Arhive blog
NOU! Icoane la comandă realizate prin metoda litografică la Sfântul Munte Athos!
Dragi Iubitori ai Athosului,
Prin intermediul distribuitorului grec care a adus în țară Produsele de la Athos aveți acum ocazia să comandați icoane lucrate manual de către părinții athoniți prin metoda litografică (litografie).
Acum orice credincios are în sfârșit posibilitatea să achiziţioneze și să așeze în propriul cămin sau să dăruiască icoane create de părinții athoniți la comandă! Dumneavoastră alegeți subiectul pe care doriți să îl reprezinte icoana și părinții athoniți o realizează în atelierele de la Sfântul Munte.
Icoanele realizate sunt absolut superbe și minunate, foarte rezistente și de cea mai bună calitate.
Icoanele sunt sfințite în prima zi de Duminică de după crearea lor.
Fiecare icoană este însoțită de certificat de autenticitate, certificat de origine și include numele părinților care au realizat-o, data creării și data sfințirii.
O şansă unică de a avea în casa dumneavoastră o părticică binecuvântată din moștenirea duhovnicească a Sfântului Munte Athos!
Dimensiuni / Prețuri finale
21 cm x 16 cm / 463 lei
30 cm x 21 cm / 522 lei
42 cm x 32 cm / 589 lei
Prețurile finale includ și costul transportului special al icoanei de la Sfântul Munte Athos până la adresa dumneavoastră din România prin compania de curierat rapid internațional DHL. (59Euro)
Veți achita ramburs la primirea icoanei.
Pentru livrări în afara României se adaugă 21 euro (transport suplimentar) și costul total – în această situație – se achită în avans.
Dimensiunile pot să difere ușor (±1-2cm).
În timpul transportului, icoanele sunt foarte bine ambalate și protejate.
Cum comandați:
Pentru mai multe detalii și comenzi trimiteți e-mail la sfantulmunteathos@yahoo.com sau mesaj pe mesageria paginii noastre din Facebook Sfântul Munte Athos.
Ne trimiteți subiectul pe care doriți să îl reprezinte icoana. Câteva exemple: chipuri sau scene sfinte: Sfânta Treime, Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului cu Pruncul, icoane praznicare, orice sfânt sau sfântă (sau sfinți mai puțin cunoscuți al căror nume îl purtați), sobor de sfinți, Sfinții Arhangheli și îngeri și multe altele.
De asemenea, puteți comanda reproduceri după icoane făcătoare de minuni de la Sfântul Munte Athos!
Veți aștepta 1–3 zile pentru confirmarea de la Sfântul Munte Athos și veți primi modelele disponibile cu subiectul ales de dumneavoastră și timpul de execuție. Alegeți unul dintre modele. Acesta urmează să apară pe icoană.
Termen de livrare:
10–12 zile în România, 12–15 zile în afara României.
Icoană cu Sfânta Treime [de vânzare]
DE VÂNZARE: Icoană reprezentând Sfânta Treime
lemn de tei, foiță de aur, pictura este realizată cu pigmenți și emulsie de ou.
Dimensiuni 21 x 30 cm (A4).
Preț 500 ron (include expediția pe teritoriul României sau predare personală în Pitești).
Cei interesaţi pot scrie email la pridvor@yahoo.com .
De asemenea, cei interesați să comande o icoană asemănătoare sau cu oricare alt Sfânt, la dimensiunile dorite, pot scrie mail la adresa de mai sus.
Icoane Sfinții Martiri Brâncoveni [de vânzare]
1. Sfântul Constantin și doamna Maria Brâncoveanu.
Icoană pe lemn de tei.
Pictată în pigment cu emulsie de ou.
Poleită cu bolus și aur de 24kt
Dimensiune: 50×70 cm.
(Unele detalii mai pot fi modificate la comandă, nefiind încă lăcuită)
Preț vechi: 2800 lei / Preț nou: 2200 lei
(include expediția pe teritoriul României / predare personală în Cluj).
2. Familia Sfinților Brâncoveni.
Această reprezentare a familiei Brâncoveanu care îl are pe Hristos în centrul este un imbold pentru toate familiile creștinești de a-L pune pe Dumnezeu în centrul existenței lor.
În Icoană sunt reprezentați în jurul tronului Doamna Maria, Sfântul Constantin, dar și cei 11 copii ai lor dintre care 4 au devenit sfinți mucenici.
Icoana este pictată în tehnica tradițională: pigment cu emulsie de ou
Lemn de tei
Dimensiune: A3 (30x42cm)
Preț vechi: 1650 lei / Preț nou: 1100 lei
(include expediția pe teritoriul României / predare personală în Cluj).
Icoanele sunt pictate în România, nu în Sfântul Munte.
Cei interesaţi pot scrie email la pridvor@yahoo.com sau suna pentru detalii la 0740.050.735
De asemenea, cei interesați să comande o icoană asemănătoare sau cu oricare alt Sfânt, la dimensiunile dorite, pot scrie mail la adresa de mai sus.
Icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul [de vânzare]
Icoană reprezentând pe Sfântul Ioan Botezătorul,
realizată în pigment cu emulsie de ou, pe lemn de tei, aureola cu foiță de aur 24kt, an 2020.
Dimensiunea este aprox. A3 (40×30 cm). Icoana este pictată în ţară, nu în Sfântul Munte.
Preţul de vânzare este de 1.000 RON (include expediția pe teritoriul României / predare personală în Cluj).
Cei interesaţi pot scrie email la pridvor@yahoo.com .
De asemenea, cei interesați să comande o icoană asemănătoare sau cu oricare alt Sfânt, la dimensiunile dorite, pot scrie mail la adresa de mai sus.
Cuvioşii Ghenadie Dochiarul şi Ghenadie Egumenul (sec. XIV)
Cuviosul Ghenadie Dochiarul (sec. XIV)
Cuviosul Ghenadie Dochiárul a fost monah în Mănăstirea Vatopedi şi avea ascultarea de iconom al uleiului sau dochiár, adică avea în grijă păstrarea şi împărţirea uleiului. „S-a arătat model de monah cuvios şi prin sârguinţa sa dar şi prin întreaga sa viaţă virtuoasă a ajuns la măsura sfinţeniei, făcând şi minuni”.
Se povesteşte că odată mănăstirea trecea o perioadă de mare lipsă a uleiului. Cuviosul Ghenadie, fiind dochiar al Mănăstirii, s-a gândit că uleiul ar trebui drămuit ca să nu rămână candelele fără ulei şi să nu le mai poată aprinde. Bucătarul, însă, s-a plâns egumenului iar acesta a dat poruncă să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în pronia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, mergând cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, la cămara unde se păstra uleiul, văzu uleiul curgând din chiupuri şi ajungând până la intrare.
Icoana Maicii Domnului, cea numită Elaiovrýtissa (Izvorâtoarea de untdelemn) care se afla în acel loc, de atunci răspândeşte bună mireasmă. „Această sfântă icoană în acelaşi loc se găseşte, în cămara unde se păstrează uleiul, răspândind minunată, nespusă de plăcută mireasmă şi fiind numită Dochiarítissa”. Icoana datează din secolul 14 şi este adusă în katholikónul Mănăstirii în Vinerea din Săptămâna Luminată, atunci când este sărbătorită.
Pomenirea Sfântului Ghenadie Vatopedinul se face pe 17 noiembrie şi în Vinerea din Săptămâna Luminată. Slujba în cinste Sfântului a fost compusă de imnograful Harálampos Mpoúsias.
Tot în această zi se prăznuieşte şi
Cuviosul Ghenadie Egumenul (sec. XIV)
Cuviosul Ghenadie Egumenul a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Vatopedi. Pentru sfinţenia vieţii lui, s-a învrednicit să audă glas venind de la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
În timpul unui atac al piraţilor asupra mănăstirii, evlaviosul egumen a auzit o voce venind din icoana Maicii Domnului, cea numită Paramythía, care i-a spus: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi pe ziduri ca să-i alungaţi pe piraţi”. Uimit, cuviosul văzu sfânta icoană din care se auzea vocea transformându-se: chipul Maicii Domnului se făcu viu, la fel şi chipul pruncului Hristos, pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl ţinea în braţe. Hristos întinse mâna Sa dreaptă să acopere buzele Maicii Sale şi întorcându-şi faţa către ea, îi spuse: „Nu, Maica Mea, nu le spune aceasta [monahilor], ci să fie pedepsiţi ei după cuviinţă”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, îndepărtând cu dragoste mâna Fiului său, îi repetă egumenului cuvintele pe care i le spusese și mai înainte, anume să nu deschidă, adică, astăzi porţile mănăstirii din pricina piraţilor.
Înfricoşat de minunea dumnezeiască, smeritul călugăr a întrunit întreaga obşte şi a povestit tuturor cele întâmplate.
Auzind povestea, monahii au observat, uimiţi, schimbarea privirii şi atitudinii Maicii Domnului şi lui Hristos în icoană. Luând curaj, au urcat pe ziduri, au alungat piraţii şi s-au salvat. De atunci icoana s-a numit Paramythía, iar poziţia chipurilor, aşa cum le văzuse sfântul egumen, a rămas aceeaşi. Chipul Maicii Domnului „exprimă iubire, privirea Ei inspiră îngăduinţă, bunătate şi milă. Pe buzele sale se odihneşte un surâs cuvios, de bunăvoinţă şi mângâiere”.
Această icoană a Maicii Domnului este o pictură murală din secolul al 14-lea. Înainte, ea se afla în exonartex, în faţa paraclisului Sfântului Nicolae, iar ulterior a fost mutată în faţa altarului, în partea dreaptă, adică în proskynitar, în paraclisul Maicii Domnului Paramythía, care se găseşte deasupra nartexului, în partea stângă. Monahii se îngrijesc ca icoana să aibă o candelă nestinsă, slujind Sfânta Liturghie aici în fiecare vineri, şi cântând în fiecare zi paraclisul. Mai demult exista obiceiul ca în acest paraclis să se facă tunderile în monahism.
Pomenirea cuviosului Ghenadie se face pe 20 ianuarie şi pe 17 noiembrie. O slujbă completă a Sfântului Ghenadie Egumenul a scris monahul Ghenadie Mikraghiannanítul.
Moise Aghioritul – Sfinţi vatopedini
Foto:
(1) Sfântul Ghenadie Dochiarul,
(2) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Elaiovrýtissa. Sfârşitul sec. 13 – începutul sec. 14,
(3) Sfântul Ghenadie Egumenul. Pictură murală din porticul vechii intrări a Mănăstirii Vatopedi, sec. 19,
(4) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Paramythía.
Icoană a Sfântului Rege și Prooroc David [de vânzare și la comandă]
Icoană a Sfântului Rege și Prooroc David
Pictură în tempera cu pigmeți și ou, pe blat de lemn și cu foiță de aur.
Dimensiunile 14 x 17 cm.
Preț 200 ron (prețul nu include și cheltuielile cu expediția icoanei prin curier). Livrare personală în Pitești. Cei interesați să comande o icoană asemănătoare sau cu oricare alt Sfânt să scrie mail la adresa pridvor@yahoo.com .
Cele șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi
Dincolo de interesul pe care îl pot prezenta sub aspect istoric sau artistic, imaginile religioase au și o importanță aparte în cult, în măsura în care, prin intermediul acestora, este arătat ipostasul persoanelor zugrăvite. Puterea icoanei rezidă, prin urmare, în harul celui închipuit de iconar, har ce își are izvorul în Dumnezeu. Deși însușirea de a fi purtătoare de har este comună tuturor icoanelor, unele sunt considerate făcătoare de minuni, întrucât, la un moment dat, lucrarea harului lor a fost mai simțită, fie în vremuri grele, de strâmtorare pentru creștini, fie în împrejurări în care necinstirea lor a atras lucrarea harului spre pedepsire.
Între multele icoane făcătoare de minuni ce întregesc tezaurul mănăstirilor aghiorite, cele mai mult aparțin, desigur, Maicii Domnului, dată fiind importanța deosebită a Născătoarei de Dumnezeu pentru Sfântul Munte. În Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului [din Sfântul Munte], cunoscute sub diferite denumiri.
Maica Domnului Vimatárissa
Maica Domnului Vimatárissa sau Ktitórissa este cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, considerată a fi protectoarea acestui lăcaș. Este așezată în katholikón-ul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din interiorul Sfântului Altar. Potrivit tradiției, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș (gr. vátos), în locul unde mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped [gr. vátos, tufiș + pais, copil] și unde acesta a găsit icoana Născătoarei de Dumnezeu. De această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea. În vremea unui atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Nu reuși, însă, să scape și el însuși de urgia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. Când după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nikiphóros Phokás, Creta s-a izbăvit de pirați, și-a recăpătat libertatea și Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie. Aici îi arătă Egumenului Nicolae locul unde trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului, în care, o, minune, găsiră icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șatezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune – sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră vreo stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui! De atunci, în amintirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare zi de miercuri se săvârșește în katholikon-ul Mănăstirii Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul procesiunilor Mănăstirii, această icoană a Maicii Domnului ocupă locul de cinste. În ziua prăznuirii sale, în marțea din Săptămâna Luminată, are loc, în cinstea acesteia, procesiune cu Sfânta icoană în jurul Mănăstirii.
Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)
Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș. Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.
Μaica Domnului Esfagméni (Înjunghiata)
Această icoană făcătoare de minuni este o frescă din secolul al XIV-lea amplasată în pridvorul Paraclisului Sfântului Dimitrie, care a fost adăugat katholikon-ului Sfintei Mănăstiri Vatoped. Din lucrarea „Locuri de închinare ale Sfintei Mănăstiri Vatoped”, capitolul „Despre minunea petrecută cu Sfânta Icoană a Maicii Domnului (În)Junghiata” aflăm următoarele: Un ierodiacon, eclesiarhul katholikon-ului, ajungea în repetate rânduri, date fiind îndatoririle ascultării sale, cu întârziere în trapeză. La un moment dat, din pricina unei asemenea întârzieri, trapezarul refuză să îi mai dea eclesiarhului porția cuvenită de mâncare. Cu sufletul plin de revoltă pentru cele petrecute, ierodiaconul se întoarse în biserică și oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, îi grăi: „Până când o să te tot slujesc și o să mă ostenesc pentru tine, iar tu nici măcar de hrana mea nu te îngrijești?”. Și luând un cuțit, lovi chipul Maicii Domnului, din care, de parcă ar fi fost viu, începu să curgă sânge. Ierodiaconul orbi pe loc și căzu la pământ, ca ieșit din minți. În această stare rămase în fața icoanei timp de trei ani, plângând și rugând-o pe Maica Domnului să fie iertat. După trecerea celor trei ani, Maica Domnului i se arătă egumenului, înștiințându-l de tămăduirea ierodiaconului ce îndrăznise să îi lovească icoana, dar spunându-i, totodată, că mâna ce lucrase această batjocorire va fi pedepsită. Într-adevăr, după adormirea ierodiaconului, odată cu mutarea rămășițelor sale, văzură toți cum, spre deosebire de restul trupului care se dezlegase în cele din care fusese alcătuit, mâna sa dreaptă rămăsese neputrezită și astfel se păstrează până astăzi. Odată, un preot, pelerin în Mănăstire, îndoindu-se de această minune, își puse neîncrezător degetul în locul vechii lovituri de cuțit, de unde țâșni îndată sânge. Cutremurat de minune, preotul nu apucă să iasă din katholikon, căzând jos mort.
Maica Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei)
Această icoană datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Mănăstirii. De aici este adusă în katholikon în Vinerea din Săptămâna Luminată, ziua prăznuirii sale. Tradiția amintește de următoarea minune: Într-o vreme în care în mănăstire se împuținase uleiul, Cuviosul Ghenadie, chelarul mănăstirii, începuse să-l iconomisească, rânduindu-l doar pentru întrebuințarea sa la candelele bisericii. Bucătarul se plânse, însă, de aceasta egumenului, care îi porunci chelarului să împartă cu generozitate uleiul pentru folosul întregii obști, avându-și nădejdea în purtarea de grijă a Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu. Când, într-una din zile, intră în chelărie, Cuviosul Ghenadie văzu uleiul prelingându-se din vasul mai înainte golit, încât ajunsese să curgă până la ușa încăperii. De atunci icoana răspândește o mireasmă deosebită.
Maica Domnului Pyrovolithísa (Împușcata)
Este vorba de o frescă amplasată pe zidul exterior de deasupra porții ce permite accesul în incinta mănăstirii. În anul 1822, un grup de soldați turci, înarmați, au intrat în mănăstire, prilej cu care unul dintre ei, văzând icoana, trase asupra acesteia, astfel încât glonțul găuri mâna dreaptă a Maicii Domnului. În urma săvârșirii acestei fapte, turcul, ca ieșit din minți, se spânzură de un măslin în fața mănăstirii. Ceilalți turci, văzând această pedeapsă dumnezeiască, s-au umplut de spaimă și au părăsit de îndată lăcașul de cult. Comandantul turc, înștiințat fiind de cele petrecute, dispuse ca soldatul, deși îi era nepot, să fie lăsat neîngropat, ca un nelegiuit.
Maica Domnului Pantánassa (Împărăteasa tuturor)
Această icoană făcătoare de minuni, portabilă, este executată pe lemn, datând din secolul al XVII-lea și este amplasată la iconostasul stâng din dreptul coloanei ce ocupă latura nord-vestică a katholikon-ului Mănăstirii Vatoped. Potrivit istorisirilor din zilele noastre ale Părinților mănăstiri, cea dintâi mărturie a faptului că această icoană deține un har deosebit este următoarea întâmplare: Într-o zi un tânăr, intrând în biserică și mergând să se închine la icoană, văzu cum deodată chipul Maicii Domnului străluci ca fulgerul, moment în care o putere nevăzută îl aruncă la pământ. Venindu-și în fire, se spovedi cu lacrimi Părinților, mărturisind că ducea o viață departe de Dumnezeu și că se ocupa cu magia. Astfel, intervenția minunată a Maicii Domnului îl făcu pe tănăr să își schimbe viața și să devină un om cu frica lui Dumnezeu. Această icoană a primit totodată, har de la Dumnezeu pentru a tămădui o boală cumplită, cancerul. Sunt cunoscute nenumărate cazuri de bolnavi de cancer din zilele noastre, care s-au vindecat în urma rugăciunilor făcute în fața icoanei Maicii Domnului Pantánassa.
Μaica Domnului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea)
Este vorba de o frescă amplasată în pridvorul („mesonyktikó”) katholikon-ului. Denumirea a fost dată ca urmare a glasului ce s-a auzit din această icoană (gr. anti-fonó, a glăsui împotrivă). Potrivit tradiției, pe vremea când împărăteasa Plakídia, fiica lui Theodosie cel Mare, a vizitat Mănăstirea, îndreptându-se spre intrarea în katholikon, prin mica ușă din partea laterală a clădirii, auzi un glas venind dinspre icoană: „Oprește-te și nici un pas să nu mai faci! Cum ai îndrăznit, femeie fiind, să vii în acest loc?”. Cutremurată, împărăteasa ceru iertare Maicii Domnului și părăsi îndată Sfântul Munte. De altfel, în amintirea acestei minuni, Plakídia ridică, cu propriile sale cheltuieli, Paraclisul Sfântului Dimitrie, anexă a bisericii mari a Mănăstirii.
Sursa: pemptousia.ro
O nouă izvodire iconografică: Maica Domnului, protectoarea Sfântului Munte
Cu precizarea – o nouă „izvodire” iconografică -, fratele George Crasnean ne trimite un mail având în attachament o impresionantă pictură reprezentând pe Maica Domnului cu Sfântul său Acoperământ, protectoarea Sfântului Munte!
Maica Domnului are alături, de dreapta și de-a stânga, în genunchi, pe primii nevoitori athoniți: Cuvioșii Petru Athonitul și Athanasie Athonitul. Pe un prim registru circular sunt reprezentați 24 de Sfinți și ctitori athoniți, iar pe următorul 16 din cele 20 de mănăstiri.
Pictura mai prezintă dincolo de registrele circulare, celelalte 4 mănăstiri athonite, peșteri pustnicești, livezi, întâlnirea Sf. Athanasie cu Maica Domnului de la Izvorul de lângă Marea Lavră, venirea pe mare a Icoanei Maicii Domnului Portaitissa de la Iviron, „academia” duhovnicească de la Chilia Panagouda a Sfântului Paisie, Biserica Protaton din Karyes etc.
Deasupra, este Hristos Domnul, Creatorul a toate, binecuvântând.
Această deosebită lucrare, pictată pe pânză, a fost fotografiată de George Crasnean în pangarul Sfintei Mănăstiri Pantokrator. Click pe imagine pentru a vedea la o dimensiune mai mare!
LD
VIDEO: Duminica biruinței Ortodoxiei la Mănăstirea Dochiariu, Muntele Athos (2016)
VIDEO: Duminica biruinței Ortodoxiei la Mănăstirea Dochiariu (20/03/2016)
Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinței Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Sărbătoarea comemorează victoria dreptei cinstiri a icoanelor asupra iconoclasmul prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de sinodul de la 843. Drept urmare, slujba de prăznuire pomenește restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii dar și în viața particulară a creștinilor.
Uneori slujba cuprinde procesiuni solemne ale clerului și credincioșilor în jurul bisericii, purtând icoanele hramului sau sfinților locali. – Pr. Iulian Nistea / OrthodoxWiki.org
Mănăstirea Stavronikita, George Crasnean
Mănăstirea Stavronikita
George Crasnean
Nume: Moni Stavronikita (Μονή Σταυρονικήτα)
Ctitor: Nikitas – Nikephoros Stavronikitas
Zidire: sfârşit de secol X/început de secol XI
Hram: Sfântul Nicolae (6/19 decembrie)
Rang în Athos: XV
Obşte: 30 monahi
Coordonate: 40.267983°N 24.276733°E
Tel: 0030-2377023255
Fax: 0030-2377023908
chronologie
X-XI – la sfârşitul veacului X şi/sau începutul celui de’al XI-lea – probabil – ia fiinţă mănăstirea Stavronikita.
1012 – un document al protosului Nikiphoros este semnat şi de un „călugăr de la Stravonikita” (μοναχός ο του Στραβωνικήτα).
1016 – acelaşi monah iscălea ca fiind „din Stavronikita” (του Σταυρονικήτα).
1067 – un incendiu distruge mare parte din aşezământul monahal.
1204 – cruciada a IV-a şi ocupaţia latină depopulează masiv mănăstirea.
1306 – după acest an şi după raidurile piraţilor catalani, monahii părăsesc mănăstirea, lăsând’o în grija protosului Athosului.
XIV-XV – în vremea acestor veacuri, Stavronikita funcţionează mai întâi ca schit al mănăstirii Kutlumuş, iar mai apoi, al mănăstirii Filotheou.
1527-1536 – prin strădania egumenului Grigorios Giromeriatis (Γρηγόριος Γηρομερειάτης) se construieşte katholikonul mănăstirii, închinat Sfântului Nicolae.
1533 (?) – câţiva monahi pescuiesc în chip minunat icoana Sfântului Nicolae „al Stridiei” (Άγιος Νικόλαος ο Στρειδάς).
1533 – pentru 4.000 de aspri, călugării de la Filotheou au vândut Stavronikita egumenului mănăstirii Thesprotiane Gyromeriou, Grigorios Giromeriatis.
1536 – un edict al Patriarhului ecumenic, Ieremia I (1522-1546), restabileşte statutul Stavronikitei devenind astfel, ultima mănăstire consacrată oficial în Athos.
1546 – celebrul Theophanis Strylitzas („Cretanul”) şi fiul său, Symeon, pictează biserica mănăstirii, cele doisprezece icoane prăznicare şi trapeza Stavronikitei.
1555 – vornicul Gavriil Trotuşanu şi Sofica, soaţa sa, dăruiesc mânăstirii un epitrahil.
1597 – în martie, Ieremia Movilă hotărăşte un ajutor anual de 4.000 de aspri pentru „săracii călugări“ de la Stavronikita.
1607 şi 1741 – două incendii ard Stavronikita până aproape de temelii.
1628 – se renovează katholikonul mănăstirii.
1680 – Şerban Cantacuzino, domnitorul valah, este cel care construieşte frumosul apeduct, dimpreună cu bazinele de apă.
1743 – din acest an datează catapeteasma katholikonului.
1765 – mitropolitul Grigorie II al Ungro-Vlahiei ridică paraclisul închinat Sfântului George.
1767 (?) – se pare că în acest an i’a fost închinată Stavronikitei – de către Alexandru Scarlat Ghica – mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din Bucureşti (care, anterior fusese închinată, la 1677, Patriarhiei de Constantinopol).
1770 – se reface trapeza şi se zideşte paraclisul „Sfântului Dimitrie” în cimitirul mănăstirii, precum şi cele ale Arhanghelilor şi celor Cinci Mucenici.
1802 şi 1838 – metocul Stavronikitei, „mănăstirea Arhimandritului”, se dărâmă în mare parte în urma a două cutremure.
1819 – înaintea acestui an, Stavronikita arde a patra oară.
1821 – represaliile turceşti după mişcarea de eliberare Eteria (Philiki Hetairia – Φιλική Εταιρεία) duc la depopularea mănăstirii pentru următorii zece ani.
1817, 1864, 1874 şi 1879 – patru mari incendii provoacă pagube însemnate mănăstirii.
1934-1942 – vreme de opt ani s’a nevoit la Stavronikita, într’o chilie de la malul mării, cuviosul Antipa Dinescu, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu.
1968 – Stavronikita este readusă la viaţă de sosirea unei obşti conduse de egumenul Vassilios, care aduc şi stilul de viaţă chinovial în mănăstire.
1981-1999 – mănăstirea trece printr’un amplu proces de renovare sub monitorizarea Centrului pentru Conservarea Patrimoniului Athonit (greacă: Κέντρο Διαφύλαξης Αγιορείτικης Κληρονομιάς, prescurtat Κε.Δ.Α.Κ.).
I. Istoria
numele şi începutul
Stavronikita (greacă: Μονή Σταυρονικήτα, Moní Stavronikita) – care s’ar traduce drept „Crucea lui Nichita” – este cea mai mică dintre mănăstirile athonite şi, totodată, cea mai tânără dintre ele: a fost primită în rândul celor douăzeci de mănăstiri imperiale abia în 1536. Această zidire aghiorită, cu hramul Sfântul Nicolae, a rămas construită pe o stâncă, la malul golfului Strymonic, între mănăstirile Iviron şi Pantokrator. În vechime Stavronikita a mai fost numită şi „Stravonikita” (o corupere a numelui iniţial), sau „mănăstirea Maicii Domnului” – pentru că, se pare că, iniţial, a fost închinată Preacuratei. Numele de „Stravonikita” apare într’un act al protosului Nikiphoros, din 1012, unde unul din monahi iscălea „Nikiphoros călugăr de la Stravonikita” (greacă: „Νικηφόρος μοναχός ο του Στραβωνικήτα”). Pentru că, patru ani mai târziu, acelaşi călugăr subiscălea ca fiind „din Stavronikita” (greacă: „του Σταυρονικήτα”), se pare că ar fi vorba de una şi aceeaşi mănăstire. Dacă ipoteza aceasta este reală înseamnă că mănăstirea Stavronikita îşi are începuturile undeva, între sfârşitul secolului X şi începutul celui de’al XI-lea. De altfel, una din tradiţiile orale pomeneşte pe un oarecare cuvios Nikita, sculptor de cruci (stavros-cruce, în limba greacă), care ar fi ctitorit mănăstirea pe la anul 1006. O altă ipoteză ar fi ca mănăstirea să fie ctitoria a doi monahi – Nikita şi Stavros – care s’ar fi nevoit în două chilii apropiate de locul unde se află astăzi Stavronikita. Mai există încă două tradiţii despre numele şi începuturile acestei mănăstiri: una face pomenirea unui patrician pe care’l chema Nikitas şi care ar fi zidit mănăstirea dându’i numele său combinat cu cel al crucii – pentru că pomenirea Sfântului Nichita se face a doua zi după sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (15 septembrie); cealaltă îl dă drept întemeitor al mănăstirii pe un ofiţer numit Nikephorus Stavronikitas, care a slujit sub Ioannis Tzimiskes şi care şi’a împrumutat numele ctitoriei sale. Se pare că totuşi, în secolul XI, exista o „mănăstire a lui Hariton” în acel loc, iar turnul ei era un „turn de veghere” pentru monahii din Karyes.
Oricum, această parte a istoriei Stavronikitei este neclară şi cu iz de legendă grecească dar ea se termină odată cu cucerirea Constantinopolului de către cruciaţii latini, căci în vremea stăpânirii lor (1204-1261) mănăstirea intră în declin şi se depopulează masiv. După raidurile corsarilor catalani din 1306, ea ajunge sub jurisdicţia protos-ului Athosului, apoi în administrarea mănăstirii Kutlumuş, pentru ca în veacul al XVI-lea să devină schit al mănăstirii Filotheou.
egumenul Grigorios Giromeriatis
Doi oameni aveau să fie însă providenţiali pentru refacerea şi revigorarea vieţii monahale a acestei mănăstiri: egumenul Grigorios Giromeriatis (greacă: Γρηγόριος Γηρομερειάτης) – care a cumpărat Stavronikita de la mănăstirea Filotheou în 1533 (pentru o sumă mică: doar 4.000 de aspri) – şi patriarhul ecumenic Ieremia I, care i’a restabilit printr’un edict statutul de mănăstire, în 1536, şi care a continuat să reconstruiască şi să extindă mica mănăstire de pe ţărmul golfului Strymonikos. Gregorios era stareţul mănăstirii Giromeriou (greacă: „Locul vechi”) din provincia Thesprotia Epirului când a cumpărat schitul Stavronikita şi, silindu’se să’i redea strălucirea de odinioară, s’a mutat cu totul în Athos construind un zid împrejmuitor mănăstirii Sfântului Nicolae, precum şi câteva chilii. Tot el este cel care a isprăvit zidirea katholikonului, la anul 1536 (înălţarea bisericii fusese începută cu nouă ani înainte, la 1527). Se pare că biserica şi mănăstirea au fost iniţial închinate Sfântului Ioan Botezătorul dar, aflând de minunata pescuire a icoanei Sfântului Nicolae, patriarhul Ieremia I a hotărât ca hramul să fie schimbat (probabil în 1541), în cinstea episcopului Mirelor Lyciei.
patriarhul Ieremia I
Această sfântă lucrare avea să fie continuată, după moartea egumenului Grigorios Giromeriatis (+1540) de către însuşi patriarhul ecumenic Ieremia I, care a înzestrat mănăstirea cu importante metoace în Kassandra (Pinaka – cumpărată de la un turc, contra sumei de 48.400 de groşi) şi pe insula Lemnos. Se prea poate ca acestea să fi fost cumpărate din banii dăruiţi de cucernicul voievod Radu Paisie („urmaşul adevărat al evlaviei lui Neagoe” – cum îl numea Nicolae Iorga – care a domnit între anii 1535 şi 1545), căci patriarhul a adunat mile din ţara Valahiei în două rânduri: 1542 şi 1544. (De altfel, el avea să’şi găsească sfârşitul la Vraţa-Bulgaria, tot în drum către Ungro-Vlahia, în 1546). În timpul său, Stavronikita a revenit la modul de viaţă cenobitic.
Teofan Cretanul
Mai ’nainte de’a muri, Ieremia I avea să tocmească pe celebrul Teofan Cretanul (Theophanes Strylitzas, poreclit „Bathas” +1559) drept pictor al katholikonului. Teofan era deja călugăr de zece ani (fusese tuns în Marea Lavră, dimpreună cu cei doi fii ai săi, Symeon şi Neophit) când, împreună cu Symeon, au împodobit pereţii bisericii şi ai trapezei cu splendide fresce bizantine, în anii 1545-1546. Tot ei sunt cei care au pictat şi icoanele portabile ale praznicelor împărăteşti (Dodekaorton) dar, se pare, că şi frescele din paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul aparţin aceluiaşi celebru artist cretan.
daniile valahe
Cu toate aceste înfrumuseţări, Stavronikita a rămas cea mai mică dintre mănăstirile athonite şi avea să treacă prin mari greutăţi în veacurile viitoare. Chiar dacă a fost ajutată în repetate rânduri de comunitatea athonită şi de alţi binefăcători – cum au fost: Archon Zervopoulos în 1612, Markos monahul la 1614, creştinii din Kea în 1628, ori Thomas Klados în anul 1630 – evoluţia Stavronikitei a fost îngreunată de neînţelegeri asupra proprietăţilor cu mănăstirea Kutlumuş dar şi de două încendii care au ars mănăstirea aproape din temelii – în 1607 şi 1741. Renovarea katholikonului avea să dureze mai bine de douăzeci de ani (1628), iar mănăstirea a continuat să supravieţuiască în aceste secole îndeosebi datorită ajutoarelor valahe. La 1641 Stavronikita era „lipsită de apă şi lemne” (cum precizează un document al protosului Athosului) şi de aceste neajunsuri se va ocupa domnitorul Ungro-Vlahiei, Şerban Cantacuzino (1678-1688), care va construi aici, în 1680, un superb apeduct (care dăinuie şi în zilele noastre). „Această mânăstire care se află lângă mare, foarte frumoasă şi liniştită are grădini cu cascade şi livezi, iar apa pe care o beau sfinţii părinţi este adusă de prealuminatul domn al UngroVlahiei, Şerban Cantacuzino Voievod, construcţie cu multe bazine, într’adevăr foarte costisitoare“ – preciza, în scrierile lui, cronicarul bizantin Komnenos.
Nu se ştie exact când dar, înspre a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, românii închinaseră deja Stavronikitei mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” – numită şi „mănăstirea Târnovo-ului”, sau „mănăstirea Arhimandritului” – cu toate veniturile prăvăliilor de pe Lipscani şi mahalaua Şerban Vodă, cât şi ale caselor din apropiera mănăstirii, dar şi ale viilor din dealul Lupeştilor precum şi bolovanii de sare din Ocna Slănicului (dăruiţi de Sfântul Constantin Brâncoveanu în 1702). Veniturile mănăstirii bucureştene nu erau deloc de neglijat întrucât aceasta mai stăpânea şi moşiile Jugureni şi Colentina, schitul Crăsanilor (închinat de Nicolae Mavrocordat) şi cel al Călugărenilor (dăruit de Şerban Cantacuzino). Se pare că cel care a făcut această importantă danie a fost fanariotul Alexandru Scarlat Ghica, care a ocârmuit Wallachia între 1766 şi 1768. Cu puţin timp mai ’nainte (1765) mitropolitul Ungro-Vlahiei, Grigorie II, ridicase şi el un paraclis la Stavronikita, închinat Sfântului George. În 1770, la Stavronikita se reface trapeza şi se zideşte paraclisul „Sfântului Dimitrie” în cimitirul mănăstirii. Tot spre finele veacului al XVIII-lea se mai construiesc şi paraclisele Arhanghelilor Mihail şi Gavriil şi a celor Cinci Mucenici.
urmările Hetairiei şi veacurile XIX-XX
Începutul secolului următor n’a fost deloc bun pentru Stavronikita: „în 1802 se dărâmase de cutremur metoacele Arhimandritului” (Teodor Bodogae – Ajutoarele româneşti la mânăstirile din Sfântul Munte Athos–Didactica XI Sibiu 1940, pag. 267), iar înainte de 1819, arde a patra oară. Apoi, pe lângă faptul că a trebuit să ajute financiar mişcarea de eliberare naţională Philiki Hetairia (Eteria), după eşecul acesteia (1821), a avut de îndurat şi un deceniu de represalii turceşti – care au împrăştiat mai toţi monahii din mica mănăstire aghiorită. Călugării au început să revină în mănăstire abia în deceniul al patrulea al secolului XIX dar, şi aceştia au avut parte de încercări în anii care au urmat, pentru că mănăstirea avea să treacă prin alte trei mari incendii: în 1864, 1874 şi 1879. Acestea, ca şi birurile turceşti, au îngenuncheat Stavronikita, care s’a văzut înglodată în datorii. Din starea aceasta avea să iasă destul de târziu şi aceasta datorită eforturilor egumenului vatopedin Theophilos din Brusa (1843–1891).
Adevărata renaştere a vieţii monahale – şi a modului de viaţă chinovial – avea să se producă însă abia în 1968, odată cu venirea unei noi frăţii aflate sub îndrumarea lui gheronda Vassilios. Astăzi, cam treizeci de monahi îşi caută mântuirea în chinoviul Stavronikitei.
români aghioriţi la Stavronikita
Dintre monahii români care s’au nevoit la Stavronikita se cuvine a’l pomeni pe cuviosul Antipa Dinescu, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu, care a vieţuit opt ani aici (1934-1942), într’o chilie de la malul mării. În veacul al XVIII-lea, prin 1712, se pomeneşte de un Atanasie, fiul lui Pascal Vornicul, care’i scria Sfântului Constantin Brâncoveanu că „nu mai caută alte mănăstiri mari şi bogate, ci eu Doamne, fiind iubitor de singurătate, aici amu ales mai bună isihie… după ce’am văzut că toate ale lumii sunt deşarte”.
II. Arhitectură
Stavronikita păstrează stilul tradiţional athonit cu o biserică centrală înconjurată de ziduri masive care’i dau aspectul unei cetăţi. Turnul defensiv dinspre miazăzi întregeşte şi întăreşte această impresie. Particularitatea katholikonul este că, din cauza lipsei de spaţiu, nu are abside laterale. Trapeza împodobită de Teofan Grecul, este situată la primul cat al aripei de sud – acolo unde se află şi un arhondaric cu o frumoasă privelişte către mare. În jurul mănăstirii şi al frumoasei livezi de portocali sunt construite câteva clădiri auxiliare. Stavronikita are şase kalyves în imediata apropiere şi încă 33 în Kapsala.
Una din marile probleme ale Stavronikitei a fost stabilitatea structurală a mănăstirii, deoarece stânca pe care este construită, în urma unor cutremure, a început să alunece încet spre mare. Aceasta a fost rezolvată destul de anevoios, între anii 1981–1999, de către Κε.Δ.Α.Κ. (Centrul pentru Conservarea Patrimoniului Athonit), care a efectuat ample lucrări de stabilizare a stâncii pe care care se înalţă frumoasa mănăstire închinată Sfântului Nicolae („Streidas”).
III. Tezaur
manuscrise şi odoare
Biblioteca Stavronikitei adăposteşte 58 de manuscrise pe pergament din secolele XI–XIII. (De mare valoare este o Psaltire din secolul XII, caligrafiată cu litere de aur pe pergament – Codex 46). Mai există aici două manuscrise pe mătase, precum şi alte 109 pe hârtie, datate între veacurile XIV–XIX. Între cele câteva sute de tipărituri, care întregesc acest tezaur bibliofil, se poate găsi şi Rânduiala Liturghiei pe glasuri, scrisă de Dumitraşcu Valahul, la 1705.
Mănăstirea păstrează multe odoare şi veşminte bisericeşti – între ele şi o broderie dăruită de boierul/poet Ienăchiţă Văcărescu şi jupâniţa Ecaterina – dar şi vechi icoane portabile. Între acestea, cea mai de preţ dintre ele este cea făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae „al Stridiei”.
icoana Sfântului Nicolae „al Stridiei” (Άγιος Νικόλαος ο Στρειδάς)
Această icoană a Sfântului Nicolae „al Stridiei” este una neobişnuită nu doar pentru minunile făptuite, ci şi pentru că a fost realizată în tehnica veche a mozaicului pe lemn. Ea a stat în apele mărilor sute de ani până a fost aflată în chip minunat de călugări de la mănăstirea athonită Stavronikita.
Se crede că în vremea iconoclasmului, câţiva prigonitori au încercat să taie şi această icoană cu o secure (sau sabie) dar, deschizându’se o rană mare de vreo opt centimetri în fruntea sfântului şi, mai ales, pentru că a început să curgă sânge din ea, aceştia s’au spăimântat şi au aruncat’o în mare. În apă fiind, cu timpul, rana Sfântului Nicolae a fost astupată de o stridie. Alţi iconografi spun că icoana aceasta a fost aruncată în mare de corsarii catalani (după celebrul lor raid din 1306) şi că a fost pescuită abia în anul 1553, de câţiva monahi care se sileau să prindă în mrejele lor peşte pentru hramul mănăstirii. Aceştia au scos scoica din icoană şi atunci, din fruntea sfântului, a început să curgă iarăşi sânge. Mai mult, la malul mării, în locul unde a fost scoasă icoana, a izvorât aghiazmă.
Văzând aceste minuni, patriarhul ecumenic Ieremia I (1522-1524, 1525-1546) a schimbat hramul bisericii şi, de unde până atunci mănăstirea fusese închinată Sfântului Ioan Botezătorul, acum Sfântul Nicolae, marele făcător de minuni, a devenit patronul ei. El a folosit o jumătate de scoică în locul sfântului disc la altar, iar cealaltă parte a ferecat’o într’un engolpion, pe care i l’a dăruit patriarhului rus Iov. Această jumătate de stridie se află şi astăzi în sacristia Patriarhiei Moscovei, cealaltă fiind în păstrarea mănăstirii Stavronikita.
Odată pe an, se face procesiune în jurul mănăstirii, cu icoana Agios Nikolaos Streidas.
sfinte moaşte
Stavronikita păstrează cu sfinţenie şi multe moaşte, precum: o parte din mâna Sfântului Vasile cel Mare, o mână a Sfintei Ana, una a Sfântului Elefterie şi ale Sfinţilor Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian.
Text și foto George Crasnean
Articolul a apărut inițial în revista Lumea monahilor din 20 martie 2016. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos
Icoană rusească din veacul al XVIII-lea reprezentând Sfântul Munte Athos
Icoană rusească din veacul al XVIII-lea reprezentând Sfântul Munte Athos cu cele 20 de mănăstiri imperiale, pe Maica Domnului cu Pruncul și pe Cuviosul Athanasie Athonitul, începătorul vieții de obște în Sfântul Munte.
Icoana este lucrată în tempera pe lemn, la dimensiunile 31.3 × 26.3 × 2.5 cm și se aflată în colecția Muzeului Ermitage, Sankt Petersburg, Rusia
Chilia „Sfântul Nicolae” Burazeri văzută de Valer Bocan
Chilia „Sfântul Nicolae” – Burazeri este cea mai mare dintre așezămintele athonite cu statut de chilie din Sfântul Munte. Aflată în apropiere de capitala Karyes, pe drumul ce duce spre Mănăstirea Iviron, ea adăpostește în jur de 30 de monahi. Jurisdicțional, Chilia Burazeri aparține de Mănăstirea Hilandar. De altfel, tradiția spune că Sfântul Sava (Rastko) Nemanja ar fi întâiul ctitor al Chiliei.
Chilia Burazeri este un important centru de iconografie al Muntelui Athos. Celebra icoană Maica Domnului Stareța Muntelui Athos este pictată aici.
O vreme chilia a fost populată de ruși, de aici și arhitectura ce păstrează, ca și Schitul Sfântul Andrei – Serai, elementele picturii slave. Când s-a depopulat din cauza Revoluției bolșevice, a venit la Burazeri Bătrânul Arsenie Pustnicul (1886-1983), co-nevoitorul lui Gheron Iosif isihastul, împreună cu obștea sa. Aici se păstrează manșetele (mânecuțele) veștmintelor și toiagul arhieresc al Sfântului Nectarie al Eghinei pe care acesta le-a folosit în timpul vieții (v. foto).
Foto credit Valer Bocan, căruia îi mulțumim pentru îngăduința de a prelua fotografiile sale pe blogul nostru.
Frescele Paraclisului Chiliei Sfântul Ipatie de la Muntele Athos pictate de iconarul Ioan Popa
Chilia Sfântul Ipatie se afla pe teritoriul deţinut de Mănăstirea Vatopedi, la numai o jumătate de oră de mers pe jos faţă de mănăstire. Aşezământul este una dintre cele mai vechi chilii romaneşti din Sfântul Munte Athos. Mulţi călugări vieţuitori în această chilie au venit de prin părţile Sibiului. Astfel, vreme de peste un secol, mai toţi stareţii chiliei au venit aici din Săliştea Sibiului. Astăzi, la conducerea chiliei Sfântul Ipatie este tânărul părinte Ignatie Bozianu, moldovean de obârşie, dar care a făcut primii paşi în viaţa monahală nu departe de plaiurile sibiene, la mănăstirea Afteea din judeţul Alba.
Ucenic al bătrânului Dionisie Ignat de la Colciu, lui îi revine misiunea, deloc uşoară, de a continua moştenirea duhovnicească şi tradiţia românească a chiliei Sfântul Ipatie. În ultimii ani, aşezământul a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Recent a fost începută pictatarea paraclisului de iscusitul iconograf Ioan Popa.
(sursă info despre Chilia Sfântul Ipatie – pemptousia.ro)
Născut în 1976, la Aiud, Ioan Popa a urmat Liceul de Arte din Cluj-Napoca şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. A început să picteze mai mult din întâmplare. Întâi i-au descoperit talentul şi l-au încurajat măicuţele de la Mânăstirea Râmeţ, unde îşi petrecea vacanţele. Apoi, o profesoară din şcoala generală l-a îndemnat să meargă la un liceu de arte. Până la sfârşitul studiilor universitare, s-a hotărât să lase pictura laică şi să devină iconar. Este felul în care crede că-şi poate înmulţi cel mai bine talantul. A pictat mai multe biserici în Italia, Cipru şi România. Acum realizează un proiect iconografic excepţional, la Alba Iulia, într-o biserică ridicată parcă anume pentru a-i încerca măiestria artistică. Nu are reţete de-a gata, este mereu în căutare de soluţii şi de formule de exprimare a frumosului şi a dorului de Dumnezeu, permanent pregătit să răspundă celor mai mari provocări profesionale. Şi, până acum, i-a ieşit. Dar nu se mândreşte cu asta, pentru că este doar drumul său spre mântuire, în care e ajutat, din când în când, de Sus. De aceea, întâi se roagă, şi apoi pictează.
(sursă info despre Iconarul Ioan Popa – Formula As)
Mulțumim d-lui Iconar Ioan Popa pentru îngăduința de a prelua fotografiile sale pe blogul Sfântul Munte Athos
Recomandăm pagina: http://iconariotopeni.blogspot.ro/
Icoana Maicii Domnului Pantanassa [de vânzare]
Icoana Maicii Domnului Pantanassa, pictată în tehnica tempera cu ou, pe lemn de tei și foiță de aur (după modelul Icoanei făcătoarei de minuni a Maicii Domnului – Pantanassa de la Mănăstirea Vatopedi, Muntele Athos).
Cei interesați să achiziționeze o astfel de icoană să scrie la comentarii sau mail la sfantulmunteathos@yahoo.com
Prețul icoanei diferă în funcție de dimensiuni și complexitatea ei (aceasta fiind socotită o icoană de tip scenă) – format A4 – 500 RON / A3 – 800 RON (include și expediția ei pe teritoriul României / livrare personală în București).
Icoana de mai sus este cu titlu de prezentare, fiind deja vândută.
Icoanele ce se vor comanda vor fi pictate de același iconar.
Termen de execuție 7-10 zile.
Precizăm că Icoanele comandate se vor picta în România, nu la Muntele Athos.
Vezi și textul Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Pantanassa” de la Vatopedi
Sfântul Munte Athos 