Arhive blog

O nouă tălmăcire în versuri a Imnelor Sfântului Simeon Noul Cuvântător de Dumnezeu: „Ale Dumnezeieștilor Cântări Iubirile” (Editura Reîntregirea)

Cel ce voieşte să fie creştin trebuie mai întâi să fie poet, spunea Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul, iar Stareţul Sofronie de la Essex făcea obştei sale urarea: „O, cum aş dori ca voi toţi să fiţi poeţi!” (şi Părintele Sofronie avea întotdeauna în minte şi sensul grecesc, etimologic, al cuvântului „poet” – ποιητής, adică „făcător, creator”). Din acest gând s-a născut şi noua traducere românească a vestitelor „Imne” ale Sfântului Simeon Noul Theolog. Astfel, tălmăcitorul de acum nu şi-a propus să înlocuiască ediţiile savante care au premers-o, îmbogăţite de erudiţii lor autori cu comentarii şi exegeze, ci – mai presus de toate! –, într-o traducere acrivoasă în stihuri cu rimă, să redea acel duh poetic însuflat, „făcător întru veşnicie”, din cântările-iubiri ale marelui Cuvântător-de-Dumnezeu. Căci, în cuvintele aceluiaşi Stareţ Sofronie, „aşa şi eu acum, încerc să vă propun, ca frate al vostru, să folosiţi acest mijloc spre a face ca viaţa voastră să fie roditoare: De la lucruri mărunte, strămutaţi-vă la nemărginire!”.

Radu Hagiu

NOTĂ ASUPRA TRADUCERII
Traducerea de faţă nu-şi propune să ofere cititorului o ediţie savantă, erudită a celebrelor Imne simeoniene, ci mai ales să pună în valoare frumuseţea lor poetică printr’o traducere în versuri cu rimă care, după opinia noastră, redau mult mai „exact” inefabilul trăirilor duhovniceşti ale marelui Părinte bizantin ce a trăit între anii 949-1022. De altfel, ediţii cu studii critice substanţiale şi comentarii theologice există deja în limba română şi sânt cu siguranţă cunos­cute cititorilor interesaţi (1).

Am văzut pentru prima dată cele trei volume ale ediţiei critice a Imnelor, din colecţia Sources Chrétiennes, în urmă cu mulţi ani, în biblioteca Părintelui Theofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, şi l-am rugat pe Părintele să mi le împrumute, ceea ce bunul Părinte, de sfântă pomenire, a şi făcut cu multă bună­voinţă, deschi­zându-mi astfel o lume pe care nici nu o bănuiam. De altfel, Pă­rin­tele Theofil însuşi, precum bine ştiu cei ce l-au ascultat în nume­roasele cuvân­tări duhovniceşti ţinute pe întreg cuprinsul ţării, recita adesea, cu mare plăcere, Imnul al 6-lea al Sfântului Simeon, în traducerea poetei Zorica Laţcu (călugărită mai apoi cu numele de Theodosia). Frumoasa traducere a Zoricăi Laţcu, în versuri cu ritm şi rimă ce au un mare impact asupra sufletului şi minţii, m’a făcut să regret că poeta nu a tradus şi restul Imnelor în acelaşi fel (deşi în originalul grecesc ele, desigur, nu au rimă, poezia grecească clasică fiind întemeiată pe ritmul rezultat din alternanţa silabelor lungi şi scurte).

Dificultatea textelor poetice simeoniene a fost încă de la început subliniată de ucenicul şi biograful său, Nikita Stithatul. Fiind însă vorba de poezie, redarea Imnelor într’o formă fixă, cu ritm şi rimă, ni s’a părut a fi mult mai firească pentru cel ce le citeşte într’o limbă modernă, ele devenind astfel şi mult mai accesibile citi­to­rului. Iată doar câteva dintre motivele ce ne-au determinat a porni la această dificilă şi, poate, riscantă tălmăcire.

Imnele (sau Cuvintele, cum sânt ele intitulate în textul grecesc) cuprind numeroase aluzii la anumite episoade din viaţa Sfântului Simeon: întâlnirea cu duhovnicul său, Sfântul Simeon Evlaviosul, conflictul cu monahii de la mănăstirea Sfântul Mamant, al căror igumen era, polemica cu Ştefan al Nicomidiei şi altele. Dar pe primul plan sânt experienţele sale mistice cu totul neobişnuite şi care, chiar pentru contemporanii lui, erau pricină de uimire şi de sminteală. Adeseori Sfântul îşi arată neputinţa de a pune în cuvinte ceea ce trăia, numindu-şi trăirile „negrăite”, „de nespus”, „de nepovestit”. De-aceea, poezia se dovedeşte a fi cea mai po­trivită formă de expresie, Imnele rămânând până astăzi „partea cea mai fascinantă şi originală a întregii opere a Sfântului Simeon” (2).

Pentru doritorii de mai multe informaţii am anexat la sfârşitul volumului un studiu mai vechi al arhie­piscopului rus Vasili Kri­voşein, care lămureşte cu multă erudiţie limbajul theologic al Sfântului Simeon, cu referire specială la Imnele acestuia (din care citează abundent). Şi nu am găsit un mai bun îndemn pentru cel ce purcede la lectura acestor minunate Cântări dumnezeieşti ale Sfântului Simeon, decât tot un citat din Vlădica Vasili Krivoşein:
„Exigenţele duhovniceşti ale lui Simeon, de o fidelitate absolută faţă de idealul evanghelic, întâmpină şi în zilele noastre acelaşi răspuns ca la contemporanii săi: «Este cu neputinţă!» Şi lupta spirituală pro şi contra lui Simeon continuă, deşi se pare că nimeni nu se mai îndoieşte de măreţia sau sinceritatea sa. Trebuie totuşi să avem în vedere că exigenţele lui Simeon privind atingerea înaltelor trepte mistice şi, în primul rând, vederea Luminii, sânt mai puţin absolute decât ni se par la prima vedere. Există, în general, la Sime­on, destul de mult bun simţ, chiar moderaţie, după cum se poate vedea în atitudinea sa prudentă şi măsurată faţă de extaz. În plus, simţământul de a nu fi ajuns încă la ţelul vieţii creştine, la vederea lui Hristos în Lumină, putea fi şi el mântuitor în ochii lui Simeon, căci pocăinţa şi lacrimile pe care ea le izvorăşte duc repede la «beţia duhovnicească». Iubirea dumnezeiască este aceea care copleşeşte cu întreaga ei desăvârşire, şi roada Sfântului Duh este cea care îndum­nezeieşte” (3).

Monahul Maxim,

Praznicul Înălţării Domnului,
17 Mai 2018

(1). O traducere în vers liber, amplu comentată, a publicat Părintele Dumitru Stă­ni­loae (Sf. Simeon Noul Teolog, „Imnele iubirii dumnezeieştii”, în vol. Studii de teo­logie dogmatică ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, pp. 329-705). O nouă traducere, în proză, a fost realizată de Diac. Ioan I. Ică jr („Ero­surile imnelor dumnezeieşti”, în vol. Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, epistole şi capitole, op. cit., pp. 31-302). Ambele traduceri sânt însoţite de substanţiale studii intro­ductive.

(2). Diac. Ioan I. Ică jr, „Capitolele, Imnele şi Epistolele simeoniene – problematica filologică, istorică şi spirituală”, în vol. Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, epistole şi capitole, Ed. Deisis, Sibiu 2001, p. 12.

(3). Arhiepiscopul Vasili Krivoşein, În lumina lui Hristos. Viaţa şi învăţătura duhov­nicească ale Sfântului Simeon Noul Teolog, trad. Pr. Prof. Dr. Ioan-Vasile Leb şi Ierom. Gheorghe Iordan, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2005, p. 430.

Cartea poate fi comandată online pe site-ul librăriei Sophia.

Lucrarea de față face parte din colecţia în care au mai apărut până acum două volume: noile traduceri ale Scării Sfântului Ioan şi a Cuvintelor pentru nevoinţă ale Cuviosului Isaac Sirul.

Reclame

Cărți esențiale despre viața duhovnicească apărute la editura Evanghelismos, scrise de ucenicii lui Gheron Iosif

Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții,
autor Monahul Iosif Dionisiatul

Editura Evanghelismos, 2005

Rugaciunea mintii este pentru toti crestinii. Rugaciunea mintii se numeste si a inimii. Ma intrebi daca si rugaciunea rostita cu vocea se poate numi a inimii.
Daca rugaciunea nu este curata, nici cea a mintii, nici cea rostita, nu se pot numi a inimii.
Rugaciunea este a inimii atunci cind mintea este inghitita de inima. Atunci, chiar daca ar cadea bombe sau a arde casa, mintea nu vrea sa iasa din inima, chiar daca e in primejdie sa arda.

[ Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/2Tyvyi ]

Starețul Efrem Katunakiotul,
autor Ieromonahul Iosif Aghioritul

Editura Evanghelismos, 2004

Dacă citiți cărțile Sfinților Părinți veți vedea că mulți s-au sfințit cu ușurință fără să-și facă prea multe griji și și-au sfințit sufletele fără să facă jertfe, fără să ducă lupte ascetice. Dar cum s-au sfințit? Au ales ascultarea.
Nu ai voie sa faci nici un pas fără binecuvântarea starețului. Când iei binecuvântare de la stareț să faci ceva, să nu te temi de nimic. Pune metanie, sărută mâna starețului tău și mergi și fă-te astronaut pe lună. Nu te teme, deoarece te acoperă binecuvântarea starețului și harul ascultării.
Omul care laudă pe aproapele său și se judecă pe sine ajunge la măsura sfințeniei. Dacă tu ceri de la altul care te-a întristat să-ți pună metanie înseamnă că nu ai o stare duhovnicească bună și nu pășești pe drumul călugăriei.
Nici o rugăciune pe care o faci pentru fratele tău, pentru ruda ta, nu se pierde. Dumnezeu îl va ajuta atunci când se va afla într-o situație grea. Rugăciunea nu numai că ajută, dar poate să scoată chiar și un suflet din iad. Atâta putere are rugăciunea.

[ Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/QxCugU ]

Cuviosul Iosif Isihastul
autor Iosif Vatopedinul
Editura Evanghelismos, 2009

Gheronda Iosif Vatopedinul expune în lucarea sa nevoințele, experiențele și învățăturile Părintelui său duhovnicesc Gheron Iosif Isihastul, lângă care s-a nevoit timp de doisprezece ani şi jumătate.
Am trăit alături de el şi am văzut cu ochii mei râvna sa şi asprimea nevoinţelor cărora s-a supus până la ultima suflare, lucru deosebit de rar. El a fost un nevoitor aspru nu numai la tinereţe, ci până la sfârşitul vieţii sale. Părintele Iosif era neiertător cu sine însuşi. A fost unul dintre cele mai aspre caractere din epoca noastră. O asemenea asprime şi lepădare de sine sunt greu de întâlnit. Şi, aşa cum am mai spus, cel mai important a fost că şi-a păstrat aceeaşi râvnă până la sfârşit.
Încă de la început, a înţeles că doar nevoinţele aspre îmblânzesc şi supun patimile omului trupesc. Aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, numai în felul acesta se eliberează gândul, pentru ca omul să ajungă la vederea de Dumnezeu. Gândul trebuie să dovedească faptul că a supus simţurile. Iar când simţurile sunt supuse minţii, şi harul se supune ei. Părintele a fost un caracter foarte puternic. Noi spuneam că avea inimă dublă. Cu semenii lui era blând şi înţelegător. Numai cu sine era nemilos.

[ Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/6dYkgr ]

Starețul meu Iosif Isihastul,
autor Arhim. Efrem Filotheitul
Editura Evanghelismos, 2010

Aceste prețioase referiri, insuflate de Duhul Sfant părintelui Efrem cu privire la cuviosul său stareț, Iosif Isihastul, au fost adunate în volumul de față pentru ca plinătatea Bisericii Ortodoxe să-l cunoască pe marele isihast al secolului al XX-lea, pe văzătorul de Dumnezeu, pe ascetul, pe lucrătorul neînșelat al Rugăciunii mintii și pe înnoitorul tradiției palamite.

[ Cărțile editurii Evanghelismos pot fi comandate online de la linkul: goo.gl/2YjAK5 sau de pe site-ul editurii http://www.evanghelismos.ro/ ]

Albumul „Sfântul Munte Athos” [cartonat, color, 2011] apărut la Editura Evanghelismos – cea mai bună sinteză despre Sfântul Munte

Sfântul Munte Athos, Ieroschim. Ștefan Nuțescu
Editura Evanghelismos, 2011
Cartonat / color / 20×28 cm

Lucrarea de față apărută în condiții grafice deosebite, însoțită de nenumărate fotografii, prezintă detaliat mănăstirile și schiturile athonite, istoricul și odoarele lor. Lucrarea Sfântul Munte Athos, apărută prin truda Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu, este socotită cea mai bună sinteză despre Muntele Athos din ultimii ani, motiv pentru care s-a și tradus în mai multe limbi de circulație.

„Cine numără Muntele Athos între marile minuni ale lumii nu greşeşte. În puţine locuri de pe pământ, marea, cerul şi muntele îşi dau o întâlnire mai fericită. Splendoare e cuvântul care ar descrie cel mai potrivit spectacolul de culori pe care îl poţi admira de la bordul vasului plecat din Ouranopoli spre Dafni. Cerul albastru, marea de turcoaz şi reflexele galbene, roşii şi cenuşii ale stâncilor completează cu verdele chiparoşilor şi al măslinilor paleta cromatică care ţi se iveşte înaintea ochilor. Dumnezeu S-a jucat cu culorile în această parte de lume, iar ceea ce a reuşit nu are echivalent în cuvinte. Dar Athosul este o minune mai ales pentru viaţa duhovnicească a monahilor care se roagă aici pentru lumea întreagă. Cine păşeşte în Sfântul Munte rămâne fascinat atât de peisajele de o negrăită frumuseţe care se perindă în faţa ochilor călătorului pe drumurile între diferitele mănăstiri athonite, cât şi de atmosfera pe care o creează rugăciunea necontenită a celor ce se nevoiesc în singurătate”. (Augustin Păunoiu)

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: goo.gl/PjrJeA ]

Conținutul acestei lucrări se află și în aplicația Android „Sfântul Munte Athos – Ghidul pelerinului” care se poate descărca de pe Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.sfantulmunteathos

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

PSALTIREA – o nouă traducere românească cu comentarii, realizată în Muntele Athos

Anunţăm apariţia unei ediţii inedite a Psaltirii în limba română, care a fost tradusă şi comentată de un grup de monahi din Muntele Athos. Această ediţie nu este o revizuire a altor traduceri româneşti, ci o traducere absolut nouă, la care s-a lucrat aproape 7 ani, şi care este destinată în primul rând uzului liturgic, dar şi studiului biblic ştiinţific. Limbajul este unul contemporan, fără arhaisme, dar totodată unul tradițional pentru cultul liturgic. 

Dacă majoritatea traducerilor româneşti din sec. XX – XXI au avut la bază un amestec de text masoretic şi grecesc, această traducere este realizată doar după Septuaginta – care este textul tradiţional şi normativ pentru Biserica Ortodoxă.

Ediţia de faţă a Psaltirii are un total de 372 de pagini, dintre care, primele 250 de pagini conţin cei 150 de psalmi, grupaţi în 20 de Catisme, iar restul paginilor conţin comentarii patristice şi literare la versetele biblice mai complicate, precum şi o bogată bibliografie privind studiul psalmilor.

Cartea apare cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, mitropolitului Chişinăului şi al Moldovei şi va fi difuzată atât în Republica Moldova, cât şi în România (la inceputul lunii februarie aici: https://www.librariasophia.ro/).

Precizăm că textul este editat în două culori (negru şi roşu), iar volumul (în format A5) are copertă groasă şi semn de carte, 376 p.

Ierom. Petru Pruteanu

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

 

 

Nouă apariție editorială: „Părinţii din Muntele Athos despre rugăciune” (editura Sophia, 2019)

Părinţii din Muntele Athos despre rugăciune
Editura Sophia, 2019
160 pag. / 11×20 cm
Traducere de Gheorghiță Ciocioi

Rugăciunea este o artă, Sfinții Părinți socotind‑o chiar cea mai înaltă dintre arte, ori „știință a științelor”. Iscusința întru aceasta, după cum ne învață părinții athoniți, nu se dobândește însă printr‑o tehnică anume, ci prin deprinderea smereniei mai înainte de orice altceva.

Cartea de faţă cuprinde sfaturi practice pentru creș­tinul lumii de astăzi, care trăiește înconjurat de ­griji şi ispite din toate părţile și care dorește să rămână cât mai aproape de duhul rugăciunii adevărate. De la atitudinea cuviincioasă față de semenii noștri în orice împrejurare, pentru a ne menține starea lăuntrică de rugăciune, de la luarea-aminte asupra celor mai mărunte fapte ale vieții de zi cu zi, de la cele mai simple rugi și de la ridicarea minții la cer pornind de la lucrurile ce ne înconjoară și ne sunt mereu la îndemână și până la Rugăciunea lui Iisus și pogorârea minții în inimă – totul se constituie într-un îndreptar întru totul lămuritor pe calea rugăciunii, părinții din Grădina Maicii Domnului împărtășindu-ne din lucrarea lor de înnoire şi îndumnezeire a omului.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Povestea unei deveniri în Hristos. O carte-confesiune: „De pe Anfield spre Athos” (Adrian Mihai Ștefănescu)

Predoslovie

Cu gând smerit, binecuvântez pe fiul meu duhovnicesc Adrian Mihai Ștefănescu, pentru a publica aceste rânduri în care-și deapănă povestea devenirii sale întru Hristos. O poveste care e încă neterminată și un drum care este, deocamdată, descoperit, însă neparcurs până la finalul său. De pe Anfield spre Athos, adică de la zarva lumii acesteia la cerul senin al veșniciei, de la comerțul cu oameni la neguțătoria care câștigă suflete, de la stadioane și locuri slăvite ale lumii, la smeritele arene ale nevoințelor duhovnicești. Iată calea!

Am socotit, de asemenea, că povestea fratelui Adrian Mihai poate fi de folos duhovnicesc și pentru că ea este o poveste a unui român din diaspora. Și câtă nevoie avem noi, cei din diaspora, de poveștile fraților noștri care, în străinătate fiind, chiar și când au vieți de succes și realizări materiale și sociale, descoperă că nu pot găsi sens în viața lor decât revenind acasă, în Biserică, la Hristos.

Mi-a plăcut mult să văd, în mărturia care ne stă de față, cum fiul Moldovei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare rămâne atât de atașat de părinții săi și de copilăria sa, în ciuda depărtărilor și activităților sale. Străinătatea nu-i răcește inima, ci, dimpotrivă, îi amplifică dorurile, îi stârnește amintirile, îl face să revină, mereu și mereu, la matcă. Cât aș vrea ca toți frații noștri români din diaspora să aibă vii în inimile lor țara de unde au plecat, părinții care i-au născut, bisericile și comunitățile unde au cunoscut, întâia oară, minunile credinței noastre…

Să îi mulțumim fratelui Adrian Mihai pentru sinceritatea cu care ne împărtășește impresiile sale spirituale adunate din călătoria vieții sale. Să ne rugăm ca el să ajungă la destinație, iar noi să luăm curajul de a ne pune întrebările esențiale, de a ne căuta sensul adânc și tainic al vieților noastre, de a refuza confortul realizărilor efemere și de a accepta provocarea căilor aspre, însă mântuitoare.

Părintele și Fratele Episcop Pelerin
†Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

De Praznicul Învierii, 8 aprilie 2018, în Norvegia,
dincolo de Cercul Polar, în micile insulițe locuite de români

Mai multe detalii despre carte găsiți pe pagina de facebook dedicată ei >> De pe Anfield spre Athos

Nouă apariție editorială: Starețul Efrem Filotheitul – Arta mântuirii (Editura Evanghelismos, 2018)

Omiliile Staretului Efrem sunt pentru cititorii lor o povatuire pe calea vietii duhovnicesti autentice catre mantuirea lui Hristos. Si acest al doilea volum de omilii al cinstitului Staret athonit cuprinde 33 de omilii, la fel ca si primul. Cele mai multe dintre omiliile publicate sunt rostite liber si foarte putine au fost citite din manuscris sau au fost publicate, iar aceasta le mareste valoarea si importanta, fiindca sunt stralucirea inimii parintesti si patristice a Staretului, imbibate de harul cel necreat si sfintitor. Omiliile cinstitului Parinte Efrem imbina stilul simplu, dar dinamic, principalele calitati ale predicii apostolice si patristice. De aceea, sunt cuvinte de zidire si mangaiere, ce se adreseaza nu numai monahilor, ci si tuturor crestinilor.

Editura Evanghelismos, a Chiliei Buna Vestire – Lacu, prin râvna, osteneala și purtarea de grijă a Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu, a făcut cunoscute cititorilor ortodocși din România nenumărate și neprețuite scrieri ale părinților aghioriți.

Vezi Colecția: Parinti aghioriti

Vezi mai multe cărți de același autor editate la Evanghelismos: Arhim. Efrem Filotheitul

Găsiți pe blogul de față o categorie dedicată marelui cuvios athonit: Efrem Filotheitul .

„Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, ediția completă 2018, va fi lansată la București în prezenta autorului Ionuț Riteș

Librăria Sophia și editura Neverland au onoarea de vă invita la lansarea ultimei ediții a volumului „Cu picioarele pe pământ”, autor Ionuț Riteș. Evenimentul va avea loc miercuri, 4 iulie 2018, ora 18.30, la Librăria Sophia din Str. Bibescu Vodă nr. 19, București (lângă Facultatea de Teologie).

Invitați:
• Pr. Aurelian Chira / Pr. Răduț Dragoș
• Prof. dr. Pavel Chirilă
• Sarmiza Andronic / Manuela Golescu
• Octavian Dumitru / Ionuț Riteș

Vă așteptăm cu drag!

Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.

(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)

Mai multe detalii despre carte pe pagina dedicată: http://www.cupicioarelepepamant.ro/

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Nouă apariție editorială: Sfântul Paisie Aghioritul, o lucrare – mărturie a Mitropolitului Ierotheos Vlachos

Sfântul Paisie Aghioritul
Autor Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului 
Editura Sophia 2018 / 200 pagini
Traducere de Protos. Theofan Munteanu

„Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie.

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, așadar, în chip simplu, în inima oamenilor.

Și înainte și după canonizarea sa, viața și învățătura Sfântului Paisie au avut și au o înrâurire asupra întregii lumi. Aș putea spune că este un Stareț contemporan al tuturor, universal”.

† Ierótheos,
Mitropolit al Nafpaktosului

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Desenele artistei Gabriela Mihăiță David pentru cartea Cuviosului Iosif Isihastul – „Mărturii ale experienței monahale” (Ed. Evanghelismos, 2016)

Desene de început de capitol executate în pix pentru cartea Cuviosului Iosif Isihastul – „Mărturii ale experienței monahale” – Editura Evanghelismos (2016), traducere a Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu – Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos. Cartea „Mărturii ale experienței monahale” se poate comanda online de la linkul: goo.gl/38z8Ft

Desenele acestea sunt rugăciunea mea pentru fratele meu, și m-am străduit să fie gata înainte de pomenirea de 40 de zile, așadar, au fost gata în 38 de zile, când i-am trimis părintelui de la Chilia Buna Vestire ultimul desen, adică într-o lună și aproximativ zece zile. A fost o stare de transă, ca o anestezie a sufletului, căci, altfel, durerea ar fi fost de nesuportat. Fratele meu era mai mic decât mine, dar sufletele noastre s-au comportat mereu ca și cum ar fi fost gemene. Așa simt și acum. Jumătate din sufletul meu este împreună cu fratele meu.“ – Gabriela Mihăiță David 

Doamna Gabriela Mihăiță David este violonistă la Filarmonica din Ploiești și artist plastic amator, ce impresionează prin simplitatea cumpătată și frumusețea delicată a ilustrațiilor lucrate într-o tehnica cu totul inedită – “tehnica desenului în pix” – cel mai adesea albastru, de aici și numele blogului Albastru de … mai departe. Mulțumim artistei pentru îngăduința de a prelua desenele dânsei pe blogul nostru dedicat iubitorilor Muntelui Athos.

Nouă apariție editorială: „Prin tărâmul pocăinţei. Cuvântări duhovniceşti”, Arhimandritul Melhisedec, Starețul Mănăstirii Lupșa

Arhimandritul Melhisedec (Ungureanu)
Prin tărâmul pocăinţei. Cuvântări duhovniceşti”
Editura Reîntregirea, 2018

„Dumnezeu vorbeşte şi omul nu mai înţelege”, spunea Părintele Rafail (Noica). Trăim într-o lume în care noimele vieţii duhovniceşti nu par doar o „limbă străină”, ci chiar, pentru unii, ceva ce frizează absurdul. S-a schimbat înţelesul cuvintelor, conţinutul lor nu mai e susţinut de viaţa noastră. Pare aproape cu neputinţă să atingem ceea ce dobândiseră Părinţii noştri. Şi totuşi, „nu va neputinţà la Dumnezeu tot graiul” (cf. Luca 1, 37) – nimic din cele spuse nu va fi lipsit de puterea lui Dumnezeu.

Pentru a învăţa ştiinţa vieţii în Hristos nu este nevoie să citeşti sute de cărţi, spunea Arhimandritul Sofronie de la Essex, ci ajung câteva pagini pe zi, un sfert de oră – însă cu luare-aminte să înfăptuim în viaţă ceea ce citim. Având dreaptă înţelegere, putem dobândi şi dreapta făptuire. Însuflat de acest gând, Părintele Melhisedec, Stareţul Mănăstirii Lupşa, a încercat să „traducă” aceste noime ale vieţii duhovniceşti pe înţelesul omului post-modern, pentru a le putea aplica în viaţa lui, şi mai cu seamă ceea ce acelaşi Părinte Sofronie numea „temeiul întregii vieţi ascetice şi duhovniceşti”: pocăinţa.

Cartea se găsește în librăriile de carte ortodoxă. Online se poate comanda de la linkul: goo.gl/DrRjXu

Aducerea la viață în lumea aceasta a unei lucrări de valoare, a unei creații, fie ea în plan cultural sau duhovnicesc, trece prin multe „vămi”, atât interioare autorului, cât și exterioare lui, prin care munca acestuia este înțeleasă și prețuită la adevărata valoare de către ceilalți.

Gândurile unui om au mare valoare în sine înaintea lui Dumnezeu – „Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”, spunea Cuviosul Tadei de la Vitovnița. Dacă te înveți să gândești profund, exploatezi tot mai mult potențialul dăruit de Făcătorul fiecăruia dintre noi. Și vedem cum gândurile multor Sfinți nu numai că i-au îmbogățit sufletește pe ei, dar au îmbogățit și lumea oamenilor, întrupându-se și împărtășindu-se celorlalți.

Și noi, de multe ori, purtăm în sine multe gânduri minunate, care, dacă reușesc să ne absoarbă întreaga ființă, ne duc pe tărâmul lor – dar, de foarte multe ori, primim gânduri pe care le pierdem, gânduri care nu știi de unde vin și unde se duc.
Părintele Sofronie (Saharov) spunea obștii, într-o sinaxă, că omul este o ființă eterokínitos, adică „mișcată din afară”, iar Părintele Rafail (Noica) îl completa, atunci când analiza expresia populară „Mi-a venit gândul…”, spunând că omul este ființă duhovnicească și că este inspirat fie de Duhul lui Dumnezeu, fie de un duh străin.

De unde ne vin gândurile? Care este sursa noastră de inspirație? Ce se întâmplă cu gândurile inspirate care ne părăsesc sau pe care le pierdem? Care sunt gândurile noastre, până la urmă? Avem și noi gânduri?… Gândurile devin ale noastre în momentul în care le amestecăm cu propria ființă, după ce le-am primit în noi. Ele devin lumea noastră lăuntrică, care ne hrănește și pe care o împărtășim celor pe care îi iubim.

Astfel gândurile noastre devin vorbele noastre, devin faptele noastre, devin viața noastră. Dar şi acele gânduri care devin cuvinte ale noastre, și ele zboară în văzduh – ele pot rămâne, cel mult, în conștiința celorlalți doar în momentul în care se întrupează prin tipărire; atunci devin publice și accesibile oricui este interesat de ele, și își schimbă caracterul, iar cele care au valoare universală dăinuie peste veacuri.

Cuvintele întrupate în cartea de față nu au pretenția a fi nici la măsura Sfinților Părinți, nici să pună în cuvinte noi învățăturile acestora. Ele nu sunt altceva decât o încercare de definire a trăirii inimii mele – nu încă matură sau desăvârșită, dar vie și sinceră – care căuta căi prin care să poată să se bucure de bogăția patristică. Câteodată căile nu duceau nicăieri – erau ca semnalele radio sau ca un fascicul de lumină emis în cosmos, care, neîntâlnind nimic, nu se întoarce înapoi –, dar alteori căile reacționau ca ceva viu, ce te cheamă să le explorezi, pentru că par să aibă consistență, iar pe acestea am căutat să le împărtășesc. În aceste cuvântări nu am împărtășit biruințe ale sufletului meu, ci mai degrabă năzuințe, pe care le ofer fraților mei, în nădejdea că și ei se pot hrăni și mângâia în același timp de lumina Harului ascunsă în spatele acestor cuvinte, conștient fiind că doar cuvintele ce cuprind în ele experiența biruitoare concretă pot rodi cu adevărat.

Așa cum mărturisește Sfântul Ioan Evanghelistul despre lumina lui Hristos, care „luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5), tot așa și eu nădăjduiesc ca lumina care a călăuzit și mângâiat inima mea cu noime duhovnicești să lumineze în întunericul deznădejdilor fraților mei – ca astfel, mai mult, să îndrăznim împreună a chema numele Dumnezeului Celui Viu.

Arhimandritul Melhisedec
Stareţul Mănăstirii Lupşa

 

O nouă ediţie a lucrării „O noapte în pustia Sfântului Munte”, a Mitropolitului Ierotheos Vlahos, a apărut la Editura Sophia

O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus
Editura Sophia, 2017
Ediție îngrijită de Radu Hagiu

Sfântul Munte este un loc de taină, unde tăcerea, adică însăşi veşnicia, vorbeşte cu putere – căci tăcerea este graiul vieţii ce va să vină. Aşa cum sfinţii îngeri au o putere înţelegătoare de negândit pentru noi, prin care-şi împărtăşesc dumnezeieşti noime, în acelaşi fel îngerii pământeşti – ce trăiesc în Sfântul Munte şi se întrec cu cei cereşti şi netrupeşti în viaţă şi în rugăciune – au o altă putere pentru a împărtăşi ceea ce trăiesc…

Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se pogoară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi‑l face theolog – căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă‑povesteşte cele pe care le‑a auzit, le‑a văzut, le‑a învăţat, le‑a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (2 Cor. 6:11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.

Negreşit însă, Rugăciunea lui Iisus, ca să fie de folos omului, trebuie neapărat însoţită de theologia Bisericii Ortodoxe (dogma) şi de o viaţă îmbisericită (Tainele‑nevoinţa) – şi în chip anume de dumnezeiasca împărtăşanie, căci Rugăciunea aprinde dorul pentru dumnezeiasca împărtăşanie, iar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sporeşte setea de ­rugăciune.

Rog pe oricare dintre cititorii ce se vor folosi de această carte să se roage la Dumnezeu să nu‑i dezamăgesc pe atâţia pustnici nevoitori, care m‑au iubit şi mi‑au descoperit comorile inimii lor.

† Ierótheos al Nafpaktosului şi Aghio‑Vlasiului

Cartea este disponibilă în librării.
Online ea poate fi achizionată accesând linkul: goo.gl/FTvUeP

Nouă apariție editorială: „Cuvânt despre pocăinţă”, Arhimandrit Athanasie Floroiu (Editura Schitul românesc Prodromu)

De aceea, fraţii mei, e nevoie de sfat mult, căci în sfat mult stă mîntuirea, şi cei ce se silesc o cuceresc pe ea. prin credinţă, smerenie şi fapte după a noastră putere deschidem porţile raiului, care nu aşteaptă de la noi nici aur, nici pietre scumpe, ci smerenie, având drept cheie a lacătului acestor porţi spovedania şi pocăinţa adevărată.

Arhimandrit Athanasie Floroiu

Cuvânt despre pocăință, Arhimandrit Athanasie Floroiu
Editura Schitul românesc Prodromu
Sfântul Munte Athos / 2017

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Nouă apariție editorială: „De la moarte la viață”, Gheronda Iosif Vatopedinul (Editura Doxologia)

„Cu cât sufletul se depărtează de păcat, cu atât se depărtează de moarte, fiindcă acolo unde este păcatul cu fapta, acolo este și moartea. Prin urmare, dorul către Dumnezeu al omului se cunoaște din dispoziția lui, în ce măsură este iubitoare de păcat. Pe cât de ușor păcătuiește omul, pe atât se arată mai muritor. Când omul este împresurat de porniri iraționale și de simțiri moarte, se află cufundat în păcatul cu fapta și lumina Învierii nu-l conduce la legile dreptății. Creștinismul nu este altceva decât o chemare la o luptă pe viață împotriva diavolului și a morții până la biruirea lor finală. Fiecare păcat constituie trădare, fiecare patimă, cedare, și fiecare răutate, înfrângere” – Gheronda Iosif Vatopedinul

De la moarte la viață, Gheronda Iosif Vatopedinul
Traducere de Laura Enache /144 pagini / copertă broșată
Editura Doxologia, 2017

Aruncă o privire în interiorul cărții AICI

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

25.000 de documente românești la Muntele Athos. Dialog cu Domnul Florin Marinescu, cercetător al Institutului de Studii Neoelene din Atena

Născut într-o familie mixtă, dintr-un tată oltean şi o mamă grecoaică, istoricul Florin Marinescu este cel mai bun cunoscător al arhivelor româneşti de la Sfântul Munte Athos. A lucrat la Biblioteca Academiei Române ca „paleograf cu studii superioare“ până în anul 1978, când s-a stabilit în Grecia, împreună cu mama sa, profesoară cu o carieră strălucită la Universitatea din Bucureşti. Din anul 1985 desfăşoară un program de cercetare a documentelor româneşti care au legătură cu noul elenism, în cadrul Institutului de Studii Neogreceşti din Atena, Grecia. Prin grija sa, numeroase documente au văzut deja lumina tiparului în volume, colecţii de studii sau articole, iar altele sunt pregătite spre publicare. Paleograful Florin Marinescu ne-a acordat un interviu despre tezaurul scris al documentelor româneşti de la Sfântul Munte Athos.

Stimate domnule Florin Marinescu, este îndeobşte cunoscut faptul că domnitorii români, în special după căderea Constantinopolului, au sprijinit locurile sfinte ale Ortodoxiei, printre care se numără şi Sfântul Munte Athos. Din documentele de cercetare, care este locul unde se îndreptau cele mai multe danii?

După stabilirea mea în Grecia, ţara de origine a mamei, în 1985 am avut marele noroc de a mi se încredinţa un program de cercetare a documentelor româneşti care au legătură cu noul elenism şi, aşa cum ştie multă lume, cele mai multe se află la Sfântul Munte Athos, grădina Maicii Domnului, de care toată lumea a auzit.

Aşa am descoperit că foarte mulţi domni români au acordat multe ajutoare în cadrul unor politici de care nu prea s-a discutat până acum, politici cu caracter imperial, adică ei se socoteau continuatori ai împăraţilor bizantini. De aceea, de la Ştefan cel Mare, sau chiar înainte de el, în special după căderea Constantinopolului, mulţi domni şi-au îndreptat ajutoarele fie către Protaton, care este centrul administrativ, fie către majoritatea mănăstirilor dintre cele 20 existente în Sfântul Munte. Mă socotesc norocos că din 1985 până acum am luat contact direct cu aproape 25.000 de documente româneşti sau de factură românească, în limbile greacă, slavonă, engleză, franceză, rusă, care au legătură aproape directă cu Ţările Române. Ele pot fi incluse într-o arhivă românească. Cele mai multe documente legate de Ţările Române se află la Mănăstirea Vatoped, a doua în ordinea ierarhică a Sfântului Munte Athos, care deţine aproape 14.000 de documente româneşti. Cred că este cel mai mare conglomerat de documente româneşti existent în afara graniţelor ţării.

Mănăstirea Vatoped îmi acordă mare încredere şi se văd deja rezultate foarte bune în ceea ce priveşte valorificarea lor, în diverse forme, la început în limba greacă, ulterior şi în limba română. Din cauza unui număr imens de documente, este un proces de durată. Cândva, spuneam la un congres că, dacă ar fi să public în fiecare an câte un volum de 1.000 de documente, mi-ar trebui vreo 15 ani până să ajung la finalizarea proiectului vatopedin. La ora actuală, ţinând cont că trecem printr-o criză acută, nu doar economică, proiectul nu este realizabil. Ne gândim la alte posibilităţi, fie când mijloacele tehnice ne vor ajuta, fie când mănăstirea, care trece şi ea printr-o criză, îşi va reveni oarecum. Eu păstrez speranţa că tezaurul de la Vatoped, de la Xiropotamu şi de la alte mănăstiri athonite va putea ajunge la un moment dat la cunoştinţa cercetătorilor şi a istoricilor români, care sunt beneficiarii lor fireşti. S-a întâmplat să fiu eu cel care a avut acces la ele şi încearcă să le valorifice.

Au avut vreodată Ţările Române ocazia de a avea o mănăstire proprie la Sfântul Munte?

Aceasta este o problemă dificilă şi spaţiul alocat unui interviu nu ne permite să o elucidăm. Ţările Române au ajutat atât de mult Athosul, încât ar fi meritat, şi nu este numai părerea mea, să aibă o mănăstire proprie. La 1804 i s-a propus lui Veniamin Costachi, mitropolitul Moldovei, ca Mănăstirea Esfigmenu să devină mănăstire românească, dar marele învăţat ierarh a socotit probabil că nu era momentul ca Moldova să ia în primire această mănăstire. Mănăstirea Dohiariu a avut relaţii atât de strânse cu România, cu Moldova, încât la un moment dat, datorită ajutorului atât de important acordat de nişte domni români în frunte cu Alexandru Lăpuşneanul şi soţia sa, Ruxandra, ansamblul era considerat românesc. Se vorbeşte şi despre Mănăstirea Cutlumuş, numită pe vremuri „marea lavră a Ţării Româneşti“, „lavră“ în sensul de primă, adică cea mai importantă. Cutlumuşul a fost mănăstire ajutată de domnii români foarte mult, dar nu a devenit mănăstire românească, deşi poate a fost cel mai aproape de acest deziderat. În orice caz, eu, când mă duc, sunt bine primit, din fericire, la orice mănăstire şi văd că se recunoaşte marele ajutor pe care Ţările Române l-au acordat fiecărei mănăstiri în parte.

Eu susţin că, dacă Henrich Schliemann a avut norocul să descopere nişte tezaure impresionante ale civilizaţiei mondiale pe teritoriul Greciei, eu, ca paleograf, am marea şansă de a descoperi, aproape zi de zi, documente importante care pentru istoria Ţărilor Române vor fi un ajutor nepreţuit. Aproape nu există domeniu în cadrul istoriei, al geografiei şi al ideologiei Ţărilor Române să nu fie exemplificat de miile de documente pe care le-am cercetat sau urmează să le cercetez.

În ce fel cinstesc monahii athoniţi memoria celor care le-au fost ctitori?

La fiecare mănăstire, situaţia este diferită. În general, respectă pe foştii ctitori. Cel mai important este exemplul de la Mănăstirea Simonopetra, unde, la o anumită dată, este pomenit Mihai Viteazul. Am şi acum în faţa ochilor o imagine de la intrarea în arhondaric, unde pictorul a desenat citatul următor: „Cele ce am făcut, n-am făcut de sila cuiva, ci ca să am un nume şi un ecou în creştinătate“. Este extraordinar de sugestiv ca un mirean să aibă inspiraţia de a scrie aceste rânduri, care explică şi valoarea domnului român, dar şi felul cum merită Mihai Viteazul să fie respectat la mănăstirea respectivă. Aşa cred că ar trebui aplicat şi folosit şi de alte mănăstiri.

Ce ne puteţi spune despre prezenţa românească în Sfântul Munte?

Prin documentele pe care le cercetez, descopăr multe locuri şi lucruri interesante despre monahii români, care, de secole, nu numai că au vizitat, dar au rămas să vieţuiască acolo. De pildă, la 1375, Melchisedec a devenit egumen la Cutlumuş, ceea ce înseamnă că erau deja monahi români acolo. Acesta este un element foarte important de avut în vedere: o prezenţă românească la Athos mai veche de cinci secole. Poate nu a existat o continuitate în documente, dar monahi români au existat permanent, fie acolo, fie la Ivir sau Xiropotamu. Este important să dovedim această prezenţă, mai ales din documente. Eu sunt paleograf de şcoală veche şi, în tot ceea ce scriu, mă bazez pe documente. Acesta este scopul: să demonstrez, din documente, cât de mult au făcut românii pentru Sfântul Munte Athos. Aştept ca după mine să vină şi alţii care să continue acest demers. Eu mă apropii de vârsta senectuţii şi mi-aş dori ca această lucrare să fie continuată. Sunt o fire optimistă şi sper ca măcar lucrările pe care le-am documentat deja să fie tipărite.

Articol realizat de Alexandru Briciu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 6 iulie 2013
Sursă online: ziarullumina.ro

Vezi și VIDEO: Conferința Domnului Florin Marinescu, cel mai bun cunoscător al arhivelor românești de la Muntele Athos, cercetător al Institutului de Studii Neoelene din Atena (Cluj, 7 iunie 2017)