Pomenirea cuviosului Simeon (Ștefan) Nemania, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos (13/26 februarie)

Pomenirea cuviosului Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos, care a trăit pe la anii 1190, şi care în pace s-a săvârşit.

A doua zi, dis-de-dimineață, în aceeași biserică, episcopul Calinic a fost la slujba de depunere a voturilor monahale a celor doi, Ștefan Nemania și Ana, care înveșmântați în straie negre au primit nume noi: Nemania a luat numele de Simeon, iar Ana pe cel de Anastasia. Aceasta s-a petrecut în ziua de Buna Vestire a anului 1196.

La puțină vreme după slujbă, Simeon și Anastasia s-au despărțit unul de celălalt. Simeon a plecat la mănăstirea sa, Studenița, iar Anastasia a mers la Mănăstirea Maicii Domnului, aproape de Kurșumlia. Așa a început altă viață pentru amândoi.

La Studenița, Simeon a viețuit optsprezece luni urmând întocmai rânduielile rugăciunii, postului, studiului și muncii. În acest timp a pus ordine în gospodăria mănăstirii, a mărit numărul monahilor, a lăsat cuvânt să fie înmormântat în biserica mare și l-a numit egumen pe ieromonahul Dionisie. Apoi, și-a luat rămas bun de la țara sa și de la poporul său și a pornit spre Sfântul Munte pe 8 octombrie 1197. Până la granița grecească a fost însoțit de Marele Jupan Ștefan – fiul lui – și de alți boieri sârbi.

Acolo, iarăși s-a despărțit, plin de duioșie, de Ștefan și de cei pe care îi lăsa în urmă. Dimpreună cu câțiva dintre cei mai credincioși prieteni, cinstitul bătrân a plecat mai departe și la 2 noiembrie 1197 a ajuns la Vatoped. Egumenul mănăstirii și obștea l-au întâmpinat cu cinste și mare bucurie. În dangătul clopotelor, intrat-au de îndată în biserică, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate. Apoi, tatăl și fiul s-au reîntâlnit. Copleșiți de simțăminte pe care limba nu le poate rosti, s-au îmbrățișat, în sfârșit, după zece ani de despărțire și de dor. Oarecând se despărțiseră ca Marele Jupan Nemania și Prințul Rastko, iar acum se întâlneau ca monahul Simeon și monahul Sava, într-o țară străină.

Simeon avea 84 de ani, iar Sava 27; unul era albit de vremi, celălalt în floarea vârstei, dar amândoi aveau inimile arzând de iubire față de Dumnezeu. Abia după o lungă despărțire își dau seama părinții și copiii cât de mult se iubesc unii pe alții. Iar când se reîntâlnesc, află cât de nemăsurată le este iubirea.

Protosul, auzind de sosirea Marelui Jupan, veni din Kareia spre a-l primi cum se cuvine pe oaspetele de seamă. Simeon i s-a plecat smerit, iar acesta a îngenuncheat înaintea lui. Și-au dat binețe și apoi s-au îmbrățișat. Chiar și pentru istoria Sfântului Munte, acesta era un lucru deosebit, căci până atunci nu se mai pomenise ca un mare domnitor al unei țări ortodoxe să vină în împărăția Maicii Domnului, întru primirea îngerescului cin, alături de ceilalți monahi.

Până și egumenii celorlalte mănăstiri, dimpreună cu o mulțime de monahi înveșmântați în haine negre, au venit spre a-l vedea și întâmpina pe cel care odinioară fusese un neînfricat cavaler și războinic, acum un monah smerit asemenea lor. Dorind mântuirea, Simeon i-a cercetat spre a o afla. Și pe niciunul dintre ei nu i-a lăsat să plece, fără să le ofere un dar adus din Serbia. Căci adusese cu el cai și catâri încărcați cu mulțime de daruri, de folos bisericilor și fraților. Cea mai mare parte a dăruit-o Mănăstirii Vatoped, dimpreună cu două vase pline de argint și aur.

Apoi, Sava l-a dus pe tatăl său ostenit în casa pe care o ridicase pentru ei doi, împreună-viețuind până la sfârșit.

/ textul a fost pus la dispoziția publicului de Ionuț Gurgu, director al editurii Predania /

Aducem la cunoștința publicului și apariția cărții „De la prinț la sfânt. Viața Sfântului Sava Arhiepiscopul Serbiei” a Sfântului Nicolae Velimirovici. Sfântul Sava (Rastko) Nemania fiind fiul lui Simeon (Ștefan) Nemania, ambii la mare cinste în Serbia și între sârbii athoniți.

Florentina și Daniel primesc ajutor minunat de la Sfântului Simeon de la Hilandar

Doamne, ajută și La mulți ani!

Mă numesc Florentina și vă scriu deoarece doresc să fac auzită sau văzută minunea petrecută cu familia noastră cât mai multor oameni.

Acum câteva zile am reușit într-un final să trimit mail către mănăstirea Hilandar pentru a da mărturie despre ajutorul primit de la Sfântul Simeon prin mijlocirea rugăciunilor părinților de la această Mănăstire.

Vă trimit mărturia scrisă către dânșii:

“Doamne. ajută!
Eu și soțul meu ne-am căsătorit în Septembrie 2009 când amândoi aveam vârsta de 25 de ani.

În Mai 2011 am născut un băiat în urma unei sarcini cu probleme (iminență de avort încă din săptămâna 5-6 de sarcină). După nașterea băiatului, au urmat 3 sarcini pierdute (în 2014, 2015 și 2016). Primele două pierderi au fost similare: avorturi spontane petrecute fie când intrasem deja în trimestrul 2 fie când tocmai urma să intru. A treia sarcină s-a oprit în evoluție la aproximativ 8-9 săptămâni.

Doresc să menționez că atât eu cât și soțul suntem o familie care mergem săptămânal la Sfânta Liturghie, postim toate posturile, ne spovedim și ne împărtășim nu tocmai regulat, însă ne străduim.

Toți medicii consultați (nu au fost foarte mulți însă nici puțini) nu puteau găsi o explicație pentru aceasta imposibilitate de a mai dobândi un copil.

Stările sufletești prin care am trecut erau amestecate: fie supărare profundă manifestată prin nevoia de a plânge zilnic, fie speranță că va fi bine de fiecare dată când aflam ca sunt din nou însărcinată, apoi din nou mâhnire și durere când pierdeam încă o sarcină, sentimente de încredințare că până la urmă Dumnezeu ne va mai dărui un copil, gânduri de îndoială cum că poate totuși un singur copil era voia lui Dumnezeu să avem… Începusem să mă mângâi cu gândul ca sunt familii care nu au nici măcar un copil.

Îmi propuneam să reîncep investigațiile medicale pentru a încerca să aflăm motivul acestor probleme însă ceva mă făcea mereu să amân. Eram conștientă că orice aș fi întreprins aveam șanse mai mari cu cât vârsta noastră nu ajungea sa fie mai înaintată (aveam deja 34 de ani). Sunt medic stomatolog și realizez importanta unei sarcini obținute la o vârsta tânără.

În anul 2017, soțul meu împreună cu niște prieteni au mers în pelerinaj în muntele Athos în Săptămâna Luminată. Cu ocazia aceasta au vizitat și Mănăstirea Hilandar de unde au primit fiecare câte un pachețel ce conținea 2 bobițe de struguri și o crenguța din viță de vie a Sfântului Simeon. Întors în țară cu acest pachețel, am amânat aproape un an realizarea canonului pentru dobândirea de prunci. Totuși, în Postul Paștelui din anul următor (2018) am hotărât să împlinim acest Canon. Nu a durat 2 luni după finalizarea lui și am aflat ca sunt însărcinată (era Iunie sau Iulie 2018). Menționez că ultima sarcină o pierdusem în Octombrie 2016. Din Octombrie 2016 și până în Iunie-Iulie 2018 nu mai reușisem să rămân însărcinată, asta deși continuam să ne dorim mult atât noi cât și fiul nostru încă un copilaș.

La aflarea veștii că sunt din nou însărcinată, ne-am bucurat mult. Totuși, gânduri de teamă apăreau aproape fără voia noastră. Sarcina a decurs binișor (au fost și momente grele când medicii au fost sceptici cu privire la șansele de a duce sarcina cu bine la termen). Cu ajutorul lui Dumnezeu însă am ajuns cu bine la finalul sarcinii născând o fetiță sănătoasă căreia i-am pus numele Ecaterina.

Nu vom putea mulțumi cu vrednicie vreodată pentru ajutorul primit de la Sfântul Simeon…

Dorim ca aceasta mărturie sa fie spre întărirea credinței și a nădejdii în ajutorul dat de Sfântul Simeon tuturor celor care își îndreaptă rugăciunile către el!

Florentina și Daniel
București, România”

PS: Am primit după câteva ore un răspuns de la un părinte care îmi cerea sa-i spun data nașterii fetiței și să-i trimit o fotografie a ei. După ce i-am răspuns, am primit un alt mail în care îmi spunea că Ecaterina este născută chiar în ziua prăznuirii Sfântului Simeon (26 Februarie)! Sincer, spre rușinea mea niciodată nu rețin să fi căutat pe internet data în care se face prăznuirea Sfântului, asta în ciuda ajutorului minunat dăruit nouă.

Dacă veți considera că este utilă și mărturia aceasta, sunt de acord să o postați pe blogul dumneavoastră.

Vă mulțumesc mult!
Doamne, ajuta!

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui.
De-a lungul timpului am postat mai multe mărturii despre grabnicul ajutor dat de Sfântul Simeon de la Hilandar soților ce nu puteau avea prunci:

• Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci
• Copilul meu e de două ori minune”. Cum ne-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândim pe Simona Maria
• „Simeon, minunea Sfântului”. Noi, Irina şi Florin, dăm mărturie pentru aceia care nu cred în minunile sfinţilor
• Adriana şi Adrian dau mărturie despre cum au reuşit să dobândească prunc prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Cuvios Simeon, Izvorâtorul de Mir

Reamintim și faptul că Strângem mărturii despre minunile săvârșite cu soții neroditori de către Sfântul Simeon de la Hilandar!

Slava de la Polieleul „Cuvânt Bun”, de Theodor Fokaefs, plagalul glasului al IV-lea. Melos de pr. Damaschin Neoskitiotul împreună cu sinodia şi psalții de la Burazeri

Slavă la Polieleu ce se cântă la praznicele Maicii Domnului după „Cuvânt bun”, glas plagal IV, de Theodor Fokaeos. Cântă părintele Damaschin de la Chilia Sfinții Doctori fără-de-arginți, Nea Skiti cu sinodia împreună cu psalții de la Burazeri, la privegherea de la Mănăstirea Hilandar, în cinstea icoanei Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu ce se numește Triherousa (25 iulie, 2019). După tradiție, această Slavă se cântă în fața icoanei făcătoare de minuni.

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Tricherusa” de la Hilandar

Viaţa Sfântului Sava (Rastko) Nemanja, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul mănăstirii Hilandar (14 / 27 ianuarie)

Viaţa Sfântului Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul mănăstirii Hilandar – 14 / 27 ianuarie

Sfântul Sava s-a născut în anul 1169 după Hristos, şi a fost fiul lui Ştefan Nemania, Marele Jupan al Sârbilor. Încă de tânăr, Sava a dorit fierbinte viaţa duhovnicească şi pentru ea a scăpat la Sfântul Munte Athos; acolo a fost tuns monah şi a trăit într-o nevoinţă zeloasă.

Ştefan Nemania a urmat exemplul fiului său şi a venit şi el în Sfântul Munte, unde s-a călugărit şi a murit sub numele de Simeon, monahul. Sfântul Sava a obţinut autocefalia Bisericii Sârbe de la patriarh şi împărat [al Bizanţului] şi a devenit întâiul Arhiepiscop al Sârbilor. Împreună cu tatăl său a zidit Mânăstirea Hilandar şi mai apoi multe alte mânăstiri, biserici şi şcoli în toate pământurile sârbeşti. De două ori a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte. El i-a împăcat pe doi dintre fraţii lui după trup care se înstrăinaseră din cauza luptei pentru putere. A instaurat pacea între sârbi şi vecinii lor. Întemeind Biserica Sârbă, el a întemeiat prin aceasta cultura şi statul sârb. El a adus un duh de pace între toate popoarele din Balcani şi a lucrat în folosul tuturor, pentru aceasta a fost iubit şi respectat în toate aceste popoare.

Poporului sârb el i-a dăruit un suflet creştinesc, care nu a pierit, în pofida prăbuşirii statului sârb. Sava a murit în oraşul Târnovo din Bulgaria, în timpul domniei împăratului Asan, îmbolnăvindu-se după Slujba Sfintei Liturghii din Ziua Botezului Domnului, a anului 1236. Regele Vladislav a mutat cinstitul său trup la Mânăstirea Mileşevo. De acolo Sinan Paşa l-a adus la Belgrad şi l-a ars în 27 aprilie 1595.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I ianuarie-iunie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 61

Foto: Icoana Sfântului Sava / Toiagul Sfântului Sava / Mănăstirea sârbească athonită Hilandar, ctitoria Sfinților Simeon (Ștefan) și Sava (Rastko) Nemanja. 

O versiune a Vieții Sfântului Sava, mult mai detaliată, poate fi citită în lucrarea „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite” (editura Doxologia, 2000), iar online la >> LINKUL <<.

Vezi și aceste articole:

Acatistul Sfinților Simion și Sava, slava Serbiei, ctitorii Mănăstirii Hilandar

Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci

Cuviosul Simeon (Ștefan) Nemania, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Hilandar

Strângem mărturii despre minunile săvârșite cu soții neroditori de către Sfântul Simeon de la Hilandar!

Rugăm pe soții până mai ieri neroditori care, prin ținerea canonului și consumarea cu credință a boabelor de struguri din via crescută pe mormântul Sfântului Simeon de la Hilandar, au dobândit darul de a avea prunci, să ne scrie mărturia lor!

Sfântul Simeon (Ștefan) Nemanja, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandar, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori.

De-a lungul timpului am postat mai multe mărturii despre grabnicul ajutor dat de Sfântul Simeon de la Hilandar soților ce nu puteau avea prunci:

• Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci
• Copilul meu e de două ori minune”. Cum ne-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândim pe Simona Maria
• „Simeon, minunea Sfântului”. Noi, Irina şi Florin, dăm mărturie pentru aceia care nu cred în minunile sfinţilor
• Adriana şi Adrian dau mărturie despre cum au reuşit să dobândească prunc prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Cuvios Simeon, Izvorâtorul de Mir

Încă alte câteva le-am adunat și păstrat.

UP-DATE (2020): Nădăjduim ca în prima parte a anului 2020 să definitivăm și să trimitem la tipar mult amânatul volum cu mărturii ale celor ce au primit ajutorul minunat al Sfântului Simeon de la Hilandar.

De aceea îi rugăm pe cei care au primit dar de prunci prin mijlocirea sa, să ne trimită o mărturie scrisă pe adresa sfantulmunteathos@yahoo.com pentru a o include în carte. Dacă printre cei ce vor citi anunțul nostru sunt persoane care cunosc la rândul lor persoane ajutate de Sfântul Simeon, rog să le facă cunoscut acestora demersul nostru.

În această lume aflată în derivă, în care se tăgăduiește ajutorul lui Dumnezeu și lucrarea minunată a sfinților, sunt necesare astfel de mărturii spre slava lui Dumnezeu cel minunat întru Sfinții Lui!

Laurențiu Dumitru

Mănăstirea Hilandar de pe Muntele Athos, documentar sârbesc din 1975

Mănăstirea Hilandar de pe Muntele Athos, documentar sârbesc din 1975

Chilia „Sfântul Nicolae” Burazeri văzută de Valer Bocan

Această prezentare necesită JavaScript.

Chilia „Sfântul Nicolae” – Burazeri este cea mai mare dintre așezămintele athonite cu statut de chilie din Sfântul Munte. Aflată în apropiere de capitala Karyes, pe drumul ce duce spre Mănăstirea Iviron, ea adăpostește în jur de 30 de monahi. Jurisdicțional, Chilia Burazeri aparține de Mănăstirea Hilandar. De altfel, tradiția spune că Sfântul Sava (Rastko) Nemanja ar fi întâiul ctitor al Chiliei.

Chilia Burazeri este un important centru de iconografie al Muntelui Athos. Celebra icoană Maica Domnului Stareța Muntelui Athos este pictată aici.

O vreme chilia a fost populată de ruși, de aici și arhitectura ce păstrează, ca și Schitul Sfântul Andrei – Serai, elementele picturii slave. Când s-a depopulat din cauza Revoluției bolșevice, a venit la Burazeri Bătrânul Arsenie Pustnicul (1886-1983), co-nevoitorul lui Gheron Iosif isihastul, împreună cu obștea sa. Aici se păstrează manșetele (mânecuțele) veștmintelor și toiagul arhieresc al Sfântului Nectarie al Eghinei pe care acesta le-a folosit în timpul vieții (v. foto).

Foto credit Valer Bocan, căruia îi mulțumim pentru îngăduința de a prelua fotografiile sale pe blogul nostru.

Smerenia Bătrânului Dimitrie de la Hilandar

„Nu mai am nici dinți, iar ei acolo la trapeză sunt tineri, mănâncă repede și nu am timp. Am cerut blagoslovenie să mănânc separat, în tihnă”

Părintele sârb Dimitrie de la Hilandar, 1982
Via fb Јулијан Вулетић

 

Cap. X: Despre lepădarea de lume şi înstrăinare [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Doi descendenţi regali au fost Ioan şi fiul său, Eftimie, ctitorul Sfintei Mănăstiri Iviru. Ei au strălucit între anii 960–980 şi au fost ucenici ai Sfântului Atanasie Athonitul.
Sfântul Eftimie, pe când trăia în lume, s-a certat şi a omorât un evreu care blasfemiase numele lui Iisus Hristos. După aceasta s-a îmbolnăvit foarte grav, dar a fost vindecat de Maica Domnului. Apoi a plecat în Muntele Athos, ca să fie sub ascultare în obştea Marelui Atanasie Athonitul.
Monahii de la Iviru i-au dat lui Eftimie numele de «noul Hrisostom», pentru că a tradus toată Sfânta Scriptură şi alte cărţi din greacă în limba iberică.

Sfântul Sava Sârbul a fost prinţ regal. Numele lui înainte de călugărie a fost Rastko, şi tatăl lui a fost Ştefan Nemania, rege al Serbiei. Întreaga lui familie a fost foarte credincioasă.
Din copilărie sfântul iubea viaţa monahală. Când câţiva călugări de la Muntele Athos au vizitat ţara lui, printre ei se afla şi un părinte rus foarte evlavios. După ce a auzit ce povestise acel părinte despre viaţa monahală de la Muntele Athos, prinţul a fost cuprins de dragoste dumnezeiască. Cu lacrimi de umilinţă, el l-a rugat pe părinte să-l ia cu ei pe drumul lor de întoarcere la Muntele Athos.
– Văd, părinte, că Dumnezeu, Care ştie adâncul inimii mele, te-a trimis la mine, păcătosul, ca să mă îndrumi pe calea dumnezeiască. Deci, te rog din suflet, învaţă-mă cum să scap de deşertăciunea lumii acesteia şi să urmez o viaţă sfântă, ca a voastră. Curând, părinţii mei plănuiesc să mă căsătorească. Iată de ce m-am hotărât să plec de aici cât mai curând posibil.
Părintele l-a acceptat să-i fie tovarăş de călătorie şi să-l îndrume, pentru că a cunoscut că aceasta era voia Domnului, de vreme ce văzuse sufletului lui Rastko, în timp ce se pregăteau pentru plecare, arzând de dor pentru Dumnezeu.
În mănăstirea rusă, Rastko s-a ostenit în toate ascultările mănăstirii, ca un bun ostaş şi atlet. Oricum, părinţii lui au rămas nemângâiaţi. Tatăl lui a trimis oameni să-l caute peste tot, pentru că Rastko nu era numai fiul lui cel cuminte şi frumos, ci şi urmaşul lui la tron.
Până la urmă, trei nobili sârbi au aflat că Rastko se află într-o mănăstire rusă şi au plecat acolo ca să-l aducă înapoi. Fratele Rastko i-a rugat pe părinţii lui duhovniceşti să-l călugărească imediat, şi în acea noapte s-a ascuns în turnul mănăstirii.
Apoi a scris o scrisoare părinţilor săi, descriind judecata de apoi şi iadul veşnic. Scrisoarea i-a impresionat în aşa mod, încât s-au hotărât să devină monahi. Mama lui a primit schima într-o mănăstire unde s-a nevoit, plăcând lui Dumnezeu, şi acolo a adormit în Domnul. Tatăl lui a renunţat la împărăţie şi a lăsat tronul celuilalt fiu, Ştefan. Apoi el a plecat la Muntele Athos, unde s-a întâlnit cu fiul său, Sava. Nu poate fi descrisă bucuria din sufletele lor în momentul întâlnirii.
Fostul rege a cerut să fie tuns în monahism şi a primit numele de Simeon. Astfel, tatăl natural a devenit fiul duhovnicesc al propriului său fiu natural. În 1198 tatăl şi fiul au construit faimoasa mănăstire sârbă Hilandar pe pământul donat de Sfânta Mănăstire Vatoped, un dar pecetluit cu sigiliul de aur al împăratului Alexie al III-lea. Acolo, în Hilandar, amândoi – fiu şi tată – au fost mai târziu canonizaţi.

Sfântul Damian a fost, într-adevăr, vrednic de admiraţie. Prieten al Sfântului Cosma Zografitul, a dus o viaţă curată, ostenindu-se în Sfânta Mănăstire Esfigmenu. El avea rânduiala ca niciodată să nu stea peste noapte nicăieri, decât în chilia sa. Într-o noapte se găsea lângă Hilandar, în ploaie şi ceaţă şi, neştiind unde se află, din cauza întunericului şi a ploii torenţiale, a strigat: «Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte-mă, căci pier». Atunci un înger al Domnului a apărut, l-a ridicat şi, deodată, s-a trezit în siguranţă în faţa chiliei sale. După ce a adormit în Domnul, părinţii mănăstirii au simţit o mireasmă venind din mormântul lui timp de 40 de zile; această mireasmă a ajuns până şi în mănăstire, în ciuda distanţei de o milă dintre mormânt şi mănăstire.

– De unde vii, părinte? era întrebat părintele duhovnic Veniamin de la Mănăstirea Kutlumuş, care a trăit 95 de ani şi a plecat la Domnul în 1941.
– Sunt un străin, răspundea el, însemnând că toate fiinţele umane sunt exilate şi viaţa lor e scurtă şi trecătoare.

În jurul anului 1835, aproximativ 5 ani după ce ocupaţia turcească se sfârşise, un grup de «serdari»* au plecat într-o zonă împădurită, lângă Marea Lavră, pentru a vâna capre sălbatice. Într-o dimineaţă, au văzut deodată, în faţa unei peşteri, un bătrân pustnic fără haine şi i-au spus:
– Binecuvântaţi, părinte!
– Domnul, a răspuns el şi a început să-i întrebe despre Sfântul Munte:
– Cum este aici? Cum îşi duc viaţa călugării aici? Şi aşa mai departe.
Ei l-au informat că era pace peste tot, acum că ocupaţia turcească se sfârşise.
– Cine sunt aceşti turci? Şi ce înseamnă Revoluţia grecească? a întrebat bătrânul pustnic.
– Nu ştiţi, părinte, că noi, ortodocşii, am vărsat sângele nostru pentru a ne elibera de sub ocupaţia turcească?
– Nu, copiii mei, eu nu ştiu nimic. Aici suntem şapte împreună, dar nu am plecat în altă parte niciodată. Nu ştim nici o veste, a răspuns îngerul pământesc şi omul ceresc.
După ce aceşti vânători au fost binecuvântaţi de el, au plecat uimiţi să povestească părinţilor de la Schitul Sfânta Ana totul despre întâlnirea avută. Călugării de la Sfânta Ana au fost interesaţi de ceea ce povestiseră vânătorii. Astfel, însoţiţi de aceste gărzi civile, câţiva părinţi au mers prin tot Muntele Athos, căutând peştera şi minunatul bătrân, dar nu l-au găsit nicăieri.
(*Serdarii sunt paznicii speciali ai Sfântului Munte ce veghează la păstrarea ordinii. Ei poartă pe cap o scufie cu însemnele A.O. ce semnifică «Poliţia Muntelui» [Аστυνομία Оρους].)

În Chilia Sfânta Treime din Karyes a trăit părintele Chiril, un om cu o înfăţişare blândă, dulce şi prietenoasă. Era foarte bătrân, avea o barbă albă şi o faţă strălucitoare. Datorită înfăţişării lui se putea presupune despre el că ar fi fost decanul unei universităţi, dar, în realitate, el nu a părăsit niciodată Athosul.

Ieromonahul Ioachim Americanul, care era de admirat pentru izolarea sa autoimpusă şi dispreţul pentru toată slava lumească, a trăit într-o chilie aparţinând Schitului Sfânta Ana cu hramul «Naşterea Maicii Domnului». El a fost fratele duhovnicesc al bătrânului meu. De multe ori, părintele meu ne-a povestit despre acest om deosebit şi despre ascultarea sa exemplară. El a fost în serviciul Patriarhiei Ierusalimului şi în armata americană. A fost decorat cu câteva medalii pe care, împreună cu propria sa Cruce de Arhimandrit, le-a dăruit icoanei Sfânta Ana.
Venind la Muntele Athos din America, unde a fost candidat la posturi ecleziastice înalte, părintele a făcut ascultare exemplară la un părinte foarte aspru, după ce mai întâi a renunţat voluntar la preoţie, aşa încât să poată trăi ca un simplu monah.
Ca şi vechilor pustnici, i-a crescut o barbă lungă până la pământ. Afectat de tuberculoză, a adormit în Domnul în anul 1957.
Pustnicul Grigorie a trăit în deplină înstrăinare la Chilia Arhanghelului de la Sfânta Ana Mică. A fost un luptător şi şi-a închinat întreaga viaţă postului şi rugăciunii neîncetate.
Obişnuia să spună că va fi aruncat în iad cu satana, pentru că simţea că nu a cinstit îndeajuns jertfa lui Iisus Hristos pe Cruce. Îl iubea toată lumea.

Un părinte bătrân spunea:
– Cum poate să spună cineva că un călugăr nu a fost răstignit? Iată că părintele S. a fost în Muntele Athos timp de 60 de ani şi nu a mai ieşit în lume.
Apoi a spus din nou:
– Lauda şi linguşirea sunt dăunătoare pentru un călugăr. Un călugăr care caută laudă este ca un om care încearcă să-şi prindă umbra.
Şi apoi din nou a spus:
– Un călugăr sub ascultare poate spune: «Când părintele meu mă mustră, atunci nu mă iubeşte». Dar dacă el ar şti că este în inima părintelui său!

Un călugăr sârb de la Hilandar nu şi-a părăsit chilia timp de 40 de ani.

Sfântul Leontie de la Dionisiu n-a ştiut unde se află poarta mănăstirii timp de 75 de ani, până în momentul plecării veşnice la Domnul.

În urmă cu 100 de ani a trăit şi a plecat la Domnul, într-o chilie părăsită de la Schitul Sfânta Ana, un prinţ sârb, din familia Vrancovici, numit monahul Teoclit. Ca şi pustnic, el s-a nevoit din greu în exil. Din acest motiv a fost binecuvântat cu harul Dătătorului a toate.

Un părinte spunea:
– Călugărul, din momentul părăsirii lumii acesteia, îşi pune familia sa sub grija dumnezeiască şi-o uită. Dumnezeu atunci are grijă de ei. Călugărul părăseşte mica familie şi devine un membru al marii familii a lui Adam. Nu trebuie să-şi amintească sau să se roage pentru propria familie în mod special, pentru că el ştie că Dumnezeu este obligat să aibă grijă de ea.
Eu văd părinţii, fraţii, surorile, nepoatele şi nepoţii mei în fiecare om. Aşa că nu comunic cu propria mea familie. Când nu mă gândesc la ai mei, o face Dumnezeu.

Ieromonahul Eftimie a fost cunoscut ca povăţuitor duhovnicesc, un duhovnic cu mult discernământ şi un cercetător al cărţilor patristice. El a trăit într-o chilie din Kutlumuş. Acest de-a pururea pomenit călugăr obişnuia să spună următoarea întâmplare:
După eliberarea Cretei, în 1912, turcii au început să vândă proprietăţile insulei – pe care le stăpâniseră în timpul ocupaţiei. În acel timp, cineva care avea un frate în Muntele Athos a mers la schit să ceară nişte bani, pentru a cumpăra o proprietate. Fratele lui călugăr nu a vrut să-i dea nici un ban, căci el ştia că banii veniţi de la un călugăr nu aduc bine unei rudenii. Călugărul este închinat numai lui Dumnezeu. Dar, în final, a fost convins de fratele trupesc să-i dea banii pe care-i avea. De îndată ce fratele său s-a întors la Salonic, a simţit o mare primejdie. Şi, într-adevăr, a fost jefuit de banii primiţi şi apoi omorât.
Părintele Bartolomeu s-a născut în 1860 în Muntele Athos, unde mama sa şi alte femei cu copii s-au refugiat în timpul rebeliunii din Halkidiki. Mama lui l-a închinat Maicii Domnului. Un altul care i-a urmat a fost ierodiaconul Vasile (Davilas), care a murit în 1979. El a arătat o aşa lepădare de lume, că nu a părăsit niciodată Muntele Athos sau chilia sa timp de 40 de ani, nici măcar pentru a merge la Karyes.
În acelaşi fel, fraţii trupeşti Benedict, Agatanghel şi Sava (toţi trei din Chilia Adormirii), şi fratele lor duhovnicesc, ieromonahul Grigorie din Chilia Sfântului Nicolae din Karyes, nu au mai părăsit Muntele Athos după ce au fost călugăriţi. De fapt, ieromonahul Grigorie a venit la Muntele Athos de la vârsta de 9 ani. Uitase cum arată o faţă de femeie, având în memorie doar vaga amintire a mamei lui.

Părintele Neofit de la Sfânta Ana, un părinte bătrân care a plecat doar o singură dată din Muntele Athos pentru o problemă urgentă, obişnuia să-mi spună:
– Mă rog Maicii Domnului să nu-mi mai îngăduie să ies încă o dată în lume.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Adriana şi Adrian dau mărturie despre cum au reuşit să dobândească prunc prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Cuvios Simeon, Izvorâtorul de Mir

Cu dragă inimă aş dori să împărtăşesc bucuria trăită, mai ales astăzi, când deja Simeon s-a născut. Însă nu prea ştiu de unde să încep. Este destul de mult de povestit, şi cred că dacă aş sări vreo etapă, acei oameni ce vor citi povestea noastră (pentru că am văzut că, în general, pe cele doua pagini de mai sus scriu oameni ce îşi doresc cu ardoare un copil şi care nu mai au nici o soluţie) să nu creadă sau să înţeleagă că noi am fost mai norocoşi sau mai buni decât alţii, şi nouă ne-a fost ascultată rugăciunea imediat, iar lor nu. Ca urmare, dacă doriţi să aflaţi povestea noastră, aş alege să o povestesc în întregime, dar scurtă nu poate fi, o să înţelegeţi de ce când o să ajungeţi la final.

Astăzi credem şi ştim că pregătirea pentru MINUNEA noastră (SIMEON) a început cu mulţi ani în urmă, chiar în ziua când ne-am căsătorit, 25.07.1998, Adrian si Adriana, ziua în care am intrat în Sfânta Taină a Cununiei, nespovediţi şi neîmpărtăşiţi. La vremea aceea, din pacate, nu aveam habar de Dumnezeu şi nici vreun gând de a-L cunoaşte, însă Dumnezeu a avut alte planuri cu noi, aşa cum are cu fiecare în parte, a avut plan de a ne întoarce la EL. In 2001, Adriana rămâne gravidă, însă la 14 săptămâni sarcina se opreşte în evolutie, cerul se dărâmă pe noi, totul se prăbuşeşte, nu cred că are rost să povestesc prin ce am trecut în acele clipe. Cei ce au trecut prin aşa ceva ştiu despre ce vorbesc. Atunci însa, după câteva luni de agonie şi disperare de a afla un răspuns la întrebarea „De ce noi?”, a fost pentru prima oară când ne-am întors spre Dumnezeu, cu un post şi o primă spovedanie, amândoi la vârsta de 27 ani. Apoi au urmat 10 ani de tratamente, de disperare, de frustrare, de agonie, de durere şi tristete, de operaţii, de canoane, de post şi rugăciuni, de zeci de analize, de hormoni înghiţiţi cu pumnul, de umblat prin ţară la diverşi medici cu renume, ne-am epuizat resuresele financiare, de mici paşi spre Dumnezeu, urmaţi de căderi şi iar ridicări şi iar căderi.

Orice am fi făcut, pe orice cale, mereu rezultatul era acelaşi, răspunsul medicilor era: „Nu ştim de ce nu puteţi rămâne gravidă şi nu ştim de ce aţi pierdut sarcina, sunteţi perfect normali amândoi, dacă aţi avea fiecare parteneri diferiţi, cu siguranţă aţi avea amândoi copii”. 10 ani de tratamente fără să rămână gravidă o dată şi fără să ţi se spună de ce nu poţi rămane gravidă, care este problema, măcar să o găsim. Acum ştim că în acei 10 ani Dumnezeu ne-a pregătit şi şlefuit pe toate feţele, în acele momente nu am înţeles, însă azi, când ne uităm înapoi, vedem întregul ansamblu. În 2011, Dumnezeu îmi oferă şansa de a ajunge în Sf. Munte Athos în Postul Mare împreună cu părintele meu duhovnic. Am avut parte de un pelerinaj absolut superb, şase zile de rugăciune, slujbe şi închinări la sute de sfinte moaşte şi icoane făcătoare de minuni.

După şase zile, sufletul este atins, schimbat, metamorfozat, transformat total, am plecat din Sf. Munte total alt om, dar şi datorită minunii ce mi s-a întamplat la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Înlăcrimata (pe atunci nu ştiam cum se numeşte) de la Schitul Sf. Ilie. Sigur că m-am rugat în tot Sf. Munte şi la toţi sfinţii întâlniţi să mă ajute cu rugăciunea lor la Dumnezeu, să ne dăruiască dezlegare de prunci. Dar nicăieri nu am trăit ce am trăit aici în faţa Icoanei Maicii Domnului, în genunchi. În timp ce-mi făceam rugăciunea, colegii cântau ”Cuvine-se cu adevarat”, simt cum coboară o căldură de sus din creştetul capului şi până jos în călcâie, apoi din călcâie înapoi în creştetul capului şi mă părăseşte, moment când pe obraz îmi curgeau şiroaie de lacrimi. Colegii termină cântarea şi ies, eu nu mă dau plecat, mă ridic încă năucit de cele întâmplate şi, în secunda următoare, ştiu că, odată întors acasă, Adriana va rămâne gravidă. Parcă Maica Domnului îmi vorbise, dar nu prin vorbe, ci mental. Alerg repede la călugarul care ne-a primit în Sf. Biserică, un grec care, surprinzator, ştia româneşte, şi-l intreb cum se numeşte Sf. Icoană a Maicii Domnului. „Înlăcrimata”, îmi spune.

Mărturisesc părintelui duhovnic cele întâmplate, îmi spune că momentan să nu mai spun la nimeni ce am trăit şi că o să ştiu când o să vină momentul să mărturisesc această întâmplare. Azi este pentru prima dată când povestesc ce s-a întâmplat atunci, azi ştiu că acum a sosit momentul să mărturisesc, nici măcar soţiei nu i-am povestit la întoarcere, decât că în 40 de zile o să rămână gravidă. Bineînţeles că ea nu m-a crezut, nici eu nu aş fi crezut-o pe ea. Dar, după 40 de zile, minunea se produce, soţia rămâne gravidă, fără tratament, fără doctori, bucurie mare, în sfârşit Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a dăruit darul cel mai râvnit de noi timp de zece ani. Însă habar nu aveam ce avea să urmeze, dacă ar fi să pot contoriza… toată durerea şi supărarea simţită în acei zece ani aveam să o traiesc într-o singură zi. Şi când? Exact în data de 25.07.2011, exact în ziua în care împlineam 13 ani de căsnicie. Adriana este programată la controlul de 12 săptămâni, moment în care medicul ne spune: „Îmi pare rău, dar sarcina este oprită în evolutie”.

Închipuiţi-vă durere, disperare, cădere, pierderea credinţei, debusolare totală. Dacă înainte cu 10 ani am fost trântit la pamant, când nu aveam credinţă, acum am fost făcut praf, rupt în milioane de bucăţi, sufletul care se aprindea în mine nu demult la rugăciune acum parcă mă părăsise. Adriana, iubirea mea, deşi ea era implicată direct în durerea fizică, a fost mai tare, a trecut de aceasta dată mult mai uşor decât mine peste aceasta cumplită suferinţă. La mine prejudiciul a fost sufleteşte, la aceea vreme nu înţelegeam de ce am mai primit atunci acel semn, acel dar, dacă apoi urma să pierd totul. A urmat apoi renegarea lui Dumnezeu, deznădejdea, un capitol de care nu vreau să-mi mai amintesc. Uuuffffff, infernul se coborâse.

Deşi l-am renegat pe Dumnezeu şi Maica Domnului, cu toate acestea mi-au rămas aproape, nu m-au părăsit, doar că în acel moment nu simţeam, nu vedeam, orbit de durere şi de micimea minţii mele îndurerate. După pierderea sarcinii, a urmat din nou un set de investigaţii, doctorul de atunci ia din nou dosarul cu analize, gros de 10 cm, filă cu filă, analiză cu analiză, se opreşte pe un buletin de analiză din 2008 şi constată că o singură analiză nu este în valori, PROTEINA S, şi zice: „95 la % aceasta este cauza.”

Ne-a dat să facem un nou set de analize şi, în sfârşit, după ani de căutări şi investigaţii, descoperim că soţia are sindromul antifosfolipidic, în sfârşit aveam un rezultat, am găsit cauza medicală a problemelor noastre. Mai pe româneşte, viteza de coagulare a sângelui foarte mare, se formează trombi (cheaguri de sange) care pleacă spre capilarele (vinişoarele) de la placentă şi le înfundă, urmează neoxigenarea placentei şi sarcina se opreşte în evoluţie. Aflăm că există un tratament şi că, mai mult, putem face copii fără probleme DACĂ SOŢIA rămane gravidă, soluţia fiind injecţii în burtă pe toată perioada sarcinii cu un anticoagulant. Acum descoperisem de ce se oprea sarcina în evoluţie şi ce aveam de facut. E drept că la acea vreme preţul ne părea un pic cam mare pentru punerea unui diagnostic: pierderea celei de a doua sarcini. Şi problema cea mai mare tot rămânea, cum facem să rămână gravidă? Dar încolţeşte din nou speranţa, acum măcar aveam un diagnostic şi o luam de la capăt.

Urmează din nou un an de tratamente şi investigaţii, care din nou se soldează cu nereuşite, ne aflam deja în 2012, dar, din fericire, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al preotului duhovnic reuşesc să mă redresez sufleteşte şi duhovniceşte, din nou post şi rugăciune, spovedanie şi împăcare cu soarta că nu putem avea copii, împăcare cu tot ce s-a întâmplat şi ne propunem să mai încercăm până la finalul anului, apoi gata, încheiem o dată pentru totdeauna subiectul acesta şi ne îndreptăm spre adopţie.

În 2012, în seara de Înviere, după terminarea Sfintei Slujbe de Înviere, preotul duhovnic îmi trimite vorbă că mă aşteaptă în Altar, mă duc şi primesc în dar un pliculeţ, iar părintele îmi adresează următoarele vorbe: „Să-l faci, că l-am adus special pentru tine”. Ajuns acasă, deschid plicul, găsesc trei bobiţe de struguri, o crenguţă din vie, o Iconiţă cu Sf. Cuvios Simeon Izvorâtorul de Mir şi un text despre cum se ţine corect canonul de rugăciune pentru dobândirea de prunci, canon către Sf. Cuvios Simeon. Citim şi-l punem într-un sertar, hotărâţi că-l vom face, dar abia ieşisem dintr-un post îndelungat, postul Sf. Sărbători de Paşti, deci nu era „momentul” pentru el.

Între timp, am continuat cu tratamente si investigaţii medicale, înca o operatie de driling ovarian, alte 6 luni de aşteptări şi speranţe.

În septembrie demaram în paralel operaţiunea “adopţia”, care nu este nici uşoară, nici plăcută, nici scurtă, din păcate, în Romania. Ajungem la final de an 2012 şi, aşa cum ne-am propus după 12 ani de tratamente de la pierderea primei sarcini, ne oprim, ne relaxăm, încheiem şi uităm o dată pentru totdeauna acest subiect dureros. Ne canalizăm pe adopţie, trecem prin toate procedurile de rigoare şi aşteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu copilul nostru mult dorit şi asteptat. La început de martie terminasem deja cursurile de părinţi adoptivi, moment în care dăm din întâmplare peste pliculeţul cu bobiţele de struguri, uitate în sertar. Atunci îi spun Adrianei: „Iubire, hai să facem şi canonul acesta de rugăciune, că aşa am promis, şi, uite, începe imediat Postul Mare”. La care soţia spune: „Hai să nu-l mai facem, că am făcut destule canoane şi tot fără folos, hai să-l dăm altcuiva care poate are şanse mai multe decât noi”. Eu îi spun: „Hai să-l facem noi şi să-l rugăm pe Sf. Simeon să ne mijlocească pentru adopţie, să ne găsească copilul cel mai potrivit nouă.” Adriana se gândeşte şi zice: “Bine, aşa facem, îl rugăm pe Sf. Simeon să ne ajute cu adopţia.” După ce luăm această hotărâre, la câteva zile, mă sună preotul duhovnic şi mă întreabă dacă nu vreau să merg din nou la Athos. Bucuros îi spun că nici nu încape vorbă, sigur că vreau. Apoi facem calculul a 40 de zile de post şi ne hotărâm să începem canonul un pic mai târziu, deoarece postul mare ţine 48 zile, astfel încât să încheiem cu el chiar în seara de Înviere. Nu rezist tentaţiei de a face calcul cum cade ovulaţia soţiei la final de canon. Acest calcul îl puteam face doar datorită faptului că soţia a avut de-a lungul anilor un ciclu menstrual foarte exact, 26 zile şi după atâtea monitorizări, ştiam că vârful ovulaţiei se petrece în ziua 13. Cum am spus, fac calculul, 40 de zile cuprind 2 cicluri şi constat că vârful ovulaţiei, ziua de 13, cade în ziua de Înviere. Ştim cu toţii că zilele de sărbătoare şi de post sunt oprite aşa că… Se pierde şi această ultimă fărâmă de speranţă. Îmi spun: “Ei, asta este, nu e să fie şi pace, ne rugăm aşa cum am stabilit.”

Plecăm spre Sf. Munte, intrăm în Athos în 26 martie dimineaţa şi aşa cum am învăţat în aceşti ani, că nimic nu este intamplator, în 26 martie începem şi canonul de rugăciune către Sf. Simeon. Astfel prima săptămână de canon o petrec pe Sf. Munte, cu post, rugaciune, închinare, priveghere şi participare la Sf. Liturghii. Bunul Dumnezeu îmi îndreaptă din nou paşii spre Icoana Făcătoare de Minuni Înlăcrimata. Petrec din nou aceeaşi experienţă ca şi prima dată, mă tulbur din nou, de aceasta dată nu mai spun la nimeni nimic, pentru că nu mai ştiu nici eu ce să cred. Am parte de un pelerinaj extraordinar la fel ca şi prima dată, mă întorc împăcat şi mulţumit, cu sufletul încărcat de acele minunate trăiri de pe Sf. Munte. Din păcate, nu reuşim sa ajungem la Mănăstirea Hilandar să mă închin la mormântul Sf. Simeon şi să văd viţa de vie. Dar mă gândesc împăcat că aşa a rânduit Dumnezeu. Mă întorc acasă şi apare prima minune care, pe moment, recunosc, nu am înţeles-o. Adrianei îi întarzie ciclul de la 26 la 31 zile (5 zile), timp în care se panicheaza şi se supăra, săraca, sătulă de medici, s-a gândit că sigur iar i-a ieşit vreun chist sau polip care trebuie chiuretat. Menţionez că singurele dăţi când i-a mai întârziat cicul în 12 ani a fost atunci când făcea tratament cu hormoni şi i-au ieşit chisturi şi polipi datorită tratamentelor şi au trebuit chiuretate. Dar acum tratament nu mai făcusem de 8 luni de zile. La care eu îi spun: „Acum ce să facem, draga mea, prin câte am trecut până acum, vom mai trece şi peste asta”. S-a programat la doctor dar, din fericire, nu a mai fost nevoie să mergem, deoarece în ziua 31 i-a pornit ciclul, fericire mare, am scăpat de doctor. La câteva zile după, mă gândesc să fac iar un calcul, acum că s-a decalat ciclul cu 5 zile, oare cum cade, calculez şi, surpriză mare, ziua ovulaţiei ciclului urmator, dacă ar fi să vină normal la 26 zile, cade joi dupa Sf. Sarbatori de Paşti. De aceasta dată nu-i mai spun nimic soţiei şi aştept cu nerăbdare ziua de JOI, 9 MAI, zi în care Bunul Dumnezeu, la rugăminţile Sfintei Fecioare Maria şi Sfantului Cuvios Simeon Izvorâtorul de Mir, scumpa mea soţie Adriana rămâne gravidă.

Vă daţi seama, s-a decalat 5 zile, nu 4, nu 6, 5 zile, exact cât trebuia să cadă joi, nu miercuri sau vineri, de Izvorul Tămăduirii. Am aşteptat cu nerăbdare finalul de lună să văd dacă primesc VESTEA CEA MARE. Bineînţeles că ciclul nu-i mai vine din nou, se panicheaza, dar de asta data îi spun: „Stai liniştită, draga mea, că de data asta eşti gravidă”. Sigur că nu mă crede, la câteva zile luăm 3 teste (barza), le face la ore diferite şi se confirmă la toate 3 vestea cea mare. A RĂMAS ÎNSĂRCINATĂ. Nu pot povesti ce am simţit amândoi în acele clipe, căci în vorbe nu poţi cuprinde nişte trăiri, dar cred că vă închipuiţi ce a fost în sufletele noastre. Se programează repede la doctor pe data de 31 mai, dar, între timp, facem calcul să vedem când se împlinesc 40 de săptămâni de sarcină din data de 9 mai, să vedem cam când ar fi data probabilă şi, stupoare, exact 40 saptamani cădeau pe data de 13 februarie, ziua prăznuirii Sf. Cuvios Simeon. La controlul medical se confirmă sarcina. Începem tratamentul cu anticoagulante în burtă, toată perioada sarcinii o injecţie/zi, şi ne spune că 90% de la 12 săptămâni va trebui să-i facă un serclaj la colul uterin (închiderea colului cu un inel), după cum arată colul, şi să stea o perioadă la pat, dacă nu chiar tot restul sarcinii. Asta este, dacă trebuie… stăm şi la pat, apoi face calcul la ziua probabilă de naştere, 3 februarie, doctorii merg pe un alt calcul, ei calculează prima zi de sarcină prima zi a ultimului ciclu. Astfel este cu un avans de 10 zile şi, cum am spus, 3 februarie. Ajunşi acasă, ne uităm în calendar şi, iar stupoare, din nou Sf. si Dr. Simeon. De fericire, promitem amândoi că dacă va fi băiat, o să-i punem numele Simeon, iar dacă va fi fată, o să o cheme Maria. Continuăm cu canonul toată perioada sarcinii, nu-l întrerupem (metanii doar eu), drept mulţumire că ne-a ajutat Sf. Cuvios Simeon. La controlul de 12 săptămâni din nou minune, doctorul ne spune: “Minunat nu mai avem nevoie de serclaj, nu ştiu cum, dar colul uterin arată perfect.” Ne uităm unul la altul şi, din priviri, ştim că Sf. Cuvios Simeon ne-a ajutat din nou. Bucurie mare, apoi sarcina decurge absolut normal până la final, se confirmă că este băiat, exact cum am simţit amândoi, şi la controlul din săptămâna 38 (calcul medical) ne spune să ne pregătim pentru cezariană pentru săptămâna ce urmează. Datorita vârstei de 38 ani şi antecedentelor medicale, domnul doctor nu a vrut să rişte, deşi eu sunt convins că dacă ar fi născut normal, totul ar fi fost în regulă. În săptămâna 39, în ziua de 23 ianuarie facem în sfârşit cunoştinţă cu MINUNEA DE COPIL SIMEON, născut cu scor apgar 10. SLAVĂ ŢIE, DOAMNE, CĂ NE-AI DAT SĂ TRĂIM O ASEMENEA MINUNE! AMIN!

Aceasta este mărturia noastră că Bunul Dumnezeu ne aşteaptă mereu să ne întoarcem la EL, indifferent ce păcate, mici sau mari, am fi făcut. El ne trimite ajutor mereu, direct sau prin PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu şi Sfinţii Părinţi, în cazul nostru Sfântul Cuvios Simeon Izvorâtorul de Mir, căruia o să-i mulţumim toată viaţa noastră pentru mijlocirea rugăciunii noastre către Bunul Dumnezeu. Sperăm ca povestea noastră să vă inspire, să vă întărească, să nu şovăiţi în a cere necontenit ajutor lui Dumnezeu şi Sfinţilor Părinţi, chiar dacă nu aveţi rezultat imediat şi, la un moment dat, aveţi impresia că nu vă este ascultată rugăciunea sau nu primiţi răspuns imediat, nu vă nelinştiţi, înseamnă că mai aveţi câţiva paşi de parcurs, nu a sosit încă momentul, dar dacă stăruiţi în rugăciune, cu siguranţă ca el va sosi.

Ştiţi, eu acum cred că Dumnezeu ne aşteaptă întotdeauna la capăt de drum, dar drumul trebuie să-l parcurgem noi. Din păcate, noi de cele mai multe ori stăm pe loc şi Îi cerem să ne dea sau, mai rău, stăm cu spatele la El, dar avem pretenţia să fim ascultaţi, ehe, până nu ne ridicăm şi pornim la drum, care va fi uneori uşor, uneori mai greu, dar atunci să-i cerem ajutor Maicii Domnului, care negreşit va veni şi ne va purta o bucată de drum în braţe, apoi iar mai mergem un pic pe propriile picioare, apoi rugăm un Sfânt să ne ajute, ne ia şi el în spate şi ne duce o bucată de drum şi uite aşa, până la urmă ajungem în faţa lui Dumnezeu care ne aşteaptă cu braţele deschise şi cu ceea ce-i cerem în braţe.

BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE ŞI SĂ VĂ DĂRUIASCĂ PRUNCI LA TOŢI CEI CE VĂ DORIŢI ŞI VĂ INTOARCEŢI LA EL. AMIN!

Adrian şi Adriana

Mulţumim celor doi părinţi bucuroşi pentru îngăduinţa de a prelua textul lor pe Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vedeţi şi următoarele postări pe acelaşi subiect:

• Cuviosul Simeon (Ștefan) Nemania, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Hilandar 
• Acatistul Sfinților Simion și Sava, slava Serbiei, ctitorii Mănăstirii Hilandar
• Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci
• Copilul meu e de două ori minune”. Cum ne-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândim pe Simona Maria
• „Simeon, minunea Sfântului”. Noi, Irina şi Florin, dăm mărturie pentru aceia care nu cred în minunile sfinţilor

„Simeon, minunea Sfântului”. Noi, Irina şi Florin, dăm mărturie pentru aceia care nu cred în minunile sfinţilor

Timp de aproape 7 ani ne-am luptat cu infertilitatea și sterilitatea. Am fost luna de luna la doctor, am cautat cei mai buni specialiști, am facut aprox. 150 de ecografii, histeroscopii, salpingografii, 3 inseminari artificiale, 2 fertilizari in vitro, tratamente homeopatice, cu produse apicole, bioenergie, osteopatie, tratamente cu apa sarata, namol, injecții în burtă. De la unele tratamente abia ma tineam pe picioare. O sarcină s-a oprit din evoluție, alta a fost extrauterină. Am deschis procedura de adopție care ne-a secat sufletele și timp de un an de zile nu am reușit să adoptam un copil… legislația este îngrozitoare. Am facut eforturi uriașe pe toate planurile.

Cel care ne încuraja tot timpul era parintele nostrum duhovnic care ne spunea: „Ma copii, o sa va dea Dumnezeu prunci”. De multe ori mă gândeam: „Daca Sfinții Părinți Ioachim și Ana nu și-au  pierdut credința și noi trebuie să avem nădejde chiar dacă nu ne putem compara cu ei”.

Până într-o zi când părinții mei au fost la medicul cardiolog la control și aceasta le-a dat un plic care fusese adus de un călugăr din Sf. Munte Athos pentru ei (nu l-au mai ținut pentru că au reușit la fertilizarea in vitro și au 2 copii). Le-a spus că-l ține de vreo 2-3 ani în sertar și mi l-a trimis. Când m-am uitat în el am găsit Canonul Sfântului Simeon Izvorâtorul de mir, 3 boabe de struguri, o mlădiță de viță de vie și o iconiță. Am citit ce scrie în canon, seara i-am spus soțului meu și pentru că începuse Postul Paștelui anului 2013 am hotărât să-l ținem. Seara când ne-am așezat în genunchi, sotul mi-a spus” „Daca ne ajută acest sfânt mergem să-l vizităm și să-i arătăm copilul”. Mi-a plăcut foarte mult acest gând. Am ținut canonul ni s-a părut simplu și fix la 28 de zile după ce l-am terminat nu mi-a mai venit ciclul.

M-am gândit, fie m-am dereglat de la cele 100 de injecții pe care le făcusem pt fertilizări sau Sfântul Simeon a făcut cu noi o minune. Nu am avut curaj să fac test de sarcină, am asteptat încă o săptămână și am făcut un BETA HCG din sânge. Când am văzut rezultatul și că mă încadrez în 5-7 săptămâni de sarcină am simțit că plutesc. M-am programat la medical cu care făcusem a doua fertilizare și când m-a văzut m-a întrebat ce am făcut. I-am spus că am ținut un canon și cred că sunt însărcinată. S-a uitat fix, mi-a zâmbit și m-a invitat la ecografie. După câteva minute de liniște perfectă mi-a spus felicitări sunteți însărcinată și mi-a arătat un punct mic pe ecran. Am simțit că plutesc de fericire, nu știam cum să-i mulțumesc lui Dumnezeu.

Noi stabilisem că vom mai face o fertilizare in vitro, doctorul mi-a spus parcă scuzându-se că el și echipa lui, plus un embriolog englez au încercat să mă ajute și că pe cale naturală nu aveam nicio șansă, dar că restul este de la Dumnezeu. Mi-a pus în mână o rețetă cu multe medicamente și mi-a spus să vin peste 2 săptămâni. De atunci am făcut tratament pentru hemofilie, pentru risc de avort, îmi curgea noaptea sânge din nas,  în luna a 7-a am făcut diabet gestațional, mi s-a dat un regim sever, nu aveam voie sare,  nu trebuia să iau în greutate, copilul nu prea lua în greutate, dar eu pluteam de fericire. Nu mă durea nimic, aveam putere, iar când mai aflam vești rele de la doctor strigam către Sf. Simeon și-l rugam să aibă el grijă de copil.

Cu 2 săptămâni înaine de cezariană mi-a spus că are 3,200 kg că și-a răsucit cordonul în jurul gâtului, că am un fibrom pe care l-am făcut din cauza tratamentelor și că nu poate fi scos la naștere pentru că aș pierde foarte mult sânge și recuperarea ar fi grea. Dar noi aveam o armă secretă: postul, rugăciunea și pe Sf. Simeon.

Simeon a venit pe lume pe 12.02.2014 si bucuria a fost imensa, mai ales cand in sala de operatie mi l-a pus la piept. Bucuria a durat doar 2 ore pentru ca a facut tahipnee in forma moderata si fiind in terapie intensive am fost intrebata daca sunt de accord sa-l bage in terapie intensiva pentru ca respira mai repede decat trebuie. Eu nu ma puteam misca, nu trecuse efectul anesteziei de la cezariana si am facut tensiune 18/11 cand am auzit. Au inceput sa piuie aparatele, sa se agite in jurul meu medicii. M-am gandit ca nu trebuie sa deznadajduiesc si l-am chemat pe Sfantul Simeon in ajutor. I-am spus sotului meu sa-mi aduca cartea de rugaciuni si foile pe care avem Acastitul Sf. Sava si Simeon. Le luasem cu mine si vroiam sa le citesc cand ma puteam ridica din pat. A urmat o zi foarte grea, o noapte in care au incercat sa ma adoarma pentru ca tot timpul intrebam de copil. Am cerut ajutorul Sfantului Simeon, Sfantului Nectarie, Sfantului Stelian, Sfantului Spiridon, am implorat-o pe Maica Domnului sa aiba grija de pruncul meu. Vazand ca tot citesc rugaciuni, au inchis o parte din lumini dar nu m-am lasat si pe semiintuneric am continuat sa ma rog. In cele din urma o asistenta a aprins o lumina.

Dimineata cand mi-au scos drenele si m-am putut da jos din pat am cerut sa ma duca la copil. Mi-a spus ca sunt ametita si ca ma duce in salon dar cu o forta de mama le-am  zis ca ma ridic din carut si tot il vad. Simeon al meu era la terapie intensive cu branule in maini, picioare, furtune in nas si gura, monitorizat iar eu am privit neputincioasa la mica mea minune. Timp de trei zile nu am putut sa-l ating, apoi m-au sunat in salon sa vin sa-l alaptez. Langa incubator cu senzorii pe el, cu un medic in spatele meu care urmarea cum respira l-am pus la san. M-a strans de mana, a oftat, mi-a zambit si a inceput sa suga. Am simtit ca ma topesc de fericire. Desi ni s-a spus ca vom mai sta in spital 7-10 zile, mana ocrotitoare a sfintilor l-au ajutat pe pruncul meu sa se recupereze mai repede si sa ne dea drumul acasa. Acum are manutele vinete de la perfuzii, picioarele pline de vanatai dar poate respira singur. Noptile le-am povestit medicilor despre cum m-a ajutat Sfantul Simeon si pe unii i-am pus pe ganduri.

Mulți din cei cărora le-am povestit despre minunea din viața noastră au reacționat diferit: unii ne-au spus că se cutremură și li se face părul măciucă, alții s-au amuzat și au luat-o ca pe o poveste, unii mi-au spus „Irina cum poți să crezi așa ceva, ai facultate, ai învățat atât, ești educată”, iar alții ne-au spus că „voi meritați copilul pentru că v-ați rugat atât de mult”. M-a durut sufletul pentru aceia care nu m-au crezut dar cine știe… Dumnezeu îi va lumina și pe ei.

Irina si Florin

Mulţumim celor doi părinţi bucuroşi pentru îngăduinţa de a prelua textul lor pe Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vedeţi şi următoarele postări pe acelaşi subiect:

• Cuviosul Simeon (Ștefan) Nemania, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Hilandar 
• Acatistul Sfinților Simion și Sava, slava Serbiei, ctitorii Mănăstirii Hilandar
• Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci
• “Copilul meu e de două ori minune”. Cum ne-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândim pe Simona Maria

Viaţa Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie), egumen al Mănăstirii Hilandar de la Muntele Athos [text şi documentar]

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele. Ca egumen al Mănăstirii Hilandar (v. foto), Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzându-i pe toţi frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihaştri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos.

Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi.

În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.

Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca „după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ”.

Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câţiva călugări minuaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.

Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cât a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încât nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.

La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.

Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, s-au numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei, cu acelaşi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân. În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câţiva ani, unde a şi scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.

Ajungând la adânci bătrâneţi cu sfinţenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase decembrie, anul mînturii 1406, fiind plâns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el, ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistriţa.

După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti, a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim şi să le ducă în oraşul Bucureşti. Dar, nefiind voia sfântului să se înstrăineze moaştele din locaşul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului ca să-i ascundă moaştele şi numai un deget să-i ia de la mâna pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese şi fratelui aceluia. Încredinţându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfântul la grumaz; şi se află în sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi, ca podoabe duhovniceşti cinstite şi de mare preţ. Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar cât de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bunămireasmă duhovnicească.

În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfântului, multă vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi robii, au rămas moaştele sfântului tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că aşa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare, spre mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini, prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului şi vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoară de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii şi bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi este păzită şi apărată totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa. Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Text: Doxologia

Vezi si linkurile externe:
Acatistul Sfântului Cuviosului Nicodim de la Tismana
Paraclisul Sfântului Cuviosului Nicodim de la Tismana

***
Tismana, Sfântul Nicodim, Universul Credinţei, TVR, Televiziunea Română

Acatistul Maicii Domnului la Icoana “Galaktotrofousa” (“Alăptătoarea / Cea care alăptează”) de la Typikario, chilia Hilandarului (3 iulie)

Παναγία Γαλακτοτροφούσα – Ι.Μ. Χιλανδαρίου

ACATISTUL MAICII DOMNULUI LA ICOANA GALAKTOTROFOUSA (ALĂPTĂTOAREA) (3 IULIE şi 12 IANUARIE)

CONDACUL 1

Mănăstirea Hilandar se împodobește cu icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, Alăptătoarea, căci Tu hrănești din destul sufletele monahilor cu laptele duhovnicesc al iubirii de Hristos și nouă celor din lume ne picuri dulcile Tale rugăciuni, ca să cântăm cu bucurie într-un glas, monahi și mireni: Aliluia!

ICOSUL 1

În mănăstirea Sfântului Sava erai slăvită de călugării care alergau la Tine ca la o Maică preaiubită a tuturor creștinilor, cu cântări de laudă; iar noi, cei ce pururea suntem înconjurați de norul primejdiilor cerem ocrotirea Ta părintească, împletindu-Ți cununi de cântări ca acestea:

Bucură-te, Maică prea milostivă a creștinilor;
Bucură-te, scară prin care ajungem în Împărăția cerească;
Bucură-te, izvor dulce cântător al rugăciunii;
Bucură-te, lumină ce învăluie inimile smerite;
Bucură-te, cununa imnografilor iubitori de înțelepciune;
Bucură-te, comoara darurilor celor smeriți;
Bucură-te, crug pllin de cântări dumnezeiești;
Bucură-te, odihna minților celor împovărate de gânduri rele;
Bucură-te, oprirea cugetelor celor deșarte;
Bucură-te, soare născător al Soarelui dreptății;
Bucură-te, al monahilor izvor de sfințire;
Bucură-te, al credincioșilor liman de mântuire;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 2

Pe Cel Ce Se odihnește în sânurile Tatălui ai hrănit cu lapte și ai făcut să înceteze izvorul lacrimilor celor căzuți în păcat, ca să umbrească pe toți bucuria cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 2

Din pântecele Tău fecioresc a răsărit Raza slavei Tatălui, Cel Ce a luminat pe toți cei ce călătoreau prin întunericul păcatului, ca toți să aducă Ție cu mulțumire raze de laude ca acestea :

Bucură-te, strălucirea fecioriei;
Bucură-te, lumina Cuvioșilor;
Bucură-te, candela rugăciunii credincioșilor;
Bucură-te, cortul Arhiereului Celui Mare;
Bucură-te, cartea de aur a Adevărului;
Bucură-te, luminarea credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea rară a rugăciunii;
Bucură-te, cununa Mucenicilor;
Bucură-te, apărătoarea celor nedreptățiți;
Bucură-te, ajutătoarea celor din nevoi;
Bucură-te, hrănitoarea celor săraci;
Bucură-te, veselia celor smeriți;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 3

Sfântul Sava, arhiepiscopul Serbiei, ajuns-a pe pământurile Țării Sfinte și de icoana Ta cea minunată a fost întâmpinat în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 3

Proorocia Sfântului Sava cel Sfințit s-a plinit, căci arhiepiscopul Serbiei a primit icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, de la călugării mănăstirii Sfântului Sava cel Sfințit, care nu încetau a Te înconjura cu făclii de laude ca acestea:

Bucură-te, așteptarea plinirii proorociei;
Bucură-te, izvor de neîncetată binecuvântare;
Bucură-te, lumina înțelepciunii drepților;
Bucură-te, făclia darurilor celor cerești;
Bucură-te, lauda cea prea înaltă a călugărilor;
Bucură-te, slava cea netrecută a credincioșilor;
Bucură-te, hrănitoarea celor lipsiți de mângâiere;
Bucură-te, comoara cântărilor duhovnicești;
Bucură-te, floarea cea rară a înțelepciunii;
Bucură-te, grădina cerească a virtuților;
Bucură-te, a Sfântului arhiepiscop Sava odor neprețuit;
Bucură-te, al creștinilor coif de mântuire;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 4

Moartea a fost înghițită de biruință, căci Hristos, Mântuitorul lumii a spintecat pântecele morții, ca Unul Ce din pântece fecioresc a ieșit, biruind legile firii spre bucuria celor ce Îi cântă cu mulțumire: Aliluia!

ICOSUL 4

Porțile iadului le-a sfărâmat Hristos, Cel Ce a păzit nestricată poarta fecioriei Tale când S-a arătat în lume ca Dumnezeu și om, iar noi nădăjduim să ne deschizi porțile rugăciunii Tale, ca să aflăm mare milă și să Îți cântăm:

Bucură-te, că ai născut pe surpătorul morții;
Bucură-te, că ai păzit fecioaria întru nașterea cea sfințită;
Bucură-te, că pui în inimile noastre dorul mântuirii;
Bucură-te, că ne scoți din mâna celor potrivnici;
Bucură-te, că ai trecut hotarul morții;
Bucură-te, că ai sfărâmat blestemul asupra neamului nostru;
Bucură-te, carte ce ne descoperi tainele mântuirii;
Bucură-te, nădejdea cea neclintită a credincioșilor;
Bucură-te, ploaie binecuvântată a smereniei;
Bucură-te, făclie nestinsă a înțelepciunii;
Bucură-te, casă prea dorită a celor lipsiți de ajutor;
Bucură-te, că ne scoți din toate primejdiile;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 5

Multă mulțumire a adus arhiepiscopul Serbiei călugărilor celor smeriți și primind din mâinile lor icoana Ta ca pe o comoară, a strigat Stăpânului tuturor: Aliluia!

ICOSUL 5

Arhiepiscopul Sava a dăruit icoana Ta cea minunată chiliei sârbești ”Typikario” din muntele Athos, ca și acolo călugării cu frică de Dumnezeu să împodobească icoana Ta cu podoabele laudelor acestora:

Bucură-te, dorirea cetelor îngerești;
Bucură-te, bucuria călugărilor din chilia Typikario;
Bucură-te, ancora cea tare a credinței;
Bucură-te, oglinda Răsăritului Celui de sus;
Bucură-te, pavăza cea tare a monahilor;
Bucură-te, chilia cea tainică a rugătorilor;
Bucură-te, stârpirea patimilor celor neroditoare;
Bucură-te, vasul cel de aur al înțelepciunii;
Bucură-te, podoaba cea mare a împăraților credincioși;
Bucură-te, odihna inimilor strâmtorate de necaz;
Bucură-te, pacea celor tulburați de ispite;
Bucură-te, cununa veseliei celei cerești;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 6

Sfântul Sava al Serbiei mergea adesea la mica chilie sârbească să aducă rugăciuni cu lacrimi înaintea Ta și tămâia mulțumirilor în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 6

În chilia unde era adăpostită icoana Ta adesea poposea smeritul arhiepiscop ca să se odihnească de tulburarea lumească și să Îți țeasă Ție din firele gândurilor smerite acoperământ de laude ca acestea:

Bucură-te, ascultătoarea grabnică a rugăciunilor Sfântului Sava;
Bucură-te, surpătoarea curselor celui viclean;
Bucură-te, oglinda viețuirii îngerești;
Bucură-te, icoană a desăvârșirii pentru monahi;
Bucură-te, a credincioșilor mângâiere în necazuri;
Bucură-te, lumina înțelepciunii celor de pe calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitoarea tainică a lucrătorilor poruncilor Domnului;
Bucură-te, odihna inimilor celor necăjite;
Bucură-te, pacea care alungă tulburarea patimilor;
Bucură-te, fereastră a Împărăției Luminii;
Bucură-te, cântec ce veselește auzul inimilor;
Bucură-te, corabie în care am aflat scăpare de viforul ispitelor;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 7

În partea dreaptă a Ușilor Împărătești se odihnește icoana Ta Preacurată, chemând la limanul Împărăției cerului pe toți cei osteniți și împovărați cu multe păcate, ca prin pocăință să se curățească și să salte cu bucurie în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 7

Izvorul rugăciunilor Tale neîncetate nicicând nu încetează a curge, ștergând însemnările păcatelor noastre celor multe și grele, ca dintru adâncul sufletului să Îți aducem cântări ca acestea:

Bucură-te, izvor binecuvântat al rugăciunii;
Bucură-te, floare bineînmiresmată a virtuților;
Bucură-te, că mângâi sufletele noastre cu nădejdea mântuirii;
Bucură-te, pod al călătoriilor celor cerești;
Bucură-te, că ne mijlocești iertare de la Stăpânul Hristos;
Bucură-te, că acoperi negura păcatelor noastre cu mila Ta;
Bucură-te, că ne porți deasupra mării necazurilor;
Bucură-te, că picuri gânduri smerite celor necăjiți;
Bucură-te, că întorci de pe căile pierzării pe cei rătăciți;
Bucură-te, că ne întinzi totdeauna mână de ajutor;
Bucură-te, că pe toți chemi la limanul mântuirii;
Bucură-te, că ne dăruiești toate spre mântuire;
Bucură-te, că ne trezești din somnul patimilor;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 8

Născut-ai pe Cel fără de ani, ca să Se jertfească pentru noi și cu sângele Său să șteargă păcatul lui Adam, dăruind celor ce au dobândit iertare de la Dumnezeu ploaia cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 8

Cetele Sfinților pe Tine Te măresc Preacurată, căci dintru Tine S-a întrupat Viața și Mântuirea lumii, prin Tine slobozindu-se din blestem cei ce cu mulțumire Îți aduceau laude ca aceastea:

Bucură-te, cununa laudelor Sfinților;
Bucură-te, carte întru care S-a scris Cuvântul vieții;
Bucură-te, că ai stricat blestemul morții prin nașterea Ta;
Bucură-te, că mijlocești nouă iertare de la Stăpânul;
Bucură-te, că ne povățuiești la limanul Adevărului;
Bucură-te, cetate binecuvântată a păcii;
Bucură-te, că luminezi gândurile noastre întunecate;
Bucură-te, că ne întorci din porțile înșelăciunii;
Bucură-te, slava creștinilor dreptmăritori;
Bucură-te, izvor ce adapă setea noastră de mântuire;
Bucură-te, palat de odihnă a Împăratului ceresc;
Bucură-te, crin sfințit de lumina Duhului;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 9

Cel Ce este mai presus de ceruri în pântecele Tău fecioresc a încăput, ca să scoată din temnițele iadului pe cei ce doreau lărgimea Raiului, cântând: Aliluia!

ICOSUL 9

Amuțit-au ca niște pești fără de glas cei ce nu Te cinsteau pe Tine, nepricepând taina întrupării Cuvântului, dar noi cu bucurie Te mărturisim Născătoare de Dumnezeu, aducându-Ți cu glas înalt cântări de mărire ca acestea:

Bucură-te, Născătoarea Cuvântului vieții;
Bucură-te, poarta Luminii Celei Nevăzute;
Bucură-te, bucuria celor ce Îți slujesc cu smerenie;
Bucură-te, vederea celor mai presus de minte;
Bucură-te, chemarea celor căzuți în păcat;
Bucură-te, ridicarea celor defăimați de oameni;
Bucură-te, ocrotitoare caldă a orfanilor;
Bucură-te, a monahilor acoperământ în lupta duhovnicească;
Bucură-te, văzătoare a celor mai presus de minte;
Bucură-te, carte nescrisă de mână omenească;
Bucură-te, hotar al înțelepciunii veșnice;
Bucură-te, pod al darurilor duhovnicești;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească !

CONDACUL 10

S-a întunecat soarele la răstignirea Fiului Tău, iar inima Ta de maică a gustat întunericul întristării, văzând durerile Celui Ce a pătimit ca să ne dea nouă odihna cântărilor de: Aliluia !

ICOSUL 10

Nor al Luminii pe Tine Te cunoaștem, Ceea Ce acoperi cu norul rugăciunilor Tale întunericul păcatelor noastre, ca să ajungem la Lumina veșnică și primind cununa mântuirii să Îți cântăm Ție cu cetele îngerești:

Bucură-te, acoperământ al sufletelor umilite;
Bucură-te, cer purtător al Soarelui neapus;
Bucură-te, cântarea fără oprire a cetelor cerești;
Bucură-te, că ne păzești de toată răutatea vrăjmașului;
Bucură-te, că ne deschizi tuturor porțile mântuirii;
Bucură-te, că ești grabnică apărătoare celor nedreptățiți;
Bucură-te, scânteie care luminează întunericul sufletelor noastre;
Bucură-te, că mângâi inimile cele covârșite de întristare;
Bucură-te, că oceanul păcatelor noastre îl seci cu căldura rugăciunii Tale;
Bucură-te, mare a cereștilor bogății ale Duhului;
Bucură-te, a pruncilor păzitoare de toată primejdia;
Bucură-te, a fecioarelor rugătoare către Mirele Hristos;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 11

Cărare a mântuirii Tu ne ești Preacurată, Ceea ce ai născut pe Cel Ce este Calea, Adevărul și Viața, și ne scoate pe noi de pe căile păcatului, ca să-I cântăm: Aliluia!

ICOSUL 11

Întru Tine ne-am pus nădejdea mântuirii noastre, căci Tu ne ești Maică blândă și milostivă, ștergând cu roua rugăciunilor Tale mintea noastră cea urâțită de păcat, ca să vedem ca întru oglindă întru aceasta însemnările laudelor acestora:

Bucură-te, că ne pui în inimă gândul cel smerit;
Bucură-te, că liniștești inimile tulburate de păcat;
Bucură-te, că mintea noastră o luminezi în ceasul necazului;
Bucură-te, că ne păzești de cursele vrăjmașilor nevăzuți;
Bucură-te, că ne ridici din prăpastia întristării;
Bucură-te, pom din care am cules Rodul vieții;
Bucură-te, că întristarea Evei o ai gonit cu bucuria nașterii Tale;
Bucură-te, că pe Adam l-ai ridicat din stricăciunea morții;
Bucură-te, că luminezi iadul înțelegător din inimile noastre;
Bucură-te, că ne păzești de săgețile celui viclean;
Bucură-te, că întuneci pe vrăjmașii care se pornesc asupra noastră;
Bucură-te, că dai umilință sufletelor celor tulburate;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 12

Întru Adormirea Ta nu ne-ai părăsit pe noi, fiii Tăi, ci pururea Îți aduci aminte de noi, cei încurcați în multe păcate, și ne întinzi mâna Ta cea puternică și binecuvântată, ca să ajungem la înălțimea cântărilor de: Aliluia!

Ca o particularitate, Icoana Maicii Domnului “Galaktotrofousa” de la Chilia “Typikario” din Karyes (Sfântul Munte Athos) este așezată în partea dreaptă a Ușilor împărătești, iar Mântuitorul în partea stângă

ICOSUL 12

Icoana Ta, Alăptătoare, este strajă tare tuturor monahilor de la mănăstirea Hilandar, și nouă, celor ce petrecem în lume, mângâiere în necazurile și nevoile noastre; deci, fie-Ți milă de robii Tăi :

Bucură-te, mângâierea celor asupriți de vrăjmași;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți în păcat;
Bucură-te, pajiște din care am cules florile rugăciunii;
Bucură-te, că ai prefăcut tânguirea Evei întru bucurie;
Bucură-te, că ai născut pe Izbăvitorul lumii din potopul păcatului;
Bucură-te, corabie ce ne poartă către limanurile Vieții;
Bucură-te, izvor pururea curgător al rugăciunii pentru lume;
Bucură-te, Rai înțelegător nelucrat de mână omenească;
Bucură-te, că Te îmbraci cu lumina cea mai presus de lumină;
Bucură-te, că ai arătat lumii pe Răsăritul răsăriturilor;
Bucură-te, că ai născut nouă pe Fiul Cel fără de ani;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 13

O, Maica Luminii, Hrănitoarea noastră în nevoi, nu trece cu vederea smeritele noastre rugăciuni, ci ne izbăvește din toate nevoile, solindu-ne încă și iertarea păcatelor, ca să aducem Ție mulțumiri în cântări de : Aliluia!

***

Vedeţi şi Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Galaktotrofousa” (“Cea care alăptează”) de la Typikario, chilia Hilandarului

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Galaktotrofousa” („Cea care alăptează”) de la Typikario, chilia Hilandarului

Icoana Galaktotrofusa (Cea care alapteaza, Hrănitoarea Vieţii) înfăţişează smerenia nepătrunsă: Pruncul Mântuitor primeşte hrană ca oricare alt copil. Aflată iniţial în Lavra Sfântului Sava de lângă Ierusalim, Icoana minunată a Maicii Domnului, Galaktotrofusa, a fost dăruită mânăstirii Hilandar.

Fondatorul Lavrei, Sfântul Sava cel Sfinţit, a ştiut dinainte că va veni la închinare acolo, după moartea sa, un alt Sfânt cu numele Sava. De aceea, el a lăsat cu limbă de moarte ca Icoana Maicii Domnului să fie dăruită celui de acelaşi nume cu el, care ii va urma.

În sec. XIII, când Arhiepiscopul Sava al Serbiei a vizitat Lavra, fără să ştie de profeţie şi de Icoană, la racla Sfântului Sava cel Sfinţit, i-a căzut la picioare toiagul Sfântului, fiind astfel atrasa atentia fraţilor din mânăstire.

Aceştia s-au interesat despre pelerin şi au recunoscut în el pe cel care trebuia să primească Icoana. Cu bucurie, Arhiepiscopul a primit-o şi a dus-o în Sfântul Munte Athos, anume în biserica Sfântului Sava de la Karyes, anexă a mânăstirii Hilandar. Aici aceasta a primit şi numele de „Typikonissa“, pentru că acolo se păstrează Typikon-ul (Regulile) Sfântului Sava. Icoana mai arată, de asemenea, marea cinstire care se cuvine Maicii Domnului – Hrănitoarea Vieţii.

Datele in care se sarbatoreste Icoana Galaktotrofusa sunt: 3 iulie si 12 ianuarie.

Sursa: Blogul lui Vasile Călin Drăgan

Notă: Ca o particularitate, Icoana Maicii Domnului „Galaktotrofousa” de la Chilia „Typikario” din Karyes (Mt. Athos) este așezată în partea dreaptă a Ușilor împărătești, iar Mântuitorul în partea stângă. (LD)

Vezi și Acatistul Maicii Domnului la Icoana “Galaktotrofousa” (“Alăptătoarea / Cea care alăptează”) de la Typikario, chilia Hilandarului (3 iulie)

Sfânta Liturghie la Mănăstirea sârbească Hilandar, Mt. Athos, 2009 (audio)

Sfânta Liturghie la Mănăstirea sârbească Hilandar, Mt. Athos (2009), 77 min.
Preot slujitor: Petru (Ulemek)