Monthly Archives: Iunie 2013

Securitatea mănăstirilor din Muntele Athos va fi diminuată

00-sosirea-in-athos-epistasia-protaton (30)AGERPRES, 15.06.2013

Mănăstirile din Sfântul Munte Athos ar putea să rămână fără protecţie în contextul măsurilor pe care guvernul de la Atena intenţionează să le pună în continuare în aplicare în Grecia, ţară marcată de o profundă criză economică.

Potrivit portalului agionoros.ru, conducerea Ministerului grec de Interne va proceda la o reducere pe etape a numărului de poliţişti în Sfântul Munte Athos. O lipsă de cadre ale poliţiei a fost deja observată în timpul recentei vizite în Sfântul Munte a patriarhului rus Kirill, notează sursa citată.

În prezent, în Athos se află aproximativ 70 de poliţişti, un număr şi aşa insuficient pentru a putea asigura securitatea celor 20 de mănăstiri, 12 schituri şi a celor 500 de chilii şi kalive /chilii mai mici/, mai ales că în obligaţiile poliţiei intră şi controlul la graniţa terestră a Muntelui Athos.

Actualmente, în Sfântul Munte vieţuiesc 1900 de monahi şi 3.000 de lucrători. În afară de aceştia, Muntele Athos este vizitat anual de 450.000 de pelerini. O reducere în continuare a numărului de poliţişti va lăsa Muntele Athos practic fără protecţie, mai scrie sursa menţionată.

Sfântul Munte al Athonului este o peninsulă legată de pământul Greciei în partea dinspre miazăzi, având celelalte trei părţi scăldate de Marea Egee. Lungimea Sfântului Munte este de 60 km, iar lăţimea variază între 12 şi 18 km. Altitudinea vârfului Athonului este de 2030 de metri. Suprafaţa peninsulei este de 389 km.

Constantin Noica: „Scrisoare către Rafail” (1968)

Constantin-Noica-de-Dinu-Lazar-si-fiul-sau-Parintele-Rafail

Filosoful Constantin Noica, unul dintre cei mai autentici și însemnați gânditori români și europeni ai secolului trecut, ne-a lăsat una din capodoperele sale sub forma și dimensiunile unei scrisori. Ea a fost prilejuită de călugărirea fiului său, englez după mamă și trăind în Marea Britanie (…). Publicată sub titlul “Scrisoare către Rafail” în penultimul număr apărut din revista “Prodromos” (număr dublu, 8-9 din 1968 ) editată de Paul Miron și Ioan Cușa în Germania Federală și Franța, ea se încheia cu o veritabilă mărturisire de credință. O mărturisire care venea la sfârșitul unei profunde analize a lumii în care trăim și pe care Constantin Noica o definea ca lume a cunoașterii și nu a iubirii, cum era aceea în care pășea fiul său.

Constantin Noica – Scrisoare către Rafail

“Istoria toată, poate, nu este decât o lentă moarte a stăpânilor” (Constantin Noica)

Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Și sunt mulți – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Ați găsit că o puteți sluji de dincolo de ea?

Nouă, aici, ni se părea că lumea de azi nu mai poate fi boicotată. Este în ea ceva care urcă, și tot ce urcă e sacru. Popoarele ies acum, rând pe rând, din boicotul istoriei (cum spusese Blaga despre neamul acesta al nostru) sau ele ies din somn și animalitate. Dobitoacele și firea se primenesc. Ce e cu putință invadează, cu bogăția lui, lumea lui ce este – și omul însuși, care populează lumea cu noi și stranii făpturi, este pe cale să devină o noua făptură, cu înzestrări sporite.

Sună, poate, naiv optimist tot ce-ți spun. Lasă-mă atunci să spun lucrurile pe limba ta, care mi-e dragă și mie.

În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta. Este cea a lui Augustin, “iubește și fă ce vrei”. Căci dacă iubești cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărțit pe “fă ce vrei” de “iubește”. Ea și-a luat toate libertățile și face tot ce-i place; dar nu iubește întotdeauna. Asa cum artistul modern adesea nu iubește cuvântul sau materia în care lucrează și acestea se destramă în irealitate – în timp ce un Brâncuși, care-și iubea materia și o mângâia, făcea din ea aceea ce trebuie și este – omul modern trăiește scandalul libertăților și al inimii, pentru că nu stă sub ordo amoris.

Să-l reînvățam dragostea, ai putea spune așadar; și cum orice dragoste adevărată este, până la urmă, dragoste către Dumnezeu, să-l restituim credinței. – Dar iată, aici se despart apele.

Vorba lui Augustin este adevărată, dar abia în dezmințirea ei. Astăzi nu mai putem spune: iubește și fă ce vrei. Trebuie să spunem, cum s-a spus în fapt: cunoaște și fă ce vrei. De vreo trei veacuri așa simte omul modern, și nu-i rămâne decât să-și ducă vorba până la capăt, așadar să intre în ordinea cunoașterii.

Cunoașterea a pus într-adevăr pe om în intimitate cu lucrurile – într-o altă intimitate decât cea magică, mitică ori religioasă – și atunci omul modern începe să facă ce-i place. Poate reface substanțele anorganice, așa cum reface societatea; sau dublează realitățile cu “izotopii” lor și lucrează asupra acestora ca asupra unei noi lumi. Face tot ce vrea: dacă vrea face și arme atomice.

Vei spune: le face, în fapt. Dacă ar iubi, nu ar face din astea, și atâtea alte nefăcute; să-i redăm deci comunitatea de dragoste. – Dar omul de azi nu mai poate să nu cunoască. S-a întâmplat cu el ceva hotărâtor; s-a trezit în el o altă neliniște decât cea a inimii. Augustin spunea: cor irrequietum. Omul modern, însă, e însuflețit de o mens irrequieta. Comunitatea de dragoste i-a devenit prea puțin.

Și ce a ieșit din asta? A ieșit o lume care nu mai seamănă cu cea de până acum a bunului Dumnezeu. Gândește-te așa, concret: dacă bunul Dumnezeu ar spune astăzi unui Noe să-și pregătească arca fiindcă vine potopul peste răutatea lumii – oare ce ar pune în arcă Noe? Ar pune câte o pereche din fiecare soi de vietăți? Nu. Ar pune altceva, straniu de tot – câteva sticluțe cu acizi nucleici, și câteva calculatoare, și câteva pile electrice sau mai știu eu ce. Bunul Dumnezeu ar întreba: ce sunt astea? Și Noe ar răspunde: ce trebuie păstrat din lumea Ta, Doamne. Și ar putea să nu se mai urce nici el, Noe, în arcă.

Lumea aceasta ne place ori nu, dar e lumea noastră. Și ea ne place undeva, căci e o lume a supunerii, a răbdării și a înfrățirii, între noi și cu lucrurile. Dar nu mai e o lume a dragostei. Este una a cunoașterii.

Știu, în lumea dragostei se întâmplau lucruri adânci de tot: omul se înfrățea cu oamenii, se înfrățea cu firea, și putea prelua, în creșterea lui spirituală, până și materia lipsită de simțire. Citesc câteodată Mineiurile Bisericii Ortodoxe, care-mi plac pentru limba lor românească fără pereche, și găsesc în Mineiul pe septembrie, la ziua lui Simion Stâlpnicul, rândurile acestea uluitoare: “Cuvioase părinte, de ar avea graiu stâlpul, n-ar înceta a vesti durerile, ostenelile și suspinurile tale; însă acela nu el te ținea pe tine, ci mai ales umezindu-l tu, fericite, cu lacrimile tale, ca un pom îl țineai”.

Ce minune de gând și de vorbă – pentru o faptă dincolo de orice judecată. Dar se întâmplă ca acum, în lumea cunoașterii, nu omul singuratic și nu cu lacrimile sale, ca un pom totuși ține stâlpii lucrurilor și-i preia în creșterea sa.

Este o altă înfrățire, cu lucrurile și cu oamenii. S-a sfârșit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim și se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îți scriu de departe, dragul meu, și că-ți scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca și cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob și nu i-aș dezaproba nici pe ceilalți, chiar dacă ar fi oaste și biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aș teme ca trăiți într-o lume gata făcută – și care nu mai are ce face.

Pentru că aveți ce face. Aveți, tocmai pe linia cunoașterii. Ființa Domnului n-o puteți cunoaște și n-au cunoscut-o nici marii Părinți. Ființa lucrurilor încearcă s-o cunoască știința. Ființa ca ființă este de vreo 2500 de ani lotul gândirii filosofice. Ființa istorică, la rândul ei, o caută iarăși alții (ai citit vreuna din admirabilele cărți ale lui Mircea Eliade?).

Vouă vă e dată ființa omului. E datoria voastră să spuneți despre om ceva mai adânc și mai adevărat decât pot spune sîrmana psihologie, sau biata antropologie și biata istorie. Se legaseră nădejdi de științele acestea, dar nici una din ele n-a putut arunca în om sondele pe care le-a aruncat teologia, cândva.

Veți consimți voi să vedeți în teologie o știință a omului? Veți înțelege să faceți din comunitățile voastre de dragoste comunități de cunoaștere? Veți consimți să nu spuneți nu unei lumi care urcă, sau să spuneți, ca vechii greci, un nu care sa fie mai slab decât da?

Eu nu am a-ți da lecții. Spre capătul vieții, văd că nu știu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până și într-o viață ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e ființa care jubilează. Omul a făcut bucuria, și a văzut că era bună.

Dar nu te poți bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaștere, dacă nu ai deschidere în lumină, dacă oamenii suferă, dacă sunt strâmbătăți în jurul tău, dacă sunt adevăruri neștiute în jurul tău, dacă nu vibrezi de toată bogăția lumii tale, dacă nu te desfeți cu joaca asta extraordinară a umanității din veacul nostru cu fluizii electrici și cu undele – dacă nu știi tot și nu iubești tot.

Îmi vine atunci în minte că, dincolo de iubire și cunoaștere, ba cu ele cu tot, exista o ordo gaudii. Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei !”

Sursa: rafailnoica.wordpress.com

Sursa colaj foto: roncea.ro

Vezi pe blogul lui Victor Roncea: Părintele Rafail Noica despre relația cu tatăl său

Sfântul Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti (22 iunie). Dornic de desăvârşire, la îndemnul Sfântului Paisie Velicikovski, tânărul monah Grigorie vieţuieşte o perioadă de timp la Sfântul Munte Athos

PENTAX Image

„Apărător neînfricat al dreptei credinţe şi mijlocitor milostiv poporului celui asuprit te-a avut pe tine Biserica Ţării Româneşti, Sfinte Ierarhe Grigorie, că pe preoţi şi credincioşi i-ai povăţuit, pe tineri i-ai învăţat şi pe orfani i-ai ocrotit, iar scrierile tale şi înţeleptele învăţături au rămas tezaur nepreţuit Bisericii noastre dreptmăritoare.“ Frumosul condac al slujbei Sfântului Ierarh Grigorie al IV-lea Dascălu ilustrează în câteva cuvinte virtuţile cu care şi-a împodobit viaţa duhovnicească. Povăţuitor, milostiv, ales cărturar, Sfântul Grigorie Dascălu rămâne un adevărat exemplu pentru credincioşii de pretutindeni.

Copiii cuminţi se cunosc de mici, iar faptul că învaţă bine este o dovadă în plus a seriozităţii lor. Sfântul Grigorie a fost un elev sârguincios, acesta fiind unul dintre puţinele amănunte pe care le cunoaştem despre perioada copilăriei şi adolescenţei sale. S-a născut în Bucureşti, în anul 1765, „din părinţi pământeni şi de bun neam“. Ştim că părinţii i-au susţinut educaţia atât în ştiinţele clasice, cât şi în cele duhovniceşti. Sfântul Grigorie a dovedit o inteligenţă ieşită din comun, reuşind să se înscrie la cursurile Colegiului „Sfântul Sava“. Aici a studiat limbile clasice: latina şi greaca, precum şi teologie, gramatică şi alte ştiinţe. Una dintre pildele vieţii lui spune că era cel mai bun dintre cei 75 de elevi înscrişi în acel moment la „Sfântul Sava“. De mic a preferat compania cărţilor, în locul jocurilor obişnuite cu care îşi petreceau timpul ceilalţi şcolari. Considera pierderea de vreme un păcat, deoarece timpul pe care nu îl dai muncii se transformă într-un început de trândăvie.

Primii îndrumători în monahism

În timpul studiilor sale la Colegiul „Sfântul Sava“, Sfântul Grigorie i-a cunoscut pe monahii Dorotei şi Gherontie, ucenici ai Sfântului Paisie de la Neamţ. Aceştia fuseseră trimişi la studii în Bucureşti de povăţuitorul lor duhovnicesc, pentru a învăţa limba greacă şi a începe traducerile din Sfinţii Părinţi. Sfântul Grigorie a simţit că trebuie să plece împreună cu ei şi, după terminarea studiilor, în anul 1790 a venit la Mănăstirea Neamţ. Aici „s-a dat spre ucenicie la preafericitul părinte Paisie Velicikovski şi din mâinile lui a primit şi chipul îngeresc şi cu a lui părintească alegere s-a hirotonit şi ierodiacon, schimbându-i-se numele în Grigorie şi alegându-şi ca stareţ şi părinte duhovnicesc pe Gherontie“ (pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii ortodoxe române, p.129). Bogăţia duhovnicească a stareţului Paisie de la Neamţ nu consta doar în catehezele sau sfaturile individuale, ci şi în tâlcuirea textelor patristice. Prin urmare, fiind un bun cunoscător de limbă greacă, Sfântul Grigorie a fost îndemnat să traducă diverse opere ale Sfinţilor Părinţi.

Activitatea tipografică

În 1796, mitropolitul Dositei Filitti al Ungrovlahiei a cerut în mod expres doi traducători pricepuţi de la Mănăstirea Neamţ. Gherontie şi Grigorie au fost aleşi pentru această misiune. Veniţi în Capitală, au oferit spre tipărire, în 1799, lucrarea Carte folositoare de suflet, iar în 1801 – Chiriacodromionul lui Nichifor Teotochis, care cuprinde tâlcuirea tuturor pericopelor evanghelice ale duminicilor de peste an. În scurtă vreme, faima lor s-a răspândit şi în Mitropolia Moldovei. Mitropolitul Veniamin Costachi i-a îndemnat să traducă Taina credinţei noastre cei pravoslavnici, tipărită în 1803, şi Tâlcuirea la Evanghelii a Sfântului Teofilact al Bulgariei, publicată în 1805. În 1806 a apărut şi traducerea Dogmaticii Sfântului Ioan Damaschin, o carte esenţială a teologiei. Începând cu 1807, tipografia Mitropoliei Moldovei se mută la Neamţ ca urmare a izbucnirii conflictului ruso-turc. Aici vor apărea Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie. Tot aici vor vedea lumina tiparului, după 1814, Apologia Sfântului Dimitrie al Rostovului, Tâlcuirea pe scurt a antifoanelor celor opt glasuri a Sfântului Calist Xanthopol şi Adunare pe scurt a dumnezeeştilor dogme ale credinţei, lucrare aparţinând lui Atanasie din Paros.

Pierdere şi regăsire

În 1812, Sfântul Grigorie pleacă împreună cu Gherontie la Sfântul Munte, pentru „a se închina sfintelor mănăstiri celor de acolo şi să întâlnească cu părinţii cei cuvioşi pentru folosul sufletului“. Poveţele duhovniceşti s-au dovedit foarte utile, dar, din nefericire, pe drumul de întoarcere în apropiere de oraşul Plovdiv din Bulgaria, au fost atacaţi de hoţi. Puţinele lor bunuri au fost prădate, iar Gherontie a murit din cauza bătăii crunte care le-a fost administrată. Sfântul Grigorie l-a îngropat împreună cu un alt călugăr la Mănăstirea Anarghiri, aflată în zonă. După şapte ani se va întoarce pentru a-i lua osemintele, pe care le va îngropa la Mănăstirea Neamţ. După o perioadă petrecută la Neamţ, Sfântul Grigorie se va retrage la Căldăruşani, în obştea formată de Sfântul Gheorghe de la Cernica. Aici va rămâne timp de cinci ani, între 1818 şi 1823, până la alegerea sa ca mitropolit al Ungrovlahiei. Va continua să traducă, oferind prima tălmăcire în limba română a Tratatului despre preoţie al Sfântului Ioan Gură de Aur, tradus sub numele de Şase cuvinte pentru preoţie. În 1821 va traduce şi Cuvânt pentru preoţie al Sfântului Grigorie Teologul. La Căldăruşani trăia „ca un filosof ocupat cu ştiinţa, fără a accepta să primească nici o demnitate bisericească“ (mitropolit Serafim Joantă, Isihasmul – tradiţie şi cultură românească, p. 176). Va fi, însă, silit să accepte, începând cu 1823, demnitatea de mitropolit.

Alegerea ca mitropolit

În anul 1822, este ales, după o lungă perioadă de timp, un domnitor pământean în Ţara Românească: Grigore Ghica. Cum mitropolitul Dionisie Lupu refuza să se întorcă la slujirea sa, domnitorul a hotărât să aleagă un altul. Au fost propuse trei nume: Grigorie arhimandritul, Teoclit ieromonahul şi Grigorie ierodiaconul. Domnitorul dorea ca viitorul mitropolit să fie român şi să aibă ştiinţă de carte, prin urmare a fost ales ierodiaconul Grigorie. Era pentru prima dată când mitropolitul nu era ales dintre episcopii de la Buzău sau Râmnic.

Era o perioadă grea pentru Mitropolia Ungrovlahiei. Părintele Ion Vicovan precizează: „episcopiile erau văduvite sau păstorite de oameni nu tocmai vrednici; ţara se afla într-o situaţie destul de grea datorită războiului ruso-turc şi mişcarea lui Tudor Vladimirescu; Mitropolia avea datorii mari lăsate de predecesorii săi; mănăstirile se aflau sub cârmuirea egumenilor greci; ierarhii greci de peste Dunăre hirotoneau mai mulţi preoţi decât era necesar; dările pe care trebuiau să le plătească se înmulţiseră mult“ (p.131).

Măsuri pastorale

Noul mitropolit s-a dovedit foarte hotărât în deciziile sale, echilibrat, plin de înţelepciune. Cu mult tact a încercat să găsească o soluţie convenabilă în problema ocupării scaunelor episcopale vacante. Nu a impus pe nimeni, ci a consultat întotdeauna membrii eparhiei respective, pentru a face cea mai bună alegere. Nu era preocupat decât de creşterea duhovnicească a oamenilor, pentru care îşi dorea păstori pricepuţi. Totodată, a reuşit să interzică ierarhilor greci de peste Dunăre hirotonirea preoţilor în afara eparhiei lor. Divergenţele au fost depăşite în momentul în care Sfântul Grigorie s-a adresat direct patriarhului ecumenic. Şcolile au fost înzestrate cu cărţi, iar profesorii cei mai buni au fost aduşi să predea. Mitropolitul Grigorie cunoştea faptul că progresul cultural şi cel duhovnicesc nu se exclud, ci se completează reciproc. A ajutat numeroşi elevi săraci şi a încercat să construiască seminarii teologice. Mai presus de toate, a pus ordine în viaţa monahală, încercând să instaureze regulile Sfinţilor Părinţi în mănăstirile române.

„Dumnezeu mi-a dat suflet şi eparhie“

După izbucnirea unui nou conflict ruso-turc în 1828, Sfântul Grigorie este nevoit să ia calea exilului. Începând cu 1829, îl regăsim la Chişinău, străduindu-se să îşi recapete scaunul mitropolitan. În 1831 i se cere demisia, la care Sfântul Grigorie a răspuns demn: „Dumnezeu mi-a dat suflet şi eparhie şi când îmi va ieşi sufletul, atunci voi lăsa eparhia, pentru că acestea sunt lucruri care privesc mântuirea sufletelor“ (Patericul românesc, p. 353). De-abia pe 22 august 1833 va putea reveni pe scaunul său, dar nu va mai păstori decât un an, trecând la cele veşnice pe 22 iunie 1834. A fost înmormântat stând în scaun, într-un mormânt boltit, în apropiere de Catedrala mitropolitană din Bucureşti. Peste şapte ani, osemintele i-au fost mutate la Căldăruşani. Un testament literar pe scurt găsim în prefaţa traducerii lucrării Împărţirea grâului, de Sfântul Ioan Hrisostom. „Numai atâta voiesc să trăiesc, cât să ajutorez pravoslaviei şi neamului şi fraţilor ca să poată cu înleznire, prin învăţăturile sfinţilor să dobândească bunătăţile cele veşnice“ (apud pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, p.134).

Ierarhul iubitor al Sfinţilor Părinţi

Sfântul Grigorie Dascălu nu a fost doar un traducător al operelor Sfinţilor Părinţi, ci şi un om duhovnicesc, care a ascultat sfaturile acestora. „Pe fiii săi duhovniceşti îi învăţa, zicând: Cât avem vreme, să lucrăm cele bune. Să vieţuim după cum zice Apostolul, cu înfrânare, cu dreptate şi cu bună-credinţă. Că după ce ne vom duce de aici, nici un cuvânt de îndreptare nu ne va fi nouă către Cel ce ne va lua seama. Precum nici cârmaciului, după ce se va îneca corabia, nici doctorului, după ce va muri bolnavul. Apoi adăuga: Ce vom face dar, va zice cineva? Să chemăm doctori iscusiţi şi care nu mint, pe Sfinţii Părinţi. Şi auzind sfaturile lor, să ne plecăm lor şi primind plasturii lor, să le punem la rănile noastre. Mai ales că şi reţetele se dau în limba noastră şi în dar. Iar despre cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care însuşi le-a tradus şi le-a tipărit, spunea: Cât este de dulce vorba sfântului şi cât folos poate să pricinuiască cititorilor, singuri cei ce le vor citi vor mărturisi. Că eu nu îndrăznesc a zice ceva, ca să nu micşorez cu gângăvia mea fiinţa lor sau a dulceţii sau a folosului. Iar dacă Dumnezeu mă va ţine sănătos în surghiun, ajutând El, cu rugăciunile Sfântului, voi mai scrie.“ (Patericul românesc, p. 354)

moastele-sf-ierarh-grigorie-dascaluCanonizarea Sfântului Grigorie Dascălu

Sfântul Grigorie Dascălu a fost trecut în rândul sfinţilor pe 21 mai 2006, fixându-i-se ca zi de serbare ziua de 22 iunie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat această hotărâre în sesiunea de lucru din octombrie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Astfel, a fost recunoscută activitatea pastorală, culturală şi duhovnicească a unuia dintre cei mai importanţi ierarhi români.

Cu prilejul proclamării canonizării, ce a avut loc în urmă cu exact 3 ani, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, IPS Grigorie, arhiepiscop de Thyateira şi Marea Britanie, a transmis mesajul de îndemn al Preafericitului Patriarh Bartolomeu I, către credincioşii ortodocşi români: „Vă îndemnăm, iubiţi fraţi, să arătaţi zel întru credinţa în Dumnezeu şi dreaptă cinstire către sfântul Grigorie, mitropolitul Ţării Româneşti, care, de acum înainte, va fi un neclintit mijlocitor pentru noi în faţa tronului Mielului lui Dumnezeu.

Să fiţi încredinţaţi că el se va ruga în permanenţă pentru pacea întregii lumi şi pentru propăşirea şi neclintita statornicie a bisericilor lui Dumnezeu, pentru buna întocmire a văzduhului şi pentru iertarea păcatelor noastre, precum şi pentru întărirea duhovnicească a binecredinciosului popor din România, a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe şi a lumii întregi“.

Mănăstirea Căldăruşani

Moaştele Sfântului Grigorie Dascălu se găsesc în prezent la Mănăstirea Căldăruşani, unde el însuşi a petrecut cinci ani, între 1818 şi 1823. De aici a plecat pentru a ocupa scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei. Aflându-se în trecere la mănăstire, când încă se mai afla în surghiunul său nedrept, Sfântul Grigorie Dascălu a cerut ca tipărirea de carte să nu fie întreruptă. „Precum nu am încetat, mai înainte de a mă sui pe scaunul mitropoliei, să mă silesc spre folosul neamului, după cum mărturisesc cărţile cele tipărite, aşa şi după ce m-am suit, aşa şi după ce m-am dus în surghiun. Aşa, cu Dumnezeu să se zică, şi aici, în Sfânta Mănăstire a Căldăruşanilor fiind oprit, mă voi sili ca să se mai dea la lumină acest fel de cărţi, spre slava lui Dumnezeu şi folosul fraţilor“ (Patericul românesc, p. 354)

Necazurile nu l-au oprit să încredinţeze tiparului, în 1833, două lucrări ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Împărţirea de grâu şi Puţul de aur. La Căldăruşani, Sfântul Grigorie a petrecut o importantă perioadă din viaţa sa. Cu toate că nu a îndeplinit o funcţie administrativă importantă în cadrul mănăstirii, i-a oferit ceea ce avea mai de preţ: moaştele şi traducerile sale. Prin aceste daruri, dar şi prin moştenirea Sfântului Gheorghe de la Cernica, Mănăstirea Căldăruşani rămâne una dintre cele mai importante aşezăminte monahale româneşti.

Adrian Agachi

Sursa: Ziarul Lumina

Foto (sus): Icoana pictată pe baldachinul unde se află racla cu Sfintele Moaşte (Măn. Căldărușani) / Foto (mai jos): Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu, OrthPhoto (utilizator razvan_rs)

Despre Părintele Porfirie Bairaktaris. Convorbire cu ÎPS Irineu (Bulovici), mitropolit de Bacica (Bașka) și profesor la Facultatea de teologie din Belgrad (Patericul Secolului XX)

pr-porfirie

Klitos Ioannidis (K.I.): Sfinţii Părinţi sunt pentru Ortodoxie stâlpii luminoşi care îi îndrumă pe oameni pe drumul mântuirii, aşa cum cere Hristos. De aceea, oricâte am auzi despre ei şi oricâte am cunoaşte despre viaţa lor, tot nu este de ajuns pentru a ne face să înţelegem măreţia sfinţeniei lor. Suntem în mod deosebit emoţionaţi pentru faptul că despre părintele Porfirie – acest mare Părinte al zilelor noastre – ne va vorbi Mitropolitul sârb din Bacica, Irineu Bulovici, care l-a cunoscut pe acest înger trăitor pe pământ vreme de mulţi ani.

Irineu (Bulovici) (I.B.): L-am cunoscut pe părintele Porfirie cu destui ani în urmă, pe vremea când eram la studii postuniversitare, la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena. Ca tânăr ieromonah, săvârşeam slujbe prin diferite biserici şi mănăstiri din Attica (Provincie a Greciei, unde se află şi Atena, capitala acestei ţări [n.t.].). Astfel, s-a întâmplat să slujesc şi la bisericuţa Sfântului Nicolae din Kallisia, unde stătea pe-atunci părintele Porfirie.

Cât timp mă aflam în acel loc, având în vedere starea precară de sănătate a părintelui, fiii săi duhovniceşti şi-au exprimat dorinţa să rămân să slujesc acolo, pentru ca părintele să poată rezista să-şi împlinească lucrarea bineplăcută lui Dumnezeu de a mărturisi lumea. Astfel, timp de şapte ani la rând, duminica şi în zi de sărbătoare, am slujit fără încetare în acea bisericuţă. Îl vedeam şi pe părintele Porfirie, care se împărtăşea la fiecare sfântă Liturghie, după care se ducea să primească lumea.

Încă de la început am vorbit cu părintele şi, de la primele întâlniri chiar, mi-am dat seama de marele său dar al străvederii, pe care îl avea de la Duhul Sfânt, şi am rămas uluit în urma acestei experienţe.

K.I.: Aţi vrea să vă referiţi la câteva situaţii concrete?

I.B.: Odată a venit la el o familie dintr-o ţară din Vestul Europei. Nu erau ortodocşi şi nu ştiu de unde aflaseră de părintele Porfirie. Când au intrat înăuntru, părintele m-a chemat la el ca să traduc. Dar imediat, înainte ca ei să vorbească, mi-a spus:

– Zi-le să nu se teamă pentru copilul lor bolnav, pentru care au venit până aici. Eu, smeritul, mă voi ruga, iar Dumnezeu este mare şi copilul se va însănătoşi. Să se ducă în pace de unde-au venit.

pateric sec. XXLe-am tradus ce spusese părintele. Între timp, oamenii aceia nu apucaseră să scoată nici o vorbă. Când au auzit cuvintele părintelui, au rămas uluiţi. I-au mulţumit şi au plecat. Nu a mai fost nevoie să îşi spună păsul, căci părintele le răspunsese deja la ceea ce îi preocupa pe ei.

Apoi, când mă duceam la el să mă spovedesc şi să-i cer sfatul, de cele mai multe ori, scenariul era aproximativ la fel cu acela pe care tocmai vi l-am povestit. Adică, fără să fie nevoie să-i spun păcatele, problemele pe care le aveam sau orice altceva mă preocupa în acel moment, părintele nu numai că îmi spunea ce să fac, dar se exprima în aşa fel, încât îmi dădeam seama că înţelesese problema mai bine decât aş fi putut să o înţeleg eu însumi.

De atunci, şi mai ales după moartea de-a pururea pomenitului Justin Popovici din Serbia, în 1979, părintele Porfirie m-a primit la el cu multă dragoste şi răbdare. Aşa am petrecut lângă el mulţi ani, timp în care am văzut atâţia oameni care veneau la el dezamăgiţi şi amărâţi, şi plecau cu chipuri strălucitoare şi cu sufletul liniştit şi renăscut. În felul acesta, mi-am dat seama pe viu ce înseamnă duhul patristic în Biserica Ortodoxă şi ce mare dar este faptul că Dumnezeu lasă să fie mărturisit în fiecare generaţie şi că, prin aleşii săi, tămăduieşte şi mântuieşte atâtea suflete în toate timpurile.

Ceea ce aş vrea să subliniez – deşi este un lucru îndeobşte cunoscut, dar nu strică să ni-l amintim; dimpotrivă, avem foarte multă nevoie să nu uităm – este faptul că părintele a trăit la înălţimea cerului, acolo unde noi, oamenii păcătoşi şi pătimaşi, nu putem ajunge, iar smerenia sa era tot atât de mare, pe cât era şi înălţimea trăirii sale duhovniceşti.

Ceea ce întotdeauna m-a impresionat a fost faptul că părintele nu afişa o smerenie de suprafaţă, ci cu toată sinceritatea şi convingerea afirma despre sine că este cel mai mare păcătos din lume. Smerenia era experienţa şi trăirea sa interioară cea mai profundă, fără să-i fie necunoscută măreţia harului Duhului Sfânt.

Această combinaţie era pentru mine surprinzătoare. Părintele Porfirie nu avea nici cea mai mică îndoială că vorbea de la Duhul Sfânt. Iar dacă nu primea informaţia de la Duhul Sfânt, nu deschidea gura. În acelaşi timp, spunea cu toată sinceritatea: „Pe mine toţi oamenii mă consideră bun. Dar eu nu sunt bun. Sunt un om păcătos“.

K.I.: Pentru că am ajuns până aici, aş dori să vă întreb următorul lucru: Părintele Porfirie, ca de altfel toţi Părinţii Bisericii, este sălaş al Duhului Sfânt. În ce fel credeţi că îşi alege Duhul Sfânt omul în care să locuiască?

I.B.: Este foarte greu să răspundem la această întrebare. Cred, însă, că atunci când înşişi părinţii îşi scot în evidenţă nevrednicia, într-un fel cu adevărat evanghelic, este pentru noi un semn al credinţei, iubirii şi virtuţii lor. Duhul Sfânt este acolo unde doreşte, dar, în acelaşi timp, numai inimile curate pot să fie locuinţe ale Celui Bun şi Sfânt.

Aşa a fost şi cu Părintele Porfirie, care s-a dus de mic copil la Sfântul Munte, unde s-a supus cu totul părinţilor de acolo, pe care i-a iubit, s-a nevoit, a privegheat şi a împlinit toate canoanele vieţii ascetice – nu ca pe o obligaţie sau o slujire exterioară, ci ca pe o nevoie interioară. Toate acestea au făcut din el sălaş al Duhului Sfânt. Credinţa, iubirea fără margini, curăţia desăvârşită şi nepătimirea sunt condiţii absolut necesare ale acestei stări harismatice, care îi caracterizează pe Părinţii Ortodoxiei noastre.

Părintele Porfirie a avut multe harisme. A fost o figură profetică, ce avea în acelaşi timp şi harul de a tămădui. Părintele nu vorbea despre darul său, însă acesta a fost mărturisit de cei pe care i-a vindecat de felurite boli, unele dintre ele chiar incurabile.

Părintele Porfirie avea şi marele dar al păstoririi. Era în stare să plece în „călătorie“, de acolo unde se afla, până în Creta sau în Cipru, spre exemplu, ca să ajute un suflet despre care Duhul Sfânt îi descoperea că se află în nevoie. Faţă de omul la care se ducea, arăta multă blândeţe şi grijă.

porfirie-kavsokalivitulK.I.: Făcea părintele Porfirie asemenea călătorii?

I.B.: Odată mi-a vorbit de nişte mănăstiri din Serbia – unde se află, în ce stare sunt, cum arată locul din jurul lor, cum sunt munţii, ce fel de oameni trăiesc acolo; totul în amănunt, fără să fi fost vreodată acolo cu trupul.

K.I.: Se pare că asemenea descrieri erau foarte frecvente.

I.B.: Ceea ce subliniez mereu este faptul că părintele Porfirie era un teolog foarte profund. A cercetat cuvântul lui Dumnezeu zi şi noapte, încă din tinereţe. Eu predau Noul Testament la Facultatea de Teologie şi totuşi, de multe ori, am rămas ruşinat dinaintea lui, când venea cu o grămadă de referiri din cărţile Vechiului Testament, în vreme ce Noul Testament îl ştia aproape pe de rost. Dar şi interpretările pe care le dădea erau roade ale lecturilor sale. Lucrul acesta nu s-ar fi întrevăzut din stilul cu care vorbea, stil pe care îl alegea anume ca să fie înţeles de toţi.

În acelaşi timp, pătrundea până în adâncul sensurilor cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, fără să aibă pregătirea teologică obişnuită, putea să ne ajute pe noi, teologii. Se duceau la el chiar şi profesori universitari, ca să îi ceară sfaturi duhovniceşti. Mi-aduc aminte cu câtă limpezime şi profunzime aborda problemele strict teologice. Aş putea spune că avea harisme numeroase şi complexe. Era, cu adevărat, o combinaţie minunată a tuturor harismelor.

Părintele Porfirie spunea mereu că trebuie să fim optimişti şi să avem nădejde, ştiind că Hristos este iubire. Oricât de jos am cădea şi oricât de mare ar fi amărăciunea şi neputinţa noastră dinaintea marilor probleme ale vieţii, nu trebuie să ne pierdem niciodată bucuria interioară, pentru că Hristos este viu şi stă alături de noi.

Nădejdea şi optimismul pe care le transmitea părintele Porfirie se puteau citi pe toate chipurile oamenilor care ieşeau din chilia sărăcăcioasă şi umilă din Kallisia şi apoi din Oropos. Chipurile acelor oameni străluceau cu adevărat.

K.I.: El însuşi a fost un copil vesel al Împărăţiei cerurilor.

I.B.: Exact… exact! Şi deasupra tuturor lucrurilor punea încrederea în Biserica lui Hristos, ca trup teantropic şi ca stâlp şi temelie a adevărului (I Timotei 3, 15 ).

Pe mine, personal, m-a impresionat şi mi-a folosit duhovniceşte foarte mult un sfat pe care mi l-a dat odată şi anume, să nu pun viaţa isihastă deasupra unei vieţi active. A face deosebire între acestea două este, mai degrabă, un lucru fals şi superficial. Aşa cum spunea fericitul părinte, esenţa este să ne supunem voii adevărate a lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale şi să iubim slujirea pe care o împlinim.

Vă mărturisesc faptul că mi-a fost foarte greu ca, după o viaţă retrasă şi liniştită, în care aveam timp să studiez, întâlnindu-mă cu foarte puţini oameni, să trebuiască dintr-odată să-mi asum o viaţă publică, de responsabilitate ecleziastică, să fac parte din comisii şi delegaţii, să cutreier mereu capitalele europene, să mă întâlnesc cu politicieni şi diplomaţi – lucruri pe care astăzi sunt obligat să le duc la împlinire, atât ca membru al sfântului Sinod, cât şi ca urmare a diferitelor legături bisericeşti pe care le întreţine Patriarhia noastră. Toate acestea mă obosesc foarte mult duhovniceşte şi mărturisesc că tânjesc după viaţa liniştită de odinioară, când mă duceam la Kallisia şi nimeni nu ştia de existenţa unui călugăr pe nume Irineu, de unde se trage el şi alte asemenea. Părintele Porfirie mi-a cerut să mă întorc în Serbia, pe când eu mi-aş fi dorit să rămân undeva în Sfântul Munte, aproape de el. Aceasta era nevoia mea interioară, dar părintele mi-a spus că nevoia Bisericii era să mă întorc în Serbia şi să-mi slujesc ţara. Iată cuvintele sale:

– Ascultă, fiul meu. Când lucrurile acestea sunt cerute de Biserică şi sunt binecuvântate de duhovnicul tău, iar tu împlineşti ascultarea din tot sufletul, atunci, prin harul lui Dumnezeu, slujirea ta exterioară se transformă în rugăciune, fără ca tu să-ţi dai seama. Dar dacă alegi să mergi chiar şi în cel mai liniştit loc din Athos sau la orice mănăstire ai dori, şi o faci împlinindu-ţi propria voie, ca să te simţi tu mai bine chiar şi duhovniceşte – adică să te simţi bine duhovniceşte, fără binecuvântarea Bisericii sau a duhovnicului tău –, atunci, orice ai face, totul va fi în zadar.

K.I.: Ceea ce v-a spus părintele este surprinzător.

I.B.: Da. Pot să vă mărturisesc că de atunci şi până astăzi, când lucrez, îmi aduc aminte de aceste cuvinte şi mă liniştesc.

Preluare din lucrarea “Patericul Secolului XX”, Klitos Ioannidis, Editura Egumenița, traducere de Daniela Filioreanu, pp. 46-50.

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Foto (sus): Cuviosul Porfirie Bairaktaris, frescă dintr-o trapeză de la o mănăstire din România © Laurențiu Dumitru

Pelerinaj de o zi la Mănăstirea Petru Vodă la înmormântarea Părintelui Justin Pârvu

Pelerinaj de o zi la Mănăstirea Petru Vodă la înmormântarea Părintelui Justin Pârvu.

Plecarea spre Petru Vodă se va face de miercuri seară, ora 20.00, de la Universitate (București). Preț 150 RON.

Înmormântarea Părintelui Justin va avea loc Joi, 20 iunie, de la ora 12.00, fiind precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii (ora 9.00).

Cei ce doresc să ajungă la înmormântarea Părintelui Justin, să mă contacteze la numărul de telefon 0740.050.735 sau să-mi scrie un mail și să-mi lase număr de telefon pe adresa pridvor@yahoo.com .

Pelerinajul e organizat de o agenție de pelerinaje.

Această prezentare necesită JavaScript.

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul

Parintele Iustin 02.11.2002

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul
duminică, 16 iunie 2013 23:03

La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

Foto: Parintele Justin în 2002

Vom reveni cu detalii despre înmormîntare.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin
Sursa: Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul şi Mîntuitorul nostru:

Update: Pelerinaj de o zi la Mănăstirea Petru Vodă la înmormântarea Părintelui Justin Pârvu.

Plecarea spre Petru Vodă se va face de miercuri seară, ora 20.00, de la Universitate (București). Preț 150 RON.

Înmormântarea Părintelui Justin va avea loc Joi, 20 iunie, de la ora 12.00, fiind precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii (ora 9.00).

Cei ce doresc să ajungă la înmormântarea Părintelui Justin, să mă contacteze la numărul de telefon 0740.050.735 sau să-mi scrie un mail și să-mi lase număr de telefon pe adresa pridvor@yahoo.com .

Pelerinajul e organizat de o agenție de pelerinaje.

 

Pelerinaj la Athos (21 – 26 iulie). Participare la privegherea pentru pomenirea Sfintei Icoane Prodromița

egumen atanasie floroiu si ps nicodim de edinet si briceni

  • Duminică, 21  iulie: Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli.
  • Luni, 22 iulie (ziua 1): Ouranopolis (aprox. 6.00 am). Pelerinii se îmbarcă pe ferryboat până în Dafni, portul principal al Sfântului Munte. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Schitul Lacu (închinare la kiriakon – biserica principală a Schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).
  • Marți, 23 iulie (ziua 2): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Măn. Marea Lavră. Închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița. Măn. Marea Lavră (cazare).
  • Miercuri, 24 iulie (ziua 3): Marea Lavră. Drumeție până la Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Participare la privegherea pentru pomenirea Sfintei Icoane Prodromița – 25 iulie – după calendarul vechi, neîndreptat; privegherea aceasta este una dintre cele mai lungi, înainte de Vecernia mică se merge în procesiune cu Icoana Prodromița. Se împlinesc 150 de ani de la pictarea Icoanei. Printre invitații de onoare, va fi și ÎPS Teofan al Moldovei și Bucovinei. Schitul Prodromu (cazare la arhondaric sau în incinta schitului).
  • Joi, 25 iulie (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii)Măn. Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gerontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii)  Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei Serai (cazare).
  • Vineri, 26 iulie (ziua 5): Schitul Sfântul Andrei Serai – Karyes. În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos, închinare la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin”) – Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina din Karyes spre Dafni, îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am, sâmbătă, 27 iulie) – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.

Preț: 210 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile incluse – 320 euro.

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito, 2007, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor
Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Starețul Sofronie de la Essex și pisicile

Această prezentare necesită JavaScript.

În frumosul cadru natural al mănăstirii puteai vedea din când în când nişte pisici mari venind dintr-o pădure cu copaci uriaşi, aflată în vecinătate, îndată ce ne vedeau pe noi, străinii, fugeau ca fulgerul. Păreau foarte sălbatice, deşi nu provocau teamă, fiind plăcute la vedere. Îndată ce-l vedeau pe Părintele, scânceau ca nişte copii mici şi se duceau lângă el. Le mângâia cu bastonul, iar ele făceau tumbe.

Aşezase în diferite părţi ale curţii mici cutii, le umplea cu lapte, iar pisicile ştiau şi se duceau să-l bea. Eu, neştiind cum să privesc viaţa şi comportamentul unui Părinte sfânt, mă întrebam prosteşte: de ce oare un Sfânt trebuie să îngrijească pisicile? Părintele, ca şi cum ar fi auzit gândurile mele, s-a întors în mod firesc spre mine şi deodată, continuând parcă un dialog viu, mi-a răspuns gândului meu într-un mod foarte frumos:

– Le este foame!… şi îşi urmă drumul.

Mi-a fost ruşine pentru inima mea cea împietrită. De multe ori Părintele răspundea cu un cuvânt care te zguduia, şi atunci refăceai multe lucruri din lăuntrul tău, aşezându-le la locul potrivit lor.

Sursa: „Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex” de Dumitra Daviti via Fii fericit! / Cartea poate fi citită online aici.

Foto Pisici – Sfântul Munte Athos © Bogdan Munteanu – MunteanUK
http://munteanuk.blogspot.ro/

Pelerinaj la Athos (7 – 12 iulie 2013)

manastirea-sfantul-pavel-athos

  • Duminică, 7 iulie: Plecare din Moinești – Adjud – Focșani – Buzău – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli
  • Luni, 8 iulie (ziua 1): Ouranopoli – Dafni – Măn Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon, la mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, la icoana Maicii Domnului – Acatist și la celelalte odoare). Drumeție de aprox. 1.30 h până la Măn. Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Măn. Sfântul Pavel (cazare).

  • Marți, 9 iulie (ziua 2): Măn. Sfântul Pavel. Plecare cu mașina la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).
  • Miercuri, 10 iulie (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).
  • Joi, 11 iulie (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).
  • Vineri, 12 iulie (ziua 5): Schitul Sf. Andrei – Serai – Karyes (capitala Sfântului Munte). În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina din Karyes spre portul Dafni. Dafni (timp pentru cumpărat suveniruri din magazinele cu specific religios) îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am în dimineața zilei de sâmbătă, 22 iunie) – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.

Preț: 210 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile incluse – 320 euro.

Locuri disponibile: 4 (patru!) / Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito, 2007, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 8 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Vizita Sanctității sale Kiril, Patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii, la Sfântul Munte Athos (foto/video)

Această prezentare necesită JavaScript.

În perioada 1-7 iunie 2013, la invitația Preafericitului Ieronim, Arhiepiscop al Atenei și al întregii Elade, și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Eladei, Sanctitatea Sa Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, a vizitat Grecia și Sfântul Munte Athos. Sanctitatea Sa a fost însoţit de mitropolitul de Volokolamsk Ilarion, preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericești al Patriarhiei Moscovei; episcopul de Solnecinogorsk Serghii, şeful Secretariatului administrativ al Patriarhiei Moscovei; shiarhimandrit Ilii (Nozdrin). Începând cu 4 iunie Sanctitatea sa s-a aflat în Sfântul Munte, unde a vizitat mai multe mănăstiri și schituri (Russikon, Iviron, Pantokrator, Sf. Prooroc Ilie, Vatopedi, Zografu, Marea Lavră, Hilandar, Biserica Protaton și Sfânta Epistasie etc.).

Foto: S. Vlasov / Sursă știre și imagini: patriarchia.ru

Sosirea Sanctității sale Kiril, Patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii, la Sfântul Munte Athos (04.06.2013)

Sanctitatea Sa Kiril, Patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii a oficiat un Te-Deum în Biserica Protaton din Karyes, Sfântul Munte Athos (04.06.2013)

Chilia moldovenească „Sf. Ioan Teologul” (Cucuvino, Provata) de la Sfântul Munte Athos

ctitori-cucuvino

Istoricul Comunităţii „Sf. Ioan Theologul», Chilia Cucuvino, Provata, din Sfântul Munte Athos

În partea despre răsărit a Sfîntului Munte Athos, pe teritoriul Mănăstirei Marea Lavră şi în regiunea numită Provata, pe un teren frumos, cale de un ceas de la malul mării, este situată această comunitate românească „Sf. Ioan Teologul”, care înfăţişează un Schit (Chinovial românesc). Istoricul vechi al acestui aşezemânt ne dă următoarele amănunte: „Înainte de despărţirea Bisericei de apus (1054), pe când Mănăstirea Latinească „Amalfinu” era în fiinţă, regiunea Provata aparţinea acelei Mănăstiri, iar Chilia Sf. Ioan Theologul, zisă „Cucuvino”, era şcoală de Theologie care servea atât pentru călugării din Sf. Munte, cât şi pentru cei de afară care veneau să frecventeze această şcoală renumită pe acele timpuri. După desbinarea Bisericilor, cum am amintit mai sus, şi tocmai pe timpul prigonirilor de către împăraţii Bizantini Mihail şi Andronic Paleologii, din îndemnul patriarhilor Ion Becul şi Varlaam, aceştia venind cu putere asupra Sfîntului Munte cu scopul de a supune Mănăstirile credinţei lor shizmatice, călugării n-au cedat, opunându-se chiar cu riscul vieţii, deci multe Mănăstiri şi Schituri au fost devastate din această cauză şi cu deosebire mănăstirea „Amalfinu” (pe atunci Italienească) a fost arsă şi destrusă din temelii, iar călugării convieţuitori, o parte omorâţi, iar o parte din ei surghiuniţi prin diferite insule pustii. Astfel şi şcoala aceasta de teologie a fost desfiinţată şi părăsită definitiv.

Nu se ştie precis după câţi ani după aceasta, nişte români macedoneni din Thesalia, de pe coastele muntelui „Cucu-vino”, venind în Sf. Munte pentru a imbrăţişa viaţa monahală, a cumpărat această proprietate cu ruinele fostei şcoli şi şi-a construit din nou o bisericuţă şi câteva clădiri pentru adăpostul lor. Bisericii i-a fost pus ocrotitorul Sf. Ioan Theologul, pe care îl avusese şi şcoala, iar Chiliei i-a dat numele de „Cucu-vino”, în amintirea patriei lor natale.

După un timp, trecându-se din viaţă acei călugări români Thesalieni sau Cucu-vineni, şi ne mai având urmaşi, această chilie a ajuns în complectă ruină, fiind părăsită câteva decenii.

In Anul 1868, trei fraţi români din Basarabia, au venit la Sf. Munte pentru închinare, anume: Stefan, Iordache şi Costache, din familie Sultani (zişi şi Voroticeni) şi cu un nepot al lor Theodor (Soroceanu). Deci, aceştia au vizitat mai întîi toate Mănăstirile şi Schiturile existente în Sf. Munte, unde au putut vedea o mulţime de Odoare Sfinte, şi multe lucruri de provenienţă românească, dăruite de Domnitorii noştri din acele timpuri, încântaţi de acestea, şi având marea dorinţă ca şi singuri să între în viaţa monahală şi să-şi petreacă restul vieţii în aceste locuri, cu propriile lor mijloace, au cumpărat de la Mănăstirea Lavra, ruinele fostei Chilii Cucu-vino cu întreaga proprietate, plătind în total suma de 15.000 Groşi în aur (cinci-spre-zece mii).

Ca prim stareţ şi conducător duhovnicesc a fost rânduit Monahul Dometian, român Basarabean, cu metania de la Chilia românească (Xiropotamul) cu Biserica Adormirea Maicii Domnului. Curând, după un an de zile, acei trei fraţi Basarabeni şi cu nepotul lor au fost tunşi în cinul monahicesc, luând numele de: Ghervasie, Sava şi Calinic Schimonahii şi Theodosie monahul (Soroceanu). Menţionatul stareţ, părin¬tele Dometian Cristea, a condus acest aşezemânt până la anul 1879, după care apoi s-a retras la linişte, (fiind înaintat în vârstă) şi a luat conducerea Părintele Calinic (Sultanu). Acesta, şi el acum fiind înaintat cu anii, şi văzînd inteligenţa şi aptitudinea tânărului monah Teodosie (Soroceanu), sa sârguit al ridica la treapta Preoţiei, şi apoi, intervenind la Mănăstirea pendinte Marea Lavră, i-au încredinţat conducerea acestui Lăcaş, în calitate de Stareţ la anul 1881, însuşi retrăgându-se la linişte.

Vechile clădiri, unde fusese oarecând şcoala, cât şi cele făcute de românii Thesalieni împreună cu Bisericuţa, erau în complectă ruină, pe care stareţii mai sus indicaţi, deşi le mai reparase, totuş era imposibil să mai reziste, trebuind a le construi toate din nou.

Astfel, noul stareţ, Ieromonahul Theodosie Saroceanu, cu mijloacele proprii ale unchilor săi mai sus zişi şi cu ajutorul altor pioşi creştini şi compatrioţi, a rîdicat din temelie alte corpuri de case împreună cu Biserica, pe un teren ceva mai sus, dându-i acelaşi patron al Sf. Ioan Theologul, ce-l avea şi anterior. Mai târziu, pe la 1902, s-au mai construit şi alte dependinţe şi clădiri, şi un corp mare de case cu patru etaje, având diferite încăperi şi camere atât pentru locuinţa monahilor convieţuitori (care pe atunci ajunsese la un număr de 30), cât şi pentru primirea şi găzduirea vizitătorilor şi a perelinarilor, ce veneau în mare număr la Sf. Munte, pentru închinare.

Ca pământ cultivabil, are această comunitate o întindere de peste 30 hectare, pe care s-a cultivat măslini, vie, aluni şi alţi pomi fructiferi, cum şi o frumoasă grădină de zarzavaturi. Comunitatea posedă şi o „bibliotecă frumoasă”, cu un număr de peste 2000, volume cărţi, o parte cumpărate, şi o parte donate de Academia Română din Bucureşti, cum şi de către alţi binevoitori compatrioţi Români care au contribuit cu diferite cărţi pentru înfiinţarea acestei Biblioteci.

cucuvino3Cele necesare pentru întreţinerea personalului comunităţii se procură atât din produsele locale ale comunităţii, cât şi din ajutoarele cititorilor şi compatrioţilor noştri, fraţi creştini. Până în timpul războiului mondial (1916) Comunitatea primea o subvenţiune anuala de la Onar. Guvernul Român, în sumă de 5.000 cinci mii Lei, care i-au fost suprimată în anii de criză. Birul anual, ce-l plăteşte către Mănăstirea Dominantă Lavra, este de 5 lire othomane. Actul de cumpărare (Omologhia) prevede înscrierea a trei persoane şi după moartea vreunuia din aceştia, se înlocueşte cu altul din personalul Comunităţei, astfel că Comunitatea este cu drept de moştenire veşnică. Întreaga viaţă a Comunităţii este bine organizată, după modul celorlalte Mănăstiri din Sf.Munte, iar Slujbele şi Serviciul Divin să sevârşeşte în limba maternă românească, la care pe lângă Patriarhul Ecumenic, se pomeneşte şi Sf. Sinod al României, precum şi Familia Regală.

Cîteva explicaţii:
(1.) Tot aceşti trei Fraţi (Sultani) Ghervasie, Sava şi Calinic Shimonahii, sunt Primii Ctitori, fondatori ai Comunităţii vecine cu patronul Sf. Ioan Botezătorul, Chilia numită ”Catafighi” (Scăparea), care la cumpăratul şi începutul clădirii ei au contribuit cu suma de: 2016 Lire Othomane (două mii şase-spre zece), iar primul stareţ al acelui Lăcaş a fost rânduit Ieromonahul Theodorit Hodorogea, originar din Basarabia.
(2.) Domnul Tache Ionescu, fost Ministru de Culte, a binevoit a oferi Comunităţii (Cucuvino) gratuit toate cărţile Bisericeşti cu litere noi (Latine).
(3.) Domnii Miniştri de culte ai Onor. Guvernului Român, treptat au ajutat şi susţinut Comunitatea în toate interesele ei, iar în timpul Guvernului Sub Excelenţa Sa Domnul Sturdza, i s-a înfiinţat o subvenţiune de 5.000 Franci, (cinci mii) anual, şi în timpul crizei sa redus la 2500 (două mii cinci-sute) franci, apoi, mai târziu s-a desfiinţat.

Încă din anul 1911, Comunitatea a obţinut voie de la Onor. Guvernul Român şi Sf. Mitropolie de Iaşi ca să înfiinţeze un nou aşezemânt în localitatea de la Bucium (Vlădiceni), aproape de Iaşi, pentru ca să-i fie ca metoc de întreţinere. La întemeierea acelui metoc a lucrat mult Vrednicul stareţ Arhim. Theodosie, secundat de câţiva părinţi şi ucenici din sânul comunităţii. Cu fondurile proprii ale Comunităţii s-a cumpărat astfel proprietatea numită „Cozmoae” cu vie şi pământ cultivabil, unde în scurt timp s-au construit câteva clădiri şi o Bisericuţă cu hramul Sf. Ioan Theologul, dândui-se numele de: Schitul Filial Sf. loan Theologul-metocul comunităţii fraţilor români Sf. Ioan Theologul, Cucuvino, Provata din Muntele Athos. Actele Noului Schit au fost deci legalizate de Onor. Guvernul Român şi aprobate de Sf. Mitropolie a Moldovei din Iaşi, iar Părintele Theodosie, stareţul respectiv al comunităţii a fost avansat la rangul de Arhimandrit de către Inaltul Prelat I.P.S. Mitropolit Pimen +

După încetarea războiului mondial (1918), din cauza unei catastrofe întâmplate la Socola (în apropiere de Schit) cu arderea marelui depozit cu muniţii explozibile de rezboi, aşezemântul cu toate clădirele şi întreaga gospodărie, înpreună cu Bisericuţa a ars din temelii, unde din nefericire a căzut victimă şi mult regretatul stareţ Arhim. Theodosie Soroceanu. Nenorocirea, fireşte, a fost mare şi pagubele considerabile pe care le-a încercat Comunitatea.

După moartea tragică a Păr. Theodosie Soroceanu, conducerea Comunităţei i-a parvenit succesorului său Arhim. Epifanie Dumitrescu, care pe ruinele schitului destrus de foc, a început să refacă casele şi apoi Biserica cu intreaga gospodărie. Cu oarecare mijloace proprii a comunităţii şi cu ajutorul pioşilor creştini, iubitori de Biserică cum şi cu despăgubirea acordata de Onor. Guvernul Român, în sumă de 450.000 Lei (patru sute cinei-zeci mii), după câţiva ani de muncă şi activitate Păr. Arhim. Epifanie şi cu alţi părinţi ai Comunităţii a isbutit să reclădească gospodăria metocului din temelie, şi pe urmă a rîdicat şi o frumoasă Biserică pe un teren mai solid, dându-i acelaş patron „Sf. Ioan Theologul”, care a fost Sfinţită de însuşi I.P.S.Mitropolit Pimen al Moldovei, Protectorul acestei Comunităţi, la anul 1928.

Încă de la început (1911) s-a mai cumpărat şi o altă proprietate tot cu banii Comunităţii lângă satul Vlădiceni, şi s-a plantat vie şi diferiţi pomi fructiferi etc. In ultimul timp reformându-se legile Sfântului Munte printr-un statut rectificat de parlamentul Elen, să interzică oricărui călugăr să absenteze în exterior, peste termenul de şase luni, iar dacă cineva ar încălca această dispoziţiune, îşi pierde dreptul de stabilire in Athos şi nu i se permite astfel reîntoarcerea la Sf. Munte, fiind exclus din numărul locuitorilor.

Cum S.S.P. Arhim. Epifanie, fiind ocupat cu economatul metocului, n-a putut a se prezinta la timp în Sf. Munte, după cum legile cereau, Autoritatea supremă Bisericească, conform art.132 al statutului Sf-lui Munte, l-a destituit formal din rangul său de stareţ în anul 1932. Astfel, conducerea Comunităţii i-a fost predată înlocuitorului său, anume Protosinghelului Varlaam Nemţanu, cu consimţământul soborului întreg al Comunităţii, la care a convenit şi singur Păr. Epifanie, rămânând tot la zisul metoc al comunităţii de la Iaşi.

Din cauza înprejurărilor timpului, conducerea acestei comunităţi a trecut în seama Păr. Varlaam, tocmai în epoca cea mai vitregă, când personalul a rămas foarte redus, ne mai permiţându-se stabilirea în Sf. Munte a noilor candidaţi şi ucenici. Astfel încât, pentru serviciul Bisericesc, cât şi pentru administraţia întregei gospodării, ne trebuie nouă să depunem o muncă colosală ca să putem înfrunta aceste greutăţi. Totuşi, mulţumită activităţii actualului stareţ, care cu deplin caraj munceşte pentru ridicarea prestigiului Comunităţii şi imbunătăţirea ei, cu dreptul o putem spune, că din mila lui Dumnezeu, ne menţinem la înălţime, şi pe cât puterile ne permit, progresăm. Astfel, din iniţiativa actualului stareţ, s-a adus din depărtare o apă transportată prin tuburi de tuci, care serveşte atât pentru necesităţile casnice, cât şi în special pentru grădina de zarzavaturi. Deasemenea s-au făcut şi reparat unele clădiri în cuprinsul Comunităţii. Încă s-a desfundat şi o bucată de teren, ca la zece pogoane pe care s-a cultivat vie şi măslini etc. Precum şi alte lucrări de seamă s-au întreprins pentru folosul comunităţii.

Pentru ca să putem reprezinta bine comunitatea noastră românească în acest centru al ortodoxismului, alături de alte naţiuni ortodoxe existente în Sfântul Munte, ne trebuie încă oameni demni de această chemare şi dorim astfel o îmbunătăţire cât mai apropiată a situaţiei noase în aceste locuri…

Acesta este Istoricul Comunităţii Fraţilor Români cu patronul „Sf. Ioan Theologul”, Chilia Cucuvino, Provata, din Sf. Munte Athos.
S-a cules din istoricul vechi al Comunităţii făcut la 1871, cum şi din alte acte şi manuscripte de valoare.
Sf. Munte Athos, Provata, Anul 1935, Luna Ianuarie 20.
Pentru conformitate: Arhim. Varlaam

Sursa: cucuvino.info

Vezi și   și 

cucuvino2

Pagina de facebook afiliată blogului Sfântul Munte Athos a ajuns la 10.000 de aprecieri. Vă mulțumim!

sfmunteathos facebook copy

Dragi Prieteni, după doar un an și patru luni de la lansarea paginii Sfântul Munte Athos, am ajuns la impresionanta cifră de 10.000 de aprecieri!

https://www.facebook.com/athosul

E o bucurie mare pentru mine să văd că împărtășim aceleași valori și idealuri! Nădăjduiesc ca toți cei ce iubesc Grădina Maicii Domnului să se bucure de postările de aici. Să avem parte de rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu în toate zilele vieții noastre!
Vă mulțumesc că țineți aproape!

Laurențiu Dumitru
Editor blog https://sfantulmunteathos.wordpress.com/

Pelerinaj la Athos (16 – 21 iunie 2013)

manastirea-sfantul-pavel-athos

  • Duminică, 16 iunie: Plecare din Moinești – Adjud – Focșani – Buzău – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli
  • Luni, 17 iunie (ziua 1): Ouranopoli – Dafni – Măn Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon, la mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, la icoana Maicii Domnului – Acatist și la celelalte odoare). Drumeție de aprox. 1.30 h până la Măn. Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Măn. Sfântul Pavel (cazare).

  • Marți, 18 iunie (ziua 2): Măn. Sfântul Pavel. Plecare cu mașina (opțional pe jos – 4h) la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).
  • Miercuri, 19 iunie (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).
  • Joi, 20 iunie (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).
  • Vineri, 21 iunie (ziua 5): Schitul Sf. Andrei – Serai – Karyes (capitala Sfântului Munte). În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina din Karyes spre portul Dafni. Dafni (timp pentru cumpărat suveniruri din magazinele cu specific religios) îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am în dimineața zilei de sâmbătă, 22 iunie) – Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.

Preț: 210 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile incluse – 320 euro.

Locuri disponibile: 4 (patru!) / Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito, 2007, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 8 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Acatistul Sfântului Nicodim Aghioritul

nikodimos

Acatistul Sfantului Nicodim Aghioritul
(14 iulie)

Tropar

Saltati si va veseliti, popoare, ca iata in prisosul bucuriei se arata astazi parga cea sfanta a Athosului, folositorul si mangaietorul nostru, blandul Nicodim. Caci prin ravna cea dupa Hristos Biserica o a luminat, indreptand cele stricate si parasite prin nebagare de seama si trecerea cu vederea, iar acum inaintea Sfintei Treimi neincetat se roaga pentru sufletele noastre.

Condac 1

Pe tine, mostenitorul Raiului si luminoasa odrasla a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare in cuvant si in smerenie adanc, te laudam. Ca intru adevar nevoindu-te si de la inalta pronie izvoarele bogatiei de daruri revarsand, cununa cereasca ai luat, iar Biserica intr-un glas canta: Aliluia!

Icos 1

In pamantul dragostei smerite ai fost crescut de catre evlaviosii tai parinti, aratandu-te de mic iubitor al slujbelor si intelepciunii dumnezeiesti. Iar pe dascalii cei de Hristos insuflati cu osardie urmand, ai impletit cunoasterea si faptele virtutii intru slava Nedespartitei Treimi.

Bucura-te, cautator neobosit al treimicei intelepciuni
Bucura-te, uimitoare memorie facuta vistierie a Cuvantului
Bucura-te, agerime a mintii pazite sub aripa Duhului
Bucura-te, intrare prin supunerea si ascultarea fata de toti in iubirea Tatalui
Bucura-te, smerenie de toti indragita si alauta a cantarilor preadulci
Bucura-te, risipire prin har a paclei nepriceperii
Bucura-te, umblare cu lacrimi intru cautarea binelui
Bucura-te, suspinare zi si noapte spre aflarea folosului
Bucura-te, salasluire cu toata virtutea in locul pacii
Bucura-te, minte iubitoare de frumusete duhovniceasca
Bucura-te, cercetare si implinire a sfaturilor rodnice
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 2

Ca o albina invataturile dascalilor din Naxos si Smyrna le-ai strans, Sfinte Nicodim, le-ai lamurit in focul dreptei credinte si le-ai pus in slujba izbavirii de patimi. Neobosit te sarguiai sa cercetezi pe cuviosii luminati cu duhul intru aflarea linistii si vederii celei duhovnicesti, iar impreuna cu ei cantai: Aliluia!

Icos 2

Ingraditu-te-ai, Sfinte, cu povatuirile Mitropolitului Macarie al Corintului si dorind a te face monah ai fost de dansul indrumat spre Cuviosul Silvestru, care pustnicea impreuna cu alti doi monahi isihasti in insula Hydra. Asa ai lepadat impilarea grijii celei desarte si ai invatat rugaciunea mintii, culegand virtutile ingerestii vietuiri.

Bucura-te, asezare prin rabdarea cea buna in lumina Chipului lui Hristos
Bucura-te, trezvie, ce pazesti cugetul de imprapastuire
Bucura-te, rugaciune, piatra de hotar a Imparatiei lui Dumnezeu
Bucura-te, purtare a crucii ascultarii ce descuie cerurile
Bucura-te, primire printr-ansa a celor din afara in trupul de taina al iubirii
Bucura-te, cunoastere insusita de Chipul iubirii duhovnicesti
Bucura-te, ca si mama ta a primit Chipul monahicesc
Bucura-te, inima-chivot al Numelui mantuitor
Bucura-te, inima-icoana a Chipului de viata datator
Bucura-te, inima in inchinare
Bucura-te, inalta smerita cugetare
Bucura-te, postire intru indulcirea de duhovniceasca hrana
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 3

Hranit cu mierea linistirii si duhovnicestii suiri ravnitor, te-ai intarit in nevointele isihaste, purtat fiind in Sfantul Munte de dumnezeiescul dor. Iar tuns curand monah, sub acoperamantul Preacuratei Fecioare desavarsit ti-ai inchinat viata lui Hristos, veselindu-te a canta cu ingerestile cete: Aliluia!

Icos 3

Preaiubitor al sfinteniei te-ai aratat, Cuvioase Nicodim, sarguindu-te sa dezgropi din tarina uitarii filocalicele scrieri ale dumnezeiestilor Parinti, prin care Insusi Hristos a revarsat in inimi focul cerestii chemari.

Bucura-te, chemare la ospatul cerestii vietuiri
Bucura-te, inmultire prin credinta a sfintei mosteniri
Bucura-te, rugaciune stralucind de slava Numelui mantuitor
Bucura-te, nesaturata sete de mantuirea tuturor
Bucura-te, povatuitor al povatuitorilor
Bucura-te, al marilor Parinti ravnitor
Bucura-te, smerenie roditoare a sfintelor deprinderi
Bucura-te, nepatimire ce odraslesti cunoasterea spre viata
Bucura-te, calauza in nevazutul razboi spre Schimbarea la Fata
Bucura-te, dascal al vietii duhovnicesti
Bucura-te, vas desavarsit al stiintelor bisericesti
Bucura-te, dor nepotolit dupa impartasirea cu Hristos
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 4

Pe sfantul Paisie Velicikovski care calauzea in Moldova peste o mie de frati si ii invata rugaciunea mintii, ai ravnit a-l intalni si de dansul a fi povatuit intru dumnezeiasca lucrare. Pentru aceea te-ai imbarcat intr-o corabie, dar din pricina unei furtuni nu ti-ai putut atinge telul. Miscat de semnul cerestii Pronii te-ai hotarat sa nu mai parasesti Sfantul Munte si cu viata cea sihastreasca insotindu-te, neincetat cantai: Aliluia!

Icos 4

Inaintea Domnului zi si noapte privegheai, sub ascultarea Batranului Arsenie curatindu-ti mintea intru neincetata rugaciune si infranare, cu chipul luminat de contemplatia Sfintelor Scripturi si Predanii. In acelea, ca intr-un rai cuvantator salasluit, de inchinarea in duh a inimii ca dintr-un pom al vietii te impartaseai, Sfinte Nicodim.

Bucura-te, privighetoare a pustiei
Bucura-te, fantana a cuvintelor Duhului
Bucura-te, intoarcere a mintii spre Izvorul si Tinta cuvintelor
Bucura-te, privire mai presus de vedere a locului inimii
Bucura-te, auzire mai presus de auzire a cuvintelor rugaciunii
Bucura-te, iubire a libertatii Duhului, celei neingradite de patimi
Bucura-te, tacere cuvantatoare ce odraslesti rodul intelepciunii
Bucura-te, chip luminat si pazit de sabia de foc a Numelui lui Iisus
Bucura-te, inima invapaiata de credinta si intiparita cu Numele lui Hristos
Bucura-te, linistire mai presus de fire intru Numele mantuitor
Bucura-te, purtare a crucii, altar al iubirii duhovnicesti
Bucura-te, iubire smerita, ce imbratisezi voia Tatalui ceresc
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc!

Condac 5

Prin mantuitoarea calauzire si intregimea cuvantatoare a frumoaselor tale alcatuiri, ne pazim cu putere simturile de toata pofta si ne izbavim de toata intrarea demonilor care se furiseaza ascuns prin simturi, stralucind in sfintele incaperi ale mintii icoana de pururea inchinare a Cuvantului: Aliluia!

Icos 5

Urmandu-ti povatuitorul in insula pustie Skyropoulla in cautarea unei singuratati si linisti mai mari, iar in viata cea cu multa osteneala sporind, ti-ai facut inima Vistierie a Numelui lui Iisus Hristos si darurilor suprafiresti ale harului, pentru care cu bucurie iti cantam:

Bucura-te, linistire, altar al vorbirii cu Dumnezeu
Bucura-te, veghere si atentie, chip al starii inaintea Domnului
Bucura-te, ascultare ce odihnesti Chipul de fiu al lui Dumnezeu
Bucura-te, lepadare de sine ce strabati cararea cea stramta a manturii
Bucura-te, smerenie multumitoare, vas al credintei
Bucura-te, intreaga intelepciune ce inchini lui Hristos pamantul inimii
Bucura-te, nemaniere si nejudecare pazind senin cerul mintii
Bucura-te, dispretuire a semintelor diavolului
Bucura-te, tacere de icoana, ce nu bagi in seama latraturile lui
Bucura-te, necontenita cugetare la preadulcele Nume al lui Iisus
Bucura-te, inima in asemanare cu Chipul Preacuratei Fecioare
Bucura-te, iubire nevoitoare ce alungi frica de moarte
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 6

Plecand din pricina unei boli parintele tau, ai trait cateva luni singur, dupa care te-ai intors la Athos, fiind tuns si imbracat de catre batranul Damaschin in schima cea mare. Iar cuvintele tale indulcite de harul neincetatei rugaciuni au adunat multi frati in chiliile dimprejur, dornici a se impartasi din izvorul curat al invataturilor tale si impreuna cu tine sa cante: Aliluia!

Icos 6

Indemnat de binecuvantatul Macarie al Corintului, te nevoiai, Cuvioase Nicodim, sa daruiesti tuturor prin traduceri si talcuiri preainfrumusetate scrierile Sfintilor, ca pe niste izvoare ale Vietii celei vesnice. Iar mistuit de dumnezeiasca ravna pentru Biserica lui Hristos, te-ai aratat carmaci de Sus luminat al Sfintei Corabii a mantuirii.

Bucura-te, far al Bisericii si mare povatuitor al crestinatatii
Bucura-te, ravna apostolica pentru unirea cu Hristos ce sterge pacatul
Bucura-te, cantaret iscusit al maririi Maicii lui Dumnezeu
Bucura-te, doctor de suflete si calauza spre marturisirea curata
Bucura-te, evlavie pentru canoanele Bisericii cele dezlegatoare de patimi
Bucura-te, in­­­­vatatorule al durerii lucratoare a pocaintei
Bucura-te, ca ai aratat ca aceasta te face monah, chiar si in lume fiind
Bucura-te, cuvant cu putere, ce smulgi relele radacini ale pacatului
Bucura-te, trezvitoare aducere-aminte de chipurile cuielor lui
Bucura-te, sadire in inima a pomilor de rai ai virtutilor
Bucura-te, simtire a nevredniciei proprii ce te rasadesti in iubirea Sfintei Treimi
Bucura-te, pazire cu toata fiinta a frumusetii recastigate a Chipului lui Dumnezeu
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 7

Cu cuvantul viu al harului aprindeai in inimi ravna dupa indreptarea vietii prin pocainta, catre mai deasa impartasire cu Trupul si Sangele lui Hristos, spre tamaduire, luminare si sfintire, spre indreptare, intarire si paza de diavoleasca lucrare, spre indraznirea si dragostea cea catre Domnul, inmultirea faptei celei bune si desavarsirii, spre plinirea poruncilor si impartasirea cu Sfantul Duh, nu spre judecata si osanda, ci intru odihna si bucuria Sfintei Treimi, cantand: Aliluia!

Icos 7

Multe neintelegeri si rastalmaciri, multe acuze, calomnii si chiar condamnari s-au abatut asupra ta cand impreuna cu Mitropolitul Macarie al Corintului ai publicat cartea despre deasa impartasire. Insa de sus intarit, si crucea ti-ai purtat neparasind locul virtutii, si ca o gura a Cuvantului, Biserica o ai luminat cu marturisirea evlaviei si credintei tale celei drepte, pentru care cu bucurie iti cantam:

Bucura-te, navod care scoti din marea uitarii margaritarele Sfintei Traditii
Bucura-te, cereasca si infricosata chemare la Cina de Taina a Imparatiei
Bucura-te, chemare intarita pe marturiile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor si Parintilor
Bucura-te, calauza spre Izvorul vietii celei vesnice
Bucura-te, sfanta indemnare spre paharul mantuirii si cereasca hrana
Bucura-te, iubire de vrajmasi indelung rabdatoare ce birui raul cu binele
Bucura-te, viata si marturisire aparate de insasi Sfanta Comunitate a Athosului
Bucura-te, hranitor al dogmelor Bisericii de catre ea numit
Bucura-te, aparator al binecuvantatului obicei al vechilor crestini
Bucura-te, ca insusi Patriarhul Grigorie al V-lea a primit marturisirea ta in privinta Sfintei Impartasanii
Bucura-te, nevointa a innoirii duhovnicesti incununata de Hristos
Bucura-te, ravna a plamadirii Bisericii in Trupul lui Hristos
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 8

Prin mahnirea si amaraciunea incercarilor ca printr-un foc lamuritor trecand, mai tare straluceau pe chipul tau pacea si iubirea lui Hristos. Atat erai de viteaz in isihie, incat acolo unde privegheai si scriai, demonii susoteau in afara usii chiliei si tu scriai fara sa te infricosezi, iar uneori radeai chiar de fetele lor pamantii, netulburat cantand: Aliluia!

Icos 8

Rusinand cursele vrajmasilor vazuti si nevazuti, harul lui Dumnezeu lucra in tine spre desavarsire prin neputintele trupului. Iar tu, ca pe un altar de inchinare rastignit, nu incetai a liturghisi iubirea lui Hristos.

Bucura-te, om mare in lumea cea mica
Bucura-te, straja neadormita a dreptei socoteli
Bucura-te, uitare de cele firesti intru daruirea duhovniceasca
Bucura-te, iubire de patimire pentru Hristos
Bucura-te, rabdare a suferintei ce te umpli de mirul mangaierii dumnezeiesti
Bucura-te, liman de mangaiere si vindecare a celor raniti de pacate
Bucura-te, povatuitorul monahilor in ingereasca slujire
Bucura-te, dar si mirenilor chemare la duhovniceasca prefacere
Bucura-te, hranire a poporului insetat dupa Cuvantul lui Dumnezeu
Bucura-te, inima intru care Insusi Duhul se roaga cu negraite suspine
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 9

Sub jugul otoman, multi credinciosi plateau cu viata marturisirea lor, iar tu, Sfinte Nicodim, neincetat te rugai sa nu piara in focul urgiei credinta crestinilor. Pe cei ce slabeau cu duhul ii intareai, pe cei cazuti care se pocaiau ii pregateai pentru martiriu, celor biruitori le alcatuiai slujbe de pururea pomenire, iar Biserica stralucea de slava Crucii si Invierii lui Hristos: Aliluia!

Icos 9

Luminat de Sfantul Duh aratai ca Pronia dumnezeiasca binevoia intru noii martiri spre slava Bisericii Ortodoxe si innoirea dreptei credinte, dar si spre mustrarea celor de alte credinte, ce vor ramane fara cuvant de aparare in Ziua Judecatii. Apoi celor robiti pilda de rabdare, ba chiar indrazneala si indemn spre a-i imita cu fapta pentru toti crestinii siliti dupa imprejurari la martiriu si mai cu seama cati au ajuns sa lepede credinta ortodoxa.

Bucura-te, chip ingeresc ce gatesti calea Domnului
Bucura-te, cuvant ce intorci inimile spre Chipul lui Hristos
Bucura-te, doctor de suflete si povatuitor de mucenici
Bucura-te, adanc al smereniei ce izbavesti din iadul deznadejdii
Bucura-te, povatuitor Sfantului Mucenic Constantin din Hydra
Bucura-te, ca cel ce trecuse la islam, desavarsit s-a pocait de lepadarea sa
Bucura-te, ca s-a hotarat sa si-o retracteze public, infruntand moartea
Bucura-te, ca cinci luni l-ai pregatit la Iviron pentru martiriu
Bucura-te, neobosita cautare a oii ratacite
Bucura-te, ca si dintre musulmani se converteau si patimeau pentru Hristos
Bucura-te, pana a Duhului Sfant, zugravind vietile Noilor Martiri
Bucura-te, stalp de foc al Bisericii, ce unesti pamantul cu cerul
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 10

Cine ar putea spune minunile savarsite prin tine de Cuvantul dumnezeiesc, Sfinte Nicodim? Caci intru slabiciuni din ce in ce mai mari sporeai in duhovniceasca slujire, liturghisind in raiul smereniei si ascultarii voia lui Dumnezeu, prin care scara noua catre cer intinzi celor ce canta: Aliluia!

Icos 10

Cu neclintita blandete si dragoste ti-ai pecetluit pana in sfarsit marturisirea dreptei credinte, chemand pe cei ce pe nedrept te acuzau sa inlocuiasca ura cu iubirea, pentru ca ostenelile ascetice si dragostea fata de Hristos sa nu fie zadarnice.

Bucura-te, micsorare de sine intru preamarirea lui Dumnezeu
Bucura-te, slujire pe crucea bolilor si neputintei
Bucura-te, slujire pe crucea acuzelor si calomniilor
Bucura-te, purtare a Crucii la hotarul dintre viata si moarte
Bucura-te, privire intarita de Duhul in Cartea Vietii
Bucura-te, smerenie, carte a Cuvantului ipostatic
Bucura-te, cuvant mantuitor, icoana de vesnica inchinare
Bucura-te, vedere de icoana, ce nasti cuvintele vii ale harului
Bucura-te, tresaltare a inimii sub lucrarea Duhului Sfant
Bucura-te, praznuire prin rugaciunea lui Iisus a Intruparii dumnezeiesti
Bucura-te, negraita simtire a harului Botezului la primirea Sfintelor Taine
Bucura-te, netalcuita bucurie intru pomenirea Sfintei Fecioare si tuturor Sfintilor
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 11

Toate ceasurile zilei si ale noptii le inchinai acestor doua lucrari: fie ca sa explici vreun inteles al dumnezeiestii Scripturi, fie ca sa-ti pleci capul in partea stanga a pieptului, sa-ti cobori mintea in inima si sa strigi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma !”. Si desi doreai sa petreci neincetat in dumnezeiasca rugaciune a mintii, neobosit slujeai pe cei ce veneau sa te vada si sa fie mangaiati, cantand impreuna cu ei: Aliluia!

Icos 11

Spre sfarsit, de o mare neputinta coplesit, adeseori te rugai lui Dumnezeu sa te primeasca la Dansul. Asa intre viata si moarte ai ajuns la Karyes, si aproape paralizat te-ai pregatit de infricosata trecere in Vesnicie, prin Marturisire generala, Maslu si zilnica Impartasire cu Preacuratele Taine. Iar din pricina oboselii, nu mai puteai spune cu mintea rugaciunea lui Iisus, ci mai intai cu glas tare, iar apoi doar cu starea nemiscata de inchinare.

Bucura-te, stalp ce calauzesti pe noul Israel spre evlavie
Bucura-te, nor racoritor celor incinsi in cuptorul pacatelor
Bucura-te, insetare dupa vederea fata catre fata a lui Hristos
Bucura-te, nevointa peste fire in via Lui tainica
Bucura-te, rugaciune pentru plinirea de Sus a ostenelii iubirii
Bucura-te, imbratisare ultima a moastelor Sfintilor Macarie al Corintului si Partenie
Bucura-te, sarutare a moastelor Parintilor duhovnicesti in nadejdea Invierii
Bucura-te, chemare cu umilinta a rugaciunilor lor mijlocitoare
Bucura-te, inainte-pasire prin credinta in odihna Domnului
Bucura-te, icoana vie a lui Hristos rastignit
Bucura-te, sfintenie, ce nu incetezi a purta valul smereniei
Bucura-te, fericita vedere a nevredniciei proprii, ce poti purta stralucirea dumnezeirii
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 12

Privegheat fiind toata noaptea de catre frati, in ceasul al saselea, dupa intrebarea lor, le-ai vestit grabnicul tau sfarsit si rugandu-i sa te impartaseasca ai primit Preacuratele Taine. Dupa putin te-au gasit cu mainile incruci­­sate si picioarele intinse si te-au intrebat: „Invatatorule, ce faci ? Te linistesti ?” „Pe Hristos L-am varat inlauntrul meu”, ai raspuns, „si cum nu ma voi linisti?”: Aliluia!

Icos 12

Pana astazi, in chilia iconarilor Skurtei se pastreaza ca o binecuvantare pentru lume sfantul tau craniu. Iar noi, din adancul patimilor alergam catre razele invataturilor si rugaciunilor tale, prin care pururea ne mangai, ca un ucenic iubit al lui Hristos.

Bucura-te, indoita nepatimire si desavarsitoare ascultare
Bucura-te, atotvirtuoasa smerenie si multumitoare rabdare
Bucura-te, discernamant cu dumnezeiasca scanteiere
Bucura-te, de Dumnezeu imitatoare indurare
Bucura-te, milostenie mantuitoare de suflete
Bucura-te, rugaciune necontenita si zdrobita cainta
Bucura-te, adevarata marturisire si neinvinuitoare constiinta
Bucura-te, patimire a Iubirii indumnezeitoare a Sfintei Treimi
Bucura-te, patimire cu Hristos si pentru Hristos spre care ingerii doresc sa se plece
Bucura-te, chip invaluit de stralucirea frumusetii dumnezeiesti
Bucura-te, neobosit zugrav al Chipului Maicii Domnului si vietuirii monahicesti
Bucura-te, chemare insa si a mirenilor in rugul aprins al isihiei
Bucura-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvantului dumnezeiesc !

Condac 13

Ca un vestitor inflacarat al Sfintei Treimi si aparator al cerestilor dogme, ravnitor al Sfintelor Scripturi si Traditii te-ai aratat, Cuvioase Nicodim, spre impartasirea lumii de viata cea dumnezeiasca. Pentru aceasta, smereniei Maicii Domnului urmand, te-ai facut partas bucuriei vesnicei uniri cu Hristos, pe Care roaga-L, Sfinte, sa o dobandim si noi nevrednicii, cei ce cu umilinta strigam: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi Icosul 1 si Condacul 1.

Notă: Acest Imn-Acatist a fost alcătuit și diortosit de Cuviosul Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

 

 

Greutăţile monahilor români la Muntele Athos, la cumpăna veacurilor XIX-XX

Biserica Schitului Prodromu la mijlocul veacului trecut

Prezenţi la Muntele Athos încă din secolul al XIV-lea, monahii români au vieţuit în aşezămintele existente, în majoritate greceşti, dar şi ruseşti, bulgare, sârbeşti şi georgiene, până în secolul al XVIII-lea, când a luat fiinţă primul schit românesc – Lacu – şi apoi Schitul Prodromu. Din deceniul al treilea al secolului al XIX-lea izbucnesc la Muntele Athos conflicte cu caracter naţional. Rând pe rând, ruşii, apoi sârbii şi bulgarii au obţinut reprezentare în Chinotita de la Careia (ruşii – Mănăstirea Russicon, sârbii – Mănăstirea Hilandar, bulgarii – Mănăstirea Zografu). Călugărilor români athoniţi nu li s-a recunoscut de elementul grec majoritar dreptul de a se organiza distinct. Ei erau subordonaţi în continuare, în totalitate, atât eclesiastic, canonic, cât şi economic, mănăstirilor greceşti.

Începând cu anul 1850 se constituie la Muntele Athos o serie de chilii şi colibe româneşti, ajungând, la începutul secolului al XX-lea, la 24 de chilii şi 26 de colibe în care vieţuiau 628 de călugări români. Dintre cele 24 de chilii româneşti, 9 erau subordonate Mănăstirii Lavra, 5 – Mănăstirii Vatoped, 3 – Mănăstirii Pantocrator şi câte una Mănăstirilor Dionisiu, Ivir, Xiropotam, Simon Petru, Grigoriu şi Cutlumuş.

În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, monahii români athoniţi încep să manifeste interes pentru apărarea drepturilor lor în faţa abuzurilor la care erau supuşi din partea mănăstirilor greceşti, cărora le erau subordonaţi şi care le interziceau cultivarea pământului, ridicarea de noi chilii, folosirea pădurilor şi a surselor de apă, împiedicau primirea de noi monahi români, hirotonirea sau înaintarea lor pe scară ierarhică. Nu în ultimul rând, aceştia încep să solicite protecţie din partea statului român pentru proprietăţile pe care le deţineau şi subvenţii pentru întreţinerea lor. Dintre chiliile româneşti existente se remarcă, prin buna organizare şi prin asiduitatea promovării intereselor monahilor români, chilia „Sfântul Ioan Teologul-Cucuvinu“ – Provata, condusă de superiorul Teodosie Soroceanu. Aşa cum rezultă dintr-un document din noiembrie 1906, în anul 1895, în jurul acestei chilii se constituie Comunitatea Fraţilor Români din Provata, care cuprindea, pe lângă chilia Cucuvinu, şi chiliile „Adormirea Maicii Domnului-Provata“, condusă de Gherasim Stratan, „Sfântul Ioan Botezătorul-Catafighi“, condusă de Ilarion Mârza, şi „Sfântul Prooroc Ilie – Provata“, condusă de Spiridon Daschievici. Scopul acestei comunităţi era „ca în înţelegere şi frăţească dragoste, pentru folosul de obşte, să lucrăm împreună (…) şi să ne ajutăm la nevoile noastre unul pe altul“. Comunitatea începea să fie subvenţionată de statul român cu suma de 5.000 de lei anual. În anul 1899 primea în rândurile ei şi chilia „Sfântul Gheorghe-Colciu“, condusă de Gavriil Mateescu.

Încercări de organizare a athoniţilor români

Greutăţilor ce decurgeau din faptul că monahii români nu aveau nici un reprezentant în Chinonul de la Careia, care să-i apere de abuzurile la care erau supuşi, se adăugau existenţa mai multor opţiuni de reprezentare a lor, precum şi lipsa de unitate, parţial cultivată de monahii greci. Mănăstirea Lavra s-a opus constant iniţiativelor de ridicare a acestui schit în rândul mănăstirilor athonite, în acest fel călugării români au rămas fără un reprezentant în Chinotita de la Careia, care ar fi putut să le reprezinte interesele şi să-i apere de abuzurile clerului grec majoritar. La 1 aprilie 1900 se întruneau la chilia Cucuvinu cei 51 de monahi români ai chiliilor „Sfântul Ioan Teologul-Cucuvinu“, „Sfântul Ioan Botezătorul-Catafighi“ şi „Adormirea Maicii Domnului“. A fost supusă spre discutare legea de înfiinţare a Comunităţii Fraţilor Români, care avea 32 de articole. Primele articole stabileau denumirea de „Comunitatea Fraţilor Români de la Muntele Athos“ şi se preciza că scopul ei e acela de a apăra drepturile fraţilor de acelaşi neam, de ajutor reciproc, de a ridica moralul naţional la „nivelul trebuincios unei naţiuni“ pentru reprezentarea corespunzătoare a ei şi de a câştiga „drepturile ce se cuvin românilor“. Articolul 4 prevedea înfiinţarea unei biblioteci „pentru luminarea fraţilor de un neam“. Comunitatea îşi propunea să susţină interesele celor care o sprijineau material şi să câştige drepturile monahilor români, ca naţiune ortodoxă persecutată în Muntele Athos. Membrii comunităţii urmau să se ajute între ei „la toate trebuinţele“ şi să se poarte cu respect faţă de monahii greci, ruşi, bulgari, sârbi dacă aceştia „nu vor atinge şi vătăma interesele naţionale ale comunităţii“. Toate aşezămintele componente urmau să se conducă după acelaşi regulament în administrarea internă şi să se conformeze ordinelor „Bisericii Mame“. Serviciul divin urma să se desfăşoare numai în limba română. Nu puteau fi primiţi în comunitate decât fraţi români şi nu puteau fi adăpostiţi membri dovediţi că lucrează împotriva acesteia. Se forma un consiliu, compus din superior şi câte un ucenic din fiecare aşezământ al comunităţii. Biroul consiliului era compus dintr-un preşedinte, care era în acelaşi timp şi superiorul întregii comunităţi, ales pe viaţă, un vicepreşedinte, un secretar şi un raportor, aleşi pentru câte un an. Preşedintele trebuia să fie unul dintre superiorii celor trei chilii, să aibă pregătirea corespunzătoare, să nu fie „egoist şi pasionat“. Alegerea lui se făcea prin vot. În urma alegerii, trebuia să depună un jurământ prin care să se angajeze că va contribui la dezvoltarea comunităţii şi că va respecta legea votată. Membrii comunităţii depuneau, la rândul lor, un jurământ de supunere necondiţionată faţă de preşedintele ales, „atât cât se va conduce de legea votată“. Preşedintele avea o putere absolută în dirijarea administrativ-politică a comunităţii, putea cere înlăturarea oricărui frate sau călugăr din orice chilie, „dacă s-ar dovedi că acela ar vătăma comunitatea“. În problemele externe, preşedintele putea fi învestit a reprezenta comunitatea printr-o împuternicire semnată de toţi membrii. În lipsa lui, conducerea o prelua vicepreşedintele. Consiliul putea fi convocat „de câte ori trebuinţa va cere“ de către preşedinte, iar şedinţele urmau să se desfăşoare acolo unde vieţuia acesta. Orice aşezământ care ar fi aderat la comunitate trebuia să recunoască această lege, care urma să se completeze cu „cele ce vor fi de trebuinţă“. Legea a fost votată în această formă de cei 51 de monahi ai celor trei chilii. Cei care ar fi încălcat-o ar fi fost afurisiţi.

Ieromonahul Nifon, ctitorul Schitului ProdromuSituaţia critică din perioada celor două războaie mondiale

Situaţia monahilor români s-a agravat şi mai mult după 10 mai, în 1924, când, printr-o Chartă Constituţională semnată de cele 20 de mănăstiri, se consfinţea preponderenţa elementului grecesc în Muntele Athos şi se impunea cetăţenia elenă tuturor monahilor. Într-o adresă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române către Ministerul Afacerilor Străine, din martie 1927, se aprecia că impunerea cetăţeniei elene tuturor monahilor athoniţi reprezenta un privilegiu exclusiv pentru naţionalitatea elenă, iar schiturile şi chiliile româneşti „ar pierde calitatea de româneşti şi aceeaşi soartă ar avea şi proprietăţile lor, fie din Grecia, fie din ţară“. În luna septembrie 1931, călugării români athoniţi au înaintat un memoriu Ligii Naţiunilor, în care protestau împotriva impunerii cetăţeniei elene şi a piedicilor puse de autorităţile elene de stabilire de noi monahi la Muntele Athos. Acest lucru ducea la imposibilitatea înlocuirii monahilor vârstnici cu alţii tineri şi, „în consecinţă, peste 30 sau 40 de ani nu se va mai afla nici o urmă de român în Sfântul Munte, iar schiturile şi chiliile cu marile lor bogăţii vor trece direct în stăpânirea mănăstirilor chiriarhice greceşti, fără a se mai afla cineva care să facă vreo pretenţie sau să ceară despăgubiri, cum se practică şi acum, când se întâmplă de rămâne vreo chilie fără moştenitor“. Cel de-al Doilea Război Mondial a complicat şi mai mult situaţia monahilor români athoniţi. Întreruperea legăturilor cu ţara, criza economică care a cuprins şi Muntele Athos au condus la scăderea drastică a numărului acestora şi la deteriorarea clădirilor schiturilor şi ale chiliilor, fără posibilitatea reparării şi întreţinerii lor şi, în majoritatea cazurilor, la stingerea din viaţă a vechilor proprietari fără a avea succesori. Numeroase chilii şi colibe româneşti vor fi preluate de mănăstirile greceşti chiriarhice sau vor fi abandonate.

Lipsite de sprijin, după al Doilea Război Mondial, multe chilii româneşti dispar

După prima perioadă de oarecare bunăstare şi normalitate, specifică celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, când se pun bazele celor mai multe dintre chiliile româneşti athonite, urmează perioade de criză şi de continuă deteriorare a existenţei acestor aşezăminte. Acestea sunt punctate de întreruperea relaţiilor diplomatice româno-elene (1905-1911), de cele două războaie balcanice, precum şi de cele două conflagraţii mondiale. Aceste aşezăminte spirituale româneşti au primit, până la Primul Război Mondial, subvenţii anuale din partea statului român, reluate sporadic în perioada interbelică, mai puţin la nivel statal şi mai mult la nivelul donaţiilor credincioşilor români. Lipsite de acest sprijin, după al Doilea Război Mondial, ele decad sau dispar, iar cele care au supravieţuit necesită grabnic ajutor din partea statului român. Poate că, aşa cum Parlamentul României a adoptat în aprilie 2007 Legea nr. 497/2007, prin care Schitul Prodromu primeşte o subvenţie anuală, se poate relua şi subvenţionarea celor câteva chilii româneşti athonite care au trecut proba atâtor încercări.

Maria PETRE

Foto: (1). Biserica Schitul românesc Prodromu la jumătatea secolului trecut, (2).  Ieromonahul Nifon, ctitorul Schitului românesc Prodromu
Sursa
: Ziarul Lumina