Category Archives: Timothei Esfigmenitul

Viaţa şi mucenicia Sfântului Timothei de la Esfigmenu (+1820)

Sfântul Timotei de la Esfigmenu

Sfântul Timotei de la Esfigmenu

29 octombrie
Tracia, sec. XVIII-XIX

Sfântul Timotei a fost un ţăran din satul Kisani, în ţinutul Traciei. Numele său de botez era Triantafilos. Ajungând la vârsta potrivită, s-a însurat, iar după câţiva ani a devenit tată, având două fete.

Familia ducea o viaţă liniştită şi plăcută lui Dumnezeu. Neputând să vadă acest lucru, vrăjmaşul s-a înfuriat şi a făcut tot ce putea ca să strice armonia căsniciei lui Timotei şi a soţiei sale. Astfel, el a aprins pofta unui anume musulman pentru nevasta lui Timotei. Acel musulman, neputându-şi stăpâni patima, a răpit-o cu silnicie. Apoi a izbutit s-o înduplece să se facă musulmană şi a adăugat-o haremului său.

Triantafilos era copleşit de mâhnire de această îndoită nenorocire căzută asupra soţiei sale, care-şi pierduse nu numai căsnicia, ci şi mântuirea, prin păcatul apostaziei. Şi întrucât, sub jugul turcesc, creştinii nu aveau nici un fel de drepturi în astfel de situaţii, el nu avea nici o nădejde să o recapete prin mijloace legale.

Dar dragostea lui pentru ea nu a murit. Astfel că s-a întors către Atotmilostivul Ziditor cu rugăciune stăruitoare, ca să facă cumva spre a întoarce inima soţiei sale la prima ei dragoste. Totodată, temându-se ca fiicele sale să nu păţească şi ele ceva asemănător, le-a trimis să fie crescute de nişte rubedenii.

Între timp, dorinţa lui Timotei ca soţia sa să se întoarcă a crescut. Pe lângă rugăciunea de zi şi noapte pentru ea, el a început să-i trimită şi mesaje tainice prin alţii, cerându-i să se lepede de credinţa musulmană şi arătându-i chinurile veşnice ce îi aşteaptă pe cei ce mor în apostazie.

Cu timpul, rugăciunile lui au fost auzite, căci Tatăl ceresc a aprins în inima ei dorinţa de a se întoarce la felul de viaţă de mai înainte. Acum islamul şi noul ei „soţ” o dezgustau. Venindu-şi în fire, şi-a plâns cu amar păcatele şi a hotărât să ajungă iar liberă.

Ştia că răpitorul ei nu ar lăsa-o să plece cu uşurinţă, aşa că i-a trimis veste lui Triantafilos să se prefacă că primeşte credinţa musulmană şi apoi, prin judecată, să o redobândească de la răpitorul ei. Se părea că nu există altă cale să poată scăpa din harem. Ea i-a mai spus că după ce va scăpa, ar putea să se facă amândoi călugări, spre a se pocăi şi a afla tămăduire păcatelor lor.

Foarte bucuros pentru dorinţa soţiei sale de a se întoarce la Hristos, Timotei a încuviinţat cu plăcere acest plan. El s-a gândit la Sfântul Pavel, care spunea cândva că pentru folosul fraţilor săi iudei ar primi şi a fi anatema de la Hristos (Rom. 9, 3). Deci punându-şi nădejdea în Dumnezeu, s-a dus în faţa judecătorilor turceşti şi le-a vestit dorinţa sa de a se face musulman. A fost îndată primit şi după ce a fost tăiat împrejur (după obiceiul musulman), i s-a dat soţia înapoi.

O vreme ei au încercat să trăiască printre musulmani, ţinând în taină credinţa lor creştinească şi toate rânduielile bisericeşti. Dându-şi seama că turcii erau tot mai bănuitori faţă de ei, au fugit în taină în oraşul Enos. De acolo au plecat la Chidonia, unde Timotei şi-a lăsat soţia într-o mănăstire. Apoi s-a dus în Sfântul Munte Athos.

Sf. Mc. Agathanghel de la Esfigmenu

Sf. Mc. Agathanghel de la Esfigmenu

Acolo a intrat în viaţa monahală în Marea Lavră a Sfântului Atanasie. Pocăindu-se fierbinte de păcatul său de neocolit, s-a osârdit cu vitejie în viaţa monahală. Nu după mult timp, văzând igumenul râvna noului călugăr, l-a tuns cu numele de Timotei. Apoi Viaţa sa povesteşte: „Primind chipul îngeresc (schima mică), şi-a îndoit nevoinţele, şi se afla precum un înger între fraţii Lavrei, împodobindu-se cu neprihănirea şi adânca smerenie. Şi-a împlinit ascultările date lui cu deosebită dăruire şi a trăit astfel în Lavra şapte ani, întărindu-se tot mai mult cu duhul”.

Apoi s-a aflat între călugării din Sfântul Munte că unul dintre ei, Agatanghel, de la mănăstirea Esfigmenu, luase cununa muceniciei din mâinile turcilor. La fel ca Timotei, Agatanghel se lepădase odinioară de Hristos. Acum, asemeni lui Agatanghel, Timotei începea să simtă că şi el trebuie să dea mărturie lui Hristos în acest chip hotărâtor. Ştia însă că trebuie să ceară sfatul înţelept al bătrânilor, spre a se pregăti cum se cuvine pentru chinurile muceniciei.

Astfel, cu blagoslovenia igumenului său, Timotei s-a mutat la mănăstirea Esfigmenu, spre a fi călăuzit de acelaşi părinte care-l pregătise pe Agatanghel pentru mucenicie. Mergea zilnic la moaştele Noului Mucenic Agatanghel, cerându-i să-l ajute în timpul chinurilor. Apoi Viaţa sa spune: „Cum vom vedea, Sfântul Agatanghel a plecat urechea la rugăciunea lui Timotei, căci inima lui era aşa de înflăcărată de dragostea pentru Domnul nostru Iisus Hristos, încât nu mai putea să îndure şi dorea să sufere cât mai curând pentru dulcele Domn Iisus”. În sfârşit, stareţul i-a dat voie lui Timotei să-şi arate credinţa în Hristos înaintea stăpânirii turceşti din Adrianopole.

Deci a plecat cu bucurie să îmbrăţişeze mucenicia, pe care a şi primit-o din mâinile turcilor în Adrianopole, la 29 octombrie 1820.

Sursa: „Căsătoria , cale spre sfinţenie”, David şi Mary Ford, Ed. Sophia 2001, pp. 94-96, via tainacasatoriei.wordpress.com

pemptousia05

Anunțuri