Category Archives: Filimon arhondarul

Athosul. Locuri, chipuri, stări (II). Părintele Filimon de la Schitul Prooroc Ilie, „glumețul” lui Dumnezeu

Această prezentare necesită JavaScript.

Praznicul Sfântului Prooroc Ilie îmi prilejuiește amintirea vizitelor la Schitului Prooroc Ilie, Skiti Profiti Ilia, după cum îi zic grecii. Deși schitul este grecesc (aparține de Pantokrator), arhitectura bisericii este rusească, o capodoperă, în cel mai frumos sens al cuvântului. Măreția iconostasului cu trei altare, detaliile arhitectonice, frumusețea icoanelor te lasă fără glas. Dar ceea ce m-a mișcat foarte tare la Profiti lia este părintele arhondar Filimon, care întâmpină întotdeauna închinătorii cu un zâmbet mare și cald pe chip.

De felul lor athoniții sunt extrem de sobri și reținuți în cuvânt. Unii au chiar o ușoară asprime și iritare, firească oarecum, având în vedere că noi mirenii dăm buzna în casa lor. Părintele Filimon este însă unul dintre puținii părinți athoniți care-și îngăduie să râdă și să glumească. O face însă cu inocența pruncilor și din dragoste pentru frații care intră pe poarta schitului.

Deși e turc de neam, aflând că grupul de închinători este de români, te întâmpină cu câteva vorbe într-o românească tare haioasă: Ce face? Bine face!… Apa rece, dorul trece!… Dragoste cu caru’, răbdare cu caru’, rugăciunea cu caru’ și… mai încet cu paharul.

Apoi, dând de înțeles că mai are ceva treabă, dă unuia din grup cheia pentru a deschide biserica. Bietul om încearcă degeaba, pentru că, în fapt, biserica este deschisă, doar că ușa din stânga trebuia împinsă, nu cea din dreapta în care intră cheia. N-a reușit. Păcătos, păcătos, se amuză Părintele.

Cerem în engleză binecuvântare să facem fotografii în biserică și ne răspunde în românește: Ok, 5 evro, negociabil 10. Glumește, desigur. De altfel, Schitul Sf. Prooroc Ilie e unul din puține lăcașuri athonite în care ți se îngăduie să faci fotografii.

Ne cheamă apoi pentru o kerasmă, venind grabnic cu un bol cu stafide și păhărele de ouzo. Apoi ne deschide pangarul. Ți-e tare drag să-l privești cum servește pe toți cu dragoste, cu grijă, cum răspunde unora și altora la întrebări, în greacă, în engleză, în română, prin semne, cum poate.

A doua oară când am ajuns la Skiti Profiti Ilia nu m-am putut abține să-l abordez puțin, în particular. I-am spus atunci, dintr-un impuls lăuntric, o vorbă a părintelui Rafail, care întrebat fiind oarecând: Cum de râdeţi tot timpul?, a spus: Pentru că plângem toată noaptea. Părintelui Filimon i-a plăcut tare mult spusa asta și m-a rugat s-o scriu pe o foaie, în limba română. Pesemne voia s-o învețe. Auzind că editez o revistă ortodoxă, m-a întrebat dacă o am la mine. M-am dus la rucsac și i-am adus revista Orthograffiti. A răsfoit-o pe fugă. I-a plăcut. L-am rugat să-i fac o fotografie și a fost de acord. Bateriile se consumaseră, dar m-a așteptat să pun altele. Apoi a făcut o poză cu întregul grup.

Apropo de seriozitatea athonită, dacă e îngăduință în a fotografia interioarele mănăstirilor și arareori în biserică, e interzis cu desăvârșire să fotografiezi monahi. Și pe bună dreptate, ei nu sunt exponate de muzeu care să stea drepți pentru orice fotoholic cu imbolduri isihaste. Totuși prezența caldă a Părintelui Filimon te îndemna cumva să iei cu tine o fărâmă de amintire. Și simți că nu ai comis o nesăbuință.

Am aflat mai apoi că este și preot. Nădăjduiesc să-l văd cândva slujind, la ceas de miezonoptică, pe „glumețul” lui Dumnezeu… parcă-i văd lacrimile…

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Laurențiu Dumitru
„Athosul. Locuri, chipuri, stări”