pe alți mari părinți duhovnici.

Odată mi-a povestit, cu duioasă amintire, despre trăirea cuvioșiei sale în Mânăstirea Sihăstria, unde s-a format duhovnicește și s-a călugărit. Despre marii părinți Cleopa și Paisie, despre alți părinți din această mare mânăstire de astăzi. În urmă cu trei sferturi de veac, aceasta era doar un schit, însă cu un stareț athonit cu viață sfântă (părintele Ioanichie Moroi), cu o rânduială sihăstrească aspră, foarte duhovnicească. Starețul Ioanichie a făcut din Sihăstria cea mai duhovnicească vatră sihăstrească din cuprinsul spațiului românesc. Mai apoi părintele Cleopa și ucenicii săi au dezvoltat aici o mare lavră, după modelul studit și athonit…

Născut la 8 ianuarie 1926, la Vorona, județul Botoșani, părintele Iulian se adaugă altor mari personalități pe care acest județ le-a dăruit României, în ultimele două secole. Aici au odrăslit poate cei mai importanți duhovnici, sfinți și oameni de cultură din țara noastră… Este îndeajuns să ne amintim doar de cuvioșii părinți Cleopa Ilie și Paisie Olaru, de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu sau de oameni de cultură ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Ștefan Luchian și alții…

A intrat de tânăr, în 1946, în Mânăstirea Sihăstria, unde a fost călugărit și hirotonit. Părintele Iulian, cu dragoste și dor de Hristos, cu multă râvnă duhovnicească, și-a dorit să ajungă la Sfântul Munte, locul desăvârșirii, patria monahismului ortodox.

Acum este athonit și a intrat pentru vecie în cartea de istorie a miilor de cuvioși athoniți. De peste 40 de ani (din 1977) este viețuitor și duhovnic în Sfântul Munte Athos, la schitul românesc Prodromu.

Transmitea cu sufletul și cu cuvântul stările și cuvintele veșniciei…

Am stat de multe ori de vorbă cu părintele Iulian. Mi-a vorbit cu multă admirație și dragoste duhovnicească despre părintele stareț Petroniu Tănase, fericit întru adormire… Despre râvna și neclintirea duhovnicească a acestui mare și sfânt nevoitor contemporan. Despre nevoințele sale ascetice și duhovnicești supraomenești. Părintele Petroniu, așa cum știm cu toții, a fost de o trăire ascetică și duhovnicească, teologică specifică marilor sfinți din istoria bimilenară a Bisericii… Istoria va consemna, peste veacuri, acest fapt, constatat, trăit pe viu de toți cei care l-au cunoscut.

Am stat odată o noapte întreagă cu părintele Iulian. Vorbea cu atâta căldură, cu atâta iubire duhovnicească, cu o răbdare, blândețe, smerenie, lumină și bucurie duhovnicească, care nu este din lumea obișnuită. Vorbea ca un adevărat părinte duhovnicesc, iubitor, cum tot mai rar poți să întâlnești, care transmitea cu sufletul și cu cuvântul stările și cuvintele veșniciei. Veșniciei fericite.

Ascultându-l, adesea mi-a venit gândul: De ce nu am venit oare pregătit să înregistrez cuvintele sale? Dar așa a fost să fie…

De obicei, merg și eu la Sfântul Munte așa cum o fac cei mai mulți, pentru folos duhovnicesc, pentru câteva zile de liniște, de tăcere și rugăciune. Întru acel loc unic, plin de tăcere și de har, de miresme de tămâie și de mir, cu biserici în care, prin podoaba frescelor bizantine, trăiesc vii sfinții cei din veacuri. Unde harul dulce al unor icoane minunate ale Preasfintei Fecioare Maria izvorăște bucurie, mângâiere și vindecări. Unde pretutindeni te întâmpină semnele că Maica Domnului nostru este Stăpâna Împărăteasă în acest loc de sfințenie și nevoință…

Aici, la Sfântul Munte, poți cinsti cu evlavie sfintele moaște bine înmiresmate ale apostolilor, proorocilor și mucenicilor, ale multor ierarhi și cuvioși, multe datând din primele secole. În acest loc, în cea mai mare lavră sau cel mai mic schit, într-o colibă pustnicească, se simte vie pliroma Bisericii cerești și pământești.

Slujbele și privegherile de toată noaptea din Athos coboară cerul pe pământ… Rugăciunea neîncetată, liniștea, isihia, smerenia, umilința te umplu de bucurie… Tăcerea acolo este o stare de har, auzire, de simțire a prezenței lui Dumnezeu.

Este o stare de taină, de pace și de liniște, de mare bucurie. Aerul de aici se roagă, îngerii zboară și cântă nevăzuți. Din tăcerile cerești slăvesc cu cântări de taină pe Împărăteasa cerurilor și Stăpâna Muntelui Sfânt, pe Maica Domnului Pururea Fecioară.

În vara anului 2016, prin harul Mântuitorului Iisus Hristos și al Preacuratei Maicii Sale, cu binecuvântarea ierarhică trebuincioasă, am ajuns din nou la Sfântul Munte.

Prin bunăvoința părintelui stareț Atanasie Prodromitul, am stat câteva zile cu folos la schitul nostru românesc Prodromu, închinându-ne cu dragoste și bucurie icoanei Maicii Domnului Prodromița, icoanelor minunate ale Sfântului Ioan Botezătorul, Cuviosului Atanasie Athonitul, precum și sfintelor moaște care fac parte din tezaurul schitului…

Am petrecut zile binecuvântare, mult folositoare în împărăția sfântă a Maicii Domnului. Din bogăția bine înmiresmată a duhovniciei athonite n-au lipsit nici micile pelerinaje în împrejurimile prodromite binecuvântate, bucurându-ne duhovnicește în locuri ca Peștera Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul, Mânăstirea Marea Lavră, mormântul și moaștele Cuviosului Atanasie și alte multe sfinte moaște ale celor mai mari sfinți ai creștinătăți, aflate acolo la închinare, Peștera Sfântului Ioan Cucuzel, Chilia Sfântul Mare Mucenic Mina din capătul Viglei. Acolo se află minunatul părinte Iosif protopsaltul. Am mai fost și în alte locuri, precum Peștera Sfântului Nil izvorâtorul de mir, toate dintre acelea pe care este posibil să le cercetezi făcând drumul pe jos, dus-întors, într-o singură zi.

Slujbele din schit, săvârșite sub ochii blânzi și preacurați ai Maicii Domnului, Preasfânta Fecioară Maria din icoana Prodromița, întâlnirile și discuțiile cu părinții ne-au umplut de bucurie și pace.

Sufletul său e tânăr, dar vârsta nonagenară

De această dată am venit pregătit și din punct de vedere tehnic pentru o întâlnire și un dialog cu părintele Iulian. A acceptat cu bucurie, ca de fiecare dată, solicitarea fiind făcută prin părintele Daniel și un alt părintele care-l îngrijea. Ținând cont că odată cu vârsta, părintele Iulian a mai slăbit trupește, ne-am apropiat cu dorința și gândul sincer de a nu-l obosi peste măsură. Sufletul său e tânăr, dar vârsta nonagenară… Părintele a vorbit însă cu aceeași ușurință duhovnicească și bucurie ca și în alte dăți.

După cum am mai spus-o, vorbisem de multe ori cu sfinția sa, îi cunoșteam multe din cuvintele de folos, inclusiv cele rostite în versuri. Mă impresiona întotdeauna cu modul său temeinic de a vorbi, blând și ferm deopotrivă. De asemenea, patriotismul său cald, firesc, natural… Spunea: „Eu am venit aici să ajut și să fiu duhovnic călugărilor români, de aceea n’am învățat limba greacă”. De asemenea, modul său de a sfătui era întotdeauna argumentat teologic prin fiecare cuvânt.

În chilia sa erau tăinuite, după o perdea albă, vreo sută, poate două de cărți de profundă valoare duhovnicească și teologică. De aici scotea uneori câte o carte și cita din ea. Nu o dată mi-a citat în discuțiile noastre din Dogmatica părintelui Dumitru Stăniloae.

Părintele Iulian ne-a vorbit și acum despre importanța vieții curate. Despre starea înaintea lui Dumnezeu, despre ascultarea de El. Despre Moise și Ilie. Despre ispitele și suferințele Domnului nostru Iisus Hristos, despre răstignirea și moartea Sa pe Cruce. Toate cuvintele sale de folos sunt întemeiate pe cuvântul sfânt al Scripturii, pe care-l citează cu multă familiaritate și exactitate teologică, aproape științifică. Cuvintele sale sunt experimentate în propria-i viață. Ele sunt făcute să ne întărească și nouă credința, să ne sporească râvna duhovnicească, dragostea și recunoștința față de Dumnezeu și față de pronia Lui. Dragostea față de Mântuitorul Iisus și Jertfa Sa, față de Maica Domnului și față de toți Sfinții.

Exact în urmă cu zece ani, în anul 2006, luam un interviu părintelui stareț Petroniu Tănase, pe care l-am publicat atunci în Revista Renașterea de la Cluj. Acum venise rândul avvei Iulian.

Ora stabilită era ora prânzului. La Sfântul Munte, masa se servește dimineața, după Sfânta Liturghie și seara, după Vecernie. Așadar, după slujba de dimineață și masă, vreme de un ceas-două, cercetasem împrejurimile schitului și iată-ne acum ajunși în chilia bătrânului avvă Iulian.

Pr. Andrei: Binecuvântați, părinte Iulian, sărutăm mâna! Ce mai faceți?

Pr. Iulian: Doamne-ajută! Bine ați venit! Luați loc acolo, pe scăunelul cela. Bine ați venit! Ce să vă spun eu, un om bătrân? Trec anii și-s tot mai bătrân. Ce să mai spun? „Bătrânețe, haine grele”!

Pr. Andrei: Dar sufletul întinerește zi de zi tot mai mult, cum zice Apostolul…

Pr. Iulian: Da, un cântec zice aceasta… Cântecele mai demult erau așa era de morale de plângeai. Îmi aduc aminte că la Târgu Neamț era un părinte bătrân, Calinic. Și cânta și el săracu’: „Bătrânețe, haine grele”… Cânta și plângea!

Pr. Andrei: Am auzit și eu un cântec duhovnicesc, despre moarte: „Moarte, moarte nemiloasă,/ tu pe toți îi scoți din casă…” L-am auzit cântat pe o casetă la Mânăstirea Sihăstria. Îl cântau niște părinți și o maică, dar l-am auzit și pe părintele Paisie Olaru cântându-l, așa, cu vocea sa bătrânească.

Pr. Iulian: La „Oastea Domnului” am auzit multe cântece populare (duhovnicești) și tot de la ei am învățat și poezii, pe care le-am mai uitat… Doar cântecul acesta mi-l mai amintesc… (Începe să cânte:) „Bătrânețe, haine grele,/ cum să fac să scap de ele?/ Trec zilele, trec și eu,/ bătrânesc și-mi pare rău…” Cântece bătrânești…, nu ca acum. Era și o poezie tare frumoasă, nu o mai știu toată. Când eram copil, acum 80 de ani, îmi aduc aminte cum mama sau bunica povestea copiilor înainte de Nașterea Domnului cum S-o născut Iisus Hristos… (Recită:)

Afară ninge liniștit,/ și-n casă arde focul,/ iar noi pe lângă mama stând,/ de mult uitarăm jocul./ De mult și patul e făcut,/ dar cine să se culce,/ când glasul mamei repeta,/ cuvinte mari și dulce,/ cum S-a născut Hristos,/ în ieslea-I cea săracă,/ și boii cum suflau, milos,/ Căldură ca să-I facă…”

Și așa mergeam afară să vedem steaua și așteptam pe Domnul Care Se naște. Acum este altfel… Avem mass-media, copii au alte preocupări. Dar să vă spun o povestire: „La un bătrân vin niște frați tineri. (Mai vine câte unul pe aici și-i spun și eu ce pot. Că așa-i lumea, vrea să vadă bătrân, oricum cum ar fi el, că dacă-i bătrân tot mai știe câte ceva.) Și frații tineri erau în mânăstire și n-au mai putut rezista. Ca să poți rezista în mânăstire trebuie să te lupți (cu tine însuți – n. red.), să te împotrivești ispitelor trupești și diavolești, gândurilor rele. Sfântul Ioan Gură de Aur tare frumos ne mai spune, ne îndeamnă și ne sfătuiește să citim și să cunoaștem Sfânta Scriptură. Să ne învățăm noi din ea și să-i învățăm și pe alții. Căci «Cel ce va face și va învăța, acela mare se va chema în împărăția lui Dumnezeu.» (Matei 5, 19) Și le spune frumos părintele fraților tineri. În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel găsim scris: «În lupta voastră cu păcatul încă nu v-ați luptat până la sânge.» (Evrei 12, 4) Deci trebuie să vă luptați până la sânge împotriva păcatului. Erau tineri frații și era un frate care avea un băț și se bătea, se lovea tare dureros când îi venea ispita, ca să poată rezista. Și după bătaia cu bățul îi trecea. Și-mi spune el odată: «Părinte, iar și iar vine ispita, dar numai ce mă uit la băț și-mi trece.» Și uite așa era.

Trebuie să ne luptăm împotriva păcatului până la sânge.”

Pr. Andrei: Trupul este ca și câinele din poveste: numai ce aprinzi becul și știe că-și primește porția.

Pr. Iulian: Trebuie să ne luptăm împotriva păcatului până la sânge, căci atunci revarsă Mântuitorul mila Sa peste noi. Căci spune în Evanghelia de la Ioan: „Rămâneți întru Mine și Eu întru voi, căci fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5) Degeaba strângeți voi din dinți, vă încordați brațele, strângeți pumnii, zicând: Voi face așa și așa. „Fără Mine nu puteți face nimic”, zice Domnul. Noi suntem în fața lui Dumnezeu oricând. Și mereu ne spune la fiecare că suntem întotdeauna în fața Sa. Păcatele pe care le facem ziua și noaptea, la miezul nopții, tot sub ochiul lui Dumnezeu le facem. Măcar la spovedanie (care se spovedesc, căci unii nu se mai spovedesc) să știm, să conștientizăm că suntem sub ochiul lui Dumnezeu. Le spun la oamenii care vin: Oameni buni! Suntem în fața lui Dumnezeu! Zăbovirea la băi, la plaje, vă întinează ochii și mintea. Spală-te frumos, dar ca și în fața lui Dumnezeu. Nu zăbovi, nu-ți întina privirea și mintea. Fiți cu mintea curată, căci toată lumea de acum, tineri, bătrâni, copii, se întinează. Le spun frumos, îs om bătrân. Măi, nu știu dacă cineva vă mai spune… Dar eu vă spun. Dacă faci astfel de lucruri, astfel de păcate, n-o să ai liniște.

Ce facem noi? Noi suntem în fața lui Dumnezeu întotdeauna. Orice ai face, să ai mintea curată, să fii curat la suflet și la trup, căci stăm în fața lui Dumnezeu. Atât de frumos se spune în Evanghelie: „Luați aminte că împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.” (Luca 17, 21) Deci împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, iar Sfântul Pavel zice către Corinteni: „Nu știți, oare, că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește cu voi? (I Corinteni 3, 16)

Trebuie să știți și voi că sunteți templul lui Dumnezeu cel viu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Atunci ce minte, ce suflet, ce viață ar trebui să am eu, dacă Duhul Sfânt locuiește în mine? Dacă este Duhul Sfânt în mine, atunci și Tatăl ceresc este, și Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întreaga Sfântă Treime este în mine. Iar unde este Sfânta Treime este Avraam, Isaac și Iacob, este Maica Domnului și toți Sfinții și Îngerii. Și atunci eu îi întreb: Crezi tu în Dumnezeu? Crezi tu în ceea ce nu se vede? Ei, iată, dacă crezi în Dumnezeu și în lumea de dincolo, acolo este Sfânta Treime, Maica Domnului și toți Sfinții, și ei te văd. Noi credem în ceea ce nu se vede. Aici pe pământ trăim prin credință, nu prin vedere. Dincolo, în cealaltă lume, vom trăi prin vedere. Sfântul Apostol Pavel zice în Epistola către Evrei: „Prin credință Avraam a adus pe Isaac jertfă, atunci când a fost încercat.” (Evrei 11, 17) Cele mai mari minuni din Legea Veche s-au făcut prin credință. Prin credință Marea Roșie s-a despărțit, prin credință Enoh s-a suit cu trupul la ceruri, Ilie la fel. Numărăm anii care au trecut de atunci și vedem că ei sunt vii cu trupul. Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. Ei sunt vii cu trupul, de mii de ani. Mare este Dumnezeu!

Ei vor veni și vor lupta împotriva lui antiHrist. Moise a stat 40 de zile în rugăciune în fața lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Nu știu dacă ați fost pe acolo, căci mai demult am fost și eu, în anul 1979. Am fost de la așezământul românesc din Ierusalim, cu călugări și mireni. Am stat două zile și ne-am împărtășit acolo. Moise a stat 40 de zile pe munte și a primit tablele Legii, scrise cu degetul lui Dumnezeu. Când a venit săracul, după 40 de zile de post și de rugăciune, n-avea nici un gând, și poporul îi spune: Nu ne putem uita la tine, strălucește mai mult ca soarele fața ta!

De unde aceasta? El nu știa că reflectă lumina dumnezeirii pe fața sa. Atât s-a înduhovnicit stând acolo pe Muntele Sinai, și atunci și-a pus un val pe față. Pune un văl pe față să nu ne orbești, i-au spus. Și așa și-a pus un văl pe față și a vorbit poporului. Iată rodul vorbirii cu Dumnezeu! Rugăciunea și conștiința că stai în fața lui Dumnezeu te face curat și luminos. Ești pătruns de lumina lui Dumnezeu.

Moise a stat în fața lui Dumnezeu, de aceea se și spune că Moise vorbea cu Dumnezeu cum vorbește prieten cu prietenul său. Și totuși, după un timp, Îi spune lui Dumnezeu și el, ca omul: Doamne, arată-Ți fața Ta. Dar Domnul Dumnezeu ce îi spune? Moise, Moise, de atâta timp vorbesc cu tine… El simțea, dar nu vedea nimic, simțea că Prietenul îi vorbea: Să scrii Legea, să faci așa, să faci așa… Și-i zice Dumnezeu: Iată de atâta timp îți vorbesc și nu știi, eu sunt Dumnezeu. Tu ești om și nu poți să trăiești și să vezi fața Mea. Aceasta i-a spus Dumnezeu în inima lui și nu L-a văzut pe Dumnezeu niciodată. Noi trăim prin credință. Aceasta spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut niciodată.” (Ioan 1, 8) Și-i spune Dumnezeu lui Moise: Tu ai vrut să vezi fața Mea, Eu îți voi arata spatele Meu.

Sfântul Grigore de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, tâlcuiește întunericul dumnezeirii. Este întuneric pentru noi, lumina e prea mare, nu o putem privi. Și tâlcuiește el, spunând: Spatele Dumnezeirii este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Moise a fost ascultător de Dumnezeu, a stat înaintea Lui, a împlinit poruncile Lui. Și toate se leagă. Cele vechi cu cele noi. Moise și Legea ne aduc la ascultare față de Evanghelie și de Hristos.

Pr. Andrei: Da, este același Cuvânt al lui Dumnezeu. Sfântul Nectarie de Eghina spune în Hristologia sa că Dumnezeu Tatăl nu S-a arătat vreodată, ci Dumnezeu Fiul S-a arătat ca și Cuvânt neîntrupat. În tot Vechiul Testament, El este Cel ce S-a arătat și a vorbit cu proorocii. Mai apoi S-a arătat în lume ca și Cuvânt întrupat în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

Pr. Iulian: Da! Bineînțeles. El este Cel vechi de zile, cum spune la Daniil.

Pr. Andrei: Cuvântul, Dumnezeu Fiul!

Pr. Iulian: Unii pun în fotografii pe Dumnezeu ca un om bătrân. Nu e permis. Cel vechi de zile este Iisus Hristos.

Tare mare păcat este mândria…”

Pr. Andrei: Cel nevăzut nu poate fi reprezentat. Până la Întrupare orice reprezentare era interzisă. Cuvântul cel veșnic întrupat este fața Tatălui („Cel ce m-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” – Ioan 9, 14.) După Întrupare poate fi reprezentat în icoane. Iar iconografia să fie canonică, după erminie.

Pr. Iulian: Bineînțeles. Hristos, Mântuitorul nostru, doar El este noul, singurul lucru nou sub soare. Sfântul Grigorie Teologul tâlcuiește cum S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu, cum a venit Iisus Hristos Mântuitorul nostru în această lume. În ce umilință și smerenie a venit, să ne aducă nouă mântuirea și îndumnezeirea. El n-a făcut nimic rău. A trăit viață fără păcat, făcând numai bine. Nici ca Dumnezeu veșnic n-a făcut nimic rău. Nu a făcut iadul, Doamne, ferește, n-a făcut păcatul. Cine a făcut iadul și primul păcat găsim la Isaia, în capitolul 14. Spune acolo: „Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineața?” (Isaia 14, 12) A fost stea strălucitoare, căpetenia îngerilor. „Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi sui. Deasupra stelelor cerului îmi voi așeza tronul.” (Isaia 14, 14) Și a căzut în întunericul adâncului. El însuși s-a făcut întuneric, el a făcut întunericul, bezna și atrage lumea la întuneric cu înșelăciunea. De asta a venit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să contracareze și să sfărâme mândria lui de fier. Că tare mare păcat este mândria… Și atâta umilință a avut Domnul, că S-a născut într-o iesle săracă. Era acel recensământ în Betleem, nu au găsit loc la casa de oaspeți. Și Maica Domnului era grea (însărcinată), iar Iosif a primit poruncă de la înger să o protejeze, că altfel era omorâtă cu pietre. Ce durere!

Maica Domnului cu cine îi făcut copilul, cu cine? Maica Domnului era fecioară, în naștere și după naștere. Când arhanghelul Gavriil îi spunea: Vei naște Fiu! Ea zice: Cum? Eu nu știu de bărbat! Duhul Sfânt Se va pogori peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri și vei naște Fiu. S-a pregătit, bineînțeles, că n-a fost ascunsă lucrarea Duhul Sfânt de Maica Domnului, chiar dacă au fost ascunse unele lucruri. Dar cât a suferit Maica Domnului! Dumnezeu i-a ascuns unele lucruri, ce frumoase sunt acestea și ce adânci.

Veneau din Nazaret la Ierusalim, cu Sfântul Iosif, să se închine la Templu, în fiecare an. La întoarcere, Pruncul Iisus, Care avea 12 ani, S-a pierdut. Ei credeau că e printre rude sau cu alți copii… Ce durere pe Maica Domnului! L-au căutat fără odihnă… După trei zile l-au găsit în Templul cu bătrâni, cu cărturarii și arhierei și I-au reproșat. Dar atunci ei au înțeles un lucru adânc… Domnul i-a răspuns și i-a zis: Pentru ce Mă căutați, oare nu știați că în Casa Tatălui Meu trebuia să fiu? Și Maica Domnului n-a mai zis nimic, punând cuvântul în inima ei.

Pr. Andrei: Ce frumos! Le-a dus mintea și sufletul într-un alt plan existențial, în cel duhovnicesc. Și sfinția voastră ne duceți acum cu gândul și cu inima de pe Muntele Sinai la Domnul Iisus și la Maica Domnului!

Pr. Iulian: Da! Și până la vârsta de 30 de ani, cum a stat El în smerenie, în ascultare, în anonimat… Ce model de viață smerită și ce învățătură ne dă Domnul! În Muntele Carantaniei, am fost și acolo, satana a venit să-L ispitească: Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, fă ca aceste pietre să se facă pâini și mănâncă, ai flămânzit. Mântuitorul tot din Scriptură îi răspunde: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu. V-am spus, trebuie să știți că sunt oameni care trăiesc fără mâncare: Enoh și Ilie. Alții nu știu, nu vor să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu.

Pr. Andrei: Da! Și alți Sfinți… Sfântul Cuvios Paisie cel Mare, Egipteanul, prăznuit pe 19 iunie, a trăit 70 de ani numai cu Sfânta Împărtășanie.

Pr. Iulian: Da. Da… Bineînțeles, la Dumnezeu toate sunt cu putință. (Marcu 10, 27) Și L-a ispitit din nou satana pe Mântuitorul, zicând: Aruncă-Te jos de pe aripa Templului – a îngăduit Dumnezeu, bineînțeles –, sari jos, căci este scris: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău. (Matei 4, 6) Iar Mântuitorul i-a răspuns tot din Scriptură: „Scris este să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!” (Matei 4, 7) L-a suit apoi pe un munte înalt și Îi spune: Vezi lumea asta, e a mea! Era prințul întunericului, Dumnezeu a îngăduit. Dar încă nu s-a smerit. Domnul a îngăduit să aibă zăvoarele iadului, unde el, prințul întunericului, îi închide pe toți pe care îi înșală cu acul păcatului… Cu toate ispitele ne atacă și pe noi diavolul, dar Domnul l-a biruit… Și când I-a zis închină-Te mie, Domnul i-a zis: „Mergi înapoia Mea, satana, căci scris este Domnului Dumnezeu să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești!” (Matei 4, 10) Pentru noi a biruit Domnul ispitele lui satan, numai El le poate birui.

Și a plecat cel rău până la o vreme. Care a fost vremea? A fost vremea Răstignirii! L-a urmărit pe Mântuitorul, prin Anna și Caiafa și prin Iuda trădătorul, L-au prins și L-au dat la răstignire. Și-a ales Mântuitorul Iisus Hristos cea mai grea suferință și moarte, răstignirea pe cruce, cum ar fi fost cel mai mare criminal. Prin răstignirea pe cruce a vrut să sfințească crucea, suferința. Și ce dureros! I-au bătut cuie în mâini, că știe omul unde să bată… Și aici L-a urmărit satana. Când L-a văzut răstignit, își zicea: N-a fost Dumnezeu. Nu Și-a adus zece legiuni de îngeri... Și tocmai atunci Mântuitorul a rupt zăvoarele iadului, ca un Dumnezeu ce era. Vedeți cât a suferit Dumnezeu, Fiul întrupat Hristos, din cauza lui Adam.

Să avem prezența lui Dumnezeu!”

Pr. Andrei: Domnul e dragostea lui Dumnezeu, jertfită de dragul nostru, al oamenilor.

Pr. Iulian: Omenii, de la început, mereu păcătuiesc. Dumnezeu i-a spus lui Adam: Din toți pomii poți să mănânci, toți din rai, numai dintr-unul să nu mănânci, al cunoștinței binelui și răului. Dar n-a ascultat!

Pr. Andrei: Iată ce păcat mare este neascultarea! Tot planul divin l-a dat peste cap!

Pr. Iulian: Da! Și s-a ascuns Adam. Căci zice că s-au golit de lumina dumnezeirii. Cum zice părintele Cleopa, s-au văzut goi, când au pierdut harul și lumina dumnezeirii. Și de-atunci blestemul neascultării asupra șarpelui, asupra pământului și asupra oamenilor…

Pr. Andrei: Și acest blestem s-a înmulțit prin păcatele oamenilor… S-a lungit și s-a lățit pe tot pământul și-n toată istoria…

Pr. Iulian: Da. De asta a fost nevoie de răstignire, și după răstignire Hristos să coboare în iad, că toți oamenii mergeau în iad.

Pr. Andrei: Da! Părinte, ați făcut un excurs prin Scriptură în istoria mântuirii, ne-ați dus cu gândul la Domnul Hristos, la Legea Lui, la suferințele și moartea Lui pe Cruce. Ce trebuie să facem? Mai concret, cum să aplicăm acestea în viața noastră?

Pr. Iulian: Să ne gândim mai mult la ce a făcut Dumnezeu pentru noi! Cum ne-a înzestrat cu minte, cu suflet viu. Să căutăm să-L cunoaștem și să avem prezența lui Dumnezeu. Să avem frica Lui! Prin cunoașterea Lui să ne cunoaștem pe noi înșine. Să-L iubim pe Dumnezeu și să ascultăm de El, să ne închinăm Lui. Să zicem tot timpul: Doamne, sunt în fața Ta! Ajută-mă! Nu mă lăsa! Tu vezi tot! Tu știi tot! Să ne rugăm cu această conștiință! Cu evlavie, cu frică de Dumnezeu, cu simțire. Căci se spune blestemat este acel om care face lucrurile lui Dumnezeu cu nesimțire, cu lenevie sau cu nebăgare de seamă. Să ne încredem în Dumnezeu mai mult decât în noi… Căci iarăși zice: „Blestemat este omul acela care se crede în om mai mult decât în Dumnezeu.” (Ieremia 17, 5)

Să ne întoarcem mereu la El, să-I zicem: Doamne, sunt în fața Ta, nu mă lăsa! Ajută-mă pe mine și pe familia mea! Să ne educăm copiii! Să le spunem că stăm în fața lui Dumnezeu, Care vede și știe tot. Să știm că suntem temple ale Duhului Sfânt și Duhul Sfânt locuiește întru noi. Să-i învățăm pe copii de mici să-L iubească pe Dumnezeu! Căci spre ce iubește mintea, acolo este atrasă… Dacă le vom spune că sunt fii ai lui Dumnezeu, că împărăția lui Dumnezeu este întru ei, acestea le vor fi în minte mereu.

Pr. Andrei: Mai ales dacă îi văd pe părinți făcând așa, învață de la ei!

Pr. Iulian: Să-i învățăm să-L pomenească pe Dumnezeu neîncetat, să se roage și pentru alții, pentru conducători, pentru pace în lume. Să-i cinstească pe dascăli, pe doctori, să citească cărți sfinte. Să-i învățăm că suntem trecători pe pământ și tot timpul să fim pregătiți pentru lumea cealaltă. Să-i învățăm că trupul este sluga sufletului…

Pr. Andrei: Adică să aibă ierarhia valorilor, sufletul mai important ca trupul, duhul mai important decât materia, duhovnicia mai de preț ca realizările lumești.

Pr. Iulian: Da! Acum este timpul să lucrăm cele ale lui Dumnezeu. Nu putem să slujim la doi domni. Să-L urmăm pe Hristos cu blândețe și bunătate, ca să nu plângem veșnic. Să lucrăm mântuirea, să înmulțim talanții, să sfințim sufletul și trupul, ca să așteptăm moartea cu bucurie.

Pr. Andrei: Mulțumim, părinte Iulian, pentru aceste învățături și sfaturi atât de bogate și de adânci duhovnicește. Ne-ați adus în suflet esența învățături evanghelice, biblice și patristice. Ne rugăm să vă dea Dumnezeu sănătate, să vă păstreze în harul Său.

Dumnezeu l-a întărit pe părintele Iulian, la cei 90 de ani ai săi, să ne vorbească mai bine de o oră, dându-ne și alte sfaturi personale. Un ostaș al nevoinței duhovnicești și al dragostei lui Hristos este și va fi mereu tânăr și râvnitor… Tinerețea veșnică a lui Hristos părintele Iulian o poartă în suflet și în ființa sa întreagă. Cuvintele sale duhovnicești, rugăciunile sale fierbinți sunt cu putere multă. Ele ne pot folosi pe noi, pe cei mulți, astăzi și peste veacuri.

Întru el trăiește și lucrează Hristos, Duhul Său cel Sfânt, cu pacea, cu iubirea, răbdarea și sfințenia Sa. Duhovnicia părintelui Iulian bucură, pacifică și întărește sufletele. El se numără deja în ceata cuvioșilor părinți sfinți ai Muntelui Athos din ultimii 40 de ani.

Cu drag i-am închinat aceste rânduri, rugându-ne lui Dumnezeu și Maicii Domnului ca Domnul Hristos să ne facă parte, atât cât putem cuprinde, de harul, de virtuțile și binecuvântarea sa.

Sursa : Lumea monahilor 144 / 20 iunie 2019.
Mulțumim lui George Crasnean pentru îngăduința de a prelua acest material pe blogul Sfântul Munte Athos.

Cuvinte de folos de la Părintele Dionisie Ignat de la Colciu (audio)

p. Dionisie Ignat – Rugăciunea inimii

p. Dionisie Ignat – Spovedania deasă

p. Dionisie Ignat – Sfințenia vieții

p. Dionisie Ignat – Să nu fim nepăsători

p. Dionisie Ignat – Paza minții

sursa Har și Bucurie! YouTube channel / Pr. George Cetănaș

Părintele Dionisie Ignat s-a născut la 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani cu opt copii. La botez a primit numele Dumitru, fiind mezinul familiei. Tatăl său, Ioan, a fost un om foarte credincios, dar a murit când Dumitru avea doar un an şi ceva. Din cauza condiţiilor vitrege din timpul Primului Război Mondial şi de mai apoi, tânărul Dumitru a absolvit doar patru clase primare, de fiecare dată fiind premiant, şi doi ani de şcoală profesională. Fiind foarte apropiat de fratele său Gheorghie, mai mare decât el cu zece ani, Dumitru l-a urmat în viaţa monahală, mai întâi în România, începând din 1923, şi apoi la Muntele Athos, trei ani mai târziu.

În timp ce Gheorghie a primit numele de Ghimnazie la Schitul Măgura din Moldova, unde a fost hirotonit ierodiacon, Dumitru avea să devină monah în Muntele Athos. Cei doi fraţi au intrat în Sfântul Munte în ziua de 6 septembrie 1926, împreună cu încă doi tovarăşi, veniţi şi ei de la Schitul Măgura. Dumitru avea pe atunci doar 17 ani. După un scurt pelerinaj prin Athos, fraţii Ignat au încearcat să se stabilească la Schitul Românesc Prodromu, dar nu sunt primiţi, din cauza problemelor existente în acea vreme la schit. Împreună cu un alt călugăr român, schimonahul Sebastian, Părintele Ghimnazie şi cu Dumitru împrumută o sumă apreciabilă de bani şi cumpără Chilia „Bunavestire” de pe teritoriul Mănăstirii Pantokrator. Pentru a-şi putea plăti datoria, cei doi fraţi muncesc din greu, timp de trei ani, ca argaţi la Mănăstirea Iviron.

Deşi viaţa le era foarte aspră, la Chilia „Bunavestire” Dumitru şi părintele Ghimnazie au avut cele mai mari bucurii duhovniceşti, care i-au ajutat să treacă cu bine peste multele ispite ale demonilor. În 1927 Dumitru este tuns călugăr cu numele Dionisie, iar în 1931 este hirotonit ierodiacon. După moartea părintelui Sebastian, stareţul lor, fraţii Ignat merg în 1933 la Chilia „Sfântul Tihon din Zadonsk” din Kapsala , condusă de Stareţul Ghedeon Chelaru. Împreună cu acesta, vor prelua din 1937 Chilia Sfântul M. Mc. Gheorghe – Colciu, pe care au refăcut-o din temelii şi de care Părintele Dionisie nu se va mai despărţi niciodată. Este făcut ieromonah în 1937 la Chilia „Sfântul Tihon”, de către Episcopul Sfântului Munte, Ierotei, iar duhovnic devine în 1945. Decenii la rând Bătrânul Dionisie s-a nevoit în tăcere, urmând exemplul de viaţă al fratelui său, Părintele Ghimnazie, care ajunsese la o mare sfinţenie înainte de sfârşitul său pământesc, în 1965.

După moartea Părintelui Ghedeon Chelaru, în 1979, Părintele Dionisie a devenit conducătorul chiliei, avându-l alături pe schimonahul Ioan Şova, iar celor doi li s-au adăugat în următoarele decenii şi alţi vieţuitori. Bucurându-se de-a lungul vieţii de sfaturile duhovniceşti ale unor părinţi sporiţi, ca Antipa Dinescu, Elisei Filibiu, Macarie Untan, Ioan Guțu şi Dometie Trihenea, Stareţul Dionisie a devenit unul dintre cei mai experimentaţi părinţi duhovniceşti din Sfântul Munte, deopotrivă pentru monahii români, greci sau de alte neamuri, dar şi pentru miile de pelerini veniţi din întreaga lume ca să găsească la Colciu linişte sufletească şi sfat duhovnicesc. Bătrânul Dionisie a trecut la cele veşnice în 28 aprilie/ 11 mai 2004, la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani petrecuţi în Sfântul Munte.

Din Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Ahtos, Editura Prodromos, 2009.

Sprijin pentru Schitul românesc Prodromu

Cât costă schimbarea la faţă a Prodromului?
(Cu gheronda Atanasie despre nevoile şi nevoinţele athoniţilor români de la Prodromu)
George Crasnean

Binecuvântaţi gheronda! Ce faceţi şi ce aţi mai făcut, părinte?

Păi ce să facem? Rugăciune şi muncă!

„Ora et labora”…

Numai la hidroizolaţia schitului am lucrat mai bine de un an şi ne’a costat peste 200.000 de euro treaba asta. Bani mulţi şi muncă şi mai multă: a fost foarte greu să spargem stânca din partea de răsărit; a trebuit să folosim şi multă dinamită. Dar – slavă lui Dumnezeu! – am isprăvit lucrarea asta anevoioasă.

Am observat că şi atelierul părintelui Matei l’aţi mai extins…

Da. Am mărit atelierul de pictură, dar am refăcut şi celelalte clădiri-anexă de lângă atelierul auto.

Am văzut. Mai să nu le recunosc aşa. De fapt s’au schimbat mult mai multe: şi cimitirul şi grădina şi drumurile (cel din livadă, cel de la intrare şi cel nou, din grădină). De chilii şi corpuri sanitare nici nu mai vorbesc. Aţi lucrat ceva în aceşti şapte ani, de când păstoriţi obştea prodomită!…

A lucrat Dumnezeu. Noi doar am asudat.

Drept este că dacă nu era voia Lui, nu se făceau toate astea. Oricum, chiar cu ajutorul Domnului şi al Maicii Sale, tot aveaţi nevoie de mulţi bani pentru tot ce aţi făcut…

Şi avem. Încă. Ia uitaţi’vă aici! – (şi gheronda deschide un dulap, de mărime mijlocie, plin cu hârtii).

Ce sunt astea părinte?

Facturi. Avem mai mult de 120.000 de euro datorii! Facturile astea sunt cele pe care trebuia să le plătim. N’ar fi nimic asta, dacă am avea cu ce.

Nu ştiu cum dormiţi noaptea părinte!

Păi nu dorm: că slujbele încep la ceasurile două din noapte!

Şi în rest?

În rest: „Privegheaţi şi vă rugaţi!”. Noi nu putem face bani. Doar dacă trimite Maica Domnului gând bun creştinilor ca să ne ajute…

O să trimită, că nu pentru Sfinţia voastră faceţi ce faceţi. E locul românilor din Athos: singurul chinoviu unde reuşesc să se nevoiască cincizeci de monahi români la un loc, dincolo de graniţele ţării lor!

Să dea Dumnezeu!

Dumnezeu îşi pune oamenii de care are nevoie la vremea potrivită. De aceea v’a ales pe Sfinţia voastră, în timpurile acestea, ca să schimbaţi faţa Prodromului; la fel cum şi pe patriarhul Daniel l’a pus să ridice catedrală României! „De la Domnul s’a făcut aceasta”! (Psalm 117, 23).

„Domnul este ajutorul meu” – scrie într’acelaşi psalm (Psalm 117, 7), dar uite că avem nevoie şi de „banul văduvei”. De aceea mă gândeam să fac un apel către credincioşii români ca să ne ajute să izbutim să terminăm măcar ce am început aici, la aşezământul lor din Athos.

Daţi’mi’l şi mie părinte ca să’l publicăm. Poate vă vor auzi şi în felul acesta românii şi – cine ştie? – poate îi vor ajuta pe fraţii lor, care se roagă pentru dânşii…

Apel prodromit

Schitul Prodromu – din Sfântul Munte Athos – face un apel de suflet către toţi credincioşii binevoitori care ar voi să ajute chinoviul românesc athonit să isprăvească construcţiile începute: biblioteca, brutăria, cancelaria, muzeul, prescurăria, farmacia şi bolniţa (spitalul). Majoritatea acestora sunt deja ridicate „la roşu”, dar nu pot fi terminate din lipsa banilor.

Rugămintea noastră este ca toţi doritorii – donatori sau ctitori – să se documenteze la faţa locului (în privinţa acestor lucrări), ori apelând telefoanele noastre de contact: +30 23770 23788 şi/sau +30 23770 23294, sau prin e-mailul: prodromu.secretariat@yahoo.com .

Conturile noastre sunt: CEC Bank – RO 21 CECEB 31530 RON 3182071 (pentru lei)
şi Piraeus Bank – GR 25 0171 4390 0064 3903 0020 361 (pentru euro).

Pomelnicele pot fi trimise pe adresa de e-mail a schitului ori prin poşta la adresa:
Schitul românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos, CP 1 – 63086, Karyes, Grecia.

Bunul Dumnezeu şi Preasfânta Lui Născătoare să dăruiască pace şi binecuvântare tuturor celor ce’şi îndreaptă gândurile bune către apelul nostru. Amin!

Cel mai mic între fraţi,
arhimandritul Atanasie,
dimpreună cu toată obştea prodromită.
01/13 februarie 2019, la pomenirea Sfântului mucenic Trifon

Starețul Elisei Simonopetritul: Internetul şi viața duhovnicească (video cu subtitrare în limba română)

Starețul Elisei Simonopetritul: Internetul şi viața duhovnicească

 

Avva Iulian Prodromitul şi inteligenţa artificială

avva Iulian Prodromitul şi inteligenţa artificială

Avva Iulian îşi trăieşte întru nevoinţă al 93 – lea an la Prodromu. Având atâta vreme în spate, am căpătat obiceiul de a nu’l întreba tare multe, ca să nu’i stau prea mult „pe cap”. (Şi aşa e coadă la uşa chiliei lui). Ultima oară însă am vrut să aflu o desluşire de la bătrân, aşa că i’am cerut sfat într’o privinţă.

Părinte, am o problemă cu tinerii ăştia de la şcoală, că nu se pot lepăda de net şi… de toate „binefacerile” lui.

Măi, uite ce’i: diavolul vrea cu orice chip să intre’n om. Iar dacă nu poate – din cauza Duhului Sfânt primit la botez – atuncea îi atacă mintea cu asta… cu „inteligenţa artificială”.

Cum să’l atace părinte? Eu am învăţat că A.I. ajută omul…

Da’ nu aşa vine diavolul totdeauna? Ajutând omul? Şi aşa intră în mintea lui şi’l duce la pieire.

Am auzit şi eu că unii (Neuralink) vor ca oamenii să’şi descarce toate amintirile, gândurile şi cunoştinţele pe nişte computere. Cred că în felul ăsta pot fi manipulaţi foarte uşor – deşi ei spun că o fac pentru binele nostru.

Ş’ai să vezi c’o să’ţi trebuiască îndată nişte, de’aiestea… cum le spune?…

Implanturi? – am nimerit eu, după mai multe încercări…

Da. Pentru că mintea ta n’are să mai facă faţă inteligenţei ăsteia diavoleşti…

Adică o să trebuiască să’mi fac un up-grade mental, ca să ţin pasul cu sistemele astea de inteligenţă artificială? Păi asta’i nebunie curată, părinte! Şi până la urmă tot la implanturi ajungem. Şi încă în cap! Clar că astea’s vremurile din urmă!

Da, da. Ai să vezi că va veni vremea când o să îmbrăţişezi o nălucă de peste ocean şi n’o să’ţi mai trebuiască nevasta ta. Trebuie mare grijă.

Şi pricepere. Dar cum să te păzeşti de aşa ceva, părinte?

De nu te va păzi Domnul, în zadar o să fie toată grija ta. Rugăciune: „Rugaţi’vă neîncetat”. Şi stat aproape de Dumnezeu. Că satana umblă ca un leu, să ne înghită – că i s’a apropiat vremea.

Scurt interviu și foto realizate de George Crasnean
articolul a apărut în revista Lumea monahilor nr. 138 / 20 Decembrie 2018

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

 

Părintele Macarie Simonopetritul: întrebări şi răspunsuri despre spovedanie

Interviul de acum doi ani cu Sfinţia Voastră despre Spovedanie a stârnit mare interes cititorilor. El a fost preluat de mai multe pagini de internet şi chiar de unele reviste bisericeşti oficiale. Unele idei pe care le-aţi expus acolo au stârnit diverse comentarii şi întrebări, pe care aş dori să le sistematizez şi să Vi le adresez tot Sfinţiei Voastre, ca să elucidăm până la capăt acest subiect.

Prima întrebare este legată de criteriile după care trebuie să ne alegem duhovnicul şi cum facem când nu avem de unde alege?

Primul criteriu este să caut şi să găsesc un preot cu care să pot comunica, căruia să mă pot deschide, să nu mă ruşinez, să-l înţeleg ce spune şi el să mă înţeleagă pe mine. S-ar putea să nu găsim un astfel de părinte în preajma noastră, şi atunci vom merge să-l căutăm în altă parte. Nu-i o problemă să avem doi duhovnici, dacă suntem sinceri şi bine intenţionaţi. La părintele cu care am cea mai bună comunicare şi cu care mă înţeleg în duh, pot merge de 2-3 ori pe an, ca să discut lucrurile mai profunde, iar la preotul din parohie mă pot spovedi pentru păcatele zilnice, pentru a mă putea împărtăşi mai des. Legătura credincioşilor cu preotul lor nu trebuie să-i complexeze sau să-i apese, ci să le dea uşurare şi libertate duhovnicească. 

Dar există această tradiţie în Biserica Ortodoxă de a avea doi îndrumători, adică unul care îmi este duhovnic şi altul doar spoveditor?

Biserica Ortodoxă are şi multe tradiţii nescrise, dar care sunt corecte şi valabile. La romano-catolici toate problemele sunt reglementate în scris, iar atunci când există cazuri particulare sau se schimbă contextul problemei, ei vin cu explicaţii şi precizări la regulamentele vechi sau elaborează altele noi. La noi nu este aşa şi fiecare om este lăsat să-şi formeze conştient şi liber relaţia sa cu duhovnicul. Dacă cineva îi spune unui preot doar anumite lucruri, iar altuia altele, atunci persoana respectivă este în înşelare şi nu va avea folos nici de la o spovedanie, nici de la alta. Eu pot merge să mă spovedesc la un preot din altă parte, dar nu pentru că îmi este ruşine de cel din parohie sau invers, ci pentru că am întrebări şi nevoi duhovniceşti pe care trebuie să le discut cu cineva mai experimentat sau cu care mă înţeleg mai bine. Şi nu este corect ca preotul din parohie să interzică enoriaşilor săi să meargă la alţi preoţi pentru povăţuire duhovnicească sau spovedanie. 

Dar dacă am un duhovnic care îmi place foarte mult, dar totuşi nu este de acord cu împărtăşirea mai deasă, ce pot să fac?

În mod normal trebuie să facem ascultare de preotul locului. S-ar putea ca duhovnicul cu care mă văd mai rar, dar cu care mă înţeleg mai bine, să mă îndrume pentru o împărtăşire mai deasă, dar preotul din parohie să nu vrea acest lucru. În acest caz, când voi fi la biserica duhovnicului mă voi împărtăşi ori de câte ori voi putea, dar când voi fi la biserica din cartier sau din sat, să fac aşa cum zice preotul locului, căci şi în aceasta este folos duhovnicesc. Este corect şi bine să ne împărtăşim mai des, dar aceasta nu este totul în viaţa duhovnicească. Eu sunt pentru o împărtăşire mai deasă, dar dacă în anumite Biserici Locale acest lucru nu se practică, credinciosul va face ascultare şi răbdare în parohia lui, iar dacă va merge undeva unde se dă mai des împărtăşania, se poate folosi de aceasta, dar cu discernământ. Împărtăşirea sistematică a credincioşilor este un lucru important, dar nu cred că este motiv de scandal sau de revoluţie, dacă anumiţi preoţi nu înţeleg sau poate au motive îndreptățite să nu dea prea des împărtăşania.

În ce situaţii îmi pot schimba duhovnicul?

Atunci când văd că nu există o comunicare sănătoasă, când observ că preotul mă leagă mai mult de el şi nu de Dumnezeu; când preotul îmi cere să fac lucruri care în mod clar contrazic principiile evanghelice şi morala creştină. Bineînţeles, în mănăstire, lucrurile stau altfel, dar în lume mirenii au mai multă libertate, numai să ştie să o folosească corect, nu pentru a-şi justifica sau ascunde patimile, ci pentru a scăpa de ele şi a se apropia de Dumnezeu.

În interviul de data trecută am atins şi problema relaţiilor conjugale dintre soţi. Unii au găsit acolo răspuns la frământările pe care le aveau şi încearcă să vă urmeze sfaturile. Au mai apărut însă întrebări legate de familiile care nu pot avea copii. Unii preoţi sunt de acord cu fertilizarea „in vitro”, iar alţii categoric nu. De exemplu, Biserica Ortodoxă Rusă permite fertilizarea „in vitro” dacă materia genetică este de la soţi şi nu este implicată o a treia persoană (donator). Se mai precizează şi inadmisibilitatea dea a face experimente şi manipulări genetice cu celulele sau embrionii. Ce ne puteţi spune la acest subiect?

Aceasta este o problemă foarte complicată şi ca monah nu ştiu dacă voi putea spune prea multe. Există aceste două abordări de care aţi amintit: unii aplică iconomia şi permit fecundarea „in vitro” dacă se foloseşte doar celulele soţilor – şi trebuie să precizăm că aceasta este o iconomie!, dar constatăm că pe lângă embrionul fecundat „in vitro” există şi alţi embrioni, care sunt lăsaţi să moară sau sunt omorâţi, lăsându-se doar unul sau doi pentru gestaţie şi naştere. Deci, atâta timp cât metoda fecundării „in vitro” nu poate folosi un singur embrion, fără să omoare alţi embrioni fecundaţi, problema rămâne foarte serioasă şi tot mai mulţi duhovnici şi chiar oameni de ştiinţă consideră că nu este etic ca de dragul unui embrion să omori mulţi alţii, pentru că toţi sunt egali şi din momentul fecundării fiecare embrion este un om întreg. În acest caz, cea mai bună soluţie pentru familiile fără copii rămâne înfierea. Şi sunt multe cazuri când după ce soţii au înfiat unul sau mai mulţi copii, Dumnezeu le-a dat şi proprii copii, concepuţi şi născuţi pe cale naturală.

Dar sunt familii care deja au recurs la fecundarea „in vitro” şi acum sunt fericiţi că în sfârşit au un copil. Cum abordăm aceste cazuri?

Nu ştiu ce să spun. La moment, din tot ce ştim despre fecundarea „in vitro”, observăm că aceasta implică o formă de avort, pe care medicii încearcă să o numească cu termeni pe care nimeni nu-i înţelege, dar noi o numim ucidere de om, căci credem că embrionul este un om. Dacă cineva a recurs la fecundare „in vitro” din neştiinţă, vom trata cazul cu îngăduinţă şi înţelegere, iar pruncul născut pe această cale trebuie abordat ca şi orice alt copil. În general însă, soţii credincioşi trebuie îndemnaţi să nu facă acest lucru, ci ori să înfieze copiii străini şi să-i crească ca pe ai lor înşişi, ori să rămână fără copii, căci naşterea de copii nu este un scop în sine, ci un rod al iubirii dintre soţ şi soţie. Există soţi care nu pot avea copii, dar pentru că au văzut în aceasta voia lui Dumnezeu, ei trăiesc în credinţă, sunt fericiţi şi mulţumiţi, fără să cârtească. Bineînţeles, dacă unul dintre soţi are careva probleme de sănătate ce pot fi tratate prin medicamente sau chirurgical, acest lucru se acceptă şi nu este păcat. Dar e bine ca în astfel de cazuri să ne adresăm la medici credincioşi, care să nu recurgă la metode abortive. La fel şi în cazul contracepţiei: se poate aplica iconomia în anumite cazuri de contracepţie neabortivă, dar nicidecum nu pot fi acceptate metodele abortive de contracepţie. Trebuie cu multă înţelepciune şi atenţie să spunem acest lucru mirenilor, iar preoţii din lume trebuie să fie informaţi şi să aibă o abordare echilibrată şi părintească faţă de problemele familiei de astăzi.

A intervievat, ierom. Petru Pruteanu pentru teologie.net
Simonos Petras / 2018

Mulțumim Părintelui Petru Pruteanu pentru îngăduința de a prelua acest interviu, continuare a celui din 2016, pe blogul nostru dedicat iubitorilor Muntelui Athos.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Notă: Părintele Macarie, de origine franceză, este stabilit de câteva decenii la mănăstirea athonită Simonos Petras. Este autorul sinaxarului ortodox, „Sinaxarul. Vieţile sfinţilor Bisericii Ortodoxe”. În România este cunoscut mai ales datorită lucrării sale de anvergură (552 pagini) : „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, în traducerea părintelui diac. Ioan I. Ica jr,  Editura Deisis, 2000 ed. I.