Monthly Archives: decembrie 2021

Pelerinaj la Muntele Athos (17 – 22 ianuarie 2022). Participare la privegherile pe vechi pentru două praznice mari: Botezul Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul. [Îmbarcare din Moinești, Onești, Adjud, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit, ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

PRECIZARE: 21 octombrie 2021: 🆕Grecia trece din zona galbenă în 📕zona roșie📕❗️ Măsurile au intrat în vigoare începând cu data de 24 octombrie, ora 00:00. Sursa HOTĂRÂREA CNSU nr. 90 din 21.10.2021.

Cei vaccinați și cei trecuți prin boală au nevoie doar de certificatul digital Covid care prezintă dovada vaccinării (14 zile de la ultimul vaccin, în funcţie de numărul de doze necesare), respectiv dovada trecerii prin boală (în ultimele 30 până la 180 de zile).

Cei nevaccinați vor prezenta la granița cu Grecia rezultatul negativ al unui test rapid antigen (detalii la înscriere). De asemenea, cei nevaccinați vor intra în carantină la întoarcerea în țară minim 10 zile (dacă vor face test RT-PCR în a 8-a zi și vor avea rezultat negativ).

UPDATE: S-a anunțat în presă că în perioada 19 decembrie 2021 – 10 ianuarie 2022 toți cei care intră în Grecia, indiferent dacă sunt vaccinați, nevaccinați sau trecuți prin boală, trebuie să prezinte un rezultat negativ la test rapid antigen (nu mai vechi de 24 ore) sau RT-PCR (nu mai vechi de 72 ore). Vom urmări cu atenție știrile oficiale pentru a vedea dacă această regulă se va prelungi sau nu (update: Da, s-a prelungit). sursă AICI sau AICI

De completarea formularului electronic PLF – Passenger Locator Form se va ocupa Asociația noastră.

Luni, 17 ianuarie 2022 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 9.30) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranoupoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Marți, 18 ianuarie 2022 (ziua 2): Ouranoupoli (9.30). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Plecare cu maxi-taxi din Dafni spre Karyes (capitala Sfântului Munte). Se vor vizita Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sfântului Apostol Andrei). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și opțional – dacă este disponibilitate din partea pelerinilor – Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat). Plecare spre Chilia Sf. Nicolae – Kapsala – cazare (participare la priveghere pentru praznicul Botezului Domnului, după calendarul vechi la Chilia Sf. Nicolae sau, în apropiere, la Mănăstirea Pantokrator).

Miercuri, 19 ianuarie 2022 (ziua 3): Chilia Sf. Nicolae – Kapsala. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi* (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) *dacă se redeschide pentru închinare! – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Schitul Prodromu – Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul – Izvorul Sfântului Athanasie – locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie. Participare la privegherea pentru praznicul Sf. Ioan Botezătorul, după calendarul vechi, neîndreptat la Schitul Prodromu / sau alternativă Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu.

Joi, 20 ianuarie 2022 (ziua 4): Schitul Prodromu. Plecare cu maxi-taxi până la Morfono. Drumeție aprox. o oră până la Schitul Lacu. Închinare la kiriakonul schitului – icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa. Chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică – Schitul Lacu (participare la slujbe / cazare).
*dacă, pentru a se evita drumeția Morfono – Lacu, grupul va opta pentru plecarea directă din Schitul Prodromu până la Schitul Lacu, pelerinii vor achita o diferență de preț de 5 euro/pers.

Vineri, 21 ianuarie 2022 (ziua 5): Schitul Lacu. Plecare în Portul Dafni (opțional ieșire din Sfântul Munte pe la mănăstirea Xenofont sau Russikon – închinare la odoarele mănăstirii). Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și ale Sf. Anisia și, dacă va fi timp și disponibilitate din partea pelerinilor, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Sâmbătă, 22 ianuarie 2022 (ziua 6): București – Urziceni–Buzău – Focșani – Adjud – Onești – Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

Preț: 335 euro [include: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu  / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter, Renault Trafic sau Opel Vivaro, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al
 Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

*Preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).