Category Archives: Xenofon Ctitorul

Cuviosul Xenofon, ctitorul Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte (24 aprilie / 7 mai)

Sfântul Xenofon a trăit pe la sfârşitul secolului al X-lea şi s-a nevoit în Sfântul Munte Athos. Provenea dintr-o familie bogată şi cu renume, având astfel parte de o educaţie aleasă. A fost contemporan cu Sfântul Athanasie Athonitul, întemeietorul Marii Lavre, în a cărui biografie a rămas consemnat faptul că Sfântul Atanasie l-a vindecat pe Theodor, fratele Cuviosului Xenofon, care suferea de boala necruţătoare a cancerului.

Atunci când Cuviosul Xenofon a ajuns la locul în care astăzi se află marea mănăstire care îi poartă numele, a găsit, după cum mărturiseşte tradiţia, un mic altar închinat Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe. Această icoană a fost adusă de la Constantinopol în perioada iconoclastă, atunci când sfintele icoane erau aruncate în foc de către necredincioşi şi eretici. Fiind aruncată în foc şi această sfântă icoană, o, minune!, focul s-a stins şi icoana s-a aflat întreagă şi nevătămată, spre ruşinarea necinstitorilor. Văzând aceasta, cel mai obraznic şi mai îndrăzneţ dintre aceia, luând un pumnal, a lovit chipul Sfântului în bărbie şi, îndată, sângele care a ţâşnit din rană l-a arătat pe Sfântul Gheorghe viu şi minunat, vădind astfel înşelarea ereticilor. Acest lucru se vede, ca mărturie, până astăzi.

După această întâmplare minunată, oamenii aceia necinstitori au luat-o la fugă, iar un creştin iubitor şi cinstitor de Dumnezeu a luat icoana cu frică şi cu evlavie şi a dus-o la malul mării. Acolo s-a rugat fierbinte Preabunului Dumnezeu şi, pentru a salva icoana, i-a dat drumul pe mare. Aşa a ajuns icoana Sfântului Gheorghe în Sfântul Munte, spre a fi apărător al acelui binecuvântat loc, întărire şi mângâiere monahilor.

Văzând Cuviosul Xenofon sfânta icoană şi aflând despre minunata călătorie a ei pe mare, a ridicat cu propriile lui cheltuieli şi multă osteneală, o mănăstire nouă şi măreaţă pe care a închinat-o Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, şi a făcut-o lăcaş al lucrării virtuţii și nevoinței, al ascultării şi al înveşmântării în dumnezeiască smerenie, locuinţă a înţelepciunii, casă a milei şi a dragostei.

Prin discernământul şi deplina dragoste a inimii sale, Sfântul a atras asupra sa Harul Preasfântului Duh. Pentru aceasta îl vedem venind împăciuitor în neînțelegerile şi conflictele dintre unii monahi athoniţi, dispute care se întâmplau pe la începutul secolului al XI-lea, cu privire la anumite diferende şi încălcări teritoriale. Acestora, Sfântul le-a găsit rezolvare prin aplicarea dreptului şi bine rânduind toate părţile interesate. Avem, astfel, şi „asigurările” despre acestea, adică acordurile şi contractele, din care se vădesc înţelepciunea minţii Cuviosului, blândeţea inimii, dispoziţia împăciuitoare, dreptatea părerii sale, bogăţia şi adâncimea cultivării şi lucrării sale duhovniceşti. A fost numit, de către toţi părinţii aghioriţi, „dreptul”.

Spre sfârşitul vieţii sale, Cuviosul Xenofon a lăsat egumenia în grija fratelui său, Theodor, şi s-a retras la isihie, aşteptând cu pace ceasul plecării sale la cele cereşti. Domnul l-a luat la odihnă, în pace, cândva între anii 1018 – 1035 d. Hr.

Sursa: pemptousia.ro

Foto (jos) credit Laurențiu Dumitru

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Anunțuri