Monthly Archives: ianuarie 2021
Expoziție de artă athonită – tablouri de iarnă – Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu
Expoziție de artă athonită – tablouri de iarnă –
Părinții de la Chilia Buna Vestire- Schitul Lacu ne încântă cu colaj de instantanee fotografice din Sfântul Munte din iarna aceasta / Ianuarie 2021. Cu mulțumiri!
Cum a vindecat Sfântul Efrem Sirul o prostituată de patima ei
Cum a vindecat sfântul Efrem Sirul o prostituată de patima ei
Se spune că pe când se afla Sfântul Efrem Sirul în cetatea Edesei o prostituată ce locuia aproape de dânsul, s-a făcut unealtă a diavolului celui rău. Într-o zi, pe când Efrem fierbea o mâncare, acea femeie deschise fereastra şi, aplecându-se cu neruşinare şi obrăznicie, căută la Cuviosul Părinte şi-i zise: „Binecuvântează părinte”. Iar el, cu blândeţe ii zise: „Domnul să te binecuvânteze”. Şi, cu râs deşănţat femeia a zis iarăşi: „Dar ce lipseşte bucatelor tale?”. Iar Sfântul a zis: „Trei pietre şi puţin lut, ca fereastra aceasta să se astupe”.
Iar ea cu obrăznicie îi zise: „Pentru că te-am cinstit, aceasta te-a adus pe tine la mândrie? Eu voiam a dormi împreună cu tine şi tu de la început îmi tai orice nădejde?”. Sfântul Efrem o surprinde pe femeie cu răspunsul său: „De voieşti împreună cu mine să dormi, apoi trebuie să mergi unde îţi voi spune eu”.
Iar ea, dacă a auzit cuvântul acesta, a şi întrebat de locul unde voieşte a dormi. „Nu în alt loc, a zis el, decât chiar în mijlocul cetăţii, voi dormi cu tine”. Iar ea a zis: „Dar nu ai sfială şi ruşine de oamenii ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii?”. Atunci Sfântul a zis îndată: „Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a ruşina sufletul şi a-l opri de la fapta rea, dar, oare, de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează întru ascuns şi întru arătare, nu ne vom teme şi nu ne vom înspăimânta, cu atât mai mult?”
Acestea destul au fost ca să înduplece pe prostituată a se depărta de pofta vicleană către Sfântul Efrem şi să se căiască de cele mai dinainte fapte rele ale ei. Şi îndată, apropiindu-se şi căzând la pământ, cerea iertare pentru nebunia faptei ei. Şi, plângând cu amar pentru faptele ei a luat povăţuitor şi dascăl pe Sfântul Efrem, în calea cea către mântuire.
NOU! Săpun bio din Sfântul Munte
Dragi Iubitori ai Athosului,
Muntele Athos este cu siguranță una dintre marile minuni ale lumii. Aici, de veacuri, monahi cu viață curată își fac lucrul lor cu binecuvântare, pururea rugându-se. Produsele din Sfântul Munte au fost și sunt căutate pentru calitățile lor cu totul deosebite.
Vă facem cunoscut un produs cu totul special din Sfântul Munte: Săpunurile originale Athos aduse pentru prima oară în România de distribuitorul grec care are exclusivitatea vânzării lor. La acest moment ele sunt comercializate în Rusia, Serbia, Bulgaria, Moldova, Ucraina.
Săpunurile Athos sunt produse de călugării de la Muntele Athos folosind numai ingrediente pure și sălbatice din Sfântul Munte, unul dintre cele mai pure locuri din lume datorită izolării lor geografice de mai bine de o mie de ani, ce face parte și din patrimoniul mondial UNESCO.
Săpunurile Athos sunt pomenite în mai multe documentare realizate de posturi TV internaționale. Ele sunt înregistrate la autoritățile competente din UE, având numerele de înregistrare marcate pe fiecare etichetă, locul de proveniență, cantitățile exacte ale ingredientelor etc.
Săpunurile Athos sunt create pe baza unei rețete antice a lui Hipocrate, părintele medicinei, iar timpul tratării lor este de 90 de zile. Ele au fost subiect de studiu pentru oameni de știință datorită proprietăților lor unice de a curăța, proteja, trata, repara și, mai ales, de a întineri tenul.
Oferim așadar un produs bio de foarte bună calitate consumatorilor și facem și un bine ajutând astfel și pe călugării athoniți.
Fiecare comandă acum conține 7 sortimente diferite de săpunuri Athos la prețul special pentru România de numai 120 RON/set.
Livrare gratuită în toată România!
Livrare cu un cost mic în toată Europa.
O surpriză inclusă în fiecare comandă:
o sticlă de agheasmă de la Sfântul Munte
Începând de astăzi 09/02/2021 fiecare comandă de săpunuri Athos va fi însoțită de o Agheasmă în sticlă sigilată de 330 ml fără nici un cost suplimentar. / Agheasma NU este de vânzare și NU se comercializează.
Acesta este un gest de mulțumire al părinților athoniți pentru suportul arătat prin comenzile pentru săpunurile din Sfântul Munte.
Cum comanzi:
Pentru a comanda trimiteți e-mail la sfantulmunteathos@yahoo.com sau prin mesaj la pagina noastră din Facebook: Sfântul Munte Athos, cu numele dvs complet, adresa și numărul de telefon! Sau completând formularul de mai jos!
Pentru România: Veți plăti curierului (plata ramburs) când veți primi coletul la 1-3 zile după comandă.
Pentru Europa (expedierile externe): Plata se face în avans prin modalități simple.
Doamne, ajută!
*rugăm pe cei ce completează datele formularului, să-și verifice după un timp și email-ul (inclusiv la spam!) pentru că vă vom răspunde și vom ține astfel legătura. (Avem câteva adrese primite cărora le lipsește contactul telefonic și nu pot fi încă expediate).
AUDIO: Cuvânt al Gherondei Efrem din Arizona despre dragoste (subtitrare Ro)
Cuvânt al Gherondei Efrem de Arizona despre dragoste.
Subtitrare RO Dinu Elena / Dacă găsiți folositoare traducerile, vă recomandăm abonarea la acest canal YouTube.
Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
AUDIO: Vedenia Starețului Efrem din Arizona și primejdiile apostoliei sale – Cuvânt al Mitropolitului Athanasie de Limassol la adormirea Starețului Efrem din Arizona (8 Decembrie 2019), subtitrare Ro.
Vedenia Starețului Efrem din Arizona și primejdiile apostoliei sale – Cuvânt al Mitropolitului Athanasie de Limassol la adormirea Starețului Efrem din Arizona (8 Decembrie 2019).
Subtitrare RO Dinu Elena / Dacă găsiți folositoare traducerile, vă recomandăm abonarea la acest canal YouTube.
Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină, despre vaccinul anti-Covid19
Monahul Pavel Aghioritul (Vouleftiria, Schitul Sfânta Ana, Sfântul Munte),
doctor în biologie moleculară și biomedicină:
Programul de vaccinare anti-Covid19 implică adoptarea de:
- legislație pentru abolirea dreptului alegerii personale;
- autoritarianism guvernamental;
- presiune mass-media;
- cheltuieli medicale uriașe.
Deși lumea științifică rămâne predominant tăcută, pandemia actuală nu justifică vaccinarea globală, deoarece:
- Rata mortalității din cauza Covid19 este scăzută (procentul de ~2,5% este oricum supraevaluat). Situația spitalicească din primăvara lui 2020 nu se mai poate repeta, pentru că au crescut experiența în tratarea bolii și dotarea medicală. De aceea, vaccinarea ar trebui să fie punctuală.
- Virusul afectează cu precădere persoane la vârsta a treia și a patra, ce au senescență imunitară (după vaccinare, răspunsul imunitar este scăzut). Pentru a-i ajuta pe bătrâni, este preferabilă descoperirea unei terapii antivirale.
- La pacienții cu forme grave, insuficiența respiratorie acută este produsa de o furtună de citokine inflamatorii, care reduc răspunsul imun mediat de limfocitele T. Vaccinul poate exacerba acest mecanism imuno-patologic, înrăutățind condiția acestor pacienți (un efect similar a fost observat la vaccinul felin anti-FeCoV, care provoacă peritonită).
- Eradicarea bolii prin vaccinare globală nu se poate face decât printr-un vaccin absolut eficient și în lipsa altor gazde naturale ale virusului (adică omul să fie singura ființă care se poate infecta, așa cum este cazul poliomielitei). În cazul SARS-Cov-2, și dacă s-ar reuși eradicarea temporară la oameni prin vaccin, virusul poate reapărea prin reinfectarea de la lilieci sau alte gazde animale, într-o formă mutată, neafectată de imunitatea de turmă existentă.
- Coronavirusurile sunt virusuri ARN, care se mutează foarte rapid (deja au fost indentificate două tipuri de SARS-Cov-2, S și L). Este dificil pentru un vaccin să acopere toate tulpinile posibile ale virusului; putem vorbi, în acest caz, mai degrabă, de campanii regulate de vaccinare globală (poate că acesta este și scopul? Pretextul unei tranziții universale la o biologie umană hibridă, în care oamenii să fie dependenți de tehnologii de platformă – inginerie genetica, interfațare digitală – prin actualizări periodice ale vaccinului? Se pune și întrebarea: industria farmaceutică slujește omului, sau omul îi slujește ei? Cui folosește graba implementării în masă a unui astfel de vaccin?).
99% dintre cei infectați cu SARS-Cov2 supraviețuiesc; atenția ar trebui îndreptată spre cei 1% care nu o fac (de ex. există deja rezultate promițătoare din utilizarea perechii hidroxiclorochină-azitromicină, precum și a unui anticorp monoclonal care adresează glicoproteina S a virusului).
Aceasta nu înseamnă că nu trebuie dezvoltat un vaccin sigur și eficient; doar că cel actual este produs forțat (într-un singur an în loc de șase), în condițiile în care lipsesc încă multe informații despre biologia coronavirusului. Este o abordare greșită, din perspectiva biologiei moleculare, să intervii asupra 100% din populație pentru o ipotetică protecție a 1% din ea.
Rareori un vaccin (și, în general, orice intervenție asupra corpului uman) este fără efecte secundare. Opțiunea de a nu te vaccina nu pune în pericol sănătatea publică atâta timp cât nu intervine asupra dreptului altei persoane de a primi vaccinul. Vaccinarea forțată transformă societatea dintr-o democrație într-o turmă de animale fără capacitate de decizie și de care te poți lipsi oricând.
Legislația vaccinării obligatorii și propaganda pro-vaccin nu au, așadar, un autentic temei științific, ci mai degrabă uriașe interese financiare, precum și agenda obscură a anumitor entități ce doresc să dețină controlul. Totul se bazează pe un climat de frică, creat și întreținut de mass-media.
Din punct de vedere duhovnicesc, se militează împotriva libertății trupești și sufletești a persoanei. Frica, dacă este orientată spre Dumnezeu, îi poate oferi omului îndrăzneală, curaj, luminare; fricile/fobiile induse în aceste zile, aduc omului și mai multă tulburare, neliniște și lașitate. Așa se explică și campaniile stăruitoare de desacralizare a Tainei Împărtășaniei, prin menționarea salivei, lingurițelor comune etc., anume pentru a înteți frica ce susține mitul vaccinului. Să nu uităm însă minunea vindecării orbului din naștere, când Domnul îi redă vederea cu un gest inacceptabil din punct de vedere igienic: a amestecat saliva Sa cu pământ și a uns cu această mixtură mucoasa conjunctivală a orbului – rezultat imposibil de reprodus științific! Astăzi, pe lângă farisei, pe Hristos l-ar fi acuzat și o ceată de specialiști infecționiști.
Mulțumim lui Radu Hagiu pentru rezumatul articolului din engleză postat AICI :
[ Dacă sunteți interesați de alte versiuni, găsiți aici: Greacă sau Germană ]
VIDEO: Medic psihiatru și doctor în Bioetică, Arhimandritul Antonie Stilianakis: „Noul remediu anti-covid face vaccinarea inutilă!” (subtitrare Ro)
Medic psihiatru și doctor în Bioetică, Arhimandritul Antonie Stilianakis a absolvit Facultatea de Medicină în anul 1984, fiind specialist în Psihiatrie Pediatrică, și profesează ca psihoterapeut. Ulterior a studiat și Teologia. A fost hirotonit Ieromonah în anul 1994 de către Mitropolitul Augustin de Florina și slujește la „Sfântul Atanasie” din Tesalonic și la metocurile Sfântului Munte.
Fragmentul video este desprins dintr-o emisiune difuzată în data de 3 ianuarie 2021.
Subtitrare RO Dinu Elena / Dacă găsiți folositoare traducerile, vă recomandăm abonarea la acest canal YouTube.
Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
Sfântul Ignatie Briancianinov: Livada în vremea iernii
În anul 1829 am petrecut iarna în sihăstria Plosceansk. Până în ziua de azi se află acolo, în livadă, o chilie de lemn însingurată, în care locuiam cu tovarăşul meu. Pe vreme lină, în zilele senine şi însorite, ieşeam în cerdac, mă aşezam pe lăicioară şi priveam livada întinsă. Goliciunea ei era acoperită cu un acoperământ de nea: în jur – totul era lin: o tihnă moartă şi măreaţă.
Această privelişte a început să-mi placă: privirile gânditoare fără de voie se îndreptau spre ea, se pironeau de ea, ca şi cum ar fi întrezărit în ea o taină. Şedeam odată şi mă uitam cu stăruinţă la livadă. Deodată a căzut un văl de pe ochii mei: înaintea lor s-a deschis cartea naturii. Această carte, dată spre citire lui Adam cel întâi zidit, este o carte ce cuprinde în sine cuvântul Duhului, asemenea dumnezeieştilor Scripturi.
Dar ce învăţătură am desluşit în livadă? Învăţătura despre învierea morţilor, învăţătură puternică, învăţătură dată printr-o lucrare asemănătoare cu învierea. De nu ne-am fi obişnuit să vedem învierea naturii primăvara, ni s-ar fi părut un lucru cu totul de minune, de necrezut. Nu ne minunăm deoarece ne-am deprins cu ea; văzând de atâtea ori minunea, parcă nici nu am mai vedea-o!
Privesc la ramurile despuiate ale pomilor şi ele îmi spun, cu glas vrednic de crezare, în limba lor tainică: „Vom învia, ne vom acoperi cu frunze, ne vom umple cu bună mireasmă, ne vom împodobi cu flori şi roade: cum nu vor învia şi oasele omeneşti uscate în vremea primăverii lor?”.
Ele vor învia, se vor înveşmânta cu trup; cu un chip nou vor păşi într-o viaţă nouă şi într-o lume nouă. Precum pomii care, nesuferind asprimea gerului, şi-au pierdut viaţa – pe Dumnezeu – vor fi adunaţi în ziua cea din urmă a acestui veac, în începătura veacului veşnic care va să vie şi vor fi aruncaţi în focul care nu se stinge. De ar fi cu putinţă să găsim un om care să nu cunoască prefacerile pe care le naşte schimbarea anotimpurilor, de l-am aduce pe acest străin în livada care cu măreţie doarme în vremea iernii somnului morţii, i-am arăta pomii despuiaţi şi i-am povesti despre bogăţia în care se înveşmântează aceştia primăvara în loc de răspuns el s-ar uita la noi şi ar zâmbi – în aşa măsură i s-ar părea un basm cu neputinţă de împlinit cuvintele voastre!
În acelaşi chip şi învierea morţilor le pare cu neputinţă acelor „înţelepţi” ce rătăcesc în bezna înţelepciunii pământeşti, care nu ştiu că Dumnezeu este Atotputernic, că înţelepciunea Lui cea de multe feluri poate fi contemplată, dar nu pătrunsă de mintea zidirilor. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă: pentru El nu există minuni. Slabă e cugetarea omului: ceea ce nu ne-am deprins să vedem ni se pare lucru cu neputinţă de împlinit, minune de necrezut. Lucrurile lui Dumnezeu, la care privim mereu şi deja cu nepăsare, sunt lucruri minunate, lucruri mari, neurmate. Şi natura repetă în fiecare an, înaintea ochilor întregii omeniri, învăţătura despre învierea morţilor, zugrăvind-o printr-o tainică lucrare de prefacere!
Sfântul Ignatie Briancianinov
AUDIO: Mitropolitul Neofit de Morfu: „În curând se va sfârși”. Despre sfârșitul apropiat al etapei Corona-virus (subtitrare Ro). UPDATE: „Vor veni altele…”
AUDIO: Mitropolitul Neofit de Morfu: „În curând se va sfârși”.
Despre sfârșitul apropiat al etapei Corona-virus./ Ianuarie 2021
UPDATE:
Subtitrare RO Elena Dinu
Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei, cea asemeni cu Apostolii (14 / 27 Ianuarie)
Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei „cea asemeni cu Apostolii”, se pare că era înrudită cu Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință.
Încreştinarea ţinutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creştini. Acesta a fost momentul în care candela credinţei a fost aprinsă. Totuşi, lumina ei a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“. Sfânta Nina a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieţi pentru creştinarea Georgiei. Precum Sfinţii Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel şi Sfânta Nina şi-a închinat existenţa lucrării misionare de convertire a populaţiei gruzine.
Deseori remarcăm că sfinţii au avut părinţi drept-credincioşi, temători de Dumnezeu, care păzeau poruncile Evangheliei. Precum Sfântul Vasile cel Mare sau Sfântul Grigorie Teologul, şi Sfânta Nina a crescut într-o familie fericită de creştini. Tatăl ei, Zabulon, era conducător al gărzii imperiale. Mama sa, Suzana, era sora episcopului Ierusalimului, Iuvenalie. Sfânta Nina s-a născut în Capadoccia, în jurul anului 290. Data naşterii nu este cunoscută cu certitudine. Tot ceea ce ştim este că tatăl său era sub comanda împăratului Maximian (284-305). Când Sfânta Nina a împlinit 12 ani, Zabulon a hotărât să se facă pustnic. După ce a discutat cu soţia sa şi a cerut binecuvântarea episcopului Iuvenalie, a plecat în pustie. Suzana a hotărât să îşi ajute fratele în grija pentru săraci şi bolnavi. Nina a fost lăsată sub ascultarea stareţei Niofora, care conducea o mănăstire aflată în apropierea Sfântului Mormânt.
Binecuvântarea Maicii Domnului
Niofora îi vorbea tot timpul Ninei despre viaţa duhovnicească şi o ajuta să sporească pe calea virtuţii, iar Nina se întreba adesea ce s-a întâmplat cu cămaşa Mântuitorului Hristos. Ori de câte ori citea pasajul legat de Răstignirea Domnului, îi punea stareţei această întrebare. Stareţa i-a spus la un moment dat că aceasta se găseşte în cetatea Mtskheta din ţinutul Iviriei (Georgiei). Astfel, Nina a început să se roage să fie învrednicită să se închine acestui veşmânt sfânt. Într-o noapte a visat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu o binecuvintează şi îi dă o cruce făcută din viţă-de-vie împletită. Când s-a trezit, a văzut crucea în propriile mâini. Bucuria a copleşit-o, iar lacrimile au început să îi curgă pe obraji. Imediat a mers la episcopul Iuvenalie, cerându-i binecuvântare să plece în Iviria. Acesta, după ce a ascultat descrierea visului şi a văzut crucea, i-a dat binecuvântarea şi s-a rugat îndelung ca Nina să reuşească în drumul pe care Dumnezeu i-l pregătise.
Drumul. Surparea idolilor
Sfânta Nina a plecat din cetatea Ierusalimului spre Armenia împreună cu alte 30 de fecioare. Printre acestea se număra şi Ripsimia, care era căutată de către împăratul Diocleţian pentru a se însura cu ea. La scurt timp, toate au fost capturate. Nina a fost singura care a reuşit să se ascundă. Din cauza refuzului de a renunţa la credinţa creştină, Ripsimia şi celelalte fecioare care o însoţeau au fost chinuite şi apoi decapitate. Pomenirea lor se săvârşeşte în fiecare an la 30 septembrie. Nina şi-a continuat drumul către cetatea Mtskheta. Abia în anul 315 a reuşit să ajungă acolo, după un drum extenuant şi multe primejdii. Era o perioadă în care acele zone erau permanent invadate de către perşi. La un moment dat, îndoielile au cuprins-o. Se temea că nu va ajunge acolo unde Dumnezeu a trimis-o. A visat, la un moment dat, un tânăr care îi dădea un sul. Când s-a trezit, a descoperit sulul lângă ea. Acesta conţinea versete scripturistice legate de suferinţă şi nădejde. Dumnezeu o îndemna să nu renunţe. În cele din urmă a ajuns în cetatea Urpnisi. Aici a început să înveţe limba gruzină. După o lună a observat că toată lumea mergea spre capitala Mtskheta. Era o mare sărbătoare a idolilor. Sfânta Nina s-a furişat în apropierea statuii zeului Armazi şi s-a rugat lui Dumnezeu să fie distrus acest chip al minciunii. Imediat s-a pornit o furtună mare, iar templul şi statuia au fost dărâmate de grindină.
Începutul propovăduirii, început al mântuirii
Prima familie convertită a fost cea la care Sfânta Nina locuia. Sfânta a vindecat-o pe Anastasia, care era stearpă. A continuat să facă minuni şi a început să propovăduiască Evanghelia în popor. A vindecat-o şi pe soţia împăratului, care era demonizată. Împăratul Mirian însă desconsidera creştinismul şi credea că îi va aduce pieirea. Într-o zi, a plecat la vânătoare şi la un moment dat a început din nou o furtună puternică. Un fulger i-a luat vederea şi tunetele i-au alungat pe toţi cei care îl însoţeau. Rămas singur, a încercat să se roage zeilor săi, dar lucrul acesta s-a dovedit lipsit de folos. Şi-a adus aminte de Nina şi a început să se roage lui Hristos. Vederea i-a revenit, iar furtuna s-a potolit. Smerit, i-a cerut iertare sfintei şi s-a botezat. Apoi, a trimis emisari împăratului Constantin cel Mare, pentru a i se aduce un episcop şi câţiva preoţi, pentru creştinarea poporului său. Sfântul Împărat Constantin a primit cu bucurie cererea şi l-a trimis pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie. Astfel a început creştinarea Iviriei.
Zidirea primelor biserici
Printre persoanele care s-au convertit s-a numărat şi întâistătătorul sinagogii din cetate, Abiatar. Acesta cunoştea tradiţia legată de soarta cămăşii Mântuitorului Hristos. El i-a spus Sfintei Nina că această cămaşa a fost îngropată odată cu sora celui care a obţinut-o. În momentul în care fratele ei i-a arătat cămaşa Mântuitorului, ea a strâns-o în braţe, a suspinat îndelung şi a murit. Nimeni nu a putut să îi deprindă veşmântul din mâini. Abiatar i-a mai spus Ninei că mormântul fetei s-ar afla în apropiere de un cedru falnic din centrul grădinii împărăteşti. Sfânta Nina a plecat să se roage acolo. În timpul nopţii, a avut o vedenie. A văzut un stol de păsări negre venind şi spălându-se într-un râu din apropiere. Apoi, după ce s-au curăţat şi s-au făcut albe ca neaua, au venit şi s-au aşezat în ramurile cedrului şi au cântat melodii ale imnelor liturgice. Sfânta a înţeles că aici vrea Dumnezeu să fie zidită prima biserică. Păsările simbolizau sufletelor celor botezaţi, care îşi uneau glasurile în cântări de laudă. Cedrul a fost tăiat, iar cele şase ramuri pe care le avea au fost transformate în piloni de susţinere a noii biserici. Tulpina a fost aşezată în centru de către un înger şi nimeni nu a putut să o mişte din locul în care era iniţial. Din tulpina cedrului izvorăşte şi acum un mir deosebit, care vindecă multe boli. Biserica a fost închinată Sfinţilor Apostoli, fiind numită Svetiţhoveli (Stâlpul făcător de viaţă). În prezent, a fost restaurată şi clădită aproape în întregime din piatră.
Trecerea la cele veşnice
Ştiind de mai înainte că i se apropie sfârşitul, sfânta i-a scris împăratului Mirian o scurtă scrisoare: „Împărăţia ta să aibă pururea binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ocrotirea Sfintei Cruci. Eu, ca o străină şi trecătoare, plec de acum din această lume. Voi urma calea părinţilor mei. Trimite-mi, te rog, pe episcopul Ioan, ca să mă pregătească pentru călătoria spre veşnicie, pentru că ziua morţii mele este aproape“. Dorinţa i-a fost îndeplinită. Episcopul Ioan, urmaşul lui Eustatie, a împărtăşit-o cu Sfintele Taine, pregătind-o pentru bucuria veşnică alături de Hristos. Pe 14 ianuarie 338, Sfânta Nina a trecut la Domnul. Rugămintea finală a fost ca trupul să nu îi fie mutat din ultima provincie în care propovăduise. Comunitatea săracă din Kaheti a dobândit astfel un dar nepreţuit. Iniţial, această dorinţă nu i-a fost respectată. Oamenii au încercat să îi ia moaştele cu forţa şi să le mute în Mtskheta, dar nu i-au putut urni trupul. Sfânta îi avertiza că nu este de acord cu ceea ce au de gând să facă. Resemnându-se, împăratul şi nobilii au zidit o biserică în localitate şi au continuat lucrarea de încreştinare a populaţiei. Munca sfintei nu fusese în zadar. Un popor întreg i-a fost recunoscător pentru jertfa făcută. Simbolul ostenelilor sale, crucea din mlădiţe de viţă-de-vie se păstrează până astăzi în catedrala Sionului din oraşul Tiflida. Curgerea mirului care se petrece neîncetat în prima biserică zidită pe pământul Georgiei este, şi ea, un simbol al nevoinţelor neobosite ale Sfintei Nina. Este o realitate care nu poate fi tăgăduită. Aşa cum spunea şi Arhiepiscopul Nicolae I, întâistătător al Bisericii Georgiei între anii 1150-1160, „fiecare vede umezeala din partea de răsărit a stâlpului. Unii, din lipsă de evlavie, puneau var în acel loc, dar nu puteau să oprească curgerea mirului. Pentru mulţimea tămăduirilor care s-au făcut cu acesta suntem toţi martori“. Martori ai unei vieţi sfinte.
Tropar, glasul al IV-lea:
O, slujitoare a Cuvântului lui Dumnezeu, care prin propovăduire te-ai arătat de-o seamă cu Apostolul cel Dintâi Chemat, Andrei, şi te-ai asemănat şi celorlalţi apostoli, Luminătoarea a Iviriei şi trâmbiţă a Duhului Sfânt, Sfântă Nina, cea asemenea Apostolilor, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Vă recomandăm pagina de facebook: Georgia Ortodoxă
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
VIDEO: Sinaxă online cu Părintele Stareț Efrem Vatopedinul în care răspunde copiilor și tinerilor (subtitrare Ro)
Partea I
Partea a II-a
Sursă pemptousia.gr via Orthodoxia Youtube
/ 22 Decembrie 2020 /
Notă biografică. Arhimandritul Efrem, Starețul Lavrei Vatopedi, s-a născut în 1956 în Cipru. Părinții săi munceau pământul. A absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde Cuviosul Efrem Katunakiotul i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului. În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatopedi în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț.
Gheronda Partenie, Starețul Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos: „Nu voi binecuvânta pe nimeni să primească vaccinul!”
Extras din cuvântul rostit în data de 7 ianuarie 2021, de Arhimandritul Partenie, Starețul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos.
Arhimandritul Partenie se roagă lui Dumnezeu și Maicii Domnului să ne acopere și să ne ajute pe toți, acum, la început de An Nou și să se liniștească lumea de aceste încercări care sunt și care vor mai veni asupra ei.
Deși spune despre Sfinția Sa că nu este învățat sau cu multe cărți citite, totuși, fiind în Sfântul Munte Athos de atâta vreme, cu experiența viețuirii monahale de acolo și din cele ce aude că se zic și din ce spun cei care se pricep și cu care a mai vorbit (Sfinția Sa fiind de fapt foarte cunoscut și apreciat în Sfântul Munte Athos și în lumea ortodoxă, ca un Stareț și părinte foarte duhovnicesc), le vorbește acum, cu dragoste și cu credința pe care o are, monahilor și celor care vor să îl asculte și îi îndeamnă pe toți să rămână statornici în credința în Dumnezeu și în mărturisirea lui Iisus Hristos, ca Domn și Mântuitor al nostru.
Referitor la vaccin, Arhimandritul Partenie spune că este o înșelăciune, că Sfinția Sa nu și-l va face și nici nu da binecuvântare niciunuia dintre ucenicii săi să și-l facă, pentru că se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Deși nu se întâmpla chiar la fel, dar nu se poate să nu vezi asemănările cu cele spuse acolo.
Este și o mare batjocură felul în care, înainte de a ți se face acest vaccin, ești pus să semnezi o declarație că ți-l faci pe propria ta răspundere. Adică, cei care l-au produs sunt scutiți de orice răspundere prin aceasta declarație, care este o adevărata batjocură la adresa noastră.
Chiar dacă nu suntem categorici, și cei care doresc să își facă vaccinul pot să îl facă, Părintele nu dă binecuvântare cuiva să îl facă.
O să vedem ce se va mai întâmpla și care vor fi urmările asupra celor care se vaccinează. Dar sunt foarte multe semne de întrebare care se ascund în spatele vaccinului și pandemiei. E drept că sunt și foarte mulți oameni care se tem de moarte și doresc să se vaccineze, dar Arhimandritul Partenie nu se teme și nu ar trebui să ne temem nici noi. Poate veni boala, în 4-5 zile se poate întâmpla chiar să plece din lumea acesta, dar atunci este ca o îngăduință și binecuvântare care vine de la Dumnezeu și care va fi spre mântuirea lui.
Și Cuviosul Paisie Aghioritul, din dragoste de oameni și din solidaritate față de ei, s-a rugat să îi dea Dumnezeu și lui un cancer și chiar a murit de cancer, dar a rămas până la sfârșit statornic în credința sa.
Acum sunt atât de multe lucruri care se întâmplă contra Legii lui Dumnezeu și a celor 10 porunci. Și la nivelul Uniunii Europene, și la nivel mondial. Și nu e de mirare că au loc atâtea nenorociri în lume. Spune în Legea lui Dumnezeu să nu furi, ei legalizează furtul. Spune să nu mărturisești mincinos, ei legalizează minciuna. Spune să crezi în Dumnezeu, ei legalizează necredința. Spune să nu fi desfrânat, ei legalizează homosexualitatea.
Din păcate, se pare că lucrurile se îndreaptă exact într-acolo unde se spunea, spre un Guvern unic mondial, spre o moneda unică și toate celelalte. Să facă fiecare ce dorește. Dar noi vom rămâne statornici în credința noastră în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Singurul Dumnezeu Adevărat, pe Care Îl mărturisim și pe El Îl rugăm să ne poarte de grijă și să ne dăruiască un an mai liniștit, să ne ocrotească cu puterea Sa de boală și de toate încercările care vin asupra noastră, dar și să ne ajute să rămânem statornici în credință.
Sursă : mărturieathonită.ro
Între timp, ceea ce pomenește starețul Partenie, se discută și în România (v. print-screen)…
Despre frumusețea creației: Lumea subacvatică
Să vizităm puţin frumuseţile din adâncuri, paradisul subacvatic ai cărui vizitatori se desfată cu frumuseţi unice şi rare. Să începem cu scoicile. Ce culori şi ce forme! Rotunde, ovale, conice, elicoidale, în formă de sfredel, turn, chiup, fus – având unul sau două orificii. Unele sunt netede, altele colţoase, noduroase sau ţepoase. Frumuseţea lor este de invidiat. Nu degeaba scoicile au fost descrise ca „flori venind din primăverile adâncurilor, stele pietrificate, minuni marine”. Ai putea crede că întreaga imaginaţie a creaţiei s-a epuizat aici în forme şi culori. Cine nu rămâne fermecat privind ghiocul (care mai este cunoscut şi sub denumirea de „porcuşor” sau „abascanter”), această frumoasă cochilie (gasteropod) pe care o întâlnim şi pe plajele din Grecia? 
Orificiul este mic şi îngust, marginile cu totul albe sau trandafirii, mărginite de zimţi, curbe blânde şi culori rare. Cel care. plimbându-se pe plajă, găseşte un ghioc adus pe uscat de mare, se poate socoti norocos. Vestite pentru frumuseţea lor sunt scoicile din mările tropicale. Pe primul loc se află o scoică conică numită „slava mării”, atât de rară, încât cu greu se pot găsi, în toată lumea, treizeci de bucăţi. Are o lungime de zece până la douăzeci de centimetri, se termină în formă de spirală şi este acoperită de o reţea fină de linii colorate. În Filipine şi în India, scafandrii ştiu că, dacă reuşesc să pescuiască această scoică, au găsit o adevărată comoară. Uneori şi algele dezvăluie cercetătorului adâncurilor frumuseţi nebănuite. Deosebit de frumoase sunt unele alge de un roşu foarte închis, ce seamănă cu nişte trandafiri scufundaţi. Foarte frumoşi sunt şi coralii. Aceste animăluţe rămân mereu în sălaşul pe care şi-l construiesc singure, folosind calcarul care este dizolvat în apa mării. La sfârşitul vieţii, îşi lasă în adâncuri minunatul sălaş, ce astfel devine de o frumuseţe unică.
Ce am putea spune despre recifurile coraliere? Culori strălucitoare, fantastice construcţii în adâncul mărilor… Mai cu seamă, ce-am putea spune despre coralii încrucişaţi? Aceştia sunt nişte corali cu nişte „crengi”, înălţându-se ca nişte turnuri fantastice, ca nişte turnuri ale unor regi nebuni, ca nişte brazi de Crăciun, ca nişte clopotniţe, ajungând până la două sute de metri deasupra adâncului! Mărimea lor te ameţeşte! Piramidele Egiptului şi Zidul Chinezesc pălesc înaintea originalelor lor forme. Întâlnim corali galbeni, albaştri, negri sau albi, dar cei mai celebri sunt coralii roşii. Frumuseţea lor este completată şi înmulţită de aceea a peştilor care le ţin tovărăşie. În recifurile coraliere, trăiesc peşti minunat coloraţi, asemenea unor fermecătoare flori ce se înalţă în construcţii exotice fantastice. De altminteri, acest lucru reiese şi din denumirile lor: peştele-înger, peştele-papagal, peştele-imperial, peştele-regină, peştele-vizitiu (cu dungi gri şi albe), peştele-chirurg (galben), veveriţa-de-mare (roşu) etc. Peşti de o frumuseţe rară… Cu straiele lor strălucitoare şi pestriţe, atât de variate cromatic, cu pete puse de-a curmezişul, linii izbitoare, fâşii bicolore, spini acoperiţi spectaculos de fire ca nişte coconi, de variate forme şi alcătuiri… aceşti peşti ne încântă nespus. Înotând printre exoticele sălaşuri ale coralilor, creează o atrăgătoare imagine fantastică. Deosebit de frumoşi sunt peştii aurii. Frumuseţea lor ne face să îi punem în acvarii cu care ne împodobim casele. Pe perete avem colivia cu canari, iar pe masă bolul cu peşti de culoare portocalie cu reflexe aurii. Există însă peşti aurii cu reflexe argintii-închis sau chiar negre. La început, pe mulţi dintre aceşti peşti apar nişte pete strălucitoare, care treptat se extind, acoperindu-i în întregime. 
Altor peşti le apar nişte pete roşietice care, cu timpul, capătă reflexe aurii. Minunate podoabe ale adâncului sunt şi stelele-de-mare. Ai crede că sunt flori, deşi sunt animale, mai precis plante-animale. Flori vii şi carnivore, prinse de fundul mării. Din gură le ies nenumărate mreje cu care prind mici animale pentru a se hrăni. Aceste mreje le fac să semene cu nişte flori, fiindcă sunt identice cu petalele crizantemelor, având culori minunate. Despre o plantă-animal s-a scris: „La mici adâncimi, întâlnim o plantă vie? O floare neştiută – cea mai strălucitoare şi cea mai frumoasă. Se iveşte dintr-o tulpină cilindrică, ca o creastă multicoloră, făcută din fire roşii, galbene şi albastre”. Aceste flori exotice (anemone-de-mare, trandafiri-de-mare etc.), vestite sau anonime, atât de variate (există aproximativ o mie de specii), de mărimi, forme şi culori nemaivăzute, împodobesc adâncurile cu minunate covoare. Privelişti de vis apar în apele mărilor datorită luminescenţelor şi strălucirilor răspândite de organisme marine mari sau mici, asemenea licuricilor. 
Bioluminescenţă, adică lumină în culori şi nuanţe variate, provenită din surse biologice. Valurile sunt luminate de fosforescenţa unor microorganisme, sepii, calamari şi caracatiţe. Blândă lumină azurie, de la meduzele albastre, mănunchiuri strălucitoare de lumină roşie, verde sau galbenă, emise de organele luminescente ale unor peşti mari, ce trăiesc la mari adâncimi. Şi nu sunt lumini neclintite, ci veşnic mişcătoare, ce se învârtejesc, plăsmuind în adâncuri imagini şi decoruri fantastice, izvorâte parcă dintr-un basm fermecat. Neîndoios, lumea adâncului ascunde neasemuite frumuseţi, frumuseţi paradisiace; o grădină fermecată, plină de minuni, în faţa cărora sufletul este mişcat. În spatele lor însă, Îl vedem limpede pe neîntrecutul Pictor dumnezeiesc.
Arhimandrit Daniil Gouvalis
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
Sfântul Vasile cel Mare: Către tineri
Sfântul Vasile cel Mare: Către tineri
I
Multe sunt, copiilor, pricinile care mă îndeamnă să vă vorbesc despre lucrurile pe care le socot cele mai bune şi le cred a vă fi de folos de le veţi urma. Vârsta pe care o am, multele încercări prin care am trecut şi destula participare şi la bucuriile, şi la neplăcerile vieţii, dascăli în multe privinţe, m-au făcut să am experienţa lucrurilor omeneşti, aşa că sunt în stare să arăt şi celor care acum îşi încep viaţa care-i cea mai bună cale.
Prin înrudirea de sânge, sunt pentru voi îndată după cei ce v-au născut şi vă iubesc tot atât de mult ca şi părinţii voştri. Şi, dacă nu cumva mă înşel în privinţa voastră, cred că, uitându-vă la mine, nu veţi dori părinţii, iar dacă veţi primi cu plăcere cele ce vă voi spune, veţi face parte din ceata a doua a celor lăudaţi de Hesiod, iar dacă nu, n-am să vă spun ceva neplăcut, ci am să vă rog să vă amintiţi de versurile în care acela spune: „Cel mai bun este omul care, prin el însuşi, ştie ce trebuie să facă; bun este şi acela care urmează celor spuse de alţii; dar cel care nu-i în stare nici de una, nici de alta, în toate-i nefolositor” – Hesiod.
II
Să nu vă minunaţi, dar, dacă vă spun că prin propria mea cercetare am găsit ceva mai bun pentru voi, care-i frecventaţi în fiecare zi pe profesori şi sunteţi în legătură cu bărbaţii celebri din vechime prin scrierile pe care aceştia le-au lăsat. Tocmai pentru aceasta vin să vă sfătuiesc. Că nu trebuie să daţi cu totul acestor bărbaţi cârma minţii voastre, cum aţi da cârma unei corăbii, şi nici să-i urmaţi oriunde v-ar duce, ci să primiţi de la ei atât cât vă este de folos şi să ştiţi ce trebuie să lăsaţi la o parte.
Drept urmare, începând de aici, vă voi spune care sunt învăţăturile ce trebuie lăsate la o parte şi cum le putem deosebi. Noi, copiilor, gândim că viaţa aceasta omenească n-are absolut nicio valoare şi nici nu socotim şi nici nu numim în general bine ceea ce se sfârşeşte în această viaţă pământească. Nici slava strămoşilor, nici puterea trupului, nici frumuseţea, nici măreţia, nici cinstea dată de toţi oamenii, nici chiar demnitatea de împărat, în sfârşit, nimic din cele ce pot fi numite mari de oameni nu le socotim vrednice de dorit şi nici nu admirăm pe cei ce le au, ci prin nădejdile noastre, mergem mai departe şi facem totul pentru pregătirea altei vieţi.
Susţinem că trebuie să iubim şi să urmărim din toată puterea cele ce ne pot ajuta la pregătirea celeilalte vieţi, iar pe cele care nu ţintesc spre viaţa aceea, să le trecem cu vederea, ca fiind fără de valoare. Care este această viaţă, unde este şi cum o vom trăi, sunt întrebări la care n-am să răspund acum, pe de o parte pentru că ne-ar depărta de subiectul de faţă, iar pe de altă parte, pentru că ar trebui să am ascultători mai în vârstă decât voi. Poate că v-aş arăta îndeajuns spunându-vă atât numai, că dacă cineva ar aduna cu mintea şi ar strânge la un loc toată fericirea de când există oameni, ar găsi că nu poate fi egalată nici cu cea mai mică parte din bunătăţile acelei vieţi, ci, mai mult, toate bunurile din această lume sunt mai prejos ca valoare decât cel mai mic dintre bunurile celeilalte lumi; şi sunt tot atât de departe unele de altele pe cât este de departe umbra şi visul de lucrurile reale. Dar, mai bine spus, ca să mă folosesc de un exemplu mai potrivit, pe cât este mai de preţ tuturora sufletul decât trupul, pe atât este şi deosebirea dintre cele două vieţi. Spre viaţa aceasta ne conduc Sfintele Scripturi, care ne instruiesc cu cuvintele lor pline de taină.
Dar pentru că nu-i cu putinţă, din pricina vârstei noastre, să înţelegeţi adâncimea cuvintelor Sfintei Scripturi, deocamdată să ne exersăm mai dinainte ochiul sufletului, ca în umbră şi oglindă, cu alte învăţături, care nu se deosebesc cu totul de ale noastre, imitând pe soldaţii care fac exerciţii de luptă pe câmpul de instrucţie: aceştia, exersându-şi mâinile şi picioarele, dobândesc o deosebită dibăcie, aşa că datorită instrucţiei sunt victorioşi în lupte. Trebuie să ştim că în faţa noastră stă cea mai mare luptă din toate luptele, pentru care trebuie să facem totul şi să ne străduim, cât ne stă în putinţă, pentru pregătirea acesteia: trebuie să stăm de vorbă cu poeţii, cu scriitorii, cu oratorii şi cu toţi oamenii, de la care am putea avea un folos oarecare pentru cultivarea sufletului. După cum boiangiii pregătesc mai întâi, cu oarecare operaţii, obiectul care are să primească vopseaua, iar în urmă îl colorează, purpuriu sau altfel, tot aşa şi noi, dacă voim ca slava binelui să rămână tot timpul nedespărţită de noi, să ascultăm învăţăturile sfinte şi de taină, după ce am fost iniţiaţi mai întâi în literatura profană. După ce ne-am obişnuit să privim soarele în apă, putem să ne îndreptăm privirile şi spre lumina lui.
Aşadar, dacă există vreo înrudire între aceste două feluri de învăţături, cunoştinţa lor poate să ne fie de folos; iar dacă nu-i nicio înrudire, să cunoaştem deosebirea dintre ele, punându-le faţă în faţă; şi nu-i puţin lucru acesta, pentru a afla care-i mai bun. Cum dar să comparăm pe fiecare dintre aceste două învăţături, spre a ne face o idee despre ele? După cum însuşirea proprie a unui pom este de a face un fruct bun şi frumos, dar şi frunzele, care se mişcă pe ramuri, dau pomului oarecare podoabă, tot aşa şi cu sufletul: fructul lui este mai cu seamă adevărul; dar nu-i lipsit de frumuseţe dacă-i împodobit cu înţelepciunea profană, aşa cum frunzele oferă fructului înveliş şi înfăţişare frumoasă.
Se spune că marele Moise, al cărui nume este foarte mare în faţa oamenilor, din pricina înţelepciunii sale, s-a apropiat de contemplarea Celui Ce este, numai după ce şi-a exersat mai întâi mintea cu învăţăturile egiptenilor. Asemănător acestuia, deşi în timpuri mai noi, se spune că şi înţeleptul Daniil, pe când era în Babilon, numai după ce a învăţat bine înţelepciunea haldeilor, s-a apropiat de învăţăturile cele dumnezeieşti.
VIII
Pentru viaţa veşnică, v-aş îndemna să strângeţi merinde, mişcând, după cum spune proverbul, orice piatră de unde aţi putea avea folos. Să nu ne temem că este greu şi că este nevoie de osteneală! Să ne aducem aminte de înţeleptul care ne-a sfătuit că trebuie să alegem viaţa cea mai bună şi să facem fapte de virtute, cu nădejdea că obişnuinţa va face plăcută o viaţă ca aceasta. Este ruşinos să pierdem prezentul, iar mai târziu să rechemăm trecutul, când căinţa nu ne mai foloseşte.
V-am spus acum acele lucruri pe care le-am socotit a fi cele mai bune; celelalte vi le voi spune în tot cursul vieţii. Voi, însă, din cele trei feluri de boală ce există să nu păreţi a suferi de o boală trupească ce nu se poate vindeca, şi nici să aveţi o boală sufletească asemănătoare bolilor trupeşti ce sunt fără vindecare.
Cei care au o boală uşoară merg singuri la doctor, cei cuprinşi de boli mai mari cheamă pe doctori la ei; dar cei care au o boală care cu nici un chip nu se poate vindeca nu-i primesc nici pe doctori, chiar dacă vin la ei. Să dea Dumnezeu ca voi să nu fiţi cuprinşi niciodată de această boală, ca să fugiţi de oamenii cu gânduri bune…
/ fragment din Omilia XXII-a către tineri sau cum pot întrebuinţa cu folos literatura scriitorilor elini, Sfântul Vasile cel Mare, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti 17, Bucureşti, 1986 /
SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!
Nouă apariție editorială: Slujba și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul (Editura Bonifaciu, 2020)
Slujba și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul – text și notație psaltică.
Sfânta slujbă a Preacuviosului și Sfântului nostru Părinte Iosif Isihastul a fost întocmită de Părintele Gavriil din obștea ucenicului său, Cuviosul Iosif Vatopedinul, din ascultare, evlavie și dragoste, dar și din recunoștiință de nevrednic nepot duhovnicesc față de Părintele, învățătorul și bunicul nostru duhovnicesc.
Am înfățișat aici pe cât ne-a stat în putere, viața cu adevărat duhovnicească și de la Dumnezeu iubitoare dar și îngereasca petrecere a pururea pomenitului nostru Părinte, nu peste măsură sau cu închipuiri ci după adevărat pe cât am auzit și ne-au înfățișat cei ce au trăit împreună cu el până la apusul vieții sale pământești ori l-au cunoscut nemijlocit.
Cartea se poate comanda online de pe site-ul Librăriei Bonifaciu.
Sfântul Munte Athos 