Arhive blog

ÎPS Ierotheos Vlachos: Laudă la Sfântul Paisie Aghioritul

”Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească”, ”mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit” (Efeseni 1: 3, 5-6), Cel ce ne-a renăscut și ne-a făcut pe noi mădulare ale Trupului Său sfințit, ale Bisericii Sale.

Binecuvântat fie Dumnezeu prin Sfânta Biserică Ortodoxă, Trupul binecuvântat al lui Hristos în care ne sfințim și cunoaștem ”cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem” (Efeseni 1: 19) și în care trăim dragostea lui Dumnezeu prin Taine și viața de nevoință. ”O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui!” (Romani 11: 33).

Binecuvântat fie Dumnezeu, pentru că l-a luminat pe Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, și Sfântul Sinod cel dimpreună cu el, să asculte glasul binecredincioșilor creștini, clerici, monahi și mireni, și să îl așeze pe monahul Paisie Aghioritul în rândul Sfinților, în Sinaxarul Bisericii, care alcătuiește adevărata istorie a Bisericii.

Binecuvântat fie Dumnezeul Treimic, pentru că a arătat și arată în epoca noastră iubiți Sfinți, care s-au distins în practică și în teorie, în curăție și luminare, în proslăvire și în cunoaștere, și i-a preamărit pe prietenii Săi, care s-au predat pe ei înșiși dragostei Sale și s-au sfințit, s-au dovedit mădulare cinstite ale Trupului Său binecuvântat, aleși prieteni ai Lui, care au trăit taina mântuirii, adică taina iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a slăvitei Sale deșertări, ”a teologiei slăbiciunii Sale”, după cuvântul Sfântului Dionisie Areopagitul, și ”teologia (dumnezeieștii) frumuseți”, după Sfântul Andrei Criteanul.

Binecuvântat fie Dumnezeu pentru că a înfățișat în vremurile noastre pe binecuvântatul și sfințitul Părinte, pe cel între sfinți Părinte al nostru Paisie Aghioritul, care a preamărit prin viața sa numele Dumnezeului Treimic și la rândul lui a fost preamărit de El.

Mânat și eu de dragostea tuturor celor care l-au cunoscut și au primit binefaceri prin rugăciunea și călăuzirea sa, îl cânt pe cel între Sfinți minunatul Părinte Paisie și, stânjenit de statura Părintelui lăudat, mă micșorez pe sine-mi cu teamă și cutremur, căci mă aflu înaintea tainei deșertării și îndumnezeirii acestui sfânt bărbat, în același timp fiind însă cuprins de dorul inimii. Teama și dorul pun stăpânire pe sufletul meu.

Ce să spun și ce să grăiesc despre cel între sfinți Părinte al nostru Paisie Aghioritul, cel foarte mare și minunat, prea bunul nevoitor și pustnic?

Pietrele și stâncile vor striga istorisind despre el. Cu adevărat, munții și peșterile, câmpiile și orașele, mănăstirile și locurile de nevoință, schiturile și sihăstriile strigă cu glas mare povestind despre el și aduc cântări de laudă minunatei sale viețuiri de nevoință, rugăciunii minții în inimă, lacrimilor sale de foc pentru oameni, învățăturii sale de Dumnezeu însuflate și pline de discernământ, dar, mai cu seamă, tainei bine grăitoarei tăceri și strigătului său noetic către Dumnezeu, pentru sine însuși și pentru întreaga lume.

Dar, cu deosebire, strigă inimile fiilor și fiicelor sale duhovnicești, dintre care cei mai mulți au cunoscut preschimbarea inimilor lor de piatră în inimi de carne și duhovnicești (vezi II Corinteni 3: 3), în care s-a înscris cuvântul lui de foc și aprins, și s-au făcut ”sfințită inscripție pe stelă” (Ps. 15), dar au și ascultat sfântul lui cuvânt prorocesc, care cădea și cade în inimile lor precum ”roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac” (Ps. 132: 3), ca ploaia ușoară, iar nu ca ploaia vijelioasă, și îi preschimba în pământ bine roditor spre sfințire și mântuire. Strigă întru bucurie și se veselesc cei care au gustat prin el din Taina mântuirii, au cercat vinul curat al harului lui Dumnezeu, s-au îmbătat de vinul curat al Duhului.

Episcopii, clericii, monahii, creștinii îndeobște și cinstitele mădulare ale ”școlii duhovnicești” pe care acesta o călăuzea duhovnicește – obștea Sihăstriei Sfântului Ioan Teologul de la Suroti, cu stareța și surorile, unde a și rămas sfințitul lui trup – l-au cunoscut pe cel între sfinți Părintele nostru Paisie, Aghioritul, care a adus în zilele noastre nu numai slăvita tradiție capadociană, dar și viața și petrecerea Prorocilor Vechiului și Noului Testament, a Cuvioșilor pustnici și Părinți din Pateric, a Mucenicilor și Mărturisitorilor credinței. În Părintele Paisie au cunoscut un organism duhovnicesc viu, care le-a transmis viața cea după Dumnezeu, le-a predat ”dogma cea vie” a credinței. Acela a preluat la rândul lui viața duhovnicească de la un alt organism viu, de la Sfântul Arsenie Capadocianul, a supt de la acesta laptele neprihănit al vieții veșnice, s-a desăvârșit întru Hristos și mai departe el însuși a devenit Carte a vieții, izvor al apei celei vii, sân sfințit întru Hristos pentru cei care alergau la el, ca să asculte ”cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6: 68). Toți câți l-au cunoscut și i-au urmat sfaturile sunt, după cuvântul Apostolului Pavel, epistola lui ”scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii” (II Corinteni 3: 2).

Am simțit dorul și dragostea din inimă a nenumărați oameni care trăiesc în toată lumea, bărbați și femei, clerici și mireni, episcopi și monahi, aghioriți și laici, sănătoși și bolnavi, care l-au cunoscut pe Sfântul Paisie și păstrează în inima lor ”cuvântul bun și mântuitor”, care ieșea de pe sfințitele lui buze. Am simțit, de asemenea, și recunoștința tuturor oamenilor care au cunoscut intervențiile lui de minuni făcătoare, atât în timpul vieții sale, cât și după adormirea sa, și pe cei pe care i-a tămăduit de boli trupești, sufletești și demonice, și i-a îndreptat pe calea către sfințire.

Cuvântul meu este neputincios și searbăd în a înfățișa slava viețuirii de Dumnezeu iubitoare a Sfântului Paisie Sinaitul și Aghioritul și, îndeobște, a acestui om universal întru Hristos, a adevăratului învățător a toată lumea. Dacă aș fi putut să tac și să las să se vădească revărsarea inimilor celor care l-au cunoscut duhovnicește, atunci sunt încredințat că s-ar fi cristalizat un strigăt puternic ”ca un vuiet de ape multe” (Apocalipsă 19: 6), ca vuietul de ploi torențiale căzând din cer, care ar fi răsunat în toată lumea și dincolo de marginile pământului, s-ar fi născut un șuvoi de slavoslovire, de mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu, ”Cel care dă oamenilor o asemenea putere” (Matei 9: 8), adică prietenilor Săi, mădularelor slăvitului Său Trup, între care se numără și cel între sfinți monahul Paisie.

Neîndoielnic, Hristos este ”Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor” (I Timotei 4: 10), însă între sfinți Se sălășluiește Însuși Dumnezeu și vorbește pentru ei ”în loc şes” (Luca 6: 17) și se descoperă lor ”într-un munte înalt” (Marcu 9: 2), după starea duhovnicească a fiecărui prieten al Său. Și prin viața Sfântului Paisie glăsuia ”Domnul Savaot, Domnul puterilor” (vezi și Isaia 6) pe un ”munte înalt” (vezi și Marcu 9: 2), prin inima lui înălțată – prin curățire, luminare și îndumnezeire –, pentru că fericitul Părinte, prin lucrarea Duhului Sfânt, dar și prin râvna sa, s-a făcut tron înalt al Domnului slavei.

Cine era, deci, Sfântul Paisie?

A fost binecuvântat din pântecele maicii sale de un fericit bărbat, de Cuviosul Părintele nostru Arsenie, cel din Capadocia, ale cărui sfinte moaște se păstrează în Sfânta Sihăstrie a Sfântului Ioan Teologul de la Suroti. Și a fost afierosit lui Dumnezeu de cinstitele și sfintele mâini ale Sfântului Arsenie încă din vârsta prunciei și, mai mult încă, a primit numele și harul Sfântului Arsenie și din tinerețele sale și-a îndreptat toată dorirea către Dumnezeu și astfel a trăit sfințenia, și tot prin sfințenie și martiriu a și adormit întru Domnul. S-a nevoit la Kónitsa, în Athos, Muntele cel cu nume sfânt, în Muntele Sinai, cel pe care a pășit Însuși Dumnezeu, și apoi iarăși în Sfântul Munte. A viețuit după rânduiala de obște, de sine, în viața isihastă, pustnicească și de schit, în toată lărgimea și adâncimea acestor căi de viață și s-a ridicat la înălțimea vederii lui Dumnezeu și astfel a dobândit o mare experiență, îndrumând plenar, cu discernământ și neînșelat pe toți: și pe cei căsătoriți, și pe cei necăsătoriți, și pe tineri, și pe cei între două vârste, și pe bătrâni, și pe anarhiști, și pe cei evlavioși, la petrecerea și viața monahală, după poruncile lui Hristos.

Așa cum toți adeveresc prin mărturiile lor scrise și prin viu grai, Părintele Paisie era prieten al lui Hristos, copil al lui Dumnezeu, sălaș sfințit și cinstit al Împăratului tuturor, al Împăratului slavei, prieten și văzător al sfinților, ca unul care a fost uns de Duhul Sfânt, care a trăit crucea nevoinței, a martiriului conștiinței și a dragostei, afierosit cu desăvârșire lui Dumnezeu și fiu al luminii și văzător de Dumnezeu învățat și tâlcuitor al Tainelor, adâncit întru smerenie și pocăință, cu multă dragoste pentru nevoință, mai presus de puterile omenești, văzător al frumuseții lui Dumnezeu, păstrând miresmele Dumnezeiescului Duh în trupul său firav și, pe scurt, era ”mai presus de cele de jos și străin lor, iubitor și văzător al celor de jos și cetățean al pustiei”.

Sfântul Paisie s-a dovedit a fi la aceeași măsură și deopotrivă vechilor nevoitori și sfinți întru nevoință, întru smerenie, ascultare, lipsa de avere, întru înstrăinare, isihie, vederea lui Dumnezeu, împodobit cu rare virtuți și plin de harul și lucrarea Preasfântului Duh, care s-a manifestat prin harismele rugăciunii neîncetate, săvârșită cu deosebire pentru cei care suferă deopotrivă cu sufletul, și cu trupul, și pentru cei adormiți. De asemenea, era împodobit și cu harismele străvederii și înaintevederii, ale vindecărilor și cu multe alte harisme.

A omorât cu desăvârșire patimile trupului prin multe rugăciuni, posturi și privegheri, L-a văzut pe Hristos întru slava Sa, a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu și pe Sfinți, a vorbit cu ei și a gustat din darurile pe care i le-au dăruit, a văzut îngeri, și pe îngerul său păzitor, și a primit de la aceștia slujire de oameni iubitoare, pentru că îngerii sunt duhuri care îi slujesc pe oameni spre mântuirea lor, a cunoscut cele ale eshatonului încă din această viață, a avut experiența Bisericii celei din ceruri în trupul său transfigurat încă dinainte de adormirea sa, care a fost deopotrivă desăvârșire martirică și cuvioasă, fericită cu adevărat.

Deși monah, săvârșea o slujire pastorală indirectă, cu deplin respect față de sfântul așezământ al Bisericii, slobozindu-i pe bolnavi de înrâuririle demonice care lucrează prin gânduri, dorințe și prin trupuri, drepte făcând căile intrării Domnului în inimile oamenilor, săvârșind tot felul de vindecări și învățând tainele Duhului celor care doreau să se facă părtași acestora. Cuvântul de Dumnezeu învățat al acestui nevoitor cuvios, care a fost editat în șase volume de către Sfințita Sihăstrie a Sfântului Ioan Teologul de la Sourotí, este mărturia unui om care a fost schimbat la față de dumnezeiasca Lumină necreată.

Cu adevărat, acest sfânt monah și-a părăsit familia biologică și naturală, dobândind în profunzime harisma înstrăinării, și a intrat în familia lui Adam, pentru că a trăit durerea întregii umanități, a ascultat supinurile celor care trăiesc și după moarte și a primit înștiințare, după sfântul Macarie Egipteanul, ”întru simțire și cunoștință”.

Ce să spun și ce să grăiesc despre acest monah sfânt? Cuvântul este neputincios în fața măreției vieții sale. Ce era, deci, Sfântul Paisie, cel necunoscut celor mulți, care văd lucrurile într-un chip cu totul superficial și exterior?

Revelator este un cuvânt al său, pe care l-a descoperit monahiilor Sfințitei Sihăstrii a Sfântului Ioan Teologul de la Surotí, și care arată măreția viețuirii sale.

Pe când eram la Katunakia, la Chilia lui Ipatie, într-o după-amiază, după ce mi-am făcut vecernia pe metanier, am băut un ceai și am continuat. Am făcut Pavecernița și Acatistul pe metanier, iar apoi am spus Rugăciunea. Cu cât spuneam Rugăciunea, cu atât mă părăsea oboseala și mă simțeam tot mai odihnit. Am simțit înlăuntrul meu o bucurie, care nu m-a lăsat să merg la culcare, ci spuneam în continuu Rugăciunea. Pe la ora 11 noaptea, chilia s-a umplut dintr-o dată de o lumină dulce, cerească. Era foarte puternică, dar nu te orbea. Am înțeles însă că și ochii mei ”au primit putere”, ca să pot să răbda această strălucire. Atât cât am fost în această stare, în acea dumnezeiască lumină, mă aflam într-o altă lume, duhovnicească. Simțeam o bucurie de negrăit, iar trupul îmi era ușor, își pierduse greutatea. Am simțit Harul lui Dumnezeu, dumnezeiasca luminare. Înțelesuri dumnezeiești treceau cu repezeală prin mintea mea ca niște perechi de întrebări și răspunsuri. Nu aveam probleme, nici subiecte de întrebat, cu toate astea întrebam și în același timp aveam și răspunsul. Răspunsurile erau cuvinte omenești, conțineau însă și teologie, căci erau răspunsuri dumnezeiești. Și erau atât de multe, încât, dacă le-ar fi însemnat cineva, ar mai fi putut scrie un Everghetinos.

Starea aceasta a ținut toată noaptea, până la nouă dimineața. Când a dispărut acea lumină, toate îmi păreau întunecate. Am ieșit afară și era ca noaptea. ”Ce oră este? Nu a răsărit încă soarele?”, l-am întrebat pe un monah care trecea pe acolo. Acela m-a privit și mi-a răspuns cu o întrebare: ”Ce-ai spus, părinte Paisie?”. ”Ce-am spus?”, m-am întrebat și am intrat înăuntru. Mă uit la ceas și atunci conștientizez ce s-a petrecut. Era ora nouă dimineață, soarele era sus, și mie mi se părea că este noapte! Soarele, adică, mi se părea că luminează de parcă ar fi fost eclipsă de soare. Eram ca unul aruncat brusc dintr-o lumină puternică în întuneric, atât de mare era diferența! După acea stare dumnezeiască m-am trezit în cealaltă stare, în starea firească, omenească, și am început să îmi urmez programul, ca în fiecare zi. Am făcut puțină rucodelie, am făcut Slujba Ceasurilor pe metanier, iar după ceasul al IX-lea am înmuiat puțin posmag ca să mănânc, dar mă simțeam ca un animal care când se scarpină, când paște, când pierde vremea și mi-am zi întru sine-mi: ”Ia, vezi cu ce te îndeletnicești! Atâția ani așa ți-ai petrecut vremea?”. Până la amiază am avut așa o bucurie, că n-am simțit nevoia să mă odihnesc. Atât de puternică era această stare. Întreagă ziua aceea vedeam ca în ceață, abia de puteam să-mi fac treaba. Și era vară, iar soarele lumina cu putere. A doua zi am început să văd lucrurile normal. Mi-am făcut același tipic, dar nu mai mă simțeam așa, ca un animal.

Acesta era Sfântul Paisie. Din această dumnezeiască proslăvire izvorau învățăturile sale teologice, învățătura lui prorocească și mângâietoare, după cuvântul lui Dumnezeu, ”Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu” (Isaia 40: 1), harisma înaintevăzătoare și străvăzătoare, lucrările lui cele făcătoare de minuni, chipul său izvorâtor de lumină, blândețea inimii sale, isihia noetică a duhului său, mintea lui limpede și fără închipuiri, dragostea lui chenotică care nu se golea niciodată, dispoziția lui martirică, slavoslovia lui neîncetată, petrecerea lui cea după Dumnezeu.

Sfinte Paisie, acum, când viețuiești în Împărăția lui Dumnezeu, neîncetat fiind în Lumina îmbelșugată și preadorită a dumnezeieștii Slave a Dumnezeului Treimic, în Biserica întâilor-născuți în ceruri, în această cetate și metropolă nezidită, în care, potrivit sfintei Apocalipse, nu există Templu, pentru că ”Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este Templul ei. Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o (și o luminează) şi făclia ei este Mielul… Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noapte nu va mai fi acolo” (Apocalipsă 21: 22-25), privește cu ochiul tău cel plin de har către binecuvântatul popor al Domnului, care se află în viața aceasta cu schimbările continue dintre lumina creată a soarelui și întunericul nopții, cu fiarele care ies din ascunzișurile lor în timpul nopții noetice, cu uneltirile diavolului, care ”umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5: 8), cu suferința provocată de stricăciune, pătimire și moarte, cu problemele și greutățile acestora, și mijlocește la Dumnezeu, Cel ce te iubește pe tine și este mult iubit de tine, mijlocește, dar, pentru noi toți, cu îndrăzneala pe care ai dobândit-o la Dumnezeu, mijlocește adică pentru clerici, monahi și mireni, pentru restaurarea întregii lumi, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici.

Binecuvântați iubitori de prăznuire din toată lumea și prieteni ai prietenului lui Dumnezeu, mi-am început gândurile prin cuvântul apostolic: ”Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească”, ”mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit” (Efeseni 1: 3, 5-6), și voiesc să închei cu un cuvânt de mulțumire.

Mulțumim Tatălui ceresc care ni L-a dăruit pe iubitul Său Fiu. Mulțumim iubitului Său Fiu, pentru că ni l-a dăruit pe Sfântul Paisie, iubitul Sfânt, al Lui și al nostru. Pentru aceasta, ne rugăm: Sfinte slăvite Paisie, mijlocește pentru noi, cei care se roagă ție îndelung și cu toată inima!

ÎPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie
Traducere de Tatiana Petrache

Sursa: parembasis.gr via pemptousia.ro
© 2013 Sfânta Mitropolie de Nafpaktos și Agios Vlasios

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Anunțuri

Pelerinaj la Muntele Athos (12 – 17 iulie 2017). Include închinare la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul, la Suroti, de praznicul său. [Îmbarcare din Moinești, Onești, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Miercuri, 12 iulie 2017 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – AdjudFocșaniBuzăuUrziceniBucurești (aprox. 10.00) GiurgiuPlevnaSofiaKulataSerresSuroti. Mănăstirea Sfântul Ioan Teologulînchinare la mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul în chiar ziua sa de prăznuire. Plecare spre Ouranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Joi, 13 iulie 2017 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Schitul Sfântul Andrei – Serai (cazare).

Vineri, 14 iulie 2017 (ziua 3): Schitul Sfântul Andrei – Serai. Se închiriază un maxi-taxi local pentru a vizita Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii)  – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfânului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (cazare).

Sâmbătă, 15 iulie 2017 (ziua 4): Schitul Prodromu. Plecare cu mașina până la Morfono, iar de aici drumeție o oră până la Schitul Lacu (închinare la Kiriakon – biserica centrală a schitului). Chilia Buna Vestire – Lacu (cazare)

Duminică, 16 iulie 2017 (ziua 5): Chilia Bunavestire – Lacu. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare). Opțional, dacă este disponibilitate din partea pelerinilor, drumeție până la Mănăstirea Dionisiu sau Schitul Sfânta Ana.

Luni, 17 iulie 2017 (ziua 6): Mănăstirea Sfântul Pavel. Se va coborî în Arsanaua Sfântul Pavel portul DafniOuranoupoli. Plecare spre România. București  – BuzăuFocșaniAdjudMoinești (în funcție de trafic se va ajunge spre dimineața zilei de marți, 18 iulie 2017).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. (Update: Cazările sunt confirmate!)

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Locuri disponibile: 8 (opt!) Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Renault Trafic sau VW Transporter, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazarea (4 nopţi) sunt oferite gratuit de mănăstirile și schiturile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis +  aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Bătrânul Tihon, părintele duhovnicesc al Sfântului Paisie Aghioritul, propus spre canonizare

Problema canonizării oficiale a Bătrânului Tihon Golenkov (1884-1968), părintele duhovnicesc al Cuviosului Paisie Aghioritul (1924 – 1994), a fost discutată recent la Academia Teologică de la Lavra Sfânta Treime a Sfântului Serghie de Radonej.

Discuția a avut loc în cadrul Academiei, în „Ziua Comemorării a Doi bătrani: Sfântul Paisie Aghioritul și Arhimandritul Kirill (Pavlov)”, în care a fost prezentată o nouă carte athonită în limba rusă dedicată Bătrânului Tihon (Golenkov). S-a exprimat speranța că Biserica va face demersurile pentru proslăvirea oficială a acestui mare cuvios athonit al veacului al XX-lea, relatează un corespoindent al site-ului Russian Athos.

Noua lucrare despre Bătrânul Tihon a fost publicată cu binecuvântarea Starețului Mănăstirii Cutlumuș Arhimandritul Hristodoulos, care a fost duhovnicul și împreună nevoitor al Sfântului Paisie Aghioritul. Cartea a fost recomandată pentru a fi distribuită de către o editură a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Între timp, potrivit ministrului rus al Justiției Alexander Konovalov, Mitropolitul Zenovie de Saransk și Mordovia și șeful comisiei Bisericii Ruse pentru canonizare, Episcopul Pancratie de Troitsk, au introdus inițiativa de a-l canoniza pe Bătrânul Tihon ca Sfânt al Bisericii Ortodoxe Ruse. Avem nădejdea că întreaga Biserică va sprijini această inițiativă, a declarat ministrul.

Interesul pentru persoana Bătrânului Tihon a crescut de la canonizarea în 2015 a faimosului său ucenic, Sfântul Paisie Aghioritul. După cum a menționat Ministrul Konovalov: În 1000 de ani de prezență a călugărilor ruși pe Muntele Athos, doar unul dintre asceții ruși a fost canonizat de Biserica Constantinopolului – Sfântul Siluan Athonitul… În acest sens, am socotit că este potrivit să se publice, de asemenea, o carte despre povățuitorul și împreună-nevoitorul Sfântului Paisie Aghioritul, care a fost Bătrânul Tihon.

Bătrânul (Papa) Tihon s-a născut în 1884 în Imperiul Rus, în satul Novaia Mikhaylovka (în prezent orașul Volgograd). La vârsta de 24 ani a ajuns la Sfântul Munte unde a petrecut șaizeci de ani din viața sa în rugăciune neîncetată și pocăință. Părintele Tihon este un exemplu pentru toți adevărații creștini și călugări deopotrivă, un monah nevoitor care a dobândit pe Duhul Sfânt în timpul vieții sale, iar moaștele s-au aflat a fi nestricate.

30/03/2017

Traducere și adaptare după pravoslavie.ru de Laurențiu Dumitru

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Foto sus : Bătrânul Tihon (stânga) și Sfântul Paisie (dreapta), frescă în Biserica Tuturor Sfinților athoniți la Mănăstirea Sfântul Pantelimon, Muntele Athos. Credit foto afonit.info

Foto jos : O fotografie unică cu cei doi Cuvioși athoniți. Bătrânul Tihon (în prin plan central) primind vizita unor părinți din Frăția Ioasafilor. Sfântul Paisie poate fi văzut în fundal oferind apă unui oaspete.

Vezi și

 

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a tipărit Slujba Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul


Vă reamintim că în zilele de 03 şi 04 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, între hotărârile sale, a adoptat şi înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie.

Vă anunțăm că în 2016 s-a tipărit Slujba Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Slujba a fost alcătuită de obștea Mănăstirii Suroti (Tesalonic, Grecia) și a fost aprobată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, fiind trimisă Patriarhiei Române prin adresa nr. 702/07.10.2015. Traducerea a fost efectuată de Arhim. Chiril Lovin și verificată de d-ra Maria-Iulia Rizeanu, din cadrul Comisiei patristice a Patriarhiei Române. 

Lucrarea poate fi achiziționată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile Cuvântul Vieţii (Calea Victoriei, Nr.28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro

Înregistrare video rară în care apare Sfântul Paisie Aghioritul la o slujbă săvârșită la Mănăstirea Cutlumuș (7 noiembrie 1992)

Înregistrare video rară în care apare Monahul Paisie Aghioritul (acum Sfântul Paisie) la o slujbă săvârșită la Mănăstirea Cutlumuș (7 noiembrie 1992). După un an și opt luni de la acest moment adormea întru Domnul la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti.

În data de 13 ianuarie 2015, cu voia Preabunului Dumnezeu, a fost trecut în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii cu dată de prăznuire 12 iulie.

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Prima bisericuță din Muntele Athos închinată Cuviosului Paisie Aghioritul se ridică la Chilia Buna Vestire de la Schitul Lacu [update]

Biserica-Sfantul-Paisie-Buna-Vestire-Lacu

La Chilia Buna Vestire din Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos se ridică, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu voia Sfântului, prima bisericuță din Muntele Athos care este închinată Cuviosului Paisie Aghioritul.

Cei care iubesc „curțile Domnului” mai vârtos decât locașurile păcătoșilor, vor putea face o mică donație – după putere – la următoarele conturi:

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ
SUCURSALA
UNIREA
BUCUREŞTI,
SECTOR 3
Cont
în EURO: RO56RNCB0082044024390004
Cont
în LEI: RO13RNCB0082044024390002
NUME:
NUŢESCU ŞTEFAN

PIRAEUS BANK
BIC: PIRBGRAA  (SWIFT CODE)
AG. OROS BRANCH  C.1439
A.C.C. : 6439 01 0011390
IBAN: GR63 0171 4390 0064 3901 0011 390
NAME: NTUTSESKU STEFANOS

Fie ca cei care vor ajuta, cât de puțin, la ridicarea acestei bisericuțe să aibă parte veșnic de binecuvântarea și ocrotirea Cuviosului Paisie Aghioritul! Amin.

Mailul Chiliei Buna Vestire : lakos.8@gmail.com

Sursă: marturieathonita.ro

UPDATE IUNIE 2017
La acest moment este nevoie de sprijin pentru pictarea bisericuței închinate Sfântului Paisie Aghioritul. Stadiul lucrului în fotografiile de mai jos :

 

Semne minunate cu Bătrânul Antim Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana (1913 – 1996)

Semne minunate

Nu mai săpa și pleacă!

Bătrânul monah, Părintele Clement de la Coliba Nașterii Maicii Domnului, care se află chiar mai jos de Coliba Părintelui Antim, povestește: „În afara gardului de lemn al curții mele se află o stâncă uriașă. Într-o după amiază săpam lângă stâncă ca să găsesc pământ și să sădesc o tufă de trandafiri. Bătrânul Antim, care s-a întâmplat să treacă pe acolo, mi-a dat binețe și mi-a spus: «Nu mai aduna pământ și pleacă!» Am făcut ascultare și am plecat fără să știu de ce. A doua zi dimineață am văzut că se rupsese o bucată mare din stâncă și căzuse chiar în locul în care săpam ca să adun pământ. Atunci am înțeles de ce Bătrânul străvăzător mi-a spus să plec cât mai grabnic cu putință. El mai‑nainte-văzuse căderea acelei stânci și voia să mă păzească.”

Pune hârtiuța în buzunar!

Părintele Lazăr din Kavala, Orfanio, din Mitropolia de Elefteroupolis, și-a scris păcatele și gândurile pătimașe pe o bucată de hârtie și s-a dus să le mărturisească Bătrânului Antim. Acesta, când l-a văzut pe penitent că scoate hârtiuța, i-a zis: „Pune hârtiuța în buzunar, că nu e nevoie de ea!” Apoi el însuși a început să înșire păcatele care-l împovărau pe Părintele Lazăr, cercetându-i și tămăduindu-i fiecare dintre gândurile pătimașe pe care smeritul și evlaviosul levit le scrisese pe hârtie. N-a uitat nimic. Păcatele și gândurile păti­mașe ale Părintelui Lazăr, care fuseseră scrise pe hârtiuță, erau în același timp subliniate și în zapisul ceresc, pe care marele Părinte Antim putea să-l citească în chip tainic.

Bătrânul era bine-mirositor, precum moaștele Sfintei Ana

Părintele Maxim, nevoitorul de la Katunakia Sfântului Munte, și care studiase fizica, ne-a spus următoarele: „Pentru o vreme, înainte să devin monah, am avut multe ispite. Bătrânul Antim, care era duhovnicul meu și cunoștea măiestriile diavolului, m-a îndemnat să am răbdare, zicându‑mi: «Ai răbdare și Dumnezeu te va răsplăti și îți va da multe bunătăți!»

Ispita însă nu se împuțina, și Bătrânul repeta aceleași cuvinte de fiecare dată. Însă pentru că aceasta s-a petrecut de multe ori, m-am clătinat în credință și mi-a venit în minte gândul: dacă Bătrânul este omul lui Dumnezeu, îmi va descoperi ceva. De astă dată, cu adâncă durere m-am apropiat de Bătrân, care pentru întâia oară m-a primit cu o bucurie prisositoare și când am mers să-i sărut mâna, aceasta era bine-mirositoare precum moaștele Sfintei Ana care se păstrează în biserica Schitului. Am lăsat-o și am luat-o din nou, iar atunci mireasma s-a făcut și mai puternică. Bătrânul mi-a spus cu multă bucurie: «Copilul meu, ai încredere în Dumnezeu și ceea ce voiești se va petrece curând.» Într-adevăr, din acea clipă ispita s-a curmat.

Anii însă s-au scurs și Bătrânul, ca orice muritor, a plecat către patria cerească. Ucenicul lui, Părintele Heruvim, m-a rugat să scriu câteva cuvinte despre viața Bătrânului, ca să le citească la parastasul cel de patruzeci de zile. Însă aveam la dispoziție mai puțin de două zile și sufeream din pricină că eram constrâns de timp. Erau deja șase ceasuri ale după amiezii, dar mi-am adus aminte de Bătrân, m-am liniștit și am făcut ascultare. Am plecat spre Katunakia alergând. Voiam cu multă recunoștință să dau o mărturie frumoasă despre viața lui, dar vremea era scurtă. La opt seara m-am trezit să scriu. Până la nouă mâna mea nu s-a mișcat. Atunci l-am chemat pe Bătrân și i-am cerut ajutorul. În zece minute mintea mi s-a limpezit și am început să scriu. Într-o jumătate de ceas am umplut trei pagini, le-am citit din nou și mi-a plăcut. Apoi iarăși am zis: «Părinte, e bine ce am scris?» Atunci mi-a venit o bună-mireasmă asemenea celei pe care o simțisem mai-nainte când i-am sărutat mâna, mireasma moaștelor Sfintei Ana. «Bătrânul a încuviințat, mi‑am zis în sinea mea.»”

Tămăduiește un bolnav cu o portocală

Părintele Eftimie a fost starețul Colibei Sfântului Serafim, dar mai târziu a plecat la mănăstirea Esfigmenu. Părintele Serafim, care a fost stareț mai înainte de el, s-a îmbolnăvit odată foarte grav. Avea dureri insuportabile și se împuținase cu duhul. Părintele Antim l-a cercetat, i-a dat o portocală din portocalul Colibei sale și i-a spus s-o mănânce, că se va face bine. A făcut și rugăciune fierbinte pentru călugărul bolnav, care îndată s-a simțit mai bine. Din recunoștință față de Bătrân, Părintele Serafim i-a dat ceea ce avea mai de preț în Colibă: o bucată din Brâul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu. Rugăciunea Părintelui Antim s-a auzit de Domnul nostru Care își pleacă urechea Sa (Psalmul 85, 1). Bătrânul era curat și Dumnezeu, Care nu-Și întoarce fața de către necurăția trupului, ci de către necurăția sufletului, a auzit rugăciunea sa izvorâtă din suflet curat, iar nu întinat de lăcomie și răpire.

Clopotele au bătut singure

Sfântul Sava din Kalimnos s-a nevoit la Schitul Sfânta Ana. În Coliba Părintelui Antim Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Sfântul Sava a deprins de la Bătrânii săi meșteșugul zugrăvirii de icoane. Atunci când Sfântul s-a arătat după adormirea sa episcopului Isidor din Kalimnos și i-a poruncit să-i dezgroape sfintele moaște, Bătrânul Antim a ajuns pe insulă împreună cu încă patru Părinți. Nu știa însă unde se află Mănăstirea Tuturor Sfinților unde se nevoise Sfântul Sava. A fost purtat către ea de o mireasmă negrăită, care l-a atras ca un magnet către Sfântul cel plin de har. Când a ajuns la mănăstire după o călătorie obositoare și anevoioasă, clopotele au început să bată singure ca să-l întâmpine. Sfântul Sava se bucura că-l vede în mănăstirea sa pe Bătrânul Antim Aghioritul, urmașul său în istovitoarele nevoințe duhovnicești. Uimit de această întâm­plare minunată și plin de veselie și bucurie mare, Părintele Antim a făgăduit să zugrăvească o icoană a Sfântului în mărime naturală, făgăduință pe care a împlinit-o numaidecât.

Îndepărtați-o pe femeie din casă!

Un medic evlavios din Kavala i-a propus prietenului său, domnul E. M., reprezentantul unei mari companii farmaceutice din Tesalonic, să-l viziteze pe Bătrânul Antim și să se spovedească. Într-adevăr, acesta i-a urmat sfatul și l-a cercetat pe Bătrân la Schitul Sfânta Ana. Și-a pus în rânduială problemele duhovnicești și, înainte să plece, l-a auzit pe Bătrân spunându-i că tatăl său trebuie s-o îndepărteze pe femeia străină care-l slujea, ca să-și păstreze cinstea. E important de consemnat faptul că la spovedanie nu-i pomenise Bătrânului nimic despre tatăl său. Domnul E. M. a ascultat cuvintele prorocești ale Părintelui, și la întoarcerea sa în Tesalonic a îndepărat-o pe femeie din casă. Și-a dat seama că dacă aceasta ar mai fi rămas puțină vreme, ar fi vătămat cinstea și sufletul tatălui său.

Să aștepte până la 25 de ani!

Domnul Dimitrios Pațias, fiu duhovnicesc al Bătrânului din Kuvara Agriniei, ne-a povestit următoarea întâmplare: „Împreună cu doi prieteni l-am cercetat pe Părintele Antim din motive duhovnicești. Unul dintre ei ținea o scrisoare pe care i-o înmânase o tânără care cerea sfatul Bătrânului pentru viitorul ei. S-a apropiat cu scrisoarea, dar înainte să apuce să-i pomenească despre aceasta, l-a auzit pe Bătrân zicându-i cu dreaptă-socotință: «Să-i spui fetei să aștepte până la douăzeci și cinci de ani!» Prietenul meu a fost uluit și mișcat de darul străvederii și al discernământului Bătrânului. După o vreme ne-a înștiințat că acea fată s-a căsătorit la douăzeci și cinci de ani, așa cum prorocise Părintele Antim. Și mai mult, s-a învrednicit să devină și preoteasă.”

Minunatul Părinte Paisie Aghioritul i-a sărutat picioarele

Cândva, Bătrânul Antim se afla la Karyes și, făcând ascultare de ucenicul său, a hotărât să întrerupă liniștea cerescului nevoitor, Părintele Paisie. A coborât foarte încet către Chilia Panaguda și cu dor a sunat clopoțelul din curtea Părintelui Paisie. De îndată ce acesta s-a aflat față în față cu Bătrânul, nu numai că i-a făcut metanie, dar a și îngenunchiat și i-a sărutat picioarele, așa cum făcea fiecărui preot care se apropia. Un sfânt îmbrățișa picioarele sfințite ale celuilalt sfânt. În fața smeritei Chilii Panaguda s-au petrecut momente unice ale biruinței smereniei care ne înalță. Mai târziu, amândoi bărbații purtători de Dumnezeu, așezați pe băncuțele sărăcăcioase din Colibă, s-au sfătuit în diferite probleme duhovnicești. Înainte să plece, Părintele Antim l-a binecuvântat ca preot pe Părintele Paisie îngenuncheat şi și-au urat unul altuia: „Să ne vedem în Rai!”

Vei deveni călugăr!

Monahul Arsenie Grigoriatis ne-a povestit următoarea întâmplare: „Înainte să iau hotărârea de a deveni călugăr, m-am dus la Părintele Antim să mă spovedesc. Când mi-a citit rugăciunea de iertare, mi-a spus că mă voi călugări, în ce mănăstire voi merge și cine îmi va fi duhovnic. Atunci m-am uimit, pentru că în acea vreme n-aveam niciun gând de afierosire. Ceea ce m-a mișcat, odată cu prorocia lui, a fost că în răstimpul spovedaniei Bătrânul era bine-mirositor ca o grădină de primăvară. Harul lui Dumnezeu l-a umbrit și mi l-a înfățișat așa cum era, adică bună-mireasmă a lui Hristos (II Corinteni 2, 15).”

Bătrânul Antim ne citește pe toți

Privegherile în biserica Schitului Sfintei Ana au fost și sunt totdeauna pline de pocăință. Odată, la una din ele, dulcii cântăreți uneau pământul cu cerul. Părintele Antim, stând în picioare în strana sa, se bucura de atmosfera umilincioasă și era mutat cu mintea către dumnezeieștile sălașuri, unde glasul curat al celor ce prăznuiesc Îl proslăvesc neîncetat pe Domnul slavei. Față în față cu el stătea ieromonahul Filip din obștea tomeilor, care psalmodia cu glasul lui ce picura miere. După ce a încheiat o psalmodie în ritm lin, stihiraric, a strigat în auzul tuturor: „Bătrânul Antim ne citește pe toți!”. Se referea, firește, la darul străvederii Bătrânului care, în ciuda vârstei, stătea nemișcat ca o statuie în strană, pregătindu-se să-L primească pe Cel ce ridică păcatul lumii, pe Unul fără de păcat.

Din chilia Bătrânului se auzeau psalmodii cerești

Monahul Gavriil, care fusese mai-nainte uce­nicul Bătrânului și devenise călugăr la Mănăstirea Esfigmenu, auzea de multe ori o psalmodie cerească venind dinspre chilia Bătrânului. Aceasta l-a mișcat în chip deosebit, pentru că știa bine că Părintele Antim n-a avut niciodată radio. Însă sfinții și îngerii pe care îi iubea mai cu seamă dădeau acest tainic „concert”, la care participa și smeritul nevoitor cu rugăciunea neîncetată a inimii.

Ieromonahul a luat pături ca să stingă focul

Părintele Varlaam, ieromonahul de la Coliba Sfântului Gheorghe din Noul Schit, vedea semne minunate când liturghisea Părintele Antim. Odată, în vremea prefacerii Cinstitelor Daruri, l-a văzut pe Bătrân învelit în flăcări și, fără să-și dea seama, a alergat și a luat prosoape și pături, ca să-l înfășoare să nu ardă. Dar când i s-au deschis ochii (Luca 24, 31) a dat înapoi și s-a însemnat cu semnul crucii.

O întâmplare asemănătoare povestește și doamna Gheorgheopoulos din Argos. L-a văzut pe Părintele Antim liturghisind și scăldat într-o lumină dumnezeiască din lumina cea nefăcută, de care se pot bucura doar cei curați cu inima.

Bătrânul nu stătea pe pământ

Îngerii cei netrupești, slobozi de povara trupului nostru pământesc, au putința de a sta în văzduh. Oamenii sunt lipsiți de această putință. Părintele Antim însă, ca unul deopotrivă cu îngerii, părea multora că stă în văzduh, iar nu pe pământ. Astfel l-a văzut și domnul Emmanuil Kokkinos, proprietarul unei taverne și al unui hotel din Uranopolis, în fața porții Colibei sale. O priveliște asemănătoare a văzut și domnul Eraclie Gheorghiadis din Tesalonic în biserica Sfintei Ana. Mai mult, nu doar că l-a văzut stând în văzduh, ci și strălucind de lumină, scânteind și luminând ca aurul în soare. Bătrânul era aurul prețios al vârtuții și strălucea pe oricine se afla în negura apostaziei de la voia lui Dumnezeu.

Vindecarea cu verbină

cuviosul_antim_aghioritul_de_la_sfanta_anaFochistul Toulikas Vasilios din Tesalonic l-a vizitat pe Părintele Antim împreună cu un prieten de-ai săi. În convorbirea pe care au avut-o sub verzișul din curtea Colibei, Bătrânul le-a descoperit multe dintre problemele care-i nelinișteau. Aceștia s-au pierdut cu firea la auzul înșiruirii problemelor lor, dar prinzând curaj, i-au mărturisit că unul suferă de inimă, iar celălalt de stomac. Bătrânul cunoștea un leac pentru toate bolile, și anume rugăciunea. Deci s-a rugat pentru ei și rugăciunea i-a fost ascultată. După aceea a tăiat dintr-un ghiveci pe care-l avea în fața lui o rămurică de verbină de lămâie și le-a dat-o. „Luați-o”, le-a zis, „și vă veți face bine.” Cei doi prieteni s-au uimit. „O rămurică de plantă pentru toate bolile?” se gândeau. N-au luat atunci seama la îndrăzneala Bătrânului rugător. Când, după o scurtă vreme, au văzut influența tămăduitoare a verbinei asupra bolilor lor, au înțeles puterea rugăciunii Bătrânului către Doftorul sufletelor și al trupurilor, Izbăvitorul și Dumnezeul nostru.

Sursa: Cuviosul Antim Aghioritul de la Sfânta Ana, Autor Haralambie M. Busias, Editura Iona, 2014. Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui Cătălin Grigore, directorul Editurii Iona, căruia îi mulțumim și pe această cale.

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Părintele Isaac Aghioritul, cel din Liban, biograful Sfântului Paisie Aghioritul

isaac-1-IN

Deși niciodată nu a existat o mănăstire sau un schit anume de limbă arabă în Sfântul Munte, au existat însă mulți monahi arabi care au ajuns în Sfântul Munte căutându-și mântuirea. În vremurile noastre, Isaac Athonitul a călătorit din Liban în Sfântul Munte, unde a devenit ucenic al Părintelui Paisie.

Articolul care urmează a fost scris în limba arabă de fratele Arhimandritului Isaac Aghioritul, Antonie, și a fost completat cu unele comentarii de Efrem Kiriákou, Egumenul Mănăstirii Arhanghelului Mihail de la Baskίnta, acum Mitropolit de Tripoli în Liban. Traducerea de față s-a făcut după traducerea în limba franceză a documentului, publicat în Le Bon Pasteur, revista Asociației Creștinilor Ortodocși din Antiohia și a prietenilor lor, din 4, martie-iunie 2006. De asemenea, traducerea în limba greacă a fost revizuită de un alt frate al Părintelui Isaac, care trăiește în Grecia, medicul Ilias Atallah. Sursă text și foto: pemptousia.ro

***

Părintele Isaac s-a născut din Martha și Nemer Atallah, pe 12 aprilie 1937 în satul Nabay din Liban, din regiunea Maten, la 15 kilometri N-E de Beirut, și care aparțin Mitropoliei Muntelui Liban. I s-a dat numele de Fares (corespondent al numelui Filip). A crescut într-o familie ortodoxă evlavioasă și, de la tatăl său, psalt în satul natal de la vârsta de 12 ani la biserica Arhanghelului Mihail (Taxiárhis), a învățat dragostea pentru Hristos și credința în Tradiția Bisericii Ortodoxe.

Încă de mic avea chemare pentru retragere și rugăciune. Adesea se întâmpla ca părinții lui să nu mai dea de el și în cele din urmă să îl găsească rugându-se pe câmpurile din jurul satului, nu departe de casa unde s-a născut.

Într-o zi, pe când era destul de mic, de 14 ani, a plecat de acasă și s-a dus la mănăstirea Prorocului Ilie din Shwair, o mănăstire aflată în apropiere, la 5 kilometri de satul lui, unde vroia să se facă monah, însă tatăl lui a trimis după el să îl aducă înapoi. Mai exista și tradiția ca mănăstirile să nu primească pe fiul cel mai mare al vreunei familii, pentru că acesta trebuia să își asume susținerea familiei… Fares a fost de acord și s-a întors acasă.

A deprins cunoștințele de bază la școala din satul său, Nabay, iar în continuare a părăsit școala pentru a lucra ca ucenic tâmplar. La sfârșitul uceniciei sale s-a dus la Beirut ca să-și practice meseria. La Beirut, în fiecare seară, la sfârșitul lucrului, lua lecții de muzică bizantină la școala lui Mitri-Al Murr, un protopsalt al Bisericii Antiohiei.

În vara lui 1962, la vârsta de 25 de ani, a luat hotărârea vieții sale. Într-o geanta mică și-a aranjat cu grijă lucrurile și și-a dat demisia de la locul de muncă de la Hotelul Grand Phonecia, care era emblema luxului în Beirutul acelei epoci, și s-a întors acasă … Când a ajuns acasă i-a dat tatălui său, față de care avea un respect enorm și față de care făcea o ascultare desăvârșită, toate economiile sale într-un cont în valoare de 3000 de lire, o sumă respectabilă pentru vremea aceea, spunându-i: ”acest cont a fost deschis pe numele tău. Când ajunge la termen, aș dori să împarți banii în mod egal între toți membrii familiei. În ce mă privește pe mine, nu am nevoie de nimic, pentru că eu voi pleca la mănăstire”.

Cu durere, tatăl său l-a întrebat: ”Ce pot să îți ofer mai bun pe lumea asta, ca să nu te faci monah?”. Iar Fares i-a răspuns: ”Chiar dacă ați putea să îmi dați toată lumea în schimb, în ochii mei nu are nici o valoare! Viața mea nu este aici, ci la mănăstire”. Tatăl lui a încercat din greu să îl convingă să se răzgândească de la a urmarea căii monahale, aducându-i aminte de grija față de ceilalți membri ai familiei – dar a fost zadarnic.

isaac-3-in-RÎn aceeași zi, Fares și-a luat bagajul și, împreună cu fratele său, Antonie, s-a îndreptat în direcția mănăstirii Adormirii Maicii Domnului Bkeftin, din regiunea Koura, un loc pe care nu îl mai vizitase niciodată până atunci. Avea doar adresa și numele egumenului, Arhimandritul Yuhanna (Mansour), actualul Mitropolit al Laodiceei din Siria.

Fares, ajuns la mănăstire, a ieșit din taxi și a căzut în genunchi cu fața spre mănăstire și ridicându-și mâinile la cer, a rostit o rugăciune a sa… ”Mulțumesc Domnului, pentru că a făcut ca dorința mea să devină realitate”.

Arhimandritul Yuhanna le-a făcut primirea în arhondaricul mănăstirii. Mănăstirea era în mare măsură pustiită, iar cele mai multe încăperi ale ei se aflau în stare de paragină și erau aproape de nelocuit. Doar un monah mai viețuia acolo împreună cu egumenul.

Era vremea apusului soarelui când fratele Părintelui Isaac, Antonie, a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, lăsându-l la mănăstire pe fratele său mai mare. Acasă, familia, aștepta cu nerăbdare veștile despre Fares. Tatăl lui a vorbit primul, spunând: ”Deci, unde s-a dus exact?”, ”La mănăstirea Bkeftin din Koura”, a răspuns Antonie, ”dar vă asigur că, dată fiind starea mănăstirii și faptul că în ultimii ani Fares a lucrat la supraluxosul hotel Grand Phonecia din Beirut, nu va putea rămâne prea mult, nu vor trece mai mult de 2-3 zile și îl veți revedea, se va întoarce acasă”. Tatăl însă l-a privit în ochi pe fratele lui Fares, pe Antonie, și i-a spus: ”Pentru el nu contează ce greutăți va întâmpina! Să știți că fratele vostru nu se va mai întoarce acasă”.

Vigoarea duhului și râvna pe care le-a arătat Fares fără doar și poate l-au încurajat pe Egumenul Yuhanna să îl trimită să își termine studiile și acest lucru s-a întâmplat prin înscrierea lui la școala care aparține de Mănăstirea Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Balamand, din regiunea Koura, în nordul Libanului. Fares s-a găsit sub juridicția lui Ignatie (Hazim, ulterior Patriarh al Bisericii Ortodoxe a Antiohiei), care pe atunci era Episcop al Laodiceei Siriei, și astfel, Fares a locuit în mănăstirea de la Balamand.

A fost hirotonit diacon cu numele de Filip la mănăstirea închinată Sfântului Iacov Persul din Dedde, Koura, în anul 1963, prin punerea mâinilor Mitropolitului Ilias (Kourban), Episcop de Tripoli, și ale Mitropolitului Kourei, sub care se afla mănăstirea Bkeftin, de care aparținea. Este vrednic de menționat zelul său pentru rugăciune din toată perioada șederii acolo, zelul pentru nevoință, ascultarea pe care o avea față de mai-marii lui și faptul că orice i se încredința făcea cu pace și cu multă râvnă.

Dumnezeiasca Pronie, ca de obicei, a folosit evenimentele locale și l-a făcut să plece în 1968 de la școala din Balamand și să se ducă în Patmosul Greciei, unde a primit diploma de absolvire a liceului.

Părintele Filip și-a manifestat atunci dorința de a-și aprofunda cunoștințele în Teologie devenind student la Facultatea de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, unde a absolvit cu foarte bine. Tot acest timp a slujit în Tesalonic ca diacon la catedrala Sfântului Dimitrie, protectorul orașului. Trebuie să menționăm că Părintele era cunoscut pentru vocea lui foarte frumoasă, care îi atrăgea pe mulți credincioși să asculte tradiția psaltică antiohiană și să se desfăteze de Dumnezeiasca Liturghie în greacă și în arabă.

paisie-aghioritul-athanasie-jevtic-isaac-aghioritulDar faptul cel mai însemnat pentru el, pe tot parcursul acestei perioade, a fost că a cunoscut în esența lui Sfântul Munte, precum și viața monahală care se cultiva în Grădina Maicii Domnului. Acolo l-a cunoscut pe acela care avea să devină părintele lui duhovnicesc, pe Părintele Paisie Aghioritul († 12 iulie 1994).

La întoarcerea în Liban a fost hirotonit preot cu numele Filip la Mănăstirea Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Balamand prin punerea mâinilor fericitului întru pomenire Patriarh Ilias IV Muauan. În continuare, în perioada dintre 1973-1975, a viețuit în mica mănăstire închinată pomenirii Sfântului Gheorghe Purtătorul de Biruință, metoc al Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului din Hamatouras, din regiunea Zgharta, în Nordul Libanului, un metoc al Sfintei Arhiepiscopii a Muntelui Liban din jurisdicția Arhiepiscopiei de Tripoli și Cura.

Părintele Filip a primit cu mult entuziasm așezarea lui la mănăstirea Sfântului Gheorghe. A început fără întârziere lucrul pentru refacerea bisericii mănăstirii și a chiliilor monahilor. De asemenea, s-a îngrijit de pământul din jurul mănăstiri, lăsat în paragină, și l-a plantat cu măslini și viță de vie. Personalitatea Părintelui Filip și lucrarea pe care o făcea au început să dea roade și treptat mănăstirea a devenit un loc cunoscut de înnoire duhovnicească, care a atras tot mai multe suflete la Domnul. Merită să menționăm că pe durata șederii lui la mănăstirea despre care vorbim Părintele Filip a slujit și la parohia închinată Arhanghelului Mihail din satul învecinat, la Ras Kifa.

Însă, sub presiunea războiului din Liban, a fost nevoit să își părăsească mănăstirea, care se afla, precum cerea tradiția, pe un vârf de munte, și care pe timpul războiului a devenit un important punct strategic. A fost nevoit să se refugieze încă o dată în Tesalonic, după ce mai întâi, în 1976, a fost numit arhimandrit. Și-a săvârșit lucrarea de preot în același oraș, Tesalonic, în biserica Sfintei Varvara, și și-a asumat și răspunderea pentru studenții teologi libanezi care au fost transferați de la Mănăstirea Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Balamand, închisă din cauza războiului, la Facultatea de Teologie din Tesalonic, prin ajutorul necondiționat pentru transportul lor acordat de Mitropolitul Pantelimon Rodópoulos, profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic.

În 1978 a primit permisiunea de la Mitropolitul George Khodr al Muntelui Liban, de care încă depindea canonic, de a se integra în comunitatea monahală a Sfântului Munte. S-a îndreptat către Mănăstirea Stavronikita și a primit numele Sfântului Isaac Sirul la care avea multă evlavie. Acum putea să urmeze mai îndeaproape învățăturile părintelui său duhovnic, Starețul Paisie Aghioritul, care trăia atunci în sihăstria închinată Sfintei Cruci, aflată nu era prea departe de mănăstirea Stavronikita.

Se spune că un preacinstit monah al Sfântului Munte i-a spus: ”Ați venit aici dintr-o țară cu mulți Sfinți, precum virtuosul Sfânt Isaac Sirul, ca să învățați viața monahală?”. Iar Părintele Isaac i-a răspuns: ”Da, experiența Sfinților noștri Părinți s-a păstrat în mare măsură aici, în Sfântul Munte, și am venit ca să o recuperez în acest loc sfânt”.

Isaac-Chilia-parintelui-IsaacLa un an de la venirea sa în mănăstirea Stavronikita, a plecat în noul său refugiu, la sihăstria Învierii Domnului, pe care el a renovat-o – din regiunea Kapsála, nu departe de Karyés, capitala Sfântului Munte. A trăit acolo singur vreme de patru ani, o viață foarte aspră de nevoință și de intensă luptă duhovnicească. S-a confruntat cu multe ispite și încercări care urmăreau să îl facă să abandoneze însingurarea sa ascetică, până când, într-o zi, tulburat de gândurile lui, de oboseală și de greutăți, a descoperit un mic mormânt în timp ce mergea pe drumul către chilia sa. A stat în fața lui și s-a rugat fierbinte, abandonându-și mintea în adâncurile pomenirii morții. În continuare, a spus cu un glas hotărât: ”Aici pot să mor”.

Din acel moment, gândurile care îl chinuiau au dispărut cu totul. Această pomenire a morții nu l-a mai părăsit niciodată și, după tradiția monahală, și-a săpat cu mâinile un mormânt de dimensiunile lui, în grădina sihăstriei lui. Pomenirea aceasta a morții, atât de hotărâtoare, nu l-a mai părăsit nici o zi, până când trupul lui s-a odihnit întru Domnul chiar în acel mormânt, în ziua de joi, 16 iulie a anului 1998.

A rămas în Sfântul Munte din 1978 până în 1998, anul odihnirii sale întru Domnul, și era cunoscut pentru nevoința sa și pentru combativitatea sa duhovnicească. A devenit, prin harul lui Dumnezeu, un vestit părinte duhovnicesc în Sfântul Munte și în Grecia, și un fierbinte susținător al practicii atente a Tainei Spovedaniei. Dobândise faimă de duhovnic desăvârșit, experimentat și de Dumnezeu însuflat, faimă de care puțini se bucură în Sfântul Munte.

ViataCuviosuluiPaisieAghioritulDe-a lungul vieții a fost și o punte vie între Biserica Antiohiei și Sfântul Munte. Adesea spunea: ”sunt reprezentantul Antiohiei în Sfântul Munte” și era mândru de asta. Mulți creștini din Liban, dar și creștini de limbă arabă din Patriarhia Antiohiei, a Ierusalimului și Alexandriei, precum și alții din America veneau să ia binecuvântarea lui și să îi ceară sfatul.

A făcut de asemenea o serie de scurte călătorii în țara sa de origine, în Liban, precum și în Siria, în Iordania și în Egipt. Datorită lui s-au înființat în Liban patru mănăstiri, trei de călugări și una de maici, foarte duhovnicești, care constituie faruri în renașterea duhovnicească a Libanului.

De asemenea, este cunoscut ajutorul duhovnicesc pe care l-a oferit în diferite locuri din Grecia, precum insula Lesvos, unde a spovedit vreme de aproape un deceniu, contribuind la revigorarea adevăratei vieți duhovnicești în Lesvos…

Să ne însoțească rugăciunile lui în vremurile grele pe care le trăim.

Explicații foto: (1 sus), (2). – Părintele Isaac Aghioritul / (3). Sfântul Paisie Aghioritul (stânga) alături de Părintele Athanasie Jevtici (centru), fost ucenic al Sfântului Iustin Popovici, astăzi arhiereu în Biserica Ortodoxă Sârbă și Părintele Isaac Aghioritul, ucenicul Sfântului Paisie / (4). Chilia Părintelui Isaac / (5.) Coperta ediției românești a lucrării Viața Cuviosului Paisie Aghioritul a Părintelui Isaac Aghioritul, editate la Evanghelismos, în traducerea Părintelui Ștefan Nuțescu / (6 jos). Părintele Paisie Aghioritul – Slujbă de Înviere la Chilia Părintelui Isaac

Isaac-Părintele-Paisie-Aghioritul-Slujbă-de-Înviere-la-Chilia-Părintelui-Isaac

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos (eBook)

ViataCuviosuluiPaisieAghioritulViața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos, este disponibilă acum pe Google Play sub formă de eBook. Cartea apare în acest format cu binecuvântarea traducătorului și editorului cărții, Părintele Stareț Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

Cartea se gaseste la linkul: https://play.google.com/store/books/details?id=HPYEDAAAQBAJ

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte Athos. Faima sa a depasit cu mult hotarele Greciei. La Parintele Paisie veneau, pentru a-l vedea si pentru a-i cere sfat, oameni din cele mai diferite colturi ale lumii si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa ce-l intalneau. Parintele Paisie a fost ca un foc care a ars in tot timpul vietii pentru aproapele pentru ca, asa cum spunea, daca ar fi putut si-ar fi taiat inima in mii de bucatele ca s-o imparta lumii.

 

Săptămâna altfel: Seminariști buzoieni la Muntele Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

În Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, cunoscând impactul „metanoic” al pelerinajului, în viața duhovnicească a credincioșilor, și caracterul ziditor al abordării transdisciplinare a cunoștințelor teologice, într-un astfel de demers mobilizator, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul și Sectorul Social-Misionar, ale Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, au propus tinerilor seminariști, în Săptămâna altfel, primul pelerinaj, dedicat lor, la Muntele Athos, la invitația monahilor de la Mănăstirea Vatoped.

Astfel, în perioada 18-23 aprilie 2016, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, un grup format din șapte elevi seminariști, cu rezultate bune și foarte bune la învățătură, comportament liturgic – duhovnicesc ireproșabil și implicare constantă în acțiunile de voluntariat propuse de Centrul Eparhial, însoțiți de coordonatorii celor două sectoare, au parcurs un itinerar spiritual inedit – pentru majoritatea dintre ei fiind și prima călătorie în afara României – prin provincia Macedonia și Peninsula Calcidică din Grecia.

Cu emoții, rugăciune înainte de călătorie, Apărătoare Doamnă, popasuri și prezentări despre țările și obiectivele religioase spre care ne îndreptam, am ajuns, în după-amiaza primei zile la Serres, al doilea oraș ca mărime al Macedoniei, al cărui nume este atestat pentru prima dată în 1383, în forma actuală, într-un document al Mănăstirii Dochiariu din Muntele Athos.

Vechea fortăreață a Imperiului Bizantin este familiară comunității seminariale buzoiene, datorită Liceului de muzică din Serres, unul din partenerii tradiționali de proiecte școlare europene ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău. De aceea, după închinarea la Catedrala veche a orașului – fondată în epoca paleocreștină – și la Biserica „Sf. Muceniță Paraschevi”, bucuria reîntâlnirii cu primii noștri prieteni greci s-a prelungit în discuții cu profesorii angajați în proiectele de parteneriate strategice europene, dar și în cântarea bizantină la slujbele Bisericii.

Am continuat drumul spre Tesalonic, „Symprotévousa” cum îl mai numesc grecii (tradus: „co-capitala”), cu referire la statutul istoric al cetății de împreună-domnitoare cu cea a Constantinopolului, în Imperiul Roman de Răsărit.

Comunitatea creștină din Tesalonic a fost înființată de către Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei de-a doua călătorie misionară, când acesta a predicat în sinagoga evreilor din orașul fondat de Alexandru cel Mare.

Apusul scălda linia de orizont modernă a orașului din zilele noastre într-un ocru nobil, ce lăsa călătorilor plăcerea descoperirii elegantului Ano Poli (Orașul de Sus), pe măsură albastrul mării în contrast se subția, în timp ce ne cufundam în vacarmul străzilor înțesate din centrul metropolei.

Ajunși la Arcul lui Galeriu, perena mărturie a puterii efemere a împăratului roman din secolul al IV-lea, am identificat și hostelul în care aveam să ne odihnim în prima noapte, ale cărui ferestre aduceau înaintea ochilor noștri silueta inconfundabilă a Rotondei lui Galeriu, monument ridicat de tetrarhul sus-amintit pentru a fi mausoleu, transformată de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în basilică, iar de otomani, în moschee, din secolul al XVI-lea, până în 1912, în timpul Războiului Balcanic, când a fost resfințită ca biserică, astăzi monument protejat de UNESCO.

A doua zi, am pornit la pas pe renumita Egnatia Odos, numită astfel după străvechiul drum roman omonim care trecea pe lângă oraș, pentru a merge să ne închinăm la Basilica Sf. M. M. Dimitrie, locaș de cult ale cărui începuturi în istorie datează din secolul al IV-lea d. Hr., supraviețuind perioadei iconoclaste, apoi celor patru secole în care a fost transformată în moschee, de către dominația turcească, dar și marelui incendiu din 1917, încăpățânându-se să dea la iveală – odată cu săpăturile arheologice din anii ’30-’40 – locul în care Sfântul Dumitru a fost întemnițat și a luat cununa muceniciei, pentru credința sa ortodoxă.

Ne-am plecat capetele și am rostit rugăciuni de mulțumire înaintea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir – ocrotitorul orașului, ale Sfintei Mucenițe Anisia, care a pătimit în anul 298, în timpul persecuției împăratului Dioclețian, și ale Sfântului Grigorie Kallidis, fost mitropolit de Heraclia, Redestos, Ioannina și Tesalonic, adormit în Domnul la 23 iulie 1925, ale cărui moaște se află în pronaos, în partea stângă.

Pașii ne-au purtat apoi spre bisericile Sfânta Teodora și Catedrala Sfântul Grigorie Palama, ce păstrează moaștele ocrotitorilor lor, binecunoscuta Sfânta Sophia, unde se păstrează moaștele Sfântului Ierarh Vasile al Tesalonicului, dar și spre Piața Kapani – unde unii elevi, încântați de diversitatea alimentelor și condimentelor, au văzut și mirosit pentru prima dată fructe de mare, pe care le-au și degustat apoi la una din tavernele din Piața Athonos –, spre eleganta Piață Aristotel, care se deschide spre faleza orașului și, evident, spre Turnul Alb, simbolul Tesalonicului și al eliberării Greciei de sub jugul otoman.

Printre imobilele terasate, ascunse uneori de palmieri ori arbuști multicolori în floare, drumul se dechidea ușor ascendent spre Halkidiki, oprindu-ne, după 30 de kilometri, la Mănăstirea Suroti, sihăstria de maici închinată Sfântului Ioan Teologul şi Sfântului Arsenie Capadocianul, unde ne-am închinat la moaștele celui din urmă și la mormântul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul. Frumusețea locurilor și abundența capetelor plecate în rugăciune, forfota tinerilor pelerini și ospitalitatea maicilor din chinovia atât de dragă Sfântului ne-au făcut să cugetăm la cuvintele de învățătură ale acestuia: Cel ce este cu luare-aminte și ia în serios problema mântuirii sufletului său, se nevoiește, sporește, rodește, se hrănește duhovnicește și se bucură îngerește.

De pe esplanada din fața bisericii scăldate de soare, se zărea o altă chinovie cuibărită în munți, Mănăstirea Sfânta Anastasia Farmacolitria (Vindecătoarea), ctitorie a Sfintei Teofana, soția împăratului bizantin Leon Înțeleptul și stavropighie a Patriarhiei Ecumenice. Poposind, după o jumătate de oră, sub balcoanele exterioare, sprijinite de contraforți de lemn, ale mănăstirii, ne-am potolit setea cu Agheasma Sfântului Teona – un izvor de la poartă, apărut la rugăciunea Sfântului – și am pătruns pe culoarele ca de basm ale mănăstirii, pentru a ne închina la icoanele Sfintei Anastasia și ale Sfintei Teofana, cunoscute ca fiind făcătoare de minuni.

Seara am petrecut-o la Stavros, un orășel la intrarea în Halkidiki, pe malul Mării Egee, a cărei apă îmbietoare, alături de cazarea și masa oferite de prietenul românilor, Vasilis, într-o panoramă paradisiacă, ne-a făcut să ne (re)îndrăgostim toți – vizitatori mai vechi sau mai noi ai Greciei – de acest tărâm și de acest popor.

În ziua a treia, ne-am îndreptat spre Ierissos, orașul port la Marea Egee, de unde, după primirea permiselor diamonitirion, ne-am îmbarcat pe un vaporaș, pentru a ajunge la destinația finală, Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte.

Sfântul Munte Athos este o republică monastică cu regim administrativ autonom în cadrul Greciei, având capitala la Karyes. Sfântul Munte găzduiește douăzeci de mănăstiri mari, zise împărătești, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele, și încă 12 schituri și o mulțime de chilii monahale ortodoxe (ca niște schituri mai mici), în care trăiesc mulțime de călugări ortodocși. Acest regim special nu îl izolează, însă, de lume, fiind vizitat de câteva mii de pelerini zilnic, de al cărui sprijin beneficiază neîncetat, ca și de unele proiecte europene de renovare și dezvoltare.

Este însă de subliniat contribuția, de aproape 500 de ani, pe care domnitorii și boierii din Țările Române au avut-o la propășirea comunităților athonite, de la Vladislav Vlaicu, Sfântul Neagoe Basarab, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Lăpușneanu, Vasile Lupu ori Șerban Cantacuzino, până la daniile boierilor Craiovești sau ale logofătului Gavriil Trotușanu, din Moldova. Am primit în schimb un nou suflu în cultura și trăirea duhovnicească ale Ortodoxiei românești, încercată de-a lungul veacurilor, noi jaloane existențiale în mănăstirile de pe plaiurile noastre – ca cele stabilite de Sfântul Nicodim, reorganizatorul vieţii monahale din Ţara Românească sau de Sfântul Paisie Velicikovski, care a reorganizat viața monahală în secolul al XVIII-lea – articulată pe un autentic duh isihast – după 17 ani de nevoințe la Muntele Athos.

Ajunși în arsanaua (portul de corăbii) de la Vatoped, ridicat de Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei, ne ridicăm privirile către măreața chinovie athonită, cu ziduri de fortăreață și cerdacuri de schimnici, și le plecăm, în câteva clipe, cu smerenie, preacinstind pe Maica Domnului pentru că ne-a ocrotit pe drumul spre insula fecioriei bărbătești, în care doar ea este Împărăteasă, după cum Ea însăși i-a spus fiicei Împăratului Teodosie cel Mare, în anul 382, de atunci interzicându-se accesul femeilor aici.

Mănăstirea Vatoped este una dintre cele mai mari și însemnate mănăstiri din Sfântul Munte Athos, având una dintre cele mai numeroase obști multiculturale de călugări. Mănăstirea, situată în partea de nord-est a peninsulei Athos, este închinată Bunei Vestiri de ctitorul său, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea.

Aici au trăit Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Maxim Grecul, aici a fost tuns în monahism prințul Serbiei, Simeon Nemanja, și fiul său, Sava, ca și, mai târziu, împăratul bizantin Ioan al IV-lea Cantacuzino, iar în prezent trăiesc aproximativ 130 de călugări aici, dintre care aproximativ 20 de români, cu diverse istorii și ascultări zilnice.

Aici, am fost primiți la Arhondaric de unul dinte călugării români, Serafim, care ne-a și cazat, imediat intrând în programul de rugăciune și lucru al Mănăstirii: Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, de la 11:30, masa de prânz, la orele 14:00, program de ascultare sau odihnă, până la orele 17:30, urmat de Pavecernița Mare, o gustare și program de ascultare sau de discuții cu părinții Mănăstirii, încheiat la orele 21:00, ora stingerii. Dimineața, Laudele începeau la orele 4:30, urmate de diferite ascultări până la orele 11:30.

Am fost primiți cu căldură, grijă și bucurie de către toată comunitatea monahală, îndeosebi de Părintele Areta, rânduit de Părintele Stareț Efrem pentru a se ocupa de grupul nostru, dar și de Părintele Chiril – duhovnicul român al mănăstirii, de Părintele Pahomie, de Părintele Theologos și de ceilalți.

Timpul s-a suspendat și am intrat într-un alt ritm și o altă ordine a vieții cotidiene, în care filonul central a fost rugăciunea, dublată de împărtășirea învățăturii, nevoință în ascultare și înrâurirea smereniei celor cu care am comunicat.

Dacă slujbele la care am participat și cărțile pe care le-am văzut ne-au provocat la valorizarea cunoștințelor de limbă greacă studiată, ascultările primite ne-au făcut să simțim că răspundem cu recunoștință ospitalității vatopedine, fie că au constat în  realizarea plicurilor de binecuvântare – cu brâulețe atinse de Brâul Maicii Domnului, oferite în dar pelerinilor, fie că ne-au solicitat la bucătărie, la trierea și curățarea legumelor și fructelor, la arhondaric ori la trapeză.

Într-una din zile, am făcut o drumeție la Chilia Sfântului Ipatie, comunitate românească de tineri monahi și frați, condusă de Ieromonahul Ignatie, care ne-a și adresat cu cuvânt de învățătură și folos duhovnicesc. Aici am participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită în limba română, rugându-ne și cântând împreună cu cei ce și-au găsit aici pacea sufletului și fereastra spre Împărăția lui Dumnezeu.

Întorcându-ne în grădinile Mănăstirii Vatoped, am mers să descoperim livezile de pere, mere, caise, piersici, portocale, plantațiile de kiwi și vie, grădinile și serele de legume, ciupercăriile, fabrica de ulei, atelierul de miere, de plante medicinale, crescătoriile de fructe de mare, impresionând prin capacitatea de autogospodărire, viziunea asupra muncii în echipe multiculturale, ospitalitate neobosită și integrarea tehnologiei în peisajul conservator al mănăstirii athonite.

Momentele cu cea mai mare încărcătură duhovnicească au fost cele în care ne-am învrednicit de închinarea la cele șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, de venerarea Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, a unei bucăți din trestia cu care a fost bătut Mântuitorului Iisus Hristos, a Cinstitului Lemn din Sfânta Cruce, a capului Sfântului Ioan Gură de Aur, a capului Sfântului Grigorie Teologul, a capului Sfântului Evdochim Vatopedinul, dar și a uneia din crucile cu care Sfântul Constantin cel Mare mergea la luptă.

Au rămas pentru suflet binecuvântarea primită la Părintele Stareț Efrem, Pavercernița Mică, la care a participat Preasfințitul Părinte Alexios, Episcop de Atlanta, Sfânta Liturghie din Sâmbăta lui Lazăr, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Anthimos de Alexandroupolis, convorbirile duhovnicești cu Părinții Areta, Pahomie, Chiril și Theologos, dar și privilegiul de a păși în biblioteca nouă și în cea veche ale mănăstirii, unde ne-au fost prezentate manuscrise din sec. VI – VIII, hrisoave ale ctitorilor români, ediții de carte rară – despre care am învățat la Patrologie ori Istoria Bisericii, colecții de opere ale Sfinților Părinți, precum și opere teologice contemporane de o deosebită importanță, în diferite limbi.

Considerăm că, pentru tinerii participanți, dar și pentru noi, însoțitorii, acest pelerinaj a constituit o adevărată călătorie inițiatică, pe tărâmul Maicii Domnului, un timp de rugăciune și reflecție cu valențe terapeutice, un prilej de întâlnire providențială cu oameni de înaltă ținută spirituală și intelectuală, dar și un moment de cotitură în formarea duhovnicească a pelerinilor și o anticipare a bucuriei pascale, spre care ne-am îndreptat cu smerenie și cu nădejdea Învierii.

Le suntem recunoscători monahilor de la Vatoped, pentru invitația în această lume cumpănită de har, îi mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian pentru purtarea de grijă și generozitate, pentru încredere și deschidere spre astfel de proiecte pentru tineret, ziditoare de suflete și generatoare de impact măsurabil, poate, pe durata întregii vieți pământești, în nădejdea mântuirii. 

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Pr. prof. Cristian Marius Dima – consilier eparhial

Sursa: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Mulțumim Părintelui Profesor Cristian Marius Dima pentru îngăduința de a posta mărturia sa pe Blogul Sfântul Munte Athos

Desaga cu profeții. Părinții Mănăstirii Cutlumuș critică obsesia actuală pentru profeții, cultivată pe fondul lipsei de credință

moni_koutloumousiou

Desaga cu profeții

Piața globală de astăzi pune la dispoziția consumatorului atât bunuri materiale cât și bunuri „duhovnicești”. Un sector aflat în continuă reînnoire și promovare este acela al profețiilor. El se adresează tuturor categoriilor de oameni, indiferent de cultură, religie sau origine, și cuprinde de la cele simple ale vieții de zi cu zi, la subiecte de interes universal.

Observăm că astăzi, o parte a eshatologiei creștin ortodoxe se încadrează în acest context. Viitorul este adesea proiectat cu o precizie cinematografică, iar prezentarea lui virtuală și televizată este însoțită de muzică, după formula superproducțiilor propagandiste americane.

Nu spunem acestea pentru ca harisma profeției să fie pusă la îndoială. Biserica se mișcă pe linia neîntreruptă a profețiilor Vechiului Testament. Profetul stă înaintea lui Dumnezeu, Îl ascultă pe El și Îi transmite mesajul poporului Său. Mesaj de pocăință, de mângâiere, de credincioșie și călăuzire.

Orice sfânt autentic este părtaș al harismei profeției în măsura în care „vede” ceea ce este nevăzut. E aproape cu neputință de descris acest proces duhovnicesc. Putem spune doar că mintea este luminată de Duhul lui Dumnezeu și dobândește calitățile Sale. Astfel dobândim vedere duhovnicească și auzim unele cuvinte și lucruri, sau primim vreo înștiințare lăuntrică, printr-un har inexplicabil, fără prezența vreunei persoane sau voci.

Darul profeției nu poate fi conceput fără celelalte virtuți. Una dintre ele este smerenia. Cuviosul Paisie știa bine că nimeni nu este fără greșeală. Referindu-se la fapte viitoare, obișnuia să își înceapă cuvântul cu „gândul meu îmi spune”. Nu dădea date fixe (cum fac unii contemporani cunoscuți sau anonimi care sunt adesea dezmințiți) și credea că dacă omul se schimbă, se schimbă și Dumnezeu, așa cum vedem și în Vechiul Testament. Însăși Sfânta Eufimia, care l-a vizitat, nu i-a descoperit viitorul, ci marile progrese ce aveau să depindă însă și de alegerile oamenilor. Un lucru este cert: faptul că darul profeției este dat spre smerenie, spre întoarcerea noastră la Dumnezeu, iar nu pentru orânduirea vieții noastre individuale sau liniștire.

cuvioasa-eufimia-la-chilia-panaguda-a-cuviosului-paisieToți cei ce sunt părtași ai harismei profeției, sunt oameni duhovnicești. Au simțiri duhovnicești curate, sufletul le este o oglindă curată în care se reflectă tainele lui Dumnezeu și ale lumii. Dar trezvia nu este necesară numai profetului, ci și celui ce primește profeția. Cine este cel care primește corect profeția? Cel impresionabil? Este cel care forțează situații pentru ca profeția să se împlinească?

Cel care primește cum se cuvine profeția este acela care pe de o parte valorifică duhovnicește cele auzite iar pe de altă parte are mintea curată, încât să interpreteze faptele atunci când acestea se împlinesc, este deci în măsura de a discerne fără grabă și în Duh. „Fără grabă” și „în Duh” înseamnă că ceea ce mă face să pot discerne este trezvia, rugăciunea, dragostea, și nu surfing-ul pe un ciclon de informații. Din păcate, unii dedică ore întregi informării despre vremea venirii lui Antihrist sau redobândiri naționale, dar nu își amintesc să deschidă Scriptura, să se oglindească ei înșiși în cuvântul lui Dumnezeu. Cum vor scăpa astfel de pericolul rătăcirii?

Astăzi se face în mod superficial uz de persoana Cuviosului Paisie pentru promovarea unui pretins adevăr ortodox. (Un exemplu extrem este difuzarea arhivei sonore cu vocea părintelui, unde se aude vocea unui alt părinte!). Ne temem că aceasta favorizează obsesia actuală a profețiilor, obsesie cultivată pe fondul lipsei de credință ce restabilește „iarăși un duh al robiei”.

Astăzi, în vremurile haosului și terorii, în vremea imaginii și a senzaționalului, în care toate (cuvinte, sentimente, trăiri) sunt atât de superficiale, nu există o profeție mai mare și mai actuală decât cea a Marelui Atanasie: „Fii gata în fiecare zi de a-L primi pe Hristos. Cercetează-te în fiecare zi pe tine însuți cu poruncile lui Hristos, vezi ce îți lipsește și începe a reclădi.”

În calitate de creștini așteptăm venirea lui Hristos „cu imnuri”, iar această venire este partea cea mai frumoasă a vieții noastre de zi cu zi, nu numai ca așteptare ci și ca trăire a lui Hristos cel Viu și Înviat. Dar dacă suntem goi și superficiali, la ce ne folosește să știm orașul sau data nașterii lui Antihrist?

Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Traducere şi adaptare după koutloumous.com pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

paisie-aghioritul

VIDEO: Conferința Arhimandritulului Elisei Simonopetritul: „Monahismul orthodox – Un dar pentru lume” (Iași, 11 octombrie 2015)

Conferința „Monahismul orthodox – Un dar pentru lume” susținută de Părintele Stareț Elisei de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, duminică, 11 octombrie 2015 în Aula ,,Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

chrismon

Update:

Predica Starețului Elisei la resfințirea Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Roşca din cartierul Tătărași, Iași, duminică, 11 octombrie 2015. Înregistrarea cuprinde, printre altele, și mărturia unei minuni săvârșite de Sfântul Paisie Aghioritul, împlinirea unei promisiuni unor credincioși din Cipru (min. 5.20 – min. 11.20).

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul a apărut (și) în limba turcă

Paisios tourkika

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul scrisă de biograful său, Ieromonahul Isaak Aghioritul, a apărut în limba turcă. Patriarhul Ecumenic Bartholomeu a salutat această apariție editorială, imediat după pelerinajul făcut în Cappadocia, locul de naștere al Cuviosului Paisie.

patriarxispaisiosPrin această traducere în limba turcă este dusă mai departe tradiția cuvioasă a așa numitelor scrieri „karamanlidice” în limba turcă de astăzi, cappadocienii având o lungă tradiție a literaturii creștine în limba turcă, celebra karamanlidika, literatură creștină în limba turcă scrisă însă cu slove elinești, a precizat Patriarhul Bartholomeu în cuvânt său cu prilejul apariției cărții.

Precizăm că Patriarhul Ecumenic Bartholomeu a avut binecuvântarea de a-l cunoaște personal pe Cuviosul Paisie (v. foto) și bucuria de a-l trece oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii în luna ianuarie 2015. (LD)

Adaptare după sursa Fanarion.

Precizăm că această lucrare de excepție are o versiune în limba română încă din 2005 prin purtarea de grijă a neobositului traducător și editor, Părintele Stareț Ștefan Nuțescu de la Chilia Bunavestire – Lacu, Muntele Athos.

Viața Cuviosului Paisie (în limba română) poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/jwnDNt .

10 – 13 iulie 2015: Pelerinaj de patru zile în Grecia la prima prăznuire a Sfântului Paisie Aghioritul, la Suroti, Tesalonic, Vasilika, Ormilia, croazieră în jurul Muntelui Athos, 125 EURO

mormantul-parintelui-paisie-suroti

10 – 13 iulie 2015: Pelerinaj de patru zile în Grecia la prima prăznuire a Sfântului Paisie Aghioritul, la Suroti, Tesalonic, Vasilika, Ormilia, croazieră în jurul Muntelui Athos

Pelerinajul se adresează deopotrivă bărbaților și femeilor!

Vineri, 10 iulie 2015 (ziua 1): BUCUREȘTI – RUSE – KULATA – PROMAHONAS – TESALONIC

  • Plecarea va avea loc vineri, 10 iulie, la ora 18.00 de la Universitate (București), urmând traseu de noapte.

Sâmbătă, 11 iulie (ziua 2): TESALONIC – SUROTI

TESALONIC

  • Catedrala Sfantului Dimitrie – închinare la moaștele Sfântului Dimitrie izvorâtorul de mir, ale Sfintei Anisia și ale Sfântului Grigorie Kalavritul;
  • Catedrala Mitropolitană cu moaștele Sfântului Grigorie Palama;
  • Biserica Sfânta Teodora cu moaștele Sfintei Teodora (prăznuită pe 3 august) și moaștele Sfântului Cuvios David al Tesalonicului;
  • Catedrala Sfânta Sofia cu moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Nou;
  • Plimbare pe jos prin centrul orașului cu vizitarea Cetații antice unde a predicat Sfântul Apostol Pavel către tesaloniceni, Piața Aristotelis, Turnul Alb.

*cazarea se va face la ora 13:00 pentru a ne odihni și a participa la slujbele de noapte închinate Sfântului Paisie Aghioritul.

Duminica 12 iulie (ziua 3): prima prăznuire a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul – SUROTI – VASILIKA – ORMILIA – TESALONIC

SUROTI

  • Mănăstirea Sfântul Ioan Teologulînchinare la mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul și la moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul. Participare la slujbele de noapte, închinate Prăznuirii Cuviosului Paisie Aghioritul.

VASILIKA – Mănăstirea Sfânta Anastasia Vindecatoarea.

OURANOPOLIS

  • Croazieră pe coasta sud vestică a Muntelui Athos. Se vor vedea de pe vaporaș Mănăstirile Dochiariu, Xenofont, Russikon (Sf. Pantelimon), Xiropotamu, Portul Dafni, Simonopetra, Grigoriu, Dionisiu, Sf. Pavel, Schitul Nou (nea Skiti), Schitul Sfânta Ana (Agia Anna). Într-una din arsanale mănăstirilor de pe coastă, un părinte aghiorit va urca pe vapor cu odoare ale mănăstirii spre închinare.
    sau *Opțional timp liber pe malul mării.

ORMILIA – Mănăstirea Buna Vestire. Participare la Slujba Vecerniei.

TESALONIC
(cazare și mic dejun).

Luni, 13 iulie (ziua 4): TESALONIC – SERRES

SERRES

  • Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul

Plecare ora 18.00, Universitate – București (vineri, 10 iulie)

Tarif: 125 euro (pentru grup mai mare de 40 de persoane; pentru grup mai mic tariful se recalculează) + cost croazieră (aprox. 15 – 25 euro)

Tariful include:

  • Transport cu autocar clasificat
  • 2 nopți cazare la hotel în camere duble sau triple
  • 2 mic dejun
  • Însoțitor teolog.

Acte necesare: Carte de identitate sau pașaport în termen de valabilitate de 6 luni.

Pentru minori neinsoțiți de ambii părinți este nevoie de declaratie notarială de la părintele absent și pentru minorii neînsoțiți de nici un părinte, este nevoie de declarație notarială din partea ambilor părinți și cazier judiciar pentru adultul însoțitor.

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Organizator subgrupă: Laurenţiu Dumitru. Pelerinajul este organizat de o Agenție de pelerinaje!
Nu este adăugat niciun comision suplimentar! Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!

3 pelerinaje în Grecia, de 3, 4, respectiv 8 zile, la prima prăznuire a Sfântului Paisie Aghioritul

paisios-surorti

În data de 13 ianuarie 2015 Cuviosul Paisie (Eznepidis) Aghioritul a fost trecut oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică. Pe data de 12 iulie (ziua adormirii Cuviosului Paisie) vom avea așadar prima sa prăznuire oficială. La Mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul de la Suroti (Grecia), ctitoria sa, care adăpostește și mormântul, sunt așteptați la praznic Patriarhul ecumenic Bartolomeu, numeroși ierarhi, stareți și monahi athoniți.

Cei ce doresc să participe la prima prăznuire a Sfântului Paisie Aghioritul au posibilitatea de a se alătura unuia dintre aceste 3 pelerinaje de 3, 4, respectiv 8 zile! Pelerinajul se adresează deopotrivă bărbaților și femeilor! Îmbarcarea din București.

Detalii la linkurile de mai jos:

Pelerinajul este organizat de o Agenție de pelerinaje!
Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail:
pridvor@yahoo.com