Category Archives: Panaret Grigoriatul

Părintele Panaret Grigoriatul: „Să ne găsim refugiul în Dumnezeu, iar nu în televizor!”

parintele-panaret-grigoriatul

Părintele Panaret Grigoriatul:
„Să ne găsim refugiul în Dumnezeu, iar nu în televizor!”

Prietenia lui este una puţin ciudată, în sensul că te vrea numai pentru el. Şi Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare în parte în chip desăvârşit, dar dragostea Lui este cu totul altfel. Este dragostea care uneşte, care ne vrea pe toţi împreună. Acesta ar fi primul paradox al cele mai populare prezenţe în viaţa omului contemporan. Celălalt, înrudit cumva cu primul, este că în lumea lui nu te simţi niciodată singur; împotrivă, eşti înconjurat de cei mai celebri oameni, de mulţimi gălăgioase şi indivizi cât se poate de  simpatici. Totodată însă, pe cât de copleşit te simţi de prezenţa altora în viaţa ta atunci când te uiţi la televizor, pe atât te simţi de singur când încetează vizionarea. Lumea pare tot mai ternă, viaţa proprie mohorâtă şi plictisitoare. Care să fie cauza acestor stranii fenomene?

În urmă cu peste zece ani, când începeam cercetarea privind efectele televiziunii, ne-am gândit că ar fi interesant şi cuvântul duhovnicilor din Sfântul Munte, cei care nu au văzut poate niciodată televizorul, dar care au cunoscut în adâncime sufletele a mii şi zeci de mii de oameni, care s-au confruntat şi se  confruntă cu acest război: lupta cu televizorul. Părintele Panaret de la Mânăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos este unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici athoniţi ai zilelor noastre. Iată cum vede Părintele această stranie realitate polimorfică pe care o constituie lumea TV!

– Părinte, cum afectează televizorul viaţa duhovnicească a creştinului?

– În primul rând ne mănâncă timpul, deoarece stă omul cu orele şi nu mai are timp de rugăciune; nu mai are timp să se vadă pe sine însuşi. Şi acesta este cel mai mic dintre rele. Mai grav este că televizorul prezintă subiecte păcătoase, numai şi numai ca să se vândă bine, mai ales temele sexuale, pentru că aici sunt atraşi şi cei vârstnici şi cei însuraţi, dar mai ales tinerii – şi de aceea nu poate spune nimeni că televizorul nu vatămă. Chiar dacă o susţine cineva, aceasta este o înşelare, se amăgeşte cel care spune că „Eu mă uit la televizor şi nu am nici o problemă, nici o vătămare”. Este o înşelare, căci va veni negreşit vătămarea sufletească. Mai întâi este curvia cu ochiul, şi prin aceasta omul va suferi mai apoi căderi, fie la nivel individual, fie cu alte persoane, şi astfel se conduce pe sine la distrugere.

Există mai multe modalităţi în care televizorul vătămă omul, fiindcă modul în care sunt prezentate diferitele teme nu este corect. În acest mod se urmăreşte, de fapt, spălarea creierului, manipularea şi exploatarea oamenilor. Chiar şi reclamele cele mai simple urmăresc un câştig comercial şi seduc omul, îi împrăştie mintea – şi astfel, în cele din urmă, omul îşi pierde liniştea sa. Televizorul aduce o mare tulburare sufletească, un zgomot înlăuntrul sufletului, îl scoate pe om dintr-ale sale…

Desigur, astăzi, în general, societatea este extrem de zgomotoasă, însă lumea televiziunii este cu mult mai agitată. Televizorul nu-l lasă pe om să-şi ţină mintea în lăuntru, să se vadă mai bine pe sine, să se liniştească, să se roage. Violenţele care sunt prezentate, crimele – sau mai aud că prezintă de multe ori şi filme satanice sau despre magie – toate acestea îl influenţează negativ pe om.

Ce se întâmpla cu mintea omului când priveşte la televizor? Ce efect au, spre exemplu, programele de ştiri?

Sfântul Mucenic Cosma Etolul: „Vor veni vremuri când diavolul va vorbi oamenilor dintr-o cutie şi va avea coarnele pe acoperişul casei” (prorocie rostită în urmă cu 250 de ani).

Sfântul Mucenic Cosma Etolul: „Vor veni vremuri când diavolul va vorbi oamenilor dintr-o cutie şi va avea coarnele pe acoperişul casei” (prorocie rostită în urmă cu 250 de ani).

– Când omul se înrobeşte televizorului, atunci se păgubeşte şi la minte. La modul general, cum am subliniat mai înainte, televizorul îl scoate pe om dintru sine şi nu-l lasă să se vadă pe sine. Pe urmă, greu este să se mai roage. Cum va mai putea citi rugăciunea de seară?… Nu mai vorbim că, dacă se culcă omul fără rugăciune, alungă harul dumnezeiesc din casă. Cum pot fi prezenţi Hristos şi Sfinţii în casa noastră dacă noi am părăsit rugăciunea, lăsând în schimb televizorul să le aducă pe toate cele ale lui? Foarte greu se mai poate cineva concentra la rugăciune după aceea. Omul, ca să-şi poată vedea sinele, trebuie să stea, să se liniştească, să se roage şi să cerceteze anumite cărţi bune. Această situaţie este foarte bine surprinsă de cuvintele Mântuitorului: „Lumea toată întru cel viclean zace” (I Ioan 5, 19), „dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Creştinii trăiesc în lume, dar trebuie să ducă lupta duhovnicească. Să nu fie influenţaţi de cele lumeşti, ca să nu fie robiţi de ele. Pentru că, până la urmă, televizorul este o robie. Îl înrobeşte pe om – şi aceasta o păţesc mulţi tineri astăzi, nu se mai dezlipesc de televizor, deşi înţeleg foarte bine că le face rău…  

– Cum lucrează patimile în lăuntrul omului când acesta se uită la televizor?

– Cu fiecare lucrează în funcţie de patima pe care o are. Dacă are o slăbiciune trupească va avea patimi trupeşti (lăcomia pântecului, curvie), căci televizorul hrăneşte aceste patimi, el excită simţurile şi produce o mare tulburare sufletească şi trupească. Dacă vede omul crime, de acolo îşi ia anumite modele şi astfel este ademenit către cele rele. Chiar şi patima lenevirii este hrănită, fiindcă oamenii, stând şi uitându-se în continuu, nu fac decât să îşi omoare timpul, să-l piardă inutil! Iar nouă nu ne ajunge timpul să ne pocăim! Aşa zice Sfântul Ioan Scărarul: vremea vieţii noastre nu ne ajunge să ne pocăim. De aceea, dragostea noastră să nu o arătăm numai prin vorbe, ci şi practic, să nu pierdem vremea: să ne ducem lupta.

„Omul devine ceea ce vede”

– Copiii acordă mult timp televizorului. Ce-i atrage către acesta?

– Pentru copii, noi purtăm cea mai mare răspundere! Noi îi amăgim, căci îi lăsăm să fie ademeniţi de diferitele programe pe care le îngăduim să le urmărească. Copiii nu au discernământ, de aceea pot fi înşelaţi mult mai uşor decât cei mari. Când nu există discernământ şi se face şi propagandă, tineretul este cel care suferă cel mai mult. Chiar şi cei foarte mici sunt vătămaţi – încă de la vârsta grădiniţei!

– Televizorul lucrează cu imagini, iar acestea intră în mintea noastră, spun cercetătorii, în subconştient. Cum ne pot influenţa acestea viaţa duhovnicească?

– Se întipăresc înlăuntrul nostru, iar apoi revin în mod repetat în mintea noastră – şi astfel oamenii, sub presiunea acestora, îşi schimbă caracterul. Ştiinţa susţine că toate influenţele pe care le are omul se înregistrează pe cromozomi. Vă amintiţi ce spunea într-un articol un aghiorit, om duhovnicesc –  Părintele Petroniu, igumen al Schitului românesc Prodromu? A scris un articol în care spunea că aceşti cromozomi sunt, de fapt, cărţile deschise care se vor prezenta în Ziua Judecăţii. Toate aceste imagini se înregistrează în om. Şi astfel, de acolo ne conduc spre păcat, dacă nu suntem cu luare aminte în cele duhovniceşti sau dacă nu avem frică de Dumnezeu. Iar dacă se săvârşeşte păcatul şi se repetă, atunci apare şi patima.

– Aşadar, aceste imagini pot să ne determine să facem anumite păcate?

Bineînţeles! Ne bombardează cu gândurile pe care le aduc până ne fac să consimţim cu păcatul. Iar dacă mintea şi-a dat consimţământul, suntem doar la un pas de săvârşirea păcatului. Chiar şi consimţământul este tot păcat!

– Se poate vorbi în cazul vizionării TV despre o evidentă înrâurire spre rău?

– Fireşte. Omul devine ceea ce vede. Omul este influenţabil. Dacă se găseşte într-un mediu al sfinţeniei, îşi însuşeşte acea sfinţenie; dacă însă trăieşte într-un mediu păcătos, atunci îşi va însuşi cele ale păcatului. Omul este, de fapt, o fiinţă ce imită foarte uşor. În aceasta constă stricăciunea pe care o produce televizorul. La modul general, se poate spune că televizorul a distrus multe case. Foarte multe divorţuri au loc din cauza televizorului. S-au înmulţit divorţurile, pentru că ceea ce vede omul la televizor ajută la despărţire, la creşterea criminalităţii. Mare rău!

– Problemele în viaţa familiei contemporane apar şi din cauza unei accentuate irascibilităţi, a unei nervozităţi aproape patologice de care suferă membrii acesteia. Credeţi că vizionarea TV poate contribui la agravarea acestei situaţii?

– Nu chiar în mod direct. Când însă omul se lasă sedus şi cade în păcat, atunci păcatul aduce tulburare sufletească şi neorânduială în viaţa acestuia. Mai departe, păcatul săvârşit reuşeşte toate celelalte rele. Şi numai prin acceptarea la nivelul gândului a ceea ce vede la televizor, şi deja începe păcatul! Iar când omul păcătuieşte, se pierde şi pacea şi harul lui Dumnezeu. Când omul pierde pacea sufletească, atunci apar despărţirile în casa lui. Asta dacă nu are pacea şi smerenia, ca să poată înfrunta ispitele. Un rău aduce alt rău, şi aşa suntem duşi spre distrugere – despărţire, droguri… Din nefericire, acesta este crudul şi amarul adevăr!

– Cum afectează imaginile de la televizor fantezia?

– Fantezia sau închipuirea este puntea diavolului, ne spun Sfinţii Părinţi. Şi Domnul şi-a însuşit toate cele ale omului, în afară de închipuire. Păcatul incită, aprinde cu putere închipuirea, iar diavolul o foloseşte.

Viaţa cotidiană ne scoate din noi înşine prin ritmul rapid pe care ni-l impune, prin zgomotul de tot felul şi mai ales prin televizor. Bombardându-ne cu mesajele sale, printr-o tehnică foarte bine pusă la punct, acesta reuşeşte să ne dezorienteze, să ne conducă mintea acolo unde doreşte, să ne dirijeze starea sufletească, să ne slăbească definitiv – şi, practic, ne îmbolnăveşte. Din această cauză apar aceste efecte la copiii de vârstă mică, care sunt vătămaţi cel mai mult. Cred că este bine ca oamenii să găsească timp să se liniştească, să cerceteze cărţile folositoare de suflet, să se roage, să se îngrijească de familie, să-şi sprijine copiii cu un cuvânt bun – în nici un caz nu să încline a se uita la televizor, căci se vor vătăma sufleteşte.

Deci putem spune că cel ce e cu adevărat creştin trebuie să se împotrivească la cursul general al acestui curent secularizant, spre a rămâne aşezat duhovniceşte şi pentru a avea harul lui Dumnezeu – ca să fie fericit atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă. Adică să trăiască cu bucurie viaţa aceasta, să se bucure de ea cum trebuie, fără a fi rob patimilor; să ducă lupta de care vorbeam, în primul rând faţă de ispita televizorului – aceasta deoarece televizorul este înlăuntrul casei. Celelalte ispite sunt mai mult în afara casei, nu intră aşa de des în contact cu el. Însă televizorul este, din nefericire, în casa creştinului – şi prin el toată lumea, toate patimile lumii intră înăuntrul acestei case, asemenea unei jungle duhovniceşti.

„Pe struţ îl sfâşie fiara mai uşor!”

– Problema este că oamenii vor să uite de griji şi de toate problemele pe care le creează lumea astăzi.

Familia Ortodoxa, Iunie 2013– Este foarte periculos lucrul acesta. Foarte mulţi, când au asemenea supărări mari, greutăţi, se refugiază în băutură, pot deveni alcoolici sau găsesc refugiu în mâncare – şi astfel se vatămă şi deznădăjduiesc. La fel se întâmplă şi cu televizorul. Problema este ca şi cu struţul, care-şi ascunde doar capul în pământ, crezând că aşa scapă de primejdie. Dar este mai rău aşa. Pe struţ îl sfâşie fiara mai uşor! În mod asemănător păţeşte şi omul care vrea să scape de probleme cu ajutorul televizorului. De aceea e nevoie de rugăciune, tocmai ca să-şi găsească omul refugiul în Dumnezeu! Numai aşa vine soluţia, folosul duhovnicesc – iar greutatea, necazul devine astfel cauza folosului duhovnicesc pentru om, căci printr-o asemenea abordare a necazurilor, cu rugăciune, omul ajunge să se apropie mai mult de Dumnezeu. Iar dacă nu reuşeşte singur, să meargă atunci la duhovnic. Numai să se ducă omul la duhovnic şi să-şi spună problema – şi s-a eliberat!

Cândva, aici la noi la mănăstire, un călugăr, cel întru fericiţi Auxentie, a fost întrebat de un pelerin: „Când avem gânduri rele, dificultăţi în viaţă, supărări, ce să facem?” Călugărul a răspuns: „Spuneţi mereu «Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!» şi fug toate cele de la noi”. „Dacă totuşi nu fug, ce să facem?” „Atunci mergeţi la duhovnic, spovediţi-vă şi vor fugi!”.

Aceasta, cred, este soluţia. Toate celelalte rezolvări lumeşti sunt capcane şi generează situaţii şi mai grele. Când apelează omul la ajutorul unor lucruri păcătoase, atunci se face cel mai mare rău. De aceea trebuie atenţie la problema aceasta. Nu este o soluţie să ne refugiem în televizor. Este catastrofal.

A consemnat Virgiliu Gheorghe

Sursa: Revista Familia Ortodoxă, nr. 53, iunie 2013
Revista se poate achiziţiona online de la acest link: Revista Familia Ortodoxă nr. 53 (Iunie 2013)

Sfânta Mănăstire Grigoriu, Sfântul Munte Athos

Sfânta Mănăstire Grigoriu, Sfântul Munte Athos

Anunțuri