Category Archives: 19. Mănăstirea Sfântul Pantelimon – Russikon

Athos: Mânăstirea Sfântul Pantelimon

Prima dată am ajuns la Mânăstirea Sfântului Pantelimon într-o zi de post. Părinţii tocmai intraseră la masa de obşte. Ne-au zorit şi pe noi înăuntru. Sala de mese (sau trapeza, cum i se spune în limbaj bisericesc) mi s-a părut imensă. O masă lungă o străbătea dintr-un capăt în celălalt. Părinţii mâncau încet, în linişte. Ceai fierbinte şi pâine. În capul mesei stătea părintele stareţ. Cu adevărat un bătrân frumos, având parcă chipul cuvioşilor din vechime.

Mânăstirea Pantelimon sau Rusikon-ul este penultima mânăstire în ierarhia mânăstirilor Sfântului Munte Athos. A nouăsprezecea. Este mânăstirea ruşilor şi este închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, pe care Biserica îl prăznuieşte în 27 iulie. Ca amplasare, este aşezată la ţărmul mării, pe coasta de vest, cam la jumătatea peninsulei athonite, între Mânăstirea Xenofont şi portul Dafni, principalul punct de acces în Athos.
Prezenţa rusească în Sfântul Munte este destul de veche, începând cu Sfântul Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska, întemeietorul monahismului rus, care a vieţuit mai întâi la Esfigmenu. Primul loc unde ruşii s-au aşezat însă în mod organizat în Athos a fost vechea mânăstire Xylurgos, ce era la acea vreme aproape părăsită. Fondată undeva la începutul secolului 11, această mânăstire a fost confirmată cu toate proprietăţile ei de împăratul bizantin Andronic al II-lea Pa­leo­logul (1282-1328), hrisovul lui fiind practic prima atestare documentară care ni se păstrează. Mai târziu a fost susţinută de craii Serbiei, care au şi numit-o „mânăstirea ruşilor”. Pe locul ei se găseşte astăzi Schitul Bogorodiţa sau „Vechiul Rusikon”.

„Mânăstirea ruşilor” a fost ajutată şi ea de domnitorii români. O primă danie este din 12 iunie 1457 şi aparţine voievodului Vlad Ţepeş, însă unii istorici o atribuie lui Vlad Călugărul, datând actul 30 de ani mai târziu. Neagoe Basarab şi Petru Rareş dăruiesc şi ei sume importante, iar domnitorul Moldovei Moise Movilă îi închină în 1631 Mânăstirea Doamnei din Botoşani.

Spuneam că pe locul vechii mânăstiri se găseşte astăzi Schitul Bogorodiţa. Aceasta pentru că, prin sprijinul domnilor din Ţările Române, mânăstirea s-a strămutat conti­nuân­du-şi existenţa pe un nou amplasament, pe care se află şi astăzi. Între aceşti mari binefăcători trebuie pomeniţi Mihail Racoviţă şi foarte mulţi dintre domnii fanarioţi.

Ctitorul principal rămâne însă domnitorul Moldovei Scarlat Calimah, care a permis călugărilor de la Rusikon să vină în Moldova şi să strângă fonduri. A vândut apoi metocul din Botoşani pentru suma de 200.000 de groşi şi, tămăduit fiind de Sfântul Pan­teli­mon, a adăugat şi propria danie. Cu toţi aceşti bani s-a început în 1812 reconstrucţia din te­melii a mânăstirii. Astfel, Scar­­lat Calimah a zidit biserica, 3 paraclise, chiliile, trapeza, o brutărie, spitalul şi alte clădiri folositoare. A ridicat, de asemenea, un turn şi un zid puternic în jurul incintei. Iată ce consemnează pisania de la intrarea în biserica mânăstirii: „Această preafrumoasă biserică a slăvitului Mare Mucenic Tămăduitor Pantelimon s-a ridicat din temelii precum şi toată această sfântă şi venerabilă mânăstire ce se zice rusească de către prea cucernicul Domn a toată Moldova, Scarlat Calimah, din îndemnul celui întru veşnică pomenire catigumen, ctitor şi el al acestei mânăstiri, Sava ieromonah Peloponezianul de la 1812 până la 1821”. Pentru ajutorul dat de el, dar şi de ceilalţi membri ai familiei, mânăstirea era cunoscută în epocă drept „Mânăstirea Calimahilor”.

Mânăstirea are foarte multe paraclise, odoare de mare preţ, veşminte şi icoane. Părinţii povestesc de o icoană cu chipul Mântuitorului pe Mahramă, care, atunci când comuniştii l-au ucis pe ţarul Nicolae şi familia sa, s-a întunecat la faţă şi a rămas aşa până azi.

Biblioteca mânăstirii numără aproape 2.000 de manuscrise, unele pe pergament sau bogat ornamentate, în timp ce numărul cărţilor tipărite depăşeşte 20.000.

Între sfintele moaşte se păstrează capul Sfântului Siluan Athonitul care a vieţuit aici până în 1938, şi cel al Sfântului Ştefan Noul Mucenic, dăruit de doamna Ruxandra, soţia lui Scarlat Calimah, mânăstirii în 1815, după târnosirea bi­sericii mari.

Cel mai de preţ odor al mânăstirii rămâne capul Sfân­tu­lui Mare Mucenic Pan­te­limon. Şi de aceste sfinte moaş­te se lea­gă numele domnilor români. Ioan Mavro­cor­dat a dăruit mânăstirii suma de 100 de piaştri, adică 10.000 de groşi, pentru că, fiind grav bolnav la Cons­tantinopol, s-a vindecât prin minune de Sfân­tul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, ale cărui moaşte (capul) fuseseră aduse special pentru el de la mânăstire. Mai târziu, în anul 1751, doamna Sultana, soţia domnitorului Constantin Racoviţă, este cea care a ferecat în aur capul Sfântului Pantelimon, iar în anul 1796, Alexandru Calimah şi soţia sa, doamna Ruxandra, au făcut un chivot de argint în care se păstrează capul Sfântului până astăzi.

În 1930, monahul Teodosie Bonteanu, vieţuitor în Sfânta Mânăstire Secu, vizita Muntele Athos. Frumoasele lui note de călătorie privind Mânăstirea Pantelimon cred că merită republicate şi le redau mai jos:

„…A doua zi pe răcoarea dimineţii pornesc pe drumul ce duce la marea lavră a ruşilor. De departe văzută, Mânăstirea Rusicu pare un adevărat oraş. Corpuri de casă cu până la 5 etaje, cupole de biserici aurite şi sclipitoare, grădini şi chioşcuri cu acoperişurile vopsite în verde, portaluri încununate de cruci enorme, toate povestesc bogăţiile ce s-au deşertat odată aici, din haznaua ţarului rusesc. În timpul acela, mânăstirea număra peste 2.000 de călugări. Toate magaziile acestea mari, care în prezent sunt goale, erau ticsite de hrană şi de cele trebuitoare obştei. În fiecare săptămână, un vapor din Odessa pornea spre Athon cu lăzi de peşte sărat, cu cereale şi cu sute de închinători. Se putea spune că pe lângă ruşi trăiau şi grecii, şi chiar românii şi celelalte naţiuni de aici. Astăzi numărul călugărilor a scăzut la 800. Nici o corabie nu mai vine din Rusia, nici hrană, nici închinători. Călugării muncesc bucăţica de pământ ce înconjoară mânăstirea şi fac economii pentru a putea trăi cu ce le-a mai rămas. Totuşi dacă din Rusia pravo­slavnică s-a izgonit monahismul şi pompele împărăteşti, aici aceste pompe le vezi desfăşurându-se cu fast. Aici găseşti adevărata Rusie ţaristă refugiată din calea bolşevismului cotropitor. Aici se oficiază slujbele cele mai înălţătoare pentru odihna sufletelor împăraţilor şi pentru reînvierea Rusiei oprimate. Şi cine ştie dacă nu tot de aici va pleca flamura de reînviere care să mântuiască poporul rus!”.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Silviu-Andrei Vlădăreanu

Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim pentru dragoste / Foto arhiva blogului

Anunțuri

Cu Patriarhul în Sfântul Munte, un documentar realizat de ÎPS Ilarion Alfeiev, Mitropolit de Volokolamsk

Filmul Mitropolitului Ilarion (Alfeiev) – Cu Patriarhul în Sfântul Munte
Un documentar despre vizita istorică a Preafericitul Patriarh Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii în Muntele Athos, prima în calitatea sa de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

Realizatorul documentarului este Înaltpreasfinţitul Ilarion Alfeiev (Иларион Алфеев, n. 24 iulie 1966, Moscova) – arhiepiscop ortodox rus, din 2009 mitropolit de Volokolamsk și conducător al Direcției de Relații Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. Între 2003-2009 a fost episcop al Vienei și Austriei și reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la instituțiile europene.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie: Viaţa de zi cu zi a Părintelui Sofronie Saharov

Printre cititorii cărţilor Stareţului Sofronie sunt unii care îl consideră un mare theolog – cum, de altfel, a şi fost –, dar totodată îşi închipuie că, negreşit, era o persoană la care cu greu se putea ajunge. În realitate însă lucrurile stăteau cu totul altfel. Când îl întâlneai, vedeai un nevoitor a cărui viaţă vădea simplitate şi curăţie, un om autentic şi original, cu adevărat liber de orice fel de patimi, îndoieli sau formalism. Stareţul Sofronie a trecut prin multe experienţe în viaţă, şi omeneşti, şi dumnezeieşti. Nu era înclinat să scrie despre ele, dar a făcut‑o când a fost nevoie.

La momentul apariţiei primei ediţii a cărţii Stareţului Sofronie despre Cuviosul Siluan, citind‑o, s‑a născut în adâncul meu dorinţa de a‑l cunoaşte personal pe autor. În vremea aceea trăia în Anglia, la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Essex, şi mi‑am pus în gând să‑l vizitez. Pe atunci avea în jur de 80 de ani, dar era în putere, în ciuda bolilor care îl chinuiau. Primea pe toţi care‑l căutau, stătea de vorbă cu oamenii, spovedea – desigur, nu pe mulţi –, slujea în fiecare duminică, adesea şi sâmbăta, lucra la ultimele lui cărţi, lua masa împreună cu noi în trapeza mănăstirii, ţinea sinaxe cu monahii, călătorea când şi când pentru a cerceta alte comunităţi care îl invitau, vizita uneori casele unor cunoscuţi din oraşele învecinate ş.a. Era un om foarte viu şi răspândea pretutindeni optimism.

În vremea aceea, pe când mi s‑a născut dorinţa de a‑l cunoaşte pe Stareţ, treceam printr‑o perioadă dificilă (din multe şi felurite motive, pe care le voi aminti în continuare). Totuşi, m‑am dus în Anglia să‑l întâlnesc; aceasta s‑a petrecut pentru prima oară în 1976, în urmă cu treizeci şi unu de ani. Am rămas atunci la mănăstire cam o lună şi jumătate, şi după aceea mulţi ani de‑a rândul m‑am întors aici aproape în fiecare vară, bucurându‑mă de părtăşia duhovnicească cu marele şi pururea‑pomenitul Stareţ.

Voi descrie pe scurt câteva din momentele trăite de‑a lungul acestei perioade – şi pe care le trăiau toţi cei ce vizitau mănăstirea cu dorinţa de a‑l întâlni pe Stareţ.

a. Întâmpinarea oaspeţilor

Oricine venea la mănăstire simţea că este primit de monahi, după porunca Stareţului, ca o persoană unică, aparte. Când ştia la ce oră trebuie să sosească un cunoscut, Stareţul îi ieşea în întâmpinare să‑l salute ori trimitea vreun monah să‑i transmită dragostea şi recunoştinţa sa pentru că făcuse o călătorie atât de lungă ca să ajungă la dânsul. Cerea ca toţi să fie trataţi cum se cuvine, astfel încât fiecare să se simtă ca la el acasă.

b. Dumnezeiasca Liturghie‑Rugăciunea

Centrul duhovnicesc al mănăstirii şi al vieţii Stareţului era Dumnezeiasca Liturghie – şi deşertarea jertfelnică de sine trăită în cadrul acesteia. Liturghisea în fiecare duminică, adeseori şi sâmbăta, iar în celelalte zile în care se slujea Liturghia se împărtăşea.

Atunci când slujea, întreg trupul şi sufletul îi erau pe deplin adunate întru sine, ca într‑un pumn strâns. Era vădit că avea mintea adâncită în inimă, încât parcă nici nu îndrăzneai să‑l priveşti, cu atât mai puţin să‑i vorbeşti. Mişcările îi erau blânde, pline de sfinţită cuviinţă. Binecuvânta poporul cu conştiinţa gestului săvârşit, privindu‑i pe toţi cei din jur. Rostea ecfonisele cu o asemenea cadenţă şi tonalitate, încât oricine le putea urmări cu uşurinţă – căci, precum bine ştim, când cineva rosteşte sau cântă prea repede ori prea lent, mintea fuge de la înţelesurile cuvintelor. Se simţea că Stareţul se ruga atât cu raţiunea, când rostea rugăciunile liturgice, cât şi cu mintea (nous), care i se afla neîncetat în inimă. De multe ori, la Dumnezeiasca Liturghie se adâncea întru sine, îndeosebi la citirea Apostolului, şezând puţin în scaun pentru a se odihni, dar fără să aţipească, căci avea conştiinţa a tot ce se petrecea în biserică.

Rugăciunea pe care o rânduise să se facă zi de zi în biserică, la care adesea era şi el prezent, se săvârşea într‑o atmosferă de adâncă străpungere a inimii, ce năştea pocăinţă şi simţirea prezenţei lui Dumnezeu.

Vreme de două ceasuri dimineaţa şi două ceasuri seara, doar la lumina candelelor, în biserică se rostea cu voce tare, pe rând în mai multe limbi, Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑ne pe noi!”, şi rugăciunea către Maica Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑ne pe noi!” (1).

Dumnezeiasca Liturghie şi Rugăciunea sfinţeau întreaga atmosferă de viaţă cu adevărat monahală a mănăstirii.

c. Trapeza

Ca în toate mănăstirile, şi aici vremea mesei era sfinţită. Prezenţa Stareţului era pilduitoare. Adunat întru sine şi gânditor, îşi ţinea trupul doar cu puţina hrană ce‑i era de trebuinţă, mâncând cu multă nobleţe şi fără a înceta să rămână în tot acest timp o prezenţă luminoasă, duhovnicească. Îmi amintesc că în timpul mesei o adâncă pocăinţă şi zdrobire a inimii erau resimţite de toţi. Citirea cuvântului de folos din scrierile Părinţilor, învăţătura şi prezenţa cuvioasă a Stareţului năşteau o atmosferă de adâncă trăire duhovnicească.

În prima zi, la invitaţia personală a Stareţului, vizitatorul se bucura de cinstea de a‑i sta alături la masă, aşezându‑se înaintea monahilor, chiar dacă era mirean. Curând însă, în zilele următoare, îşi relua locul în urma celorlalţi. Stareţul spunea că „primul loc oferit este unul de cinste, căci arată preţuirea pe care o arătăm celor ce ne vizitează – dar şi ultimul loc este de cinste, arătând că oaspetele face parte acum din familia noastră”.

d. Primirea oaspeţilor

Dragostea Stareţului Sofronie pentru oaspeţi era exemplară, plină de nobleţe. Era mişcat că, pentru a vizita mănăstirea, cineva făcea o asemenea călătorie, uneori de la distanţe foarte mari – şi, drept răspuns, i se dăruia pe deplin celui care‑l căuta, mai ales câtă vreme se afla încă în putere şi înţelegea că celălalt se află într‑o mare strâmtorare duhovnicească. Dacă nu putea să‑l întâmpine şi să‑l slujească personal, atunci îşi cerea iertare, rugându‑l pe unul din monahi să o facă în locul său. Se simţea foarte stânjenit, uneori chiar scârbit când vreun vizitator îi arăta un respect aparte, considerându‑l sfânt. Spunea: „Nu vreau ca oamenii, când vin la mine, să mă ia drept sfânt.”

De multe ori le cerea părinţilor din obşte să‑i însoţească pe oaspeţi într‑o plimbare în jurul mănăstirii, uneori până în oraşele din apropiere – Oxford, Colchester şi altele. Se bucura nespus când vizitatorii găzduiţi la mănăstire se simţeau ca la ei acasă.

Odată, vădindu‑şi această virtute a ospeţiei, m‑a luat cu sine pentru a vizita o familie cunoscută dintr‑un oraş apropiat. A făcut‑o anume pentru a mă odihni şi pentru a‑şi exprima în acest chip simţământul iubirii sale de oaspeţi.

e. Dragostea de oameni

Stareţul îi primea pe cei ce vizitau mănăstirea cu multă dragoste. Se bucura că mănăstirea este mereu deschisă şi monahii primeau lumea cu multă bucurie, fără a se simţi împovăraţi. Ştia că oamenii, în vremurile noastre, sunt îndureraţi din felurite pricini şi, din cauza rănilor pe care le poartă, sunt mai sensibili, ajungând să‑şi arate nemulţumirea la fiece mică greutate întâlnită. De aceea îşi arăta cu îmbelşugare dragostea sa, mai ales celor îndureraţi, necăjiţi sau dispreţuiţi de ceilalţi.

Duminicile la mănăstire aveai prilejul să întâlneşti sute de oameni, care după Liturghie se plimbau în voie prin preajmă, mâncau la mănăstire (cei mai mulţi îşi aduceau mâncarea de‑acasă, luând masa sub copacii înalţi din curte), se spovedeau la Părinţii mănăstirii, participau la Paraclisul Maicii Domnului de după‑amiază, ascultau omilia zilei.

Faţă de copii, Stareţul se purta cu o dragoste aparte. Îi îmbrăţişa, le împărţea dulciuri, sărbătorea împreună cu ei şi le cânta La mulţi ani. Într‑un cuvânt, se purta cu copiii asemenea unui copil.

Era foarte mişcat de cei ce se aflau în necaz, în strâmtorarea zbuciumărilor existenţiale, ca şi de cei ce se îndeletniceau cu Rugăciunea minţii în inimă, în duh de pocăinţă. Era mişcat, de asemenea, de cei tineri, de rebeli, de cei ce flămânzeau şi însetau după dreptatea lui Dumnezeu, de cei care treceau prin ce trecuse el însuşi în viaţă. Stătea în faţa lor cu respect şi cu dragoste, şi făcea totul pentru a‑i ajuta.

f. Convorbirea şi spovedania

Dăruia ore întregi pentru a sta de vorbă cu ceilalţi despre diverse probleme duhovniceşti. Îndeobşte avea două feluri de a deschide dialog cu oamenii.

Cel dintâi era atunci când cineva îl ruga anume să se întâlnească şi să discute vreo chestiune importantă care‑l frământa. De obicei, Stareţul primea rugămintea şi‑l chema când găsea vreme potrivită. Întreba cât avea să rămână oaspetele la mănăstire şi, în funcţie de asta, rânduia şi timpul întâlnirii; de multe ori, această întrevedere avea loc în ziua dinaintea plecării. După cum am înţeles, o făcea cu un scop anume: voia să‑l lase pe vizitator să intre mai întâi în atmosfera mănăstirii, să primească duhul ei întreg, să se roage, să se spovedească la duhovnicii mănăstirii, să se străpungă de duhul pocăinţei ce se făcea simţit în mănăstire, să i se curăţească mintea; abia după toate acestea ogorul sufletului îi era pregătit spre a‑i primi cuvântul.

Întâlnirea avea loc în micul birou al mănăstirii. Înainte de a începe, fiind încă în picioare, Stareţul făcea o rugăciune, rostind rar şi apăsat Împărate Ceresc, pentru ca discuţia să fie binecuvântată. Pe toate le aşeza sub acoperământul şi lucrarea lui Dumnezeu. Apoi, făcând o mică introducere, îşi mărturisea bucuria de a‑l întâlni pe oaspete şi adesea, fără ca acesta să‑şi dea seama, călăuzea discuţia spre întrebarea sau problema pentru care venise. Când interlocutorul dorea să se şi spovedească, Stareţul îşi punea epitrahilul cu mişcări lente, citea slujba spovedaniei într‑un ritm foarte domol şi, după ce asculta mărturisirea, spunea un cuvânt tămăduitor, de‑Dumnezeu‑însuflat – căci spovedania nu era o discuţie oarecare, ci Stareţul grăia ceea ce‑i descoperea Dumnezeu, primul cuvânt care i se vădea –, apoi citea rugăciunea de iertare rar şi cu străpungere.

Dacă discuţia avea un caracter general, iar nu personal, atunci, imediat după masa de prânz, oaspetele era invitat împreună cu Egumenul şi alţi părinţi ai mănăstirii la o întâlnire comună, în care, după rânduita trataţie, începeau discuţia de la o temă, dezvoltând şi alte subiecte, de cele mai multe ori theologice şi duhovniceşti. Analiza persoanei‑ipostas, înţelesul principiului ipostatic, cuvântul primit prin descoperire „Ţine‑ţ i mintea în iad, şi nu deznădăjdui”, deşertarea‑kenoza din Dumnezeiasca Liturghie erau unele din temele cele mai iubite ale întâlnirilor sale.

Celălalt mod de a începe o discuţie era „din întâmplare”. Din întâmplare părea pentru vizitator, însă pentru Stareţ putea să fi fost şi „programat”. Bunăoară, îl întâlnea pe oaspete prin curtea mănăstirii şi‑i spunea: „Haideţi să facem o plimbare!” De multe ori, şi pentru a avea o mai mare stabilitate a mişcărilor – mai ales de când avea probleme cu mijlocul, dar îndeosebi pentru a vădi comuniunea, unitatea şi dragostea dintre ei –, îşi ţinea de braţ însoţitorul. Deschidea discuţia, iar interlocutorul, aflându‑se înaintea cuvântului patristic, mângâietor şi preadulce, ca o rouă duhovnicească, ce ieşea de pe buzele Stareţului, nu îndrăznea să grăiască nimic împotrivă, nici măcar să pună vreo întrebare sau să continue discuţia expunându‑şi părerea. Şi nu pentru că Stareţul îl oprea cumva să vorbească, ci cuvântul său îl lăsa ca ţintuit pe interlocutor. În astfel de plimbări l‑am ascultat cuvântând despre legătura între Dumnezeiasca Liturghie şi Rugăciunea minţii, despre lărgimea şi adâncimea pocăinţei, despre pomenirea morţii, despre modul trăirii adevăratei vieţi bisericeşti, despre slujirea pastorală a celor căsătoriţi, despre familie, despre călăuzirea tinerilor, despre diferenţele dintre învăţătura academică şi învăţătura Sfinţilor Părinţi, precum şi multe alte teme theologice.

g. Vizitele

Inima sa sensibilă, deschisă către toată lumea, îl făcea să se roage pentru toţi oamenii trăitori pe pământ. Mai cu seamă se ruga pentru cei cu care avea o legătură duhovnicească – încă mai mult atunci când se aflau în necaz –, pentru cei ce se nevoiau cu Rugăciunea minţii, cei ce aveau înclinare către viaţa monahală sau se găseau în stadiul duhovnicesc al pierderii Dumnezeiescului Har; se preocupa necontenit de aceştia, cu nobleţe duhovnicească.

De multe ori îi vizita pe cei care‑i cereau ajutorul sau despre care înţelegea el însuşi că au nevoie de ajutor. Trecea pe la casele oamenilor pentru a le spune un cuvânt de mângâiere, îi vizita pe cei bolnavi la spital, cerceta şi alte comunităţi care căutau să trăiască o viaţă duhovnicească.

h. Dragostea pentru natură

Iubea natura, zidirea lui Dumnezeu. Voia să vadă tot locul dimprejurul mănăstirii îngrijit şi respecta fiecare bucăţică de pământ, de vreme ce era rodul energiei‑lucrării creatoare a lui Dumnezeu. Voia să se planteze pomişori la mănăstire şi rânduia el însuşi felul pomilor şi locul unde ar trebui sădiţi. Odată a ieşit din căsuţa lui să ne vadă cum sădim pomişori. S‑a bucurat atât de mult, încât ne‑a chemat să ne ofere ceva răcoritor.

i. Simţul umorului

Se spune că una din trăsăturile caracteristice sfinţilor este simţul umorului. În urma studiilor făcute asupra scrierilor patristice, s‑au găsit multe asemenea exemple. Le putem vedea îndeosebi în scrisorile Sfântului Grigorie Theologul, dar le găsim şi la unii sfinţi contemporani, cum ar fi Părintele Paisie Aghioritul. Acest umor îl avea şi Stareţul Sofronie.

Precum am spus, se mâhnea şi nu mai avea nici un chef să continue discuţia cu cel care venea la el convins că vede un sfânt. Când se întâmpla aşa, se oprea din convorbire şi găsea un pretext pentru a pleca. Folosea fraze pline de isteţime, care cuprindeau o notă veselă, dar şi o fină învăţătură; râdea din inimă de câte ceva ce auzea sau spunea. Câteodată se purta cu o simplitate copilărească, fără însă a deveni copil. Avea toate trăsăturile copilului, înveşmântate în înţelepciunea unui om matur.

Când, plimbându‑se pe drumeagurile mănăstirii, întâlnea vreun grup de cunoscuţi sau de copii, li se alătura (sau i se alăturau) şi le povestea întâmplări cu tâlc, încât toţi pricepeau, din zumzetul de veselie ce răzbătea din acel grup, că Stareţul se află acolo.

j. Despărţirea

Când cineva rămânea la mănăstire pentru mai multă vreme şi intra în atmosfera ei, atunci era considerat membru al acestei familii, astfel încât vremea despărţirii era emoţionantă. Se adunau toţi monahii împreună cu Stareţul în biserica mănăstirii, şi se săvârşea o mică slujbă: se făcea rugăciune pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze călătoria celui ce avea să plece, citindu‑se pericopa evanghelică rânduită şi rugăciunea pentru călătorie. Apoi ieşeau afară şi‑l conduceau pe oaspete până la maşină. Îl îmbrăţişau cu toţii şi‑i ofereau un oarecare dar ca binecuvântare, fiind îngăduit chiar să se facă o fotografie atunci când oaspetele o cerea, pentru a păstra o amintire. Era o privelişte emoţionantă să vezi atâţia monahi, cu Stareţul în frunte, făcând cu mâna până ce maşina se pierdea după o cotitură a drumului; unii îşi scoteau şi batistele, fluturându‑le, drept semn de bun‑rămas.

Nu puteai rămâne rece la o asemenea despărţire şi cu siguranță nici o inimă nu stătea nesimţitoare în faţa acestei călduroase manifestări a dragostei.

La întâmplări precum cele de mai sus însumi am fost de faţă, de aceea descrierea lor este autentică. Astfel de situaţii se puteau petrece oricând, în orice zi, în orice vreme, încă şi toate într‑o singură zi, prin urmare pot fi expresia unei rânduieli de toate zilele a Stareţului Sofronie.

Odată mi‑a spus despre aceasta: „La mănăstirea noastră se întâmplă la fel ca în tipicul bisericesc. Avem cartea de bază, Octoihul, în care se găsesc cântările fiecărei zile pe un anume glas, dar în acelaşi timp se schimbă zilnic stihirile din Minei, rânduindu‑se cele ale sfântului prăznuit în ziua respectivă. La fel şi în mănăstirea noastră: temelia neschimbată, Octoihul, suntem noi, obştea – la care zilnic se adaugă noi vizitatori. Cei care vin nu ne schimbă programul, ci primesc ceva de la noi; şi astfel se înalţă doxologia noastră cea de fiecare zi către Dumnezeu.”

Mi‑a lăsat o impresie deosebită faptul că un asemenea theolog însemnat al vremurilor noastre, care a cunoscut theologi şi filosofi de renume – şi care, mai cu seamă, s‑a învrednicit să dobândească o mare experienţă dumnezeiască, precum se vede din scrierile sale, ajungând până la vederea Luminii nezidite –, să fie atât de aproape de noi şi să se poarte într‑un chip atât de simplu şi de omenesc. Păstrând proporţiile, este ca şi cum L‑ai vedea pe Hristos într‑o clipă schimbându‑Se la Faţă pe Muntele Thavor şi în cealaltă aflându‑Se în mijlocul oamenilor, mângâindu‑i în necazurile lor; într‑o clipă rugându‑Se alături de ucenici la Cina cea de Taină şi curând după aceea răstignit; învăţând mulţimile, iar apoi luându‑i pe copii în braţele Sale şi binecuvântându‑i; mustrându‑i pe cărturari şi pe farisei, apoi lăsând‑o pe femeia cea desfrânată să‑I spele picioarele, şi dându‑i iertarea păcatelor.

Stareţul Sofronie a fost un mare isihast, un theolog empiric, dar şi un Părinte duhovnicesc iubitor şi plin de delicateţe. Toţi cei care l‑au cunoscut pot da mărturie despre înţelepciunea, simplitatea, gingăşia şi deplina lui dragoste, pe care le arăta mai cu seamă celor ce‑şi simţeau sărăcia duhului.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: Mitropolitul Ierótheos Vlahos, Știu un om în Hristos, traducere: Ieromonah Teofan Munteanu, ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Sophia, București, 2013, pp. 211-218.

Cartea Părintelui Mitropolit Ierótheos poate fi comandată online de la linkul: goo.gl/c5UT1o

Notă:
(1). „Necontenit se repetă refrenul: «Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pre noi» (σωσον ημας). Niciodată nu i se spune însă: «Miluieşte-ne pre noi» (ελέησον ημας). Prin această expresie, adresată numai lui Dumnezeu, se afirmă credinţa că noi depindem întru totul de mila lui Dumnezeu. «Mântuieşte-ne» adresat Maicii Domnului nu are sensul de mântuire ca operă înfăptuită de Hristos, ci de «scăpare» sau «izbăvire» din diferite greutăţi, necazuri, primejdii, ispite, care însă au şi ele o legătură cu mântuirea” (Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Editura I.B.M.O.R., ediţia a II ‑a, Bucureşti, 1997, p. 213. (n.trad.)

Ultimele zile ale Cuviosului Sofronie Saharov (1896 – 1993). Mărturia Părintelui Zaharia (Zaharou) de la Essex, UK

sofronie-sakharov-in

Cu patru zile înainte de a muri, Părintele Sofronie stătea cu ochii închiși și nu voia să ne mai vorbească. Chipul îi era luminos, deloc trist, dar plin de tensiune. Avea aceeași expresie ca atunci când săvârșea Dumnezeiasca Liturghie. Nu-și deschidea deloc ochii, nici nu vorbea, doar ridica mâna și ne binecuvânta. Ne binecuvânta fără să vorbească, iar eu am înțeles că urma să ne părăsească. Nu voiam să îl obosesc, așa că nu îl mai întrebam nimic. Dacă înainte mă rugam ca Dumnezeu să-i lungească bătrânețile, așa cum spunem în Liturghia Sfântului Vasile, în acele zile însă, văzând că se pregătea să ne părăsească, am început să mă rog astfel: ,,Doamne, dăruiește-i robului Tău intrare cu bogăție în Împărăția Ta”. Mă rugam folosind cuvintele Sfântului Apostol Petru: ,, Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos” (II Petru, 1, 11). Mă rugam îndelung lui Dumnezeu, zicând: ,,Dumnezeul meu, dăruiește intrare cu bogăție robului Tău și așează sufletul lui împreună cu Părinții săi”, și-i pomeneam pe toți părinții care s-au nevoit împreună cu el la Sfântul Munte, începând cu Sfântul Siluan și continuând cu ceilalți.

Și în ultima zi m-am dus să-l văd. Era ora șase dimineața, urma să săvârșesc cea dintâi Liturghie a zilei, iar după mine, părintele Chiril, împreună cu ceilalți preoți, pe cea de-a doua. Am simțit că Bătrânul avea să ne părăsească în ziua aceea. Am mers în biserică, am început Dumnezeiasca Proscomidie, la ora șapte au început Ceasurile, urmate de Dumnezeiasca Liturghie. Am spus doar rugăciunile Anaforalei, iar la mănăstirea noastră obișnuim să le citim cu voce tare. Pentru următoarele, rugăciunea mea a fost: ,,Doamne, dăruiește intrare cu bogăție robului tău în împărăția Ta”. Acea Liturghie a fost diferită față de toate celelalte Liturghii pe care le săvârșisem până atunci. În clipa când rosteam ,,Să luăm aminte, Sfintele Sfinților”, părintele Chiril a intrat în altar. Ne-am uitat unul la altul și în acea clipă a început să plângă, iar eu am înțeles că părintele Sofronie ne părăsise. Întrebând când anume murise, am înțeles de la părinți că acest lucru s-a întâmplat la momentul citirii Evangheliei. Părintele Chiril m-a luat deoparte și mi-a spus: ,,Împărtășește-i pe credincioși, iar apoi anunță că Gheronda Sofronie a trecut la cele veșnice, după care fă și un trisaghion pentru odihna sufletului lui. La fel voi face și eu la ce-a de-a doua Liturghie”.

Am frânt cu grijă Agnețul și m-am împărtășit. Am ieșit și i-am împărtășit și pe credincioși și am făcut apolisul Liturghiei. Nici nu știu cum am reușit acest lucru. Mai apoi am ieșit înaintea credincioșilor și le-am spus: ,,Iubiții mei frați, Hristos, Dumnezeul nostru, este semnul lui Dumnezeu pentru toate generațiile acestei epoci, fiindcă în cuvintele Lui găsim mântuirea și dezlegarea tuturor problemelor noastre. Iar acum trebuie să facem după cum ne învață Liturghia, adică să mulțumim, să implorăm mila Lui Dumnezeu și să ne rugăm Lui. Astfel, haideți să-I mulțumim Lui Dumnezeu care ne-a dăruit un asemenea părinte și să ne rugăm pentru odihna sufletului său”. Apoi am început trisaghionul: ,,Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”. L-amadus pe Părintele Sofronie în biserică și l-am ținut vreme de 4 zile, pentru că mormântul încă nu-i era gata. L-am lăsat descoperit petoată durat acestor patru zile și i-am citit Sfintele Evanghelii de la început și până la sfârșit, iară și iară, așa cum se face în cazul preoților. Am făcut panihide și pomeniri, precum și celelalte slujbe zilnice, Liturghia, iar el a rămas acolo, în mijlocul bisericii, patru zile.

Elder Sofronios 1_resizeDeși murise, atmosfera nu era deloc tristă, era la fel ca la Paști! Nimeni nu era afectat de pierderea Părintelui, toți se rugau cu însuflețire. Aveam un prieten, arhimandrit pe atunci, care obișnuia să vină la mănăstire în fiecare vară și să petreacă câteva săptămâni la noi. Era părintele Ierótheos Vláhos, cel care a scris cartea O noapte în pustia Sfântului Munte. Acum este mitropolit de Náfpaktos și Sfântul Vlasie. A sosit și el de îndată ce a aflat că Părintele Sofronie a plecat la cele veșnice. Era foarte pătruns de atmosfera ce exista atunci la noi în mănăstire și a exclamat: ,,Dacă părintele Sofronie nu a fost sfânt, atunci nu există sfinți”. S-a întâmplat ca atunci să vină și niște părinți de la Sfântul Munte ca să-l vadă pe Părintele Sofronie, dar nu l-au mai găsit în viață. Părintele Tihon de la Símonos Pétras era unul dintre ei. De fiecare dată când vreun grec venea în Anglia pentru tratament medical, obișnuia să treacă și pe la mănăstire pentru a le citi Gheronda o rugăciune, fiindcă foarte mulți s-au vindecat în acest fel.

A doua sau a treia zi de la moartea sa, la mănăstire a venit o familie cu un copil de paisprezece ani, bolnav. Copilul avea cancer la cap urmând să fie operat zilele următoare. Părintele Tihon a venit la mine și mi-a spus: ,,Oamenii aceștia care au venit acum s-au întristat foarte tare pentru că nu l-au mai prins în viață pe Gheronda. De ce nu mergi să-i citești câteva rugăciuni copilului?”. I-am spus: ,,Haide, vino și sfinția ta ca să faci pe citețul. Haide să-i citim la celălalt paraclis”. Am mers și i-am citit copilului, iar la sfârșit, părintele Tihon mi-a spus: ,,De ce nu treceți copilul pe sub coșciugul cu trupul părintelui ca să se vindece? (…)”. I-am răspuns că nu pot să fac asta fiindcă lumea ar spune că abia a murit Gheronda, iar noi, ucenicii lui, încercăm să ,,silim” recunoașterea lui ca sfânt. ,,Dacă vrei, fă tu acest lucru”, i-am spus într-un final. ,,Ești monah aghiorit, n-o să-ți spună nimeni nimic”. Atunci, părintele Tihon l-a luat pe copil de mână și l-a trecut pe sub sicriul părintelui. În ziulele următoare, copilul a fost operat, dar nu i-au mai găsit nimic. I-au închis tăietura pe care i-o făcuseră la cap și i-au spus: ,,Diagnosticul a fost greșit. A fost, probabil, o inflamație”. S-a întâmplat ca acel copil să fie însoțit de un medic din Grecia, și acela le-a arătat celorlalți tomografiile care dovedeau existența tumorii și le-a spus: ,,Știți foarte bine ce înseamnă acest diagnostic greșit…”. Copilul a trăit și a crescut mare, acum este un tânăr de 27 de ani.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Sursa: Arhim. Zaharia Zaharou, Ultimele zile ale părintelui Sofronie, în ,,Pará tin Límnin”, apariție lunară a parohiei Sfântul Dimitrie – Paralímni, iulie 2008 via pemptousia.ro

reposed_elder_sophrony

„Monahul”, un documentar rusesc nou (2017) despre Sfântul Siluan Athonitul (subtitrare în limba română)

„Monahul”, un documentar rusesc nou (2017) despre Sfantul Siluan Athonitul
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

VIDEO: Mărturii despre Gheronda Sofronie Saharov (1896 – 1993): ÎPS Athanasie de Limassol, ÎPS Kallistos Ware, Starețul Efrem Vatopedinul

ÎPS Athanasie de Limassol – „Despre părintele Sofronie de Saharov”

ÎPS Kallistos Ware – „Inovație și smerenie în viața Părintelui Sofronie Saharov”

Starețul Efrem Vatopedinul – „Părintele Sofronie Saharov – un om plin de har”

Viața părintelui Sofronie Saharov (1896 – 1993), documentar Doxologia

Viața părintelui Sofronie Saharov (1896 – 1993)
Un documentar Doxologia.ro / 14 noiembrie 2016

13 – 15 noiembrie 2016 – Iaşi / Mănăstirea Neamț: Ediția a V-a a Colocviului Internațional „Întâlnirea cu duhovnicul”, dedicată Părintelui Sofronie Saharov. Invitați de seamă din țară și străinătate

afis_intalnirea_cu_duhovnicul_2016_1

Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează în perioada 13-15 noiembrie, la Iași și Mănăstirea Neamț, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov, informează site-ul doxologia.ro.

În acest an, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează, în perioada 13-15 noiembrie, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul. Evenimentul dedicat Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), care va reuni invitați de seamă din străinătate (Grecia, Marea Britanie și Franța) și din țară se va desfășura atât la Iași, cât și la Mănăstirea Neamț.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Colocviul Întâlnirea cu duhovnicul își propune să aducă în fața conștiinței creștinilor (laici, clerici și monahi) chipurile unor părinți duhovnicești care au avut o puternică influență asupra numeroșilor ucenici pe care i-au îndrumat, atât în mănăstiri, cât și în lume. În acest an, evenimentul va omagia personalitatea Părintelui Sofronie Saharov, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Essex, Marea Britanie.

Participanții, veniți din mai multe zone ale Europei, sunt ierarhi, clerici, monahi și laici care, în mare parte, l-au cunoscut pe Părintele Sofronie și care ne vor aduce o mărturie despre acesta și învățăturile lui. Astfel, duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 16.00, la Centrul de Conferințe Agora (fost Providența) va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, în cadrul căruia vor conferenția Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia și Ieromonahul Rafael Noica, fiul marelui filosof român, Constantin Noica.

De asemenea, luni, 14 noiembrie, și marți, 15 noiembrie, vor conferenția, printre alții și: Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Ierom. Melchisedec, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Essex, Marea Britanie; Jean Claude Polet, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, din Paris, Franța; Georgeos Mantzaridis, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia; Monahul Nicodim Aghiopavlitul și Ieromonahul Filotheos Grigoriatul din Sfântul Munte Athos.

Din rațiuni organizatorice, în seara de 13 noiembrie, participarea la eveniment se va face exclusiv în baza biletelor de intrare, puse la dispoziție gratuit.

Laicii și preoții de mir pot ridica biletele astfel:
– rezidenții din Iași de la Secretariatul Centrului Eparhial Iași (Pr. Florin Călugăru – tel.: 0786504417; email: secretariat.mmb@gmail.com);
– persoanele din afara Iașului solicitând, nominal, rezervarea unui bilet pe adresa de email: info.simpozion@gmail.com.
Monahii și monahiile vor solicita și ridica biletele de la Sectorul Exarhat (Arhim. Nichifor Horia – tel.: 0734998030; email: prnichifor@gmail.com).

Accesul în sală se va face până la ora 15.45 și recomandăm să nu fie prezenți copii cu vârste mai mici de 7 ani, având în vedere fluxul mare de persoane și confortul celor mici.

Informații cu privire la cazare și transport de la Iași la Mănăstirea Neamț a celor care vor participa din afara Iașului la Colocviul Internațional Întâlnirea cu duhovnicul se pot obține de la dna. Iuliana Timofte, tel.: 0747103773, email: info.simpozion@gmail.com.

Program

Duminică, 13 noiembrie

  • 09.00-12.00 Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Iași
  • 16.00-16.30: Deschiderea Colocviului  – Sala Mare a Centrului de Conferințe Agora – fost Providența
    • Film prezentare (Părintele Sofronie Saharov)
    • Cuvânt de deschidere: Decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iași
    • Cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
  • 16.30-18.00: Înaltpreasfințitul IERÓTHEOS VLACHOS, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia, Prima mea întâlnire cu Părintele Sofronie Saharov (conferință)
  • 18.20-20.00 Ieromonahul RAFAEL NOICA, Părintele Sofronie Saharov, starețul meu (conferință)

Luni, 14 noiembrie

  • 7.00: Sfânta Liturghie – Biserica „Sfântul Gheorghe” – Catedrala Veche, Iași

SESIUNEA I (Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial – Iași):

  • 10.00-10.05: Înregistrare audio Părintele Sofronie
  • 10.05-10.25: Înaltpreasfințitul Părinte SERAFIM JOANTĂ, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Părintele Sofronie așa cum l‑am cunoscut
  • 10.25-10.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie de Limasol-Cipru
  • 10.35-11.00: Ierom. MELCHISEDEC, de la Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia, Cuvânt duhovnicesc al Părintelui Sofronie către un tânăr
  • 11.30-11.35: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie
  • 11.35-12.00:  GEORGEOS MANTZARIDIS, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia, Amintiri despre Părintele Sofronie.
  • 12.00-12.05: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware
  • 12.05-12.30: Monah NICODIM AGHIOPAVLITUL, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos, Părintele Sofronie ca duhovnic în Mănăstirea Sf. Pavel – Sfântul Munte Athos.                                                                                                            
  • 12.30-12.50: Discuţii

SESIUNEA a II-a (Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial – Iași):

  • 15.00-15.05: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie.
  • 15.05-15.30:  Ierom. FILOTHEOS GRIGORIATUL, de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, Pocăința – centru al vieții în Hristos și al teologiei sfântului stareț Sofronie Saharov.
  • 15.30-15.40: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Starețul Efrem Vatopedinul.
  • 15.40-16.05: Pr. VASILIOS KALLIAKMANIS, de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia, Creșterea copiilor în gândirea Starețului Sofronie Saharov.
  • 16.05-16.30: discuţii
  • 20.00-23.30: Priveghere în cinstea Sfântului Paisie Velicikovski (Vecernie și Utrenie) – Mănăstirea Neamț

Marți, 15 noiembrie

  • 9.00: Sfânta Liturghie  – Mănăstirea Neamț

SESIUNEA a III-a (Mănăstirea Neamț):

  • 16.00-16.10: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie
  • 16.10-16.30: JEAN CLAUDE POLET, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, Paris, Franța, Arhimandritul Sofronie ca părinte spiritual – profil întemeiat pe principii teoretice și experiențe personale
  • 16.30-16.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie (Prof. Peter Buteneff – St. Vladimir, New York)                                                 
  • 16.35-17.00: Pr. CONSTANTIN COMAN, de la Facultatea de Teologie „Iustinian Patriarhul” din București, România, Sfânta Scriptură în  teologia Starețului Sofronie Saharov
  • 17.00-17.10: Înregistrare video despre Părintele Sofronie (Monahia Mariam Zakka –  Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul” – Liban
  • 17.10-17.30:  Pr. Prof. GHEORGHE POPA, de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, România, Să vedem lumea așa cum o vede Dumnezeu. Perspectiva teologică a Arhim. Sofronie Saharov
  • 17.30–18.00: Discuții
  • 18.00- 18.30 Închiderea Colocviului.

Grădinarul chemat la demnitatea de stareț: Părintele Evloghie, noul egumen al Mănăstirii Sfântul Pantelimon (Russikon)

egumenul-evloghie-al-russikonului

Joi, 4 august 2016, schiarhimandritul Ieremia (Alyokhin), egumenul Russikonului, în varsta de 101 ani, a adormit întru Domnul.

Începând cu data de 2 octombrie, Mănăstirea Sfântul Pantelimon, lavra rusească athonită, are un nou egumen, pe părintele ierodiacon Evloghie (Ivanov) (între timp hirotonit întru preot și ridicat la rangul de arhimandrit). Site-urile ortodoxe de limbă rusă precizează că Părintele Evloghie a fost ales cu 23 de voturi din 34 de monahi care au votat în mod secret, părintele Macarie (Makienko), duhovnicul mănăstirii, primind 11 voturi.

Părintele Evloghie (58 de ani / născut pe 12 octombrie 1958), noul egumen, este originar din zona Nijni Novgorod, iar în mănăstire avea ascultarea de grădinar. Un monah din obștea Russikonului a declarat că părintele Evloghie nu dorea să-și depună candidatura, dar a făcut ascultare, cedând rugăminților părinților, aspect întărit și de cuvântul egumenului de la slujba de intronizare care a avut loc pe data de 23 octombrie.

LD
– după mai multe surse –

Russikon (21)

Cuviosul Siluan și „angajații perfecți”. Pildă de rugăciune pentru subordonați

Siluan-foto
În 1938, un om a murit la Muntele Athos. Era un om simplu, un ţăran din Rusia care a venit la Muntele Athos pe când avea în jur de 20 de ani, rămânând acolo pentru următorii cincizeci. Era un om de o simplitate extremă. Se dusese la Athos pentru că citise într-o broşură despre Sfântul Munte cum că Maica Domnului îşi dăduse cuvântul că va sprijini şi se va ruga pentru oricine I-ar sluji Domnului în aceste mănăstiri. Deci şi-a părăsit satul lui, spunându-şi: „Dacă Maica lui Dumnezeu este gata să mă păzească, atunci mă duc acolo, iar datoria ei e să mă mântuie”.

A fost un om cu totul deosebit şi, pentru o lungă perioadă de timp, a fost însărcinat cu administrarea atelierelor mănăstirii. În acestea lucrau ţărani ruşi tineri, care veneau pentru un an sau doi pentru a face ceva bani, punând efectiv bănuţ peste bănuţ pentru a se putea întoarce în satele lor cu o sumă oarecare şi, în cazul cel mai fericit, pentru a-şi întemeia o familie, înjghebându-şi un bordei şi cumpărând cele de trebuinţă pentru cultivarea pământului.

Într-o zi, unii călugări, care se ocupau de alte ateliere, i-au zis: „Părinte Siluan, cum se face că oamenii care muncesc la tine fac o treabă aşa bună, deşi nu îi supraveghezi, pe când noi ne petrecem tot timpul uitându-ne după ei, şi cu toate acestea ei încearcă în permanenţă să ne înşele?”.

Părintele Siluan spuse: „Nu ştiu. Nu pot să vă spun decât ce fac eu. Când ajung dimineaţa la ateliere, nu vin niciodată fără să mă fi rugat pentru aceşti oameni, şi vin aici cu inima plină de compasiune şi dragoste pentru ei, iar când intru în atelier am lacrimi în suflet pentru dragostea ce le-o port. Iar apoi le spun ce au de făcut în ziua aceea, şi cât timp ei muncesc eu mă rog pentru ei, deci mă duc în chilia mea şi încep să mă rog pentru fiecare din ei în parte. Stau înaintea lui Dumnezeu şi spun: «O, Doamne, pomeneşte-l pe Nicolae. Este tânăr, de-abia a împlinit douăzeci de ani şi şi-a lăsat soţia în sat, care este şi mai tânără decât el, împreună cu primul lor copil. Ce lipsuri trebuie să fie acolo, încât a trebuit să-i lase, fiindcă nu se mai putea hrăni din munca lor de-acolo! Păzeşte-i în absenţa lui. Apără-i împotriva oricărui rău. Dă-le lor curaj să înfrunte acest an şi să ajungă la bucuria întâlnirii, având destui bani, precum şi destul curaj pentru a înfrunta greutăţile»”.

Şi adăugă: „La început, mă rugam cu lacrimi de compasiune pentru Nicolae, pentru tânăra lui soţie, pentru pruncul lor, dar, pe când mă rugam, simţirea prezenţei divine începea să crească în mine, şi la un moment dat Nicolae, soţia lui, copilul lor, satul lor au dispărut şi nu mai ştiam altceva decât de Dumnezeu; eram tras de simţirea prezenţei divine tot mai în adânc, până când dintr-odată, în inima acestei prezenţe, am întâlnit iubirea dumnezeiască îmbrăţişându-i pe Nicolae, pe soţia şi copilul lui, iar acum am început să mă rog din nou, dar cu iubirea lui Dumnezeu pentru ei; însă am fost din nou atras în adâncuri, şi acolo am dat iarăşi peste iubirea dumnezeiască. Şi astfel, spuse stareţul, îmi petrec zilele, rugându-mă pe rând pentru fiecare din oamenii aceia, unul după altul, iar la sfârşitul zilei mă duc la ei, le spun câteva cuvinte, ne rugăm împreună, după care ei se duc la odihna lor. Iar eu mă duc să-mi împlinesc slujirea mea cea călugărească”.

Poţi vedea aici felul în care rugăciunea contemplativă, compasiunea, rugăciunea activă apăreau ca o nevoinţă şi ca o luptă, pentru că nu însemnau doar a spune „Pomeneşte-l, Doamne, pe cutare şi pe cutare”. Însemna ceasuri întregi petrecute doar într-o rugăciune plină de compasiune şi într-una plină de iubire, amândouă unindu-se într-una singură.

Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 147-149 via Doxologia

Foto jos: Vechea moară a Mănăstirii Russikon (astăzi nefuncțională), locul unde s-a nevoit în ascultare Cuviosul Siluan.

moara-unde-avea-ascultare-sfantul-siluan

A adormit întru Domnul, la vârsta de 101 ani, Schiarhimandritul Ieremia (Alyokhin), Egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon (Russikon) din Muntele Athos. [Update: fotografii de la înmormântare]

igumenieremiya4

Joi, 4 august, a adormit întru Domnul, la vârsta de 101 ani, Schiarhimandritul Ieremia (Alyokhin), Egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon (Russikon) din Muntele Athos. În această zi în Rusia era prăznuită Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.

Egumenul Ieremia al Russikonului (1915-2016) era cel mai bătrân dintre egumenii mănăstirilor athonite și s-a rugat în Sfântul Munte vreme de patruzeci de ani.

Russikon (21)În ciuda vârstei sale înaintate, Starețul Ieremia participa la întreg serviciul liturgic al mănăstirii, supraveghea restaurările de la mănăstire, de la Vechiul Russikon și de la chilii. Uneori, mergea personal să aprovizioneze cu hrană pentru obștea sa.

În luna mai 2016, Egumenul Ieremia a participat alături de Patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii și de președintele rus, Vladimir Putin, la fastivitățile dedicate mileniului rusesc în Muntele Athos.

Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepții! Să avem rugăciunile sale!

Traducere și adaptare după Interfax-Religion de Laurențiu Dumitru / Foto sus – credit pravoslavie.ru

UP-DATE: Grădinarul chemat la demnitatea de stareț: Părintele Evloghie, noul egumen al Mănăstirii Sfântul Pantelimon (Russikon)

chrismon
Fotografii de la înmormântarea Egumenului Ieremia al Russikonului / Foto credit Доситеј Хиландарац.

  Inmormantare-Egumen-Irimia1

Inmormantare-Egumen-Irimia2

Inmormantare-Egumen-Irimia3

Inmormantare-Egumen-Irimia4

Inmormantare-Egumen-Irimia5

Inmormantare-Egumen-Irimia6

chrismon

Știrea despre plecarea la Domnul a Egumenului Ieremia al Russikonului la Россия 24

RT (Russia Today): Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon), scurtă filmare cu drona

RT (Russia Today): Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon), scurtă filmare cu drona

Vladimir Putin și Patriarhul Kirill în Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului monahismului rus athonit (24 fotografii, 28 mai 2016)

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto credit © Sputnik/ Alexei Druzhinin

Vezi și Vizita Președintelui rus Vladimir Putin la Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului prezenței rusești în Sfântul Munte (video, 28 mai 2016)

Vizita Președintelui rus Vladimir Putin la Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului prezenței rusești în Sfântul Munte (video, 28 mai 2016)

Sâmbătă, 28 mai 2016, cu ocazia celebrării a o mie de ani de prezență rusească în Sfântul Munte, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat Muntele Athos pentru 3 ore.

Primul așezământ monahal rusesc din Muntele Athos, Schitul Xilurgu, a fost înființat în vremea Sfântul Prinț Vladimir și a fost ridicat în cinstea Adormirii Preasfintei Fecioare. Mult mai apoi rușii au înființat Vechiul Russikon (ce urmează și el a fi renovat) și Russikonul (Mănăstirea Sf. Pantelimon).

vladimir-putin-mount-athos-2016În urmă cu trei ani au început restaurările la Schitul Xilurgu, Patriarhul Kirill spunând la vremea aceea: „Reconstrucţia acestei mănăstiri va mărturisi despre recunoştinţa noastră tuturor monahilor pe parcursul a o mie de ani, care menţin aici flacăra nestinsă a candelei monahismului rus”.

Vladimir Putin a fost întâmpinat de protosul Sfântului Munte, Pavel Lavriotul, și alți reprezentați ai Sfintei Chinotite. După închinarea în Biserica Protaton din Karyes, acesta a participat la întâlnirea solemnă organizată la Centrul Administrativ al Sfântului Munte, întâlnindu-se aici și cu Președintele grec, Prokopis Pavlopoulos.

Conform publicațiilor grecești, care au transmis știri legate de eveniment, Președintele rus a vizitat Schitul Xilurgu și Mănăstirea Sf. Pantelimon (Russikon), unde s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, cu Bătrânul Stareț Ieremia care a împlinit anul trecut 100 de ani și monahii viețuitori ai mănăstirii. – LD

Vezi și știrile din presa laică:

Libertatea – Vladimir Putin, în vizită la muntele Athos

Washington Post – Putin visits Russian Orthodox monastic community in Greece

BBC – Vladimir Putin visits Mount Athos, all-male Orthodox enclave

Russikon (21)

Să traim în aşa fel ca şi cum am avea această dragoste

elder-sophrony-in

Într-o zi, un pelerin aflat în Muntele Athos a pus această întrebare mai multor stareţi: Ce este cel mai important în viaţa noastră? De fiecare dată i s-a răspuns: Dragostea divină: să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugăciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. Ce să fac? Apoi, în sinea lui, a hotărât: Voi trai în aşa fel ca şi cum aş avea această dragoste. Treizeci de ani mai târziu, Duhul Sfânt i-a dăruit darul iubirii.

În mod inevitabil, vor fi ore, săptămâni, ani în şir, în care vom trăi fără să simţim lucrarea Duhului Sfant în noi. Sunt perioade importante în care ni se oferă prilejul să ne mărturisim statornicia dragostei noastre pentru Hristos.

Chiar dacă nu percem lucrarea harului, trebuie să trăim ca şi cum Duhul Sfânt ar fi în noi. Stareţul Siluan gândea că dacă păzim cu fidelitate poruncile lui Dumnezeu, va veni timpul când harul se va face cunoscut şi va rămâne mereu în noi. Este inutil să ne grăbim. Unii parinţi de la Muntele Athos n-au primit harul şi nu l-au cunoscut pe Dumnezeu decât abia după patruzeci de ani de nevoinţe şi, uneori chiar mai mult, tocmai înaintea sfârşitului lor.

Sursa: Aforisme duhovnicești din lucrarea Din Viaţă şi din Duh, Arhimandritul Sofronie Saharov via ortodox.md
Foto: Arhimandritul Sofronie, alături de ucenicul său, Părintele Rafail Noica (dr.)