Category Archives: Maica Domnului a Sfântului Antipa de la Calapodești

Contribuții la conturarea Vieții Sfântului Antipa de la Calapodeşti, George Crasnean

antipa-de-la-calapodesti-nane-crasnean

Grecii îl cinstesc cu numele de „Agios Antipa Athonites”, ruşii îl numesc cu drag „Sveti Antipa Valaamski”, iar românii îl cunosc sub numele de „Sfântul Antipa de la Calapodeşti”. Este singurul sfânt din neamul nostru cinstit deopotrivă de trei popoare dreptcredincioase–părţi din moaştele sale aflându’se la aceleaşi întreite neamuri: pe lângă cele aflate la mănăstirea rusească a Valaamului, altele se mai găsesc spre cinstire şi închinare în schitul athonit Prodromu, iar în ţara noastră, mănăstirile Christiana din Bucureşti şi Calapodeşti din Bacău sunt binecuvântate de sfintele sale oseminte. În Basarabia se află mâna sa dreaptă la mănăstirea Suruceni şi câteva părticele din moaştele sfântului sunt la mănăstirea Sireţi.

Născut, pentru noi, la Calapodeşti, iar pentru veşnicie, la Valaam, sfântul acesta din neamul moldovenilor de Bacău a văzut lumina în anul 1816, la vremea cărunteţilor părinţilor săi: binecredincioşii Gheorghe Constantin Luchian şi Ecaterina (născută Atanasiu şi călugărită mai târziu cu numele Elisaveta). Alexandru (aşa fusese botezat) n’a pricinuit dureri mamei sale nici la naştere şi nici după aceea, căci a fost un copil cu multă bunăcuviinţă şi credinţă în Dumnezeu – drept pentru care, din pruncie, nici şerpii veninoşi nu’i făceau vreodată vreun rău. Trecând la cele ale veşniciei Gheorghe, tatăl său şi diaconul bisericii, l’a lăsat în grija Domnului şi a mamei sale, înainte de a’şi termina învăţătura la şcoala din sat. Fiind cuprins „fără de veste de o negrăită şi minunată lumină, care i’a umplut inima de o nespusă bucurie”, tânărul de douăzeci de ani a părăsit cele vremelnice ale lumii şi legătoria de cărţi unde era calfă, plecând în căutarea lui Dumnezeu mai întâi în lavra Neamţului şi mai apoi – pentru că egumenul de acolo n’a crezut tinereţilor sale şi nu l’a îngăduit în obşte – în mănăstirea valahă a Căldăruşanilor (probabil), ctitoria celui mai mare ziditor de lăcaşuri sfinte, voievodul Matei Basarab. A stat o vreme sub ascultarea stareţului de aici, dar se pare că a avut parte şi de povăţuirile bătrânului Ghedeon, ce sihăstrea de mulţi ani prin pădurile dimprejurul mănăstirii. După doi ani petrecuţi la schitul Brazi, el a plecat, cu binecuvântarea egumenului Dimitrie – care l’a şi tuns în monahism, dându’i numele de Alipie – către ţinutul sfinţilor din Grădina Maicii Domnului. În Athos s’a nevoit mai întâi făcând ascultare părintelui Nifon Ionescu, dar numai pentru puţină vreme, pentru că acesta l’a trimis ca să deprindă cele ale chinoviei în obştea Esfigmenului, unde a şi vieţuit patru ani în bună pace, plinind greaua ascultare de bucătar. După acesta s’a întors şi a luat schima mare şi numele de Antipa, plecând la isihie şi petrecând o vreme într’o chilie părăsită care însă avea să’i dăruiască un odor de mare preţ: o icoană a Preacuratei, ce avea să se dovedească a fi făcătoare de minuni. După ce zugravul Paisie i’a curăţat’o de înegrirea fumului, cuviosul nu s’a mai despărţit niciodată de această icoană a Maicii Domnului (aflată astăzi în noua mănăstirea kareliană Valamo, dusă fiind de monahii ruşi care s’au refugiat în Finlanda din faţa antihristicului comunism).

Arhimandritul Serghei, egumenul mănăstirii finlandeze Valamo, despre icoana sfântului Antipa:

icoana-maicii-domnului-a-sf-antipa-de-la-calapodesti-valaamo-fi„Iată adevărata noastră legătură cu Biserica Ortodoxă Română. Aceasta este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoana Sfântului Antipa. Aici este şi o bucată din moaştele sale. Abia găsisem această icoană – are o poveste foarte interesantă: acum câţiva ani, nu ştiu exact când, sfântul Antipa a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, apoi de cea rusă, iar moaştele sale sunt la vechiul Valamo, iar ei ne’au dat această mică parte din moaştele sale. Icoana a fost căutată, deoarece este menţionată de însuşi sfântul Antipa, dar nu a fost găsită. Când sfântul Antipa şi-a început viaţa de sihastru într’o chilie mică, a descoperit sub nenumărate straturi de cenuşă această icoană a Maicii Domnului, icoană care s’a dovedit a fi făcătoare de minuni. Preotul tâmplar care îi repara chilia a fost lovit brusc de holeră, iar sfântul Antipa a pus icoana în faţa bolnavului, apoi s’a retras la rugăciune. Când s’a întors, tâmplarul trecuse la lucru, sănătos tun. Antipa a sosit cu icoana la Valamo în septembrie 1865, iar aici a luat în primire o chilie foarte simplă din Schitul Tuturor Sfinţilor. Mai târziu scria că are  „o comoară pe care nu o voi da niciodată, indiferent cine ar cere’o! Aceasta este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi va rămâne mănăstirii Valamo.”

Apoi părintele nostru Alexandru, care se ocupă de tezaurul mănăstirii, a luat la rând toate cataloagele de icoane şi astfel a descoperit icoana într’o kiota ( „carcasa” icoanei) în biserica de iarnă. Asta se întâmpla în 10 mai 2006. Nu este foarte mare, cum se observă, dar am încastrat’o într’o ramă mai mare, de teama hoţilor. Părintele Alexandru a cercetat icoana şi a descoperit o inscripţie chirilică pe risa (un fel de cadru protector al icoanei), dar nimeni nu a putut înţelege ce scria. Dar, slavă lui Dumnezeu, după o săptămână, aici a sosit părintele Bogdan Grosu – parcă era diacon pe atunci – şi el şi’a dat seama că inscripţia era în limba română! Stătea scris că icoana aparţinuse lui Antipa, şi că risa fusese primită în 1856 ca dar din partea Smărăndiţei Beldiceanu, membră a aristocraţiei române”. (Interviu luat de Sigrid Crasnean, la 3 iunie 2008).

În vremea în care a fost chiliot rucodelia lui era facerea lingurilor de lemn, pe care şi le vindea în târgul Kareii pentru puţină pâine. Şi tot în acele timpuri a primit bune povăţuiri de la duhovnicul ce’l avea în schitul Laccu, îmbunătăţitul părinte Leontie. Pentru că în acele vremi tocmai se zidea aşezământul românesc de la Prodromu şi la povaţa duhovnicului, cuviosul ieroschimonah Antipa s’a pus sub ascultarea părinţilor Nifon şi Nectarie spre ajutorarea lucrurilor mâinilor lor şi a celorlaţi fraţi de neam. Făcut ierodiacon de către cuviosul Nifon şi mai apoi ieromonah la Prodromu, el avea să intre sub ascultarea de chelar în noul schit, „unde întru toate a arătat o dreptate după Dumnezeu, mustrând pe oricine ar fi fost el, dacă călca regulamentul chinoviei – l’a certat şi pe stareţul lui, părintele Nifon!”. Deşi împotriva doriri sale, ascultarea avea să’l aducă iarăşi în ţara Moldovei, după o petrecere de douăzeci de ani în Sfântul Munte al Fecioarei, de data asta ca iconom al schitului Bucium – metoc al Prodromului – de unde trimetea importante ajutoare fraţilor prodromiţi. După ce a adunat milostenii de la români pentru zidirea noului schit athonit, cuviosul Antipa s’a dus – împreună cu gheronda al său, părintele Nifon – şi la fraţii pravoslavnici ruşi după ajutoare – mai întâi la Kiev şi apoi la Moscova şi Sankt Petersburg, ajungând până la lavra Valaamului – care a rămas tare dragă sufletului său.

Irinarh Şişman-Istoria mănăstirilor athonite – Tom II-Prodromu, pag. 145:

„Trebuieşte a se scrie toate, că pe lângă un lucru bun se întâmplă şi multe rele şi piedici de la urâtorul de bine diavol: în anul 1860, Martie 9, într’un întuneric de ceaţă, pe Marea Arhipelagului, s’a lovit un vapor rusesc cu cel englezesc lângă Sfântul Munte Athon şi s’a înecat cel rusesc, care a avut (cu el) cinci clopote: unul de 1.300 oca, al doilea 750 oca, al treilea 275 oca, al patrulea 140 oca şi al cincilea 70 oca şi argintării în valoare de 3.000 de galbeni, care erau trimise de părintele Antipa din Rusia – după cum se vede înscris în Condica de ctitorii, la fila 148”.

Pentru aceea, după ce a ajutat în multe rânduri schitul românilor prodromiţi trimeţându’le pe vapoare cele trebuitoare noului aşezământ, cu ajutorul mitropolitului Isidor al Sankt Petersburgului, la vremea lui noiembrie 1865, s’a închinoviat pentru totdeauna în monastirea slavilor de pe lacul Ladoga, găsindu’şi pentru asprele sale nevoinţe o chilie pustnicească în schitul cu hramul „Tuturor Sfinţilor” (unde s’a nevoit vreme de cinci ani, după care, egumenul Damaskin a cerut Sfântului Sinod, la 23 decembrie 1871, încuviinţarea intrării în obşte). Supunându’se legilor pământeşti slavoneşti, el a făcut o cerere de dobândire a cetăţeniei ruse, la anul 1872, luna lui septembrie 7, dar din cauza birocraţiei cancelariei guvernatorului de Vyborg, cuviosul avea să rămână tot… moldovean, zece ani nefiind de’ajuns pentru autentificarea slavizării sale. Estimp însă, a ajuns la mare măsură în obştea Valaamului pentru sfinţenia vieţii sale şi pentru lepădarea celor trecătoare lucruri, că nici pat, nici masă şi nici scaun nu găseai în chilia sa, iar mâncarea pe care’o primea sâmbăta la amiază îl îndestula pentru tot restul săptămânii! Pentru acestea, dar şi pentru că Duhul ades îi lumina cunoştinţa – arătându’i cele ce nu totdeauna sunt scoase la vedere pentru ceilalţi oameni încurcaţi în patimile veacului – cuviosul Antipa al Moldovei era tare căutat, deopotrivă de poporenii karelieni, cât şi de monahii dornici de creştere duhovnicească. A lăsat în urmă ucenici care l’au avut la evlavie şi care i’au dus numele în istorie, iar însuşi stareţul său, ieromonahul Pimen, avea să’i povestească în glave slavoneşti petrecerea sa prin astă lume, că „avea viaţă curată şi feciorelnică şi iubea sărăcia, smerenia şi dreptatea”. Sfântul acesta care multă cinste a adus neamului nostru, şi’a cunoscut mai dinainte sfârşitul, că s’au ridicat toate icoanele din chilia lui şi mai apoi s’au lăsat jos, iar numai cea Maicii Domnului, de care nu s’a despărţit vreodată, s’a aşezat pe pieptul său. Şi aşa grijindu’se, după trei zile, la 10 ianuarie 1882, în timp ce un ucenic al său rostea şi pentru el Acatistul Maicii Domnului, sfântul Antipa şi’a încheiat petrecerea celor 66 de ani lumeşti (dintre care şaptesprezece numai la Valaam) şi s’a adăugat cinului drepţilor lui Dumnezeu. Mormântul său din gropniţa obştească avea să fie răvăşit, după jumătatea veacului al XX-lea, de câţiva căutători de odoare, care i’au lăsat piatra funerară dată la o parte. Cu vremea, pământul s’a tot lăsat şi astfel egumenul Andronik Trubaciov a putut afla locul îngropării sale dezgropând moaştele cuviosului la 14 mai 1991. La privegherea din 28 iulie 1991, când era pomenirea sfântului kneaz Vladimir, moaştele cuviosului Antipa au fost aduse în biserica Apostolilor Petru şi Pavel, iar la 24 septembrie 1991, în chiar ziua sfinţilor Serghie şi Gherman de la Valaam, au fost strămutate în biserica aceloraşi cuvioşi, unde au rămas până astăzi.

Cei care l’au cinstit ca sfânt pentru întâiaşi dată au fost monahii ruşi athoniţi de la mănăstirea Sfântului Panteleimon, care l’au aşezat, în 1906 – fără a fi canonizat oficial! – în Mineiul rusesc de pe luna Ianuarie, în ziua a X-a. Ei au făcut aceasta după numai 24 de ani de la trecerea sa la Domnul, pentru că faima de „sfânt” al „cuviosului Antipa de la Valaam” era foarte mare în rândurile pravoslavnicilor ruşi pentru minunile ce le făptuise pentru ei în timpul vieţii. Mulţi îi cunoşteau faptele şi viaţa de la ucenicii săi care încă mai trăiau, iar alţii, poate şi mai mulţi, citiseră cartea stareţului Pimen (ulterior arhimandrit şi egumen al mănăstirii Pafnutije-Borovsky) „Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa” (Замечательная жизнь иеросхимонаха Антипы) ce se tipărise prima oară la 1883, în Sankt-Petersburg (reeditată zece ani mai târziu, în acelaşi loc). Românii l’au canonizat şi introdus în calendar la 10 ianuarie – ziua adăugării sale la numărul drepţilor Domnului – în anul 1992, iar Sanctitatea Sa, Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusiei l’a trecut în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Ruse la 19 iulie, anul Domnului 2000. Înaintea lor însă, părintele Makarios Simonopetritul (autorul „Triodului explicat”) îl introdusese deja în Sinaxarul athonit, publicat în 1988, la Salonic. Deşi mai puţin cunoscut nouă – în parte pentru înstrăinarea lui (că a trăit multă vreme departe de ţara sa), dar poate şi pentru smerenia vieţii lui – sfântul Antipa de la Calapodeşti i’a iubit mult şi ajutat pe cei din neamul său cel românesc, pentru care cred că nu încetează a se ruga nici în zi de astăzi, de acolo de sus, din ceruri. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte’ne pe noi. Amin.

George Crasnean

foto: Desen de Nane Crasnean

Anunțuri

Icoana Maicii Domnului a Sfântului Antipa de la Calapodeşti (Athonitul)

icoana-maicii-domnului-a-sf-antipa-de-la-calapodesti-valaamo-fi

Icoana Maicii Domnului a Cuviosului Antipa de la Calapodești are o istorie minunată. La începutul nevoințelor sale la Schitul Lacu* de la Muntele Athos (unde sfântul a viețuit timp de 15 ani, pentru ca apoi să plece către mănăstirea Valaam – trăind acolo ultimii 17 ani ai vieții sale), așadar în chilia care i-a fost rânduită în Muntele Athos a găsit într-un colț, prăfuită, o icoană a Maicii Domnului, de care nu s-a mai despărțit niciodată și care s-a dovedit a fi făcătoare de minuni. După trecerea la Domnul a Sf. Cuvios Antipa, la mutarea viețuitorilor Mănăstirii Valaam din Rusia în Finlanda (prigoniți fiind de noua putere sovietică), monahii au făcut un inventar al tuturor obiectelor bisericești transmutate; în acest inventar se regăsește și icoana Maicii Domnului aparținând Sf. Antipa. Dar în Mănăstirea Valaamo (Noul Valaam) din Finlanda nu s-a știut până acum 5-6 ani unde este sau care este această Icoană! De puțină vreme, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, aflată și restaurată, se află expusă spre închinare, la loc de mare cinste în biserica Mănăstirii Valaamo, iar noi românii pelerini ajunși acolo i ne închinăm cu mare evlavie, ca mijlocitoarei noastre către Domnul, pentru rugăciunile Sfântului român (băcăuan) Antipa de la Calapodești.

Sursa text și icoană: Miriam Turism

În viața Cuviosului se precizează că Icoana Maicii Domnului a fost descoperită după ce a plecat de la Esfigmenu, afundându-se în munte, a ajuns la o chilie dărăpănată, cu pereţii căzuţi, care abia se mai ţinea, nefăcând însă o precizare clară că ar fi fost vreo chilie a Schitului Lacu. O altă sursă decât cea pomenită mai sus precizează următoarele: Cu puţină vreme înainte de mutarea sa la Domnul, icoana se desprinse în chip minunat din perete şi se îndreptă prin aer aşezându-se pe pieptul cuviosului. Astfel prinse de veste de apropiata sa plecare din lumea aceasta, care se întâmplă în vreme ce un frate îi citea la căpătâi Acatistul Adormirii Preacuratei Maici în care cuviosul părinte aflase belşug de mângâiere în anii săi îndelungaţi de osteneli (Sursă notă: Sfinti și Icoane)

Mai multe informații despre Cuviosul Antipa de la Calapodești găsiți la linkurile de mai jos:

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!