Arhive blog

Gheronda Eftimie Aghioritul – Despre Vaccinarea obligatorie

Υποχρεωτικός-εμβολιασμός

Acest text este răspunsul dat unei stareţe din Grecia, de către părintele Eftimie din Capsala, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul, cu ocazia Praznicului Cincizecimii (2021).

Cinstită Maică Stareță, binecuvântați!

Am primit scrisoarea D-voastră de ceva vreme și vă cer iertare că am întârziat să vă răspund din pricina lipsei de timp.

Într-adevăr, am dificultăți în a răspunde la scrisori, însă, fiindcă v-am văzut neliniștea cu privire la toate cele care se întâmplă în zilele noastre, precum și buna dispoziție de a lucra potrivit cu voia lui Dumnezeu, vă răspund.

Nu vă cunosc, și e greu să ne întâlnim, așa cum doriți. La întrebarea dumneavoastră, dacă puteți să îmi comunicați răspunsul și altora, nu am nicio împotrivire.

De altfel, părerile mele cu privire la virusul Corona și vaccin sunt cunoscute, și cam aceleași lucruri le spun și pelerinilor, atunci când mă întreabă.

Zilnic sosesc pelerini în Sfântul Munte, „ca valurile mării tălăzuite”, iar unii și la Chilia noastră. Toți aceștia, precum și toți cei care trimit scrisori, au o frământare și o întrebare: „Ce se va întâmpla cu vaccinarea obligatorie?” Toate celelalte probleme care îi sufocau până acum le-au pus pe plan secundar.

Excelența sa, Primul Ministru al țării noastre, în încercarea sa de a înfrunta epidemia cauzată de virusul Corona, a impus un control sever, care pare că depășește puterea de rezistență a poporului.

A impus cele mai severe măsuri restrictive, cele mai mari amenzi și cele mai lungi perioade de lockdown dintre toate țările Europei. A intervenit incompetent în chestiunile liturgice ale Bisericii, închizând bisericile și lipsindu-i pe credincioși de ajutorul Sfintelor Taine, prin măsuri deosebit de severe și inechitabile pentru creștini.

Faptele sale îi vădesc dispoziția de a umili și de a vlăgui Biserica.

Această încercare neconstituțională și ilegală a Primului Ministru și-au asumat-o, cu dumnezeiască râvnă, unii episcopi să o pună în practică, amenințând și constrângând preoți, monahi și pe poporul lui Dumnezeu să se vaccineze. Au ei această autoritate de a-i constrânge să se vaccineze fără voia lor?

Mântuitorul nostru Hristos îi vindeca doar pe cei care îi cereau tămăduire. Pe ceilalți bolnavi, înainte de a-i vindeca, îi întreba: „Vrei să te faci sănătos?” Nici nu ne tămăduiește, nici nu ne mântuiește fără voia noastră, deși dorește nespus să ne mântuim. Dumnezeu nu ne suprimă libertatea, ne cinstește libertatea de alegere, pe care El însuși ne-a dat-o. Așa cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „pe cei care nu vor, Dumnezeu nu îi silește” (PG 51, 143).

„Salvatorii” noștri de astăzi nu ne iau în considerare. Sub pretextul sănătății, ne suprimă libertatea. După frica de virus, a venit teroarea pricinuită de vaccinarea obligatorie.

Trăim, din nefericire, dezbinarea, ura și divizarea poporului în categorii omenești. Situația de astăzi amintește puțin de Grecia din timpul războiului civil. Ea pregătește și anunță perioada Antihristului.

Așa cum atunci vor fi excluși de la magazine, din locuri publice și de la călătorii toți cei care nu vor avea pecetea, în chip asemănător, dacă va fi pus în aplicare certificatul de vaccinare, vor fi excluși de peste tot toți cei care nu se vor vaccina. Elementele comune sunt frica, constrângerea, urmărirea.

Chestiunea virusului Corona este desigur, la prima vedere, medicală, însă a devenit mai mult politică. Mai mult vorbesc politicienii și jurnaliștii. E și o chestiune economică, și a devenit un mijloc de impunere și verificare. În orice caz, este și o chestiune duhovnicească, deoarece sub pretextul virusului se suprimă libertatea noastră de alegere, în timp ce pentru crearea vaccinului au fost folosite celule de avorton; (AstraZeneca şi Sputnik-V au recunoscut oficial folosirea celulelor din fetuşii umani, ceea ce a scandalizat şi Vaticanul).

Există mărturii răspândite, care cresc neîncetat, cum că în aeroporturi există un aparat care îi identifică pe cei vaccinați și că pe anumite telefoane care au o anumită aplicație apare un număr cu 12 cifre atunci când se apropie un om vaccinat, elemente doveditoare că prin vaccin poate fi urmărit cel vaccinat.

Cu privire la toate acestea ne vor lămuri specialiștii, și cred că Dumnezeu va descoperi întregul adevăr.

S-au pus la dispoziție mulți bani și s-a făcut multă publicitate pentru acest faimos vaccin. Destui oameni l-au făcut cu dispoziția de a-și proteja sănătatea. E dreptul lor. Ne dorim sincer ca nimeni dintre cei vaccinați să nu pățească vreodată ceva. Dar să îi lase în pace pe oameni să hotărască ei în mod liber. Nimeni nu trebuie și nu are dreptul să îi constrângă, în niciun fel, să se vaccineze pe toți cei care nu vor să facă vaccinul.

Nu suntem contra vaccinurilor la modul general. Vaccinurile verificate de odinioară i-au salvat pe mulți. Vaccinurile mai noi au destule efecte nedorite. În special față de acest vaccin oamenii au temeri justificate.

E un vaccin care a devenit prin lege obligatoriu înainte de a fi creat, au ridicat posibilitatea de a fi trase la răspundere și despăgubirile de la firmele producătoare, atât de repede a fost pus în uz fără a fi testat suficient, nu îi acoperă cu totul pe cei vaccinați și în fiecare zi aflăm despre efecte adverse grave și despre decese ale celor vaccinați. Aceste informații le aflăm nu doar din statistici, ci și de la cunoscuți și de la rude.

Așa cum am plâns la moartea din pricina virusului Corona a persoanelor cunoscute și a rudelor, așa plângem acum pentru cei bolnavi și care au murit de pe urma vaccinului. De la Scylla (virus) singura soluție este să mergem la Caribda (vaccin problematic)? Nu există vindecare de acest virus?

Nu sunt medic ca să emit o părere. Cunosc însă medici care i-au tratat cu succes cu antibiotice, vitamine și alte medicamente pe cei bolnavi de acest virus. Un medic, cunoscut de-al meu, a dat antibiotice și alte medicamente la sute de bolnavi și nimeni nu a murit.

Există vindecare pentru acest virus, însă unii nu o vor. Promovează doar vaccinul. Am citit declarațiile cunoscute ale omului de știință francez, Luc Antoine Montagnier, deținătorul premiului Nobel, care a zis: „există terapii eficiente care sunt și ieftine, precum azitromicina și hidroxiclorochina. Vaccinul nu e terapie. Cercetarea trebuie să se întoarcă spre o abordare terapeutică”.

Dacă ar fi fost, într-adevăr, testat și ar fi prevenit eficient fără efecte adverse și decese, lumea ar fi fost încredințată lăuntric și nu ar fi fost nevoie de toată această propagandă și de presiune. Ei singuri ar fi cerut vaccinul. Destul a fost îngreunat poporul nostru de pe urma acestei povești dureroase a virusului Corona. Să îl lase, în cele din urmă, pe fiecare să acționeze liber potrivit cu judecata lui, fără presiuni.

În acești ani dificili pe care îi trăim, mai mult decât în orice altă epocă, scăparea noastră și mântuirea noastră este Biserica noastră. Biserica este nu doar arca ce ne mântuiește, dar este pentru chestiuni dificile. Acolo unde știința și strădania omenească nu pot să ajute, Biserica, atunci când își folosește mijloacele ei duhovnicești și propriile sale medicamente mântuitoare, face posibile pe cele imposibile și tămăduiește orice boală și poate să facă să dispară orice pandemie, oricât de contagioasă și de letală ar fi aceasta, așa cum ne învață istoria Bisericii noastre.

Așa cum Arca lui Noe, care preînchipuia Biserica, cuprindea și animale curate, și necurate, așa și Biserica noastră cuprinde sfinți și păcătoși, drepți și nedrepți, purtători de mască și nepurtători de mască, vaccinați și nevaccinați. Toți încap în casa lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să îi divizăm pe oameni, nici să îi considerăm pe cei vaccinați ca ca oameni pecetluiți care s-au lepădat de Hristos. De asemenea, nici cei vaccinați să nu îi mustre și să nu îi preseze în mod insuportabil pe toți cei care nu vor să facă vaccinul, așa cum se întâmplă de obicei. Poate că în viitor, atunci când se va descoperi adevărul despre vaccin, mulți se vor căi că l-au făcut, așa cum s-au căit deja câțiva. Deja s-a făcut anunțul că două firme cunoscute și-au retras vaccinurile pe motiv că erau periculoase. Cu astfel de vaccinuri vrea Primul nostru Ministru să zidească mult lăudatul zid al imunității? Iar pentru toți cei care au suferit o vătămare iremediabilă a sănătății lor și pentru toți cei care au murit, nu are nicio răspundere? Se joacă cu sănătatea și cu viața oamenilor. Mai este posibil să credem în continuare că aceștia se interesează de sănătatea noastră?

Cinstită Maică Stareță, cu aceste puține cuvinte îmi aștern în scris durerea și vă răspund la întrebarea care e asemănătoare cu frământarea și problematizarea multor oameni. Mă neliniștește dezbinarea poporului nostru.

Partidele de la început au împărțit și au divizat poporul. Biserica noastră ne unește întreolaltă într-un trup, avându-L cap pe Hristos. Până și numele de Biserică este un nume al unității. Istoria învață că ori de câte ori poporul s-a dezbinat, a urmat o catastrofă. Ori de câte ori vrăjmașii poporului nostru au pus la cale și „au cugetat rele” împotriva noastră, mai întâi au pregătit dezbinarea poporului.

Înainte de căderea Constantinopolului l-au dezbinat între unioniști și antiunioniști prin uniri mincinoase; înainte de catastrofa din Asia Mică, între regaliști și cei de partea lui Venizelos; înainte de războiul civil erau împărțiți între comuniști și naționaliști, iar înainte de invazia turcilor în Cipru, poporul a fost dezbinat între macarieni și anti-macarieni.

În astfel de împrejurări soluția nu este supunerea Adevărului la rătăcire de dragul unității, ci lupta dezinteresată ca Adevărul, care ne face liberi, să precumpănească.

Avem nevoie de pocăință și de rugăciune ca Dumnezeu să pună sfârșit încercării. Duhul Sfânt, a Cărui pogorâre o sărbătorim, „cheamă pe toți la unitate”. Fiindcă este și Duhul Adevărului, fie ca El să ne descopere tot adevărul cu privire la vaccinuri.

Îmi doresc ca Dumnezeul cel Treimic să dea harul său tuturor celor care lucrează cu osteneală și cu sinceritate pentru sănătatea oamenilor, tuturor celor care respectă libertatea și care se luptă pentru unitatea poporului, dând nădejde și întărind credința lui.

Cu iubire frățească întru Hristos și nesfârșite rugăciuni,

Ierom. Eftimie, Chilia Învierii, Sfântul Munte

7/20 Iunie 2021

Sursa 1 (RO)

Sursa 2 (GR)

via Pater Mihail

Cine sunt creștinii? (fragment din Epistola către Diognet)

Cine sunt creștinii?
/ fragment din Epistola către Diognet, o perlă a literaturii creștine din sec. II d. Hr. /

Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în oraşe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viaţă străină. Învăţătura lor nu-i descoperită de gândirea şi cugetarea unor oameni, care cercetează cu nesocotinţă; nici nu o arată, ca unii, ca pe o învăţătură omenească. Locuiesc în oraşe greceşti şi barbare, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băştinaşilor şi în îmbrăcăminte şi în hrană şi în celălalt fel de viaţă, dar arată o vieţuire minunată şi recunoscută de toţi ca nemaivăzută. Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţenii, dar toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie, şi orice patrie le e ţară străină. Se căsătoresc ca toţi oamenii şi nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi. Întind masă comună, dar nu şi patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile. Iubesc pe toţi, dar de toţi sunt prigoniţi. Nu-i cunoaşte nimeni, dar sunt osândiţi; sunt omorâţi dar dobândesc viaţa. Sunt săraci, dar îmbogăţesc pe mulţi sunt lipsiţi de toate, dar în toate au de prisos. Sunt înjosiţi, dar sunt slăviţi cu aceste înjosiri; sunt huliţi, dar sunt îndreptăţiţi. Sunt ocărîţi, dar binecuvântează; sunt insultaţi, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt pedepsiţi ca răi; sunt pedepsiţi, dar se bucură, ca şi cum li s-ar da viaţă. Evreii le poartă război ca unor de alt neam, elenii îi prigonesc; dar cei care-i urăsc nu pot spune pricina duşmăniei lor.

Ca să spun pe scurt, ce este sufletul în trup, aceea sunt creştinii în lume. Sufletul este răspândit în toate mădularele trupului, iar creştinii în toate oraşele lumii. Sufletul locuieşte în trup, dar nu este din trup; creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume. Sufletul nevăzut e închis în trupul văzut; şi creştinii sunt văzuţi, pentru că sunt în lume dar credinţa lor în Dumnezeu rămâne nevăzută. Trupul urăşte sufletul şi-i poartă război, fără să-i fi făcut vreun rău, pentru că-l împiedică să se dedea plăcerilor; şi lumea urăşte pe creştini, fără să-i fi făcut vreun rău, pentru că se împotrivesc plăcerilor ei. Sufletul iubeşte trupul, deşi trupul urăşte sufletul; sufletul iubeşte şi mădularele; şi creştinii iubesc pe duşmanii lor. Sufletul este închis în trup, dar el ţine trupul; şi creştinii sunt închişi în lune, ca într-o închisoare dar ei ţin lumea. Sufletul nemuritor locuieşte în cort muritor; şi creştinii locuiesc vremelnic în cele stricăcioase, dar aşteaptă în ceruri nestricăciunea. Sufletul chinuit cu puţină mâncare şi băutură se face mai bun; şi creştinii pedepsiţi în fiecare zi, se înmulţesc mai mult. Într-o atât de mare ceată i-a rânduit Dumnezeu, că nu le este îngăduit s-o părăsească.

(Epistola către Diognet, reprezintă una din apologiile timpuri ale creştinismului, fiind datată spre sfârşitul secolului II, autorul este necunoscut, deşi a fost atribuită sfântului Iustin Martirul, destinatarul deşi poartă numele de Diognet, nu a putut fi identificat.)

Extras din Epistola către Diognet, vol. Scrierile Părinţilor Apostolici, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, p. 339 – 341.

Foto (sus): Jean-Léon Gérôme – The Christian Martyrs’ Last Prayer / foto (mică): Bogdan Munteanu

Nouă apariție editorială: „Avva Dorothei al Gazei. Felurite învățături, epistole și cuvinte” (Editura Reîntregirea, 2020)

În tradiţia monahală dreptslăvitoare, cea dintâi carte ce se dă fraţilor nou intraţi în mănăstire este cea a Învăţăturilor Avvei Dorothei, ca fiind esențială pentru așezarea temeliei unei vieți duhovnicești. Însă cuvintele sale, deși vechi de cincisprezece veacuri, poartă bogata experiență a celui ajuns la capătul urcușului spre unirea cu Hristos și devenit povățuitor nerătăcit, de folos în aceeași măsură mirenilor dornici de zidire sufletească, cât și primenirii cugetului monahilor mai încercați, spre „aducerea-aminte a dragostei celei dintâi” (cf. Apoc. 2, 4-5).

Traducerea de faţă cuprinde întreaga operă a Avvei Dorothei cunoscută până acum şi acceptată ca autentică, într-o încercare de a oferi cititorului un text cât mai credincios stilului oral al originalului şi din dorința de a lămuri unele locuri rămase neclare în traducerile precedente.

«Mare cu adevărat este smerita cugetare, şi fieştecare dintre sfinţi pre calea smeritei cugetări a călătorit, şi cu a ei osteneală călătoria a scurtat, precum zice: „Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele” (Ps. 24: 18). Căci şi numai smerenia singură poate să ne bage înlăuntru, precum zicea bătrânul Avva Ioan , măcar că mai încet. Deci să ne smerim şi noi puţin, şi ne vom mântui. Chiar de nu putem a ne osteni, ca nişte neputincioşi ce sântem, încai să ne sârguim a ne smeri. Şi crez întru mila lui Dumnezeu că, pentru puţinul făcut cu smerenie, ne vom afla şi noi la un loc cu sfinţii aceia carii mult s’au ostenit şi au slujit lui Dumnezeu. Da, slabi sântem, şi nu putem a ne osteni; dar oare nu putem a ne smeri?»

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie