Arhive blog

Arhimandritul Zaharia (Zaharou), duhovnicul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, susține 3 conferințe în București în luna decembrie 2022

Părintele Arhimandrit Zaharia, originar din Cipru, este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe, fiu duhovnicesc al Părintelui Sofronie Saharov care, la rândul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.

Părintele Zaharia a continuat lucrarea duhovnicească începută de Părintele Sofronie la Mănăstirea Essex, Anglia, unde face apostolat atât pentru creștinii din Anglia, cât și pentru toți cei care caută o oază de spiritualitate ortodoxă.

Prima și a treia conferință beneficiază, separat, de afișe de promovare:

De asemenea, vă mai recomandăm și lansarea unei cărți cu totul deosebite:

Sâmbătă seara, de la ora 18.30, vă așteptăm la lansarea volumului „Povestiri rusești de Crăciun”, care se va desfășura, bineînțeles, la Biserica Sf. Nicolae (Rusă) din București, ctitorie a Sf. Împărați Romanov. Vor vorbi Pr. Vasile Gavrilă, Ninel Ganea și Dan Cristian Comănescu.

Despre această carte, Iulian Capsali a scris pe facebook:

Tocmai o citesc. Este EXCEPȚIONALĂ!
Din motive binecuvântate, nu voi putea ajunge la lansarea de la Biserica Rusă, dar recomand tuturor să o cumpere. Un cadou mai frumos și mai ziditor, în aceste zile de mare praznic, va fi greu de găsit.
Pe lângă Tolstoi, Dostoievski și Cehov, veți găsi o pleiadă de scriitori enormi, unii dintre ei martirizați de bolșevici, inclusiv o scurtă poezie a Sfintei Împărătese Alexandra, care deschide acest volum de nuvele.
Să vă bucurați!

Cuvânt de învățătură rostit de Gheronda Ștefan (Nuțescu) la Schitul Darvari – 26 septembrie 2021

Cuvânt de învățătură rostit de Gheronda Ștefan Nuțescu la Schitul Darvari (București)- 26 septembrie 2021.
Gheronda Ștefan Nuțescu este unul dintre cei mai renumiți părinți români din Sfântul Munte, starețul Chiliei Buna Vestire – Schitul Lacu, neobosit traducător al cărților apărute sub egida Evanghelismos, editura care, printre multe altele, a făcut cunoscute cărțile Sfântului Paisie Aghioritul în limba română.

AUDIO: Acatistul Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Vindecatoarea de cancer) – Arhidiacon Vlad Rosu

AUDIO: Acatistul Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Vindecatoarea de cancer) – Arhidiacon Vlad Rosu,
Părintele Arhidiacon Vlad Roșu este membru al Grupului Psaltic Tronos și Slujitor al Catedralei Sfântul Spiridon – Nou din București.

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Pantanassa” de la Vatopedi

Viaţa Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor (26 noiembrie / 9 decembrie)

Cuviosul Stelian se naşte dintr-o familie de buni creştini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroşi ierarhi, teologi, preoţi, călugări şi credincioşi. Părinţii pruncului Stelian, oameni înstăriţi, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naştere.

Singurul rămas în viaţă a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va creşte cu o dragoste nestinsă pentru copii şi cu milă pentru cei în suferinţă, căci lipsa fraţilor şi surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru tot restul vieţii Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovniceşti şi îndrumat în permanenţă de părinţi pe calea bisericii, drept mulţumire pentru darul vieţii primite, Stelian va găsi în biserica din oraşul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor bisericeşti, adevăratul suflu al vieţii sale. De aceea, rămânând orfan prin moartea celor doi părinţi ai săi, va vinde toată agoniseala părintească, va împărţi tot ce avea la săracii lui Dumnezeu, iar el se va îndrepta spre una din numeroasele mânăstiri care împodobeau, în vremurile de atunci, pământul creştin al Asiei Mici (Turcia de azi). Se va stabili aşadar într-o asemenea vatră de trăire duhovnicească în provincia Paflagonia, în apropierea străvechii aşezări creştine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasile cel Mare. Era o provincie muntoasă în care înflorea viaţa călugărească şi pustnicească pe înălţimile munţilor sau în numeroasele peşteri. Unele din acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi frumuseţea picturilor creştine.

Într-o astfel de mânăstire se va adăposti şi tânărul Stelian, făcând ascultare şi urmărind îndeaproape sfaturile duhovniceşti ale bătrânilor călugări. Cunoscând râvna pentru trăirea monahicească şi dragoste pentru Hristos, stareţul rânduieşte pregătirea lui Stelian pentru treapta preoţiei. Dar el, socotindu-se nevrednic a îmbrăţişa un cin mai presus de al îngerilor, ca oarecând Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Sfântul loan cel cu Gura de Aur, cere duhovnicului îngăduinţa de a se pustnici într-una din peşterile din preajma mânăstirii. Într-o asemenea peşteră va vieţui ani îndelungaţi, în post şi rugăciune necurmată. Dar starea sa aici, în mijlocul stâncilor şi doar cu mintea înălţată la Domnul, nu va împiedica pe Stelian să reverse mai departe dragostea şi mila sa faţă de creştinii în suferinţă. De aceea, atunci când va afla de la credincioşii care veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalţe rugăciuni pentru ei, că în părţile acelea bântuie o molimă cumplită care seceră în primul rând copiii, Stelian, amintindu-şi de plânsul părinţilor săi, se va aprinde de milă. Atunci el îşi deschide inima spre Dumnezeu şi înalţă rugăciuni smerite pentru îndepărtarea acestei molime.

Şi ca un alt llie, care înviase pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, rugăciunile sale fierbinţi la Dumnezeu sunt bine primite, molima încetează şi mulţi copii sunt salvaţi de la moarte. Cunoscând căldura inimii sale iubitoare de copii şi mila faţă de toţi cei ce erau în suferinţă, precum şi puterea rugăciunilor lui Stelian înălţate lui Dumnezeu, mamele cu prunci bolnavi încep să vină la peştera lui Stelian pentru a câştiga, cu rugăciunile sale, sănătatea şi viaţa copiilor lor.

Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la casele lor. Faima sa creşte tot mai mult şi se răspândeşte în ţinuturile învecinate, dar smerenia lui Stelian depăşea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă. În această stare de dragoste aprinsă către Dumnezeu şi de milă jertfitoare în rugăciune pentru toţi cei care suferă, Cuviosul Stelian va trece la cele veşnice, dar minunile săvârşite în peştera în care a trăit nu vor înceta.

Trupul său neputrezit va fi adus la biserica mânăstirii sale de metanie şi va avea aceeaşi tărie în vindecări ca atunci când Stelian se afla în viaţă. Cunoscând evlavia mulţimilor, puterea dragostei cu care acestea înconjurau memoria Cuviosului, precum şi minunile care se săvârşeau înaintea moaştelor sale, Biserica hotărăşte canonizarea sa, adică trecerea sa în rândul cuvioşilor făcători de minuni, rânduind ca zi de pomenire 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veşnice.

Citește acatistul Sfântului Stelian >> AICI <<

Foto jos: Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Stelian de la Biserica Sfântul Stelian – Lucaci (București). 

Părintele Damaschin Grigoriatul va conferenția la București și la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman [update: conferințe la Pitești, Rm. Vâlcea, Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Gura Humorului]

Preacuviosul schimonah Damaschin din obștea Mănăstirii Grigoriu, Sfântul Munte Athos, va conferenţia sâmbătă, 30 martie 2019, la Bucureşti, informează Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru basilica.ro

Conferinţa cu tema Despre minuni și despre vrăjitorie va avea loc în Amfiteatrul Buenos Aires din incinta clădirii Audiotirum Pallady, Bd. Theodor Pallady, Nr. 40 G, Sector 3, București.

Evenimentul, cu începere de la ora 17:00, este organizat de Fundația Satul Brâncovenesc.

cu o zi înainte, pe data de 29 martie 2019, ora 20.00, părintele Damaschin va fi prezent la o seară duhovnicească la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman. La eveniment va participa și ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Galaction.

GURA HUMORULUI

PITEȘTI

SIBIU


ALBA IULIA

RM. VÂLCEA

CLUJ


DESPRE PĂRINTELE DAMASCHIN GRIGORIATUL

Părintele Damaschin Grigoriatul este unul dintre puţinii părinţi greci athoniţi ce te pot întâmpina vorbindu-ţi în limba română. A vizitat de mai multe ori România, prima oară, în 1984, a stat două luni, a cercetat şaptezeci de mănăstiri şi i-a cunoscut printre alţii pe Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dumitru Stăniloae. A învăţat singur limba română, traducând mai apoi în greacă cărţi ale Părinţilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Dar lucrarea sa cu greutate nu avea să fie aceasta, ci misiunea ortodoxă în idolatra Africă.

Vrednic urmaș al Cuviosului Cosma Grigoriatul (1942-1989), noul apostol al Zairului, Părintele Damaschin Grigoriatul este cu greu de găsit la metania sa, Mănăstirea Grigoriu, în cea mai mare parte a anului el afându-se în Congo, Burundi, Brazzaville sau Rwanda unde de mai bine de douăzeci de ani face o impresionantă misiune ortodoxă apostolică, luptă cu practicile vrăjitoreşti şi idolatre locale făcând o cateheză susţinută, traducând totodată cărţi duhovniceşti şi de cult din greacă în swahili, ridică biserici, baptiserii, şcoli sau spitale, botează mii de localnici, cercetează pe cei din închisori, pe bolnavi şi săraci.

text de Laurentiu Dumitru

Arhimandritul Vasilios Gondikakis, proegumen al Mănăstirii Iviron din Muntele Athos, va conferenția la București în data de 10 decembrie 2018 (update: linkul cu înregistarea conferinței)

EVENIMENT DUHOVNICESC ȘI TEOLOGIC! Arhimandritul Vasilios Gondikakis, proegumen al Mănăstirii Iviron din Muntele Athos, va conferenția la București în data de 10 decembrie 2018. Tema aleasă este – „Părintele Stăniloae – modelul Teologului Ortodox”. Conferinţa va fi transmisă live pe pagina de Facebook ASCOR Bucureşti! – ÎNREGISTRAREA VIDEO AICI

Nota noastră:
În prezentarea Trinitas TV s-a strecurat o mică eroare. Precizăm că Părintele Arhimandrit Vasilios este retras din scaunul stăreției, fiind așa numit proegumen. Starețul actual, în funcție, al Mănăstirii Iviron este Părintele Nathanail (n. edit. blog).

Arhimandritul Vasilios (n. 1936) a fost timp de aproape 40 de ani egumen al Mănăstirii Stavronikita şi din 1990 al Mănăstirii Iviron, retrăgându-se din această funcţie în anul 2005.

A studiat la Atena și la Lyon. A fost apropiat al Sfântului Paisie Aghioritul. În limba română i s-au publicat cărțile: Intrarea în Împărăție (ed. Deisis), Totul este rugăciune (Doxologia), Frumusețe și isihie în viețuirea aghiorită (ed. Epifania).

LD

UPDATE / știrea Trinitas de după eveniment

Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Essex (Anglia), va conferenția la București (2.10.2018)

ASCOR, alaturi de Libraria Bizantina, va invita marti, 2 octombrie, ora 19:00, la Conferinta Preotia imparateasca, ce-l are ca vorbitor pe Parintele Arhimandrit Zaharia Zaharou.

In cadrul evenimentului va avea loc si lansarea cartii Vesnicul astazi, scrisa de parintele Zaharou si aparut de curand la Editura Bizantina.

Conferinta se va tine in Amfiteatrul I. G. Coman al Facultatii de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul.

Intrarea este libera.

Vezi și Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii Essex (Anglia), va conferenția la Deva (3.10.2018) și Alba Iulia (6.10.2018)

„Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, ediția completă 2018, va fi lansată la București în prezenta autorului Ionuț Riteș

Librăria Sophia și editura Neverland au onoarea de vă invita la lansarea ultimei ediții a volumului „Cu picioarele pe pământ”, autor Ionuț Riteș. Evenimentul va avea loc miercuri, 4 iulie 2018, ora 18.30, la Librăria Sophia din Str. Bibescu Vodă nr. 19, București (lângă Facultatea de Teologie).

Invitați:
• Pr. Aurelian Chira / Pr. Răduț Dragoș
• Prof. dr. Pavel Chirilă
• Sarmiza Andronic / Manuela Golescu
• Octavian Dumitru / Ionuț Riteș

Vă așteptăm cu drag!

Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.

(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)

Mai multe detalii despre carte pe pagina dedicată: http://www.cupicioarelepepamant.ro/

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

„Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, ediția extinsă 2016, va fi lansată la București și Timișoara în prezenta autorului Ionuț Riteș

Coperta-Cu-picioarele-pe-pamant2-V2-760x1024

Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.

(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)

Mai multe detalii despre carte pe pagina dedicată: http://www.cupicioarelepepamant.ro/

Mai jos aveți afișele celor după lansări, de la București și Timișoara!

Afis-717x1024

Lansare-carte-The-Sound-1024x724

Cum a fost la Vernisajul expoziției de fotografie – „Avva”, George Crasnean (foto și video)

Luni, 21 decembrie 2015, la „Casa cu Rost”, a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie Avva, semnată de George Crasnean. A fost un succes. Le mulţumim tuturor celor care au participat şi, în chip deosebit, vorbitorilor şi jurnaliştilor.

Redăm mai jos linkul unde puteţi urmări înregistrarea video a evenimentului şi cîteva fotografii, făcute de George Dobrea, căruia îi mulţumim călduros, de asemenea. (Claudiu Târziu)

vernisaj-2

De la stînga: Claudiu Târziu (gazda), George Crasnean (autorul), Radu Preda (teolog), Cristian Curte (jurnalist), Ioan Popa (pictor).

George-Crasnean-1-Rost

din-expozitie-2

din-expozitie

din-expozitie-3

Vernisajul expoziției de fotografie – „Avva”, George Crasnean, luni, 21 decembrie 2015, Casa cu Rost, București (v. update)

Afis (3)

Luni, 21 Decembrie a.c., ora 19.00, vă invităm la ultimul eveniment marca Rost pe acest an, la “Casa cu Rost”:  Expoziţia de fotografie (cu vînzare) „AVVA”, semnată de foto-jurnalistul creştin George Crasnean.

30 de portrete ale celor mai cunoscuţi şi iubiţi părinţi duhovniceşti români din ţară şi din Sfîntul Munte Athos, de la vrednicii de pomenire părinţi Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu şi Petroniu Tănase, pînă la avva Iulian Lazăr şi pustnicul Rafail Noica.

30 de ipostasuri rare, surprinse cu măestrie şi reproduse la mărimea unor tablouri (50/70 cm). Imagini pentru mîngîierea inimilor noastre. Fotografii de păstrat acasă sau de făcut cadou. O expoziţie unică!

La vernisaj vor vorbi, alături de autorul fotografiilor, iconarul Ioan Popa, jurnalistul Cristian Curte şi… un invitat surpriză. Vă aşteptăm, ca întotdeauna, cu drag şi bucurie!

Claudiu Târziu
Casa cu Rost

UPDATE: Cum a fost la Vernisajul expoziției de fotografie – „Avva”, George Crasnean (foto și video)

Vestire bună: Paraclisul din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din București are o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa) de la Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Începând cu data de 23 noiembrie 2015, prin dragostea și darul unui bun creștin și prin mijlocirea Asociației Culturale Karyes, Paraclisul din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din str. General Dimitrie Salmen, nr. 14, Sectorul 2, București (zona Foișorul de Foc) are o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa), realizată de părinții iconari ai Mănăstirii Vatopedi. În acest centru sunt îngrijiți pacienții oncologici aflați în stadiu terminal.

Icoana Maicii Domnului Pantanassa a fost așezată momentan într-o casetă pe holul de la intrarea în Centru, pentru ca toti cei care doresc să se închine (bolnavii și familiile acestora, personalul medical etc). Urmează ca în cel mai scurt timp să se facă un mic iconostas, astfel încât să fie cinstită cum se cuvine.

Icoana a fost primită cu multă bucurie sfântă de către părintele Cătălin Niculescu, care slujeste la paraclisul centrului, de către inimoasa doamnă Adriana Căruntu, director al Centrului, personalul medical și bolnavi deopotrivă.

Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputințele noastre prin darul tău!

Site-ul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie : Fundatia Bucuria Ajutorului Bucuresti

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Pantanassa” de la Vatopedi

5

 

Vestire bună: Biserica Sfântul Grigorie Palama din București va avea o copie în mărime naturală a Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos

DSC_8384

Vineri, 13 noiembrie 2015, în ajunul praznicului Sfântului Grigorie Palama, la ora Vecerniei (la Litie) se va primi și se va așeza pentru totdeauna în biserica Sf. Grigorie Palama din Universitatea Politehnică Icoana Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare, copie în mărime naturală executată de părinții mânăstirii după Icoana făcătoare de minuni Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu din Sfântul Munte Athos.

Icoana a fost pictată în frescă în anul 1563 și se află într-un mic paraclis pe dreapta culoarului dintre biserică și trapeză. În vremea aceea, cu banii voievodului Moldovei, Ioan Alexandru Lăpușneanu se reconstruia biserica mare a Mânăstirii care fusese dărâmat la cutremurul din 1554. În 1646, Maica Domnului se descoperă trapezarului mânăstirii în chip minunat cu numele de Grabnic-ascultătoare. De atunci este cunoscută cu acest nume în tot spațiul ortodox. Modelul ei s-a răspândit mult. Este între cele mai cunoscute icoane ale Maici Domnului din Sfântul Munte. Părinții socotesc că este a doua, după Portaitissa de la Mânăstirea Iviron.

Cuviosul Nicodim Aghioritul alcătuiește (în sec. al XVIII-lea) Paraclisul acestei Icoane, care se cântă până astăzi cu mult folos duhovnicesc și se va cânta pentru prima dată și în limba română cu prilejul primirii și așezării Icoanei în biserica Sf. Grigorie Palama.

Este cunoscută mai ales pentru ajutorul celor care din diferite pricini nu zămislesc și nu nasc copii. În Sinaxarul său, Cuviosul Nicodim scrie, între altele, despre această Icoană:

Cu adevărat Grabnic-ascultătoare s-a arătat prin faptele sale această minunată Icoană, grabnic și de îndată ascultând pe cei care aleargă la ea cu evlavie și credință. A lucrat și lucrează prea multe minuni nu numai în Muntele Athonului și către monahii care se nevoiesc în Munte, ci și în afara acestuia, în orașe și sate și către creștinii care locuiesc în ele. … Adică, în aceste locuri și regiuni a vindecat și vindecă diferite boli: pe cei ce nu au copii îi face cu copii, pe femeile care nu zămislesc le arată născătoare de mulți copii, pe cei care fură lucruri străine îi dă pe față, pe cei care sunt luați prizonieri de tâlhari îi izbăvește, pe cei ce suferă de dureri de cap și de surzenie îi face sănătoși, pe cei prinși la munci chinuitoare îi scapă de ele, pe paralitici îi ridică, alungă lăcustele, dă vedere orbilor și pe cei care sunt în primejdie de boli aducătoare de moarte îi scoală și îi face sănătoși. Toate aceste minuni se află scrise în această Mănăstire a Dohiariului, cu toate împrejurările lor.

Pr. Prof. Dr. Constantin Coman

foto sus: Momentul în care a fost ridicată copia Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) din mănăstirea Dochiariu / foto jos: Icoana originală a Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos).

Vezi și linkul:

PanagiaGorgoepikoos01

Racla cu moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos va fi adusă la Bucureşti cu ocazia prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou – 2015

manastirea-sfantul-pavel-athos

Cu prilejul pelerinajului din anul 2015 la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (23-28 octombrie 2015), racla cu fragmente din moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur care se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Sfântul Munte Athos va fi adusă la Catedrala patriarhală de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavlos (Pavel) de Drama.

Moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi vor fi aşezate în noul baldachin de pe Dealul Mitropoliei împreună cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru a fi cinstite de pelerini.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Sursa: Basilica

Foto: Sus – Mănăstirea Sfântul Pavel Xiropotamitul (foto arhiva blogului) / Jos (1): – Racla cu părticele din moaștele Sfinților Trei Ierarhi ce va fi adusă pentru închinare la București, la hramul Cuviosului Dimitrie cel Nou Basarabov (foto credit Pr. Adrian Vanghele) / Jos (2): Odoarele Mănăstirii Sfântul Pavel (foto arhiva blogului)

racla-sfintii-trei-ierarhi-man-sfantul-pavel-athos2

agiou pavlou

Athanasie Rakovalis: Conferință despre Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, la București – 5 martie 2015

conferinta-athanasie-rakovalis-bucuresti

Conferință despre Sfântul Paisie Aghioritul – 5 martie 2015 – cu Athanasie Rakovalis autorul cărților „Părintele Paisie mi-a spus” și „Marii inițiati ai Indiei și Părintele Paisie” (scrisă sub pseudonimul Dyonysios Farasiotis) și Pr. drd. Petru Sidoreac, administratorul paginii http://www.comuniuneortodoxa.ro/ .