Category Archives: Maica Domnului

Povățuiri din Sfântul Munte: Ieromonahul Ștefan de la Schitul Xenofontului (1917-1998)

Fără nici un fel de înștiințare, cu multă simplitate, părintele Ștefan venea la mănăstirea noastră cel puțin de două ori pe an. Deoarece și-a schimbat de multe ori locul de viețuire la Sfântul Munte, am putea să-l numim cu un termen lumesc „om umblat”. Aici însă, la Sfântul Munte, pe asemenea monahi îi numim „învârtitori”, care adică se învârt roata în jurul Sfântului Munte. Alți Bătrâni spun despre asemenea monahi că au fost legați cu o funie de vârful Athosului și acum sunt liberi să meargă oriunde vor, desigur în interiorul Sfântului Munte.

Părintele Ștefan, așadar, este un astfel de monah umblat prin tot Athosul. De câte ori vine la mănăstirea noastră, ne bucurăm. Nu are cultura omului de astăzi și tocmai acesta este motivul care ne face să ne apropiem de el, să îl încărcăm cu tot felul de întrebări și să ne uimim de răspunsurile sale simple și neașteptate. În plus, este și un cântăreț tradițional în toată puterea cuvântului. Cu vocea lui puternică îndeamnă sufletele noastre spre doxologie și mulțămire către Dumnezeu. Vrem să îl însoțim și să cântăm împreună cu el. Inimile noastre se umplu de o desfătare lăuntrică și de veselie. În ultimii ani și-a pierdut vederea ochilor trupești și, de aceea, îi canonarhizăm troparele și stihirile care îi plac atât de mult. Dar, ca să nu întârziem cu introducerea și cu impresiile personale, să trecem acum la discuția pe care am avut-o cu el.

– Părinte Ștefane, blagosloviți!
– Domnul!
– Ce faceți? Cum o duceți?
– Nu sunt bine.
– Cum mai merge cu curajul?
– Eh, potrivit, potrivit.
– Adică?
– E, na și tu! Nu vezi? Am și eu o vîrstă! Am ajuns la 81 de ani și, din pricina bolii, cu harul lui Dumnezeu, totuși reușesc să trăiesc de azi pe mâine, să mă ajut, să mă slujesc eu pe mine însumi și astfel trăiesc. Sigur, ce altceva să fac? Am căzut de pe niște trepte de la o înălțime de 4 metri.

– Când? Unde?
– În chilie. Sunt doi ani de atunci.
– Și te-ai lovit?
– Ho, ho! Și încă cum! Dar Sfântul Athanasie Athonitul m-a scăpat! Sunt acolo două scări. Dintr-odată mi-a venit rău, am amețit, dar mi-a venit în ajutor și o putere nevăzută. M-am întors către icoana Maicii Domnului Portărița de la Iviron. Tocmai mă întorceam de la această icoană, unde am fusesem ca să mă închin. Când am ajuns la Mănăstirea Rusikon cineva mi-a spus: Nu te du pe jos la Schitul Xenofontului, fiindcă e foarte cald și o să faci insolație. Da, bine, am zis, şi am stat. Dar știi, părinte, am scăpat de ispită fiindcă sunt scris de Dumnezeu în cartea Lui.

– Nu cumva suferi de mândrie și din cauza asta ai căzut?
– O, ce mândrie? Sunt un om păcătos și eu! Numai unul este fără de păcat: Domnul nostru Iisus Hristos. Nu-i așa? Știi, nici nu îmi dau seama ce înseamnă mândrie! De multe ori se întâmplă lucrurile astea și din ispita vrăjmașului. Nu văd de ce-aș fi mândru. Care ar fi motivul? Sunt și eu un simplu nevoitor!

– Nu cumva crezi că ai harisme și de aceea…
– Ce? Harisme? Ce harisme? Spune-mi și tu! Eu sunt călugăr, ce harisme pot să am? Harismele astea sunt pentru episcopi, pentru patriarhi, nu pentru noi.
– Cum petreci aici, la Coliba ta?
– Știe Dumnezeu! El este Stăpân aici și Sfântul Athanasie Athonitul! Ai înțeles? În starea în care mă aflu, sigur că mi-e greu, dar ce mai vrei să fac, părinte Damaschin? Să cad în deznădejde? Nu se poate așa ceva! Nu! Zic doar atât: Fie voia Ta, Dumnezeul meu! Așadar, cu asta punct! Mai există alt mijloc de a străbate marea vieții acesteia? Numai Lui trebuie să ne supunem. Nu există alt tată și alt medic. Maica Domnului este mângâierea noastră. Ea este ca Dumnezeu, după Dumnezeu, și primește de la Fiul ei tot ceea ce-I cere. Din acest motiv, îi mulțumesc Maicii Domnului și Fiului ei. Acum am lemne de foc pentru iarna asta, dar nu pot să le tai. I-am spus starețului de la Grigoriu să mă lase să rămân aici. De altfel, și eu sunt monah grigoriat. M-a tuns în călugărie fostul egumen, părintele Visarion.

– Părinte Ștefan, unde v-ați născut?
– În Asia Mică, în satul Sarti. Odată cu schimbarea populațiilor, în 1921, și părinții mei au venit și s-au așezat în Halkidiki, unde au întemeiat satul Nea Sarti.
– Câți frați ați avut?
– Unul, pe care l-a luat Dumnezeu, și eu. Așadar, doi.
– Cum se numeau părinții dumitale? Erau oameni evlavioși?
– Sigur! Pe tatăl îl chema Evstratie, iar pe mama… Oh, cum o chema, cum o chema…? Tot timpul uit! A, Elefteria o chema! Îmi amintesc după numele unei piețe din Tesalonic.
– Cum v-a venit dorința de a veni la viața monahală?

– Ascultă! Aveam 20 de ani. Hotărârea a fost a lui Dumnezeu. A fost voia Lui și dacă Dumnezeu vrea ceva, nimic nu te va putea împiedica. În Schitul Xenofont, am avut aici doi părinți ieromonahi. Am stat câțiva ani cu ei și apoi au murit amândoi. Maica Domnului nu a vrut ca ei să rămână aici. Domnul ne spune: Intrați prin poarta cea strâmtă.
– Care este poarta cea strâmtă?
– Este calea întristărilor și a necazurilor. Trebuie să îmbrățișăm cele dureroase și întristătoare ale vieții noastre călugărești ca să umblăm pe calea cea dreaptă care duce la împărăția cerurilor.
– Avem nădejdi ca să ne mântuim?
– Cine trăiește după voia lui Dumnezeu…Să ne rugăm și noi câte puțin…să nu cădem în afara căii…E nevoie de multă atenție, pentru că suntem monahi și am dat înaintea Domnului nostru făgăduințele cele călugărești și trebuie să le împlinim. De aceea, așa cum zice Domnul, cel ce nu intră prin ușă în curtea oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur și tâlhar.

– De câți ani sunteți, părinte Ștefan, aici la Sfântul Munte?
– De șaizeci. Am venit la Athos la vârsta de 20 de ani.
– Cum ați petrecut acești șaizeci de ani?
– Dumnezeu știe…Eu aștept doar slobozirea.
– Vă temeți de moarte?
– Mă tem, pentru că am făcut și eu câte o greșeală. Dar o avem pe Maica Domnului. Ea aude rugăciunile noastre, iar Fiul ei le aude pe ale ei, și micile greșeli pe care le facem le va trece cu vederea. Dacă ești bun, nu există moarte pentru tine. Moartea este adormire, este bucurie, de aceea se numește mutare la viață de la cele întristătoare din viața pământească. Dar vai și amar de cel care pleacă din viața aceasta nepregătit! Adu-ți aminte ce-a spus Domnul către Lazăr: Prietenul nostru a adormit, dar Mă duc ca să-l trezesc pe el (In. 11, 11).

– Cum v-ați simțit când ați mers la Locurile Sfinte?
– M-am închinat la Sfântul Mormânt. Am liturghisit cu patriarhul Diodor. Era multă lume acolo…oho…oho…! Mii de oameni. Biserica era ticsită. A construit-o Sfânta Elena. Era 2 aprilie 1990 când m-am dus. Am petrecut foarte bine, mulțumesc Domnului! În ultima clipă am prins și eu să văd Sfânta Lumină a Învierii și mi s-au aprins în mână cele treizeci și trei de lumânări pe care le aveam. Le-am pus pe față, pe barbă, nu ardea deloc. Timp de jumătate de oră, flacăra era răcoritoare și cu o lumină imaterială. Înainte de a veni Sfânta Lumină, toate luminile și candelele din biserică fuseseră stinse. Apoi, după venirea Sfintei Lumini, s-au aprins singure toate. Ce minune, frate, ce minune! Vezi ce este Ortodoxia? Vezi ce este adevărul creștinismului? Liturghia de Paști s-a făcut pe placa Sfântului Mormânt. Am liturghisit atunci și eu cu patriarhul. Au venit mulți preoți de peste tot. Ce bucurie! Ce trăire! Îți dai seama?
– La ce sfinți aveți evlavie în mod deosebit, părinte Ștefane?
– Toți sfinții sunt un singur trup, părintele meu. Nu îl disprețuiesc pe niciunul. Ei, pentru dragostea lui Dumnezeu, le-au îndurat pe toate. Îi iubesc pe toți din inimă. Ei sunt ca o singură familie. Ce poți să mai spui? Pe unul să-l iubesc și pe altul să-l urăsc? Pe toți sfinții îi iubesc. Pe care să-l disprețuiesc? Spune-mi și tu, pe care?
– Care sfânt v-a ajutat în mod deosebit în viață?
– Nu știu. Eu știu că atunci când am căzut de pe scări a venit Sfântul Athanasie Athonitul și m-a ajutat. Nu era nimeni pe-aici ca să mă ridice. Locul era pustiu și, chiar dacă strigam, nu m-ar fi auzit nimeni.

– Cum ai ajuns monah în marea schimă, părintele meu?
– Aici, la Sfântul Munte, în grădina Maicii Domnului, la Nea Skiti, în Coliba Sfântului Haralambie. Starețul Chiliei era pe atunci părintele Athanasie. Provenea din obştea Danieleilor.
– Cum putem și noi să dobândim smerenia și smerita cugetare?
– Păi, nu citiți cărți sfinte? Nu citiți Filocalia? Nu citiți Viețile Sfinților? Starețul vostru este foarte potrivit să vă vorbească despre toate acestea. Aveți vreo îndoială? Egumenul este mai presus de toți. Cine sunt eu? Ce pot eu să-ți spun? Sunt mai păcătos ca toți! Trebuie să-i luăm pe Sfinții Părinți și să le urmăm pilda.
– Ce ați învățat în acești șaizeci de ani la Sfântul Munte?
– Aici am venit ca să dobândim împărăția cerurilor. Avem cărți pe care le citim. Odată, conducerea Sfântului Munte mi-a propus să mă trimită la un episcop, afară din Munte, ca să îi slujesc. Le-am spus: Părinților și Preasfințite Stăpâne, eu nu pot să merg afară. Voi rămâne aici ca să păzesc sfânta Stâncă a Athonului. Sunt cu totul nepotrivit și pentru împărăția cerurilor și pentru viața lumească. Acum însă, așa om cum sunt, aștept vestirea pentru cele cerești. Știe Dumnezeu cel Sfânt când să îmi trimită această înștiințare.

– Sunteți pregătit pentru această chemare de Sus?
– Dumnezeu este în măsură să hotărască și știe când e momentul să-mi trimită înștiințarea. Până la urmă, nimeni nu poate spune că este pregătit. Numai Dumnezeu știe când să-l cheme. Chiar înainte de a ne naște noi, ne-am aflat în sfatul lui Dumnezeu, în gândul Lui, în voința Lui. Nu vezi ce spune și Sfântul Simeon Metafrastul? Toate cele făcute de mine se află scrise în cartea Ta. Știi asta? E, tu știi chiar mai multe! Așadar, tot ce putem face, să facem, și Dumnezeu ne va primi. Suntem noi copiii lui Dumnezeu, nu ne va lăsa El! Hristos nu te va osândi, ci faptele tale te osândesc, dacă nu sunt după voia Lui. Dar ce să mai vorbesc, că le știi și frăția-ta mai bine ca mine!

– Ce sfaturi ați da, părinte Ștefane, unui monah tânăr?
– O, copilașul meu, văd că sunt mulți frați începători în mănăstirea voastră. Dar trebuie să fim frați nu după trup, ci după duh, și așa vom umbla în calea Domnului. Care este calea? A faptelor bune. Răbdare, dragoste statornică, credință, întrajutorare, și Dumnezeu va binecuvânta osteneala noastră și ne va da cele dorite. În plus, să avem și să cultivăm mereu dorința de a împlini făgăduințele schimei călugărești. Această schimă este calea care duce la viață.

– Cum să ne pocăim și cum să-L iubim pe Dumnezeu?
– Prin bună viețuire, prin viețuirea cea duhovnicească. Aici, în hotarele Athonului, să luăm aminte la noi înșine și astfel ne va binecuvânta Domnul. Vezi ce spune? Intrați prin poarta cea strâmtă. Adică prin lipsuri, prin nevoințe, foame, strâmtorări, necazuri.

– Unde ați mai slujit aici, la Sfântul Munte?
– Fostul stareț de la Pantokrator, părintele Athanasie, m-a chemat și am mers la mănăstirea lui. Acolo m-au făcut diacon și preot și arhimandrit. Acolo am slujit ca preot de rând mulți ani. Ca diacon, am mai slujit pentru un timp și la Mănăstirea Esfigmenu. Egumenul Athanasie și părinții erau foarte buni înainte ca mănăstirea să cadă în rătăcirea zelotistă. S-a dus acolo un oarecare Efrem și le-a sucit mințile, de nu l-au mai pomenit pe patriarhul nostru Bartolomeu. În Mănăstirea Pantokrator, care era pe atunci idioritmică, am slujit ca preot vreme de cinci ani. Apoi, m-au cerut să merg ca preot slujitor la paraclisul Maicii Domnului Portărița de la Mănăstirea Iviron, unde am mai slujit vreme de unsprezece ani. După aceea, tot ca preot slujitor și duhovnic, m-am nevoit la Mănăstirea Xenofont vreme de douăzeci și cinci de ani și la Mănăstirea Constamonitu, iar mai apoi și la Mănăstirea Simonos Petras. Acolo, la Simonos Petras, nu exista pe atunci nici egumen, nici altcineva. Am ajutat ca preot și ca psalt pe părintele Neofit vreme de patru-cinci ani.

– Vedem că iubiți mult mănăstirea noastră Grigoriu!
– Vin aici de când eram diacon. Mă trimitea Mănăstirea Pantokrator ca reprezentant al ei la praznicele Mănăstirii Grigoriu. De atunci îl iubesc foarte mult pe Sfântul Nicolae și pe părinții mănăstirii. Atunci era egumen părintele Athanasie. Plin de înfrânare și de blândețe. Era un om sfânt. Aici venea chiar și regele Gheorghe al Greciei de se spovedea. Așa o înțelepciune duhovnicească avea părintele Athanasie, cu toate că avea puțină carte! Chiar și amintirea lui este suficientă ca să ne trezească în inimă simțiri duhovnicești. Și egumenul de acum, părintele Gheorghe, îmi spune că mă iubește. Și eu îi spun că îl iubesc, de vreme ce suntem frați în Hristos, o familie. Ce ură putem avea între noi?

– Vă amintiți vreo minune făcută de icoana Maicii Domnului Portărița de pe când erați acolo slujitor?
– Da, sigur! Într-un an era mare secetă. Sfânta Chinotită a trimis o enciclică la toate mănăstirile pentru a se face litanii și rugăciuni. Eu eram pe atunci slujitor la Iviron, la paraclisul Portăriței. Am făcut și noi litanie cu icoana Portărița și îndată, în clipa în care am început litania, s-au adunat niște nori și încet-încet s-au strâns deasupra și a început o ploaie foarte puternică. Apoi, în 1991, când a fost marele incendiu la Sfântul Munte, au cerut de la Mănăstirea Iviron să scoată icoana Maicii Domnului și s-o pună în fața focurilor, dar călugării iviriți nu au dat-o. E, ce să zici?

– Ați cunoscut și alți părinți virtuoși în viața dumneavoastră de aici?
– Părinții de demult tare buni părinți erau. Acum, viețuirea călugărească s-a răcit peste tot, pentru că nu mai respectă tipicul mănăstirile, călugării. Nu vezi? Atâtea luni, și să nu cadă o picătură de ploaie! Fac litanii la Karyes părinții, dar nu mai plouă. Cum de rabdă Maica Domnului? Ea nu așteaptă decât pocăința noastră! Nu vezi câte cutremure? Gradul 8, gradul 9, și toată lumea se cutremură și se zdruncină, și totuși nimeni nu se pocăiește! Mânia lui Dumnezeu! Apoi scumpetea care se întâmplă în lume, toate astea nu sunt decât urmarea păcatelor.

– Unde vom ajunge, părinte?
– O să ajungem în cele de-a stânga, dar Preabunul Dumnezeu și Maica Lui așteaptă, așteaptă, așteaptă…Chiar și cei care se află în iad așteaptă, pentru că starea lor nu este desăvârșită. La fel și cei care sunt în rai. Toți așteaptă să vină Marele Judecător și a doua Sa venire, ca să judece întreaga lume și să-l pună pe fiecare la locul lui. Când oare? Numai El știe! Dumnezeu așteaptă pocăința noastră până la un anumit punct, când va cutremura întregul pământ și îi va chema pe toți la Judecată.

Când mergi la tribunal, poterașul îți spune: Nu eu te acuz, ci cutare articol. Ei, nu-i așa? Tot așa și Dumnezeu! Cuvintele pe care ni le-a lăsat sunt cele care ne vor judeca dacă am făcut sau nu potrivit lor. Spune și Sfântul Evanghelist Ioan: În casa Tatălui Meu mai multe lăcașuri sunt (In. 14, 2). Aceste lăcașuri sunt niște așezăminte duhovnicești, dar și în iad, părinte Damaschin, și în iad sunt mai multe niveluri și iaduri. Așadar, să ne pocăim atâta timp cât există lumină, cât avem lumina zilei, pentru că, dacă vine noaptea, ce lucrare mai putem face? E, de aceea dă Dumnezeu noaptea ca o imagine a iadului și ziua ca o imagine a raiului. Așa spun mulți istorici. Să cunoaștem fiecare din noi cele bune și să umblăm în cele de-a dreapta! Viața aceasta, părinte Damaschin, este înaintemergătoare celeilalte vieți, mari și veșnice și neînserate. Să ne pregătim de acum, prin viețuirea noastră monahicească, pentru viața aceea. Și creștinii din lume, dar mai ales noi, suntem datori să împlinim făgăduințele schimei noastre îngerești. Ia gândește-te, când un bătrân monah, și preot pe deasupra, leapădă rasa și se căsătorește, spune-mi, ce pedeapsă îl poate aștepta, ce pedeapsă? A pus deoparte dragostea pentru Dumnezeu și merge să iubească o femeie? Eu nu acuz și nu judec pe nimeni, dar trebuie să spun cele drepte. Preotul Îl întrupează și Îl reprezintă pe Dumnezeu și, prin urmare, faptele lui nedemne Îl disprețuiesc pe Dumnezeu. Spune-mi tu, unde o să-i meargă sufletul când va muri. Dumnezeu îl așteaptă, îl așteaptă, dar omul a încetat de a mai crede și de a se mai teme de Dumnezeu.

L-ai văzut pe fiul cel risipitor? A zis tatălui său: Dă-mi partea ce mi se cuvine din avere (Lc. 5, 12). Da, dar când l-a lovit foamea și lipsurile, atunci a ajuns să mănânce hrana porcilor. Mânca roșcove. S-a întors, alții s-au scandalizat. Tatăl lui însă i-a spus: copilul meu, haide, că și tu ești al meu! Da, a zis fratele, dar noi am lucrat atâția ani aici, și nici măcar un ied nu ne-ai dat! Copiii mei, a zis tatăl, toate ale mele ale voastre sunt, să mâncați și să beți. Apoi cu toții l-au cinstit pe tatăl care și-a arătat o atât de mare dragoste chiar și față de fiul cel risipitor.

– Ce ne puteți spune despre antihrist, părinte?
– Cine mai e și ăsta? Ce mai vrea și ăsta pe-aici? A, sporește fărădelegea, copilul meu, și de aceea se apropie cea de-a doua Venire a Domnului nostru. Două cuvinte va spune Domnul când va veni: Plecați de la Mine, toți lucrătorii fărădelegii! și Veniți la Mine, binecuvântații Tatălui Meu! Așa cum piere fumul în văzduh, tot așa vor fugi și vor pieri de la fața lui Dumnezeu ticăloșii și lucrătorii fărădelegii. Grecia este o țară sfântă. Peste tot găsești sfinți, moaște, martiri, mănăstiri, călugări îmbunătățiți, maici. Dar păcatul a crescut în lume și toți aceștia sunt disprețuiți de oamenii lumești, și de aceea nu-i mai pot ajuta pe oameni. De aceea, și țara noastră suferă. Și clerul este epuizat din pricina războiului diavolului. Nu mai sprijină poporul de la temelie în credința sa în Dumnezeu.

Ce zice acum Maica noastră cea Mare, Măicuța noastră, Împărătesa cerurilor? Ce zice? Se înfățișează la Scaunul de Judecată în clipa în care Fiul ei va judeca întreaga lume și are dreptul, are stăpânia primită de la Fiul ei să dea iertare. Da. Și poate ea însăși să schimbe hotărârea judecății așa cum ea însăși vrea. De aceea, cine are mare dragoste către ea, cine o cinstește aici, cine o iubește și crede în ajutorul ei va fi ajutat de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De aceea, să învățăm Acatistul Buneivestiri, în care se și spune într-unul din stihuri: Bucură-te, Celui drept Judecătoriul înduplecarea! Bucură-te, cea a multor căderi iertarea! (Icosul al 7-lea din Acatist). De aceea și noi aici, la Sfântul Munte, să ne punem toată nădejdea întru ea! Să iubim grădina Maicii Domnului ca să ne privească cu privirea ei cea blândă și ocrotitoare la înfricoșata Judecată. Dumnezeu este milostiv. Noi ne aflăm înlăuntrul grădinii Maicii Sale. Maica Sa are putere, dar așteaptă pocăința noastră. Citește cu atenție primul canon din Theotokariul Sfântului Nicodim, pe glasul I. Acolo Maica Domnului Îl roagă pe Fiul ei ca să ne mântuiască, iar Domnul îi spune: Dacă nu se va pocăi, nu se va mântui nimeni. Aici nu există căutare la față. Înțelegi, părinte?

– Știm că sunteți și un bun psalt!
– Da, cu ajutorul lui Dumnezeu! Nimic nu-i de la mine. Am mai spus că toate sunt de la Dumnezeu, cele bune și harismele.
– Cântați-ne, vă rog, Vrednic este cu adevărat!
– Lasă-mă, părinte, nu vezi în ce hal sunt? Ficatul mi-e mărit, mănânc numai rămășițe, nu mai pot să cânt. Mi se taie respirația. Am tragere și poftă ca să cânt, dar nu mai am putere. De aceea, mai beau și câte puțin vin, ca să mă întăresc. Înainte să mă îmbolnăvesc, cântam peste tot și totdeauna. Cântam Theotokariul la privegheri, la Paști, aici. Ce să fac, m-am slăbănogit! Mă duc în cameră și, fiindcă nu pot să cobor în biserică la slujbă, trag ațele metaniilor. Multe greutăți am străbătut în viața mea și acum am ajuns la sfârșit. Aștept și eu, aștept…

– Dați-ne un sfat înainte de a pleca din lumea aceasta, părinte Ștefane!
– Ce sfat mai vrei, nu înțeleg?! Tu, care mergi în Albania, în Congo, propovăduiești peste tot, tu nu dai sfaturi lumii?
– Bine, atunci o întrebare! La ce trebuie să fim atenți în viața noastră călugărească?
– Să lucrăm asupra făgăduințelor noastre călugărești pe care le-am făcut înaintea Sfântului Altar! Nimic altceva! Asta va cere de la noi Preabunul Dumnezeu și Maica Domnului! Am făgăduit! N-am făgăduit? Să lucrăm așadar faptele cele bune și plăcute ale vieții celei viitoare. Cum vom câștiga altfel viața cea viitoare? Ce este viața viitoare? Este Dumnezeu Însuși! O spune Ioan Evanghelistul: Cel ce crede în Dumnezeu are viață veșnică. Și aceasta este viața de veci, ca să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis (In. 17, 3). Să lucrăm așadar faptele viețuirii noastre celei călugărești, răbdarea, ascultarea, pentru că ascultarea se face pentru Dumnezeu și merge la Dumnezeu, după cum și Hristos ca om S-a făcut pe Sine ascultător până la moarte. Mai întâi, a ascultat de Iosif și de Maica Sa, apoi a ascultat de voia părintească și a răbdat moartea pe cruce.

– Rugați-vă și pentru noi, părinte Ștefane!
– Și voi pentru mine!
– Binecuvântați!
– Mergi cu bine, părinte! Mulțumesc, mulțumesc!
– Rai bun să avem!

Aceasta a fost frumoasa convorbire pe care am avut-o în aprilie 1997 cu părintele Ștefan. A rămas atunci la mănăstirea noastră în jur de șase luni. Toamna s-a dus la Mănăstirea Russikon, care i-a dat o Chilie aproape de malul mării. Înainte să plece, ne-a spus:
– Părinți, nu voi mai veni iarăși la Grigoriu! Mulțumesc mult Sfântului Nicolae și vouă tuturor! Mulțumesc părintelui vostru egumen, părintele Gheorghe, și întregii lui obști!
– De ce n-o să mai vii iarăși, părinte Ștefane?
– O să plec în altă țară foarte curând! Da, sigur, mă așteaptă acolo sus. Am primit chemarea…

Într-adevăr, în primăvara anului 1998, am aflat că mult iubitul și îndrăgitul nostru Papa Ștefan a plecat să se întâlnească cu Maica Domnului și cu Fiul ei și să își primească răsplata nevoințelor sale și să se numere în cetele cuvioșilor părinți ai Athonului. Veșnică să fie pomenirea lui și s-avem parte de rugăciunile lui!

Sursa: Monah Damaschin Grigoriatul, „Povățuiri din Sfântul Munte. Convorbiri cu părinți athoniți contemporani”, pp. 127-140, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2009.

Mulțumim Părintelui Ierom. Agapie Corbu (Editura Sfântul Nectarie) pentru îngăduința de prelua textul pe Blogul Sfântul Munte Athos.

Anunțuri

Avem nevoie de tine, Maica lui Dumnezeu!

„Bucură-te, cea plină de har Portăriţă, care deschizi credincioşilor porţile Raiului”, spune una din heretisirile aduse Maicii Domnului în acatistul închinat icoanei ei „Portăriţa”. În tradiţia rusă, icoanelor făcătoare de minuni li se spune „icoane rugate”, icoane înaintea cărora credincioşii şi-au vărsat toată energia lăuntrică cerând ajutor şi mângâiere sau aducând laudă şi mulţumire. Iar Dumnezeu, Care „unde voieşte, biruieşte rânduiala firii şi cele mai presus de om lucrează”, îşi revarsă, în schimb, prin aceste „ferestre către Cer”, energia nezidită – harul Său cel sfinţitor, tămăduitor şi îndumnezeitor, pentru rugăciunile Celei ce are către El „îndrăzneală de maică”. (R.H.)

Icoana făcătoare-de-minuni a Maicii Domnului „Portăriţa” se găseşte în Sfântul Munte, la Mănăstirea Iviru. Potrivit tradiţiei, a fost pictată de Apostolul Luca. În al 9-lea veac, icoana se afla în posesia unei văduve ce trăia în Niceea. Această cetate din Asia Mică nu a mai dăinuit până astăzi, dar la vremea ei a găzduit două Sinoade Ecumenice – Întâiul Sinod, la care s-au alcătuit primele opt articole ale Crezului, şi al Şaptelea Sinod, care a restabilit cinstirea icoanelor după o îndelungată luptă cu erezia iconoclasmului, care punea pe picior de egalitate închinarea la icoane cu închinarea la „chipuri cioplite”, la idoli.

În răstimpul domniei împăratului bizantin iconoclast Theofil, s-a întâmplat să vină la casa acelei văduve, care ţinea la mare cinste, într-un mic paraclis, această icoană a Maicii Domnului, nişte ostaşi iconoclaşti. Unul dintre aceştia a dat în icoană cu sabia şi de îndată, în chip minunat, din obrazul lovit al Preasfintei Fecioare, a început să curgă sânge. Cutremurat de minune, ostaşul s-a pocăit pe dată, lepădându-se de erezia iconoclasmului şi intrând apoi într-o mănăstire ortodoxă. La sfatul său, văduva a ascuns icoana, ca să o ferească de distrugere. După ce s-a rugat fierbinte înaintea ei, a pus sfântul chip să plutească pe mare.

Spre marea surpriză şi bucurie a văduvei, icoana nu s-a scufundat, ci a rămas în picioare, fiind purtată de valuri înspre apus. Ca să scape de prigoană, fiul acestei femei plecase din Niceea şi se stabilise în Athos, unde a dus până la sfârşitul zilelor sale o viaţă monahală sfântă. Acolo le-a povestit fraţilor povestea mamei sale, cum a pus pe apă sfânta icoană şi aceasta a plutit, iar cele întâmplate au fost apoi transmise, din vorbă în vorbă, de la o generaţie de monahi la alta. După mulţi ani, icoana Maicii Domnului s-a ivit în Sfântul Munte „într-un stâlp de foc”, după cum spune predania aghiorită, pe mare, în apropierea Mănăstirii Iviron.

În acea vreme vieţuia în obştea mănăstirii un monah pe nume Gavriil. Maica Domnului i s-a arătat într-o vedenie şi i-a poruncit să le spună igumenului şi fraţilor mănăstirii că este voia ei să-i păstreze icoana, spre ajutor şi mântuire. I-a mai spus Părintelui Gavriil să se apropie fără frică de icoana ce plutea pe apă şi să o ia în mâini. Şi, spune tradiţia aghiorită, Gavriil „a păşit pe ape ca pe pământ uscat”, a luat icoana şi a adus-o la ţărm. Icoana a fost dusă apoi cu mare cinste în mănăstire şi aşezată în altar. A doua zi, însă, icoana a dispărut de acolo şi a fost găsită pe zidul de la poarta mănăstirii. Părinţii au dus-o înapoi în altar, crezând că fusese scoasă de unul din fraţi, dar a doua au găsit-o iar stând lângă poartă.

Lucrurile s-au repetat de mai multe ori, până când Preasfânta Fecioară i s-a arătat din nou Părintelui Gavriil şi i-a spus nu vrea ca monahii să-i păzească icoana, ci ca ea să-i păzească pe monahi. După cele întâmplate, lângă poarta mănăstirii s-a ridicat o biserică, care adăposteşte până astăzi icoana cea făcătoare-de-minuni.

După numele mănăstirii, icoanei i s-a spus Maica Domnului „Iviriţa” sau, după locul în care se află, „Portaitissa”, adică „Portăriţa”. Pe lângă multe tămăduiri minunate, Preasfânta Fecioară şi-a arătat puterea de „nebiruită între voievozi” în timpul numeroaselor atacuri ale piraţilor sarazini.

O minune din zilele noastre

În 1982, un chilian convertit la Ortodoxie, Jose (Iosif) Muñoz-Cortes, întovărăşit de doi prieteni, a plecat din Canada într-un pelerinaj în vechea fortăreaţă a monahismului ortodox, Muntele Athos. De profesie profesor de artă, era şi iconograf, şi îşi dorea să vadă câteva din schiturile şi mănăstirile care se îndeletniceau cu pictarea icoanelor. Unul din prietenii care-l însoţeau pe Jose avea gânduri de monahism, aşa că a rămas în Sfântul Munte, la unul din schiturile mai mici; Jose şi celălalt tovarăş de drum al său s-au îndreptat spre un vechi schit, unde se pictau pe atunci icoane în străvechiul stil bizantin, folosind tehnica în tempera cu emulsie de ou. După opt ceasuri de urcuş abrupt, cei doi au obosit peste măsură şi s-au hotărât să poposească la un schit de unde aveau o minunată privelişte asupra Muntelui.

Acest schit, închinat Naşterii lui Hristos, era foarte sărac, iar cei paisprezece vieţuitori ai săi ţineau o rânduială foarte aspră. Igumenul, Părintele Climent, i-a întâmpinat pe pelerini cu căldură şi le-a oferit kerasma, tradiţionala trataţie athonită, apoi i-a dus să vadă atelierul de pictat icoane al schitului. De îndată ce a intrat în atelier, Jose a simţit o atracţie imediată şi cu neputinţă de pus în cuvinte pentru o copie a icoanei Maicii Domnului „Iviriţa” care se găsea pe unul din pereţi. După cum a explicat mai târziu, şi-a simţit inima „ca şi cum ar fi tresăltat, s-ar fi dat peste cap”. A tot întrebat dacă poate cumpăra icoana cu pricina, dar i s-a spus de fiecare dată că este una din primele icoane pictate acolo (de către un anume Părinte Hrisostom, în 1981), şi nu era de vânzare, indiferent de preţ.

În acea noapte, în timpul slujbei săvârşite în biserica schitului, pe când se cânta îngereasca închinare „Vrednic este cu adevărat să te fericim, Născătoare-de-Dumnezeu, cea pururea-fericită şi preanevinovată şi maica Dumnezeului nostru”, Jose a căzut în genunchi şi a rugat-o din toate puterile pe Preasfânta Fecioară să-l învrednicească să ia cu el icoana ei, în lume, „unde avem nevoie de tine”. A simţit neîntârziat încredinţare în inimă că, cumva, rugăciunea sa va fi ascultată. A doua zi dimineaţă, pe când Jose şi prietenul său se pregăteau de plecare, a venit la ei igumenul schitului ţinând icoana în mâini şi i-a spus lui Jose că este voia Maicii Domnului ca icoana ei să meargă în America.

Jose şi tovarăşul lui au coborât la arsana şi au luat vaporul înspre Dafni, portul de pe ţărmul apusean al peninsulei athonite. Pe drum, Jose a auzit limpede un glas lăuntric care l-a îndemnat: „Du-te la Mănăstirea Iviron şi atinge icoana de originalul făcător-de-minuni de acolo”.

Aşa au şi făcut. Ajunşi la Iviron, au aşteptat trei ceasuri până ce a venit un monah să le deschidă paraclisul care adăposteşte originalul „Portăriţei”. Jose l-a rugat pe acesta să le deschidă ferecătura icoanei, ca să poată atinge icoana pe care o primise de „Portăriţa” originală, pentru a primi binecuvântarea Maicii Domnului. Deşi surprins, monahul a acceptat după ce i s-a spus de către cei doi că doresc să poarte binecuvântarea Preasfintei Fecioare în Apus, unde e atâta nevoie de mijlocirile ei.

Întors la casa sa din Montreal, Canada, Jose a aşezat icoana primită în chip minunat în colţul cu icoane, unde păstra şi părticele din moaştele Sfinţilor de la Lavra Peşterilor din Kiev şi din cele ale Marii Ducese Elisaveta, noua-muceniţă. Un om de rugăciune, Jose a început să citească zilnic acatistul Portăriţei înaintea icoanei. Pe 24 noiembrie 1982, în jurul orei 4 dimineaţa, la trei săptămâni după întoarcerea din Sfântul Munte, Jose s-a trezit într-un miros foarte puternic şi bine-mirositor, ca şi cum cineva ar fi vărsat o sticluţă de parfum scump. A crezut prima dată că mireasma vine de la moaşte, dar mai târziu, după ce s-a aşezat înaintea icoanei ca să-şi facă rugăciunile de dimineaţă, a văzut că mâinile Maicii Domnului sunt brăzdate de firişoare uleioase. Jose a crezut că un prieten care stătea împreună cu el vărsase din greşeală nişte untdelemn pe icoană, umblând la candela atârnată înaintea ei, dar acesta a tăgăduit cu toată tăria că s-ar fi atins de candelă.

După ce a şters icoana de ceea ce credea că este ulei de candelă, Jose a descoperit că aceea este sursa miresmei minunate ce umpluse de-acum toată casa. La povaţa unui preot ortodox din vecinătate, icoana a fost dusă la biserică şi aşezată în altar. În timpul întregii Liturghii, din mâinile Pruncului Hristos a izvorât mir. Şi, din acel moment, cu excepţia câtorva zile din Săptămâna Mare, când icoana a rămas uscată, mirul a continuat să izvorască necontenit.

În anii ce au urmat, Jose a călătorit împreună cu icoana în multe oraşe şi nenumărate parohii, iar credincioşii se închinau la icoană, primind multă bucurie şi mângâiere. S-au ridicat, bineînţeles, şi multe întrebări. Unii aveau iniţial îndoielile lor. Un om de ştiinţă din Miami a rămas uluit să vadă cum spatele icoanei rămâne deplin uscat; pe furiş, a rupt o aşchie mică din lemnul icoanei, pentru o analiză de laborator – s-a dovedit a nu fi nimic mai mult decât lemn obişnuit de pin. Uneori, mirul izvora mai puternic decât în alte dăţi. În timpul unei hirotonii de episcop la Montreal, s-a revărsat atât de mult mir, încât a curs de pe tetrapodul pe care fusese pusă icoana la închinat. Altădată, în Florida, se vedea cum mirul iese din mâinile Maicii Domnului şi ale Pruncului Hristos ca şi cum ar fi fost presat dinăuntru. Nimeni n-a putut să controleze curgerea mirului, ci aceasta se făcea după voia lui Dumnezeu şi a Preasfintei Sale Maici.

La început, mirul izvora doar din mâinile Maicii Domnului, din steaua de pe umărul ei stâng şi, uneori, din mâinile Domnului nostru Iisus Hristos. În martie 1985, însă, în timpul unei din slujbele Postului Mare, au început să izvorască mir până şi rama şi sticla icoanei, în aşa măsură, că acoperământul de pe tetrapodul pe care stătea s-a umplut de mir.

Au existat câteva cazuri de vindecări fizice, dar Maica Domnului a lucrat prin această icoană mai cu seamă tămăduiri ale sufletelor. Mulţi dintre cei ce au stat înaintea icoanei au dat mărturie de aceasta, cercând nu doar zdrobire a inimii şi pocăinţă, ci totodată şi mângâiere. Cum am spus mai devreme, izvorârea de mir se oprea în timpul Săptămânii Mari, începând cu Lunea Mare. După Liturghia din dimineaţa Marii Sâmbete, pe icoană, pe ramă şi pe sticla protectoare începeau să se formeze câteva picături de mir. În decursul Utreniei Învierii, când clerul şi credincioşii, ţinând icoane şi prapori, ieşeau în procesiune din biserică, icoana începea să reverse mir în aşa măsură, încât umplea de mir mâinile celui care o purta.

Care este însă înţelesul unor astfel de arătări ieşite din comun ale harului lui Dumnezeu în zilele noastre? S-a observat, în istoria Bisericii, că astfel de minuni au avut loc în vremuri de mare încercare; aşa s-a petrecut pe vremea Apostolilor şi, mai recent, în Rusia şi în ţările Europei Răsăritene, unde Biserica a pătimit cumplit preţ de zeci de ani. Minunile îi întăresc pe credincioşi şi îi pregătesc să rabde încercările ce vin asupra lor, dar în acelaşi timp aduc mângâierea că Preasfânta Fecioară este pururea ocrotitoare a dreptslăvitorilor.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere şi adaptare de Radu Hagiu
Sursa: Familia Ortodoxă nr.  97 / Februarie 2017

Minune la Mănăstirea Dochiariu din Muntele Athos: Un tânăr de 18 ani, mut din naștere, începe să vorbească în fața Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” (Gorgoepikoos), decembrie 2016

gorgoepikoos-paraclis
Minune la Mănăstirea Dochiariu din Muntele Athos: Un tânăr de optsprezece ani, mut din naștere, începe să vorbească în fața Icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” (Gorgoepikoos), decembrie 2016

Muntele Athos / 15 decembrie 2016

O minune care a avut loc la începutul lunii decembrie la Mănăstirea Dochiariu din Muntele Athos a fost relatată de un călugăr care a fost martor la acest eveniment. Această întâmplare minunată a fost povestită, de asemenea, și în timpul unui eveniment public la o biserică din Tesalonic.

„În lăcașul Maicii Domnului, la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos, unde starețul mănăstirii, Cuviosul Grigorie, împreună cu obștea cântă zilnic psalmi, fac slujbe de pocăință și se roagă pentru sănătatea și odihna a sute de oameni, unul dintre frații noștri în Hristos s-a rugat în paraclisul ce adăpostește Icoana și a primit har din belșug de la „Grabnic ascultătoarea”, Icoana Maicii Domnului care de bună voie își revarsă grabnic mila ei asupra tuturor celor ce o invocă cu venerație și credință”, precizează site-ul grecesc vimaorthodoxias.gr.

dochiariuPotrivit unui martor ocular, un tânăr în vârstă de optsprezece ani din orașul Strumica [Macedonia], care suferea grav de bâlbâială, a vizitat Mănăstirea Dochiariu pentru a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic ascultătoare”. Când tânărul, care nu mai vorbise înainte și care scoatea doar sunete neinteligibile, a intrat în mănăstire și a stat lângă „Grabnic ascultătoarea”, icoana făcătoare de minuni, el a început brusc să plângă și să strige în limba sa maternă: „Maică Maria, dă-mi sănătate!”.

Toți aceia care erau cu el și cunoșteau viața tânărului au rămas uimiți. După rugăciunea pe care un călugăr din Dochiariu a citit-o netulburat, tânărul macedonean s-a adresat tuturor celor prezenți care s-au rugat împreună cu el și a spus: „Vă mulțumesc tuturor, acum mă simt foarte bine.”

Acesta este încă un alt exemplu al puterii miraculoase a Preacuratei Fecioare, care, prin icoana ei „Grabnic Ascultătoare” își revarsă harul ei peste mulți credincioși în fiecare zi, în Grecia, dar și în străinătate. Credincioșii se roagă și cheamă ajutorul ei, strigând: „Bucura-te, care ești grabnic ascultătoare, îndeplinind spre folos cererile noastre!”

Traducere și adaptare după pravoslavie.ru de Laurențiu Dumitru

Se va prelua doar cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Vezi și

Gorgoepikoos, Dochiariu, monastiriaka

VIDEO: Cuvinte ziditoare de suflet (ÎPS Athanasie de Limassol, Părintele Zaharia Zaharou, Monahul Moise Aghioritul)

Mitropolitul Athanasie de Limassol – Maica Domnului, Poarta Cerului

Părintele Zaharia Zaharou – Despre inima duhovnicească

Părintele Moise Aghioritul – Smerenia, temelia virtuților

Maica Domnului „contabilizează” pe toţi cei ce merg în Sfântul Munte Athos (1980)

minunea_maicii_domnului

În anul 1980, Părintele Andrei (1904 – 1987), fost stareț al Mănăstirii Sfântul Pavel, se afla la metocul mănăstirii, la Monoxilitis, la intrarea în Sfântul Munte, unde se văd trei stânci (tris adelfia).

Într-una din zile, Părintele Andrei, coborându-se la malul mării să adune lemne, a văzut o femeie în negru stând pe o piatră şi având în mână trei cărți. Dar ochii părintelui erau ținuți să nu înțeleagă că este Maica Domnului. Când a văzut-o, părintele Andrei a rămas nedumerit. S-a apropiat de ea și a întrebat-o: „Cine ești și ce faci aici? Poate ai nevoie să te ajut cu ceva!”. Atunci Maica Domnului i-a zis: „Eu sunt Stăpâna acestor locuri. Într-o carte îi scriu pe cei care vin în Sfântul Munte și rămân pentru totdeauna, în a doua pe cei care vin și se nevoiesc un timp, apoi pleacă, iar în a treia pe cei care doar vizitează și pleacă”.

Părintele Andrei a privit-o nedumerit și luându-și lemnele a plecat spre casa unde locuia. S-a dus apoi în bisericuță să-și facă Vecernia. Când s-a uitat la icoana Maicii Domnului a tresărit: avea același chip ca femeia pe care o întâlnise. Atunci i s-a deschis mintea și a înțeles vedenia. A ieșit în grabă din biserică și a plecat spre mare. Când a ajuns, nu a mai găsit-o. Cu lacrimi în ochi a rugat-o pe Maica Domnului să i se arate din nou. Pe când se ruga a simțit o mireasmă foarte plăcută, dar pe Maica Domnului nu a mai văzut-o.

Silviu Cluci / sursa: doxologia.ro
Mulțumim autorului pentru îngăduința de a prelua textul său pe pagina noastră.

Foto (sus): Reprezentare iconografică a minunii relatate de Egumenul Andrei de la Mănăstirea Sfântul Pavel.

Foto (jos): Țărmul Athosului din dreptul Metocului Mănăstirii Sfântul Pavel de la Monoxilitis, locul unde a avut loc minunea și unde se văd cele trei stânci (tris adelfia). Foto credit Silviu Cluci

Notă edit.: Părinții de la Mănăstirea Sfântul Pavel pomenesc des pelerinilor despre această minunată apariție a Maicii Domnului. Ea este amintită și în lucrările: Arhim. Partenie Aghiopavlitul, Arhimandritul Andrei Proigumenul Mănăstirii Sfântul Pavel, Cuviosul Grigorie, 12/1987, pp. 46-51 și Monahul Moise Aghioritul, Marele Pateric al părinților îmbunătățiți din secolul al XX-lea, Vol. III, 1984-2000, Editura Migdonía, Prima ediție, Septembrie, 2011.

dsc_1654

Cele șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi

Dincolo de interesul pe care îl pot prezenta sub aspect istoric sau artistic, imaginile religioase au și o importanță aparte în cult, în măsura în care, prin intermediul acestora, este arătat ipostasul persoanelor zugrăvite. Puterea icoanei rezidă, prin urmare, în harul celui închipuit de iconar, har ce își are izvorul în Dumnezeu. Deși însușirea de a fi purtătoare de har este comună tuturor icoanelor, unele sunt considerate făcătoare de minuni, întrucât, la un moment dat, lucrarea harului lor a fost mai simțită, fie în vremuri grele, de strâmtorare pentru creștini, fie în împrejurări în care necinstirea lor a atras lucrarea harului spre pedepsire.

Între multele icoane făcătoare de minuni ce întregesc tezaurul mănăstirilor aghiorite, cele mai mult aparțin, desigur, Maicii Domnului, dată fiind importanța deosebită a Născătoarei de Dumnezeu pentru Sfântul Munte. În Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului [din Sfântul Munte], cunoscute sub diferite denumiri.

vimatarissa

Maica Domnului Vimatárissa

Maica Domnului Vimatárissa sau Ktitórissa este cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, considerată a fi protectoarea acestui lăcaș. Este așezată în katholikón-ul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din interiorul Sfântului Altar. Potrivit tradiției, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș (gr. vátos), în locul unde mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped [gr. vátos, tufiș + pais, copil] și unde acesta a găsit icoana Născătoarei de Dumnezeu. De această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea.  În vremea unui atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Nu reuși, însă, să scape și el însuși de urgia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. Când după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nikiphóros Phokás, Creta s-a izbăvit de pirați, și-a recăpătat libertatea și Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie. Aici îi arătă Egumenului Nicolae locul unde trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului, în care, o, minune, găsiră icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șatezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune – sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră vreo stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui! De atunci, în amintirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare zi de miercuri se săvârșește în katholikon-ul Mănăstirii Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul procesiunilor  Mănăstirii, această icoană a Maicii Domnului ocupă locul de cinste. În ziua prăznuirii sale, în marțea din Săptămâna Luminată, are loc, în cinstea acesteia, procesiune cu Sfânta icoană în jurul Mănăstirii.

ΠΑΡΑΜΥΘΙΑ

Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)

Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș. Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.

Esfagmeni Μaica Domnului Esfagméni (Înjunghiata)

Această icoană făcătoare de minuni este o frescă din secolul al XIV-lea amplasată în pridvorul Paraclisului Sfântului Dimitrie, care a fost adăugat katholikon-ului Sfintei Mănăstiri Vatoped. Din lucrarea „Locuri de închinare ale Sfintei Mănăstiri Vatoped”, capitolul „Despre minunea petrecută cu Sfânta Icoană a Maicii Domnului (În)Junghiata” aflăm următoarele: Un ierodiacon, eclesiarhul katholikon-ului, ajungea în repetate rânduri, date fiind îndatoririle ascultării sale, cu întârziere în trapeză. La un moment dat, din pricina unei asemenea întârzieri, trapezarul refuză să îi mai dea eclesiarhului porția cuvenită de mâncare. Cu sufletul plin de revoltă pentru cele petrecute, ierodiaconul se întoarse în biserică și oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, îi grăi: „Până când o să te tot slujesc și o să mă ostenesc pentru tine, iar tu nici măcar de hrana mea nu te îngrijești?”. Și luând un cuțit, lovi chipul Maicii Domnului, din care, de parcă ar fi fost viu, începu să curgă sânge. Ierodiaconul orbi pe loc și căzu la pământ, ca ieșit din minți. În această stare rămase în fața icoanei timp de trei ani, plângând și rugând-o pe Maica Domnului să fie iertat. După trecerea celor trei ani, Maica Domnului i se arătă egumenului, înștiințându-l de tămăduirea ierodiaconului ce îndrăznise să îi lovească icoana, dar spunându-i, totodată, că mâna ce lucrase această batjocorire va fi pedepsită. Într-adevăr, după adormirea ierodiaconului, odată cu mutarea rămășițelor sale, văzură toți cum, spre deosebire de restul trupului care se dezlegase în cele din care fusese alcătuit, mâna sa dreaptă rămăsese neputrezită și astfel se păstrează până astăzi. Odată, un preot, pelerin în Mănăstire, îndoindu-se de această minune, își puse neîncrezător degetul în locul vechii lovituri de cuțit, de unde țâșni îndată sânge. Cutremurat de minune, preotul nu apucă să iasă din katholikon, căzând jos mort.

elaiovritissa

Maica Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei)

Această icoană datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Mănăstirii. De aici este adusă în katholikon în Vinerea din Săptămâna Luminată, ziua prăznuirii sale. Tradiția amintește de următoarea minune: Într-o vreme în care în mănăstire se împuținase uleiul, Cuviosul Ghenadie, chelarul mănăstirii, începuse să-l iconomisească, rânduindu-l doar pentru întrebuințarea sa la candelele bisericii. Bucătarul se plânse, însă, de aceasta egumenului, care îi porunci chelarului să împartă cu generozitate uleiul pentru folosul întregii obști, avându-și nădejdea în purtarea de grijă a Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu. Când, într-una din zile, intră în chelărie, Cuviosul Ghenadie văzu uleiul prelingându-se din vasul mai înainte golit, încât ajunsese să curgă până la ușa încăperii. De atunci icoana răspândește o mireasmă deosebită.

pyrovolitissa

Maica Domnului Pyrovolithísa (Împușcata)

Este vorba de o frescă amplasată pe zidul exterior de deasupra porții ce permite accesul în incinta mănăstirii. În anul 1822, un grup de soldați turci, înarmați, au intrat în mănăstire, prilej cu care unul dintre ei, văzând icoana, trase asupra acesteia, astfel încât glonțul găuri mâna dreaptă a Maicii Domnului. În urma săvârșirii acestei fapte, turcul, ca ieșit din minți, se spânzură de un măslin în fața mănăstirii. Ceilalți turci, văzând această pedeapsă dumnezeiască, s-au umplut de spaimă și au părăsit de îndată lăcașul de cult. Comandantul turc, înștiințat fiind de cele petrecute, dispuse ca soldatul, deși îi era nepot, să fie lăsat neîngropat, ca un nelegiuit.

Pantanassa

Maica Domnului Pantánassa (Împărăteasa tuturor)

Această icoană făcătoare de minuni, portabilă, este executată pe lemn, datând din secolul al XVII-lea și este amplasată la iconostasul stâng din dreptul coloanei ce ocupă latura nord-vestică a katholikon-ului Mănăstirii Vatoped. Potrivit istorisirilor din zilele noastre ale Părinților mănăstiri, cea dintâi mărturie a faptului că această icoană deține un har deosebit este următoarea întâmplare: Într-o zi un tânăr, intrând în biserică și mergând să se închine la icoană, văzu cum deodată chipul Maicii Domnului străluci ca fulgerul, moment în care o putere nevăzută îl aruncă la pământ. Venindu-și în fire, se spovedi cu lacrimi Părinților, mărturisind că ducea o viață departe de Dumnezeu și că se ocupa cu magia. Astfel, intervenția minunată a Maicii Domnului îl făcu pe tănăr să își schimbe viața și să devină un om cu frica lui Dumnezeu. Această icoană a primit totodată, har de la Dumnezeu pentru a tămădui o boală cumplită, cancerul. Sunt cunoscute nenumărate cazuri de bolnavi de cancer din zilele noastre, care s-au vindecat în urma rugăciunilor făcute în fața icoanei Maicii Domnului Pantánassa.

antifonitria

Μaica Domnului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea)

Este vorba de o frescă amplasată în pridvorul („mesonyktikó”) katholikon-ului. Denumirea a fost dată ca urmare a glasului ce s-a auzit din această icoană (gr. anti-fonóa glăsui împotrivă). Potrivit tradiției, pe vremea când împărăteasa Plakídia, fiica lui Theodosie cel Mare, a vizitat Mănăstirea, îndreptându-se spre intrarea în katholikon, prin mica ușă din partea laterală a clădirii, auzi un glas venind dinspre icoană: „Oprește-te și nici un pas să nu mai faci! Cum ai îndrăznit, femeie fiind, să vii în acest loc?”. Cutremurată, împărăteasa ceru iertare Maicii Domnului și părăsi îndată Sfântul Munte. De altfel, în amintirea acestei minuni, Plakídia ridică, cu propriile sale cheltuieli, Paraclisul Sfântului Dimitrie, anexă a bisericii mari a Mănăstirii.

Sursa: pemptousia.ro

Comorile Sfântului Munte

Când Sfântul Nectarie s-a dus în Sfântul Munte, un anume egumen l-a ghidat prin mănăstirea sa și i-a arătat mai întâi neprețuitele opere de artă și odoare ale mănăstirii. Când egumenul l-a dus și la căminul de bătrâni al mănăstirii, Sfântul s-a dus și a sărutat un Părinte vârstnic, spunând: Sfințite egumene, acești Bătrâni sunt adevăratele odoare ale mănăstirii voastre!

Sfântul Munte are o unicitate de netăgăduit. Acest lucru nu îl spunem seduși fiind de istoria ori de bogata lui ofrandă, nici pentru că locuim permanent aici și nici pentru că acest lucru l-au spus, l-au scris și l-au mărturisit mulți alții, cu mult entuziasm, de-a lungul vremii.

moise aghioritulÎn ciuda tăcerii lui impunătoare, Sfântul Munte vorbește prin istoria-i de mai bine de un mileniu, prin neprețuitele odoare, prin uimitoarea-i natură, prin modul de viață și ethosul monahilor săi. După cuvântul Mitropolitului Mesogheei, Nicolae, Sfântul Munte ”vorbește impresionând, vorbește insuflând, vorbește emoționând, vorbește cutremurând, vorbește provocând schimbări ale vieții, schimbări ale gândirii, vorbește făcându-i pe mulți să părăsească pe neașteptate toate ale lumii și să se facă monahi. Vorbește totdeauna mult, adânc, și vorbește tuturor… Este cu adevărat un loc foarte aparte care îndeobște străpunge inima și problematizează pe cei ce îi pășesc pragul”. Sfântul Munte are prețioase comori, taine mântuitoare și adevăruri eliberatoare. Îi seduce iremediabil chiar și pe cei de la care niciodată nu te-ai fi așteptat. Nu știu să se fi scris atât de mult despre alt loc din Grecia.

Dincolo de toate, valoarea Sfântului Munte nu stă în prețioasele lui odoare și în frumusețile-i naturale virginale. Valoarea lui stă mai ales în modul de viață liniștit, smerit, simplu. În prezența lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfinților. În Rugăciune, în nevoință, luptă, în iubirea de bine și frumos, în iubirea de virtute, în iubirea de Dumnezeu și iubirea de frați, în urârea răului și a pizmei. Sfântul Munte îi odihnește pe iubitorii de absolut, de perfecțiune, pe iubitorii de Dumnezeu și de sfințenie, pe cei ce iubesc să se dăruiască cu desăvârșire lui Dumnezeu. Sfântul Munte a satisfăcut și cele mai exigente spirite de-a lungul veacurilor, din toată lumea.

Liniștea, seninătatea, pacea au adus isihasmul, blândețea și îmblânzirea omului. Reaua pătimire, înfrânarea, călirea duhului, privegherea și statul în picioare au adus trezvia, curăția, echilibrul. Apoi dumnezeiasca luminare și harul și împărtășirea de îndumnezeire a celor vrednici, smeriți, curați, devotați. Sfântul Munte nu este un muzeu cu exponate scumpe, unde poți face niște fotografii reușite. Sfântul Munte este locul lui Dumnezeu, Grădina Maicii Domnului, locul Sfinților, peninsula nevoitorilor. Numeroșii închinători vin să vadă și să atingă urmele lui Dumnezeu și ale Sfinților și să se închine. Icoanele făcătoare de minuni ale Preasfintei, cinstitele moaște izvorâtoare de mir care răspândesc bună mireasmă, bătrânii încărunțiți, tăcuți, încovoiați.

Athos3-0613 IN

Deși de un mileniu și mai bine în Sfântul Munte este ținută cu strictețe rânduiala avatonului, totuși aici cea mai cinstită persoană a fost, este și va fi o femeie – Maica Domnului. Aghioriții nu sunt niște misogini. Respectă tradiția, o cinstesc cu deosebire pe Maica Domnului și dimpreună cu ea tot neamul femeiesc binecinstitor de Dumnezeu. În fiecare zi, dimpreună cu numele mamelor și surorilor lor, monahii pomenesc mii de nume de femei aflate în felurite nevoi. Avatonul nu este o rânduială de ieri, de azi, nici o ciudățenie a monahilor. Este un așezământ ascetic care domnește de veacuri și va trebui să fie respectat de toți și de toate. Îndeobște însă, este acceptat, înțeles și respectat.

Este o realitate că Sfântul Munte, în lunga lui istorie, a petrecut felurite peripeții, crize și contestări. Însă sfințenia lui, chiar dacă uneori păstrată într-o minoritate restrânsă, nu s-a pierdut niciodată. Fiecare, ceea ce vrea să caute, aceea și găsește. Cheia este să nu așteptăm cu aviditate lauda omenească, să nu vrem să auzim remarci corecte și justificate, nici să pretindem de la toți să ne aprecieze.

De aceea îi fericesc pe fericiții bătrânei ai Sfântului Munte, pe acei cuviincioși, tăcuți, săraci, cumpătați și liniștiți Părinți care nu așteaptă și nu doresc decât dumnezeieștile adieri ale Duhului. Când Sfântul Nectarie s-a dus în Sfântul Munte, un anume egumen l-a ghidat prin mănăstirea sa și i-a arătat mai întâi neprețuitele opere de artă și odoare ale mănăstirii. Când egumenul l-a dus și la căminul de bătrâni al mănăstirii, Sfântul s-a dus și a sărutat un Părinte vârstnic, spunând: Sfințite egumene, acești Bătrâni sunt adevăratele odoare ale mănăstirii voastre!

Sursa: Makedonia, 18-7-2010 via pemptousia

Biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Silvestru” din Rocca di Papa (de lângă Roma) s-a împodobit cu o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa) de la Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos

rocca_di_papa_pantanasa2

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prin mijlocirea Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare si cu binecuvântarea părintelui nostru episcop Siluan, dupa ani de așteptare, am avut bucuria de a primi în parohia noastră o copie fidelă a icoanei Maicii Domnului Pantanassa de la Mânăstirea Vatoped (Sfântul Munte).

Slujba de primire a icoanei a avut loc în seara zilei de 15 Septembrie, când parohia a aniversat șapte ani de existența.

Cu aceasta ocazie, am avut bucuria de a sluji slujba Paraclisului Pantanassa împreună cu Preacuviosul Părinte Atanasie, Vicarul episcopiei noastre și părintele Ioan Gherasimescu de la Parohia Roma 3. Un plus de bucurie a adus corul psaltic al episcopiei noastre condus de pr. Marian Jianu și secondat de pr. Marian Preda care, împreună cu ceilalți componenți ai grupului, au împodobit slujba Paraclisului cu minunatele cântări.

Dăm slavă lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru toate!

Sursă text și imagini: episcopia-italiei.it

rocca_di_papa_pantanasa

O nouă izvodire iconografică: Maica Domnului, protectoarea Sfântului Munte

theotokos-athos-garden-pantocrator-eikon

Cu precizarea – o nouă „izvodire” iconografică -, fratele George Crasnean ne trimite un mail având în attachament o impresionantă pictură reprezentând pe Maica Domnului cu Sfântul său Acoperământ, protectoarea Sfântului Munte!

Maica Domnului are alături, de dreapta și de-a stânga, în genunchi, pe primii nevoitori athoniți: Cuvioșii Petru Athonitul și Athanasie Athonitul. Pe un prim registru circular sunt reprezentați 24 de Sfinți și ctitori athoniți, iar pe următorul 16 din cele 20 de mănăstiri.

Pictura mai prezintă dincolo de registrele circulare, celelalte 4 mănăstiri athonite, peșteri pustnicești, livezi, întâlnirea Sf. Athanasie cu Maica Domnului de la Izvorul de lângă Marea Lavră, venirea pe mare a Icoanei Maicii Domnului Portaitissa de la Iviron, „academia” duhovnicească de la Chilia Panagouda a Sfântului Paisie, Biserica Protaton din Karyes  etc.
Deasupra, este Hristos Domnul, Creatorul a toate, binecuvântând.

Această deosebită lucrare, pictată pe pânză, a fost fotografiată de George Crasnean în pangarul Sfintei Mănăstiri Pantokrator. Click pe imagine pentru a vedea la o dimensiune mai mare!
LD

Adormirea Maicii Domnului – Mutarea la Viaţă, Starețul Efrem Vatopedinul

1.-koimisi-theotokou-13121-e1376334352887

De fiecare dată când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului este ca şi cum am prăznui Sfintele Paşti: Paştele de vară. Un altfel de Paşte ne pregăteşte Doamna de Dumnezeu-Născătoare: sfântă trecere „de la moarte la viaţă”, al doilea Paşte, sfânt, fără prihană, dătător de viaţă pentru neamul omenesc, findcă astăzi, cu adevărat, „sunt biruite hotarele firii”.

„Cum izvorul vieţii păşeşte către viaţă trecând prin moarte!”, exclamă Sfântul Ioan Damaschin. Adormirea Maicii Domnului, „începătoarea Vieţii”, depăşeşte înţelesul morţii, de aceea nu se numeşte moarte ci „adormire”, „dumnezeiască mutare”, şi „plecare” la Domnul. Chiar dacă primeşte moartea, este, însă, o moarte „dătătoare-de-viaţă”, de vreme ce se mută la viaţa cerească și veşnică.

Plecarea Maicii Domnului din această viaţă, ca eveniment real şi de netăgăduit, păstrat şi transmis prin Sfânta Tradiţie, constituie o învăţătură bine definită în învăţătura Bisericii Ortodoxe, şi nu are nicio legătură cu concepţiile pietiste din Apus despre imaculata concepţie ori viaţa fără de moarte a Născătoarei de Dumnezeu.

Fecioara este acea făptură deosebită creată de Dumnezeu, mai presus decât toţi oamenii şi decât mulţimea îngerilor, care, dintre toţi oamenii, a fost singura care a trăit viaţă preacurată şi – lucrul cel mai greu de înţeles pentru mintea omenească – a devenit Maica lui Dumnezeu. Acest lucru a fost posibil fiindcă ea nu a păcătuit niciodată, nici nu şi-a întinat mintea cu cele ale trupului, şi nici nu a trăit pe pământ cu dureri trupeşti ori boli. Deşi a avut trup dătător-de-viaţă, totuşi, ca om, s-a aflat sub stăpânirea morţii şi a murit, însă, fără ca Dumnezeu să despartă sufletul ei de trup: se desface pentru o clipă legătura care le unea pe cele două, aşa cum s-a întâmplat şi cu Hristos. După adormire, sufletul ei se uneşte imediat cu Hristos, fiindcă Domnul, în clipa adormirii Maicii Sale, însoţit de netrupeştile cete ale îngerilor şi ale sfinţilor, primeşte sufletul ei cel sfânt nu doar în ceruri, ci „până la tronul Lui cel împărătesc, până la Sfânta Sfintelor cea din ceruri”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damachin. După trei zile, trupul începător-de-Viaţă şi de-Dumnezeu-primitor al Preasfintei este ridicat la cerurile cele mai presus de ceruri, nestricat, la Fiul ei Cel iubit, Singurul-Născut. Putem vorbi, aşadar, şi de învierea cu trupul a Maicii Domnului. Înviere care, însă, nu a fost săvârşită de ea însăşi, ci de Dumnezeu-Fiul ei.

Martor al acestei învieri-mutări la ceruri a Maicii Domnului este apostolul Toma, care nu a fost prezent la cinstita ei îngropare, ci a ajuns mai târziu, după trei zile, întârziind ca de obicei; acesta, rugându-i îndelung pe ceilalţi apostoli, au deschid mormântul şi nu au găsit acolo de Dumnezeu-cinstitul ei trup. O văd, însă, pe Născătoarea de Dumnezeu urcând la ceruri, încredinţând apostolului Toma Cinstitul şi Sfântul ei Brâu ca mărturie a mutării ei, fapt care corespunde cumva pipăirii Domnului de către acelaşi apostol.

Trupul Preasfintei – ca şi trupul Fiului ei – nu a suferit stricăciune în mormânt, adică nu s-a schimbat, nu s-a descompus în elementele din care era alcătuit. Dealtfel, după Învierea Lui Hristos, trupurile multora dintre sfinţii Lui nu mai sunt supuse stricăciunii, ci devin sfinte moaşte. Era cât se poate de firesc, cu atât mai mult, să nu sufere stricăciune nici trupul celei care L-a primit pe Dumnezeu, trupul Maicii Domnului.

Sfântul Andrei Criteanul spune că nestricarea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu la Naşterea Lui Hristos are drept urmare firească neschimbarea trupului ei în clipa morţii: „Naşterea nu s-a supus stricăciunii, iar mormântul nu a primit nestricăciunea!”.

Preasfânta de Dumnezeu-Născătoare, după Adormirea ei, devine Maica noii creaţii, a Bisericii Lui Hristos, pentru că ea a avut un rol hotărâtor în iconomia mântuirii, de vreme ce din ea s-a întrupat Domnul – care este capul Bisericii – iar acum are în Biserica cea cerească bogăţia harului, slavă şi îndrăznire. Ea devine, astfel, binefăcătoarea întregii lumi şi întregii făpturi, de aceea ei i se închină toată creaţia, Doamnei, Stăpânei, Împărătesei şi Maicii Lui Dumnezeu.

Prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu şi datorită ei, istoria întregii lumi a luat o nouă turnură, incomparabil mai însemnată şi mai înaltă faţă de tot ce a existat până la ea. Nu a putut şi nu poate nicio altă făptură să devină mai desăvârşită decât ea, şi nici ea însăşi nu putea deveni mai desăvârşită decât este. Conform Sfinţilor Părinţi, trei lucruri nu putea Dumnezeu să creeze mai desăvârşit: Întruparea Dumnezeu-Cuvântului, pe Fecioara Născătoare de Dumnezeu, şi fericirea de care se vor bucura cei mântuiţi.

După Învierea lui Hristos, Preasfânta a fost sprijinul Apostolilor şi a nou-createi Biserici a lui Hristos. Ea îi învăţa pe noii creştini, îi îndruma, îi mângâia în suferinţele lor. Citim în istoria vieţii ei că Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormirea ei, a vizitat-o – aşa cum s-a întâmplat şi la Bunavestire –, vestindu-i despre slăvita ei mutare de la moarte la viaţă. Mai apoi, Sfântul Duh, în chip minunat, i-a adunat pe toţi Apostolii în Ghetsimaní, la casa Născătoarei de Dumnezeu, pentru a lua parte la înmormântarea ei şi pentru a lua binecuvântarea ei. După ce au preamărit-o pe Maica Domnului, au rugat-o să le spună un cuvânt de învăţătură care să le rămână ca testament duhovnicesc. Atunci, Născătoarea de Dumnezeu le-a spus o pildă, în care lumea aceasta este prezentată ca o mare sărbătoare, ca un târg unde negustorii au venit să-şi vândă mărfurile, iar cel care face schimbul (negoţul) cel mai bun – adică cel care ştie să îşi vândă marfa mai scump – acela va ieşi cel mai câştigat. În continuare le-a spus că tot la fel este şi în privinţa celor duhovniceşti: cel care va ţine cu mai multă râvnă şi va arăta mai multă preţuire faţă de poruncile lui Hristos, acela va fi cel mai câştigat, se va bucura de o cinste mai mare în împărăţia cerurilor. La sfârşit, i-a îndemnat să stăruiască întru „lupta cea bună”.

Într-adevăr, cât se bucură Preasfânta atunci când vede că luptăm din răsputeri pentru mântuirea noastră! Ce linişte simte! Şi ea însăşi, cât de mult s-a trudit pe pământ, fără ca ceilalţi să ştie, deşi, ca una ce era fără de păcat, nu era nevoie să o facă. S-a nevoit, însă, pentru a ne da nouă un exemplu de desăvârşită asceză. La Ghetsimaní, acolo unde a locuit, după adormirea ei s-au găsit lespezile pe care ședea și se ruga şi în care se făcuseră scobituri de la îngenuncherile şi multele ei metanii.

Să urmăm şi noi ascultării ei desăvârşite, adâncii sale smerenii, lucrării ei duhovniceşti tainice, rugăciunii sale arzătoare, privegherii continue pe care o săvârşea, dragostei ei dumnezeieşti, privegherii neîntrerupte cu care se nevoia, durerii pe care a simţit-o ca pe o sabie în inima ei atunci când se afla sub Crucea Fiului ei.

Tuturor care se nevoiesc, ea le este „apărătoare şi sprijin”, chiar dacă înainte au dus o viaţă în păcat. Să ne amintim că şi pentru Sfânta Maria Egipteanca, Maica Domnului a fost „chezăşie” pentru pocăinţa ei. Şi, după ce Sfânta Maria a plecat în pustie, unde s-a nevoit din greu, însăşi Preasfânta o mângâia cu dumnezeieştile ei arătări.

Născătoarea de Dumnezeu, ca „hrănitoare” a monahilor, este cea care împarte daruri dumnezeieşti acelora care şi-au închinat viaţa Domnului, şi îndeosebi celor din Sfântul Munte, aghioriţilor. Ea a făcut cunoscută rugăciunea minţii Sfântului Maxim Kafsokalivítul, Sfântului Grigorie Palama, Sfântului Siluan Atonitul, dar şi fericitului întru pomenire părintelui nostru Iosif Isihastul, cel care, în mod direct, şi-a legat existenţa de obştea noastră. Şi, cu atât mai mult, ziua de astăzi are o însemnătate şi mai mare pentru noi, fiii duhovniceşti ai părintelui Iosif Isihastul, de vreme ce, într-o astfel de zi, după Dumnezeiasca Liturghie, acesta a adormit cu moarte cuvioasă în anul 1959. El a iubit-o foarte mult pe Preasfânta – pe „dulcea lui Maică”, după cum o numea – şi mult ajutor duhovnicesc, dumnezeieşti arătări şi harisme a primit de la aceasta. Într-adevăr, o trăsătură comună a tuturor monahilor aghioriţi este dragostea lor faţă de Maica Domnului. Numai la auzul numelui ei, aceștia nu-şi puteau stăpâni lacrimile izvorâte din dragoste preacurată pentru Maica-Fecioară. La auzul numelui ei, sufletul cel iubitor de Dumnezeu este „mişcat” de admiraţie, de mulţumire şi de recunoştinţă. Deasemenea, chiar şi numai gândind la Născătoarea de Dumnezeu, adică aducând în faţa ochilor noştri chipul ei cel slăvit, avem mare folos duhovnicesc. Spunea fericitul întru pomenire părintele Athanásios Ivirítul, că dragostea faţă de Maica Domnului îl mântuieşte pe om, chiar şi atunci când nu are lucrare duhovnicească.

Omul de astăzi trebuie să ceară și mai mult mijlocirea Maicii Domnului, care este izbăvitoare. Ori de câte ori are o suferinţă sau o problemă, să nu uite că ea este „ajutor celor întristaţi, apărătoare, izbăvitoare, mângâierea celor ce nu au îndrăzneală”, şi la ea pot găsi sprijin, mângâiere, ajutor grabnic şi răspuns.

Ne rugăm ca Doamna de Dumnezeu-Născătoare, care „se mută la Viaţă”, să trimită neîncetat asupra noastră binecuvântarea ei, încât să trecem această viaţă nevătămaţi şi fără primejdie, păziţi de urzelile şi cursele vrăjmaşului, şi să ne învrednicească împărăţiei celei cereşti a Fiului său. Amin.

Starețul Efrem Vatopedinul

Sursa text și foto: pemptousia.ro

Foto (sus): Adormirea Maicii Domnului. Pictură murală din biserica mare a Sfintei Mănăstiri Vatopedi (1312) / (jos): Adormirea Maicii Domnului. Icoană portabilă, Sfânta Mănăstire Vatopedi, secolul al XV-lea.

2.-koimisi-theotokou-15cent1

 

Sfânta Mănăstire Iviron de la Muntele Athos

Iviron, monastiriaka (3)

Îmi amintesc cum, în şcoala primară, aveam ca temă la desen „Anul 2000“. Mă întreceam cu colegii de clasă măzgălind rachete, vehicule selenare şi baze de cercetare pe Planeta Marte… Nu puteam bănui atunci că ziua de 1 ianuarie 2000 aveam să o petrec în liniştea Mănăstirii Iviron din Sfântul Munte Athos…

Mănăstirea Iviron, unde se prăznuieşte hramul cel mare al Adormirii Prea Sfintei Năs­că­toare de Dumnezeu, este aşezată în partea de nord-est a peninsulei athonite, la ţărmul Mării Egee, şi a fost, aşa cum îi arată şi numele, întemeiată de regii georgieni (iviriţi). Aceasta se întâmpla cu siguranţă înainte de anul 972 de la Hristos, după cum mărturisesc documentele, deci cu mai bine de 1000 de ani în urmă.

Deşi distrusă de piraţii fran­cezi la 1259, apoi din nou la porunca împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul, pentru că vieţuitorii de aici se împotriviseră unirii cu apusenii, şi, în sfârşit, de catalani, la înce­putul secolului 14, Mănăs­ti­rea Iviron şi-a menţinut locul al treilea în ierarhia athonită până în zilele noastre, după Marea Lavră şi Vatoped.

moaste-iviron-7Ea adăposteşte un inesti­mabil tezaur constând în părţi din sfintele moaşte a peste 150 de sfinţi. Dintre toate, îmi amintesc mereu de o răcliţă în care se păstrază o mână de ţărână plămădită cu sânge; sângele Sfântului Apostol Petru vărsat pentru Hristos la Roma în anul 55? Alături de acestea, muzeul şi biblioteca adăpostesc va­lori nepreţuite: obiecte de artă, peste 2000 de ma­nuscrise şi cca. 20000 de ti­părituri, dintre care multe incunabule sau ediţii princeps.

Ca toate celelalte mănăstiri din Sf. Munte, şi Mă­năs­tirea Iviron a supravieţuit şi prin ajutorul dat de evlavioşii domni ai Ţării Româneşti, şi mai cu sea­mă de Neagoe Basarb, Radu Mihnea şi Matei Basarab. Nu ne-ar fi iertat să nu îl po­menim aici şi pe Şerban Can­ta­cuzino, cel ce a ctitorit la 1680 paraclisul unde se păs­trează cel mai de preţ odor al Mănăstirii Ivi­ron: icoana Maicii Domnului Portăriţa.

Icoana Maicii Domnului „Portăriţa“
Cea dintâi dintre icoanele Sfântului Munte este vestita icoană a Maicii Domnului numită „Por­tăriţa“ (foto). De această icoană se leagă evenimente uimitoare şi minunate, pe care, pentru a le primi cineva, trebuie să lase deoparte logica şi să se înarmeze cu credinţa ortodoxă. Istoria icoanei începe din perioada iconoclastă a seco­lului 9. Este vorba, aşadar, de lucruri petrecute cu cel puţin 1200 de ani în urmă, când împăratul Teofil pornise o sălbatică prigoană împotriva sfintelor icoane. Toţi creştinii prinşi că aveau icoane erau daţi spre pedepse şi chinuri, iar icoanele erau arse în pieţe.

37777În acea epocă trăia în Niceea Asiei Mici o văduvă credincioasă, ce avea un singur fiu. Ea păstra cu mare evlavie această icoană a Maicii Dom­nului în casa sa. La un control făcut de trimişii îm­păratului, aceştia au găsit icoana şi au spus ame­ninţător văduvei: „Dă-ne bani ca să scapi îm­preună cu icoana ta, altfel vom împlini poruncile!“. Ea le-a făgăduit că la va da banii a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei şi icoana şi au mers pe ţărm. Acolo femeia a spus Maicii Domnului: „Stăpâna lumii, tu, ca Maică a lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poţi să ne iz­bă­veşti şi pe noi de mânia stăpânitorilor şi icoana ta de cufundarea în mare“. A aşezat apoi icoana pe apa mării şi îndată a văzut o lucrare mai presus de fire. Icoana a rămas dreaptă deasupra apelor şi astfel era purtată de valuri, îndreptându-se către apus. Văduva a fost mângâiată de această privelişte şi i-a mul­ţumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: „Copilul meu,  do­rinţa noastră cea către Maica Domnului este deja împlini­tă. Eu sunt gata să mor pentru credinţa mea, prin mâi­nile tiranilor, dacă va trebui, dar nu doresc şi moartea ta. Te rog şi te implor să pleci în părţile Eladei. Fiul a ascultat-o şi a plecat la Salonic, apoi în continuare a mers în Sf. Munte, în acel loc unde, după puţini ani, a fost ridicată Mănăstirea Iviron. Aco­lo a devenit călugăr şi, după ce a trăit în chip bineplăcut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele veşnice.

Se vede că ajungerea lui acolo s-a făcut după iconomia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat şi pustncii Sfântului Munte istoria icoanei pe care împreună cu mama sa o aruncase în mare. Acum, în ce loc şi pen­tru cât timp a fost păzită icoana Maicii Dom­nului, ştie numai Împărăteasa tuturor. Oricum, după ani şi ani, când aproape de ţărm fusese construită Sf. Mănăstire Iviron, călugării au văzut într-o seară deasupra valurilor un stâlp de foc ce ajungea până la cer. În faţa pri­veliştii ieşite din comun, au rămas nemişcaţi şi cântau. Vedenia a mai continuat câteva nopţi, pâ­nă ce s-au adunat şi călugări de la alte mănăstiri acolo, pe ţărm. Atunci au văzut că acel stâlp de foc izvora dintr-o icoană a Maicii Domnului, iar când părinţii vroiau să se apropie cu barca, icoana se îndepărta. S-au întors în biserica mânăstirii şi s-au rugat cu credinţă şi lacrimi Maicii Domnului să dă­ruiască acea icoana mânăstirii lor. Era atunci în Mănăstirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care în lunile de vară trăia ceva mai sus de mănăstire, în nevoinţă şi post aspru, asemeni unui înger pământesc. Lui i s-a arătat Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi i-a zis: „Spune egumenului şi fraţilor că voiesc să le dau icoana mea pentru a-i acoperi şi ajuta, apoi intră în mare şi păşeşte pe valuri, şi atunci vor cunoaşte toţi buna voire a mea către mănăstire“. Apoi toţi monahii au ieşit la ţărm unde Gavriil a păşit pe apele mării ca pe uscat şi s-a învredni­cit să ia în mâinile sale aceas­tă icoană grea şi de mari dimensiuni, pictată pe lemn. Pe ţărm, monahii s-au închinat icoanei cu evlavie şi ma­re bucurie. Apoi cu cântări au dus-o în sfântul altar al bi­se­ricii mănăstirii.

În ziua următoare, însă, icoana nu a mai fost găsită în biserică! Căutând-o, au gă­sit-o pe zidul mănăstirii, deasupra porţii centrale. Au adus-o în biserică, dar iarăşi au găsit-o la poartă. Acest lu­cru neobişnuit s-a în­tâm­plat de mai multe ori, până când nedu­me­rirea monahilor a fost dezlegată de Preasfânta, care i-a apărut în vis egumenului, zicându-i: „Spune fraţilor să nu mă mai deranjeze de acum înainte, pentru că eu nu doresc să fiu păzită de voi, ci eu să vă păzesc pe voi, nu numai în viaţa de acum, ci şi în cea viitoare. Şi să nădăjduiască în milostivirea Fiului meu şi Stăpânului tutu­ror toţi monahii trăitori cu evlavie şi frică de Dum­nezeu în muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El şi iată, vă dau vouă semn: cât timp veţi vedea icoana mea în această mănăstire, harul şi mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi“.

Iviron. Paraclisul Portaitissei (2)Monahii s-au bucurat de toate acestea şi apoi au zidit un paraclis aproape de poarta mănăstirii, unde au pus această icoană făcătoare de minuni, care se află în acest loc până astăzi. Datorită acestei întâmplări, icoana a primit numele de „Portăriţa“.

Chipul Maicii Domnului din această icoană este mai degrabă aspru şi provoacă o teamă sfântă. Preasfânta apare aici ca aspră Stăpână a lumii şi, privind-o, eşti de-a dreptul copleşit. La aceasta conlucrează şi mărimea icoanei. Înfăţişarea chipului feţei ei este atât de măreţ încât Maica milostivirii se înfăţişează ca Maica dreptăţii şi a nemitarnicului Judecător. Este ferecată, cu excepţia feţelor, cu o îmbrăcăminte de aur şi argint, cu pietre preţioase, monezi de aur şi o mulţime de alte podoabe dăruite de împăraţi, regi, egumeni, duci, ofiţeri şi simpli credincioşi. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Prea­curatei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea.

Din minunile Maicii Domnului „Portăriţa“
Una dintre minunile pe care Maica Domnului le-a făcut prin această icoană este şi aceasta: icoana prezintă o rană uscată la bărbie, prove­nită dintr-o lovitură vrăjmaşă dată de un pirat în urmă cu câteva veacuri. Acesta, după ce a năvălit împreună cu alţii în mănăstire, a lovit icoana cu un cuţit şi îndată a curs sânge, care se vede până astăzi. Acest lucru l-a cutremurat, a crezut şi s-a botezat, apoi a trăit în mănăstire o viaţă mo­­nahală aspră. Ne­vrând să pri­meas­că nume că­lu­gă­resc, a ce­rut ca pen­tru fapta sa să fie numit Var­var (Bar­barul). După aceea a dus o viaţă sfântă, lucru pentru care a fost re­cu­noscut ca sfânt. În biserică este pictat pe zid Sf. Var­var cu îm­bră­­că­min­te de pirat.

Minunea de la Moscova
O altă minune consemnată în cro­nica mă­năs­tirii este vindecarea fetei ţarului Rusiei, Ale­xei Mihai­lo­vici, în 1651. Paralizase şi, după spu­sele me­di­cilor, era condam­nată să ră­mână aşa pentru totdeauna. După ce bolnava a vă­zut în visul ei pe Îm­pă­ră­tea­sa lumii, către i-a făgăduit că o va vindeca de­plin dacă ţarul aduce icoana din Mănăstirea Ivi­ron, părinţii ei, cu ade­vărat credincioşi, au cerut, prin mijlo­cirea Patriarhiei de Con­stan­tinopol, această icoa­nă. Monahii iviriţi au pictat altă icoană, identică cu cea originală, şi au dus-o la Mos­cova. În vreme ce Patriarhul, Rusiei Nikon, cu cle­rul, poporul şi ţarul făceau icoanei întâmpi­nare sărbătorească, prinţesa bolnavă a sărit din pat complet sănătoasă şi a alergat prin mulţime către icoană. Când au văzut-o, toţi s-au cutremurat.

Pentru felurimea minunilor săvârşite de Maica Domnului s-au făcut multe litanii cu sfânta icoană până la ţărm, când i se închină mulţimea de pelerini. Să se însemneze şi faptul că, de când a venit la mănăstire, în secolul 10, icoana nu s-a îndepărtat niciodată de aici.

Silviu-Andrei Vlădăreanu

Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduița autorului căruia-i mulțumim pentru îngăduință / Foto arhiva blogului

SONY DSC

Sărbătorile. Buna Vestire. Documentar realizat de ÎPS Ilarion Alfeiev, Mitropolit de Volokolamsk

Filmul Mitropolitului Ilarion (Alfeiev) – Sărbătorile. Buna Vestire  (25 martie /  7 aprilie)

Realizatorul documentarului este Înaltpreasfinţitul Ilarion Alfeiev (Иларион Алфеев, n. 24 iulie 1966, Moscova) – arhiepiscop ortodox rus, din 2009 mitropolit de Volokolamsk și conducător al Direcției de Relații Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. Între 2003-2009 a fost episcop al Vienei și Austriei și reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la instituțiile europene.

Mărturie din România despre o minune recentă a Maicii Domnului „Pantanassa”

pantanassa-sinca-noua-IN

Noi, robii lui Dumnezeu, Mircea-Nicolae şi Daniela-Monica, mărturisim spre cinstirea Maicii Domnului Pantanassa faptul că cele relatate mai jos sunt întocmai cu realitatea.

„Consider că avem de-a face cu un cancer de gradul II, însă cu noroc poate fi doar de gradul I”- dr. prof. chirurg oncolog, afirmaţie făcută cu ocazia vizitei medicale dinaintea operaţiei în cadrul unei clinici din Bucureşti, septembrie 2013.

Monica: Dorim să vă împărtăşim cu bucurie minunea pe care Maica Domnului Pantanassa a făcut-o asupra casei noastre, prin ştergerea definitivă a unui diagnostic de cancer la sân. În acest sens, vom începe relatarea noastră cu vizita pe care soţul, Mircea, a făcut-o în toamna lui 2011 în Sfântul Munte Athos, cu prilejul căreia a descoperit taina icoanei Pantanassa de la Sfânta Mănăstire Vatoped.

O copie minunată a acestei icoane a fost adusă în casa noastră şi de atunci nu a existat zi în care să nu-i ţinem candela aprinsă şi săptămână în care să nu-i înălţăm acatist de cinstire. În acest pelerinaj soţul l-a cunoscut într-un mod deosebit pe stareţul Mănăstirii Vatoped, Gheronda Efrem, cel care printre multe descoperiri îi spunea că i-ar face plăcere să-i cunoască soţia, pe mine. Ştiind că femeile nu au acces în Sf. Munte, soţului i s-a spus că părintele stareţ obişnuieşte să iasă la o anumită perioadă în afara Sfântului Munte pentru binecuvântarea credincioşilor şi credincioaselor care nu pot ajunge la Mănăstirea Vatoped. Peste doi ani am ajuns să înţelegem de ce a dorit să mă cunoască.

Ei bine, întorcându-ne la întâmplarea noastră, pot spune că sunt originară din Bucureşti, economist de profesie, mamă a doi copii cu vârste de cinci şi respectiv trei ani. Ambii copii au fost alăptaţi la sân perioade îndelungate, respectiv 15 luni primul copil si 20 de luni cel de-al doilea. După perioada de alăptare a primului copil am observat dezvoltarea unui nodul mamar care însă nu deranja la palpat. Nu am dat atenţie prea mare şi prin urmare am evitat să urmez un consult la un medic de specialitate până când, după aproximativ patru ani, acest nodul a început să devină dureros, iar sânul în zona nodulului începuse să se deformeze.

La începutul lunii august 2013, sânul drept, cel afectat, a început să prezinte o roşeaţă în partea inferioară, însoţită de un uşor disconfort. De comun acord cu soţul, am hotărât că este momentul să mergem la un specialist. În acest sens m-am prezentat la medicul de familie care, îngrijorat de ceea ce a observat la sân, mi-a recomandat de urgenţă o ecografie mamară la unul din specialiştii cunoscuţi din Bucureşti.

Zis şi făcut; am făcut programarea la medicul indicat, medic care la momentul ecografiei (20.08.2013) şi-a exprimat neliniştea cu privire la imaginile vizionate, sugerându-mi să consult urgent un chirurg oncolog, deoarece nodului, în opinia doamnei doctor, nu arăta deloc bine.

Extras din buletinul de consult ecografic: „Ţesut mamar minimal reprezentat în cadranele existente, prezintă în CIE, corespunzător modificării tegumentare, în lungul liniei orei 8, la 6 cm de marginea areolei mamare, formaţiune neomogenă, hipoecogenă, intens vascularizată, cu semnal vascular prezent si perilezional, dimensiuni: 13/9/11.5 mm. În examinarea elasto-grafică, harta alb-negru, formaţiunea prezintă duritate crescută şi dimensiuni mai mari decât la examinarea 2D, aspect ce se regăseşte şi la examinarea în harta color.“

Într-adevăr, sânul începuse să se deformeze şi mai tare, apăruse o uşoară retractare, iar roşeaţa din jurul ei devenise mai închisă la culoare. Ne-am interesat în stânga şi-n dreapta care ar fi opţiunea cea mai bună pentru un astfel de specialist şi am ajuns la numele unui medic oncolog de renume în capitală şi în afara ei. Programarea la consult a fost făcută pentru data de 26.08.2013.

Putem spune că în toată această perioadă nu ne îngrijoram prea mult, fiind foarte siguri că nu ni se poate întâmpla nimic rău, mai ales că purtam în permanenţă cu noi icoana Pantanassa, vindecătoarea de cancer, spre care aveam mare evlavie. Coincidenţa a făcut ca, exact în perioada consultului la oncolog, soţul să plece în Sfântul Munte pentru a participa la praznicul Adormirii Maicii Domnului, care pe stil vechi se sărbătoreşte la 28 august.

Întâlnirea mea cu medicul oncolog a fost una marcantă. Fiind foarte multe femei la consult, a trebuit să aştept 30 de minute peste ora stabilită pentru consultaţie, înainte să intru în cabinet tocmai ieşise o doamnă care avea sânul extirpat recent şi care purta cu ea o sacoşă pentru drenarea lichidului. Această imagine m-a emoţionat, în urma vizualizării ecografiei mamare şi a consultului fizic concluzia medicului a fost una reţinută, însă cu o doză evidentă de pesimism. Nu puteam lăsa neobservată atitudinea rezervată a medicului specialist, hotărându-mă să-i cer deschis părerea, având în vedere că operase de cancer peste 8000 de femei. Ei bine, răspunsul nu a întârziat şi a fost unul care m-a zguduit. Privind în jos şi cu un oftat adânc mi-a spus că sunt riscuri mari să fie un caz de cancer, însă există o speranţă şi se poate exprima mai clar dacă are la dispoziţie şi o mamografie detaliată pentru analiza nodulului cu pricina. Ieşind din clinică plângând, am avut nevoie de cinci minute pentru a mă reculege înainte de a-l suna pe soţul meu. Mircea era în acel moment la frontiera dintre Bulgaria si Grecia.

Mircea: Când am auzit-o pe Monica la telefon plângând, toată buna dispoziţie pe care o aveam, prin faptul că mergeam către locul mult îndrăgit mie, s-a năruit instantaneu. Vedeam în faţa mea panoul pe care scria „Bine aţi venit în Grecia” şi în acelaşi timp o auzeam pe Monica cum suspina la telefon. Fără glas a trebuit să trag maşina pe dreapta pentru a putea comunica şi a încerca s-o liniştesc, dar în acelaşi timp şi pentru a-mi recăpăta eu însumi echilibrul. Era o speranţă faptul că, aşa cum spunea şi doctorul, mamografia este cea care poate da un verdict mai sigur; prin urmare încercam să-i induc doza necesară de optimism şi să îi spun că totul va fi bine. Totuşi, această veste m-a zguduit şi pe mine. Am rămas blocat pe marginea drumului minute în şir, neştiind cum să procedez. Faptul că soţia era singură şi cu moralul la pământ mă făcea să cred că ar fi mai bine să mă întorc acasă. Prietenul cu care eram în maşină chiar mi-a sugerat să ne întoarcem acasă. Intrasem deja în Grecia. Îmi spuneam: Cum pot să o mai ajut eu în situaţia de faţă? Singura scăpare era la Dumnezeu şi aveam speranţa că fiind sărbătoarea Maicii Domnului în Sfântul Munte, poate se va milostivi cumva de soţia mea. Am luat decizia să-mi continui drumul cu multă dificultate şi cu sufletul sfâşiat.

staret-efremDupă o noapte neliniştită petrecută la Ierissos, am intrat dimineaţa în Sfântul Munte şi am mers direct la Mănăstirea Vatoped. La intrare era părintele stareţ Efrem, care aştepta cu obştea mănăstirii un episcop ce venea special pentru praznicul minunat. La vederea Starețului Efrem, m-am aruncat disperat la picioarele lui pentru binecuvântare şi l-am rugat insistent, gesticulând şi amestecând cuvinte în română, engleză şi italiană pentru a mă face înţeles, că doresc să-i vorbesc cinci minute. Un gest ce însemna că a înţeles dorinţa mea şi că vom vorbi mai târziu mi-a asigurat pe moment liniştea.

Cred că în acele zile m-am rugat cel mai intens din viaţa mea. Chiar dacă privegherea praznicului a durat circa zece ore, acestea s-au scurs ca la o Sfântă Liturghie obişnuită. Părintele Chiril, un preot român din obştea mănăstirii, ne-a recomandat o doamnă doctor din Constanţa care s-a specializat în boli de cancer în SUA şi Rusia. Soţia a luat legătura imediat cu doamna doctor, dar din păcate verdictul a fost acelaşi, simptomele fiind destul de evidente în acest sens. Ce probabilitate era ca de ziua Maicii Domnului să afli că soţiei tale îi este atribuită o boală atât de crunta? Mă făcea să sufăr gândul acesta, însă speranţa către Maica Domnului Pantanassa ardea ca un foc continuu. Acest fapt m-a făcut ca în ziua dinaintea plecării din mănăstire să îl rog pe părintele Chiril să vină cu mine în faţa icoanei Pantanassa, pentru că vreau să fac o promisiune.

Redau întocmai cuvintele pe care le-am spus atunci: „Maica Domnului Pantanassa, promit că-ţi voi face o copie a icoanei tale făcătoare de minuni dacă binevoieşti să o vindeci pe Monica în chip miraculos”. Cuvintele „în chip miraculos” l-au făcut pe părintele Chiril să exclame zâmbind:

– Mircea, îndrăzneşti mult la Maica Domnului! Bucură-te şi dacă Monica se va face bine în urma unui tratament medicamentos.

– Părinte, i-am răspuns eu imediat, să fie în chip miraculos, pentru că eu ştiu că la Maica Domnului totul este cu putinţă.

Împreună cu părintele Chiril şi cu monahul Daniil, un alt monah român din obştea de la Vatoped, am mers la Gheronda Efrem pentru a-i împărtăşi cele întâmplate şi a cere binecuvântare. Opinia dânsului a fost că trebuie să facem intervenţie chirurgicală rapidă şi să nu pierdem timpul. A mai spus că Monica trece printr-o încercare grea pe care o va depăşi cu bine.

– Părinte, oare acesta era motivul pentru care aţi dorit s-o cunoaşteţi personal pe Monica? l-am întrebat pe stareţul Efrem.

Gheronda a privit în pământ şi un zâmbet cald i-a luminat faţa, de parcă ar fi ştiut ce urma să se întâmple.

Din păcate prigonirea părintelui, lipsa libertăţii şi imposibilitatea părăsirii Sfântului Munte au fost impedimentele pentru care în aceşti doi ani nu am reuşit să o duc pe Monica, aşa cum îmi indicase în 2011.

Theotokos Pantanassa-VatopaedouAm plecat din Sfântul Munte cu trei brâuri pe care părintele Chiril le-a ţinut 24 de ore în racla cu Sfântul Brâu al Maicii Domnului şi cu o sticluţă cu untdelemn de la icoana Maicii Domnului Pantanassa cu care Monica trebuia să-şi înfăşoare şi să-şi ungă zona bolnavă. Moralul îmi era restabilit şi nădejdea că totul va fi bine îmi umplea sufletul.

Ajuns acasă la soţie şi copii, ne pregăteam pentru marele moment: mamografia cheie. Pe 5.09.2013 ne-am prezentat la aceeaşi clinică pentru mamografie. Din păcate speranţa că totuşi este o alarmă falsă începea să se stingă încet. Chemaţi imediat de doamna doctor care interpreta rezultatul mamografiei, am aflat că de fapt avem de-a face cu o malformaţie cu foarte mari şanse să fie cancerigenă, din păcate des întâlnită în ultima perioadă la femeile din România.

Extras din raportul medical: „Opacitate nodulară cu contur spiculat având diametru de 15/15 mm, cu dezorganizare arhitecturală de vecinătate, localizată în cadranul infero-extern”. Ni s-a recomandat însă să ne întoarcem la medicul oncolog pentru opinia finală. […]

Am ajuns şi la această zi fatidică, 09.09.2013, cu emoţii şi încă speranţe că poate nu este nimic grav. Din păcate, la vizualizarea mamografiei şi a consultului fizic verdictul doctorului oncolog a fost ferm: „Consider că avem de-a face cu un cancer la sân de gradul II, însă cu noroc poate fi doar de gradul I”. Ni s-a sugerat să optam pentru intervenţie chirurgicală rapidă, pentru a nu permite bolii să se extindă şi să luăm în calcul şi o intervenţie de reconstrucţie a sânului, deoarece probabilitatea ca în urma intervenţiei să-i fie extirpat sânul era de 50%. Depindea cât de mult au infestat ţesutul mamar acele celule cancerigene, iar acest lucru nu se putea confirma decât în momentul intervenţiei, când se vor preleva mostre de ţesut pentru analiză.

La întrebarea dacă mai sunt măcar 1% şanse ca Monica să scape fără cancer, răspunsul doctorului a fost:

– În toată viaţa mea profesională nu am văzut nici măcar un caz cu o finalizare diferită.

Cu acest diagnostic lucrurile s-au lămurit definitiv. Din acel moment, cerul s-a prăbuşit asupra noastră şi nu mai rămânea decât să acceptăm situaţia. Aveam de-a face cu o situaţie nemaiîntâlnită până acum în viaţa noastră, în care scenariile viitoare erau fie intervenţia cu extirparea sânului, fie tratamentul cu citostatice, fie poate chiar eşecul tratamentului.

Continuam amândoi să mergem la serviciu cu sufletele zdrobite. Orice întâlnire acasă împreună cu copiii era o explozie de amărăciune şi plâns. Copiii parcă au simţit suferinţa noastră şi se trezeau plângând şi strigând în miezul nopţii: Mami, Mami!

Cu toate acestea am început să ne informăm, să căutam sugestii la medici specialişti diferiţi. Doamna doctor din Constanţa ne-a recomandat să urmăm un tratament naturist de pregătire a organismului înainte de operaţie. Dânsa ne spunea că intervenţia chirurgicală invazivă poate cauza mult rău prin extinderea rapidă a celulelor cancerigene în tot organismul şi astfel riscăm să complicăm lucrurile şi mai mult. Am luat legătura şi cu o clinică din Turcia care nu ne-a recomandat intervenţia chirurgicală în prima fază. De asemenea, printr-un amic comun am discutat şi cu directorul spitalului de oncologie de la Cluj, care avea şi el o altă abordare a cazului. Toţi, în egală măsură, au întărit starea de incertitudine, pesimistă, la situaţia Monicăi. Întrebarea era acum ce vom face după intervenţia chirurgicală; unde va urma tratamentul cu citostatice: Bucureşti, Cluj sau Turcia?

Ne aflam într-o situaţie cu mai multe variante şi eram conştienţi că, dacă vom mal căuta altele, atunci avem ocazia să găsim tot atâtea soluţii. Am decis să ne liniştim, să nu ne mai gândim şi să facem ascultarea dată de Gheronda Efrem: intervenţie chirurgicală rapidă.

Monica: În tot acest timp am purtat permanent la sân brâul primit de la Vatoped şi mă ungeam chiar de 3-4 ori pe zi cu untdelemnul de la candela Pantanassei. Am programat intervenţia pentru joi, în data de 12.09.2013. În noaptea dinaintea intervenţiei, ne-am rugat „Pantanassei”, împreună cu Sf. Nicolae, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Brâncoveni, Sf. Mc. Parascheva, împreună cu Avva Ghelasie și părintele Timotei (un preot drag soţului, care l-a sprijinit în timpul studiilor universitare din Trieste). În faţa Pantanassei ardea candela cu ulei, iar în faţa celorlalte icoane am pus candele mici de ceară, învelite în aluminiu. Un lucru minunat urma să se întâmple în acea noapte. La ora 4 dimineaţa, atât eu, cât şi soţul ne-am trezit instantaneu şi am observat că dintre cele 6 candele cu ceară numai una ardea, în mod bizar, cu o flacără mai mare. Era candela de la icoana Sfântului Nicolae, patronul casei noastre! O candelă de genul acela arde în mod normal în medie cam două ore. Ei bine, trecuseră aproape cinci ore de când o aprinsesem şi candela de aluminiu nu s-a stins. Ceva ne spunea că Maica Domnului Pantanassa şi Sfântul Nicolae sunt cu noi. Ne-am închinat şi ne-am culcat îmbrăţişaţi, cu gândul la intervenţia din ziua următoare.

La ora 12:00 urma să intru în sala de operaţie, motiv pentru care ne-au chemat cu două ore mai devreme pentru pregătire. În timpul operaţiei soţul a decis să meargă la biserică să se roage. În Bucureşti există o copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa, adusă personal de Gheronda Efrem, care se găseşte la Biserica Rusă de lângă Piaţa Universităţii. Eu mă pregăteam de momentul cel mare al intervenţiei, iar gândurile principale erau copiii şi viaţa care va fi de acum înainte.

Mircea: Cele două ore petrecute la Biserica Rusă nu au însemnat decât strigăt din toată fiinţa mea pentru soţie şi pentru împlinirea voii lui Dumnezeu în casa noastră. Întors la spital, am aflat că operaţia încă mai durează, motiv pentru care am ales să mă duc în rezerva spitalului unde era locul Monicăi şi să aştept acolo. Cu toate că era miezul zilei eram extenuat şi copleşit de eveniment. În timp ce aşteptam să fiu chemat la reanimare, o uşă se deschide brusc şi îl văd pe medicul oncolog care a operat-o, acelaşi la care a avut consultaţiile de specialitate de până acum. Mă ridic degrabă şi aştept informaţiile preţioase de la el.

Acestea au fost următoarele:

– Totul a decurs bine, soţia este bine, a spus doctorul.

Eu rămân impasibil, pentru că aceste lucruri nu mi se par ieşite din comun, dimpotrivă, le consideram fireşti. Doar nu s-ar fi întâmplat ceva mai rău în timpul operaţiei.

Doctorul repetă:

– Soţia este bine, să ştiţi: nu are cancer, a dispărut orice urmă!

Când am auzit, să cad din picioare.

– Cum nu are cancer? Ce s-a întâmplat? Nu înţeleg! Doctorul răspunde:

– A fost prelevat în timpul operaţiei o mostră de ţesut şi transmis de urgenţă cu un echipaj mobil către laboratorul de oncologie de la Fundeni, care în 30 de minute a analizat şi a emis un buletin care atestă că nu este urmă de cancer.

Extras examen histopatologic preliminar: „Tumora mamară dreapta-cadran in fero-extern. Ţesut mamar cu masiv proces inflamator cronic granulomatos cu necroză în aria centrală şi reacţie inflamatorie peritumorală”.

– Domnule doctor, nu înţeleg! Despre ce este vorba? De unde această schimbare? Un ridicat de umeri a urmat din partea unuia dintre cei mai renumiţi medici oncologi din Bucureşti. Inima mea glăsuia neîncetat: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, Slavă Maicii Domnului Pantanassa!

Toţi apropiaţii au fost răvăşiţi de emoţie la auzul acestei veşti. Nu rămânea decât să mă duc la reanimare să-mi văd soţia. Am ajuns la patul ei şi, sărutând-o, i-am spus că Maica Domnului Pantanassa a avut milă de noi. De fapt, şi acolo la reanimare a avut loc un fapt interesant. Conform procedurii, soţiei urma să i se extirpe tot sânul, iar asistentele şi şefa de gardă erau pregătite să intervină imediat ce soţia se trezea pentru a-i acorda asistenţă emoţională. Când Monica s-a trezit din anestezie, foarte multe dintre asistente au venit la ea s-o întrebe ce a făcut, ce tratament a luat de a scăpat. Nu s-a mai văzut în acea clinică un caz de genul acesta. În majoritatea cazurilor femeilor li se extirpa sânul sau chiar sânii.

Trec zilele de recuperare şi ne pregătim să ieşim din spital. La ieşire ni se comunică că analizele de la laborator au fost provizorii, urmând ca în 14 zile să le primim şi pe cele definitive. Am înţeles că probabilitatea ca diagnosticul să difere este sub 5%. Ne-am bucurat enorm, am simţit că am reînviat. Trăisem o lună de coşmar, pe care n-o doream nici celui mai mare răufăcător de pe pământ. Am anunţat toată lumea şi abia aşteptam să merg la Vatoped, de praznicul icoanei Pantanassa, care este pe 28 octombrie.

vatopedi-vazut-de-susÎntre timp, suntem chemaţi după 14 zile la consult şi pentru scoaterea firelor de la operaţie. Ţinem să menţionăm că, din păcate, sânul a fost tăiat undeva la 10 cm, ceea ce ne-a confirmat faptul că doctorul nu a avut niciun dubiu în privinţa extirpării întregului sân. A fost oprit, însă, de rezultatul surprinzător din timpul operaţiei. Extirparea unui nodul simplu nu presupune o incizie mai mare de maxim 5 cm. La întâlnirea cu medicul oncolog: Surpriză! Aflăm că de fapt a fost indus în eroare: nu a fost cancer, ci TBC!

Buletinul final de analiză histopatologic de la Fundeni concluziona: „Granulom TBC sânul drept”.

Am crezut că glumeşte, dar de fel fiind mai serios, nu avea niciun motiv.

– TBC? Cum se poate, domnule doctor? Nu putem să credem! îi spunem stupefiaţi.

– Da, analizele finale sunt clare în acest sens. Puteţi să mergeţi la Fundeni după blocurile de parafină şi să le evaluaţi în altă parte, ne răspunde sec.

Incredibil, iată-ne întorşi în transa de coşmar ce tocmai dispăruse. TBC? De unde până unde? Nici o explicaţie. Merg la Fundeni să iau probele unde mi se spune că este clar TBC şi că niciun doctor nu ar fi făcut diferenţa faţă de cancerul mamar, cazul fiind foarte rar, iar simptomele destul de asemănătoare.

Acum începem să ne documentăm în privinţa TBC-ului la sân. Medicul de familie a rămas fără cuvinte. Ne sugerează să mergem la fiziolog pentru tratamentul cu tubercitostatice, însă se izbeşte de decizia noastră categorică: Nu, nu facem nimic! Din documentare am înţeles că există un test cu rezultate destul de bune în predicţia infecţiei cu TBC, şi anume Qunntiferon. Ne interesăm unde sunt locaţiile din Bucureşti care efectuează acest test. Găsim o clinică undeva la Piaţa Muncii și Monica se duce să facă testul. Între timp, eu merg cu blocurile de parafină la o altă clinică pentru o a doua opinie pe rezultatul de la Fundeni.

După 5 zile rezultatul de la Quantiferon vine negativ: „Nu s-a detectat prezenţa interferonului – gamma specific infecţiei cu M. Tuberculosis”. Ni se spune, însă, că verdictul este unul nesigur şi că mai bine aşteptăm rezultatul de la analiza ţesutului.

Trec şi cele 14 zile şi vine şi rezultatul de la ţesut – negativ: „Ţesut mamar cu multiplegranuloame giganto-epitelioide cu necroze centrală ce mai păstrează siluete celulare. Marcată fibroza şi infiltrat limfoplasmocitai periductal. Unele din celule gigante conţin material amorf acelular refringent – aspecte histopatologice de leziune granulomatoasă posibil postraumatică fără a exclude în totalitate o leziune tuberculoasă”.

Nu se confirmă infecţia cu TBC, însă stupoare: ni se spune că nici nu se infirmă. Incredibil: plătim o grămadă de bani şi totuşi nu avem un verdict cert. Cu toate acestea avem două opinii contra şi o opinie pro în privinţa rezultatului şi începem să ne îndoim serios.

Clinica a decis să solicite o opinie independentă a unui specialist TBC care în urma analizei de o zi (ciudat, dat fiind faptul că prelucrarea blocurilor de parafină durează mult mai mult) să vină să ne spună că, de fapt, într-adevăr, este vorba de TBC.

Bătaie de joc, avem două păreri că este TBC şi două păreri că nu este TBC. Decidem să nu ne mai gândim, să aşteptăm să merg în Sfântul Munte şi vom vedea ce facem.

hram-vatoped-2013-05În Sfântul Munte, de ziua Pantanassei totul este minunat. Slujbele sunt sublime. Întâlnirea cu gheronda Efrem a avut loc în cămăruţa de lângă altar. La povestirea celor întâmplate, acesta ne-a spus să nu mai facem nimic. El simte în inima sa că Monica nu mai are nimic. Maica Domnului Pantanassa a vindecat-o! Asta am şi făcut, spre nedumerirea medicului de familie.

Revederea cu părintele Chiril, cel care a stat lângă mine în momentul promisiunii, a fost emoţionantă. Amândoi ştiam cine a intervenit şi care era de fapt motivul. Motivul se pare că a fost realizarea acestei copii după icoana făcătoare de minuni Pantanassa, pentru că, aşa cum spunea părintele Chiril, în lume s-au înmulţit dramatic cazurile de boli grave şi deci prezenţa Maicii Domnului prin icoanele Sale făcătoare de minuni este mai mult decât necesară.

Alegerea locului unde vom duce icoana a fost în sine o altă minune. Ţin să precizez faptul că, imediat după ce am făcut promisiunea în faţa icoanei Pantanassa, am avut un sentiment că am fost auzit.

Prin urmare, l-am întrebat pe părintele Chiril unde am putea duce icoana dacă cumva se va înfăptui minunea.

Acesta mi-a răspuns întrebându-mă de unde sunt de loc.

– Din Braşov, părinte, mai precis din Codlea, am zis.

– Am în minte un loc, spune părintele fără să menţioneze acest loc, însă să lăsăm ca Maica Domnului să decidă unde doreşte să meargă dacă va face această minune. După momentul anunţului că a dispărut orice urmă de cancer, gândurile noastre se îndreptau la ziua când îmi vor onora promisiunea către Maica Domnului. De asemenea, am început să ne gândim unde să ducem icoana. Variantele erau Codlea sau Braşov, însă ceva nu ne mulţumea. Faptul că icoana ar sta într-o biserică de mir ar putea să fie un impediment în ceea ce priveşte accesul creştinilor şi al pelerinilor care vor să se închine oricând în plus, slujbele şi Liturghiile s-ar săvârşi într-un program diferit decât cel al unei mănăstiri.

Prin urmare, o decizie a fost luată în inimile noastre: simţeam că locul icoanei trebuie să fie categoric la o mănăstire. Problema, însă, era departe să fie soluţionată pentru că nu aveam un loc anume, o mănăstire unde să ducem icoana. Doream o mănăstire aproape de Codlea.

Discutând cu naşul nostru de cununie, care este preot, ne-am adus aminte că tot el ne-a dus cu ceva timp în urmă într-un loc mirific, unde se găseşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie – vindecătorul de cancer, şi anume la Mănăstirea de la Şinca Nouă. Din prima secundă când am luat în considerare această opţiune am simţit cu deplină convingere că este varianta perfectă. Mănăstire cu trăire după specificul athonit, aproape de Codlea, într-un loc binecuvântat, se bucură de prezenţa moaştelor unui Sfânt venerat de popor datorită minunilor pe care le-a făcut în cazurile de boli foarte grave – Sfântul Nectarie.

– Aici este locul Pantanassei! am decis amândoi într-un glas. Maica Domnului Pantanassa şi Sfântul Ierarh Nectarie vor vindeca mulţi oameni care se vor ruga cu credinţă.

Cu alegerea făcută trebuia să mergem la părintele stareţ de la Mănăstirea Şinca Nouă pentru a-l întreba dacă ar fi de acord cu această donaţie a noastră. Ne gândeam că prezenţa icoanei ar putea atrage un flux de pelerini care ar tulbura liniştea şi rânduiala micului aşezământ. Întâlnirea cu părintele stareţ Matei a fost extrem de plăcută, confirmându-ne bucuria de a avea alături şi icoana Maicii Domnului Pantanassa. Acum nu rămânea decât să validăm în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatoped, dacă părinţii de acolo, stareţul şi părintele Chiril, ar accepta varianta pe care am ales-o. Lucrul minunat s-a întâmplat atunci când i-am spus părintelui Chiril unde am dori să ducem icoana: acesta a început să zâmbească şi să-mi spună că tot acolo se gândea şi el. Fără să ştiu, am înţeles cu părintele Chiril cunoştea personal obştea de la Mănăstirea Şinca Nouă. A fost clar că aveam de-a face cu voia Maicii Domnului.

Credem cu toată fiinţa că icoana care s-a realizat din donaţia promisă este de pe acum făcătoare de minuni, deoarece banii cu care s-a făcut nu au reprezentat o simplă donaţie, ci mulţumire a faptului că Monica a fost vindecată în chip miraculos inexplicabil de către doctori, după ce i se pusese un diagnostic de cancer la sân şi ulterior de TBC.

În data de 25.03.2014, la peste şase luni de la intervenţia chirurgicală s-a efectuat un control medical de specialitate prin realizarea mamografiei mamare bilaterale unde se precizează faptul că din punct de vedere medical, sânul drept este într-o stare perfectă de sănătate. Chiar dacă sânul rămâne cu semne în urma operaţiei chirurgicale, credem că acestea sunt de fapt o binecuvântare şi reprezintă intervenţia însăşi a Maicii Domnului Pantanassa.

Fie ca icoana făcătoare de minuni a „Maicii Domnului Pantanassa” de la Şinca Nouă să reverse vindecările sale asupra tuturor celor ce se vor închina cu credinţă!

Întru Slava lui Hristos, nevrednicii robii Săi,
Mircea şi Monica,
Bucureşti, 25 martie 2014

Sursa: Maica Domnului Pantanassa. Acatistul şi Paraclisul, Schitul Şinca Nouă, 2014, pp. 7-31 via pemptousia.ro

Foto sus: Aducerea icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” la Şinca Nouă, jud. Brașov

Pantanassa

Vestire bună: Paraclisul din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din București are o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa) de la Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Începând cu data de 23 noiembrie 2015, prin dragostea și darul unui bun creștin și prin mijlocirea Asociației Culturale Karyes, Paraclisul din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din str. General Dimitrie Salmen, nr. 14, Sectorul 2, București (zona Foișorul de Foc) are o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa), realizată de părinții iconari ai Mănăstirii Vatopedi. În acest centru sunt îngrijiți pacienții oncologici aflați în stadiu terminal.

Icoana Maicii Domnului Pantanassa a fost așezată momentan într-o casetă pe holul de la intrarea în Centru, pentru ca toti cei care doresc să se închine (bolnavii și familiile acestora, personalul medical etc). Urmează ca în cel mai scurt timp să se facă un mic iconostas, astfel încât să fie cinstită cum se cuvine.

Icoana a fost primită cu multă bucurie sfântă de către părintele Cătălin Niculescu, care slujeste la paraclisul centrului, de către inimoasa doamnă Adriana Căruntu, director al Centrului, personalul medical și bolnavi deopotrivă.

Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputințele noastre prin darul tău!

Site-ul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie : Fundatia Bucuria Ajutorului Bucuresti

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Pantanassa” de la Vatopedi

5

 

Vestire bună: Biserica Sfântul Grigorie Palama din București va avea o copie în mărime naturală a Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos

DSC_8384

Vineri, 13 noiembrie 2015, în ajunul praznicului Sfântului Grigorie Palama, la ora Vecerniei (la Litie) se va primi și se va așeza pentru totdeauna în biserica Sf. Grigorie Palama din Universitatea Politehnică Icoana Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare, copie în mărime naturală executată de părinții mânăstirii după Icoana făcătoare de minuni Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu din Sfântul Munte Athos.

Icoana a fost pictată în frescă în anul 1563 și se află într-un mic paraclis pe dreapta culoarului dintre biserică și trapeză. În vremea aceea, cu banii voievodului Moldovei, Ioan Alexandru Lăpușneanu se reconstruia biserica mare a Mânăstirii care fusese dărâmat la cutremurul din 1554. În 1646, Maica Domnului se descoperă trapezarului mânăstirii în chip minunat cu numele de Grabnic-ascultătoare. De atunci este cunoscută cu acest nume în tot spațiul ortodox. Modelul ei s-a răspândit mult. Este între cele mai cunoscute icoane ale Maici Domnului din Sfântul Munte. Părinții socotesc că este a doua, după Portaitissa de la Mânăstirea Iviron.

Cuviosul Nicodim Aghioritul alcătuiește (în sec. al XVIII-lea) Paraclisul acestei Icoane, care se cântă până astăzi cu mult folos duhovnicesc și se va cânta pentru prima dată și în limba română cu prilejul primirii și așezării Icoanei în biserica Sf. Grigorie Palama.

Este cunoscută mai ales pentru ajutorul celor care din diferite pricini nu zămislesc și nu nasc copii. În Sinaxarul său, Cuviosul Nicodim scrie, între altele, despre această Icoană:

Cu adevărat Grabnic-ascultătoare s-a arătat prin faptele sale această minunată Icoană, grabnic și de îndată ascultând pe cei care aleargă la ea cu evlavie și credință. A lucrat și lucrează prea multe minuni nu numai în Muntele Athonului și către monahii care se nevoiesc în Munte, ci și în afara acestuia, în orașe și sate și către creștinii care locuiesc în ele. … Adică, în aceste locuri și regiuni a vindecat și vindecă diferite boli: pe cei ce nu au copii îi face cu copii, pe femeile care nu zămislesc le arată născătoare de mulți copii, pe cei care fură lucruri străine îi dă pe față, pe cei care sunt luați prizonieri de tâlhari îi izbăvește, pe cei ce suferă de dureri de cap și de surzenie îi face sănătoși, pe cei prinși la munci chinuitoare îi scapă de ele, pe paralitici îi ridică, alungă lăcustele, dă vedere orbilor și pe cei care sunt în primejdie de boli aducătoare de moarte îi scoală și îi face sănătoși. Toate aceste minuni se află scrise în această Mănăstire a Dohiariului, cu toate împrejurările lor.

Pr. Prof. Dr. Constantin Coman

foto sus: Momentul în care a fost ridicată copia Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) din mănăstirea Dochiariu / foto jos: Icoana originală a Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos).

Vezi și linkul:

PanagiaGorgoepikoos01