Category Archives: Cărți

Nouă apariție editorială: „Lecții de viață ale Cincizecimii. O introducere la perioada Penticostarului”, Arhimandritul Melhisedec, Starețul Mănăstirii Lupșa

În actuala inflație de cuvinte care a potopit lumea, cuvântul duhovnicesc, cuvântul esențial se arată a fi tot mai stingher și tot mai trecut cu vederea. Părintele Melhisedec, Starețul Mănăstirii Lupșa, duhovnic odrăslit din filiația Cuvioșilor Siluan Athonitul și Sofronie de la Essex, s-a format pe această linie a esenței, căutând sensurile adânci ale vieții, țel pe care-l pune înaintea tuturor împreună-călătorilor pe calea mântuirii. Din acest gând s-a născut și cartea de față, care nu-și dorește să fie încă un studiu de teologie academică, ci mai cu seamă o pedagogie empirică, o împărtășire de înțelegeri ale realităților veșnice, așa cum ni le-au predanisit Sfinții Părinți și le-a statornicit Biserica în structura Penticostarului, spre atingerea țelului de căpătâi: sfințirea vieții noastre prin unirea cu Dumnezeu pentru veșnicie, încă de aici, de pe pământ. (R.H.)

+++

După „lecțiile de pocăință” din volumul anterior, de data aceasta părintele Melhisedec – arhimandrit al minunatei obști a mânăstirii Înălțării Sfintei Cruci din inima Apusenilor, dar și din inima spiritualității ortodoxe actuale – ne propune cu mult elan și înălțime duhovnicească o reflecție proaspătă și plină de înțeles asupra unei perioade esențiale a Anului Domnului, pe cât de importantă, pe atât de puțin trăită de ortodocși pe măsura enormei încărcătură de sensuri pe care o poartă. În meditațiile sale omiletice, părintele Melhisedec pleacă de la o constatare pe care o facem într-un fel cu toții, chiar dacă nu avem și curajul de a o recunoaște: Dacă perioada de pregătire spre marea taină a Pătimirii și Învierii Domnului, jalonată de duminicile Triodului, reușește să ne stimuleze eforturile într-o încordare mai mult sau mai puțin intensă și coerentă, odată cu sosirea marelui praznic al Învierii, pentru care ne-am pregătit, are loc o ciudată relaxare și o pierdere de tonus duhovnicesc. E și constatarea pe care o face sfântul gheron Sofronie Saharov când spune că „atunci când vine ziua Paștilor, puterea noastră de a primi bucuria Învierii ține foarte puțin”. De aici pleacă și cuvioșia sa, încercând să descifreze sensurile și să ne ofere argumentele care să facă bucuria aceasta să dureze măcar cincizeci de zile, dacă nu chiar toată viața.

Încercarea părintelui arhimandrit Melhisedec, care s-ar mai putea numi și „în căutarea Bucuriei Cincizecimii”, e un exercițiu în primul rând exegetic, bazat pe citirea și înțelegerea pericopelor duminicale din Evanghelia după sfântul apostol și evanghelist Ioan, pe care Biserica a rânduit să fie citită, alături de Faptele Apostolilor, în această luminoasă perioadă, interpretată în rama oferită de imnografia cântărilor Penticostarului, dar și prin prisma interpretărilor patristice și teologice mai vechi sau mai noi. Un exercițiu care încearcă să țină la un loc atât descoperirea de Sine a lui Dumnezeu în taina lui Iisus întrupat, răstignit și înviat, cât și descoperirea incapacității omului de a primi, a înțelege și a rodi această taină. Sfinția sa ne propune să vedem în parcursul liturgic al Săptămânii Luminate, pe care trebuie s-o trăim ca o singură zi, și apoi în șirul duminicilor din intervalul dintre Înviere și Duminica tuturor sfinților, când se încheie perioada Penticostarului, simetriile arhitecturii duhovnicești a unui parcurs pedagogic în care, prin selecțiile fragmentelor evanghelice pe care le propune spre lectură liturgică, prin personajele istoriei sfinte pe care ni le aduce în fața ochilor, Biserica drept-slăvitoare vrea să ne călăuzească spre o mai bună înțelegere a lui Dumnezeu și a omului. (…)

Cartea părintelui arhimandrit Melhisedec, pe care am privilegiul și bucuria să o recomand cititorilor acum, la început de Păresimi, e un mic, dar foarte util manual omiletic de întrebuințare a Penticostarului plecând de la lecțiile Duminicilor sale, arătându-ne câte înțelesuri uimitoare ies la iveală atunci când ne străduim să vedem partea în întreg și întregul în parte. Cu lentila Învierii, duminicile se înșiră într-un adevărat crescendo al pedagogiei cunoașterii lui Dumnezeu și a tainelor Lui inepuizabile. Descoperind atâtea motive de prelungire și sporire a Bucuriei Învierii în uimitorul parcurs al Cincizecimii, nu ne rămâne decât să ne mirăm de puținătatea și sărăcia noastră duhovnicească atunci când ne plângem că Bucuria durează prea puțin, când ea e făcută să dureze o veșnicie.

„Lecțiile de bucurie” ale descoperirilor despre Dumnezeu și despre om ale Penticostarului în minunata tâlcuire exegetico-duhovnicească a părintelui arhimandrit Melhisedec sunt o necesară și convingătoare pledoarie, către noi toți, să asumăm iar și iar, an de an, tot mai deplin, bogăția și frumusețea inepuizabilă a Ortodoxiei noastre ca taină a unei Bucurii fără de sfârșit.

arhidiacon Ioan I. Ică jr

Cartea se poate achiziționa online de la >> linkul <<

Vezi și Nouă apariție editorială: „Prin tărâmul pocăinţei. Cuvântări duhovniceşti”, Arhimandritul Melhisedec, Starețul Mănăstirii Lupșa

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Nouă apariție editorială: „Pelerinaj spre Rai – Turismul religios în Sfântul Munte Athos”, Valentin-Lucian Beloiu (Editura Evanghelismos, 2020)

Format: 16,5×23,5 cm
240 pagini / 30.00 lei
Cartea poate fi comandată online de pe site-ul Editurii Evanghelimos

Cuvânt înainte de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Din Muntele Slavei în Slava Muntelui…

Nu sunt multe locurile din lume în care poți spune că Dumnezeu locuiește în pacea Sa. Miez al culturii Ortodoxiei, Athosul, cu geografia sa cea luminoasă și teologia plină de Har în Hristos Dumnezeu, poartă cu sine icoana Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Până să ajungi acolo, orice ai asculta povestindu-se este trădare de realitate. E totul cu mult mai frumos. Mai înalt. Mai Luminos. Mai Grădină vie a Maicii Domnului. Prin ea locul acesta a devenit locaș. Spațiu de sfințenie și luptă întru despătimire. Golf în furtuni și scăpare după gravele încercări ale vieții duhovnicești. Precum liniștea aceea care pătrunde în toți porii sufletului când dinspre străni se revarsă, în marile Privegheri ale Athosului, răspunsul obștei în rugăciune la ecteniile Altarului din care se desprind Liturghii spre Cer. Ca român, taina trăirii athonite mi-a îngăduit Dumnezeu să o gust din plin în Schitul românesc Prodromu. Liniștea din primele zile ale Creației te pătrunde în toată fibra vieții. Respiri atent atomii Împărăției și trăiești din plin Taina Rusaliilor. Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra apelor Mării și schimbă sensul vieții tale, dacă te lași cuprins în Dumnezeiasca Liturghie.

Un specialist în mediu și turism, Valentin-Lucian Beloiu, strașnic pelerin athonit, ne-aduce dinainte o lucrare atent construită. Știința turismului articulată cu simțirea duhovnicească și liniștea călătorului umbrit de Duh. Un amalgam de date care nu se exclud construiesc icoana unui Athos al oamenilor atenți la Dumnezeu. Nu este, precum pare din subtitlu, o simplă analiză de economia turismului. Ci mai curând un soi de iconomie a pelerinajului. Adică restaurarea managerială a unei nevoi de căutare a lui Dumnezeu prin locurile Sale de pace! Și asta. Dar mai ales developarea atentă, cu metodă și sens științific, a principiilor care ne alcătuiesc mecanismele de alegere în ce privește odihna noastră activă. Și duhovnicească. Poate părea un pic prea riguros pentru spațiul libertății pe care-l reprezintă Athosul, dar se simțea nevoia unei astfel de cartografieri a nevoii de Athos. Autorul nu scrie din perspectiva absentului din peisaj. Știindu-ne de ani buni deja, cartea sa nu mă surprinde sau, dacă o face, o face în chip plăcut. Susținută ca teză de master în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă de la Constanța, lucrarea depășește cu mult limitele unei construcții academice. Iese din rutina muncii unui student. Lămurit în timp asupra vocației sale, Valentin-Lucian Beloiu dovedește, a câta oară, că dragostea de Dumnezeu se ține cu rigoarea muncii. Cu atenta profesionalizare a impresiilor. Și că emoția face parte din rigoarea academică. Paginile despre relațiile Țărilor Române cu Athosul, chiar sistemic prezentate, sunt astfel de descifrări emoționale ale contribuției voievozilor – mulți intrați în rândul sfinților – la construirea și întreținerea acestui bastion unic al Ortodoxiei vii. Prin efortul său de profesionist autorul caută să deschidă un orizont nou de înțelegere a efortului de rigoare într-ale conservării liniștii de rugăciune și pace pe care Athosul îl prețuiește în detrimentul, ar zice unii, business-ului turistic. Pentru cel care nu a atins încă țărmurile de la Dafne ori din arsanalele marilor lavre cartea aceasta este un ghid de călătorie bucuros construit, migălos și relevant pentru inițierea unei călătorii. Dacă la ea se adaugă efortul de rugăciune, conștiința ascezei, spovedania curată și trăirea liturgică a Slujirii athonite veți înțelege de ce contribuția acestui mirean îndrăgostit de Peninsula Grădină este de reținut. Poate că nu în ultimul rând bucură cititorul icoana pe sticla amintirii pe care o reactivezi când citești facerea de literă și duh a lui Valentin-Lucian Beloiu. Dacă ai străbătut cărările Athosului, se redesenează în inima ta Muntele. Muntele Slavei reamintește inimii tale slava Muntelui. Semn că lucrarea Pelerinaj spre Rai cheamă nu doar la cuprinderea informală a Athosului, ci și la schimbarea vieții. Pentru ca Muntele să fie punte spre Cer. Cum și este.

Mi-e drag să văd laicii Bisericii încercând să dăruiască comunității creștine descoperirea lor riguroasă și iubitoare. E semn că Dumnezeu ne iubește. Că înțelegem că nu suntem Biserica lui noi și voi. Ci Biserica în care noi și voi suntem Una. Efortul lui Valentin-Lucian Beloiu pare o întoarcere Acasă. Cine-i cunoaște preocupările sale de cunoaștere în domeniul psihologiei ori psihoterapiei vindecării spirituale (aici înțelegând și duhovnicești) va simți cum Dumnezeu l-a purtat spre Ortodoxie ca un Tată grijuliu pe fiu. Sper din toată inima să vă prindă bine cartea. E parte din parcursul de cercetare al unui specialist îndrăgostit de locul în care Pacea lui Dumnezeu trăiește. Și cheamă la trăire.

Încă două precizări, Domnul Valentin Beloiu, vechi pelerin și prieten de-al nostru, este și autorul lucrării „Miracolul în viața omului modern. O monografie sociologică a pelerinajului„. Iar lucrarea prezentată mai sus, „Pelerinaj spre Rai”, va avea cât de curând o ediție și limba sârbă! Felicitări și din partea noastră pentru această lucrare inedită și densă ce va fi de mare folos iubitorilor Muntelui Athos!

Nouă apariție editorială: „Avva Dorothei al Gazei. Felurite învățături, epistole și cuvinte” (Editura Reîntregirea, 2020)

În tradiţia monahală dreptslăvitoare, cea dintâi carte ce se dă fraţilor nou intraţi în mănăstire este cea a Învăţăturilor Avvei Dorothei, ca fiind esențială pentru așezarea temeliei unei vieți duhovnicești. Însă cuvintele sale, deși vechi de cincisprezece veacuri, poartă bogata experiență a celui ajuns la capătul urcușului spre unirea cu Hristos și devenit povățuitor nerătăcit, de folos în aceeași măsură mirenilor dornici de zidire sufletească, cât și primenirii cugetului monahilor mai încercați, spre „aducerea-aminte a dragostei celei dintâi” (cf. Apoc. 2, 4-5).

Traducerea de faţă cuprinde întreaga operă a Avvei Dorothei cunoscută până acum şi acceptată ca autentică, într-o încercare de a oferi cititorului un text cât mai credincios stilului oral al originalului şi din dorința de a lămuri unele locuri rămase neclare în traducerile precedente.

«Mare cu adevărat este smerita cugetare, şi fieştecare dintre sfinţi pre calea smeritei cugetări a călătorit, şi cu a ei osteneală călătoria a scurtat, precum zice: „Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele” (Ps. 24: 18). Căci şi numai smerenia singură poate să ne bage înlăuntru, precum zicea bătrânul Avva Ioan , măcar că mai încet. Deci să ne smerim şi noi puţin, şi ne vom mântui. Chiar de nu putem a ne osteni, ca nişte neputincioşi ce sântem, încai să ne sârguim a ne smeri. Şi crez întru mila lui Dumnezeu că, pentru puţinul făcut cu smerenie, ne vom afla şi noi la un loc cu sfinţii aceia carii mult s’au ostenit şi au slujit lui Dumnezeu. Da, slabi sântem, şi nu putem a ne osteni; dar oare nu putem a ne smeri?»

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Nouă apariție editorială: „Sfântul Paisie Aghioritul, mărturii și minuni” (Editura Meteor Press, 2020)

Oamenii veneau la sfântul Paisie, şi vin şi acum la mormântul său, pentru că este un sfânt al vremurilor noastre, pe care credincioşii îl simt aproape. Din toate mărturiile pe care le avem despre Sfântul Paisie, cel mai mult răzbate simplitatea sa, dragostea pe care a avut-o pentru oameni, grija de a le fi mereu în preajmă, de a-i ajuta în nevoile lor. Nu era nimic sofisticat la el, nu te simţeai intimidat, aşa cum ai adesea senzaţia în preajma unor oameni de seamă, care sunt cinstiţi de semenii lor. Din contră, cei care îl vizitau simţeau o uşurare şi o bucurie în preajma lui. Arăta o dragoste fără excepţie pentru toţi cei care îl vizitau.

Aceasta a fost harisma pe care a primit-o el din porunca de sus: „te vei lăsa pe tine şi te vei ocupa de lume.” Părintele Paisie şi-a dedicat viaţa mângâierii celor care îl vizitau, punându-i mereu pe ceilalţi oameni mai presus de nevoile sale. Îi primea la chilia sa chiar obosit fiind şi slăbit, după nopţi de priveghere, sau bolnav grav, pe patul de spital. Oamenii veneau la el pentru că simţeau că primesc un ajutor real, că necazurile lor sunt auzite şi că li se răspunde. „Impresionant era nu cum venea lumea la el, ci modul în care pleca având un alt chip.” Într-adevăr, întâlnirea cu Sfântul Paisie putea fi transfiguratoare, oamenii se simţeau alinaţi, îşi găseau liniştea dar şi rezolvarea problemelor lor.

Sfantul Paisie a fost un om al timpului nostru, iar acţiunea lui principală a fost aceea de a se ruga pentru oameni, de a se pune în slujba lor, şi nu de a răspunde problemelor la modă, care-i preocupau pe oameni la un moment dat. Ni se vorbeşte în carte, la un moment dat, de o întâlnire între părintele Paisie şi părintele Porfirie, un alt mare sfânt contemporan cu noi. Aşteptarea celor care ştiau despre această întrevedere era să afle, din convorbirea celor doi, ceva despre venirea antihristului, despre 666, sau ca ei să discute subiecte bisericeşti care-i frământau atunci pe greci, cum era excluderea a 12 episcopi din sinod. Spre surprinderea celor care au vorbit cu părintele Paisie, asemenea subiecte nu au fost abordate. Cei doi sfinţi s-au întâlnit şi s-au rugat împreună, au spus rugăciunea lui Hristos, şi asta a fost tot. Pentru noi, care suntem atât de preocupaţi de problemele marcante ale zilei, poate fi o dezamăgire. Dar, dacă stăm să judecăm drept, primim o lecţie valoroasă aici, înţelegem că ceea ce trebuie să facem este să ne rugăm, să luptăm cu propriile patimi, să încercăm să fim mai buni cu oamenii din jurul nostru, iar nu să rezolvăm probleme naţionale şi mondiale care, atunci când ne pasionează intens, ne pot duce la multe rătăciri. Chiar dacă au rămas anumite profeţii pe care le-ar fi rostit părintele Paisie, părerea transmisă în carte este că trebuie să le luăm cu multă rezervă. Să căutăm mai întâi o viaţă duhovnicească, să nu ne preocupe atât de mult problemele care îi înfierbântă pe oameni, şi unde, fără să ne dăm seama, venim cu patimile noastre.

„Oameni de toate vârstele îi cereau sfaturile sale înţelepte, râvneau să îl întâlnească şi să le vorbească. Oameni îndureraţi și loviţi de soartă îşi găseau adăpost şi alinare în cuvintele sale pline de înţeles.” Aceasta a fost menirea pe care sfântul Paisie a avut-o printre noi, de a sfătui, a îndruma, de a alina durerile, de a oferi adăpost. Este sfântul zilelor noastre, pentru că ne actualizează învăţăturile Evangheliei pentru timpurile pe care le trăim, le face potrivite cu sensibilitatea noastră.

Dumnezeu nu îşi părăseşte poporul său, iar cea mai bună dovadă este că ne dezvăluie noi sfinţi, cum sunt Paisie, Porfirie şi alţii, ca sprijin pentru oameni în viaţa lor duhovnicească.

UPDATE: În curs de apariție la Meteor Press (28.02.2020).

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cum facem rugăciune pentru o problemă? Ne răspunde Sfântul Paisie Aghioritul

Cum facem rugăciune pentru o problemă?
Cuviosul Paisie Aghioritul

– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

– Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla! Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

– Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?

– Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun.

– Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?

– Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul. Trezire duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 342-343.

Notă: Fragmente din textele publicate de Editura Evanghelismos apar aici cu încuviințarea Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu, căruia îî mulțumim pentru îngăduință și dragoste.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Lexicon athonit

LEXICON ATHONIT

AFIEROSIRE = închinare, dăruire.

ARHONDARIC = casă pentru găzduirea oaspeților (pelerinilor).

ARSANA = de la latinescul „arsenal” (chei, debarcader, cală). Toate mănăstirile athonite dispun de mici porturi cu chilii, magazii, chei și loc de ancorare pentru vapoarele de mic tonaj.

ASCULTARE = responsabilitate încredințată de Stareț unui ucenic; lucrul de care acesta trebuie să se ocupe.

ATHON = vârful cel mai înalt al Muntelui Athos.

AVATON = legea care oprește intrarea femeilor în Sfântul Munte.

BATIUȘCA = formulă rusească de adresare ce arată o dragoste și un respect deosebit.

BINECUVÂNTARE = încuviințarea pe care o dă Starețul unui monah pentru orice fel de lucru; darul pe care Starețul îl oferă unei persoane.

CANDELĂ NEADORMITĂ = candelă aflată de obicei în fața unei icoane făcătoare de minuni sau a icoanei hramului bisericii respective și care este astfel supravegheată încât să ardă continuu zi și noapte.

CANON = rânduiala de rugăciune personală pe care monahul o face la chilia sa; pedeapsă pe care o primește cel care a căzut în vreo greșeală.

CATISMĂ = chilie sau colibă al cărei viețuitor este întreținut de către mănăstirea de care ea aparține.

CHILIE = clădire de dimensiuni mai mari, cu bisericuță încorporată, deținând mai mult teren de jur-împrejur. Depinde de mănăstirea pe raza căreia se află și este mai mare decât coliba. Chilie se mai numește și camera personală a monahului.

CHINOVIE = mănăstirea în care toate sunt în comun (de obște).

COLIBĂ = (1) locuință monahală depinzând de un schit, cu bisericuță încorporată și foarte puțin teren în jur. (2) coliba comună, locuința monahală simplă.

DICHEU, DICHEOS = stareț al unei chilii care administrează întregul schit timp de un an de zile, având în grijă și biserica schitului și a pelerinilor.

ECLEZIARH = monahul care se îngrijește de biserica centrală a mănăstirii și, în general, de slujbele bisericești.

EPITROP = deținătorul celei mai mari responsabilități, după stareț. Într-o mănăstire, epitropii sunt doi sau trei și se aleg pentru un an de zile. Ei sunt administratorii mănăstirii.

IDIORITMIE, IDIORITMIC = mănăstirea idioritmică este cea cu viață de sine; monahii pot să aibă un mic venit și să-și rânduiască singuri masa și programul de rugăciune. Este administrată de epitropi, care se schimbă în fiecare an.

ÎNCHINOVIERE = stabilirea într-o mănăstire cu viață de obște și primirea ca membru al frățimii.

KATHOLIKON = biserica centrală a unei mănăstiri.

KIRIAKO = biserica centrală a unui schit, unde se adună monahii schitioți în Duminici și la praznice mai mari pentru slujbă. Lângă kiriako se află și arhondaricul schitului. Kiriako se mai numeau și catacombele primilor creștini.

METOC = clădire mănăstirească aflată la depărtare de mănăstirea de care aparține. Este condusă de un econom.

ORA BIZANTINĂ = este în vigoare în Sfântul Munte și este reglată după apusul soarelui, moment în care este ora 12. (ziua are întotdeauna 12 ore, iar noaptea 12 ore). Diferă de timpul obișnuit în funcție de sezon.

PARACLIS = bisericuță de mici dimensiuni.

PRIVEGHERE = slujbă care durează toată noaptea (aprox. 9 ore) în cinstea Domnului, a Maicii Domnului sau a Sfinților. În Sfântul Munte priveghere se mai numește și canonul personal de rugăciune al monahului.

PROIESTOS, PROISTAMEN = cei mai de seamă monahi dintr-o comunitate, deosebiți prin experiență și prin viețuire.

PROSMONAR = monahul care are în grijă o icoană făcătoare de minuni, păzindu-o și primind, în același timp, pe cei care vin să se închine.

RUCODELIE = (lucru de mână) denumește o lucrare pe care călugărul o împlinește cu binecuvântarea duhovnicului și din care se întreține. (ex.: pictură, sculptură, împletitul mătăniilor, etc.)

SCHIT = complex monahal alcătuit din mai multe chilii, care se supune mănăstirii pe teritoriul căreia să află.

SFÂNTA CHINOTITĂ = este formată din reprezentanții celor 20 de mănăstiri athonite, are sediul la Karyes și concentrează toată puterea administrativă a Sfântului Munte.

SINAXĂ = adunare.

STAREȚ = bătrân îmbunătțit; călăuzitorul duhovnicesc al obștei.

TREZVIE = starea de continuă atenție (priveghere) a monahului pentru a-și ține mintea curată de gânduri și ațintită către Dumnezeu.

TUNDERE (ÎN MONAHISM) = slujbă în timpul căreia fratelui i se taie patru șuvițe din păr în semnul Sfintei Cruci, i se schimbă numele și depune voturile monahale (ascultarea, sărăcia de bunăvoie și fecioria).

Sursa: Ieromonah Antonie, File de Pateric din Împărăția Monahilor. Sfântul Munte Athos, Ed. Christiana, Bucuresti, 2000 via mărturie athonită .

Recomandăm cu drag și rubrica Lexicon athonit ținută de Părintele Silviu Cluci pe portalul Doxologia.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Cartea Monahului Moise Aghioritul despre noul propus spre canonizare – Părintele Ieronim Simonopetritul (Editura Evanghelismos, 2008)

Vă facem cunoscută această carte scrisă de Monahul Moise despre Părintele Ieronim (1871-1957), unul din marii stareți de la Simonopetra, în vremea căruia aceasta a avut o uimitoare înflorire duhovnicească, acum, în contextul în care Sanctitatea Sa Bartolomeu a anunțat în timpul ultimei sale vizite la Muntele Athos (octombrie 2019) că Părintele Ieronim va fi în curând canonizat de Patriarhia de la Constantinopol. – LD

Părintele Ieronim Simonopetritul – Starețul Metocului Înălțarea Domnului,
Autor Monah Moise Aghioritul
Editura Evanghelismos, 2008

Monahul Moise, cel mai cunoscut scriitor bisericesc athonit contemporan – de curând plecat la Domnul -, ne pune înainte chipul Părintelui Ieronim (1871-1957), unul din marii stareți de la Simonopetra, în vremea căruia aceasta a avut o uimitoare înflorire duhovnicească.

Gheronda Ieronim, fiu al Asiei Mici celei născătoare de sfinţi, este o persoană în care multe şi rare virtuţi au coexistat cu harisme şi capacităţi unice. Lumea cea însetată şi sufocată de probleme a găsit în gheronda Ieronim pe părintele său, pe acela care putea să asculte, să înţeleagă, să uşureze, să dea rezolvare problemelor, să transmită nădejde, luminare, iubire şi har de la Dumnezeu. A găsit pe acela care vorbeşte cu cuvânt înţelept, zideşte prin vieţuirea plină de virtute şi uimeşte prin minunata sa lume mistică.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: https://tinyurl.com/vwaal59 ]

Nouă apariție editorială: „În chilia de pe coridorul smereniei lui Hristos”, Vasile Călin Drăgan (Ed. Theosis, 2019)


Vasile Călin Drăgan, teolog cu discernământ, blogger ortodox cu preocupări pe linia duhovnicească ce o avem de la Sfântului Siluan și Cuviosul Sofronie, pictor înzestrat și iconar începător (cum se numește, smerit, pe sine) este o prezență odihnitoare în spațiul online.

De curând a publicat la Editura Theosis lucrarea „În chilia de pe coridorul smereniei lui Hristos” cu subtitlul – Taina Persoanei în Învățătura Sfântului Siluan Athonitul și a Cuviosului Sofronie de la Essex.

Cartea va fi disponibilă în curând și pe site-ul editurii, www.theosis.ro

sau direct de la autor, ce poate fi contactat pe fb – Vasile Călin Drăgan

PDF online gratuit la linkul: În chilia de pe coridorul smereniei lui Hristos.PDF

Ultima chilie a Sfântului Siluan Athonitul: camera de pe coridorul smereniei lui Hristos.

„Despre coridorul Sfântului Siluan pe care-l descrie Arhimandritul Sofronie s-ar putea scrie cărți întregi. Este coridorul smereniei celei negrăite a lui Hristos: „Ultima sa chilie era la același etaj cu chilia igumenului. Noaptea, se ducea adeseori într’o altă chilie mică, ce îi slujea drept magazie de lemne, aflată la același etaj, în rând cu alte chilii care, după împuținarea numărului fraților obștii fuseseră preschimbate în depozite de lemne, într’un coridor înfundat și adânc, cu pereți de piatră deosebit de groși. În această cămăruie de piatră afla o și mai mare însingurare, și deplină liniște și întunerec. (…) Stând înaintea Tatălui, după porunca Domnului, în taină. (…) înlăuntrul său neîncetat purta focul iubirii lui Hristos. ”

(Arhimandritul Sofronie, Viața și învățătura Starețului Siluan, p. 196)

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Apariție editorială: „Peșteri si locuri cu agheazmă din Muntele Athos”, monahul Vlasios Aghioritul (Editura Panaghia, 2014)

„Peșteri si locuri cu agheazmă din Muntele Athos”
monahul Vlasios Aghioritul
Editura Panaghia, 2014
trad. Preot Ion Andrei Țârlescu

Credința mare în Domnul și în poruncile Sale Evanghelice, legate de Împărația Lui și viața cea veșnică, a dăruit milioanelor de suflete creștine puterea de a considera ca fiind zadarnice și trecătoare cele lumești, mărturisind această credință și dragostea lor față de Hristos prin orice fel de jertfă, trăind chiar, cât a fost nevoie, „în peșteri și în munți și în crăpăturile pământului” (Evrei 11,38).

Așa L-au cinstit Sfinții Martiri ai Bisericii noastre, creștinii binecuvântați ai catacombelor, monahii și anahoreții, suflete cu o incomparabilă măreție sufletească și modele de iubire și jertfă față de Hristos, adevăratul Dumnezeu și Mântuitor al lumii.

Dintr-un astfel de prezent măreț nu ar fi putut să lipsescă Muntele Athos, plin de astfel de sfinți, de credință, de iubire, de jertfă față de Hristos cel veșnic.

Cititorul, prin paginile cărții, va pași de la Peșterile și locurile cu apă sfințită care sunt din belșug la Muntele Athos, și pe la cuvioșii care le-au sfințit cu nevoințele lor și ale căror vieți reprezintă o mărturie vie a sfințirii acestui loc și a celor care locuiesc și se sfințesc în acesta.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Nouă apariție editorială: Carte de bucate de la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos (Sophia, 2019)

Carte de bucate de la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos – Ieromnahul Filotheos
Editura Sophia, 2019
232 pag. / trad. Ioana Valvis

Atunci când avem în inima noastră gânduri frumoase, mâncarea, dincolo de meșteșugul gătitului, are ceva inexplicabil: are harul lui Dumnezeu, devenind într‑adevăr „hrana îngerilor”, iar nu a oamenilor.

De ce are nevoie o mâncare? Întâi de toate, de ingrediente bune, de calitate, deoarece așa arăți că‑ți iubești fratele și îi oferi ce este mai bun, după porunca Domnului: „Iubește‑l pe aproapele tău ca pe tine însuți!” În felul acesta, te respecți și pe tine.

Apoi, sunt necesare o inimă curată și rugăciunea continuă. Fiecare mișcare în actul de gătit să fie însoțită de rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește‑mă!” sau de rugăciunea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește‑ne pe noi!”

Acestea sunt „secretele” pentru succesul în bucătărie și așa, întru ascultare, coboară binecuvântarea Domnului. Când veți încerca să gătiți plini de asemenea gânduri, cu talantul dăruit de Dumnezeu, să fiți siguri că Dumnezeu vă va răsplăti.

Ieromonahul Filotheos

Cartea poate fi achiziționată online de la LINK-ul!

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Nouă apariție editorială la Editura Sfântul Nectarie: „Așteptarea lui Dumnezeu – despre boală, suferință și moarte” a Arhimandritului Emilianos Simonopetritul

Astăzi, când se împlinesc 40 de zile de la trecerea la Domnul a părintelui Emilianos Simonopetritul, Editura Sf. Nectarie a scos una dintre cele mai valoroase cărţi ale marelui stareţ: Despre boală, suferinţă şi moarte. Cartea conţine şi cuvântul noului stareţ Elisei rostit la înmormântarea stareţului Emilian. Lectură plăcută! – Pr. Dr. Petru Pruteanu

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Nouă apariție editorială: „Ortodoxie și schismă. Rusia, Ucraina, Constantinopol” – Gheorghiță Ciocioi

„Ortodoxie și schismă. Rusia, Ucraina, Constantinopol”
autor Gheorghiță Ciocioi
editura Lumea Credinței / 2019
13×20 cm / 192 pagini

Prefacerile și frământările din Ortodoxia ultimilor ani au fost atent urmărite, încă de la începuturile lor, de către autorul cărții de față, care abordează toate aceste subiecte fierbinți – în mare parte necunoscute publicului din România, sau cel mai adesea expuse greșit sau tendențios opiniei publice de la noi. Fiecare cititor – pe măsură ca avansează în citirea acestei radiografii cronologice – înțelege mizele, actorii, dar și sufleurii din spatele scenei… (Răzvan Bucuroiu)

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

…și lansarea cărții la București / 13 iunie 2019, ora 18.00 / librăria Sophia

 

Gheronda Emilianos in jurnalul athonit al unui călugar catolic trapist

Filă de jurnal – 19 iunie 1976

După Liturghie, Egumenul (Emilianos n.edit.) a trimis să fiu chemat la dânsul și am petrecut dimineața împreună – un adevărat dar.

Părintele m-a întrebat ce asemănări și diferențe găseam între mănăstirea noastră din Spencer și aceasta. Găsesc o mare asemănare, dar totuși, sunt diferențe. Duhul iubirii, al bucuriei și al rugăciunii, care predomină aici, este același cu cel de acasă. Sunt diferențe superficiale, și anume că aici slujbele sunt grupate, ceea ce face ca ele să se întindă mult în biserică, amestecul pelerinilor în arhondaric, (în special în biserică și la trapeză), vorbăria din zona chiliilor. În mod deosebit, am indicat trei diferențe asupra cărora Părintele a dezvoltat.

1. Contradicția dintre deosebita cinstire a lui Dumnezeu, exprimată în nenumărate chipuri în slujbele și viețuirea lor, și marea libertate existentă în biserică: monahii umblau încolo și încoace, intrau, ieșeau și vorbeau.

Părintele a început a grăi despre diferențele de abordare mistică în Ortodoxie și în Occident, cea protestantă și cea catolică. (La început nu am realizat că răspundea comentariului meu, dar în timp ce puncta toate cele exprimate, am fost uimit de gândirea lui sintetică.)

În anumite locuri din Grecia, mișcarea pietistă, influențată pregnant de Occidentul protestant, a căutat să aducă disciplină și ordine în biserici. Dar nu asta găsești în sate și în mănăstiri.

Părintele a continuat: pe măsură ce omul se deschide către Dumnezeu, Dumnezeu îi cucerește sufletul și îl poartă dincolo de concepte și idei, trăind dulcea experiență lăuntrică a Lui Însuși. Când această experiență trece, omul este nefericit. Nimic din cele create nu mai au sens pentru el. Ar vrea să fie slobozit din legăturile sale și să treacă în împărăția cerurilor. Ar vrea să meargă într-o peșteră, unde să poată plânge și suspina după Dumnezeu. El adoptă, însă, o perspectivă eshatologică. Vede totul întru desăvârșirea a lui Hristos Cel Înviat – florile, păsările zburătoare, dansul polieleului, oamenii, îngerii, Hristos, slăvita Treime, toate sunt una, într-o comuniune a iubirii.

Toate sunt cuprinse în Hristos Dumnezeu, și astfel, când cineva merge la biserică pentru a sluji lui Dumnezeu, face experiența unității a toate. Acest lucru nu se dobândește printr-o teologie conceptuală – este o comuniune. Poate că cineva din apropiere, a adormit. Lasă-l să doarmă. Ce este mai firesc decât să doarmă cineva în casa Tatălui său? Activitatea din biserică se poate desfășura potrivit slăbiciunii omenești, sau Sfântului Duh, sau simplelor necesități. Biserica nu este ceva din afara vieții cotidiene a monahului. Întreaga sa viață este în biserică. Iar necesitățile obișnuite continuă: monahul trebuie să organizeze slujbele, să găsească textele potrivite, să informeze un frate despre ceva tocmai amintit, să meargă și să se îngrijească de un anumit lucru, etc.

Poate că omul simplu nu are capacitatea de a exprima lucrul acesta atât de bine, dar este obișnuit între ortodocși, deși trăit la diferite grade de intensitate. „Rostirea” rugăciunilor și „efectuarea” slujbelor este o atitudine străină, venită din Occident. Pentru ortodocși este o chestiune de poziție, o poziție de mărire, de slujire, de prezență înaintea lui Dumnezeu. Fără aceasta, Ortodoxia s-ar sfârși, viața lăuntrică ar fi zădărnicită, Biserica s-ar îndrepta către o activitate pur socială.

2. A doua remarcă pe care am făcut-o, cuprindea ceva din același paradox: cum se face că monahii îl cinstesc atât de mult pe Părintele Duhovnicesc și în același timp au atâta familiaritate cu el? Mai mult, însă, eram interesat de rolul Părintelui Duhovnicesc în viața monahală.

Părintele Emilianos și-a început răspunsul prin a spune că ceea ce reprezintă Sinoadele pentru Biserică, reprezintă și Părintele Duhovnicesc pentru fiecare în parte. Biserica – Sinoadele episcopilor – nu a dat vreun canon cu privire la Părintele Duhovnicesc. Nici nu intervine în ceea ce privește rolul acestuia. Credincioșii merg la biserică pentru slujbe, Botez, Împărtășanie, pocăință, dar pentru viața lor duhovnicească merg la un Bătrân. Bătrânii cunoscuți au atras oameni din toate părțile.

Biserica Ortodoxă a suferit multe influențe din Occident: în timpul perioadei bizantine – în secolul al zecelea; în timpul cruciadelor – în secolul al doisprezecelea; în secolele treisprezece-paisprezece – printre slavi, și mai ales cu uniații din Polonia; și după eliberarea grecilor de sub turci, în anul 1830, când noii conducători germani au adus preoți protestanți. Astăzi, majoritatea teologilor ortodocși studiază în Occident, și mare parte din teologia predată în universitățile grecești poartă influența protestantismului. Dar oamenii simpli n-au fost atinși de lucrul acesta, căci au ca repere Părinții Duhovnicești.

Părintele Emilianos a subliniat faptul că în Ortodoxie, creștinul nu merge să se alăture unei mănăstiri, ci mai întâi caută sau găsește un Părinte Duhovnicesc, iar apoi rămâne alături de el, fie într-o mănăstire, fie într-un oraș.

Am întrebat cum poate înțelege cineva dacă a fost voia lui Dumnezeu ca el să devină Părinte Duhovnicesc.

Părintele a răspuns zicând că aceasta este o întrebare pe care un ortodox nu s-ar gândi niciodată să o formuleze. Creștinii au primit libertatea duhului. Dacă cineva vrea să devină monah, devine monah. Invitația este dată tuturor. Dar nimeni nu devine Părinte Duhovnicesc pentru că asta caută sau dorește. Este lucru contrar paternității firești. În acest caz, fiul devine fiu al tatălui său fără voia sa. Tatăl este cel care hotărăște să devină tată, și își aduce fiul pe lume. În ceea ce privește paternitatea duhovnicească, fiul este cel ce caută, iar Părintele acceptă rolul paternității, dar cu teamă și neliniște. Lucrul acesta se poate petrece în două feluri: fiul vine căutând un Părinte, iar Părintele îl duce la propriul său Părinte, care în loc să-l accepte ca pe un nou fiu, binecuvintează ca el să devină fiul fiului său. Sau, cel mai adesea, Părintele ajunge să recunoască faptul că Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său, Hristos, a suflat viață în cel ce-l caută, prin el, și că este într-adevăr, un părinte. Poate accepta această realitate, numai știind că viața vine de la Dumnezeu Tatăl, și de la El vor veni și toate celelalte, pentru că Tatăl va fi cu el la fiecare pas.

Am întrebat dacă atunci când cineva își pierde Părintele Duhovnicesc – dacă acesta moare sau merge în pustie – își alge un altul?

Aceasta este o pricină de imensă durere pentru fiu. El poate avea un singur părinte, după cum afirmă Sfântul Apostol Pavel. Dar nu va rămâne fără un călăuzitor pe calea ascultării. Obștea va alege un nou Egumen. De bunăvoie, dacă are putința, monahul îl va alege ca Părinte Duhovnicesc. În orice caz, va asculta de el. Poate, în timp, va găsi pe altcineva, și va înțelege că acela este adevăratul său Părinte, iar nu cel dintâi.

3. A treia diferență pe care am remarcat-o, a fost marea libertate existentă aici, unde nu se impune nimănui participarea la slujbe, la masă, la muncă, etc. Pe când la noi, sunt toți așteptați la cor, nevoiți să se prezinte la timp, să cânte, să meargă la trapeză, etc. Ne este teamă să îngăduim o astfel de libertate, căci se va nărui totul.

Părintele era de părere că ar fi fost bine să aflăm mai multă libertate în mănăstirile noastre, dar dacă am merge atât de departe ca ortodocșii, am ieși din duhul Bisericii Romano-Catolice și oamenii ar interpreta acest lucru drept frivolitate. I-am spus că sunt de părere că o astfel de libertate funcționează bine aici, pentru că aici există o adâncă unitate, Egumenul fiind și Părintele Duhovnicesc al întregii chinovii. Părintele Emilianos a răspuns zicând că acolo unde acest lucru nu este valabil, și există mai mulți Părinți Duhovnicești, tot nu este nicio problemă, dacă monahii au râvnă. Egumenul are ultimul cuvânt în ceea ce privește ascultarea, iar monahii îl primesc.

Părintele a vorbit despre situația actuală a mănăstirii. Monahii bătrâni de aici sunt râvnitori. Părintele nu știe cine le este călăuză duhovnicească. Ei merg la el pentru toate nevoile. Când aud că își propune să facă ceva, vorbesc între ei despre acest lucru, iar cel mai adesea împotrivă. Dar odată ce Părintele hotărăște ceva, aceștia primesc hotărârea lui din toată inima.

Monahii bătrâni au un mare atașament pentru tipic. Când a sosit aici obștea cea nouă, ei erau încă destul de activi, și de câte ori cineva făcea o greșeală, trei sau patru se grăbeau să îl corecteze, iar slujba se oprea câtă vreme se discuta despre acea greșeală. Era un monah bătrân, (a murit anul trecut), care obișnuia să stea afară, lângă sobă, alături de alți părinți, încălzindu-se și vorbind. Dar acesta auzea tot ce se citea la slujbă. De câte ori remarca o greșeală, intra în fugă. Egumenul făcuse câteva modificări pentru a întâmpina nevoile noii chinovii. Bătrânul monah intra în grabă de îndată ce auzea modificarea, dar când i s-a spus că Egumenul a hotărât asupra ei, a primit numaidecât. Adevărata libertate îl face pe om să se supună.

Dacă Egumenul îi cere unui monah să meargă la închisoare pentru șase luni, acesta va merge. Dacă refuză, Egumenul va zice – „bine”. Nu există nicio constrângere. Dar monahul va merge pentru că i se cere.

Am fi putut continua conversația, dar a bătut clopotul pentru masă. Egumenul vorbește cu multă energie și mult entuziasm; chipul și mâinile sale sunt foarte expresive. Stă la o masă mică, așa cum se cere aici prelaților, pe care se află întotdeauna cafea sau suc de fructe. Dar toate formalitățile sunt depășite de o comunicare însoțită de mare grijă și dragoste. Conversația este întreruptă de un telefon sau de un ciocănit în ușă, dar Părintele o reia întotdeauna chiar de unde a lăsat-o. Vorbește cu mare claritate și stil. Barba a început să-i cărunțească ușor, iar cutele din colțurile ochilor au devenit mai pronunțate. Mi s-a spus că suferă de ulcer, dar vitalitatea sa pare să contrazică zvonul. Alimentația de aici este cât se poate de proastă pentru ulcer – două mese grele pe zi, la mari intervale de timp, cu multă fasole și vin. Părintele nu vine prea des la mesele de la trapeză, așa că sper să i se administreze o alimentație mai nimerită la stăreție.

Părinții din obștea de aici, și mulți alți fii, de asemenea, sunt vădit binecuvântați cu un foarte înțelept și sfânt Părinte Duhovnicesc. Pe măsură ce îmi vorbea, de dimineață, despre viața mistică, era limpede că vorbește din experiență. A subliniat iarăși și iarăși idei precum bucuria, libertatea și părtășia la o dănțuire cerească. Pot fi rânduite legi și canoane, dar omul duhovnicesc nu poate fi limitat de ele. El trebuie să urmeze mișcarea Duhului. Acesta este ca David înaintea chivotului; trebuie să își lepede hainele și să dănțuiască înaintea Domnului. Cei care se uită în jos, de la ferestre, nu pot înțelege și îl disprețuiesc.

În ceea ce privește rolul Părintelui Duhovnicesc, Părintele Emilianos mi-a recomandat să citesc pe Sfântul Simeon Noul Teolog, și „Cuvântul către păstori” de la finalul „Scării” Sfântului Ioan Scărarul.

Dacă cineva vine în Athos și se așteaptă să fie călăuzit de un maestru, ca în Occident, va fi dezamăgit. Monahii împărtășesc cu bucurie din realitatea lor duhovnicească, dar dacă cineva pune o întrebare personală, sau exprimă o preocupare personală, el este direcționat, cu smerenie, către Părintele Duhovnicesc.

Părintele Duhovnicesc trebuie abordat cu smerenie și respect. Acesta ascultă cu dragoste, le ia pe toate în inima sa și le pune înaintea Domnului. De obicei se mulțumește să răspundă numai printr-un „cuvânt”, lăsând Domnului să dezvăluie înțelesul și să întâmpine toate nevoile.

Părintele Emilianos este, într-adevăr, ca acel cărturar învățat întru ale împărăției cerurilor despre care vorbește Iisus – este „asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi și vechi.” (Matei 13, 52)

Fragment tradus din cartea O Holy Mountain!, M. Basil Pennington, 1978, pp. 96-100.
Traducere din limba engleză, © Elena Dinu (2019)

Autorul, M. Basil Pennington (1931–2005), a fost un călugăr catolic trapist, preot și scriitor din Spencer, Massachusetts, autor, printre altele, al unui jurnal de călătorie în Sfântul Munte, (1976), publicat în anul 1978, cu titlul „O Holy Mountain!”

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos. 

 

Athos. Arhitectura si spatiu sacru – Teofil Mihailescu

O apariție editorială de excepție, în condiții grafice și tipografice de excepție, cu text în limbile română, engleză, franceză și germană, Albumul „Athos. Arhitectură și Spațiu Sacru” reunește în 190 de pagini aproape 500 de fotografii de arhitectură care documentează într-un senzațional pelerinaj fotografic toate mănăstirile athonite și vă vorbesc despre relația între istorie, arhitectură, spațiu sacru și natură la Muntele Athos. Muntele Athos e doar un pretext pentru căutarea Luminii.

Exponent al tinerei generații de arhitecți români, Teofil Mihăilescu, autorul Albumului, este doctor al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, are un master la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, este conferențiar universitar, este membru fondator al Ordinului Arhitecților din România și conduce Biroul de Arhitectură „Teofil Mihăilescu”. Stagiile ca arhitect la J. Paul Getty Museum from Los Angeles, Politecnico di Milano, Universita degli Studi di Genova sau Royal Institute of Technology in Stockholm îi împlinesc un valoros parcurs profesional ce include fotografia ca mijloc de explorare antropologică a lumii. Fotografiile sale sunt o sumă de cadre-stări care spun o poveste despre sentimentul locului în lumea athonită și însumează ca timpi de expunere o secundă de Lumină. Veți ține în mână o secundă de Lumină de la Athos care vi se dăruiește cu suflet curat dintr-un loc al curățeniei sufletului. Dăruind acest Album, dăruiți și Dumneavoastră o secundă de Lumină celor dragi acum în prag de Paști, sărbătoarea Luminii.

Editura LIBRIS Editorial, 2014
200×290 cm. /ediție cartonată
190 pagini /

Lucrarea vă poate fi comandată online de pe libris.ro
sau la nr de telefon 0371.781.781

 

„Texte Liturgice Ortodoxe” pe telefoane și tablete Android

Carte de rugăciuni şi slujbe ale Bisericii Ortodoxe, conținând rugăciunile de dimineaţă şi de seară, rânduiala pentru spovedanie şi împărtăşanie, canoane, acatiste şi colinde, dar şi slujba Vecerniei, Utreniei şi Liturghiei. Există un compartiment special în care se publică slujbele din Ceaslov, Minei, Triod, Penticostar, Liturghier şi Molitfelnic.

Aplicaţia este elaborată de ieromonahul Petru Pruteanu împreună cu Gabriel Balasz de la BitVice Studio.

Puteți descărca gratuit aplicația de la adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=org.nativescript.tlo2

Părintele Petru Pruteanu / fb / 6.03.2019:
În sfârşit am reuşit să lansăm noua versiune a aplicaţiei noastre de android: TEXTE LITURGICE ORTODOXE. Din când în când veţi primi notificări de actualizare, pentru că intenţionăm să introducem noi texte liturgice.

Vezi și aplicațiile dezvoltate de Valer Bocan cu sprijinul și binecuvântarea Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu de la Chilia Bunavestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos: