Slujba Icoanei Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea)

Vezi acest document pe Scribd

În luna lui ianuarie, în 21 de zile, pomenirea minu­ni­lor Icoa­nei Preasfintei Stă­pânei noastre de Dumnezeu Năs­cătoarei, numită Mângâ­ie­toa­rea, ce s’au făcut în Sfânta Mănăstire a Vatopedului din Sfântul Munte Athos, şi în toată lumea oame­nilor, cu a ei milostivă purtare de grijă.

Stih:

Pricină a bucuriei, Mângâietoareo, eşti,

Ceea ce din valurile lumii neîncetat ne izbăveşti.

În vechime, în Sfânta Mănăstire a Vatope­du­lui din Sfântul Munte Athos, la sfârşitul Utreniei, era obiceiul ca părinţii ce ieşeau din biserica cea mare să sărute icoana Prea­sfintei Născătoare de Dumne­zeu, zu­grăvită pre peretele din tinda acelei bise­rici, iar igumenul înmâna portarului cheile pentru a deschide porţile Mănăstirii, ce se închideau întotdeauna la căderea serii. În dimineaţa zilei de 21 ia­nuarie a anului 1320, când igu­me­nul a dat cheile portaru­lui, icoana Maicii Domnului din tinda mă­năstirii s’a însufleţit şi Prea­sfânta Năs­că­toare de Dumnezeu a stri­gat: «Nu des­chideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci urcaţi-vă pre ziduri şi alungaţi pre tâlharii cei de pre mare». Atunci – o, minune! –  pruncul Iisus din bra­ţele Născă­toarei de Dumnezeu, mişcându-şi mâ­na, a închis gura Preasfintei sale Maici, zicându-i: «Nu, Maica mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiţi precum li se cuvine, căci şi-au lăsat datorinţele călugă­reşti!» Atunci Preasfânta de Dum­nezeu Născătoa­re, cu în­drăzneala cea de Maică înaintea Fiului său şi Dumnezeu, a apucat mâna lui Hristos, şi plecându-şi capul spre dreapta, spre a se feri de mâna lui, a strigat către igu­men pentru a doua oară, zicând: «Nu deschideţi astăzi porţile Mănăs­tirii, ci urcaţi-vă pre ziduri şi alungaţi tâlharii cei de pre mare! Ci luaţi aminte şi vă pocăiţi, căci Fiul meu s’a mâniat pre voi!» Şi iarăşi a zis pentru a treia oară:  «Nu des­chideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci urcaţi-vă pre ziduri şi alun­gaţi tâlharii cei de pre mare!»

Ascultând dar povaţa Maicii Domnului, călugării nu au mai deschis porţile mă­năstirii, scă­pând astfel de cumpliţii tâlhari cei de pre mare ce se furişaseră în timpul nopţii îm­preju­rul zidu­rilor, voind să je­fu­iască sfânta mă­năstire şi pre monahi să-i ducă în robie. Însă Icoana Maicii cu Pruncul a rămas schimbată la chip, aşa precum se vede pâ­nă astăzi. Deci cu dreptate se poate zice că Icoana aceasta este ne­făcută de mână, dobân­dindu-şi noua înfăţişare prin lucra­rea harului Duhului Sfânt. Închi­nă­torii carii o privesc nu se mai sa­tură de blân­deţea chipului Prea­cu­ratei, ce odihneşte şi mân­gâie su­fletul omenesc, pentru care lucru s’a şi numit Paramithia sau Mân­gâ­ie­toarea; însă Sfântul Prunc a rămas cu chipul de aspru Jude­cătoriu. Deci monahii vatope­dini, scoţând icoana de pre pere­tele unde era zugrăvită, au mutat-o cu mare cinste într’un preafru­mos paraclis de lân­gă biserica cea ma­re, unde este cinstită până astăzi cu laude şi cu cântări în toate zilele.

Această minune arată şi întă­reşte din nou credinţa Bisericii Dreptslăvitoare în în­drăz­neala cea de Maică a Născătoarei de Dumnezeu, spre a soli pentru pă­ca­tele nea­mului omenesc către Fi­ul şi Dumnezeu ei, izbăvind, pre  cei ce i se închină cu cre­din­ţă, de necazurile ce cu dreptate vin asu­pra noastră.

De această icoană este legată şi viaţa cu­viosului Neofit, cel ce avea ascultarea de prosmonar sau paracliser al Paramithiei. Odată cuviosul a fost trimis de către Mă­năstire să slujească o vreme la metocul din Ostrovul Evia. Că­zând greu bolnav, a rugat-o pre Preasfânta să-l învrednicească să moară în mănăstirea sa de meta­nie. În­dată a auzit înlăuntrul său glasul Prea­sfin­tei zicându-i: «Neo­fite, mergi în Mănăs­tirea ta, şi după un an să te găteşti». Deci Cu­viosul, mulţămind Maicii Dom­nului Mângâietoarea pentru înde­lungarea vieţii sale, i-a spus uce­nicului său să se pregă­tească pen­tru întoarcerea la mănăstire. Şi cu adevărat, după trecerea anului, într’o zi de Duminică, după ce s’a împărtăşit cu Preacu­ratele Taine, urcând scara spre pa­raclisul Pa­ra­mithiei, a auzit din nou gla­sul Maicii Domnului: «Neofite, vre­mea ieşirii tale a so­sit». Ducându-se dar cuvio­sul la chilia sa, a sim­ţit puterile slăbin­du-i, şi luându-şi iertăciune de la toată frăţia, şi-a dat duhul în braţele Născătoarei de Dum­nezeu. Şi se face pomeni­rea Cuvio­sului Neofit întru aceas­tă zi de 21 Ianua­rie.

Pentru solirile preacuratei Mai­­cii tale şi Mângâietoarei lumii, Hris­toa­se Dumne­ze­ule, miluieşte şi mântu­ieşte pre noi. Amin.

Via Cuvânt slăvitor

AUDIO: Paraclisul Maicii Domnului Paramythia – Mângâietoarea, în interpretarea Grupului psaltic al Mănăstirii Blănoiu, Vâlcea

Paraclisul Maicii Domnului Paramythia – Mângâietoarea, a apărut cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în interpretarea Grupului psaltic al Mănăstirii Blănoiu.

Vezi și Icoanele făcătoare de minuni ale Vatopedului: Paramythia, Vimatarissa, Esphagmeni, Elaiovrytissa, Pantanassa, Antiphonitria, Pyrovolitheisa

Cuvioşii Ghenadie Dochiarul şi Ghenadie Egumenul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Dochiarul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Dochiárul a fost monah în Mănăstirea Vatopedi şi avea ascultarea de iconom al uleiului sau dochiár, adică avea în grijă păstrarea şi împărţirea uleiului. „S-a arătat model de monah cuvios şi prin sârguinţa sa dar şi prin întreaga sa viaţă virtuoasă a ajuns la măsura sfinţeniei, făcând şi minuni”.

Se povesteşte că odată mănăstirea trecea o perioadă de mare lipsă a uleiului. Cuviosul Ghenadie, fiind dochiar al Mănăstirii, s-a gândit că uleiul ar trebui drămuit ca să nu rămână candelele fără ulei şi să nu le mai poată aprinde. Bucătarul, însă, s-a plâns egumenului iar acesta a dat poruncă să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în pronia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, mergând cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, la cămara unde se păstra uleiul, văzu uleiul curgând din chiupuri şi ajungând până la intrare.

Icoana Maicii Domnului, cea numită Elaiovrýtissa (Izvorâtoarea de untdelemn) care se afla în acel loc, de atunci răspândeşte bună mireasmă. „Această sfântă icoană în acelaşi loc se găseşte, în cămara unde se păstrează uleiul, răspândind minunată, nespusă de plăcută mireasmă şi fiind numită Dochiarítissa”. Icoana datează din secolul 14 şi este adusă în katholikónul Mănăstirii în Vinerea din Săptămâna Luminată, atunci când este sărbătorită.

Pomenirea Sfântului Ghenadie Vatopedinul se face pe 17 noiembrie şi în Vinerea din Săptămâna Luminată. Slujba în cinste Sfântului a fost compusă de imnograful Harálampos Mpoúsias.

Tot în această zi se prăznuieşte şi

Cuviosul Ghenadie Egumenul (sec. XIV)

Cuviosul Ghenadie Egumenul a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Vatopedi. Pentru sfinţenia vieţii lui, s-a învrednicit să audă glas venind de la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În timpul unui atac al piraţilor asupra mănăstirii, evlaviosul egumen a auzit o voce venind din icoana Maicii Domnului, cea numită Paramythía, care i-a spus: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi pe ziduri ca să-i alungaţi pe piraţi”. Uimit, cuviosul văzu sfânta icoană din care se auzea vocea transformându-se: chipul Maicii Domnului se făcu viu, la fel şi chipul pruncului Hristos, pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl ţinea în braţe. Hristos întinse mâna Sa dreaptă să acopere buzele Maicii Sale şi întorcându-şi faţa către ea, îi spuse: „Nu, Maica Mea, nu le spune aceasta [monahilor], ci să fie pedepsiţi ei după cuviinţă”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, îndepărtând cu dragoste mâna Fiului său, îi repetă egumenului cuvintele pe care i le spusese și mai înainte, anume să nu deschidă, adică, astăzi porţile mănăstirii din pricina piraţilor.

Înfricoşat de minunea dumnezeiască, smeritul călugăr a întrunit întreaga obşte şi a povestit tuturor cele întâmplate.

Auzind povestea, monahii au observat, uimiţi, schimbarea privirii şi atitudinii Maicii Domnului şi lui Hristos în icoană. Luând curaj, au urcat pe ziduri, au alungat piraţii şi s-au salvat. De atunci icoana s-a numit Paramythía, iar poziţia chipurilor, aşa cum le văzuse sfântul egumen, a rămas aceeaşi. Chipul Maicii Domnului „exprimă iubire, privirea Ei inspiră îngăduinţă, bunătate şi milă. Pe buzele sale se odihneşte un surâs cuvios, de bunăvoinţă şi mângâiere”.

Această icoană a Maicii Domnului este o pictură murală din secolul al 14-lea. Înainte, ea se afla în exonartex, în faţa paraclisului Sfântului Nicolae, iar ulterior a fost mutată în faţa altarului, în partea dreaptă, adică în proskynitar, în paraclisul Maicii Domnului Paramythía, care se găseşte deasupra nartexului, în partea stângă. Monahii se îngrijesc ca icoana să aibă o candelă nestinsă, slujind Sfânta Liturghie aici în fiecare vineri, şi cântând în fiecare zi paraclisul. Mai demult exista obiceiul ca în acest paraclis să se facă tunderile în monahism.

Pomenirea cuviosului Ghenadie se face pe 20 ianuarie şi pe 17 noiembrie. O slujbă completă a Sfântului Ghenadie Egumenul a scris monahul Ghenadie Mikraghiannanítul.

Moise Aghioritul – Sfinţi vatopedini

Foto:
(1) Sfântul Ghenadie Dochiarul,
(2) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Elaiovrýtissa. Sfârşitul sec. 13 – începutul sec. 14,
(3) Sfântul Ghenadie Egumenul. Pictură murală din porticul vechii intrări a Mănăstirii Vatopedi, sec. 19,
(4) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Paramythía.

Cele șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi

Dincolo de interesul pe care îl pot prezenta sub aspect istoric sau artistic, imaginile religioase au și o importanță aparte în cult, în măsura în care, prin intermediul acestora, este arătat ipostasul persoanelor zugrăvite. Puterea icoanei rezidă, prin urmare, în harul celui închipuit de iconar, har ce își are izvorul în Dumnezeu. Deși însușirea de a fi purtătoare de har este comună tuturor icoanelor, unele sunt considerate făcătoare de minuni, întrucât, la un moment dat, lucrarea harului lor a fost mai simțită, fie în vremuri grele, de strâmtorare pentru creștini, fie în împrejurări în care necinstirea lor a atras lucrarea harului spre pedepsire.

Între multele icoane făcătoare de minuni ce întregesc tezaurul mănăstirilor aghiorite, cele mai mult aparțin, desigur, Maicii Domnului, dată fiind importanța deosebită a Născătoarei de Dumnezeu pentru Sfântul Munte. În Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului [din Sfântul Munte], cunoscute sub diferite denumiri.

Maica Domnului Vimatárissa

Maica Domnului Vimatárissa sau Ktitórissa este cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, considerată a fi protectoarea acestui lăcaș. Este așezată în katholikón-ul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din interiorul Sfântului Altar. Potrivit tradiției, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș (gr. vátos), în locul unde mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped [gr. vátos, tufiș + pais, copil] și unde acesta a găsit icoana Născătoarei de Dumnezeu. De această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea.  În vremea unui atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Nu reuși, însă, să scape și el însuși de urgia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. Când după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nikiphóros Phokás, Creta s-a izbăvit de pirați, și-a recăpătat libertatea și Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie. Aici îi arătă Egumenului Nicolae locul unde trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului, în care, o, minune, găsiră icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șatezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune – sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră vreo stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui! De atunci, în amintirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare zi de miercuri se săvârșește în katholikon-ul Mănăstirii Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul procesiunilor  Mănăstirii, această icoană a Maicii Domnului ocupă locul de cinste. În ziua prăznuirii sale, în marțea din Săptămâna Luminată, are loc, în cinstea acesteia, procesiune cu Sfânta icoană în jurul Mănăstirii.

Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)

Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș. Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.

Μaica Domnului Esfagméni (Înjunghiata)

Această icoană făcătoare de minuni este o frescă din secolul al XIV-lea amplasată în pridvorul Paraclisului Sfântului Dimitrie, care a fost adăugat katholikon-ului Sfintei Mănăstiri Vatoped. Din lucrarea „Locuri de închinare ale Sfintei Mănăstiri Vatoped”, capitolul „Despre minunea petrecută cu Sfânta Icoană a Maicii Domnului (În)Junghiata” aflăm următoarele: Un ierodiacon, eclesiarhul katholikon-ului, ajungea în repetate rânduri, date fiind îndatoririle ascultării sale, cu întârziere în trapeză. La un moment dat, din pricina unei asemenea întârzieri, trapezarul refuză să îi mai dea eclesiarhului porția cuvenită de mâncare. Cu sufletul plin de revoltă pentru cele petrecute, ierodiaconul se întoarse în biserică și oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, îi grăi: „Până când o să te tot slujesc și o să mă ostenesc pentru tine, iar tu nici măcar de hrana mea nu te îngrijești?”. Și luând un cuțit, lovi chipul Maicii Domnului, din care, de parcă ar fi fost viu, începu să curgă sânge. Ierodiaconul orbi pe loc și căzu la pământ, ca ieșit din minți. În această stare rămase în fața icoanei timp de trei ani, plângând și rugând-o pe Maica Domnului să fie iertat. După trecerea celor trei ani, Maica Domnului i se arătă egumenului, înștiințându-l de tămăduirea ierodiaconului ce îndrăznise să îi lovească icoana, dar spunându-i, totodată, că mâna ce lucrase această batjocorire va fi pedepsită. Într-adevăr, după adormirea ierodiaconului, odată cu mutarea rămășițelor sale, văzură toți cum, spre deosebire de restul trupului care se dezlegase în cele din care fusese alcătuit, mâna sa dreaptă rămăsese neputrezită și astfel se păstrează până astăzi. Odată, un preot, pelerin în Mănăstire, îndoindu-se de această minune, își puse neîncrezător degetul în locul vechii lovituri de cuțit, de unde țâșni îndată sânge. Cutremurat de minune, preotul nu apucă să iasă din katholikon, căzând jos mort.

Maica Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei)

Această icoană datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Mănăstirii. De aici este adusă în katholikon în Vinerea din Săptămâna Luminată, ziua prăznuirii sale. Tradiția amintește de următoarea minune: Într-o vreme în care în mănăstire se împuținase uleiul, Cuviosul Ghenadie, chelarul mănăstirii, începuse să-l iconomisească, rânduindu-l doar pentru întrebuințarea sa la candelele bisericii. Bucătarul se plânse, însă, de aceasta egumenului, care îi porunci chelarului să împartă cu generozitate uleiul pentru folosul întregii obști, avându-și nădejdea în purtarea de grijă a Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu. Când, într-una din zile, intră în chelărie, Cuviosul Ghenadie văzu uleiul prelingându-se din vasul mai înainte golit, încât ajunsese să curgă până la ușa încăperii. De atunci icoana răspândește o mireasmă deosebită.

Maica Domnului Pyrovolithísa (Împușcata)

Este vorba de o frescă amplasată pe zidul exterior de deasupra porții ce permite accesul în incinta mănăstirii. În anul 1822, un grup de soldați turci, înarmați, au intrat în mănăstire, prilej cu care unul dintre ei, văzând icoana, trase asupra acesteia, astfel încât glonțul găuri mâna dreaptă a Maicii Domnului. În urma săvârșirii acestei fapte, turcul, ca ieșit din minți, se spânzură de un măslin în fața mănăstirii. Ceilalți turci, văzând această pedeapsă dumnezeiască, s-au umplut de spaimă și au părăsit de îndată lăcașul de cult. Comandantul turc, înștiințat fiind de cele petrecute, dispuse ca soldatul, deși îi era nepot, să fie lăsat neîngropat, ca un nelegiuit.

Maica Domnului Pantánassa (Împărăteasa tuturor)

Această icoană făcătoare de minuni, portabilă, este executată pe lemn, datând din secolul al XVII-lea și este amplasată la iconostasul stâng din dreptul coloanei ce ocupă latura nord-vestică a katholikon-ului Mănăstirii Vatoped. Potrivit istorisirilor din zilele noastre ale Părinților mănăstiri, cea dintâi mărturie a faptului că această icoană deține un har deosebit este următoarea întâmplare: Într-o zi un tânăr, intrând în biserică și mergând să se închine la icoană, văzu cum deodată chipul Maicii Domnului străluci ca fulgerul, moment în care o putere nevăzută îl aruncă la pământ. Venindu-și în fire, se spovedi cu lacrimi Părinților, mărturisind că ducea o viață departe de Dumnezeu și că se ocupa cu magia. Astfel, intervenția minunată a Maicii Domnului îl făcu pe tănăr să își schimbe viața și să devină un om cu frica lui Dumnezeu. Această icoană a primit totodată, har de la Dumnezeu pentru a tămădui o boală cumplită, cancerul. Sunt cunoscute nenumărate cazuri de bolnavi de cancer din zilele noastre, care s-au vindecat în urma rugăciunilor făcute în fața icoanei Maicii Domnului Pantánassa.

Μaica Domnului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea)

Este vorba de o frescă amplasată în pridvorul („mesonyktikó”) katholikon-ului. Denumirea a fost dată ca urmare a glasului ce s-a auzit din această icoană (gr. anti-fonó,  a glăsui împotrivă). Potrivit tradiției, pe vremea când împărăteasa Plakídia, fiica lui Theodosie cel Mare, a vizitat Mănăstirea, îndreptându-se spre intrarea în katholikon, prin mica ușă din partea laterală a clădirii, auzi un glas venind dinspre icoană: „Oprește-te și nici un pas să nu mai faci! Cum ai îndrăznit, femeie fiind, să vii în acest loc?”. Cutremurată, împărăteasa ceru iertare Maicii Domnului și părăsi îndată Sfântul Munte. De altfel, în amintirea acestei minuni, Plakídia ridică, cu propriile sale cheltuieli, Paraclisul Sfântului Dimitrie, anexă a bisericii mari a Mănăstirii.

Sursa: pemptousia.ro

Prăznuirea vatopedină a Icoanei Maicii Domnului Paramythia (video, 2015)

Πανήγυρις Παναγίας Παραμυθίας – Ι. Μ. Μονή Βατοπαιδίου 2015

Vezi toate postările de pe blog legate de Icoana Maicii Domnului Paramythia:
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/category/icoane-si-odoare-facatoare-de-minuni/paramythia/

Mănăstirea Vatoped [Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul]

Dragostea Maicii Domnului

La Mănăstirea de obște Vatoped, în urmă cu multe sute de ani, când piraţii prădau coastele Mării Mediterane şi Mănăstirile Sfântului Munte, într-o noapte au coborât pe uscat şi s-au ascuns în tufişurile din apropierea Mănăstirii Vatoped, cu scopul ca dimineaţa, când se vor fi deschis porţile Mănăstirii, să năvălească înăuntru, să-i junghie pe monahi, să răpească tezaurele sau să săvârșească orice alt rău de care ar fi fost capabili.

Înainte de răsăritul soarelui, când slujba s-a terminat, monahii s-au dus, după rânduială, la Chiliile lor, spre a-şi continua canonul de rugăciune şi a se odihni.

Egumenul a rămas în biserică să-şi facă acolo canonul de rugăciune. Dintr-odată, din icoana Preasfintei s-a auzit un glas care i-a spus: „Să nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii, ci să vă urcaţi pe metereze să-i alungaţi pe piraţi!”

Egumenul şi-a îndreptat atunci privirea spre locul de unde venea glasul şi a văzut cum chipul Preasfintei și al dumnezeiescului Prunc Iisus Hristos din icoană prinseseră viaţă. Pruncul Şi-a întins mâna şi încerca să acopere gura Maicii Sale, a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea, spunându-i: „Nu, Maica Mea, să nu le spui nimic, ci lasă-i să fie pedepsiţi în chip cuvenit”, însă Preasfânta, încercând să oprească mâna lui Hristos şi ferindu-și capul spre dreapta şi ținându-l departe de mâna Lui, a rostit din nou aceleaşi cuvinte: „Să nu deschideţi astăzi porţile Mănăstirii…” ş.a.m.d..

Atunci egumenul i-a adunat pe toţi monahii şi le-a spus cele petrecute. Fraţii au alergat în biserică şi au văzut transformarea sfintei icoane, care-şi schimbase cu totul forma iniţială. Cu toţii au fost cuprinşi de uimire şi I-au mulţumit Domnului şi Preasfintei Sale Maici pentru grija deosebită şi dragostea arătată, spre ocrotirea monahilor şi a sfintelor așezăminte în faţa distrugerii barbare.

S-au suit cu toţii pe ziduri şi s-au împotrivit atacului piraţilor, care au plecat neputincioși.

De atunci, această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a primit numele de „Mângâietoarea” şi se află într-un paraclis, în partea centrală a Katholikón-ului Mănăstirii, cu prefacerile cuvenite: chipul Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea exprimă dragoste alinătoare, privirea arată îndurare, blândeţe şi milostivire, iar pe buze i se vede un zâmbet cuminte şi mângâietor. În schimb, expresia de pe chipul Pruncului dumnezeiesc este ameninţătoare, trăsăturile feţei Sale trădează mânie, privirea este aspră, vădind indignarea Sa.

Mănăstirea a dat Sfinţi

După cum toate Mănăstirile din Sfântul Munte au dat o mulţime de sfinţi şi bărbaţi înţelepţi, la fel şi Mănăstirea Vatoped, în afară de ctitorii ei şi Sfântul Evdókimos, care este prăznuit la 8 octombrie, a dat, în decursul veacurilor, mulţi monahi cuvioşi şi înţelepţi şi a oferit găzduire împăraţilor cucernici şi evlavioşi, ca Ioan Cantacuzinul, care a fost tuns monah aici şi a primit numele de Ioasaf, şi împăraţii sârbi Simeon şi Sava care, până să-şi zidească propria lor Mănăstire, au fost primiţi şi li s-a oferit sprijin din partea părinţilor vatopedini, dar şi multor altora precum:

1. Cuviosul Ghenadie, dohiarul¹ Mănăstirii, care a găsit, în urma unei neobişnuite minuni a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea, toate butoaiele goale pline cu atâta untdelemn, încât dădea pe dinafară nu doar din butoaie, ci şi din clădire.

2. Cuviosul Neofit prosmonarul², care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu spunându-i că va mai trăi încă un an, apoi se va duce la Domnul.

3. Preasfântul egumen al Mănăstirii, care a auzit glasul Maicii Domnului spunându-i să nu deschidă porţile Mănăstirii ca să nu intre barbarii, ci să se urce pe ziduri şi să lupte împotriva duşmanilor şi piraţilor năvălitori.

4. Preasfântul Diákonos vimatarul³, care cu ocazia unei alte năvăliri a barbarilor a apucat să ascundă într-o fântână icoana Născătoarei de Dumnezeu şi cinstita Cruce în Sfântul Altar şi, după şaptezeci de ani, când s-a întors din robie, a găsit icoana aceea stând în picioare în fântână, cu o lumânare aprinsă, iar sfânta Cruce tot în picioare. După această minune negrăită a trăit o viaţă îngerească pe pământ şi s-a mutat la Domnul la adânci bătrâneţi, cu chipul strălucind de lumină.

5. În această Mănăstire au trăit și au strălucit cu o viaţă virtuoasă şi o vieţuire nepătată Eftimie, egumenul Mănăstirii, care, împreună cu alţi doisprezece monahi, i-a mustrat faţă către faţă pe latino-cugetătorii lui Mihail Paleologul şi Ioan Bekkos, care l-au înecat pe Eftimie aruncându-l în mare legat în lanţuri şi i-au spânzurat pe monahi în locul numit Furkovúni⁴, aflat pe dealul din spatele Mănăstirii.

6. În această Mănăstire s-a nevoit Cuviosul Nicodim Stareţul, care a fost dascălul Sfântului Grigorie Palama întru filosofia creştină şi rugăciunea minţii.

7. Cuviosul Agapie, care a fost luat prizonier de agareni⁵ şi a mărturisit pentru dragostea lui Hristos.

Sfântul Maxim Grecul

O sfântă mlădiţă a acestei Mănăstiri a fost şi Maxim Trivólis, aşa-numitul „Grec”, înţeleptul şi marele dascăl al Rusiei şi al poporului slav. În această Mănăstire a fost hrănit duhovniceşte, a învăţat virtutea şi a primit harismele Duhului Sfânt.

Faima înţelepciunii şi virtuţii lui Maxim a ajuns până în Rusia. Şi ducele de atunci, Vasile Ivanovici, l-a chemat oficial în Rusia, unde a întemeiat o Şcoală Teologică, care a dat naştere unei mari mişcări şi renaşteri duhovniceşti. Sfântul Maxim Grecul a murit la 1556, la Lavra Sfântului Serghei, şi pomenirea sa se prăznuieşte de către [biserica] rusă la 21 ianuarie spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletească a fraţilor ruşi.

Schitul Sfântului Andrei

Trei zile în iad

Părintele Ioan, impreună-nevoitorul Stareţului Damaschin la Schitul Sfântul Vasile, ucenicul Stareţului Iosif, mi-a povestit următorul fapt care s-a petrecut acum şaptezeci de ani la Schitul rusesc al Sfântului Andrei, numit „Serai”:

Un frate rus de la Schitul acesta s-a îmbolnăvit foarte grav şi era chinuit de dureri cumplite. În timp ce se ruga lui Dumnezeu să-l vindece, vede deasupra patului un Înger care îi spune: „Părinte, ce alegi? Vrei să rămâi bolnav la pat, în starea în care ești, cu aceste dureri, trei ani sau preferi să stai trei zile în iad şi să te faci bine?”

Părintele i-a răspuns: „De vreme ce e numai pentru trei zile, aleg iadul.”

Dintr-odată s-a aflat într-un loc „de o durere nespusă şi chinuri negrăite”, cu pedepse cumplite, şi după puţină vreme îl vede din nou pe Înger, care îl întreabă: „Cum te simţi, părinte? Eşti bine aici?” Şi monahul i-a răspuns: „Mă întrebi cum îmi este, după ce în loc de trei zile, cât mi-ai spus că o să rămân în iad, am petrecut aici deja trei sute de ani în chinuri cumplite şi de nesuportat?” Îngerul i-a spus: „Frate, nici măcar jumătate de oră n-a trecut încă şi spui c-au trecut trei sute de ani?” Închipuiţi-vă! Trei sute de ani n-au fost decât jumătate de oră. Câte secole vor fi durat cele trei zile?

Şi monahul i-a zis Îngerului: „Repede, te rog, să mă duci în patul durerilor. Mai bine să mă chinui acolo trei ani, decât aici, în iadul cel îngrozitor, vreme de trei ceasuri.”

Atunci Îngerul i-a împlinit monahului dorinţa şi l-a readus în patul său, unde a rămas bolnav vreme de trei ani.

Întrucât unii oameni pot să aibă îndoieli față de această întâmplare, am socotit de cuviinţă să adăugăm o epistolă a dumnezeiescului Chiril, Patriarhul Alexandriei, pe care a tradus-o dascălul Agapie Criteanul într-o limbă mai simplă, după cum urmează: „Sfântul Chiril al Alexandriei istoriseşte într-o epistolă, pe care o scrie Sfântului Augustin, că trei oameni au înviat din morţi, pentru raţiuni pe care le cunoaşte numai Dumnezeu, Cel ce pe toate le lucrează spre a noastră mântuire. Unul dintre ei, pe care l-am găsit şi la care m-am dus, plângea fără să-şi afle mângâiere şi, la întrebarea mea, nu mi-a dat nici un răspuns, ci continua să plângă. În cele din urmă, după ce s-a săturat de insistenţa mea, pentru că l-am jurat în numele Domnului să-mi spună un cuvânt spre folosul celor de faţă, mi-a răspuns aşa: Dacă ai şti pedepsele din iad, ţi-ai dori să fie cu putință să nu ai parte de ele câtuşi de puţin. Dar cum crezi că sunt pedepsele pregătite celor care păcătuiesc? Îţi spun eu că sunt mai mari decât toate pedepsele din lumea de aici. Şi cu greu suspin a spus: Dacă toate necazurile, durerile şi chinurile de care poate avea parte cineva în lumea asta le compari şi le pui alături de cele mai mici şi mai neînsemnate din iad, acestea de aici ţi se vor părea plăceri şi desfătări. Crede-mă, nu există nimeni care să vrea să încerce mărimea acelor chinuri şi să nu prefere să sufere aici până la sfârşitul lumii, fără nici o mângâiere, cu toate încercările şi durerile pe care le-au avut de îndurat oamenii de la Adam până astăzi, în loc să se ducă o singură zi acolo în iad. Aceasta este pricina lacrimilor mele, pentru că am greşit în faţa lui Dumnezeu, Care este într-atât de drept, încât nici demonilor nu poate să le facă nici cea mai neînsemnată nedreptate. Să nu ţi se pară vrednic de admirat plânsul meu, ci mai degrabă spăimântează-te şi minunează-te de faptul că oamenii, deşi cunosc că vor avea parte de asemenea chinuri, nu fac nimic în privinţa aceasta, nici nu se îngrijesc să-şi spele păcatele. Să mai ştii şi aceasta, că în clipa în care sufletul se despărţea de nefericitul meu trup, am încercat atâta durere şi suferinţă, încât este cu neputinţă să înţelegi sau să crezi, până nu vei trece tu însuți prin toate acestea.”

Iar noi, care scriem toate acestea, nu suntem mișcați pe cât ar trebui [de aceste cuvinte], pentru că trăim departe de Dumnezeu şi inima ni s-a împietrit, dar, fraţii mei, acestea sunt fapte adevărate şi există multe altele asemenea, consemnate în manuscrise şi codici vechi din timpuri de demult pe care am putea să le menţionăm aici. Preabunul Dumnezeu ne arată astfel de semne ca să ne trezească din somnul greu al păcatului și să ajungem la pocăinţă şi la trezirea conştiinţei, pentru a ne mântui de chinurile iadului veşnic neprețuitul şi unicul nostru suflet cu care ne naştem, spre a trăi pururea cu Dumnezeu.

Note:

1 Scil. pivnicer (n. trad.).

2 Preotul care săvârşeşte paraclisele şi dumnezeiasca Liturghie în zilele de rând (n. trad.).

3 Paraclisierul însărcinat cu îngrijirea Sfântului Altar, care poartă asupra sa şi cheile de la raclele sfintelor moaşte (n. trad.).

4 Scil. „Muntele mâniei” (n. trad.).

5 Scil. musulmani (n. trad.).

Sursa: Patericul Sfântului Munte, Monahul Andrei Aghioritul, Editura Sophia, 2013, pp. 292-297 / Fotografii din arhiva blogului.

Fragmentul de față apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduința editorului cărții, d-na Mihaela Voicu, căreia îi mulțumim.

Se va prelua doar cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Icoanele făcătoare de minuni ale Vatopedului: Paramythia, Vimatarissa, Esphagmeni, Elaiovrytissa, Pantanassa, Antiphonitria, Pyrovolitheisa

Adevărate comori de sfinţenie pentru lavra Vatopedului sunt cele şapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului: Paramythia, Vimatarissa, Esphagmeni, Elaiovrytissa, Pantanassa, Antiphonitria, Pyrovolitheisa.

Maica Domnului Paramythia

Această icoană-frescă se află în stânga katholikonului, într’un paraclis dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (unde se tundeau odinioară călugării în monahism) şi a fost strămutată aici după minunea ce a făcut’o în veacul al XIV-lea, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, împotrivindu’se chiar pruncului Iisus! Este singura icoană din lume a Maicii Domnului, care a rămas într’o altă poziţie decât cea în care a fost pictată! (Se mai cunosc minuni în care Pracurata Fecioară a vorbit din icoană, dar zugrăvirea ei rămânea neschimbată!). Într’o dimineaţă devreme, după Utrenie, pe când obştea se împrăştiase spre puţina odihnă, iar egumenul rămăsese singur să’şi plinească rugăciunile sale (mai pe urmă voind a’i da unui frate cheile ca să deschidă porţile mănăstirii), a auzit o voce rostind: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi’vă pe ziduri şi alungaţi tâlharii!”. Care tâlhari erau corsari, ce se furişaseră în noapte pe lângă fortficaţii şi aşteptau ca monahii vatopedini să deschidă porţile la mijirea zorilor pentru a putea năvăli în lavră. Când stareţul a privit la fresca de unde venea glasul, L’a văzut pe pruncul Iisus încruntat şi cu mâna întinsă ca să oprească glăsuirea Maicii Sale, zicându’i: „Lasă’i Maică, să le fie îngăduită pedeapsa aceasta pentru păcatele lor!”. Preacurata Fecioară însă a îndepărtat mâna Fiului ei de la gură şi a repetat înştiinţarea către stareţul rămas uimit de aşa minune, până când acesta şi’a încunoştinţat obştea de primejdia de moarte în care se aflau. Atacatorii au fost siliţi să plece şi mănăstirea a fost salvată în acest chip miraculos de către Theotokos Paramythia! De secole vatopedinii slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi de vineri în cinstea ei şi’i cântă Paraclisul Maicii Domnului la sfârşit.

Cuviosul Neofit Prosmonarul, care grijea de acest paraclis, fiind trimis odată cu ascultare la Evvia, s’a îmbolnăvit foarte şi, simţindu’şi sfârşitul aproape, s’a rugat fierbinte Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia) să’l învrednicească a muri în Vatopedou. A auzit atunci glasul Fecioarei care i’a spus să meargă la mănăstire şi să fie gata într’un an de zile de plecarea din astă lume! Şi la vremea sorocită, pe când urca scările spre paraclis, a auzit acelaşi glas spuindu’i: „Neofit, vremea plecării tale s’a apropiat!”. Ajuns la chilie, Neofit şi’a încredinţat sufletul Domnului, după cuvântul Preacuratei.

 Maica Domnului Vimatarissa

Aşezată pe un synthronon în altarul bisericii Bunei Vestiri, de această icoană, „dăruită de împărăteasa Plaquidia (Aelia Galla Placidia), fiica împăratului Theodosie cel Mare şi sora lui Arcadie”, este legată o întâmplare mai presus de legile firii, din veacul al X-lea. Într’o vreme se nevoia în sfânta monastire a Vatopedului un tânăr paracliser pre numele său Sava ierodiaconul, care purtând de grija odoarelor bisericii, a fost nevoit a tăinui, într’o mică şi numai de puţini ştiută fântână din altar, crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) şi această preacinstită icoană a Maicii Domnului, numită şi „Ctitoriţa” (pentru că s’a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie. De cutremurare a aruncat şi o lumânare aprinsă în puţ, până ce l’au prins arabii şi l’au dus rob în Creta pentru multă vreme. La bătrâneţe, recăpătându’şi libertatea, el s’a întors în mănăstirea sa de metanie, unde nimenea din noua obşte nu ştia de acea fântână din altar. Însă atunci când monahii vatopedini au îndepărtat lespezile de piatră ce acopereau ascunzătoarea, au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, icoana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumânarea arzând încă!

Maica Domnului Esphagmeni

Această icoană se află în paraclisul sfântului Dimitrie, „în unghiul cel dinspre răsărit” şi este de fapt o frescă din secolul al XIV-lea înfăţişând’o pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Numele de „Înjunghiata” vine de la o înfricoşată întâmplare, când un eclesiarh (paracliser) care, datorită ascultării la „trebuinţele bisericeşti; adică mai cu osebire la curăţenie”, a întârziat odată la mâncare, fiindcă „mergea la trapeză când cu vreme, când fără vreme, însă totdeauna pe urma tuturor”(cum mărturiseşte şi părintele Irinarh Şişman).  S’a întâmplat că trapezarului nu’i mai rămăsese în acea zi nimic dintr’ale gurii, iar paracliserul „flămând, aprinzându’se de mânie, a ieşit ca un lunatec din trapeză” şi s’a dus la icoana Preacuratei zicându’i: „Până când îţi voi sluji ţie Născătoare de Dumnezeu? Pentru care osteneală, nu numai că nu am nimic pe lângă mine, dar nici o fărâmă de pâine măcar!”. Întunecat la minte fiind atunci, a apucat cuţitul cu care mai ’nainte curăţise ceara de pe „sfejnice şi cu iuţimea cea mai puternică a lovit în umărul obrazului” Fecioarei. „Şi îndată sângele ca din carne a început a curge din rană…iar pe ucigătorul de icoane, pe loc l’a trântit cutremurul la pământ”. Şi ajungând acesta „ca ieşit din minte”, pe loc a şi orbit, iar pe când a venit stareţul, încă mai curgea sânge din chipul Maicii Domnului. Şi cu toate c’au făcut fraţii privegheri şi cu rugăciuni fierbinţi s’au rugat pentru izbăvirea eclesiarhului, vreme de trei ani acesta a rămas tot în „a tot trupului tremurare şi a ochilor orbire”. Iar după acest soroc, Preacurata Născătoare de Dumnezeu i s’a arătat „aievea” în vis egumenului şi i’a spus că l’a iertat pe paracliser, însă „mâna lui, cu care a îndrăznit a’şi bate joc de chipul ei, va fi judecată la a doua venire a lui Hristos”. Şi într’adevăr de a doua zi nefericitul monah se’nţepleţi, iar vederea îi reveni ca mai ’nainte şi „toată viaţa lui a petrecut’o înaintea acelei icoane, întru oftări şi căinţă simţitoare”. După ce a trecut la cele veşnice şi „când svetagoreţii…au dezgropat oasele lui după trei ani…s’au cuprins de spaimă văzând că…dreapta lui mână …a rămas neputrezită şi neagră ca tăciunele, pre care puind’o într’o cutie, o au păstrat’o înaintea sfintei icoane, tot astfel de neagră până în ziua de azi”. (De fapt, nu de multă vreme mâna neputrezită a paracliserului a fost luată din spatele strănilor, unde stătea, şi a fost dusă la loc tainic, pentru că neştiutori creştini, de multe ori o luau drept sfântă relicvă!). Povesteşte mai departe monahul prodromit că „în urmă cu vreo câţiva ani” , un „preot voiajor viind spre închinare” şi îndoindu’se de această minune, a pus mâna pe obrazul Maicii Domnului şi „pe dată sângele din ea l’a stropit” şi „l’a ajuns năpraznica moarte…în advonul bisericii”.

Maica Domnului Antiphonitria

„Spun istoriile” că, pe la anii 382-383, viitoarea împărăteasa romană Aelia Galla Placidia (390-450), fiica marelui Theodosie I şi soţia lui Constantius (din 417), a voit a merge către Constantinopole, ca să se întâlnească cu fratele ei, Arcadius (383-395-408) – care tocmai fusese declarat Augustus pentru jumătatea de răsărit a imperiului, cea de apus revenindu’i mai târziu, în 393, lui Honorius – iar în drum să se abată şi pe la sfânta mănăstire a Vatopedului, ctitoria tatălui ei. Pesemne că la vremea aceea, nu se ştia de interdicţia femeilor de a intra în Athos, de vreme ce împărăteasa a fost întâmpinată „cu mare paradă şi ţeremonie”. Însă, cu toate că era o creştină „plină de umilinţă şi adâncă smerenie”, atunci când a pătruns în pridvorul bisericii celei mari, glasul Maicii Domnului, venit de la icoana zugrăvită pe perete, a înspăimântat’o când i’a spus: „Opreşte’te femeie! Şi să nu cutezi a mai intra vreodată pe acest pământ sfânt!”. Înfricoşată, Galla Placidia a plecat din mănăstire şi, se spune că mai târziu, din porunca ei s’ar fi zidit prima dată paraclisul închinat sfântului Dimitrie, lipit chiar de peretele din care i’a vorbit Maica Domnului Antiphonitria (adică „Împotrivă-Glăsuitoarea”). Luând seamă de dorinţa Preacuratei Fecioare Maria, de a nu călca „parte femeiască” în grădina ei, din vremea aceea s’a ţinut legea de a nu îngădui femeilor să pătrundă în Sfântul Munte.

Maica Domnului Elaiovrytissa

Această mică icoană (are doar 28 x 22 centimetri) din secolul XIV, se află în docheion (chelărie, încăperea în care se păstrează, între altele, uleiul de măsline şi vinul) şi de aceea i se mai spune şi icoana Maicii Domnului Docheiarissa. În timpurile în care cuviosul Ghenadie, avea ascultarea de chelar al mănăstirii, s’a întâmplat o strâmtorare încât se împuţinase uleiul iar părintele, om cu viaţă îmbunătăţită, l’a oprit a se mai folosi la mâncare, „lipsind pre fraţi de untdelemn” şi păstrându’l doar pentru candele. Egumenul aflând de toate acestea, „având nădejde tare spre adjutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Sale”, i’a poruncit cuviosului să folosească uleiul ca şi mai ’nainte zicându’i că se va milostivi Preacurata şi’i va îndestula încât să nu sufere lipsă. Şi, într’una din zile, când smeritul părinte Ghenadie a intrat în chelărie, uleiul de măsline… se scurgea pe jos din amforele de piatră ce se găseau în faţa icoanei Maicii Domnului – ce de atunci a fost cunoscută ca Elaiovrytissa, adică „Izvorâtoarea de mir”! Un dreptcredincios mirean, având evlavie mare la această icoană, a împodobit’o cu o frumoasă „broderie” din argint, astfel că ea a devenit mai mare prin această adăugire. În vinerea din Săptămâna Luminată, când este prăznuirea ei, icoana Maicii Domnului Elaiovrytissa, este dusă cu mare cinste în biserica mare a mănăstirii şi aşezată spre închinare.

Maica Domnului Pyrovolitheisa

În aprilie 1822, pe când armata turcească intrase în Sfântul Munte, căutând revoluţionari eterişti, a existat un ostaş turc, pre numele lui Hussein, nepot al comandantului oştilor ce împrejmuiseră mănăstirea Vatopedou, care a tras în icoana Maicii Domnului ce se află chiar la intrare, lovind chiar mâna dreaptă a Fecioarei. Şi ieşid pe poartă, „din orbiciunea sa, s’a spânzurat într’un măslin al grădinii”, chiar în faţa intrării în mănăstire. De n’ar fi stat lucrurile astfel, unchiul spânzuratului ar fi pierdut mănăstirea cu totul, căci îi stătea în putinţă s’o facă, dar el a mărturisit că „la o asemenea moarte l’a osândit însuşi Maica lui Dumnezeu”. Pentru aceasta icoana se numeşte „Împuşcata”, sau Pyrovolitheisa.

Maica Domnului Pantanassa

Această icoană zugrăvită în veacul al XVII-lea, se află pe proschinitarul din partea stângă a katholikonului şi este numită adeseori „Vindecătoarea de cancer”, pentru că de multe chinuri şi boale a izbăvit pre cei ce cu credinţă au rostit Paraclisul Maicii Domnului dinaintea ei. Atotîmpărăteasa (Pantanassa) s’a luminat odată în chip minunat în faţa unui tânăr, care a căzut atunci cu faţa la pământ, mărturisindu’şi necredinţa şi păcatul vrăjitoriei în care căzuse.

George Crasnean

Notă: Imaginile aparțin autorului articolului.

Pentru mai multe detalii despre una sau alta dintre Icoanele athonite, urmați categoria Icoane făcătoare de minuni

Această prezentare necesită JavaScript.

Paraclisul Icoanei Mângâietoarea “Paramythia”, facere a lui Nifon Vatopedinul

Preotul: Binecuvantat este Dumnezeul nostru…
Psalmul 142

Glasul 4:
Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului
Stih: Laudati pe Domnul caci este bun, caci in veac este mila Lui.
Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului
Stih: Toate neamurile m-au inconjurat si cu numele Domnului i-am infrant pe ei
Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului
Stih: De la Domnul s-a facut aceasta si este minunata intru ochii nostri
Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului

Tropar, glasul al 4-lea, Podobie: „Cel ce Te-ai inaltat pe cruce…”
Spre Nascatoarea de Dumnezeu cu osardie sa alergam acum si sa cadem, pacatosii si smeritii, cu pocainta, strigand din adancul sufletului: Stapana, ajuta-ne, spre noi te milostiveste, grabeste-te, caci pierim sub multimea gresealelor. Sa nu intorci pe robii tai deserti, caci doar pe tine nadejde te-am castigat.

Tropar, Glasul 1, Podobie: „Piatra fiind pecetluita…”
Slava…
Fiind turma inconjurata de cei care o lupta, si-nversunati prigonitorii asupra oilor tale, Curata, ai vestit pe robul tau, graind aievea catre el. Pentru aceasta cetele de monahi tie iti striga, Maica: slava, Preacinstita, ajutorului tau, slava ocrotirii tale, slava, Mangaietoare tie una Atotlaudata.

Tropar, glasul al 4-lea, Podobie: „Cel ce Te-ai inaltat pe cruce…”
Si acum…
Nu vom tacea nicicand noi, nevrednicii, a spune stapanirea ta, Preacurata, caci de n-ai fi stat, mijlocind, inainte, cine ne-ar fi izbavit de atatea primejdii? Sau cine ne-ar fi pazit slobozi, pana acuma? De tine nu ne vom indeparta, caci mantuiesti, Stapana, pe robii tai din toate nevoile, pururea.

Psalmul 50

Canonul

Cantarea 1, Glasul al 8-lea, Irmos: „Apa trecand-o…”

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi. Stapana prealaudata, Mariam, har imi daruieste ca icoana, sa-ncununez
cu florile cantarilor, dupa datorie, chipului tau, Mangaietoarea mea.

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Puternica Doamna a Muntelui, acoperamant si aparatoare, mai ales a marii, slavitei Vatopedi, scapa pe cei ce intr-insa vietuiesc.

Slava…
Precum odata turma ta, minunat, O, Mangaietoare, ai salvat-o dintre talhari, si acum, Stapana, izbaveste pe cei impresurati, cu mijlocirea ta.

Si acum…
De boli, de ispite si de sminteli, fiind cuprinsi, Stapana, la a ta icoana cadem dupa cuviinta strigandu-ti Mangaietoare degrab izbaveste-ne.

Cantarea a 3-a, Irmos: „Doamne, Cel ce ai facut…”

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Al tau Fiu, o Stapana invrednicita de Har, dorind sa indrepteze viata acelor calugari care nu-I tineau poruncile, spre manastirea ta mare cete de salbatici talhari a trimis.

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Pentru aceasta, Fecioara, ce nimicirea ai indepartat, cu indraznirea ta de Maica, indata ai alergat. Si chiar daca Domnul a intins a Sa mana, cu preacuratele-ti buze tu iarasi ai strigat.

Slava…
Maica, opreste-ti glasul! Iti zicea al tau Fiu. Insa tu, Fecioara, a treia oara, din nou ai strigat. Si astfel mangaind intreaga-ti turma, Curata, pentru-aceasta iti strigam Stapana: Bucura-te.

Si acum…
Tuturor esti, Fecioara, sprijin si acoperamant, ocrotitoare si izbavitoare din toate nevoile, mijlocitoare catre Fiul tau si Dumnezeu, aparatoare si pazitoare manastirii Vatopedului.

Mantuieste din primejdii pe robii tai, Preacurata, caci toti, dupa Dumnezeu, la tine alergam ca singura robilor tai Mangaietoare.

Cauta, prealaudata Nascatoare de Dumnezeu, cu ingaduinta, la necazul cel cumplit al trupului, si durerea sufletului meu o tamaduieste.

Preotul: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta…

Sedealna, Glasul al 2-lea, Podobie: „Cele de sus…”
Zid nebiruit, si fierbinte mijlocitoare, de mila izvor, iar noua mangaiere, cu osardie tie, Nascatoare de Dumnezeu, strigam: Grabeste, si din primejdii izbaveste, a turmei tale singura pazitoare.

Cantarea a 4-a, Irmos: „Am auzit, Doamne…”

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Aratatu-s-a biserica ta acesta, a harului dumnezeiesc, salas infrumusetat cu zugraveala cinstitei icoanei tale, Preacurata.

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Impreuna mireni si monahi, toate cetele tie iti striga: Mangaie, Maica fara de barbat, pe robii tai, in toate incercarile.

Slava…
Fiii din manastirea ta, bucurandu-se, saltand si veselindu-se, cand se-nchina-n fiecare zi la a ta icoana, se umplu de har.

Si acum…
Vatopedul se bucura, adunand suflarea toata a Muntelui, ca sa vada al icoanei tale chip ce s-a intors si care a grait.

Cantarea a 5-a, Irmos: „Lumineaza-ne pe noi…”

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Ulcior si toiag, masa sfanta, rug nemistuit, chivot al legii, munte, pe tine Fiica, proorocii inainte te-au vestit.

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Munte, Daniil, nedaltuit, te-a cunoscut, iara altul lana inrourata, si altul sfesnic de aur, Preacurata.

Slava…
Ale firii legi, intru tine, Preacurata, se desfac, singura ce Prunc fara samanta nasti, pe Cuvantul, in ipostas, al Tatalui.

Si acum…
Sufletul si trupul si cugetul le-am pangarit, al tau rob nevrednic, Fecioara de aceea iti strig: Mantuieste-ma.

Cantarea a 6-a, Irmos: „Milostiv fii mie, Mantuitorule…”

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Cu mijlocirile tale catre Dumnezeu si Fiul tau, Marie, Duhul cel Sfant innoieste-L inlauntrul meu, iar a-impietririi patima, cea nimicitoare, Preacurata, izgoneste-o.

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Mangaietoare, chip te-avem al smereniei. Cazand noi acuma la cinstita icoana ta Stapana cerem smerenie prin tine de la Domnul, cu ale tale mijlociri.

Slava…
Muntele minunat, Mangaietoare, al Atonului, avand preacinstita ta icoana, se mandreste, si preasfantul brau al tau, Preasfanta Fecioara, adapost in fuga de vrajmasi.

Si acum…
De foamete, cutremur, foc, de sabie, boala si tulburari, de grindina, ispita si de toata suferinta, Preasfanta, Preabuna Fecioara izbaveste
a ta turma, tie ne rugam.

Mantuieste din primejdii pe robii tai, Preacurata, caci toti, dupa Dumnezeu, la tine alergam ca singura robilor tai Mangaietoare.

Curata, ce pe Cuvantul, de negrait prin cuvant ai nascut in zilele cele din urma, roaga-L, ca ceea ce ai indrazneala de Maica.

Preotul: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta…

Condac, Glasul al 2-lea
A crestinilor aparatoare neinfruntata, mijlocire catre Ziditorul neschimbata, sa nu treci cu vederea glasurile pacatosilor, ci ca o buna ne intampina spre ajutor, pe noi, cei ce cu credinta iti strigam: Grabeste cu mijlocirea, si sarguieste cu rugaciunea, Maica pururea aparatoare a celor care te cinstesc.

Prochimen, Glas 4
Pomeni-voi numele tau in tot neamul si neamul
Stih: Asculta fiica si vezi, si pleca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau, si va dori Imparatul frumusetea ta
Pomeni-voi numele tau in tot neamul si neamul
Preotul: Domnului sa ne rugam
Doamne miluieste
Preotul: Caci Sfant esti dumnezeul nostru…
Toata suflarea sa laude pe Domnul (de 3 ori)
Preotul: Si pentru a fi invredniciti noi a asculta Sfanta Evanghelie…
Evanghelia (Luca 1, 39 – 49, 56)
Slava Tie Dumnezeului nostru, slava Tie.

Glasul 4
Slava…
Parinte, Cuvinte, Duhule, Treime in Unime, sterge multimea gresealelor noastre
Si acum…
Cu ale Nascatoarei de Dumnezeu rugaciuni, Milostive, sterge multimea gresealelor noastre
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegea mea

Stihira, Glasul al 6-lea, Podobie: „Toata depunandu-o…”
Sa nu ma incredintezi ajutorului de la oameni, ci primeste ruga mea, Preacurata Stapana, a robului tau. Intristare m-a cuprins, si nu pot ca sa port a demonilor sagetaturi; nu am acoperamant, eu sarmanul, nici unde sa scap, razboit fiind de peste tot, nici Mangaietoare afara de tine, Stapana a lumii, nadejdea credinciosilor si scut. Sa nu ma treci cu vederea, ci daruieste-mi cele de folos.
Preotul: Mantuieste Dumnezeule poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta
Amin
Cerceteaza lumea Ta cu mila si indurari
Amin
Inalta cornul binecredinciosilor crestini si revarsa peste noi milele Tale cele bogate
Amin
Pentru rugaciunile Preasfintei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoare si Pururea Fecioarei Maria…
Doamne miluieste (12)
Preotul: Cu mila si indurarile…
Amin

Cantarea a 7-a, Irmos: „Pruncii evreilor…”

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Alerg cu dor si cu credinta, Mangaietoare, la tine, mangaie-ma tu, mangaierea manastirii Vatopedi, care ai mangaiat candva, pe monahii din primejdii.

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Ca cerbul m-am facut, Fecioara, ce cauta insetat, izvoarele apelor tale. Fecioara adapa-ma cu picatura milei tale, cel ce spre locasul tau alerg, o, cinstita Mangaietoare.

Slava…
Mai dulce decat al privighetorii, picurand miere s-a auzit al tau glas si a salvat atunci manastirea Vatopedi. Dar si acum izbaveste-o Mangaietoare prealuminata.

Si acum…
Uneltirile, Fecioara zadarniceste, cumplite si viclene, asupra Athosului, nebuneste tesute in vremurile cele din urma, Mangaietoare ce ai mantuit al tau salas pe care l-ai ales.

Cantarea a 8-a, Irmos: „Pe Imparatul…”

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
„De tine, faptura, se bucura, toata, ingerestile cete, si suflarea omeneasca” iti canta multime de monahi, Fecioara.

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Pe Mangaietoarea o laudam cu totii, primitoare a monahilor cantare, si izbavitoare de necuratii talhari.

Slava…
Stapanesti Fecioara peste toata zidirea, a celor pamantesti si a celor ceresti, o, Mangaietoare, purtand pe Pruncul Sfant.

Si acum…
Al imparatilor Imparat tinand in brate, pe monahii din a ta manastire imparateasca, de imparatie Imparateasa invredniceste-i.

Cantarea a 9-a, Irmos: „Cu adevarat, Nascatoare…”

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Spre sfantul tau locas, noi venind cu credinta, cei mantuiti prin tine, Mangaietoare, Curata, smerita noastra cantare tie iti inaltam.

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Ajuta-ne sa tinem, o, Mangaietoare, fagaduintele noastre pe care le-am dat Dumnezeului nostru, cand Schima am-imbracat.

Slava…
Apara-ti manastirea, o, Mangaietoare, cea sfanta, de dezbinarea cea dintre noi, ca sa se slaveasca sfantul nume al Fiului tau.

Si acum…
Strigam, sfarsind cantarea: „Bucura-te”, inaintea icoanei tale celei sfinte cazand, cu lacrimi cerand iertare de toate gresealele.

Vrednic este cu adevarat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururi fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii, si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Marimurile

Pe cea mai inalta decat cerurile, pe cea mai curata decat razele soarelui, pe Mangaietoarea obstii celei din sfanta manastire Vatopedi
cu cantari sa o cinstim.

Maica si Stapana a Izbavitorului, primeste rugaciunea monahilor din manastirea ta, si Mangaietoare si-acoperamant fi noua, si mijlocitoare pentru ai tai robi la Fiul tau.

Iata-a venit vreme de stramtorari, acum e nevoie, Fecioara, de ajutorul tau; izbaveste de toata primejdia si nevoia, si mana ajutatoare
de graba intinde-ne.

Ma sfarsesc de dorul tau, Mariam, ma arde dorinta de-a privi cu evlavie, slava si frumusetea sfintei tale icoane, si de ajuns nu-mi este
cat pot sa te maresc.

De toate slavita, bucura-te, Mariam, tu Mangaietoarea turmei tale, si ajutor, ce-ai tinut in brate pe Dumnezeu-Cuvantul, pe Care ni-L daruieste, Cinstita, Atotmilostiva.

Fecioara Preacurata, nadejde esti deznadajduitilor si credinciosilor ajutor.

Pe cei ce ti se roaga ii mantuieste din stricaciune, Fecioara Nascatoare, si Mangaietoarea mea.

Ostirile, toate, ingeresti, Inaintemergatorul, cei doisprezece Apostoli, toti sfintii, cu Maica lui Dumnezeu sa faceti rugaciuni, ca sa
ne mantuiasca pe noi.

Sfinte Dumnezeule… Slava… Si acum…
Preasfanta Treime… Doamne miluieste (3) Slava… Si acum…
Tatal Nostru…
Tropar, Glasul 1, Podobie: „Piatra fiind pecetluita…”

Pe cea mai presus de toate, Fecioara, sa o laudam, pe Mangaietoarea din aceasta manastire, si ocrotitoare. Poticnire este vrajmasilor si
noua acoperamant de mantuire, prin icoana ei care sta pe tron, ca o imparateasa.
Slava, strigam, sfatului tau, Slava minunilor tale, Slava, Fecioara, catre noi sfintei purtarii tale de grija.

Preotul: Miluieste-ne pe noi Dumnezeule…
Doamne miluieste (3)
Inca ne rugam…
Doamne miluieste (40)
Apolis

Stihirile, Glasul al 2-lea, Podobie: „Cand pe lemn…”
Fratilor, veniti la icoana de minuni facatoare si sfanta a Fecioarei curate, veniti acum sa cadem, lacrimi varsand, si cu dor sa strigam,
din inima si suflet: De toate nevoile pe noi ne elibereaza, ca din toate primejdiile, totdeauna izbaviti, Fecioara, pe tine Mangaietoare sa te numim.

Primeste, Stapana, rugaciunile robilor, si ne izbaveste de toata nevoia si necazul.

Toata nadejdea mea spre tine acum o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau.

Preotul: Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Sursa: teologie.do.am

Vezi și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Paramythia” de la Vatopedi

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Paramythia” de la Vatopedi

Această icoană preafrumoasă este o frescă* din secolul al XIV-lea care s-a aflat în pridvorul bisericii mari (katoliconului) mânăstirii Vatopedi, iar după săvârşirea minunii a fost strămutată într-un paraclis închinat Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia).

Exista în trecut obiceiul ca, ieşind monahii din katolicon dupa săvârşirea slujbei utreniei, să se închine la icoana Maicii Domnului în privdor şi acolo egumenul să înmâneze portarului cheile de la poarta închisă decuseară a mânăstirii spre a o descuia.

Tradiţia spune că la 21 ianuarie 1320, când egumenul dădu portarului cheile, icoana s-a însufleţit deodată, Maica Domnului strigându-le: „Nu deschideţi astăzi porţile mânăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi piraţii!” Atunci – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! – Pruncul Iisus ce şedea în braţele Născătoarei de Dumnezeu, mişcându-şi mânuţa, acoperi gura Preacuratei Maicii Sale şi îi spuse: „Nu, Maica Mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiţi după cum merită, căci şi-au lăsat datoriile lor călugareşti!”. Atunci, Născatoarea de Dumnezeu, cu multă îndrăzneală a Maicii către Fiul şi Dumnezeul său, luă mânuţa lui Hristos, coborând-o de la gura sa şi, îndreptându-şi capul spre dreapta, se slobozi de mâna lui Iisus, strigându-i egumenului pentru a doua oară: „Nu deschideţi astăzi porţile mânăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi piraţii!” Iar apoi: „Luaţi aminte şi pocăiţi-vă, căci Fiul meu s-a mâniat pe voi!” Şi repetă şi a treia oară: „Astăzi nu deschideţi porţile mânăstirii…”. După terminarea glăsuirii, Născătoarea de Dumnezeu şi Preasfântul său Prunc căpătară iaraşi înfăţişare de icoană, rămânând însă în pozitia care se vede astazi, adică Preacurata ţinând mânuţa lui Hristos sub gura sa, având capul îndreptat către dreapta pentru a fi slobodă, iar expresia chipului său fiind plină de neţărmurită îngăduinţă, dragoste şi îngrijorare de Mamă, în timp ce Hristos, deşi Prunc, are o faţă aspră de Judecător.

Această icoană este cu adevărat nefăcută de mână omenească, deoarece s-a săvârşit în forma de astăzi prin Harul lui Dumnezeu, după intervenţia minunată a Maicii lui Dumnezeu pentru ocrotirea mânăstirii, de aceea se şi numeşte Maica Domnului Mângâietoarea (Paramythia). După cum spun pelerinii veniţi la mânăstire, care nu se mai satură privind-o, dumnezeiasca dulceaţă a chipului Preacuratei Fecioare odihneşte şi mângâie sufletul omenesc.

Prin această minune se face încă o dată vădit faptul – în deplin acord cu credinţa Bisericii – că Îndrăzneala de Maică a Născătoarei de Dumnezeu către „Fiul şi Dumnezeul său” mijloceşte pentru păcatele neamului omenesc, mântuindu-l prin rugăciunile sale din grozăviile pe care le merită pentru mulţimea păcatelor lui.

De la săvârşirea minunii, călugării păstrează nestinsă candela din faţa icoanei. Sfânta Liturghie se ţine în fiecare vineri în bisericuţa Paramythiei, iar Paraclisul Maicii Domnului se cântă zilnic. Există obiceiul ca tunderile în monahism să se facă în acest paraclis.

De această icoană este legată şi viaţa cuviosului Neofit Vatopedinul, care pe atunci se îngrijea de paraclisul acestei icoane făcătoare de minuni.

Odată, cuviosul fu trimis de mânăstire pentru a sluji o bucată de vreme la un metoc din Evvia. Acolo căzu greu bolnav şi se ruga Maicii Domnului să-l învrednicească a muri la mânăstirea de metanie. Auzi atunci îndată, lăuntric, vocea Preacuratei spunându-i: „Neofite, mergi la mânăstirea ta şi după un an să fii gata”. Mulţumind cuviosul Maicii Domnului pentru păsuirea dăruită, îi zise ucenicului său să se pregătească pentru întoarcerea la mânăstire. Cu adevărat, după trecerea vremii, într-o zi, după ce se cuminecă cu Preacinstitele Taine, urcând cuviosul scările din faţa paraclisului Paramythiei, auzi iarăşi glasul Preacuratei: „Neofite, vremea ieşirii tale a sosit”. Mergând aşadar cuviosul la chilia sa, îşi pierdu puterea şi, cerându-şi iertare de la întreaga obşte, îşi încredinţă duhul în braţele Născătoarei de Dumnezeu.

Precizare: *Icoana Preasfântei Născătoare de Dumnezeu, Paramythia este o pictură murală detaşată din zidul bisericii şi mutată în paraclisul cu acelaşi nume.

Vezi și Paraclisul Icoanei Mângâietoarea “Paramythia”, facere a lui Nifon Vatopedinul