Category Archives: 03. Mănăstirea Iviron

Leproşii Sfântului Munte

Dr. Zambaco Pasha, un scriitor bine-cunoscut şi consacrat pe problema leprei, originar din Constantinopol, credea cu tărie faptul că lepra nu era o boală contagioasă. În 1891 a publicat cartea Voyages chez les Lépreux (Paris,  1891) în care a consacrat un capitol leproşilor din Muntele Athos.

Lângă Mănăstirea Iviron din Muntele Athos a existat în secolul al XIX-lea un ospiciu pentru leproşi, unde monahii fără rezerve (netemători) aveau grijă de leproşi. Mai înainte de aceasta, leproşii căutau adăpost în pădurile Sfântului Munte, hrănindu-se doar pe plante şi rădăcini.

Colonia de leproşi din Muntele Athos se găsea la aproximativ zece minute de Mănăstirea Iviron. Deşi în leprozeriile din întreaga Europă se găseau condiţii mult mai bune, cea de pe Muntele Athos se afla într-o stare foarte bună, iar pacienţii aveau adăpost şi hrană. Era un loc făcut pentru ca leproşii să nu mai fie singuri, să moară de foame ori să rămână fără nici un fel de îngrijire medicală.

Sfinţii ocrotitori al leprozeriei au fost Sfinţi Doctori fără-de-arginţi, iar costurile de funcţionare a acesteia erau de 6.000 de franci pe an. Acest azil era situat pe un deal pitoresc, înconjurat de arbori seculari ce dădeau adăpost pacienţilor împotriva căldurii extreme a soarelui. Primăvara, florile sălbatice împrăştiau în zonă un frumos parfum şi  multe culori luminoase.

Clădirea consta într-un parter cu şapte camere. Fiecare cameră avea o fereastră şi o sobă pentru iarnă. De asemenea, era amenajată o grădină verde, construită în aşa fel încât pacienţii să se poată plimba şi când ploua afara. Un paraclis a fost construit din acelaşi material ca şi clădirea. Gradina a fost împărţit în două zone – una pentru cultivarea de legume şi cealaltă pentru flori, spre bucuria pacienţilor.

În colonie puteau locui de la 8 până la 20 de leproşi odată. Dieta lor consta, în principal, din legume. Unii călugări şi pustnici îi vizitau în mod constant, adeseori petrecând zile la rând printre ei, împărţind hrana şi locuinţa. Aceştia purtau hainele leproşilor şi dormeau în aşternuturile lor, murdare de puroi uscat de la răni şi ulcere. Unii călugări au făcut acest lucru timp de mulţi ani, fără nici o teamă. În ciuda acestui fapt, nici unul dintre ei nu s-a îmbolnăvit vreodată de lepră.

Preoţii ce slujeau pentru colonie au trăit printre leproşi timp de cincisprezece sau treizeci de ani şi nu au contactat boala niciodată. Au mâncat împreună cu leproşii şi au trăit o viaţă comună cu ei, dar cu toate acestea, au rămas nevătămaţi. Dr. Phanouriadis descrie modul în care un tânăr a dormit în aceeaşi cameră, a folosit aceleaşi tacâmuri şi a băut din acelaşi pahar cu pacientul nr. 8, vreme de nouă ani, şi a rămas nevătămat. Un al doilea tânăr a fost legat de un alt pacient timp de treisprezece ani, dar a rămas într-o stare perfectă  de sănătate. Dr. Phanouriadis a urmărit această colonie pe o perioadă de cinci ani şi a ajuns la concluzia că niciunul dintre cei care au îngrijit pe leproşi nu s-a îmbolnăvit vreodată de lepră.

Dr. Pasha menţionează cum, înainte cu câţiva ani, un lepros a servit cina pentru un preot şi un diacon. Pacientul avea răni de la lepră pe mâna lui, dar cu toate aceste nu s-a oprit din treburile casnice, precum servitul la masă.

Pacienţii din colonia de la Iviron veniseră de la Ierissos, Peloponez, Mytilene, Volos, Thassos şi Kalymnos. Cel mai adesea, pacienţii dobândiseră boala de la părinţi sau rude, având primele simptome în tinereţe, între 8 şi 20 de ani. Dr. Phanouriadis nu întâlnise  vreodată un copil bolnav de lepră.

Un lepros poate trăi până la bătrâneţe. În Athos a existat un lepros de optzeci de ani, care contactase boala la vârsta de treizeci de ani. Alţii au purtat boala vreme de 35 sau chiar 55 de ani.

Majoritatea pacienţilor proveneau din familii de ţărani şi marinari şi suferiseră tot felul de privaţiuni în copilăria lor. Fuseseră prost îmbrăcați, fără căldură în timpul iernii, rămânând vulnerabili la vicisitudinile vremii şi trăiseră într-o sărăcie cruntă.

Adesea, leproşii veneau din locuri unde erau consideraţi contagioşi, şi, erau, de fapt, exilaţi. Dacă îndrăzneau să revină printre cei sănătoşi erau, de cele mai multe ori, ucişi. Au existat unele locuri unde leproşilor li s-a permis să mănânce şi să trăiască printre cei sănătoşi, fără măsuri de precauţie. Cu toate acestea, nimeni nu dorea să se căsătorească cu un lepros, iar dacă unul dintre soţi contacta boala în timpul căsătoriei, cel sănătos putea obţine divorţ. De mai multe ori însă, leproşii au continuat să ducă o viaţă obişnuită, au avut copii fără să se solicite divorţ.

Toţi leproşii din Muntele Athos ştiau că alimentaţia săracă, în special carnea de porc, uleiul, peştele sărat, le erau dăunătoare pentru sănătatea lor. Se temeau, de asemenea, de frig şi umiditate, care le accelera deteriorarea sănătăţii.

Traducere pemptousia după versiunea originală din limba franceză a capitolului XII a lucrării Voyages chez les Lépreux, Dr. Zambaco Pasha, (Paris, 1891).

Pe același subiect, vezi și textul Părintele din Spinalonga

 

 

Avem nevoie de tine, Maica lui Dumnezeu!

„Bucură-te, cea plină de har Portăriţă, care deschizi credincioşilor porţile Raiului”, spune una din heretisirile aduse Maicii Domnului în acatistul închinat icoanei ei „Portăriţa”. În tradiţia rusă, icoanelor făcătoare de minuni li se spune „icoane rugate”, icoane înaintea cărora credincioşii şi-au vărsat toată energia lăuntrică cerând ajutor şi mângâiere sau aducând laudă şi mulţumire. Iar Dumnezeu, Care „unde voieşte, biruieşte rânduiala firii şi cele mai presus de om lucrează”, îşi revarsă, în schimb, prin aceste „ferestre către Cer”, energia nezidită – harul Său cel sfinţitor, tămăduitor şi îndumnezeitor, pentru rugăciunile Celei ce are către El „îndrăzneală de maică”. (R.H.)

Icoana făcătoare-de-minuni a Maicii Domnului „Portăriţa” se găseşte în Sfântul Munte, la Mănăstirea Iviru. Potrivit tradiţiei, a fost pictată de Apostolul Luca. În al 9-lea veac, icoana se afla în posesia unei văduve ce trăia în Niceea. Această cetate din Asia Mică nu a mai dăinuit până astăzi, dar la vremea ei a găzduit două Sinoade Ecumenice – Întâiul Sinod, la care s-au alcătuit primele opt articole ale Crezului, şi al Şaptelea Sinod, care a restabilit cinstirea icoanelor după o îndelungată luptă cu erezia iconoclasmului, care punea pe picior de egalitate închinarea la icoane cu închinarea la „chipuri cioplite”, la idoli.

În răstimpul domniei împăratului bizantin iconoclast Theofil, s-a întâmplat să vină la casa acelei văduve, care ţinea la mare cinste, într-un mic paraclis, această icoană a Maicii Domnului, nişte ostaşi iconoclaşti. Unul dintre aceştia a dat în icoană cu sabia şi de îndată, în chip minunat, din obrazul lovit al Preasfintei Fecioare, a început să curgă sânge. Cutremurat de minune, ostaşul s-a pocăit pe dată, lepădându-se de erezia iconoclasmului şi intrând apoi într-o mănăstire ortodoxă. La sfatul său, văduva a ascuns icoana, ca să o ferească de distrugere. După ce s-a rugat fierbinte înaintea ei, a pus sfântul chip să plutească pe mare.

Spre marea surpriză şi bucurie a văduvei, icoana nu s-a scufundat, ci a rămas în picioare, fiind purtată de valuri înspre apus. Ca să scape de prigoană, fiul acestei femei plecase din Niceea şi se stabilise în Athos, unde a dus până la sfârşitul zilelor sale o viaţă monahală sfântă. Acolo le-a povestit fraţilor povestea mamei sale, cum a pus pe apă sfânta icoană şi aceasta a plutit, iar cele întâmplate au fost apoi transmise, din vorbă în vorbă, de la o generaţie de monahi la alta. După mulţi ani, icoana Maicii Domnului s-a ivit în Sfântul Munte „într-un stâlp de foc”, după cum spune predania aghiorită, pe mare, în apropierea Mănăstirii Iviron.

În acea vreme vieţuia în obştea mănăstirii un monah pe nume Gavriil. Maica Domnului i s-a arătat într-o vedenie şi i-a poruncit să le spună igumenului şi fraţilor mănăstirii că este voia ei să-i păstreze icoana, spre ajutor şi mântuire. I-a mai spus Părintelui Gavriil să se apropie fără frică de icoana ce plutea pe apă şi să o ia în mâini. Şi, spune tradiţia aghiorită, Gavriil „a păşit pe ape ca pe pământ uscat”, a luat icoana şi a adus-o la ţărm. Icoana a fost dusă apoi cu mare cinste în mănăstire şi aşezată în altar. A doua zi, însă, icoana a dispărut de acolo şi a fost găsită pe zidul de la poarta mănăstirii. Părinţii au dus-o înapoi în altar, crezând că fusese scoasă de unul din fraţi, dar a doua au găsit-o iar stând lângă poartă.

Lucrurile s-au repetat de mai multe ori, până când Preasfânta Fecioară i s-a arătat din nou Părintelui Gavriil şi i-a spus nu vrea ca monahii să-i păzească icoana, ci ca ea să-i păzească pe monahi. După cele întâmplate, lângă poarta mănăstirii s-a ridicat o biserică, care adăposteşte până astăzi icoana cea făcătoare-de-minuni.

După numele mănăstirii, icoanei i s-a spus Maica Domnului „Iviriţa” sau, după locul în care se află, „Portaitissa”, adică „Portăriţa”. Pe lângă multe tămăduiri minunate, Preasfânta Fecioară şi-a arătat puterea de „nebiruită între voievozi” în timpul numeroaselor atacuri ale piraţilor sarazini.

O minune din zilele noastre

În 1982, un chilian convertit la Ortodoxie, Jose (Iosif) Muñoz-Cortes, întovărăşit de doi prieteni, a plecat din Canada într-un pelerinaj în vechea fortăreaţă a monahismului ortodox, Muntele Athos. De profesie profesor de artă, era şi iconograf, şi îşi dorea să vadă câteva din schiturile şi mănăstirile care se îndeletniceau cu pictarea icoanelor. Unul din prietenii care-l însoţeau pe Jose avea gânduri de monahism, aşa că a rămas în Sfântul Munte, la unul din schiturile mai mici; Jose şi celălalt tovarăş de drum al său s-au îndreptat spre un vechi schit, unde se pictau pe atunci icoane în străvechiul stil bizantin, folosind tehnica în tempera cu emulsie de ou. După opt ceasuri de urcuş abrupt, cei doi au obosit peste măsură şi s-au hotărât să poposească la un schit de unde aveau o minunată privelişte asupra Muntelui.

Acest schit, închinat Naşterii lui Hristos, era foarte sărac, iar cei paisprezece vieţuitori ai săi ţineau o rânduială foarte aspră. Igumenul, Părintele Climent, i-a întâmpinat pe pelerini cu căldură şi le-a oferit kerasma, tradiţionala trataţie athonită, apoi i-a dus să vadă atelierul de pictat icoane al schitului. De îndată ce a intrat în atelier, Jose a simţit o atracţie imediată şi cu neputinţă de pus în cuvinte pentru o copie a icoanei Maicii Domnului „Iviriţa” care se găsea pe unul din pereţi. După cum a explicat mai târziu, şi-a simţit inima „ca şi cum ar fi tresăltat, s-ar fi dat peste cap”. A tot întrebat dacă poate cumpăra icoana cu pricina, dar i s-a spus de fiecare dată că este una din primele icoane pictate acolo (de către un anume Părinte Hrisostom, în 1981), şi nu era de vânzare, indiferent de preţ.

În acea noapte, în timpul slujbei săvârşite în biserica schitului, pe când se cânta îngereasca închinare „Vrednic este cu adevărat să te fericim, Născătoare-de-Dumnezeu, cea pururea-fericită şi preanevinovată şi maica Dumnezeului nostru”, Jose a căzut în genunchi şi a rugat-o din toate puterile pe Preasfânta Fecioară să-l învrednicească să ia cu el icoana ei, în lume, „unde avem nevoie de tine”. A simţit neîntârziat încredinţare în inimă că, cumva, rugăciunea sa va fi ascultată. A doua zi dimineaţă, pe când Jose şi prietenul său se pregăteau de plecare, a venit la ei igumenul schitului ţinând icoana în mâini şi i-a spus lui Jose că este voia Maicii Domnului ca icoana ei să meargă în America.

Jose şi tovarăşul lui au coborât la arsana şi au luat vaporul înspre Dafni, portul de pe ţărmul apusean al peninsulei athonite. Pe drum, Jose a auzit limpede un glas lăuntric care l-a îndemnat: „Du-te la Mănăstirea Iviron şi atinge icoana de originalul făcător-de-minuni de acolo”.

Aşa au şi făcut. Ajunşi la Iviron, au aşteptat trei ceasuri până ce a venit un monah să le deschidă paraclisul care adăposteşte originalul „Portăriţei”. Jose l-a rugat pe acesta să le deschidă ferecătura icoanei, ca să poată atinge icoana pe care o primise de „Portăriţa” originală, pentru a primi binecuvântarea Maicii Domnului. Deşi surprins, monahul a acceptat după ce i s-a spus de către cei doi că doresc să poarte binecuvântarea Preasfintei Fecioare în Apus, unde e atâta nevoie de mijlocirile ei.

Întors la casa sa din Montreal, Canada, Jose a aşezat icoana primită în chip minunat în colţul cu icoane, unde păstra şi părticele din moaştele Sfinţilor de la Lavra Peşterilor din Kiev şi din cele ale Marii Ducese Elisaveta, noua-muceniţă. Un om de rugăciune, Jose a început să citească zilnic acatistul Portăriţei înaintea icoanei. Pe 24 noiembrie 1982, în jurul orei 4 dimineaţa, la trei săptămâni după întoarcerea din Sfântul Munte, Jose s-a trezit într-un miros foarte puternic şi bine-mirositor, ca şi cum cineva ar fi vărsat o sticluţă de parfum scump. A crezut prima dată că mireasma vine de la moaşte, dar mai târziu, după ce s-a aşezat înaintea icoanei ca să-şi facă rugăciunile de dimineaţă, a văzut că mâinile Maicii Domnului sunt brăzdate de firişoare uleioase. Jose a crezut că un prieten care stătea împreună cu el vărsase din greşeală nişte untdelemn pe icoană, umblând la candela atârnată înaintea ei, dar acesta a tăgăduit cu toată tăria că s-ar fi atins de candelă.

După ce a şters icoana de ceea ce credea că este ulei de candelă, Jose a descoperit că aceea este sursa miresmei minunate ce umpluse de-acum toată casa. La povaţa unui preot ortodox din vecinătate, icoana a fost dusă la biserică şi aşezată în altar. În timpul întregii Liturghii, din mâinile Pruncului Hristos a izvorât mir. Şi, din acel moment, cu excepţia câtorva zile din Săptămâna Mare, când icoana a rămas uscată, mirul a continuat să izvorască necontenit.

În anii ce au urmat, Jose a călătorit împreună cu icoana în multe oraşe şi nenumărate parohii, iar credincioşii se închinau la icoană, primind multă bucurie şi mângâiere. S-au ridicat, bineînţeles, şi multe întrebări. Unii aveau iniţial îndoielile lor. Un om de ştiinţă din Miami a rămas uluit să vadă cum spatele icoanei rămâne deplin uscat; pe furiş, a rupt o aşchie mică din lemnul icoanei, pentru o analiză de laborator – s-a dovedit a nu fi nimic mai mult decât lemn obişnuit de pin. Uneori, mirul izvora mai puternic decât în alte dăţi. În timpul unei hirotonii de episcop la Montreal, s-a revărsat atât de mult mir, încât a curs de pe tetrapodul pe care fusese pusă icoana la închinat. Altădată, în Florida, se vedea cum mirul iese din mâinile Maicii Domnului şi ale Pruncului Hristos ca şi cum ar fi fost presat dinăuntru. Nimeni n-a putut să controleze curgerea mirului, ci aceasta se făcea după voia lui Dumnezeu şi a Preasfintei Sale Maici.

La început, mirul izvora doar din mâinile Maicii Domnului, din steaua de pe umărul ei stâng şi, uneori, din mâinile Domnului nostru Iisus Hristos. În martie 1985, însă, în timpul unei din slujbele Postului Mare, au început să izvorască mir până şi rama şi sticla icoanei, în aşa măsură, că acoperământul de pe tetrapodul pe care stătea s-a umplut de mir.

Au existat câteva cazuri de vindecări fizice, dar Maica Domnului a lucrat prin această icoană mai cu seamă tămăduiri ale sufletelor. Mulţi dintre cei ce au stat înaintea icoanei au dat mărturie de aceasta, cercând nu doar zdrobire a inimii şi pocăinţă, ci totodată şi mângâiere. Cum am spus mai devreme, izvorârea de mir se oprea în timpul Săptămânii Mari, începând cu Lunea Mare. După Liturghia din dimineaţa Marii Sâmbete, pe icoană, pe ramă şi pe sticla protectoare începeau să se formeze câteva picături de mir. În decursul Utreniei Învierii, când clerul şi credincioşii, ţinând icoane şi prapori, ieşeau în procesiune din biserică, icoana începea să reverse mir în aşa măsură, încât umplea de mir mâinile celui care o purta.

Care este însă înţelesul unor astfel de arătări ieşite din comun ale harului lui Dumnezeu în zilele noastre? S-a observat, în istoria Bisericii, că astfel de minuni au avut loc în vremuri de mare încercare; aşa s-a petrecut pe vremea Apostolilor şi, mai recent, în Rusia şi în ţările Europei Răsăritene, unde Biserica a pătimit cumplit preţ de zeci de ani. Minunile îi întăresc pe credincioşi şi îi pregătesc să rabde încercările ce vin asupra lor, dar în acelaşi timp aduc mângâierea că Preasfânta Fecioară este pururea ocrotitoare a dreptslăvitorilor.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere şi adaptare de Radu Hagiu
Sursa: Familia Ortodoxă nr.  97 / Februarie 2017

Binecuvântarea și datoria de a fi aghiorit, Arhim. Vasilios Gondikakis

vasilios gondikakis IN L

Arhim. Vasilios Gondikakis,
fost egumen al Mănăstirii Iviron

Fragment din omilia ținută după privegherea de la praznicul Sfintei Anastasia Romana (29 octombrie 1977) de către Egumenul Sfintei Mănăstiri Stavronikita, acum Proegumenul Sfintei Mănăstiri Iviron, Arhimandritul Vasilios.

***

Nu vreau să vă obosesc, pentru că am petrecut cu toții această lungă noapte, care în chip firesc s-a scurtat prin harul Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu și prin ajutorul Sfintei Anastasia, șezând noi aici, în biserică. În același timp, consider că de fiecare dată când vrea cineva să spună câteva cuvinte despre Sfântul Munte, simte că sunt de prisos, pentru că singură tăcerea vorbește în locul nostru cel sfânt.

Îmi aduc aminte de un vizitator care a spus cândva: ”Dar ce faceți voi atâta vreme în biserică? Nu pot pricepe cum petreceți în biserică atâtea ore, dormiți sau ce faceți? Eu nu pot să stau fără să fac nimic. Vreau să fac ceva, altfel mă apucă nervii”. Și așa cum punea problema omul ăsta, îi dădeam dreptate. Nu am avut atunci ce să îi spun. După câteva zile, intrând în biserică, am simțit răspunsul. Și mi-am zis: Aghioriții intră în biserică. Își fac cruce. Se închină la icoane. Stau în strană. Și nu fac decât să stea în biserică. Oare ce face copilul în pântecele mamei sale? Nu face absolut nimic, ci doar stă în pântecele mamei sale, și crește în continuu. Și noi ne aflăm în pântecele maicii noastre. Și vedem că relațiile pe care le avem cu Biserica sunt niște relații organice. Poate să stea cineva și mut: uite, pare că nu face nimic. Sau pare că spune în continuu aceleași și aceleași lucruri: ”Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!”. Iar aceste teriremuri  par să fie niște cântece de leagăn. Iar altul nu face decât să aprindă și să stingă candelele. Și totuși, în fapt, prin toate astea se întâmplă ceva foarte mare, ceva cu putere.

Astfel, devenind aghioriți, ajungem să înțelegem parabola pe care a spus-o Domnul: ”Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”. Simți că, trăind în Sfântul Munte, intrând la o slujbă aghiorită, devii o mlădiță a viței Vieții. Simți, fără zgomot și necontenit, că prin rădăcinile adânci pătrund în mlădița asta seve dătătoare de viață. Și acesta este lucrul cel mai însemnat pe care-l avem aici: rădăcinile adânci, adică Tradiția.

Când un psalt aghiorit cântă, face un lucru foarte însemnat. Și nu este apreciat atât cel care cântă bine, cât acela care este aghiorit. Chiar dacă le zice prea tare, chiar dacă nu este armonios. Sunt mai bune aceste dizarmonii aghiorite decât armoniile lumii. Pentru că, atunci când un psalt aghiorit cântă, nu cântă doar el. Nu exprimă prin sunetele muzicale o părere a lui, personală. Ajunge la noi prin el glasul unei Tradiții îndepărtate și libertatea pe care i-a dăruit-o ascultarea față de această Tradiție.

Și nu sunt doar psalții cei care psălmuiesc ”în chip străin”. Cântă și Sfinții care nu se aud vorbind, dar care sunt prezenți cu noi. Cântă și părinții bătrâni care se află aici. Bătrânul monah care abia își mai trage pașii, ca să sărute sfintele moaște ale Sfintei Anastasia.

Astfel, deci, simțim, după cum a spus Bătrânul nostru, această mare binecuvântare pe care o avem, de a ne afla în Sfântul Munte. De a ne afla în sfânta mitră a Maicii noastre Biserica. Ce mare lucru este acesta!

Și când stăm la priveghere și priveghem și Dumnezeu ne dăruiește harul Său, în acel ceas respirația adâncă pe care o tragem, aduce o mângâiere care ajunge ”în toate articulațiile, în rărunchi și în inimă”. Această mângâiere prin ea înseși, ca și bucuria, ajung și la toți frații noștri aflați în necazuri, în greutăți și în chinuri, cei care trăiesc în lume. Prin urmare, dacă cineva trăiește aici după dreapta rânduială și cu recunoștință față de Domnul, cu adevărat propovăduiește și îi ajută pe toți ceilalți. ”Un trup suntem cei mulți” (I Corinteni 10: 17).

Urmăream azi această priveghere și această slujbă a marii Sfinte Anastasia, pe care pentru prima oară am simțit-o atât de puternic prin apropierea de moaștele ei și prin întreagă această lungă slujbă de toată noaptea. Vedeți ce a suferit? Scoaterea dinților, tăierea mădularelor, tăierea sânilor și moartea nedreaptă. Însă în cele din urmă, nici nu a fost nedreptățită, nici nu a fost biruită viața ei de moarte. Acesta a fost și este marele eveniment: înfrângerea morții în Biserica noastră. De aceea, în chip de negrăit, întreaga noastră existență va trebui să devină un act de recunoștință față de Dumnezeu, a cărui dragoste, precum și milostivirea Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu ne-au adus aici.

Acum, noi trebuie să ne facem ”grei de cap”, să facem ”căpoși” întocmai ca monahii care spun: ”Nu e nevoie de multe demonstrații raționale”. Nu știm noi ce sens care această slujbă, ce sens are această icoană, ce sens au aceste sfinte moaște, ce sens are această liturghie. Și când spunem acest lucru și credem în el cu adevărat, atunci ni se va descoperi sensul cel mai profund al tuturor lucrurilor. Aici ni se dăruiesc lucruri sfinte, și sacre, și cuvioase, pe care va trebui astfel să le preluăm și să le predăm altora… Așa cum a făcut evlavioasa pereche Emanuil și Rallo, care au dăruit mănăstirii sfintele moaște. Și sfintele moaște sfințesc acum mănăstirea noastră și întreaga lumea. Noi suntem datori, fără falsificări și alterări, să păstrăm și să predăm generațiilor viitoare Tradiția și trupul integru al Sfântului Munte ca pe niște sfinte moaște.

Sfințitul nostru duhovnic, care are o strânsă legătură cu tinerii, și dumneavoastră care sunteți oameni tineri, știți ce se petrece azi. Știți ce babilonie și amestecare a limbilor există în lume. Și nu există nici un alt pol care să dea un echilibru lumii, în afară de Ortodoxie. Iar Sfântul Munte este o întruchipare a Ortodoxiei. Așadar, ceea ce suntem datori să facem este să fim niște buni aghioriți. Și ceea ce noi am primit, să dăm și altora. Atunci, fără să ne dăm seama, vom aduce lumii o mare ofrandă și fără să vorbim, propovăduim asurzitor. Și acest discurs asurzitor al tăcerii se face cu ușurință auzit de către fiecare. Celălalt, discursul opiniilor, nu face decât să ne provoace dureri de cap. Acum, mai mult decât oricând, e nevoie de acest discurs al tăcerii.

Și să nu alterăm nimic în Sfântul Munte. Să nu ”corectăm” nimic, căci și tipicele, chiar cele mai ”neînsemnate” la prima vedere, cele mai ”lipsite de sens”, au o mare însemnătate și un înțeles profund.

Știți ce s-a întâmplat în Apus. Au scos metaniile în Evul Mediu. Pentru că au spus: ”Ce sens are să cazi la pământ și să te ridici? Ăsta e un lucru fără sens; să-ți irosești timpul, să te obosești, să transpiri fără nici un scop? Noi, au zis occidentalii, vom face chestii inteligente. Vom munci și vom produce. Așa că au scos metaniile și au folosit altfel timpul. Dimpotrivă, aici, aghioriții, niște oameni ”de la țară” și ”analfabeți” […], au păstrat metaniile. Pentru că știau și știu, că omul nu este doar suflet, ci și trup. Și această participare și cu trupul la rugăciune, prin metanii și nevoință, are un sens mare și profund. Căci credem în Dumnezeul întrupat. Credem în sfințirea sufletelor și a trupurilor. Prin urmare, și prin participarea trupească la rugăciune, la efortul acesta trupesc, am păstrat credința în Dumnezeu-Omul și simțirea vieții dumnezeiești-omenești. Acum, occidentalii, după atâta timp, au înțeles că ceva e în neregulă cu ei. Și merg în Orientul îndepărtat ca să se caute pe la zen și yoga și să-și găsească echilibrul. Și vin învățătorii acestora sisteme străine de credința noastră să îi învețe metode de echilibru psiho-somatic. Și le fac pe toate varză, ajungând la o totală confuzie…

Din punctul nostru de vedere, poate acum un monah să zică: ”Dar ce sens au metaniile astea?”. Poate să spună: ”Nu fac metanii, ci eu muncesc ca să produc”? Neîndoielnic, nu. Monahul știe că el ”nu produce”. A învățat din Tradiția noastră că există un repaus care este mai presus de orice lucrare. Monahul nu face absolut ”nimic”, dacă este evaluat prin ochii lumii. Însă cu acest ”nimic”, el zidește noi lumi. Și dacă monahul aghiorit va face o oarecare treabă: dacă va zugrăvi icoane sau dacă va construi ceva, ceea ce contează nu este atât faptul că a zugrăvit și a zidit. Ci că această zidire și această icoană au un har de netâlcuit, acel har pe care îl aduce și ”nimicul” îndeletnicirii sale – să cadă la pământ și să se ridice făcând metanii – și harul acesta îl umple încă de-acum cu veșnicia și nestricăciunea.

Să mergem acum la o priveghere. Iarăși îți zice rațiunea lumii: Rezistați 12 ore? 15 ore! Dar sunteți în toate mințile? S-a demonstrat că omul are capacitatea de a-și păstra atenția concentrată doar pentru scurt timp. Și îți spune celălalt: eu sunt un om cultivat, vreau să îmi organizez viața rațional. Dar ce să faci cu această cultivare și cu această rațiune… Rezistăm 15 ore? Și ce înseamnă asta, că rezistăm? Să fii mort de oboseală. Să te topești. Acolo, tocmai în această topire, stă secretul. Și de acolo izvorăște o altă cerere către Dumnezeu și altă mângâiere care nu se aseamănă cu nimic altceva.

Și mergem în tot Sfântul Munte umblând la pas pe cărări și drumuri de piatră. Din nou, aceeași obiecție: Ce lucru mai e și ăsta? Ce sens are să te omori de oboseală pe drumuri de mers pe jos? Nu e mai bine să mergi cu mașina într-un sfert de oră?

Dar ce vreți? Această logică a lumii, care a ruinat lumea, pe aceasta să o aducem și aici? Dacă am urma această logică, vom ajunge să desființăm privegherile. Vom ajunge să facem o slujbă de un sfert, de-o jumătate de oră. Și să plecăm. Să ajungem în Karies în cinci minute. Să mergem la Kavsokalivia, la Marea Lavră. Să facem astfel turul Sfântului Munte. Deci, ce am câștigat? Am destrămat Sfântul Munte atât ”trupește, cât și sufletește”. Omenește vorbind ne-am râs de el, iar duhovnicește l-am necinstit.

Există o legătură nemijlocită între arhitectura întregului Sfânt Munte și ethosul nevoinței ortodoxe: participând la lungile privegheri și trăind programul nostru monahal, înțelegem de ce s-a alcătuit în acest fel trupul Sfântului Munte. După cum, de asemenea, călătorind pe istovitoarele sale cărări pătrundem în sensul privegherii și în sfânta odihnă a isihie sale. Prin aceste privegheri ne înălțăm către o negrăită rugăciune de cerere. Și prin aceste călătorii priveghem și ne odihnim la loc sfânt.

Pentru toate acestea, recunoștința noastră va trebui să fie nesfârșită către Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, către Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu, către toți Sfinții, către bătrânii părinți aghioriți, către părintele Athanasie, primul egumen al mănăstirii noastre – acest Sfânt Athanasie – către părintele Visarion, proegumenul dumneavoastră, care atât de mult s-a luptat pentru binele Sfântului Munte. Trebuie să fim recunoscători pentru toți bătrâneii care viețuiesc aici.

Și ceea ce este de trebuință este lupta de a rămâne în privegherea Sfântului Munte. Atât cât rămânem în privegehre, atât vom și auzi glasul Domnului. Ne aflăm pe pământul care necontenit va primi în el roua cea cerească, ploaia cea duhovnicească a sfintei noastre Tradiții. Dacă vom rămâne în necontenită priveghere, vom simți unicitatea monahismului ortodox care este de negrăit. De aceea, îndată ce se apucă să îl exprime, să îl scoată din caracterul lui de negrăit, acest cuvânt al lor pare că vorbește oximoronic: Părinții aceștia ne spun că aici starea pe loc e mișcare, că tăcerea se preface în cuvânt, moartea în viață și nedreptatea în îndreptare.

Sfânta Anastasia a primit ca azi ”moarte nedreaptă”, dar de fapt ei i s-a făcut dreptate și a intrat în viața veșnică. Și noi, dacă vrem, prin harul lui Dumnezeu, să fim nedreptățiți până în sfârșit și să facem lucruri absurde pentru ochii lumii și să primim moartea pentru Hristos – adică, dacă vrem, să devenim adevărați aghioriți și să ne îngropăm precum semințele în roditorul pământ aghiorit – atunci ne vom simți cu ”trupul și sufletul”, încă de acum, odihniți în vastitatea fără sfârșit a vieții veșnice care a început deja.

Sursa: Periodicul ”Cuviosul Grigorie”, în Omul, ființă liturgică, perioada a II-a, fasciculul II, Editura Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie al Sfântului Munte, Sfântul Munte 1977 via pemptousia.ro

Sfânta Mănăstire Iviron de la Muntele Athos

Iviron, monastiriaka (3)

Îmi amintesc cum, în şcoala primară, aveam ca temă la desen „Anul 2000“. Mă întreceam cu colegii de clasă măzgălind rachete, vehicule selenare şi baze de cercetare pe Planeta Marte… Nu puteam bănui atunci că ziua de 1 ianuarie 2000 aveam să o petrec în liniştea Mănăstirii Iviron din Sfântul Munte Athos…

Mănăstirea Iviron, unde se prăznuieşte hramul cel mare al Adormirii Prea Sfintei Năs­că­toare de Dumnezeu, este aşezată în partea de nord-est a peninsulei athonite, la ţărmul Mării Egee, şi a fost, aşa cum îi arată şi numele, întemeiată de regii georgieni (iviriţi). Aceasta se întâmpla cu siguranţă înainte de anul 972 de la Hristos, după cum mărturisesc documentele, deci cu mai bine de 1000 de ani în urmă.

Deşi distrusă de piraţii fran­cezi la 1259, apoi din nou la porunca împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul, pentru că vieţuitorii de aici se împotriviseră unirii cu apusenii, şi, în sfârşit, de catalani, la înce­putul secolului 14, Mănăs­ti­rea Iviron şi-a menţinut locul al treilea în ierarhia athonită până în zilele noastre, după Marea Lavră şi Vatoped.

moaste-iviron-7Ea adăposteşte un inesti­mabil tezaur constând în părţi din sfintele moaşte a peste 150 de sfinţi. Dintre toate, îmi amintesc mereu de o răcliţă în care se păstrază o mână de ţărână plămădită cu sânge; sângele Sfântului Apostol Petru vărsat pentru Hristos la Roma în anul 55? Alături de acestea, muzeul şi biblioteca adăpostesc va­lori nepreţuite: obiecte de artă, peste 2000 de ma­nuscrise şi cca. 20000 de ti­părituri, dintre care multe incunabule sau ediţii princeps.

Ca toate celelalte mănăstiri din Sf. Munte, şi Mă­năs­tirea Iviron a supravieţuit şi prin ajutorul dat de evlavioşii domni ai Ţării Româneşti, şi mai cu sea­mă de Neagoe Basarb, Radu Mihnea şi Matei Basarab. Nu ne-ar fi iertat să nu îl po­menim aici şi pe Şerban Can­ta­cuzino, cel ce a ctitorit la 1680 paraclisul unde se păs­trează cel mai de preţ odor al Mănăstirii Ivi­ron: icoana Maicii Domnului Portăriţa.

Icoana Maicii Domnului „Portăriţa“
Cea dintâi dintre icoanele Sfântului Munte este vestita icoană a Maicii Domnului numită „Por­tăriţa“ (foto). De această icoană se leagă evenimente uimitoare şi minunate, pe care, pentru a le primi cineva, trebuie să lase deoparte logica şi să se înarmeze cu credinţa ortodoxă. Istoria icoanei începe din perioada iconoclastă a seco­lului 9. Este vorba, aşadar, de lucruri petrecute cu cel puţin 1200 de ani în urmă, când împăratul Teofil pornise o sălbatică prigoană împotriva sfintelor icoane. Toţi creştinii prinşi că aveau icoane erau daţi spre pedepse şi chinuri, iar icoanele erau arse în pieţe.

37777În acea epocă trăia în Niceea Asiei Mici o văduvă credincioasă, ce avea un singur fiu. Ea păstra cu mare evlavie această icoană a Maicii Dom­nului în casa sa. La un control făcut de trimişii îm­păratului, aceştia au găsit icoana şi au spus ame­ninţător văduvei: „Dă-ne bani ca să scapi îm­preună cu icoana ta, altfel vom împlini poruncile!“. Ea le-a făgăduit că la va da banii a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei şi icoana şi au mers pe ţărm. Acolo femeia a spus Maicii Domnului: „Stăpâna lumii, tu, ca Maică a lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poţi să ne iz­bă­veşti şi pe noi de mânia stăpânitorilor şi icoana ta de cufundarea în mare“. A aşezat apoi icoana pe apa mării şi îndată a văzut o lucrare mai presus de fire. Icoana a rămas dreaptă deasupra apelor şi astfel era purtată de valuri, îndreptându-se către apus. Văduva a fost mângâiată de această privelişte şi i-a mul­ţumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: „Copilul meu,  do­rinţa noastră cea către Maica Domnului este deja împlini­tă. Eu sunt gata să mor pentru credinţa mea, prin mâi­nile tiranilor, dacă va trebui, dar nu doresc şi moartea ta. Te rog şi te implor să pleci în părţile Eladei. Fiul a ascultat-o şi a plecat la Salonic, apoi în continuare a mers în Sf. Munte, în acel loc unde, după puţini ani, a fost ridicată Mănăstirea Iviron. Aco­lo a devenit călugăr şi, după ce a trăit în chip bineplăcut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele veşnice.

Se vede că ajungerea lui acolo s-a făcut după iconomia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat şi pustncii Sfântului Munte istoria icoanei pe care împreună cu mama sa o aruncase în mare. Acum, în ce loc şi pen­tru cât timp a fost păzită icoana Maicii Dom­nului, ştie numai Împărăteasa tuturor. Oricum, după ani şi ani, când aproape de ţărm fusese construită Sf. Mănăstire Iviron, călugării au văzut într-o seară deasupra valurilor un stâlp de foc ce ajungea până la cer. În faţa pri­veliştii ieşite din comun, au rămas nemişcaţi şi cântau. Vedenia a mai continuat câteva nopţi, pâ­nă ce s-au adunat şi călugări de la alte mănăstiri acolo, pe ţărm. Atunci au văzut că acel stâlp de foc izvora dintr-o icoană a Maicii Domnului, iar când părinţii vroiau să se apropie cu barca, icoana se îndepărta. S-au întors în biserica mânăstirii şi s-au rugat cu credinţă şi lacrimi Maicii Domnului să dă­ruiască acea icoana mânăstirii lor. Era atunci în Mănăstirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care în lunile de vară trăia ceva mai sus de mănăstire, în nevoinţă şi post aspru, asemeni unui înger pământesc. Lui i s-a arătat Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi i-a zis: „Spune egumenului şi fraţilor că voiesc să le dau icoana mea pentru a-i acoperi şi ajuta, apoi intră în mare şi păşeşte pe valuri, şi atunci vor cunoaşte toţi buna voire a mea către mănăstire“. Apoi toţi monahii au ieşit la ţărm unde Gavriil a păşit pe apele mării ca pe uscat şi s-a învredni­cit să ia în mâinile sale aceas­tă icoană grea şi de mari dimensiuni, pictată pe lemn. Pe ţărm, monahii s-au închinat icoanei cu evlavie şi ma­re bucurie. Apoi cu cântări au dus-o în sfântul altar al bi­se­ricii mănăstirii.

În ziua următoare, însă, icoana nu a mai fost găsită în biserică! Căutând-o, au gă­sit-o pe zidul mănăstirii, deasupra porţii centrale. Au adus-o în biserică, dar iarăşi au găsit-o la poartă. Acest lu­cru neobişnuit s-a în­tâm­plat de mai multe ori, până când nedu­me­rirea monahilor a fost dezlegată de Preasfânta, care i-a apărut în vis egumenului, zicându-i: „Spune fraţilor să nu mă mai deranjeze de acum înainte, pentru că eu nu doresc să fiu păzită de voi, ci eu să vă păzesc pe voi, nu numai în viaţa de acum, ci şi în cea viitoare. Şi să nădăjduiască în milostivirea Fiului meu şi Stăpânului tutu­ror toţi monahii trăitori cu evlavie şi frică de Dum­nezeu în muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El şi iată, vă dau vouă semn: cât timp veţi vedea icoana mea în această mănăstire, harul şi mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi“.

Iviron. Paraclisul Portaitissei (2)Monahii s-au bucurat de toate acestea şi apoi au zidit un paraclis aproape de poarta mănăstirii, unde au pus această icoană făcătoare de minuni, care se află în acest loc până astăzi. Datorită acestei întâmplări, icoana a primit numele de „Portăriţa“.

Chipul Maicii Domnului din această icoană este mai degrabă aspru şi provoacă o teamă sfântă. Preasfânta apare aici ca aspră Stăpână a lumii şi, privind-o, eşti de-a dreptul copleşit. La aceasta conlucrează şi mărimea icoanei. Înfăţişarea chipului feţei ei este atât de măreţ încât Maica milostivirii se înfăţişează ca Maica dreptăţii şi a nemitarnicului Judecător. Este ferecată, cu excepţia feţelor, cu o îmbrăcăminte de aur şi argint, cu pietre preţioase, monezi de aur şi o mulţime de alte podoabe dăruite de împăraţi, regi, egumeni, duci, ofiţeri şi simpli credincioşi. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Prea­curatei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea.

Din minunile Maicii Domnului „Portăriţa“
Una dintre minunile pe care Maica Domnului le-a făcut prin această icoană este şi aceasta: icoana prezintă o rană uscată la bărbie, prove­nită dintr-o lovitură vrăjmaşă dată de un pirat în urmă cu câteva veacuri. Acesta, după ce a năvălit împreună cu alţii în mănăstire, a lovit icoana cu un cuţit şi îndată a curs sânge, care se vede până astăzi. Acest lucru l-a cutremurat, a crezut şi s-a botezat, apoi a trăit în mănăstire o viaţă mo­­nahală aspră. Ne­vrând să pri­meas­că nume că­lu­gă­resc, a ce­rut ca pen­tru fapta sa să fie numit Var­var (Bar­barul). După aceea a dus o viaţă sfântă, lucru pentru care a fost re­cu­noscut ca sfânt. În biserică este pictat pe zid Sf. Var­var cu îm­bră­­că­min­te de pirat.

Minunea de la Moscova
O altă minune consemnată în cro­nica mă­năs­tirii este vindecarea fetei ţarului Rusiei, Ale­xei Mihai­lo­vici, în 1651. Paralizase şi, după spu­sele me­di­cilor, era condam­nată să ră­mână aşa pentru totdeauna. După ce bolnava a vă­zut în visul ei pe Îm­pă­ră­tea­sa lumii, către i-a făgăduit că o va vindeca de­plin dacă ţarul aduce icoana din Mănăstirea Ivi­ron, părinţii ei, cu ade­vărat credincioşi, au cerut, prin mijlo­cirea Patriarhiei de Con­stan­tinopol, această icoa­nă. Monahii iviriţi au pictat altă icoană, identică cu cea originală, şi au dus-o la Mos­cova. În vreme ce Patriarhul, Rusiei Nikon, cu cle­rul, poporul şi ţarul făceau icoanei întâmpi­nare sărbătorească, prinţesa bolnavă a sărit din pat complet sănătoasă şi a alergat prin mulţime către icoană. Când au văzut-o, toţi s-au cutremurat.

Pentru felurimea minunilor săvârşite de Maica Domnului s-au făcut multe litanii cu sfânta icoană până la ţărm, când i se închină mulţimea de pelerini. Să se însemneze şi faptul că, de când a venit la mănăstire, în secolul 10, icoana nu s-a îndepărtat niciodată de aici.

Silviu-Andrei Vlădăreanu

Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduița autorului căruia-i mulțumim pentru îngăduință / Foto arhiva blogului

SONY DSC

Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Agripnie la Mănăstirea Iviron, Sfântul Munte Athos

Κοίμηση της Θεοτόκου. Αγρυπνία στην Ιερά μονή Ιβήρων / Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Agripnie la Mănăstirea Iviron, Sfântul Munte Athos

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți “semn de carte” la acest link sau salvați-l la “favorites”!

Mucenicii ucişi de catolici la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos (13 mai)

cuviosii-mucenici-ucisi-de-catolici-in-athos-si-in-cipru

Călugării din Georgia au început să se stabilească în Muntele Athos în mijlocul veacului al X-lea, iar mănăstirea georgiană Iviron a fost întemeiată nu mult după aceea.

În acea vreme armate străine invadau Muntele Athos. În veacul al XIII-lea, cruciaţii romano-catolici făceau ravagii prin regiune, iar între 1259-1306 armata personală a papei a devastat Muntele Athos de multe ori. Călugării din mănăstirile Zografu, Vatopedi şi Protaton au fost martirizaţi pentru credinţa ortodoxă, iar călugării din mănăstirea Iviron au avut aceeaşi soartă.

În această perioadă monahii georgieni şi greci se nevoiau împreună în mănăstirea Iviron şi numeroşi monahi tineri ai noii generaţii începuseră să sosească din Georgia.

Cruciaţii au cerut ca monahii din Iviron să se convertească la catolicism şi să accepte primatul papei de la Roma. Însă monahii au mustrat minciunile lor şi au anatemizat doctrina papistaşilor.

Potrivit “Patericului athonit”, monahii din Iviron au fost daţi afară cu forţa din mănăstire. Aproape 200 de monahi bătrâni au fost înghesuiţi ca nişte animale într-o barcă, care a fost ulterior scufundată în adâncurile mării. Cei mai tineri, monahii în putere, au fost deportaţi în Italia şi vânduţi ca sclavi evreilor.

Unele surse spun că această tragedie a avut loc în 1259, în timp ce alţii susţin că monahii georgieni din Sfântul Munte au fost supuşi persecuţiilor catolice timp de patru ani, din 1276 până în 1280.

Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: oca.org

Sursa: http://acvila30.ro

Foto: Icoana Cuvioşilor Părinţi şi Mucenici care au fost ucişi de catolici pentru sfânta şi dreptslavitoarea credinţă în Muntele Athonului şi în Cipru (al căror sobor se săvârseste în Joia Sfântului Duh). Aceştia se prăznuiesc însă şi după cum urmează: 22 septembrie – Cuvioşii Mucenici zografiţi / 4 ianuarie – Cuvioşii Mucenici vatopedini / 13 maiCuvioşii Mucenici iviriţi / 19 maiCuvioşii Mucenici din Kadara Ciprului / 5 decembrie Cuvioşii Mucenici din Kareia / în Duminica Sfinţilor Aghioriţi cei 12 Cuvioşi Mucenici cutlumusieni / în Duminica Sfinţilor Aghioriti Cuvioşii Mucenici din Mănăstirea Xenofont.

 

Sfaturi de la Ieromonahul Ieremia de la Iviron

monk (2)Ieromonahul Ieremia de la Iviron: Important este să trăieşti pentru Dumnezeu şi pentru ceilalţi oameni, să te jertfeşti pentru ei. Nu trebuie să facem voia noastră, ci să uităm de nevoile noastre. Să luăm lucrurile aşa cum sunt, să le primim ca venite de la Dumnezeu şi să mulţumim Domnului pentru toate. Să ne lăsăm în voia şi în mâinile lui Dumnezeu. Un isihast aude liniştea, nu are nevoie să mai vorbească cu alţii; toată viaţa noastră trebuie să devină o liturghie.

Călugării de la Iviron au canon zilnic 600 de închinăciuni şi 150 de metanii. La această mănăstire ne împărtăşim de două ori pe săptămână, dar la altele se împărtăşesc şi de trei ori. Toţi călugării se împărtăşesc sâmbăta după postul de vineri, iar în celelalte zile după cum le recomandă duhovnicul. De aceea, aici, la slujbă, în loc să se citească o catismă din Psaltire, sâmbăta se citesc rugăciunile dinainte de împărtăşanie.

Să privim Biserica şi Mănăstirea la fel ca pe pântecele unei mame, care ne ocroteşte fără să ne facem griji de ceea ce se întâmplă în exterior. Foarte importantă în progresul rugăciunii lui Iisus este smerenia, căci atunci când o avem Dumnezeu ne dăruieşte rugăciunea. Şi ascultarea este importantă. Toată viaţa să devină o rugăciune. Să ne lăsăm viaţa în mâinile Domnului şi să ne dedicăm altora.

Fiecare mănăstire trebuie să fie ca o familie. Să nu fim egoişti, gândindu-ne la noi, ci la ceilalţi şi cum putem să-i ajutăm. A fi duhovnicesc în Ortodoxie înseamnă a avea deplină libertate, a nu fi închistat în formule sau gesturi. Nu-i putem judeca pe eterodocşi, dar le putem judeca dogmele. În Athos, nu se pune problema vechiului şi a noului calendar, ci problema apartenenţei la o Biserică canonică sau necanonică, indiferent de calendarul pe care-l are ea.

Sursa: George Căbaş, Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos, Ediţia a doua, îmbogăţită, Editura Anastasis, 2014

Mulţumim d-lui George Cabas pentru îngăduinţa de a posta interviurile sale cu părinţi aghioriţi (culese între anii 1996-2008) pe blogul nostru.
Se va prelua cu precizarea sursei –
Blogul Sfântul Munte Athos

Cuvinte de folos de la Arhimandritul Vasilios Gondikakis, fostul stareţ al Mănăstirii Iviron

vasilios-gondakikis1Părintele Vasilios, fostul stareţ al Mănăstirii Iviron, scrie opere de teologie vie, trăită, teologie modelatoare de conştiinţe creştine. Nici nu putem aprecia cât de binefăcătoare a fost întâlnirea şi convorbirea cu sfinţia sa. Am desprins din sfatul lui câteva îndemnuri:

Trebuie să îndepărtăm nu numai stratul de depuneri de pe vechile icoane, dar şi stratul de murdărie, de depuneri de pe noi. Fiecare dintre noi este o imagine a lui Dumnezeu, iar patimile sunt această mizerie care ne acoperă. Dacă trăim în asceză şi în smerenie, reuşim să facem această îndepărtare, această curăţire şi suntem gata să primim harul Sfântului Duh. Abia atunci putem înţelege ceea ce e omul în realitate, care este rostul său şi că Biserica Ortodoxă este mama noastră. Abia atunci pricepem care sunt obligaţiile noastre faţă de toţi credincioşii ortodocşi şi, desigur, faţă de lumea întreagă.

Nu este simplu şi uşor să fii credincios ortodox, după cum nu este simplu şi uşor să fii om. Întotdeauna în istorie, ortodocşii au fost mai puţini ca alţii, dar totdeauna au fost partea dinamică, „sămânţa” care a produs marele arbore. Este ca o perlă preţioasă, pentru care fiecare om vinde tot ce are, ca să intre în posesia ei.

Unitatea şi libertatea noastră ne arată măreţia omului. Fiecare dintre noi nu este doar o parte dintr-un mare mister, dintr-un mare întreg, şi întregul este o parte din noi. Fiecare credincios nu este doar o parte a unei Biserici mai mari, ci, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, fiecare dintre noi este o Biserică în miniatură. Fiecare din noi are în el tot misterul Bisericii.

Liniştea, isihia, poate fi identificată cu o activitate intensă, de aceea, după cum spune Filocalia, monahul este cel ce dăruieşte totul şi, în acelaşi timp, el combină totul în interiorul său. Dacă cineva se identifică cu unele lucruri, în mod automat se separă de alte lucruri. Dacă cineva vrea să se unifice sau să se asocieze cu toate, el o poate face doar separându-se de orice lucru. Aşa fac călugării de la Athos.

În definitiv, Sfântul Munte Athos vorbeşte mereu despre linişte. Cel care caută adevărul, poate asculta această voce a Athosului şi poate constata că există pretutindeni. Fiecare om poate fi o mică Biserică, un mic Sfânt Munte, vom constata că nu noi l-am vizitat, ci el ne-a vizitat pe noi. Ca să înţelegi Sfântul Munte, trebuie să ai inima unui copil şi să fii foarte sensibil. Toată viaţa de aici este o Liturghie – a spus un monah. Altul a spus că în Athos trăieşte ca în paradis.

Cu toţii, în lume sau în mănăstire, trebuie să avem acelaşi ţel de a atinge îndumnezeirea, prin smerenie. Misiunea fiecărui monah de aici e să se sfinţească. Însănătoşirea sufletească se produce mai ales în timpul Sfintei Liturghii şi în Săptămâna Mare. Prietenii lui Hristos nu sunt cei care-L iubesc, ci cei pe care El îi iubeşte, dar nu numai pe cei care-L iubesc, ci şi pe duşmanii Săi pentru care S-a şi jertfit.

Biserica Ortodoxă nu caută să te convingă, ci te cucereşte. Frumuseţea va salva lumea, a spus Dostoievski, dar acelaşi lucru l-a spus şi Sfântul Grigorie Palama şi isihaştii. Este vorba de frumuseţea smereniei. O spune şi Sfântul Isaac Sirul: „orice smerit este şi frumos. Cu toate influenţele care au venit din exterior, în Sfântul Munte s-a păstrat esenţa spiritualităţii ortodoxe. Influenţele apusene au acoperit încet ca un praf teologia, iconografia, muzica bizantină, iar acum noi încercăm să îndepărtăm acest praf. Este captivitatea babilonică a Bisericii Ortodoxe, de care vorbea părintele George Florovsky.

Sursa: George Căbaş, Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos, Ediţia a doua, îmbogăţită, Editura Anastasis, 2014

Mulţumim d-lui George Cabas pentru îngăduinţa de a posta interviurile sale cu părinţi aghioriţi (culese între anii 1996-2008) pe blogul nostru.
Se va prelua cu precizarea sursei –
Blogul Sfântul Munte Athos

Primul-Ministru grec Antonis Samaras la Muntele Athos: „Trecem prin momente grele, dar cu ajutorul lui Dumnezeu rămânem în picioare!”

Această prezentare necesită JavaScript.

Primul-Ministru grec, Antonis Samaras, a vizitat Muntele Athos, sâmbătă, 15 februarie, întrerupând astfel o „tradiţie tabu” instituită de către membrii partidului său, Noua Democraţie, după publicarea scandalului din jurul Mănăstirii Vatopedi, din 2008. Vizita Premierului grec a durat 24 de ore. Samaras a fost aşteptat în capitala Muntelui Athos, Karyes, sâmbătă seara şi a plecat din Athos duminică, la orele 17.00.

Premierul a vizitat Mănăstirile Iviron şi Simonos Petras şi s-a închinat la Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” din Biserica Protaton din Karyes. El s-a întâlnit cu reprezentanţii celor 20 de mănăstiri şi, în discuţiile avute, a abordat probleme cum ar fi regulile fiscale aplicate în regiune, problema Esfigmenu, continuarea tradiţiei Şcolii ecleziastice athonite.

Samaras a fost însoţit de membrii Noii Democraţii, Konstantinos Arvanitopoulos, Ministrul Educaţiei şi Cultelor, de Theodoros Karaoglou, Ministrul pentru Macedonia şi Tracia, precum şi de Yiannis Ioannidis, candidat pentru postul de guvernator central al Macedoniei, şi Stavros Kalafatis, candidat pentru primăria municipiului Salonic.

La Mănăstirea Simonos Petras, unde şi-a încheiat vizita de două zile în Sfântul Munte, Prim-Ministrul grec Antonis Samaras a exprimat faptul că ţara lasă în urmă zilele încercării.

„Trecem prin momente grele, dar cu ajutorul lui Dumnezeu rămânem în picioare. Ne-au cerut sacrificii mari, dar dacă şi la greu statul vă este alături, este pentru că avem de partea noastră Ortodoxia şi limba”, a menţionat în acest sens Prim-Ministrul.

„Cred”, a adăugat, „că, încet- încet, lăsăm în urmă zilele încercării şi statul grec îşi va putea face pe deplin datoria faţă de Sfântul Munte”.

În discuţiile purtate cu Sfânta Chinotită, Prim-Ministrul a fost înştiinţat despre toate problemele Republicii Monahale Athos şi a exprimat încredinţarea că se vor găsi soluţii după o examinare a acestora de către ministerele specializate.

Traducere şi adaptare după mai multe surse pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu şi Laurenţiu Dumitru

Sursa fotografiilor de la Simonopetra: amen.gr

Raclele cu Sfinte Moaşte de la Mănăstirea Iviron, Sfântul Muntele Athos

Mănăstirea Iviron atrage pelerinii – întâi de toate – datorită Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Portaitissa (Portărița), datorită Izvorului tămăduitor al Maicii Domnului de pe malul mării, dar – nu în ultimul rând – și pentru mulțimea de sfinte moaște ce se păstrează aici de veacuri în katholikonul mănăstirii, mai exact într-un mic paraclis din partea stângă a bisericii, în câteva vitrine. Spre deosebire de alte mănăstiri athonite, care scot în răstimpuri sfintele moaște spre închinare, în special după pavecerniță, la Iviron ele sunt expuse permanent în acest mic paraclis. Cei care au avut răgaz să le numere, au spus că sunt aproape 200 de sfinte moaște expuse spre închinare. Pelerinii sunt copleșiți de numărul de moaște și se roagă îndelung aici, deseori ei cântând tropare sau aducând doxologie lui Dumnezeu cel pururea-slăvit întru sfinții Lui (Laurențiu Dumitru)

Aveti mai jos cinsprezece fotografii recente (iulie 2013) cu sfinte moaşte şi racle post-bizantine din marea colecţie de odoare a Sfintei Mănăstiri Iviron – Muntele Athos. Precizam ca fotografiile 7 si 8 sunt identice, de aceea si descrierea este aceeasi.

moaste-iviron-1

1. Capul Sfântului Nou Mucenic Nichita Nisireanul (stânga) şi Capul Cuviosului Ierotei Iviritul (dreapta).

 moaste-iviron-2

2. Sfinte moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat şi ale Sfântului Teodor Tiron (stânga- sus).

 moaste-iviron-3

3. Sfinte moaşte ale Sfântului Teodor Tiron, ale Sfântului Andrei cel întâi chemat şi ale Sfântului Grigorie Taumaturgul – Episcopul Neocezareei (de la stânga la dreapta).

 moaste-iviron-4

4. Sfinte moaşte ale Sfântului Valsile cel Mare, ale Sfântului Grigorie al Nissei şi ale Cuvioasei Macrina (de la stânga la dreapta).

 moaste-iviron-5

5. Sfinte moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (stânga).

 moaste-iviron-6

6. Capul Sfântului Nou Mucenic Nichita Nisireanul şi Capul Cuviosului Ierotei Iviritul. Sfinte moaşte ale Sfântului Teodor din Perga Pamfiliei, ale Sfântului Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei şi ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

 moaste-iviron-7

7. Sfinte moaşte ale Cuviosului Ierotei Iviritul, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ale Sfântului Arsenie Capadocianul, ale Sfântului Grigorie al Nissei, ale Sfântului Apostol Filip, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Nou Mucenic Constantin din Idra, Mir de la Mormântul Sfântului Nicolae.

 moaste-iviron-8

8. Sfinte moaşte ale Cuviosului Ierotei Iviritul, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ale Sfântului Arsenie Capadocianul, ale Sfântului Grigorie al Nissei, ale Sfântului Apostol Filip, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Nou Mucenic Constantin din Idra, Mir de la Mormântul Sfântului Nicolae.

moaste-iviron-9 

9. Sfinte moaşte ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Nistor, ale Cuviosului Ilarion, ale Sfintelor Muceniţe Minodora, Nimfodora şi Mitrodora, ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Gheorghe, Sângele Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, al Sfintei Cuvioase Muceniţe Anisia, al Sfântului Apostol Filip, al Sfântului Mare Mucenic Procopie, al Sfântului Mare Mucenic Mamant, al Sfântului Nou Mucenic Pahomie Aghiopavlitul, al Sfântului Nou Mucenic Teodor din Halicarnas, al Sfântului Ioan postitorul,Patriarhul Constantinopolului, al Sfântului Cuvios Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, al Sfintei Mare Muceniţe Varvara, al Sfântului Chiriac anahoretul, al Sfântului Mare Mucenic Eustatie, al Sfântului Mucenic Modest, al Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul, al Sfinţilor 20 000 de Mucenici, al Sfântului Macarie Egipteanul, al Sfântului Mina Calicheladu, al Sfântului Ierotei, Episcopul Atenei, al Sfântului Dionisie Aeropagitul.

10 

10. Sfinte moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Mercurie, ale Sfântului Mucenic Haralambie, ale Cuviosului Leontie şi ale Sfântului Mucenic Modest.

 moaste-iviron-11

11. Sfinte moaşte ale Sfântului Ermolae, ale Sfintei Paraschevi, ale Sfântului Gheorghe din Ioannina, ale Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, ale Sfântului Grigorie, Patriarhul Constantinopolului, ale Sfântului Gheorghe purtătorul de biruinţă, ale Sfântului Mucenic Haralambie, ale Sfântului Mucenic Mamant, ale Sfântului Pantelimon Tămăduitorul, ale celor cinci Sfinţi Mucenici: Eustatie, Auxentie, Mardarie, Evghenie şi Oreste, Sfântului Cuvios Mucenic Iacov Sihastrul, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Teodor Stratilat, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Eustatie, ale Sfântului Gheorghe Nou, ale Sfintei Varvara, ale Sfintei Paraschevi, ale Sfântului Patrichie, ale Sfântului Ioan Botezătorul.

 moaste-iviron-12

12. Sfinte moaşte ale Sfântului Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei, ale Sfântului Gheorghe purtătorul de biruinţă, ale Sfântului Mucenic Haralambie, ale Sfântului Mucenic Mamant, ale Sfântului Pantelimon Tămăduitorul, ale celor cinci Sfinţi Mucenici: Eustatie, Auxentie, Mardarie, Evghenie şi Oreste, ale Sfântului Varvar, ale Sfântului Procopie, ale Sfântului Mihail, Episcopul Sinadelor, ale Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Teodor Stratilat, ale Sfântului Mucenic Haralambie, ale Sfinţilor 20 000 de Mucenici.

moaste-iviron-13 

13. Sfinte moaşte ale Sfântului Amfilohie, Episcopul Iconiei, ale Sfintei Pelaghia, ale Sfântului Ciprian, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Gheorghe purtătorul de biruinţă, ale Sfântului Pantelimon, ale Sfinţilor Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, ale Sfântului Mucenic Haralambie, ale Sfântului Mucenic Modest, ale Sfântului Gheorghe, ale Sfântului Trifon, ale Sfânului Procopie, ale Sfintei Marina, ale Sfântului Pantelimon, ale Sfinţilor 20 000 de Mucenici, ale Sfântului Mucenic Elefterie, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Mare Mucenic Procopie, ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Ioan cel milostiv, ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ale Sfântului Trifon, ale Sfântului Grigorie, Episcopul Armeniei, ale Cuvioasei Eupraxia.

 moaste-iviron-14

14. Sfinte moaşte ale Sfinţilor Cuvioşi Mucenici Eftimie, Ingnatie şi Acachie, ale Sfântului Amfilohie, Episcopul Iconiei, ale Sfintei Pelaghia, ale Sântului Ciprian, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Gheorghe purtătorul de biruinţă, ale Sfântului Pantelimon, ale Sfinţilor doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, ale Sfântului Mucenic Haralambie, ale Sfântului Mucenic Modest, ale Sfântului Elefterie, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Artemie, ale Sfântului Pantelimon, ale Sfintei Paraschevi, ale Sfântului Mucenic Eustratie, ale Sfântului Mucenic Modest, ale Cuvioasei Melania, ale Sfântului Mina Calicheladu, ale Sfântului Mucenic Haralambie, ale Sfintei Chiriachi, ale Sfântului Mucenic Procopie, ale Sfântului Mucenic Ignatie, ale Sfântului Mucenic Eftimie.

moaste-iviron-15 

15. Sfinte moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Procopie, ale Sfintei Paraschevi, ale Sfântului Mucenic Eustratie, ale Sfântului Mucenic Modest, ale Cuvioasei Melania, ale Sfântului Mina Calicheladu, ale Sfântului Mucenic Haralambie, ale Sfintei Chiriachi, ale Sfântului Mucenic Procopie, ale Sfântului Mucenic Ignatie, ale Sfântului Mucenic Eftimie, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Modest, ale Sfântului Mercurie, ale Sfântului Mihail, Episcopul Sinadelor, ale Sfintei Paraschevi, ale Sfântului Elefterie, ale Sfântului Haralambie, ale Sfântului Artemie, ale Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Chiricu, ale Sfintei Paraschevi, ale Sfântului Fotie, ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sursa greceasca: leipsanothiki.blogspot.ro

Traducere din limba greaca Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos.

Sfintele Mănăstiri Simonopetra, Grigoriu, Dionisiu, Iviron și Vatopedi văzute de un pelerin (video)

Sfintele Mănăstiri Simonopetra, Grigoriu, Dionisiu, Iviron și Vatopedi văzute de un pelerin (video). Au fost încărcate pe youtube de userul : 8CenotapheR4

Pentru pelerinaje la Muntele Athos accesaţi: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/

Paraclisul Maicii Domnului „Portărița” de la Iviron (audio online, greek)

Paraclisul Maicii Domnului „Portărița” de la Iviron / Παρακλητικός Κανών εις την Παναγία την Πορταίτισσαν της Μονής των Ιβήρων

chrismon

Citește aici despre Icoana Portărița : Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Portărița” de la Iviron

Citește Acatistul Maicii Domnului “Portărița”. Bucură-te, Portăriță bună care deschizi credincioșilor ușile Raiului!

Urmărește în greacă Paraclisul Panagia Portaitissa: http://agioreitika.blogspot.com/2007/06/blog-post_17.html

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Portărița” de la Iviron

Intre icoanele Maicii Domnului zugravite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cat si mai noi, pomenesc si vestita icoana a Panaghiei Portaitissa (gr: porta i tissa, Portarita), de la Manastirea atonita Iviron. La fel de vestite au fost in Rusia si cele doua copii ale acestei icoane, comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfantul Munte, prima adusa la Moscova in 1648 si asezata într-un paraclis anume zidit pentru ea in Manastirea Novodievitchi, iar cea de a doua, adusa dupa 1655 la Novgorod, in marea biserica a Manastirii numita Iverski Bogoroditchni Siviatoezerski. Mai tarziu, si alte copii ale acestei icoane, numita de credinciosi “Pravoslavnia iverskaia” si prazuita de Biserica rusa in 31 martie, s-au raspandit in numar mare in întreaga Rusie. Chiar si in zilele noastre, o alta copie a icoanei atonite, aflata azi la Montreal, Canada, zugravita pe la 1980, este si ea facatoare de minuni, tamaduind multi neputinciosi cu untdelemnul înmiresmat care a izvorat din ea si, mai uimitor, care a izvorat chiar din reproducerile acesteia.

Dintre toate aceste odoare de mare pret ne vom opri asupra povestirii despre icoana cea veche de la Iviron, tradusa si diortosita din elineste de Ieromonahul Rafail de la Ramnicu Valcea, in 1820. De aici aflam ca icoana a apartinut unei vaduve din partile Niceei, care avea un singur fiu. Dar atunci împaratea Teofil, si era mare prigonire împotriva sfintelor icoane. Acest “urator de Hristos” a trimis ostasi prin cetati ca sa cerceteze de se vor mai afla icoane, fie prin biserici, fie prin case, sa le coboare si sa le arda, iar pe cinstitorii acestora sa-i munceasca cu felurite chinuri. Cautand cu multa iscodire, catanele împaratesti aflara de icoana vaduvei. Ca sa o ocroteasca, femeia iubitoare de Hristos trimite icoana pe mare, iar pe fiul ei îl sfatuieste sa fuga. El merse spre Tesalonic, iar de-acolo in Sfantul Munte, unde s-a si calugarit. Aceasta a fost învederat randuiala dumnezeiasca, sa se duca tanarul acolo, ca sa vesteasca despre cele întamplate cu aceasta sfanta icoana, care scriindu-se, sa cunoastem si noi, cei de acum, despre dansa. Deci, dupa trecere de multa vreme, oarecare batrani din manastirea ivirilor, vazura deodata pe mare ceva asemenea unei flacari. Aceasta vazand ei, s-au ridicat strigand: “Kirie eleison!”. Si, adunandu-se toata obstea, priveau si se minunau de acea priveliste, însa ce anume era nu puteau sa priceapa nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arata, ci si noaptea. Si alti monahi s-au adunat din Sfantul Munte, din Lavra, de la Vatoped si din alte manastiri, si încercand sa se apropie cu luntrile, au vazut icoana Maicii Domnului, dar prea tare nu au putut sa se apropie de dansa, caci cum se apropiau, ea tot se departa. Însa rugandu-se ei cu lacrimi Domnului ca sa poata lua icoana Maicii Lui, ca sa o aiba spre mangaiere strainatatii lor, le-a ascultat Domnul rugaciunea. Si-apoi toate s-au întamplat in acest chip: Un oarecare Cuvios Gavriil, cunoscut pentru fericita lui simplitate, primeste porunca in vis de la Maica Domnului sa coboare la mare si, umbland fara temere pe apa, sa aduca icoana “ca sa cunoasca toti dragostea si purtarea de grija ce o are catre manastire, caci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea savarsindu-le cuviosul, s-au umplut de bucurie toti parintii, trei zile priveghind si cantand imn de slava. Dupa aceasta, aducand sfanta icoana cu Preacuratul chip in biserica cea mare, au pus-o in partea cea mai din launtru a jertfelnicului. Dar a doua zi, aprinzatorul candelelor intrand la ceasul Utreniei spre a pregati cele dupa randuiala, n-a aflat icoana la locul ei, ci tocmai deasupra portii manastirii. Deci luand-o acesta a dus-o cu evlavie si mare grija la locul cel mai dinainte. Dar iarasi Maica Domnului si-a schimbat locul si tot asemenea s-a întamplat de mai multe ori, facandu-se fireste aceasta pricina de nedumerire pentru toti parintii. Numai Cuviosului Gavriil i s-a aratat iarasi “Raza Soarelui celui întelegator”, zicandu-i: “Mergi la manastire si spune parintilor sa nu ma mai necajeasca, caci eu n-am venit aici ca sa ma paziti voi, ci pentru ca eu sa va fiu pazitoare voua, nu numai acum, ci si in veacul ce va sa fie”. Acestea auzindu-le purtatorul de Dumnezeu Gavriil, Parintele nostru, s-a pogorat îndata la manastire vestind egumenul si întreaga obste. Apoi au zidit o biserica la poarta manastirii, in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezu, a Portaritei, si au asezat-o acolo, iar poarta s-a facut într-alta parte, dupa cum si pana astazi se vede, spre nemincinoasa marturie a pricinii.

S-a prorocit ca la sfarsitul lumii aceasta icoana va pleca pe mare asa cum a venit.

O alta minune la aceasta icoana: un tanar n-a primit paine de la bucatar, atunci Maica Domnului i-a dat un galben sa-l duca bucatarului – bucatarul si-a dat seama de unde era galbenul respectiv si s-a cait.

Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otrava.

Pe vremea venirii Arabilor în Sf. Munte un soldat arab a lovit cu cutitul în chipul icoanei acesteia, si îndată a început a curge sînge. Arabul văzînd minunea, s-a înfricosat si căzînd la pămînt s-a pocăit, s-a botezat în legea crestinească si s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămînînd acolo pînă la moarte.

Sursă: Logos.md

Vezi și Acatistul Maicii Domnului “Portărița”. Bucură-te, Portăriță bună care deschizi credincioșilor ușile Raiului!

Acatistul Maicii Domnului “Portărița”. Bucură-te, Portăriță bună care deschizi credincioșilor ușile Raiului!

portarita

Acatistul Maicii Domnului „Portărița”

Aveți mai jos un Imn Acatist închinat Maicii Domnului și Icoanei sale făcătoare de minuni, Portărița – „Portaitissa” de la Mănăstirea Iviron din Sf. Munte Athos. Icoana se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii, de aici și numele. Potrivit tradiției athonite, această icoană a venit singură pe mare, din Bizanț. Este una dintre cele mai cunoscute și mai cinstite Icoane ale Maicii Domnului și e prăznuită cu procesiune aleasa pe 25 febr. și 26 oct. – Laurențiu Dumitru

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Aparatoare Doamna, Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare, cantarile cele de lauda aducem tie noi robii tai, ca cei ce cu venirea cinstitei icoanei tale ne-am igonisit arma tare, zid nebiruit si straja nebiruita. Acopera-ne si ne apara pe noi toti de vrasmasii cei vazuti si nevazuti si de toata vatamarea sufleteasca si trupeasca, ca sa strigam tie: Bucura-te, Portarita buna care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Icosul 1:

Ingerul cel mai intai statator trimis a fost sa zica Nascatoarei de Dumnezeu, cand a cazut ei sortii slujirii apostolesti in pamantul Iviriei: ” De Ierusalim nu te indeparta si nu te desparti, iar sortul ce ti-a cazut tie, se va arata luminat in zilele cele mai de apoi, ca te vei osteni in pamantul intru care Dumnezeu va voi pentru tine, pentru aceea zicem:

Bucura-te, prin care lumii se va aduce mantuirea; Bucura-te, prin care inselaciunea idoleasca se va surpa; Bucura-te, prin care puterea stapanitorului intunericului se va rusina; Bucura-te, prin care imparatia lui Hristos se va intari; Bucura-te, chemarea la lumina Evanghelie a celor cazuti in intunericul slujirii idolesti; Bucura-te, slobozirea fiilor lui Dumnezeu, din robia diavolului; Bucura-te, slujitoare a Fiului tau si Dumnezeu; Bucura-te, Ceea ce cu ascultarea ta, neascultarea Evei ai vindecat; Bucura-te, inaltimea faptelor bune; Bucura-te, adancimea smeritei cugetari; Bucura-te, prin care credinciosii cunosc pe Facatorul; Bucura-te, prin care credinciosii se fac fii Tatalui; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 2:

Vazand Sfanta Fecioara minunata voie a lui Dumnezeu, pentru Sine, ca o roaba a Domnului pururi s-a supus sa fac voia lui, strigand: Aliluia!

Icosul 2:

Intelegerea cea neinteleasa a graiului ingerului, Domnul facand-o inteleasa tie, Preacurata, a indreptat mergerea ta catre muntele Athosului, unde s-a grait de tine celor ce se nevoiesc intru neamul duhovnicesc. Deci noi cu bucurie strigam catre tine:

Bucura-te, Ceea ce ai sfintit Athosul cu venirea ta; Bucura-te, Ceea ce ai surpat idolii; Bucura-te, Ceea ce ai sadit acolo credinta cea adevarata; Bucura-te, Ceea ce ai izgonit de acolo pe cei necredinciosi; Bucura-te, Ceea ce ti-ai ales gradina tie Muntele acesta; Bucura-te, Ceea ce locului acestuia darul tau l-ai fagaduit; Bucura-te, datatoarea bunatatilor pamantesti tuturor credinciosilor ce locuiesc pe el; Bucura-te, chezasuitoare mantuirii celei vesnice; Bucura-te, mijlocitoare calda celor ce locuiesc in gradina ta; Bucura-te, infricosarea tuturor vrasmasilor; Bucura-te, Ceea ce ai fagaduit mila Fiului tau locului acestuia, pana la sfarsitul veacurilor; Bucura-te, Ceea ce ai prevestit cu darul Lui nu se va departa de la Sfantul Munte; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 3:

Puterea Celui Preainalt cu apararea Maicii lui Dumnezeu a umbrit Sfantul Munte, surpaturile si vaile lui, ca un salas prea larg, l-a aratat tuturor celor ce in viata calugareasca doresc sa culeaga mantuire, si vor canta: Aliluia!

Icosul 3:

Avand purtare de grija pentru gradina ta si pentru poporul din pamantul Iriviei bine ai voit a se zidi, in locul unde insati ai statut cand ai venit la Athos, un locas al neamului lor ca un liman celor ce cauta mantuirea, si ai voit a le da icoana ta, ca toti sa zica tie:

Bucura-te, Ceea ce ai fost aleasa ocrotitoare pamantului Iviriei; Bucura-te, ca tara aceasta s-a intors de la inselaciunea idoleasca la lumina lui Hristos; Bucura-te, Odrasla mladitei celei nevestejite care ai odraslit acum viata luminata; Bucura-te, Ceea ce ai crescut strugurii minunilor si ai bunei credinte; Bucura-te, livada duhovniceasca pe Athlon sadita; Bucura-te, Ceea ce ai izvorat curgere cu duhovniceasca luminare pentru pamntul Iviriei; Bucura-te, gura lui Eftimie, cea cu cuvinte de aur; Bucura-te, a lui Ioanichie cetate nebiruita; Bucura-te, a calugarilor ingradire; Bucura-te, liman lin celor ce cauta mantuire; Bucura-te, Ceea ce fagaduiesti acelora odihna vesnica; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 4:

Izvor de ganduri de nedumerire avand intru sine, cinstita vaduva, cea din Niceea, s-a tulburat vazand Sfanta si prea laudata icoana a Maicii lui Dumnezu, impusa cu sulita ostasului celui stricator de icoane, dintru care indata a curs sange si ea de frica fiind cuprinsa, ca sa nu fie batjocorita Sfanta Icoana, cu rugaciuni si lacrimi varsand-o mergand spre apus, cu veselie a strigat: Aliluia!

Icosul 4:

Vazand calugarii Sfantului Munte, flacara ce se arata pe mare ca un stalp de foc, a carui inaltime ajungea pana la cer si stralucea ca un soare, si venind noaptea la malul marii au vazut Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu purtandu-se pe mare cu putere dumnezeiasca si au strigat celei pline de dar

Bucura-te, Rug nears ce te-ai vazut de puitorul de lege; Bucura-te, stalp de foc care povatiesti pe cei din intuneric; Bucura-te, scara care ajungi pana la cer, pe care s-a pogorat Dumnezeu; Bucura-te, pod care treci la cer pe cei de pe pamant; Bucura-te, raza zilei celei de taina; Bucura-te, Ceea ce ai nascut lumina cea neapusa; Bucura-te, Ceea ce n-ai invatat pe nimeni in ce chip a fost; Bucura-te, Ceea ce esti imbracata in soare, care stralucesti cu darul si cu slava in toata lumea; Bucura-te, stea care arati soarele; Bucura-te, fulger care lumninezi sufletele si stralucesti gandurile celor credinciosi; Bucura-te, stralucire care luminezi pe cei din intuneric; Bucura-te, ca din tine a rasarit stralucirea cea cu multa lumina; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 5:

Icoana ta cea cu Dumnezeiasca mergere vrand sa o dai lacasului Manastirii Ivirii, zis-ai dumnezeiasca Maica Arhimandritului Gavriil: “mergi cu ceata calugarilor la malul marii si te pogoara in luciul ei si primeste Icoana mea”. Deci, el intraripat cu credinta si cu dragoste a mers pe apa ca pe uscat si au luat icoana in bratele sale si dobandind acea vistierie s-au bucurat zicand: Aliluia!

Icosul 5:

Vazut-au calugarii din Manastirea Ivirului de multe ori Icoana Maicii lui Dumnezeu din Biserica scoasa cu putere nevazuta stand deasupra portii, pe zidul curtii, si spaimantandu-se au zis unele ca acestea:

Bucura-te, Ceea ce bine ai voit a ne da Sfanta Icoana ta; Bucura-te, Ceea ce ne-ai fagaduit-o acoperamant a fi noua; Bucura-te, Ceea ce ai aratat dragostea ta catre lacasul nostru; Bucura-te, Ceea ce ai aratat purtarea ta de grija pentru el; Bucura-te, ajutorul nostru in tara straina; Bucura-te, bunavointa lui Dumnezeu catre noi; Bucura-te, indraznirea noastra catre Dumnezeu; Bucura-te, izbavitoarea lacrimilor noastre; Bucura-te, apararea noastra a celor sarmani; Bucura-te, ingradirea noastra; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 6:

Propovaduitor al voii tale facand pe Gavril, ai zis catre el, Stapana: ” N-am venit sa fiu pazita de voi, ci ca sa fiu Eu pazitoare voua, nu numai in veacul acesta de acum ci si in cel viitor. Iata, dau semn voua, pana cand veti vedea icoana mea in manastire nu va lipsi de la voi darul si mila Fiului meu, ca toti sa strige Lui: Aliluia”

Icosul 6:

Bucurie mare s-a facut la toti cei ce au auzit fagaduintele tale, Maica lui Dumnezeu, si tie, Portaritei ceresti, Biserica ti-au ridicat calugarii in poarta manastirii, strigand asa:

Bucura-te, statatoarea inainte pentru noi, in cele viitoare; Bucura-te, Ceea ce frica Domnului ne inveti pe noi; Bucura-te, Ceea ce ne indreptezi pe calea cea buna; Bucura-te, indraznirea si nadejdea noastra; Bucura-te, asteptarea noastra si acoperamantul; Bucura-te, Ceea ce ce ai plecat catre noi milostivirea Fiului tau; Bucura-te, Ceea ce ne vestesti ca darul Lui va fi cu noi; Bucura-te, Ceea ce Icoana te cea sfanta ne-ai dat-o noua arvuna a milei Fiului tau; Bucura-te, Ceea ce ai dat ei darul facerii de minuni; Bucura-te, Ceea ce departezi de la noi tot raul; Bucura-te, Ceea ce deschizi intrarea a tot binele; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 7:

Vrand rau credinciosul Amira sa strice lacasul Manastirii Ivirului si obstea de calugari ce era adunata acolo sa o risipeasca, de graba au cunoscut apararea lacasului de catre Maica lui Dumnezeu, vazand corabiile sale in adancimea marii inecate si pe ostasii pierduti prin valurile marii. Deci infricosandu-se ei si venind cu smerenie au dat la manastire aur si argint, cerand iertare. Iar calugarii vazand acestea au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7:

Multe si nenumarate minuni ai aratat, Maica lui Dumnezeu, plinind in manastire lipsa de vin, de faina si de untdelemn, pe cei indraciti vindecand, schiopilor darund umblare, orbilor vedere si toata neputinta vindecand, ca vazand aceste minuni sa-ti cantam tie:

Bucura-te, Aparatoare Doamna, care biruiesti pe vrasmasi; Bucura-te, cea grabnica spre ajutor celor ce te cheama pe tine; Bucura-te, Ceea ce nu treci cu vederea rugaciunea noastra; Bucura-te, Ceea ce de la fagaduinta nu te intorci; Bucura-te, Ceea ce intristarea intru bucurie o prefaci; Bucura-te, Ceea ce lipsa din manastire tu o acoperi cu indestulare; Bucura-te, a orbilor vedere; Bucura-te, a schiopilor umblare; Bucura-te, a tuturor scarbitilor mangaietoare; Bucura-te, ca nu incetezi a ne purta de grija si a ne mantui pe noi; Bucura-te, ca dintru atatea rele ne izbavesti pe noi; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 8:

Auzind Patriarhul Nicon de lacasul Manastirii Ivirului cel minunat, acoperit de Icoana Maicii Domnului, a dorit ca si tara lui sa aiba impartasire de darul ei. Pentru aceasta zidind locas in cinstea acestei preaslavite Icoane, cu osardie a cerut inchipuirea Sfintei Icoane cea facatoare de minuni a Maicii lui Dumnezu, ca prin acoperamantul ei, acoperiti fiind, sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

Cu totul intru cei de sus fiind si de cei de jos nedespartindu-te, bine ai voit, Maica lui Dumnezeu, sa daruiesti aceeasi binecuvantare a Athosului si peste lacasul Manastirii Pecersca, al robului tau Antonie, prin asemanarea cinstitului tau chip cu care ai binecuvantat Athosul. Pentru aceea strigam tie:

Bucura-te, acoperamantul cel mai lat decat norul; Bucura-te, ingradirea si intarirea drept credinciosilor; Bucura-te, stalp nemiscat al Bisericii dreptmaritoare; Bucura-te, infruntarea eresurilor si a dezbinarilor; Bucura-te, Ceea ce multimea credinciosilor o luminezi cu stralucitoarele raze ale Icoanei tale celei facatoare de minuni; Bucura-te, Cea ce izvorasti de la ea darurile vindecarilor si ale minunilor tale; Bucura-te, ingrozirea vrasmasilor; Bucura-te, veselia arhiereilor si a preotilor; Bucura-te, povatuitoarea calugarilor si mantuirea a tot neamul crestinesc; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 9:

Toata osardia avand-o adunarea pustnicilor Manastirii Ivirul pentru zugravirea Preacinstitului chip al milostivei Portarite, savarsind cantari de rugaciune si cu apa de la minunata Icoana spaland scandura pe care voia sa zugraveasca cinstitul ei chip, au sfintit pe cuviosul Iamvlih, care nevoindu-se cu toata obstea parintilor, in post si rugaciuni, au zugravit inchipuirea Icoanei Maicii lui Dumnezeu, pentru care noi pururi strigam: Aliluia!

Icosul 9:

Pe ritorii cei mult vorbitori ii vedem, Nascatoare de Dumnezeu, a fi ca niste pesti fara de glas, ca nu se pricep dupa vrednicie sa laude toate minunile tale care le-ai aratat, neamului omenesc, de la Sfanta Icoana ta. Caci inca pe cale fiind spre tara ruseasca, s-au facut minuni, poruncind binecredinciosului Emanoil sa dea pretul rascumpararii celor necredinciosi care impiedicau mergerea Sfintei Icoane si indoit dupa aceea intorcandu-i lui. Iar noi pentru aceasta cu credinta strigam asa:

Bucura-te, izvorul minunilor cel nedesertat; Bucura-te, ca totdeauna esti mijlocitoare catre Dumnezeu; Bucura-te, scaparea celor din nevoi; Bucura-te, mangaierea celor scarbiti; Bucura-te, vindecarea bolnavilor; Bucura-te, Maica milostiva a celor sarmani; Bucura-te, intoarcerea la calea adevarului a celor robiti; Bucura-te, chemarea pacatosilor la pocainta; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 10:

Vrand sa mantuiesti multi oameni din nevoi si din tot felul de scarbe, izvor de mila neimputinata izvorasti, dumnezeiasca Maica, de la Icoana ta, neamului nostru. Ca iata esti grabnic ajutatoare in lacasul Ivirului celui nou, inmultind darurile tale si in alte orase si manastiri si sate, celor ce te cinstesc pe tine toate cererile le implinesti, pentru aceea slavim pe Dumnezeu, care ne-a dat noua un asa dar, si strigam: Aliluia!

Icosul 10:

Zid esti, Nascatoare de Dumnezeu, cinului calugaresc si tuturor celor ce alearga la tine, ca Facatorul cerului si al pamantului salasluindu-se in Feciorescul tau pantece, a invatat pe toti ravnitorii de curatie si de intreaga intelepciune sa strige catre tine:

Bucura-te, vas ales al curatiei; Bucura-te, cununa fecioriei; Bucura-te, camara nuntii celei fara de de samanta; Bucura-te, Mireasa nenuntita; Bucura-te, Ceea ce ai nascut pe semanatorul curatiei; Bucura-te, Ceea ce ai impreunat Domnului pe cei credinciosi; Bucura-te, grabnica ajutatoare in viforul ispitelor; Bucura-te, Ceea ce izgonesti asupririle vrasmasilor; Bucura-te, Cea ce risipesti intunecarea patimilor celor de suflet pierzatoare; Bucura-te, Ceea ce curatesti gandurile; Bucura-te, Ceea ce ne inveti a uri dulcetile cele pamantesti; Bucura-te, Ceea ce indreptezi mintile si inimile catre cele de sus; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 11:

Se biruieste toata cantarea care vrea sa tinda catre multimea milelor tale celor multe, ca de-ti vom aduce cantari la numar tocmai ca nisipul marii, Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare, nimic nu plinim cum se cade, pentru aceasta cantam tie: aliluia!

Icosul 11:

Faclie primitoare de lumina aratata celor ce sunt in multimea necazurilor, vedem pe Preasfanta icoana a Maicii lui Dumnezeu ca primind focul cel nematerialnic al darului, lumineaza pe toti cu razele minunilor, invatandu-i a canta asa celei prea binecuvantate:

Bucura-te, ca esti grabnica ajutatoare; Bucura-te, Ceea ce ne aperi pe noi de foc, de sabie si de navalirea altor neamuri; Bucura-te, Ceea ce ne izbavesti pe noi de foamete si de moarte naprasnica; Bucura-te, Ceea ce ne pazesti pe noi de toate relele cele aducatoare de moarte; Bucura-te, ajutatoarea pe cale, pe uscat si pe ape, a celor necajiti; Bucura-te, vindecarea durerilor celor sufletesti si trupesti; Bucura-te, milostiva mangaietoare a celor scarbiti si impovarati; Bucura-te, Ceea ce pe cei deznadajduiti ii intorci din groapa pierzarii; Bucura-te, Ceea ce nici pe mine nu ma lasi fara ajutorul si apararea ta; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 12:

Vrand sa dea har datoriilor celor omenesti, datatorul de bine venit-a singur la cei ce se departasera de harul Lui, si rupand zapisul a daruit noua puternica mijlocire pe cea de dumnezeu cu dar daruita, pe Maica lui Dumnezeu, ca prin rugaciunile ei sa strigam pururi: Aliluia!

Icosul 12:

Cantand minunile tale cele aratate in viata aceasta, te laudam pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, ca pe un izvor nesfarsit al milei. Deci, cazand catre tine inaintea Icoanei tale celei facatoare de minuni, cu smerenie te rugam, fii noua acoperamant in ziua sfarsitului nostru, cand vom sta la infricosatul scaun de judecata al Fiului tau, ca sa cantam tie:

Bucura-te, ceea ce intru slava stai langa scaunul Fiului tau si acolo iti aduci aminte de noi; Bucura-te, Cea ce dimpreuna cu Fiul tau si Dumnezeu imparatsesti in veci si pentru noi mijlocesti; Bucura-te, ca celor ce nadajduiesc la tine le daruiesti sfarsit vietii fara durere si pasnic; Bucura-te, Ceea ce ne izbavesti de ranile cele amare; Bucura-te, Ceea ce ne izbavesti de duhurile cele din vazduh; Bucura-te, stergerea pacatelor prin pocainta; Bucura-te, dupa Domnul, nadejdea noastra a vietii celei fericite; Bucura-te, ca celor ce nadajduiesc spre tine le randuiesti starea de-a dreapta a Fiului tau; Bucura-te, ca fericitul glas care ne fagaduieste mostenirea imparatiei cerurilor, a-l auzi ne invredniceste; Bucura-te, nadejdea cea tare a vesniciei mantuirii a tuturor crestinilor; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, Maica prea laudata, Preasfanta Doamna, Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, cauta spre noi, cei ce cu smerenie si cu lacrimi aducem aceste putine rugaciuni inaintea Preacuratei Icoanei tale, si toata asteptarea si nadejdea spre tine o punem. izbaveste-ne pe noi din toate nevoile si ispitele din viata aceasta, si ne scoate din munca ce va sa fie, ca prin tine sa fim mantuiti si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Ingerul cel mai intai statator trimis a fost sa zica Nascatoarei de Dumnezeu, cand a cazut ei sortii slujirii apostolesti in pamantul Iviriei: ” De Ierusalim nu te indeparta si nu te desparti, iar sortul ce ti-a cazut tie, se va arata luminat in zilele cele mai de apoi, ca te vei osteni in pamantul intru care Dumnezeu va voi pentru tine, pentru aceea zicem:

Bucura-te, prin care lumii se va aduce mantuirea; Bucura-te, prin care inselaciunea idoleasca se va surpa; Bucura-te, prin care puterea stapanitorului intunericului se va rusina; Bucura-te, prin care imparatia lui Hristos se va intari; Bucura-te, chemarea la lumina Evanghelie a celor cazuti in intunericul slujirii idolesti; Bucura-te, slobozirea fiilor lui Dumnezeu, din robia diavolului; Bucura-te, slujitoare a Fiului tau si Dumnezeu; Bucura-te, Ceea ce cu ascultarea ta, neascultarea Evei ai vindecat; Bucura-te, inaltimea faptelor bune; Bucura-te, adancimea smeritei cugetari; Bucura-te, prin care credinciosii cunosc pe Facatorul; Bucura-te, prin care credinciosii se fac fii Tatalui; Bucura-te, Portarita buna, care deschizi credinciosilor usile Raiului!

si Condacul 1 :

Aparatoare Doamna, Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare, cantarile cele de lauda aducem tie noi robii tai, ca cei ce cu venirea cinstitei icoanei tale ne-am igonisit arma tare, zid nebiruit si straja nebiruita. Acopera-ne si ne apara pe noi toti de vrasmasii cei vazuti si nevazuti si de toata vatamarea sufleteasca si trupeasca, ca sa strigam tie: Bucura-te, Portarita buna care deschizi credinciosilor usile Raiului!

portarita

Notă: Mai multe despre Icoana Portărița găsiți la acest link.