Arhive blog

O nouă ediţie a lucrării „O noapte în pustia Sfântului Munte”, a Mitropolitului Ierotheos Vlahos, a apărut la Editura Sophia

O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus
Editura Sophia, 2017
Ediție îngrijită de Radu Hagiu

Sfântul Munte este un loc de taină, unde tăcerea, adică însăşi veşnicia, vorbeşte cu putere – căci tăcerea este graiul vieţii ce va să vină. Aşa cum sfinţii îngeri au o putere înţelegătoare de negândit pentru noi, prin care-şi împărtăşesc dumnezeieşti noime, în acelaşi fel îngerii pământeşti – ce trăiesc în Sfântul Munte şi se întrec cu cei cereşti şi netrupeşti în viaţă şi în rugăciune – au o altă putere pentru a împărtăşi ceea ce trăiesc…

Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se pogoară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi‑l face theolog – căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă‑povesteşte cele pe care le‑a auzit, le‑a văzut, le‑a învăţat, le‑a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (2 Cor. 6:11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.

Negreşit însă, Rugăciunea lui Iisus, ca să fie de folos omului, trebuie neapărat însoţită de theologia Bisericii Ortodoxe (dogma) şi de o viaţă îmbisericită (Tainele‑nevoinţa) – şi în chip anume de dumnezeiasca împărtăşanie, căci Rugăciunea aprinde dorul pentru dumnezeiasca împărtăşanie, iar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sporeşte setea de ­rugăciune.

Rog pe oricare dintre cititorii ce se vor folosi de această carte să se roage la Dumnezeu să nu‑i dezamăgesc pe atâţia pustnici nevoitori, care m‑au iubit şi mi‑au descoperit comorile inimii lor.

† Ierótheos al Nafpaktosului şi Aghio‑Vlasiului

Cartea este disponibilă în librării.
Online ea poate fi achizionată accesând linkul: goo.gl/FTvUeP

Anunțuri

Nouă apariție editorială: „Cuvânt despre pocăinţă”, Arhimandrit Athanasie Floroiu (Editura Schitul românesc Prodromu)

De aceea, fraţii mei, e nevoie de sfat mult, căci în sfat mult stă mîntuirea, şi cei ce se silesc o cuceresc pe ea. prin credinţă, smerenie şi fapte după a noastră putere deschidem porţile raiului, care nu aşteaptă de la noi nici aur, nici pietre scumpe, ci smerenie, având drept cheie a lacătului acestor porţi spovedania şi pocăinţa adevărată.

Arhimandrit Athanasie Floroiu

Cuvânt despre pocăință, Arhimandrit Athanasie Floroiu
Editura Schitul românesc Prodromu
Sfântul Munte Athos / 2017

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Nouă apariție editorială: „De la moarte la viață”, Gheronda Iosif Vatopedinul (Editura Doxologia)

„Cu cât sufletul se depărtează de păcat, cu atât se depărtează de moarte, fiindcă acolo unde este păcatul cu fapta, acolo este și moartea. Prin urmare, dorul către Dumnezeu al omului se cunoaște din dispoziția lui, în ce măsură este iubitoare de păcat. Pe cât de ușor păcătuiește omul, pe atât se arată mai muritor. Când omul este împresurat de porniri iraționale și de simțiri moarte, se află cufundat în păcatul cu fapta și lumina Învierii nu-l conduce la legile dreptății. Creștinismul nu este altceva decât o chemare la o luptă pe viață împotriva diavolului și a morții până la biruirea lor finală. Fiecare păcat constituie trădare, fiecare patimă, cedare, și fiecare răutate, înfrângere” – Gheronda Iosif Vatopedinul

De la moarte la viață, Gheronda Iosif Vatopedinul
Traducere de Laura Enache /144 pagini / copertă broșată
Editura Doxologia, 2017

Aruncă o privire în interiorul cărții AICI

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

25.000 de documente românești la Muntele Athos. Dialog cu Domnul Florin Marinescu, cercetător al Institutului de Studii Neoelene din Atena

Născut într-o familie mixtă, dintr-un tată oltean şi o mamă grecoaică, istoricul Florin Marinescu este cel mai bun cunoscător al arhivelor româneşti de la Sfântul Munte Athos. A lucrat la Biblioteca Academiei Române ca „paleograf cu studii superioare“ până în anul 1978, când s-a stabilit în Grecia, împreună cu mama sa, profesoară cu o carieră strălucită la Universitatea din Bucureşti. Din anul 1985 desfăşoară un program de cercetare a documentelor româneşti care au legătură cu noul elenism, în cadrul Institutului de Studii Neogreceşti din Atena, Grecia. Prin grija sa, numeroase documente au văzut deja lumina tiparului în volume, colecţii de studii sau articole, iar altele sunt pregătite spre publicare. Paleograful Florin Marinescu ne-a acordat un interviu despre tezaurul scris al documentelor româneşti de la Sfântul Munte Athos.

Stimate domnule Florin Marinescu, este îndeobşte cunoscut faptul că domnitorii români, în special după căderea Constantinopolului, au sprijinit locurile sfinte ale Ortodoxiei, printre care se numără şi Sfântul Munte Athos. Din documentele de cercetare, care este locul unde se îndreptau cele mai multe danii?

După stabilirea mea în Grecia, ţara de origine a mamei, în 1985 am avut marele noroc de a mi se încredinţa un program de cercetare a documentelor româneşti care au legătură cu noul elenism şi, aşa cum ştie multă lume, cele mai multe se află la Sfântul Munte Athos, grădina Maicii Domnului, de care toată lumea a auzit.

Aşa am descoperit că foarte mulţi domni români au acordat multe ajutoare în cadrul unor politici de care nu prea s-a discutat până acum, politici cu caracter imperial, adică ei se socoteau continuatori ai împăraţilor bizantini. De aceea, de la Ştefan cel Mare, sau chiar înainte de el, în special după căderea Constantinopolului, mulţi domni şi-au îndreptat ajutoarele fie către Protaton, care este centrul administrativ, fie către majoritatea mănăstirilor dintre cele 20 existente în Sfântul Munte. Mă socotesc norocos că din 1985 până acum am luat contact direct cu aproape 25.000 de documente româneşti sau de factură românească, în limbile greacă, slavonă, engleză, franceză, rusă, care au legătură aproape directă cu Ţările Române. Ele pot fi incluse într-o arhivă românească. Cele mai multe documente legate de Ţările Române se află la Mănăstirea Vatoped, a doua în ordinea ierarhică a Sfântului Munte Athos, care deţine aproape 14.000 de documente româneşti. Cred că este cel mai mare conglomerat de documente româneşti existent în afara graniţelor ţării.

Mănăstirea Vatoped îmi acordă mare încredere şi se văd deja rezultate foarte bune în ceea ce priveşte valorificarea lor, în diverse forme, la început în limba greacă, ulterior şi în limba română. Din cauza unui număr imens de documente, este un proces de durată. Cândva, spuneam la un congres că, dacă ar fi să public în fiecare an câte un volum de 1.000 de documente, mi-ar trebui vreo 15 ani până să ajung la finalizarea proiectului vatopedin. La ora actuală, ţinând cont că trecem printr-o criză acută, nu doar economică, proiectul nu este realizabil. Ne gândim la alte posibilităţi, fie când mijloacele tehnice ne vor ajuta, fie când mănăstirea, care trece şi ea printr-o criză, îşi va reveni oarecum. Eu păstrez speranţa că tezaurul de la Vatoped, de la Xiropotamu şi de la alte mănăstiri athonite va putea ajunge la un moment dat la cunoştinţa cercetătorilor şi a istoricilor români, care sunt beneficiarii lor fireşti. S-a întâmplat să fiu eu cel care a avut acces la ele şi încearcă să le valorifice.

Au avut vreodată Ţările Române ocazia de a avea o mănăstire proprie la Sfântul Munte?

Aceasta este o problemă dificilă şi spaţiul alocat unui interviu nu ne permite să o elucidăm. Ţările Române au ajutat atât de mult Athosul, încât ar fi meritat, şi nu este numai părerea mea, să aibă o mănăstire proprie. La 1804 i s-a propus lui Veniamin Costachi, mitropolitul Moldovei, ca Mănăstirea Esfigmenu să devină mănăstire românească, dar marele învăţat ierarh a socotit probabil că nu era momentul ca Moldova să ia în primire această mănăstire. Mănăstirea Dohiariu a avut relaţii atât de strânse cu România, cu Moldova, încât la un moment dat, datorită ajutorului atât de important acordat de nişte domni români în frunte cu Alexandru Lăpuşneanul şi soţia sa, Ruxandra, ansamblul era considerat românesc. Se vorbeşte şi despre Mănăstirea Cutlumuş, numită pe vremuri „marea lavră a Ţării Româneşti“, „lavră“ în sensul de primă, adică cea mai importantă. Cutlumuşul a fost mănăstire ajutată de domnii români foarte mult, dar nu a devenit mănăstire românească, deşi poate a fost cel mai aproape de acest deziderat. În orice caz, eu, când mă duc, sunt bine primit, din fericire, la orice mănăstire şi văd că se recunoaşte marele ajutor pe care Ţările Române l-au acordat fiecărei mănăstiri în parte.

Eu susţin că, dacă Henrich Schliemann a avut norocul să descopere nişte tezaure impresionante ale civilizaţiei mondiale pe teritoriul Greciei, eu, ca paleograf, am marea şansă de a descoperi, aproape zi de zi, documente importante care pentru istoria Ţărilor Române vor fi un ajutor nepreţuit. Aproape nu există domeniu în cadrul istoriei, al geografiei şi al ideologiei Ţărilor Române să nu fie exemplificat de miile de documente pe care le-am cercetat sau urmează să le cercetez.

În ce fel cinstesc monahii athoniţi memoria celor care le-au fost ctitori?

La fiecare mănăstire, situaţia este diferită. În general, respectă pe foştii ctitori. Cel mai important este exemplul de la Mănăstirea Simonopetra, unde, la o anumită dată, este pomenit Mihai Viteazul. Am şi acum în faţa ochilor o imagine de la intrarea în arhondaric, unde pictorul a desenat citatul următor: „Cele ce am făcut, n-am făcut de sila cuiva, ci ca să am un nume şi un ecou în creştinătate“. Este extraordinar de sugestiv ca un mirean să aibă inspiraţia de a scrie aceste rânduri, care explică şi valoarea domnului român, dar şi felul cum merită Mihai Viteazul să fie respectat la mănăstirea respectivă. Aşa cred că ar trebui aplicat şi folosit şi de alte mănăstiri.

Ce ne puteţi spune despre prezenţa românească în Sfântul Munte?

Prin documentele pe care le cercetez, descopăr multe locuri şi lucruri interesante despre monahii români, care, de secole, nu numai că au vizitat, dar au rămas să vieţuiască acolo. De pildă, la 1375, Melchisedec a devenit egumen la Cutlumuş, ceea ce înseamnă că erau deja monahi români acolo. Acesta este un element foarte important de avut în vedere: o prezenţă românească la Athos mai veche de cinci secole. Poate nu a existat o continuitate în documente, dar monahi români au existat permanent, fie acolo, fie la Ivir sau Xiropotamu. Este important să dovedim această prezenţă, mai ales din documente. Eu sunt paleograf de şcoală veche şi, în tot ceea ce scriu, mă bazez pe documente. Acesta este scopul: să demonstrez, din documente, cât de mult au făcut românii pentru Sfântul Munte Athos. Aştept ca după mine să vină şi alţii care să continue acest demers. Eu mă apropii de vârsta senectuţii şi mi-aş dori ca această lucrare să fie continuată. Sunt o fire optimistă şi sper ca măcar lucrările pe care le-am documentat deja să fie tipărite.

Articol realizat de Alexandru Briciu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 6 iulie 2013
Sursă online: ziarullumina.ro

Vezi și VIDEO: Conferința Domnului Florin Marinescu, cel mai bun cunoscător al arhivelor românești de la Muntele Athos, cercetător al Institutului de Studii Neoelene din Atena (Cluj, 7 iunie 2017)

A apărut cartea „Mărturii ale experienței monahale” a Cuviosului Iosif Isihastul (Editura Evanghelismos)

Mărturii ale experienței monahale, Cuviosul Iosif Isihastul
Editura Evanghelismos, 2016, 304 pagini
Colecția Părinți aghioriți / Traducere a Părintelui Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Starețul Chiliei Buna Vestire, Schitul Lacu, Sfântul Munte

Salutăm apariția la Editura Evanghelismos a unei adevărate comori duhovnicești, epistolele Cuviosului Iosif Isihastul, adunate sub titlul Mărturii ale experienței monahale. Tălmăcirea aghiorită, cu totul inspirată, aparține Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu.


Starețul Iosif a fost fără știință de carte, după cultura lumească abia a terminat clasa a doua primară, însă a fost înțelept în cele dumnezeiești. A fost un teodidact. Universitatea pustiului l-a învățat cele de care mai ales avem nevoie: cele cerești.

Știm că din cuvântul Starețului se vor folosi monahii, precum și cei din lume care luptă lupta cea bună. Dacă se vor mai folosi și alții, aceasta numai Domnul o știe și să facă așa cum binevoiește bunătatea Sa. Oricum acestea nici nu se înțeleg ușor fără o cugetare bărbătească și nici nu se pot pune în lucrare fără multă nevoință și osteneală.

Cartea se poate comanda de pe site-ul editurii Evanghelismos.

Everghetinos, Vol. 3, Cartea a II-a, prezentat de Dan C. Mihăilescu la Cartea de la ora 5

Din „Everghetinos” aflăm despre dispreţul de sine ca bună înfăţişare în faţa lui Dumnezeu şi faptul că „trândăvia e pricina multor rele”. Despre delăsare ca vătămare de sine, câştigul slujirii, roadele privegherii şi, peste toate, frumuseţea şi roadele smereniei. În fine, despre alterarea sufletului la auzul laudelor exagerate – asta, desigur, numai pentru cei „dreşi cu sarea dumnezeiască” – odată cu convingerea că tainica „aşezare lăuntrică a fiecăruia se vădeşte (mai ales atunci) când e ocărât din afară”.

O corectură: Pe marele actor român, tatăl Părintelui Daniil Vatopedinul, îl cheamă Octavian Cotescu (nu Constantin Cotescu).

Vezi și A apărut volumul al 3-lea al ediției bilingve a lucrării Everghetinos, editată de Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi

A apărut volumul al 3-lea al ediției bilingve a lucrării Everghetinos, editată de Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi

everghetinos-vol-3

Everghetinos, vol. 3, ediție bilingvă 2016 – Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi
Volumul 3. Cartea a II-a (Temele 1-25)

Viața Părinților de altădată și cuvintele pe care le-au lăsat ca moștenire ucenicilor constituie hrana esențială cu care creștinul dobândește putere pentru a rămâne în Hristos, prin Euharistie, a-L interioriza, prin rugăciune, și a-L urma, prin starea de jertfă.

Culegerea duhovnicească Everghetinos se înscrie în acest demers al Bisericii de a oferi pâinea cea spre ființă și apa cea vie celui aflat pe cale. Cel de-al treilea volum din colecție oferă creștinului gând bun legat de slujiri, de sfintele slujbe, de rugăciune, de post, de priveghere, fără de care nu poate exista viață duhovnicească reală. Smerita cugetare arătată îndeosebi în înțelegerea izvorului nesecat de putere pe care îl primește omul prin acceptarea și chiar căutarea necinstirii, a ocării și a desconsiderării din partea lumii constitutie, de asemenea, preocuparea Părinților prezenți prin cuvintele lor în acest volum.

Chiar dacă logica acestei lumi nu poate primi o asemenea abordare, faptul că mai sunt oameni care cred în înălțimea gândului smerit, în bogăția sărăciei, în slava care izvorăște din necinstire și ocară arată că mai există elemente de echilibru în lume, că nădejdea nu ne-a părăsit.

– din Cuvântul înainte, al ÎPS Teofan, Mitropolitul Modovei și Bucovinei

chrismon

În 1783, Sfântul Nicodim Aghioritul publica la Veneţia, la numai un an după apariţia Filocaliei, o carte care avea să devină incontestabil cea mai populară lectură duhovnicească în mănăstirile dar şi mediile laice greceşti: Everghetinos.

Everghetinos-ul este probabil cea mai masivă şi mai cuprinzătoare culegere de texte ascetice care ni s-a păstrat din Bizanţ, dar și lucrarea cu cea mai notabilă și durabilă influență în monahismul ortodox. A fost alcătuit în secolul al XI-lea de Pavel Everghetinos, un nobil din Constantinopol, care fondează în 1049, la numai 3 km. de capitala Imperiului Bizantin, Mănăstirea Maicii Domnului Everghetidos (A Binefăcătoarei), de unde şi numele ctitorului şi a culegerii sale. Activitatea lui Pavel și a ucenicului său Timotei a avut o influență extrem de importantă asupra dezvoltării ulterioare a monahismului bizantin, iar fără îndoială cea mai cunoscută dintre roadele duhovnicești ale obștii everghetine este chiar lucrarea de față.

Everghetinos-ul este un florilegiu de texte adunate din scrierile Sfinților Părinți (Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Diadoh al Foticeei, Avva Isaia, Avva Marcu Ascetul, Avva Varsanufie, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Avva Ioan Casian, dar și numeroase fragmente din Pateric și din Viețile Sfinților) grupate pe 200 de teme care prezintă cuprinzător și cu mult farmec felurite aspecte ale vieții duhovnicești. Numită în Sfântul Munte “jumătate de Bătrân”, cartea îmbrățișează într-adevăr asemenea unui Părinte pe toată lumea. Toți, de la cel mai îmbunătățit călugăr până la cel mai delăsător mirean (sau invers: de la cel mai sporit om din lume până la cel mai lumesc călugăr) ne putem regăsi, fie și într-un singur loc în paginile ei; primim adică un cuvânt care ni se potrivește.

În lungul şir al ediţiilor culegerii, toate bazate pe textul princeps de la 1783, cea de faţă constituie o noutate absolută: începând cu ediţia a II-a a primului volum, ea prezintă un text critic, bazat pe tradiţia manuscrisă a lucrării (au fost consultate majoritatea manuscriselor păstrate, răspândite astăzi în diferite biblioteci din lume: Sfântul Munte, Moscova, Sofia, Istanbul, Paris, Veneția, Milano și Vatican ). Textul grecesc este de asemenea însoţit de o traducere în limba română, fără îndoială scopul principal al noii ediții.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Cărţi ale Sfântului Ioan Gură de Aur (pdf, online)

sf-ioan-hrisostom

1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Romani – http://www.mediafire.com/view/oztofvbrnt7necb/1._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Romani.pdf

2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola întâi către Corinteni – http://www.mediafire.com/view/51x9al46a02pcdg/2._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_intai_catre_Corinteni.pdf

3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola a doua catre Corinteni – http://www.mediafire.com/view/dg4oxf9eg465dkj/3._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_a_doua_catre_Corinteni.pdf

4. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Galateni – http://www.mediafire.com/view/jev05xbs21dgagj/4._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Galateni.pdf

5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Efeseni – http://www.mediafire.com/view/7adbss9d7l8umbr/5._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Efeseni.pdf

6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Filipeni – http://www.mediafire.com/view/atbak7680pcc50b/6._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Filipeni.pdf

7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Coloseni, I-II Tesaloniceni – http://www.mediafire.com/view/qg7ijeselci2jvr/7._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Coloseni%2C_I-II_Tesaloniceni.pdf

8. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola I-II Timotei, Tit și Filimon – http://www.mediafire.com/view/fp8t814dgijgnu3/8._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_I-II_Timotei%2C_Tit_si_Filimon.pdf

9. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Evrei – http://www.mediafire.com/view/4com4xqs5osa5r8/9._Sfantul_Ioan_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Evrei.pdf

Mulţumim lui Ciprian Negoiţă pentru aceste linkuri, adevărate comori patristice.
Pomeniți vă rog și pe ostenitorii la această lucrare: Andrei, Dumitrel, George, Radian, Adrian și Ciprian. Doamne, ajută!

Foto: Icoană contemporană a Sfântului Ioan Gură de Aur, lucrată la Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte Athos

 

Nouă apariție editorială: „Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos”, IPS Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, Graham Speake (editori)

indrumarea_duhovniceasca_in_muntele_athos_prel

Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos
Editura Doxologia, 2016 / 248 de pagini

Editori: IPS Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, Graham Speake
Traducere: Dragoș Dâscă

Îndrumarea duhovnicească este principala lucrare a Muntelui Athos, cea mai importantă slujire pe care Părinții athoniți o săvârșesc unul pentru celălalt și pentru lume. Athoniții oferă îndrumare duhovnicească de mai bine de o mie de ani, în cadrul unei tradiții care coboară până la Părinții deșertului din secolul al IV-lea. Reînnoirea monahală recentă din Munte este o mărturie a puterii continue a Părinților de a atrage ucenici și pelerini pentru a asculta cuvântul lor. Studiile incluse în acest volum examinează unele dintre multele aspecte ale acestei tradiții venerabile, așa cum s-a dezvoltat în Muntele Athos și așa cum s-a transmis prin monahi și monahii, părinți duhovnicești și duhovnici, bărbați și femei mireni, în alte părți ale Greciei și în lume.

„Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, ediția extinsă 2016, va fi lansată la București și Timișoara în prezenta autorului Ionuț Riteș

Coperta-Cu-picioarele-pe-pamant2-V2-760x1024

Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.

(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)

Mai multe detalii despre carte pe pagina dedicată: http://www.cupicioarelepepamant.ro/

Mai jos aveți afișele celor după lansări, de la București și Timișoara!

Afis-717x1024

Lansare-carte-The-Sound-1024x724

Învățăturile Bătrânului Antim Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana (1913 – 1996)

portret2

Învățăturile Bătrânului Antim Aghioritul de la Sfânta Ana (1913 – 1996)
Pomenit pe 15 / 28 iunie

Despre pocăință

„Pocăința este înnoirea Botezului. De aceea, după cum face făgăduințe omul însuși sau nașul său la Botez, la fel și la spovedanie, după ce-și mărturisește greșalele, face și făgăduința de a nu le mai săvârși din nou. Milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu ne-a dăruit Taina aceasta a Spoveda­niei și a ștergerii greșalelor noastre celor viclene, ca să ne mântuim și să ne împărtășim de fericirea cea fără de sfârșit. Pocăința ne curățește și ne face iarăși fără de păcat. Ne albește haina cea întinată a sufletului și ne îmbracă în haina nestricăciunii. Este un nou legământ cu Dumnezeu și de aceea El zice: Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16). Apoi, cel ce păcătuiește cu ceva și se pocăiește, se curățește de necurăția lui, i se iartă greșalele și se mântuiește. Nu există pildă mai mare de pocăință decât Sfânta Maria Egipteanca. Ea a păcătuit mult, trupul ei devenise un vas al plăcerii, și a dus la pierzare mulțime de bărbați iubitori de plăceri. Dar prin pocăință a urcat întreaga scară a vârtuților, întrecându-i chiar și pe îngeri. Încă în trup fiind, Sfânta Maria a mers pe apa Iordanului, ca una fără de trup. A ajuns la o măsură a sfințeniei care i-a înfiorat pe îngeri, i-a cutremurat pe diavoli și i-a uimit și încă îi uimește pe oameni. Pentru aceasta ni s-a făcut pildă de pocăință lucrătoare. Oricât am păcătui, să ne pocăim, și suntem îndreptățiți cu harul lui Dumnezeu. Noi punem pocăința, iar Dumnezeu harul. El ne înnoiește, ne curățește, ne mântuiește după mila Sa cea nemăsurată. Acesta a fost și țelul întrupării Lui, căci ne-a spus că: N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință (Matei 9, 13).

Pocăința este foarte lesnicioasă, ea ține de voirea omului. Sfânta Maria n-a putut să intre în biserica din Ierusalim, căci o putere nevăzută o dădea în lături. De îndată ce și-a recunoscut greșalele, s-a pocăit. A căzut în genunchi, a plâns și a luat-o Mijlocitoare și Chezășuitoare pentru pocăința ei pe Stăpâna Născătoarea de Dumnezeu. Atunci s-a ridicat, a intrat în biserică, s-a închinat Cinstitei Cruci, și după aceea a pus început unei vieți de pocăință și de nevoință neîncetată. Noi oamenii trebuie să înțelegem și să conștientizăm că suntem praf și cenușă, că vine clipa în care sufletul se desparte de trupul cel materialnic. Și frica aceasta a simțitei morți îi înfricoșează pe oameni și îi duce către pocăință. Apoi urmează mărturisirea. Întrutot-bunul Dumnezeu n-a rânduit îngeri să primească greșalele oamenilor, ci oameni ce pătimesc aceleași, episcopi și preoți, care sunt urmașii Apostolilor. Apostolii lui Hristos au primit toată puterea iertării păcatelor, după cum Însuși le-a spus: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi (Ioan 20, 21). Și după ce a suflat asupra lor, le-a mai zis: Luați Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, se vor ierta, și cărora le veți ține, ținute vor fi (Ioan 20, 22-23). Sfinții Apostoli au lăsat această putere urmașilor lor, și ei mai departe preoților duhovnici dreptslăvitori până la sfârșitul veacurilor.

Voirea omului de care am pomenit este puterea sufletului care stăpânește trupul și a trupului care îi urmează sufletului. De aceea, dacă greșesc, și sufletul și trupul se vor osândi în iadul veșnic. În Simbolul de credință mărturisim că așteptăm învierea morților, după care păcătoșii vor merge în focul cel veșnic gătit diavolilor și îngerilor săi (Matei 25, 42), iar drepții vor moșteni Împărăția gătită lor de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). Deci nu avem nicio îndreptățire, căci vom merge unde voim, fie în bucuria cea fără de sfârșit, fie în munca și osânda veșnică. Voirea ține de judecata pe care o are omul, căci toți oamenii sunt făpturi înțelegătoare. Înțelegerea naște judecata, și jude­cata naște folosul fiecăruia. Toți oamenii au voire, chiar și pruncii. De aceea când îi văd pe părinții lor, aleargă la ei cu bucurie, însă când văd necunoscuți, fug și plâng.”

Alunecările tinerilor către parareligii

„Credința noastră ortodoxă este izvor de apă săltătoare întru viață veșnică (Ioan 4, 14). Din nefericire puțini dintre tinerii noștri aleargă la izvorul cu apă curată, însă merg să bea apă din bălți. Lor li se potrivește cuvântul Sfântului Apostol Pavel: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune (I Corinteni 15, 33). Tinerii noștri care se însoțesc cu feluriți oameni de alte religii sunt influențați de aceștia, pentru că nu sunt catehizați în credință. Ei sunt ca peștii morți care se duc unde îi poartă curentul apei. De aceea Sfântul Evanghelist Ioan ne oprește să ne însoțim cu cei care nu au învățătura lui Iisus și nu trăiesc după ea. Nici binețe să nu le dăm, nici în casele noastre să nu-i primim, ca să nu ne facem părtași la nelegiuirea lor. Sfântul Ioan ne poruncește: Oricine va veni la voi și nu va aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bucură-te. Că cel ce îi va zice lui bucură‑te, se face părtaș faptelor lui celor rele (II Ioan, 10-11).

Noi ortodocșii nu credem la voia întâmplării, nici nu ne jertfim viața și toate bucuriile lumii pentru o credință și pentru un adevăr a cărui dreptate n-am cercetat-o. Fiecare dintre noi are casa, averea, țarina lui, și toate acestea le întărim prin contracte și prin martorii pe care-i avem. La fel pentru întărirea în credință avem Vechiul Legământ, care a fost tălmăcit în limba greacă cu trei sute de ani înainte de nașterea lui Hristos, și mai mult, chiar de către evrei, care sunt vrăjmașii Mântuitorului. Martori îi avem pe cei care au văzut cu ochii lor minunile lui Iisus Dumnezeu-Omul. Mai întâi pe Apostoli și apoi pe elinii care au mers să-L întâlnească și au văzut biruința Învierii, a Înălțării la ceruri și sălășluirea Întrutot-Sfântului Duh în Sfinții Apostoli. Învierea lui Hristos ne arată atotputernicia dumnezeirii, pentru că niciun muritor nu poate să învieze singur. Prin Învierea Sa Domnul nostru a călcat stăpânia diavolului, a biruit iadul și i-a veselit pe ucenicii Săi, cu care a rămas vreme de patruzeci de zile. La Înălțarea Sa la ceruri, care s-a petrecut în fața tuturor, îngerii cu haine albe le-au spus ucenicilor: Bărbați galileeni, ce stați căutând către cer? Acest Iisus Care S-a înălțat de la voi la cer, așa va și veni, precum L-ați văzut pe El mergând la cer (Fapte 1, 11). Dumnezeu le-a dat putere acestor pescari simpli și neînvățați, încât deși neîntrarmați, au supus toată lumea. Nici cezarii, nici filosofii, nici învățații mincinoși n-au putut să se împotrivească puterniciei cuvintelor Evangheliei iubirii, pe care Apostolii le aveau ca arme. Și de aceea Hristos stăpânește de două mii de ani chiar și răstignit fiind.

Două lucruri îi împing pe tineri să părăsească Ortodoxia și să meargă către religiile orientale: mai întâi ignoranța și apoi curiozitatea vicleană. Nu vedeți că și acei fachiri vin aici în Sfântul Munte ca să vadă adevărata îndumnezeire a omului? Tinerii ar trebui să înțeleagă că menirea absolută a omului este să se înalțe la asemănarea cu Dumnezeu și să se unească cu El. Dacă omul nu-o împlinește, era mai bine să nu se fi născut, pentru că nu-i va folosi și să trăiască o mie de ani, ceea ce nimeni n-a putut, dacă la sfârșitul său are iadul cel fără de sfârșit. Tinerii merg la înșelători, ca să-și liniștească mustrările de conștiință. Se duc acolo, ca să afle un alt dumnezeu care îngăduie necurăția, întinăciunea, nebunia și minciuna și, precum spune Mahomed, ca să se afle într-un rai al plăcerilor unde veșnic vor mânca pilaf, vor bea râuri de sirop, vor preacurvi și vor săvârși toate destrăbălările. Dar oare pot morții să mănânce? Pot să bea? Pot să preacurvească? Bineînțeles că nu. Deci tinerii cred ușor aceste minciuni și sunt influențați, pe când acei fachiri raționaliști din Tibet și alte părți din Asia vin aici să vadă adevărata îndumnezeire a omului, cum ajunge acesta la asemănarea cu Dumnezeu. O dobândește prin silire și nevoință, după cuvintele Domnului nostru: Împărăția cerurilor se silește și silitorii o răpesc pe ea (Matei 11, 12). Iubiții mei, aceasta este calea către Împărăția lui Dumnezeu: să ne silim pe noi înșine să nu săvârșim răul, să nu ne vindem credința, să nu ne vindem adevărul, ca să ne mântuim veșnic. Avem adevărul, iar tinerii noștri trebuie să evite «sirenele» care ademenesc vremelnic, dar îi duc la pieire. Hristos este singurul Care-i duce la limanul mântuirii pe cei ce țin poruncile Lui, iar tinerii noștri trebuie să pună la inimă mesajul acesta.”

Omenirea în ultimul stadiu al păcatului

„Astăzi omenirea se află în starea cea mai rea de la zidirea lumii. Calea pe care o urmează este cea a căderii, a stricării, a întunericului care duce la pierzanie. Oamenii, prin abuzurile lor, mai cu seamă prin cele trupești, suferă și în minte și în trup, iar tămăduirea lor este foarte anevoioasă. Numai Atotputernicul și întrutot-bunul Dumnezeu, prin mijlocirile mulțimii nenumărate de sfinți de aici din Grecia și ale tuturor milioanelor de mucenici, cuvioși, apostoli și mărturisitori, poate să Se milostivească de poporul Său și să-i lumineze. Numai în acest fel se poate omul îndrepta și să meargă drept. Mila și îndurarea lui Dumnezeu schimbă așezarea lumii. Astăzi starea căderii este mai rea decât cea din vremea Sodomei, necurăția păcatului a umplut și a înecat lumea. Mă amărăsc de pierzania unei mulțimi atât de mari de suflete. Domnul cel iubitor de oameni pentru aceasta s-a pogorât pe pământ, ca să înalțe la cer făptura Sa cea păcătoasă. Ne-a dat harul, a luat trupul nostru cel păcătos și l-a curățit, l-a sfințit și l-a îndumnezeit. L-a pus pe om să șadă de-a dreapta scaunului slavei Sale. Cum ne vom îndreptăți pentru nerecunoștința pe care o arătăm fața de milostivirea Sa cea mare?

Astăzi am ajuns în pragul celei de-a doua Veniri a Domnului. Când se va petrece? Numai Dumnezeu știe, nimeni altul. Întâiul semn, după tâlcuirile Sfântului Ipolit al Romei, este statul evreilor. Ascultați ce zice: «Așa cum Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu a unit toate neamurile întru o credință, la fel și Antihristul va aduna neamul cel risipit al evreilor.» Această prorocie a început să se împlinească în anul 1948.

cuviosul_antim_aghioritul_de_la_sfanta_anaAl doilea semn are legătură cu Templul lui Solomon. După cum Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu celui viu, a ridicat templul trupului Său și a înviat din morți, așijderea și Antihristul va ridica templul dărâmat al lui Solomon; după cuvintele Sfântului Apostol Pavel (II Tesaloniceni 2, 4), Antihristul se va numi pe sine dumnezeu, se va înălța spre închinarea tuturor și va ședea în templul lui Dumnezeu cu chip că el este Dumnezeu. Deci zidirea templului lui Solomon va premerge venirea lui Antihrist pe care Domnul îl va ucide cu duhul gurii Sale, și-l va pierde cu arătarea venirii Lui (II Tesaloniceni 2, 8), adică îl va pierde cu suflarea gurii Sale și îl va nimici cu înfățișarea și venirea Sa.

Însă frații mei, să-L lăsăm pe Dumnezeu să hotărască ceasul venirii Sale biruitoare pe pământ, ca să judece viii și morții. Cât despre noi, să încercăm să ne păzim de păcat, căci păcatul este adevărata moarte, de vreme ce ne depărtează, ne desparte de Dumnezeu, de Viața cea adevărată, de lumină, de bucuria cea nesfârșită, de toate bunătățile. Fie ca Bunul Dumnezeu să lumineze făpturile Sale, și pe grecii ce caută înțelepciune (1 Corinteni 1, 22), dar care acum merg la fachiri și la medium, care-i învață prostia în locul înțelepciunii.”

Sursa: Cuviosul Antim Aghioritul de la Sfânta Ana, Autor Haralambie M. Busias, Editura Iona, 2014. Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui Cătălin Grigore, directorul Editurii Iona, căruia îi mulțumim și pe această cale.

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

O nouă apariție editorială: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online]

Coperta-Cu-picioarele-pe-Pamant1

Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.

(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)

Autorul cărții, Ionuț Riteș, un iubitor al Athosului și un apropiat al părinților lakkoskitioți, a avut bunăvoința de a oferi spre lectură online întreaga sa carte cititorilor blogului nostru, motiv pentru care-i mulțumim! Părinții din Lacu i-au sugerat tacit și titlul cărții, ca o contrapondere la un alt titlu al autorului – Cu capul în nori – carte în care își povestește întâmplările tinereții legate de experiența sa ca instructor de zbor.  Lectură cu folos!

Click pe link pentru versiunea online: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online]

chrismon

Up-date: Prima lansarea cărții „Cu picioarele pe pământ” la Librăria Sophia, București, 3 iulie 2015, ora 18.00.

rites-lansare

 

 

Eveniment editorial: Trei mari părinți aghioriți în dialog cu Părintele Ioanichie Bălan

carte-emilianos-ioanichie-balan

A apărut cartea „Viaţa monahală în Sfântul Munte”. Lucrarea redă un dialog între Părintele Emilianos Simonopetritul şi Părintele Ioanichie Bălan.

„O mănăstire este ca o torţă aşezată pe candelabrul Templului lui Dumnezeu, ca un oraş întărit ridicat pe muntele lui Dumnezeu, spre care toţi privesc pentru a primi confirmarea nădejdii lor şi a vedea că, într-adevăr, Dumnezeu a venit să locuiască printre oameni.

Cum mărturisim că Dumnezeu este printre noi şi în noi, dacă nu prin bucurie, pace şi linişte, care iradiază din mănăstire ca o jertfă binemirositoare? Nu este deloc nevoie de cuvânt pentru a dovedi acest adevăr în lume, care este plină de cuvinte şi imagini, o lume în care pare a fi fost spus totul şi nimic.

Sfântul Munte Athos ocupă, în această privinţă, o poziţie remarcabilă, pe de o parte, prin istoria sa prestigioasă şi milenară, şi pe de alta, datorită situaţiei sale geografice şi instituţionale, care face din el aproape singurul teritoriu din lume dedicat exclusiv vieţii duhovniceşti.”

Părintele Emilianos Simonopetritul

carte-macarios-ioanichie-balan

A apărut cartea „Popor ortodox, tu eşti purtătorul vieţii”. În lucrare se relatează un dialog dintre Părintele Macarios Simonopetritul şi Părintele Ioanichie Bălan.

„Cine nu caută unirea cu Hristos? Călugări şi mireni, athoniţi şi români, greci sau francezi, oameni din toate vremurile, limbile şi naţiunile; dorirea lui Dumnezeu este profund înscrisă în natura noastră şi Domnul, prieten al oamenilor, n-a încetat niciodată să ne propună mijloace nenumărat de variate de a avea acces la această unire intimă cu El aici jos, şi chiar de acum. Ceea ce Sfântul Munte oferă în mod deosebit este faptul că, neîntrerupt, de mai mult de o mie de ani, Athosul este un loc destinat exclusiv acestei trăiri mistice.”

Părintele Macarios Simonopetritul

carte-kapsanis-ioanichie-balan

A apărut cartea „Ortodoxia astăzi”. Lucrarea relatează un dialog dintre părintele Gheorghe Kapsanis şi Părintele Ioanichie Bălan.

„Peste tot, astăzi, Ortodoxia este răstignită şi acest lucru dă naştere, pentru noi toţi, la o responsabilitate deosebită, responsabilitatea acceptării crucii Ortodoxiei, dar şi cea a răbdării şi a rodirii duhovniceşti în răbdare. Pentru noi însă, crucea este în acelaşi timp şi înviere. Şi prin această cruce pe care o poartă aproape toate ţările ortodoxe, credem că participăm şi la Învierea lui Hristos. Sperăm că harul lui Dumnezeu va întări pe toţi ortodocşii, pentru a putea face faţă situaţiilor critice de astăzi, ca să dăm mărturisire despre Hristos, aşa cum cere tradiţia Bisericii noastre.”

Părintele Gheorghe Kapsanis

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Raftul cu Cărți Ortodoxe [pagină facebook]

profile3

Intră pe Raftul cu Cărți Ortodoxe și alătură-te cu un like comunității noastre!

https://www.facebook.com/raftulcucartiortodoxe

Postăm constant recomandări mai vechi sau mai noi de carte ortodoxă.
La sfârșitul prezentării fiecărei cărți există un link de unde se poate comanda online.
Doamne, ajută!