Cuviosul Damian Esfigmenitul (23 februarie)

Acesta este unul dintre cei mai seamă nevoitori ai Mănăstirii Esfigmenu pricină pentru care în Canonul de rugăciune al sfinților din Sfântul Munte Athos se spune: „Mănăstirea Esfigmenu a înflorit prin Damian”.

Cuviosul părinte Damian își îndreptă pașii către viața monahală la vârstă fragedă sălășluindu-se dintru început în Mănăstirea Esfigmenu unde arătă desăvârșită ascultare bătrânului său și întregii obști. Râvna sa aleasă pentru toată nevoința cea duhovnicească îl deosebi curând de ceilalți frați care căutau să urmeze sfaturile și pilda vieții sale.

Aprinzându-i-se inima de o râvnă mai mare, ceru bătrânului său binecuvântarea de a se nevoi în singurătate pentru a nu mai fi întrerupt de cei din jur în nevoința sa. Îndată ce o primi, se sălășlui pe dealul Samariei unde prinse a căuta un părinte duhonivesc și călăuzitor al nevoinței sale, artă a artelor și știință a științelor.

Prin purtarea de grijă a duhovnicescului său părinte, sfântul Damian se iscusi în păzirea de ispitele și cursele vrăjmașilor mântuirii omului, pricină pentru care ajunse curând părinte încercat.

Se învrednici de multe virtuți și daruri duhovnicești, între care lacrimile neîncetate, gândul necontenit la moarte, dragostea lui Dumnezeu și a întregii făpturi, rugăciunea neîncetată a inimii care l-a întovărășit din tinerețe până în ceasul mutării sale la cele veșnice, pe care sfântul părinte pururea le însoțea cu privegheri de toată noaptea și strâmtorări ale trupului.

Într-una din zile, sfântul Damian merse pentru a-l întâlni pe bunul său prieten, sfântul Cosma Zograful (v. icoană) care nu se afla în chilia sa la acea vreme.

Astfel, cuviosul Damian trebui să-i aștepte întoarcerea până la căderea serii. Ajungând la chilie sfântul Cosma și aflându-și prietenul așteptând de vreme îndelungată, vorbiră o vreme oarecare până când sfântul Damian spuse că este timpul să plece, însă întunericul se coborâse de-a binelea și începuse ploaia.

În ciuda stăruințelor sfântului Cosma de a rămâne cu dânsul peste noapte, sfântul Damian spuse că nu are binecuvântarea bătrânului său de a petrece noaptea altundeva decât în chilia sa, așa că se porni la drum  prin ploaie. Rătăcindu-se din pricina nopții și a ploii, începu a se ruga cu stăruință:

– Doamne, m-am rătăcit, ajută-mă!

Pe dată ce trezi aflându-se în mijlocul chiliei sale.

Mai apoi, mutându-se la odihna cea de Sus, Dumnezeu voi a-l slăvi pe bineplăcutul său și în lumea aceasta, căci vreme de 40 de zile de la mutarea sa mormântul său răspândea o mireasmă puternică ce se putea simți de la distanța de peste 1 kilometru.

Mutarea sa la cele veșnice se petrecu în preajma anului 1280, iar mai apoi sfântul Damian se arătă izvor necurmat de minuni tuturor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Sursă text: Sfinți și Icoane
Sursă Icoană Sfinții esfigmeniți: Doxologia