Category Archives: Maica Domnului

Cel ce urcă Muntele

E bine știut faptul că un pelerinaj reprezintă totdeauna o experiență folositoare, însă un pelerinaj în Sfântul Munte Athos constituie un eveniment care te marchează pentru tot restul existenței, întrucât Athosul este un spațiu ce nu seamănă cu nici un altul din lumea creștină, din toate punctele de vedere. Acest loc, unde se distinge pecetea unei nevoințe monahale neîntrerupte de peste o mie de ani, mai e numit şi Grădina Maicii Domnului din pricina ocrotirii ei nemijlocite faţă de cei ce au ales să iasă din lume și să-I slujească lui Dumnezeu, prin asumarea voturilor cinului îngeresc. Însă aceasta nu înseamnă că Sfântul Munte reprezintă o atrac­ție numai pentru monahi, nicidecum, ci deopotrivă reprezintă o experiență neasemuită şi pentru mireni.

Întreaga peninsulă, care cuprinde 20 de mănăstiri, 12 schituri și nenumărate chilii pustni­cești, poartă numele de Athos, însă mai cu seamă Athosul este denumirea Muntelui. Iar din tra­diția Bisericii cunoaștem că muntele poartă în sine simbolistica cunoașterii absolute, dar cuprinde și efortul absolut necesar în osteneala urcușului spre culme. Așa se face că cel ce se hotărăște să urce acest munte are șansa de a se întâlni cu trei tipuri deosebite de urcuș.

Urcușul fizic. Toate sfintele simboluri pornesc de la lucruri şi experiențe palpabile și desigur că tot așa se întâmplă și în cazul Muntelui Athos. Pentru mulți, fie și numai din punct de vedere fizic, urcușul Muntelui constituie o probă teribilă, iar pentru unii ajunge să fie chiar un moment al atingerii capătului puterilor, de cunoaștere a propriei limite şi, tocmai din acest motiv, un moment revelator, deoarece ne descoperă ceea ce încă nu știam despre noi înșine. E un moment în care omul îşi vede pe viu slăbiciunile şi limitarea de făptură creată. Cu certitudine, cel ce poate fără să-și dea seama își alimenta o falsă imagine despre sine are parte de o experiență zguduitoare. De aceea, atingerea limitei devine un moment deschizător de noi perspective, întrucât ne vedem siliți să ne reconsiderăm percep­țiile și vederile asupra propriei persoane și asupra lumii.

Urcușul sufletesc. Dar cel ce ajunge pe Muntele Athos are ocazia să constate și să se bucure de un dar special al acestui loc, pecetluit de sfințenia Maicii Domnului și a sfinților athoniți, anume senzația foarte puternică, palpabilă chiar, a faptului că ai ieșit dintr-o lume și ai intrat într-o alta, că ai pășit într-un alt spațiu, cu alte coordonate, dintre care aş zice că cea a timpului este cea mai frapantă, întrucât scurgerea lui este cu totul alta decât afară. Aici pelerinul trăiește experiența unui timp ce deodată se dilată, oferindu-i posibilitatea unei ample re­flecții, dar și a unei lărgiri a spectrului trăirilor sale, în totală opoziție cu civilizația modernă care contractă timpul, ducându-l astfel pe om spre neliniște și apoi spre angoasa cotidiană. Un alt dar firesc al Athosului e și acela că, numai după câteva zile petrecute în acest loc, omul experimentează un fel de deparazitare sufletească, adică un soi de primenire mentală de toată infor­mația balastieră a modernismului, care ne acoperă inima și ne orbește mintea prin inutilitatea și redun­danța ei insistentă. Ca prin minune, omul uită aici de grijile cotidiene, de stupiditatea politicii şi de falsurile atotstăpânitorului comerț. Aici toată hipnoza lumii cade, lăsându-i sufletului în chip firesc capacitatea de a intui faptul că des­tinația lui e cu totul alta decât cea propusă de duhul lumesc. Acesta e motivul pentru care mulți dintre cei ce au pășit pe Athos au ajuns să ia decizii care le-au schimbat radical modul de viață.

Urcușul duhovnicesc. Desigur că principala caracteristică a Sfântului Munte e cea a sfințeniei şi de aceea Muntele reprezintă aici, în principal, simbolul unui urcuș duhovnicesc, al unei expe­riențe ce poate ajunge până la vederea necreatei lumini dumne­zeiești. Numai că această vedere duhovnicească nu mai constituie un dar firesc, ci se profilează numai ca o șansă a celui ce voiește să-I urmeze liber lui Hristos. Prin urmare, Muntele te conduce numai până în acel punct în care ai devenit o făptură liberă de magia lumii şi poți să vezi limpede că faci parte din specia lui homo religiousus, dinaintea căruia se întinde de-acum priveliștea nesfâr­șită a omului orthodox. Și tocmai de aceea, întâlnirea cu Athosul ne înlesnește, într-un mod unic, percepția că de noi depinde faptul dacă ne asumăm sau nu intrarea în experiența incomparabilă a cunoașterii lui Dumnezeu.

Nicușor Deciu / Ziarul Lumina / 28.09.2019
/ foto din arhiva blogului /

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

AUDIO: Slujba Utreniei la praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Schitul Lacu, Muntele Athos

AUDIO: Slujba Utreniei la praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Schitul Lacu, Muntele Athos

CD-uri cu cântări psaltice în interpretatea părinților athoniți de la Schitul românesc Lacu găsiți la Librăria Evanghelismos și Sophia din capitală, dar și la diferite pangare și librării ortodoxe din țară.

AUDIO: Paraclisul Maicii Domnului Paramythia – Mângâietoarea, în interpretarea Grupului psaltic al Mănăstirii Blănoiu, Vâlcea

Paraclisul Maicii Domnului Paramythia – Mângâietoarea, a apărut cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în interpretarea Grupului psaltic al Mănăstirii Blănoiu.

Vezi și

AUDIO: Grupul Nectarie Protopsaltul – Slujba Vecerniei Nefăcutei de Mână Icoane „Prodromița”

„Slujba Paraclisului nefăcutei de mână icoane PRODROMIȚA” – Cântări interpretate de grupul psaltic NECTARIE PROTOPSALTUL condus de Sabin Preda.

Slujba a fost alcătuită în grecește de Dr. Haralambos Busias, imnograful Patriarhiei Alexandriei, și a fost tradusă de diaconul Constantin-Cornel Coman, păstrându-se metrica originalului.

Achiziționați CD-ul de >> AICI <<

Prima biserică românească din Muntele Athos închinată Sf. Paisie Aghioritul va fi sfinţită luna aceasta

Prima biserică ridicată de monahii români din Sfântul Munte în cinstea Cuviosului Paisie Aghioritul, unul dintre părinții harismatici ai secolului trecut, va fi sfințită la finalul lunii iulie.

Construcția bisericuței Cuviosului Paisie Aghioritul a început la Chilia Buna Vestire a Schitului românesc Lacu acum patru ani, în 2015, iar pictura acesteia în anul 2017.

„Aceasta este – din câte știm – a treia bisericuță ridicată în Sfântul Munte Athos în cinstea Cuviosului Paisie Aghioritul”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica pr. Paisie de la Chilia Bunei Vestiri – Schitul Lacu.

După ce a avut loc canonizarea Părintelui Paisie de Sinodul Patriarhiei Ecumenice, în mai multe colțuri ale lumii au fost construite biserici în cinstea cuviosului.

Prima biserică din Sfântul Munte a fost sfințită la începutul acestui an în zona Kapsala de Mitropolitul Pantelimon de Xanthi.

În România, Sfântul Paisie Aghioritul a devenit ocrotitorul primului locaș de cult la scurt timp după canonizare, biserica fiind localizată în satul clujean Săvădisla.

Chilia „Buna Vestire” este una dintre cele mai cunoscute chilii româneşti din Sfântul Munte. Ea aparţine de Schitul Lacu a cărui primă consemnare istorică datează de la începutul secolului al XVIII-lea.

Slujba de sfinţire va fi oficiată joi, 25 iulie 2019, de Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel, Mitropolit de Drama, în ziua sărbătorii Sfântului Paisie potrivit calendarului iulian nerevizuit.

În ajunul sfințirii va fi oficiată Slujba Privegherii, iar răspunsurile liturgice vor fi oferite de grupurile psaltice Tronos și Psaltis.

Sfântul Paisie nu a fost ales întâmplător ca ocrotitor al lăcaşului de cult, a spus părintele Paisie de la Chilia Buna Vestire.

„Hramul bisericuței a fost stabilit mai ales datorită faptului că – pe linie duhovnicească – suntem nepoții Cuviosului Paisie Aghioritul. Starețul Chiliei, Ieromonahul Ștefan Nuțescu este fiu duhovnicesc al Cuviosului Isaac Libanezul, unul dintre ucenicii cei mai apropiați ai Cuviosului Paisie”.

Obștea chiliei românești din Athos este cea care a făcut cunoscute viața și învățăturile Cuviosului Paisie Aghioritul pentru publicul român prin activitatea de traducere din limba greacă a aproximativ 20 de volume.

Biserica va avea ca hram secundar sărbătoarea Prorocului și Împăratului David.

Sfântul Paisie Aghioritul

Sfântul Paisie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în data de 13 ianuarie 2015, la 21 ani de la moartea sa.

În calendarul liturgic românesc a fost trecut începând cu anul 2016.

Sfântul Paisie Aghioritul s-a născut în iulie 1924 și a devenit monah în Sfântul Munte în anul 1949.

A trecut la cele veşnice în data de 12 iulie 1994.

Foto credit: Chilia Buna Vestire-Schitul Lacu

Sursă: Basilica

30 mai – 2 iunie 2019: Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia va fi adus spre închinare la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari (up-date)

UPDATE:

17.05.2019

Potrivit ultimelor informații transmise de Arhiepiscopia Bucureștilor, programul Pelerinajului în oraşul Voluntari a rămas neschimbat, cu excepția faptului că Brâul Maicii Domnului va fi adus de la Mănăstirea Kato Xenia, nu de la Mănăstirea Vatoped, cum a fost anunțat inițial.

Așadar, Racla cu Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Mitropolia de Volos va fi aşezată spre închinare credincioşilor la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari, în perioada 30 mai – 2 iunie 2019, conform programului prezentat în știrea inițială.

UPDATE: Precizări privind pelerinajul cu Brâul Maicii Domnului în oraşul Voluntari – Basilica.ro

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Racla cu Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos va fi aşezată spre închinare credincioşilor la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari, în perioada 30 mai – 2 iunie 2019.

Potrivit Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, programul evenimentului este următorul:

Joi, 30 mai 2019
ora 10:00 – întâmpinarea delegației de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos, de un sobor de preoți din orașul Voluntari, condus de Preacucernicul Protopop Cristian Burcea, Protoieria Ilfov Nord, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;
ora 18:00 – Slujba Vecerniei și a Acatistului.

Vineri, 31 mai 2019
ora 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie oficiate în pridvorul bisericii Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari, sau în paraclisul parohiei, în funcție de starea vremii;
ora 18:00 – Slujba Vecerniei și a Acatistului.

Sâmbătă, 1 iunie 2019
ora 8:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie oficiate în pridvorul bisericii Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari sau în paraclisul parohiei, în funcție de starea vremii;
ora 18:00 – Priveghere (Vecernie cu Litie și Utrenie).

Duminică, 2 iunie 2019
ora 9:00 – Sfânta Liturghie arhierească, oficiată în pridvorul bisericii Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva;
ora 18:00 – Slujba Vecerniei și a Acatistului.

Mănăstirea Vatopedi se află la mijlocul țărmului de nord al peninsulei Athos, pe o colină la capătul de est al golful Strymonic.

Tradiţia îl menţionează ca fondator al Vatopedului pe împăratul Constantin cel Mare (306-337).

Sursa: Basilica.ro

Vezi și linkurile:

 

Darul monahilor de la Prodromu pentru Catedrala Națională (Trinitas TV)

Darul monahilor de la Prodromu pentru Catedrala Națională (Trinitas TV)

Privegherea pentru prăznuirea Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Simonopetra, Muntele Athos (2017 / video, fragment)

Privegherea pentru prăznuirea Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Simonopetra, Muntele Athos / 2017

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Paraclisul Icoanei Maicii Domnului – Pantanassa, vindecătoare a cancerului, în interpretarea Grupului psaltic Nectarie Protopsaltul

Paraclisul Icoanei Maicii Domnului – Pantanassa, vindecătoare a cancerului, în interpretarea Grupului psaltic Nectarie Protopsaltul – 15 octombrie

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Pantanassa” de la Vatopedi

„Mănăstirea Pantokrator”, un nou documentar cu subtitrare în română

„Mănăstirea Pantokrator”, un nou documentar cu subtitrare în română
Studioul Mir Priklyucheniy / Republica Moldova

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

TRINITAS TV: Interviu în exclusivitate cu Părintele Atanasie Prodromitul, starețul Schitului românesc Prodromu

TRINITAS TV: Interviu în exclusivitate cu Părintele Atanasie Prodromitul, starețul Schitului românesc Prodromu

Vestire bună: Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Treime” din New Westminster (Canada) s-a împodobit cu o copie a Icoanei Maicii Domnului – Prodromița de la Schitul Prodromu din Muntele Athos

Cu mare bucurie duhovnicească, credincioșii ortodocși români de la Parohia „Sfânta Treime” din New Westminster (BC, Canada) au participat pe 26.05.2018 la întâmpinarea și instalarea Icoanei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, replică a Icoanei Maicii Domnului – Prodromița, și la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de ÎPS Sa Arhiepiscopul Nathaniel, Pr. Vicar Dan Hoarste și un sobor de preoți. 

Copia Icoanei Maicii Domnului – Prodromița a fost achizionată din Sfântul Munte prin jertfa a trei familii și adusă în Canada de un credincios român pelerin la Muntele Athos, fiu al parohiei.

„Născătoare de Dumnezeu, pururi Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm, mulţumind. Căci printr-însa dăruieşti celor credincioşi cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată” (Tropar).

Fotografii Gabriel Lascu / VanGabriel.com /
Sursa : 26 Mai, 2018 – Aducerea icoanei Maicii Domnului Prodromita

Pelerinajul unor greci în pustiul Arizonei, la Mănăstirea Sf. Antonie cel Mare, ctitoria lui Gheronda Efrem Filotheitul

Binecuvântați fie acești tineri!

Din aeroportul Phoenix ne-a luat un tânăr monah de la Sfânta Mănăstire, părintele Antónios. Orașul Phoenix este imens: are cinci milioane de locuitori și o suprafață de patru ori mai mare decât Atena. Bulevardele sale uriașe cu câte șase benzi sunt impesionante. Nu prea are verdeață, fiindcă este situat la marginea pustiului Arizonei. După aproximativ o oră, am ajuns la Sfânta Mănăstire.

Intrarea mănăstirii este deosebit de frumoasă, fără porți de fier sau de lemn. Un mic parapet până la piept separă mănăstirea de pustiul din împrejurimi. Pe când căuta un loc prielnic pentru a zidi mănăstirea, ajungând în acest loc, gheronda Efrem a auzit clopote bătând, precum cele ale mănăstirii Filothéou din Sfântul Munte. Le-a auzit și însoțitorul său, bătrânul monah Antónios. Astfel și-au dat seama că este un semn din cer, care le arăta locul în care trebuia construită mănăstirea. Ca urmare a rugăciunilor făcute de Gheronda, săpăturile efectuate au scos la suprafață apă din belșug. Astfel, cu rugăciunile sale, acel loc arid, uscat și plin de cactuși, s-a transformat într-o adevărată oază. Cactușii impunători au devenit hotarele în interiorul cărora au fost sădiți diverși pomi fructiferi: măslini, portocali, grepfrut, meri, bananieri, și au fost cultivate zarzavaturi și flori de tot soiul.

După ce am trecut de intrarea simplă, pavată cu piatră, am poposit în arhondaric, un chioșc spațios, din lemn, care te odihnește cu liniștea sa, cu apa răcoroasă și dulcele pe care ți le oferă cu multă generozitate părintele Márkellos, care vorbește foarte bine grecește. Apoi un monah te însoțește în camerele răcoroase, aflate în niște căsuțe joase, smerite, aflate foarte aproape de arhondaric și întru totul în acord cu peisajul din împrejurimi.

În centrul complexului de clădiri se află biserica centrală (katholikon-ul), cu hramul Sfântului Antonie, deloc impunătoare, ci dimpotrivă, destul de joasă, în armonie cu statura noastră, cu efortul nostru, cu căldura și durerea noastră, cu setea sufletului nostru uscat, rănit și însângerat. Chiar la intrare, te întâmpină doi lei de piatră, care îți amintesc de troparul din Vinerea Mare «ca un leu, Tu, Doamne, adormind cu trupul…» și îndată te umpli de emoție și optimism, gândindu-te că ți se poate întâmpla și ție ceea ce i s-a întâmplat sfântului Ioan Hrisostom. Căci acesta, binecuvântându-i pentru ultima oară pe credincioșii pe care îi împărtășise, le-a zis: Știți cum vă văd acum? Ca pe niște lei care scot foc pe nări, focul Dumnezeirii, care este harul necreat al Dumnezeului Celui în Treime.

Văzută din interior, biserica îți dă senzația că te afli în cea mai călduroasă și primitoare casă. Nu te simți pierdut în haosul dimensiunilor impunătoare ale casei unui Dumnezeu colosal, incomprehensibil și inaccesibil, ci simți o căldură prietenoasă ce te încearcă și în momentul în care te întâmpină micuțul Gheronda, care de la bun început te însoțește cu rugăciunile sale în spațiul sacru și unic al cultului ortodox.

Pronaosul, cu icoana Sfântului Antonie, ne introduce simplu și tainic în spațiul luminat, vesel și ordonat al naosului. Imediat privirea este furată de catapeteasma din piatră aurită, împodobită cu icoane mari și deosebit de frumoase. În fața ei domnesc două icoane mari: în partea dreaptă, Domnul nostru Iisus Hristos, așezat pe un tron frumos împodobit și îmbrăcat în veșmânt arhieresc, iar în partea stângă, Maica Domnului Panaghía Arizonítisa, care îl ține în brațe pe Hristos, nu în chip de prunc, ci de flăcău destul de mare. Marginile icoanei sunt îmbrăcate în argint și frumos împodobite. Chipul Sfintei Fecioare este serios și plin de har, exprimând plinătatea sfințeniei sale, în armonie cu chipul Fiului ei, care iradiază de sfințenie.

În calitate de pelerini, pot să spun atât primele noastre impresii despre biserică, cât și primele noastre experiențe trăite în întunericul acesteia, căci la ora unu din noapte am asistat la slujba de dimineață. La unu fără un sfert, ușa apartamentului unde eram cazați se deschide și se aude glasul tânărului monah Nektários, care ne strigă: Father Sarantis, get up! Father Gregorios, get up! Father Abraham, get up! Páter, ekklisía! După ce se asigură că ne-am trezit, face o metanie în fața preoților și pleacă ca să-i trezească și pe ceilalți pelerini.

Gheronda Efrem [Filotheitul] tocmai își ocupase locul său de lângă strana dreaptă. Noi, pelerinii, după ce ne închinăm la sfintele icoane, așa cum prevede rânduiala, luăm binecuvântare de la micuțul Gheronda Efrem, pe care îl auzim șoptind neîncetat «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă». Cei 45-50 de monahi și preoți ocupă stranele din față și din lateral ale primei jumătăți a naosului, în timp ce aproximativ o sută sau poate chiar mai mulți pelerini se așează în liniște în stranele din cealaltă jumătate a naosului. Cu toții au vedere spre sfintele icoane ale catapetesmei, ale iconostaselor și ale analogurilor. Nu există nici o coloană care să împiedice vederea sau să reducă din intensitatea cântărilor de la strană.

Naosul este luminat numai de cele opt candele din dreapta și din stânga ușilor împărătești, precum și de micile candele agățate în dreptul icoanelor din catapeteasmă, care par vii, pregătite să îți vorbească. La strană, monahii au aprinse lumânărele, atât cât să le permită să citească și să cânte din sfintele cărți.

La ora unu fix începe miezonoptica, care se săvârșește în jumătatea din spate a naosului, acolo unde stau pelerinii: bărbați, femei și copii. Atmosfera este cu totul aghioritică. Zilnic, pe la mănăstire trec în medie în jur de două sute de persoane, ca să-I mulțumească, să-L laude și se să roage Domnului întreit în Persoane, cu inima frântă, cu gura pecetluită și cu sufletul smerit. Atât de mare este respectul și evlavia lor, încât nu scot nici un sunet, de parcă ar fi inexistenți. Astfel, ai impresia că te afli singur în casa lui Dumnezeu.

Cântăreții și preoții, și ei foarte discreți și smeriți, te ajută să trăiești măreția Domnului răstignit și înviat din morți. Și astfel, te simți cuprins de o imensă bucurie că te afli acolo, că crezi în Dumnezeu Tatăl, Care nu te apucă de gât din înălțimea cerului ca să te forțeze să crezi în El, ci coboară El însuși spre tine (Dumnezeu Fiul), sub forma pâinii și a vinului, pentru a putea fi gustat de oricine. Iar Sfântul Duh, Care suflă unde vrea, vine și te mângâie, șoptindu-ți la ureche că martiriul tău – mare sau mic – în curând va lua sfârșit. În această lumină trăiești bucuros prezența dumnezeiască, ai ocazia să vezi comoara bunătăților duhovnicești în Hristos și să aștepți cu nerăbdare ca bucuria pe care o trăiești acum să devină permanentă, viitoare, veșnică, în sânul tuturor sfinților.

În fața icoanei Panaghía Arizonítisa, nu poți să rămâi rece, oricât ai fi de tare, de neînduplecat, de insensibil. Nu poți să nu-ți amintești în rugăciunile tale de cei dragi, căci simpla ei vedere face să ți se perinde prin fața ochilor nume, probleme, dorințe, judecăți, osândiri, nerecunoștințe, păcate, nevoi, conflicte, impasuri. Pe toate acestea, ea, Arizonítisa, le ia asupra sa și le depunde în fața Copilașului și Domnului ei, Iisus Hristos. Astfel, toate se transformă, dimpreună cu pâinea și vinul, toate devin speranță, bucurie, dragoste, credință, răbdare și întărire pentru luptele viitoare de zi cu zi, martirice, văzute sau nevăzute, pentru «pâinea cea spre ființă», pentru viața aceasta și pentru viața veșnică alături de ea și de Fiul ei.

De fiecare dată când nu slujeam și eram obligat să stau într-o strană îngustă, căutam tot timpul să mă mut într-una mai largă, mai comodă. De data asta n-am mai procedat la fel și foarte bine am făcut, pentru că, dacă plecam, poate că aș fi pierdut ceea ce câștigasem cu atâta trudă. În cele trei ore în care te afli înghesuit în strana ta, le vezi pe toate. Vezi abisul nevredniciei și al păcatelor tale și nu știi pe unde s-o apuci, cu toate că legile stricte americane, din motive de siguranță, impun ca ieșirile din orice clădire să fie prevăzute cu semnalul EXIT. Însă, chiar dacă găsești ieșirea, nu vrei să fugi. Rugăciunile lui gheronda pentru toți și toate, care se întrepătrund cu rugăciunile Bisericii triumfătoare din cer, te fac prizonier al dragostei dumnezeiești. Strana, care la început te strâmtorează, neîngăduindu-ți să te miști liber, devine o punte către cer și îți înalță sufletul din asfixia de aici și de acum, în viața de sus, care nu cunoaște sfârșit și care îți oferă o liniște dulce, o bucurie mereu crescândă, pace, iubire, puterea de a înțelege pe aproapele și nădejdea vieții veșnice.

Este cunoscut tuturor faptul că aici sfintele slujbe și Sfânta Liturghie se săvârșesc conform tipicului aghiorit. Se folosește muzica bizantină și greaca veche, la fel ca în Sfântul Munte și în toate bisericile din țara noastră (Grecia – n.tr.). Această rânduială a fost impusă în toate cele nouăsprezece mănăstiri înființate de Gheronda Efrem pe pământul american. Nu este minunat faptul că toți monahii și monahiile, care habar n-aveau de greaca veche, acum citesc și cântă în greacă, cea mai desăvârșită limbă?

Sfânta Liturghie nu durează mult, căci preotul slujitor și diaconul cântă irmologic, simplu și nelălăit. Rugăciunile nu se aud deloc, fiindcă tradiția a rânduit ca ele să fie citite în taină. De aceea nu trebuie să se audă, ca să nu-și piardă profunzimea tainică și plină de har. Așa cum în corpul uman, funcțiile cele mai importante, precum respirația, digestia și mai ales circulația sângelui, nu se observă, tot astfel și rugăciunile citite în taină acționează în mod mistic, tăcut, nevăzut de către credincioși. Sfântul Iustin Popovici, în cartea sa intitulată «Omul și Dumnezeul-om», vorbește cu multă admirație despre funcțiile minunate ale omului creat de Dumnezeu, «după chipul și asemănarea Sa». Nimeni în afară de Dumnezeul în Treime n-ar fi putut confecționa un trup perfect din pământ și un suflet nemuritor, pentru a-l crea pe om. Mergând mai departe, ce să mai spunem despre funcțiile creierului sau despre întregul sistem nervos? Atunci când dormim, inima și creierul nostru încetează să mai funcționeze? Sau funcționează fără ca omul să conștientizeze acest lucru? Omul nici nu se întreabă și nici nu este preocupat dacă îi funcționează inima, plămânii, creierul. Abia atunci când apar anumite simptome, își face câteva controale medicale și începe să aibă nedumeriri și neliniști. De ce în Trupul lui Hristos, care este Biserica, să nu funcționeze la fel lucrurile? Însuși Domnul, sfinții Apostoli, sfinții Părinți, sfântul Ioan Hrisostom, scriitorul Sfintei Liturghii, au acționat dintotdeauna în taină, după modelul rugăciunilor tainice, iar când împrejurările o impuneau, acționau și în chip vădit, după modelul ecfoniselor.

Această tradiție a fost instalată și în America de sfântul gheronda, din postura unui om care are experiența vieții spirituale tainice în Hristos, exprimată în diversele activități și slujbe din timpul zilei, dar mai ales în Sfânta Liturghie, care reprezintă apogeul tuturor slujbelor. Trebuie accentuat faptul că singurul imn care se cântă în cor, dar cu smerenie și simplitate, în timpul Sfintei Liturghii din zilele de rând este imnul heruvic, care acum era interpretat de șase monahi tineri, cu voci angelice. Acest imn înmoaie chiar și cele mai tari inimi și luminează întunericul celei mai înguste minți. Oameni pierduți, confuzi, derutați, drogați, s-au trezit, au plâns, s-au pocăit la auzul imnului heruvic și al Axionului cântat de acești oameni asemenea îngerilor.

Din clipa în care începe Heruvicul și până la «ale Tale dintru ale Tale», la Axion și la momentul Împărtășirii, ți se confirmă faptul că cele ce a văzut, a crezut și a scris Sfântul Ioan Hrisostom nu sunt niște chestii imaginare, ci o realitate care se repetă zilnic în îndepărtata Arizonă, dar și în fiecare biserică de lângă noi. Trebuie doar să ne deschidem urechile («cine are urechi de auzit, să audă»), ochii, inima și s-o acceptăm cu smerenie. De fapt toate trebuie acceptate cu smerenie, așa cum zice, crede, îndeamnă și scrie sfântul bătrân în lucrările sale.

El însuși stă neclintit, fără să scoată vreo vorbă în timpul sfintelor slujbe, de vreme ce nu mai poate sluji din cauza bătrâneților, căci are 84 de ani. Slujește însă tainic. La «Pe Tine te lăudăm, pe Tine Te binecuvîntăm, Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție, Dumnezeului nostru», se aude glasul său slab, secundat de glasul unui monah tânăr și evlavios, în timp ce în taină se săvârșește prefacerea Sfintelor Daruri.

Nu putem să descriem în cuvinte ce am trăit în puținele minute petrecute în Sfântul Altar în momentul împărtășirii preoților. A fost o experiență negrăit de frumoasă; am trăit o liniște unică, «o tăcere sfântă», am gustat din Împărăția cerurilor, din taina, evlavia, măreția, Dumnezeirea cea de negrăit. Primul s-a împărtășit preotul slujitor, simplu, modest, evlavios. Al doilea sfântul gheronda, cu mișcări și gesturi simple, în fața Împăratului împăraților. Apoi noi, ceilalți preoți, imitându-l pe sfântul bătrân și cerând rugăciunile sale ca să devenim părtași Sfintei Taine a Trupului și Sângelui Domnului. În momentul rostirii frazei «Cu frică de Dumnezeu…», se apropie de Împărtășire și monahii. Oare sunt oameni sau îngeri? Căci nu-i poți deosebi. Toți plini de evlavie, simplitate și smerenie… nu vezi nimic prefăcut. La fel și mirenii, bărbați și femei.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Este deosebit de impresionant momentul de dinaintea otpustului, când toți monahii se întorc unii către alții și fac o metanie până la pământ, cerându-și iertare unii de la alții pentru eventualele mici supărări sau neajunsuri pricinuite. Diavolului îi este silă de cei smeriți, se ferește de ei. Nu este ceea ce ne dorim cu toții?

Nici nu-ți dai seama când se termină Sfânta Liturghie. Panaghía Arizonítisa ne introduce în timpul liturgic, care fuge, trece repede, aducându-ne mai aproape de viața veșnică. E ca și cum ne-ar zice: în curând chinurile voastre vor lua sfârșit, căci vine Domnul Slavei…

Este ora patru dimineața. Tocmai am ieșit din biserică și mă îndrept spre trapeza situată la câțiva metri depărtare. Deodată aud niște urlete puternice, ca un schelălăit de câine. Monahii îmi spun că sunt șacalii, care noaptea ies să caute hrană. Cu rugăciunile sfântului bătrân, niciodată nu s-a apropiat de mănăstire vreo fiară sălbatică, cu toate că nu este împrejmuită de gard protector. Trapeza se deschide pentru micul dejun, iar apoi urmează program de odihnă și în continuare program liber până la ora 11:30 AM, când se servește masa de amiază, dimpreună cu toți vizitatorii.

Mâncărurile sunt foarte bine gătite. În timpul mesei se citește din viețile sfinților, astfel încât, dimpreună cu hrana trupească, să fie luată si cea spirituală. Căci și sufletul trebuie să fie hrănit. Apoi urmează program liber până la 3.30 PM, atunci când se săvârșește Vecernia, urmată de Paraclis. La 4.30 pm este masa de seară, la care, de asemenea, se citește din cărțile sfinte. Imediat după trapeză, se face Pavecernița cu Paraclisul Maicii Domnului. Apoi mai este puțin timp liber, care poate fi folosit pentru o plimbare în spațiile mănăstirii și poate pentru câteva fotografii cu peisajul uimitor din împrejurimi. În jurul bisericii Sfântul Antonie, pe o rază de aproximativ 100 de metri, vizitatorul se poate închina în alte șase paraclise deosebit de frumoase, care, prin sfinții zugrăviți pe icoanele lor, împrăștie o mireasmă plăcută de sfințenie și binecuvântare în pustiul din împrejurimi și, prin extensie, în întreaga lume, de vreme ce sfinții sunt cinstiți pretitundeni.

Vestea despre mănăstirile de monahi și monahii întemeiate de Gheronda Efrem s-a răspândit pe tot cuprinsul continentului american. Unul dintre oamenii de vază ai Arizonei, aflând de această floare din mijlocul deșertului, de sfântul Antonie și de cum a fost transformat acest loc dintr-un peisaj pustiu într-o minunată oază, a vrut să vadă îndeaproape toate cele povestite lui de către alții. După ce a fost ghidat prin spațiile mănăstirii, extrem de uimit a întrebat: «la care arhitect ați apelat pentru a crea această oază? Sau cine a venit cu idea și cu planul construirii mănăstirii?». După ce i s-a răspuns că bătrânului i se datorează tot, a întrebat din nou: «și de unde are gheronda vostru cunoștințe de arhitectură? Este arhitect?». Răspunsul pe care l-a primit la această ultimă întrebare a fost deosebit de sugestiv: Gheronda are experiența Raiului.

Permiteți-mi să vă pun următoarea întrebare: faptul că un omuleț ca Gheronda, cu glasul său plăpând, care nici măcar n-a absolvit gimnaziul, poate nici măcar școala primară, fără cunoștințe de limbă engleză, fără bani, ci numai cu darurile duhovnicești cu care este înzestrat de Sus, a reușit să ridice un monument de o asemenea amploare, nu reprezintă o mare minune? Iar faptul că mănăstirile întemeiate de el au fost îmbrățișate cu mult entuziasm de către ortodocși, dar și de către oameni aparținând unor diverse secte, care, datorită harului și darurilor duhovnicești ale lui Gheronda și din mila Domnului se convertesc la Ortodoxie, nu confirmă setea tuturor oamenilor pentru modul de viață teandric al Ortodoxiei? Iar Domnul binecuvintează, sporește și întărește această sfântă misiune ce se desfășoară pe acest continent.

Ce să mai spunem despre darurile și sfințenia lui Gheronda? Acestea se descoperă și se vădesc în lucrarea pe care acesta o înfăptuiește zilnic în mijlocul poporului american. Sute, mii de oameni de toate vârstele, aflând de sfințenia și dragostea lui, vin aici ca să pună bazele unui nou edificiu spiritual în Hristos, ale unui nou mod de viață dătător de fericire. Cu dragostea sa, gheronda ridică greutatea păcatelor lor și, prin invocarea sfântului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, îi sfințește, hrănește și întărește pe toți oamenii, și pe cei cu familii, și pe cei din mănăstirile întemeiate de el, care reprezintă adevărate faruri ce luminează întreaga Americă.

Monahii și monahiile de aici vorbesc de nenumărate minunile săvârșite de Gheronda, mai ales de adevărate învieri din moartea păcatelor la pocăința și viața în Hristos. Desigur, această experiență duhovnicească i-a fost dăruită de către Cel Preaînalt, datorită ascultării oarbe și îndelungate față de Gheron Iosif Isihastul, precum și rugăciunii sale neîntrerupte: «Doamne, Iisuse Hristose, miluiește-mă». Această experiență o transmite – cu inima înflăcărată și cu harul necreat al Preasfintei Treimi – și zecilor de mii de suflete care îl căută cu evlavie.

A consemnat Αrhimandrit Sarantos Sarantis pentru pemptousia
Fotografiile realizate la Mănăstirea Sfântul Antonie sunt realizate de Părintele Gregory Edwards / iulie 2011

Harul Maicii Domnului în Sfântul Munte. Starețul Efrem Vatopedinul povestește despre întâlnirea sa cu un ateu la Mănăstirea Vatopedi (video, cu subtitrare în limba română)

Harul Maicii Domnului în Sfântul Munte. Starețul Efrem Vatopedinul povestește despre întâlnirea sa cu un ateu la Mănăstirea Vatopedi

Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .

Cuvioşii Ghenadie Dochiarul şi Ghenadie Egumenul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Dochiarul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Dochiárul a fost monah în Mănăstirea Vatopedi şi avea ascultarea de iconom al uleiului sau dochiár, adică avea în grijă păstrarea şi împărţirea uleiului. „S-a arătat model de monah cuvios şi prin sârguinţa sa dar şi prin întreaga sa viaţă virtuoasă a ajuns la măsura sfinţeniei, făcând şi minuni”.

Se povesteşte că odată mănăstirea trecea o perioadă de mare lipsă a uleiului. Cuviosul Ghenadie, fiind dochiar al Mănăstirii, s-a gândit că uleiul ar trebui drămuit ca să nu rămână candelele fără ulei şi să nu le mai poată aprinde. Bucătarul, însă, s-a plâns egumenului iar acesta a dat poruncă să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în pronia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, mergând cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, la cămara unde se păstra uleiul, văzu uleiul curgând din chiupuri şi ajungând până la intrare.

Icoana Maicii Domnului, cea numită Elaiovrýtissa (Izvorâtoarea de untdelemn) care se afla în acel loc, de atunci răspândeşte bună mireasmă. „Această sfântă icoană în acelaşi loc se găseşte, în cămara unde se păstrează uleiul, răspândind minunată, nespusă de plăcută mireasmă şi fiind numită Dochiarítissa”. Icoana datează din secolul 14 şi este adusă în katholikónul Mănăstirii în Vinerea din Săptămâna Luminată, atunci când este sărbătorită.

Pomenirea Sfântului Ghenadie Vatopedinul se face pe 17 noiembrie şi în Vinerea din Săptămâna Luminată. Slujba în cinste Sfântului a fost compusă de imnograful Harálampos Mpoúsias.

Tot în această zi se prăznuieşte şi

Cuviosul Ghenadie Egumenul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Egumenul a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Vatopedi. Pentru sfinţenia vieţii lui, s-a învrednicit să audă glas venind de la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În timpul unui atac al piraţilor asupra mănăstirii, evlaviosul egumen a auzit o voce venind din icoana Maicii Domnului, cea numită Paramythía, care i-a spus: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi pe ziduri ca să-i alungaţi pe piraţi”. Uimit, cuviosul văzu sfânta icoană din care se auzea vocea transformându-se: chipul Maicii Domnului se făcu viu, la fel şi chipul pruncului Hristos, pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl ţinea în braţe. Hristos întinse mâna Sa dreaptă să acopere buzele Maicii Sale şi întorcându-şi faţa către ea, îi spuse: „Nu, Maica Mea, nu le spune aceasta [monahilor], ci să fie pedepsiţi ei după cuviinţă”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, îndepărtând cu dragoste mâna Fiului său, îi repetă egumenului cuvintele pe care i le spusese și mai înainte, anume să nu deschidă, adică, astăzi porţile mănăstirii din pricina piraţilor.

Înfricoşat de minunea dumnezeiască, smeritul călugăr a întrunit întreaga obşte şi a povestit tuturor cele întâmplate.

Auzind povestea, monahii au observat, uimiţi, schimbarea privirii şi atitudinii Maicii Domnului şi lui Hristos în icoană. Luând curaj, au urcat pe ziduri, au alungat piraţii şi s-au salvat. De atunci icoana s-a numit Paramythía, iar poziţia chipurilor, aşa cum le văzuse sfântul egumen, a rămas aceeaşi. Chipul Maicii Domnului „exprimă iubire, privirea Ei inspiră îngăduinţă, bunătate şi milă. Pe buzele sale se odihneşte un surâs cuvios, de bunăvoinţă şi mângâiere”.

Această icoană a Maicii Domnului este o pictură murală din secolul al 14-lea. Înainte, ea se afla în exonartex, în faţa paraclisului Sfântului Nicolae, iar ulterior a fost mutată în faţa altarului, în partea dreaptă, adică în proskynitar, în paraclisul Maicii Domnului Paramythía, care se găseşte deasupra nartexului, în partea stângă. Monahii se îngrijesc ca icoana să aibă o candelă nestinsă, slujind Sfânta Liturghie aici în fiecare vineri, şi cântând în fiecare zi paraclisul. Mai demult exista obiceiul ca în acest paraclis să se facă tunderile în monahism.

Pomenirea cuviosului Ghenadie se face pe 20 ianuarie şi pe 17 noiembrie. O slujbă completă a Sfântului Ghenadie Egumenul a scris monahul Ghenadie Mikraghiannanítul.

Moise AghioritulSfinţi vatopedini

Foto:
(1) Sfântul Ghenadie Dochiarul,
(2) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Elaiovrýtissa. Sfârşitul sec. 13 – începutul sec. 14,
(3) Sfântul Ghenadie Egumenul. Pictură murală din porticul vechii intrări a Mănăstirii Vatopedi, sec. 19,
(4) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Paramythía.