VIDEO: Dedicat memoriei starețului athonit Grigorie (Zumis) de la Mănăstirea Dochiariu (1942–2018)

VIDEO: Dedicat memoriei starețului athonit Grigorie (Zumis) de la Mănăstirea Dochiariu (1942–2018).

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

Vezi și categoria dedicată Starețului Grigorie >> Grigorie Dochiaritul <<

George Crasnean: Întâmplări cu părintele Grigorios Zumis, charismaticul stareţ al Dochiariului (1942–2018)

„Atunci când umblăm prin lume auzim chemarea către păcat. Tot aşa, când umblăm prin Grădina Maicii Domnului, auzim chemarea către mântuire”. (arhimandritul Grigorie, „Ucenic la oameni nevoitori”)

Când a trecut la Domnul egumenul Grigorios Zumis, m’am grăbit a doua zi către Dochiariu, cu gând ca să ajung la înmormântarea lui. Era pe la ceasurile două ale amiezii, când am intrat la arhondaric şi l’am întrebat pe părintele Hristodul unde îl pot găsi pe gheronda, iar el mi’a arătat „ekklesia”. „Bine-bine, dar biserica e închisă!”, am zis eu mirat. „Nu. E lângă biserică deja”. Lăsase cuvânt ca să fie îngropat repede, ca să nu vină nimeni la înmormântarea sa. Să fie o îngropăciune „în familie”.

„Când a venit de la Sochos, acum o săptămână, a cerut să i se facă Sfântul Maslu, iar pe urmă a ales şase fraţi şi i’a făcut monahi. Peste încă o zi, pe alţi trei i’a hirotonit ierodiaconi. După încă un Maslu părea că se simte mai bine, dar el s’a spovedit şi împărtăşit, iar noaptea, pe la unsprezece jumătate (23.30) a trecut la cele veşnice. Şi’a plinit toată datoria faţă de toţi monahii, mai ’nainte de’a muri”, mi’a povestit părintele Hristodul, arhondarul.

-Ce monah adevărat! – am grăit eu către părintele Manase, cu care venisem la Dochiariu.

-Da. Era dintre stareţii cu mare har, a răspuns părintele. Acum îmi pare bine că m’am învrednicit a mă întâlni de mai multe ori cu el…

-Povesteşte’mi şi mie despre el, părinte.

-Bine. Ca să’ţi fie de folos, o să’ţi spun câteva întâmplări trăite cu el.

Odată, mai demult, venisem, tot aşa ca acum, cu cineva la închinare la Dochiariu şi, aşteptându’i pe mireni, mă aşezasem pe o scândură, sub arcada de la intrare, lângă un călugăr destul de bătrân şi îmbrăcat cam ponosit. Nu m’am mirat de hainele lui pentru că auzisem că stareţul Dochiariului dădea monahilor ascultări grele, aşa că şi straiele lor erau pe măsură. După o vreme am intrat în vorbă cu el:

-Cine’i stareţ aici, părinte?

-Un nebun! Vrea să ne omoare cu munca! Dar ne’am sfătuit să’l omorâm noi mai întâi! Ce zici? Eşti cu noi şi tu?

-Eu? Cum să fiu, de vreme ce nici măcar nu’l cunosc, părinte! – i’am răspuns, şocat de cele auzite.

Nu mult după aceea a trebuit să fac cale întoarsă, aşa că am plecat fără să ştiu că stătusem de vorbă cu… egumenul Dochiariului!

M’am întâlnit apoi de mai multe ori cu el, pentru că veneam cu pelerini să se închine la icoana Maicii Domnului Gorgo Epikoos („Grabnic Ascultătoarea”) şi, de obicei, îi aşteptam la intrare…

-Şi lui îi plăcea să stea pe banca de lângă chioşc…

-Da. Am venit odată cu un creştin din neamul nostru împreună cu doi olandezi – prieteni cu românul ce lucra în Rotterdam – care n’aveau nicio treabă cu Ortodoxia. Dacă stau bine să mă gândesc, nici măcar nu credeau în ceva! Atunci a fost momentul când mi’am dat seama cine era stareţul mănăstirii, pentru că am văzut câţiva pelerini greci care tocmai luau binecuvântare de la părintele Grigorie. Am luat şi eu blagoslovenie, dar olandezii erau încurcaţi; nu ştiau ce să facă. Atunci părintele Grigorie le’a dat două palme peste cap încât i’a clătinat de pe picioare. Nu le’a spus nimic, i’a pălmuit şi a plecat mai departe prin curte. Şi s’a întâmplat un lucru de mare mirare: începând cu acel moment, Thomas şi prietenul său s’au închinat la icoanele din biserică, însemnându’se cu semnul crucii, fără să’i fi îndemnat cineva! Mai mult: peste vreo jumătate de an, s’a întâmplat să fac ascultare ca arhondar şi am vorbit odată cu românul din Olanda la telefon. L’am întrebat atunci şi ce’i mai fac prietenii cu care fusese în Sfântul Munte şi mi’a răspuns că Thomas merge frecvent la o biserică ortodoxă din Rotterdam!

Altădată, tot aşa stăteam, unul lângă altul, pe banca de la intrare şi s’a apropiat de noi un călugăr dochiarit de vârstă mijlocie, înalt la stat şi îmbrăcat ca vai de el. Şi’mi zice gheronda (destul de tare, ca să audă şi monahul celălalt): „Îl vezi pe sârbul ăsta? Nu’i bun la nimic! Nu’i de nicio nădejde!”. Şi luând binecuvântare, a plecat smerit aghioritul sârb. Atunci s’a întors părintele Grigore către mine şi, cu lacrimi în ochi, mi’a zis: „Ştii cum slujeşte? Dumnezeieşte! Dumnezeieşte!”.

-Vezi dar că el lucra la mântuirea fiecăruia şi’l durea inima de fiecare suflet ce’i fusese încredinţat!

Odată a trecut pe lângă noi un pelerin şi gheronda Grigore i’a zis: „Degeaba crezi că eşti mai elin decât noi, că te’a schimbat America prea tare!”. Şi era adevărat: pelerinul era american de origine greacă şi convins că e mai grec decât grecii!

-Ştiu că pusese două steaguri negre cu cruci roşii pe care a scris „Ţineţi’l pe antihrist în afara Muntelui Sfânt!” – referindu’se la prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, care voia să viziteze Athosul împreună cu patriarhul ecumenic, Bartolomeu.

-Ei! Chiar mai mult de’atât. Se spune că, atunci când se discuta despre primirea lor în Athos, s’ar fi ridicat în sinaxă şi ar fi zis: „Până când o să mai toleraţi lucrurile astea? Dacă voi îl lăsaţi pe Tsipras în Sfântul Munte, eu o să dau mănăstirea… românilor! Şi’aşa Lăpuşneanu este ctitor la noi (la Dochiariu)”.

-Extraordinar! Mulţumesc părinte!

Arhimandritul Grigorios Zumis era absolvent al Universității din Atena şi fusese călugărit la mănăstirea Lombardos. O vreme s’a nevoit în Paros, locul lui de obârşie, apoi a vieţuit în Patmos, ca ucenic al părinţilor Filotei Zervakos şi Amfilohie Makris. Mai înainte de a fi stareţ al Dohiariului, a fost egumen al mănăstirii din Myrtia și al chinoviului Prousou din Karpenissi. A trecut la Domnul la 76 de ani, după ce a refăcut mănăstirea aghiorită a Dochiarului şi a împodobit’o cu numeroase paraclise.

agionoros.ru îl citează pe părintele Grigorie:

Conducătorii noștri nu pot tolera tot ce miroase a tămâie și lumânări și luptă în mod conștient cu aceasta. Ei luptă cu Biserica și încearcă să înlăture din calea lor această „problemă“. Cu disperare luptă să nu fie nicăieri cruci, să nu mai audă clopote, să nu se aprindă lumânări. Pentru ca plajele să nu fie înfrumuseţate cu biserici, ci cu baruri și cafenele.

Ei adoptă legi hulitoare, care sunt contrare firescului și legitimează nefirescul. Au anulat ajutoarele financiare pentru mamele cu mulți copii. Biserica nu era pregătită de secera și ciocanul partidului de guvernământ SYRIZA. Am văzut și onestitatea lor politică. Promițând să nu semneze memorandumul cu creditorii europeni, ei nu numai că l’au semnat, dar au profanat Grecia. Parcă intenţionat vor să genereze sărăcie și deznădejde. Doar iau și nu dau nimic înapoi.

Acum, ei doresc să restricționeze circulația banilor în numerar: cu card bancar voi cumpăra lumânări în biserică? Cu cardul de plastic voi face milostenii? Sunteţi tăcuţi, pentru că vă este frică să vorbiţi? Dar conducătorii în fiecare zi se distrează la înmormântările noastre și dansează pe mormintele noastre cântând: „Noi i’am zdrobit, distrus, muls“.

Peste tot am instalat aparate de muls electronice. Ei ne tratează ca pe nişte vite! Străzile sunt pline de oameni care încearcă să’şi găsească hrană în containerele de gunoi. Oribil, de nesuportat și de necrezut!

Grecilor, din orice motiv, li se pot lua casele dar, pe banii blestematei Uniuni Europene, se cazează refugiați. Mai întâi dezrădăcinează oamenii din locurile lor de baştină, iar apoi încep să „aibă grijă“ de ei.

Jos cu orice valori morale, jos cu simboluri religioase și patriotice, jos cu adevărurile Evangheliei! Jos cu eroii și de sărbătorile naționale – toate informația e prezentată copiilor într’un mod distorsionat! Trăiască minciunile și teroarea!

Înainte nu ne încuiam casele cu cheia. Acum am baricadat şi bisericile şi casele.

Înainte era suficient să strigi: „Creștini, creștini! “ şi toţi întorceau capul. Acum… nimeni. Toţi îşi înclină capul cu frică, ca să nu cumva să se ştie că sunt creștini. 

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Text de George Crasnean. 

Sursa: Revista Lumea monahilor nr. 137 / 20 noiembrie 2018

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Stareţul Grigorie de la Dochiariu – In memoriam

Pe 22 octombrie 2018, la vârsta de 76 de ani, a trecut la veșnicele lăcaşuri unul din marii stareţi ai Sfântului Munte, arhimandritul Grigorie de la Dochiariu.

Gheronda Grigorie a petrecut în mănăstire 65 de ani şi fusese ucenic al marilor sfinţi din Grecia secolului XX, Filotei Zervakos şi Anfilohie Makris, care l-a şi tuns monah.

A fost un om de o smerenie deosebită, un adevărat ascet şi un neîntrecut iubitor de slujbe. Era suficient să-l auzi cum cânta Paraclisul Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoarea”, ca să-ţi dai seama că monahul acesta era o adevărată pară de foc, care se înălţa până la cer. Rostea şi cânta din memorie nu doar rugăciunile Liturghiei sau Paraclisul, ci şi Miezonoptica, nenumărați Psalmi şi, culmea, majoritatea stihirilor din duminici şi sărbători. Nu a stat să le înveţe în mod special, ci pur şi simplu a înţeles că nu poţi fi monah iubitor de Dumnezeu dacă nu iubeşti slujbele Bisericii, care la Dochiariu, se împleteau cu foarte multă muncă fizică şi o mare simplitate în mâncare, haine şi tot ce înseamnă adevăratul monahism.  

Era un om special. Mulţi nu l-au înţeles niciodată, iar alţii chiar l-au desconsiderat. La înmormântarea sa nu a fost nici un arhiereu şi nici un alt stareţ din Muntele Athos (a fost voia Starețului n.ed.); doar propria obşte. Stareţul Grigorie era convins că Dumnezeu poate fi descoperit şi trăit doar în simplitate şi smerenie neprefăcută.

Pentru a ilustra acest lucru, vom reda un fragment dintr-un cuvânt al Dânsului, care arată atitudinea pe care o avea faţă de fastul bizantin al slujbelor.

Ierom. Petru Pruteanu
pentru teologie.net
Foto credit George Crasnean

Nimeni nu își mai aduce aminte că până în secolul al XVI-lea, arhiereul era lipsit de toate podoabele (specifice ierarhilor de astăzi – n. trad.) și slujea ca simplu protoiereu. Maiestuos se aud astăzi: „Întru mulți ani, Stăpâne” dintr-o parte, “Arhieria voastră să o pomenească…” dintr-alta. Iar pe fundal, cu totul lipsit de vigoare și înăbușit auzi “Doamne miluiește”, care este cea mai mare rugăciune a Bisericii Ortodoxe. Un renumit cântăreţ din Tessalonic cânta atât de tărăgănat “Întru mulți ani, Stăpâne”, că fără să vrei îți ziceai să tacă odată, și ți se făcea milă și de cel ce cântă și de cel ce asculta. Când s-au arătat descoperiri dumnezeiești la astfel de slujbe? Urmărindu-le, simți că îți cad pietre din cer și te ascunzi, ca să-ți păzești capul. Și toate acestea ca să arătăm măreția bizantină! Chiar și Schmemann, care respingea categoric acestea, slujea cu mitră aurită. Învățase foarte bine proverbul grecesc „După cum mă cinstește haina mea, nu mă cinstește nici mama mea”. Dacă aceasta este măreție bizantină atunci…, izbăvește-ne pe noi, Doamne.

O să ne întoarcem oare la acei ani binecuvântați, când sfânta Liturghie va fi săvârșită de slujitori ai tainelor și nu de împopoțonați care, chipurile, promovează în lume măreția bizantină? O să dispară oare ecfonisele de prisos, cum ar fi „Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi…” şi altele, care se spun doar ca să se diferențieze Liturghia episcopului de cea a preotului?

ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ

 

A trecut la Domnul Arhimandritul Grigorie (Zumis), egumenul Mănăstirii Dochiariu. Să avem rugăciunea lui!

Pe 22 octombrie 2018, la ora 23.25, la vârsta de 76 de ani, a trecut la Domnul Arhimandritul Grigorie (Zumis), egumenul Mănăstirii Dochiariu. Să avem rugăciunea lui!

Site-ul grecesc vimaorthodoxias.gr precizează că Starețul Grigorie era originar din Paros și absolvent al Universității din Atena. Înainte de a se stabili pe Muntele Athos, el a viețuit în Paros și Patmos, „la picioarele” Sfinţilor Părinți Filotei Zervakos și Amfilohie Makris. A fost stareț al mănăstirii din Myrtia și al mănăstirii Prousou din Karpenissi; apoi, stareț al mănăstirii athonite Dohiariu, pe care a restaurat-o cu succes. În ultimii ani, stareţul era suferind de mai multe boli!

Foto credit George Crasnean

Vezi și aceste materiale de pe blog dedicate Arhimandritului Grigorie:

Gheronda Grigoriou, înţeleptul egumen al Dochiariului

Documentarul „Oamenii Bisericii pe care i-am cunoscut”. Evocările Părintelui Grigorie (Zumis), Starețul Mănăstirii Dochiariu, Sfântul Munte Athos

Nouă apariție editorială la Editura Bizantină: „Ucenic la oameni nevoitori”, Arhimandrit Grigorie, Starețul Mănăstirii Dochiariu, Sfântul Munte Athos

Cuvinte vii din Sfântul Munte (audio/video, subtitrare ro.): Cuviosul Paisie, Starețul Emilianos, Starețul Grigorie

Cuvinte vii din Sfântul Munte (audio/video, subtitrare ro.): Cuviosul Paisie, Starețul Emilianos, Starețul Grigorie. Postate pe youtube prin râvna fraților de la Orthodox Teaching of the Elders pe al cărora canal veți găsi încă multe alte înregistrări, în special traduse în limba engleză.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

„Dohiariu. Lăcașul Sfinților Arhangheli”, un nou documentar rusesc cu subtitrare în română

„Dohiariu. Lăcașul Sfinților Arhangheli”, un nou documentar rusesc cu subtitrare în română
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Vezi și Documentarul „Oamenii Bisericii pe care i-am cunoscut”. Evocările Părintelui Grigorie (Zumis), Starețul Mănăstirii Dochiariu, Sfântul Munte Athos

Documentarul „Oamenii Bisericii pe care i-am cunoscut”. Evocările Părintelui Grigorie (Zumis), Starețul Mănăstirii Dochiariu, Sfântul Munte Athos

Documentarul „Oamenii Bisericii pe care i-am cunoscut”
În film sunt folosite unele fragmente din cartea Arhimandritului Grigorie (Zumis), Starețul Mănăstirii Dochiariu (Sfântul Munte Athos), „Oamenii Bisericii pe care i-am cunoscut” (în română: Ucenic la oameni nevoitori) precum și conversațiile cu Gheronda Grigorie din Săptămâna Stâlpărilor a anului 2013 la Mănăstirea Dochiariu.

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Amintim aici mai multe repere legate de apariția în limba română a cărții din care sunt folosite fragmente în film.

Ucenic la oameni nevoitori,
Arhimandrit Grigorie, Starețul Mănăstirii Dochiariu, Sfântul Munte Athos
Editura Bizantină, 2015
Traducator Ștefan Zaharescu
375 pagini

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/DUFC1B ]

București, Librăria Bizantină: Lansarea cărții „Ucenic la oameni nevoitori”, Arhimandrit Grigorie, Starețul Mănăstirii Dochiariu (15 octombrie 2015, ora 19.00)

Ucenic la oameni nevoitori,
Arhimandrit Grigorie, Starețul Mănăstirii Dochiariu, Sfântul Munte Athos
Editura Bizantină, 2015
Traducator Ștefan Zaharescu
375 pagini

Toamna, când se culeg roadele, încercăm și noi să culegem roade din istorisirile arhimandritului Grigorie, starețul Mănăstirii Dochiariu din Sfântul Munte Athos. Ne întâlnim joi, 15 octombrie, la ora 19.00, ca să aflăm mai multe și să discutăm despre viața deosebită a nevoitorilor pe care i-a întâlnit părintele Grigorie de la Dochiariu.

Vor vorbi:
Pr. Constantin Coman
Costion Nicolescu

Moderator:
Cristi Curte

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/DUFC1B ]

L-am întrebat cum se roagă atunci când își împlinește canonul.

„La început fac metanii până obosesc. După aceea parcurg șiragul mătăniilor de trei ori zicând rugăciunea vameșului, de trei ori cu mărturisirea tâlharului, după aceea câte un șirag cu Rugăciunea lui Iisus, cu rugăciuni către Preasfânta, către Teologul și către Cuviosul Hristodul și după aceea mă rog cât mă țin puterile. Am auzit de la bătrânul Macarie că în afară de rugăciune mai există și o altă stare, atunci când rugăciunea încetează și mintea se cufundă în altă trăire. Nu am reușit niciodată acest lucru, însă nu mă îndoiesc de această stare, pentru că văd în mine, pe măsură ce continui să mă rog, o deschidere către ceva dumnezeiesc, pe care însă nu pot să ți-o descriu”.

Vezi și articolul: Gheronda Grigoriou, înţeleptul egumen al Dochiariului

Nouă apariție editorială la Editura Bizantină: „Ucenic la oameni nevoitori”, Arhimandrit Grigorie, Starețul Mănăstirii Dochiariu, Sfântul Munte Athos

Ucenic la oameni nevoitori,
Arhimandrit Grigorie, Starețul Mănăstirii Dochiariu, Sfântul Munte Athos
Editura Bizantină, 2015
Traducator Ștefan Zaharescu
375 pagini

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/DUFC1B ]

L-am întrebat cum se roagă atunci când își împlinește canonul.

„La început fac metanii până obosesc. După aceea parcurg șiragul mătăniilor de trei ori zicând rugăciunea vameșului, de trei ori cu mărturisirea tâlharului, după aceea câte un șirag cu Rugăciunea lui Iisus, cu rugăciuni către Preasfânta, către Teologul și către Cuviosul Hristodul și după aceea mă rog cât mă țin puterile. Am auzit de la bătrânul Macarie că în afară de rugăciune mai există și o altă stare, atunci când rugăciunea încetează și mintea se cufundă în altă trăire. Nu am reușit niciodată acest lucru, însă nu mă îndoiesc de această stare, pentru că văd în mine, pe măsură ce continui să mă rog, o deschidere către ceva dumnezeiesc, pe care însă nu pot să ți-o descriu”.

Vezi și articolul: Gheronda Grigoriou, înţeleptul egumen al Dochiariului

Gheronda Grigoriou, înţeleptul egumen al Dochiariului

gheronda Grigoriou, înţeleptul egumen al Dochiariului

George Crasnean

motto: „Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept”. (I Corintheni III, 18).

– Gheronda, George Crasnean vrea să ia binecuvântare de la sfinţia voastră ca să scrie despre mănăstirea Dochiariou şi despre egumenul ei…

– Să scrie…

– Pot scrie şi despre sfinţia voastră? – l’am întrebat şi eu, ca să fiu bine încredinţat că am binecuvântare pentru aşa lucru greu…

– Da, dar ce să scrii? Că sunt un bătrân ciudat şi nebun…

– Nebun întru Hristos poate – am adăugat eu cu jumătate de glas (mai mult pentru părintele Calist), gândind că cel ce se socoteşte pe sine însuşi nimic, se cunoaşte bine pre sine.

– Dar cine e acest Georgios? – l’a mai întrebat gheronda pe părintele Calist.

– E jurnalist, gheronda. Scrie pentru „Lumea monahilor” şi „Lumea credinţei”, două publicaţii ortodoxe din România.

– Păi ăştia (jurnaliştii!) sunt răi, Kaliste!

– Nu părinte, că el este un jurnalist creştin. Este şi teolog.

– Aşaa… Păi ăştia sunt şi mai răi – a mai grăit zâmbind gheronda, în timp ce mă binecuvânta. (Mai târziu avea să’i spună părintelui Calist şi de ce sunt răi jurnaliştii creştini: „pentru că mulţi dintre aceştia, filosofează despre Dumnezeu stând înafara lui Dumnezeu”!).

Gheronda Grigoriou, stareţul mănăstirii athonite Dochiariou, nu prea se potriveşte cu veacul acesta pentru că el nu se sfieşte să arunce adevăruri prin cuvinte usturătoare, greu de ascultat de urechile noastre obişnuite cu ne-adevărurile lumeşti. Despre el se poate zice pe bună dreptate – ca odinioară despre avva Ammona – că „bătrânul se făcea nebun”, deşi mai degrabă, acest vrednic stareţ s’a făcut pe sine liber de orice legătură cu cele pământeşti, căutând mereu „Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”, înălţându’şi necontenit ochii minţii şi ai inimii către cer. De multe ori însă sminteşte pe mulţi dintre mireni arătându’se chiar pătimaş – deşi cred că face aceasta ca să înşele dracii ce ne războiesc cu aceste patimi, ori poate ca să se asemene mai mult cu noi, cei din lume.

-Părinte Calist, mă gândesc că gheronda şi’a ales una din căile avvei Or: „sau fugind să fugi de oameni, sau batjocoreşte lumea şi pe oameni, făcându’te pe tine nebun în multe”. Şi cred că, pentru a deveni cu adevărat înţelept, de bună seamă că trebuie să te faci „nebun” lumii acesteia.

-Da. Ceea ce este nebunie pentru lume e, de fapt, înţelepciune înaintea lui Dumnezeu – Care „şi’a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi” (I Corintheni I, 27). Nu tot corintenilor le zice Pavel că „înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu”?(I Corintheni III, 19).

-Părinte, oamenii, de obicei îi socotesc nebuni pe cei învăţaţi de Dumnezeu. Şi totuşi, mă gândesc că la „nebunia” asta nu poţi ajunge fără ştiinţă de carte, adică fără acea înţelepciune lumească de care vorbim şi de care nu vrem să ne dezbărăm.

-Da. Sfântul Vasile cel Mare zice că „cel ce nu s’a format în înţelepciunea omenească nu poate ajunge nici la cea dumnezeiască”. Însă, să nu uităm că „lumea n’a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu” ci „Dumnezeu a binevoit să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii”. (I Corintheni I, 21). E de folos şi cunoştinţa lucrurilor, dar la vremea rugăciunii e păguboasă.

Părintele Calist (v. foto) a venit din lavra Lainiciului – cu binecuvântare – în mănăstirea Dochiariului, acum doi ani. Nu după multă vreme egumenul l’a pus citeţ la trapeză, dar i’a dat şi ascultare la grădină, împreună cu un alt vrednic monah roumanos, părintele Mina. (Marcu Ascetul a spus că „dacă eşti iubitor de învăţătură, fă’te iubitor şi de osteneală – că simpla cunoştinţă îngâmfă pe om”). Totuşi, ştiindu’l iubitor de înţelepciune – a fost profesor de teologie la Craiova şi Edineţ (la facultatea înfiinţată de vrednicul de pomenire episcop Dorimedont Cecan, unde l’a avut decan pe ieromonahul Petru Pruteanu) – gheronda îl trimite uneori să reprezinte mănăstirea în relaţia cu alte mănăstiri athonite. Anul trecut l’am nimerit taman când se’ntorcea de la mănăstirea Zografou şi era nespus de bucuros că bulgarii îi dăduseră binecuvântare să publice manuscrisele moldoveneşti şi valahe pe care le deţin. Lucru minunat dacă te gândeşti că acestea n’au fost făcute publice niciodată dar, pe de altă parte, anevoie de înfăptuit, căci presupune multă cheltuială şi cărturari iscusiţi în slavona veche… Există o mai veche legătură între lavra de la Lainici şi cea a Dochiarioului şi ea este făcută de icoana Maicii Domnului, cea numită „Grabic Ascultătoarea” (Gorgoepikoos), al cărei original (frescă) se găseşte în mănăstirea athonită şi a cărei replică (una dintre cele şase pictate de monahii aghioriţi de la Dochiariou) se află – din 2006– în lăcaşul de pe malul Jiului (adusă fiind de către egumenul Ioachim Pârvulescu).

Pe lângă părintele Calist, se mai nevoiesc încă alţi nouă monahi români în această mănăstire aghiorită. Aşadar, în vremea de acum, în obştea Dochiarioului sunt treizeci de monahi greci, zece români şi zece ruşi. Aidoma egumenului Parthenos – de la Agiou Pavlou (care are în obşte, tot zece români) – se poate spune că şi gheronda Grigoriou iubeşte neamul acesta din Carpaţi (mai cu seamă că are mare preţuire pentru avva Dionisie Ignat de la Colciou).

Ştiind că are obiceiul să smintească pe mulţi dintre cei care vin din lume, am fost mai cu luare aminte la tot ceea ce face şi spune gheronda Grigoriou, ori de câte ori m’am întâmplat – sau m’a adus Dumnezeu – prin preajma lui. Odată, pe când ne aflam la trapeză şi mâncam, l’a întrerupt pe părintele Calist din citire ca să’l admonesteze pe un pelerin ce se afla chiar în faţa mea la masă. Acesta, rus fiind de obârşie, a scăpat printre dinţi câteva nemulţumiri pentru că nu’i ajungea mâncarea – deşi, văzându’l astfel îi dădusem şi eu o portocală, iar un altul, o smochină. Cu toate că n’a înţeles ce spune şi nici nu l’a văzut la faţă, gheronda a ştiut ce „păs” avea şi i’a spus – fără să privească înspre el – că „aici n’a venit la tavernă”! (M’am gândit atunci dacă nu i se tulbură cugetul şi dragostea când se mânie cineva în deşert pe el, dar gheronda a fost odată întrebat odată despre aceasta şi ar fi spus: „Cuiva din veacul acesta tot îi sunt sminteală”…).

Eu cunoşteam deja rânduiala lui din obşte după care, oricât de puţin gustoasă ar fi fost mâncarea pe care o primeai, tot aceea îţi era pusă în faţă şi în zilele următoare, până ce o mâncai. Ştia întotdeauna şi cine nu’şi mânca porţia pentru că la Dochiariou la masă monahii stau mereu într’aceleaşi locuri. „Trei zile am stat cu manistra în faţa mea şi până la urmă n’am avut de ales, a trebuit s’o mănânc” – îmi povestea un monah care nu iubea deloc pastele. Cum nici porţiile de mâncare nu sunt pe măsura celor ruseşti e lesne de înţeles de ce pravoslavnicul pelerin era nemulţumit…

Dochiariou este singura mănăstire athonită unde monahii se nevoiesc aspru cu munca. Pentru aceasta şi slujba Vecerniei a fost mutată mai înspre seară, tocmai ca să se poată întoarce toţi călugării de la ascultări. Rânduiala aceasta a adus’o gheronda Grigoriou de la mănăstirea lui de metanie, Lombardos, pentru că el ştie că dacă monahul nu’şi caută de lucru, dracul îl găseşte neocupat şi’i dă el de lucru. „L’am rugat pe gheronda să mai îmi dea un om cu mine la ascultare că era lucru greu la pădure şi singur nu prea mă descurcam” – îmi povestea un părinte dochiarit. „Şi zice: Nicolae, când făceai păcate de unul singur, m’ai chemat şi pe mine să te ajut? Nu, gheronda. Atunci rabdă şi te nevoieşte tot singur, ca să te mântuieşti! Ce să mai zic, că bătrânul avea dreptate şi de data asta, pentru că el e dintr’aceia care cunosc cursele vrăjmaşului”…

Se pare că stareţului „Domnul îi dă lui înţelepciune” pentru că „din gura Lui izvorăsc ştiinţa şi prevederea” (Pilde II, 6). A voit el să facă odată diacon pe un tânăr monah român, venit nu tare de multă vreme în mănăstire. Sinaxa însă i’a fost împotrivă, dar el le’a spus: „Veţi vedea că am avut dreptate!”. Şi după câtăva vreme i’au bătut metanie rând pe rând cu toţii şi s’au rugat de iertare, căci s’a dovedit a fi bună alegerea egumenului…

„Părinte, ce e cu crucea aceea de la poartă, că înainte nu era nimic acolo?” – l’am întrebat eu pe un bătrân din Dochiariou. „A pus’o gheronda acolo ca să ne aducem aminte de groapa pe care am uitat s’o astupăm şi a căzut el în ea şi şi’a rupt clavicula. A stat în spital destul de mult timp şi când s’a întors ne’a certat zicând – în şagă! – că am vrut… să’l omorâm!. Mai pe urmă însă a zis: Şi ce este moartea, dacă nu mormântul păcatelor?”… 

Există la intrarea în Dochiariou un chioşc în care ţi’e drag să stai în zilele călduroase pentru că e construit la umbra unor copaci umbroşi. Şi lui gheronda îi place să mai stea de vorbă acolo dar, de multe ori nu intră în chioşc ci s’aşează lângă el pentru că îl deranjează… fumătorii. Şi nu atât ei, cât resturile de ţigări aruncate la nimereală. Drept pentru care, a ţintuit pe unul din stâpii ce susţin chioşcul un hrisov, care are înscris următorul text:

„Vă rugăm să respectaţi locul în care aţi poposit şi pe care’l calcă picioarele voastre şi să nu’l murdăriţi aruncând ţigări. Învăţaţi să nu vă jucaţi cu răbdarea noastră! Aruncaţi ţigările doar în coşurile de gunoi ale mănăstirii noastre. Aici nu este piaţa Omonia (din Athena) şi nici „Aristotelos” (din Thessalonic) ci curtea Maicii Domnului! Luaţi aminte la îngeri: întinde mâna Preasfânta (Panaghia) iar ei se cutremură! Dumnezeu să vă păzească de mâna egumenului Grigoriou!”. (No comment!).

Ştiut este că toţi care vor să cunoască voia Domnului, datori sunt să şi’o omoare mai întâi pe a lor. E ceea ce a făcut gheronda Grigoriou care, dispreţuind farmecele acestei lumi şi cunoaşterea celor zadarnice, a avut înţelepciunea (omenească) de a o accepta pe cea dumnezeiască. Altfel, dacă şi’ar fi preţuit cunoaşterea sa, l’ar fi părăsit dreapta socotinţă pe care o are cu prisosinţă. Iar pe aceasta a căpătat’o prin harul lui Dumnezeu, care răsplăteşte totdeauna multa rugăciune şi gândul – fără slavă deşartă – la cele ale Duhului. Omul firesc însă „nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte”. (I Corintheni II, 14). De aceea, de câte ori îl văd pe gheronda Grigoriou, mă gândesc că nu este tare departe vremea proorocită de sfântul Antonie cel Mare „când oamenii au să înnebunească şi, de vor vedea pe cineva că nu’i nebun, se vor scula asupra lui strigându’i că’i nebun, pentru că nu’i ca ei”…

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Apărut în Lumea monahilor 91 / 20 ianuarie 2015

Foto credit George Crasnean. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos