Bătrânul Gherasim de la Chilia Sfinţii Arhangheli – Colciu [Foto / Text]

„Ce mai faci, părinte?”.
„Am pierdut frica de Dumnezeu şi o caut pe aicea…” –
mi-a răspuns bătrânul monah…

Părintele Gherasim are 85 de ani şi de peste 20 de ani se nevoieşte în Sfântul Munte*, la chilia cu hramul Sfinţilor Arhangheli de la Colciu. „Şi apoi lumea este în stăpânirea celui viclean – iar eu totdeauna mi-am dorit să fiu în afara celui rău; deci a trebuit să mă despart de lume. Aşa am venit în grădină”. În grădină era şi acum, în petecul lui de grădină, pe care tocmai îl săpa cu o vigoare neaşteptată pentru anii bătrânului.

De loc e de prin părţile Iaşiului şi o vreme, înainte de a se călugări, a fost şofer, dar L-a căutat mereu pe Dumnezeu, fiindcă din pruncie a simţit purtarea Lui de grijă. Provine dintr-o familie destul de numeroasă, o familie ortodoxă care a fost repede încercată prin moartea părinţilor, moarte ce i-a făcut pe fraţi să se despartă şi să trăiască prin vecini. Şi spune părintele că erau înstăriţi, fiindcă aveau oi multe, dar într-o clipă a dispărut totul ca fumul, iar ei s-au trezit singuri cu Dumnezeu. A învăţat multe din asta şi i-a folosit în viaţă, după cum şi dragostea pe care i-au arătat‑o cei ce l‑au crescut, l‑a făcut să mulţumească bunătăţii şi iconomiei dumnezeieşti. L-am întrebat dacă nu vrea să fie ajutat să-şi repare chilia dărăpănată. Mi-a arătat o masă veche pe care era o Psaltire – şi mai veche, cred –, şi mi-a zis că masa aceea, aşa bătrână cum era, mai rezistă vreo zece ani, dar el s-ar putea să nu mai trăiască atât. Dacă se va gândi doar s-o repare, mintea lui va fi ocupată cu materialele pe care va trebui să le procure şi… s-a dus liniştea lui! „Lucrarea monahului e statul de vorbă cu Dumnezeu şi nu cele materialnice. M-am retras aici pentru că nu iubesc lumea, dar iubesc pe toată lumea”…

Zilele trecute l-am reîntâlnit mergând pe jos către Vatopedu şi prietenii mei din Arad, cu care eram, m-au convins că trebuie să povestesc creştinilor despre bătrânul Gherasim.

(Iar eu aş fi vrut să arăt lumii cum trebuie să te încalţi ca să fii sigur că ajungi la cer …)

* textul este scris în 2008, aşadar Părintele Gherasim are acum, în 2013, 90 de ani şi peste 25 de ani de nevoinţă în Sfântul Munte (n. ed.)

Text: George Crasnean, Revista Lumea credinţei , anul VI, nr. 1 (54) Ianuarie 2008

Foto: Laurenţiu Dumitru

UPDATE: Părintele Gherasim de la Colciu, cel mai bătrân monah român aghiorit, a adormit în Domnul la vârsta de 95 de ani

Această prezentare necesită JavaScript.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin” de la Biserica Protaton, Karyes, Sfântul Munte Athos [up-date]

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Axion Estin” de la Biserica Protaton, Karyes, Sfântul Munte Athos

Ieromonahul Iustin Simonopetritul

Icoana și istoria ei

În Biserica străveche Protaton, în Sfântul Altar, se află așezată într-o strană, în locul Tronului de sus, cinstita și făcătoarea de minuni Icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se numește „Axion estin”. Se numește astfel, pentru că înaintea acestei Icoane s-a cântat pentru prima dată de către Arhanghelul Gavriil această cunoscută cântare. „Această venerabilă și sfântă Icoană din vremuri străvechi a constituit fala Kareilor, slava Protaton-ului, acoperământul și ocrotitoarea Chiliilor din jur”, dar și slava, lauda și ocrotitoarea întregului Sfânt Munte.

Părintele Iustin Simonopetritul, 2005

Istoria Icoanei a scris-o, în 1548, Protosul Sfântului Munte, ieromonahul Serafim, care se distingea prin virtute, înțelepciune, cultură și neagoniseală. Ca Protos conducea Sfântul Munte cu dreptate și înțelepciune evanghelică. A fost starețul Sfântului Dionisie din Olimp, în perioada când acela trăia în Karyes, și era legat printr-o prietenie strânsă cu Cuviosul Teofil, Izvorâtorul de Mir, care în acea vreme se nevoia în Kapsala vecină. A ajutat cu bani la înnoirea Chiliei Sfântului Teofil și a zidit din temelie pridvorul Protaton-ului.

Această istorie a fost publicată pentru prima dată în Noul Martirologhion al Sfântului Nicodim Aghioritul, de unde s-a republicat de mai multe ori. Însemnătatea textului, acrivia lui în privința istorisirii și eleganța lui ne silesc s-o publicăm așa cum este acolo.

„A lui Serafim Protosul, memoriul despre minunea care s-a săvârșit de Arhanghelul Gavriil în Sfântul Munte al Athonului; adică despre cântarea îngerească AXION ESTIN.

Lângă Schitul Protaton-ului, care se află în Karyes, acolo aproape, pe moșia Sfintei Mănăstiri Pantocrator, este o vale mare, care are diferite chilii. În una din aceste chilii, închinată Adormirii Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, locuiește un ieromonah bătrân și virtuos împreună cu un ucenic. Deoarece nu era obiceiul ca în fiecare Duminică să se facă priveghere în mai sus-amintitul Schit al Protaton-ului, într-o Sâmbătă seara, voind bătrânul să meargă la o priveghere, îi spune ucenicului său:

–     Fiule, eu voi merge la priveghere, după obicei, iar tu rămâi la chilie și citește-ți după putere pravila ta.

Și astfel a plecat. Dar încă nu se înserase că, iată, bate cineva la ușa chiliei. Atunci fratele a mers în grabă și, deschizând ușa, vede un monah străin care, intrând, a rămas în chilie în acea noapte.

La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi Slujba. Când au ajuns la Ceea ce ești mai cinstită, monahul chiliei a cântat numai «Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii…» până la sfârșit, adică obișnuita și vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de canoane. Însă acel monah străin, făcând un alt început al cântării, a cântat astfel: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru». Apoi a cântat și Ceea ce ești mai cinstită până la sfârșit. Auzind acestea monahul gazdă, s-a minunat și a spus părutului străin:

–     Noi cântăm numai «Ceea ce ești mai cinstită», iar de «Cuvine-se cu adevărat» niciodată nu am auzit, nici noi, nici cei de dinaintea noastră. Dar te rog, fă dragoste, și scrie-mi și mie această cântare, ca să o cânt și eu Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu!

–     Adu-mi cerneală și hârtie, ca s-o scriu, i-a spus monahul străin.

–     Dar nu am nici cerneală, nici hârtie, i-a răspuns cel de casă.

–     Atunci, adu-mi o lespede de piatră, i-a spus părutul străin.

Monahul alergând a aflat o lespede de piatră și i-a adus-o. Străinul luând-o, a scris pe ea cu degetul său cântarea mai sus-zisă: «Cuvine-se cu adevărat». Și, – o, minune! – atât de adânc s-au întipărit literele în lespedea cea tare, de parcă ar fi fost scrise pe lut moale. Apoi îi spune fratelui:

–     De astăzi înainte astfel să cântați și voi, și toți ortodocșii.

Și spunând acestea, s-a făcut nevăzut. Acela a fost Îngerul Domnului, trimis ca să ne descopere această cântare îngerească și Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă. Dar, mai degrabă, a fost Arhanghelul Gavriil, așa cum s-a spus la început.

După ce starețul a venit de la priveghere și a intrat în chilie, ucenicul său a început să cânte Cuvine-se cu adevărat, așa cum îi poruncise Îngerul, după care i-a arătat starețului și lespedea de piatră cu versurile cântării încrustate în ea de către Înger. Starețul, auzind și văzând acestea, a rămas uimit de acest lucru minunat.

Și luând amândoi acea lespede de piatră scrisă de Înger, au mers la Protaton și au arătat-o Protosului Sfântului Munte și celorlalți bătrâni ai Sinaxei obștești, povestindu-le toate cele întâmplate. Aceștia slăvind într-un glas pe Dumnezeu și mulțumind Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, pentru acest lucru minunat, au trimis degrab piatra la Constantinopol, la Patriarh și la împărat, înștiințându-i prin scrisoare despre toată istoria acestui fapt minunat.

Biserica Protaton, Turnul clopotniţei şi clădirea sfintei Chinotite. Foto via Monastiriaka

De atunci această cântare îngerească s-a răspândit în toată lumea, pentru a fi cântată Maicii lui Dumnezeu de către toți ortodocșii. Iar sfânta Icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se afla în biserica acelei Chilii, unde a avut loc minunea, a fost adusă de către Părinții Sfântului Munte în Biserica Protaton-ului. Și în ea se află până astăzi, așezată deasupra Tronului de sus, înlăuntrul Sfântului Altar, deoarece înaintea acestei icoane s-a cântat mai întâi de către Înger această cântare. Iar acea Chilie a primit numele de Axion estin. Și valea, în care se află acea Chilie, se numește de către toți până astăzi «Adin» (așa a se cânta), pentru că aici s-a cântat mai întâi această cântare îngerească și Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă.”

Sfântul Nicodim Aghioritul continuă: „Că această minune este foarte veche și că Îngerul care s-a arătat a fost Arhanghelul Gavriil, se arată și în Mineiele tipărite, în unsprezece zile ale lunii Iunie, astfel: „În această zi Soborul Arhanghelului Gavriil din Adin”. Datorită faptului că în unsprezece zile ale lui Iunie s-a săvârșit acest lucru minunat, părinții de atunci săvârșeau sobor și Liturghie în fiecare an, în valea mai sus-zisă, supranumită Adin, în amintirea minunii, cinstind și slăvind pe Arhanghelul Gavriil, care, de la început până la sfârșit, a fost dumnezeiescul lăudător al Născătoarei de Dumnezeu, precum și hrănitorul, slujitorul și bine-vestitorul ei cel aducător de bucurie. Astfel el a slujit și la descoperirea acestei cântări închinate Maicii lui Dumnezeu, ca singurul întru toate potrivit acestei slujiri.

Și precum demult Dumnezeu, Stăpânul tuturor, a dat cele zece porunci evreilor scrise cu degetul Său pe două lespezi de piatră, tot astfel și acum mai-marele Îngerilor lui Dumnezeu a dat tuturor ortodocșilor cea mai dulce și mai iubită cântare a Maicii lui Dumnezeu, scrisă pe lespede de piatră cu degetul său îngeresc.

„Vezi și cum s-a împlinit proorocia dumnezeiescului Gavriil, despre care a spus, că această cântare o vor cânta toți ortodocșii. Și atât de dorită s-a făcut tuturor ortodocșilor această cântare alcătuită de Înger, încât chiar și copii cei mici ai creștinilor, o știu și o cântă astăzi cu mare glas, cu mare bucurie a inimilor lor, spre slava Născătoarei de Dumnezeu, pentru ale cărei mijlociri să ne învrednicim de Împărăția Cerurilor”. Amin.

Timpul exact al arătării Îngerului

Pentru determinarea timpului acestei arătări îngerești suntem călăuziți de două elemente importante:

a)   În Slujba tipărită a Icoanei „Axion estin” se spune: „Prezenta minune s-a săvârșit în timpul împărăției lui Vasilie și Constantin, frați buni, numiți Porfirogeniți, fiii lui Romano cel Nou, în anul 980, patriarh fiind Nicolae IV Hrisovergos, în anul de la facerea lumii 6490. Însă anul acesta corespunde cu  anul mântuirii 982, iar nu cu 980. Împărații care sunt pomeniți sunt Vasilie II Bulgaroctonul (976-1025) și Constantin VIII (1025-1028).

b)  În memoriul de mai sus se spune că minunea a avut loc într-o zi de Duminică și că în Mineiele vechi Soborul Arhanghelului Gavriil din Adin este consemnat la 11 Iunie. Deoarece, așa cum se vede, la 11 Iunie s-a săvârșit această minune, atunci trebuie căutat la anul 982, când 11 Iunie a căzut într-o zi de Duminică.

Compunerea cântării și întrebuințarea ei liturgică

Biserica Protaton, Karyes, Foto Laurenţiu Dumitru

Cântarea închinată Maicii lui Dumnezeu „Cuvine-se cu adevărat” este compusă din două cântări deosebite. Din pre-cântarea arătată de Înger: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru” și din irmosul Cântării 9 a Canonului din Vinerea Mare: „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”, cântare alcătuită de Sfântul Cosma, făcătorul de Canoane (sec. VIII).

Începând cu sfârșitul secolului X, cântarea a intrat în cultul liturgic și se cânta la Liturghia Dumnezeiescului Ioan Gură de Aur, în orice zi se săvârșește ea, după ecfonisul „Mai ales pentru Preasfânta, Curata…”, de către strana de rând, pe glasul pe care s-a cântat Heruvicul. Desigur sunt cazuri când ea „se lasă” și se cântă altceva în locul ei.

Cântarea se cântă, de asemenea, la Utrenie și la cele două Paraclise ale Născătoarei de Dumnezeu și se rostește la Rugăciunile mesei și la Pavecernița Mică.

Potrivit cu tradiția athonită locală, Arhanghelul Gavriil a cântat această cântare pe glasul II.

Slujba Icoanei „Axion estin”

Slujba completă a Icoanei „Axion estin” a fost alcătuită de învățatul ierodiacon Benedict de la Mănăstirea rusească, „din evlavie pentru Stăpâna Născătoarea de Dumnezeu, la cererea Eclesiarhilor Protaton-ului, în anul 1838”.

A fost tipărită de patru ori în Atena (1854, 1857, 1890, 1971) și  o dată în Karyes, Sfântul Munte Athos (1924). Traducerea în slavonă a fost tipărită de două ori, o dată în Constantinopol (1861) și o dată în Tesalonic (1910).

Canonul este alcătuit pe glasul IV: „Deschide-voi gura mea”. În locul sinaxarului este pus memoriul Protosului Serafim. Slavele care au fost puse pe note „au fost copiate cu mâna de către Monahul Averchie, reprezentantul Sfintei Mănăstiri Xenofont, în anul 1923”.

Procesiunea cu Sfânta Icoană

A doua zi de Paști, la Biserica Protaton, se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie praznicală, după care urmează măreața procesiune cu Icoana făcătoare de minuni în hotarele Schitului Kareilor, „cu prapuri și dumnezeiești icoane, cu preoți și diaconi ce poartă lumânări aprinse, cu sfeșnice și cu toată mulțimea de monahi, cântând troparele izvorâtoare de miere și vesele ale strălucitului Paraclis, ce se cântă de obicei în aceste locuri”.

Procesiunea cu Icoana se face „pentru dragostea noastră, adică pentru a ni se sfinți casele noastre, de a ni se binecuvânta roadele noastre, pentru a alunga orice insectă vătămătoare din grădinile, viile și copacii noștri, și, în sfârșit, pentru a curăța aerul de orice substanțe vătămătoare și astfel să-l facă potrivit pentru sănătatea trupurilor noastre”.

Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin”, 1913

La procesiune participă arhiereul, Sfânta Epistasie, autoritățile politice și mulțime de lume, care vine din diferite părți ale Muntelui, de la mănăstiri, schituri și mai ales de la chiliile din jurul Karyesului, arătând prin aceasta fierbintea evlavie și respectul față de Ocrotitoarea de obște, străjuitoarea și păzitoarea acestui loc sfânt, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea. Înainte de război, numărul oamenilor care participau la procesiune trecea de două mii.

Traseul procesiunii este stabilit încă din cele mai vechi timpuri, iar în Tipicul ei este descrisă cu lux de amănunte. În diferitele opriri ale procesiunii se rostesc diferite ecfonise și rugăciuni pentru îndepărtarea bolilor și epidemiilor care se apropie de oameni, de plante și de copaci, precum și animale.

Tipicul este scris pe trei manuscrise, care se păstrează în biblioteca Protaton-ului. Primul a fost scris în 1908. În acesta se arată că procesiunea începe de la Biserica Protaton-ului și urmează traseul: conacul iviritic, Turnul lui Makri, Mănăstirea Cutloumusiu – unde o primește egumenul și preoții îmbrăcați în veșminte -, Turnul lui Ravduh, Mănăstirea lui Alipie, Crucea lui Hrisostom, Crucea Sfântului Ștefan, Crucea de mai sus a duhovnicului Sava, Crucea lui Karpoulis și a lui Psaras, Crucea Sfântului Antonie cel Mare și a Sfântului Vasilie, Crucea Zografului, Mănăstirea Sfântului Sava la turn, conacul Xiropotamului și iarăși în marea biserică a Protaton-ului.

Al doilea a fost scris în anul 1851 de către cunoscutul pictor și eclesiarh al Protaton-ului, ierom. Macarie Galatsianos.

Al treilea a fost scris în 1913 și este realitate o copie a celui de mai înainte.

În ultimele două Tipice au fost adăugate încă câteva opriri ale procesiunii cu respectivele ecfonise: conacul Pantocratorului, Crucea Schitului Sfântului Panteleimon, conacul Mănăstirii Sfântului Pavel, conacul Rusikonului și „sediul de obște al Epistaților”. (Procesiunea) nu trece însă pe la Turnul lui Makri, iar Crucea lui Kaproulis este pomenită drept Crucea Chioșcului.

Toți monahii doresc ca Icoana izvorâtoare de Har să treacă pe lângă Chiliile lor, care să fie binecuvântate cu trecerea ei. La fiecare Chilie se citește Evanghelia corespunzătoare și se cântă troparul Sfântului Chiliei respective.

Procesiunea continuă să se săvârșească neîntrerupt până astăzi, în ciuda drumului de multe ceasuri pe care îl fac monahii și mirenii cinstind Harul ei și cerând binecuvântarea ei. În anii de demult, după ce se întorceau de la procesiune, după săvârșirea Vecerniei, mergeau cu toții „sus la Catehumene (locul unde în vechime stăteau catehumenii) și acolo, fiind pregătită masa, se ospătau toți frații care participau la procesiune, făcându-se bucurie și mângâiere mare”.

Minunile Icoanei în timpul procesiunii

În Tipicele de mai sus sunt pomenite și următoarele semne minunate pe care le-a arătat Dumnezeu:

În anul 1508 monahii de la Chilia Sfântului Ștefan a Mănăstirii Dionisiu, în vremea procesiunii au părăsit chilia, s-au ascuns și nu au vrut să primească Icoana Născătoarei de Dumnezeu; nici pe monahii ce participaseră la procesiune nu i-au băgat în seamă. Însă în aceeași noapte o ploaie puternică cu grindină a stricat cu totul viile, copacii și grădina lor, în timp ce ale vecinilor lor au rămas „întregi și nevătămate”. Monahii, conștientizând păcatul lor, au alergat la Mănăstirea Dionisiu și au vestit întâmplarea Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, care se afla atunci acolo. Acela i-a pedepsit după cum se cuvenea, iar în al doilea an au primit cu cinste Icoana și i-au tratat cum se cuvine pe monahi. Apoi căzând la pământ și-au cerut iertare pentru purtarea lor din anul trecut.

Și monahii Mănăstirii Cutlumuș de două ori nu au luat parte la procesiune, spunând că „noi avem mănăstire mare și se cuvine să facem procesiune separată, precum fac și celelalte mănăstiri; și nu vom ține această tradiție veche a Părinților”. Și „îndată mânia lui Dumnezeu a venit peste ei”. Prima oară, cei de alt neam le-au ars corabia mănăstirii și portul, iar Axia două oară, trapeză de curând zidită a mănăstirii împreună cu alte zidiri au căzut „deodată ca zidurile Ierihonului”.

Icoana și neamul grecesc

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” la Tesalonic, cu ocazia serbării centenarului eliberării orașului de sub jugul otoman, octombrie 2012

La 3 Octombrie 1913 monahii athoniți, după ce au săvârșit rugăciune cu priveghere de toată noaptea, au întocmit Rezoluția monumentală „a veșnicei și nedespărțitei uniri cu Mama Grecia”, care a fost semnată de egumenii și proestoșii mănăstirilor, după ce mai întâi au făcut câte trei metanii înaintea „celei mai renumite” icoane din Sfântul Munte și sărutând cu profundă emoție și lacrimi pe Preacurata Stăpână și ocrotitoarea Athonului. Acest document a fost transcris și ștampilat de Chinotită și de mănăstiri, după care un exemplar a fost trimis regelui Constantin, „urmașul pururea fericiților Împărați, întemeietorii Sfintelor Mănăstiri”, iar alte exemplare la Marea Biserică a lui Hristos (Constantinopol), la toate guvernele statelor ortodoxe și la membrii „Conferinței Ambasadorilor din Londra”.

Icoana „Axion estin” a fost tipărită și pe declarațiile oficiale ale împrumutului athonit din 1931, în urma neprețuitului prinos oferit de mănăstiri, prin donarea celei mai mari părți ale metoacelor lor pentru reabilitarea celor săraci și a celor refugiați în urma catastrofei din Asia Mică.

În 1963, cu pretextul sărbătorii oficiale al mileniului Sfântului Munte, cinstita Icoană, în urma hotărârii Sfintei Chinotite și însoțită de mai mulți mitropoliți, politicieni și oficialități militare, a reprezentanților mănăstirilor, a slujitorilor Protaton-ului etc., a fost dusă la Atena, unde a fost primită cu onoruri deosebite, cu profundă evlavie și emoție. Mulțime de credincioși din capitală au avut astfel ocazia să se închine la cinstita și străvechea Icoană, care pentru prima oară ieșea din sfântul ei leagăn.

În Biserica Protaton se săvârșesc zi și noapte slujbe și se continuă neîntrerupt paraclisele și rugăciunile monahilor către Icoana Născătoarei de Dumnezeu din Karyes.

Evlavioșii creștini din Grecia și din străinătate trimit numele lor pentru a fi pomenite la Liturghii. Marele număr de închinători, care zilnic vin în Karyes, primesc binecuvântarea Icoanei de la Protaton. Multe editări ale memoriului și ale slujbei, mulțimea reproducerilor și, mai ales, minunata răspândire a cântării „Axion estin” predată de Înger, au făcut ca Icoana să fie cunoscută în întreaga lume.

Sursa: Ieromonahul Iustin Simonopetritul, „Axion estin” – Icoana făcătoare de minuni de la Protaton via marturieathonita.ro / Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, Chilia Bunavestire – Schitul românesc Lacu

Vezi şi Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” din Karyes, Sfântul Munte Athos, a ajuns la Tesalonic cu ocazia serbării centenarului eliberării orașului de sub jugul otoman

Ascultă şi Slujba Paraclisului la Icoana Axion Estin (Παρακλητικὸς Κανὼν τῆς Εἰκόνος «Ἄξιον Ἐστιν»):

Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

Această prezentare necesită JavaScript.

În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului. Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului.

Din nota introductivă a cărţii „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, needitată în limba română.

Traducere din limba greacă: Elena Dinu

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

O experiență marcantă a Părintelui Emilianos Simonopetritul, trăită în urma unei profunde crize spirituale, pe care părintele o povestește referindu-se la ”un oarecare monah”

Despre un oarecare monah,
Omilie, Drama, 24 apr. 1983

Îngăduiți-mi să vă spun  despre un oarecare monah, pe care l-am cunoscut și care – ca toți cei ce întâmpinăm atâtea greutăți – traversa o perioadă hotărâtoare în mănăstirea lui; cumplite zile! Îi aprinsese creierul răul vrășmaș și forțe potrivnice voiau să-l ”arunce” din vrednicia monahicească, să-l transforme într-un căutător de așa-zis adevăr. Sufletul lui gemea ca valurile înspumate și căuta scăpare din dificultăți. Își amintea când și când de rugăciunea lui Iisus, dar aceasta răsuna  foarte slab, deoarece nu credea în ea. Împrejurările nu-l ajutau deloc – îi erau potrivnice. Cumplit de nefericit devine omul când e copleșit de probleme! Cine, însă, nu trece prin asemenea zile înfricoșătoare, nopți întunecate, încercări dramatice?

Așadar, monahul nostru nu știa ce să facă. Plimbarea nu-l ajuta cu nimic. Noaptea îl sufoca. Și, într-o noapte, în apăsarea  pe care o simțea, deschise fereastra chiliei pentru a pătrunde aerul. Era întuneric- în jur de 3 dimineața. Și pentru că era obosit, merse să o închidă, gândind că poate va reuși să se odihnească puțin. Însă, parcă în jurul lui – și tot întunericul de afară – s-a făcut lumină! Se aplecă să vadă de unde putea  veni această lumină! Dar nu (pro)venea de nicăieri. Întunericul cel lipsit de proprie existență devenise lumină și încă și inima îi era luminată; chilia lui, întorcându-se, a văzut că și ea devenise lumină. A cercetat lampa crezând că poate această lumină era de la ea. Însă, nu putea lampa de gaz să devină și să facă totul lumină!

Deși  înainte, inima lui nu era încă luminată, avea o oarecare nădejde; fără să înțeleagă, în înfricoșarea lui și în nădejdea pe care o întrezărea, iese în curtea neagră a mănăstirii, care de multe ori îi păruse un iad; iese în tăcere, iese în noapte. Dar lucru curios! Totul era luminat! Nimic nu era ascuns în întuneric. Totul era în lumină- grinzile de lemn și ferestrele, biserica, pământul pe care călca, cerul, izvorul care curgea neîncetat, greierii, licuricii, păsările de noapte, toate erau vizibile acolo, toate! Și coborâseră și stelele, se aplecase și cerul, mai curând se părea că toate deveniseră – cerul și pământul – un Cer! Și toate împreună psalmodiau rugăciunea, toate spuneau rugăciunea. Iar inima lui, în mod straniu, s-a deschis și ea și a început să salte, a început și aceea să bată și să participe involuntar la aceeași rugăciune; iar picioarele lui abia atingeau pământul.

Nici n-a realizat când a deschis ușa și a intrat în biserică, când s-a ”îmbrăcat”, când a început să slujească, când au venit și ceilalți monahi. Nu știa ce se întâmplase. Pierduse șirul lucrurilor, știa numai că se află în fața altarului, în prezența nevăzutului Dumnezeu, liturghisind. Și lovind clapele inimii și ale altarului, sunetul ajungea sus, în altarul cel mai presus de ceruri. Liturghia a continuat în biserica luminată mistic de candele. S-a încheiat Evanghelia. Lumina nu mai era în jurul lui, însă aceasta i se cuibărise în inima. Toate au încetat; însă cântecul pe care inima lui l-a început nu se sfârșește. Da, a văzut – în extazul său – că pământul și cerul psalmodiază rugăciunea și a înțeles că monahul trăiește cu adevărat când tresaltă din pricina rugăciunii. E de ajuns numai să înceteze a trăi pentru el însuși.

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul
Traducere Elena Dinu

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Pelerinaj la Athos (22 – 27 septembrie 2013)

• Duminică, 22 septembrie: Plecare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Piteşti – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli. [există posibilitatea îmbarcării şi pe traseul Oneşti – Adjud – Focsani – Buzău – Bucureşti]

• Luni, 23 septembrie (ziua 1): Ouranopoli – Dafni – Măn Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon, la mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul, la icoana Maicii Domnului – Acatist și la celelalte odoare). Drumeție de aprox. 1.30 h până la Măn. Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Măn. Sfântul Pavel (cazare).
  
  
• Marți, 24 septembrie (ziua 2): Măn. Sfântul Pavel. Plecare cu mașina (opțional pe jos – 4h) la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

• Miercuri, 25 septembrie (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).

• Joi, 26 septembrie (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

• Vineri, 27 septembrie (ziua 5): Schitul Sf. Andrei – Serai – Karyes (capitala Sfântului Munte). În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului – Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina din Karyes spre portul Dafni. Dafni (timp pentru cumpărat suveniruri din magazinele cu specific religios) îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am în dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie) – Piteşti – Rm. Vâlcea – Sibiu.

Preț: 210 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile incluse – 320 euro.

Locuri disponibile: 6 (şase!) / Plecare din Sibiu – Rm. Vâlcea – Piteşti – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Expoziție internațională a proiectului OrthPhoto – “Monahismul ortodox”, Muzeul de Istorie și Arheologie, Ploiesti, Prahova

Viața monahală în mănăstirile ortodoxe din întreaga lume, face obiectul expoziției de fotografie ce va fi expusă în perioada 29 august – 13 septembrie, în curtea interioară a Muzeului de Istorie şi Arheologie, Ploieşti Prahova.

“Monahismul ortodox”, a doua expoziţie internaţională a proiectului OrthPhoto, reuneşte în total 200 de fotografii din 25 de tari. Dintre acestea, vor fi expuse între 60 şi 80 de imagini. Expoziţia a fost lansată pentru prima dată în noiembrie 2010 în Bialystok – Polonia, a făcut turul României în 2011, iar în martie 2013 o parte dintre lucrări au fost expuse şi la Libraria Predania din Bucureşti.

Expoziţia vă este oferită de Grupul Filos, cu sprijinul Centrului Cultural Mioveni și are loc în cadrul Festivalului de fotografie „Secvențe” 2013, aflat la prima ediție.

Monahismul este unul din cele mai importante elemente ale credinţei şi ale tradiţiei ortodoxe, puritatea acestora fiind păstrată necontenit de mănăstiri, centrele de gândire teologică ortodoxă. Expoziţia prezintă mănăstiri mari şi importante, dar şi lăcaşuri mai puţin cunoscute. Veţi avea ocazia să vedeţi realităţile vieţii monastice şi impactul mănăstirilor în vieţile credincioşilor, în mediul cultural şi artistic.

“E greu să înţelegi pe deplin viaţa monahală, dacă nu o trăieşti. Viaţa monahală este atunci când omul însuşi spune că el este dispus să sufere de dragul lui Hristos” (Părintele Andrei Barkovsky, Stareţul Mănăstirii Supraśl, Polonia)

Orthphoto.net este o comunitate interactivă de fotografi amatori şi profesionişti care doresc să împartă şi să expună fotografii pe tema credinţei ortodoxe, prezentă în întreaga lume. În acest mod, sperăm să învăţăm despre tradiţiile locale, aducând lumea ortodoxă mai aproape prin înţelegerea şi trăirea acestor tradiţii şi prin prezentarea frumuseţii Ortodoxiei de pretutindeni.

Proiectul OrthPhoto este cea mai mare bază de date de fotografie cu tematică ortodoxă din lume.

Comunicat al Sfântei Chinotite a Sfântului Munte Athos cu privire la știrile mincinoase despre așa-zisa invitare a papei în Sfântul Munte

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos

Karyés, 11/24 August 2013

Nr. Prot. F.2/32/2410

Înștiințare

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos face cunoscut faptul că zvonul lansat de o parte a presei bisericești despre o așa-zisă trimitere a unei invitații către papa Romei pentru ca acesta să viziteze Sfântul Munte este complet neîntemeiat și mincinos. Ne exprimăm surprinderea față de difuzarea unor astfel de știri fără cea mai mică verificare a lor, și mai ales de către presa bisericească.

Conștiința dogmatică, păstrată dintotdeauna neschimbată, a Sfântului Munte, acest chivot de tradiții ortodoxe și palestră de lupte duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru.

Adresându-ne către tot omul bine intenționat, îl rugăm părintește și frățește să nu dea crezare unei astfel de “știri” rău intenționate, ci atitudinii responsabile a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos.

Întruniți în Sinaxă comună, toți reprezentanții și Întâi Stătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos

Sursa: pemptousia.ro

***

N. ed. blog: Comunicatul Sfintei Chinotite face trimitere la zvonul lansat pe câteva pagini web ortodoxe de limbă greacă. Unele încă păstrând şi acum postarea zvonistică, ex: Στο Άγιο Όρος θέλει να κουβαλήσει τον Πάπα ο Πατριάρχης!
http://www.pentapostagma.gr/2013/07/agio-oros-papas-patriarxis-vartholomaios.html

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, Mănăstirea Vatopedi, Sfântul Munte Athos (audio)

Θεία λειτουργία Ι.Μ.M. Βατοπαιδίου,΄Αγιον όρος. / Dumnezeiasca Liturghie, Sfânta şi Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte Athos (131 min.)

Sfatul nostru: Ca să ascultați în răstimpuri acest album postat online, puneți “semn de carte” la acest link sau salvați-l la “favorites”!

Pelerinaj la Athos (12 – 17 septembrie 2013)

• Joi, 12  septembrie: Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli

• Vineri, 13 septembrie (ziua 1): Ouranopoli. Cu ferryboatul până la Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) – Chilia Panaguda (unde a viețuit Părintele Paisie Aghioritul, opţional) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

• Sâmbătă, 14 septembrie (ziua 2):  Schitul Sf. Andrei Serai – Karyes. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi (6 h) pentru a vizita: Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Lacu (închinare și slujba de noapte la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

• Duminică, 15 septembrie (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. Morfono – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).

• Luni, 16 septembrie (ziua 4): Schitul Prodromu. Drumeţie o oră până la Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița). Măn. Marea Lavră (cazare).

• Marţi, 17 septembrie (ziua 5): Marea Lavră – Karyes. În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se vizitează Chilia sârbească Sf. Sava (închinare la Icoana Maicii Domnului – Galactotrofusa – Maica Domnului care alăptează). Plecare cu mașina din Karyes spre Dafni, îmbarcare pe ferryboat spre Ouranopoli. Plecare spre Tesalonic. Măn. Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (aprox. 7.00 am în dimineața zilei de miercuri, 18 septembrie) – Buzău – Focşani – Adjud – Moineşti.

Preț: 210 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu), adică cu toate cheltuielile incluse – 320 euro.

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 110 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Studiul duhovnicesc, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul

Predică ținută în biserica Sfântul Nicolae din Trikala, la  24 ianuarie 1971

Tema vieții duhovnicești, despre care am început să vorbim acum două duminici, este foarte vastă. Am văzut că ea poate fi comparată cu un drum care începe din viața aceasta cu scopul de a ajunge sus, în Cer. Este o viață ce are ca vehicul metaforic aripile Duhului Sfânt, deoarece nu este posibil ca cineva să ajungă la cer mergând pe jos. E cu neputință să ajungă cineva la Dumnezeu doar prin puterile, lupta și virtuțile sale. Va trebui să se sprijine pe aripile puternice și rapide ale Duhului Sfânt, să se încredințeze cu totul harului dumnezeiesc și să înțeleagă truda, lupta, osteneala, nevoința, să se jertfească pe sine însuși.

Am văzut apoi, un mijloc al vieții duhovnicești – căsătoria – un semn tainic al prezenței lui Dumnezeu, în care Sfântul Duh vine să unească prezentul cu viitorul, acel moment deosebit de important, dar și fiecare moment al vieții noastre cu veșnicia.

Să vedem astăzi, un al doilea semn al prezenței Duhului Sfânt, un semn mistic- studiul duhovnicesc.

Toți oamenii, încă de mici, citesc mult. Desigur, astăzi, în epoca științei, a literaturii și înaintării ei, trebuie ca omul să citească mult; dacă nu citești ești ca orb. Citești tu și îți îndemni copilul să citească, încă din primii săi ani, pentru a nu eșua în viață. Fiecare citește în funcție de priceperea sa, de știința sa, de formarea sa, de posibilitățile pe care le are, de poziția sa în societate; unul mai mult, altul mai puțin.

Copilul tău, dacă este instruit, citește filosofie, îi citește pe antici, pentru a-și putea forma spiritul. Sunt convins că îl sfătuiești să învețe și limbi străine, deoarece se spune că dacă știi o limbă străină, este ca și cum ai avea încă doi ochi. Citește cărți legate de societate, enciclopedii, cărți de știință și multe altele, pentru a putea stabili un contact cu realitatea momentului în care trăiește, pentru a putea înțelege omul din fața lui și a comunica cu el, pentru a fi adecvat cerințelor și condițiilor vremii sale și a nu fi un om nehotărât.

Toate acestea sunt folositoare. Nu sunt,însă, de ajuns și nici nu le putem citi toți. Vorbim despre viața duhovnicească iar tema noastră face referire la cărțile pe care trebuie neapărat să le citim, deoarece ne sunt de folos în călătoria noastră spre Cer. Sunt acele cărți pe care, atunci când le citești, știi că vorbește însuși Dumnezeu. Acestea sunt unelte ale vieții duhovnicești și fără ele este cu neputință să ajungă cineva în Rai.

Care sunt cărțile vieții creștine? Sunt foarte multe. Sunt cele pe care, într-un cuvânt, le numim cărți duhovnicești.

Dar, dintre aceste cărți, dați-mi voie, astăzi, când avem ca temă – studiul duhovnicesc – acest semn mistic al prezenței Duhului Sfânt în viața noastră- să menționez numai anumite categorii.

Nu este cu putință să se facă referire decât numai la cele pe care Biserica noastră le-a distins prin istoria ei, prin viața și prin sângele ei, și pe care ni le-a dat spre desfătare zilnică. Acele cărți în care nu citești gânduri, criterii și judecată omenească, ci în care găsești gândirea lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, în care vorbește Însuși Dumnezeu.

Cei ce le-au scris sunt instrumente insuflate de Dumnezeu, aflate în slujba Duhului Sfânt.

Mă voi referi la cărțile pe care ni le oferă Biserica. Le deschizi și vezi cum îți vorbește Dumnezeu. Simți îndată fiorul Duhului, simți cum răspunde Dumnezeu nedumeririi tale. Observi cum îți risipește întunericul, cum îți deschide căile, când în fața ta se află o fundătură, cum nu lasă nici o urmă de întuneric în trecerea ta. Atunci, plin de bucurie strigi: ”Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere și cenușă!” ( Facere 18, 27 ).

Am început să conversez cu Domnul meu, cu Hristosul meu. Și ce sunt eu ca să vorbesc cu El? Cenușă sunt, pământ sunt. Îmi face, însă, Dumnezeu acest dar.

Dacă nu ai aceste cărți cu tine, în călătoria ta, nu vei ajunge niciodată la capăt. Prin ele te cheamă Dumnezeu și îți arată cu mâna Lui pe unde să mergi. Îți spune: Duc in altum – hai sus, în înălțimi, copilul meu! O simți. Asemenea acelui sfânt care de multe ori părăsea compania celorlalți motivând: ”mă așteaptă cineva în cameră”. Nu știau cine. Credeau că este vorba de un om, pe când acela mergea și deschidea cartea sa, unde, îl aștepta Însuși Dumnezeu.

Care sunt, deci, aceste cărți?

În primul rând, cele ce se numesc patristice. Autorii lor sunt Părinții Bisericii noastre, unelte ale Duhului Sfânt, acei dascăli înflăcărați care vorbeau cu foc și scriau cu avânt. Ne-au lăsat operele lor nemuritoare, scrise sub inspirația Sfântului Duh. Cu adevărat, ce comoară am fi pierdut dacă n-ar fi existat Sfinții Părinți! Au trăit în rugăciune, în nevoință, în postiri. L-au iubit total pe Dumnezeu și i-a iubit Dumnezeu, învrednicindu-i să ne lase această creație nepieritoare, mai de preț decât tot aurul din lume.

În general, toți Sfinții Părinți ai Bisericii noastre au viețuit cam în același chip. Vom arunca o privire asupra vieții unui singur Părinte, aceea a Sfântului Vasile cel Mare, și va fi ca și cum am avea înaintea ochilor totalitatea Sfinților Părinți.

A studiat în marile și cunoscutele școli ale vremii sale – filosofie, retorică, astronomie, matematică, medicină. A devenit ritor.

Viitorul îi surâdea, iar reușitele erau una mai mare decât alta. Dar ce s-a întâmplat atunci? Sufletul acesta frumos, mintea aceasta sclipitoare și inima aceasta sensibilă și pătimitoare întru Domnul, nu s-au robit aspirațiilor pământești. A părăsit rude și prieteni și a mers într-un pustiu al Pontului.

Acolo, deși era slăbit și bolnăvicios încă de mic copil, și adeseori fusese în pericol de moarte, a trăit cinci ani în mucegai și umezeală, într-o grotă, în cele mai grele condiții, departe de mărirea oamenilor.

Iar într-o noapte, trecut de miezul nopții, după cum ne spune fratele său, Sfântul Grigorie al Nissei, ”lumină strălucitoare s-a făcut; lumina aceea imaterială a  dumnezeieștii puteri ce lumina încăperea nu era degajată de nici un lucru material.”

În sihăstria lui l-a vizitat Dumnezeu. A strălucit, și întunericul s-a făcut zi, iar acela s-a făcut ca soarele. O lumină care nu provenea de undeva anume. Așa cum a intrat Hristos în foișor, fără ca ușile sau ferestrele să fie deschise, așa a intrat și acolo unde se afla Marele Vasile. L-a văzut pe Dumnezeu cu ochii săi duhovnicești și a spus: ”Ce este mai minunat ca Dumnezeu? Ce este mai ușor de iubit decât Dumnezeu?”; Ce este mai frumos, mai minunat și mai demn de iubit decât frumusețea duhovnicească, decât frumusețea lui Dumnezeu? Primind acea iluminare, a putut scrie operele pe care ni le-a lăsat ca să ne lumineze și pe noi.

Cam în felul acesta și-au scris Sfinții Părinți cărțile, iar prin ele, ne iau de mână și ne poartă din vârf în vârf, din munte în munte, până sus la stele, acolo unde se află tronul lui Dumnezeu înconjurat de prietenii săi, de sfinți. Tot așa ne-au lăsat cuvântul lor – Sfântul Ioan Gură de Aur și sfântul pe care îl prăznuim mâine – Sfântul Grigorie Teologul, vulturul Duhului.

Dar, îmi veți spune : „Bine spuneți părinte, dar unde vom găsi aceste cărți?” Nu vă faceți griji! Dacă până acum încă n-ați căutat, veți vedea cât de ușor sunt de găsit și de citit chiar dacă ați terminat numai clasele primare. Există atâtea traduceri astăzi, încât părinții ne sunt accesibili tuturor. Nu a scris de curând, pururea pomenitul nostru Mitropolit Dionisie, două cărți în care a tradus scrieri ale Sfinților Părinți? Câte cărți și câte cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfântului Grigorie, ale Sfântului Nicodim, ale lui Pavel Everghetinul, și ale altor sfinți părinți nu circulă astăzi! Scrierile lor sunt simple.

Le vei citi și ți se vor deschide ochii. Așa cum, atunci când stai în întuneric și dintr-o dată vin și-ți pun un reflector în ochi, deschizi ochii bine- bine, la fel vei simți și când vei citi cărțile Sfinților Părinți. Aceste cărți devin lentile prin care vedem Soarele- pe Hristos.

Să trecem acum la a doua categorie de cărți- Viețile Sfinților– prietenii bisericii noastre, care se pleacă pe pieptul lui Hristos și trăiesc în sânul Său; ei alcătuiesc familia lui Hristos și trebuie ca și noi să facem parte din ea. Cunoaștem sfinții bisericii noastre? Sunt frații noștri. Aparținem aceleiași familii, avem același tată- pe Dumnezeu, aceeași mamă- Biserica, mâncăm aceeași mâncare- Sfânta Împărtășanie. Suntem toți de o mamă și consumăm aceeași hrană. Am ieșit din același pântece duhovnicesc. Îi cunoaștem dar, pe acești frați ai noștri- pe sfinții Bisericii?

Citești viețile sfinților și vezi în fața ta tâlcuiri ale Evangheliei, și te umpli de inspirație. Ajungi să îi cunoști puțin câte puțin. Vezi cum s-au născut, cine a fost mama lor după trup, cum și-au început viețile, cum și-au vărsat sudorile și sfintele lor lacrimi, cum au udat pământul cu fierbintele și cinstitul lor sânge- acel sânge amestecat cu sângele lui Hristos. Te entuziasmezi și îți vine să sari pentru a ajunge cât mai sus. Citești despre ei și îi simți lângă tine, parcă le auzi respirația. Ca și cum am sta toți împreună și puțin mai încolo vă spun: „Ați obosit, dragii mei, haideți să facem o plimbare!” Ne plimbăm și vorbim unii cu alții prietenește, ca într-o familie. Așa îi simți pe sfinți în viața ta atunci când îi citești.

Îndată ți se naște în minte întrebarea: Acest sfânt n-a fost om ca și mine? Cum a ajuns sfânt? Și eu pot deveni sfânt. Vezi eroismul lui, vezi dragostea lui pentru Dumnezeu, și inima ți se aprinde, se umple de entuziasm și îți dorești încă să îl și întreci.

”Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” ( Psalmi 67, 36 ). L-au slăvit pe Dumnezeu. Un nor de miliarde de sfinți care încă nu și-au luat cununile lor deoarece ne așteaptă și pe noi. Αșa cum se strânge familia la cină, iar când lipsește un copil îl așteaptă, așa și sfinții în cer, ne așteaptă pe noi, pe mine, pe tine. Realizezi ce înseamnă să rămâi în urmă pe calea urcușului tău duhovnicesc? Ia gândește-te, să te aștepte toate oștirile sfinților iar tu să întârzii ocupându-te cu lucruri nesemnificative. Lasă-le! Ridică inima ta, oriunde te-ai afla: în casa ta, în magazinul tău, cu copiii tăi, cu soțul sau soția ta; chiar și într-un loc dificil de te-ai afla, ține-ți inima acolo, sus. Vei reuși dacă vei citi viețile sfinților și te vei cufunda în înflăcărarea lor.

Să vedem, în al treilea rând, cărțile noastre de cult. Ce frumos se citește la Psaltire ori de câte ori mergem la biserică! Citești Octoihul și simți ca un balsam în sufletul tău. Citești Triodul, care se cântă în Postul Mare, și simți cum, fără să vrei, îți curg lacrimi, și nu lacrimi mincinoase, izvorâte din sentimentalism, ci din profunzimea sufletului. Citești Penticostarul și zâmbește sufletul tău; simți că viețuiești în cer. Dar dacă nu le ai pe acestea, nu ai măcar Pravila, care e un rezumat a toate? Ia Pravila, învață cum se utilizează și vei vedea cât de mult te vei folosi.

Iar dacă ai terminat școala generală, învață ca pe lângă acestea să citești și cărți teologice, care vorbesc despre sfânta credință în Hristos, credința în care lovesc ereticii dar pe care, tu, trebuie să o adăpostești în mintea și în inima ta.

Mai este încă o categorie de cărți pe care am lăsat-o la sfârșit, deoarece, este cea mai importantă pentru noi. Care este aceasta? Sfânta Scriptură: Vechiul și Noul Testament. O citim? Mă tem că, în special, Vechiul Testament nu-l citim. Acolo Dumnezeu vorbește limpede. Acolo citești: „Aceasta spune Domnul”.

Și cel mai neștiutor de carte poate citi Sfânta Scriptură. Dacă nu o înțelege astăzi, o va înțelege mâine.

Îmi amintesc că pe vremea când eram student, am mers la o școală, în calitate de „învățător”; eu, tinerelul, să vorbesc elevilor. La porțile școlii se afla o doamnă care vindea covrigi. Câte nu m-a învățat și cât nu m-a smerit! Citea.

– Ce citiți doamnă? O întreb.

– Evanghelia, copilul meu.

– Dar o înțelegeți? ( n. trad.: Sfânta Scriptură a circulat multă vreme în limba în care a fost scrisă inițial – Koine – „greaca comună” – limbă vorbită timp de aproximativ opt secole – cca.300 î.d Hr.- 500 d.Hr., apărând ulterior și traduceri).

– Desigur, o recitesc! O citesc pentru a doua oară și o înțeleg mai bine decât prima. Iar dacă o citesc iarăși, de la început, o voi înțelege încă și mai bine.

– „Iartă-mă Doamne!” am spus atunci în sinea mea.

– Spuneți-mi, doamnă, știți că există și traduceri ale Evangheliei?

– Adevărat, copilul meu, cât costă? Să împrumut bani și să ți-i dau ca să îmi aduci.

Nu îi trebuiau. I-am trimis tâlcuirea, în dar. Nu avea nevoie! Avea foc! Iar dacă ai foc, ți le spune Dumnezeu pe toate.

Sfânta Scriptură este cel mai mare dar pe care l-a lăsat Dumnezeu omului. Să înțelegem acest lucru! Ca și acel scriitor, care, deși avea în fața sa atâtea cărți, i-a spus soției sale:

– Adu-mi cartea mea!

– Dar care carte din acestea toate?

– Sărăcuța, mă întrebi care carte? Una singură este Cartea: Sfânta Scriptură! a răspuns acel mare scriitor. O citea în fiecare dimineață pentru a aprinde lumina sufletului său, pentru a fi luminat de Dumnezeu.

Să vedem acum ce trebuie să facem ca studiul nostru duhovnicesc să reușească și care sunt roadele lui. În primul rând, ca să citești cărți duhovnicești și ca ele să aibă ecou în sufletul tău, îți trebuie osteneală și rugăciune. Să recunoaștem, suntem leneși!

Cunoașteți cred, că există în unele case, biblioteci care au pe rafturile lor cărți false, doar cu cotoarele pictate. Privești și spui: ce opere valoroase conține această bibliotecă: Iliada lui Homer, Istoria lui Tucidide, Cuvintele lui Demostene. Dar dacă încerci să le deschizi, ele nu se deschid, căci nu sunt cărți, ci numai cotoare pictate. Omul nu citește ci doar vrea să arate că este cultivat și duhovnicesc.

Trebuie să credem însă, că sufletele noastre nu au nevoie de hrană ci de carte, deoarece cartea este cuvântul lui Dumnezeu. Să citești zi și noapte, după cum spune Sfânta Scriptură: „când mergi pe cale, când te culci și când te scoli” ( Deut. 6,7 ). Fie că te ridici, fie că șezi, fie că te întinzi, citește! Să te retragi oricând poți într-un loc liniștit al casei tale, să lași afară zgomotul, să te închizi acolo și să deschizi cartea, ca să te poți folosi.

Încearcă, dacă poți, să citești cărțile duhovnicești noaptea, chiar și numai o dată pe săptămână, și ai să vezi atunci binecuvântarea Domnului. „Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuiește spre Tine; căci, când îndreptările Tale vor fi pe pământ, cei ce locuiesc lumea vor învăța ce este dreptatea” ( Is. 26, 9 ).

Aprinde, noaptea, lumina dumnezeiască ce luminează pământul!

Ostenește-te, caută liniștea și vei vedea că Îl vei afla pe Dumnezeu și se vor risipi toate îndoielile și toate greutățile tale. Când soarele răsare, să te găsească cu cartea în mână, după cum spuneau cei din vechime. Mai întâi, însă, roagă-te, ca să îți deschidă Dumnezeu mintea și inima. Acela poate!

Să citești tot! Ai, de exemplu, Evanghelia. Citește și ceea ce ți se pare nefolositor, și ceea ce ți se pare greu! Poate, într-un colț al Evangheliei sau al Vechiului Testament ai să găsești un mic mărgăritar, iar mărgăritarul, oricât de mic ar fi, este mai prețios decât cea mai mare stâncă; nu te lenevi!

Nu căuta în Sfânta Scriptură rețete și canoane pentru viața ta. Nu dori să pui acolo propriile tale gânduri. Tu citește ca să afli ce spune Dumnezeu, și Dumnezeu te va inspira. Primește orice îți va spune Dumnezeu. Dar îmi vei spune: „Nu se mai potrivesc, bătrâne, lucrurile astea, vremurilor noastre. Au trecut acei frumoși ani. Astea sunt pentru voi, cei din mănăstiri. Noi avem treburi, avem necazuri.” Așadar, viața creștină este numai pentru cei din mănăstiri? Dar ce am spus? Deschidem casa noastră pentru ca Hristos să viețuiască înăuntru!

Gândul acesta, cum că nu sunt potrivite sfintele scrieri astăzi, este ca acidul azotic. Am auzit că dacă arunci o picătură de acid azotic pe o floare frumoasă, se îngălbenește, se ofilește. O astfel de influență are această idee în viața noastră. Pentru noi sunt Sfintele Scripturi, pentru noi sunt cărțile, nu doar pentru monahi. Ei au isihia lor, au limanul lor, au toate asigurate. Noi suntem în luptă, în mijlocul furtunii, pe noi ne vânează ispititorul în lume. Pentru noi,cei cu atâtea greutăți, vine Hristos ca să ne dea armele duhovnicești- cele ce se cheamă- cărți duhovnicești. Pentru noi spune: „Cugetă la acestea, ține-te de acestea, ca propășirea ta să fie vădită tuturor”  ( Tim 4, 15 ).

De toate știm; cunoaștem foarte bine actorii și știm pe dinafară jucătorii de fotbal. Să facem o testare improvizată? Să întreb pe careva dintre dumneavoastră? Câți sunteți aici? Doar unul să întreb; sau mai bine să facem altceva. Când vă întoarceți la casele dumneavoastră, uitați-vă în calendar. Are trei sute șaizeci de zile, dar mai mult de trei sute șaizeci de sfinți, are mii de sfinți. Ia să vedeți, câtora dintre aceștia le cunoașteți viețile? Am spus că sunt frații noștri, că facem parte din această familie. Deschideți apoi cartea dumneavoastră la Canonul cel Mare, cel ce se cântă în Marele Post. Cuprinde aproape toate numele scrierilor sfinte. Vedeți câte dintre acestea cunoașteți. Mi-e teamă de ce rezultat am obține, cu toții, la o astfel de testare.

De ce să nu citim? Nu spune că nu înțelegi! De asta are grijă Sfântul Duh. Dacă vrei, El te va lumina. Este Cel prin care se săvârșesc Sfintele Taine. Încetul cu încetul îți va descoperi cheile care deschid tainele cărților, care deschid Raiul.

Altminteri, vei fi având pe cineva, un om duhovnicesc, care să fie ”desăvârșit cu deprinderea”, după cum spun Sfinții Părinți, adică, cel care să aibă experiența necesară pentru a-ți putea explica. Vei dobândi și tu, propria ta experiență și vei vedea că ți se vor dezvălui toate. E nevoie, însă, de osteneală, de cercetare și de rugăciune.

E nevoie apoi de dorire și înstrăinare, de interes și de o sfântă nepăsare. Ce înseamnă acestea? Poți umple un vas deja plin? Ca să pătrundă înțelegerea dumnezeiască înlăuntrul tău, ca să pătrundă harul lui Dumnezeu, trebuie să-ți golești inima de patimi, de egoism, de ură și invidii, de dorințe și aplecarea spre interesul personal, să o curățești și să o umpli de virtuți.

Patimile sunt ca paraziții. Deschizi radioul ca să asculți un post și auzi neîncetat paraziți; nu înțelegi ce spune crainicul. Pentru a auzi vocea trebuie ca paraziții să înceteze. Cum vei auzi vocea lui Dumnezeu când înlăuntrul tău răcnesc patimile? Trebuie să ieși din robia lor, deoarece, cu ele rămâi un om trupesc, un om firesc, iar ”omul firesc nu primește”, nu pricepe „cele ale Duhului lui Dumnezeu” ( 1 Cor. 2, 14 ).

Paraziții pot fi, însă, și externi. Poate fi gălăgie, adică, atunci când citești înconjurat de zgomote și nu cauți un moment de liniște. Când vrei să înoți, îți schimbi hainele, altfel se vor uda, se vor îngreuna și te vei scufunda. Astfel, trebuie să elimini tot ceea ce îți împovărează existența: preocupări, dorințe, zgomotul lumii, și să le închizi înapoia ușii tale. Să rămâi câteva momente singur cu Dumnezeu. Ajung celelalte ore atât de pline de osteneală. În aceste clipe să fii numai al lui Dumnezeu.

În locul pe care l-ai eliberat, în locul nepăsării, al înstrăinării inimii, în locul îndepărtării de toate, vei pune dorul după Hristos. Să existe înlăuntrul meu certitudinea, hotărârea că trebuie să înțeleg, pentru că trebuie să ajung sfânt.

Așa cum orbul a strigat: „Dumnezeul meu, vreau să te văd!”, așa să strigi și tu. Așa cum pruncul apucă pieptul maicii sale și suge cu sete, așa să apuci și tu cartea. Așa cum Zaheu, despre care s-a citit de dimineață la Evanghelie, s-a urcat în sicomor pentru a-L vedea pe Hristos, așa trebuie să faci și tu. Când iei cartea în mână să spui: „Această  carte are să-mi spună ceva”. Trebuie să descoperi acel ceva, iar inima ta să-l absoarbă precum câmpul însetat absoarbe apa de ploaie.

Câți oameni nu sunt ca orbul, ca Zaheu! Am citit că în țările comuniste, unde citirea Sfintei Scripturi este interzisă, avem soldați care citesc Evanghelia cu lanterna, sub pătură, ca să nu îi vadă superiorii. Câtă sete, câtă dorire! Își pun viața în pericol, dar totuși o fac. Dar ce spun? În țările comuniste? Înfricoșător lucru, iubiții mei! Și în Trikala noastră sunt situații în care băieți și fete sunt siliți să citească Evanghelia sub pătură. Și încă, există situații – Doamne, ce oroare! Cum de am ajuns așa, noi, creștinii? – în care copiii sunt constrânși să citească Evanghelia numai acolo… la toaletă! Îi persecută mama și tatăl lor. Îi vezi cum sfâșie Evanghelia! Cum, creștini botezați, iau cărțile duhovnicești și le dau foc! Să mai adăugăm ceva? Nu. Mai bine să tăcem, poate așa va uita Dumnezeu și nu ne va trăsni.

Citim deci Evanghelia, „Slavă Ție Doamne!” Citim cărți duhovnicești. Le citim cu o aprindere a inimii, cu o nădejde, cu un sentiment de vitejie, ca și cum am spune: ” Hristoase al meu, citesc cartea Ta, și ceea ce îmi vei spune, aceea voi face!” „ În fiecare dimineață El trezește urechea Mea” spune profetul Isaia, „dar Eu nu M-am împotrivit și nici nu M-am dat înapoi” ( Is. 50, 4-5 ). Asta înseamnă să citesc cărți duhovnicești.

Acum că am stabilit aceste condiții prealabile, mai întâi osteneala și rugăciunea iar apoi dorința, înstrăinarea de lume, curajul și hotărârea, să trecem la rezultatele studiului duhovnicesc.

Să vedem, așadar,rezultatele studiului duhovnicesc – fără de care nu există viață duhovnicească – ca să știți ce să căutați când deschideți o astfel de carte.

Când veți simți aceste rezultate, veți spune: „Fie numele Domnului binecuvântat!” Cu adevărat, ce mare dar ne face Dumnezeu! Știți ce putere ascund cuvintele Domnului? Studiul duhovnicesc, cartea duhovnicească, sunt cuvântul lui Dumnezeu. Acesta cade ca o sămânță în sufletul nostru, și îl desface, după cum se desface pământul iar sămânța încolțește. Cuvântul lui Dumnezeu ascunde puterea lui Însuși Dumnezeu, puterea lui Hristos. Iar când îți vei cufunda mintea și inima în lectura duhovnicească, le vei scoate întotdeauna sătule. Niciodată nu se va goli urciorul; va tot scoate…

Studiul duhovnicesc îți va deschide întotdeauna noi orizonturi, pentru că este cea mai bună unealtă de uz zilnic pe care o ai în casa ta, o utilare pentru viața duhovnicească.

Ce ne oferă, deci, cartea duhovnicească? Întâi de toate, ne oferă zidirea dumnezeiască. Cu puterea pe care o are cuvântul lui Dumnezeu, învinge păcatul nostru și îndepărtează pe diavol, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Cuvântul lui Dumnezeu, studiul duhovnicesc, se aseamănă unui compresor care străpunge împietrirea inimii noastre. Se aseamănă unei cavități pline cu explozibil, care aruncă în dreapta și în stânga toate patimile noastre. Ne curățeşte inimile pentru a semăna înlăuntru virtuțile. Aceasta este zidirea dumnezeiască. Zidim temelia duhovnicească a vieții noastre. Dobândim dragostea de oameni, pocăința, zdrobirea inimii, iluminarea.

Citind cărți duhovnicești, simțim cum simte Hristos, gândim cum gândește Hristos, auzim cum aude Hristos. Dobândim „gândul Domnului” ( Rom. 11, 34; 1 Cor. 2, 16 ), Îl simțim foarte aproape de noi, iar dacă avem vreo întristare, vreun necaz sau vreo tulburare în viața noastră, Îl vedem pe Hristos, care spune: „Stai, nu te teme, Eu sunt cu tine”. Și astfel, sub acoperământul aripilor Sale, înaintăm tot mai mult.

Ne dăruiește apoi cunoștința dumnezeiască. Cu Harul lui Dumnezeu, citind, înveți, cunoști, dobândești cunoștința dumnezeiască. Înlăuntrul tău lucrează Însuși Dumnezeu. Înveți dogmele credinței noastre. Înveți cine este Dumnezeu, ce a făcut pentru tine și ce trebuie să faci tu în fiecare moment al vieții tale.

Cuvântul lui Dumnezeu este un pumnal ascuțit, „sabie a Duhului” ( Ef. 6, 17 ), care taie și îndepărtează tot lucrul mincinos și deșert dinlăuntrul nostru și întronează adevărul. Adevărul ne face liberi ( Ioan 8, 32 ). Așa pășim în lumina adevărului, pe drumul vieții veșnice. Iată, de ce spune Sfânta Scriptură că ”aceasta este viața voastră” ( Deut. 32, 46-47 ), că viața voastră cea adevărată este Sfânta Scriptură, după cum și fiecare carte duhovnicească.

Așa cum sfinții mucenici l-au dorit pe Hristos și și-au dorit mucenicia pentru a merge mai repede la El, așa și tu simți înlăuntrul tău cum se aprinde dragostea pentru Hristos. Când ai puțină dorire, îți va dărui încă și mai multă, pentru că, după cum spune Domnul: „tot celui ce are i se va da și-i va prisosi” ( Mat. 25, 29 ). De aceea, când a fost cercetat, acel sfânt (Avva Sisoe) a spus: „acum n-avem vreme de cele de aici”. De ce? Nu voia să lase studiul, pentru că prin el dobândea cunoștința dumnezeiască și dragostea dumnezeiască.

Toate cele de până acum participă la formarea celui de-al treilea rezultat- trăirile dumnezeiești. Ce sunt trăirile dumnezeiești? Cele ce trăim. Are loc, spre exemplu, un cutremur – trăiesc sentimentul neliniștii. Sună telefonul, și soția – care se află departe – îmi spune: Vin! Îndată, mă bucur. Trăiesc sentimentul bucuriei. Trăiri ne oferă și studiul duhovnicesc. Ce înseamnă asta? Iubiții mei, dacă vreți, uitați tot ceea ce v-am spus până acum. La aceasta însă, concentrați-vă auzul. Dacă vă veți aminti numai și lucrul acesta, va fi de ajuns. Cărțile, și bineînțeles, Sfânta Scriptură, ne oferă trăiri duhovnicești. Cum? Cartea duhovnicească pe care o citești este cuvântul lui Dumnezeu, adică ceea ce a spus Dumnezeu. Dacă, acolo unde te afli, auzi o voce cunoscută, vei spune: „Este un cunoscut de-al meu!” Vocea dezvăluie persoana. Acolo unde se află cuvântul lui Dumnezeu, acolo este Dumnezeu; acolo se ascunde Dumnezeu. Așadar, cartea duhovnicească este o taină, un semn ce ascunde prezența lui Însuși Dumnezeu.

De aceea, un scriitor bisericesc (Sf. Ioan Gură de Aur) a spus că rândurile și cuvintele cărții duhovnicești, și desigur, cele ale Sfintei Scripturi, sunt veșmintele lui Hristos. Așa cum pe mine mă acoperă hainele ce le port, așa și paginile unei cărți Îl acoperă pe Însuși Hristos.

Deschid Noul Testament și citesc: „Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel”. Ne vorbește Pavel? Nu, ne vorbește Hristos! „Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru”. Ne vorbește Petru? Nu, acolo se află Hristos, ne vorbește Însuși Hristos!

Așa cum, la Sfânta Împărtășanie, în altar, avem pâine și vin, dar când te împărtășești, crezi că prin pâine și prin vin îl primești pe Hristos, că în mod mistic acolo există Hristos, așa și aici, prin intermediul cuvintelor, al paragrafelor și al paginilor cărții îl primești în chip tainic, dar adevărat, pe Hristos.

 Nu îmi spune că nu crezi! Nu îmi spune că e bizar! Nu dori să îți explici acest lucru! Se explică oare toate tainele credinței noastre? Dacă s-ar explica, n-ar mai fi duhovnicești! Nu uita că Biserica noastră este locul minunilor. Cerul și pământul, trupul și sufletul, îngerii și oamenii, viitorul și prezentul, toate sunt împreună! Se unesc formând o realitate ce se numește – Biserica. Noi și Hristos, împreună! Cum dar, în această realitate, să nu fie cu putință și lucrul acesta?

Așadar, atunci când citești, în spatele rândurilor scrise, îl afli pe Hristos. Când deschizi cartea este ca și cum ai spune: „Da, Doamne, cred că ești aici!” Căutând să pătrunzi înțelesurile este ca și cum i-ai zice: „Da, Doamne Iisuse, vino!” Vino în inima mea, Hristoase al meu! Astfel, a studia cărțile duhovnicești și Sfânta Scriptură înseamnă a te împărtăși cu Hristos.

Hristos, care, a propovăduit cândva într-un colț al pământului – în Palestina- același Hristos se află aici, în chip tainic, dar- repet- adevărat. Se află și îndărătul fiecărui rând scris, și, ca și cum te-ar chema: „Haide, copilul Meu!” Iar dacă tu ai dorința de a înțelege ce-ți spune, răspunzi: „Vin Doamne! Vino și Tu acum înlăuntrul meu!” are loc un dialog personal: eu și Hristos vorbim prin intermediul cărții. Nu Îl vezi? Nici pe cel ce-ți telefonează nu îl vezi și totuși, îi vorbești.

Citirea unei cărți duhovnicești este o descoperire, o theofanie; „Hristos vine!” Este o întâlnire cu Hristos, o unire mistică cu Hristos. Eu și Hristos devenim unul. Dar numai Hristos?

 El este întotdeauna însoțit de armata sa de duhuri. Îl vezi pe general în față, cu flamura, iar în spatele său ostașii. Așa și Hristos este întotdeauna însoțit de sfinți, de îngeri, de tot Cerul. În momentul acela te unești, în chip tainic, cu toți sfinții. Ajunge să ai ochi duhovnicești, simțiri duhovnicești, și să realizezi ce înseamnă unirea cu Hristos.

 Vei simți, așa cum a spus un sfânt, că „vii pe pământ, sărbătorim în Cer”, atunci când avem cuvântul lui Dumnezeu în inimi și pe buzele noastre.

Acum îl înțeleg pe acel prieten din anii copilăriei mele, care citea Sfânta Scriptură îngenuncheat în fața icoanelor, iar un altul, întotdeauna cu lacrimi în ochi, psalmodiind. Au înțeles ceva mai mult aceștia.

Aș vrea să trăiți ca Sfântul Serafim de Sarov, care, săptămânal, citea întreaga Evanghelie.

Sosise ultimul său „An Nou”. Se schimbase anul și se grăbea să meargă la Domnul și Dumnezeul lui. Le vestise ucenicilor săi, ca să îi pregătească călătoria. Îl aștepta Sfântul pe Hristos, așa cum L-au așteptat cele cinci fecioare înțelepte. Avea candelele pregătite, ca să Îi arate lui Hristos că Îl așteaptă. Noaptea nu dormea. Nu dormea niciodată nopțile.

În zori,un monah care trecea prin fața chiliei lui, a observat fum. Bate la ușă. Bate a doua oară. Nu răspunde. O împinge, intră, privește. Sfântul Serafim era îngenuncheat, cu ochii închiși. Îl mișcă dar nu reacționează. Sufletul său își luase zborul. Un alt monah a văzut cu ochii duhului cum îngerii îi purtau sufletul la Cer. În fața sa, Sfântul Serafim avea Evanghelia. Colțurile îi erau pe jumătate arse de la candele, și fumegau. Pe jos, de jur- împrejur, avea cărțile sale duhovnicești, care, și ele fumegau. Se aprinseseră atunci când a adormit, când a murit. A murit? Nu, căci s-a născut în cealaltă viață. Flăcările s-au stins, dar nouă ne-a rămas imaginea.

În felul acesta, iubiții mei, și noi să avem în inimile noastre dorința de a trăi așteptându-L pe Hristos cu candelele împodobite și cărțile duhovnicești deschise, pe genunchii noștri.

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul
Traducere Elena Dinu

Foto: (1). sus: Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, (2) Librăria Logos, Câmpulung Muscel, (3). Librăria Epifania, Braşov, (4). şi (5). jos: Mănăstirea Simonopetra, Sfântul Munte Athos

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Părintele Panaret Grigoriatul: „Să ne găsim refugiul în Dumnezeu, iar nu în televizor!”

Părintele Panaret Grigoriatul:
„Să ne găsim refugiul în Dumnezeu, iar nu în televizor!”

Prietenia lui este una puţin ciudată, în sensul că te vrea numai pentru el. Şi Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare în parte în chip desăvârşit, dar dragostea Lui este cu totul altfel. Este dragostea care uneşte, care ne vrea pe toţi împreună. Acesta ar fi primul paradox al cele mai populare prezenţe în viaţa omului contemporan. Celălalt, înrudit cumva cu primul, este că în lumea lui nu te simţi niciodată singur; împotrivă, eşti înconjurat de cei mai celebri oameni, de mulţimi gălăgioase şi indivizi cât se poate de  simpatici. Totodată însă, pe cât de copleşit te simţi de prezenţa altora în viaţa ta atunci când te uiţi la televizor, pe atât te simţi de singur când încetează vizionarea. Lumea pare tot mai ternă, viaţa proprie mohorâtă şi plictisitoare. Care să fie cauza acestor stranii fenomene?

În urmă cu peste zece ani, când începeam cercetarea privind efectele televiziunii, ne-am gândit că ar fi interesant şi cuvântul duhovnicilor din Sfântul Munte, cei care nu au văzut poate niciodată televizorul, dar care au cunoscut în adâncime sufletele a mii şi zeci de mii de oameni, care s-au confruntat şi se  confruntă cu acest război: lupta cu televizorul. Părintele Panaret de la Mânăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos este unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici athoniţi ai zilelor noastre. Iată cum vede Părintele această stranie realitate polimorfică pe care o constituie lumea TV!

– Părinte, cum afectează televizorul viaţa duhovnicească a creştinului?

– În primul rând ne mănâncă timpul, deoarece stă omul cu orele şi nu mai are timp de rugăciune; nu mai are timp să se vadă pe sine însuşi. Şi acesta este cel mai mic dintre rele. Mai grav este că televizorul prezintă subiecte păcătoase, numai şi numai ca să se vândă bine, mai ales temele sexuale, pentru că aici sunt atraşi şi cei vârstnici şi cei însuraţi, dar mai ales tinerii – şi de aceea nu poate spune nimeni că televizorul nu vatămă. Chiar dacă o susţine cineva, aceasta este o înşelare, se amăgeşte cel care spune că „Eu mă uit la televizor şi nu am nici o problemă, nici o vătămare”. Este o înşelare, căci va veni negreşit vătămarea sufletească. Mai întâi este curvia cu ochiul, şi prin aceasta omul va suferi mai apoi căderi, fie la nivel individual, fie cu alte persoane, şi astfel se conduce pe sine la distrugere.

Există mai multe modalităţi în care televizorul vătămă omul, fiindcă modul în care sunt prezentate diferitele teme nu este corect. În acest mod se urmăreşte, de fapt, spălarea creierului, manipularea şi exploatarea oamenilor. Chiar şi reclamele cele mai simple urmăresc un câştig comercial şi seduc omul, îi împrăştie mintea – şi astfel, în cele din urmă, omul îşi pierde liniştea sa. Televizorul aduce o mare tulburare sufletească, un zgomot înlăuntrul sufletului, îl scoate pe om dintr-ale sale…

Desigur, astăzi, în general, societatea este extrem de zgomotoasă, însă lumea televiziunii este cu mult mai agitată. Televizorul nu-l lasă pe om să-şi ţină mintea în lăuntru, să se vadă mai bine pe sine, să se liniştească, să se roage. Violenţele care sunt prezentate, crimele – sau mai aud că prezintă de multe ori şi filme satanice sau despre magie – toate acestea îl influenţează negativ pe om.

– Ce se întâmpla cu mintea omului când priveşte la televizor? Ce efect au, spre exemplu, programele de ştiri?

Sfântul Mucenic Cosma Etolul: „Vor veni vremuri când diavolul va vorbi oamenilor dintr-o cutie şi va avea coarnele pe acoperişul casei” (prorocie rostită în urmă cu 250 de ani).

– Când omul se înrobeşte televizorului, atunci se păgubeşte şi la minte. La modul general, cum am subliniat mai înainte, televizorul îl scoate pe om dintru sine şi nu-l lasă să se vadă pe sine. Pe urmă, greu este să se mai roage. Cum va mai putea citi rugăciunea de seară?… Nu mai vorbim că, dacă se culcă omul fără rugăciune, alungă harul dumnezeiesc din casă. Cum pot fi prezenţi Hristos şi Sfinţii în casa noastră dacă noi am părăsit rugăciunea, lăsând în schimb televizorul să le aducă pe toate cele ale lui? Foarte greu se mai poate cineva concentra la rugăciune după aceea. Omul, ca să-şi poată vedea sinele, trebuie să stea, să se liniştească, să se roage şi să cerceteze anumite cărţi bune. Această situaţie este foarte bine surprinsă de cuvintele Mântuitorului: „Lumea toată întru cel viclean zace” (I Ioan 5, 19), „dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Creştinii trăiesc în lume, dar trebuie să ducă lupta duhovnicească. Să nu fie influenţaţi de cele lumeşti, ca să nu fie robiţi de ele. Pentru că, până la urmă, televizorul este o robie. Îl înrobeşte pe om – şi aceasta o păţesc mulţi tineri astăzi, nu se mai dezlipesc de televizor, deşi înţeleg foarte bine că le face rău…  

– Cum lucrează patimile în lăuntrul omului când acesta se uită la televizor?

– Cu fiecare lucrează în funcţie de patima pe care o are. Dacă are o slăbiciune trupească va avea patimi trupeşti (lăcomia pântecului, curvie), căci televizorul hrăneşte aceste patimi, el excită simţurile şi produce o mare tulburare sufletească şi trupească. Dacă vede omul crime, de acolo îşi ia anumite modele şi astfel este ademenit către cele rele. Chiar şi patima lenevirii este hrănită, fiindcă oamenii, stând şi uitându-se în continuu, nu fac decât să îşi omoare timpul, să-l piardă inutil! Iar nouă nu ne ajunge timpul să ne pocăim! Aşa zice Sfântul Ioan Scărarul: vremea vieţii noastre nu ne ajunge să ne pocăim. De aceea, dragostea noastră să nu o arătăm numai prin vorbe, ci şi practic, să nu pierdem vremea: să ne ducem lupta.

„Omul devine ceea ce vede”

– Copiii acordă mult timp televizorului. Ce-i atrage către acesta?

– Pentru copii, noi purtăm cea mai mare răspundere! Noi îi amăgim, căci îi lăsăm să fie ademeniţi de diferitele programe pe care le îngăduim să le urmărească. Copiii nu au discernământ, de aceea pot fi înşelaţi mult mai uşor decât cei mari. Când nu există discernământ şi se face şi propagandă, tineretul este cel care suferă cel mai mult. Chiar şi cei foarte mici sunt vătămaţi – încă de la vârsta grădiniţei!

– Televizorul lucrează cu imagini, iar acestea intră în mintea noastră, spun cercetătorii, în subconştient. Cum ne pot influenţa acestea viaţa duhovnicească?

– Se întipăresc înlăuntrul nostru, iar apoi revin în mod repetat în mintea noastră – şi astfel oamenii, sub presiunea acestora, îşi schimbă caracterul. Ştiinţa susţine că toate influenţele pe care le are omul se înregistrează pe cromozomi. Vă amintiţi ce spunea într-un articol un aghiorit, om duhovnicesc –  Părintele Petroniu, igumen al Schitului românesc Prodromu? A scris un articol în care spunea că aceşti cromozomi sunt, de fapt, cărţile deschise care se vor prezenta în Ziua Judecăţii. Toate aceste imagini se înregistrează în om. Şi astfel, de acolo ne conduc spre păcat, dacă nu suntem cu luare aminte în cele duhovniceşti sau dacă nu avem frică de Dumnezeu. Iar dacă se săvârşeşte păcatul şi se repetă, atunci apare şi patima.

– Aşadar, aceste imagini pot să ne determine să facem anumite păcate?

– Bineînţeles! Ne bombardează cu gândurile pe care le aduc până ne fac să consimţim cu păcatul. Iar dacă mintea şi-a dat consimţământul, suntem doar la un pas de săvârşirea păcatului. Chiar şi consimţământul este tot păcat!

– Se poate vorbi în cazul vizionării TV despre o evidentă înrâurire spre rău?

– Fireşte. Omul devine ceea ce vede. Omul este influenţabil. Dacă se găseşte într-un mediu al sfinţeniei, îşi însuşeşte acea sfinţenie; dacă însă trăieşte într-un mediu păcătos, atunci îşi va însuşi cele ale păcatului. Omul este, de fapt, o fiinţă ce imită foarte uşor. În aceasta constă stricăciunea pe care o produce televizorul. La modul general, se poate spune că televizorul a distrus multe case. Foarte multe divorţuri au loc din cauza televizorului. S-au înmulţit divorţurile, pentru că ceea ce vede omul la televizor ajută la despărţire, la creşterea criminalităţii. Mare rău!

– Problemele în viaţa familiei contemporane apar şi din cauza unei accentuate irascibilităţi, a unei nervozităţi aproape patologice de care suferă membrii acesteia. Credeţi că vizionarea TV poate contribui la agravarea acestei situaţii?

– Nu chiar în mod direct. Când însă omul se lasă sedus şi cade în păcat, atunci păcatul aduce tulburare sufletească şi neorânduială în viaţa acestuia. Mai departe, păcatul săvârşit reuşeşte toate celelalte rele. Şi numai prin acceptarea la nivelul gândului a ceea ce vede la televizor, şi deja începe păcatul! Iar când omul păcătuieşte, se pierde şi pacea şi harul lui Dumnezeu. Când omul pierde pacea sufletească, atunci apar despărţirile în casa lui. Asta dacă nu are pacea şi smerenia, ca să poată înfrunta ispitele. Un rău aduce alt rău, şi aşa suntem duşi spre distrugere – despărţire, droguri… Din nefericire, acesta este crudul şi amarul adevăr!

– Cum afectează imaginile de la televizor fantezia?

– Fantezia sau închipuirea este puntea diavolului, ne spun Sfinţii Părinţi. Şi Domnul şi-a însuşit toate cele ale omului, în afară de închipuire. Păcatul incită, aprinde cu putere închipuirea, iar diavolul o foloseşte.

Viaţa cotidiană ne scoate din noi înşine prin ritmul rapid pe care ni-l impune, prin zgomotul de tot felul şi mai ales prin televizor. Bombardându-ne cu mesajele sale, printr-o tehnică foarte bine pusă la punct, acesta reuşeşte să ne dezorienteze, să ne conducă mintea acolo unde doreşte, să ne dirijeze starea sufletească, să ne slăbească definitiv – şi, practic, ne îmbolnăveşte. Din această cauză apar aceste efecte la copiii de vârstă mică, care sunt vătămaţi cel mai mult. Cred că este bine ca oamenii să găsească timp să se liniştească, să cerceteze cărţile folositoare de suflet, să se roage, să se îngrijească de familie, să-şi sprijine copiii cu un cuvânt bun – în nici un caz nu să încline a se uita la televizor, căci se vor vătăma sufleteşte.

Deci putem spune că cel ce e cu adevărat creştin trebuie să se împotrivească la cursul general al acestui curent secularizant, spre a rămâne aşezat duhovniceşte şi pentru a avea harul lui Dumnezeu – ca să fie fericit atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă. Adică să trăiască cu bucurie viaţa aceasta, să se bucure de ea cum trebuie, fără a fi rob patimilor; să ducă lupta de care vorbeam, în primul rând faţă de ispita televizorului – aceasta deoarece televizorul este înlăuntrul casei. Celelalte ispite sunt mai mult în afara casei, nu intră aşa de des în contact cu el. Însă televizorul este, din nefericire, în casa creştinului – şi prin el toată lumea, toate patimile lumii intră înăuntrul acestei case, asemenea unei jungle duhovniceşti.

„Pe struţ îl sfâşie fiara mai uşor!”

– Problema este că oamenii vor să uite de griji şi de toate problemele pe care le creează lumea astăzi.

– Este foarte periculos lucrul acesta. Foarte mulţi, când au asemenea supărări mari, greutăţi, se refugiază în băutură, pot deveni alcoolici sau găsesc refugiu în mâncare – şi astfel se vatămă şi deznădăjduiesc. La fel se întâmplă şi cu televizorul. Problema este ca şi cu struţul, care-şi ascunde doar capul în pământ, crezând că aşa scapă de primejdie. Dar este mai rău aşa. Pe struţ îl sfâşie fiara mai uşor! În mod asemănător păţeşte şi omul care vrea să scape de probleme cu ajutorul televizorului. De aceea e nevoie de rugăciune, tocmai ca să-şi găsească omul refugiul în Dumnezeu! Numai aşa vine soluţia, folosul duhovnicesc – iar greutatea, necazul devine astfel cauza folosului duhovnicesc pentru om, căci printr-o asemenea abordare a necazurilor, cu rugăciune, omul ajunge să se apropie mai mult de Dumnezeu. Iar dacă nu reuşeşte singur, să meargă atunci la duhovnic. Numai să se ducă omul la duhovnic şi să-şi spună problema – şi s-a eliberat!

Cândva, aici la noi la mănăstire, un călugăr, cel întru fericiţi Auxentie, a fost întrebat de un pelerin: „Când avem gânduri rele, dificultăţi în viaţă, supărări, ce să facem?” Călugărul a răspuns: „Spuneţi mereu «Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!» şi fug toate cele de la noi”. „Dacă totuşi nu fug, ce să facem?” „Atunci mergeţi la duhovnic, spovediţi-vă şi vor fugi!”.

Aceasta, cred, este soluţia. Toate celelalte rezolvări lumeşti sunt capcane şi generează situaţii şi mai grele. Când apelează omul la ajutorul unor lucruri păcătoase, atunci se face cel mai mare rău. De aceea trebuie atenţie la problema aceasta. Nu este o soluţie să ne refugiem în televizor. Este catastrofal.

A consemnat Virgiliu Gheorghe

Sursa: Revista Familia Ortodoxă, nr. 53, iunie 2013
Revista se poate achiziţiona online de la acest link: Revista Familia Ortodoxă nr. 53 (Iunie 2013)

Sfânta Mănăstire Grigoriu, Sfântul Munte Athos

“Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria” (Editura Doxologia)

La Editura Doxologia a apărut lucrarea „Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria”. Ediţia este îngrijită de Arhimandrit Constantin Chirilă. Traducerea din limba engleză este realizată de Monahia Theodora Videscu şi de Constantin Fădur.

Viaţa Maicii Domnului este o pildă de trăire pentru noi toţi, căci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu avea să devină icoană a Bisericii reînnoite. Istorisirile redate în această carte cuprind toate evenimentele importante din vremea vieţii Maicii Domnului, de la zămislirea şi până la Adormirea ei, când a fost rdicată cu trupul la cer. Fiecare capitol al descrierii sfintei sale vieţi este văzut prin prisma Sfintei Scripturi, a Sfintei Tradiţii Patristice şi a altor scrieri vechi, apoi şi din punct de vedere al tradiţiei iconografice şi liturgice a Sfintei Biserici Ortodoxe.

Citim în volum despre petrecerea Fecioarei Maria ca pruncă, apoi ca fecioară crescută de timpuriu la Templu, despre logodna şi despre maternitatea ei încă din tinereţe. Vom afla istoria familiei ei în acele timpuri şi locuri, precum şi împrejurările în care a trăit. Autorul a încercat să cuprindă cuvintele şi faptele ei, pe care le-a închinat cu totul lui Dumnezeu. Putem contempla rolul ei minunat în întruparea lui Dumnezeu Omul, Iisus Hristos. Apoi, urmări greutăţile şi primejdiile care au urmat fugii ei în Egipt cu Pruncul Iisus, cu bătrânul Iosif şi cu tânărul Iacov. Se pune la dispoziţie în lucrarea de aproximativ 600 de pagini în format B5 o hartă a Egiptului pentru a înlesni vizualizarea geografică a locurilor şi oraşelor menţionate. Într-unul din capitole se analizează viaţa şi obiceiurile unei mame evreice , aşa cum ea vieţuia în familia ei.. Se cercetează cu atenţie şi rolul pe care l-a avut Născătoarea de Dumnezeu în vremea activităţii mesianice a Fiul ei. Apoi, se face o analiză a gândurilor, cuvintelor şi patimilor din timpul Patimilor, morţii şi învierii lui Hristos.

Se examinează statutul şi lucrarea Maicii Domnului în Biserica Primară, precum şi relaţia ei cu ucenicii Domnului, atât bărbaţi, cât şi femei. Ne sunt prezentate în carte locurile pe unde a călătorit, propovăduind Sfânta Evanghelie . Pe de altă parte ni se prezintă cum unii iudei au încercat să o defaime prin clevetiri mincinoase şi chiar au încercat să o ucidă. Sunt luate în considerare şi ultimele zile ale vieţii ei pământeşti, asupra slăvitului ei sfârşit şi a ridicării cu trupul la cer. S-a iniţiat, de asemenea, un studiu comparativ, în care se vorbeşte despre Născătoarea de Dumnezeu şi despre Biserică. S-a menţionat în volum şi rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare înaintea Fiului ei, în contextul Sfintei Tradiţii Ortodoxe.

Vă invit la lectură deoarece consider a fi important ca noi creştinii ortodocşi să cunoaştem şi să cercetăm viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu , care, după Fiul ei, Iisus Hristos a avut o înrăurire atât de profundă asupra tuturor celor cereşti şi pământeşti.

Cartea „Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria” poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.

Sursa: Editura Doxologia

Acatistul Maicii Domnului la Icoana “Galaktotrofousa” (“Alăptătoarea / Cea care alăptează”) de la Typikario, chilia Hilandarului (3 iulie)

Παναγία Γαλακτοτροφούσα – Ι.Μ. Χιλανδαρίου

ACATISTUL MAICII DOMNULUI LA ICOANA GALAKTOTROFOUSA (ALĂPTĂTOAREA) (3 IULIE şi 12 IANUARIE)

CONDACUL 1

Mănăstirea Hilandar se împodobește cu icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, Alăptătoarea, căci Tu hrănești din destul sufletele monahilor cu laptele duhovnicesc al iubirii de Hristos și nouă celor din lume ne picuri dulcile Tale rugăciuni, ca să cântăm cu bucurie într-un glas, monahi și mireni: Aliluia!

ICOSUL 1

În mănăstirea Sfântului Sava erai slăvită de călugării care alergau la Tine ca la o Maică preaiubită a tuturor creștinilor, cu cântări de laudă; iar noi, cei ce pururea suntem înconjurați de norul primejdiilor cerem ocrotirea Ta părintească, împletindu-Ți cununi de cântări ca acestea:

Bucură-te, Maică prea milostivă a creștinilor;
Bucură-te, scară prin care ajungem în Împărăția cerească;
Bucură-te, izvor dulce cântător al rugăciunii;
Bucură-te, lumină ce învăluie inimile smerite;
Bucură-te, cununa imnografilor iubitori de înțelepciune;
Bucură-te, comoara darurilor celor smeriți;
Bucură-te, crug pllin de cântări dumnezeiești;
Bucură-te, odihna minților celor împovărate de gânduri rele;
Bucură-te, oprirea cugetelor celor deșarte;
Bucură-te, soare născător al Soarelui dreptății;
Bucură-te, al monahilor izvor de sfințire;
Bucură-te, al credincioșilor liman de mântuire;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 2

Pe Cel Ce Se odihnește în sânurile Tatălui ai hrănit cu lapte și ai făcut să înceteze izvorul lacrimilor celor căzuți în păcat, ca să umbrească pe toți bucuria cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 2

Din pântecele Tău fecioresc a răsărit Raza slavei Tatălui, Cel Ce a luminat pe toți cei ce călătoreau prin întunericul păcatului, ca toți să aducă Ție cu mulțumire raze de laude ca acestea :

Bucură-te, strălucirea fecioriei;
Bucură-te, lumina Cuvioșilor;
Bucură-te, candela rugăciunii credincioșilor;
Bucură-te, cortul Arhiereului Celui Mare;
Bucură-te, cartea de aur a Adevărului;
Bucură-te, luminarea credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea rară a rugăciunii;
Bucură-te, cununa Mucenicilor;
Bucură-te, apărătoarea celor nedreptățiți;
Bucură-te, ajutătoarea celor din nevoi;
Bucură-te, hrănitoarea celor săraci;
Bucură-te, veselia celor smeriți;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 3

Sfântul Sava, arhiepiscopul Serbiei, ajuns-a pe pământurile Țării Sfinte și de icoana Ta cea minunată a fost întâmpinat în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 3

Proorocia Sfântului Sava cel Sfințit s-a plinit, căci arhiepiscopul Serbiei a primit icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, de la călugării mănăstirii Sfântului Sava cel Sfințit, care nu încetau a Te înconjura cu făclii de laude ca acestea:

Bucură-te, așteptarea plinirii proorociei;
Bucură-te, izvor de neîncetată binecuvântare;
Bucură-te, lumina înțelepciunii drepților;
Bucură-te, făclia darurilor celor cerești;
Bucură-te, lauda cea prea înaltă a călugărilor;
Bucură-te, slava cea netrecută a credincioșilor;
Bucură-te, hrănitoarea celor lipsiți de mângâiere;
Bucură-te, comoara cântărilor duhovnicești;
Bucură-te, floarea cea rară a înțelepciunii;
Bucură-te, grădina cerească a virtuților;
Bucură-te, a Sfântului arhiepiscop Sava odor neprețuit;
Bucură-te, al creștinilor coif de mântuire;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 4

Moartea a fost înghițită de biruință, căci Hristos, Mântuitorul lumii a spintecat pântecele morții, ca Unul Ce din pântece fecioresc a ieșit, biruind legile firii spre bucuria celor ce Îi cântă cu mulțumire: Aliluia!

ICOSUL 4

Porțile iadului le-a sfărâmat Hristos, Cel Ce a păzit nestricată poarta fecioriei Tale când S-a arătat în lume ca Dumnezeu și om, iar noi nădăjduim să ne deschizi porțile rugăciunii Tale, ca să aflăm mare milă și să Îți cântăm:

Bucură-te, că ai născut pe surpătorul morții;
Bucură-te, că ai păzit fecioaria întru nașterea cea sfințită;
Bucură-te, că pui în inimile noastre dorul mântuirii;
Bucură-te, că ne scoți din mâna celor potrivnici;
Bucură-te, că ai trecut hotarul morții;
Bucură-te, că ai sfărâmat blestemul asupra neamului nostru;
Bucură-te, carte ce ne descoperi tainele mântuirii;
Bucură-te, nădejdea cea neclintită a credincioșilor;
Bucură-te, ploaie binecuvântată a smereniei;
Bucură-te, făclie nestinsă a înțelepciunii;
Bucură-te, casă prea dorită a celor lipsiți de ajutor;
Bucură-te, că ne scoți din toate primejdiile;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 5

Multă mulțumire a adus arhiepiscopul Serbiei călugărilor celor smeriți și primind din mâinile lor icoana Ta ca pe o comoară, a strigat Stăpânului tuturor: Aliluia!

ICOSUL 5

Arhiepiscopul Sava a dăruit icoana Ta cea minunată chiliei sârbești ”Typikario” din muntele Athos, ca și acolo călugării cu frică de Dumnezeu să împodobească icoana Ta cu podoabele laudelor acestora:

Bucură-te, dorirea cetelor îngerești;
Bucură-te, bucuria călugărilor din chilia Typikario;
Bucură-te, ancora cea tare a credinței;
Bucură-te, oglinda Răsăritului Celui de sus;
Bucură-te, pavăza cea tare a monahilor;
Bucură-te, chilia cea tainică a rugătorilor;
Bucură-te, stârpirea patimilor celor neroditoare;
Bucură-te, vasul cel de aur al înțelepciunii;
Bucură-te, podoaba cea mare a împăraților credincioși;
Bucură-te, odihna inimilor strâmtorate de necaz;
Bucură-te, pacea celor tulburați de ispite;
Bucură-te, cununa veseliei celei cerești;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 6

Sfântul Sava al Serbiei mergea adesea la mica chilie sârbească să aducă rugăciuni cu lacrimi înaintea Ta și tămâia mulțumirilor în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 6

În chilia unde era adăpostită icoana Ta adesea poposea smeritul arhiepiscop ca să se odihnească de tulburarea lumească și să Îți țeasă Ție din firele gândurilor smerite acoperământ de laude ca acestea:

Bucură-te, ascultătoarea grabnică a rugăciunilor Sfântului Sava;
Bucură-te, surpătoarea curselor celui viclean;
Bucură-te, oglinda viețuirii îngerești;
Bucură-te, icoană a desăvârșirii pentru monahi;
Bucură-te, a credincioșilor mângâiere în necazuri;
Bucură-te, lumina înțelepciunii celor de pe calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitoarea tainică a lucrătorilor poruncilor Domnului;
Bucură-te, odihna inimilor celor necăjite;
Bucură-te, pacea care alungă tulburarea patimilor;
Bucură-te, fereastră a Împărăției Luminii;
Bucură-te, cântec ce veselește auzul inimilor;
Bucură-te, corabie în care am aflat scăpare de viforul ispitelor;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 7

În partea dreaptă a Ușilor Împărătești se odihnește icoana Ta Preacurată, chemând la limanul Împărăției cerului pe toți cei osteniți și împovărați cu multe păcate, ca prin pocăință să se curățească și să salte cu bucurie în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 7

Izvorul rugăciunilor Tale neîncetate nicicând nu încetează a curge, ștergând însemnările păcatelor noastre celor multe și grele, ca dintru adâncul sufletului să Îți aducem cântări ca acestea:

Bucură-te, izvor binecuvântat al rugăciunii;
Bucură-te, floare bineînmiresmată a virtuților;
Bucură-te, că mângâi sufletele noastre cu nădejdea mântuirii;
Bucură-te, pod al călătoriilor celor cerești;
Bucură-te, că ne mijlocești iertare de la Stăpânul Hristos;
Bucură-te, că acoperi negura păcatelor noastre cu mila Ta;
Bucură-te, că ne porți deasupra mării necazurilor;
Bucură-te, că picuri gânduri smerite celor necăjiți;
Bucură-te, că întorci de pe căile pierzării pe cei rătăciți;
Bucură-te, că ne întinzi totdeauna mână de ajutor;
Bucură-te, că pe toți chemi la limanul mântuirii;
Bucură-te, că ne dăruiești toate spre mântuire;
Bucură-te, că ne trezești din somnul patimilor;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 8

Născut-ai pe Cel fără de ani, ca să Se jertfească pentru noi și cu sângele Său să șteargă păcatul lui Adam, dăruind celor ce au dobândit iertare de la Dumnezeu ploaia cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 8

Cetele Sfinților pe Tine Te măresc Preacurată, căci dintru Tine S-a întrupat Viața și Mântuirea lumii, prin Tine slobozindu-se din blestem cei ce cu mulțumire Îți aduceau laude ca aceastea:

Bucură-te, cununa laudelor Sfinților;
Bucură-te, carte întru care S-a scris Cuvântul vieții;
Bucură-te, că ai stricat blestemul morții prin nașterea Ta;
Bucură-te, că mijlocești nouă iertare de la Stăpânul;
Bucură-te, că ne povățuiești la limanul Adevărului;
Bucură-te, cetate binecuvântată a păcii;
Bucură-te, că luminezi gândurile noastre întunecate;
Bucură-te, că ne întorci din porțile înșelăciunii;
Bucură-te, slava creștinilor dreptmăritori;
Bucură-te, izvor ce adapă setea noastră de mântuire;
Bucură-te, palat de odihnă a Împăratului ceresc;
Bucură-te, crin sfințit de lumina Duhului;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 9

Cel Ce este mai presus de ceruri în pântecele Tău fecioresc a încăput, ca să scoată din temnițele iadului pe cei ce doreau lărgimea Raiului, cântând: Aliluia!

ICOSUL 9

Amuțit-au ca niște pești fără de glas cei ce nu Te cinsteau pe Tine, nepricepând taina întrupării Cuvântului, dar noi cu bucurie Te mărturisim Născătoare de Dumnezeu, aducându-Ți cu glas înalt cântări de mărire ca acestea:

Bucură-te, Născătoarea Cuvântului vieții;
Bucură-te, poarta Luminii Celei Nevăzute;
Bucură-te, bucuria celor ce Îți slujesc cu smerenie;
Bucură-te, vederea celor mai presus de minte;
Bucură-te, chemarea celor căzuți în păcat;
Bucură-te, ridicarea celor defăimați de oameni;
Bucură-te, ocrotitoare caldă a orfanilor;
Bucură-te, a monahilor acoperământ în lupta duhovnicească;
Bucură-te, văzătoare a celor mai presus de minte;
Bucură-te, carte nescrisă de mână omenească;
Bucură-te, hotar al înțelepciunii veșnice;
Bucură-te, pod al darurilor duhovnicești;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească !

CONDACUL 10

S-a întunecat soarele la răstignirea Fiului Tău, iar inima Ta de maică a gustat întunericul întristării, văzând durerile Celui Ce a pătimit ca să ne dea nouă odihna cântărilor de: Aliluia !

ICOSUL 10

Nor al Luminii pe Tine Te cunoaștem, Ceea Ce acoperi cu norul rugăciunilor Tale întunericul păcatelor noastre, ca să ajungem la Lumina veșnică și primind cununa mântuirii să Îți cântăm Ție cu cetele îngerești:

Bucură-te, acoperământ al sufletelor umilite;
Bucură-te, cer purtător al Soarelui neapus;
Bucură-te, cântarea fără oprire a cetelor cerești;
Bucură-te, că ne păzești de toată răutatea vrăjmașului;
Bucură-te, că ne deschizi tuturor porțile mântuirii;
Bucură-te, că ești grabnică apărătoare celor nedreptățiți;
Bucură-te, scânteie care luminează întunericul sufletelor noastre;
Bucură-te, că mângâi inimile cele covârșite de întristare;
Bucură-te, că oceanul păcatelor noastre îl seci cu căldura rugăciunii Tale;
Bucură-te, mare a cereștilor bogății ale Duhului;
Bucură-te, a pruncilor păzitoare de toată primejdia;
Bucură-te, a fecioarelor rugătoare către Mirele Hristos;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 11

Cărare a mântuirii Tu ne ești Preacurată, Ceea ce ai născut pe Cel Ce este Calea, Adevărul și Viața, și ne scoate pe noi de pe căile păcatului, ca să-I cântăm: Aliluia!

ICOSUL 11

Întru Tine ne-am pus nădejdea mântuirii noastre, căci Tu ne ești Maică blândă și milostivă, ștergând cu roua rugăciunilor Tale mintea noastră cea urâțită de păcat, ca să vedem ca întru oglindă întru aceasta însemnările laudelor acestora:

Bucură-te, că ne pui în inimă gândul cel smerit;
Bucură-te, că liniștești inimile tulburate de păcat;
Bucură-te, că mintea noastră o luminezi în ceasul necazului;
Bucură-te, că ne păzești de cursele vrăjmașilor nevăzuți;
Bucură-te, că ne ridici din prăpastia întristării;
Bucură-te, pom din care am cules Rodul vieții;
Bucură-te, că întristarea Evei o ai gonit cu bucuria nașterii Tale;
Bucură-te, că pe Adam l-ai ridicat din stricăciunea morții;
Bucură-te, că luminezi iadul înțelegător din inimile noastre;
Bucură-te, că ne păzești de săgețile celui viclean;
Bucură-te, că întuneci pe vrăjmașii care se pornesc asupra noastră;
Bucură-te, că dai umilință sufletelor celor tulburate;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 12

Întru Adormirea Ta nu ne-ai părăsit pe noi, fiii Tăi, ci pururea Îți aduci aminte de noi, cei încurcați în multe păcate, și ne întinzi mâna Ta cea puternică și binecuvântată, ca să ajungem la înălțimea cântărilor de: Aliluia!

Ca o particularitate, Icoana Maicii Domnului “Galaktotrofousa” de la Chilia “Typikario” din Karyes (Sfântul Munte Athos) este așezată în partea dreaptă a Ușilor împărătești, iar Mântuitorul în partea stângă

ICOSUL 12

Icoana Ta, Alăptătoare, este strajă tare tuturor monahilor de la mănăstirea Hilandar, și nouă, celor ce petrecem în lume, mângâiere în necazurile și nevoile noastre; deci, fie-Ți milă de robii Tăi :

Bucură-te, mângâierea celor asupriți de vrăjmași;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți în păcat;
Bucură-te, pajiște din care am cules florile rugăciunii;
Bucură-te, că ai prefăcut tânguirea Evei întru bucurie;
Bucură-te, că ai născut pe Izbăvitorul lumii din potopul păcatului;
Bucură-te, corabie ce ne poartă către limanurile Vieții;
Bucură-te, izvor pururea curgător al rugăciunii pentru lume;
Bucură-te, Rai înțelegător nelucrat de mână omenească;
Bucură-te, că Te îmbraci cu lumina cea mai presus de lumină;
Bucură-te, că ai arătat lumii pe Răsăritul răsăriturilor;
Bucură-te, că ai născut nouă pe Fiul Cel fără de ani;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, Maica Domnului, Alăptătoarea, hrănitoarea noastră în vreme de secetă duhovnicească!

CONDACUL 13

O, Maica Luminii, Hrănitoarea noastră în nevoi, nu trece cu vederea smeritele noastre rugăciuni, ci ne izbăvește din toate nevoile, solindu-ne încă și iertarea păcatelor, ca să aducem Ție mulțumiri în cântări de : Aliluia!

***

Vedeţi şi Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Galaktotrofousa” (“Cea care alăptează”) de la Typikario, chilia Hilandarului

Monahii de pe Muntele Athos se tem de un amestec extern în treburile mănăstirilor athonite [up-date]

Monahii din Athos se tem de un amestec extern în treburile mănăstirilor din Sfântul Munte, în urma informaţiilor apărute în presa elenă, conform cărora guvernul Germaniei ar fi pus ochii pe tezaurul lăcaşurilor athonite, scrie site-ul agionoros.ru.

O delegaţie din Sfântul Munte şi-a exprimat deja îngrijorarea în legătură cu aceste informaţii în cadrul unei întâlniri avute cu premierul grec Antonis Samaras. Şeful Guvernului de la Atena a declarat că nu există semne de îngrijorare în acest sens, dar a dat asigurări că se va lămuri asupra acestei probleme, adaugă site-ul în limba rusă, conţinând materiale despre Balcani şi Sfântul Munte Athos.

Îngrijorarea monahilor, scrie în continuare sursa citată, este legată de informaţiile apărute în presa elenă, în special în ziarul „Grecia mâine”, conform cărora Germania deţine un inventar detaliat al proprietăţilor şi imagini fotografice cu tezaurul mănăstirilor athonite din timpul ocupaţiei germane a Athosului în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum, aceste valori materiale ar putea fi folosite drept compensaţie pentru datoriile mănăstirilor athonite, acumulate din taxele impuse şi care nu au putut fi plătite. De amintit că, în urmă cu câţiva ani, Guvernul Greciei a decis, în cadrul măsurilor anticriză impuse de creditorii internaţionali, taxarea proprietăţilor imobiliare monastice athonite din afara peninsulei Athos. Comunitatea monahală a explicat încă de atunci că astfel de măsuri încalcă statutul special al Sfântului Munte, subliniind în acelaşi timp că proprietăţile lor reprezintă o sursă de venit pentru întreţinerea mănăstirilor şi pentru primirea a mii de pelerini anual.

În cadrul întâlnirii cu premierul grec, monahii din Athos şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu informaţiile potrivit cărora Guvernul grec intenţionează să invite mai mulţi oameni politici, cu ocazia ceremoniilor legate de împlinirea a 90 de ani de când Athosul a intrat sub administrarea Greciei (sub titlul de teritoriu sub mandat prin Conferinţa de la Lausanne din 1923, n. red). Printre invitaţi ar figura preşedintele SUA, Barack Obama, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şefii marilor puteri occidentale. În timpul întrevederii avute cu şeful Guvernului de la Atena, delegaţia athonită a ţinut să amintească premierului Samaras că Sfântul Munte nu este un loc pentru astfel de sărbători fastuoase şi evenimente mondene. Mai mult, monahii au ţinut să atragă atenţia că vizita politicienilor va presupune o invazie a sute de reprezentanţi ai structurilor de forţă, ceea ce, în mod inevitabil, va crea greutăţi atât pentru comunitatea din Sfântul Munte, cât şi pentru pelerini.

Sursa: qmagazine.ro

Vezi şi „Οχι” του Αγίου Όρους στον Μπαράκ Ομπάμα; / „Nu” la Muntele Athos pentru Barack Obama? (articol în limba greacă)

SS Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic şi Barack Obama, Preşedintele SUA

Viaţa şi mucenicia Sfântului Timothei de la Esfigmenu (+1820)

Sfântul Timotei de la Esfigmenu

29 octombrie
Tracia, sec. XVIII-XIX

Sfântul Timotei a fost un ţăran din satul Kisani, în ţinutul Traciei. Numele său de botez era Triantafilos. Ajungând la vârsta potrivită, s-a însurat, iar după câţiva ani a devenit tată, având două fete.

Familia ducea o viaţă liniştită şi plăcută lui Dumnezeu. Neputând să vadă acest lucru, vrăjmaşul s-a înfuriat şi a făcut tot ce putea ca să strice armonia căsniciei lui Timotei şi a soţiei sale. Astfel, el a aprins pofta unui anume musulman pentru nevasta lui Timotei. Acel musulman, neputându-şi stăpâni patima, a răpit-o cu silnicie. Apoi a izbutit s-o înduplece să se facă musulmană şi a adăugat-o haremului său.

Triantafilos era copleşit de mâhnire de această îndoită nenorocire căzută asupra soţiei sale, care-şi pierduse nu numai căsnicia, ci şi mântuirea, prin păcatul apostaziei. Şi întrucât, sub jugul turcesc, creştinii nu aveau nici un fel de drepturi în astfel de situaţii, el nu avea nici o nădejde să o recapete prin mijloace legale.

Dar dragostea lui pentru ea nu a murit. Astfel că s-a întors către Atotmilostivul Ziditor cu rugăciune stăruitoare, ca să facă cumva spre a întoarce inima soţiei sale la prima ei dragoste. Totodată, temându-se ca fiicele sale să nu păţească şi ele ceva asemănător, le-a trimis să fie crescute de nişte rubedenii.

Între timp, dorinţa lui Timotei ca soţia sa să se întoarcă a crescut. Pe lângă rugăciunea de zi şi noapte pentru ea, el a început să-i trimită şi mesaje tainice prin alţii, cerându-i să se lepede de credinţa musulmană şi arătându-i chinurile veşnice ce îi aşteaptă pe cei ce mor în apostazie.

Cu timpul, rugăciunile lui au fost auzite, căci Tatăl ceresc a aprins în inima ei dorinţa de a se întoarce la felul de viaţă de mai înainte. Acum islamul şi noul ei „soţ” o dezgustau. Venindu-şi în fire, şi-a plâns cu amar păcatele şi a hotărât să ajungă iar liberă.

Ştia că răpitorul ei nu ar lăsa-o să plece cu uşurinţă, aşa că i-a trimis veste lui Triantafilos să se prefacă că primeşte credinţa musulmană şi apoi, prin judecată, să o redobândească de la răpitorul ei. Se părea că nu există altă cale să poată scăpa din harem. Ea i-a mai spus că după ce va scăpa, ar putea să se facă amândoi călugări, spre a se pocăi şi a afla tămăduire păcatelor lor.

Foarte bucuros pentru dorinţa soţiei sale de a se întoarce la Hristos, Timotei a încuviinţat cu plăcere acest plan. El s-a gândit la Sfântul Pavel, care spunea cândva că pentru folosul fraţilor săi iudei ar primi şi a fi anatema de la Hristos (Rom. 9, 3). Deci punându-şi nădejdea în Dumnezeu, s-a dus în faţa judecătorilor turceşti şi le-a vestit dorinţa sa de a se face musulman. A fost îndată primit şi după ce a fost tăiat împrejur (după obiceiul musulman), i s-a dat soţia înapoi.

O vreme ei au încercat să trăiască printre musulmani, ţinând în taină credinţa lor creştinească şi toate rânduielile bisericeşti. Dându-şi seama că turcii erau tot mai bănuitori faţă de ei, au fugit în taină în oraşul Enos. De acolo au plecat la Chidonia, unde Timotei şi-a lăsat soţia într-o mănăstire. Apoi s-a dus în Sfântul Munte Athos.

Sf. Mc. Agathanghel de la Esfigmenu

Acolo a intrat în viaţa monahală în Marea Lavră a Sfântului Atanasie. Pocăindu-se fierbinte de păcatul său de neocolit, s-a osârdit cu vitejie în viaţa monahală. Nu după mult timp, văzând igumenul râvna noului călugăr, l-a tuns cu numele de Timotei. Apoi Viaţa sa povesteşte: „Primind chipul îngeresc (schima mică), şi-a îndoit nevoinţele, şi se afla precum un înger între fraţii Lavrei, împodobindu-se cu neprihănirea şi adânca smerenie. Şi-a împlinit ascultările date lui cu deosebită dăruire şi a trăit astfel în Lavra şapte ani, întărindu-se tot mai mult cu duhul”.

Apoi s-a aflat între călugării din Sfântul Munte că unul dintre ei, Agatanghel, de la mănăstirea Esfigmenu, luase cununa muceniciei din mâinile turcilor. La fel ca Timotei, Agatanghel se lepădase odinioară de Hristos. Acum, asemeni lui Agatanghel, Timotei începea să simtă că şi el trebuie să dea mărturie lui Hristos în acest chip hotărâtor. Ştia însă că trebuie să ceară sfatul înţelept al bătrânilor, spre a se pregăti cum se cuvine pentru chinurile muceniciei.

Astfel, cu blagoslovenia igumenului său, Timotei s-a mutat la mănăstirea Esfigmenu, spre a fi călăuzit de acelaşi părinte care-l pregătise pe Agatanghel pentru mucenicie. Mergea zilnic la moaştele Noului Mucenic Agatanghel, cerându-i să-l ajute în timpul chinurilor. Apoi Viaţa sa spune: „Cum vom vedea, Sfântul Agatanghel a plecat urechea la rugăciunea lui Timotei, căci inima lui era aşa de înflăcărată de dragostea pentru Domnul nostru Iisus Hristos, încât nu mai putea să îndure şi dorea să sufere cât mai curând pentru dulcele Domn Iisus”. În sfârşit, stareţul i-a dat voie lui Timotei să-şi arate credinţa în Hristos înaintea stăpânirii turceşti din Adrianopole.

Deci a plecat cu bucurie să îmbrăţişeze mucenicia, pe care a şi primit-o din mâinile turcilor în Adrianopole, la 29 octombrie 1820.

Sursa: „Căsătoria , cale spre sfinţenie”, David şi Mary Ford, Ed. Sophia 2001, pp. 94-96, via tainacasatoriei.wordpress.com