Category Archives: Isaac Aghioritul

Părintele Isaac Aghioritul, cel din Liban, biograful Sfântului Paisie Aghioritul

isaac-1-IN

Deși niciodată nu a existat o mănăstire sau un schit anume de limbă arabă în Sfântul Munte, au existat însă mulți monahi arabi care au ajuns în Sfântul Munte căutându-și mântuirea. În vremurile noastre, Isaac Athonitul a călătorit din Liban în Sfântul Munte, unde a devenit ucenic al Părintelui Paisie.

Articolul care urmează a fost scris în limba arabă de fratele Arhimandritului Isaac Aghioritul, Antonie, și a fost completat cu unele comentarii de Efrem Kiriákou, Egumenul Mănăstirii Arhanghelului Mihail de la Baskίnta, acum Mitropolit de Tripoli în Liban. Traducerea de față s-a făcut după traducerea în limba franceză a documentului, publicat în Le Bon Pasteur, revista Asociației Creștinilor Ortodocși din Antiohia și a prietenilor lor, din 4, martie-iunie 2006. De asemenea, traducerea în limba greacă a fost revizuită de un alt frate al Părintelui Isaac, care trăiește în Grecia, medicul Ilias Atallah. Sursă text și foto: pemptousia.ro

***

Părintele Isaac s-a născut din Martha și Nemer Atallah, pe 12 aprilie 1937 în satul Nabay din Liban, din regiunea Maten, la 15 kilometri N-E de Beirut, și care aparțin Mitropoliei Muntelui Liban. I s-a dat numele de Fares (corespondent al numelui Filip). A crescut într-o familie ortodoxă evlavioasă și, de la tatăl său, psalt în satul natal de la vârsta de 12 ani la biserica Arhanghelului Mihail (Taxiárhis), a învățat dragostea pentru Hristos și credința în Tradiția Bisericii Ortodoxe.

Încă de mic avea chemare pentru retragere și rugăciune. Adesea se întâmpla ca părinții lui să nu mai dea de el și în cele din urmă să îl găsească rugându-se pe câmpurile din jurul satului, nu departe de casa unde s-a născut.

Într-o zi, pe când era destul de mic, de 14 ani, a plecat de acasă și s-a dus la mănăstirea Prorocului Ilie din Shwair, o mănăstire aflată în apropiere, la 5 kilometri de satul lui, unde vroia să se facă monah, însă tatăl lui a trimis după el să îl aducă înapoi. Mai exista și tradiția ca mănăstirile să nu primească pe fiul cel mai mare al vreunei familii, pentru că acesta trebuia să își asume susținerea familiei… Fares a fost de acord și s-a întors acasă.

A deprins cunoștințele de bază la școala din satul său, Nabay, iar în continuare a părăsit școala pentru a lucra ca ucenic tâmplar. La sfârșitul uceniciei sale s-a dus la Beirut ca să-și practice meseria. La Beirut, în fiecare seară, la sfârșitul lucrului, lua lecții de muzică bizantină la școala lui Mitri-Al Murr, un protopsalt al Bisericii Antiohiei.

În vara lui 1962, la vârsta de 25 de ani, a luat hotărârea vieții sale. Într-o geanta mică și-a aranjat cu grijă lucrurile și și-a dat demisia de la locul de muncă de la Hotelul Grand Phonecia, care era emblema luxului în Beirutul acelei epoci, și s-a întors acasă … Când a ajuns acasă i-a dat tatălui său, față de care avea un respect enorm și față de care făcea o ascultare desăvârșită, toate economiile sale într-un cont în valoare de 3000 de lire, o sumă respectabilă pentru vremea aceea, spunându-i: ”acest cont a fost deschis pe numele tău. Când ajunge la termen, aș dori să împarți banii în mod egal între toți membrii familiei. În ce mă privește pe mine, nu am nevoie de nimic, pentru că eu voi pleca la mănăstire”.

Cu durere, tatăl său l-a întrebat: ”Ce pot să îți ofer mai bun pe lumea asta, ca să nu te faci monah?”. Iar Fares i-a răspuns: ”Chiar dacă ați putea să îmi dați toată lumea în schimb, în ochii mei nu are nici o valoare! Viața mea nu este aici, ci la mănăstire”. Tatăl lui a încercat din greu să îl convingă să se răzgândească de la a urmarea căii monahale, aducându-i aminte de grija față de ceilalți membri ai familiei – dar a fost zadarnic.

isaac-3-in-RÎn aceeași zi, Fares și-a luat bagajul și, împreună cu fratele său, Antonie, s-a îndreptat în direcția mănăstirii Adormirii Maicii Domnului Bkeftin, din regiunea Koura, un loc pe care nu îl mai vizitase niciodată până atunci. Avea doar adresa și numele egumenului, Arhimandritul Yuhanna (Mansour), actualul Mitropolit al Laodiceei din Siria.

Fares, ajuns la mănăstire, a ieșit din taxi și a căzut în genunchi cu fața spre mănăstire și ridicându-și mâinile la cer, a rostit o rugăciune a sa… ”Mulțumesc Domnului, pentru că a făcut ca dorința mea să devină realitate”.

Arhimandritul Yuhanna le-a făcut primirea în arhondaricul mănăstirii. Mănăstirea era în mare măsură pustiită, iar cele mai multe încăperi ale ei se aflau în stare de paragină și erau aproape de nelocuit. Doar un monah mai viețuia acolo împreună cu egumenul.

Era vremea apusului soarelui când fratele Părintelui Isaac, Antonie, a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, lăsându-l la mănăstire pe fratele său mai mare. Acasă, familia, aștepta cu nerăbdare veștile despre Fares. Tatăl lui a vorbit primul, spunând: ”Deci, unde s-a dus exact?”, ”La mănăstirea Bkeftin din Koura”, a răspuns Antonie, ”dar vă asigur că, dată fiind starea mănăstirii și faptul că în ultimii ani Fares a lucrat la supraluxosul hotel Grand Phonecia din Beirut, nu va putea rămâne prea mult, nu vor trece mai mult de 2-3 zile și îl veți revedea, se va întoarce acasă”. Tatăl însă l-a privit în ochi pe fratele lui Fares, pe Antonie, și i-a spus: ”Pentru el nu contează ce greutăți va întâmpina! Să știți că fratele vostru nu se va mai întoarce acasă”.

Vigoarea duhului și râvna pe care le-a arătat Fares fără doar și poate l-au încurajat pe Egumenul Yuhanna să îl trimită să își termine studiile și acest lucru s-a întâmplat prin înscrierea lui la școala care aparține de Mănăstirea Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Balamand, din regiunea Koura, în nordul Libanului. Fares s-a găsit sub juridicția lui Ignatie (Hazim, ulterior Patriarh al Bisericii Ortodoxe a Antiohiei), care pe atunci era Episcop al Laodiceei Siriei, și astfel, Fares a locuit în mănăstirea de la Balamand.

A fost hirotonit diacon cu numele de Filip la mănăstirea închinată Sfântului Iacov Persul din Dedde, Koura, în anul 1963, prin punerea mâinilor Mitropolitului Ilias (Kourban), Episcop de Tripoli, și ale Mitropolitului Kourei, sub care se afla mănăstirea Bkeftin, de care aparținea. Este vrednic de menționat zelul său pentru rugăciune din toată perioada șederii acolo, zelul pentru nevoință, ascultarea pe care o avea față de mai-marii lui și faptul că orice i se încredința făcea cu pace și cu multă râvnă.

Dumnezeiasca Pronie, ca de obicei, a folosit evenimentele locale și l-a făcut să plece în 1968 de la școala din Balamand și să se ducă în Patmosul Greciei, unde a primit diploma de absolvire a liceului.

Părintele Filip și-a manifestat atunci dorința de a-și aprofunda cunoștințele în Teologie devenind student la Facultatea de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, unde a absolvit cu foarte bine. Tot acest timp a slujit în Tesalonic ca diacon la catedrala Sfântului Dimitrie, protectorul orașului. Trebuie să menționăm că Părintele era cunoscut pentru vocea lui foarte frumoasă, care îi atrăgea pe mulți credincioși să asculte tradiția psaltică antiohiană și să se desfăteze de Dumnezeiasca Liturghie în greacă și în arabă.

paisie-aghioritul-athanasie-jevtic-isaac-aghioritulDar faptul cel mai însemnat pentru el, pe tot parcursul acestei perioade, a fost că a cunoscut în esența lui Sfântul Munte, precum și viața monahală care se cultiva în Grădina Maicii Domnului. Acolo l-a cunoscut pe acela care avea să devină părintele lui duhovnicesc, pe Părintele Paisie Aghioritul († 12 iulie 1994).

La întoarcerea în Liban a fost hirotonit preot cu numele Filip la Mănăstirea Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Balamand prin punerea mâinilor fericitului întru pomenire Patriarh Ilias IV Muauan. În continuare, în perioada dintre 1973-1975, a viețuit în mica mănăstire închinată pomenirii Sfântului Gheorghe Purtătorul de Biruință, metoc al Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului din Hamatouras, din regiunea Zgharta, în Nordul Libanului, un metoc al Sfintei Arhiepiscopii a Muntelui Liban din jurisdicția Arhiepiscopiei de Tripoli și Cura.

Părintele Filip a primit cu mult entuziasm așezarea lui la mănăstirea Sfântului Gheorghe. A început fără întârziere lucrul pentru refacerea bisericii mănăstirii și a chiliilor monahilor. De asemenea, s-a îngrijit de pământul din jurul mănăstiri, lăsat în paragină, și l-a plantat cu măslini și viță de vie. Personalitatea Părintelui Filip și lucrarea pe care o făcea au început să dea roade și treptat mănăstirea a devenit un loc cunoscut de înnoire duhovnicească, care a atras tot mai multe suflete la Domnul. Merită să menționăm că pe durata șederii lui la mănăstirea despre care vorbim Părintele Filip a slujit și la parohia închinată Arhanghelului Mihail din satul învecinat, la Ras Kifa.

Însă, sub presiunea războiului din Liban, a fost nevoit să își părăsească mănăstirea, care se afla, precum cerea tradiția, pe un vârf de munte, și care pe timpul războiului a devenit un important punct strategic. A fost nevoit să se refugieze încă o dată în Tesalonic, după ce mai întâi, în 1976, a fost numit arhimandrit. Și-a săvârșit lucrarea de preot în același oraș, Tesalonic, în biserica Sfintei Varvara, și și-a asumat și răspunderea pentru studenții teologi libanezi care au fost transferați de la Mănăstirea Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Balamand, închisă din cauza războiului, la Facultatea de Teologie din Tesalonic, prin ajutorul necondiționat pentru transportul lor acordat de Mitropolitul Pantelimon Rodópoulos, profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic.

În 1978 a primit permisiunea de la Mitropolitul George Khodr al Muntelui Liban, de care încă depindea canonic, de a se integra în comunitatea monahală a Sfântului Munte. S-a îndreptat către Mănăstirea Stavronikita și a primit numele Sfântului Isaac Sirul la care avea multă evlavie. Acum putea să urmeze mai îndeaproape învățăturile părintelui său duhovnic, Starețul Paisie Aghioritul, care trăia atunci în sihăstria închinată Sfintei Cruci, aflată nu era prea departe de mănăstirea Stavronikita.

Se spune că un preacinstit monah al Sfântului Munte i-a spus: ”Ați venit aici dintr-o țară cu mulți Sfinți, precum virtuosul Sfânt Isaac Sirul, ca să învățați viața monahală?”. Iar Părintele Isaac i-a răspuns: ”Da, experiența Sfinților noștri Părinți s-a păstrat în mare măsură aici, în Sfântul Munte, și am venit ca să o recuperez în acest loc sfânt”.

Isaac-Chilia-parintelui-IsaacLa un an de la venirea sa în mănăstirea Stavronikita, a plecat în noul său refugiu, la sihăstria Învierii Domnului, pe care el a renovat-o – din regiunea Kapsála, nu departe de Karyés, capitala Sfântului Munte. A trăit acolo singur vreme de patru ani, o viață foarte aspră de nevoință și de intensă luptă duhovnicească. S-a confruntat cu multe ispite și încercări care urmăreau să îl facă să abandoneze însingurarea sa ascetică, până când, într-o zi, tulburat de gândurile lui, de oboseală și de greutăți, a descoperit un mic mormânt în timp ce mergea pe drumul către chilia sa. A stat în fața lui și s-a rugat fierbinte, abandonându-și mintea în adâncurile pomenirii morții. În continuare, a spus cu un glas hotărât: ”Aici pot să mor”.

Din acel moment, gândurile care îl chinuiau au dispărut cu totul. Această pomenire a morții nu l-a mai părăsit niciodată și, după tradiția monahală, și-a săpat cu mâinile un mormânt de dimensiunile lui, în grădina sihăstriei lui. Pomenirea aceasta a morții, atât de hotărâtoare, nu l-a mai părăsit nici o zi, până când trupul lui s-a odihnit întru Domnul chiar în acel mormânt, în ziua de joi, 16 iulie a anului 1998.

A rămas în Sfântul Munte din 1978 până în 1998, anul odihnirii sale întru Domnul, și era cunoscut pentru nevoința sa și pentru combativitatea sa duhovnicească. A devenit, prin harul lui Dumnezeu, un vestit părinte duhovnicesc în Sfântul Munte și în Grecia, și un fierbinte susținător al practicii atente a Tainei Spovedaniei. Dobândise faimă de duhovnic desăvârșit, experimentat și de Dumnezeu însuflat, faimă de care puțini se bucură în Sfântul Munte.

ViataCuviosuluiPaisieAghioritulDe-a lungul vieții a fost și o punte vie între Biserica Antiohiei și Sfântul Munte. Adesea spunea: ”sunt reprezentantul Antiohiei în Sfântul Munte” și era mândru de asta. Mulți creștini din Liban, dar și creștini de limbă arabă din Patriarhia Antiohiei, a Ierusalimului și Alexandriei, precum și alții din America veneau să ia binecuvântarea lui și să îi ceară sfatul.

A făcut de asemenea o serie de scurte călătorii în țara sa de origine, în Liban, precum și în Siria, în Iordania și în Egipt. Datorită lui s-au înființat în Liban patru mănăstiri, trei de călugări și una de maici, foarte duhovnicești, care constituie faruri în renașterea duhovnicească a Libanului.

De asemenea, este cunoscut ajutorul duhovnicesc pe care l-a oferit în diferite locuri din Grecia, precum insula Lesvos, unde a spovedit vreme de aproape un deceniu, contribuind la revigorarea adevăratei vieți duhovnicești în Lesvos…

Să ne însoțească rugăciunile lui în vremurile grele pe care le trăim.

Explicații foto: (1 sus), (2). – Părintele Isaac Aghioritul / (3). Sfântul Paisie Aghioritul (stânga) alături de Părintele Athanasie Jevtici (centru), fost ucenic al Sfântului Iustin Popovici, astăzi arhiereu în Biserica Ortodoxă Sârbă și Părintele Isaac Aghioritul, ucenicul Sfântului Paisie / (4). Chilia Părintelui Isaac / (5.) Coperta ediției românești a lucrării Viața Cuviosului Paisie Aghioritul a Părintelui Isaac Aghioritul, editate la Evanghelismos, în traducerea Părintelui Ștefan Nuțescu / (6 jos). Părintele Paisie Aghioritul – Slujbă de Înviere la Chilia Părintelui Isaac

Isaac-Părintele-Paisie-Aghioritul-Slujbă-de-Înviere-la-Chilia-Părintelui-Isaac

Anunțuri