Monthly Archives: Mai 2016

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos: Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod

vlachos

IPS Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos
Problemele esențiale cu privire la Sfântul și Marele Sinod
(Intervenție în Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, 25 mai 2016)

            Sfântul și Marele Sinod care urmează să aibă loc în luna iunie 2016 în Creta era o așteptare a multora cu o anumită viziune despre el, care l-au pregătit, care s-au ostenit și acum au ajuns la convocarea lui.

            Întrebarea care se pune este dacă Sfântul și Marele Sinod este chiar acela pe care îl așteptau cei ce au avut viziuni despre el. Se scriu și se spun multe despre această temă, unii își exprimă bucuria lor, fiindcă în sfârșit a venit clipa dorită, alții exprimă îngrijorarea, o îndoială intensă iar alții simt o deplină dezamăgire. În această mică luare de poziție mă voi limita numai la câteva observații.

1. Sinod al Întâistătătorilor Bisericilor

            Sinodul care urmează să se adune a fost caracterizat drept Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, dar în realitate va fi Sinodul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Acest punct de vedere îl susțin pentru faptul că toate deciziile de criză au fost luate numai de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe.

            Pe data de 6-9 martie 2014 în Constantinopol, tot ei au luat hotărârea să convoace Sfântul și Marele Sinod în iunie 2016 și au stabilit tematica lui.

            Pe 27-28 ianuarie 2016, Întâistătătorii la Chambesy în Geneva, au votat Regulamentul de organizare (în afară de Patriarhia Antiohiei) și textele pregătite de Comisii, afară de o temă pe care nu au semnat-o două Patriarhii, a Antiohiei și a Georgiei.

            Mai înainte de începerea Sfântului și Marelui Sinod, Întâistătătorii vor semna mesajul Sfântului Sinod care va fi întocmit de grup format din câte un reprezentant din toate Bisericile Ortodoxe.

            Programul lucrărilor sfântului și Marelui Sinod va fi întocmit de Întâistătători.

2. Abaterile de la Marile Sinoade

            Sinodul acesta a fost plănuit și pregătit ca un Sinod ecumenic și desigur primul gând asupra lui a apărut în 1923, la cea de-a 1600 aniversare a Primului Sinod Ecumenic. S-au pus în discuție aproximativ 100 de posibile teme, care priveau întregul interval de timp al celui de-al doilea mileniu, ce cuprinde ruperea părții de Apus a Imperiului roman (sec. VIII-XI), schisma din creștinismul apusean (sec. XV), dezvoltarea diverselor curente ideologice, precum iluminismul, romantismul, idealismul german, existențialismul, dar și secularizarea creștinismului însuși.

            În final, această viziune a „Părinților” acestei idei a sfârșit prin a fi nu un Sinod Ecumenic, ci un Sfânt și Mare Sinod  care încă nu-și poate afla identitatea, numai cu șase teme irelevante, inoportune, fără stabilirea vreunei ținte speciale și cu câteva dintre ele total desprinse de Tradiția Părinților.

            Am auzit și am citit, și este susținut de mulți, că trebuia convocat Sfântul și Marele Sinod de aproximativ 1200 de ani și aceasta se întâmplă abia acum, pentru prima dată, după o atât de mare perioadă de timp. Aceasta creează o puternică problemă tuturor celor care se ocupă cu teologia și Tradiția Bisericii. Prin aceasta se prezintă situația ca și cum ar fi un gol bisericesc după Sinodul al VII-lea Ecumenic, care trebuie să fie acoperit, deși s-au mai adunat mari și importante Sinoade precum cel din vremea Sfântului Fotie cel Mare (879-880), sau a Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351), după cum de asemenea, sinoade importante au avut loc între secolele XV – XVIII cu hotărâri determinante. Se dă impresia astfel că toate aceste sinoade importante sunt ocolite și marginalizate.

            Iar lucrul acesta eu îl consider un afront din partea noastră adus sfinților noștri, Fotie cel Mare, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama, sfinților Calist și Filotei Kokkinos, Patriarhi ai Constantinopolului, Sfântului Marcu Evghenicul și Patriarhilor ortodocși ai Răsăritului din secolele XV – XVIII.

            Firește, acești sfinți nu sunt vătămați cu nimic de vreme ce învățăturile lor au dobândit o autoritate ecumenică, hotărârile celui de-al IX-lea Sinod Ecumenic (1351) au fost cuprinse în Synodikonul Ortodoxiei, care se citește în prima duminică din Postul Mare, dar este afrontul și căderea noastră din Tradiția ortodoxă.

            Se pare că prin acest Sinod se urmărește inițierea unei noi epoci bisericești, a apostazierii de la teologia și mărturisirea Sinoadelor ecumenice și panortodoxe, de la cele dinainte de Sinodul al VII-lea și cele de după acesta. Astfel ne vom trezi cu un gol de memorie, un alzheimer duhovnicesc în Biserica Ortodoxă. Nu se explică altfel unele puncte ale textelor care au fost pregătite, precum și analizele explicative ale susținătorilor lor.

            Se pare că este o imitație/copie de proastă calitate a Conciliului Vatican II. Sfântul și Marele Sinod ca idee, a început odată cu încercarea de convocare a Conciliului Vatican II. Și așa cum Vatican II a dezvoltat o nouă ecleziologie, care a trecut de la ideea exclusivității la teologia includerii, sau la teologia baptismală, într-un mod analog unele puncte din textele care s-au pregătit pentru Sfântul și Marele Sinod amintesc de o nouă eclesiologie și în Biserica Ortodoxă, în măsura în care se recunosc Taine și în afara Bisericii Ortodoxe.

3. Lipsa pregătirii mai dinainte a Sinodului

            Dacă revenim la problemă, constatăm că Biserica noastră [e o referire la Biserica Greciei, n.ed.] nu s-a pregătit corespunzător pentru acest Sinod. Și este o Biserică cu un potețial teologic înalt, cu un monahism viu și viață bisericească bine organizată. Prin toate acestea Biserica noastră educă, prin școlile teologice, teologi și clerici ale altor biserici locale, are iradiere internațională prin textele teologice și pastorale și multe altele. Totuși pentru prelucrarea textelor care urmează a fi semnate la Sfântul și Marele Sinod nu a existat o suficientă pregătire și hotărâri sinodale.

            În martie 2014 la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, în Constantinopol, s-a hotărât convocarea Sfântului și Marelui Sinod în luna iunie 2016, precum de asemenea s-a hotărât de către Comisie să se aducă la zi textele deja pregătite. De atunci și până astăzi trebuiau să fie discutate în ședințele ierarhiei, să se dea sarcini reprezentanților noștri care să ducă spre stabilirea unor texte definitive, să se organizeze dezbateri pe marginea lor în școlile teologice, la sinaxele clericilor și laicilor, astfel încât să se expună propunerile Bisericii noastre ca mai apoi să se ajungă la textele finale.

            Însă, dimpotrivă, noi ierarhii am petrecut în necunoștință și am primit texte socotite definitive, de vreme ce au fost semnate de Întâistătătorii Bisericilor Autocefale Ortodoxe, în ianuarie la Chambesy, în Geneva, și au fost trimise la Sfântul și Marele Sinod. Ajungem acum să discutăm despre textele acestea, când mai există foarte puține șanse ca ele să fie îndreptate.

            Am în mână expunerile reprezentanților Bisericii noastre din Comisia Specială ortodoxă pentru reevaluarea textelor, care au fost depuse la Sfântul Sinod Permanent în perioada 2014-2015, precum am de asemenea și fragmente din Practicalele Ședințelor Sinodului Permanent. Reprezentanții noștri ne-au asigurat prin expunerile lor că textele nu au probleme. De asemenea Sfântul Sinod Permanent a împărțit expunerile și textele Arhiereilor pentru informarea lor fără să pară din Practicale că au avut loc discuții sau că s-au dat linii directoare pentru eventuale modificări sau adăugiri afară numai de o singură dată când s-a luat hotărârea pentru unele corecturi de exprimare.

            La Ședința Sinodului din 2009 pentru evaluarea dialogului cu romano-catolicii s-a hotărât : 1. „S-a constatat nevoia unei mai bune informări a ierarhiei în aceste chestiuni importante. S-a arătat că pe viitor ierarhia va lua cunoștință de toate fazele dialogurilor, altminteri nici un text nu leagă Biserica. De altminteri, aceasta o recomandă Statutul Sinodal al Bisericii. […] 4. Textul de la Ravenna și textul care urmează să se discute în Cipru sunt sub limita referirii și aprobării lor de către Bisericile locale autocefale […]. Aceasta înseamnă în mod practic că nu vor fi evenimente încheiate, fără hotărârea sinodală a Ierarhiei. Ierarhii sunt păzitorii Tradiției ortodoxe, așa cum au mărturisit la hirotonia lor întru episcopi” (Comunicatul Sfântului Sinod, 16. 10. 2009).

            Dacă acest lucru s-a spus pentru textul de la Ravenna, cu atât mai mult ar trebui să se spună și în cazul acesta, de vreme ce urmează să fie semnate texte obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă.

            Trebuia așadar, și anul trecut să fie convocată Ierarhia Bisericii noastre ca textele să fie parcurse de către toți arhiereii, să fie explicații concrete și să se ia hotărâri. Acest lucru a fost semnalat și de alte Biserici Ortodoxe din câte știu. Prin urmare, ceea ce se întâmplă astăzi trebuia să se întâmple mai înainte de semnarea textelor de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe la Chambesy din Geneva, în luna ianuarie a anului 2016.

            Dar trebuia să auzim și punctele de vedere ale Școlilor teologice și ale academiilor bisericești precum și ale preoților, monahilor și laicilor. Seriozitatea fiecărui Sinod are legătură cu seriozitatea cu care întâmpinăm temele propuse. Din nefericire, noi episcopii ne mulțumim numai cu o slujire pastorală cu raportare socială și am lăsat temele majore ale credinței unora care fac pe specialiștii.

            Cel puțin în acest ultim ceas, al doisprezecelea, să arătăm și noi un înalt simț de răspundere în ceea ce privește cugetul bisericesc și terminologia teologică, să lepădăm sentimentalismele și alte diferite interese bisericești. Nu are importanță cine va reprezenta Biserica noastră în acest Sinod, ci ce va susține Biserica noastră în pozițiile care se vor prezenta. Astfel, convocarea de astăzi a ierarhiei este foarte importantă pentru că trebuie să acceptăm hotărârea Sfântului Sinod Permanent și în realitate să hotărâm dacă vom urma pozițiile care decurg din Tradiția noastră sau dacă ne vom lăsa inspirați de concepțiile contemporane care se distanțează de limba și duhul tuturor Sinoadelor ecumenice panortodoxe. Aceasta este problema.

            Va trebui să conștientizăm că nu este vorba doar de textele celor șase teme, ci o importanță majoră are mesajul care se va fi întocmit și va fi citit la începutul Ședinței Sfântului și Marelui Sinod. S-a spus că chiar dacă la Sfântul și Marele Sinod nu vor fi discutate și nu vor fi hotărâte diferite teme, fundamental este mesajul care se va transmite întregii lumi.

            Astfel am ales un Mitropolit care ne va reprezenta în alcătuirea mesajului. Va trebui astăzi să cunoaștem conținutul lui sau punctele lui de bază și centrale pe care le va cuprinde și să hotărâm în raport cu aceasta. Din câte știu deja se pregătește acest text, va fi definitivat de Comisia Specială care se va întruni în ședință în Creta cu o săptămână mai înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod, va fi semnat de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale și va fi mesajul fundamental al acestui Sinod.

            Întrebarea care se pune este: ierarhia Bisericii Greciei va ignora textul acesta, nu va lua cunoștință de conținutul lui de vreme ce este atât de important? Eu, cel puțin, și sper că și alți frați, nu încurajez pe nimeni să semneze un astfel de text, dacă nu îl citesc mai întâi. Propun să se adauge la acest mesaj paragraful: Sfântul și Marele Sinod este continuarea celor opt sinoade din primele veacuri și ale marilor sinoade din vremea lui Fotie cel Mare, Grigorie Palama și a Sinoadelor ulterioare ale Patriarhilor Răsăritului.

            Acestea sunt temele potrivite și importante și nu cine va fi prezent la acest Sinod și cine va refuza să participe la el chipurile pentru motive de conștiință.

4. Duplicitatea limbajului ecleziastic.

            Citind cineva câteva din aceste texte observă că sunt inspirate dintr-un duh de diglosie (limbaj dublu). Cuvântul diglosie s-ar putea să mire dar el exprimă o realitate atunci când cunoaștem duhul care există în jurul temelor respective.

            Într-un alt text al meu am notat diferitele teme care există în unele texte, precum au făcut-o și alții, episcopi, clerici, monahi, teologi, laici și din acest motiv nu poate cineva să se tulbure.

            Semnalarea aceasta este necesară dacă ne gândim că este vorba de texte sinodale panortodoxe care trebuie să fie lucrate cu atenție. Se poate ca în comunicarea noastră zilnică sau uneori în textele noastre să fi trecut unele cuvinte care provoacă probleme, precum de pildă putem să scriem sau să spunem „Biserica” romano-catolică sau „Biserica”[1] protestantă etc., dar când se alcătuiesc texte de mărturisire care vor rămâne ca hotărâri ale Sfântului și Marelui Sinod, atunci trebuie să fim atenți.

            Sfântul Grigorie Palama în timpul luptelor teologice și isihaste a consacrat un principiu fundamental: „altceva este a ne contrazice pentru dreapta credință și altceva este mărturisirea credinței”. Aceasta înseamnă că în contrazicere poate cineva să folosească orice fel de argumente, dar când scrie texte de mărturisire a credinței atunci cuvântul trebuie să fie concis și exact din punct de vedere dogmatic, așa cum au făcut Sfinții Părinți care au dogmatisit printr-un cuvânt scurt și cu multă înțelepciune. Astfel, textele care ni se pun dinainte și care urmează a fi semnate și de Biserica noastră trebuie să fie dogmatic curate și să nu fie caracterizate de neclaritate și confuzie, altminteri nu vor fi texte ortodoxe.

            Citind cineva cu atenție cuvintele care se folosesc, înțelege că se urmărește să se ascundă unele teme, cum din păcate se întâmplă de multe ori cu legile care se votează în Parlament. Există o neclaritate și o practică concretă în multe teme ecleziastice care se ascund în dosul cuvintelor textelor care vorbesc despre alte „Biserici”.

            Mă voi referi la trei exemple din această practică de până acum.

            Primul exemplu este tema lucrărilor din 1965 care au avut loc în Constantinopol și Vatican, ceea ce a dus la concluzia că a avut loc ridicarea anatemelor. Să amintesc că Patriarhul Constantinopolului Serghie al II-lea, nepot al lui Fotie cel Mare, prin hotărâre sinodală a șters numele Papei Romei Serghie al IV-lea din dipticele Bisericii încă din 1009 fiindcă în epistola de întronizare a inclus Simbolul Credinței cu Filioque și de atunci numele nici unui Papă nu a mai fost pus în diptice, prin urmare aceasta a fost deja neîmpărtășire (necomuniune de credință).

            Mai târziu, în 1054,  Cardinalul Humbert a anathemizat pe Patriarhul Mihail Cerularie și alți doi și acela la rândul său l-a anathemizat. Aceasta înseamnă că neîmpărtășirea/lipsa comnuniunii exista și mai înainte de anateme și firește ridicarea anatemelor nu desființează practica neîmpărtășirii/necomuniunii de credință.

            Întrebarea care se pune este: În 1965 a avut loc ridicarea anatemelor sau ridicarea neîmpărtășirii/necomuniunii? Este o întrebare potrivită, fiindcă în enciclica Patriarhiei ecumenice din 7 decembrie 1965 se scrie că a avut loc ridicarea anatemelor și prin urmare există încă necomuniune, în timp ce în declarația care s-a semnat în franceză între Patriarhul Ecumenic și Papa și pe care a citit-o Papa în ultima zi (7 decembrie) și la lucrările Conciliului Vatican II, se scrie că a avut loc ridicarea necomuniunii/neîmpărtășirii. Am la îndemână textul acesta în franceză și în engleză.

            Al doilea exemplu este continuarea celui precedent, căci din păcate în practica ecleziastică nu numai că sunt recunoscuți heterodocșii ca Biserici, ci că este comuniune ecleziastică și euharistică! Prin urmare se constată o diglosie/duplicitate de termeni ecleziastici, neclaritate și confuzie. Mă refer la un text al Unei Biserici care este caracterizat drept Mărturisire de credință care a fost aprobat oficial și în care predomină într-un mare grad duplicitatea limbajului și confuzia. În timp ce este vorba despre Biserica Una, în același timp sunt caracterizate ca Biserici și celelalte confesiuni care ar constitui Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică Biserică. De asemenea, se vorbește încă despre dumnezeiasca Împărtășire din același Sfânt Potir de către toți creștinii „din necesitatea ospitalității creștine prin Sfintele Taine”, precum și de faptul că „toți creștinii prin același botez am devenit mădulare ale trupului lui Hristos care este Biserica”.

            Al treilea exemplu: Recent am citit cartea profesorului Antonie Papadopulos cu titlul Dialogul Teologic al Ortodocșilor și Romano-catolicilor (istorie-texte-probleme) și am constatat încă odată că în dialogul acesta și în declarațiile acestea și textele comune dintre Patriarhul ecumenic și Papa, precum și al reprezentanților lor predomină un limbaj și un duh „de frățietate care rezultă din botezul unic și din participarea la sfintele Taine”și că „Bisericile noastre se recunosc una pe alta ca Biserici surori, responsabile împreună în păzirea credinței Bisericii Una a lui Hristos în planul dumnezeiesc, dar cu totul distincte, în vederea unității”. 

            Acest fenomen al diglosiei (duplicității limbajului) în documentele ecleziastice oficiale este o realitate dureroasă care arată îndepărtarea de textele oficiale bisericești de două mii de ani. Acest lucru nu trebuie să se întâmple în textele Sfântului și Marelui Sinod.

5. Expresia Biserici surori

            În documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, în timp ce se vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, în același timp se vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă „recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine”, prin urmare se face o confuzie legată de conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, și pentru acest motiv se impune corectarea acestui text.

            Această problemă este foarte serioasă, pentru că în diferite dialoguri teologice între ortodocși și romano-catolici, precum de asemenea și în textele oficiale dintre ortodocși și romano-catolici se vorbește despre Bisericile surori și din nefericire acest termen de Biserici surori, a dezvoltat o teologie și o eclesiologie speciale. Nu este un termen tehnic, ci o teologie ecleziologică contemporană, care predomină în mișcarea ecumenistă.

            Despre termenul Biserici surori și mai ales cum a început să fie folosit, face referire un text pe care l-a editat Biroul Congregației pentru doctrina credinței, a Vaticanului (30 iunie 2000) pe care o prezida la acea vreme cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul papă Benedict al XVI-lea. Acest termen, conform acestui text, a apărut în secolul al XII-lea și al XIII-lea, a fost folosit în vremurile mai noi de Patriarhul Constantinopolului Athenagora, a fost adoptat de Conciliul Vatican II și de atunci a fost folosit în documentele papale în declarații oficiale și epistole, în enciclice etc.

            De asemenea, în textul pe care l-a editat Congregația pentru doctrina credinței, a Vaticanului se face o analiză teologică a acestei expresii și se prezintă cum înțeleg romano-catolicii că Una, Sfânta, sobornicească și apostolică Biserică universală, care este cea Papistașă nu este Biserică soră, ci maică a tuturor celorlalte Biserici. Acesta este motivul pentru care „va trebui ca cineva să evite, ca pricină de răstălmăcire și confuzie teologică, folosirea expresiilor precum cele două Biserici ale noastre care sunt folosite când este vorba de Biserica Catolică și ansamblul Bisericilor Ortodoxe (sau Una dintre Bisericile Ortodoxe)”. Desigur acest termen de Biserici surori, potrivit textului, poate să fie folosit numai pentru acele comunități ecleziastice care au păstrat succesiunea apostolică validă și euharistia”.

            Este evident că termenul de Biserici surori este folosit de papistași într-un sens teologic și eclesiologic de validare a tainelor și a succesiunii episcopale și nu este doar un termen tehnic, cu adăugirea că maica tuturor Bisericilor este Biserica Catolică.

            Este interesant că Papa Ioan Paul al II-lea în cuvântul pe care l-a rostit pe 5 iunie 1991 în Bialystok în Polonia a zis despre această temă: „Astăzi vedem mai limpede și înțelegem mai bine că Bisericile noastre sunt biserici surori, nu în sensul simplu al unei expresii politicoase, ci în sensul unei categorii fundamentale al unei eclesiologii ecumenice”.

            Acest lucru rezultă nu numai din decretele Conciliului Vatican II dar și din textele care au fost semnate în dialogurile teologice dintre ortodocși și romano-catolici în Monaco (1982) și la Bari (1987), la Noul Valaam în Finlanda (1988) și mai târziu la Ravenna (2007).

            Amintesc că la Monaco s-a întocmit un text cu tema „Taina Bisericii și a Euharistiei în lumina Tainei Sfintei Treimi”. La Bari s-a întocmit textul cu tema „Credința, Tainele și unitatea Bisericii”, la Noul Valaam s-a întocmit textul cu tema „Taina Preoției în structura tainică a Bisericii și în special însemnătatea succesiunii apostolice pentru sfințirea și unitatea poporului lui Dumnezeu”. Și la Ravenna, „Consecințele eclesiologice și canonice ale ființei tainice a Bisericii. Comuniune ecleziastică, sinodalitate și autoritate”. Aceste patru texte s-au întocmit și au fost aprobate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe cu perspectiva că atunci când se va încheia dialogul teologic, vor fi aprobate și de unele Biserici autocefale locale.

            Din toate acestea rezultă fără îndoială două concluzii importante.

            Prima concluzie este că termenul de Biserici surori și termenul de Biserică pentru romano-catolici nu este un simplu termen tehnic, ci expresia eclesiologiei în aceste comunități creștine.

            A doua concluzie este că texte precum cele de mai sus au fost semnate și de reprezentanți ai Bisericii Greciei cu premisa obligatorie că vor ajunge în final spre aprobare la ierarhia Bisericii Greciei, adică vor sfârși sub termenul obligatoriu de ad referendum. Dacă totuși în textul care urmează să fie votat în Sfântul și Marele Sinod din Creta va rămâne expresia că „Biserica ortodoxă recunoaște existența istorică a tuturor Bisericilor și Confesiunilor creștine” și alte asemenea expresii, atunci se recunosc indirect și textele care au fost semnate de reprezentanți, deși sunt problematice, fără să ajungă pentru aprobare la ierarhia noastră. Acesta este motivul pentru care trebuie să preceadă aprobarea sau nu a celor patru texte de către ierarhia Bisericii Greciei.

            Prin urmare trebuie neapărat ca în textul care urmează să fie discutat și votat la Sfântul și Marele Sinod să nu fie caracterizate drept Biserici alte comunități creștine și alte confesiuni.

6. Validitatea și realitatea Botezului

            Consecința celor precedente este faptul că mulți susțin că Botezul eterodocșilor este valid și real adică nu se identifică limitele canonice cu cele harismatice ale Bisericii.

            Arhiereii mai vechi ai Patriarhiei Ecumenice utilizau rânduiala canonică cu privire la modul primirii heterodocșilor prin iconomie sau cu acrivie în Biserica Ortodoxă. Făceau distincția că altceva este dacă sunt Taine în afara Bisericii – care nu există – și altceva este modul în care primim un heterodox în Biserică. Judecând după acrivie, nu există Taine în afara Bisericii, dar prin iconomie acceptăm pe cineva cu Mirungere sau libel (mărturisire de credință) atunci când botezul a avut loc în numele Dumnezeului Treimic, cum este gândit în mod ortodox, și prin întreita afundare în apă. Acest lucru ne odihnește. Insistența unora de a schimba iconomia de la o temporară suspendare a acriviei, la o stare permanentă este inadmisibilă.

            Astfel, mulți susțin că botezul heterodocșilor/ereticilor este valid și real, lucru pe care nu-l susțin Canoanele al 7-lea al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic și al 95-lea din al V-lea Sinod Ecumenic. Dar dincolo de aceste două Sinoade ecumenice nu trebuie trecut cu vederea faptul că în tradiția latină s-a introdus erezia lui Filioque, erezia lui actus purus, alte abateri eretice, precum de asemenea și botezul prin stropire sau turnare, evitându-se afundarea celui botezat în apă.

            Apoi, se poate întreba cineva de ce să nu fie valide, în acest caz și reale Mirungerea sau Euharistia heterodocșilor în aceeași logică? Și pentru ce este socotit valid și real botezul heterodocșilor când, în același timp, sunt opriți de la Preacuratele Taine, și atunci, care este scopul cel mai adânc al botezului? Adică potrivit unor teologi, botezul heterodocșilor este valid și real, dar nu atrage după sine rezultate bisericești, de vreme ce este nelucrător, cum susține Augustin? Opinia cum că botezul heterodox este valid și real este legată de succesiunea apostolică, adică de preoția validă și reală. Această poziție este stranie, fiindcă succesiunea apostolică nu este o lucrare magică și mecanică, nu este numai un șir, fie el și neîntrerupt, de hirotoniri, ci în primul rând și mai înainte de orice, este succesiunea modului apostolic de viețuire și gândire potrivit cu troparul: „Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind….”. Pierderea credinței ortodoxe revelate, introducerea teologiei scolastice ca fiind mai înaltă decât teologia patristică și apostolică, nu constituie succesiune apostolică. Este caracteristic cuvântul Sfântului Vasile cel Mare: „Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala (Canonul 1)”. Cum este de asemenea cunoscută  fraza din Canonul Sinodului de la Calcedon: „De la eretici, unde nu este Biserică, este cu neputință să se primească iertare de păcate”.

            Dincolo de această temă dogmatică, se pune o puternică problemă și din punct de vedere istoric a șirului neîntrerupt al hirotonirilor, de vreme ce s-a transmis istoric faptul că Carol cel Mare și urmașii lui au pus laici ca episcopi, fără hirotonie, și i-au socotit drept funcționari administrativi în sistemul feudal pe care l-au impus, astfel încât a protestat chiar și Papa Romei în fața conducătorilor germani. Istoric s-a dovedit că mai înainte de schisma Vechii Rome de cea Nouă a existat schisma eparhiilor unde domnea Carol cel Mare de Vechea Romă. În anul 794 la Frankfurt a fost condamnat Sinodul al VII-lea ecumenic și în anul 809 la Aachen a fost introdus Filioque și toate acestea au trecut și în Biserica Vechii Rome când a fost ocupată de franci.

            Citind Dialogurile Papei Romei Grigorie, numit și Dialogul, se poate vedea Biserica ortodoxă a Romei mai înainte de secolul al VII-lea după Hristos, teologia ei, isihasmul ei, punctele comune cu teologia Părinților Bisericii, lupta papilor ortodocși, a episcopilor și a monahilor cu ereticii goți, vizigoți, vandali, longobarzi și încă și cu francii, precum și muceniciile, uciderile pe care le-au suferit ortodocșii Vechii Rome de la neamurile germanice. Și toate acestea se petreceau la începuturile secolului al VII-lea. Însă acum, despre ce Tradiție și succesiune apostolică vorbim, când toate sunt problematice, și cele teologice, și cele ecleziastice, și cele istorice?

7. Credința greșită privind ontologia persoanei[2].

            Problema persoanei nu este doar o problemă „de școală”, adică scolastică, ci este de cea mai mare importanță. A fost introdusă în terminologia noastră, o folosim adesea, vorbim despre „persoana umană” și de „sacralitatea” ei, despre diferența dintre „persoană și individ” și multe altele care sunt o răstălmăcire a teologiei Părinților noștri.

            Am citit comunicatul care a fost semnat la Mytilene între Papa, Patriarhul ecumenic și Arhiepiscopul Atenei și a toată Elada. Este vorba despre „ocrotirea vieții umane”, despre „criza umanitară” despre „atentarea la valorile umane și la drepturile și la libertățile fundamentale”, despre „criza umanitară”, dar nu și despre „persoana umană”.

            Din nefericire astăzi a fost înlocuit cuvântul foarte frumos și foarte teologic de om cu cuvintele persoană, persoană umană, care îmi amintesc expresia mai veche „socialism cu față umană” și cu acest înțeles am ajuns de la teologie la sociologia drepturilor omului. Desigur, cinstim drepturile omului, dar teologia Bisericii Ortodoxe nu poate fi limitată numai la acestea.

            Cuvintele persoană și individ folosite pentru om și cele referitoare la „ontologia persoanei” au un traseu de la Toma d’Aquino până la Kant, idealismul german (Fichte, Schelling, Hegel), teologia rusă și existențialismul și sunt folosite în principal de unii ortodocși. Este vorba despre o formă de venin teologic care a atacat teologia noastră ortodoxă.

            Și este posibil să folosim acest termen în limba noastră de zi cu zi, fără să ne dăm seama, dar când se introduce acest termen în textele oficiale sinodale și bisericești, atunci constituie o deviere teologică. Teologii contemporani care folosesc expresiile „persoană umană”, „necesitatea firii” „voință și libertate a persoanei”, în mod limpede încalcă teologia ortodoxă care susține că firea este bună și nu constrânsă, voia-voința este dorință a firii și nu a persoanei, persoana se identifică cu individul și altele. Legătura dintre voință și persoană desființează Dumnezeul Treimic , introduce tritheismul și legătura dintre fire și necesitate atribuie un blam lui Dumnezeu pentru crearea omului.

            Astfel în textul[3] propus, trebuie să fie înlocuite cele referitoare la persoană prin cuvântul om. Ce frumos este acest cuvânt cu conținutul lui ortodox al după chipului și asemănării! Firește, trebuie să respectăm pe fiecare om ca făptură a lui Dumnezeu, dar nu numindu-l persoană ne arătăm respectul față de el.

            Fiindcă unii invocă pe Părintele Sofronie care a vorbit despre persoană vreau să fac observația că toate cele pe care le-a scris gheronda nu au nici o legătură cu cele pe care le analizează teologii personaliști contemporani. Gheronda identifica persoana-ipostas cu parcursul de la după chipul la după asemănare și în realitate prin termenul de persoană îl „zugrăvea” pe Sfântul Siluan.

Concluzii

            Textele care au fost asumate și semnate de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe și care urmează a fi discutate la Sfântul și Marele Sinod sunt provocatoare în anumite puncte, deoarece până zilele noastre se observă, chiar și în Biserică, o confuzie între învățăturile Sfântului Grigorie Palama, de exemplu și învățătura adversarilor lui umaniști. Textele propuse s-au întocmit fără un dialog public și fără o consfătuire teologică, de aceea au creat reacții teologice și pe bună dreptate.

            Totuși unii „deștepți” au vorbit aspru despre aceștia care au reacționat pe bună dreptate cu argumente teologice și i-au numit „facțiune înarmată a unei ortodoxii ideologice”, despre un „ayatollah al ortodoxiei”. Se întorc însă împotriva sinaxei bătrânilor luminați și îndumnezeiți și a părinților duhovnicești și scriu: „Este deja timpul pentru conducătorii bisericești responsabili să terminăm cu această caricatură a așa zisei credincioșii în Tradiție, cu acești ayatollahi ortodocși care consideră că au responsabilitatea ortodoxiei în lume…”

            Problema este că se încearcă o emancipare din Tradiția Bisericii de după cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic și care ajunge până astăzi, o pierdere a autorității și o îndepărtare de învățătura sfinților noștri îndumnezeiți, în primul rând de Fotie cel Mare, de Sfântul Simeon Noul Teolog, de Sfântul Grigorie Palama, de Marcu Evghenicul și de ceilalți Părinți filocalici.

            Dacă nu este astfel, atunci să mărturisească oficial în mesajul pe care îl vor trimite, credința lor în Marile Sinoade de după Sinodul al VII-lea, adică Sinodul din timpul lui Fotie cel Mare, din timpul Sfântului Grigorie Palama și în continuare în sinoadele Patriarhiilor de Răsărit din perioada Turcocrației. Este atât de simplu!

Traducere din neogreacă de Laura Enache pentru www.parohiacopou.ro

Sursa: Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul – Sf. Grigorie Palama, Iași, www.parohiacopou.ro

[1]Adică în mod curent putem vorbi de Biserica protestantă, dar de facto nu există Biserică protestantă.

[2] Expresia ontologia persoanei este specifică antropologiei dezvoltate de Mitropolitul de Pergam, Ioannis Zizioulas, unul din principalii organizatori ai Sfântului și Marelui Sinod. Tezele sale, care au fost supuse la critici repetate, au influențat vizibil textele supuse aprobării Sinodului. A se vedea pentru o analiză largă a acestora, mai ales: Jean-Claude Larchet, Persoană și natură. Sfânta Treime – Hristos – Omul. Contribuții la dialogurile interortodoxe și intercreștine contemporane, traducere de pr. Dragoș Bahrim și Marinela Bojin, Ed. Basilica, București, 2013, capitolul “Persoană și natură. O critică a teoriilor personaliste ale lui Christos Yannaras și Ioannis Zizioulas”, pp. 273-534 (n. ed.).

[3] Este vorba de documentul Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, supus Sinodului spre aprobare (n. ed.).

Sfântul Munte și puterea politică, Arhimandritul Elisei Simonopetritul

elissaios-simonopetras-2003 in REgumenul Sfintei Mănăstiri Simonos Petras, Arhimandritul Elisei, într-un interviu acordat în exclusivitate Pemptousiei, vorbește despre legăturile Sfântului Munte cu puterea politică.

***

Pemptousia: Cunoscându-vă de mai mult timp, știu că aveți o sensibilitate și față de prezentul în care trăiește Biserica, în afară de ,,cele viitoare”. De curând, în țara noastră au avut loc alegeri parlamentare. V-aș ruga să ne spuneți dacă monahismul, și, desigur, și monahismul aghioritic, are, sau ar trebui să aibă o poziție față de puterea politică, în general. Sfântul Munte are de înfruntat, astăzi, noi provocări în raporturile sale cu puterea politică?

Gheronda Elisei: După cum bine știm, monahii de la Sfântul Munte nu sunt obligați să voteze, sunt scutiți de această obligație prevăzută în Constituție. Pe de altă parte, monahii nu sunt atât de preocupați de viața politică. Auzim, vedem ce se întâmplă dar nu ne ocupăm noi cu analiza vieții de pe scena politică a țării. Ceea ce este important pentru noi, așa cum am spus și mai înainte, este că, pentru noi, puterea politică – fiindcă trăim într-o țară democratică – este determinată de alegerea pe care o fac oamenii în mod liber, prin vot. De aceea, noi, monahii nu putem spune că preferăm pe cineva anume. Pe cine preferă oamenii? Pe acela! Ei bine, noi o să respectăm alegerea oamenilor și vom fi de acord cu o anumită conducere politică dacă aceea a fost aleasă în mod democratic de către oameni. Pentru că acesta este un drept al oamenilor, este dorința oamenilor de a alege un candidat sau altul, un partid sau altul. De ce acest lucru? Este bună sau nu decizia pe care o iau oamenii? Nu știu, timpul probează… De aceea și puterea politică este limitată, nu este veșnică, tot timpul trebuie să existe schimbarea forțelor de pe scena politică. Asistăm astfel la o continuă schimbare astfel încât să fie satisfăcute toate cerințele, dorințele, nevoile și drepturile oamenilor. Prin urmare, noi suntem deschiși acestei situații. ,,Asta dorește poporul?”. La fel și noi.

_MG_9634 in

Mai există și un alt punct de vedere, conform căruia trebuie să acceptăm o nouă conducere politică ca pe un fel de provocare, știind foarte bine că Dumnezeu îngăduie să fim conduși de anumiți oameni pentru că nimeni nu poate să conducă dacă Dumnezeu nu îngăduie acest lucru. Pot să-l aleagă oamenii, dar, dacă Dumnezeu vrea, acela nu va putea vreodată să conducă. Pot exista diferende în privința cuiva dar acest lucru nu are importanță: alegerea unei majorități reflectă o anumită realitate și trebuie s-o acceptăm ca atare. Dar noi trebuie să urmărim 2 lucruri: trebuie să-i iubim pe oameni, fără a-i judeca, să le arătăm ceea ce suntem noi și să comunicăm corect cu ei. De aici încolo, ce vor face ei, este o altă problemă. Acesta este lucrul pe care îl putem oferi noi, monahii. Desigur, există o multitudine de legături reciproce între Sfântul Munte și Stat, legături care au fost stabilite și se desfășoară conform legilor în vigoare. Iar aici, se poate, desigur, ca aceste legături să sufere schimbări. Iar aceste schimbări pot fi prilejuite de schimbarea conducerii politice atunci când, în mod firesc, se face o informare reciprocă. Ei bine, acest eveniment prilejuiește o oarecare confruntare. Pentru că Sfântul Munte trebuie să supraviețuiască în continuare pe aceleași baze. Statul poate să aibă viziunea sa, punctul său de vedere, și atunci are loc această ,,confruntare”. Dar, din experiența pe care o am eu de atâția ani la Sfântul Munte pot spune că toate problemele și-au găsit rezolvarea de fiecare dată.

Pemptousia: E important acest lucru…

Gheronda Elisei: Da, este important acest lucru, pentru că este de la sine înțeles că Sfântul Munte trebuie să continue să dăinuiască în continuare. Nu cred că vrea nimeni să influențeze – în sens rău – viața monahală de la Sfântul Munte pentru că Athosul este al tuturor, nu este al meu sau al tău, este al tuturor grecilor. Nimeni nu poate spune că el are mai multă grijă față de țara sa. Pentru că nu putem spune că cineva nu-și iubește țara. Nu trebuie să facem asemenea discriminări în rândul oamenilor care formează același popor. ,,Cine își iubește mai mult țara?”. Nu cred că se poate pune problema în acest fel. Însă, față de tot ceea ce am spus până acum, mai trebuie adăugat un lucru. Și anume, că un rol important îl au oamenii, oamenii ca persoane. Iar eu cred foarte mult în oameni. Fiecare epocă și fiecare loc își are oamenii săi. Și este bine să existe diversitate și în privința persoanelor.

Pemptousia: Da, este foarte important, și, în același timp este și teologic…

Gheronda Elisei: Da, este teologic dar și omenesc în același timp. Niciodată nu trebuie să avem îndoieli în ceea ce privește persoana umană. Fie că îi vedem de la început într-o lumină pozitivă ori negativă. Nu știm care va fi rezultatul. Frământarea pe care o are omul în sufletul său poate să ducă la rezultate pe care nu ni le putem închipui. Este foarte important să reținem acest lucru iar eu cred foarte mult în oameni, nu teoretic, ci din experiența de viață.

Pelerinaj la Muntele Athos (25 – 30 iunie 2016). [Îmbarcare din Moinești, Onești, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

manastirea-sfantul-pavel-athos

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Sâmbătă, 25 iunie 2016 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 12.00) – AdjudFocșaniBuzăuUrziceniBucurești (aprox. 17.00) GiurgiuPlevnaSofiaKulataSerresNigritaOuranopoli.

Duminică, 26 iunie 2016 (ziua 1): Ouranopoli (6.00), imbarcare pe ferryboat – DafniMăn Dionisiu (participare la Sf. Liturghie, închinare la mormântul Sf. Nifon și la icoana Maicii Domnului – Acatist). Drumeție de aprox. 1.30 h până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare).

Luni, 27 iunie 2016 (ziua 2): Mănăstirea Sfântul Pavel. Plecare cu mașina la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon și la Chilia Adormirii Maicii Domnului  – Lacu (cazare).

Marți, 28 iunie 2016 (ziua 3): Schitul Lacu. Drumeție aprox. o oră până la Morfono, de unde se ia un maxi-taxi. MorfonoSchitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Schitul Prodromu (cazare).

Miercuri, 29 iunie 2016 (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi pentru a vizita: Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) Mănăstirea Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – optional, in functie de timpul avut la dispozitieMănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

Joi, 30 iunie 2016 (ziua 5): Schitul Sf. Andrei – SeraiKaryes (capitala Sfântului Munte). În funcție de timpul avut la dispoziție (până la plecarea spre portul Dafni) se va vizita Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii). Plecare cu mașina din Karyes spre portul Dafni. Dafni (timp pentru cumpărat suveniruri din magazinele cu specific religios) îmbarcare pe ferryboat spre Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic via Mănăstirea Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București (în dimineața zilei de vineri, 1 iulie 2016) Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești.

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. Cei înscriși vor fi anunțați personal!

Preț: 320 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Locuri disponibile: 8 (opt!) Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Renault Trafic sau VW Transporter, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis +  aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Vladimir Putin și Patriarhul Kirill în Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului monahismului rus athonit (24 fotografii, 28 mai 2016)

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto credit © Sputnik/ Alexei Druzhinin

Vezi și Vizita Președintelui rus Vladimir Putin la Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului prezenței rusești în Sfântul Munte (video, 28 mai 2016)

Vizita Președintelui rus Vladimir Putin la Muntele Athos, cu prilejul celebrării Mileniului prezenței rusești în Sfântul Munte (video, 28 mai 2016)

Sâmbătă, 28 mai 2016, cu ocazia celebrării a o mie de ani de prezență rusească în Sfântul Munte, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat Muntele Athos pentru 3 ore.

Primul așezământ monahal rusesc din Muntele Athos, Schitul Xilurgu, a fost înființat în vremea Sfântul Prinț Vladimir și a fost ridicat în cinstea Adormirii Preasfintei Fecioare. Mult mai apoi rușii au înființat Vechiul Russikon (ce urmează și el a fi renovat) și Russikonul (Mănăstirea Sf. Pantelimon).

vladimir-putin-mount-athos-2016În urmă cu trei ani au început restaurările la Schitul Xilurgu, Patriarhul Kirill spunând la vremea aceea: „Reconstrucţia acestei mănăstiri va mărturisi despre recunoştinţa noastră tuturor monahilor pe parcursul a o mie de ani, care menţin aici flacăra nestinsă a candelei monahismului rus”.

Vladimir Putin a fost întâmpinat de protosul Sfântului Munte, Pavel Lavriotul, și alți reprezentați ai Sfintei Chinotite. După închinarea în Biserica Protaton din Karyes, acesta a participat la întâlnirea solemnă organizată la Centrul Administrativ al Sfântului Munte, întâlnindu-se aici și cu Președintele grec, Prokopis Pavlopoulos.

Conform publicațiilor grecești, care au transmis știri legate de eveniment, Președintele rus a vizitat Schitul Xilurgu și Mănăstirea Sf. Pantelimon (Russikon), unde s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, cu Bătrânul Stareț Ieremia care a împlinit anul trecut 100 de ani și monahii viețuitori ai mănăstirii. – LD

Vezi și știrile din presa laică:

Libertatea – Vladimir Putin, în vizită la muntele Athos

Washington Post – Putin visits Russian Orthodox monastic community in Greece

BBC – Vladimir Putin visits Mount Athos, all-male Orthodox enclave

Russikon (21)

Zece zile la Muntele Athos, un film documentar de Nenad Badovinac

Ten Days on Mount Athos / Zece zile la Muntele Athos, un film de Nenad Badovinac
Documentarul este vorbit în sârbo-croată și subtitrat în engleză.

Pentru pelerinaje la Sfântul Munte Athos consultați acest link: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/

Pelerinaj la Muntele Athos (4 – 9 iulie 2016). [Îmbarcare Moineşti, Oneşti, Focşani, Buzău, Urziceni, Bucureşti, Giurgiu]

vatopedi

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Luni, 4 iulie 2016 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – AdjudFocșaniBuzăuUrziceniBucurești (aprox. 10.00) GiurgiuPlevnaSofiaKulataSerresNigrita Ouranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Marți, 5 iulie 2016 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Odihnă, apoi drumeție până la Chilia Sfântul Ipatie. Mănăstirea Vatopedi (cazare).

Miercuri, 6 iulie 2016 (ziua 3): Mănăstirea VatopediKaryes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Priveghere pentru praznicul pe vechi al Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

Joi, 7 iulie 2016 (ziua 3): Karyes. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi (6-7 h) pentru a vizita: Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănănstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Lacu. Închinare la kiriakon, biserica principală a schitului. Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu (cazare)

Vineri, 8 iulie 2016 (ziua 5): Chilia Bunavestire – Lacu. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare). Opțional, dacă este disponibilitate din partea pelerinilor, drumeție până la Mănăstirea Dionisiu sau Schitul Sfânta Ana.

Sâmbătă, 9 iulie 2016 (ziua 6): Arsana Sf. Pavel – portul DafniOuranoupoli. Plecare spre Tesalonic via Mănăstirea Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. București  – BuzăuFocșaniAdjudMoinești (în funcție de trafic se va ajunge în dimineața zilei de duminică, 10 iulie 2016).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. Cei înscriși vor fi anunțați personal! – UPDATE – Toate cazările sunt confirmate!

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Locuri disponibile: 8 (opt!) Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Renault Trafic sau VW Transporter, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis +  aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Veste bună: Mănăstirea Vatopedi restaurează o veche chilie ce va primi „hram românesc”: Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș

chilia-sf-iosif

Dragii mei,

Cu ajutorul lui Dumnezeu și a Sf. Iosif de la Partoș o să avem o chilie cu hram românesc la Vatoped!

Părintele Stareț Efrem și conducerea mănăstirii a dat binecuvântarea să terminăm una din chiliile părăsite ale mănăstirii aflat într-un cadru mirific și să-i schimbăm hramul în… …Sf. Iosif de la Partoș/Timișoara (!) pentru a fi pomenire pentru toți ctitorii români care vor face donații acolo. Dincolo de pomenire, toți ctitorii au dreptul la cel puțin o liturghie pe an făcută special pentru ei la care pot participa – dacă sunt bărbați, bineînțeles. Chilia are două etaje după tipicul atonit al sec. XIX cu paraclis, arhondaric, câteva camere și două etaje.

Chilia se află pe locul vechii mănăstiri a Filadelfului atestată documentar de la 980 (da, în urmă cu o mie de ani), contemporană cu Sf. Atanasie, Nicolae și Antonie, sfinții din Adrianopol care au reconstruit Vatopedul.

Este situată la 10 minute de Vatoped într-o oază de liniște înconjurată de pomi fructiferi, vii și un mic lan de grâu. De jur împrejur pădure și pâraie (În fotografii am inclus și instantanee de pe drum).

Vedeți imagini aici >> FOTO

Interioarele trimise sunt fotografiate la etaj, și arată dincolo de configurația chiliei cu verandă și balcon încercările noastre de a reface chilia pe cât ne stă în putință. Pentru că structura de rezistență a chiliei s-a păstrat destul de bine de-a lungul anilor, părinții și mai ales muncitorii de la mijlocul sec. XX au transformat-o în depozit pentru mobilierul (uși, ferestre, scaune etc.) dezafectat.

Iosif cel Nou de la Partos (16)Poate că ar trebui să dau o mică explicație: Sf. Iosif de la Partoș după ce a fost tuns în monahism la mănăstirea Pantocrator, o perioadă a vieții sale a fost monah la Vatoped de unde a plecat la Timișoara trimis de către Patriarhul Constantinopolului în urma cererii românilor din Banat pentru a fi hirotonit mitropolit acolo.

Cu mult drag în Hristos,

M. Th.

chrismon

SPRIJIN PENTRU CHILIA SF. IOSIF DE LA PARTOȘ

Deci dacă voi, sau oricine altcineva își dorește să fie pomenit poate să facă o donație pentru acest paraclis într-unul din conturile noastre din România deschise la BRD:

Cont in lei
Nume de cont: SFANTA MARE MANASTIRE VATOPED
Nr. cont: RO68BRDE020SV40701820200

Cont in euro
Nume de cont: SFANTA MARE MANASTIRE VATOPED
Nr. cont: RO97BRDE020SV40703180200

Mai multe informații pe blogul dedicat pornit astăzi de dl. Ionuț Riteș – chiliasfantuliosif.wordpress.com

De asemenea, găsiți pe pagina https://asceticexperience.com/donatii-si-cereri-pentru-rugaciune/ – instrucțiuni pentru numele pentru pomelnic, conturi, coduri SWIFT PayPal, subscripții/abonamente etc.

Pentru trimiterea pomelnicelor etc. folosiți rubrica contact : http://asceticexperience.com/contact/
sau e-mailul : support@asceticexperience.com

Ascultările monahului la Sfântul Munte

diakonima 1 IN

În mănăstirile de obște de la Sfântul Munte, ascultările se schimbă în fiecare an, începând cu 1 sau 7 ianuarie. De obicei, aceste slujiri sunt stabilite pentru o perioadă de un an sau chiar mai mult. Această practică provine de la Sfinții Părinți, avându-și originea în monahismul primar, în regulile stabilite de Sfântul Vasile cel Mare, cel care a organizat primele comunități monahale de obște în Pont și Capadocia. În îndrumările sale ascetice, Marele Vasile stabilește cum trebuie să viețuiască un monah într-o mănăstire de obște.

diakonima 2

În Sfântul Munte, distribuirea slujirilor este făcută de către egumenul obștii și de către epitropi, ținându-se mereu cont de specificul și de rânduiala internă a fiecărei chinovii. ,,Cei ce sunt rânduiți în mănăstiri de către sinaxa întâi-stătătorilor pentru diferitele ascultări, merg mai întâi și se închină la icoana sfântului protector al mănăstirii, apoi depun metanie în fața întâi-stătătorilor, arătând prin aceasta că primesc ascultarea ce le-a fost rânduită și că o vor duce la îndeplinire”.

diakonima 3

Atunci când se acordă ascultările se ține cont întotdeauna de vârsta, priceperea și pregătirea fiecărui monah. Ascultările care au legătură cu funcțiile administrative sunt acordate întotdeauna celor în vârstă sau celor aflați deja la conducerea mănăstirii. De obicei, aceștia rămân mai mulți ani în aceste funcții, tocmai pentru a se obișnui și a exista continuitate în lucrarea lor, sau tocmai pentru că sunt oameni care dețin experiență în aceste funcții. Cei de curând primiți în obște, precum și cei mai tineri, primesc, de obicei ascultările care îi solicită cel mai mult: la câmp, în livezi, în ateliere și multe altele.

DSC_1527

Începătorii trec, de obicei, prin toate ascultările pentru a se familiariza cu acestea și, căpătând experiență, să lucreze mai bine în slujba obștii. Toți împreună și fiecare în parte, după puterile lui, se îngrijesc pentru ca viața în obște să se desfășoare în bună rânduială.

diakonima 5

Ava Dorothei compară ascultările din mănăstire cu membrele trupului omenesc, spunând în acest sens: ,,Nu înțelegeți că toți formăm un trup și fiecare este un membru al acestui trup? Cei care se ocupă de conducerea mănăstirii reprezintă capul acelui trup. Cei care supraveghează și îndreaptă sunt ochii. Cei care îi slujesc pe ceilalți prin cuvântul lor reprezintă gura. Ochii sunt aceia care fac ascultare. Mâinile sunt aceia care lucrează. Picioarele, aceia care aleargă încoace și-ncolo cu diferite ascultări. Ești cumva capul? Atunci, trebuie să conduci. Ești ochi? Privește, înțelege bine ceea ce vezi! Ești gură? Vorbește, sfătuiește pe ceilalți. Ești ureche? Fă ascultare! Ești mână? Lucrează! Ești picior? Ai grijă de ascultarea ta! Fiecare să slujească trupului după puterile sale”.

diakonima 6

Sursă text și foto: pemptousia.ro

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Pelerinaj la Muntele Athos (17 – 22 iunie 2016). Participare la privegherile pentru două praznice mari: Rusaliile și Sfânta Treime. [Îmbarcare din Moineşti, Oneşti, Focşani, Buzău, Urziceni, Bucureşti, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Vineri, 17 iunie 2016 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – AdjudFocșaniBuzăuUrziceniBucurești (aprox. 10.00) – GiurgiuPlevnaSofiaKulataSerresNigritaOuranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi). [Există posibilitatea îmbarcării și din Sibiu – Rm. Vâlcea – Pitești într-un al doilea microbuz ce va face un programul ușor diferit, fiecare grup având ghidul său]

Sâmbătă, 18 iunie 2016 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Odihnă, apoi drumeție până la Chilia Sfântul Ipatie. Priveghere pentru Praznicul Împărătesc al Rusaliilor (Cincizecimea). Mănăstirea Vatopedi (cazare).

Duminică, 19 iunie 2016 (ziua 3): Mănăstirea VatopediKaryes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Priveghere pentru Praznicul Sfintei Treimi. Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

Luni, 20 iunie 2016 (ziua 4): Karyes. Se închiriază un maxi-taxi pentru întreaga zi (6-7 h) pentru a vizita: Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănănstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Izvorul Sfântului Athanasie AthonitulMănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție (fără bagaj) de 20 min până la Chilia și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul.   Schitul Prodromu (cazare).

Marți, 21 iunie 2016 (ziua 5): Schitul Prodromu. Plecare cu mașina până la Morfono, iar de aici drumeție o oră până la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu (cazare)

Miercuri, 22 iunie 2016 (ziua 6): Chilia Buna Vestire – Lacu. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Coborâre la arsanaua mănăstirii.  Se va lua ferryboatul din arsana Mănăstirii Sf. Pavel – portul DafniOuranoupoli. Plecare spre România. Nigrita – Serres (vizitarea Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul – Serres, opțional) – Kulata – Sofia – Plevna – Giurgiu – București  – Buzău – Focșani – Adjud – Moinești (în funcție de trafic se va ajunge în dimineața zilei de joi, 23 iunie 2016).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. Cei înscriși vor fi anunțați personal! (Update: Cazările sunt confirmate!)

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli, diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Locuri disponibile: 8 (opt!) Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Renault Trafic sau WV Transporter, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis +  aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

O nouă apariție editorială: Cuviosul Sava Cipriotul (1909-1985)

1. Coperta Cuv. Sava

Cuviosul Sava s-a născut la începutul veacului al XX-lea, în Ciprul aflat sub ocupație britanică, într-o familie numeroasă de țarani credincioși. S-a călugărit de foarte tânăr la Mănăstirea Stavrovuni din Cipru, întemeiată și dăruită cu o parte din Lemnul Cinstitei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena, în urma unei vedenii dumnezeiești.

Întreaga sa viață a petrecut-o în chip bine-plăcut lui Dumnezeu, trecând prin foarte multe încercări și prigoniri, printre care și vrăjmășiile aduse de îndreptarea calendarului în Biserica Ortodoxă.

Urmând Sfântului Apostol Varnava, încreștinătorul insulei Cipru, Cuviosul Sava a alergat pretutindeni să propovăduiască și să odihnească sufletele credincioșilor, punându-le neclintit pe calea mântuirii. A ajuns astfel să se nevoiască la Locurile Sfinte, în Muntele Sinai, în Sfântul Munte, în insulele Paros și Patmos, împreună cu mulți dintre Sfinții contemporani precum Cuvioșii Iosif Isihastul, Efrem Katunakiotul, Amfilohie Makris sau Filothei Zervakos.

Pentru marea sa smerenie, răbdare și râvnă în a se face tuturor toate (1 Cor. 9, 22), s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu, printre altele, și darul străvederii, al izgonirii diavolilor și îndeosebi al tămăduirii cancerului, boală de care el însuși s-a săvârșit în pace, după o îndelungată suferință.

Cartea cuprinde viața Cuviosului, mărturii ale celor care l-au cunoscut, minuni savârșite înainte și după adormirea sa, acatistul si paraclisul Cuviosului Sava.

Puteți răsfoi câteva pagini din carte aici: Cuviosul Sava Cipriotul

Editura Iona ofera 30% reducere pt orice comanda de pe site:
http://www.edituraiona.ro/Cuviosul-Sava-Cipriotul.html

3. Fotografie Cuv. Sava, anii '70

Scrisoarea egumenului Mănăstirii Cutlumuş către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte cu privire la viitorul Sinod Panortodox

Αρχιμανδρίτης-π.-Χριστόδουλος

În data de 26 martie 2016, egumentul Mănăstirii Cutlumuş a adresat următoarea scrisoare Sfintei Chinotite a Muntelui Athos cu privire la viitorul Sinod panortodox :

« Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos, la Karyes

Cuvioşia voastră, frăţeşte în Domnul o salutăm.

Citind cu mare atenţie venerabila scrisoare patriarhală care ne-a fost transmisă cu privire la Sinodul panortodox, însoţită de deciziile referitoare şi de regulamentul lui de organizare şi funcţionare, precum şi scrisoarea mănăstirii Karakallou care îşi exprimă îngrijorarea, vă aducem la cunoştinţă cele ce urmează, având în vedere importanţa excepţională a Sinodului convocat, atât pentru prezentul cât şi pentru viitorul lumii ortodoxe.

În mod concret, dincolo de numeroasele elemente pozitive ale documentelor, se ivesc anumite întrebări care ating conţinutul teologic al Tradiţiei patristice.

1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sinodului panortodox prezintă imaginea unei sinaxe a întâistătătorilor, şi nu cea a unui Sinod panortodox după modelul Sinoadelor ecumenice. Această impresie este provocată de limitarea membrilor doar la Întâistătătorii Bisericicilor autocefale, având dreptul exclusiv la vot şi la cuvânt, ceea ce exclude ceilalţi membri ai fiecărei delegaţii, dar şi marele număr de episcopi aparţinând fiecărei Biserici. Aceasta nu constituie expresia desăvârşită a sistemului sinodal. Ne temem că, în acest mod, pătrunde involuntar în Biserică teologia primatului, care, de altfel, constituie şi finalitatea teologiei persoanei, apărută în secolul al XX-lea. Deja au apărut opinii după care dogma şi cultul liturgic nu pot să constituie locul unităţii, fiind factori chipurile impresonali, iar ca unic loc al unităţii se promovează persoana primatului.

2) Cu privire a subiectul relaţiilor Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine, este oarecum inconsecvent ca Biserica una, sfântă, catolicească/sobornicească şi apostolicească să recunoască alte Biserici creştine, cu care, în consecinţă, poate fie să aibă, fie să nu aibă comuniune. Adică pare că subiectul clarificării credinţei este plasat a posteriori, după recunoaşterea unui comunităţi creştine ca Biserică, ca şi cum teologia ar constitui o completare a eclesialităţii [caracterului de Biserică]. Reiese din formulare că este considerată unicul criteriu al eclesialităţii succesiunea apostolică istorică sau oficierea botezului.

3) Articolul 22 al documentului «Relaţiile Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine», aflat desigur în legătură cu dialogul ecumenic, prejudecă evident infailibilitatea Sinodului, şi formulează în scris concepţia mai generală că «păstrarea credinţei ortodoxe curate este asigurată numai prin sistemul sinodal» şi de asemenea că un Sinod constituie «judecătorul autorizat şi ultim cu privire la subiectele de credinţă». El anticipează, în sfârşit, condamnarea oricărei contestaţii a deciziilor Sinodului de către persoane sau grupuri (inclusiv, evident, şi de către ierahii locali). Dacă acestea nu constituie pur şi simplu o formulare nefericită, atunci se contestă faptul că poporul credicios este păzitorul credinţei. Contrar acestui articol, viaţa Bisericii mărturiseşte că indivizii (de exemplu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi, Cuvioşi, Mucenici şi Mărturisitori), grupurile, şi în sfârşit întreaga pliromă [totalitate] a poporului lui Dumnezeu, urmând tradiţia apostolică a sfinţeniei, au dovedit nevalide mari şi numeroase [cu numeroşi membri] Sinoade ale trecutului.

4) Dat fiind că tradiţia patristică, în conformitate şi cu documentele, constituie un criteriu al unităţii eclesiale şi dat fiind de asemenea că viitorul Sinod revendică o validitate/autoritate panortodoxă, pliroma Bisericii aşteaptă de la acesta să nu ignore Sinoadele precedente, acelea care au fost convocate sub Sfântul Fotie cel mare şi Sfântul Grigorie Palamas, care au fixat graniţele teologiei şi experienţei patristice de-a lungul timpului şi au format conştiinţa de sine ortodoxă, şi pot să dea răspunsuri omului contemporan. Dacă nu se face această menţiune, în cele din urmă va părea că Biserica ortodoxă nu acceptă teologia de după Sinodul al şaptelea.

5) În sfârşit — chiar dacă de importanţă minoră — nu înţelegem utilitatea prezenţei observatorilor heterodocşi la un Sinod la care urmează să se discute, pe scară largă, chestiunile interne ale lumii noastre ortodoxe.

cutlumusPliroma eclesială aşteaptă cu adevărat ca Sfântul şi Marele Sinod să manifeste expresia autentică a tradiţiei. În acelaşi timp, sosesc de pretutindeni voci distinse, de unde reiese neliniştea că anumite poziţii vor crea probleme majore sau minore, şi posibilităţi de a provoca schisme. De asemenea, ne gândim că Locul nostru sfânt, întotdeauna sensibil la chestiunile de credinţă şi experienţă ortodoxă, va trebui să articuleze un discurs cuviincios şi limpede, care se cuvine să contribuie la edificarea tuturor, iar eventual şi să influenţeze pozitiv şi lucrarea Sinodului.

Dincolo de toate acestea, noi rămânem, cu iubire întru Hristos şi dragoste frăţească,

Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş,

+ Arhimandritul Hristodul şi fraţii săi în Hristos »

Sursa originală în limba greacă

Sursa: http://orthodoxie.com/lettre-de-lhigoumene-du-monastere-de-koutloumousiou-a-la-sainte-communaute-du-mont-athos/

Via: https://dogmaticaempirica.wordpress.com/2016/05/17/scrisoarea-egumenului-manastirii-cutlumus-catre-sfanta-chinotita-in-chestiunea-asa-zisului-mare-sinod-lettre-de-lhigoumene-du-monastere-de-koutloumousiou-a-la-sainte-communaute-du-mont-athos/

Sursa originală în limba greacă: http://thriskeftika.blogspot.ch/2016/04/blog-post_36.html

Traducerea din limba franceză, comparată şi cu varianta greacă: Ana Elisabeta (“Dragostea se bucură de adevăr”)

NOTĂ: Articolul grecesc menţionează şi reproduce în formă scanată şi scrisorile mănăstirilor Xiropotamou, Zografou, Karakallou, Filotheou şi Grigoriou.  Documentul cu scrisorile scanate îl vom prelua mai jos.

Scrisoare deschisă a Părinților Sfântului Munte către Patriarhia Ecumenică, către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, către toți credincioșii Bisericii cei purtători ai numelui lui Hristos, în legătură cu Sinodul Panortodox

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE
CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ,
CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE,
CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE,
CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

«Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;
ale Bisericii umblă fără păstor.
Cele bune pier, cele rele se dau pe față.
Plutim în noapte, făclie nicăieri.
Hristos cade spre somn; ce avem a pătimi?…»

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie «ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte», și că «acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale» (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16) Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: a) printr-un guvern mondial, b) printr-o economie mondială și c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita «Mișcare ecumenică», iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe însuși Mîntuitorul, prin credința ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismul sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea «nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor» (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate «bisericile», sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), «mîntuiesc» sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, «biserică» duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, care este «unirea» sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin «potirul comun» care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întîistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpînire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IX-lea Ecumenic. Teologia Sfîntului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor.

5) Pe cînd în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întîistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sînt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărîrile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atît de arhiereii eparhioți, cît și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărîrile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărîrile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfînt a «deosebirii duhurilor», care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care să dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Panortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfînt din rîndul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întîi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: «canonul cel bine-cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.» (Sfîntul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărîrile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: «…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui» (Enciclica din 6 Mai 1848).

7) Una din temele Sinodului ar trebui să fie problema calendarului care a dezbinat pînă astăzi Biserica Ortodoxă în privința sărbătorilor și constituie cea dintîi lovitură dată de ecumenism Ortodoxiei.

66480În urma celor de mai sus este de datoria noastră să aducem la cunoștința Patriarhiei Constantinopolei, a celorlalte Biserici Autocefale, a Sfintei Chinotite a Sfîntului Munte, precum și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe că noi, părinții athoniți, luptîndu-ne să păstrăm, prin ținerea cu acrivie a credinței ortodoxe, legătura organică cu Capul Bisericii, Dumnezeu-Omul Domnul nostru Iisus Hristos, și următori făcîndu-ne Sfinților Părinți, nu vom accepta și vom respinge așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» după încheierea lui dacă:

1) Sinodul acesta nu respinge deplin textul presinodal intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine».

2) Nu condamnă panerezia, potrivit Sfîntului Iustin Popovici, lucifericului ecumenism sincretist inter-creștin și inter-religii.

3) Nu recunoaște Sinoadele de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare și din vremea Sfîntului Grigorie Palama ca al VIII-lea și, respectiv, al IX-lea Ecumenic, Sinoade deja recunoscute ca atare în conștiința credincioșilor creștini.

4) Nu votează hotărîrile așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» toți arhiereii participanți la el, după cum prevede eclesiologia ortodoxă și Dreptul ortodox, și nu doar Bisericile Ortodoxe Autocefale prin întîistătătorii lor, după cum prevede regulamentul Sinodului.

5) Nu retrag prevederea despre obligativitatea acceptării ulterioare a hotărîrilor luate de către toate treptele de credincioși creștini, prevedere care aduce atingere dreptului de neînlăturat al tuturor mădularelor Bisericii de a judeca din punct de vedere dogmatic și eclesiologic chestiunile puse înainte.

6) Nu retrag temele privitoare la post și la a doua nuntă a clericilor, teme care, prin simplul fapt că au fost puse în dezbatere, constituie încă o dovadă că Sinodul acesta are ca scop desființarea treptată a postului, imitîndu-i în aceasta pe catolici. Fiindcă o Biserică în care nu există nevoință și viață răstignită nu duce niciodată la Înviere, ci la moarte duhovnicească, gonind pe Sfîntul Duh și ducînd la deplina secularizare.

În urma tuturor acestora, care constituie pentru noi chestiuni ce țin de mîntuire, vă rugăm foarte pe voi, sfințiți arhierei, ca la acest Sinod Panortodox să învățați «cuvîntul adevărului» și să nu îngăduiți să trecem iarăși printr-un sinod de tipul Ferrara-Florența. Dacă veți face așa, sfințiți arhierei, atunci cerul și pămîntul se vor veseli, îngerii și oamenii vor prăznui duhovnicește, numele voastre se vor scrie în cartea vieții și veți fi cu adevărat atunci «și părtași obiceiurilor și următori scaunelor» Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți. Vă rugăm să rămîneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța cuvîntul adevărului, atunci să știți că:

  1. a) Ați sfîșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punîndu-vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» (Mărturisire de credință împotriva ecumenismului, Sinaxă a clericilor și monahilor, 2009). După cum bine știți, Domnul ne poruncește să nu-i urmăm pe păstorii străini: «Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tîlhar. Iar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mînă afară, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor» (Ioan 10, 1-5).
  2. b) Rezultă din acestea că și noi sîntem obligați să aplicăm Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul canon 15 al Sinodului Cinci-șase Ecumenic, potrivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare catolică și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la sfîntul disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărîrile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sînt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească pînă ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rîndui Biserica Ortodoxă prin Sinod.

Sfintele canoane ale Bisericii au pentru toată lumea tărie și valabilitate istorică și veșnică și niciun Sinod, Patriarh sau episcop nu le poate anula. Potrivit lor:

«Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casăîmpreună cu cel afurisit (scos din părtășie), acela să se afurisească» (Canonul 10 al Sfinților Apostoli). De asemenea,

«Episcopul sau presviterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvîrşească ceva ca clerici (să săvîrşească cele sfinte), să se caterisească» (Canonul 45 al Sfinților Apostoli).

Doar din aceste două canoane pe care le consemnăm să socotească fiecare episcop, preot, monah sau creștin ortodox cu cîtă scumpătate sîntem cu toții datori să aplicăm Sfintele canoane. Sfintele canoane sînt «supapele de siguranță» ale Bisericii și, datorită caracterului lor permanent, nu trebuie ca, ori de cîte ori sînt încălcate, să se facă un nou Sinod pentru a fi ele aplicate de către credincioși.

OPRIREA POMENIRII

Cinstită Sfîntă Chinotită și sfințiți egumeni,

Cei o sută de ani de iconomie dusă la culme și de îngăduință față de episcopii ecumeniști, de cugetare catolică și filo-uniați sînt prea de ajuns. Paguba și schimbarea pe care această impropriu numită «iconomie» a adus-o felului ortodox de a judeca al clerului și poporului a luat deja dimensiuni uriașe. Avem, însă, la Sfîntul Munte – ca moștenire sfîntă de la cuvioșii părinți și stareți athoniți, moștenire din care învățăm – tradiția istorică și de Duhul Sfînt insuflată ca, ori de cîte ori apare o erezie în Biserică, să purcedem de nevoie la oprirea pomenirii tuturor acelora care propovăduiesc erezia sau a acelora care din frică și lașitate urmează episcopilor eretici și nu opresc pomenirea acestora la Sfintele Taine.

Amintim că Sfîntul Munte a oprit, din 1924 pînă în 1974, pomenirea Patriarhului, întîi pentru introducerea inovației schimbării calendarului și, în al doilea rînd, din pricina ridicării anatemelor sub Patriarhul Atenagora.

Voi sînteți, sfințiți egumeni, cei care, venind, majoritatea, împreună cu obștile voastre din lumea din afară pentru a locui Sfintele Mînăstiri ce rămăseseră fără monahi, ați readus pomenirea Patriarhului, deși nici fostul Patriarh Dimitrios, nici actualul Patriarh Vartolomeu, n-au schimbat ceva înspre mai bine. Cînd Patriarhul Dimitrios a urcat pe tron, vechii athoniți au avut la început bune nădejdi că credința adevărată va fi «drept învățată» iarăși. Însă cînd a declarat oficial că va urma neschimbat linia marelui său înaintaș Atenagora, au repetat atunci aproape toți că vor continua oprirea pomenirii. Respectînd acest fel ortodox și athonit de cugetare, Sfînta Chinotită, într-o Sinaxă Dublă Extraordinară, a hotărît privitor la această chestiune:

«Pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic ține de conștiința fiecărei Mînăstiri» (Ședința nr. 52 a Sinaxei Duble Extraordinare din 13 Noiembrie 1971).

Așadar, în afară de Sfintele canoane, dreptul de a opri pomenirea ni-l dă însăși Sfînta Chinotită, urmînd tradiția sfîntă a Sfîntului nostru Munte. Este, însă, vreodată cu putință să existe Sfîntă Mînăstire sau monah care să nu aibă sensibilitate și conștiință ortodoxă? Oprirea pomenirii se face în semn de protest, cu scopul ultim al osîndirii ereziei și al caterisirii episcopilor eretici, în cazul în care nu se pocăiesc.

Într-un răspuns către Sfînta Chinotită, Sfînta Mînăstire Karakalu scria următoarele: «Sfînta noastră Mînăstire, la punctul 14 al Sinaxei de astăzi, 21.9.1972, a examinat iarăși chestiunea disputată a pomenirii și, cu tot respectul și în ciuda cuvintelor frumoase ale sfințitului ei cap din enciclica pusă înainte, cuvinte pe care le-am cercetat cu luare aminte… a ajuns la hotărîrea de a face cunoscut în scris preasfinției voastre cele de mai jos în legătură cu această gravă chestiune bisericească:

Dorim să repetăm cu deplină încredere hotărîrea noastră nestrămutată privitoare la continuarea opririi pomenirii Patriarhului în semn de protest pentru că noul Patriarh ecumenic Dimitrios I va continua pe linia trasată de Atenagora și păstrată de Sfîntul Sinod» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Mînăstirea Sfîntul Pavel, sub egumenia starețului Andrei, a răspuns în același fel:

«…hotărîrea noastră este aceea că nu putem porni la discuție decît numai dacă Întru-tot-sfinția sa va declara prin presă că nu va urma calea înaintașului lui.»

Același părinte egumen Andrei răspundea Sfintei Chinotite:

«Pricini de conștiință bisericească nu-mi îngăduie să reiau pomenirea, fiindcă Patriarhul ecumenic este modernist, calcă pe urmele ecumenistului Atenagora, ale cărui opinii și cugetări eretice nu le-a osîndit» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Acesta era, sfințiți egumeni, vechiul Sfînt Munte pe care unii dintre voi l-ați apucat și voi înșivă ați liturghisit de multe ori fără să pomeniți numele Patriarhului, precum făceau aproape toți părinții mînăstirilor athonite și cei de la chilii, dintre care pe mulți îi cinstim astăzi ca duhovnici, stareți și sfinți deosebit de virtuoși. De ce oare nu-i imităm și în această chestiune a opririi pomenirii episcopilor ecumeniști, cum a făcut și sfîntul stareț Paisie? Credeți cumva că Tainele nu sînt valide atunci cînd nu pomenim numele Patriarhului? Atîția ani și atîtea mii de Dumnezeiești Liturghii ce s-au săvîrșit au fost oare fără validitate? Doamne ferește de așa hulă!

Cinstită Sfîntă Sinaxă și sfințiți egumeni, după toate acestea dorim să vă informăm și să vă facem răspunzători de faptul că, dacă Sinodul Panortodox ce se pregătește nu osîndește panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, noi vă aducem la cunoștință că vom urma tradiția Sfîntului Munte și a cuvioșilor Părinți athoniți din vechime, care din epoca Patriarhului uniat de cugetare catolică Vecos (1272) și, din nou, între 1924 și 1974 au oprit pomenirea.

Ca părinți athoniți și ca mădulare ale Bisericii, noi declarăm că nu avem nicio legătură cu vreo grupare zelotistă, sau cu extremismul, sau cu fanatismul, ci, urmînd Sfinților Părinți și aliniindu-ne tradiției athonite de veacuri, celei pecetluite cu sîngele atîtor sfinți cuvioși mucenici, dorim, cu tot respectul ce vă datorăm, să vă pregătim și să vă atragem atenția în legătură cu această chestiune. Socotim aceasta drept îndeplinirea îndatoririi ce-o avem față de Sfinții cuvioși mucenici și față de Sfînta Tradiție. Vom înceta, deci, și noi oficial pomenirea Patriarhului ecumenic.

Nu dorim să urmăm vreodată o «biserică» secularizată. Fiindcă un astfel de «Sinod Panortodox», care va acorda caracter de Biserică sectanților și va face ereziile legale, desființează Simbolul de Credință și dărîmă întreaga eclesiologie ortodoxă și introduce în locul lor o «biserică» secularizată. Însă, precum știm, o «biserică» secularizată nu poate dărui mîntuire celor ce-o vor urma. Nu sînt oare «biserici» secularizate Vaticanul și papalitatea, și toate celelalte soiuri de protestanți?

Biserica lui Hristos nici nu se rupe, nici nu se împarte, după cum crede Patriarhul cu teoria lui eretică despre «Biserica divizată», și nici nu are Biserica nevoie de ecumeniști ca s-o unească. Biserica nu se desparte niciodată fiindcă însuși Hristos este Cap al ei, Cap care este totdeauna unit cu Trupul Lui. Ereticii se taie ei înșiși de la Biserica-viță. «Dacă cineva nu rămîne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard» (Ioan 15, 6).

Astfel făcînd, un Sinod ca acesta care va recunoaște pe eretici ca «biserici» încetează a mai fi Sinod și ajunge sinod tîlhăresc, eretic și fals-sinod. Cei ce vor semna și cei ce vor primi hotărîrile lui se vor osîndi ca eretici ai vremurilor de pe urmă, mai răi decît toți cei dinainte. În acea zi grozavă a Judecății căderea lor va fi mai grozavă și decît căderea lui Iuda, a lui Arie și a Papei, fiindcă aceștia nu cunoșteau bine pe Cine tăgăduiesc, «dacă ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei» (I Corinteni 2, 8). Ecumeniștii de astăzi, și întîistătătorii lor îndeosebi, cunosc foarte bine pe Cine răstignesc prin panerezia ecumenismului, pe Domnul slavei cel înviat.

Cum este cu putință, sfințiți părinți, ca, pe de o parte, să sărbătorim cu priveghere strălucită în sfînta biserică Protaton pomenirea Sfîntului cuvios mucenic Cosma Protosul, care a fost spînzurat, ca și a celorlalți Cuvioși mucenici care au fost uciși mucenicește de latino-cugetătorii acelor vremuri, și, pe de alta, să primim cu onoruri și slavoslovii, în aceeași sfîntă biserică Protaton, atîția și atîția arhierei ecumeniști, filo-uniați de cugetare catolică din zilele noastre? Ne stă mintea în loc; conștiința noastră nu mai suportă. Marele prooroc Ilie, de-foc-purtătorul și rîvnitorul Domnului, i-a spus regelui Ahav și poporului lui Israil care se abătuseră: «Pînă cînd șchiopătați de amîndouă picioarele? Dacă Domn este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Vaal, mergeți după el.» Dacă Papa este Biserică, o, sărmani ecumeniști, mergeți deci după el; mergeți la Papa să vă facă cardinali, cum s-a întîmplat cu acel nenorocit Visarion, fost episcop el Nicomidiei, și lăsați-ne în pace să slujim ortodoxiei noastre celei înjosite și înroșite de sîngele mucenicilor. Pînă cînd, sfințiți părinți, vom suporta această schizofrenie duhovnicească și bisericească a ecumeniștilor?

Doamne, nu îngădui niciodată să se săvîrșească această trădare a Ortodoxiei. Astăzi, însă, situația bisericească este mai critică decît oricînd. Orice este posibil și trebuie să fim cu toții gata pentru orice. Poate că vom trece încă o dată printr-un sinod după chipul celui de la Ferrara-Florența, cu toate nenorocirile duhovnicești și naționale ce vor urma din pricina trădării credinței. Dorim ca noi toți să ne ținem tari în aceste împrejurări și, cu harul lui Hristos și al Preasfintei Sale Maici, să ne mărturisim credința ortodoxă pînă la sînge de va trebui.

Ne rugăm ca Harul lui Dumnezeu Celui în Treime Sfînt, pentru solirile Apărătoarei Sfîntului Munte, ale Preasfintei Stăpînei noastre de-Dumnezeu-Născătoarei, să lumineze pe sfințiții arhierei și să ne păzească pe noi și pe credincioșii creștini de înșelarea cea din vremurile de pe urmă a lui satana, înșelare care este panerezia ecumenismului luciferic inter-creștin și inter-religii, Amin.

Părinții athoniți din Comisia de redactare:

Gheron Gavriil, Chilia Sfîntului Hristodul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Sava Lavriotul, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Ilarion, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Dositei, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Chiril, Sihăstria Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Hariton ieromonahul, Chilia Înălțării Domnului, Sf. M-re Vatoped

Gheron Heruvim, Chilia Sfinților Arhangheli, Sf. M-re a Marii Lavre

Urmează semnături ale părinților athoniți iar strîngerea acestora continuă.

(Tălmăcire din neogreacă îngrijită de părinții Schitului românesc Prodromu de la Sfîntul Munte Athos)

Sursa: Dragostea se bucură de adevăr

draft_lens11275671module151187636photo_1309450510agion-oros-ioannis-vranas

Viața Cuviosului Iosif Isihastul. Cei dintâi ucenici

Deşi nu şi-a propus întemeierea unei obşti, totuşi, ca unul care a cunoscut din experienţă durerea de a nu avea un părinte duhovnicesc experimentat dar în acelaşi timp şi capabil de a îndruma pas cu pas spre desăvârşire pe cei aflaţi la începutul luptei ascetice, Stareţul Iosif a început să primească ucenici (mireni şi monahi), însă, deşi îi primea pe toţi cei care doreau… isihia şi viaţa duhovnicească…, nimeni nu putea să rămână lângă stareţ dacă nu devenea cu desăvârşire mort pentru această viaţă. Acesta e motivul pentru care obştea nu a devenit niciodată mare.

02 IN

Gheron Iosif Isihastul împreună cu ucenicii

Primul ucenic a fost Ioan, din Epirul de Nord[1], de meserie cărbunar, pe care l-a tuns schimonah, cu numele Ioan. Acesta le-a rămas alături până la mutarea acestora la Schitul Sfânta Ana Mică, el preferând să se nevoiască în continuare la Sfântul Vasile. Apoi, în 1933, s-a adăugat obştii Nicolae[2], fratele cel mai mic al Stareţului, care va primi la călugărie numele de Atanasie. Tot aici, în pustia de la Sfântul Vasile, au venit şi alţi ucenici, care nu au putut rămâne alături de Stareţ, din cauza neputinţei lor trupeşti şi sufleteşti[3]. Printre aceştia s-au numărat atât oameni simpli, fără educaţie, ca monahul Ermolae, precum şi învăţaţii monahi Atanasie Valsamakis (farmacist), Gherasim Menaghias[4], Athanasie Kabanaos[5], precum şi Efrem, duhovnicul din Volos[6]. Deşi nu au rămas până la sfârşit în obştea inspiratului Stareţ, totuşi cu toţii s-au folosit într-o mare măsură de felul de vieţuire, de sfaturile şi de rugăciunea acestuia, cu unii dintre ei păstrând o bogată corespondenţă.

Între cei primiţi sub mantia sa, merită menţionat şi schimonahul Vasile. Acestuia, bolnav fiind de tuberculoză, i se refuzase tunderea în monahism, pentru a nu transmite boala şi altora, fiind alungat de stareţul care îl primise de când era doar un copil. În această situaţie l-a întâlnit Cuviosul Iosif, care, după un scurt moment de şovăială, l-a primit în obştea sa (cu toată împotrivirea celorlalţi părinţi), îngrijindu-se personal de acesta. L-a tuns schimonah cu câteva ore înainte de a muri, primind apoi înştiinţare prin vis de mântuirea acestuia.

Dintre cei care l-au cunoscut pe Stareţ în perioada petrecută de acesta la Chilia de la Sfântul Vasile, cel mai  statornic ucenic avea să fie ieromonahul Efrem Katunakiotul[7]. Prima lor întâlnire a fost prilejuită de săvârşirea Sfintei Liturghii pe care o făcea, foarte rar de altfel, la bisericuţa închinată Sfântului Ioan Botezătorul de la Chilia Sfântul Vasile, stareţul său Nichifor. Acesta l-a luat într-o zi a anului 1935, pentru a sluji Sfânta Liturghie, şi pe monahul Efrem, moment decisiv în evoluţia duhovnicească a tânărului monah. L-a surprins în mod plăcut prima întrebare adresată de Stareţul Iosif părintelui Nichifor, şi anume: dacă ucenicul său (adică Efrem) face ascultare.

În acea clipă, mărturisea mai târziu părintele Efrem Katunakiotul, mi-a venit să cad înaintea Stareţului Iosif şi să-i sărut picioarele, pentru că, în sfârşit, auzisem şi eu un cuvânt duhovnicesc. Am simţit că în acest Stareţ există viaţă şi Har. Căci datorită nepăsării ce domnea în acea vreme toţi întrebau: «Este deştept tânărul monah? Este harnic? Deprinde repede lucrul de mână?».

Efraim ieromonahos Katounakiotis8

Părintele Efrem Katounakiotul, la bătrânețe

Nu au putut păstra o legătură neîntreruptă decât după ce a primit Sfânta Taină a preoţiei (1936), primind binecuvântarea bătrânului Nichifor de a sluji la biserica Stareţului Iosif, pentru nevoile obştii sale. Reuşeau astfel să se întâlnească o dată pe săptămână, dar, sporind legătura duhovnicească dintre ei, ajunseseră să liturghisească şi de patru ori pe săptămână. Stareţul Iosif şi-a asumat povăţuirea tânărului ieromonah Efrem, fără a-l scoate de sub ascultarea bătrânului Nichifor. Aşa cum Stareţul Iosif şi-a împropriat programul şi modul de viaţă a ieromonahului Daniil Isihastul, tot astfel ieromonahul Efrem va urma toată viaţa sa tipicul Cuviosului Iosif, îmbinând în mod fericit cele două feluri de viaţă monahicească, cel sihăstresc (practicat de Stareţ) şi cel de obşte (caracteristic obştii conduse de Nichifor).

Legătura dintre cei doi a fost una deosebită, întrucât ieromonahul Efrem, deşi nu făcea parte fizic din obştea Stareţului, a păstrat, totuşi, permanent legătura duhovnicească cu acesta, fiind unul din puţinii săi ucenici autentici.

***

Noua etapă a vieţii Stareţului Iosif, aceea de îndrumător duhovnicesc i-a creat de multe ori stări de întristare, din pricina ispitelor provocate de neascultarea celor care doreau a-i fi ucenici. Înţelegea acum motivul pentru care stareţii pe care îi cunoscuse în tinereţea sa (de ex. Gheron Calinic) nu primeau pe oricine ca ucenici şi nu-i învăţau meşteşugul mântuirii până ce nu arătau o supunere totală stareţului lor. Despre aceasta scria unui ucenic de al său, îmbărbătându-l la rându-i prin povestirea soluţionării problemei sale: Îmi povestea un frate că odată avea întristare pentru un alt frate pe care îl sfătuia mereu dar care nu-l asculta, şi se întrista tare pentru aceasta. Şi rugându-se, a căzut în extaz. Şi a văzut pe Domnul ţintuit pe Cruce în mijlocul unei lumini. Şi întorcându-şi capul către El, Hristos i-a zis: «Vezi cât am suferit Eu din dragoste pentru tine? Tu cât ai suferit?». Numai ce a auzit cuvântul acesta, şi toată întristarea a dispărut şi s-a umplut de bucurie şi pace şi, vărsând izvoare de lacrimi, s-a minunat şi se minunează de atâta înţelegere din partea Domnului, Care îngăduie necazurile dar mângâie atunci când vede că nu mai putem îndura.

Neînţelegerile iscate din neascultarea repetată a părintelui Ioan, greutăţile locului (alimentele şi materialele necesare traiului), precum şi pierderea liniştii prin desele vizite făcute Stareţului, l-a determinat pe acesta să caute un loc mai potrivit pentru nevoinţă.

Note:

[1] Ioan, zis şi Vlahul: nu este menţionat anul sosirii lui la Sfântul Vasile, dar cel mai probabil în 1933. Acesta avea să nu fie ucenicul potrivit: neascultarea sa faţă de Stareţ, manifestată în repetate rânduri, ducând la despărţirea de obştea nou înfiinţată, odată cu mutarea la Sfânta Ana Mică.

[2] Spre deosebire de fratele său, Nicolae avusese parte de o educaţie aleasă, fiind absolvent de excepţie al Şcolii Superioare de Comerţ, bun caligraf, înzestrat şi cu un deosebit dar muzical (în lume fiind studiase vioara, iar în Athos deprinzând cu măiestrie muzica bizantină). Pe lângă acestea, avea deosebite calităţi fizice, care s-au dovedit a fi mai preţioase obştii decât însuşirile intelectuale, el fiind până la moartea Stareţului cărăuşul obştii. Nici el nu a excelat în lucrarea niptică, însă a rămas în conştiinţa celor ce l-au cunoscut ca un mucenic, prin răbdarea pe care a arătat-o în suferinţele pricinuite de osteneala cărăuşiei. A adormit în Domnul la 11 septembrie 1983, la Mânăstirea Filotheu, aflată atunci sub conducerea mai tânărului său împreună nevoitor, Arhimandritul Efrem.

[3] Condiţiile de viaţă duse de multe ori la extrem (şi datorită locului dar şi datorită dorinţei de neagonsieală), cumulate cu un program duhovnicesc foarte strict (privegherea de toată noaptea, tăcerea desăvârşită, hrana minimă), dar mai ales povara ascultării necondiţionate tăiau elanul celor ce doreau să devină şi să rămână ucenicii Stareţului Iosif.

[4] Gherasim Menaghias s-a născut în 1881, la Atena, într-o familie bogată. Îşi face studiile la Zurich, iar în 1920 întră ca ucenic la Stareţul Calinic Isihastul. Din cauza problemelor de sănătate, Stareţul îl va trimite în 1925 la Schitul Sfântul Vasile, unde clima uscată şi liniştea locului ar fi trebuit să-i aline suferinţa. Prin 1934 va merge la Stareţul Iosif (sosit aici în 1928), care îl va ajuta să scape de suferinţă pentru o bună perioadă de timp. A fost cel care, cunoscând foarte bine limba germană, a redactat Epistola Sfintei Chinotite a Sfântului Munte către Hitler, în care cerea acestuia protecţia împotriva bulgarilor şi italienilor, totodată mijlocind pentru izbăvirea de la moarte a multor părinţi athoniţi, obţinând şi ajutoare umanitare pentru pustnici. Nu a rămas alături de Stareţul Iosif până la sfârşit, mutându-se la cele veşnice în 1957, pe când se afla în Mănăstirea Sfântul Pavel.

[5] Athanasie Kabanaos s-a născut în 1867, în Eghina, a studiat la Paris şi Viena, devenind un medic foarte bun. În 1881 se va închinovia la Mănăstirea Marea Lavră, devenind monah în 1901, fiind ales mai târziu stareţ al acesteia. A rămas în conştiinţa athoniţilor ca un om bun, smerit, binevoitor, iubirea sa faţă de aproapele devenind proverbială. Îl va cunoaşte pe Stareţul Iosif în 1935, dorind să-i devină ucenic (deşi era mai bătrân cu 30 de ani!). Vârsta, pregătirea academică, locul şi programul nu i-au permis şederea îndelungată la Sfântul Vasile, revenind la mănăstirea sa. În 1940 va trece la cele veşnice, Stareţul Iosif fiind înştiinţat despre aceasta printr-o vedenie.

[6] Părintele Efrem din Volos fost tuns de Stareţ cu numele Bătrânului său, dorind să-i fie ucenic nedespărţit. Îmbolnăvindu-se, a dorit să se trateze în afara Sfântului Munte, crezând că are tubercoloză (s-a dovedit a fi doar o hemoragie gastrică). Cu toate insistenţele Stareţului Iosif (care primise înştiinţare că odată plecat nu se va mai întoarce), va părăsi definitiv obştea acestuia. A ajuns un cunoscut duhovnic în Volos, intrând în mişcarea stilistă de acolo. A revenit pentru scurt timp în Athos, pe când Stareţul se afla cu obştea sa la Sfânta Ana Mică, plecând apoi la Montreal, Detroit și stabilindu-se definitiv în Texas. Îmbolnăvindu-se de cancer la stomac, a murit în 1984, regretând mereu despărţirea de Stareţ, care nu l-a uitat în rugăciunile sale, simţindu-i  adesea prezenţa acestuia.

[7] Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în 1912, în satul Ambelohori de lângă Thiva (Theba), unde bunicul său era preot, primind numele de Evanghelos. Părinţii săi, Ioan Papanikitas şi Victoria, se vor muta în Thiva pentru studiile copiilor lor. După terminarea gimnaziului va merge în 1933 în Sfântul Munte, intrând în ascultare la stareţii Efrem şi ieromonahul Nichifor, compatrioţi de ai săi (pe care îi cunoştea din copilărie), care se nevoiau la Katunakia (partea de miazăzi a Sfântului Munte). A fost tuns rasofor de bătrânul Efrem, primind numele de Longhin, iar după moartea acestuia Nichifor îi devine stareţ (de care va face ascultare timp de 40 ani). În 1935 va primi schima monahală, fiind tuns cu numele de Efrem, în cinstea Sfântului Efrem Sirul, ocrotitorul bisericuţei lor. Un an mai târziu, în 1936,  va fi hirotonit diacon şi apoi preot, fiind cunoscut apoi ca părintele Efrem Katunakiotul. După adormirea bătrânului Nichifor (25.09.1973), după 40 ani de grea ascultare, a devenit stareţ, întemeind o nouă obşte, pe care a povăţuit-o până în anul 1996, iar după o perioadă de pătimire mucenicească (din cauza unui atac cerebral, care l-a imobilizat complet) timp de un an şi jumătatea, a trecut la cele veşnice pe 14/ 27 februarie 1998.

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura (carte în curs de apariție la Editura Sfântul Nectarie). Fragmente din lucrare apar aici cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim și pe această cale.

Părintele Cristian Groza este Preot Paroh al Catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântul Gheorghe, Covasna și Doctor în Teolgie al Facultatății de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, îndrumător fiind Arhid. Prof. Dr. Ioan. I. Ică jr.

Viața Cuviosului Iosif Isihastul. Lipsa duhovnicilor. Zăvorârea

iosif neos monachos

Cuviosul Iosif Isihastul ca tânăr monah, fotografie din ~1930

În anul 1929, Cuviosul Iosif avea să facă prima ieşire din Sfântul Munte, împreună cu părintele Arsenie, pentru a o tunde în monahism pe mama sa, Maria, cu această ocazie vizitând şi ajutând duhovniceşte mai multe persoane. Astfel, vor face o vizită monahiei Eupraxia, sora părintelui Arsenie, care îl slujea pe Bătrânul Ieronim (+1966) în Insula Eghina.

De acolo vor merge la Drama (în nord-estul Greciei), pe la alte rudenii ale părintelui Arsenie, precum şi în Tesalonic, unde vor cunoaşte mai multe persoane (monahii, dar şi câteva văduve evlavioase, victime ale catastrofei micro-asiatice). Cu majoritatea lor va păstra legătura, povăţuindu-i ulterior din Sfântul Munte prin scrisori, ca şi pe mulţi alţii.

daniil katounakiotul

Bătrânul Daniil Katounakiotul

La întoarcerea în Sfântul Munte, au aflat de trecerea la cele veşnice a iubitului lor povăţuitor, Bătrânul Daniil Katunakiotul (+08.09.1929), iar puţin mai târziu, în acelaşi an, avea să plece la Domnul şi ieromonahul Daniil Isishastul de la chilia Sfântului Petru Athonitul. Acest lucru le-a provocat multă durere și i-a silit să facă un nou „pelerinaj” prin toată Grădina Maicii Domnului pentru a găsi un nou povăţuitor, neînşelat în lucrarea duhovnicească, pentru că, deşi gustase din harul celor desăvârşiţi, căuta pe cineva care să-l înveţe cum să-l păstreze şi să-i tâlcuiască taina pedagogiei lui Dumnezeu.

Au încercat să devină ucenicii unui stareţ iscusit, dar şi acesta a murit la scurt timp. Apoi s-au hotărât să facă acelaşi lucru cu părintele Antonie, urmaşul stareţului Daniil Isihastul. Însă acesta nimic nu moştenise de la fericitul stareţ, învăţând acum dureroasa, dar în egală măsură foarte importanta lecţie de a nu fi de ajuns ca cineva să găsească un povăţuitor şi să intre «în pustia cea mai dinlăuntru», ci trebuie să se şi ostenească ca să moştenească Harul de la stareţul său.

Timp de mai bine de jumătate de an (sfârşitul toamnei anului 1929 – vara anului 1930), au tot cutreierat Sfântul Munte, trecând pe la sihăstriile Sfântului Maxim Kavsokalivitul, a Sfântului Petru Athonitul, a Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir, pe vârful muntelui Carmelului (în vestul Kerasiei, mai jos de Athon) precum şi pe la peştera unde s-a nevoit Sfântul Grigorie Palama.

Cea mai mare parte a anului au rămas în hotarele Marei Lavre şi mai ales pe Athon (vara, când e şi hramul bisericuţei de pe vârful muntelui). Fiind mai tot timpul plecaţi, trăiau foarte sărăcăcios, luând cu ei doar o haină groasă (care le ţinea şi de aşternut), un săculeţ cu posmagi şi o oala mică de cupru pentru gătitul mâncării (buruieni sălbatice sau bulbi).

Legătura duhovnicească dintre Stareţul Iosif şi văduvele din Tesalonic, menţinută printr-o statornică corespondenţă, le-a determinat pe acestea să-i ceară Cuviosului tunderea lor în monahism. Astfel, pe la mijlocului anului 1930, cei doi isihaşti vor ieşi pentru a doua oară din Athos, de data aceasta pentru a întemeia o mănăstire de maici, la Gheroviţa, lângă Zirnovo-Drama (azi Kato Nevrokopi), avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Nicolae. Aici le-a îmbrăcat în îngereasca schimă pe monahiile Teodora, Eupraxia (care au devenit egumenele obştii nou formate), Maria, o alta tot cu numele de Eupraxia, şi Fevronia. Pe cât de mare era rezultatul ascultării faţă de Stareţ (aceste monahii s-au sfinţit atât de mult încât au dat mărturie despre viaţa lor cuvioasă şi părinţii athoniţi), în egală măsură erau şi ispitele (suferind prigoană din partea ierarhului locului), fapt pentru care, deşi ceilalţi se foloseau de prezenţa, rugăciunile şi sfaturile sale, stareţul Iosif, cu toate că îşi păstrase tipicul specific de nevoinţă, a constatat că nu mai putea gusta harul contemplaţiei aşa cum o făcuse în Sfântul Munte, și pentru „a nu-L pierde” pe Dumnezeu, la începutul anului 1933 se va întoarce definitiv în Athos. Aici vor relua obişnuitele exerciţii ascetice, încercând chiar o mai mare nevoinţă în înfrânare, priveghere şi rugăciune, toate cu stăruinţă, rânduială şi scop. Pentru o scurtă perioadă de timp (până la încercarea timidă de întemeiere a primei obşti) au păstrat şi vechiul obicei de a căuta povăţuire duhovnicească, străbătând constant Sfântul Munte în perioada cuprinsă de la Paşti până în luna octombrie, întrucât iarna se retrăgeau la chiliile lor pustniceşti de la Sfântul Vasile, unde putea înfrunta relativ mai uşor greutatea iernii.

10lg IN

Chiliile de la Sfântul Vasile

Neavând la cine să se supună în ascultare desăvârşită, pentru a putea păstra şi înmulţi talanţii primiţi, Stareţul Iosif a preferat nevoinţa de la sihăstria lor de la Sfântul Vasile în locul peregrinărilor, trăind vreme de un an de zile ca zăvorât. Neieşind din mica şi strâmta lui chilie, întunecată ca un mormânt, Părintele Arsenie îi aducea, o dată la câteva zile, puţin posmag, el dedicându-se cu desăvârşire rugăciunii inimii și fiind adeseori mângâiat de Dumnezeu prin stări duhovniceşti mai presus de fire. Astfel, la 3 luni de la zăvorâre, neputându-l însoţi pe părintele Arsenie la Sfânta Liturghie din cauza epuizării fizice, a avut parte de o nouă cercetare dumnezeiască. Mâhnirea (ce provenea din lipsirea de Sfânta Împărtăşanie, fapt pe care îl atribuia păcatelor sale) s-a prefăcut în bucurie desăvârşită atunci când îngerul Domnului i s-a arătat, umplând chilia de lumină. Acesta i-a dăruit Cinstitul Trup şi Sânge al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după care s-a făcut nevăzut. Referind-se la această întâmplare mărturisea: atât de multă bucurie şi fericire am simţit atunci, încât pot să spun că acel Har nu l-am mai gustat niciodată. Timp de o săptămână nu am mai simţit nevoia nici de hrană, nici de apă. Încetase orice lucrare a trupului meu.

Până la venirea primilor ucenici, nevoinţa lor consta în mâncare foarte puţină (75g de posmag) o dată pe zi, după-amiaza, apoi odihnă până la apusul soarelui (3-4 ore), după care urma privegherea de noapte, timp de 6 ore (care consta în principal din rugăciunea inimii, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, făcută stând pe un scăunel sau în picioare, apoi studiu duhovnicesc, meditaţie, precum şi metanii), al cărei scop era dobândirea pocăinţei adevărate, şi, prin ea, păstrarea şi înmulţirea harului Sfântului Duh. Spre dimineaţă mergeau (atunci când era posibil) la Sfânta Liturghie, spre a se împărtăşi. Iar cealaltă parte a zilei o petreceau fie ocupându-se cu lucrul de mână (spre a se putea întreţine din vânzarea acestuia, pentru că în perioada de zăvorâre nu lucrau nimic), fie căutând alţi asceţi spre a primi de la aceştia cuvânt de folos.

Devenind deja încercat în latura practică a vieţii niptice, diavolul nu mai reuşea să-şi manifeste puterea decât din afară (pricinuindu-le disconfort sufletesc, altul decât cel provocat de patimi), prin necazurile aduse prin diferite întâmplări şi oameni, neavând însă puterea de a-i abate de la sfinţenie. Prin mucenicia sa zilnică, de bunăvoie, a primit darul de a rămâne neclintit în virtute, dar şi pe acela de a povăţui şi pe alţii în dobândirea ei.

Stareţul Iosif a devenit cunoscut de monahi şi mireni în special după perioada de statornicire la chilia Sfântului Vasile, caracterul său niptic începând a fi apreciat şi recunoscut nu doar în Sfântul Munte.

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura (carte în curs de apariție la Editura Sfântul Nectarie). Fragmente din lucrare apar aici cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim și pe această cale.

Părintele Cristian Groza este Preot Paroh al Catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântul Gheorghe, Covasna și Doctor în Teolgie al Facultatății de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, îndrumător fiind Arhid. Prof. Dr. Ioan. I. Ică jr.