Eugen Ionescu a fost primul om care m-a trimis spre rugăciune. Emoționanta scrisoare a marelui dramaturg către o tânără din România

Istoria unei scrisori de suflet

În urmă cu mai bine de doi ani postam pe blogul de față un text despre experiența pe care a avut-o marele dramaturg român Eugen Ionescu în Muntele Athos: Eugen Ionescu și duhovnicul de la Muntele Athos: „Dacă ai, într-adevăr, credintă, atunci totul intră în rânduială, de la sine”

La puțin timp am început o corespondeță prin e-mail cu o doamnă care-mi întărea convingerea despre înțelegerea creștinească pe care a avut-o marele Ionescu. În vremea adolescenței îi scrisese marelui scriitor o epistolă la care primise un răspuns plin de lumină și căldura credinței. Pentru a înțelege mai lesne răspunsul lui Eugen Ionescu voi face o scurtă introducere, folosind cuvintele fericitei destinatare a epistolei.

Eram în liceu, aveam 17 ani. Eram la vârsta marilor întrebari. Citeam de ceva vreme din scrierile lui și îmi plăcea ce găseam acolo. Simțeam că seamănă cu mine ca suflet, ca fel de a fi. Trebuia să îmi aleg ce facultate să urmez și mă întrebam, de fapt, eu ce meserie o să am. Tot citisem din scrierile lui și observam că tot spunea că orice realizare e inutilă. Și mă gândeam că, dacă el, care ajunsese celebru, spunea lucrul ăsta, atunci eu ce puteam să fac ca să zic că am făcut ceva? Și așa m-am hotărât să-i scriu. M-am gândit că, fiind așa de asemanatori sufletește, când o să fiu de vârsta lui o sa fiu tot cam ca el. Și am zis să mă folosesc de experiența lui și să nu mai aștept să ajung și eu la 80 de ani (cam cât avea el atunci) ca să ajung la aceleași concluzii. Ci să progresez. Să merg de unde a ramas el. Și când i-am scris, m-am gindit cu putere că orice îmi va răspunde, o să fac.

Redau mai jos scrisoarea mea, așa cum mi-o amintesc, inclusiv ca formă. Am scris pe o coala albă de hârtie A4:

                     Domnule Eugen Ionescu,

                            DE CE TOT?

            Dacă orice realizare este inutilă, atunci

                            CE SĂ FAC?

   Dacă e ceva ce ați fi făcut dacă ați fi știut dinainte, vă rog să-mi spuneți 

ca să nu mai trebuiască să ajung la 80 de ani ca să aflu.

• Iată și răspunsul lui Eugen Ionescu:

Dragă Iuliana,

Vă scriu în franceză pentru că secretara mea nu știe românește.

Într-adevar, nimic nu valorează nimic, orice realizare este inutilă. Am depășit vârsta de 80 de ani și caut în continuare. Dacă aș fi știut asta mai devreme aș fi făcut un lucru pe care vă sfătuiesc să-l faceți: rugați-vă, rugați-vă Lui Dumnezeu.

Scuzați-mă că v-am răspuns cu atâta întârziere. Dar să-mi mai scrieți. Scrisorile dumneavoastră or să-mi parvină, atât cât voi mai fi.

Îmbrățișări paterne.

Eugene Ionesco

PS: Da, mă întreb și mă reîntreb de ce se intamplă totul. Trăiesc în uimire încă de la nașterea mea. Daca ați citit ceva din operele mele poate că ați înțeles.

Am primit răspunsul. De la primele rânduri l-am și judecat că a scris în franceză și mă gândeam – ce snob! Doar acum de curând am văzut un interviu cu fiica lui și spunea că în ultimii ani a suferit de o boală la încheieturile degetelor și nu mai putea să scrie cu mâinile lui și îl ajuta o secretară.

Apoi am citit răspunsul la intrebarea mea, „ce să fac”. Și a fost o maaaare dezamagire. Eu din ce citisem din el, și de-aia îmi plăcea, îl vedeam ca pe unul care se lupta cu Dumnezeu și-I reproșează. Nicidecum ca pe un credincios. Eu atunci nu prea aveam gândul la Dumnezeu în sensul creștinesc. Adică eram cam atee. Și răspunsul lui a venit ca o lovitură în moalele capului. Mai ales pentru că îmi promisesem mie insămi (și sunt genul de persoană care se cam ține de cuvânt) să fac orice îmi va spune. Dar la asta chiar nu mă așteptam. Totuși… m-am scuturat puțin și am zis: ok, am zis că o să fac orice îmi va zice. A zis să mă rog lui Dumnezeu. Ce rugăciunea știu eu? Tatăl Nostru. Și așa am început să zic Tatăl Nostru în fiecare seară înainte să mă culc. Și așa… mulți ani. Fără să am altă participare la credință. Doar acest Tatăl Nostru.

Cu alte cuvinte, Eugen Ionescu a fost primul om care m-a trimis spre rugăciune. Pentru asta-i mulțumesc. (Iuliana)

Se va prelua doar cu precizarea sursei – Blogul Sfântul Munte Athos

Termenii vocabularului monahal atonit. Studiu introductiv de Pr. Dr. Gabriel Mandrilă [Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul]

Începuturile monahismului atonit, prezent mai întâi sub formă anahoretică şi eremitică, iar ulterior cenobitică¹, sunt străvechi. În pofida diferitelor opinii care fixează ca termen ad quem pentru monahismul atonit pe rând secolele al IV-lea, al V-lea sau al VI-lea², primele informaţii incontestabile privitoare la stabilirea definitivă a monahilor pe braţul nord-estic al Peninsulei Chalcidice datează din secolul al IX-lea³ d.Hr.; aceste informaţii nu implică absenţa cu desăvârșire înainte de această dată a monahismului din Sfântul Munte, ci mai degrabă desemnează momentul în care spaţiul aceasta a fost consacrat exclusiv vieţuirii monahale⁴ – „martiriul conştiinţei”, elementul laic şi, în special, cel feminin încetând a mai fi întâlnite aici.

Acest moment de răscruce pentru viaţa duhovnicească a fost determinat de venirea aici a Sfântului Atanasie, care în jurul anilor 963-964 a întemeiat, cu ajutorul împăratului Nichifor Fokas (963-969), Mănăstirea Marii Lavre, alcătuind la câţiva ani statutul ei – Tipikon-ul sau regulamentul de ordine interioară –, după modelul tipikon-ului Mănăstirii Studion din Constantinopol. După moartea împăratului Nichifor Fokás, Sfântul Atanasie a căzut în dizgraţie, iar noul împărat Ioan Tzimiskís l-a trimis în Athos pe Eftimie, egumenul Mănăstirii Studion, care i-a convocat la Protaton în Karyés, capitala administrativă a Sfântului Munte, pe toţi egumenii atoniţi, pentru a redacta în jurul anului 972 primul Tipikon al Sfântului Munte, numit Trágos, întrucât a fost scris pe o piele de ţap; acesta este documentul care păstrează până în zilele noastre cea mai veche semnătură autografă a unui împărat bizantin alături de semnăturile celor 55 de egumeni atoniţi (incluzând semnătura autografă a Sfântului Atanasie Atonitul).

Zona monahală a Sfântului Munte se bucură de o anume autoguvernare, fiind organizată asemenea unei republici monahale în limitele constituţionale impuse de autoritatea statului grec, care respectă străvechile drepturi câştigate de comunitatea de călugări în cei peste 1000 de ani de existenţă.

Instituţiile monahale specifice Sfântului Munte se împart în Mănăstiri chiriarhe (autonome, independente) şi forme de organizare monastică anexe, de natură anahoretică, subordonate Mănăstirilor pe teritoriul cărora se află: Schitul, Chilia, Coliba, Sihăstria şi Cathisma. Unele dintre acestea (precum Cathisma) nu sunt întâlnite în alte spaţii monahale ortodoxe, altele (precum Schitul), deşi nu lipsesc din alte spaţii monahale, au un sens diferit de cel întâlnit în cadrul aşezămintelor aghiorite. Atât Constituţia Greciei, cât şi Statutul Sfântului Munte în funcţiune nu permit modificarea ordinii ierarhice existente între Mănăstiri⁵ şi nici transformarea instituţiilor monahale inferioare în forme superioare (a Schitului în Mănăstire, a Chiliei în Schit ş.a.m.d.)⁶.

A. Mănăstirile. Din cele câteva sute de Mănăstiri menţionate în diferite cronici şi, în special, în actele Mănăstirilor de-a lungul secolelor⁷, în Sfântul Munte au supravieţuit până în prezent 20 de Mănăstiri cu atributele de împărăteşti (înfiinţate de împăraţi sau membri ai caselor imperiale, cu suportul financiar al acestora şi prin emiterea unui hrisobul), stavropegice şi patriarhale⁸ (care nu se află sub autoritatea episcopului local, ci sub autoritatea directă a Patriarhului Ecumenic pe care-l pomenesc la sfintele slujbe). Administrativ, aceste Mănăstiri se împart în cinci tetrade, fiecare Mănăstire din fruntea unei tetrade deţinând dreptul ca delegatul ei la Sfânta Comunitate să ocupe poziţia de Protepistat (care astăzi se numeşte epistat) – întâi-stătător al Sfântului Munte; prin urmare aceste douăzeci de Mănăstiri se împart în cinci mari şi cincisprezece mici. De facto, Sfântul Munte este un gen de mitropolie, Mănăstirile funcţionând ca episcopii, dar fără ca Protepistatul (Epistatul, întâi-stătătorul sau Protosul⁹ Sfântului Munte) să fie mitropolit şi nici egumenii episcopi.¹⁰ Distingându-se ca Mănăstiri idioritmice sau cenobitice, legislaţia canonică permite transformarea unei Mănăstiri idioritmice în Mănăstire chinovială, nu şi invers,¹¹ astfel că în decursul timpului toate Mănăstirile atonite, în majoritate idioritmice, au devenit chinoviale. Fiecare Mănăstire este condusă şi administrată în afară de egumen, de două organe colective: Consiliul Mănăstirii şi Sinaxa bătrânilor sau a întâi-stătătorilor (Γεροντία), care sunt îndrituite în anumite situaţii să suspende autoritatea egumenului, dispunând înlocuirea sa. Întâi-stătătorii sunt aleşi pe viaţă şi într-un număr hotărât de regulamentul de ordine interioară al fiecărei Mănăstiri care variază între şapte, nouă sau unsprezece. Consiliul Mănăstirii este ales de Sinaxa bătrânilor, în număr de doi sau cel mult trei membri.

B. Aşezămintele monahale secundare.

Nefiind independente, aşezămintele monahale secundare sunt proprietatea Mănăstirilor, care le cedează unuia sau mai multor monahi (în funcţie de tipul lor), în schimbul unei sume modice, aproape simbolice. În ordine ierarhică acestea sunt: Schitul, Chilia, Coliba, Sihăstria şi Cathisma. Persoana căreia îi este cedat aşezământul printr-un act de comun acord (numit Ὁµολόγιον) şi care are obligaţia de a ţine un registru al evidenţei monahilor (Μοναχολόγιον) din obştea sa (în cazul Schiturilor şi al Chiliilor) se numeşte Γέρων (în traducere, Stareţ sau Bătrân¹²). Fiecare schimbare de persoane sau a funcţiei ierarhice a celor care alcătuiesc obştea acestor aşezăminte secundare implică acordul Mănăstirii chiriarhe.

1) Schitul (Σκήτη), amintind de modul de vieţuire al călugărilor din Pustia egipteană a Nitriei sau a Sketei (de la această localitate provine, de altfel, şi termenul de „schit”), este un ansamblu de Chilii, Colibe şi clădiri locuibile mai mici (precum Sihăstriile sau Cathismele), care iniţial a fost construit după modelul Lavrei¹³, în jurul sălaşului unui nevoitor mai vechi, având în centru un locaş de cult – Kyriakón-ul¹⁴. Schitul este, prin excelenţă, idioritmic, dar se întâlneşte, ca o excepţie „paradoxală”¹⁵, şi sub forma cenobitică. Fiind organizat sub forma unui sat, Schitul nu deţine autonomie teritorială, ci se află în limitele Mănăstirii chiriarhe. Colibele care alcătuiesc Schitul nu deţin o suprafaţă geografică cultivabilă, în afară de o curte şi o grădină restrânse ca dimensiuni, dar sunt construcţii mai extinse şi de altă calitate materială în comparaţie cu Colibele de sihaştri de sine-stătătoare, la care ne vom referi în continuare. În clipa de faţa în Sfântul Munte există 12 Schituri idioritmice şi patru chinoviale¹⁶. Schitul este condus de un Dicheu¹⁷ (care la Schiturile idioritmice se schimbă anual, la cele chinoviale fiind ales pe viaţă), alături de consilieri şi Sinaxa Bătrânilor. Numărul vieţuitorilor este hotărât de prevederile regulamentelor de ordine interioară ale fiecărui Schit în parte.

2) Chilia (Κελλίον) este o locuinţă rustică spaţioasă, cu multe camere şi dependinţe, cu un locaş de cult şi o suprafaţă de teren relativ vastă şi cultivabilă, unde se nevoieşte un monah, Stareţul Chiliei, care trebuie să fie familiarizat cu viaţa monahală de obşte, fiind supus încercărilor vieţii monahale, ca frate al comunităţii mănăstireşti, de obicei pe teritoriul căreia se află Chilia, păstrând calitatea de frate al respectivei Mănăstiri şi după stabilirea sa la Chilie. Acesta poate fi urmat de doi monahi, numiţi ucenici (ὑποτακτικοί)¹⁸, care alcătuiesc obştea sa, la care se mai pot adăuga cel mult doi fraţi începători, ucenici, astfel încât numărul celor care se sălăşluiesc la o Chilie nu poate fi mai mare de şase. De obicei, aceștia se ocupă cu agricultura, dar în acelaşi timp practică diferite arte (muzica, iconografia) sau confecţionează diferite lucruri de mână. În cazul decesului Stareţului sau Bătrânului, actul de comun acord (numit Ὁµολόγιον) este preluat cu toate drepturile şi îndatoririle respective de membrul obştii imediat următor ca vechime ierarhică, conform sistemului succesiunii.

3) Coliba (Καλύβα)¹⁹ este o locuinţă de tip rural, de dimensiuni îndeobşte mai mici decât Chilia, având încorporat un locaş de cult²⁰, dar fără a beneficia de o suprafaţă de teren cultivabilă. Aici se practică îndeobşte o asceză mai aspră decât la Chilii. În cazul decesului Stareţului sau Bătrânului se aplică sistemul succesiunii ca şi în cazul Chiliei. De obicei sunt grupate asemenea unei așezări rurale, dar fără ca între ele să existe vreo legătură organizatorică.

4) Sihăstria (Ἡσυχαστήριον – loc de aflare a liniştii sau isihiei)²¹, ca aşezământ monahal de mai mică importanţă decât Mănăstirea şi Schitul, asemenea Colibei sau Cathismei, găzduiește îndeobşte un singur monah alături de un ucenic, practicând o formă de asceză foarte riguroasă, și este situată în locuri pustii, defavorizate, pe stânci sau locuri greu de ajuns, în crăpături de stânci sau peşteri.

5) Cathisma (Κάθισµα) este un aşezământ asemănător Colibei, dar de mai mici dimensiuni decât aceasta, unde se sălăşluieşte de obicei un singur monah, cu un nivel duhovnicesc foarte sporit, căruia îi sunt asigurate cele necesare subzistenţei în principal de către Mănăstirea pe teritoriul căreia se află, fiind în acelaşi timp scutit de îndatoririle faţă de aceasta, pentru a se afierosi cu totul rugăciunii. Caracterul şederii aici este temporar.

Întreg Sfântul Munte este asemenea unei Mănăstiri uriaşe, în care funcţionează o varietate impresionantă a formei sociale bază instituite aici. „Pentru că Schitul în forma sa tradiţională primară nu este altceva decât o grupare de Colibe, iar Schitul chinovial nu este decât o Chilie extinsă. Pe de altă parte, Cathisma şi Sihăstria nu sunt decât aspecte particulare ale Colibei”.²² În esenţă, monahismul, organizat pe fundamentul structurii mănăstireşti, imită şi urmează instituţia familiei, având în centru naşterea şi paternitatea spirituală, în cadrul mai larg de factură matriarhală, asigurat de viaţa bisericească. De altfel, la tunderea în monahism, călugărul îşi pierde numele de familie, devenind „frate” al acesteia şi dobândind numele Mănăstirii în care se închinoviază: spre exemplu, monahii călugăriţi la Lavra poartă numele de „Lavriotul”, cei de la Vatoped de „Vatopedinul” ş.a.m.d. Astfel, Mănăstirea este noua sa familie, care funcţionează pe principii exclusiv duhovniceşti, iar relaţia cu Mănăstirea de metanie (unde monahul şi-a depus voturile) – asemenea relaţiei de familie –, este definitorie pentru profilul spiritual al acestuia, neputând fi înlocuită şi nici îngăduindu-se mutarea arbitrară a unui monah de la o Mănăstire la alta de către episcopul sau chiriarhul locului. Însă înrudirea dintre monahism şi instituţia de familie este mai evidentă în cazul aşezămintelor monahale secundare, precum Chilia sau Coliba.²³

Ca loc de pocăinţă, Mănăstirea e socotită locaș al renaşterii spirituale şi de aceea raportarea la Mănăstirea „de metanie” este definitorie pentru evoluţia duhovnicească a monahului. Noua ordine pe care o instituie monahismul şi Mănăstirea ca forma cea mai completă a vieţuirii bisericeşti presupune renunţarea celui care se dedică acestui ideal la toate funcţiile şi privilegiile dobândite anterior în viaţă. Spre exemplu, episcopul care se retrage la Mănăstire devine în mod automat simplu monah, neputându-şi păstra calitatea ierarhică în absenţa turmei peste care a fost pus păstor şi unde-şi exercita prerogativele ierarhice.

Ca părinte duhovnicesc, fără a avea în mod obligatoriu preoţia, egumenul deţine puterea şi responsabilitatea asupra problemelor spirituale din Mănăstire, sub aspect pastoral, coordonator, preventiv și arbitral, ca supraveghetor şi îndrumător al obştii sale. Egumenii care-şi dau prin libera lor alegere şi din diferite motive demisia se numesc ante-egumeni sau pro-egumeni.

Egumenul poate fi asistat şi suplinit în slujirea sa, atunci când nu se află în interiorul Mănăstirii, de Iconom (monahul responsabil de administrarea economică a Mănăstirii) sau de ieromonahul duhovnic (preotul care administrează Taina Pocăinţei fraţilor Mănăstirii, inclusiv egumenului). Alături de aceştia, la buna funcţionare a Mănăstirii contribuie: eclesiarhul (cel ce supraveghează desfăşurarea slujbelor bisericeşti), care, la rândul său, este ajutat de pareclesiarh (suplinitorul său) şi sacristier (σκευοφύλαξ²⁴ – persoana responsabilă de odoarele bisericeşti). Persoana care se îngrijeşte de aprinderea candelelor şi, în general, a luminilor în Mănăstire se numeşte κανδηλανάπτης, acesta fiind ajutat la pregătirea celebrării dumnezeieştii Liturghii de către ἐξυπνιστής (cel care îi deşteaptă pentru serviciile latreutice pe fraţi), ἐπιστηµονάρχης (cel care îi adună pe fraţi la intrarea în biserică în vederea rugăciunii), ταξιάρχης (cel care se îngrijeşte de buna rânduială şi curăţenia din biserică) și τυπικάρης (tipicarul, cel care rânduieşte în detaliu desfăşurarea slujbelor zilnice). La aceştia se adaugă canonarhul, paramonarul, ajutorul de iconom, iconomul responsabil de metoacele Mănăstirii, dohiarul, chelarul, ajutorul de chelar, bucătarul şi ajutoarele sale (brutarul, vinarul şi responsabilul de fructe şi supraveghetorul de masă), secretarul (asistat de notar, hartular, arhivar şi biliotecar), arhondarul, bolnicerul, asistentul medical sau infirmierul, responsabilul de haine (βεστιάριος), stratornicul, portarul, orologierul, apocrisierul şi epitropii (reprezentanţi ai Mănăstirii în faţa puterii civile, care se ocupau de administrarea proprietăţilor şi metoacelor Mănăstirii).

Astfel, fugind de lume, în căutarea desăvârşirii duhovniceşti şi a unirii cu Dumnezeu printr-o iubire absolută, odată cu secolul al III-lea, Mănăstirile au înţesat munţii, iar Pustia s-a făcut sălaşul monahilor, care au părăsit toate bunurile pământeşti, pentru a se înscrie şi a deveni, pe calea martiriului conştiinţei şi a jertfei de sine, cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor, punând în timp şi spaţiu temeliile cetăţii celeste eterne, într-o simbioză absolută dintre divin şi uman.

Monahismul se prezintă astfel ca o realitate dinamică, supratemporală, coexistând firesc şi totodată într-o contradicţie maximă cu fiecare epocă istorică în parte, iar prezentul volum, rodul unei investigaţii de mulţi ani a preacuviosului autor, reuşeşte să decripteze şi să analizeze prin exemple vii câteva dintre tainele esenţiale ale vieţii duhovniceşti pe temeiul experienţei monahale diacronice. Printre aceste lămuriri de ordin practic se numără detalii extrem de importante care privesc în primul rând canonul de rugăciune al monahilor, în ansamblul orientării spirituale ascetice monastice determinate de importanţa covârşitoare a ascultării – transformată de conştiinţa ascetică într-o condiţie sine qua non a restabilirii stării paradisiace a sufletului uman – sau semnificaţia şi calea atingerii stării neptice de supraveghere a minţii şi gândurilor, aflarea isihiei prin supunerea sinelui mereu amăgit de capcanele egoismului sau înfruntarea căderilor de-a stânga şi a celor de-a dreapta.

Lucrarea de faţă înfăţişează nu doar reuşitele, ci şi zbuciumul şi drama vieţii duhovniceşti şi mai ales continuitatea vieţii şi experienţei monastice zămislite de primele secole creştine până în contemporaneitate, din perspectiva relaţiei cu adevărat sacre dintre Stareţ/Bătrân şi ucenic – o fenomenologie cotidiană a paternităţii spirituale, prin încordarea în lupta nevăzută cu puterile care domină această lume şi, înainte de toate, prin lupta cu sine a fiecărui aspirant la frumuseţea absolută a prieteniei şi părtăşiei cu Dumnezeu.

Aceste naraţiuni şi relatări cu caracter istoric, povestite însă într-o manieră subiectivă, dincolo de cadrul estetic, de imagistica şi fervoarea cu care imaginaţia construieşte sau reconstruieşte un univers vizual-auditiv la care omul obişnuit are acces astăzi, din nefericire, doar pe calea tehnologiei artificiale – se reduc în esenţă la dezbaterea şi cercetarea virtuţii ascultării. În centru se află prezentarea într-o manieră atemporală a invaziei şi pătrunderii eternităţii în timp, la care aspiră atât ascetul atonit, cât şi fiecare dintre noi, care neîndoielnic, la un moment sau altul al vieţii, aude din partea lui Hristos cuvântul: „Fiule, dă-Mi inima ta!”

Note:

1 La aceste forme de ascetism trimit şi termenii κοινόβιον, ὁµότροποι şi µονότροποι (ἀδελφοί), folosiţi de Diadoh al Foticeii (Capetele gnostice 53).

2 Informaţiile care susţin înfiinţarea unor Mănăstiri aici încă din secolul al IV-lea de către împăraţii Constantin cel Mare şi Teodosie sunt considerate astăzi ca neîntemeiate istoric (Spyros Troianos, Gheorghios Poulis, Drept bisericesc, Ed. Ant. N. Sakoulas, Atena-Komotini, 2003, p. 638).

3 Prima Mănăstire atonită a fost întemeiată în secolul al IX-lea, înainte de 883, de Ioannis Kolovós, ucenicul lui Eftimie.

4 Istoricii Antichităţii (Herodot, Istorii 7, 22 şi Tucidide, Istorii 4, 109) menţionează existenţa unor oraşe în perimetrul actual al Sfântului Munte. Deşi este dificilă localizarea lor cu exactitate, Olófyxos (Ὀλόξυφος) s-ar fi putut afla acolo unde astăzi există Mănăstirea Esfigmenu, Akróthooi (Ἀκρόθωοι), în Kerasiá, Dion (Δῖον), în locul Mănăstirii Vatoped, Thysos (Θύσος), în locul Mănăstirii Kostamonitu, Kleonai (Κλεωναί), în Dafne şi în locul Mănăstirii Xiropotamu, Skólos (Σκόλος), unde se află arsanaua (portul) Mănăstirii Zografos (cf. Monahul Doroteu, Sfântul Munte. O iniţiere în istoria şi viaţa acestuia, Ed. Tertsios, Katerini, f.a. ed., vol. I, p. 18).

5 Art. 105 § 2 din Constituţia Greciei şi art. 3 din Statutul Sfântului Munte (aşa cum a fost formulat în 1931).

6 Art. 133 din Statutul Sfântului Munte.

7 Pentru un catalog nesistematic al acestora, dar bogat în detalii, vezi Panaghiotis Hristou, Sfântul Munte. Aşezământul monastic – istoria, arta şi viaţa acestuia, Ed. Epopteia, Athena, 1987, pp. 56-77.

8 Mănăstirile au câştigat acest drept în urma intervenţiei Patriarhului Nifon (1382) care, pe temeiul hrisovului emis de împăratul Andronic al II-lea, le-a luat sub protecţia sa directă, în urma atacurilor jefuitoare catalane la care au fost supuse.

9 Protos-ul sau „egumenul Sfântului Munte” este funcţia similară lui γενικός ἀββᾶς din sistemul pahomian (Panaghiotis Panaghiotakos, Expunere sistematică a Dreptului Bisericesc în vigoare din Grecia, vol. IV, f. Ed., Atena, 1957, p. 433), fiind atestat încă de la începutul secolului al X-lea (Spyros Troianos, Gheorghios Poulis, Drept bisericesc, ²2003, Ed. Ant. N. Sakoulas, Atena-Komotini, p. 638).

10 Panaghiotis Hristou, Sfântul Munte…, op. cit., p. 332.

11 Spyros Troianos, Gheorghios Poulis, Drept bisericesc, ²2003, Ed. Ant. N. Sakoulas, Atena-Komotini, p. 655.

12 Pentru a face diferenţă şi a evita confuzia între Stareţul sau egumenul de Mănăstire (care, onorific, mai este numit, de altfel, şi Categumen – titlu întâlnit chiar în scrierile Sfântului Vasile cel Mare) şi Stareţul unui aşezământ monahal secundar, am optat pentru termenul Bătrân, pe care am ales să-l transcriem prin aglutinare (d. ex., Bătrânul-Daniil, Bătrânul-Ioasaf etc.). În acelaşi timp, termenul de Γέρων este un titlu onorific, atribuit din reverenţă monahilor, indiferent de statutul lor stricto sensu.

13 Λαύρα (lat. vicus) este un termen apărut şi folosit cu precădere în Palestina secolului al IV-lea, pentru a desemna spaţiul sau aşezarea unde monahii convieţuiau. Iniţial desemna cărarea sau drumul ce separa locuinţele asceţilor, care se aflau foarte aproape unele de altele (Monahul Doroteu, Sfântul Munte…, op. cit., vol. al II-lea, p. 51). Ulterior, a ajuns să fie alcătuită din mai multe Chilii autonome, aflate la distanţă unele de altele, cu un singur locaş de cult comun pentru săvârşirea dumnezeieştii Liturghii. În opoziţie cu Mănăstirea, unde viaţa este comună, vieţuitorii Lavrei sunt semi-eremiţi sau anahoreţi, fiecare fiind socotit egumen la Chilia sa. Cu timpul, în spaţiul bizantin, prin adoptarea sistemului chinovial de vieţuire şi autoadministrare, termenul Lavra a devenit sinonim cu cel de Mănăstire (Enciclopedia moral-religioasă, Atena, 1966, vol. VIII, p. 156). Schiturile din zona Karyés au fost organizate sub forma Lavrei până la 1661, când, din cauza datoriilor acumulate, au fost vândute Mănăstirilor, care iniţial au devenit proprietare ale clădirilor, iar ulterior şi ale spaţiului din zona respectivă.

14 Iniţial, termenul definea locaşul creştin de cult din catacombe.

15 Panaghiotis Hristou, Sfântul Munte…, op. cit., p. 342; acestea provin din Chilii extinse în scopul ridicării lor la rangul de Mănăstiri exponente ale unei singure naţiuni, „cu intenţia anulării caracterului etnic al Sfântului Munte”.

16 Schitul românesc Prodromu (aparţinând de Marea Lavră), Schitul rusofon Sfântul Andrei (aparţinând de Vatoped), Schitul bulgarofon Bogorodiţa (aparţinând de Sfântul Pantelimon) şi Schitul rusofon Prorocul Ilie (aparţinând de Pantocrator).

17 „ὁ τὰ δίκαια φέρων” – cu alte cuvinte, cel învestit de Mănăstirea chiriarhă să exercite autoritatea.

18 Monahismul atonit distinge două categorii de ucenici: ucenicul care nu a fost tuns în monahism, putând fi rasofor (poate purta rasă în urma unei rugăciuni speciale care i se citeşte de către egumen sau Stareţ), este numit δόκιµος (termenul provine de la verbul δοκιµάζω – a încerca, a testa). Monahul care este deja tuns în monahism, putând avea şi un grad ierarhic, dar care alege să se supună de bunăvoie unui monah îmbunătățit, pentru a se nevoi şi spori în virtute, făcând ascultare de acesta, se numeşte ὑποτακτικός (termenul provine de la verbul ὑποτάσσω – a se supune).

19 Se mai numesc şi Ἀσκητήρια (locuri de asceză şi nevoinţă).

20 Colibele care nu au încorporat un locaş de cult se numesc Ξεροκαλύβα (Xerokalýva).

21 Mai sunt numite şi ἐρηµητήρια (ermitaj, loc de şedere al unui pustnic sau eremit).

22 Panaghiotis Hristou, Sfântul Munte…, op. cit., p. 339.

23 Spre exemplu, Sfântul Vasile cel Mare cere ca egumenul să se îngrijească de monahi „aşa cum se îngrijeşte un tată de copiii săi născuţi dintr-o căsătorie legitimă (ὡς πατὴρ παίδων γνησίων ἐπιµελούµενος)” (PG 31, Constituţiile ascetice 1417B), rânduind totodată ca monahul ce se arată ataşat peste măsură de o altă persoană (monah, frate, rudă ş.a.m.d.), nedreptăţind astfel obştea (τὸ κοινόν), „să fie supus mustrării, orice motiv ar invoca” (PG 31, Marele cuvânt ascetic 880A).

24 Numit şi ἱεροφύλαξ sau κειµηλιάρχης.

Studiu introductiv al Pr. Dr. Gabriel Mandrilă, traducătorul lucrării Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul, Editura Sophia, 2013, pp. 5-13

Studiul de față apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduința autorului și a editorului cărții, d-na Mihaela Voicu, cărora le mulțumim.

Se va prelua doar cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Fotografii inedite dintr-o carte cu Scrierile Cuviosului Siluan

Scrisul Cuviosului Siluan Athonitul /Pisania Starţa (avtograf)

Chilia Cuviosului Siluan de la Vechiul Russikon / Kaliva Starţa Siluana na Nagornom Rusike

Arhimandritul Ieremia, Egumenul Mănăstirii Sf. Pantelimon. Lângă el, pe măsuţa cu faţa de masă albastră, se află racla cu Capul Sfântului Siluan. Această raclă se păstrează în Paraclisul Sf. Arhanghel Mihail, de la etajul al -5- lea din clădirea din stânga bisericii mari a mănăstirii.

Mănăstirea Sf. Pantelimon (Russikon) fotografiată dintr-un alt unghi față de cele obișnuite făcute de pe ferryboat.

Biserica cu hramul Naşterii Domnului din Şovsk (satul natal al Cuviosului Siluan) (foto sus). Iar în imaginea de jos sunt credincioși adunați în satul său, la ziua pomenirii lui.

Sursă imagini:  Cuviosul Siluan Athonitul – Scrierile / Prepadobnâi Siluan Afonsky – Pisania, lucrare publicată la Moscova, în 2008. Mulțumesc d-lui Cornel Apostol pentru scanări și lămuriri.

  Update (din altă sursă):

Casa copilăriei Sfântului Siluan Athonitul, satul Șovsk, ținutul Tambov, Rusia

Service Of Saint Silouan The Athonite, Monks of Simonopetra Monastery (audio, 2004)

Service of St. Silouan the Athonite, Monks of Simonopetra Monastery (2004), 75 min.

This CD is the most recent (2004) to be recorded by the Monks of Simonopetra Monastery on Mt. Athos. It includes hymnology from the services of Vespers and Matins for the feast of St. Silouan. While recorded in Greece by the monks of Simonopetra, the CD is copyrighted by The Monastery of St. John the Baptist in Essex, England, the monastery St. Silouan founded late in his life. Liner notes in English and Greek, no hymn text.

CD-ul se poate achiziționa de la linkul: Service of St Silouan the Athonite

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți “semn de carte” la acest link sau salvați-l la “favorites”!

 

 

Arhimandritul Sofronie de la Essex despre ecumenism

Eu nu iau parte la mişcarea ecumenică. […] Se adună două sute de doctori în theologie şi fiecare îşi vorbeşte prostiile, dezvăluindu-şi propria neştiinţă şi ignoranţă. De pildă, una din rătăciri: Ei studiază toate religiile, şi în cunoaşterea teoretică a istoriei tuturor religiilor şi a cuprinsului învăţăturii lor îşi văd propriul universalism. Dar Domnul ne spune: „Unul este Tatăl vostru, şi unul învăţătorul – Hristos.” Iar acest învăţător, Hristos, poartă în Sine întreaga zidire.[…] Dar ce am la inimă: Ca voi să ştiţi acestea, şi să nu vă înşelaţi, şi să nu rătăciţi. Vedem că uneori oameni duhovniceşte ignoranţi, trăind o viaţa contrară duhului lui Hristos cel răstignit din dragoste, se află la baza curentelor de idei bisericeşti. Aicea este tragismul istoriei.

[…] Mai înainte de a mă duce de la voi – iar sfârşitul vieţii mele, bineînţeles, este aproape – aş dori ca voi să vă mântuiţi de aberaţia de care suferă lumea contemporană în planul theologiei, ca să nu scoată cineva vreo teorie neadevărată despre Dumnezeu care să dezbine lumea creştină. Gândiţi-vă că la Geneva, în Centrul mondial al unirii Bisericilor, se află mai mult de două sute de doctori în theologie cu păreri diferite! De unde aceasta? Căci Dumnezeu unul este.

Şi cum se întâmplă că există confesiuni care urăsc pe celelalte şi le prigonesc? Acum prigoana împotriva Dreptei Slăviri [Ortodoxiei] este în lumea întreagă. Şi prin ce provocăm noi această ură? Nouă ne e frică „şi o muscă să supărăm,” însă pe noi, [ortodocşii], ne urăsc mai mult decât pe răufăcători. Iar aceasta nicicum nu este fantezie, aşa cum o ştim din experienţă. Dar „să nu se turbure inima voastră: credeţi în Hristos Dumnezeu,” şi continuaţi-vă această viaţă. El a zis: „Precum pe Mine au urât fără pricină, aşa şi voi veţi fi urâţi pentru Numele meu.” Aşa, să nu pierdeţi din vedere viziunea de bază: viaţa fără de păcat!

Sursa: «Cuvântări duhovniceşti» (vol. I), Cuvântarea a 13-a – «Cunoaşterea lui Dumnezeu prin asemănarea cu Hristos în atot-omenirea Sa».
http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/arhimandritul_sofronie-theologia.htm

18 link-uri dedicate Sfântului Cuvios Siluan Athonitul (24 sept.)

18 link-uri dedicate Sfântului Cuvios Siluan Athonitul (24 sept.)

46 de ani de neștiută viață monahală în Sfântul Munte au sfârșit prin a face dintr-un simplu țăran rus poate cea mai remarcabilă figură a spiritualității ortodoxe a secolului trecut. În 1987 Biserica Ortodoxă recunoaște în el un adevărat „dascăl profetic și apostolic”. Descoperite dupa moarte în chilia sa, însemnările cuprinse în volumul “Între iadul deznădejdii și iadul smereniei” constituie unul dintre cele mai fascinante documente spirituale ale epocii noastre. Lectură tulburătoare, ele revelează omului modern fantastica aventură interioară a sfințeniei. Dramatismul iubirii divine, riscurile rugăciunii, ispitele mândriei — tot atâtea jaloane ale unui itinerar spiritual fascinant și terifiant. Răstignită, inima sfântului atinge în același timp raiul și iadul. Ascetul învață înălâarea la cer prin pogorarea la iad. Nu orice iad, ci iadul smereniei și iubirii lui Hristos, singurul în stare să copleșească iadul deznădejdii — experiența cotidiană a epocii noastre.

Din Viaţa Cuviosului Siluan († 24 septembrie 1938)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/09/24/din-viata-cuviosului-siluan-24-septembrie-1938/

Slujba Sfântului Siluan Athonitul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos (audio)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/09/24/slujba-sfantului-siluan-athonitul-schitul-lacu-sfantul-munte-athos-audio/

Acatistul Cuviosului Siluan Athonitul (24 sept.)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/04/09/acatistul-cuviosului-siluan-athonitul/

Sfântul Nicolae Velimirovici despre Sfântul Siluan Athonitul: “Omul marii iubiri”
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/07/24/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-sfantul-siluan-athonitul-omul-marii-iubiri/

O nou-descoperită fotografie a Cuviosului Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/01/12/o-nou-descoperita-fotografie-a-cuviosului-siluan-athonitul/

O fotografie rară cu Sfântul Siluan Athonitul împreună cu Părintele Sofronie Saharov (1933). [update: Chipul Starețului Siluan, de Arhim. Sofronie]
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/06/06/o-fotografie-rara-cu-sfantul-siluan-athonitul-impreuna-cu-parintele-sofronie-saharov-1933/

Viața Sfântului Siluan Athonitul în imagini (frescă), Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/06/18/viata-sfantului-siluan-athonitul-in-imagini-fresca-manastirea-sfantul-ioan-botezatorul-essex-anglia/

Imprudența duhovnicească a părintelui Anatolie: «Dacă acuma ești așa, ce vei deveni la bătrânețe?»
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/03/11/imprudenta-duhovniceasca-a-parintelui-anatolie-daca-acuma-esti-asa-ce-vei-deveni-la-batranete/

Gânduri smerite despre Maica Domnului, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/02/12/ganduri-smerite-despre-maica-domnului-cuviosul-siluan-athonitul/

Despre iubirea vrăjmașilor, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/04/09/despre-iubirea-vrajmasilor-cuviosul-siluan-athonitul/

Cunoașterea cea adevărată, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/03/11/cunoasterea-cea-adevarata-cuviosul-siluan-athonitul/

Importanța duhovnicului, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/03/11/importanta-duhovnicului-cuviosul-siluan-athonitul/

Slujirea monahului, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/09/22/slujirea-monahului-cuviosul-siluan-athonitul/

Despre pierderea și recâștigarea harului, Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/02/14/despre-pierderea-si-recastigarea-harului-cuviosul-siluan-athonitul/

Părintele Rafail Noica vorbind despre Cuviosul Siluan Athonitul
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/05/14/parintele-rafail-noica-vorbind-despre-cuviosul-siluan-athonitul/

Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex: “Înalta știință a Sfântului Siluan și a Starețului Sofronie” (audio, 2 decembrie 2013, București)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/12/10/arhimandritul-zaharia-zaharou-de-la-essex-inalta-stiinta-a-sfantului-siluan-si-a-staretului-sofronie-audio-2-decembrie-2013-bucuresti/

“Teologia Sfântului Siluan Athonitul”, Ioannis Zizioulas
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/09/25/teologia-sfantului-siluan-athonitul-ioannis-zizioulas/

Arvo Pärt, “Cântecul lui Siluan” (Silouan’s Song)
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/09/24/arvo-part-silouans-song/

Foto: Cuviosul Siluan Athonitul pictat de iconarul Carmen Sârbu

Din Viaţa Cuviosului Siluan († 24 septembrie 1938)

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.

Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând – avea doar patru ani – ca atunci “când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că “dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc.”

De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa – împlinise 19 ani – Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară şi atracţia pentru viaţa monahală. Tatăl său este însă categoric: “Fă-ţi mai întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci.”

Această stare excepţională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri de vârsta lui; o viaţă departe de sfinţenia fiorului divin care îl cercetase.

Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi loveşte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă.

În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .

Această a doua chemare, petrecută cu puţin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simţit o adâncă ruşine pentru trecutul său şi a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de tot ce vedea în această viaţă s-a schimbat radical.

Simeon îşi execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conştiincios, cu o fire paşnică şi purtare ireproşabilă, a fost foarte preţuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăinţă, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar şi bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.

Puţin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.

Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieţii sale: Muntele Athos. “Grădina Maicii Domnului”, citadela monahismului răsăritean şi oaza spiritualităţii filocalice, Sfântul Munte cunoştea la sosirea sa un moment de apogeu.

În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a “Sfântului Mucenic Pantelimon” (Russikon). Introdus în tradiţia seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire şi cuminecare, citirea, munca şi ascultarea – fratele Simeon se împărtăşeşte din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândeşte – ca un dar nepreţuit – rugăciunea inimii, ce ţâşnea de la sine, fără încetare.

Lipsit de experienţă, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.

După 6 luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după-amiază, şezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu – fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.

Pradă aceleiaşi spaime şi întristări, se duce la Vecernie în paraclisul “Sfântului Ilie” şi abia şopteşte “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.

Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii harului sfâşie sufletul (“nu puteţi înţelege durerea mea” spunea Siluan).

Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.

În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.

Păstrându-şi “ascultarea” de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de vieţuitori, se cufundă şi mai adânc în rugăciune.

Începe o lungă perioadă (15 ani!) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea şi necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: “Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”.

“Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit”.

Şi din nou, în inima sa primeşte acest răspuns de la Dumnezeu:

“Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui.”

Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găseşte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie – acest flagel al umanităţii care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe; mândria – această adevărată sămânţă a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan îşi concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieşte orice suferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă şi mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înţelept pe marginea adâncului, “şi nu deznădăjduieşte”.

Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăseşte ca mai înainte – Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.

În această stare, Cuviosul Siluan începe să înţeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieţii duhovniceşti. Puţin câte puţin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem şi însoţită de lacrimi din belşug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru “întreg Adamul” – iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.

Aceeaşi iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ţi aşterne în scris experienţa interioară, extraordinara sa viaţă duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confraţii săi monahi. În această perioadă a vieţii sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.

Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţă de călugăr. După o scurtă suferinţă (8 zile), perfect lucid, senin şi cufundat în rugăciune, se stinge uşor – fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva – între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin Viaţa sfântă şi însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanităţii strivite de absurditatea experienţelor cotidiene, durere şi deznădejde. Probabil – cum spunea Părintele Sofronie într-una din cărţile sale – ultimul…

“Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: “Miluieşte-mă!”. Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: “Eşti neînduplecat!” Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârşită, nepătrunsă…”.

NOTĂ: Unele extrase aparţin Părintelui Sofronie („Viaţa şi învăţăturile Stareţului Siluan Athonitul”) şi părintelui Ioan Ică (studiu introductiv la „Între iadul smereniei şi iadul deznădejdii”)

Foto: Casa copilăriei Sfântului Siluan Athonitul, satul Șovsk, ținutul Tambov, Rusia (sus-dreapta) / Mănăstirea Sf. Panteleimon (Russikon), Muntele Athos, locul închinovierii Sfântului Siluan (jos).

Mai multe despre Cuviosul Siluan găsiți urmând categoria: Siluan Athonitul

Timișoara: Zilele Sfântului Siluan Athonitul (editia a VI-a), 24 – 25 septembrie 2014. Invitat special: Pr. Pimen Dejanovici, Starețul Mănăstirii Vitovnița (Serbia)

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii cinci ani, la fiecare sfârsit de septembrie, Asociatia Culturala Kratima Timisoara, dimpreuna cu Mitropolia Banatului, organizeaza “Zilele Sfântului Siluan Athonitul”.

Dragi Prieteni ai Sfântului Siluan,
Ca în fiecare an, Sfântul Siluan ne aduna în jurul sau la sfârsit de septembrie…
Asa cum spuneam si anul trecut, încercam sa largim tematica simpozionului, catre alti monahi contemporani care l-au cunoscut pe Sfântul Siluan, sau care sunt în acelasi duh. Am început, deja, anul trecut, cu Parintele Sofronie, continuam, în acest an, cu Parintele Tadei de la Vitovnita (Serbia), de la a carui nastere se împlinesc, în octombrie, 100 de ani. Din acest motiv, de altfel, tema de anul acesta va fi „Cum îti sunt gândurile, asa îti este si viata” – inspirata din zicerea Parintelui Tadei.

Conform traditiei, întâlnirile vor avea loc tot în Aula Magna a Universitatii de Medicina, începând de la ora 18, miercuri si joi (24 si 25 septembrie). Detalii legate de program si de invitati veti descoperi în afisul alaturat,  pe care va rog sa-l transmiteti catre alti prieteni ai Sfântului Siluan…

Cu bucuria de a va revedea saptamâna aceasta,

Camelia MINGASSON
Presedinte
Asociatia Culturala Kratima
Tel. +40-0761-219121

Slujirea monahului, Cuviosul Siluan Athonitul

Nu e treaba monahului să slujească lumii din osteneala mâinilor lui. Aceasta e treaba celor din lume [mirenilor].

Omul din lume se roagă puţin, dar monahul se roagă ne­încetat. Mulţumită monahilor, rugăciunea nu încetează niciodată pe pământ; iar aceasta este de folos pentru în­treaga lume, fiindcă lumea stă prin rugăciune; dar când rugăciunea slăbeşte, atunci lumea piere.

Şi ce poate face un monah cu mâinile lui?  Pentru o zi de muncă el poate câştiga ceva bani, dar ce este aceasta pen­tru Dumnezeu?  In vreme ce un singur gând plăcut lui Dum­nezeu face minuni. Vedem aceasta din Sfânta Scriptură. Prorocul Moise se ruga în gând şi Domnul i-a zis: „Moise, de ce strigi la Mine?” şi i-a izbăvit pe israeliţi de la pieire [Iş 14,15]. Antonie cel Mare a ajutat lumea prin ru­găciune, iar nu prin lucrul mâinilor lui. Cuviosul Serghie [din Radonej] a ajutat prin post şi rugăciune poporul rus să se elibereze de sub jugul tătarilor. Cuviosul Serafim [din Sarov] s-a rugat în gând şi Duhul Sfânt a pogorât asupra lui Motovilov. Iată care este lucrul monahilor. Dar dacă monahul e nepăsător şi sufletul lui n-ajunge să vadă pururea pe Domnul, e bine ca el să slujească pelerinilor şi să ajute pe cei din lume la ostenelile lor; şi acest lucru e plăcut lui Dumnezeu; dar să ştie că e departe de monahism.

Monahul trebuie să lupte cu patimile şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le biruiască. Uneori monahul este fericit în Dumnezeu şi trăieşte ca în rai lângă Dumnezeu, alteori plânge pentru întreaga lume, fiindcă vrea ca toţi oamenii să se mântuiască.

Astfel, Duhul Sfânt îl învaţă pe monah să iubească pe Dumnezeu şi să iubească lumea. Vei zice, poate, că acum nu mai sunt asemenea mo­nahi, care se roagă pentru întreaga lume; dar eu îţi spun că atunci când nu vor mai fi pe pământ rugători, atunci va fi sfârşitul lumii, vor veni mari nenorociri şi ele sunt deja acum. Lumea stă prin rugăciunile sfinţilor, şi monahul este chemat să se roage pentru întreaga lume. În aceasta stă slujirea lui şi pentru aceasta nu-l încărcaţi cu grijile acestei lumi. Monahul trebuie să vieţuiască într-o necontenită înfrânare, dar dacă se lasă prins în grijile lumeşti, va fi silit să mănânce mai mult şi nu se va mai putea ruga cum tre­buie; căci harului îi place să vieze într-un trup uscat.

Sursa: “Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei”, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001 via Sfântul Siluan Athonitul

Foto: Chemare la rugăciune la Mănăstirea Cutlumuș, arhiva blogului

Pelerinaj la Muntele Athos (2 – 7 noiembrie 2014). [Îmbarcare din Moineşti, Oneşti, Focşani, Buzău, Urziceni, Bucureşti, Giurgiu]

• Duminică, 2 noiembrie 2014: Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranoupoli.

• Luni, 3 noiembrie (ziua 1): Ouranoupoli – Arsanaua Zografu – Măn Zografu (închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Sfântului Gheorghe, la monumentul celor 26 de Mucenici zografiți și la celelalte odoare ale mănăstirii). Măn. Zografu (cazare).

• Marţi, 4 noiembrie (ziua 2): Măn Zografu. Plecăm pe jos (cca 2-3h) spre Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Binecuvântare de la Părintele Stareț Efrem Vatopedinul. Măn. Vatopedi (cazare).

• Miercuri, 5 noiembrie (ziua 3): Măn. Vatopedi. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare în cea mai mare biserică din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada) – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Axion Estin) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).

• Joi, 6 noiembrie (ziua 4): Schitul Prodromu. De aici plecare cu mașina pana la Morfono, iar de aici drumetie o ora pana la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

• Vineri, 7 noiembrie (ziua 5): Chilia Bunavestire. Plecare cu masina pana la Măn. Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Coborâre la Arsana Sf. Pavel, apoi luat ferryboat-ul spre portul Dafni – Ouranopoli. Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 5.00 am în dimineața zilei de sâmbătă, 8 noiembrie) – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.
  NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările!
  

Preț: 200 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 95 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile incluse – 320 euro.

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Moinești și îmbarcare din orașele de pe traseu – Adjud – Focșani – Buzău – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Renault Trafic sau Mercedes Vito, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Primirea Icoanei Maicii Domnului Pantanassa la Parohia ortodoxă română din Luton, UK (video, 5 aprilie 2014)

Paraclisul Maicii Domnului & Concert susținut de Grupul Nectarie Protopsaltul (video)

O copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa a fost dăruită Parohiei Sfântului Ioan Botezatorul și a Sfântului Alban de către Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos.

Vezi și website-ul Parohiei din Luton

Interviu cu Starețul Efrem Filotheitul, ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul (mai 2014, Mănăstirea Sfântul Antonie din Arizona)

Stareţul Efrem: Vedeţi această fotografie a stareţului Iosif isihastul? Am avut un mare stareţ. Era foc-foc, era un fenomen. Numai la cele cereşti se gândea. Cu acestea trăia. Două cuvinte ne spunea mereu: „răbdare, răbdare şi rugăciune”. Chiar şi aici ne ajută atât cât îi îngăduie Pronia lui Dumnezeu. Fiind sub ascultarea lui, niciodată nu ne certam între noi. Din exterior, unii ne creau probleme. Îl calomniau pe stareţ, îl învinuiau, dar stareţul Iosif zicea: „lăsați-i să zică ce vor! Noi să nu spunem nimic!”

R: Noi, părinte, suntem foarte neputincioşi în toate. Ce se va întâmpla cu noi?

Stareţul Efrem: Alte vremuri sunt acum. Altele sunt criteriile lui Dumnezeu pentru astăzi. Stareţul Iosif avea facultatea duhovnicească. Eu m-aş mulţumi ca voi să fiţi măcar la liceul duhovnicesc. Astăzi există o aşa de mare dezorientare duhovnicească. O mare vâltoare le tulbură pe toate. Să ţineţi cu tărie tradiţia pe care v-am lăsat-o şi să ştiţi că astăzi, a spune că Iisus Hristos este Dumnezeul nostru este considerată mărturisire de credinţă. Acest lucru nu-l vor puterile întunericului.

R: Părinte, după atâţi ani de nevoinţă, ce v-a rămas în suflet?

Stareţul Efrem: Toate sunt pe locul doi. Pe primul loc este numele lui Iisus Hristos. Acum, trecând anii, am văzut din experienţă, că doar cu dragoste se câştigă omul. Viaţa mea a fost osteneală şi durere, cu sărăcia, cu germanii, cu foametea de pe timpul stăpânirii, cu încercările şi cu necazurile din mănăstiri. Mare luptă! Numai numele lui Hristos şi al Maicii Sale m-a scos la liman. Orice om care nu pronunţă zilnic numele lui Hristos şi al Maicii Sale nu este creştin.

R: Adică rugăciunea lui Hristos este cel mai mare lucru?

Stareţul Efrem: Desigur! Şi asta deoarece avem în minte mereu pomenirea lui Hristos. Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni. Trei şi două cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii. Monahii, care nu au grijile mirenilor, se roagă mult şi ajung sus. Îi ajută mult şi Maica Domnului. Este ca şi cum ar vorbi la urechea lui Hristos, deoarece se dedică rugăciunii şi acesta este principala lor grijă. Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile. După moarte, merge direct la Hristos. Nu are piedici, deoarece numele lui Hristos are putere. Dumnezeu este foc.

R: Şi acatistul Maicii Domnului este o rugăciune puternică?

Stareţul Efrem: Desigur! Când îl spunem, avem bucurie şi luminare de la Maica Domnului. Mult mă ajută Maica Domnului. Mă scoate din multe căi fără ieşire.

R: Astăzi suferim de deznădejde şi de nerăbdare.

Stareţul Efrem: Deznădejdea este întotdeauna de la diavol şi cel care deznădăjduieşte îşi pierde puterile lui. Temelia vieţii noastre este răbdarea. Când n-o avem, viaţa noastră se destramă.

R: Părinte, lumea, noi, ne aflăm într-o poziţie dificilă cu toate aceste care se întâmplă şi pe care le auzim în jurul nostru. Ne temem.

Stareţul Efrem: Da, intuim că se vor întâmpla lucruri catastrofale şi se întâmplă în fiecare zi, de aceea alergăm pe la mănăstiri şi pe la biserici, dar nu trebuie să ne temem. Ia gândiţi-vă, dacă doar o ceată de îngeri au devenit diavoli şi fac atâtea pagube, darămite nouă cete de îngeri, cât ajutor ne oferă? Odată L-am văzut pe Hristos pe tronul Său şi, lângă El, pe Maica Domnului, precum şi cetele îngerilor şi ale sfinţilor. Aşteptau semnul lui Hristos ca să ajute lumea în noua ei stare. Când ne umplem inima noastră continuu cu Hristos, pe zi ce trece credinţa noastră se întăreşte şi pe toate le depăşim. Maica Domnului mijloceşte şi se roagă pentru noi neîncetat ca să avem putere şi încredere.

R: Părinte la vârsta la care sunteţi, puteţi să vă rugaţi ca la început sau este diferit acum?

Stareţul Efrem: Mă rog mai bine ca la început. Desigur, nu am intensitatea rugăciunii stareţului Iosif Isihastul, dar rugăciunea este puternică şi asta mângâie sufletul meu, după atâtea prin care am trecut şi prin care trec.

R: De multe ori sfintele moaşte răspândesc mireasmă.

Stareţul Efrem: Este ca şi cum ar spune „suntem rude”.

R: Cancerul este atât de răspândit astăzi.

Stareţul Efrem: Bolnavii de cancer sunt mucenici. Încerc să-i întăresc prin rugăciunea mea, prin poveţele mele şi, când pot, îi vizitez.

R: Mulţi oameni trec prin încercări mari, fie din răutatea celorlalţi, fie din cauza greşelilor lor.

Stareţul Efrem: Când trăiesc aici iadul şi valorifică această stare după criteriile duhovniceşti, atunci când vor muri, nu vor fi judecaţi deloc, ci vor merge direct în braţele lui Hristos. Dacă nu valorifică acest iad după criteriile duhovniceşti, atunci vor fi chinuiţi şi în cealaltă viaţă. Voiam să vă spun ceva despre rai. Înainte să împlinesc 80 de ani, vizitam des raiul. Şi acum, desigur, dar vârsta îşi spune cuvântul. Odată m-a luat Hristos de mână şi mi-a zis: „aici ai făcut o biserică, aici ai spovedit şi s-a mântuit acel suflet, aici ai mângâiat, aici ai povăţuit…”, adică mi-a zis toate pe care le făcusem şi îmi transmitea bucurie în acelaşi timp în care vorbea. Atât de mare bucurie încât am zis: „Dragul meu Hristos, nu mai rezist. Nu mai pot purta mai mult. Voi exploda. Să mă întorci înapoi”. Şi m-am găsit iarăşi în chilia mea. Altă dată, în rai, am văzut un tânăr minunat. Avea lângă el un cal cu o coadă întoarsă, foarte frumos. Eram gelos în sinea mea. Voiam să am eu acest cal. Mă strigă şi îmi spune: „să mergi la armată să le spui că partea din spate o au nepăzită şi vor veni rebelii (adică diavolii)”. M-am dus şi le-am spus. Apoi m-am întors alergând să-i spun că am făcut ce mi-a zis. Acela m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi a încălecat pe calul lui zâmbind. Apoi a plecat.

R: Adică, părinte, se întâmplă multe în spatele nostru de care nu ne dăm seama?

Stareţul Efrem: Desigur! De aceea trebuie să fim atenţi la toate părţile. Atenţie mare! Vom fi duşi în faţa unui tribunal înfricoşător.

R: Iadul cum este?

Stareţul Efrem: Cum este? Groază, groază. Să nu meargă acolo nici măcar un pui de pasăre! Cum se îneacă oamenii în mare, aşa sunt sufocaţi acolo de chinurile iadului, alături de diavoli. Să ne rugăm pentru cei morţi. Este o mare milostenie. Mama mea era o femeie împodobită cu multe virtuţi. De cuvintele ei mi-am sprijinit toată copilăria mea. Înainte să moară, a fost ţintuită la pat doi ani şi zicea: „Părinte, spune-i lui Dumnezeu să mă ia. Am obosit”. Dar înainte să plece s-a luptat mult.

R: Cu cine s-a luptat?

Stareţul Efrem: Cu diavolii.

R: Ia-ţi văzut?

Stareţul Efrem: Da, la fel cum îi văd pe oameni.

R: Arhanghelul n-a ajutat-o?

Stareţul Efrem: Era în spatele ei. Se dăduse înapoi pentru a o lăsa să lupte de una singură ca să fie încununată.

R: Atât de multe auzim despre catastrofe care vin… Ce se va întâmpla cu noi care cerem ajutorul lui Dumnezeu?

Stareţul Efrem: După planul pe care îl are Dumnezeu cu fiecare om, va şi interveni pentru ca omul să se mântuiască. Măi, măi, prin ce vom trece! Mari strâmtorări! Atena are mulţi sfinţi ascunşi, la fel şi Sfântul Munte. Cu Sfântul Dimitrie sprijină Grecia de Nord. Am o deosebită evlavie la Sfântul Dimitrie. Cu sfântul lui mir adorm. Grecia i-a întors spatele lui Dumnezeu, de aceea va suferi mult. Astăzi, copiii din Grecia sunt, fie foarte luminaţi, fie foarte întunecaţi. Copiii familiilor cucernice sunt aluatul lui Hristos şi viitorul Greciei.

R: Multe femei suferă în familiile lor astăzi.

Stareţul Efrem: Hristos este foarte aproape de sufletele care sunt dispreţuite.

R: Anumiţi oameni au o harismă duhovnicească aparte. Cum se întâmplă asta?

Stareţul Efrem: Aceşti oameni, fie au fost nedreptăţiţi mult, fie au fost calomniaţi, fie s-au adâncit în acest „sector” şi, astfel, au primit o harismă. După cum îi ţinem isonul lui Dumnezeu, aşa ne şi cântă.

R: La Ierusalim, în ultimii ani, se întâmplă lucruri minunate.

Stareţul Efrem: Aş fi vrut şi eu să le văd. Acolo este leagănul lui Hristos. Sfânta Lumină este în fiecare zi la Sfântul Mormânt, dar de Paşti se dă ca un dar de obşte tuturor. Să mergeţi la Ierusalim. Acolo vedem ce a suferit Hristos pentru noi, iar noi, pe cât putem, să-I mulţumim şi să-I răsplătim pentru dragostea Lui. Mai demult am fost şi eu de câteva ori.

R: De multe ori se întâmplă să se înţeleagă un lucru greşit între noi.

Stareţul Efrem: Acestea sunt omeneşti. Nu vor lipsi niciodată. Să le depăşim şi să alergăm la Hristos. Să ne gândim la ceea ce ne-a pregătit Hristos după a Doua Venire, să ne gândim la frumosul – frumosul rai. Acum mergem în pridvorul raiului. Mintea omenească nu-şi poate imagina cum va fi frumosul-frumosul rai. Toate lumină! Toate mireasmă! Bucurie nespusă! Fericire! Nimic nu va fi învechit. Hristos le vrea pe toate noi în Împărăţia Sa. Nimic incomplet! Toate desăvârşite! Mama mea a murit la 95 de ani şi eu o văd în rai ca fiind de 30 de ani. Pe vremea ocupaţiei, aveam nişte vecini săraci la minte. Doi copii erau. Noi ne jucam şi ei încă se chinuiau să meargă, cu toate că eram de aceeaşi vârstă. I-am găsit în rai, deoarece muriseră de foame în timpul ocupaţiei, la vârstă fragedă. Le spun: „Ce faceţi aici? Cum petreceţi?” Îmi răspund: „Efrem, aici nu vorbim. Aici doar învăţăm, avem de studiat”. Ei nu ştiau nici măcar să-şi scrie numele lor şi acum, în rai, învăţau. Aceasta arată desăvârşirea raiului.

R: Mulţi oameni ajută mănăstirile în ceea ce priveşte diferitele nevoi pe care le au.

Stareţul Efrem: Tot ceea ce fac sunt consemnate în cer. Să aibă pace, sănătate şi binecuvântare la casele lor!

R: În Biserică eram oameni din toată lumea. Adică, ce frumos, părinte, ca a Sfinţilor Apostoli este lucrarea dumneavoastră: „Învăţaţi toate neamurile…”.

Stareţul Efrem: Sunt o nucă goală. Nu am făcut nimic.

R: La ce vă gândiţi la vârsta la care sunteţi?

Stareţul Efrem: Mă gândesc să întăresc lucrarea mea aici, pentru că mulţi oameni s-au mântuit, multe suflete. Mă gândesc la cum voi merge să-l întâlnesc pe Domnul, unde voi merge eu, ticălosul…

R: Domnul îi va trimite pe îngerii Săi să vă ia.

Stareţul Efrem: Nu ştiu asta. După cum va socoti Domnul. Capul meu a încăput întreaga lume. Acum nu mă ajută sănătatea mea. Am îmbătrânit.

R: Domnul P., părinte, a murit de ziua unui mare Sfânt.

Stareţul Efrem: Acela i-a deschis uşa raiului să intre înăuntru. Când cineva moare şi sufletul său se mântuieşte, sfântul care se pomeneşte în ziua respectivă îl întâmpină în rai, pentru că este ziua lui, sărbătoarea lui.

R: Pe mulţi oameni îi ia moartea prin surprindere.

Stareţul Efrem: În fiecare zi să avem biletul în mână. Nu putem cunoaşte ce ni se va putea întâmpla. Cândva, am spovedit pe cineva la spital prin semne şi, în scurt timp, a murit. Făcuse ceva bun în viaţa lui şi s-a mântuit în ultima clipă. În viaţa mea am trecut peste multe tulburări şi am văzut că dumnezeiasca Pronie le aranjează pe toate spre binele omului. Să nu ne fugă din minte gândul la moarte. Să citiţi din Gheronticon dialogul dintre Sfântul Macarie şi acel craniu. Cândva, într-o vedenie, m-am văzut pe mine îmbrăcat foarte frumos, cu veşminte de sărbătoare şi eram undeva sus, înaintea unei estrade, iar mai jos, erau fetele pe care le spovedisem şi care strigau: „Părinte, părinte! Vrem şi noi să fim acolo!” Dar nu li se permitea. Aceasta arată responsabilitatea mea şi harul preoţiei. De aceea, să vă rugaţi pentru mine. Să fiţi în rânduială şi să aveţi atenţie! Să vă luptaţi în fiecare zi pe cât puteţi. Hristos iubeşte ceata monahilor, deoarece sunt ostaşii Săi.

R: Când mergeţi în rai, părinte, şi aveţi acest contact cu Domnul, nu-i vorbiţi şi despre noi, monahii, monahiile şi oamenii care vor să-i ajutaţi?

Stareţul Efrem: Desigur că-I vorbesc.

R: Şi ce vă răspunde?

Stareţul Efrem: „În regulă! Voi avea grijă. OK!”

R: Dacă dumneavoastră părinte muriţi, iar noi, din întâmplare, trăim, să nu ne uitaţi atunci când veţi petrece cu Hristos şi noi ne vom lupta aici.

Stareţul Efrem (râzând): Nu, aceasta nu se poate.

R: Mâine plecăm din Arizona, părinte. Spuneţi-ne un ultim cuvânt!

Stareţul Efrem: Drum bun şi călătorie binecuvântată să aveţi! Să aveţi binecuvântarea mea! Să fiţi sănătoşi şi să mai veniţi. Fiecare ştie ce are în trăistuţa lui, dar testamentul pe care vi-l las este să cunoaşteţi pe Duhul Sfânt. Să lucraţi şi să-l construiţi înlăuntrul vostru, păzind poruncile Evangheliei, având pace în sufletul vostru. Să aveţi dragoste, bună înţelegere şi să chemaţi numele lui Hristos şi al Maicii Sale. Îngerii să vă însoţească! Cum se numesc aceştia care se căsătoresc aici împotriva legii?

R: Vă referiţi la homosexuali?

Stareţul Efrem: Da, la aceştia. Vechiul Testament zice: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup”. Aceasta este valabilă şi astăzi. Sodoma a ars. La fel şi cu armele nucleare… Nu îngăduie Hristos astfel de păcate. Peste tot se venerează păcatul trupesc. Nu există pocăinţă. Cuvioasa Maria Egipteanca s-a pocăit. Toţi homosexualii vor dispărea. Toate ţărână…! Armele nucleare…toate ţărână! Războiul va fi pentru păcate.

Stareţul Efrem Filotheitul, Cuvinte de folos, material înregistrat de fii duhovniceşti din Grecia ai stareţului Efrem, care l-au vizitat la Sfânta Mănăstire a Sfântului Antonie din Arizona (Mai, 2014, Arizona).

Articol tradus din limba greacă de Cătălin Dobri după un text postat de pentapostagma.gr.
Preluare de pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro . Mulțumim lui Claudiu Bălan pentru îngăduință.

Foto (jos): Sinodia Cuviosului Iosif Isihastul (Spileotul) de la Schitul Nou (Nea Skiti). Jos, cu baston Părintele Iosif isihastul (1898-1959), iar în stânga, cel marcat cu roșu, este tînărul pe atunci Gheronda Efrem Filotheitul – cel ce răspunde întrebărilor de mai sus.

Precizare: Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, singurul ucenic de chilie al lui Gheron Iosif Isihastul (+ 1959) pe care-l mai avem în viață, lângă care s-a nevoit timp de 12 ani, ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe în America de Nord.

Pelerinaj la Muntele Athos (19 – 24 octombrie 2014). [Îmbarcare din Moineşti, Oneşti, Focşani, Buzău, Urziceni, Bucureşti, Giurgiu]

• Duminică, 19 octombrie: Plecare din Moinești (aprox. 13.00-14.00) – Adjud – Focșani – Buzău – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli (poarta de intrare spre Sfântul Munte Athos).
  

• Luni, 20 octombrie (ziua 1): Ouranopoli, imbacrare pe ferryboat – Dafni – Măn Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon, la mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, la icoana Maicii Domnului – Acatist și la celelalte odoare). Drumeție de aprox. 1.30 h până la Măn. Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Măn. Sfântul Pavel (cazare).
  
  
• Marți, 21 octombrie (ziua 2): Măn. Sfântul Pavel. Plecare cu mașina la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

• Miercuri, 22 octombrie (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).

• Joi, 23 octombrie (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

• Vineri, 24 octombrie (ziua 5): Schitul Sf. Andrei – Serai – Karyes (capitala Sfântului Munte). În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului – Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina din Karyes spre portul Dafni. Dafni (timp pentru cumpărat suveniruri din magazinele cu specific religios) îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 6.00 am în dimineața zilei de sâmbătă, 25 octombrie) – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.
  

Preț: 205 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 95 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile incluse – 325 euro.

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Moinești – Adjud – Focșani – Buzău – București – Giurgiu / Ghid (preot) asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Avva Macarie Prodromitul a trecut la cele veșnice

Ar fi trebuit sa împlinească 88 de ani pământești dar a plecat la Domnul mai devreme. A intrat în mănăstire la 14 ani și n’a mai părasit’o decât ieri, 14 / 1 septembrie 2014, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (după calendarul nostru). Multă vreme a fost eclesiarhul Prodromului și în toată viața lui nu și’a lipit inima de nimic dintre cele lumesti. 

Fost’a avva Macarie om de rugăciune, aspru foarte cu sine însuși, neagonisitor, negrabnic la vorbire și fără de viclesug… Pentru acestea – și pentru încă multe alte virtuti pe care și le’a lucrat în îndelungi nevoințe –, nădăjduiesc că Dumnezeu îl va număra printre drepții săi!

Foto și text George Crasnean

Cinstirea cu priveghere de toată noaptea a unui mare cuvios athonit la Timișoara. Programul slujbelor cu prilejul praznicului Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș (2014)

Luni, 15 septembrie 2014, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Timişoarei şi Ocrotitorul Banatului, Catedrala Mitropolitană din Timişoara îşi prăznuieşte patronul spiritual. Cu acest prilej, slujbele religioase de hram vor fi oficiate după următorul program:

Duminică, 14 septembrie:

19:00 Vecernia unită cu Litia, urmată de  procesiunea cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

22:00 Utrenia

24:00 Sfânta Liturghie

Luni, 15 septembrie:

02:30 Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

03:30 Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi

04:30 Acatistul Maicii Domnului

06:00 Sfinţirea Apei

07:00 Taina Sfântului Maslu

09:30 Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 Vecernia urmată de concertul susţinut de Corul Catedralei

21:00 Paraclisul Maicii Domnului

23:00 Acatistul Sfântului Ierah Iosif cel Nou de la Partoş

Marţi, 16 septembrie:

07:30 Utrenia

09:00 Sfânta Liturghie

18:00 Vecernia, urmată de reaşezarea raclei cu Sfintele Moaşte

Sursa: Mitropolia Banatului
Vezi și alte linkuri: Icoane ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș
Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoş, Ocrotitorul Banatului (15 sept.)
Viața unui mare cuvios athonit: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (15 sept.)

Stihirile Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş

Troparul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș