Monthly Archives: Iulie 2012

Pelerinaj la Athos (24 – 29 august 2012). Participare la Privegherea pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Iviron

  • Vineri, 24 august: Plecare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Piteşti (ora 15.00) – București (17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli.
  • Sâmbătă, 25 august (ziua 1): Ouranopoli – Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte). Obiectivele din zona  capitalei (Protaton, Cutlumuș, Panaguda, Schitul Sf. Andrei -Serai se vor vizita pe-ndelete în ziua 4). Karyes – Schitul Lacu – (Kiriakon, Chilia Adormirii Maicii Domnului a părintelui Pavel). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).
  • Duminică, 26 august (ziua 2): Schitul Lacu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii)  Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu – Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul. Schitul Prodromu (cazare).
  • Luni, 27 august (ziua 3): Schitul Prodromu – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului, participare la privegherea pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului – 28 august – după calendarul vechi, neîndreptat; privegherea aceasta este una dintre cele mai lungi, înainte de Vecernia mică se merge în procesiune la paraclis de unde se ia Icoana Portărița și este dusă în biserica mare – katholikon). Măn. Iviron (cazare la arhondaric sau în incinta mănăstirii)
  • Marți, 28 august (ziua 4): Măn. Iviron – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) – Chilia Panaguda (unde a viețuit Părintele Paisie Aghioritul) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).
  • Miercuri, 29 august (ziua 5): Schitul Sf. Andrei Serai – Karyes – Dafni – Ouranopoli – Măn. Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu.

Preț: 210 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu).

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti, București, Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito, 2007, 8+1 locuri, aer condiţonat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de  confirmările de cazare din Sfântul Munte!

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 100 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).

Anunțuri

Cântări la Sfânta și Marea Sâmbătă (1999), Corul Mănăstirii Vatopedi

Mega Sabbaton (Holy Saturday / Cântări la Sfânta și Marea Sâmbătă), 1999 by the Fathers of the Vatopedi Monastery. 75 min.

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți „semn de carte” la acest link sau salvați-l la „favorites”!

Cântările Învierii (1999), Corul Mănăstirii Vatopedi

Holy Pascha (Easter Sunday) by the Fathers of the Vatopedi Monastery. 79 min.

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți „semn de carte” la acest link sau salvați-l la „favorites”!

Imne din Psaltire (1990), Corul Mănăstirii Simonopetra

Hymns from the Psalter (1990), 70 min. The Monks of Simonopetra Monastery in Mount Athos chanting 13 psalms from the Psalms of David in the Holy Bible.

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți „semn de carte” la acest link sau salvați-l la „favorites”!

Muntele Athos în cartonaşele publicitare Liebig, 1956

Muntele Athos, cartonaşe publicitare Liebig, 1956
Serie de 6 cartonaşe, 11 x 7 cm, *ediţia în limba franceză
Nr de catalog: S 1651

* Laurenţiu Dumitru, colecţia personală

Mai multe despre Liebig cards AICI
Mai jos aveţi un slide-show cu diverse carduri Liebig.

Această prezentare necesită JavaScript.

Prăznuirea cu strălucire a Sfinţilor Vatopedini (2012)

Zilele trecute a fost prăznuire cu mare fast la Vatopedi. În prezenţa multor clerici şi pelerini din întreaga lume s-a adus cinstire Sfinţilor Vatopedini. În mijlocul obştii vatopedine s-a aflat ÎPS Pavel, mitropolit al Siatistei, unul din apărătorii Stareţului Efrem din zilele cele triste ale încarcerării sale nedrepte. La hram au mai participat Stareţul Philotheos de la Karakalu (împreună cu corul mănăstirii) şi guvernatorul civil al Muntelui Athos, domnul Aristos Kasmiroglou. Sinaxa Sfinţilor Vatopedini se cinsteşte cu prăznuire anuală pe 10 iulie (23 iulie după calendarul vechi) cu priveghere.

Mai multe despre Sfinţii Vatopedini AICI

Traducere şi adaptare: Laurenţiu Dumitru

Sursa: Romfea.gr

Se redeschide metocul din Kiev al Mănăstirii athonite Sfântul Pantelimon (Russikon), închis în 1923

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei în sesiunea sa de lucru din 20 iulie 2012, a decis redeschiderea Metocului din Kiev al Mănăstirii athonite Sfântul Pantelimon, închis în 1923.

În 28 martie 2012, Arhimandritul Ieremia, Stareţul Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos, a cerut Mitropolitului Kievului binecuvântarea pentru renaşterea la Kiev a acestui metoc (dependinţe).

Din punct de vedere juridic, economic şi administrative, acest metic va depinde de Mitropolia de Kiev. În Biserica metocului se vor pomeni la slujbe numele Patriarhului Moscovei şi al Mitropolitului de Kiev.

Clerul metocului va depinde de asemenea de Mitropolia Kievului şi a întregii Ucraine.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.patriarchia.ru via www.doxologia.ro

Athosul. Locuri, chipuri, stări (II). Părintele Filimon de la Schitul Prooroc Ilie, „glumețul” lui Dumnezeu

Această prezentare necesită JavaScript.

Praznicul Sfântului Prooroc Ilie îmi prilejuiește amintirea vizitelor la Schitului Prooroc Ilie, Skiti Profiti Ilia, după cum îi zic grecii. Deși schitul este grecesc (aparține de Pantokrator), arhitectura bisericii este rusească, o capodoperă, în cel mai frumos sens al cuvântului. Măreția iconostasului cu trei altare, detaliile arhitectonice, frumusețea icoanelor te lasă fără glas. Dar ceea ce m-a mișcat foarte tare la Profiti lia este părintele arhondar Filimon, care întâmpină întotdeauna închinătorii cu un zâmbet mare și cald pe chip.

De felul lor athoniții sunt extrem de sobri și reținuți în cuvânt. Unii au chiar o ușoară asprime și iritare, firească oarecum, având în vedere că noi mirenii dăm buzna în casa lor. Părintele Filimon este însă unul dintre puținii părinți athoniți care-și îngăduie să râdă și să glumească. O face însă cu inocența pruncilor și din dragoste pentru frații care intră pe poarta schitului.

Deși e turc de neam, aflând că grupul de închinători este de români, te întâmpină cu câteva vorbe într-o românească tare haioasă: Ce face? Bine face!… Apa rece, dorul trece!… Dragoste cu caru’, răbdare cu caru’, rugăciunea cu caru’ și… mai încet cu paharul.

Apoi, dând de înțeles că mai are ceva treabă, dă unuia din grup cheia pentru a deschide biserica. Bietul om încearcă degeaba, pentru că, în fapt, biserica este deschisă, doar că ușa din stânga trebuia împinsă, nu cea din dreapta în care intră cheia. N-a reușit. Păcătos, păcătos, se amuză Părintele.

Cerem în engleză binecuvântare să facem fotografii în biserică și ne răspunde în românește: Ok, 5 evro, negociabil 10. Glumește, desigur. De altfel, Schitul Sf. Prooroc Ilie e unul din puține lăcașuri athonite în care ți se îngăduie să faci fotografii.

Ne cheamă apoi pentru o kerasmă, venind grabnic cu un bol cu stafide și păhărele de ouzo. Apoi ne deschide pangarul. Ți-e tare drag să-l privești cum servește pe toți cu dragoste, cu grijă, cum răspunde unora și altora la întrebări, în greacă, în engleză, în română, prin semne, cum poate.

A doua oară când am ajuns la Skiti Profiti Ilia nu m-am putut abține să-l abordez puțin, în particular. I-am spus atunci, dintr-un impuls lăuntric, o vorbă a părintelui Rafail, care întrebat fiind oarecând: Cum de râdeţi tot timpul?, a spus: Pentru că plângem toată noaptea. Părintelui Filimon i-a plăcut tare mult spusa asta și m-a rugat s-o scriu pe o foaie, în limba română. Pesemne voia s-o învețe. Auzind că editez o revistă ortodoxă, m-a întrebat dacă o am la mine. M-am dus la rucsac și i-am adus revista Orthograffiti. A răsfoit-o pe fugă. I-a plăcut. L-am rugat să-i fac o fotografie și a fost de acord. Bateriile se consumaseră, dar m-a așteptat să pun altele. Apoi a făcut o poză cu întregul grup.

Apropo de seriozitatea athonită, dacă e îngăduință în a fotografia interioarele mănăstirilor și arareori în biserică, e interzis cu desăvârșire să fotografiezi monahi. Și pe bună dreptate, ei nu sunt exponate de muzeu care să stea drepți pentru orice fotoholic cu imbolduri isihaste. Totuși prezența caldă a Părintelui Filimon te îndemna cumva să iei cu tine o fărâmă de amintire. Și simți că nu ai comis o nesăbuință.

Am aflat mai apoi că este și preot. Nădăjduiesc să-l văd cândva slujind, la ceas de miezonoptică, pe „glumețul” lui Dumnezeu… parcă-i văd lacrimile…

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Laurențiu Dumitru
„Athosul. Locuri, chipuri, stări”

Athosul. Locuri, chipuri, stări (I). Introducere

Această prezentare necesită JavaScript.

Athosul este o altfel de lume. Nu-l poți compara cu nimic altceva de pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu. Grădina Maicii Domnului, Sfântul Munte (Agion Oros), Bastionul Ortodoxiei – toate aceste nume și renume nu au nimic metaforic.

Aici viața se ia în serios. Accentuez, se ia în serios. Iar timpul parcă s-a oprit în veacurile de odinioară ale Imperiului bizantin iubitor al dreptei slăviri. De altfel, viața athonită e „racordată” la ora bizantină.

Odată ce ai călcat pe el, Sfântul Munte Athos are darul de a te umple de un dor mistuitor greu de numit. Dorul unei pregustări din Cerul lui Dumnezeu. Puțini sunt aceia care nu revin. O parte din cei ce nu revin sunt cei ce au rămas. Dacă vrei să știi ce înseamnă viață autentică, vino la Athos! Dacă vrei să realizezi cât de contrafăcută și falsă e viața lumii noastre, vino în Sfântul Munte!

Cu greu m-am adunat să scriu despre experiențele mele athonite. Simt, pe de o parte, că e ușor a scrie din simțuri, dar e cu anevoie a scrie din duh. Pe de altă parte, cele de taină nici nu se pot trâmbița de pe acoperișuri. De aceea vă încredințez încă de la început că nu veți găsi aici, la această categorie, cuvinte prea mari, ci doar gânduri răzlețe despre Athos… „Athosul. Locuri, chipuri, stări” Așa cum le-am văzut și trăit eu.

Laurențiu Dumitru
„Athosul. Locuri, chipuri, stări”

„De toate să ne lipsească Dumnezeu, dar să nu ne lipsească de Rai”. Convorbire cu Arhimandritul Partenie, egumenul Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos

«DE TOATE SĂ NE LIPSEASCĂ DUMNEZEU, DAR SĂ NU NE LIPSEASCĂ DE RAI…»

Din convorbirea cu Arhimandritul Partenie, egumenul Mănăstirii Sf. Pavel, din Muntele Athos

A consemnat
GEORGE CĂBAŞ

Mănăstirea Sf. Pavel a fost întemeiată acum zece secole de Cuviosul Pavel Xiropotamitul, fiul împăratului Mihail Rangabe al Bizanţului. În biserica actuală, construită pe la 1887, pe locul vechii bisericuţe a Sf. Gheorghe, ne închinăm la icoana minunată a Maicii Domnului „Izvorîtoarea de mir” (Mirovlitissa) şi la chivotul cu Cinstitele Daruri (aur smirnă şi tămîie) aduse de cei trei magi dumnezeiescului Prunc. Părinţii spun că în ziua prăznuirii închinării magilor (a doua zi de Crăciun) chivotul cu Cinstitele Daruri răspîndeşte o mireasmă de negrăit. Au fost aduse de la Constantinopol, la anul 1470, de către prinţesa Maro, fiica despotului Serbiei, Gheorghe Brancovici.

În prezent, egumen al mănăstirii este arhimandritul Partenie, un om prin excelenţă „al rugăciunii şi dragostei”, după cum îl caracterizează mulţi. S-a lepădat de lume în urmă cu 60 de ani, venind din îndepărtata Kefalonie, ca un cerb însetat de izvoarele apelor, în Sf. Munte, „Grădina Maicii Domnului”. În prezent are 81 de ani şi de aproape 40 de ani este egumenul acestui sfînt locaş. Ultima sa ascultare înainte de alegere a fost aceea de pădurar al mănăstirii. Chiliuţa lui din munţi era în apropiere de schitul românesc Lacu şi a cunoscut mulţi părinţi români îmbunătăţiţi. Cînd bătrînii au început să moară şi alţi tineri din România nu mai veneau, din pricina comunismului, schitul a început să se ruineze. Părintele Partenie, între timp ales egumen (1974), s-a luptat foarte mult cu autorităţile bisericeşti constantinopolitane, cît şi cu cele româneşti, ca acestea să aprobe venirea cîtorva părinţi români ca vieţuitori în schit. Dacă astăzi schitul a reînviat, aceasta se datorează şi lacrimilor şi rugăciunilor părintelui Partenie („Cînd era schitul aproape pustiu, veneam deasupra schitului şi plîngeam întruna, ca un alt Ieremia!”).

Către apusul vieţii, încărcat de roade duhovniceşti, arhimandritul Partenie împarte bucurie şi nădejde tuturor celor ce vin să-l caute. Ne-am apropiat şi noi umili şi sfioşi de sfinţia sa, cerîndu-i un cuvînt de folos (din care aici redăm doar cîteva fragmente).

 […] Cum vă susţineţi anumite puncte de credinţă ale sfinţiei voastre, mai atacate în prezent?

Cui este statornic în credinţa lui nu îi e frică de nici un curent din acestea care vin de la oamenii care nu cred în Dumnezeu, şi mai ales acum, cînd oamenilor li s-a strecurat în suflet că New Age va face o lume nouă şi vor fi anulate toate cele existente acum. Acestea le spun însă oamenii, în vreme ce Dumnezeu spune altceva. Pot oamenii să facă ce vor, însă Dumnezeu este în vecii vecilor. Atunci cînd Hristos i-a întrebat pe ucenicii Lui: Cine spun oamenii că sînt eu?,unii au răspuns că eşti un profet, un om puternic, alţii că eşti Ilie Tesviteanul, alţii că eşti Ioan Botezătorul. Dar voi, a spus Hristos, cine spuneţi că sînt?Iar Petru a răspuns: Noi credem că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Hristos i-a spus: Petre, acestea nu ţi le-a descoperit nici trupul, nici sîngele, ci Tatăl Meu cel ceresc. Pe această mărturisire a ta voi ridica (aşeza) Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.

Aţi afirmat că Biserica stă pe această mărturisire şi nu pe Petru însuşi, aşa cum învaţă latinii…

Fii atent, aceştia interpretează greşit lucrurile! Iisus Hristos a ridicat Biserica pe mărturia, nu pe persoana lui Petru, nu la Roma, ci în întreaga lume. […]

Cei doi stîlpi ai creştinismului sînt monahismul şi familia. Vă rugăm, părinte, să ne vorbiţi despre frumuseţea monahismului.

Aşezămîntul monahismului este sfînt, este dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu Însuşi l-a sădit. Şi luăm exemplu de la Domnul nostru Însuşi, Care S-a botezat, a postit, ne-a dat exemplu cum după Botez nu a mîncat nimic timp de 40 de zile, iar apoi a fost ispitit de satana. Sf. Ioan Botezătorul, care trăia în pustiu şi era un eremit, ne arată ce înseamnă viaţa monahală; el ar fi începătorul monahismului, iar apoi îl avem pe Sf. Pahomie, care s-a dus în pustiu şi a făcut foarte multe minuni. El s-a rugat lui Dumnezeu să îi spună cum trebuie să trăiască, cum să se poarte monahii, şi i s-a arătat un înger şi i-a spus cum vrea Dumnezeu să trăiască monahii. Iar apoi a fost Sf. Paisie cel Mare şi mulţi alţi Părinţi care ne învaţă ce înseamnă monahismul. Acest aşezămînt este unul divin, nu este o realizare omenească; el a înflorit de-a lungul mai multor secole, dar, fiind un lucru ceresc, va ţine pînă la sfîrşitul veacurilor. […]

Cum ar trebui să ne pregătim pentru starea de rugăciune?

Pentru ca un copil să meargă la un meşter, spre a învăţa meserie de la el, va trebui să depună multă stăruinţă, pentru a deveni nu numai ca meşterul, ci chiar mai bun decît acesta. Închipuie-ţi cîtă răbdare trebuie să aibă un om pînă va învăţa să fie un bun meşter într-o artă sau meserie oarecare: pictor, muzician, învăţător etc. Şi totuşi aceşti ucenici de multe ori au atîta talant (dar) de la Dumnezeu încît devin mai buni decît învăţătorii lor. La fel, dacă cineva vrea să înveţe să se roage, trebuie să găsească nişte părinţi duhovniceşti buni şi încetul cu încetul să intre în acest spaţiu al rugăciunii şi să înveţe cum să se roage, cum să facă ascultare, cum să devină un bun ucenic, pentru că dacă nu devine un bun ascultător (ucenic), nu va putea deveni un bun monah sau un bun gheronda. Un bun ucenic înseamnă a fi un om care are iubire şi frică faţă de Dumnezeu. Şi aşa, cu timpul, ajunge la nepătimire. Astăzi, toţi oamenii care trăiesc pe această planetă învaţă de toate: să lucreze la calculator, să facă tot felul de sporturi şi multe altele; însă nu s-a arătat cum poate să se roage omul, cum poate să înveţe această artă a rugăciunii. Diavolul nu lasă ca oamenii să înveţe aceasta. De pildă, se poate ca un senator, un preşedinte al unei ţări să aibă calităţi, puteri, educaţie; însă astăzi ce fac? Vorbesc, pot să discute ore în şir, însă nimeni nu spune ceva de Dumnezeu, nu spune că ne vom strădui, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al sfinţilor să facem tot ceea ce Dumnezeu ne va ajuta. […]

Dacă omul posteşte, se roagă, face fapte bune, de sus, de la Dumnezeu, vin tot felul de mesaje, care sînt lucruri dumnezeieşti. Mărturisea părintele Iacob Tsalikis: cînd ajungea la atîta iubire de Dumnezeu încît îi era greu să mai suporte atîta har, spunea că acestea sînt lucrurile lui Dumnezeu. O dată el era la mănăstire şi venea o familie cu maşina spre mănăstire. Şi pe cînd erau la vreo 500 de metri de mănăstire, maşina s-a împotmolit în noroi. Şi se străduiau să scoată maşina din noroi, dar nu puteau. La un moment dat îl văd pe părintele Iacob, care mergea cu un mic Sfînt Potir spre un sat din apropiere, să împărtăşească pe cineva. Şi îi vede părintele pe drum şi le spune: Unde mergeţi, ce aţi păţit? Ei au luat binecuvîntare de la el şi au spus: Ne-am blocat în noroi şi nu putem să ajungem la mănăstire. Părintele le-a spus să taie nişte crengi şi să le pună sub maşină. Şi aşa au reuşit să iasă din noroi. Apoi ei au plecat spre mănăstire, mai aveau 500 de metri, deci cîteva minute, iar părintele s-a dus în sat, care era la ceva distanţă, ca să împărtăşească pe acel bolnav. Însă, cînd să intre ei în mănăstire, au văzut cu uimire pe părintele Iacob că era în faţa lor, cu Potirul în mînă! Şi i-au zis: Părinte, avem o nedumerire. Şi părintele: Care? Iar ei: Cum de sfinţia ta ai ajuns înaintea noastră?! Şi le-a răspuns lor părintele Iacob: Acestea sînt tainele lui Dumnezeu, nu vă amestecaţi, acestea nu pot fi explicate.

În prima epistolă către tesaloniceni se spune că rugăciunea este un foc care nu se stinge niciodată. Ne puteţi da exemple de oameni pe care i-aţi cunoscut şi care aveau o astfel de rugăciune de foc?

Desigur, rugăciunea este un foc care nu se stinge niciodată. Sf. Maxim Aghioritul, care avea rugăciunea inimii, zbura încotro voia, cînd era într-o parte a Sfîntului Munte, cînd în alta, zbura pe deasupra copacilor… Era ca o pasăre…

Nu am cunoscut mari părinţi, însă am cunoscut oameni cu multe virtuţi, care au avut o viaţă şi un sfîrşit bun. […]

Ce înseamnă moarte creştinească? Ne puteţi da exemplu de cineva lîngă care aţi fost în ceasul morţii?

Să ne străduim să fim desăvîrşiţi, adică aşa cum vrea Dumnezeu să fim. Dacă cineva vrea să ajungă profesor universitar, prin cîte faze trebuie să treacă? Ca să devină cineva un bun creştin, prin cîte etape trebuie să treacă, cîtă luptă duhovnicească trebuie să ducă?

De curînd, la noi la mănăstire a murit părintele Nichifor. El era aici la mănăstire împreună cu fratele lui trupesc. Fuseseră amîndoi în America, unde au muncit mulţi ani, au făcut avere, însă erau oameni corecţi, din familie bună, care nu au făcut lucruri urîte, ci au muncit cinstit pentru a face avere şi au obţinut-o. Cînd au plecat apoi din America şi au ieşit şi la pensie, au venit în Grecia, dar părintele Nichifor, laic pe atunci, nu a primit pensia aşa cum trebuia, ci mai mică. El, însă, de mic voise să devină monah, dar nu a apucat, căci s-a dus în America împreună cu fratele lui, Constantin. Şi a venit la mănăstire, la stareţ, şi i-a spus că vrea să devină monah. Vă rog să mă primiţi aici! Mi-a spus că el avea anumite ciudăţenii. De exemplu, mîncarea lui era ciudată, învăţase să facă într-un anume fel mîncarea. A fost pus la diverse ascultări, la bucătărie. I-a spus stareţului: Eu toţi banii mei i-am dat; mai am o pensie de luat din America, părinte, dar dacă îmi spui s-o iau, o iau, dacă nu, nu o iau. În rest, toate lucrurile le aranjase. Iar pensia lui a luat-o şi a dat-o mănăstirii, atît cît a trăit. Apoi, în toţi anii cît a stat în mănăstire – şi a stat destui ani –, niciodată nu mi s-a plîns că, părinte, azi nu mi-am făcut canonul sau rugăciunile. Era foarte ordonat. Odată, după o priveghere, în loc să meargă să se odihnească, mai întîi şi-a făcut canonul de vreo 150 de metanii, iar numai apoi s-a dus, după atîtea ore de slujbă, să se odihnească. Apoi s-a îmbolnăvit, a fost dus şi la spital, am fost să îl spovedesc, dar avea o boală de aşa natură încît nu îşi mai aducea aminte nimic din ce făcuse şi mi-a spus: Părinte, nu pot să îmi amintesc ce am făcut. Avusese şi dureri, dar nu prea mari. Mi-a spus: Mă rog lui Dumnezeu să I se facă milă de mine şi să mă ia, că aşa, sînt, dar parcă nu sînt. S-a împărtăşit şi a doua zi a plecat la Domnul. A fost un exemplu luminos de cum se moare creştineşte.

Părinţii spun că acolo unde se duce o viaţă bună, va fi şi un sfîrşit cuvios. Cine duce o viaţă rea, plină de păcate, va avea şi un sfîrşit rău. […]

Să ne spuneţi ceva despre minunea transformării interioare a omului.

Eu nu sînt omul teoriilor teologice, ci viaţa mea este practică. Nu pot să mă prind în astfel de discuţii, pentru că nu ştiu multe despre aceste lucruri. Şi vă spun acest lucru cu multă dragoste. Sînt lucruri foarte grele acestea şi mă tem să nu fac greşeli. Mă rog lui Dumnezeu să mă lumineze şi să nu greşesc. Sînt alţi părinţi cu viaţă mult mai curată decît a mea care pot vorbi despre astfel de lucruri. În fiecare Dumnezeu lucrează, căci este scris: Nu toţi sînt învăţători, nu toţi sînt profeţi… Dumnezeu a dat talanţi tuturor, dar nu i-a dat pe aceiaşi tuturor. Domnul i-a trimis pe ucenicii Săi la neamuri, la păgîni, şi le-a spus să nu le fie frică de idolatri şi de ce anume le vor spune acestora, căci El Însuşi va vorbi pentru ei prin ei. Dumnezeu ne va lumina şi ceea ce nu ştim să spunem, vom spune…

Cum sînt războiţi duhovnicii de patimile celor pe care îi spovedesc?

Aceasta este o taină dumnezeiască, pentru că omeneşte este foarte, foarte dificil. Dar Dumnezeu luptă împreună cu duhovnicii şi împreună-pătimesc duhovnicii, însă aceasta este o realitate. De multe ori sîntem pe un drum închis; pentru că sîntem oameni, ni se întîmplă atîtea greutăţi încît rămînem nedumeriţi şi nu ştim ce să răspundem. Aşa cum există multe virtuţi, aşa există şi multe păcate, pe care nici nu le poate exprima limba omenească. Pot să spun că de multe ori am ajuns într-o astfel de situaţie încît nu am ştiut ce să răspund şi am cerut ajutorul lui Dumnezeu cu mintea (Ce este asta, Doamne? Ajută-mă!), fără să ştie cel care se spovedea în acel moment, şi imediat Dumnezeu mi-a spus… Este o taină… Şi cu toate că eram în încurcătură şi nu ştiam să fac faţă acelui lucru, m-am liniştit şi am spus ceea ce trebuie. Deci, duhovnicul trebuie să nu rezolve problemele după mintea lui, ci numai după cum vrea Dumnezeu. El luptă împreună cu noi. Nici o minte omenească nu poate ierta cele de la Spovedanie, ci numai Domnul.

Cum să sporim în iubirea noastră în Hristos faţă de oameni?

Cum reuşim noi să facem un lucru pe care ni-l dorim şi întoarcem pămîntul pe dos [literal spune: amestecăm cerul cu pămîntul] ca să reuşim acest lucru, la fel e şi cu iubirea faţă de ceilalţi. Oamenii se sfătuiesc unii cu alţii şi aşa ies lucrurile bune, de la Dumnezeu.

Călugărul trebuie să asculte de stareţ. Cum trebuie să fie ascultarea mireanului de propriul duhovnic?

Încetul cu încetul va învăţa să facă ascultare. Nu e ceva pe care să îl avem scris şi să spunem: fă aşa. Ascultarea este în funcţie de fiecare om. Însă, aşa cum spune Sf. Ioan Scărarul, trebuie să găsim un bun duhovnic.

Cum trebuie să se roage un mirean?

În toţi oamenii Dumnezeu a pus ceea ce se numeşte conştiinţă. Şi toţi avem mărturia conştiinţei noastre. Dacă, deci, oamenii sînt atenţi la mărturia aceasta a conştiinţei, niciodată nu vor cădea în păcate, în nedreptăţi, în răutăţi. Dacă sînt atenţi. Adică, un exemplu: ai venit tu la mine, aici în camera mea, am discutat şi între timp ai luat metaniile mele şi le-ai băgat în buzunar, mi le-ai furat. Aceasta nu este o faptă bună. Dar tu cum vei înţelege că ea nu e bună? Dumnezeu a pus în om ceea ce trebuie ca să înţeleagă. Pentru că de îndată ce vei ieşi afară şi o să ajungi să îţi dai seama, azi, mîine sau mai încolo, şi te vei gîndi că eu m-am dus la părintele, care m-a primit cu bunătate, cu dragoste, iar eu i-am furat metaniile, o să te pişte înlăuntru. Pînă o să te duci la duhovnicul tău să te spovedeşti, şi el îţi va spune ce să faci. […]
Ce să facă bieţii oameni, dacă toată ziua muncesc şi sînt ocupaţi…
Există şi rugăciune care are în ea mîndrie, iar Dumnezeu nu o primeşte pe aceasta. Dacă, de exemplu, faci cinci şiraguri de metanii, ieşi afară apoi şi începi să strigi: Eu m-am rugat aşa mult! Dumnezeu nu primeşte această rugăciune, nu o vrea. Rugăciune cu mîndrie este şi cea în care omul se crede mai bun decît toţi. Scopul este ca toate să fie făcute cu smerenie, cu inimă înfrîntă. […]

Ce este curăţia inimii şi cum trebuie să înfruntăm ispitele pe care lumea de astăzi le desfăşoară împotriva acestei curăţii?

Credinţa fără fapte este moartă, iar faptele fără credinţă sînt moarte. Trebuie să avem atît credinţă, cît şi fapte. Faptele creştineşti le cunoaştem, ştim ce trebuie să facem. Mai întîi de toate trebuie să avem dragoste faţă de toţi. Să nu judecăm pe alţii, căci Dumnezeu nu vrea aceasta. Trebuie să iertăm greşelile fraţilor noştri – şi pe cele mici, şi pe cele mari. Pentru că a spus Hristos: Dacă nu îi veţi ierta pe fraţii voştri, nici Dumnezeu nu vă va ierta greşelile voastre. […]

Povestiţi-ne, dacă se poate, un moment foarte înălţător din viaţa sfinţiei voastre.

Esenţa este una: am cunoscut multe bucurii, am trăit, am trecut prin multă bucurie în viaţa noastră. Am fost încercaţi de multe ispite şi de cîţiva… viruşi. Şi toate, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu al nostru, căci noi sîntem neputincioşi, toate le-am depăşit încetul cu încetul. De multe ori ne-am simţit foarte rău, adică dureri, necazuri, boli. Am trecut prin toate, rele şi bune. Şi totuşi fiecare boală, fiecare durere ne lasă ceva după ea. Ce anume? Ne întăreşte în credinţa noastră. Pentru că, trecînd printr-o boală foarte gravă, totuşi ni s-a întărit credinţa şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu. Boala nu a stins ceva vreodată în mine, ci dimpotrivă: m-a întărit interior.

Cum poate omul să se roage în aceste vremuri de prigoană a sufletelor şi de confuzie ecumenistă?

Astăzi vine o furtună, un nor întunecat care vrea să niveleze toate. Şi este profeţit în Apocalipsă şi de mulţi Părinţi că vine această furtună. Şi va izbucni, dar Dumnezeu nu îi va părăsi pe credincioşi şi Biserica Lui, niciodată. Şi avem nădejdea noastră în Dumnezeu. Toate cîte trebuie să le trecem sînt scrise, că intrăm în ultimii ani ai Apocalipsei şi vor fi martiri mai mari decît primii martiri. Pentru că acum aceşti oameni necredincioşi au metode încît să îl omoare pe om şi să fie mort, dar totuşi nu mort, adică să te tiranizeze, dar să nu mori. Însă Domnul este viu în vecii vecilor. Nici un demon nu va birui lumea, biruitor este Iisus Hristos. Orice vor face ei, Dumnezeu poartă de grijă celor credincioşi. De aceea nu trebuie să ne înspăimînte nimic; orice ne vor face, să ştim că totuşi Domnul e viu în vecii vecilor, iar Împărăţia lui Dumnezeu nu o să o ia nimeni dintre aceştia, pentru că este a lui Dumnezeu. Pot să vină şi masonii, şi comuniştii, şi oricare alţii, în final ei vor fi un zero, căci Împărăţia este a lui Dumnezeu. El este începutul şi sfîrşitul.

Dumnezeu nu va îngădui ca minciuna să se unească în vreun fel cu adevărul, adică să se unească Bisericile, dar nu în adevăr. Lumina se poate uni cu întunericul vreodată? […]

În primele secole creştine a existat un curent mărturisitor în confruntare cu puterile lumeşti. Acum aproape că nu mai există. De ce?

Există, dar s-a slăbit. Întotdeauna există. Cînd cei trei tineri din Vechiul Testament au fost puşi să se închine statuii lui Nabucodonodor, ei au refuzat; de aceea au fost aruncaţi în cuptor, dar nu au păţit nimic. Dacă astăzi ar veni cineva într-un oraş mare, cum e Tesalonicul, ar pune statuia lui şi ar spune: Cine nu se închină înaintea ei, i se va tăia capul!, eu cred că multe mii de oameni nu i se vor închina. Creştinii au această harismă, au botezul, care îi ajută să discearnă lucrurile; în vreme ce aceia care nu sînt botezaţi după cuviinţă, se poate ca toţi să se închine acestei statui. Ca şi în vremea lui Ilie – el se plîngea: Doamne, sînt singur, ce să fac? Fac ce pot de unul singur. Însă Dumnezeu i-a arătat că sînt 7000 care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, deci nu e singurul care mărturiseşte adevărul. Poate să fie o degradare morală mare, însă există încă şi mulţi creştini buni, cu o viaţă foarte bună, duhovnicească. Acestea le ştie Dumnezeu.

Sper că nu am spus ceva greşit. Este scris că după cuvintele noastre vom fi judecaţi. Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea pocăinţă, înţelepciune, gînduri bune şi să fim la sfîrşitul vieţii pregătiţi să ne încredinţăm sufletul lui Dumnezeu. De toate să ne lipsească Dumnezeu, nu contează, dar să nu ne lipsească de rai, că dacă am pierdut raiul, am pierdut totul.

Să aveţi binecuvîntarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului!

P. S. Îi mulţumesc în chip deosebit părintelui Ciprian Staicu pentru traducerea din limba greacă. (George Căbaş)

Născut în 1931, în părţile Kefaloniei, părintele arhimandrit Partenie (Parthenios), un om prin excelenţă „al rugăciunii şi al dragostei”, este de 38 de ani egumenul Mănăstirii Sf. Pavel din Muntele Athos. S-a lepădat de lume în urmă cu 60 de ani, iar în prezent este socotit una dintre cele mai de seamă figuri duhovniceşti din „Grădina Maicii Domnului”.

 ***

Trebuie să avem atît credinţă, cît şi fapte. Faptele creştineşti le cunoaştem, ştim ce trebuie să facem. Mai întîi de toate trebuie să avem dragoste faţă de toţi. Să nu judecăm pe alţii, căci Dumnezeu nu vrea aceasta. Trebuie să iertăm greşelile fraţilor noştri – şi pe cele mici, şi pe cele mari.

Pot să vină şi masonii, şi comuniştii, şi oricare alţii, în final ei vor fi un zero, căci Împărăţia este a lui Dumnezeu. El este începutul şi sfîrşitul.

De toate să ne lipsească Dumnezeu, nu contează, dar să nu ne lipsească de rai, că dacă am pierdut raiul, am pierdut totul.

Notă: Textul apare aici cu îngăduința lui Claudiu Târziu, director Rost, căruia-i mulțumesc din inimă.
Sursă: Rost, nr. 110 / iunie 2012

Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Muntele Athos

„Din câte s-au spus de către oamenii care merită să fie apreciaţi – zicea Părintele Iachint al Putnei –, Ştefan cel Mare a creat o epocă pentru întreaga Europă. A creat valori şi a ştiut să apere valori. De aceea poporul nostru, încă de pe vremea sa şi mai târziu, l-a numit mare şi sfânt„.

Împlinirea a 500 de ani de la strămutarea la veşnicele locaşuri a marelui voievod constituie pentru orice român ce gândeşte şi simte româneşte un prilej binecuvântat de a medita asupra rolului providenţial determinant pe care l-a jucat Ştefan cel Mare şi Sfânt – acest atlet al lui Hristos, în salvarea Ortodoxiei în general, dar şi a celei româneşti şi athonite în special.

Ilustrul bizantinolog rus arhimandritul Porfirie Uspensky afirma pe bună dreptate că „nici un popor nu a copleşit Muntele Athos cu atâtea binefaceri ca poporul român”.

Sfântul voievod moldovean a creat valori nu numai în Moldova, Muntenia şi Transilvania, ci şi la Athos, şi nu a apărat valori numai în Moldova, Muntenia şi Transilvania, ci şi la Athos. Nu avem date sigure dacă voievodul Ştefan a fost sau nu la Athos, deşi s-au vehiculat afirmaţii cum că anii de pribegie care s-au scurs între uciderea tatălui său şi urcarea sa pe tron i-ar fi petrecut la Mănăstirea Vatopedi din „Grădina Maicii Domnului”. Dacă a fost sau nu la Sfântul Munte, cert este că voievodul a înţeles Athosul ca pe o nouă Tebaidă, ca pe un minunat focar al monahismului răsăritean, ca pe o bijuterie a creştinătăţii răsăritene, ca pe un bastion al Ortodoxiei, ca pe o perlă a monahismului oriental, ca pe o sfântă oază mereu înverzită a vieţii celei după Dumnezeu, ca pe un febril atelier de virtuţi, ca pe o mare bibliotecă mondială, ca pe o adevărată cetate a culturii teologice ortodoxe universale, ca pe un centru mistic, dogmatic şi liturgic al Ortodoxiei soborniceşti, ca pe o citadelă a monahismului şi a spiritualităţii ortodoxe şi nu în cele din urmă ca pe o cetate duhovnicească zidită pe piatră, şi de aceea inexpugnabilă: pe stânca duhului ortodox, pe Piatra-Hristos, care nu încetează să fascineze şi să intrige totodată.

Numeroasele ctitorii şi danii pe care Ştefan cel Mare le-a făcut la Muntele cel cu nume sfânt dovedesc atât adânca sa evlavie faţă de această Meccă a Ortodoxiei, cât şi mărinimia sufletului ce astăzi este în mâna lui Dumnezeu.

A zidit la Muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult ca în ţara sa Moldova.

Mănăstirea Zografu poartă pecetea marelui voievod moldovean, reprezentand cea mai mare ctitorie românească din Athos, cunoscută în documentele vremii ca mănăstirea domniei mele. Ajungând în ruină în secolul XV, a fost rectitorită de către domnul Moldovei aproape integral între anii 1466-1502, astăzi fiind numărată a noua în ierarhia mănăstirilor athonite. Mai înainte de el, bunicul său Alexandru cel Bun dădea ajutor anual mănăstirii câte 3000 aspri de argint (1429). A dat şi venitul câtorva metoace spre întreţinere, printre care şi cel al Mănăstirii Căpriana. Între 1466-1471, dreptmăritorul voievod donează mari sume de bani pentru înnoirea bisericii şi a bolniţei. În 1475, marele domnitor zideşte pe malul de sud-vest al mării arsanaua mănăstirii, adică turnul şi portul pentru corăbii cu o pisanie care consemnează numele său. În 1495, reconstruieşte din piatră corpul chiliilor, trapeza şi zidul de incintă. În anul 1502 zideşte din nou biserica mare închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi o pictează în frescă. Pe lângă acestea, el îi dădea şi un ajutor anual în bani de aur şi argint, fie galbeni ungureşti, fie aspri de argint. Iată cum scrie obştii mănăstirii Zografu, făgăduind să-i dea în fiecare an câte 100 de ducaţi ungureşti pentru mântuirea sufletului său, pentru sănătatea sa trupească şi pentru sufletul părinţilor săi: „Iar pentru altă milă, pe care o va da Dumnezeu, Cunoscătorul de inimi şi Ochiul cel ce vede toate, Sfânta Mănăstire şi Biserică a lui Dumnezeu, egumenul şi preoţii şi toţi fraţii întru Hristos ce vieţuiesc acolo să ţie şi să împlinească acest aşezământ, după rânduiala Sfintei Biserici şi după dorinţa noastră, cum o vom arăta mai departe: înainte de toate să scrie pe domnia mea la Sfânta Proscomidie, după datina Sfinţilor Părinţi şi după aşezamântul Sfintei Biserici, şi să scrie şi pe doamna mea şi pe copiii noştri, dăruiţi de Dumnezeu: Alexandru şi Elena, şi să stea în sfântul pomelnic cum este scris. Şi iarăşi până când va fi mila lui Dumnezeu Atotţiitorul asupra noastră şi vom fi în viaţă pe lumea aceasta, Sfânta Biserică să ne cânte sâmbăta seara paraclis şi duminică la prânz să se dea băutură. Marţea să ni se cânte Liturghie şi la prânz să se dea băutură; şi să se pomenească în fiecare zi la vecernie şi la pavecerniţă şi la miezul nopţii şi la utrenie şi la Liturghie şi la Sfânta Proscomidie şi unde este obiceiul Sfintei şi Dumnezeieştii Biserici. Aceasta să ni se facă cât vom fi în viaţă.

Iar după trecerea anilor noştri, după trecerea vieţii noastre, în primul an să ni se facă şi să ni se cânte sfântul parastas în sobor şi apoi slujbele de a treia zi, şi asemenea la a noua zi, la a douăzecea zi, la a patruzecea zi şi la jumătate de an şi iarăşi la un an. Iar după trecerea unui an de atunci, să ni se cânte în fiecare an, într-o zi, în sobor de pomenire, seara parastas şi colivă şi băutură, iar dimineaţa la Sfânta Liturghie şi colivă şi iarăşi la prânz băutură, spre mângâierea fraţilor. Aceasta să rămână aşa cât va dăinui Sfânta Mănăstire”.

În 1492, marele Ştefan trimite Mănăstirii Zografu un Apostol şi un Tetraevanghel, pe cel din urmă aflându-se următoarea inscripţie: „Cu bunăvoinţa Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a început şi s-a scris şi s-a legat, şi s-a săvârşit acest Tetraevanghel cu porunca binecredinciosului şi de Hristos iubitorului Io Ştefan Voievod, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, şi l-a dat la Sfântul Munte la Zograf, unde este casa Sfântului Mare Mucenic şi purtător de biruinţe Gheorghe, pentru sufletul său, pentru răposaţii părinţii lui, în al 36-lea an al domniei lui şi cu truda mult păcătosului diacon Teodor şi s-a scris în Mănăstirea Neamţu în anul 7000 (1442), luna iunie, 26 zile”.

În anul 1484, Ştefan cel Mare şi Sfânt donează aceleiaşi mănăstiri o icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ferecată mai apoi (1838) în argint aurit în Rusia. În anul 1502, voievodul dăruieşte ctitoriei sale de la Athos o icoană de mărime mijlocie cu Sf. Gheorghe pe care o purta cu sine în războaie şi care astăzi se află în tronul împărătesc din stânga naosului bisericii mari. Împreună cu ea dăruia şi steagul de luptă al Moldovei cusut cu fir de aur şi argint care are pe o parte icoana Sf. Gheorghe şi pe cealaltă stema ţării.

Actuala pictură a bisericii datează din anul 1817. În exonarthex se află un tablou votiv în care alături de împăraţii bizantini Andronic şi Ioan şi de regii Serbiei se află pictaţi Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Vasile Lupu şi Antioh Cantemir. Sfântul Ştefan este reprezentat cu barbă, cu coroană pe cap şi în hlamidă de culoare bej cu flori albe.

De la arsana până la mănăstire, cale de 5 km, se întinde un drum de car pietruit pe cant în stil roman de zidarii domnului moldovean. Este singurul drum vechi pietruit şi cel mai bine păstrat până astăzi în Athos.

Astăzi Mănăstirea Zografu este chinovie bulgărească. Biblioteca conţine 388 de manuscrise în slavonă şi 126 în limba greacă, din care 26 pe pergament. Mai are peste 10 000 de cărţi tipărite, printre care şi în limba romană cu caractere chirilice şi multe documente vechi ce-şi aşteaptă cercetătorii.

O altă mănăstire aghiorită ce s-a bucurat de mila domnului moldovean este Mănăstirea Grigoriu. Înfiinţată în prima jumătate a secolului XIV de către cuviosul de origine sârbă, omonim cu stareţul său – Sfântul Grigorie Sinaitul, astăzi este a 17-a în ierarhia lavrelor athonite. Spre sfârşitul secolului XV a fost distrusă şi jefuită de piraţi, iar călugării trecuţi prin ascuţişul sabiei. Mila Sfântului Ştefan se revarsă spre această mănăstire în 1497, când zideşte din temelii biserica şi întreaga incintă, devenind astfel al doilea ctitor al ei. În anul 1500 el dă acestei mănăstiri 24 000 de aspri pentru cumpărarea unui metoc, iar în 1502 îi face reparaţii generale. Demn de menţionat este şi faptul că printr-un act datat 10 iunie 1513, Epistasia Muntelui Athos confirmă Mănăstirii Grigoriu refacerea ei din temelie, după distrugerea de otomani, de către Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnul Moldovei, care i-a acordat şi o danie de 4000 aspri.

Daniile ştefaniene sunt continuate de succesorii săi în tron: Bogdan cel Orb, Ştefăniţă-Vodă (1517) şi Alexandru Lăpuşneanu (1553).

În prezent, în Mănăstirea Grigoriu, se află încă în stare de funcţionare două corpuri de chilii din partea de sud şi est şi turnul-clopotniţă, construite de Ştefan cel Mare, aşa cum reiese din cele două inscripţii originale fixate în zid.

Pe lângă daniile în bani, acestei mănăstiri i-au fost donate şi obiecte de cult. Asfel, Maria de Mangop (Paleologhina), soţia domnului Ştefan, dăruieşte mănăstirii o icoană mijlocie a Maicii Domnului „Pantanassa” („Atotîmpărăteasa”), „Odighitria” („Îndrumătoarea”) sau Paleologhina (a doua jumătate a secolului XV). Icoana este fixată astăzi într-un proschinitar de lemn în partea dreaptă a pronaosului şi este considerată miraculoasă, deoarece a rămas nearsă în toate incendiile care au mistuit mănăstirea. Îmbrăcată în argint, icoana poartă în partea de jos o inscripţie ce aminteşte actul de danie al soţiei dreptmăritorului voievod – Maria de Mangop, „doamna Moldovei”.Tot ea a dăruit mănăstirii două poale de icoane brodate în secolul XV într-un atelier din Moldova.

Alte obiecte de cult (cruci) provenite din Ţările Române au fost aduse de schevofilaxul Ioachim cu ocazia călătoriei pe care a întreprins-o la Bucureşti în 1776.

Unii afirmă că două icoane de mare preţ – Maica Domnului Alăptătoarea şi icoana miraculoasă a Sf. Ierarh Nicolae – patronul mănăstirii, ar fi fost dăruite de fiul domnului Ştefan – Bogdan al III-lea.

Printre donatorii care au sprijinit Marea Mănăstire Vatopedi – a doua în ordine ierarhică după Marea Lavră, se află şi Ştefan cel Mare şi Sfânt (1472-1496). El a zidit pirgul (turnul de apărare) şi arsanaua cu biserica de pe malul mării. Pe zidul acestei construcţii din piatră cu trei etaje se observă până astăzi un tablou votiv săpat în marmură şi o inscripţie în limba greacă. Tabloul îl reprezintă pe Ştefan cel Mare încoronat închinând Maicii Domnului cu Pruncul în braţe o bisericuţă. În partea de jos se observă stema Moldovei, capul de zimbru, şi anul 1496.

De atenţia şi mila ştefaniană s-a bucurat şi o altă vatră a Ortodoxiei de la Athos – Mănăstirea Constamonitu, căreia Sf. Ştefan îi trimitea anual, începând din anul 1493 cate 5 500 aspri de argint pentru întreţinere şi reparaţii. Aplecarea marelui voievod spre această mănăstire închinată Sfântului Arhidiacon Ştefan – a cărui mână dreaptă şi icoană miraculoasă se află aici, este lesne de înţeles dacă ne gândim la evlavia pe care o nutrea voievodul faţă de sfântul său omonim. Astăzi mănăstirea este a douăzecea în ierarhia lavrelor athonite.

Probabil că aceeaşi strânsă legătură duhovnicească şi aceeaşi evlavie pe care le nutrea către sfântul său ocrotitor – Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, îl vor îndemna pe marele Ştefan să îşi îndrepte privirea cu danii spre Mănăstirea Xenofont (a 16-a lavră athonită) în anul 1475, mănăstire închinată Sf. Gheorghe – patronul militar al Moldovei, a cărui mână se păstrează aici. Tot aici se păstrează şi capul Sf. Arhidiacon Ştefan.

Mănăstirea Sf. Pantelimon sau Russikon a fost ajutată cu danii româneşti în secolele XV-XIX de nenumăraţi domni români, între care se distinge Dreptmăritorul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, care începând cu anul 1502 dădea anual mănăstirii 4 000 aspri.

Dintre obiectele de cult de epocă ştefaniană păstrate aici amintim un văl liturgic realizat într-un atelier din Moldova, pe la sfârşitul secolului XV. Este o broderie pe mătase, cu fir de aur şi argint, reprezentând scena „Împărtăşirea Apostolilor”.

Biblioteca mănăstirii conţine 1920 de manuscrise, din care 1320 în limba greacă, 600 în slavonă şi aproximativ 25 000 de cărţi tipărite. Se păstrează şi numeroase dosare de arhivă veche, codici de pergament şi acte de danie dintre care multe sunt şi româneşti.

Numele voievodului moldovean se leagă şi de Mănăstirea Sf. Pavel prin faptul că Sf. Ştefan construieşte aici un aghiazmatar în 1472, iar între anii 1497-1500 renovează biserica şi construieşte un apeduct. Mănăstirea este închinată Sf. Mare Mucenic Gheorghe – patronul militar al Moldovei. Astăzi ocupă locul al 14-lea în ierarhia mănăstirilor aghiorite.

Biblioteca mănăstirii deţine 10 000 cărţi, 494 manuscrise şi numeroase documente vechi de danie dintre care unele sunt româneşti.

Acestea ar fi în mare valorile ştiute pe care le-a creat marele Ştefan la Athos şi care au fost salvate până astăzi. Şi dacă Muntele cel cu nume sfânt a fost, este şi va fi considerat de către întreaga Ortodoxie şi nu numai, ca

o minune şi răscruce a Orientului creştin, republică monastică, focar de spiritualitate şi cultură bizantină şi postbizantină, conservator scrupulos al comorilor spirituale ale Balcanilor, având virtuţile impuse de asumarea păstrării lor, simbol monumental al unui univers spiritual şi artistic, a cărui pătrundere cere răbdare şi înţelegere, podoabă aleasă a Răsăritului, o expresie vie a unităţii panortodoxe, cetate mondială unică a creştinismului ortodox, Taborul Ortodoxiei bimilenare, promontoriul Europei creştine, farul mai mult decât milenar al Ortodoxiei, atracţia creştinilor, mana lumii, muntele rugăciunii inimii, Muntele Sion al Ortodoxiei, foişor permanent al Sfintei Cincizecimi, fără îndoială că valorile mai sus menţionate pe care Ştefan le-a creat şi le-a salvat la Athos, ne îndreptăţesc să-l considerăm pe acesta ctitor de seamă şi salvator providenţial al Muntelui cu nume sfânt.

Fost-a acest studiu o smerită încercare de a arunca o punte de lumină asupra raporturilor istorice, culturale şi spirituale dintre Ţările Române şi Sfântul Munte în speranţa unei reconsiderări benefice a lor spre o îmbogăţire spirituală reciprocă.

Leontie ieromonahul

Bibliografie:

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-romani şi români, Ed. MMB, Iaşi, 1994, pp.126-133;

Arhim. Ioannikios, Patericul Athonit, Ed. „Bunavestire”, Bacău, 2000, pp. 491-520;

Sfinţi români din Bucovina, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 1992, pp. 9-22 şi 36-50;

Părintele Iachint al Putnei, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2000, pp. 32-43;

Muntele Athos – darul monahismului ortodox, Ed. Paideia, Buc., 2000, pp. 45-109;

Mircea Motrici, 7 zile în Athos, Ed. Muşatinii, Suceava, 1998, pp. 28-31 şi 92-93;

Protos. Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 349-524.

Sursa: Revista Rost, august 2004

Vechi adeverințe românești athonite de confirmare a primirii daniilor

* Adeverință eliberată de Chilia românească Sf. Ipatie (aparține de Mănăstirea Vatopedi) prin care se confirmă primirea unei oarecare danii și se aduce mulțumire pentru aceasta (1941)

+++

* Adeverință eliberată de Chilia românească „Sf. Tihon de Zadonsk” din Capsala și semnată de Starețul Ghedeon prin care se confirmă primirea unei oarecare danii și se aduce mulțumire pentru aceasta (1938). Între 1933 și 1937 au viețuit la această chilie Părinții Ghimnazie și Dionisie Ignat, după care se mută la Chilia „Sf. Gheorghe” – Colciu.

* Laurenţiu Dumitru, colecţia personală

Pelerinaj la Muntele Athos al premierului modovean şi preşedintelui transnistrean

16 iulie 2012. Primul ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, şi preşedintele autoproclamatei republici Transnistria, Evghenii Shevchuk, au plecat cu un avion privat în pelerinaj la Muntele Athos.

Cei doi politicieni au mers cu avionul până la Tesalonic, însoţiţi de Mitropolitul Vladimir al Chişinăului, din cadrul Patriarhiei Moscovei, a relatat agenţia de ştiri Interfax.

Scopul acestei vizite la Sfântul Munte Athos este rugăciunea comună la vechile mănăstiri de pe Munte, a spus Secretarul Primului Ministru, Igor Volniţchi.

În timpul vizitei, cei doi vor discuta despre situaţia din Transnistria şi alte probleme, a adăugat el.

Mulţi analişti au comentat acest pelerinaj şi se speră ca el să fie începutul unei normalizări a relaţiilor între Republica Moldova şi Republica secesionistă Transnistria, susţinută de Moscova şi adăpost pentru un arsenal uriaş de arme sovietice.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: Doxologia

Peste 30.000 de credincioși la mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul

Această prezentare necesită JavaScript.

Peste 30000 de inchinatori au fost prezenti in ziua de 12/07/2012 la Manastirea Sfantul Ioan Teologul din Suroti (Grecia), pentru a-i aduce cinstire Cuviosului Paisie Aghioritul, si pentru a se inchina cu evlavie la mormantul sau. In aceasta manastire pe care a intemeiat-o, parintele si-a petrecut ultimile zile din viata sa pamanteasca si a adormit in Domnul pe 12 Iulie 1994.

In marea criza economica si spirituala in care ne aflam, mii de ortodocsi din toata Grecia dar si din strainatate, si-au indreptat sperantele lor la mijlocirile si rugaciunile catre Mantuitorul Hristos, ale unui simplu monah care s-a nevoit in Sfantul Munte.

„Parinte Paisie, roaga-te pentru noi pacatosii!”

In vremurile in care cetatenii isi intorc spatele lor sistemului politico-social corupt (care continua sa ne batjocoreasca), in vremurile in care sectantii investesc sume imense de bani, si un numar infinit de ore, pentru a atrage cativa oameni, vin staretii Ortodoxiei din zilele noastre, vii sau adormiti, sa arate care este drumul catre imparatia cerurilor si viata vesnica.

Traducere: Sfanta Manastire Pantocrator, Grecia

Cărți poștale vechi cu cele 20 de mănăstiri athonite

Această prezentare necesită JavaScript.

Cărți poștale vechi cu cele 20 de mănăstiri athonite așezate în ordinea rangului.

Sursa: Athos Weblog via Agioreitikes Mnimes