Category Archives: Mănăstiri, Schituri, Sihăstrii, Chilii, Colibe
„Mărturii athonite”: Părintele Dionisie Ignat și realitatea ispitirilor demonice (Trinitas TV)
Această serie de emisiuni, „Mărturii athonite”, prezintă viața și nevoințele unor monahi români îmbunătățiți din Sfântul Munte Athos.
„Mărturii athonite”: Părintele Dionisie Ignat – continuator autentic al tradiției aghiorite (Trinitas TV)
Această serie de emisiuni, „Mărturii athonite”, prezintă viața și nevoințele unor monahi români îmbunătățiți din Sfântul Munte Athos.
Racla cu Darurile Magilor de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte a fost adusă spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, Teleorman (22-28 decembrie 2023)
Darurile magilor au ajuns la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman. În tradiția Bisericii Ortodoxe, ele sunt considerate relicve secundare sau simbolice, prin care s-a arătat pronia lui Dumnezeu.
Urmăriți un reportaj special realizat de Trinitas TV:
Darurile Magilor, de la Betleem la Athos
Darurile Magilor, oferite Pruncului Iisus Hristos la Betleem, se află de peste 550 de ani în Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos.
Maica Domnului, cea care a fost cea dintâi ocrotitoare a Darurilor primite de la Magi, s-a îngrijit ca acestea să ajungă în grădina ei: Sfântul Munte. Peninsula monahală din însorita Eladă a devenit, astfel, păstrătoarea acestor odoare neprețuite oferite de Magi.
Părintele arhimandrit Partenie Mourelatos, starețul Mănăstirii „Sfântul Pavel” spune despre Cinstitele Daruri că „nu sunt lucruri neînsemnate, ci simbolice. Au fost afierosite în anul 1470 de sultana Mara. Sunt făcătoare de minuni. De multe ori răspândesc o mireasmă negrăită”.
Darurile Magilor „nu le confundăm cu sfintele icoane sau cu sfintele moaște, dar vedem rolul pe care l-au avut ele în Pronia lui Dumnezeu de a prevesti prin niște păgâni iudeilor care aveau să întârzie până să-L descopere pe Iisus Hristos ca Mesia, că El este venit”, explică părintele profesor Ștefan Buchiu.
În orice împrejurare, să fim asemenea magilor! Căutători ai lui Hristos, călători neobosiți între pământ și cer, vestitori ai milei lui Dumnezeu, tulburând uneori puterile lumești întrebând de Regele lumii, dăruindu-I ce avem mai de preț din cele ce vremelnic sunt ale noastre și dintotdeauna ale Lui. Credința, rugăciunea și îngroparea egoismului, făcându-le Lui: aur, tămâie și smirnă!
VIDEO: Cum a fost la slujba primului hram al Schitului cu rânduială athonită Sfântul Neagoe Voievod Basarab (26 septembrie 2023), de la Vlădești, Argeș
Puteți sprijini construirea Sfântului Așezământ donând în conturile de mai jos!
Schitul Neagoe Vodă Basarab
Cont: RO12 RNCB 0022 1738 0523 0001 (Lei)
Cont: RO28 RNCB 0022 1738 0523 0004 (Euro)
Banca Comercială Română
Email: sfneagoebasarab@gmail.com
Tel: +40745 535 270
VIDEO: Părintele Iosif Dionisiatul despre Bătrânul său Stareț, Haralambie Dionisiatul (+2001) – subtitrare Ro.
Mulți ne vorbesc despre rugăciune, dar puțini o și practică. Ascultați un cuvânt ascetic al Părintelui Iosif Dionisiatul, despre adevărata tradiție isihastă a Sfântului Munte Athos. Părintele Iosif a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Bătrânului Haralambie Dionisiatul, care la rândul său a fost ucenicul Sf. Iosif Isihastul.
Interviul este realizat chiar în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Sursa: contul de youtube Atitudini, al Mănăstirii Petru Vodă.
În contextul acestui clip video de mare valoare duhovnicească, pomenim și cartea scrisă de Părintele Iosif despre Starețul Haralambie, tradusă de Gheronda Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire – Lacu și publicată la Editura Evanghelismos.
Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții,
autor Monahul Iosif Dionisiatul
Editura Evanghelismos, 2005
Rugaciunea mintii este pentru toti crestinii. Rugaciunea mintii se numeste si a inimii. Ma intrebi daca si rugaciunea rostita cu vocea se poate numi a inimii. Daca rugaciunea nu este curata, nici cea a mintii, nici cea rostita, nu se pot numi a inimii.
Rugaciunea este a inimii atunci cind mintea este inghitita de inima. Atunci, chiar daca ar cadea bombe sau a arde casa, mintea nu vrea sa iasa din inima, chiar daca e in primejdie sa arda.
[ Cărțile editurii Evanghelismos pot fi comandate online de pe site-ul editurii http://www.evanghelismos.ro/ ]
„Unde ești, Adame?” Un documentar despre viața de zi cu zi a monahilor din Mănăstirea Dochiariu, Sfântul Munte Athos. Proiecții ale documentarului în România
Unde ești, Adame?
Un documentar despre viața de zi cu zi a monahilor din Mănăstirea DOHIARIU (Sfântul Munte Athos).
Filmul scufundă spectatorul în viața unei mănăstiri de pe Sfântul Munte Athos. Viața monahală retrasă, plină de personaje autentice și „sfinți cotidieni”, se revarsă pe marele ecran înlăturând prioritățile noastre lumești. Spectatorul este copleșit de un mod de viață cu totul necunoscut, fără precedent, a unei obști monahale vii – în mijlocul secolului XXI.
Sinopsis.
Intriga filmului „Unde ești, Adame?” se desfășoară într-o veche vatră monahală – Dohiariu, așezată pe coasta de vest a muntelui Athos, o peninsulă din Marea Egee declarată Republică Monahală Autonomă și aflată în folosința exclusivă a monahismului ortodox răsăritean. Fenomenele naturii se împletesc armonios în succesiunea continuă a muncii și a rugăciunii, aliniindu-se într-o relație ritmică a omului cu natura, insinuând astfel raiul, după care tânjim cu toții din adâncul sufletului. Însă perla acestui splendid peisaj bizantin o constituie înșiși monahii, a căror căldură și autenticitate au fost înregistrate prin întredeschiderea cortinei, care tăinuiește viața monahală de zi cu zi, unde fiecare își are bucuriile, speranțele și slăbiciunile proprii. Invitând producătorii filmului în mediul său, monahii speră să trezească în fiecare spectator amintirea propriei învieri.
Protagonistul filmului este starețul mănăstirii – egumenul Grigorie, a cărui experiență duhovnicească acumulată, l-a încununat cu o cunoaștere profundă a sufletului omenesc și a râvnei acestuia către întoarcerea la starea specifică naturii omenești a lui Adam, dinainte de căderea în păcat.
Dohiariu.
Dohiariu – este o mănăstire ortodoxă greacă situată pe Sfântul Munte Athos, a X-a în ordinea ierarhică
a celor douăzeci de mănăstiri athonite. Mănăstirea a fost înființată în secolul al X-lea de către Cuviosul Eftimie Athonitul. Este așezată în partea sud-vestică a peninsulei, între vii și livezi, având una dintre cele mai elegante arhitecturi din Sfântul Munte. În mănăstire locuiesc aproximativ 50 de călugări.
Hramul mănăstirii – Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cel mai de preț odor al mănăstirii Dohiariu – este icoana Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoare” (numită „Gorgoepikoos”). Pentru a ajunge în trapeza mănăstirii, e necesar să treci printr-un culoar, pereții căruia sunt zugrăviți în frescă. La ușa de intrare în trapeză, pe peretele din dreapta, se găsește Icoana Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu. Din timpurile străvechi, pentru ca monahul-bucătar să se încadreze în timp cu pregătirea mesei pentru călugării care se întorc de la dumnezeiasca Liturghie, era necesar să înceapă lucrul până la venirea zorilor. Pentru iluminare se foloseau lumânări, torțe și felinare, care afumau intensiv pereții. Bucătarul trecea adesea prin fața Sfintei Icoane, ținând în mână o făclie aprinsă, prin urmare chipul Născătoarei de Dumnezeu era plin de funingine, încât și astăzi arată de parcă ar fi ars de flăcări.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a dorit să oprească acest lucru și i-a rostit monahului de trei ori:
Monahule, nu-mi afuma Chipul!
Călugărul a crezut că este o glumă și a ignorat cele întâmplate. După a treia amenințare, Născătoarea de Dumnezeu a adăugat:
Pentru această necuviință vei rămâne orb.
Când prezicerea s-a împlinit, monahul și-a venit în fire și pocaindu-se, s-a rugat îndelung, având și un scăunel al său în fața icoanei. Nu după mult timp, a auzit o voce cunoscută care i-a redat vederea, spunând următoarele:
Eu sunt Grabnic-Ascultătoare, iar rugăciunile voastre vor fi imediat auzite de Mine. După Dumnezeu, să vă adresați către Mine.
Această minune s-a răspândit foarte repede și din acele vremuri până acum, atât călugării cât și mirenii evlavioși aleargă, în orice nevoie sau necaz, către Maica Domnului Grabnic Ascultătoare.
Intriga filmului.
Starețul mănăstirii de pe muntele Athos, apropiindu-se de sfârșitul unei vieți îndelungate, reflectează asupra trudei, muncii – deopotrivă duhovnicească și trupească, și asupra durerii simțite în urma binecuvântatei disprețuiri, toate acestea fiind necesare pentru o viață pașnică în pământescul, iar mai târziu și în cerescul rai. Egumenul, împreună cu întreaga obște a mănăstirii ortodoxe Dohiariu de pe Muntele Sfânt, își asumă greutățile, munca istovitoare și suferințele vieții – în numele lui Hristos, urmărind idealul monahal. Atât viața, cât și muzica lor – reprezintă o emoționantă și profundă invocare, a omului și a naturii, către Dumnezeu. Astfel, spectatorul nu poate să rămână indiferent.
Ploaia, marea, pământul și copacii reprezintă pentru obștea monahală – o chemare către o profundă pace interioară, pe care, prin închinarea la Dumnezeu, o transformă într-o adâncă bucurie duhovnicească. Precum ridică ziduri din lespezi de piatră și își dobândesc hrana din ceea ce le oferă natura, la fel își zidesc și viața duhovnicească din ascultări, privegheri și munci fizice istovitoare.
Vedem că monahii sunt oameni puternici, capabili să ridice ziduri de sprijin pentru a diminua efectul distructiv al valurilor mării, transpirând, prin eforturi mari și multă rugăciune. Metaforic vorbind, marea – reprezintă lumea, iar zidul de sprijin – reprezintă republica sau civilizația monahală. Sunetul ciocanului care modelează fierul încins este succedat de ecoul bătăilor de toacă – prin cântul ei cheamând la rugăciune, după care – se revine la muncă!
Egumenul Grigorie cugetă la viața monahală, discutând cu regizorul în fața camerei de filmat. Sunt necesare eforturi imense și multă muncă, zice el, de altfel mănăstirea se va transforma „într-un morman de pietre”.
Starețul recunoaște că regretă și se căiește de multe lucruri pe care le-a săvârșit în viață, dar mai întâi de toate, de faptul că a devenit preot și egumen – care poartă răspundere pentru păcatele și căderile în păcat a celorlalți. El plânge zilnic în rugăciune pentru frați și mănăstire.
Părintele Grigorie vorbește mult despre sensul vieții monahale. Continuă lucrările la zidul de sprijin, pentru a proteja mănăstirea de răbufnirea mării. Ne imaginăm o adevărată oază, cucerită din mare, și admirăm truda imensă, depusă în fiecare colțișor de mănăstire. Slujba privegherii dezvăluie cerul înstelat în toată splendoarea sa. Sfințenia; rugăciunea îngenuncheată; pregătirile oficiate în rugăciune: Icoana Făcătoare de Minuni a mănăstirii, perla – cunoscută în întreaga lume a Ortodoxiei, adusă în biserica centrală. Este un eveniment extrem de rar.
În mănăstire se păstrează icoana Fecioarei Maria Grabnic-Ascultătoare, și totuși egumenul ne amintește – răspunsul la rugăciunile noastre îl vom primi în momentul optim, în clipa cea mai potrivită.
Se proclamă Învierea Domnului și totul se umple de har și lumină! Clopotele sună, contopindu-se în ecoul zâmbetelor triumfătoare!
Urcăm în vârful Muntelui Athos și intrăm într-o mică bisericuță înzăpezită. Ni se reamintește despre adevărul cuvintelor starețului. Un mod de viață monahal nu este posibil fără eforturi temeinice.
La sfârșitul filmului, mănăstirea face schimb de locuri cu spectatorul, adresându-i întrebarea: «Unde ești, Adame?»
Parohiile/Asociațiile Ortodoxe/Facultățile sau Seminariile de teologie din România care doresc să organizeze o vizionare a acestui film sunt rugate să ia legătura cu producătorul, Părintele Alexandru!
Protodeacon Aleksandr Plyska, producer
«Where are you, Adam?»
https://denpeirazei.com
YouTube
https://youtube.com/user/rafimia74
Facebook
https://www.facebook.com/oleksandr.plyska
Instagram
https://instagram.com/oleksandrplyska?igshid=2azkym8zuvz2
WhatsApp, Viber
+380992908691
plyska74@gmail.com
Două hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ce au legătură cu viața și tradiția aghiorită!
În ziua de marți, 4 iulie 2023, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, în demnitatea de Episcop-vicar patriarhal. Noul Episcop-vicar patriarhal va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
De asemenea, Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nectarie Petre, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, în demnitatea de Episcop-vicar al acestei Arhiepiscopii. Noul Episcop-vicar va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania.
În cadrul aceleiași ședințe au mai fost luate următoarele hotărâri.
Marcăm mai jos, cu roșu, deciziile ce au legătură cu viața și tradiția Sfântului Munte (n.n.)
- Aprobarea textului Protocolului de finanțare dintre Patriarhia Română și Secretariatul de Stat pentru Culte;
- Aprobarea propunerii proiectului de text al volumelor pentru lunile Septembrie și Octombrie ale Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române;
- Aprobarea înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cinstirii icoanei Maicii Domnului „Axion estin” (de la Biserica Protaton din Karyes, Muntele Athos n.n.) și a textelor liturgice pentru aceasta;
- Aprobarea înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Cuvioase Casiana Imnografa (7 septembrie), a textelor liturgice și a icoanei pentru cinstirea acesteia;
- Aprobarea înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Ierarh Ioan Maximovici (2 iulie), a textelor liturgice și a icoanei pentru cinstirea acestuia;
- Aprobarea înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Cuvios Iosif Isihastul (28 august), a textelor liturgice și a icoanei pentru cinstirea acestuia;
- Aprobarea textului Slujbei aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București;
- Aprobarea textului Paraclisului Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române / sursă text și foto: Basilica
AUDIO: Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromița (12/25 iulie) – Arhidiacon Vlad Rosu
AUDIO: Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromița – Arhidiacon Vlad Rosu.
Părintele Arhidiacon Vlad Roșu este membru al Grupului Psaltic Tronos și Slujitor al Catedralei Sfântul Spiridon – Nou din București.
Vezi și versiunea text a Acatistului: Acatistul Maicii Domnului la Icoana „Prodromița”
Mănăstirea sârbească athonită Hilandar a serbat împlinirea a 825 de ani de la înființare
Mănăstirea sârbească athonită Hilandar a serbat împlinirea a 825 de ani de la înființare
Biserica Ortodoxă Sârbă și Mănăstirea Hilandar au marcat aniversarea prin diverse evenimente de-a lungul anului. Prăznuirea principală a avut loc în acest sfârșit de săptămână (24-25 iunie 2023) la mănăstire, prin priveghere de toată noaptea încheiată cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Între invitații Părintelui Stareț Metodie al Hilandarului s-au numărat Starețul Tihon de la Mănăstirea Studenica din Serbia și Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedi. Acesta din urmă a vorbit despre relația specială dintre cele două mănăstiri. Astfel, prințul Rastko Nemanija a devenit monah la Vatopedi, luând numele de Sava. Mai târziu a devenit primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe, fiind totodată și cel mai iubit sfânt sârb până astăzi. La Vatopedi i s-a alăturat tatăl său, împăratul Ștefan, cinstit astăzi ca Sfântul Simeon, Izvorâtorul de mir. După câțiva ani, Sfinții Simeon și Sava au cerut mănăstirii Vatopedi o parcelă de pământ unde se afla odată vechea Mănăstire Hilandar. Bătrânii mănăstirii Vatopedi au fost de acord și astfel a fost reconstruit Hilandarul. De atunci, în semn de prețuire și recunoștință, starețul Vatopedului este invitat în fiecare an la aniversarea mănăstirii.
La prăznuire au participat și Părinți de la Chilia sârbească Burazeri din Karyes și de la alte chilii sârbești din Sfântul Munte. La strană au răspuns psalți de la Vatopedi (dreapta) și de la Hilandar (stânga).
Traducere și adaptare după orthochristian.com și alte surse de Laurențiu Dumitru
Sursa foto (1 și 2): orthodoxianewsagency.gr
Semnalăm apariția unei noi edituri ortodoxe de sorginte athonită: Editura Chiliei Sfântul Ipatie
Dragi prieteni iubitori ai Sfântului Munte,
Semnalăm apariția unei noi edituri ortodoxe de sorginte athonită: Editura Chiliei Sfântul Ipatie.
https://www.ipatie.ro/
Până la acest moment (iunie 2023), părinții Chiliei au publicat 4 titluri și au în pregătire alte două lucrări.
la rubrica Contact veți afla câteva dintre locurile unde puteți găsi cărțile editate.
Chilia Sfântul Ipatie se afla pe teritoriul deţinut de Mănăstirea Vatopedi, la numai o jumătate de oră de mers pe jos faţă de mănăstire. Aşezământul este una dintre cele mai vechi chilii romaneşti din Sfântul Munte Athos. Mulţi călugări vieţuitori în această chilie au venit de prin părţile Sibiului. Astfel, vreme de peste un secol, mai toţi stareţii chiliei au venit aici din Săliştea Sibiului.
Astăzi, la conducerea chiliei Sfântul Ipatie este părinte Ignatie Bozianu, moldovean de obârşie, dar care a făcut primii paşi în viaţa monahală nu departe de plaiurile sibiene, la mănăstirea Afteea din judeţul Alba.
Frescele Paraclisului Chiliei Sfântul Ipatie de la Muntele Athos sunt pictate de iconarul Ioan Popa.
VIDEO: Părintele Gavriil, Starețul Mănăstirii Pantokrator, ne vorbește despre cele 3 mari rele din vremurile noastre (subtitrare în limba română), Athos Pascal, Trinitas TV
Părintele Gavriil, starețul Mănăstirii Pantocrator din Sfântul Munte, povestește despre cele mai mari greutăți cu care se pot lupta oamenii din ziua de astăzi, precum și despre armele pe care le avem la dispoziție.
Interviul face parte din ediția specială „Athos Pascal” realizată de dl. Remus Rădulescu pentru Trinitas TV.
Sursa Video: Trinitas TV
VIDEO: Cum a fost la Slujba punerii pietrei de temelie pentru noul Schit cu rânduială athonită Sfântul Neagoe Voievod Basarab, de la Vlădești, Argeș
În luna aprilie anunțam cu bucurie mare faptul că În județul Argeș se construiește o mănăstire cu rânduială athonită, pusă sub ocrotirea Sfântului Neagoe Basarab. Pe 1 mai 2023 se sfințește locul mănăstirii. Află cum poți sprijini ridicarea Sfântului Așezământ.
Aveți mai sus un impresionant VIDEO de 27 minute de la acest eveniment ce a avut loc pe 1 mai 2023.
Pe pagina de facebook a Schitului veți găsi peste 50 de imagini de la eveniment: >> AICI <<
Cu vrerea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, s-a pus piatra de temelie a Schitului cu Hramul „Sfântul Neagoe Basarab” de către Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Anul Mântuirii 2023, luna mai, ziua 1.
Egumen: Ieromonah Cosma Giosanu
Povățuitor duhovnicesc: Ieromonah Ștefan Nuțescu
Coordonator lucrări: Ieromonah David Gălbează
și părinții de la Chilia Buna- Vestire – Schitul Lacu de la Sfântul Munte Athos!
Puteți sprijini construirea Sfântului Așezământ donând în conturile de mai jos!
Schitul Neagoe Vodă Basarab
Cont: RO12 RNCB 0022 1738 0523 0001 (Lei)
Cont: RO28 RNCB 0022 1738 0523 0004 (Euro)
Banca Comercială Română
Email: sfneagoebasarab@gmail.com
Tel: +40745 535 270
Mărturii ale teologului ortodox francez Jean-Claude Larchet despre Cuvioșii români athoniți Dionisie Ignat și Petroniu Tănase
MĂRTURIE DESPRE CUVIOSUL DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU
„Pelerinajul meu din aprilie 1999 mi‐a prilejuit întâlnirea cu un monah român foarte cunoscut, părintele Dionisie (Ignat), care vieţuiește în chiliile Sfântul Gheorghe de la schitul Kaletzi (în română Colciu), situat între mănăstirile Pantocrator și Vatoped, mai aproape de cea din urmă. Născut în 1909, a intrat în Athos în 1926, urmându‐l pe fratele său mai mare Ghimnazie. Cei doi fraţi, după ce au vieţuit în două chilii de la Kapsala, s‐au dus în 1937 să stea în chiliile Sfântul Gheorghe, unde au și rămas. Părintele Dionisie a fost hirotonit preot în 1935 și rânduit duhovnic în 1945. A dobândit de atunci încet‐încet un mare renume pentru discernământul său duhovnicesc, pentru harisma cardiognosiei (citirea în inima omului) și înţelepciunea sfaturilor sale duhovnicești, chiar printre greci, pentru că românii, împiedicaţi de regimul comunist să iasă din ţară, erau pe atunci puţini la număr în Sfântul Munte. Însuși bătrânul Iosif cel Nou, când a venit să se stabilească la mănăstirea Vatoped, în 1987, cu obștea sa, mergea la el ca să se spovedească și să primească sfat, și la el îi trimitea pe monahii de la Vatoped. Firește, pentru monahii români din Athos și pentru numeroșii preoţi și pelerini din România (care vin în valuri după căderea comunismului), el este părintele duhovnicesc prin excelenţă. Din 1979 până în 1989, după trecerea la Domnul a primilor săi tovarăși de nevoinţă, a vieţuit aici singur, doar cu părintele Ioan (Şova) – pe care îl întâlnisem în 1978 –, apoi au venit vreo zece monahi tineri, ca să sporească numărul celor din obște. Lucru necesar pentru a o face să trăiască, pentru că, la începutul anilor ’90, părintele Dionisie a orbit; departe de a se plânge, el a dat pentru aceasta slavă lui Dumnezeu, pentru că așa a putut fi cu o mai mare luare‐aminte la viaţa sa lăuntrică și s‐a putut adânci și mai mult în rostirea Rugăciunii lui Iisus. Unii chiar spun că orbirea fizică i‐a sporit străvederea duhovnicească.
În timpul acestei întâlniri, părintele Dionisie ne vorbește despre anii de trudă de după venirea lui la Athos. Aici, chiliile ţin de marile mănăstiri, iar monahii care vin să se stabilească în ele trebuie să le cumpere; atunci când părăsesc lumea aceasta, bunurile lor revin acestor mănăstiri, și nou‐veniţii trebuie iar să le cumpere. Părintele Dionisie, fratele său Ghimnazie și un alt monah, Sebastian, la început au muncit din greu ca să poată cumpăra așezământul monahal Buna Vestire de la Kapsala. Având a plăti 5000 de drahme și câștigând numai 20 de drahme pe zi la mănăstirea Iviron, unde erau constrânși să lucreze, nu le mai rămâne nici cât să‐și cumpere două pâini pe zi… Au trăit într-o mare sărăcie.
Când, după câţiva ani, au dobândit chiliile de la Colciu, îi aștepta o muncă enormă de reconstrucţie a clădirii, de defrișare și de întreţinere a pământurilor. Chiar dacă erau cu totul osteniţi de zilele de muncă aspră, se străduiau totuși să împlinească așa cum se cuvine toate slujbele prescrise de tipic… Amintindu‐și acea perioadă, părintele Dionisie ne spune, nu fără tristeţe, că pe fratele său Ghimnazie l‐a prăpădit munca, și a murit înainte de vreme sleit de puteri.
Cum sunt profesor și tată, părintele Dionisie abordează problema educării copiilor. Insistă asupra răbdării de care trebuie să se dea dovadă în ceea ce‐i privește și asupra răspunderii pe care o au părinţii referitor la evoluţia lor duhovnicească de creștini ortodocși. Principalul pericol, în epoca noastră care se tot descreștinează, o constituie desele contacte cu cei din afara mediului familial: prieteniile rele îl pot strica și pe cel mai bun copil. Numai rugându‐se pentru copiii lor pot părinţii să‐i ţină pe calea cea bună. Rugăciunea pentru copii este cel mai bun lucru ce poate fi făcut pentru ei.
Părintele Dionisie ne vorbește apoi de un lucru drag inimii sale: smerenia, virtute pe care o consideră temelia și izvorul tuturor celorlalte virtuţi („Dacă aveţi smerenie, spune el întotdeauna, vin și toate celelalte”). A fi smerit depinde de noi, și este foarte ușor. Nu trebuie decât să fii pururea conștient de propria ta nimicnicie, spunându‐ţi întotdeauna: „Din pământ sunt, pe pământ am venit și în pământ am să mă întorc.”
Stăruie asupra importanţei pe care o are răbdarea (un alt subiect favorit al său). Ea le este tuturor de trebuinţă, dar mai ales monahilor, pentru că este „începutul și culmea vieţii monahale”.
Părintele Dionisie are 90 de ani (va părăsi această lume cinci ani mai târziu). Sunt uimit de vioiciunea minţii sale, de însufleţirea cu care vorbește despre viaţa duhovnicească. Munca fizică anevoioasă pe care a împlinit‐o toată viaţa sa și nevoinţa aspră la care s‐a supus nu l‐au slăbit, ci, dimpotrivă, l‐au întărit. Orbirea i‐a închis ochii, dar se arată ca unul care lăuntric le vede pe toate. Are pe chip o bucurie și o lumina care vin din harul sălășluit în el. Smerenia pe care o propovăduiește necontenit, la el nu este o simplă vorbă deșartă. Se arată ca unul care a ajuns la o desăvârșită simplitate (aplôsis) lăuntrică. Potrivit cuvântului lui Hristos către ucenicii Săi, s‐a făcut pe sine duhovnicește ca un prunc.
Mai ales prin aceste virtuţi, care în lume par a ţine de slăbiciune, este el mângâietor și convingător.”
MĂRTURIE DESPRE CUVIOSUL PETRONIU TĂNASE DE LA PRODROMU
„Vineri, 4 august
Merg la portul de la Stavronichita şi iau caicul spre Marea Lavră.
După o jumătate de oră de mers pe jos, ajung la schitul cenobitic românesc de la Prodromu, care este închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Este de fapt o mică mănăstire, diferită prin forma sa de celelalte mănăstiri athonite.
În clădirile aproape goale, îl întâlnesc pe părintele Petroniu (Tănase), care vorbeşte perfect franceza. S‑a născut în 1914, are aşadar 64 de ani. S‑a călugărit la mănăstirea Neamţ, a vieţuit trei ani la mănăstirea Antim, apoi şapte ani la mănăstirea Slatina şi, în fine, din 1964 până în acest an, la mănăstirea Sihăstria, unde s‑a aflat sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Cleopa. A venit în Sfântul Munte pe 2 martie, însoţit de doi monahi tineri, ieromonahul Atanasie şi monahul Prodromos, cu scopul de a reînvia viaţa monahală a schitului. Mai erau încă doisprezece monahi în schit, dar toţi înaintaţi în vârstă şi aflaţi în mare sărăcie. Clădirile sunt ruinate. Părintele Petroniu nădăjduieşte să le repare încet‑încet şi‑mi spune că vor veni şi alţi monahi din România.
Este ora mesei. Suntem patru la trapeză: el, eu, unul dintre tinerii monahi care serveşte masa, iar altul care citeşte din scrieri duhovniceşti. Este aici un început, chiar dacă modest, de viaţă nouă.
Sâmbătă, 5 august
Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Liturghia, slujba parastasului.
Am, apoi, o lungă convorbire cu părintele Petroniu, care îmi poate consacra mult din timpul său, pentru că sunt singurul pelerin în această perioadă; oricum, acest schit, situat departe şi aproape abandonat, nu are decât puţini vizitatori, şi nici un pelerin din România, care este zăvorâtă de regimul comunist.
Părintele Petroniu îmi vorbeşte despre spiritualitatea românească. Îmi spune cât de înrădăcinată este în popor şi cât de răspândită este acolo Rugăciunea lui Iisus. Îmi spune că niciodată ideologia materialistă atee a comunismului nu va putea ajunge la popor, care, din vechime, este foarte credincios.
„Poporul român, poporul de rând, chiar analfabet, pentru că limba liturgică este cea vorbită, are o extraordinară cultură şi instruire duhovnicească, dobândite prin simplul fapt că ia parte la toate slujbele Bisericii.
Oamenii simpli se predau cu totul, cu toate puterile, lui Dumnezeu, urmând cu stăruinţă poruncile Sale, ca să se curăţe de patimi şi să primească astfel Sfântul Duh, şi au primit prin Duhul o cunoaştere mai presus de om, care îi face să cunoască adâncurile teologiei.”
„Viaţa monahilor în acest schit ruinat pare a fi una de rând. Dar, de fapt, schitul acesta ruinat nu le este o piedică, pentru că îşi rânduiesc aici viaţa duhovnicească, iar această viaţă, care pare de rând şi obişnuită din afară, este în realitate foarte bogată şi minunată. Monahul, prin dobândirea Sfântului Duh, cunoaşte raţiunile tuturor lucrurilor, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, pentru că astfel vede fiecare lucru în profunzimea lui, cu ochi înnoiţi. Dacă viaţa din afară este săracă, viaţa lăuntrică, în schimb, se face astfel tot mai bogată.”
„Biserica Ortodoxă posedă plenitudinea adevărului şi reprezintă viaţa conformă cu Evanghelia şi Tradiţia. Catolicismul şi protestantismul, în raport cu ea, sunt deviaţii, dar lucrul acesta nu trebuie să ne facă să‑i privim pe catolici şi pe protestanţi ca pe nişte vrăjmaşi; ar fi cu totul contrar învăţăturii evanghelice.”
„Tradiţia filocalică este foarte veche în România; se vorbeşte despre ea în cele mai vechi manuscrise, în vreme ce textele care se referă la organizarea cenobitică sunt compuse sau traduse recent. Asta înseamnă că modul de vieţuire al vechilor monahi români era rugăciunea isihastă. Tradiţia filocalică românească foloseşte pentru Rugăciunea lui Iisus formula lungă: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!» Cei care folosesc formula scurtă: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!», se raportează la cuvintele Apostolului Pavel: «Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea […] decât zeci de mii de cuvinte într‑altă limbă» (această formulă scurtă are, în greacă, într‑adevăr cinci cuvinte). Potrivit multor Părinţi, această frază a Apostolului Pavel este o referinţă implicită la Rugăciunea lui Iisus şi este semn că el însuşi avea această rugăciune. Mulţi Părinţi afirmă că Rugăciunea lui Iisus urcă până în vremurile apostolice şi era o practică a apostolilor.
Dar faptul că formula folosită este lungă sau scurtă nu are importanţă; importantă este starea sufletului în vremea rugăciunii. Aceasta trebuie să fie o stare de smerenie şi de căinţă. Constă în recunoaşterea înaintea lui Dumnezeu a nevolniciei noastre, a neputinţei de a face ceva bun prin noi înşine, potrivit cuvântului lui Hristos: «Fără Mine nu puteţi face nimic.» Căci tot ce are omul bun în el vine de la Dumnezeu, este un dar de la Dumnezeu. Această stare este o chemare a lui Dumnezeu Celui Atotputernic. Rugându‑se, omul se cuvine să aibă simţirea unui prunc slab care cere ajutor de la tatăl sau de la mama sa. Omul, faţă de Dumnezeu, trebuie să se simtă ca o furnică sau ca un vierme, cum spun mulţi dintre Părinţi, între care Sfântul Isaac Sirul. S‑ar putea spune: cum e furnica faţă de om, dar comparaţia aceasta nu este potrivită, pentru că Dumnezeu este infinit mai mare decât un om. Omul trebuie să se recunoască pe sine a fi sărman şi păcătos. Ca vameşul. Doar cu o astfel de simţire se poate omul mântui. Şi noi ştim că toţi cei care s‑au mântuit, s‑au mântuit printr‑o astfel de aşezare a sufletului: toţi sfinţii, dar, aşa cum vedem din Evanghelie, tot aşa şi vameşul, fiul rătăcitor, tâlharul cel binecredincios. Un singur cuvânt, însă rostit în acest duh, a fost de ajuns ca să se mântuiască. Părintele Cleopa, în sfaturile sale, insistă asupra acestui duh de căinţă pe care trebuie să îl aibă omul la rugăciune. La polul opus este mândria, prin care omul îşi aduce sieşi propria osândă. Mândria este opusul duhului creştin. Este un duh diabolic. Duhul curat creştin este cel al smereniei.”
Îl întreb pe părintele Petroniu: Ce este rugăciunea cu inima? Îmi răspunde că „aceasta înseamnă a te ruga cu toate simţămintele îndreptate către Dumnezeu. În om sunt două centre: creierul, sediu al minţii, şi inima, sediu al simţămintelor. A te ruga cu inima înseamnă a te ruga fiinţial. Este o lucrare greu de împlinit, la început nu se săvârşeşte decât în parte, şi numai stăruind tot mereu în rugăciune, încet‑încet cu căinţă şi smerenie, poate ajunge omul s‑o săvârşească deplin”.
„Rugăciunea şi viaţa duhovnicească nu pot fi privite ca de sine stătătoare: omul trăieşte într‑un întreg context cosmic şi trebuie să ţină seama de trupul său, de mediul său natural, de hrana pe care o consumă şi altele de acest fel.
Omul duhovnicesc nu mai priveşte natura şi în general făpturile la fel ca ceilalţi oameni, pentru că el le sesizează însemnătatea, rostul şi unitatea lor dumnezeiască. Lucrul acesta îl subliniază în mod deosebit Sfântul Maxim Mărturisitorul.”
Părintele Petroniu este un om de mare simplitate, dar foarte cultivat [1]. Şi‑a însuşit în chip desăvârşit tradiţia filocalică, care a rămas foarte vie în România şi a avut numeroşi reprezentanţi remarcabili, între care părintele Cleopa, actualmente unul dintre cei mai cunoscuţi. Părintele Petroniu face adesea referinţă la Sfântul Maxim Mărturisitorul, lucru puţin obişnuit în mediile monahale, pentru că este un autor dificil şi în acea vreme încă insuficient studiat. Dar şi sub acest aspect românii sunt privilegiaţi: cel mai cunoscut teolog român, părintele Dumitru Stăniloae, a studiat mult gândirea Sfântului Maxim, a tradus şi publicat principalele sale scrieri, contribuind în cea mai mare măsură la cunoaşterea lui. Învăţătura duhovnicească a părintelui Petroniu este deplin tradiţională, în duhul Părinţilor şi foarte echilibrată [2]. Ne putem gândi că prezenţa sa aici nu va întârzia să dea numeroase şi frumoase roade [3]. La amiază, drum obositor de cinci ore de la Prodromu la Katunakia. Regăsesc cu bucuria sihăstria danieliţilor.”
[1] A studiat teologia la Facultatea de teologie din Bucureşti, apoi filosofia. A fost bibliotecarul mănăstirii Antim, apoi, între 1945 și 1947, funcţionar la Cancelaria Sfântului Sinod şi secretarul Patriarhului Nicodim.
[2] Menţionăm aici câteva dintre scrierile părintelui Petroniu: Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului, Opere complete, 1, Ed. Schitul Românesc Prodromu, 2020; Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Opere complete, 2, Ed. Schitul Românesc Prodromu, 2021, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Ed. Bizantină, București, 2006; Bine eşti cuvântat, Doamne – meditaţii, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, Întâmplări minunate din vremea noastră, Ed. Anastasis, București, 2012 – n. trad.
[3] La impulsul părintelui Petroniu, schitul Prodromu va fi restaurat, regăsindu‑şi frumuseţea dintâi, şi mulţi monahi români vor veni aici atunci când graniţele României se vor deschide cu totul, după căderea comunismului. Părintele Petroniu va ajunge unul dintre monahii cei mai cunoscuţi şi mai preţuiţi din Sfântul Munte. Va părăsi această lume în 2011, în vârstă de 95 de ani. La adormirea sa, Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va scrie: „Domnul Dumnezeu a chemat la El una dintre cele mai frumoase flori răsărite în veacul trecut pe pământul românesc”.
Extras din lucrarea :Jean-Claude Larchet. Athosul și duhovnicii pe care i‑am cunoscut. Însemnări 1974‑2015. Editura Sophia. București; 2023. pp. 148-153 (pentru evocarea Pr. Petroniu) și pp.173-175 (pentru evocarea Pr. Dionisie)
Mai multe informații despre carte și cum poate fi comandă găsiți aici: Nouă apariție editorială: Jean-Claude Larchet – „Athosul și duhovnicii pe care i-am cunoscut” (editura Sophia, 2023)
Joi, 27 aprilie 2023, va avea loc deshumarea Părintelui Petroniu Tanase, fostul Stareț al Schitului Românesc Prodromu (update: video)
UPDATE: Știrea Trinitas TV: Osemintele Părintelui Petroniu au fost deshumate!
Știrea inițială:
O delegație a Patriarhiei Române va participa joi la deshumarea Părintelui Petroniu Tănase. Ceremonia va avea loc la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.
Din delegație fac parte Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, Părintele Ionuț Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal, Părintele Consilier patriarhal Michael Tița, care coordonează Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități externe bisericești al Patriarhiei Române, și Arhid. Dumitru Ojog. Delegația este însoțită de o echipă Trinitas TV.
Deshumarea va avea loc joi, după Sfânta Liturghie arhierească.
La Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei din 28 septembrie 2022, Părintele Patriarh Daniel a anunțat că Patriarhia Română va solicita Patriarhiei Ecumenice să-i treacă în rândul sfinților pe părinții aghioriți de origine română Petroniu Tănase și Dionisie Ignat.
Dreptul de a canoniza aparține Bisericii locale unde acea persoană și-a trăit ultima parte a vieții și a trecut la Domnul, a precizat Patriarhul României.
Scopul este ca acești părinți să fie cinstiți în mod deosebit în 2025, alături de „ceilalți 12 sau 13 preoți de mir și preoți de mănăstire care au fost duhovnici și mărturisitori în perioada comunistă”, a explicat Preafericirea Sa. Aceste canonizări sunt pregătite pentru a marca aniversarea a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române.
sursa: basilica / foto credit George Crasnean
Sfântul Munte Athos 